Category: Lifestyle

  • Cel mai mare aquapark din România s-a redeschis.Cum arată şi care sunt noile reguli şi măsuri luate de reprezentanţii celei mai mari investiţii publice de acest fel din ţară – GALERIE FOTO

    În ultimii ani, municipiul Oradea a cunoscut o dezvoltare uimitoare, ca urmare a atragerii de fonduri europene, ajungând printre oraşele fruntaşe din România la mai multe capitole. Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro. O altă investiţie care s-a transformat într-una dintre principalele atracţii ale oraşului este aquaparkul Nymphaea, unul dintre cele mai importante proiecte care au contribuit la dezvoltarea oraşului din nord-vestul ţării.

    Deschis în 2016 cu o investiţie de 20 de milioane de euro, jumătate asiguraţi din fonduri europene, aquaparkul Nymphaea din Oradea este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România. Liviu Andrica, directorul general al Administraţiei Domeniului Public Oradea, în întreţinerea căreia se află aquaparkul Nymphaea, spune că această locaţie a fost aleasă datorită poziţionării şi a resursei naturale de apă geotermală.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Potrivit infooradea.ro, aquaparkul Nymphaea dispune de 15 bazine de înot şi relaxare, atât în exterior, cât şi în interior, 10 tobogane, structuri de joacă speciale pentru copii, şapte saune, saloane de masaj, baie turcească, salon pentru bronzat şi terenuri de sport. De asemenea, clienţii aquaparkului au la dispoziţie două restaurante şi două baruri, în jur de 120 de umbrele, peste 1.800 de dulapuri pentru depozitarea bunurilor personale, mai mult de 3.000 de şezlonguri şi 600 de scaune.

    Pe lângă activităţile acvatice, vizitatorii parcului pasionaţii de sport au acces la terenurile de tenis cu piciorul, fotbal, handbal, baschet şi volei. Un bilet de acces în aquapark pentru adulţi costă 60 lei, biletul pentru elevii cu vârste între 14 şi 18 ani şi pensionari – 50 de lei, iar cele pentru copii peste 3 ani până la 14 ani – 30 lei, copiii mai mici de 3 ani având acces gratuit. Tarifele permit accesul pe tot parcursul intervalului orar 10-22.

    În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, cifra de afaceri realizată de aquaparkul Nymphaea a fost de 14 milioane de lei (3,2 mil. euro), iar profitul s-a ridicat la 4,8 milioane de lei (1,04 mil. euro). 

    În 2019, Nymphaea a funcţionat cu o echipă de 91 de angajaţi. Anual, reprezentanţii parcului continuă să investească între 70.000 şi 100.000 de euro, bani direcţionaţi mai ales spre dotarea cu aparatură specifică activităţii de întreţinere şi curăţenie, dar şi pentru promovare; anul acesta, valoarea investiţiilor bugetate este de 100.000 de euro, dintre care o parte vor fi dedicaţi construirii de noi spaţii de alimentaţie publică şi echipamente de divertisment.

    „Dorim să dezvoltăm partea de divertisment oferit clienţilor, prin organizarea unor evenimente pentru copii şi tineri: spectacole şi concerte”, spune Andrica.

    În anii trecuţi, în timpul săptămânii, aquaparkul înregistra zilnic în jur de 600 de clienţi, iar în timpul weekendului, în sărbătorile legale şi în minivacanţe, numărul acestora urca până la 1.500. „Clienţii noştri sunt, în general, persoane active, din toate categoriile de vârstă, media fiind de 25-30 de ani”, spune reprezentantul parcului. În ceea ce priveşte clienţii străini, de la deschidere până în prezent, numărul acestora a fost destul de mic, reprezentând un procentaj de doar 2-3% din total.

    Care sunt însă normele de protecţie luate de reprezentanţii businessului în noul context de piaţă, pentru a preveni răspândirea pandemiei?

    Aquaparkul Nymphaea a fost redeschis pe 3 iulie 2020. Potrivit bihon.ro, la intrarea în incinta aquaparkului va exista o zonă de triaj epidemiologic, unde vizitatorilor li se va verifica temperatura, aceştia fiind obligaţi să respecte totodată măsurile de distanţare. Şi distanţa dintre şezlonguri va fi de 2 metri.

    „În contextul pandemiei de coronavirus şi a reglementărilor dispuse de autorităţi, într-o primă etapă va funcţiona doar zona exterioară a complexului de agrement. Nu vor fi disponibile în această perioadă zona de interior, cea de wellness şi nici programul de înot. Vizitatorii trebuie să ştie că vor avea obligaţia să poarte mască de protecţie la casieria Aquaparkului, precum şi în toate celelalte spaţii închise din complex. Acestea vor putea fi achiziţionate şi de la casieria Aquaparkului, la preţul de 1,5 lei”, scriu cei de la bihon.ro. În plus, vizitatorii sunt sfătuiţi să cumpere biletele online de pe site-ul aquaparkului, deoarece numărul de locuri este limitat. Şi brăţările de credit pot fi achiziţionate tot online începând cu acest an. 

     

  • Un mare lanţ de restaurante oferă mese gratuite copiilor în perioada pandemiei de coronavirus

    Lanţul de restaurante Burger King a anunţat că va începe să ofere două mese gratuite/ masa comandată de un adult în perioada pandemiei, începând de luni, potrivit unui purtător de cuvânt al Restaurant Brands International, compania care operează lanţul de restaurante în Statele Unite, într-un articol publicat pe site-ul usatoday.com
     

    Oferta se aplică oricărui tip de cumpărătură făcută  prin intermediul aplicaţiei. Totuşi,  este valabilă doar în locaţiile participante din Statele Unite, în baza proviziilor existente.

    Potrivit Bloomberg, Jose Cil, CEO-ul Restaurant Brands International, el şi alţi lideri din industrie ar fi avut o conferinţă cu preşedintele Donald Trump în care au discutat despre un ajutor federal pentru proprietarii de afaceri mici din industria americană a francizelor.

     

  • În ce zi se trece la ORA DE VARĂ în 2020 şi începem să dormim cu o oră mai puţin?

    ORA DE VARĂ 2020. Când se schimbă ora 2020? Când se trece la ORA DE VARĂ 2020? Schimbarea orei 2020. Ceasurile trebuie date cu o oră înainte!

    În anul 2020, se trece la ORA DE VARĂ 2020 în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de sâmbătă spre dumunică, 28 – 29 martie 2020. Ceasurile trebuie date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, atunci vom dormi cu o oră mai puţin.

    eşi unele persoane au crezut că se renunţă la ora de vară 2020, acest lucru nu se va întâmplă în acest an.

    În acest context, Parlamentul European susţine propunerea privind renunţarea la schimbarea orei de vară din anul 2021. Aşadar, 2021 poate fi ultimul an cu o schimbare sezonieră a orei la nivelul Uniunii Europene.

    Cu toate acestea, statele membre îşi păstrează dreptul de a decide asupra fusului orar propriu.

    Eurodeputaţii au votat în favoarea renunţării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară şi toamnă începând cu 2021.

    Ţările din Uniunea Europeană care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, scrie stirilekanald.ro

  • Noi probleme create de prinţul Harry şi de Meghan Markle. Toţi cetăţenii britanici sunt supăraţi pentru că trebuie să plătească pentru paza cuplului

    Plătitorii britanici de taxe sunt furioşi. Trebuie să plătească pentru siguranţa Prinţului Harry şi a lui Megan Markle 20 milioane de lire sterline, scrie Daiy Mail.
    Poliţia canadiană a confirmat că nu mai plătesc securitatea pentru ducele şi ducesa de Sussex din momentul în care vor renunţa la privilegiile lor regale şi vor deveni cetăţeni obişnuiţi după Megxit, pe 31 martie.

    Costurile protecţiei cuplului şi bebeluşului Archie va cădea astfel în responsabilitatea plătitorilor de taxe din Regatul Unit.
    Reprezentanţii Palatului Buckingham au refuziat să spună dacă Harry şi Meghan ar contribui cu banii lor propriii pentru protecţia lor. Expertul Phil Dampier, citat de Daily Mail. a declarat că familia nu ar trebui să primească bani publici pentru siguranţa lor după ce devin cetăţeni privaţi cu propriile venituri, care vor ajunge la câteva milioane sterline anual.


    Este pentru prima dată când canadienii au confirmat că au ajutat la paza lui Harry şi a lui Meghan de când s-au mutat în Vancouver, în noiembrie. Dar aseara au anunţat că vor înceta să contribuie la protecţia lor, odată cu schimbarea statutului regal al acestora.


    Canada are o obligaţie legală de a oferi servicii de securitate aşa numitelor „persoane protejate” la nivel internaţional.
    În prezent, bugetul estimat pentru protecţia familiei regale este de 600.000 de lire sterline, dar este estimat ca acesta să crească odată cu mutarea membrilor familiei peste ocean.Reprezentanţi ai poliţiei au calculat că factura anuală ar putea ajunge la 20 de milioane de lire sterline, potrivit Daily Mail.

     

  • Încă o ţară care are o comunitate uriaşă de români a anunţat că au descoperit noul coronavirus

    Un hotel din Tenerife a fost închis după ce un doctor italian aflat în vizită a fost testat şi, în urma testării, a reieşit că are coronavirus.

    Sute de oaspeţi care stăteau la H10 Costa Adeje Palace Hotel au aflat că trebuie să stea în camerele lor cât timp sunt făcute testele medicale pentru aceştia. Numărul celor infectaţi cu noul coronavirus a trecut de peste 80.000, majoritatea lor fiind în continuare în China.

    Iranul este una dintre cele mai afectate naţiuni din afara Chinei, unde ministrul adjunct al sănătăţii, Iraj Harirchi, este de asemenea contaminat cu noul coronavirus.

     

  • Noaptea în care PLANETA noastră ar fi putut fi DISTRUSĂ de un RĂZBOI ZDROBITOR şi cum a reuşit un singur om să salveze pe toată lumea

    Stanislav Petrov a evitat un posibil conflict nuclear în 1983, chiar în mijlocul uneia dintre cele mai tensionate perioade din istoria modernă – Războiul Rece.

    Petrov era colonel-locotenent în Forţele Sovietice Aeriene de Apărare, lucrând la o staţie ce monitoriza avertizările de lansare a rachetelor balistice. În noaptea de 26 septembrie, 1983, Petrov i-a ţinut locul unui coleg pe tura de noapte.

    La 15 minute după miezul nopţii, alarma a pornit, indicând că Statele Unite au lansat o rachetă. “A început să verifice toate sistemele pentru a se asigura că nu e vorba de o eroare software”, povesteşte fiul lui Petrov celor de la BBC. “Avea încredere mai ales în sistemele video, însă acestea erau inutile, pentru că soarele apunea în acel moment.”

    Stanislav Petrov a avut mai puţin de 30 de minute pentru a decide dacă lansarea rachetei era adevărată sau nu; la scurt timp, mai multe alarme s-au declanşat, avertizând că şi alte rachete au fost lansate.

    Rusul ştia că odată ce confirmă lansările, Uniunea Sovietică va riposta. Astfel, deşi sistemul părea stabil şi nu existau semne ale unei erori, el a ridicat telefonul şi şi-a informat superiorii că datele primite sunt false.

    Cititi articolul integral

  • Cele mai SIGURE maşini. 9 modele în care NU A MURIT nimeni

    Pe fiecare continent există cel puţin o organizaţie care se ocupă cu testarea siguranţei

    Pe fiecare continent există cel puţin o organizaţie care se ocupă cu testarea siguranţei vehiculelor noi în caz de accidente. În Europa avem Euro NCAP, iar în Statele Unite ale Americii există National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA). Tot în SUA există şi Insurance Institute for Highway Safety (IIHS), care face tot felul de statistici bazate pe date reale ale accidentelor.

    Ei bine, cei de la IIHS au publicat recent un studiu care a analizat numărul de decese din accidentele rutiere ale ultimilor ani şi – mai important – maşinile în care s-au întâmplat tragediile.

    Datele se referă la şoferi (nu şi la pasageri), iar numărul de decese e raportat la un milion de exemplare ale modelului respectiv. Există şi câteva modele care nu s-au vândut şi în România, dar cele mai multe s-au găsit şi pe piaţa noastră.

    VEZI AICI LISTA CU MASINILE

  • Catastrofă la graniţa cu România: Moartea şi degradarea sunt omniprezente. Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină care moare şi dispare

    Niciunde în Balcani n-am simţit mai apăsător sentimentul inevitabilităţii morţii şi al descompunerii de după ca în Bulgaria. Nici măcar în Bosnia cea ologită de război. Acolo oamenii gustă cu poftă din noua lor viaţă. În Bulgaria nu mai sunt oameni.

    În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

    Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

    Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

    Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

    Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

    Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.

    CITITI ARTICOLUL INTEGRAL AICI

     

     

     

     

     

  • Fiica de preşedinte care a FURAT 2 miliarde de dolari din BANII STATULUI dar spune că reuşit să strângă această avere datorită caracterului şi educaţiei ei

    Fiica fostului preşedinte al Angolei a devenit cea mai bogată femeie din Africa după ce ar fi virat sute de milioane de lire sterline din bani publici în conturi offshore, potrivit Daily Mail.

    În perioada în care tatăl său era preşedintele ţării, Isabela dos Santos a fost numită preşedinte al companiei petroliere Sonangol Group. După ce tatăl său nu a mai fost preşedinte, a fost concediată din postul său. Acum, documente secrete arată că o zi mai târziu a aprobat plăţi în valoare de 58 de milioane de dolari de la Sonangol pentru o companie din Dubai condusă de unul dintre partenerii săi de business.

    Aceasta este doar una dintre numeroasele acuzaţii ce au ieşit la suprafaţă în ianuarie, în contrast cu imaginea publică pe care dos Santos a cultivat-o – de antreprenor care munceşte din greu, cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari şi un imperiu de business răspândit în mai mult de 41 de ţări.

    În prezent, există o investigaţie în curs asupra lui Dos Santos şi soţului său. În decembrie, un ordin judecătoresc a fost citit la televiziunea de stat anunţând confiscarea bunurilor lor şi îngheţarea conturilor bancare. Potrivit biroului preşedintelui Angolei Joao Lourenco, care a anunţat că vrea să lupte împotriva corupţiei în ţară, cuplul ar putea petrece ani buni în închisoare dacă va fi condamnat.

    Fratele lui Dos Santos se confruntă de asemenea cu acuzaţii de corupţie şi se crede că ar fi furat 500 de milioane de dolari ca şef al Fondului Suveran.

    Cum a răspuns dos Santos şi de ce nu a fost arestată încă?

  • Cine s-a săturat de ţara noastră şi vrea să plece în altă ţară? Un oraş din SUA le oferă 15.000 de dolari oamenilor dispuşi să se mute acolo

    V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi în Kansas? Acum ar fi momentul să luaţi în considerare acest pas. Reprezentanţii oraşului Topeka, capitala statului, oferă potenţialilor rezidenţi noi până la 15.000 de dolari pentru a se muta acolo.

    Un program pilot numit „Alege Topeka” pune la dispoziţia persoanelor care acceptă să se mute în Topeka şi să lucreze acolo timp de un an fondurile necesare închirierii unei case, au anunţat joi grupurile de dezvoltare economică din oraş şi Shawnee.

    Programul va oferi până la 10.000 de dolari celor care decid să închirieze o casă şi 15.000 de dolari celor care achiziţionează sau reabilitează una, scrie CNN. Fondurile sunt disponibile pentru 40 până la 60 de noi rezidenţi, în prima rundă a programului.

    „Costurile de mutare pentru un apartament cu 1-2 dormitoare pot varia de la 4.000 la 7.000 de dolari, iar pentru o casă cu 3-4 dormitoare, variază de la 10.000 la 16.000 de dolari, în funcţie de distanţa faţă de locul de muncă şi cartier”, se arată în comunicat.