Deocamdată, doar vedetele de afară le poartă, însă probabil nu va mai dura mult până când vom vedea şi bărbaţi de rând încălţaţi în UGG.
Chiar dacă părerile criticilor de modă nu s-au conturat încă într-o direcţie clară şi nici nu există un “ghid de purtare” al cizmelor UGG, se pare că faimoasele încălţări îşi găsesc tot mai mulţi adepţi. Iată cum arată cizmele în picioarele bărbaţilor celebri de afară:
Ghinda face deja parte din regimul alimentar al locuitorilor din ţări precum Mexicul, Coreea sau China, dar nu a fost adoptată pe scară largă. Cei care susţin includerea acestui fruct în regimul alimentar al oamenilor afirmă că stejarul este un arbore foarte adaptabil condiţiilor de sol şi climă, care, ajuns la maturitate, poate produce o cantitate de 130 până la 220 de kilograme de ghindă pe an, suficient pentru consum uman, după ce diverse specii de animale, păsări sau insecte şi-au luat şi ele partea.
Ghinda se poate mânca fie în stil asiatic, sub formă de jeleu servit cu ghimbir şi sos de soia, fie în produse preparate la cuptor, ori sub formă de terci. După cum explică specialiştii californieni, ghinda nu conţine gluten, are un conţinut scăzut de grăsimi şi este bogată în vitamine şi minerale.
Aproximativ 160 de viraje pline de adrenalină şi senzaţii tari. Un adevărat paradis pentru automobilişti, aşa poate fi descris Nürburgring, circuitul care arată supremaţia nemţilor în industria auto. Proiectat şi finalizat în anii ’20, Nürburgring este şi acum considerat o adevărată capodoperă a ingineriei. Circuitul este împărţit în două: Nordschleife, cu o lungime de 21 km, şi Sudschleife, de aproape 4,5 km, acesta din urmă fiind utilizat pentru Formula 1 (considerat a fi mai sigur) sau alte competiţii precum cursa de 24 de ore – pentru care este deschis întreg circuitul de 25 km.
Încă de la intrare eşti întâmpinat de exclusivităţi – Ferrari Enzo cu numere de Rusia, câteva Porsche Carrera GT, Aston Martin V8 Vantage şi zeci de modele Porsche 911 din toate erele. Locul perfect pentru ca Jaguar, celebrul aristocrat britanic, să-şi demonstreze valoarea, într-o perioadă când constructorii britanici de maşini sport sunt eclipsaţi de cei din Europa Continentală.
Evenimente pe circuit s-au mai realizat – pe Hungaroring în Ungaria, pe Estoril în Portugalia, dar acestea au o lungime de numai câţiva kilometri, astfel că experienţele sunt mult mai intense pe Nürburgring. Nu degeaba acolo sunt testate toate maşinile care intră în producţia de serie. Cum poţi să testezi cel mai bine o maşină, dacă nu pe circuit? Unde realizezi cât de bine este făcută cu adevărat? Tot pe circuit. Într-o singură zi de test, un XKR-S s-a parcurs cel puţin 250 km de circuit, din care 60 în regim foarte apropiat celui de competiţii.
XKR-S este cel mai puternic, agil şi mai concentrat asupra condusului model produs până acum de Jaguar. Potrivit acestora, este chiar mai agil decât celebrul supercar XJ220 din anii ’90. Dacă modelul supersport din anii ’90 (din care un exemplar se regăseşte şi în colecţia lui Ion Ţiriac) dispunea de un motor V6 de 3,5 litri de 542 CP, V8-ul de pe XKR-S are acum 550 CP. Mai mult, noul model poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde, faţă de 4,4 secunde în cazul lui XJ220, şi poate rula cu 300 km/h.
Imediat cum iei loc în habitaclu observi scaunele sport, acoperite cu piele fină şi care oferă inclusiv posibilitatea reglării suportului lateral. Avem lemn de esenţă nobilă, aluminiu satinat, suprafeţe acoperite cu piele şi un sistem multimedia. Am fi preferat un schimbător de viteze obişnuit în locul noului schimbător rotativ preluat de la XF.
Porneşti motorul, savurezi simfonia oferită de noua evacuare optimizată, selectezi poziţia D a cutiei de viteze şi porneşti. E uimitor cât de paşnic este Jaguarul atunci când pur şi simplu vrei să conduci normal. Dar, imediat ce selectezi S şi apeşi pedala de acceleraţie dincolo de primul sfert al cursei, “all hell breaks loose”, ca să-i cităm direct pe englezi. O astfel de maşină nu putea fi testată corect pe drumurile publice, asta este sigur. Nici măcar un pilot nu are cum să aprecieze exact stabilitatea maşinii pe viraje la 180 km/h sau cu frânele care opresc automobilul exact cum trebuie. Primele ture de circuit s-au realizat cu un instructor aflat în prima maşină dintr-un total de patru, care dicta la secundă când să se frâneze, când să se accelereze şi care este trasa ideală prin viraj. Următoarele sesiuni s-au parcurs însă cu un pilot de DTM în prima maşină. Diferenţa? Maşinile din spatele său rulau doar cu 160 km/h pe o porţiune unde se rula cu 260 km/h cu un XKR-S.
Spre deosebire de alte circuite europene, unde la intrare trebuie să se achite sume importante, pe Nürburgring o tură de 21 km costă numai 25 de euro.
25 de euro pentru a avea ocazia de a fi depăşit sau a depăşi Porsche 911, Aston Martin, Ferrari sau Lamborghini. 25 de euro pentru a intra într-un paradis din care trebuie să ieşi numai pentru a alimenta la benzinăria din apropiere.
“Trăim vremuri grele şi cred că vom traversa în continuare perioade cu suişuri şi coborâşuri”, spune Giuseppe Stefanel, proprietarul Stefanel, pentru BUSINESS Magazin. Tot el spune însă că în perioada de dinainte de criză, “era o economie drogată, în care toată lumea acţiona bezmetic, avea standarde de viaţă peste posibilităţi şi fiecare se grăbea să facă diverse lucruri fără a cântări deciziile”. Acum lucrurile sunt chiar mai rele de-atât (“nimeni nu ştie nimic”), iar deciziile se iau tot alandala. În opinia lui Giuseppe Stefanel, antreprenorii, politicienii şi instituţiile statelor ar trebui să discute şi să stabilească planuri concrete şi realizabile de acţiune. Recunoaşte însă că se ţine departe de mediul politic (“sunt un antreprenor care lucrează prea mult, nu am timp de discuţii”), şi este iritat de vorbăria nelimitată. “La finalul unei zile grele de muncă văd la televizor că toată lumea ştie care este soluţia pentru a ieşi la liman. Nimeni însă nu spune care este metoda prin care poate fi pusă în practică această soluţie”, declară el. În opinia sa, la nivel mondial nu mai sunt lideri adevăraţi, aşa cum erau, pe vremuri, Gorbaciov sau Mitterrand. “Oamenii sunt interesaţi numai de ceea ce se întâmplă acum sau mâine şi pare că nimănui nu-i pasă de ce ne aşteaptă peste şase luni.”
Partea plină a paharului se regăseşte însă în faptul că orice perioadă grea oferă oportunităţi. Ţinta principală a italianului (“şi profitabilitatea e importantă, dar pe plan secund”) este ca Stefanel să muşte o felie cât mai mare din zona de fashion. Italianul, care are săptămânal câte o călătorie de afaceri – săptămâna aceasta de pildă are de inaugurat un magazin la Istanbul după ce joia trecută a deschis un concept store la Bucureşti – a mirosit de mai bine de trei ani că trebuie să facă ceva nou. “Dacă nu te mişti, dispari”, susţine el cu tărie. Şi a hotărât să repoziţioneze brandul Stefanel. Deşi în 1947, când primul Stefanel, Carlo, tatăl, respectiv bunicul interlocutorilor BUSINESS Magazin, a pus bazele afacerii, firma nu avea pretenţii prea mari (“produceam, în esenţă, pulovere, care şi acum cred că sunt de bază”), în prezent Giuseppe, fiul fondatorului, implicat de 41 de ani în afacere, este nelipsit de la “Săptămâna modei”, fie ea la Paris, Milano sau Tokio.
Coordonatorul afacerii spune că nu-şi doreşte ca hainele ce se vând sub brandul Stefanel să fie produse de masă, ci să se adreseze persoanelor cu venituri mari. Cu alte cuvinte, doreşte un brand exclusivist şi către această direcţie îşi îndreaptă acum atenţia. În ultimii trei ani a investit 100 de milioane de euro pentru reaşezarea imaginii Stefanel la acest nou nivel. “Numele meu e cel mai important lucru pe care îl am”, spune italianul pe un ton uşor glumeţ. Bugetele includ atât reamenajarea magazinelor, extinderea, cât şi strategii de readaptare a ofertei. “Am crescut foarte mult atenţia asupra calităţii produselor”, explică el, întrucât cerinţele şi pretenţiile clienţilor s-au schimbat foarte mult. Acum cumpărătorii au pretenţia să poarte hainele mai multe sezoane, ba chiar să le poată combina cu piesele din colecţiile viitoare. Din acest motiv, durata de viaţă a textilelor trebuie să fie mult mai lungă. Ba chiar clienţii sunt tot mai interesaţi de curentul eco, motiv pentru care Stefanel are în pregătire o linie de produse de acest tip.
Printre aceste destinaţii se numără Republica Capului Verde, fostă colonie portugheză situată în largul coastelor Africii de Vest, unde perioada cea mai potrivită pentru excursii o reprezintă lunile octombrie sau noiembrie. Sau Antigua, foarte potrivită mai ales pentru cei care vor să plece în vacanţă după sărbătorile de iarnă şi aleg luna februarie pentru aşa ceva, ori Insulele Maldive, unde cei care doresc să evite sezonul ploios îşi pot planifica o excursie pentru ianuarie, februarie sau martie.
Dor de vacanţă? Unde fugim de frigul toamnei (GALERIE FOTO)
Mai aproape de Europa se află Insulele Canare, iar pentru cei ce vor să se aventureze ceva mai departe există Gambia, o ţară din vestul Africii, atrăgătoare atât prin plajele sale, cât şi prin rezervaţiile şi parcurile naţionale unde se pot urmări în habitatul natural diverse vieţuitoare exotice, precum crocodilii sau hipopotamii. Tot pe acelaşi continent, dar în est, se găseşte Tanzania, unde se află cea mai mare zonă protejată nelocuită de om din Africa. În rezervaţia Selous din această ţară se pot admira elefanţi în timpul migraţiei, precum şi alte animale, se poate merge în safari şi se poate pescui.
Cei care vor să fugă de frigul iernii pot găsi refugiu în lunile decembrie sau ianuarie în zona Golfului Persic, mai precis în Peninsula Musandam din Oman, cu fiordurile şi peisajele sale superbe.
O destinaţie exotică şi mai puţin aglomerată o reprezintă Filipinele, unde se află unele dintre cele mai frumoase plaje ale lumii. Tot cu plaje frumoase, dar nu numai, îşi îmbie turiştii oraşul Miami din SUA, unde în luna martie se organizează evenimente cum ar fi festivalul de film sau festivalul modei.
În urmă cu aproape două săptămâni, Băneasa Shopping City inaugura cel mai mare cinematograf din România. Cu 13 săli digitale şi peste 2.600 de locuri, Grand Cinema Digiplex face parte dintr-un proiect mult mai amplu, care are ca obiectiv final multiplicarea facilităţilor pentru cei care vin la mall pentru distracţie. Cinematograful este doar prima etapă în acest sens şi una destul de costisitoare, în condiţiile în care a fost ridicat în urma unei investiţii de 19 milioane de euro. Planul pentru următorii cinci ani vizează o dezvoltare fără precedent pentru mallurile din România. Practic, pentru acest orizont de timp, sunt proiectate deschiderea unei săli de fitness, a unui spa, inaugurarea unei piste de bowling, precum şi a unui parc de distracţii de interior. În total, spaţiul destinat zonei de divertisment din Băneasa Shopping City ar trebui să crească cu aproximativ 12% până în 2016.
“În ultimii doi ani, de când am început să vorbim despre deschiderea acestui cinematograf, am vizitat foarte multe malluri din străinătate şi am văzut cât de mult s-au dezvoltat pe zona de divertisment. A fost un semnal în plus că şi noi trebuie să facem acelaşi lucru”, spune Ali Ergun Ergen, CEO al Băneasa Developments. Datele din piaţă susţin aceeaşi teorie. Astfel, din cele 3,5 milioane de bilete la film vândute anul trecut în Bucureşti, trei milioane au fost vândute de cinematografele din malluri.
Ergen estimează că deschiderea Grand Cinema Digiplex va creşte numărul de bilete vândute cu 800.000 numai în primul an de funcţionare şi, pe măsură ce fiecare punct din planul de extindere va fi bifat, şi traficul mallului din Băneasa va creşte considerabil. Poate fi, până la urmă, un instrument chiar mai eficient decât aducerea unor noi branduri vestimentare, spre exemplu.De altfel, cu cât oferta de divertisment va fi mai complexă, cu atât este de aşteptat să crească numărul celor care vin la mall şi în restul săptămânii, nu numai vinerea, sâmbăta şi duminica, aşa cum, cu preponderenţă, se întâmplă acum.
“Chiar şi aşa, după birou şi casă, mallul este locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului”, precizează şeful din Băneasa. Iarna, cel puţin, opţiunile bucureştenilor sunt extrem de limitate, iar mallul pare cea mai la îndemână variantă pentru cei care vor să iasă din casă. Din punctul de vedere al reprezentativităţii, Bucureştiul este bine segmentat, pentru fiecare zonă a Capitalei existând un mall care să o deservească. Şi, desigur, un public fidel care să îl umple la fiecare sfârşit de săptămână.
Chiar dacă sunt malluri, precum AFI Palace Cotroceni, care încă de la intrare în piaţă au înţeles potenţialul zonelor de divertisment, în celelalte centre comerciale de acelaşi gen din Bucureşti oferta încă mai poate fi considerată inconsistentă. În plus, şi semnalele pe care le primesc dezvoltatorii din partea clienţilor dau de înţeles că ar trebui să mai investească la acest capitol. Până când vor fi puse pe picioare şi celelalte proiecte care fac parte din “cincinalul” celor de la Băneasa Shopping City, va fi exploatat la maximum potenţialul cinematografului. “Cinematograful nu este doar un loc în care să vezi filme. Vrem să transmitem în direct evenimente speciale la nivel internaţional, precum diverse gale, festivităţi sau competiţii şi să organizăm evenimente private, de la conferinţe sau prezentări de modă până la aniversări, pentru că spaţiul extins permite”, spune Ergen.
Practic, dezvoltatorii vor pe cât posibil să pună “monopol” pe timpul liber al bucureştenilor care, la sfârşit de săptămână, rămân acasă. În ceea ce priveşte centrul comercial condus de Ergen, planurile sunt făcute şi în funcţie de caracteristicile demografice ale principalilor clienţi, respectiv oameni tineri, care locuiesc în zone bune ale oraşului şi care au venituri peste medie. Astfel, 70% dintre clienţii mallului din Băneasa locuiesc în sectoarele 1 şi 2, între 9% şi 10% stau în sectoarele 3 şi 6, 8% – 9% vin din Ilfov, Ploieşti, Buftea şi Mogoşoaia, iar restul aparţin de celelalte zone al Capitalei.
Venirea unei noi crize ar putea să deturneze însă planurile măreţe ale şefilor de malluri, chiar dacă atuul lor principal este că oferă una dintre cele mai accesibile forme de divertisment. Clienţi se vor găsi, cu siguranţă, ca şi până acum, însă momentul când vor putea declara amortizarea investiţiilor se va prelungi. Lupta între malluri pare, din acest punct de vedere, să se relanseze, dar armele pe care le vor scoate la înaintare dezvoltatorii trebuie să fie mai creative şi mai ascuţite decât oricând.
Printre cele mai notabile absenţe se numără mărcile grupului Volkswagen, Fiat, Honda, BMW, Lexus, Toyota, Renault, Dacia, Nissan, Peugeot sau Volvo.
Iahturile vechi sunt la mare căutare, iar cererea a crescut în ultimii ani, conform unei reviste de specialitate din domeniu, “Classic Boat”. Pasionaţii de plimbări cu ambarcaţiuni cu pânze cumpără şi recondiţionează iahturi cu aceeaşi plăcere şi satisfacţie ca în cazul celor ce colecţionează automobile clasice ca Bentley, Jaguar, Maserati sau Bugatti.
Printre ambarcaţiunile celebre care au fost restaurate de proprietari pasionaţi se numără Blue Peter sau Eilean, amândouă găsite abandonate de cei care aveau să le redea gloria de odinioară.
Blue Peter, un cuter construit într-un şantier englez în anul 1930, şi-a primit numele de la un fanion folosit înainte de curse, pe care era înscrisă litera P, fanion considerat aducător de noroc. Blue Peter avea să câştige peste cincizeci de curse în anii următori lansării la apă, trecând de la proprietarul său britanic la un proprietar italian după cel de-al Doilea Război Mondial.
La momentul când a fost descoperit de actualul său deţinător, un trader din Londra, Blue Peter fusese abandonat pe insula Elba. Britanicul l-a cumpărat şi l-a restaurat cu grijă, cât mai aproape de designul iniţial, iar în prezent poate fi admirat concurând anual în regate din Franţa, Italia sau Spania.
La rândul său, Eilean, un ketch ieşit pe porţile unui cunoscut şantier scoţian, William Fife, care a construit de-a lungul timpului ambarcaţiuni pentru magnaţii pasionaţi de navigaţie, s-a făcut remarcat în curse şi a fost folosit ca decor în clipul din 1983 al piesei “Rio” a formaţiei Duran Duran.
Lăsat în părăsire în Antigua, Eilean a fost descoperit într-o stare deplorabilă de către şeful casei orologere Panerai, Angelo Bonati, care l-a cumpărat şi l-a încredinţat unei echipe de restaurare, a cărei muncă titanică este pe cale de a se încheia.
Pentru o companie care face din vânzarea brichetelor anti-vânt mai bine de jumătate din încasări, renumele trebuie să fie un atu extrem de puternic. Altfel, avalanşa de producători care scot pe piaţă brichete care costă doi lei ar putea fi nimicitoare. Aşa că Zippo a mizat pe crearea unui brand iconic şi a avut aproape 80 de ani la dispoziţie pentru a-şi pune planul în aplicare. Cu 12 milioane de brichete vândute anual în 160 de ţări se poate spune că au făcut calculele corecte, iar asta i-a îndemnat pe americani să meargă mai departe cu dezvoltarea liniei de produse care astăzi include, pe lângă brichete, şi accesorii pentru brichete, brichete pentru casă, ceasuri de mână, parfumuri şi accesorii pentru bărbaţi, dar şi produse pentru aprins focul şi pentru încălzit. Totul a pornit, practic, de la clasica brichetă pătrată a cărei principală calitate este că îşi poate menţine flacăra aprinsă chiar şi în bătaia vântului.
“De la începutul acestui an avem un importator unic şi pentru România, pe care o considerăm o piaţă foarte importantă în strategia noastră de dezvoltare, având în vedere că primele produse Zippo au fost vândute aici în urmă cu 20 de ani, ceea ce înseamnă că românii sunt familiarizaţi cu ele”, spune David Warfel, director de marketing global al Zippo. Partenerul americanilor în România este Tonka Distribution, afacere înfiinţată în urmă cu patru ani şi care are patru divizii: amplasarea aparatelor de cafea Nescafé, distribuţia de accesorii şi alcool, Zippo fiind cel mai mare client, două magazine proprii de alcool şi tutungerie şi o divizie de terminale de plăţi. Daniel Lizar, unul dintre cei doi proprietari ai afacerii, nu este deloc străin de specificul unei pieţe care se bazează pe pasiunea oamenilor pentru fumat. Înainte de a deschide Tonka Distribution, a lucrat pentru Top Brands, compania care distribuie produsele Phillip Morris în România.
“Cred că există o deschidere destul de mare pe piaţă pentru produsele Zippo. Estimăm că vom avea anul acesta afaceri de circa 500.000 de euro şi că vom vinde 20.000 – 30.000 de brichete”, spune Andrei Lizar, directorul general al Tonka Distribution. Pentru anul viitor este estimată însă o dublare a numărului de brichete vândute, dar şi o consolidare a vânzărilor datorită celorlalte produse marca Zippo pe care Tonka le va importa în România. Astfel firma va aduce nu doar brichete, ci şi celelalte produse de lifestyle create sub acest brand. Lizar spune că principalul public căruia i se adresează sunt bărbaţii cu vârsta de peste 40 de ani, cu venituri medii şi care, desigur, fumează. Un public secundar, asupra căruia vor să se concentreze tot mai mult, sunt însă tinerii, pe care speră să-i atragă în special cu accesoriile. Dacă la categoria brichete produsele Zippo depăşesc cu mult media pieţei în ceea ce priveşte preţurile, segmentul de accesorii nu poate fi încadrat în segmentul premium. Spre exemplu, preţul unei brichete pleacă de la 70 de lei şi poate ajunge la 1.200 de lei atunci când este făcută din argint, comparativ cu cel al unei brichete simple, fabricate în China, care costă cel mult patru lei. În acelaşi timp, ceasurile Zippo nu pot fi considerate scumpe, de vreme ce au preţuri care nu depăşesc 500 de lei. “Practic vorbim despre un produs care se adresează oamenilor din clasa de mijloc, dar care îşi pot găsi clienţi şi din rândul clasei de sus pentru că are avantajul de a fi un produs iconic”, menţionează Lizar.
România face parte din strategia de dezvoltare în Europa a brandului Zippo, ale cărui principale pieţe de deschidere sunt Statele Unite ale Americii şi China. Acestea cumulează jumătate din afacerile companiei, care are vânzări anuale de 200 de milioane de dolari în diviziile sale din cele peste 160 de ţări din toată lumea. De altfel, şi Tonka Distribution mizează pe creşteri în urma parteneriatului încheiat cu Zippo – de la o cifră de afaceri de patru milioane de euro, cât a înregistrat compania sa în 2010, pentru 2011 Lizar şi partenerul său Cristi Dumitru se aşteaptă la afaceri de şase milioane de euro. “Singurul nostru concurent sunt importatorii de brichete din China, însă în condiţiile în care în România se vând anual circa patru milioane de brichete, este greu de crezut că nu vom reuşi să ne găsim loc în piaţă”, conchide Lizar.