BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • Regatul meu pentru un cal

    Cu 100 de ani in urma, Jockey Club-ul sau hipodromul din Baneasa erau locurile in care voiai sa fii vazut daca voiai sa fii inclus in elita afacerilor bucurestene. Sa pierzi sume fabuloase pe un cal alaturi de industriasii celebri ai vremii ca Max Auschnit sau Nicolae Malaxa era unul dintre cele mai mari privilegii pe atunci. Caii de curse nu inseamna insa doar pariuri sau noroc, ci si un tip aparte de investitie, ce implica o doza considerabila de pasiune.

    Totul incepe intr-o liniste inghetata, cu o prezenta aproape fizica in aerul incarcat de electricitate din staluri. Apoi, pe masura ce ropotul copitelor se apropie de sosire, un zumzet tot mai puternic se contureaza pana cand explozia de urale si aplauze elibereaza adrenalina multimii din tribune. Nimic altceva decat o zi obisnuita la curse, intr-o lume in care riscul este moneda curenta. Cursele hipice au o lunga traditie, legata cel mai adesea de nobilul spirit britanic, si incepand din 1780, atunci cand Edward Smith-Stanley, cel de-al 12-lea conte de Derby, a inaugurat prima cursa britanica in Epsom, au fost intotdeauna un sport al oportunitatii, dar si un tip aparte de afacere. In lumea investitiilor, cursele de cai sunt asemenea unui inorog: o specie mitica, renegata de cei mai multi si totusi cu o noblete unica, de neegalat. Chiar daca, atunci cand vine vorba despre cai, nimic nu este sigur, iar banii vin si pleaca, cei care aleg sa cumpere un cal pursange mai degraba decat actiuni stiu ca in business exista plasamente si plasamente. Unele sunt sigure si monotone, altele extrem de riscante si pline de adrenalina, iar altele, pur si simplu de viitor. Ceea ce trebuie sa stie cel care vrea sa cumpere un cal de curse este ca odata cu el cumpara si risc in cel mai inalt grad, emotii tumultuoase si recompense nebanuite.

    Hipism de Romania
    In anul 1905 arhitectul Ion Berindey construia in Bucuresti, in zona pietei Presei Libere, o copie a celebrului hipodrom parizian Longchamp, unde timp de cateva decenii crema societatii bucurestene s-a delectat cu spectaculoase intreceri hipice. Nu mai putin de sapte ministri au fost membri ai elitistului Jockey Club, iar printre crescatorii de cai pursange s-au numarat personalitati ca generalul Gheorghe Moruzi, Constantin Blaremberg, Gheorghe Negroponte sau Barbu Catargiu. Dupa 1960 hipodromul din Bucuresti, locul unde banii isi schimbau proprietarii mai rapid ca la bursa, a fost inchis si odata cu el cursele hipice au intrat intr-un con de umbra. Astazi curse de trap, galop si atelaj se mai desfasoara doar pe hipodromurile din Mangalia si Ploiesti, insa fara gloria si fastul celor de odinioara. Ceea ce nu s-a pierdut insa este linia pura a cailor de curse din Romania. Renumele acestora si in special a cailor purs?nge arab de la Herghelia Mangalia a depasit de multa vreme granitele tarii. Renumele pedigriurilor, dar mai ales al preturilor. Asta deoarece caii de performanta se vand mult mai ieftin la noi decat pe piata europeana, astfel incat cea mai mare parte a cumparatorilor de la licitatiile organizate la Mangalia sunt strainii. Pretul de pornire al fiecarui cal este stabilit prin adaugarea la valoarea de baza a calului, in functie de rasa si suma investita in el de crescatori, a unei sume care corespunde calitatilor deosebite ale exemplarului. “Caii, in general, au o valoare greu de estimat in bani. Valoarea unui cal creste pe masura ce investesti in el deopotriva bani, timp si rabdare, pe masura ce este vazut la concursuri internationale si se intoarce cu premii sau chiar titluri de campion. Astfel, un singur cal reuseste sa ridice intreaga ‘linie’ viitoare de manji, devenind o mina de aur pentru proprietarul sau.”
    Conform Regiei Nationale a Padurilor, preturile de pornire sunt situate intre 1.800 si 2.000 de euro, iar pentru rasele “pretioase”, cum sunt rasele arab si purs?nge arab, licitatiile pornesc de la sume mai mari. Daca exemplarul scos la v?nzare are si performante la concursurile hipice, pretul de pornire se poate dubla. Cel mai mare pret de pornire de pana acum al unui cal de la aceasta herghelie a fost fixat la 4.200 de euro. In conditiile in care un cal comparabil ca pedigri si performante are in celelalte tari europene cu traditie hipica un pret de pornire de 8.000 de euro, este mult mai convenabil pentru straini sa cumpere exemplare de rasa cu performante din Rom?nia. “Vin straini din Italia, Austria, Spania, Franta doar pentru a cumpara cai de la herghelia noastra. La noi, un cal purs?nge arab costa in jur de 3.000 de euro, in timp ce in tarile Uniunii Europene pretul minim este de 5.000 de euro. Partea mai dificila vine la transport si carantina impusa, insa chiar si asa diferenta de pret este considerabila”, explica Constantin Ancuta, directorul Hergheliei Mangalia. Cursele de cai i-au atras si pe o parte din rom?ni, astfel incat cei care isi permit isi cumpara exemplare valoroase. Intretinerea acestora nu este deloc ieftina, pensiunea completa a unui cal la Herghelia Mangalia costand de exemplu 240 de euro pe luna, iar antrenamentul acestuia incepe de la 150 de euro pe luna. Pasionatii de echitatie isi asuma cheltuiala, cu atat mai mult cu cat in alte tari aceasta poate ajunge la 1.000 de euro in Franta sau 1.500 de euro in Marea Britanie.

    Investind in galop
    Au fost odata ca niciodata patru prieteni care au strans 10.000 de dolari cu care voiau sa-si cumpere un cal de curse. In 1992, la o licitatie in Doncaster, Marea Britanie, au cumparat un armasar numit Earth Summit, platind putin peste suma pe care isi propusesera sa o cheltuiasca. Din acel moment si pana la retragerea sa la varsta de 12 ani, calul a adunat premii in valoare de peste 675.000 de dolari si titluri de campion in turnee prestigioase ca turneul american Grand National, in 1998. Morala acestei povesti este ca inorogul numit investitii in hipism exista, chiar daca in marea majoritate a cazurilor nu se lasa vazut. Realitatea industriei hipice este ca mii de invinsi sustin o mana de invingatori. Cu toate acestea emotia cursei aduce in fiecare an sute de investitori in joc. In functie de cum aleg sa-si joace cartile – si bugetul pe care il aloca acestui sport -, o treime pana chiar la o jumatate dintre acestia isi vor amortiza investitia sau chiar vor scoate profit din acest sport aristocratic. “Nu este o investitie potrivita pentru cineva care nu apreciaza intensitatea curselor”, spune Eric Wing, director pentru relatii media al Asociatiei Americane a Curselor Hipice. “Insa adevarul este ca aceasta este cel mai probabil cea mai incitanta investitie pe care o poti face.”
    Cum se intampla adesea in viata, investitiile in cai sunt cu atat mai usoare si mai profitabile cu cat ai mai multi bani de cheltuit. Insa este posibil sa intri in joc si la o scara mai mica. Chiar daca un cal care te costa pana la 5.000 de dolari probabil nu te va duce atat de departe cat sa concurezi impotriva lui Mohammed ibn Rashid al Maktoum, printul Dubaiului si cel mai mare proprietar de cai de curse, cu siguranta iti va aduce macar cateva zile norocoase la hipodrom. Secretul succesului in afacerile hipice este alegerea celui mai bun loc in care sa conduci acest business. Costurile achizitionarii si intretinerii unui cal variaza sensibil de la o tara la alta. Daca la noi in tara un cal pursange cu pedigri impecabil si performante notabile costa pana la 8.000 de dolari, in Noua Zeelanda, considerata una dintre cele mai prietenoase tari pentru pasionatii acestui sport, acesta ar costa in jur de 10.000 de dolari, iar in Statele Unite, la licitatiile Keeneland din Kentucky acelasi cal poate aduna pana la 100.000 de dolari. De aceea, chiar daca orice proprietar pasionat prefera sa-si aiba caii cat mai aproape, in termeni de business aceasta nu este intotdeauna decizia cea mai inspirata. Daca Romania este un adevarat paradis din punctul de vedere al preturilor de achizitie a cailor pursange, nu acelasi lucru se poate spune despre organizarea de curse, cele 20 de curse organizate in fiecare an fiind mai mult demonstrative, iar pariurile si implicit castigurile, modice. Proprietarii de cai pursange din Romania se orienteaza astfel spre monta pentru castig. Inca o data integrarea in Uniunea Europeana se dovedeste a fi salvatoare, aducand pasionatilor de cai si curse o usurare considerabila a posibilitatii de a concura in tarile cu traditie hipica de pe continent.

    Tara cailor de curse
    Un factor important in alegerea tarii in care sa-ti antrenezi si inscrii calul il reprezinta cuantumul premiilor si al celorlalte stimulente materiale. Cele mai atractive tari pentru investitorii mici si medii sunt Australia si Franta. Franta ofera cele mai mari premii din afara Asiei si atrage investitorii cu un stimulent in plus: proprietarii unui cal de provenienta frantuzeasca primesc o prima care se poate ridica pana la 70% din castiguri. Initiativa s-a dovedit una de succes: 80 la suta din caii de curse inregistrati in Franta sunt nativi. In Australia, premiile in bani sunt cele mai mari raportate la costurile intretinerii si antrenarii, care aici sunt cele mai mici din tarile care organizeaza turnee mari. Pana si factorii intangibili ca atmosfera din tribune pot face diferenta, mai ales atunci cand proprietarul calului se da in vant dupa o zi pasionanta la curse. In Anglia, de exemplu, hipodromurile sunt ticsite si zgomotoase, iar aerul este incarcat de entuziasm. In Japonia, tara in care se pariaza cel mai mult din lume, atmosfera este de-a dreptul electrizanta. Insa in Franta, acolo unde pariurile se inregistreaza de obicei in afara hipodromurilor, doar o mana de oameni sunt in tribune la o cursa din timpul saptamanii. “Englezii sunt extraordinar de entuziasti cand vine vorba despre curse”, spune Andrew Mead, un broker in vanzarile de cai pursange din cadrul agentiei engleze Mead Goodbody si, totodata, secretar al Federatiei Britanice a Brokerilor in vanzarile de cai. “Francezii au premii mai consistente, insa adevarul este ca ei nu se dau prea tare in vant dupa intreaga experienta a curselor.”
    Cea mai mare parte din Asia este o piata inchisa ermetic in afara cazului in care esti mandrul proprietar al unui campion al unui turneu prestigios. In acest caz, cele mai mari turnee asiatice nu numai ca vor scoate covorul rosu, insa te vor si plati doar ca sa pasesti pe el. In Hong Kong, de exemplu, caii care participa la Cupa Hong Kong sunt adusi impreuna cu proprietarii, antrenorii si intregul “entourage” via avion privat pe cheltuiala autoritatilor locale implicate in turneu.

    MIC INDREPTAR DE ACHIZITII

    Cu toate acestea intrebarea cheie ramane: sunt investitiile in cai o idee buna, cu atat mai mult cu cat pe piata internationala preturile cailor intre unu si doi ani cresc constant in fiecare an, in ritmul bursei de valori? Parerea generala este ca da insa numai daca stii foarte bine ce faci. A investi corect in cai inseamna sa-ti faci temele mai bine ca la scoala, construind un business plan realist si un grup de profesionisti care sa te poata sfatui. Caii se vand la licitatii, insa asta nu inseamna ca pentru a face o achizitie valoroasa este suficient sa ridici mana si sa plusezi mai mult decat concurenta. Procesul este mult mai complicat si incepe cu o documentare serioasa cu macar cateva saptamani inainte de licitatie. Primul pas implica examinarea atenta a cataloagelor de licitatie si pregatirea a doua liste, una cu favoriti si una de rezerva, in functie de pedigriurile cailor si a reputatiei lor. Echipa de consultanti ar trebui sa includa un veterinar, un antrenor si un expert in pedigri iar inainte de licitatia propriu-zisa caii vizati trebuie examinati fizic de catre veterinarul propriu.

    Investitii temperamentale
    Ultimul lucru pe care un proprietar de cai trebuie sa il stie foarte bine este ca nimic nu garanteaza succesul in acest sport. Nici macar pedigriul sau banii investiti intr-un cal nu promit victorii pe pista. In 1985, calul Seattle Dancer a fost vandut la un pret record de 13,1 milioane de dolari la licitatiile anuale Keeneland din Kentucky, insa calul-vedeta nu a avut niciodata performante notabile in curse. De aceea, primul lucru pe care trebuie sa il accepte un crescator este ca ei, caii, nu sunt masini, nu pot fi programati si nu pot avea performante la comanda. Cel mai adesea sunt temperamentali si chiar imprevizibili. La fel ca un copil, un cal nu reuseste intotdeauna sa se ridice la inaltimea asteptarilor. Insa la fel cum parintii buni sunt pregatiti sa ia in piept urcusurile si coborasurile precum si factorii emotionali si financiari ai meseriei de parinte, la fel trebuie sa faca si un proprietar de cai care sa treaca primul linia de sosire in acest business.

  • Un nume, un business

    Atunci cand un nou produs patrunde pe o piata nternationala sau globala, are nevoie de o marca foarte inspirata si, obligatoriu, originala. Insa astazi, cand valoarea de brand a ajuns atat de importanta, este foarte dificil sa gasesti un nume potrivit si inca disponibil pentru o companie, un produs, o noua colectie vestimentara sau chiar o noua linie de lipstick.

    Un cuvant transformat in marca
    “Sa gasesti un nume nou astazi este o adevarata bataie de cap”, spune Bernard Fornas, presedintele si CEO-ul Cartier, celebrul retailer de produse de lux. “De fiecare data cand crezi ca ai gasit un nume interesant, descoperi ca el a fost deja inregistrat de altcineva”, adauga el.
    “Pana la urma este un joc al legislatiei”, spune Joseph Gubernick, directorul de marketing al Est?e Lauder, care a fost implicat in companie de peste 30 de ani si isi aminteste ca procesul de “naming” era mult mai usor inainte.
    Ce s-a schimbat intre timp? Specialistii sustin ca mai important decat epuizarea numelor odata cu trecerea anilor, lucru cat se poate de normal, principala schimbare a intervenit in politica companiilor, a caror distributie a devenit, in mare masura, globala. Acum, numele unei noi companii trebuie inregistrat in tara de unde aceasta provine si securizat in alte cateva state unde firma isi va desfasura activitatea.
    Multe produse, in principal cele de lux sau din industria de fashion, trebuie sa transmita un sentiment sau o emotie care trebuie sa vorbeasca cat mai multor oameni, pe limba lor, si sa se potriveasca cat mai multor culturi.
    Jasmine Montgomery, directorul adjunct al FutureBrand, companie de branding londoneza, ofera un exemplu fericit: “numele Viagra nu are niciun inteles”, spune ea. Dar Viagra si alte branduri inventate capata sens si inteles numai dupa ce sunt sustinute de o campanie buna de marketing sau advertising. “Daca, insa, lansez o noua creatie de moda, cererile sunt mult mai mari, pentru ca numele gasit trebuie sa comunice stilul de viata promovat de casa respectiva sau motivul colectiei in particular. In moda sau in industria de frumusete sunt necesare mult mai multe emotii decat in oricare alt domeniu, lucru care iti face sarcina si mai dificila”, spune Montgomery.
    De exemplu, pentru un brand global ca Est?e Lauder, un numar de aproximativ 40 de noi produse isi cauta propriul nume in fiecare an, in ultimii 35 de ani. Numarul nu include sutele de colectii noi sau culori pentru noile colectii pe care le lanseaza si inregistreaza Lauder anual.

    15 milioane de dolari pentru traducerea unui brand
    Naming-ul este oricum dificil, dar Internetul ingreuneaza mai mult lucrurile. Asta spun specialistii din industrie. Cresterea numarului brandurilor si a adreselor web sau site-urilor este exponentiala, spune Delphine Parlier, fondator al Quensis, companie pariziana care integreaza procesele creative necesare pentru alegerea unui nume nou. “Astazi sunt 64 de milioane de domenii pe Internet, fata de 45 de milioane in august 2005”, spune ea. “Procesul de naming nu este dificil pentru o companie mica cu o distributie locala, dar este o mare problema pentru marcile globale. Daca inainte parea la fel de dificil ca urcarea unui deal, astazi as compara procesul cu escaladarea pe Himalaya. Este foarte dificil”, concluzioneaza Parlier.
    In ultimii ani, oamenii au inregistrat toate numele dot. com posibile, in speranta ca intr-o zi cineva va fi dispus sa plateasca pentru ideile lor.
    La jumatatea lui ianuarie anul curent, Louis Vuitton a intampinat o astfel de problema in China, tara unde piata de lux este in continua crestere, iar cea de bunuri contrafacute devine falimentara. Potrivit cotidianului The Changjiang Times, Wang Jun, un om de afaceri din Wuhan, a inregistrat traducerea numelui Vuitton in litere romane sau caractere chinezesti si
    s-a aratat dispus sa cedeze noile marci catre Vuitton pentru aproape 15 milioane de dolari. Dar compania a declarat luna trecuta ca nu intentioneaza sa cumpere marcile si ca omul de afaceri chinez nu are drepturi pentru niciun logo sau semn al celebrului brand frantuzesc.
    Oricum ar fi, este inca o dovada ca industria nu mai are mult loc pentru dezvoltare si gasirea unui nume potrivit pe care nimeni nu l-a inregistrat inca ca marca proprie, va deveni si mai dificila.
    Pe o astfel de piata mizeaza si firmele care cauta numele potrivit in locul companiilor. Onorariul perceput pentru o noua marca variaza de la cateva mii de dolari, pentru o piata locala, pana la mai bine de 70. 000 de dolari pentru un nume global cu propriul domeniu dot-com. In plus, exista si costurile legale pentru inregistrarea numelui ca marca.

    Ultimele idei
    “Este un adevarat puzzle sau sah”, spune Fornas, presedintele Cartier. “Investitia poate sa fie importanta sau sa nu coste aproape nimic. Este decizia companiilor – ele trebuie sa hotarasca cat de important este produsul si cat de mult merita sa investeasca in viitoarea marca.
    Dar, in ciuda dificultatilor, exista si povesti de succes. In 1998, aceiasi francezi de la Cartier au lansat un nou parfum unisex. “Declaration” a fost solutia gasita pentru nume. Echipa de creatie a propus numele, dar nu se astepta nimeni ca el sa fie disponibil. “Cand am aflat ca numele este original, ni s-a parut incredibil. Ne intrebam cum este posibil”, isi aminteste Fornas.
    O alta solutie de succes este ca managerii sa gaseasca nume foarte greu de copiat, chiar obscure. “La Dona”, numele dat ceasului lansat de Cartier in memoria actritei mexicane Maria Felix, a fost disponibil si, de data aceasta, nimeni de la compania franceza nu s-a mai mirat.
    Dar alegerea numelui potrivit poate ajuta si procesul de creatie, nu numai succesul vanzarilor, lucru sustinut si de Jim Nevins, directorul creativ de la Clinique. In 1997, acesta s-a gandit la numele “Happy” pentru un parfum. “Ma uitam la biografia lui Judy Garland cand a inceput melodia ‘Come on Get Happy’ si m-am gandit imediat: ‘cine nu viseaza la fericire’”, isi aminteste Nevins. El sustine ca numele gasit a ajutat in mod direct la finalizarea productiei parfumului. A fost adaugata o aroma de portocale si tot portocaliu a devenit si ambalajul parfumului, pentru ca, sustine Navins, mai multe studii indicau faptul ca mirosul si culoarea portocalei evoca fericirea.
    Pana la urma parfumul nu a putut fi inregistrat sub numele simplu, “Happy”. Compania s-a temut ca denumirea este prea generica si, cand a vrut sa inregistreze numele, a aflat ca o mica companie o facuse deja, chiar daca pentru un produs dintr-o alta categorie. In concluzie, parfumul se cheama acum “Clinique Happy”, o combinatie intre brand-ul propriu-zis si numele produsului, pe care industria de “naming” o numeste “lock up”. Consumatorii tin minte si folosesc numele simplu – “Happy”.
    Dar “fericirea” din aceasta industrie este din ce in ce mai greu de obtinut si viitorul este mai degraba “unhappy” pentru creativii companiilor. Insa firmele care fac din “naming” un business sunt pe trend.

    2007 New York Times News Service – Traducere si adaptare de Andrei Nastase

  • Vin de Chile in Romania

    Cel mai important producator de chibrituri din Romania, Match Point, a decis la finele anului 2006 sa investeasca in industria vinului. Compania Vino Vero, prin care “regii chibriturilor” au decis sa demareze businessul cu vinuri, a semnat un parteneriat cu un producator de vinuri de top din Chile, Southern Sun Wine Group, pentru comercializarea brandurilor acesteia pe piata romaneasca.
    Pentru primul an, actionarii de la Match Point estimeaza incasari de aproape un milion de euro in contul Vino Vero si circa 200.000 de sticle de vin cu gust de Chile vandute. Tinta investitorilor sunt supermarketurile si magazinele specializate, segmentul HoReCa si, nu in ultimul rand, segmentul premium. La momentul actual, un singur brand chilian, Misiones de Rengo, este prezent pe piata, urmand sa fie comercializat si al doilea, iar la toamna Vino Vero va aduce in Romania si vinuri din Africa si Australia. Match Point avea la sfarsitul anului trecut planuri de extindere si in businessul de baza, cu chibrituri publicitare si de menaj. Compania vizeaza sa se extinda pe piata externa in 2007, cu lansari de produse proprii in Finlanda, Elvetia si Anglia. Valoarea vanzarilor inregistrate in 2006 pe pietele internationale, unde Match Point era deja prezenta, a ajuns la aproximativ 150.000 de euro.

  • Case nemtesti la cheie

    Max Bogl, unul dintre constructorii germani de top, va investi 10 milioane de euro pentru productia de case standardizate din prefabricate, care sa fie livrate la cheie clientilor de pe piata romaneasca. Casele vor avea suprafete cuprinse intre 150 si 200 metri patrati si vor fi livrate in doua-trei luni clientilor cu venituri medii si mari. Sistemul de case standardizate, presupunand montarea de pereti din prefabricate in doar doua-trei zile pe o fundatie construita ulterior, urmata de finisarea in maxim doua luni, este deja un concept de succes in Germania, pe care Max Bogl vrea sa il implementeze in doi ani si in Romania. Compania este prezenta pe piata romaneasca din 2003 si deruleaza anual afaceri de circa 1 miliard de euro. Printre acestea se numara amenajarea aeroportului din Sibiu, proiect ce valoreaza 40 milioane de euro, modernizarea liniilor de tramvai din cateva zone din Capitala, prin initierea sistemului Light Rail de reducere a vibratiilor produse de tramvaie, precum si lucrari de infrastructura la tronsoanele de autostrada Drajna-Fetesti si Fetesti-Cernavoda. Pentru anul 2007, Max Bogl estimeaza o cifra de afaceri de 65 milioane de euro, cu 50% mai mare ca in 2006.

  • Schimbari la conducerea Citigroup

    Citigroup, cea mai mare banca din Statele Unite, l-a numit pe Gary Crittenden in functia de director financiar, pozitie detinuta anterior de Sallie Krawcheck.
    Crittenden, in varsta de 53 ani, a ocupat functia de director financiar al American Express incepand cu anul 2.000, iar alegerea sa la conducerea finantelor Citigroup face parte dintr-un sir de schimbari la nivel de management al grupului, cu scopul de a imbunatati performantele acestuia. Crittenden detine o experienta vasta in domeniul serviciilor financiare pentru clientii de retail, domeniu care reprezinta peste 50% din incasarile Citigroup. Compania a incheiat anul 2005 cu un rezultat pe segmentul de retail mai mic decat in anul precedent, iar in 2006 cresterea a fost nesemnificativa. Noul director financiar al grupului a contribuit si la consolidarea American Express dupa ce atentatul din 11 septembrie 2001 a determinat scaderea veniturilor din turism ale companiei.
    Sallie Krawcheck, ex-director financiar, va reveni pe pozitia anterioara de conducere a diviziei de administrare a averilor.
    Cel mai mare grup financiar din lume tocmai parcurge si un proces de rebranding, intrucat va opera sub denumirea “Citi”. Compania va vinde simbolul grafic prin care se identifica institutia, reprezentand o umbrela rosie. Denumirea legala a institutiei ramane Citigroup, iar varianta “Citi” a fost aleasa si pentru ca era deja vehiculata in randul majoritatii clientilor. Oficialii Citi spera ca prin brandul unificat sa obtina cat mai multe beneficii.

    Schimbarea de management din Citigroup ar putea produce:
    imbunatatirea performantelor grupului
    cresterea clientilor din sectorul de retail

  • Grecia, a doua casa

    Boom-ul pietei imobiliare din Romania nu este suficient pentru a acoperi cererea mare de locuinte, astfel incat tot mai multe persoane isi indreapta atentia asupra imobilelor din Grecia, Italia, Spania sau Bulgaria.
    Odata cu dezvoltarea pietei imobiliare din Romania si cu majorarea preturilor la locuintele noi, romanii au inceput sa ia in calcul achizitia unei locuinte intr-o zona turistica din strainatate, contribuind astfel la conturarea si in Romania a unui sector bine dezvoltat in Vest, si anume ceea ce europenii numesc “second home market”. Tentatia de a avea o casa pe litoralul Marii Egee, unde preturile sunt similare celor din Romania, a facut ca Grecia sa fie tinta principala a cumparatorilor. Acestia sunt interesati sa achizitioneze apartamente sau vile in insulele elene Corfu sau Creta, sau in regiuni turistice ca Halkidiki si Salonic. Aici, preturile pornesc de la 1.200 euro/mp si pot ajunge la 2.500 euro/mp.
    Cele mai ridicate preturi sunt inregistrate in Atena, unde un metru patrat intr-un apartament cu vedere la Acropole poate costa pana la 12.000 de euro. Profilul cumparatorului roman care este interesat de achizitionarea unei locuinte in Grecia este, de obicei, situat in zona cuplurilor tinere care au venituri medii. Conform specialistilor, aceste familii castiga, in medie, 2.000 de euro si sunt interesate, cel mai adesea, de garsoniere sau apartamente cu doua camere situate la malul marii. Cele mai cautate zone turistice sunt imprejurimile Atenei, Corfu, Salonic sau Halkidiki.

  • Retailul, la apogeul luxului

    “O lada cu vin pe un vas de croaziera din Marea Caraibelor in 12 ore, va rog!” Asa arata acum cerintele consumatorilor din industria de retail, iar ofertantii fac imposibilul pentru a le indeplini. Produsele exclusiviste ale caror etichete arata preturi exacerbate nu mai sunt suficiente unei industrii consumiste centrata pe nevoile clientului. Asa ca retailerii de lux au adaugat retetei succesului lor mici artificii menite sa faca orice client sa se simta VIP.
    “Retailerii de lux au inteles ca esenta succesului este mentalitatea pe care o intalnesti in hoteluri ca Ritz Carlton”, apreciaza Milton Pedraza, CEO al companiei de research Luxury Institute din New York. Intr-un secol in care fidelizarea clientilor e un must-have pentru a supravietui pe piata, ofertantii de produse de lux ca Henri Bendel din New York sau Harvey Nichols din Londra au apelat la personal shoppers si livrari la domiciliu pentru a duce la implinire chiar si dorintele celui mai capricios client. Atractia principala a magazinului Henri Bendel din New York o reprezinta nu cele patru etaje ticsite cu articole vestimentare de lux, ci consultantul in fashion Michael J. Palladino. De 18 ani, acesta ajuta clientii sa se decida asupra tinutei perfecte, avand nevoie doar de o consultatie initiala pentru a sti pentru totdeauna ce li se potriveste. Serviciile sale de asistenta sunt gratuite, insa rezervarea unui loc pentru prima intrevedere este absolut necesara.
    Servicii similare sunt oferite si de magazinul Colette din Paris, Christian Louboutin, Ferragamo sau Cartier. Dar customer care-ul de inalta clasa nu se aplica doar in domeniul modei. Restaurantul Dean and Deluca din New York, un fel de Mecca a gastronomiei, livreaza adevarate festinuri la comanda, fara costuri suplimentare, iar distribuitorul de vinuri nobile Wally’s din Los Angeles livreaza soiurile la orice destinatie ceruta de client, fie ca e vorba de resedinta acestuia sau un iaht din largul marii.

  • Real estate la apa

    Care este viitorul real estate-ului intr-o lume in care suprafata de teren uscat scade in fiecare an, iar preturile cresc necontenit? Desi aduc inca a science fiction, dezvoltarile subacvatice par a fi raspunsul pe termen lung, iar arhitectii se grabesc sa se specializeze in acest nou domeniu pentru a nu pierde valul. Dubaiul promite sa aduca primul hotel subacvatic, Hydropolis, un proiect de peste 500 de milioane de dolari, construit la aproape 20 de metri sub nivelul marii. O camera in Hydropolis va costa in jur de 1.500 de dolari pe noapte. Hotelul va dispune de un mall, trei baruri si un sistem de aparare pe baza de rachete pentru eventualitatea unui atac terorist. Cel de-al doilea proiect asemanator, Poseidon Mystery Island, va fi amplasat in apropierea insulelor Fiji. Construirea hotelului va costa peste 200 de milioane de dolari, iar acesta va fi deschis publicului de la jumatatea anului viitor. Hotelul se mandreste cu o priveliste splendida la unul dintre cele mai mari recifuri de corali din lume, ceea ce va face camerele de la Poseidon de doua ori mai scumpe decat la Hydropolis. Cealalta problema la care constructiile subacvatice se vor a fi solutia este incalzirea globala. Nivelul marii va creste cu 6 metri in urmatorii 6 ani? Nicio problema. Arhitectii specializati in constructiile supra-acvatice propun cladirile lacustre, cu piloni ancorati pe fundul marii. Arhitectul olandez Koen Olthuis, fondatorul companiei Waterstudio, a fost primul care s-a dedicat stucturilor plutitoare – case, garaje, cladiri de apartamente – si a fost angajat de Printul Dubaiului pentru a construi o moschee la suprafata apei. Insa cel mai nonconformist design al unei cladiri lacustre este cel al Trilobis 65 proiectat de arhitectul italian Giancarlo Zema. La un pret de vanzare de 5 milioane de dolari, ciudata cladire in forma de ou este un hibrid intre un iaht gigantic si o casa plutitoare in care pot locui pana la sase oameni.

  • Fondurile de investitii vor parcuri de afaceri

    Fondurile de investitii au pus ochii pe parcurile de afaceri ca potentiale surse de profit in urmatorii ani. Cresterea numarului de astfel de proiecte si a cererii pentru inchirierea de spatiu de birouri a facut ca cea mai mare parte a birourilor aflate in stadiu de constructie sa fie tatonate de fondurile de investitii. Primul parc de afaceri achizitionat de un fond de investitii a fost, in 2004, Iride Business Park, cumparat pentru 40 de milioane de dolari de catre Immofinanz. Trendul a continuat in 2005 cu achizitia proiectului Bucharest Business Park de catre austriecii de la CA Immo. Cele doua parcuri de afaceri au inregistrat un real succes, fiind ocupate in totalitate de companii ca IBM, BAT sau Coca-Cola.
    Firmele care si-au manifestat interesul pentru cladirile cu design atractiv si specificatii tehnice ridicate sunt in mod special companiile de IT si cele care isi externalizeaza afacerile. Prin urmare, investitorii de pe piata de real estate au anuntat noi proiecte de acest gen. Cea mai recenta achizitie are in centru fondul de investitii Immoeast care a cumparat complexul de birouri Victoria Park din apropierea aeroportului Baneasa pentru 60 de milioane de euro.
    O alta tinta a fondurilor de investitii este proiectul S.Park, alcatuit din patru corpuri de cladire, cu o suprafata neta inchiriabila de circa 30.000 de metri patrati. Pentru complexul estimat la 30-35 de milioane de euro se lupta, potrivit informatiilor de pe piata, trei grupuri de investitori. Un parc de afaceri aflat in constructie si considerat o potentiala tinta a investitorilor este Baneasa Business and Technology Park, dezvoltat de Baneasa Investments si care va cuprinde 11 cladiri clasa A si A plus. Un alt proiect, Novo Park, este in desfasurare in nordul Capitalei.

  • Mobexpert creste in afara granitelor

    Grupul Mobexpert, lider pe piata de mobila din Romania, planuieste extinderea retelei de hipermagazine din regiune la 24 pana in 2011. Dintre acestea, patru vor opera in afara granitelor si 20 pe plan local.
    La momentul actual, reteaua locala a Mobexpert cuprinde cinci hipermegazine, unul la Brasov si patru in Capitala, si alte 27 de magazine de dimensiuni mai mici.
    La nivel regional, unde in prezent exista doar magazine Mobexpert Office la Sofia si Belgrad, proiectul va demara in acest an prin deschiderea primului hipermagazin la Sofia.
    Pe plan local, vor fi construite patru hipermagazine, ducand numarul total la noua pana in 2008, urmand ca acesta sa creasca la 20 pana in 2011.
    Pentru noile locatii compania condusa de Dan Sucu si-a bugetat investitii de 80 de milioane de euro pana in 2011, din care 12 milioane de euro vor fi cheltuiti anul acesta.
    Mobexpert, cu o cifra de afaceri de 155 de milioane de euro in 2006, este primul jucator din industria mobilei care deschide magazine de mari dimensiuni pe plan international.