BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • India va lansa a doua sa misiune spaţială pe Lună pe 22 iulie

    Sonda Chandrayaan-2, construită de Indian Space Research Organisation (ISRO), va fi lansată pe 22 iulie, la ora 09.13 GMT, a anunţat agenţia.

    O primă tentativă de lansare a misiunii a avut loc pe 15 iulie, dar oficialii indieni au anulat evenimentul din cauza unor “probleme tehnice”.

    Chandrayaan-2 este cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO. Dacă va avea succes, India va deveni a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care plasează un rover pe suprafaţa Lunii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.  

  • Simona Halep: Voi merge prin ţară pentru ca tot mai mulţi copii să se îndrepte spre tenis

    Constănţeanca spune că vrea să fie un exemplu pentru noua generaţie şi îşi doreşte ca cel puţin un milion de copii să practice tenisul. Astfel, după turneul de la US Open, care se desfăşoară în perioada 26 august – 8 septembrie, Simona Halep va lua iniţiativă în acest sens.

    “Am vrut să deschid mentalitatea spre vis. Cred că am inspirat multă lume, sper ca acest rezultat să dea mai multă încredere oamenilor că orice e posibil. Vreau un milion de copii care să meargă la tenis. Apoi, să venim cu toţii pe un stadion să-i sărbătorim. Voi merge prin ţară, după US Open, pentru ca tot mai mulţi copii să se îndrepte spre tenis”, a declarat Halep, pe scena amplasată pe Arena Naţională.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Viaţa într-o operă de artă: cine este femeia care trăieşte în una dintre cele mai cunoscute case construite de Gaudi

    În fiecare an, mai mult de 1 milion de turişti vizitează casa Anei Viladomiu din Barcelona. Potrivit unui articol publicat de The Independent, ea locuieşte în La Pedrera, ultima casă construită de arhitectul catalan Antoni Gaudi, care a murit ucis de tramvai în 1926.
    Lucrările sale din oraş au ajutat la transformarea Barcelonei în unul dintre cele mai cunoscute hub-uri turistice europene.
    Pentru Viladomiu, să trăiască în La Pedrera ridică însă câteva probleme practice, începând cu „lupta” ei zilnică de a ajunge la apartamentul aflat la etajul 4: „M-am aflat de multe ori în postura în care a trebuit să îmi fac loc cu coatele spre casă, în timp ce turiştii ţipau la mine că treceam de coada de la intrare. Nu este o situaţie minunată, în special atunci când îţi cari pungile cu cumpărături spre casă.”

    Ana Viladomiu are 63 de ani, este scriitoare şi s-a mutat în clădire la scurt timp după ce l-a cunoscut pe soţul ei, care a închiriat unul dintre apartamentele din La Pedrera înainte ca aceasta să fie declarată ca parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
    De altfel, Gaudi a făcut designul clădirii ce urma să aiba rolul de rezidenţă privată, locuită ulterior de mai mulţi chiriaşi.
    În 1906, el fusese angajat de un cuplu bogat (Roser Segimon şi soţul ei, Pere Mila) să construiască o casă pe artera principală de cumpărături a oraşului – Passeig de Gracia.
    Lui Gaudi i-au luat aproape şase ani să construiască clădirea, iar apoi cuplul a păstrat etajul principal pentru ei şi a închiriat spaţiul suplimentar, care a fost subidivizat în 20 de apartamente.
    Iniţial casa se numea Casa Mila şi a atras atenţia tuturor chiar înainte să fie finalizată; ulterior a fost denumită La Pedrera sau cariera de piatră, datorită faţadei şi formei asimetrice.


    Segimon, care a murit în 1964, a vândut La Pedrera unei companii imobiliare. Un alt arhitect a transformat etajul superior, unde se afla iniţial o spălătorie, în mai multe apartamente de închiriat.
    Viladimoiu este printre puţinii chiriaşi care au rămas să locuiască în clădire. Ea a publicat recent cartea „Ultimul vecin”, în care descrie istoria clădirii, precum şi experienţa sa de a locui în una dintre bijuteriile create de Gaudi.
    Un bonus suplimentar, spune ea, este faptul că preţul chiriei nu a crescut semnificativ în ultimele trei decenii, chiar dacă valoarea turistică a La Pedrera a urcat enorm.
    „Să plătesc cât plătesc pentru a locui într-un asemenea loc, în inima Barcelonei, este extraordinar, aş fi naivă să mă mut oriunde altundeva” a spus ea, fără să dezvăluie valoarea chiriei plătite.

    Turiştii plătesc 22 de euro ca să viziteze La Pedrera, dar aceasta include accesul doar la o parte din clădire, inclusiv în unul dintre apartamentele al cărui design l-a făcut.
    „Poţi să uiţi de instalarea unui raft fiindcă nu există niciun perete drept aici. Gaudi a avut idei foarte clare şi o personalitate foarte puternică, pe care trebuie să le respecţi pentru a trăi aici”, concluzionează el.

  • Cele mai mari probleme ale societăţii. Clasa de mijloc dispare din cauza lipsei de locuri de muncă tradiţionale iar bogaţii devin tot mai bogaţi cu ajutorul tehnologiei

    Globalizarea şi automatizarea proceselor din mai toate domeniile şi-au pus adânc amprenta asupra multor meserii, lăsând milioane de oameni fără un loc de muncă. „Este o perioadă similară Revoluţiei Industriale, ca în Londra lui Dickens”, spune Mark Muro, membru al Brookings Institution, citat de Bloomberg.
     
    De multe ori auzim vorbindu-se despre probleme precum scăderea numărului locurilor de muncă, diferenţa dintre clasele sociale sau despre comunităţile afectate de dispariţia meseriilor tradiţionale în urma transformărilor tehnologice, dar în termeni matematici, nefiind însă interesaţi de impactul pe care acest fenomen îl are asupra fiecărei persoane în parte.

    Milioane de oameni îşi abandonează casele şi comunităţile din provincie şi se îndreaptă către marile capitale sau alte hub-uri economice. Internetul le oferă acestora nu doar multe oportunităţi, ci şi ocazia de a accesa cunoştinţele altor persoane, printr-un simplu click. Care sunt însă noile joburi şi domenii în care activează milenialli, şi care nici nu existau cu o generaţie în urmă?

    Milioane de imigranţi sau angajaţi care pleacă din mediul rural pentru un viitor mai bun se angajează fie ca îngrijitori în azilele pentru bătrâni, fie într-un depozit, ori ca asamblator în fabrici de electronice. Sunt joburi sigure, care le asigură oamenilor un trai decent. Alţii preferă însă locuri de muncă care nu le garantează un venit stabil, însă le oferă ocazia să îşi pună în practică vechi hobby-uri din copilărie.

    Un astfel de job, tot mai la modă, este cel de social media influencer. Shamiyah “Maya” Kelley, o tânără de 26 de ani din Brooklyn, SUA, pasionată de modă, a plecat la New York doar cu un rucsac în care avea minimul necesar pentru a face o schimbare majoră în viaţa sa. Aici s-a angajat ca asistent al unui influencer, timp în care a învăţat o mulţime de lucruri despre ce înseamnă această meserie. A început aşadar să posteze zilnic pe contul său de Instagram.

    Ulterior, s-a angajat într-o agenţie de media, care colabora cu mame bloggeriţe, punându-le pe acestea în legătură cu diverse branduri care urmau să le sponsorizeze. Într-un final Kelley i-a atras atenţia unui reprezentant al unei agenţii de PR, aşa că tânăra s-a angajat în cadrul acesteia, fiind responsabilă de întreţinerea paginilor de Facebook, Instagram, Twitter şi Pinterest a mai multor restaurante, hoteluri şi resorturi.

    În vara lui 2017, ea a început să colaboreze cu mai multe companii şi să îşi îmbunătăţească conţinutul de pe propria pagină, să se adapteze tendinţelor şi să posteze cu regularitate. Prietenii o laudă şi o invidiază deopotrivă pentru stilul de viaţă glamuros pe care îl duce. „Ei nu văd însă şi partea grea, faptul că trebuie să mă plimb cu hainele dintr-un colţ în altul al oraşului pentru a face poze, şi să fac totul de una singură, deoarece nu am un asistent personal.”

    Pentru postări sponsorizate, ea câştigă minimum 400 de dolari pentru o singură postare. Anual, ajunge la circa 40.000 de dolari. Are şi luni în care nu câştigă suficient, aşa că e nevoită să lucreze în paralel ca baby-sitter sau să îşi vândă o parte din haine pe eBay.

    Un alt job practicat de o mulţime de imigranţi sau de persoanele fără experienţă care s-au mutat de la sat la oraş este cel de comerciant ambulant, care lucrează, de cele mai multe ori, ilegal. Cu toţii am întâlnit cel puţin o dată, pe plajă, un vânzător insistent care a încercat să ne convingă să cumpărăm diverse mărunţişuri. Lamine Bathily are 30 de ani şi practică această meserie de peste 13 ani. Originar din Senegal, el a moştenit pasiunea pentru vânzări de la tatăl său, care vindea pantofi în piaţă, neavând un magazin propriu. Pe perioada vacanţelor, acesta îl trimitea pe Bathily la unchii şi mătuşile sale. Într-un an însă, el l-a rugat pe tatăl său să îl lase să stea acasă pentru a-l ajuta, iar acesta a acceptat bucuros, neştiind că fiul său plănuieşte să plece din Africa. Lumea îl întreba de ce vinde pe străzi, iar el le explica că strânge bani pentru a-şi plăti studiile. „Tatăl meu spunea întotdeauna că voi fi cel mai bun vâzător din toate timpurile”, povesteşte el. Un an mai târziu i-a spus tatălui său că îşi vizitează bunica pentru o lună, şi a plecat în Spania cu o mica ambarcaţiune, rămânând în ultima zi, alături de ceilalţi pasageri, fără apă şi mâncare. Au fost totuşi salvaţi cu un elicopter.

    Poliţiştii l-au plasat pe Bathily într-un centru pentru minori, de unde a plecat în Barcelona să întâlnească alţi senegalezi. Aici a început să cumpere ochelari de soare de la un depozit chinezesc şi să îi vândă. Iniţial el a crezut că lucrurile vor merge la fel de uşor ca acasă, însă cultura complet diferită a reprezentat un şoc. S-a adaptat însă şi, de la ochelari de soare, a trecut la vânzarea ceasurilor. O data a fost oprit de poliţie, care i-a confiscat marfa, dar l-a lăsat să plece. Acum, Barhily este în continuare vânzător ambulant şi şi-a îmbogăţit „oferta” şi cu tricouri, iar în unele zile ţine clase pentru combaterea rasismului.
     

  • Cât de mare este puterea Facebook. Cum au distrus nişte poze postate pe reţeaua de socializare un lanţ întreg de supermarketuri

    Jacques Alboud şi soţia sa, Martine, care deţineau o franciză a supermarketului Super U în L’Arbresle, aproape de Lyon, au fost fotografiaţi în Tanzania în urmă cu câţiva ani, lângă cadavrele mai multor animale, printre care un leu, un leopard, un bivol şi un hipopotam împuşcat în cap, pe lângă alte animale sălbatice ucise, relatează Daily Mail.

    Chiar şi fondatorul Super U a declarant că se opune activităţilor acestora, spunând că este în totală opoziţie cu valorile promovate de companie. „Îi condamnăm chiar dacă a fost o activitate private”, a susţinut şi un purtător de cuvânt al Super U.
    Aşa că marţi, reprezentanţii businessului au anunţat că cei doi soţi vor părăsi afacerea, cu aplicabilitate imediată.
    Contactaţi de presa franceză, soţii Alboud au refuzat să comenteze. Cu toate acestea, într-un testimonial postat de Martine Aboud pe site-ul companiei care organiza safariurile, aceasta îi mulţumea lui Pierré van Tonder pentru primirea pe care le-a făcut-o şi organizarea impecabilă a sesiunii de vânătoare. Ea adăuga totodată că se vor întoarce cu plăcere.

    Preţul pachetelor de vânătoare organizate de Pierre van Tonder încep de la 17.000 de dolari şi cresc până la 43.000 de dolari de persoană.

    Vânătoarea în Africa este un subiect foarte controversat, activiştii pentru drepturile animalelor argumentând că acest „sport” este crud şi distruge viaţa sălbatică. La pol opus, grupurile care susţin vânătoarea spun că munca lor şi, în particular, banii care se fac prin organizarea acestor şedinţe

     

     

  • Povestea economistului român care a cumpărat o BISERICĂ veche de 800 de ani iar în ce a transformat-o a uimit pe toată lumea

    A cumpărat o bserică veche, ruinată, de pe insula Murano, şi a transformat-o într-un adevărat colţ de rai. Ion Cafadaru, originar din Dărmăneşti, Dâmboviţa, este acum proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO şi a învăţat meşteşugul producerii sticlei de Murano, scrie Gazeta Dâmboviţei.

    Ecomonist de profesie, a ales drumul Italiei atunci când s-a căsătorit cu o italiancă. Pe tânărul român îl aştepta în Italia un destin pe care mulţi l-ar numit spectaculos, clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani.

    Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, era acum în ruină. Cu banii obţinuţi din vânzarea afacerii pe care o avea în România, Ion a cumpărat ruinele bisericii Santa Chiara Murano. ”Noi nu am cumpărat o locaţie, am cumpărat o semnificaţie”, a declarat românul.
     
     
    Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten şi socrul pentru a reconstrui lăcaşul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucţia s-a făcut manual, din materiale de epocă. Constructorii italeni au fugit de proiect, considerându-l imposibil de realizat.
     
    „Eu cred că biserica e specială. În toţi aceşti ani, toate greutăţile am reuşit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară.”  spune Cafadaru.
     
     
    Santa Chiara Murano este, astăzi, o bijuterie care găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de român. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meşteri sticlari ai insulei şi a învăţat tainele unui meşteşug vechi. A aşezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstraţii pentru turiştii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.
     
    Românul a ajuns un reper pentru insula italiană. Televiziuni internaţionale au realizat documentare despre insulă şi meşteşugul sticlăriei, care l-au avut în prim plan pe dâmboviţeanul care a ajuns un ambasador al sticlei de Murano în lume.

  • Cum este în realitate viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi miliardari, celebru pentru petrecerile monstruase pe care le organizează

    În ciuda acestor aparenţe, Ashley, o tânără de 22 de ani, o fostă iubită a acestuia, care a locuit pentru scurtă vreme la conac, spună că cei ce cred asta nu ar putea fi mai departe de adevăr. Ea a dezvăluit detalii şocante despre perioada de doar zece zile pe care a petrecut-o în 2018 în locuinţa magnatului, spunând că nimic nu a fost aşa cum şi-a imaginat, relatează Daily Mail.

    Ashley, o fostă chelneriţă din America, povesteşte că a călătorit până în Queensland, Australia, pentru a locui cu Travers, cu soţia acestuia, Taesha şi cu diversele iubite ale miliardarului. Ea spune că s-a simţit intimidată când a intrat prima dată în conacul Helensvale, dar curând s-a obişnuit, însă descrie viaţa de acolo drept una surprinzător de monotonă.

    Tânăra mai povesteşte că iubitele lui Travers obişnuiau să ajute cu treburile casnice şi că exista un program de curăţenie pe care toată lumea trebuia să îl respecte. Din cauza programului matinal al acestuia, ele mergeau extrem de devreme şi la culcare. De multe ori, Ashley spune că se simţea singură şi fără un scop cât timp a locuit acolo, uitându-se la televizor întreaga zi sau mergând să se bronzeze.

    Potrivit ei, fotografiile postate pe contul de Instagram al conacului Candy Shop erau coregrafiate cu grijă. Petrecerile „nebune” din miez de noapte erau de fapt regizate pentru a da senzaţia că Travers tipul perfect de playboy modern. „Asistenţii veneau şi ne spuneau să fim gata la o anumită oră pentru şedinţa foto. Apoi făceam un milliard de poze. Ne arătau diferite imagini şi noi trebuia să le imităm”, povesteşte Ashley.

    Totuşi, tânăra recunoaşte că existau şi avantaje pentru fetele care locuiau în casa lui Travers, de pildă petreceri săptămânale, mese gratuite la restaurante de lux sau călătorii pe iahtul prival al magnatului. În prezent, Ashley este căsătorită cu rapperul Australian Jesse ‘Sunset’ Willesee.

    Travers Beynon s-a născut în Melbourne în 1972 şi este moştenitorul unui imperiu de miliarde de dolari în industria tutunului, FreeChoice. El a urmat colegiul de băieţi Clairvaux, preluând apoi frâiele companiei care controlează peste 200 de magazine în Australia.

    A pozat ca model în anii ’90, iar renumele l-a ajutat să se căsătorească cu o câştigătoare de Miss World. Şi-a creat o reputaţie de playboy, dar a ajuns să dea dovadă de un misoginism dus la extrem, de câteva ori apărând conducând mai multe femei ţinute în lesă.

    Autoporeclit The Candyman, Travers Beynon a strâns peste 200.000 de urmăritori pe contul său de Instagram. I se mai spune, printre altele, şi noul Hugh Hefner.
     

  • Compania preferată în care a investit Warren Buffett: Un business cu ciocolată care i-a adus un profit de 8000%

    Buffett şi partenerul său de investiţii, Charlie Munger, au avut „câştiguri excepţionale şi un timp minunat”, după cum povestea chiar el într-o scrisoare din 1991 adresată celorlalţi acţionari.

    Probabil că motivul principal al afecţiunii deosebite a lui Buffett pentru companie este profitul uriaş, de 8000%, pe care l-a avut de-a lungul anilor, de la investiţia iniţială din 1972 – adică peste 160% pe an. De când a fost achiziţionat de Buffett, businessul a crescut de la venituri de 30 de milioane de dolari la vânzări de peste 380 de milioane de dolari, având un profit de 80 de milioane de dolari.

    „Aproape că am pierdut businessul. Eu am oferit 25 de milioane, proprietarul a cerut 30 de milioane, însă în cele din urmă a cedat. Am riscat, dacă nu ajungeam la o înţelegere cele 2 miliarde ar fi ajuns în buzunarul altcuiva”, povesteşte magnatul, citat de Markets Insider.
     

  • Compania care face lucrurile altfel. Are peste 900 de angajaţi care lucrează de unde vor, iar dacă lucrează în cafenele firma le plăteşte consumaţia. Primesc chiar şi bani să îşi transforme casa în birou

    În loc să piardă săptămânal mai multe ore în trafic, ea povesteşte că, alături de sutele de colegi, lucrează de acasă, în regim remote. „Cu toţii iubim libertatea oferită de acest job, dar şi faptul că uneori călătorim pentru a ne întâlni cu ocazia şedinţelor.”

    Angajatorul său face parte dintr-o categorie mică, dar în creştere, a companiilor care aleg să nu aibă un sediu central. Conexiunile din ce în ce mai rapide pe Internet, aplicaţiile video şi de mesagerie precum şi creşterea numărului de softuri de monitorizare le permit anumitor firme să aleagă această opţiune. În schimb, acestea recrutează personal din mai multe oraşe şi le cer angajaţilor să lucreze de acasă sau din spaţii de co-working din zona în care locuiesc.

    Angajaţii firmei Automattic lucrează din 70 de ţări diferite şi, în loc să plătească pentru un sediu central de birouri, compania plăteşte zborurile fiecăruia, pentru ca aceştia să poată participa cu regularitate la anumite şedinţe organizate de-a lungul anului.
    De asemenea, îşi plătesc angajaţii pentru ca ei să îşi doteze corespunzător birourile de acasă sau îi ajută să îşi închirieze un spaţiu de lucru, fie le plătesc consumaţia, în cazul în care aceştia lucrează, de pildă, dintr-o cafenea.

    „Se fac, cu siguranţă, economii importante atunci când lucrezi fără să ai un sediu de birouri. Nu eşti nevoit să plăteşti un spaţiu de birouri, în special în huburi de tehnologie precum Londra, San Francisco sau New York, unde preţurile sunt şocant de mari”, spune Cate Huston, citată de BBC. În schimb, spune că angajatorul său preferă să investească bani în întâlnirile anuale cu personalul, organizate nu oriunde, ci în destinaţii precum Thailanda.

    Lucrul în regim remote câştigă teren rapid, alimentat de angajaţii independenţi sau cu program flexibil. Peste 1,54 de milioane de oameni lucrează de acasă pentru jobul principal, în urmă cu zece ani numărul acestora fiind de doar 884.000, potrivit unui sondaj realizat de Oficiul Naţional al Forţelor de Muncă din Marea Britanie.

  • Pericolul din spatele ecranului. Cum pot companiile să piardă milioane din cauza reţelelor sociale

    „Social media este cea mai apropiată ameninţare pentru reputaţia unei companii”, spune Pete Knott, consultant digital la compania de consultanţă şi management al reputaţiei Lansons, citat de BBC. El adaugă că, dacă nu iei în serios această ameninţare, ar putea avea un impact direct asupra companiei, atât financiar cât şi cultural.  

    În luna mai, de exemplu, acţiunile Metro Bank din Marea Britanie au scazut cu 11%, înainte de a putea schimba zvonurile publicate pe reţelele sociale, conform cărora instituţia bancară se confruntă cu dificultăţi financiare. Lucrurile pot fi însă mai grave, avertizează Ilia Kolochenko, un reprezentant al Immuniweb, o companie elveţiană de securitate pe Internet. „Hackerii pot cauza distrugeri uriaşe dacă reuşesc să găsească un mod de a posta ştiri false în social media. Imaginaţi-vă ce ar presupune ca aceştia să reuşească să intre în conturile BBC-ului şi să posteze o ştire despre faptul că Iranul se pregăteşte să arunce o bombă nucleară. Efectul ar fi devastator, în special dacă şi alte reţele media ar prelua povestea”, spune acesta, citat de BBC. El spune, de asemenea, că şi adevărul „doare” uneori.

    În 2016, de pildă, valoarea de piaţă a producătorului de baterii Samsung s-a prăbuşit cu mai mult de jumătate de miliard de dolari când şeful Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter că businessul său colaborează cu Panasonic pentru producerea următorului automobil electric.

    Dar şi propriile postări te pot afecta, menţionează Kolochenko, dând exemplul băncii americane Chase, care a fost acuzată de luarea în derâdere a clienţilor cu venituri mai mici, după ce, într-o postare, le sugera celor cu puţini bani în cont să economisească evitând folosirea taxiurilor şi să renunţe la a-şi cumpăra cafea.

    „Cheia pentru managementul reputaţiei din online este să gestionezi rapid feedback-ul negativ pentru a preveni transformarea lui într-o criză”, spune Masha Maksimava, vicepreşedintele companiei de monitorizare socială Awario din Belarus. Lopa Ghosh, o reprezentantă a companiei EY spune, de asemenea, că planificarea e crucială, dar că este important să nu reacţionezi exagerat pentru orice comentariu negativ, pentru a evita crearea unei crize fără motiv, şi că, de multe ori, găsirea unui ton potrivit pentru a răspunde poate întoarce situaţia în favoarea ta.
    Specialiştii avertizează că, de multe ori, activitatea angajaţilor în mediul online le poate facilita hackerilor accesul la informaţii importante care pot duce la distrugerea imaginii companiei. „Oamenii expun o mulţime de informaţii personale despre ei înşişi în mediul online. Aşa că atacatorii pot urmării profilul cuiva pentru a-i urmări activităţile, ca apoi să acţioneze. De pildă, unui pasionat de sporturi de iarnă îi pot trimite o ofertă de nerefuzat cu o cabană în Elveţia. Odată ce angajatul va accesa linkul, sistemul companiei va fi virusat.