Category: Lifestyle

  • Cum a ajuns un fermier, din greşeală, proprietarul unui castel construit în urmă cu 800 de ani

    După ce a achiziţionat-o, a realizat că, din greşeală, pe actul proprietăţii fusese inclus şi un cunoscut castel construit în urmă cu 800 de ani, în secolul XIII – Carreng Cennen – situat pe un deal din Carmarthenshire, Wales. Compania care le vânduse terenul şi-a dat seama imediat de eroare şi a încercat să cumpere castelul înapoi, argumentând că noul proprietar nu va putea să-l îngrijească, însă acesta a refuzat.

    Parţial distrus în timpul războiului rozelor din 1461, Carreg Cennen a fost numit „cea mai romantică ruină” de către publicaţia Countryfile şi este, totodată, o cunoscută destinaţie pentru nunţi, devenind din ce în ce mai populară, de la an la an.

    Bernard Llywellyn, ginerele familiei Morris, a deschis aici, împreună cu soţia sa, o cafenea, un magazin de suveniruri şi o clădire adiacentă pentru evenimente. Pe lângă nunţi, aici mai sunt organizate excursii şcolare, iar elevii vizitează, de asemenea, şi ferma.

    Llywellyn spune că a fost asaltat cu nenumărate oferte atât pentru castel cât şi pentru fermă, însă insistă să păstreze proprietatea, asemeni socrului său. „Acesta este căminul familiei noastre, nu vrem să îl vindem. Este locul în care a crescut soţia mea, aici au crescut copiii noştri, iar nepoţii îl adoră”, spune el, citat de Daily Mail.

  • Vreţi să cumpăraţi un sat aflat pe malul Oceanului Atlantic? Tot satul costă mai puţin decât un apartament de lux din Bucureşti

    Să vinzi o casă poate fi de-a dreptul dificil – imaginaţi-vă însă cât de greu este să vinzi un sat întreg. Acesta nu este însă doar un exerciţiu de imaginaţie: potrivit unui articol publicat de revista Fortune, agentul imobiliar Mark Adkinson, reprezentant al agenţiei imobiliare spaniole Galician Country Home, vrea să vândă până la 400 astfel de sate.

    „Durează un an doar  asigurarea documentaţiei necesare procesului de vânzare. Lucrăm în prezent la vânzarea unui sat unde 24 de persoane deţin loturi de teren. Cum convingi 24 de persoane să ajungă la o înţelegere asupra vânzării?”, se întreabă retoric agentul imobiliar, în vârstă de 67 de ani, în interviul acordat revistei Fortune.

    Adkinson şi-a început activitatea în domeniul imobiliarelor în urmă cu 15 ani, după ce şi-a renovat casa din Lugo şi a sesizat potenţialul din piaţă al unui agent imobiliar vorbitor de limba engleză. Originar din Manchester, Anglia, el a vândut până acum trei sate spaniole şi spune că lucrează în prezent la vânzarea a încă cinci.

    „Am vândut un sat în urmă cu trei luni cu şase case şi opt hectare de teren, împreună cu o casă care are două căi de acces private spre plajă”, spune Adkinson. „Toate cele opt hectare erau deţinute de un bărbat în vârstă de 84 de ani. A fost visul lui să readucă satul la viaţă, dar nu a reuşit.” Un cuplu din Anglia a cumpărat satul menţionat

    El spune că preţul de vânzare pentru un sat din Galicia porneşte de la puţin peste 280.000 de dolari, în contextul în care preţul mediu al unei locuinţe din această regiune se plasează în jurul a 250.000 de dolari (şi pe piaţa locală preţul unui apartament premium din Capitală poate avea o valoarea similară).

    Potrivit Fortune, satele sunt mai ieftine fiindcă sunt în general goale şi construcţiile de acolo au nevoie de reparaţii serioase.

    Aflată pe coasta Spaniei la Oceanul Atlantic, Galicia este o regiune montană bogată în vegetaţie, departe de plajele aflate pe coasta mediteraneană a Spaniei. Adkinson numeşte această regiune a cărei economie se bazează mai ales pe pescuit şi agricultură, drept „Spania necunoscută”.

    Ca multe regiuni din Spania, mare parte din populaţia de aici a emigrat în America Latină între 1850 şi 1950, ca parte a unui exod format din 3,5 milioane de spanioli care au trecut Atlanticul spre a munci în fabricile din Argentina, Cuba sau Uruguay. Oamenii au continuat însă să emigreze şi în perioade mai recente: cele mai tinere generaţii spaniole migrează din Spania rurală spre marile oraşe spaniole, cât şi înspre alte state europene. Rata şomajului în rândul tinerilor de sub 25 de ani a ajuns atfel la 34.97%. În acelaşi timp, Spania are a doua cea mai scăzută rată a fertilităţii din UE, cu 1,31 de copii născuţi în medie de o femeie.

    Potrivit lui Adkinson, cei care cumpără acum proprietăţi în astfel de regiuni retrase sunt persoane care vor să fugă din „cursa omului modern din oraşe”, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani.„Sunt deseori persoane care sunt interesate să îşi schimbe stilul de viaţă şi să îşi crească poate copiii în natură, trăind din ceea ce cultivă”.
     

  • Unul dintre cei mai excentrici miliardari. Hobby-urile sale l-au adus de mai multe ori la un pas de moarte

    Fondatorul Virgin Group – business care controlează peste 400 de companii, este cunoscut mai ales pentru stilul de viaţă excentric. În documentarul său – “Nu privi în jos” – el vorbeşte despre una dintre cele mai primejdioase experienţe pe care le-a avut, şi anume traversarea Oceanului Atlantic într-un balon cu aer cald pentru a doborâ recordul mondial.

    Branson este, de asemenea, un fan al kite-surfing-ului, aşa că a străbătat Canalul Mânecii în 2012, devenind cea mai vârstnică persoană care a obţinut o astfel de performanţă.

    În cartea sa “Modelul Virgin: tot ce ştiu despre conducere”, el scrie că dorinţa sa de a doborâ recordurile mondiale şi marketingul neconvenţional stau la baza modului în care îşi conduce afacerea.

    Care este însă povestea sa?

    Richard Branson s-a născut pe 18 iulie 1950 în Blackheath, Londra, şi a fost cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Edward James, avocat, şi ai Evei Branson, fostă balerină şi stewardesă. În adolescenţă, Branson a suferit de dislexie şi a avut rezultate şcolare slabe, aşa că la vârsta de 16 ani s-a hotărât să întrerupă cursurile şi să înceapă un drum de antreprenor.

    Înainte de a pleca, directorul şcolii, Robert Drayson, i-a spus că va sfârşi fie în închisoare, fie va deveni milionar. Previziunile acestuia nu au fost greşite. Imediat după ce a părăsit şcoala, Branson a fondat revista Student. Acesta a fost primul proiect de succes din cariera care avea să îl propulseze în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

    Ulterior, a început să înregistreze, într-o biserică, interviuri cu diverşi artişti, ca Mick Jagger, pe care le vindea prin corespondenţă. Succesul a venit peste noapte, iar în 1972 Branson a pus bazele casei de discuri Virgin Records, alături de Nik Powell. Numele Virgin a fost ales deoarece sugera faptul că Branson era nou în lumea businessului. Primul album înregistrat în studioul deschis în Londra, pe Oxford Street, a fost Tubular Bells (1973) al artistului Mike Oldfield. Ulterior, a avut colaborări de succes cu numeroase formaţii celebre, precum Sex Pistols, Spice Girls sau The Rolling Stones.

    În 1984, Branson a pus bazele companiei Virgin Atlantic Airways, care s-a extins, ulterior, pe plan internaţional. Tot sub umbrela Virgin Group au fost lansate, printre altele, compania feroviară Virgin Trains (1997), compania de telefonie mobilă Virgin Mobile (1999) şi Virgin Hotels (2010). În 2004, Branson a lansat Virgin Galactic, o companie de turism spaţial cu zboruri suborbitale, preţul unei astfel de călătorii fiind de 200.000 de dolari. A avut însă şi câteva proiecte care au eşuat, printre care se numără Virgin Cola, Virgin Cars sau Virgin Brides.

    În 1978, Branson a cumpărat insula Necker din Insulele Virgine Britanice cu 180.000 de dolari. Aici şi-a construit reşedinţa principală, care a fost distrusă însă de două ori, întâi de uraganul Irene, în 2011, apoi în 2017, în timpul uraganului Irma. Primul său mariaj, cu Kristen Tomassi, s-a încheiat în 1979. Împreună cu a doua soţie, Joan Templeman, cu care s-a căsătorit în 1989, are o fiică, Holly, şi un fiu, Sam. În 1998, el a lansat romanul autobiografic Losing My Virginity, care a devenit best-seller internaţional. Printre reuşitele personale se numără şi o serie de recorduri mondiale obţinute în urma unor competiţii de kitesurfing.

    În 1992, pentru a-şi menţine compania aviatică pe linia de plutire, Branson a vândut casa de discuri Virgin către EMI Music, pentru o sumă de aproximativ un miliard de dolari.

    În 2006, antreprenorul a fost clasat de The Sunday Times pe locul nouă în topul celor mai bogate persoane din Regatul Unit, cu o avere de aproape 3,5 miliarde de euro.

    În prezent, conglomeratul Virgin Group controlează circa 400 de companii, are peste 70.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 20 de miliarde de euro, iar fondatorul companiei deţine o avere de peste 4 miliarde de dolari.

  • Care sunt cele trei lucruri pe care majoritatea oamenilor RISIPESC 70% din banii castigaţi. Reducerea acestor costuri te-ar putea ajuta să te trăieşti liniştit la pensie

    Pensionarea pare un lucru atât de îndepărtat, încât foarte mulţi dintre noi nici nu ne gândim la asta. Este greu de convins un tânăr să se gândească la pensie. Are tot timpul de pe lume să se gândească la economii, la pensie, la cum va arăta situaţia lui materială şi familială. Totuşi, în acelaşi timp, este important să decidă cât mai repede situaţia sa.

    Să economiseşti timp de 40 de ani de carieră pentru a-ţi menţine stilul de viaţă după pensionare este o provocare. Unii reuşesc chiar mai devreme să-şi asigure o pensionare plăcută. Grant Sabatier, tânăr de 30 de ani devenit milionar prin forţe proprii, care conduce site-ul Millennial Money, arată că americanii cheltuiesc în medie 70% din bani pe locuinţă, transport şi mâncare, potrivit Business Insider.

    “Dacă reuşeşti să cheltuieşti mai puţin în aceste trei direcţii atunci poţi economisii mai mulţi bani” spune el. Soluţiie lui: să te muţi într-un apartament mai mic, să renunţi la maşină pentru drumul spre birou, să găteşti în loc să iei cina în oraş. “Ai putea să-ţi creşti economiile cu peste 25% astfel”.

    Aşadar dacă am fi să tragem o concluzie ar fi următoarea: să trăieşti mai modest decât îţi permiţi

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Care sunt alimentele pe care le mănâncă miliarde de oameni zilnic şi care ÎMBOLNĂVESC sau chiar ucid

    Nu este niciun secret că mâncarea prăjită nu este sănătoasă. Dar un nou studiu publicat în The BMJ detaliază exact modul în care consumul alimentelor prăjite vă poate afecta sănătatea în timp – şi care au cel mai puternic impact. „Oamenii ştiu că mâncarea prăjită poate avea rezultate negative asupra sănătăţii, dar există foarte puţine dovezi ştiinţifice care să demonstreze care sunt rezultatele adverse pe termen lung pentru consumul de alimente prăjite”, spune Dr. Wei Bao, profesor asistent de epidemiologie la Universitatea din Iowa şi co-autor al studiului, citat de Time.

    Cercetătorii au analizat timp de aproximativ 20 de ani aproape 107.000 de femei în vârstă din SUA, cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani. Toate femeile care au făcut parte din studiu au completat un chestionar detaliat despre obiceiurile alimentare din anii ’90. Sănătatea lor a fost urmărită de cercetători până în 2017, iar în acea perioadă au murit peste 31.500 de persoane.

    Persoanele care au raportat că mănâncă cel puţin o porţie de mâncare prăjită pe zi au prezentat un risc cu aproximativ 8% mai mare de a muri mai devreme, în comparaţie cu femeile care au spus că nu au mâncat niciuna, potrivit studiului. Au înregistrat, de asemenea, un risc cu 8% mai mare de a muri în special din cauza bolilor cardiovasculare.

    Puiul şi peştele prăjit au fost mai puternic legate de moartea timpurie decât alte alimente prăjite, pe care cercetătorii le-au grupat într-o categorie diversă, inclusiv cartofi prăjiţi, chipsurile şi alte gustări. Bao spune că acest lucru se poate datora faptului că oamenii consumă pur şi simplu mai mult pui prăjit sau peşte, sau diferenţelor în modul în care sunt preparate acele alimente. De exemplu, multe restaurante reutilizează uleiul atunci când gătesc alimente precum puiul prăjit.

    Totuşi, această constatare nu elimină cartofii prăjiţi. Întrucât au fost incluşi în grupul divers, cercetătorii nu au putut să analizeze în mod special modul în care cartofii prăjiţi au afectat în mod individual sănătatea – şi este posibil ca riscurile să fie mai mari. Cercetările anterioare au conectat consumul cartofilor prăjiţi cu cancerul şi cu un risc mai mare de mortalitate.

    Şi, chiar dacă studiul a fost efectuat pe o anumită categorite de vârstă în rândul femeilor, cercetătorii nu exclud posibilitatea ca efectele să fie similare în rândul altor persoane. „Nu am avut niciun motiv pentru care să credem că efectele diferă în funcţie de vârstă sau chiar de sex. Bănuiesc că asocierile pot fi valabile şi în randul femeilor mai tinere sau chiar în rândul bărbaţilor”, spune Bao.

    Multe alte studii au legat alimentele prăjite cu probleme de sănătate, inclusiv obezitatea, diabetul de tip 2 şi bolile de inimă, dar cercetătorii estimează că aproape 40% dintre americani mănâncă în continuare fast-food în fiecare zi.

  • Cum a ajuns un copil de 6 ani să pornească o afacere: “Am vrut să strâng suficienţi bani pentru a-i cumpăra mamei o maşină”

    Încă de la vârsta de 6 ani, Cory Nieves avea un plan ambiţios: să vândă prăjituri şi să strângă suficienţi bani pentru a-i cumpăra mamei sale o maşină. “Mă săturasem să tot merg cu autobuzul”, a povestit el celor de la entrepreneur.com. “Şi voiam să o ajut pe mama mea.”
     
    Nieves a început să vândă cutii de prăjituri la preţul de 1 dolar. Când a simţit apetitul clienţilor, a început să caute pe internet reţeta perfectă de prăjituri cu ciocolată.
     
     
    Alături de mama sa, Cory Nieves a început să îşi ducă prăjiturile la festivaluri şi evenimente locale, folosind ca motto fraza “viaţa e prea scurtă ca să nu mănânci o prăjitură!”
     
    Presa a început să îi dea tot mai multă atenţie, iar în 2015 Nieves a fost invitat la Ellen DeGeneres Show. Numărul comenzilor a fost atât de mare încât Cory Nieves a trebuit să meargă iar la un program TV, de această dată pentru a căuta finanţare din exterior.
     
    Soluţia a venit în cadrul emisiunii The Profit de la CNBC, unde cei interesaţi i-au oferit un sprijin de 100.000 de dolari.
     
    Cory Nieves are acum 15 ani, iar compania sa, Mr. Cory’s Cookies, oferă 14 sortimente de prăjituri. Adolescentul are planuri de viitor cât se poate de serioase: “Când termin studiile, vreau să renunţ pentru o perioadă la businessul cu prăjituri. Vreau să încep o nouă afacere de la zero.”
  • Cum a reuşit un adolescent să pornească un business de sute de mii de dolari tunzând iarba

    Cariera de antreprenor a lui Duarte a început la vârsta de 8 ani, când mergea să taie iarbă în curţile vecinilor săi din Golden, Colorado. Datorită faptului că era o persoană muncitoare, veniturile i s-au triplat în fiecare an, aşa că, în perioada gimnaziului, Duarte s-a asociat cu un prieten pentru a reuşi să tundă mai multe peluze. În liceu, şi-au numit businessul GreenWorx. Când au terminat şcoala, înainte de a se înscrie la facultate, Duarte a preluat frâiele businessului, întrezărind o oportunitate de creştere.

    A decis să renunţe vechii clienţi pentru a-şi rebrendui compania drept un business premium de amenajare şi întreţinere a grădinilor. „Este o marjă mai mare de clienţi, dar şi un risc mai mare. Asta ne dă bătăi de cap, însă fără ele nu există recompensă”, spune tânărul antreprenor.

    Instinctul său nu a dat greş. GreenWorx operează acum cu patru camioane şi o echipă de 12-15 angajaţi, majoritatea liceeni, iar anul acesta veniturile companiei se apropie de 750.000 de dolari. „Lumea mă întreabă tot timpul cum merge facultatea, însă aşa sunt oamenii – vor să afle despre diplomele pe care le deţii, nu despre businessul pe care îl conduci”, spune Duarte.

     

  • Cum au reuşit doi copii să transforme un obiect vestimentar banal, pe care îl folosim zilnic, într-un business de milioane

    „Întotdeauna ne contrazicem. Ne certăm, de exemplu, pe ce model de şosete să producem. Şi ajungem la un compromis: le facem pe amândouă”, povesteşte amuzat Sebastian Martinez, în vârstă de 11 ani, CEO al Are You Kidding Socks, o companie cu sediul în Miami, pe care a fondat-o alături de fratele său mai mare, Brandon, care are doar 13 ani.

    Businessul a fost lansat în urmă cu cinci ani, dintr-o obsesie a lui Sebastian pentru şosetele cu modele. Iniţial a început să creeze el însuşi diverse modele, iar mai apoi, cu ajutorul mamei sale, a lansat propria linie de produse. Brandon s-a alăturat şi el businessului, ca director de vânzări. În ciuda discuţiilor în contradictoriu a celor doi fraţi, abilităţile lor s-au completat, făcându-i partenerii de business ideali. „Suntem asemenea unui puzzle”, spune Brandon.

     

    Compania pe care au înfiinţat-o vinde acum şosete de aproape 1 milion de dolari, iar între timp ei au lansat şi o linie specială de business, numită Charity Socks, dedicată scopurilor caritabile, din vânzările de şosete din această gamă făcându-se donaţii considerabile către anumite fundaţii.

    Cei doi fraţi spun că, de-a lungul timpului, au fost de mai multe ori înşelaţi de reprezentanţi ai unor astfel de organizaţii caritabile, aşa că acum totul se face prin contract.

    Ca planuri de viitor, tinerii antreprenori caută acum noi parteneri de retail şi iau în calcul extinderea gamei de produse. „Vrem să facem tricouri, şepci şi pantofi”, menţionează Brandon.

     

  • Care sunt cele mai neobişnuite lucruri pe care regina Marii Britanii are voie să le facă iar celorlalţi oameni le sunt interzise

    Când sunt mici şi nu numai, multe fete visează să fie regine. Cu ce avantaje vine însă „la pachet” acest statut, exceptând rochiile de bal şi o viaţă fără griji, pe care le vedem în filme sau despre care citim în poveştile cu prinţi şi prinţese? Un exemplu grăitor este regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care dispune de o mulţime de beneficii, mai mult sau mai puţin utile, la care nimeni nu s-ar fi gândit:

    1.Deţine toate lebedele care trăiesc pe râul Tamisa

    2.Are dominaţie asupra tuturor delfinilor din apele britanice

    3.Poate conduce maşina fără să deţină permis

    4.Nu are nevoie de paşaport, întrucât acestea sunt emise în numele său

    5.Are două date pe care îşi sărbătoreşte ziua de naştere – într-una din duminicile lunii iunie şi cea reală, din 21 aprilie

    6.Deţine propriul bancomat privat, instalat la subsolul Palatului Buckingham şi pe care îl poate folosi doar familia regală. Acesta a fost asigurat de către Coutts, una dintre cele mai prestigioase şi exclusiviste bănci britanice

    7.Are la dispoziţie un poet personal, pe care nu îl plăteşte doar în bani, ci şi în vin Sherry

    8.Este nevoie de consimţământul său pentru ca un proiect de lege să fie promulgat

    9.Are puterea de a numi Lorzi în cadrul Parlamentului

    10.Nu este nevoie să plătească taxe (cu toate că o face, voluntar, încă din 1992)

    11.Are la dispiziţie Cavaleri pe care îi poate numi, ca şi în cazul Lorzilor, personal

    12.Deţine puterea de a concedia întregul guvern australian, fiind, în acelaşi timp, şef de stat, printre altele, în: Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee şi Sfântul Cristofor şi Nevis.

    13.Are puterea de a forma şi suspenda parlamentul şi de a forma guverne.

    14.Este conducătoarea bisericii anglicane, religia de stat a Marii Britanii.

    15.E imună la urmărirea penală şi nu poate fi obligată să se prezinte în faţa instanţei de judecată

     

     

  • Incă un loc superb care este distrus de TURISTI. Mai multe specii de animale si păsări de aici au ajuns să fie pe cale de dispariţie din cauza turismului

    Peste 40.000 de turişti vizitează, anual, Antarctica. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Barcelorna au descoperit că acest lucru are un impact devastator asupra faunei din regiune.
     
    Ei spun că populaţiile de pinguini şi de păsări din Antarctica ar putea fi distruse de turiştii care transmit bacterii pinguinilor şi altor specii.

    Oamenii de ştiinţă au analizat excrementele a peste 650 de păsări adulte între 2008 şi 2011, în patru locaţii diferite din oceanul Antarctic, şi au descoperit că o serie de agenţi patogeni care cauzează boli ar putea avea consecinţe devastatoare pentru toate speciile din Antarctica, dintre care unele sunt pe cale de dispariţie. Studiul a analizat tulpini de bacterii provenite de la oameni, inclusiv microbi rezistenţi la antibiotice si ADN-ul de la o bacterie care provoaca intoxicaţii alimentare.

    Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona au descoperit o tulpină de salmonela care se găseşte de obicei la păsările care trăiesc în captivitate în zonele urbane. Campylobacter jejuni, o bacterie care se găseşte în produsele alimentare şi una dintre cele mai frecvente cauze de intoxicaţii alimentare în Europa şi Statele Unite, a fost detectată în excrementele speciilor analizate. Specialiştii au găsit, de asemenea, o formă de bacterie gastrointestinală numită Campylobacter lari, care a fost rezistentă la antibiotice precum ciprofloxacina şi enrofloxacina. Aceste antibiotice sunt utilizate în mod obişnuit în medicina umană şi veterinară, ceea ce sugerează că pinguinii au fost contaminaţi de oameni mai degrabă, decât de mediul natural.

    Printre speciile care s-au dovedit a fi infectate cu agenţi patogeni umani se numără speciile de pinguini macaroni, pinguinii regali şi pinguini gentoo. Pe lângă pinguini, au fost afectate şi o serie de specii de păsări marine.

    Autorii studiului notează că păsările şi oamenii din insulele izolate intră într-un contact din ce în ce mai mare, datorită centrelor de cercetare de acolo şi numărului tot mai mare de turişti. „Este rezonabil să credem că numărul crescut de turişti a sporit riscul de invazie patogenă”, a spus profesorul Jacob González-Sol de la Universitatea din Barcelona.

    „Până în prezent, Antarctica fusese singurul continent în care o astfel de boală nu fusese încă descoperită. Sunt necesare măsuri mai stricte de biosecuritate pentru a limita impactul uman în Antarctica”, a afirmat studiul. Profesorul González-Solis a menţionat că este posibil ca aceste păsări să fi luat bacterii de la păsări domestice din localităţi precum Falkland. Alte surse posibile includ croaziere turistice şi avanposturi de cercetare ştiinţifică. Turiştii sunt sfătuiţi să îşi igienizeze încălţămintea atunci când vizitează Antarctica pentru a ajuta la combaterea şanselor de răspândire a bolilor. Rezultatele complete ale studiului au fost publicate în revista Science of the Total Environment.