BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • Ghenea la ibric

    Dupa ce a fondat retailerul de produse electronice, electrocasnice si IT&C Flamingo, precum si alte cateva companii care i-au adus statutul de antreprenor in serie, Marius Ghenea investeste acum si in buna-dispozitie a consumatorilor de cafea. Omul de afaceri va lansa, pana in 2011, opt cafenele sub brandul Testa Rossa, in care a investit pana acum 1,6 milioane de euro. Prima cafenea deschisa este cea din centrul comercial Liberty Center, inaugurat pe 30 octombrie, in zona Trafic Greu din Capitala. Pentru aceasta prima unitate, care se intinde pe o suprafata de 130 de metri patrati, Ghenea a cheltuit 250.000 de euro si se asteapta sa obtina vanzari de peste 500.000 de euro in 2009. Tot atunci, intentioneaza sa mai deschida inca doua sau trei locatii. Celelalte locatii Testa Rossa care se vor deschide la nivel local, in orase ca Timisoara, Cluj sau Constanta, vor avea o suprafata cuprinsa intre 80 de metri patrati si 120 de metri patrati, iar investitia pe unitate se va incadra intre 150.000 de euro si 250.000 de euro. Ghenea a obtinut contractul de masterfranciza a lantului de cafenele pentru Romania prin intermediul companiei Italian Coffee Concept, in care detine functia de presedinte. Marius Ghenea, care nu exclude intrarea si pe alte segmente conexe, este actionar majoritar al Italian Coffee Concept, cu 70% din actiuni, restul fiind detinute de un antreprenor roman, coleg al omului de afaceri. Prin lansarea cafenelelor Testa Rossa, Ghenea intra in competitie cu lanturi mari, cum ar fi Turabo Cafe controlata de Tudor Dragomir Niculescu, City Cafe a lui Dragos Petrescu sau Cafepedia, condusa de Catalin Mahu. De curand, pe aceeasi piata a intrat si Octavian Radu, fondatorul grupului RTC, care a adus la nivel local reteaua de cafenele Cup & Cino.

  • Numele ia laurii

    Copos Holding sau “orice-altceva-decat-Tiriac” Holdings ar fi creat, probabil, o cu totul alta istorie decat cea pe care au scris-o de la inceputul anilor ’90 incoace versiunile lor reale ? Ana Holding si Tiriac Holdings. Cei doi oameni de afaceri, George Copos si Ion Tiriac, au in comun foarte multe lucruri: averi de sute de milioane de euro, cate un holding fiecare, pasiunea pentru sport si, mai ales, un nume atat de cunoscut in piata, ca poate fi trecut usor la capitolul brand personal. Nu degeaba au devenit legendare flerul investitional al lui Tiriac si reticenta oamenilor de se antrena in negocieri cu Copos, reputat castigator al oricarei runde de discutii. Ceea ce ii diferentiaza insa pe cei doi moguli este strategia pe care au abordat-o in valorificarea propriului nume: daca Tiriac si-a luat foarte in serios brandul personal si l-a consolidat ca la carte, transmitandu-l ulterior afacerilor detinute, Copos a preferat sa se concentreze mai mult pe brandul de companie, din care a rezultat, in cele din urma, renumele propriu.

    Game, set si meci, Mister Tiriac

    “Tiriac a devenit un brand ca urmare a succesului omului Tiriac”, spune Cristina Munteanu, directorul de comunicare al Tiriac Holdings.
    Tiriac a devenit un nume celebru la nivel international inainte de business, in arenele competitiilor sportive. Omul care a facut performanta in hochei si tenis, fiind de noua ori campion al Romaniei la tenis si castigand peste 40 de titluri internationale la tenis de camp, a avut mai apoi grija ca alti sportivi sa se bucure de reusita.
    Printre sportivii pe care Tiriac i-a antrenat se numara nume ca Ilie Nastase, Guillermo Villas, Henri Leconte, Boris Becker, Mary Joe Fernandez, Anke Huber si Goran Ivanisevici. Abia la inceputul anilor ?90, sportivul Tiriac a imbracat haina de business si a devenit, definitiv, omul de afaceri Tiriac. Holdingul care l-a adus pe lista celor mai bogati miliardari ai lumii, Tiriac Holdings, grupeaza sub acelasi nume de familie patru divizii: Tiriac Auto, Tiriac Imobiliare, Tiriac Air si Tiriac Leasing, si deruleaza afaceri de circa 2,2 miliarde de euro anual. Acestora li se adauga numeroase alte investitii, precum Allianz-Tiriac sau UniCredit-Tiriac Bank, care pastreaza, indiferent de numarul actiunilor detinute, aceeasi semnatura.
    “Numele este o emblema personala, este unul dintre lucrurile cele mai valoroase pe care le ai”, spune Ion Alexandru Tiriac, actionarul companiei si unul din mostenitorii omului de afaceri. “Indiferent de ceea ce faci, numele trebuie sa-ti ramana impecabil. Aceasta filosofie de viata a sa este transferata afacerilor. Astazi, oamenii au incredere in omul Tiriac, iar omul Tiriac si-a pus semnatura pe afacerile dezvoltate de Tiriac Holdings. Transferul de imagine a fost astfel unul firesc si complet.”

    Mai bine Ana 

    Situatia nu a fost aceeasi in cazul unui alt nume cu sonoritate in business, cel al lui George Copos. Omul de afaceri este strict interesat ca grupul de firme pe care le detine, Ana Holding, sa fie “cat mai vizibil si mai performant”, spun reprezentantii companiei. Nu pune foarte mare pret pe brandul propriu, ci pe afacerea pe care a creat-o la inceputul anilor ?90. La urma urmei, “el a creat brandul Ana, nimeni altcineva”, mai spun acestia. Ana Holding va finaliza anul 2008 cu afaceri de 150 de milioane de euro, conform estimarilor interne, cam la acelasi nivel ca anul trecut.
    Intr-un interviu acordat TARGET in octombrie 2007, Copos a recunoscut ca ar fi putut si sa urmeze modelul american de business, sa isi marketeze numele si sa faca din Copos un brand cu o notorietate inzecit mai mare decat cea din prezent. “Recunosc ca nu m-am gandit niciodata sa fac din Copos un brand sau sa-mi numesc afacerile asa. Oricum, ‘ANA’ mi se pare un nume mult mai frumos si mai inspirat.”
    De aceea, e complicat sa primesti un raspuns la intrebarea “Care sunt atributele brandului ‘Copos’”, atat timp cat omul de afaceri nu a vrut sa faca istorie cu numele pe care il poarta.

    Puterea brandului in afaceri 

    Tiriac insa a riscat si s-a dovedit foarte inspirat cand si-a legat numele de toate afacerile pe care le-a dezvoltat. “Cu certitudine, numele Tiriac influenteaza in bine parteneriatele dezvoltate de companiile grupului”, apreciaza Cristina Munteanu. A face afaceri cu Tiriac, spune directorul de comunicare, se traduce in “siguranta” ca vor fi respectate principalele atribute ale brandului Tiriac: “profesionalismul, performanta, responsabilitatea, deschiderea la nou, integritatea si spiritul antreprenorial”, la care se adauga, direct de pe podiumurile competitiilor sportive, “spiritul de echipa si fair-play-ul”.
    Pentru ca businessman-ul sa conteze pe aceeasi abordare si din partea angajatilor, Tiriac Holdings si-a dezvoltat o cultura de brand care merge mana in mana cu atributele stabilite. La urma urmei, cand numele, al tau sau al companiei pentru care lucrezi, ajunge sa iti deschida numeroase usi ce stau inchise ermetic in fata majoritatii, grija pe care i-o acorzi devine din ce in ce mai mare. “Avem o cultura de brand si o eticheta pe care trebuie sa o respecte intreaga echipa Tiriac. Fiecare membru al echipei trebuie sa respecte valorile brandului. In ultima instanta, prin transferul numelui Tiriac intregii afaceri, fiecare dintre angajatii grupului devine inevitabil un ambasador de imagine pentru companie, implicit pentru brandul Tiriac.”

    Mai scump de 40 de milioane de euro 

    Cand a avut loc divortul dintre fondatorii Mobexpert, Dan si Camelia Sucu, cel mai greu de impartit la partaj nu au fost multele milioane de euro pe care le valora afacerea, ci capitalul de imagine al celor doi. Dorinta Cameliei Sucu de a-si pastra numele a fost usor de inteles: schimbarea numelui nici nu a intrat in calcul, din moment ce la numele Sucu, care a devenit un brand puternic de-a lungul timpului, a contribuit si ea. Sucu il admira, de altfel, pe Donald Trump, CEO-ul Trump Organization, pentru modul in care s-a ridicat de fiecare data, pentru ca a inteles importanta imaginii sale pentru succesul companiei lui si pentru curajul de a fi un personaj colorat. Asa ca acum numele Sucu este folosit deopotriva la promovarea a doua branduri diferite din piata de mobilier: Mobexpert, controlat de Dan Sucu, si Class Mob, in care actionar este Camelia Sucu.
    Sa lucrezi cu Tiriac, sa negociezi cu Copos, sa mergi la intalnire cu Sucu ? asa se traduce puterea brandului personal in afaceri. Jobul, negocierile si intalnirile de afaceri capata valente diferite cand intervine un singur nume din liga de mai sus. Cat valoreaza acesta in business si care e aportul adus la cifra de afaceri? Greu de spus. Cert este ca in spatele lor stau multe milioane de euro.

  • Sofer personal pentru 30 de minute

    In Anglia merg pe scutere pe care le strang intr-o husa si le pun apoi in portbagajul masinii pe care urmeaza sa o conduca. In Romania, conduc masina firmei si se indreapta in permanenta catre o noua destinatie. Circula numai noaptea, doar cu viteza legala, sunt vorbareti cand este cazul, cunosc cel putin o limba straina si nu intarzie niciodata. Soferii “de inchiriat” au aparut in viteza si in Romania, dupa un model adaptat pietei autohtone.

    Craciunul, cel mai bun inceput

    Si-au facut cadou de Craciun o afacere. Si chiar daca sarbatorile de iarna nu au mai fost linistite din acel moment, Lucian Nut (foto) si asociatul sau, Gabriel Nicolaescu, nu au regretat niciun moment. Fondatorii primei firme care inchiriaza soferi recunosc ca, desi nu au “inventat ei roata”, sunt primii care au adus serviciile acestea pe piata autohtona. “Afacerea exista de ceva ani in afara si ne-am inspirat foarte mult din modelul britanic. Stiam de acest serviciu, insa ideea de a-l pune in practica mi-a venit in vacanta, cand ma aflam cu familia pe litoralul romanesc. Seara, terasele si discotecile sunt pline si ma gandeam ca persoanele care vin cu masina si doresc sa consume bauturi alcoolice au nevoie de un sofer care sa-i duca inapoi acasa”, spune Lucian Nut, unul dintre asociatii firmei Antheo Serv.
    Si cum ideea le incoltise de ceva vreme in minte, primul pas a fost sa testeze piata.
    “Tuturor cunoscutilor li s-a parut ideea senzationala, avand in vedere ca serviciul era destinat persoanelor care merg la restaurant, la petreceri cu propria masina si doresc sa consume alcool. Ne-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incepem de sarbatori, cand cererea este mai mare. Pot spune ca nu ne-a fost greu la inceput, a mers chiar foarte bine.”
    Atat de bine incat au crescut in trei ani cat altii in zece, ajungand de la trei-patru comenzi la 30-40 de comenzi in timpul saptamanii si pana la 50 in weekenduri.
    “Nu avem buget de publicitate si primul pas a fost sa impartim flyere. Dupa o jumatate de ora deja sunau telefoanele, mai mult din curiozitate, pentru ca voiau sa vada daca serviciul este functional. Era o bucurie enorma. Am facut chiar noi primele curse, pentru ca si noi eram curiosi cum se comporta clientul, ce intrebari pune, ca sa pregatim soferii.”

    Soferul cu… “clasa”

    “Sa stie sa poarte o conversatie, sa taca atunci cand trebuie, sa cunoasca bunele maniere? sa aiba clasa”, este pe scurt caracterizarea pe care Nut o face soferilor din echipa sa. Testarea unui nou angajat tine sase luni. “De obicei ii trimitem sa conduca masinile clientilor nostri fideli. La sfarsitul cursei primim o caracterizare a soferului si abia dupa sase luni vor intra pe clienti noi.”
    In cei trei ani de cand activeaza pe piata, firma si-a construit o baza de date de peste 2.300 de clienti care au fost transportati cel putin o data.
    “Pentru a fi identificat in parcare si pentru ca noi sa selectam soferul potrivit, clientul are obligatia ca la primul contact cu firma sa ofere cateva date referitoare la adresa de la care va fi preluat, destinatia, tipul masinii, polita de asigurare, tipul transmisiei (cutie manuala sau automata), numarul de telefon la care poate fi contactat, cat si culoarea masinii si numarul de inmatriculare. Cand un client revine, avem deja o baza de date cu toate detaliile.” Nu concurenta, ci tocmai clientii fideli sunt cei care, in timp, i-au “furat” angajatii. “Am pierdut multi soferi, pentru ca li s-a facut o oferta mai buna din partea clientilor nostri. Insa ma bucur cand mi se cere un sofer cu dedicatie. Este ca la restaurant, cand vrei sa te serveasca un anumit chelner care iti e simpatic.”

    Ziua multinationale, noaptea persoane 

    “Nu aveam foarte multe comenzi ziua si, pentru a umple timpul, am venit cu ideea de a ne adresa multinationalelor ce doreau transport pentru delegatii, in general. Am ajuns astazi la un parc auto de opt masini si doua microbuze, iar trei din cei 11 soferi lucreaza pe tura de zi”, spune asociatul Antheo Serv.
    Desi au primit oferte de a se extinde in Cluj, Constanta, sau Targu-Mures cei doi asociati nu au luat o decizie in acest sens pentru ca stiu ca “daca nu ai grija de business, il pierzi”.

  • Cei care au speriat vestul

    Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York

    Roubini, supranumit “Doctor Doom” (doctorul dezastru), a anuntat cu ocazia unei intalniri organizate de Fondul Monetar International pe 7 septembrie 2006 ca o criza ia nastere. El a declarat atunci ca Statele Unite ale Americii vor infrunta un colaps al pietei imobiliare, un soc al petrolului si caderea drastica a increderii consumatorilor, lucruri care vor duce, in final, la o puternica recesiune. Proprietarii de case nu aveau sa mai fie capabili, spunea el, sa isi plateasca ipotecile, efecte in valoare de trilioane de dolari garantate prin ipoteci urmau sa fie eliberate la nivel mondial, pentru ca, in cele din urma, intregul sistem financiar sa fie cuprins de cutremur. Aceste desfasurari de evenimente aveau sa paralizeze in final principalele institutii financiare, ca Fannie Mae si Freddie Mac. Replica moderatorului intalnirii la finalul discursului tinut de Roubini a fost: “Cred ca vom avea nevoie de o bautura tare dupa asta”.

    Vince Cable, vicepresedintele Partidului Liberal Democrat britanic

    In noiembrie 2003, Cable i-a adresat lui Gordon Brown, atunci ministru de finante, urmatoarea intrebare: “Cresterea economica din UK e sustinuta de consum, bazat pe niveluri record ale datoriilor care, la randul lor, sunt garantate prin preturile locuintelor. Pe acestea din urma, Banca Angliei le considera cu mult peste nivelul de echilibru. Ce actiuni aveti de gand sa luati in legatura cu problema gradului de indatorare al populatiei?”. Brown nu a dat un raspuns, afirmand ca liberalul greseste in privinta situatiei datoriilor.

    Christopher Wood, Chief Strategist la firma de brokeraj CLSA pe pietele din Asia-Pacific

    In octombrie 2005, Wood i-a sfatuit pe investitori sa vanda toate expunerile la piata ipotecara din America. Doi ani mai tarziu, tot el preciza ca unele institutii se comportasera pana atunci mai degraba ca speculatori decat ca banci, anuntand si un declin brusc al economiei Marii Britanii. “Ramane doar de vazut cat de rau va fi”, spunea atunci Wood.

    Stephen Roach, Senior Executive la Morgan Stanley

    In noiembrie 2004, Roach a prezis un “Armageddon economic”, cauzat in parte de deficiturile-record ale contului curent, balantei comerciale si bugetului Statelor Unite ale Americii. Opinia sa a fost primita cu neincredere. Cand s-a dovedit ca a avut dreptate, Roach a acuzat bancile centrale ca “au adormit la volan” in loc sa stopeze escaladarea crizei. “Lipsa disciplinei monetare a devenit marca unei globalizari descatusate”, spune el.

    Nikolai Kondratiev, economist marxist de origine rusa

    La inceputul anilor ’20, Kondratiev a propus o teorie conform careia economiile capitaliste din vest prezinta cicluri lungi (de 50-60 de ani) de boom, urmate de depresiune. Aceste cicluri economice sunt numite acum “ciclurile Kondratiev”. El a prezis o cadere iminenta a economiei, cu putin inainte de Marea Criza din 1929-1939. Actuala criza, cea mai puternica de dupa anii ’30, vine cu un deceniu mai tarziu decat a prezis teoria lui Kondratiev, deloc rau pentru un om care a murit in 1938.

  • M-am mai gandit…

    …si nu mai fac fabrica de branzeturi, si-a spus producatorul brandurilor Fulga, Zuzu si De Albalact, al patrulea jucator din industria de lactate din tara. Astfel, in locul investitiei greenfield anuntate inca de la inceputul anului, Albalact SA a achizitionat un alt producator, cunoscut deja pe piata productiei de branzeturi: Raraul Campulung Moldovenesc, care opereaza de peste 40 de ani in industria lactatelor (branza, cascaval, unt, lapte batut si lapte praf).
    Compania condusa de Raul Ciurtin nu a dezvaluit valoarea tranzactiei prin care a preluat 77% din actiunile producatorului bucovinean, dar valoarea de piata a acestuia a fost estimata de surse din industrie la 4 milioane de dolari. Planurile initiale ale Albalact SA au fost initial de a construi inca o fabrica pentru productia de branzeturi, dupa ce investise 13 milioane de euro in unitatea de la Oiejdea.
    “Dar, dupa experienta proiectului greenfield de la Oiejdea care ? spune Ciurtin – a presupus mult timp, depasirea bugetului initial de investitii si costuri operationale mari pentru pornirea fabricii, am decis ca cea mai buna si inteleapta strategie pentru demararea productiei de branzeturi si expansiunea in piata este o achizitie locala. Asa am cumparat pachetul majoritar de actiuni al producatorului Raraul SA.”
    Printre motivele preluarii a fost situarea Raraul SA in Bucovina, “unul dintre cele mai importante bazine de lapte materie prima din tara”, prin care presedintele Albalact SA spera sa devina unul dintre principalii parteneri pentru producatorii de lapte materie prima din regiune si sa isi consolideze distributia in estul tarii.
    Albalact SA a rulat in 2007 afaceri de peste 46 de milioane de euro, in timp ce firma achizitionata, Raraul, a avut in aceeasi perioada o scadere cu 30% fata de anul precedent, la 4,8 milioane de euro.

  • Bucuresti, orasul festivalurilor?

     

    Bregenz, un mic orasel din Alpii austrieci, se transforma vara, timp de o luna, in scena plutitoare pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzica de opera din lume. In perioada 23 iulie-23 august, pe lacul Konstanz, este montata o scena imensa unde se joaca opere celebre, precum “Tosca” de Puccini.

    Festivalul aduna cateva zeci de mii de turisti si este atat de faimos, incat numele Bregenz Opera Festival este primul raspuns pe care il da Google atunci cand este intrebat despre Bregenz. Si mai cunoscut pentru relatia sa cu muzica este orasul Salzburg, devenit de mult o destinatie preferata de amatorii de cultura; Festivalul Salzburg, dedicat creatiei lui Mozart, atrage zeci de mii de turisti anual.

    Salzburg si Bregenz sunt doar doua dintre destinatiile care au speculat o piata de turism cultural evaluata la 166 de miliarde de dolari anual, promovandu-si brandul local cu festivaluri. Iar promovarea prin cultura e rentabila, chiar daca unii ar putea crede contrariul: statisticile Organizatiei Mondiale a Turismului spun ca un amator de turism cultural are un buget mediu de 623 de dolari pe excursie, comparativ cu 457 de dolari, cat aloca un turist obisnuit.

    “Bucurestiul are, la randul sau, un mare potential ca destinatie culturala, mai ales ca turistii straini care au vizitat mare parte din Europa sunt atrasi de ineditul orasului. Cred ca municipalitatea si agentiile de turism ar trebui sa-i vizeze pe amatorii de astfel de evenimente”, spune Razvan Popovici, initiatorul si directorul Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo din Bucuresti.

    Popovici, el insusi artist, are experienta organizarii de festivaluri in strainatate, fiind directorul Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, si al seriei de concerte “Pelerinages” din München. Festivalul SoNoRo, cu doua editii la activ, este unul dintre evenimentele ce ar putea fi incluse in ofertele operatorilor de turism care vand pachete la festivaluri si care pana in prezent s-au oprit la granita cu Ungaria.

    De exemplu, compania Gateway Tour, unul dintre cei mai mari turoperatori pe piata de turism cultural din Statele Unite, a inclus deja pachete de evenimente din Ungaria, Cehia sau Polonia in oferta sa internationala, insa pana acum a ocolit Romania. A treia editie a SoNoRo incepe pe 1 noiembrie la Bucuresti, unde amatorii de muzica clasica vor putea asista timp de douasprezece zile la sapte concerte, in sali consacrate pentru astfel de evenimente (Ateneul Roman, Muzeul National George Enescu, Palatul Cotroceni sau Muzeul National de Arta) si in locuri inedite, ca Palatul Bragadiru sau Catedrala Sfantul Iosif.

    Festivalul se va muta apoi, pe 13 si 14 noiembrie, la Cluj si Timisoara. “Bugetul festivalului este de 200.000 de euro si 90% din bani sunt obtinuti din sponsorizari. Anul trecut am avut 3.500 de spectatori la Bucuresti si la Sibiu, iar anul acesta speram sa ajungem la 5.000 de spectatori”, spune Razvan Popovici.

    Conceptul festivalului face uz de o strategie vehiculata din ce in ce mai des in muzica clasica, de a deschide acest gen spre publicul larg prin prezentari moderne si uneori prin colaborarea cu alte arte. Fiecare concert va avea un anumit motto, iar stilurile interpretate de invitati (Diana Ketler, Marcelo Nisinman, Daishin Kashimoto, Alexander Sitkovetski sau Susanna Yoko Henkel) variaza de la muzica romantica la creatii contemporane, de la muzica baroca la improvizatii inspirate de tangoul argentinian, de la universul exuberant al lui Antonin Dvorak la muzica impresionista a lui Claude Debussy si George Enescu, spune Popovici.

    La Palatul Bragadiru, muzica va fi insotita de proiectii video. Artistii coboara de pe piedestalul pe care erau odata asezati interpretii de muzica clasica si se adreseaza unui public cat mai larg. Biletele pentru concertele din cadrul festivalului vor avea preturi cuprinse intre 10 si 50 de lei. Popovici isi aminteste ca anul trecut, clubul Embryo (care intre timp s-a desfiintat) era plin de ambasadori, iar in Ateneul Roman intrasera tineri imbracati in haine punk.

    Artistul, care provine dintr-o familie de muzicieni si care, copil fiind, juca tabinet folosind carti cu figuri de compozitori spune ca isi petrece jumatate din timp calatorind la festivaluri. “Am observat ca exista un public fidel, care vine la foarte multe festivaluri. In Japonia, de exemplu, exista firme care organizeaza adevarate tururi pe la festivaluri de muzica clasica.” Popovici spune ca in viitor si-a propus sa exporte brandul SoNoRo si in strainatate.

    In aceeasi perioada cu SoNoRo, Bucurestiul isi consolideaza pozitia pe harta destinatiilor culturale cu un alt festival international – Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa. Timp de doua luni, evenimentul se desfasoara la salile Teatrului Bulandra (Izvor si Toma Caragiu), Teatrul Odeon si Teatrul National. Festivalul inseamna 55 de reprezentatii puse in scena de 21 de companii de teatru din 13 tari. Printre companiile invitate sunt Piccolo Teatro di Milano, Théatre de l’Europe, Malii Teatr din Sankt Petersburg, Teatre Lliure din Barcelona, Teatro de la Abadia din Madrid, Teatrul National “Sao Joao” din Portugalia sau Düsseldorfer Schauspielhaus.

    La 11 octombrie, sala Izvor a Teatrului Bulandra a gazduit primul spectacol din festival – 25 de artisti din 14 tari de la Schauspielhaus din Graz au montat, intr-o interpretare moderna, drama Antigonei. Evenimentul este organizat in fiecare an in alt oras de catre un membru al Uniunii Teatrelor din Europa. Editia bucuresteana a festivalului a fost finantata de Primaria Municipiului Bucuresti, cu un buget de 1,2 milioane de euro.

    In fine, dar nu in cele din urma, anul acesta au loc pregatirile pentru urmatoarea editie a Festivalului George Enescu, din 30 august – 26 septembrie 2009. Festivalul, care se desfasoara la fiecare doi ani, se dovedeste pana acum cea mai eficienta arma cu ajutorul careia Bucurestiul poate fi asezat pe harta destinatiilor culturale internationale, cotidianul britanic The Guardian scriind, dupa editia de anul trecut, ca “marele festival de la Salzburg are acum un rival”.

    Avand in vedere ca piata turistica poate fi intr-un fel asemanata cu piata modei (unde toamna se prezinta colectiile de vara si primavara cele de iarna), iar pachetele se pregatesc din timp, Ministerul Culturii a prezentat in avanpremiera programul pentru Festivalul si Concursul International George Enescu. In 2009, pentru prima data in istoria evenimentului, cinci concerte importante vor fi preluate de postul de muzica clasica Mezzo (printre care si concertul de deschidere), iar concertul din 19 septembrie va fi transmis in direct.

    In plus, nume internationale care in editiile precedente nu au acceptat sa vina la Bucuresti participa in premiera la festival. “Multi dintre muzicienii buni ai lumii au refuzat sa vina pana acum la Festival din cauza sunetului de la Sala Palatului. Insa anul acesta am primit promisiunea ca lucrurile se vor imbunatati”, spunea Ioan Holender, directorul festivalului. Festivalul va debuta cu spectacolul “Oedipe” de George Enescu, o coproductie intre Theatre du Capitole din Toulouse si Opera Nationala din Bucuresti.

    Printre cele mai importante nume din festival vor fi Orchestra Simfonica din Sankt Petersburg, dirijata de Iuri Temirkanov, sau Symphonieorchester der Bayerischer Rundfunk Suisse Romande, dirijata de Marek Janowski. Bugetul festivalului va fi de 25 de milioane de lei – aproximativ 6,6 milioane de euro.

    Privind festivalul in cifre, imaginea devine cu atat mai impresionanta.
    In 2007 au participat 203 concurenti din 35 de tari, iar numarul total al artistilor prezenti a fost de 4.500. Cele 23 de zile de festival de anul trecut au fost urmarite de 140.000 de spectatori, care au platit bilete in valoare de 1,25 milioane de lei vechi.

     

  • TimeOut a premiat ieri cele mai bune restaurante si baruri din Bucuresti

     

    In cadrul galei au fost premiate 9 categorii de restaurante, acestea fiind : cel mai bun restaurant roamanesc, unde castigator a fost Casa Doina, cel mai bun restaurant asiatic, unde castigator a fost restaurantul Benihana, cel mai bun restaurant libanez si turcesc unde castigator a fost Picollo Mondo, cel mai bun restaurant Italienesc, premiu oferit cu sprijinul Peroni Nastro Azzuro,unde castigator a fost Aquarium, cel mai bun restaurant fusion, unde castigator a fost restaurantul Heritage, premiul ”cel mai bun restaurant nou deschis” a fost castigat de Hard Rock Cafe care a castigat si premiul de populatitate, premiul celui mai bun restaurant de business a fost insusit de Uptown iar cel mai bun bar al anului 2008 a fost numit English Bar.
     
    Doar 7 din cele 9 premii au fost decise de un juriu sever cu o compenenta atat nationala cat si internationala, premiul celui mai bun restaurant de business ca si premiul de popularitate, au fost numite de cititori sau clienti in urma votului online.
     
    Revista TimeOut Bucuresti va scoate pe 9 octombrie un numar dedicat premiilor, unde se vor gasi detalii despre gala, despre castigatori si despre criteriile de alegere ale castigatorilor.
     
    Gala Eating & Drinking Awards Bucuresti se afla la prima editie si intentioneaza sa devina o obisnuinta in industrie. Pe plan international galele anuale de premiere a restaurantelor si barurilor a devenit o obisnuinta pentru redactiile TimeOut din orase precum: Londra, Istanbul, Tel Aviv, New York, Cyprus, Abu Dhabi.
     
    Mai multe detalii despre premiile oferite de revista TimeOut gasiti aici

     

  • Wellness pentru economie

    Cu doi ani in urma, Joe Pellegrini se pregatea sa raspunda la telefon stiind de la inceput ca il asteapta o alta discutie enervanta. Asta fiindca la celalalt capat al firului era health coach-ul insarcinat de angajatorul sau, Scotts Miracle-Gro Co., o companie americana in valoare de 2,7 miliarde de dolari care vinde produse de intretinere a peluzei, sa ii monitorizeze starea de sanatate. Executivul in varsta de 48 de ani stia pe de rost scenariul conversatiei telefonice. “Ai fost la doctor? Cand ai de gand sa mergi?” Apoi concluzia: “Chiar trebuie sa pierzi cateva kilograme si neaparat, neaparat, sa iti scazi colesterolul”. In timp ce principala grija a celor de la Scotts Miracle Gro era ca angajatii lor sa-si ia in mod regulat tensiunea, cei de la Coca-Cola erau ocupati sa-si scoata propriul brand din convalescenta hranindu-l cu cat mai multe vitamine.
    Ani la rand marketerii din intreaga lume au sustinut ca fara un brand puternic si toti dolarii care au luat calea marketingului, Coca-Cola nu ar fi nimic altceva decat apa colorata si aromata. Insa, culmea, dupa standardele anilor 2000 se pare ca tocmai apa era intr-o concentratie prea mica in aceasta formula. Apa cu vitamine, mai exact. Asa ca, dupa ce a pierdut Gatorade in fata Pepsi in 2001, Coca-Cola a iesit la shopping dupa the next healthy thing. Castigator a iesit Darius Bikoff, creatorul liniei de ape vitaminizate Glaceau Vitaminwater, care la 10 ani de la momentul Evrika! in care a combinat o tableta de vitamina C cu o gura de apa, se pomenea cu 3,05 miliarde de euro in cont. Cu complimentele companiei care nu a inteles la timp ca wellness-ul nu este un curent trecator, ci un nou mod de a face business.
    Si asta deoarece, contrar opiniei generale, wellness-ul nu s-a nascut in sala de fitness. Nici la Hollywood sau in cabinetele medicilor nutritionisti. Ca orice alt trend care ne traseaza stilul de viata mai mult de cateva sezoane, s-a nascut in sedintele strategice ale marilor companii globale. Puse fata in fata cu cresterea permanenta a cheltuielilor legate de starea de sanatate a angajatilor lor, corporatiile au inceput sa adopte si sa promoveze conceptul de wellness de la inceputul anilor ’90, intr-un efort sustinut de a economisi bani. Executivii au justificat aceste programe cu argumente de bun-simt: pentru majoritatea companiilor cei 20 % dintre angajatii cu probleme serioase de sanatate precum cancer sau boli de inima reprezinta 80% din nota de plata medicala. Sa reuseasca sa evite aceste cateva cazuri ar fi insemnat economii substantiale. In plus, programele de wellness costau doar o fractiune din bugetul asigurarilor de sanatate al unei companii mari. O recesiune economica mai tarziu, companiile vegheaza mai mult ca oricand la sanatatea populatiei. Iar americanii au toate sansele sa se trezeasca in pauza de pranz ca un health coach le da peste mana in timp ce se pregatesc sa devoreze un hamburger apetisant. Si asta fiindca de aceasta data economia insasi are nevoie de wellness si cheltuieli mici. Asa ca fiti angajati cuminti si luati-va vitaminele!

  • Cele mai bune actiuni din istorie

    1. Poseidon

    Industrie: minerit
    Perioada: 6 luni
    Evolutie: 35.000%
    Crestere medie anuala: 70.000%

    Actiunile acestei companii miniere din Australia au faicut valva in jurul lumii la sfarsitul anilor ?60. In septembrie 1969, Poseidon, pe atunci o companie mica ce extragea nichel, a descoperit un minereu de proportii in Windarra, vestul Australiei. In doar o luna, actiunile companiei au urcat de la 0,8 dolari australieni la 12,3. In februarie 1970, valoarea acestora atinsese deja 280 de dolari australieni, pe fondul unui masiv boom de speculatii, sustinut de cererea enorma de nichel din lume, data la randul ei de Razboiul din Vietnam. Brusc, bula speculativa s-a destramat si pretul actiunilor a intrat in picaj. Practic, oricine a cumparat minim 3.571 de actiuni in septembrie, la un pret total de 2.856 dolari australieni, si le-a vandut cateva luni mai tarziu, la valoarea de varf, a devenit milionar in dolari australieni in 1970.

    2. Berkshire Hathaway

    Industrie: Asigurari
    Perioada: 46 ani
    Evolutie: 1.521.100%
    Crestere medie anuala: 33.067%

    Vehiculul de investitii al celebrului investitor american Warren Buffet nu a avut evolutia meteorica a actiunilor Poseidon, dar a fost un extraordinar tesator de bani pentru cei care s-au angajat in cursa pe termen lung. Conglomeratul de companii cu sediul in Nebraska, SUA, are ca principal obiect de activitate (core-business) asigurarile. In 1962, cu trei ani inainte ca Buffet sa preia compania ce activa atunci in industria textila, valoarea unei actiuni era de 7,56 dolari. Acum, pretul lor oscileaza in jur de 115.000 dolari (cu un maxim la inceputul lunii septembrie de 120.190 dolari/actiune). Cu alte cuvinte, cine a facut alegerea inspirata de a da 68 de dolari pe doar 9 actiuni Berkshire Hathaway in 1962 este astazi milionar in dolari americani.

    3. Cisco Systems

    Industrie: IT
    Perioada: 10 ANI
    Evolutie: 96.625%
    Crestere medie anuala: 9.662,5%

    Compania californiana specializata in produse si retele informatice a fost in varful bulei dot-com a anilor ’90. In martie 1990 o actiune valora 0,08 dolari. Zece ani mai tarziu, in martie 2000, la apogeul bulei IT, aceeasi actiune ajunsese la 77,3 dolari. Prin urmare, a fost nevoie de o decada pentru a transforma in milionar pe oricine a plasat 1.000 de dolari in actiunile Cisco la momentul martie 1990. Astazi, investitorii considera firma Cisco un “barometru” pentru industria tehnologica deoarece domina piata routerelor si a switch-urilor.

    4. Microsoft

    Industrie: IT
    Perioada: 21 ani
    Evolutie: 32.062%
    Crestere medie anuala: 1.526,7%

    Daca Warren Buffet este cel mai elogiat investitor din SUA, Bill Gates este cu siguranta cel mai celebrat antreprenor. Toti cei care au investit in actiunile companiei sale in 1987 au fost frumos recompensati de-a lungul vremii. Pretul actiunilor Microsoft erau, in 1987 in jur de 0,08 dolari, fata de valoarea actuala de 25,65 dolari. Altfel spus, cine a investit 3.149 de dolari in actiuni Microsoft in 1987 este astazi fericitul posesor al unui pachet in valoare de peste un milion de dolari. Poate ca Bill Gates nu mai este la conducerea companiei, dar investitorii sai continua sa culeaga roadele.

    5. Next

    Industrie: Retail
    Perioada: 17 ani
    Evolutie: 17.600%
    Crestere medie anuala: 1.035,3%

    Desi actiunile retailerului vestimentar din Marea Britanie au suferit un declin in ultimul an, cei care au vazut potentialul acestora in decembrie 1990 au primit o recompensa bogata. In prima jumatate a anului 2007, inainte ca trendul actiunilor Next sa derapeze, au inregistrat o crestere de 17.600% fata de nivelul din decembrie 1990 – 13,5 penny. Ar fi fost suficiente, deci, 5.624 de lire sterline investite in actiuni Next atunci pentru ca prima jumatate a lui 2007 sa mai dea nastere unui milionar. E drept, evolutia ulterioara a pietei ar fi injumatatit aceasta suma.

  • Viitorii miliardari ai lumii

    1. Tiger Woods

    Avere: 750 de milioane de dolari
    Daca va reusi, Tiger Woods (32) va fi primul miliardar care sia facut averea din sport. Jucatorul de golf este un produs usor marketabil, iar cele 750 de milioane de dolari pe care lea castigat pana acum din contracte publicitare, semnate cu nume mari ca Nike sau Accenture, promit sa il inscrie pe lista miliardarilor pana in 2011. Golferul a petrecut ceva timp pe tusa anul acesta din cauza unei accidentari, insa se pare ca va reveni in plina forma… fizica si financiara.

    2. Kenji Kasahara

    Avere: 740 de milioane de dolari
    Daca esti japonez si esti online, cel mai probabil ai si un cont pe Mixi, numarul 1 in materie de portaluri si retele sociale din Tara Soarelui Rasare. Acesta este si motivul pentru care Kenji Kasahara (32) are in cont o avere de 740 de milioane de dolari. Printre planurile susceptibile sa il aduca pe Kasahara in liga miliardarilor se numara extinderea companiei de networking in China. Ce nau reusit sa faca cei 130 de milioane de locuitori ai Japoniei, cu siguranta vor reusi cei peste 1,3 miliarde de chinezi, cat ai spune miliard.

    3. Michael Si Xochi Birch

    Avere: 600 de milioane de dolari
    Cand Michael Birch (38) a cunoscuto pe Xochi (36), nu a intalnito doar pe viitoarea sa sotie, ci si pe partenerul de business alaturi de care avea sa intre in urmatoarea generatie de miliardari. Cei doi au inceput sa construiasca siteuri web, iar lozul castigator lau tras in 2005, cand au lansat Bebo. Michael si Xochi au fost primii doi membri ai retelei sociale care are acum 20 de milioane de membri. Au atras si atentia gigantilor media, iar AOL a pus 850 mil. $ pentru a cumpara Bebo. Cele 600 mil. $, iau pus direct pe lista miliardarilor in devenire.

    4. Nishita Shah

    Avere: 375 de milioane de dolari
    Nishita Shah are doar 28 de ani, dar este printre cei mai bogati locuitori ai Thailandei. Absolventa Universitatii din Boston detine o participatie semnificativa in Preciouss Shipping, imperiul din domeniul transportului maritim condus de tatal sau, Kirit. Mai mult, cand stralucitoarea mostenitoare nu analizeaza rapoarte financiare, e ocupata cu lansarea propriei sale linii vestimentare.

    5. Elon Musk

    Avere: 170 de milioane de dolari
    Elon Musk (37) a incasat 22 de milioane de dolari la 27 de ani, dupa ce a vandut dotcomul Zip2. Din banii respectivi a cofondat PayPal, procesorul de plati online. Acesta a fost vandut catre eBay, iar Musk a fost rasplatit cu actiuni in valoare de 170 de milioane de dolari. Departe de a se multumi cu atat, Musk isi imparte acum timpul intre noi proiecte ambitioase de business: operatorul de zboruri spatiale la preturi accesibile SpaceX, un producator de masini sport electrice si o companie specializata in designul si instalarea panourilor solare.