BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • Elvetianul care vinde Dorna

    In 1992, Jean Valvis a venit in Romania cu un alt scop decat acela de a construi afaceri pe care apoi sa le vanda. Pe atunci inginer consultant pentru un trader elvetian de cereale, Valvis a pasit prima data in tara noastra in scopul realizarii unui studiu de fezabilitate privind capacitatile de rafinare a uleiului comestibil. In urmatorii ani insa, elvetianul a construit doua business-uri solide aici, din care a iesit apoi cu mare valva si cu multi bani in buzunar.
    Cel mai nou exit este vanzarea in luna aprilie a producatorului de lactate LaDorna catre gigantul international Lactalis pentru o suma estimata intre 70 si 90 de milioane de euro. In urma incheierii contractului, Dorna SA, Dorna Lactate si Dorna Helas, compania de distributie din Grecia, vor trece in proprietatea Lactalis, al doilea mare producator de lactate din lume si primul de pe piata europeana. Valoarea tranzactiei este de aproximativ doua ori mai mare decat cea din august 2002, cand acelasi antreprenor vindea cu aceeasi valva producatorul de ape minerale Dorna Apenim unui alt gigant international, Coca-Cola, pentru 39 de milioane de euro. Atunci, Valvis era hotarat sa dezvolte businessul cu lactate, sesizand potentialul unei piete evaluate in prezent la circa 1 miliard de euro si cu sanse de crestere la 4 miliarde de euro pe termen mediu. Acum, omul de afaceri renunta la miliard pentru o industrie de zece ori mai mare: cea a energiei eoliene. In plus, Valvis se va concentra si asupra businessului cu vin, initiat in urma achizitiei Vitipomicola Samburesti, in ianuarie 2006. Mai mult, la sfarsitul anului trecut antreprenorul anunta ca in 2008 va incepe si productia de cereale pe un teren de 7.000 de hectare din Insula Mare a Brailei.
    Una dintre clauzele contractuale stabilite intre omul de afaceri elvetian si francezii de la Lactalis a fost posibilitatea de a folosi in continuare brandul pentru cerealele ecologice, batoanele de ciocolata si Musli LaDorna. La fel s-a intamplat si in cazul tranzactiei cu Coca-Cola, cand business-man-ul a pus conditia pastrarii numelui care l-a facut celebru pentru proiectul LaDorna. Care sunt sansele ca in viitor Valvis sa aduca pe piata vinurile Dorna sau energie eoliana de Vatra Dornei, ramane de vazut. Deocamdata, antreprenorul afirma ca se simte suficient de creativ si vrea sa investeasca si mai mult in viitorul sau.

  • Brand DE ROmania

    In fiecare secunda se cumpara un pachet de Dero in Romania. Produsul a luat nastere in 1966 pe platforma fabricii de detergenti din Ploiesti si de 40 de ani spala “romaneste” rufele din aproape toata tara. Cu toate acestea, Dero a devenit un brand cu acte in regula abia dupa preluarea companiei producatoare de catre multinationala Unilever in 1995. Astfel, avand in spate o echipa de strategi si consultanti din interiorul si din afara granitelor, Dero a ajuns sa conduca in volum piata de detergenti din Romania. Daca a fost usor sau greu, depinde de cum privesti istoria produsului: in decursul anilor, Dero a ajuns sa fie marca sinonima cu “detergentul” si si-a pastrat aceasta asociere pana in ziua de azi, cand numele sau continua sa fie folosit de catre romani pentru a desemna, in mod generic, orice fel de detergent. A fost acest lucru un avantaj in comunicare, prin prisma obisnuintei consumatorului ori, din contra, un dezavantaj, dat de riscul perceperii unui produs cu vechime ca un produs depasit? Depinde de iscusinta strategiilor de comunicare. Cert este ca astazi Dero se pozitioneaza ca un detergent accesibil si eficient si are cel mai mare numar de consumatori din Romania (65% dintre gospodarii au cumparat cel putin un pachet de Dero in 2006, conform unui studiu GFK citat de Unilever). Prin urmare, brandul economic Dero se bate cu brandul premium Ariel pentru locul intai pe piata, primul in volum, al doilea in valoare.

    40 DE ANI, 3 RELANSARI SI 2 FORMULE
    “Numele Dero – creat in 1966 drept abreviere pentru Detergenti Romania ? s-a transformat intr-o adevarata marca, moderna, puternica, clar diferentiata, abia incepand cu 1995, ca urmare a procesului de transformare prin care a trecut Dero dupa includerea sa in portofoliul Unilever”, explica Valentina Tagartoi, Brand Building Manager Dero la Unilever South Central Europe. Procesul prin care a trecut Dero de la detergentul comun ? numele generic al categoriei – la o marca individualizata ca imagine a inclus modernizarea produsului si a ambalajului, o strategie de comunicare ce a pastrat specificul de marca 100% romaneasca, dar si trei relansari ale brandului.
    La prima relansare, in 1996, imediat dupa preluarea de catre Unilever, Dero a avut la baza strategia de brand creata de britanicii de la Bartle Bogle Hegarty, agentia cu care compania multinationala lucreaza pentru mai multe marci de detergenti in Europa. “BBH cunoaste provoca?rile acestei categorii si a demonstrat de-a lungul anilor ca poate propune campanii nu numai foarte creative, dar si eficiente pentru marca Dero. BBH este implicata in campaniile de relansare ale marcii sau in lansarile de mare amploare, iar modalitatile de lucru nu difera foarte mult de cele intalnite in relatiile cu agentiile din Romania”, spune Tagartoi.
    Ce iese cand proverbialul umor britanic se intalneste cu anecdotele romanesti? Cu siguranta, ies cele 99 de pete pe care Dero le-a promovat, prin campaniile de publicitate. Dupa ce in 1998 a fost prima marca din segmentul economic care a lansat o varianta pentru spalare automata, iar doi ani mai tarziu, prima marca din Romania care a lansat un produs “2 in 1” (detergent si balsam), Dero a fost si prima marca de detergenti care a explicat, intr-un ton jovial si plin de ironie, care sunt si cum se scot “cele mai frecvente 99 de pete”. Acesta a fost si sloganul sub care s-a relansat pentru a treia oara marca in 2004, insotita de cateva spoturi publicitare. Prima campanie de comunicare initiata pe baza conceptului celor 99 de pete a avut in centru trei spoturi, respectiv trei situatii neasteptate si nostime ? “Ciorba de burta”, “Bunicul pierdut si gasit in mina de carbune” si “Ketchup”. Dupa lansarea gamei de detergenti concentrati in noiembrie 2006, campania a continuat cu un nou spot TV ? “Siropul de Tuse” ?, asigurandu-i pe consumatori ca, si in varianta concentrata, Dero scoate in continuare petele buclucase. “Ideea aplicarii acestui concept a venit ca raspuns la asteptarile consumatorilor fata de un detergent care curata bine”, spun reprezentantii Unilever. Totusi, nu este chiar asa usor sa afli care sunt si cum se scot cele mai frecvente 99 de pete.
    A fost nevoie de un studiu de piata, un top cu 99
    de pozitii si combinatia optima de enzime pentru
    ca bunicul plin de carbune din cap pana in picioare sa poata aparea la televizor strigand “Nepoaateeee!…” si sa aduca la cunostinta consumatorilor relansarea Dero din 2004.
    Dar inainte de aceasta, Dero mai trecuse deja printr-o relansare, in iunie 2001, sub numele Dero Surf, menit sa alinieze produsul romanesc la marca Surf, sub care detergentul este comercializat pe pietele din Marea Britanie si Statele Unite: “Noul nume a fost un pas inainte in efortul de a individualiza marca in ochii consumatorilor. In acelasi timp, prin legatura cu Surf, Dero s-a alaturat familiei de marci Unilever ce ofera valoare ridicata la un pret avantajos”, explica Brand Building Managerul Dero. In prezent, portofoliul Dero cuprinde patru variante permanente, disponibile atat in formula pentru spalare manuala, cat si in cea pentru spalare automata: Dero Surf, Dero 2in1 cu Alint de Aloe Vera (detergent si balsam), Dero 2in1 cu Alint de Levantica si Iasomie (detergent si balsam) si Dero Alb Dalb (detergent si inalbitor).

    DUPA PATA SI RASPLATA
    Cand concurezi pe a treia cea mai mare piata din industria bunurilor de larg consum din Romania, fiecare punct de cota de piata castigat este o victorie importanta pentru oricare dintre jucatori, spune Valentina Tagartoi. “Piata de detergenti este puternic polarizata (segmentul de pret premium si cel economic detin, impreuna, peste 75% din vanzari) si extrem de competitiva (trei companii multinationale, P&G, Unilever si Henkel, detin impreuna aproape 90% din vanzari). Piata de detergenti este, de asemenea, una foarte aglomerata din punctul de vedere al mesajelor transmise, cu zece marci sustinute pe TV in 2007 si zeci de mesaje distincte. Bugetele sunt pe masura, iar Dero este una dintre marcile sustinute puternic, revenindu-i aproximativ 20% din investitiile in aceasta categorie (la valoarea de rate card). In acest context, Dero a reusit sa isi tripleze vanzarile si sa castige 9 puncte de cota de piata in valoare in doar 4 ani.” In 2007, Dero a reprezentat 27,7% din valoarea pietei de detergenti, estimate de The Nielsen Company la 170 de milioane de euro. Principalii concurenti ai Unilever, prezent pe piata de detergenti cu Dero, Omo si Bona, sunt companiile P&G (Ariel, Tide, Bonux) si Henkel (Persil, Rex). La nivel de brand, Dero este situat pe primul loc in segmentul “economic”, unde concureaza cu Bonux, dar la nivelul intregii piete, Dero concureaza cu liderul din segmentul premium, Ariel. Astfel, daca Ariel este liderul pietei dupa valoarea vanzarilor, Dero conduce piata in volum, caci in prezent unul din trei pachete de detergent cumparate in Romania poarta marca Dero.
    “Dero a reusit sa se diferentieze de restul marcilor de detergent prin campanii curajoase, originale, cu umor, iar consumatoarele s-au obisnuit cu tonul prietenos si amuzant cu care Dero le vorbeste. Multi dintre noi ne aducem aminte de ?Nepoateeee!? – replica din spotul cu bunicul pierdut in mina de carbuni – sau de dialogul ?Harap Alb? Nu! Dero Alb Dero Dalb!?. Cu Dero consumatoarele au si cantat: ?Vine vara! Bine-mi pare!? in vara lui 2006 sau ?Ce tanar esti!?, hitul Andei Calugareanu in spotul TV Dero – ?Cei mai frumosi ani?. Dero e o dovada ca, in piata de detergenti, si umorul sau ironia, bine folosite, pot convinge. Nu am avut in 2007 cel mai mare numar de reclame, dar am avut cateva inovatii relevante si cateva campanii curajoase.”
    In lumea comunicarii, ideile cu impact comercial se premiaza nu doar de piata, ci si de jurii internationale. Dero a fost prima marca romaneasca premiata la IPA Effectiveness Awards, in octombrie 2006, cand a primit argint pentru campania “99 de pete”. Un an mai tarziu, la cea de-a patra editie a festivalului Effie Awards, Dero a castigat doua premii: un Golden Effie pentru campania “Vine vara, bine-mi pare” si un Silver Effie pentru campania de lansare a Dero Alb Dalb. Pentru 2008, Dero a lansat un alt produs, Dero Mic si Puternic, sub forma de detergent lichid concentrat ? pentru un alt punct si un alt pas catre statutul de lider pe piata. “Povestea Dero ar putea fi povestea oricarui brand de succes, dovada ca o marca locala poate reveni in prim-plan si prelua conducerea in fata unui brand global”, considera Brand Building Managerul Dero.

  • De ce nu mai are gust mancarea

    Desi se sustin prin argumentul financiar – legumele si fructele hibride, de import, sunt mult mai ieftine – lipsa gustului este familiara tuturor cumparatorilor de rosii sau de struguri importati. In gastronomie, acest lucru echivaleaza insa cu o catastrofa, pentru ca oricat de ieftin ar fi un fel de mancare din meniul unui restaurant de cinci stele, pretul nu va fi un avantaj in ochii celui care il alege si apoi constata ca mancarea e fada. In arta culinara, meniurile depind de sezonalitate.

    Brânza are o alta consistenta iarna, tot asa cum salata poate sau nu sa fie gustoasa prin prisma ingredientelor utilizate. Si nimeni nu isi doreste sa savureze mereu aceeasi salata, in care numai sosul difera de la o reteta la alta, oricât de spumoasa ar fi conversatia la evenimentul la care a fost invitat.

    Imbatrânirea livezilor, dar si fragmentarea lor prin retrocedare, inchiderea serelor sau cerintele alinierii la normele UE sunt doar câteva dintre motivele declinului inregistrat de soiurile românesti. Insasi notiunea de soi românesc este acum neclara pentru cumparator.

    Astfel, soiurile Ionatan (denumire corecta – Jonathan), Bot de iepure (Starkrimson) si Golden (Golden Delicios) sunt percepute ca mere românesti, originea lor fiind insa americana. Cu adevarat autohtone sunt insa Frumosul de Voinesti sau soiuri ca Generos, Romus si Pionier – sortimente nou-create in statiunile de cercetare, cu un aspect deosebit, gust racoritor si efecte benefice asupra sistemului imunitar.

    Prunul este unul dintre mai cultivati pomi de la noi, inclusiv pentru tuica. Fructul sau are valoarea nutritiva cea mai ridicata din familia pomilor fructiferi, iar prunele românesti sunt usor de recunoscut dupa forma rotunjita, usor sferica, culoarea albastru-vinetiu, pulpa suculenta.

    Vita-de-vie, care odinioara a clasat România pe locul al noualea in ierarhia mondiala la suprafata cultivata, este recunoscuta in afara granitelor pentru soiurile nobile de struguri. Nu pentru multa vreme insa, pentru ca acum se inlocuiesc hectare intregi de soiuri românesti cu variante internationale.

    Leguminoasele au avut parte de aceeasi soarta ca si pomii fructiferi. De la ger, grindina sau inundatii si pana la importul de seminte netestate in România, toate au influentat negativ productivitatea si calitatea culturilor. Importatorii au venit cu legume mari, grase, stralucitoare, care au ajuns sa domine piata. Peste 75% din alimentele comercializate in România sunt de import.

    La randul lor, statiunile de cercetare pomicola – Voinesti, Baneasa, Geoagiu, Pitesti-Maracineni sau legumicola din Vidra si Buzau, unde se dezvolta, se testeaza si se omologheaza soiurile si-au diminuat activitatea si suprafata.

    Aici s-au creat numeroase soiuri românesti (obtinute aici prin incrucisari de soiuri straine sau numai din soiuri românesti). Tot aici ar trebui testate noile seminte sau materiale saditoare din import, pentru a tine la curent producatorii despre soiurile si hibrizii recomandati pentru tara noastra.

    Tendinta producatorilor de a cultiva seminte din import vine din dorinta de a obtine fructe si legume mai mari, mai frumoase si mai rezistente, insa aceasta directie nu e lipsita de riscuri. Soiurile importate in general nu produc seminte, astfel ca trebuie cultivate in fiecare an.

    Pe de alta parte, pentru ca fructele si legumele sa pastreze acel gust deosebit, autentic, trebuie asigurate toate conditiile necesare dezvoltarii optime: temperatura, lumina, umiditate, tratamente contra bolilor si a daunatorilor, folosirea unui material saditor potrivit, lucrari asupra solului. Cand astfel de conditii sunt neglijate, avem de-a face cu produse lipsite de savoare, chiar daca ele sunt cultivate in Romania. Iar cei ce pierd sunt consumatorii, cei care, aflati in fata unui castron de capsuni europene si pere asiatice, abia mai pot sa le deosebeasca gustul.

    Anca Mitu este director general al Privileg Catering

  • Secretele unei vieti linistite

    O cursa de biciclete in care ciclistii merg cu spatele si castiga cel care trece ultimul linia de sosire, un club de lectura unde bunicii le citesc povesti nepotilor in parc sau o ceremonie speciala dedicata magarului, animalul emblema al miscarii de rezistenta fata de traiul in viteza – asa au sarbatorit anul trecut in Italia cei care si-au propus sa uite pentru o zi de ritmul infernal al vietii cotidiene. Italianul Bruno Contigiani a inventat o noua sarbatoare, Ziua Mondiala a Traiului Lent, si a propus ca in fiecare an sa promoveze aceasta miscare intr-un oras aglomerat al lumii.

    In 2008 Contigiani si sotia sa au vizitat New Yorkul, una dintre cele mai grabite aglomerari umane din lume. Versiunea new-yorkeza a „zilei traiului lent” s-a intamplat intr-o zi de luni, iar italianul a dat tichete de amenda false trecatorilor grabiti, pentru „depasirea vitezei”. Afisand un banner pe care scria „Atentie, radar pentru viteza pasului!”, Bruno a distribuit fluturasi cu cele 14 porunci ale miscarii traiului lent.

    De exemplu, porunca numarul 4 spune „trimiteti SMS-uri fara simboluri sau abrevieri si reveniti la obiceiul de a incepe o scrisoare cu <Draga>”, iar numarul 7 spune „Incercati sa va faceti timp pentru a nu va gandi la nimic”. Bruno a anuntat ca urmatorul oras in care va sarbatori ziua traiului incet, la anul, va fi Tokio.

    In ciuda traficului infernal, al poluarii si nivelului crescut de stres, Bucurestiul nu se afla inca pe lista de prioritati a italianului. Insa ideea promovata de miscarea lui a inspirat idei de afaceri inedite si chiar profitabile, iar locurile in care se poate trai intr-un ritm acceptabil s-au inmultit.

    Cel mai bun decor pentru incetinirea ritmului este o cafenea sau un restaurant, unde avand in fata un suc fresh sau o mancare gatita pe indelete, poti sa scapi pentru un timp de teroarea ceasului.

    „Nu avem mancare ieftina si junk-food, dar nici nu facem sculpturi in dovleci si picturi din sos pe farfurii. A manca trebuie sa insemne o placere simpla si autentica”, spun Violeta Dinca (aflata intotdeauna in bucatarie) si Ediz Abibula, proprietarii Violeta’s Vintage Kitchen, un mic restaurant din centrul Capitalei, de pe strada Batistei.

    Cel mai bun moment in care toate felurile de mancare se dezvaluie complet este la pranz.

    Spre seara, acestea se epuizeaza si singurele lucruri care raman constant in meniu sunt painea de casa cu seminte, fresh-urile din fructe si shake-ul de banane. In rest, intr-o zi merge fie o salata de cartofi cu ciuperci, leurda, ardei gras, menta si patrunjel, o supa de ceapa gratinata, vita cu legume, ghimber, sos de soia si taitei sau supa minestrone.

    Violeta Dinca spune ca nu gateste preparatele unei singure bucatarii, ci a colindat prin lume si a ales retetele care au impresionat-o de fiecare data.

    Mai apoi, cum vii spre Magheru trecand pe langa ambasada americana, ajungi la Frufru, un alt promotor al meniurilor in stil „slow food”. Desi a fost inclus de unii in topurile fast food-urilor, pe motiv ca mancarea este realizata pe loc si relativ repede, asemanarile cu astfel de localuri se opresc aici.

    „Conceptul frufru este in procent de 95% dezvoltat intern, atat in ceea ce priveste modelul de business, cat si numele, elementele de identitate, mediul de retail si comunicarea”, sustine Mihai Simiuc, fondatorul companiei, care spune ca pana in prezent a investit 500.000 de euro in local si estimeaza o cifra de afaceri de un milion de euro pentru 2008.

    Meniul include paste, supe (pomodoro, morcov si ghimbir sau spanac si parmezan), salate, deserturi, dar si „smoothie” – sucuri naturale din fructe fara adaos de apa. Tot in meniu exista si asa-numita „Papa pentru spirit”.

    „Am avut o perioada bilete la teatru pe care le livram impreuna cu comenzile, pe urma au fost bilete la spectacole de dans, a urmat o expozitie de fotografie <Cuba libre>, iar acum a venit randul fascinantului Hundertwasser (arhitect austriac, n.red.), pe care-l puteti descoperi la magazinul din Batiste”, explica Simiuc, spunand ca vor urma si alte proiecte pe parcursul anului.

    Mai departe, la Fito Café, intreg conceptul porneste de la marul verde, element decorativ care apare in diverse ipostaze in local. Cocteilurile si bauturile au nume inspirate dupa orasele in care au avut loc olimpiade, dupa o proba olimpica sau un element complicat din sport.

    Astfel, poti degusta Triple Axel – cu iaurt, menta si zmeura, Slamdunk – fresh de morcovi, pepene galben, ananas, mere sau sfecla rosie, Black Belt – cocteil energizant cu ginseng sau Lillehamer Smoothie cu piure de capsuni, suc de mere, inghetata de vanilie si lapte. Cat despre gustari, Fito Café a fost singura cafenea din Bucuresti unde am vazut la o masa doi tineri impartind o farfurie cu morcovi.

    In fine, daca ne departam de centru, ajungem la Juice Zone, in Piata 1 Mai, intr-o zona aglomerata si cu trafic agitat. Dupa primul Juice Zone care exista de un an in Brasov, cel din Bucuresti a implinit deja doua luni.

    Franciza canadiana, Juice Zone are 70 de localuri in toata lumea. Aici piesa de baza e fresh-ul din fructe si legume, cu toate ca in meniu sunt incluse si sandwich-uri si salate. Amatorii au de ales intre Supreme (suc de portocale, sorbet de zmeura, capsuni, banane), Energizer (suc de ananas, sorbet de mango, capsuni si banane), Slim (suc de portocale, sorbet de mango, capsuni) sau Body Builder (suc de coacaze, sorbet de zmeura, iaurt, banane).

    Exista si cocteiluri cu legume (ghimbir, morcovi, patrunjel, telina, spanac). Tot la Juice Zone se gaseste Matcha Green Tee, despre care se spune ca are cea mai mare concentratie de fibre, antioxidanti, vitamine si minerale dintre ceaiurile verzi.

  • De ce mor galeriile de arta

    Printre cafenelele si restaurantele din Dorobanti unde vine „lumea buna” din Bucuresti, in vila impunatoare de pe Aleea Alexandru care gazduieste Institutul Cultural Roman (ICR), doi tineri discuta despre arta.

    Amandoi sunt in elementul lor, pentru ca studiaza arta plastica la Universitatea din Bucuresti, iar discutia a pornit de la o dezbatere initiata chiar de ICR, sub un titlu mai degraba razboinic: „Arte martiale la ICR – Galere, galerii, piraterii: De ce apar si dispar galeriile de arta?”

    Insa Razvan Istrate si Monica David, cei doi studenti, spun ca au venit in aceasta zona, familiara mai degraba amatorilor de masini de lux si restaurante exclusiviste, pentru a intelege de ce se inchid galeriile de arta.

    „Mergeam in fiecare luna la evenimentele organizate la Galeria Noua si am fost foarte dezamagiti cand am auzit ca s-a inchis, mai ales ca reusise sa adune in jurul ei o comunitate de tineri interesati de domeniu”, povesteste Razvan.

    In incaperea-muzeu de la Institutul Cultural Roman, unde peste o suta de tineri au venit sa asiste la dezbateri, s-au aflat cinci galeristi si fosti galeristi de arta contemporana, adica aproximativ jumatate dintre cei care exista intr-un oras cu peste doua milioane de locuitori. Spre comparatie, Praga, cu 1,2 milioane de locuitori, are de zece ori mai multe – 120.

    „Panica este nejustificata, caci galeriile care au disparut sunt putine si au un profil special, ele nefiind neaparat comerciale, ci bazandu-se pe suportul unui sistem institutional”, sustine Erwin Kessler, critic de arta.

    Cu toate acestea, numarul galeriilor de arta scade pe zi ce trece, numai anul acesta inchizandu-se doua dintre ele (Galeria Noua si Galeria HT003).

    „Comparativ cu perioada interbelica, in Bucuresti mai exista numai 30% din suprafata expozitionala”, sustine Mihai Oroveanu, directorul Muzeului National de Arta Contemporana.

    Piata galeriilor de arta este de fapt impartita in mai multe categorii – spatii pentru expozitii, unde vanzarea lucrarilor se face din expozitie (Simeza, Galateca sau Apollo), spatii unde pe langa expozitii temporare exista si magazine cu vanzare (Orizont sau Caminul Artei), galeriile Uniunii Artistilor Plastici (unde pot expune si vinde numai membrii Uniunii) si galeriile de arta contemporana, specializate pe un anumit domeniu (pictura, arta digitala, fotografie, new media), cum ar fi Galeria H’Art, Galeria Anaid Art sau Galeria Posibila. Exista pe de alta parte si galerii non-profit, precum Streetwise Gallery sau Loading Gallery.

    Disparitia galeriilor de arta, tocmai intr-un moment in care cererea de arta incepea sa creasca, are explicatii cat se poate de prozaice, dupa parerea celor implicati: neintelegeri cu secretare si directori, certuri intre artisti, retrocedari, dar si dezinteres din partea autoritatilor.

    „Dupa luni intregi de demersuri in care am solicitat prelungirea contractului, la sfarsitul lui 2007, directorul departamentului de cultura din Primaria Generala, Marius Paunita, mi-a transmis prin secretara sa ca vom continua colaborarea, incredintandu-ne ferm ca putem sa ne definitivam programul pe 2008. Dar cererile mele de a ni se trimite un contract scris nu au mai primit nici un raspuns”, spune Aurora Kiraly, fost director la Galeria Noua.

    Intre timp, in luna februarie, Kiraly a primit un telefon de la contabila-sefa de la Muzeul de Arta al Municipiului Bucuresti, care ii soma sa paraseasca spatiul. Cum nu fusese informata oficial, Aurora Kiraly a apelat din nou la Marius Paunita. „L-am intrebat, intre altele, ce a insemnat mesajul favorabil din luna decembrie. Raspunsul lui a fost ca nu el mi l-a transmis, ci secretara sa si-a luat libertatea sa imi dea acel raspuns, din proprie initiativa”.

    Prin urmare, contractul cu Galeria Noua nu a fost prelungit, Primaria considerand ca in contextul lipsei acute de spatii de expunere, spatiul va fi restituit Muzeului Municipiului Bucuresti, institutia careia i-a apartinut initial.

    Astfel, dupa sapte ani de activitate, zeci de evenimente si expozitii si aparitii in presa internationala, Galeria Noua si-a incheiat misiunea prin evenimentul Collecting Collectors, o expozitie pentru colectionari si colectiile lor, organizata de Anca Benera si Stefan Tiron.

    Si soarta Galeriei HT003 a depins tot de o retrocedare. „Disparitia a fost un accident, a venit un proprietar si si-a luat proprietatea inapoi. Oricum tot la inchidere s-ar fi ajuns, pentru ca nu reuseam sa echilibram cheltuielile cu veniturile”, spune Theodor Graur, care pana anul acesta a fost director al galeriei.

    De fapt, fie ca vorbim despre o galerie privata sau de una non-profit, in cele din urma totul se rezuma la partea financiara. Principiul dupa care functioneaza o galerie este simplu, identic cu cel care guverneaza activitatea unei companii. Fiecare galerie are un portofoliu de artisti pe care ii promoveaza, dar si un portofoliu de colectionari care achizitioneaza constant lucrari. Mai exact, in general, 10% din clienti aduc 90% din profit.

    „Dintre cei 12 artisti pe care ii reprezint, patru sau cinci traiesc exclusiv din vanzari. Cand am pornit galeria, bugetul unei expozitii era de 150 de euro, iar acum a ajuns la 3.000-4.000 de euro. Insa o temere constanta pe care am avut-o de la inceput a fost aceea ca vom fi nevoiti sa inchidem”, spune Dan Popescu, managerul Galeriei H’Art. Galeria H’Art are in portofoliu artisti contemporani cunoscuti, precum Gili Mocanu sau Anca Benera.

    Si Matei Caltia, manager la Galeria Posibila, subliniaza importanta managementului.

    „Pana la urma, cel mai important este sa ajungi la o constanta in vanzari, sa treci cat mai multi artisti de nivelul de profitabilitate. Suntem 3-4 oameni in galerie si deja am inceput sa ne punem problema sa cumparam lucrari. In fiecare an sunt 2-4 lucrari pe care le achizitionez”, spune Caltia.

    Cel mai bine vandut artist al Galeriei Posibile este Stefan Caltia, care isi vinde lucrarile cu 7.000- 8.000 de euro.

    Daca activitatea galeriilor private este guvernata de principii economice, cei care conduc galeriile non-profit par descurajati sa lupte pentru fonduri.

    „Mai devreme ma intreba Dan Popescu de ce nu recurg la multele fonduri UE existente, insa aceasta e o munca ce devine greoaie si dificila daca nu e sustinuta si pe cale oficiala“, spune Aurora Kiraly. „Dar n-are rost sa te plangi si sa astepti ajutor de la stat, pentru ca nu vine niciodata“, replica Diana Dochia, director Galeria Anaid Art.

    La Anaid Art, cel mai bine vanduti artisti sunt Sorin Tara, Alexandru Radvan sau Andras Szabo, pentru sume care variaza intre 1.500 si 3.500 de euro.

    Pe de alta parte, specialistii in piata artei sustin ca disparitia galeriilor este cauzata si de disputele din cadrul comunitatii artistice. „Uniunea Artistilor Plastici n-a aparut, in 1950, dintr-o nevoie a obstii artistice, ci ca institutie de control al acelei comunitati. Or, disparitia de acum a galeriilor nu e determinata de actiunile statului, ci de animozitatile din lumea artei, de artistii care saboteaza sistemul“, sustine Mihai Oroveanu, fara a furniza detalii.

    Intre timp, Razvan si Monica, sau altii ca ei, asteapta momentul in care in Bucuresti vor exista macar jumatate din spatiile expozitionale din Praga sau din Budapesta. Cu toate ca sunt multi care sustin ca in jurul galeriilor se formeaza o comunitate de tineri interesati de arta, galeristii spun ca lipsa de interes si de educatie a publicului este o problema reala, care trebuie depasita prin actiuni inteligente de marketing.

    „Galeristii bucuresteni se afla intr-o faza de pionierat: adevarata intrebare nu e de ce n-avem fonduri, ci de ce la noi arta contemporana nu suscita interesul publicului“, afirma Theodor Graur. „Multi nu stiu sa citeasca un anumit tip de imagine. Oamenii care imi intra in galerie, de patru ani incoace, s-au obisnuit cu stilul, dar stiti cum e: daca ii dai omului ciorba tot timpul, n-o sa guste icre negre“, completeaza Diana Dochia.

  • O camasa pe masura

    O cunostinta care s-a angajat recent in pozitia de Sales Manager la o firma de captuseli a starnit rasul si o serie interminabila de poante din partea prietenilor sai, obisnuiti cu joburi bine platite in sectoare precum imobiliarele sau advertising-ul: mai exista firme de captuseli? Ce captusiti voi acolo? Cui mai folosesc captuselile? Ati fi surprinsi sa aflati ca in spatele unei prezentari pompoase de moda sau al pieselor unicat din paradele haute-couture se afla putin-pretuita si cvasi-necunoscuta fibra textila, pe care nimeni nu o pomeneste niciodata, dar care poate spune o poveste mai interesanta decat o intreaga colectie semnata Galiano.
    Si totusi, povestile fibrelor textile sunt la fel de bine pazite precum secretul Graalului, atat din motive de competitie, precum si din motive de unicitate. Sa mergi pe urmele microfibrelor este un drum foarte anevoios; e ca si cum ai incerca sa dezvalui un univers intreg de furnizori secreti care sustin ca niste piloni o industrie de sute de milioane de euro anual ? industria luxului.
    In Romania anului 2000, cand lohnul inca mai facea furori printre textilistii locali, s-au tesut si aici numeroase povesti despre fibra textila. Pe atunci se tot infiintau si prosperau nu numai fabricile de confectii ca atare, ci si o flora de companii din sectoare auxiliare industriei textile, cum ar fi captuselile, pasmanteria s.a.m.d. Acum, cand sistemul de lohn inca mai merge, dar scartaie din incheieturi, au mai ramas, prin colturi precum Apaca, Focsani sau Braila, cateva fabricile traditionale care croiesc costume pentru Hugo Boss sau Armani, si, impreuna cu ei, cativa producatori de captuseli. Poate ca nu este “job of the month” si nici cea mai trendy ocupatie pe care si-o putea gasi cunostinta mea, dar va garantez ca uitam cu desavarsire, in goana dupa ce mai e la moda, ca poate nu haina il face pe om, ci… captuseala.
    Italia, de exemplu, desi adaposteste cateva Mecca ale modei, precum Milano sau Roma si fashionistas din toata lumea vin in pelerinaj sa se purifice precum hindusii la Gange, orice consumator de moda se uita mai intai la material. Este adevarat ca exista acolo un ciorchine de designeri pe Via dei Condotti si chiar magazine cu ultimele noutati in materie de haine bisericesti, cu vitrine la care se zgaiesc in mod egal preoti si calugarite de la manastirile din apropiere. In celalalt colt al Romei, insa, dincolo de Via Aurelia Antica, inspre iesirea vestica a orasului, exista insa si micile magazine de camasi si costume, tipic italienesti, care respira stil si diversitate. Intr-un astfel de boutique mi-a aratat o prietena cat pret pun italienii nu pe design, nu pe croiala, nu pe tendinta, ci pe tesatura din care ia nastere o camasa, fie ea de serie ori su misura. Pe o tejghea de croitor mi-a insirat trei cataloage groase cu zeci de mostre de tesaturi, in diverse culori, cu diverse imprimeuri si cu cateva alte zeci de texturi separate, pentru gulere si mansete. Pentru ea, intreg atelierul de camasi gravita in jurul tesaturilor respective si nu a vrut sa dezvaluie nici in ruptul capului de unde provin sau care este pretul lor. In fine, bomba abia acum urmeaza: o camasa su misura (conceptul “pe comanda” inca prinde bine la italieni si nu antreneaza preturi exorbitante) costa la italieni intre 30 si 60 de euro, dar 60 de euro ajungi sa platesti doar daca iti doresti “un guler cu nasturi englezesti” sau o tesatura cu insertii de matase. La noi, daca bantui prin orice mall sau centru comercial, toate aceste firme sonore cu “otti” “alieri” sau “ssini” in coada, cu actionari 100% romani, dar cu terminatii italienesti in denumire, iti vand camasa cu 100 de euro si cu mult, mult tupeu. Nu e facuta pe masura potrivita, balenele nu sunt suficient de tari, te strange la gat si iti vine larga pe corp – “camasa-parasuta” nu are nimic special in afara de o chirie substantiala in spate. Ca sa nu mai vorbim despre cat de norocos te poti considera ca barbat daca gasesti vreun “slim fit” ratacit pe rafturi.
    In incheiere, poate ca nu v-am convins sa mergeti la Roma pentru o-camasa-opera-de-arta, dar va invit macar sa va uitati atent cand probati ceva data viitoare la mall si sa nu uitati sa puneti pret pe tesatura, pe nasturi, pe guler si sa nu mai radeti in veci de firmele de captuseli.

  • Bancherul de ceremonii

    Businessul pe care il conduce de la sfarsitul anului trecut nu are nimic de a face cu bankingul: WeeDoo, compania fondata de fostul bancher privat, activeaza in domeniul organizarii de evenimente si are in portofoliu trei activitati de acest gen.
    De unde si pana unde trecerea de la plasamente profitabile la “events”? “Intotdeauna mi-am dorit sa am afacerea mea, iar organizarea de evenimente a fost ceva ce mi-a placut mereu. In plus am vazut destul de multe evenimente nereusite din cauza unor ‘greseli’ ce ar fi putut fi evitate si mi-am dorit sa incerc sa fac ceva in acest sens”, spune Sorana Tetik. “Dorim ca evenimentele pe care le organizam sa aiba impactul scontat (sa-si atinga tinta) si sa ramana o amintire placuta si nu o bataie de cap, atat pentru beneficiar, cat si pentru participant.”
    Cea mai recenta actiune organizata sub marca WeeDoo a ramas oarecum legata de zona bancara. Tetik a organizat o expozitie de fotografii realizate de un angajat al Credit Europe Bank, care au fost cumparate de oameni de afaceri in scop umanitar, fondurile fiind donate Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Cele mai scumpe fotografii vandute la eveniment, doua la numar, au fost achizitionate de catre doi businessmani turci, la pretul de 1.100 de euro fiecare.
    Cand a plecat din ING ca sa organizeze evenimente, Sorana Tetik nu a plecat singura, ci si-a luat alaturi un partener din acelasi departament. “Intr-adevar, colega mea, Cristina Marinescu, mi-a fost colega in cadrul Departamentului de Private Banking al ING si am facut o echipa buna impreuna timp de trei ani. Astfel, cand i-am comunicat decizia mea de a porni aceasta afacere, Cristina a dorit sa mi se alature.” In plus, decizia a fost fundamentata si pe baza relationala pe care si-a format-o pe vremea cand lucra ca bancher de lux. “Am considerat ca ‘network-ul’ pe care il am este un element foarte important in acest business si intr-adevar, faptul ca am foarte multe cunostinte si prieteni (atat in zona de furnizori cat si in cea de beneficiari) ma ajuta foarte mult. A fost important si faptul ca pentru a porni afacerea nu am avut nevoie de foarte multi bani. Totusi, odata pornita, ea necesita resurse atat financiare, cat si emotionale destul de importante. Nu-mi pare insa rau, satisfactia pe care o am dupa un eveniment reusit este enorma.”
    Sorana Tetik (32 de ani) a avut o cariera indelungata in banking, incepand ca referent in cadrul BNR, in 1994. Ea a fost pe rand, dealer in Departamentul de Trezorerie al fostei Finansbank (acum Credit Europe Bank), sef al diviziei de trezorerie din Finansbank, a fondat Finans Servicii Financiare S.R.L. si a devenit ulterior sefa Diviziei de Private Banking a ING, unde a ramas pana in octombrie 2007.

  • Heineken a luat spuma

    Paharul pe care l-au ciocnit in momentul incheierii negocierilor este unul de maxima importanta pentru piata berii din Romania: in urma tranzactiei estimate la 150 de milioane de euro, furnizorul Heineken si-a asigurat o cota de 31% pe piata locala, fata de 25,8%, cat detinea inainte, iar capacitatea de productie va creste la 6 milioane de hectolitri anual fata de 1,6 milioane hectolitri in prezent. Producatorul roman de bere a reprezentat o miza destul de atragatoare pentru investitori, cu o cota de 6% din piata, un volum de 1,2 milioane de hectolitri vanduti in 2007 si trei branduri bine pozitionate pe piata locala – Neumarkt, Dracula si Sovata. Pe langa fabrica de bere din portofoliul Bere Mures, Heineken a cumparat si productia de ape minerale Cezara si Cheile Cibului, dar si complexul turistic Germisara din statiunea Geoagiu-Bai, judetul Hunedoara. Pentru Heineken, Bere Mures este asul din maneca in lupta pentru primul loc pe piata romaneasca de bere, unde principalul adversar era SABMiller, producatorul berii Ursus. La sfarsitul anului 2007, diferentele dintre cotele de piata ale principalilor trei jucatori, Heineken (25,8%), Ursus (24,9%) si InBev (23,2%), erau mai mici de doua procente. Vanzarea catre Heineken vine dupa mai bine de trei ani in care proprietarii i-au cautat un petitor bun firmei romanesti, iar asta in conditiile in care Virgil Mailat, ce detine 25% din actiuni, a declarat ca nu vedea o alta oportunitate sau inovatie pe care sa o aduca la Bere Mures. Compania este cea care, in 1998, a introdus pentru prima oara pe piata berea la PET, ce reprezinta astazi 45% din totalul pietei. In 2007, marimea pietei de bere din Romania a fost de aproximativ 19 milioane de hectolitri, cu un consum pe cap de locuitor de 89 de litri. In 2008, se estimeaza ca piata de bere va continua sa creasca. Cu trei ani in urma, Bere Mures a fost tinta preluarii de catre InBev, iar in noiembrie 2007 Ursus si Heineken s-au oferit simultan sa cumpere. Voturile au inclinat mai mult catre Heineken atat datorita pretului oferit, cat si disponibilitatii de a achizitiona toate cele trei active ale companiei – fabrica de bere, fabrica de apa si complexul turistic. La ora actuala, Heineken, al patrulea producator mondial de bere ca volum, detine patru fabrici de bere in Romania: la Constanta, Craiova, Hateg si Miercurea Ciuc. Portofoliul de marci este alcatuit din Heineken, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Gosser si un numar limitat de marci regionale. Preluarea Bere Mures, intermediata din partea Heineken de catre casa de avocatura Schoenherr & Asociatii, este cea mai impor?tanta tranzactie de pe piata berii din 2000 incoace, care a dus la detasarea clara a Heineken Romania fata
    de ceilalti concurenti din top trei.

  • Cei mai spectaculosi inovatori din design

    Cand pasagerii de la clasa business se relaxeaza in noile lounge-uri din terminalul 5 al aeroportului Heathrow din Londra, inca de la intrare sunt intampinati de o lampa imensa in forma de cal, creatie a Front Design pentru brandul olandez de decoratiuni interioare Moooi.

    Lampa este realizata din poliester negru, este inalta de doi metri si lumineaza prin intermediul unui bec acoperit cu abajur asezat pe capul calului. British Airways, care a investit 4,3 miliarde de lire (5,5 miliarde de euro) in noul terminal, este doar una dintre companiile care apeleaza la serviciile unor grupuri de design pentru decoratiunile interioare.

    Specialistii in tendinte spun ca grupurile de design fixeaza tendintele in materie de decoratiuni si estetica interioara. „Grupurile sunt formate din doi sau mai multi specialisti, care lucreaza impreuna si si-au creat tot impreuna un brand promovand o anumita idee de abordare a designului”, spune Francesco Morace, sociolog, scriitor, jurnalist si presedinte al Future Concept Lab, un laborator de tendinte.

    Cresterea influentei grupurilor de design se manifesta in conditiile in care designul contemporan se afla intr-o perioada foarte favorabila. Comportamentul consumatorului s-a modificat, iar abordarea clasica, fara pretentii a interiorului a lasat locul unor mari exigente.

    „Birourile nu mai sunt pur si simplu locuri unde muncesti, iar casa, invers, a devenit mai nou si un loc de munca”, spune Rolf Fehlbaum, presedintele Vitra, o companie elvetiana de mobilier.

    Creatiile moderne tind sa se transforme si in obiecte de colectie, menite sa inlocuiasca antichitatile care pur si simplu nu se mai incadreaza in interioarele moderne. Colectionarii au fost incurajati si de cresterea pietei de arta contemporana sa investeasca in creatiile designerilor contemporani. De exemplu, in 2006, unul dintre evenimentele care au tinut prima pagina a ziarelor a fost vanzarea unui scaun Marc Newson Lockheed Lounge din 1986 la casa de licitatii Sotheby’s, cu 968.000 de dolari.

    Majoritatea grupurilor europene de design care azi au un nume pe piata au debutat la targul de design si mobilier de la Milano, considerat cel mai important eveniment de design de pe continent. Este de asteptat ca si editia din aceasta primavara a targului, ce va avea loc in perioada 16-21 aprilie, sa aduca inca o serie de noutati in domeniu.

    Grupurile de design functioneaza in general dupa o reteta universal valabila: indiferent din cati designeri se compune un grup, procesul creator este orientat in jurul a unul sau doi designeri celebri, care apar in presa de specialitate si in topurile revistelor de business cu cele mai influente personalitati.

    Unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute grupuri de design este Droog, fondat in 1993 in Amsterdam de designerul Gijs Bakker si de istoricul de design Renny Ramakers. Droog, care a propulsat carierele unor designeri precum Hella Jongerius si Marcel Wanders, a promovat un concept nou pentru acea vreme, cu mixturi de materiale si forme capabile sa se modifice in functie de modul cum obiectele sunt folosite.

    Droog Design s-a lansat in cadrul targului de design si mobilier de la Milano, cand au prezentat o colectie cu 14 obiecte, printre care o biblioteca din hartie Konings and Bey, lampi Marcel Wanders sau candelabrul Rody Graumans. Succesul a fost atat de mare, incat ziarul francez Libération a sugerat ca olandezii sa primeasca o medalie pentru „savoir vivre”. Multe dintre obiectele prezentate atunci au devenit obiecte cult pentru anii ’90.

    In prezent, colectia Droog include peste 300 de obiecte de design create de 200 de designeri. Iar grupul a lucrat cu branduri precum Volkswagen, Sony sau British Airways. Produsele sale sunt vandute in 25 de magazine in toata lumea. Printre cele mai cunoscute creatii noi sunt biblioteca Chung-Tang Ho, care isi modifica forma pe masura ce sunt asezate carti in ea, sau un scaun lego creat de Gerrit Rietveld, in editie limitata de cinci exemplare.

    Un alt grup de design olandez care scrie istoria designului modern este Moooi, fondat in 2000 de Marcel Wanders, Anthony Kleinepier si Ross Lovegrove. Grupul a lansat pe parcursul anilor concepte care au produs impresie in lumea designului.

    Unul dintre cele mai cunoscute este combinatia intre baroc si elemente stilistice contemporane. Olandezii au creat mobilier din lemn negru lacuit, cu forme curbate, cu ornamente si detalii sculpturale specifice stilului baroc. Picioarele scaunelor, ale canapelelor si ale dulapurilor, curbate la randul lor, au terminatii care seamana cu labele de leu (simbolul puterii maxime in arta baroca), dar care sunt realizate din materiale in culori vii, stralucitoare, moderne.

    Marcel Wanders a fost inclus pe lista Business Week a starurilor Europei, la sectiunea inovatori. „Am incercat sa transform designul in ceva romantic si uman (…) Piata a crescut in momentul in care designul a devenit interesant pentru consumatori”, spune Wanders. Unul dintre cele mai cunoscute produse Moooi este, cum am vazut la inceputul acestui articol, lampa-cal de la intrarea in lounge-urile de pe terminalul 5 al aeroportului Heathrow, creata sub brandul Moooi de un alt grup de design, Front.

    Grupul Front este format din patru tineri designeri suedezi – Sofia Lagerkvist, Charlotte von der Landken, Anna Lindgren si Katja Savstrom. Front a primit premiul Designerul Viitorului la targul Art Basel 2007. Noua sa colectie se numeste The Magic Collection si cuprinde obiecte care se joaca de-a sfidarea legilor naturii, realizate din parti ce parca ameninta sa dispara. De pilda, piciorul lampii se unduieste intr-un fel care o face sa para ca leviteaza, un scaun se balanseaza pe un singur picior, iar rafturile par sa pluteasca.

    Un alt grup de designeri considerat capabil sa impuna tendintele in materie de design este Studio Job, format din doi olandezi, Job Smeets si Nynke Tynagel. Initial, grupul a fost condamnat de criticii olandezi pentru gradul mare de simbolism al obiectelor si pentru lipsa de utilitate a acestora. „Cei din lumea artei ne-au spus ca nu suntem artisti, iar cei din lumea designului ne-au spus ca nu suntem designeri”, spune Smeets.

    In ciuda criticilor, astazi sunt considerati exponentii noului expresionism in design. Au inceput cu obiecte din bronz prelucrate manual, a urmat o colectie in care reproduceau uneltele unui tamplar si apoi mobila neagra din bronz. Creatiile Studio Job sunt inspirate din lumea povestilor.

    La targul de la Milano din 2007, Studio Job a prezentat o colectie inspirata din lumea lui Alice in Tara Minunilor. Designerii au reprodus scena servirii ceaiului, iar duo-ul olandez a imaginat un serviciu pentru ceai la dimensiuni gigantice.

    Faptul ca obiectele create de Studio Job se afla undeva la granita dintre arta si design o atesta preturile de vanzare, care de multe ori depasesc 25.000 de euro pentru un articol. Exista insa si produse, din cele imaginate de grupurile de design, care se vand la preturi mult mai pamantene.

    De exemplu, o carafa din sticla acoperita cu pahare din plastic multicolore creatie Marcel Wanders se vinde la pretul de 40 de euro, iar o cutie din otel pentru pastrarea alimentelor, cu aceeasi semnatura, costa 53 de euro.

  • Campionatul mondial de ecologie

    La inceput, ecologia a fost pur si simplu un subiect la moda. A fost tema predilecta la Forumul Economic de la Davos, dezbatuta in cabinetele sefilor de stat si folosita ca strategie de promovare de catre miliardarii care anuntau alocarea unor sume spectaculoase pentru salvarea mediului.

    Evident, primeau si scutiri de taxe datorita acestor nobile cruciade. Mai nou, salvarea planetei tinde insa spre o anumita democratizare – din birourile politicienilor, ale miliardarilor si ale militantilor pentru salvarea planetei, a trecut in casele oamenilor de rand.

    “Mai ales in societatea occidentala, unde se pune mare accent pe calitatea vietii, consumatorii simt nevoia sa schimbe modul in care traiesc, iar noua abordare a ecologiei tine de adaptarea stilului de viata la mediu”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Francesco Morace, sociolog, scriitor, jurnalist si presedinte al Future Concept Lab, un institut de cercetare cu sediul la Milano.

    Morace a fondat Future Concept Lab in 1988, iar in prezent lucreaza cu 50 de consultanti in peste 25 de tari care observa viata cotidiana a oamenilor din toata lumea, fenomenele culturale, cu scopul de a defini tendintele din societatea actuala.

    Specialistii au identificat foarte clar etapele parcurse de tendinta spre o viata cotidiana “ecologica”.

    “Valul a inceput prin campaniile de modernizare a productiei si a continuat prin lansarea de produse eco-eficiente. Acum insa discutia se poarta la nivelul vietii cotidiene, iar tot ceea ce apare nou in domeniu tine de schimbarea stilului de viata”, spune Ezio Manzini, profesor de design la Institutul Politehnic din Milano.

    Producatorii bunurilor de larg consum au sesizat tendinta, ca si impactul economic pe care il poate avea mediului. “Ecologia este acum despre bani, despre cum vom supravietui din punct de vedere economic in urmatorii 20 de ani”, spune Clare Brass, designer industrial care in prezent este director al fundatiei SEED de protectie a mediului.

    Una dintre pietele unde producatorii au lansat produse menite sa schimbe stilul de viata al consumatorilor este cea de electrocasnice. “Am ajuns intr-o faza in care companii mari precum Whirlpool realizeaza produse promovate prin conceptul ecologic si care vizeaza nu numai 5-10% din piata, ci toata piata. Iar in urmatorii 10 sau 15 ani tendinta va fi din ce in ce mai puternica”, spune Morace.

    Electrocasnicele reprezinta peste un sfert din consumul total de energie al unei gospodarii, conform Agentiei Mediului din SUA. Iar campaniile din acest domeniu au capatat o atat de mare amploare, incat s-au format chiar agentii speciale pentru auditul consumului de energie, cum este KeySpan, care face evaluari si ofera solutii pentru cresterea eficientei.

    De exemplu, KeySpan apreciaza ca folosirea masinii de spalat vase in loc de spalarea manuala economiseste 19.000 de litri de apa pe an si 25 de euro la costurile totale cu energia intr-o familie. La sfarsitul anului 2006, Bosch a creat pe site-ul companiei o sectiune speciala, Green Resource Center, pentru a-i educa pe clientii in ceea ce priveste eficienta consumului de energie.

    In timp, sectiunea s-a dezvoltat, iar in prezent include un calculator pentru economisirea energiei, informatii despre cele mai noi programe ecologice, reduceri pentru consumatorii care achizitioneaza produse Bosch prietenoase pentru mediu, precum si consiliere pentru cei care vor sa isi construiasca locuinte ecologice.

    In plus, pe site exista o prezentare multimedia unde este explicat, din punctul de vedere al companiei, efectul pe care un individ il poate avea asupra mediului daca achizitioneaza un produs prietenos pentru mediu.

    De exemplu, pentru anul 2007 s-a estimat ca peste 8 milioane de americani au achizitionat o masina de spalat vase; Bosch sustine, promovandu-si astfel produsele, ca daca fiecare masina ar fi fost din seria Bosch Energy Star (linia ecologica a producatorului), energia economisita ar fi redus emisiile de dioxid de carbon cu 4,3 milioane de tone.

    Insa cea mai indrazneata miscare de pana acum a facut-o Whirlpool, care a integrat ideea de produse ecologice intr-o “bucatarie verde”. Inovatiile incorporate in aceasta vin ca o continuare a tehnologiei “Al saselea simt”, dezvoltata de Whirlpool in ultimii zece ani si care in prezent economiseste 30% din consumul de apa si energie la aparatele electrocasnice.

    Preturile produselor dotate cu tehnologia “Al saselea simt” sunt cu aproximativ 30% mai mari decat cele ale electrocasnicelor obisnuite, insa investitia este recuperata prin economisirea energiei.

    La prima vedere, “bucataria verde” arata similar cu una normala, insa diferentele sunt importante. Designerii companiei au realizat un eco-sistem care reduce consumul si recicleaza, astfel incat consumul de apa si energie este cu 70% mai eficient decat in cazul unei bucatarii normale.

    Tehnologia eco-sistemului permite refolosirea caldurii generate de frigider, singurul aparat electrocasnic ce functioneaza 24 de ore din 24, pentru a produce apa calda pentru masina de spalat vase. Frigiderul este divizat in cateva compartimente, fiecare cu usa proprie, iar designul previne risipirea aerului rece de fiecare data cand usa este deschisa.

    Astfel, consumul de energie se reduce la jumatate. In plus, s-a introdus un spatiu de stocare a alimentelor care nu trebuie intotdeauna tinute in frigider, cum este cazul legumelor. Mai mult, tavanul bucatariei detecteaza cantitatea de fum sau abur degajate in timpul gatirii si adapteaza puterea de absorbtie.

    De asemenea, masoara temperatura si umiditatea aerului care trece prin filtre, il purifica si climatizeaza bucataria. Ideea de “bucatarie verde” este inca in stadiul de concept, urmand sa intre in productie in urmatorii ani.