Unii aleg să-şi verifice forma fizică sau să facă mişcare alergând pe distanţe mari, de unde şi popularitate în creştere a ultramaratoanelor (curse care depăşesc distanţa clasică a maratonului) în ultimii ani. Ultramaratoanele au atras, scrie Financial Times, cel puţin 600.000 de participanţi în 2018, de exemplu, care au concurat pe trasee mai multe sau mai puţin dificile. Cum amatorii de astfel de curse trebuie să-şi asigure de regulă, mâncarea şi echipamentul necesar, au apărut şi oferte care să-i scape de bătaia de cap şi să le asigure condiţii cât mai apropiate de lux. Un astfel de eveniment, Highland Kings, se pregăteşte pentru anul viitor, fiind lansat de compania Primal Adventure deţinută de un fost militar. Cei care doresc să participe va trebui să plătească 15.000 de lire sterline,
Category: Lifestyle
-
Bălăceală de închiriat: după modelul Airbnb al locuinţelor de închiriat, a venit rândul piscinelor
După cei care-şi închiriază locuinţele sau o parte din ele, grădinile ori spaţiu pentru bagajele călătorilor prin platforme ca Airbnb, a venit rândul altei categorii să câştige din închirieri pentru cei care caută un loc de petrecut timpul liber.
Aceştia pun la bătaie piscinele pe care le au în curte şi nu le folosesc suficient, ca să-şi mai recupereze din costurile construcţiei ori să mai câştige un ban. Bineînţeles, nu trebuie să se zbată singuri să găsească clienţi, şi în acest domeniu ajungând platforme online care pun în legătură doritorii de bălăceală cu cei care le pot oferi ce caută. O asemenea platformă este Swimply, care permite proprietarilor să-şi pună piscina la dispoziţia altora contra unui tarif orar ori una concurentă, Peerspace, care a pornit ca intermediar de locuri de filmare şi făcut poze, adăugând apoi şi oferta de piscine de închiriat.
Swimply s-a lansat în urmă cu trei ani în Statele Unite, activând însă şi în Canada şi Australia. Popularitatea platformelor care intermediază închiriatul de piscine a crescut de când cu pandemia şi restricţiile de călătorie, care i-au obligat pe mulţi să caute alte soluţii de petrecere a timpului liber dacă tot n-au putut pleca în vacanţă.
Piscinele se închiriază pentru un tarif orar de câteva zeci până la 100 de dolari, stabilit de proprietari, care decid şi numărul de persoane pe care-l pot primi şi eventuale tarife suplimentare. În cazul închirierii de piscine însă, proprietarii nu pot pleca liniştiţi de acasă, ei trebuind să stea să se asigure că oaspeţii plătitori nu se accidentează sau că cei care vor o petrecere la piscină nu produc stricăciuni.
-
Cum poate ajunge Bucurestiul din nou al oamenilor. Acum este oraşul maşinilor şi al betoanelor – unul dintre locurile cu cel mai aglomerat TRAFIC DIN LUME
Bucureştiul apare ca fiind unul dintre oraşele cu cel mai îngrozitor trafic din lume, dar este un oraş foarte prietenos cu start-up-urile. Tot Bucureştiul ar fi unul dintre cele mai bune oraşe pentru gameri şi este plăcut de mulţi turişti pentru că este ieftin şi sigur. Dar cu toate acestea, Bucureştiul nu prinde niciodată un loc în topul celor mai fericite oraşe din lume.
Soluţiile pentru transformarea CAPITALEI în beneficiul locuitorilor sunt însă mai la îndemână decât ne-am imagina, dar presupun o schimbare de optică aproape radicală în care omul devine mai important decât maşina sau betonul. Iniţiativa Străzi Deschise, prin care anumite artere sunt în weekend exclusiv pietonale, exact asta face. Iar de la antreprenori la simpli trecători, toţi cred că prin permanentizarea şi extinderea unor astfel de iniţiative oraşul va redeveni al oamenilor, spre fericirea tuturor.
Începând cu 29 mai şi până pe 17 octombrie, în centrul Bucureştiului, străzile sunt deschise pentru pietoni şi închise pentru maşini, pe durata weekendurilor, de la Grădina Kiseleff la Dâmboviţa şi de la Grădina Icoanei la Grădina Cişmigiu. „Proiectul Străzi Deschise a fost iniţiat de ARCEN în 2020 într-o variantă pilot şi continuat în 2021 în colaborare cu BAZA (ONG dedicat promovării Bucureştiului), susţinut de CEC Bank şi implementat de Primăria Capitalei.
Bucureştiul în momentul de faţă are o problemă destul de mare în ceea ce priveşte spaţiul public, atât ca suprafaţă pe cap de locuitor (suntem capitala cu cele mai scăzut număr de metri pătraţi de parcuri şi grădini publice), cât şi ca lipsă de pieţe publice în care oamenii să se întâlnească, să privească, să vorbească”, spune Alberto Groşescu, director executiv ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), un ONG care şi-a făcut din tema vieţuirii urbane de calitate un scop în sine.
Astfel, Străzi Deschise este un manifest pentru viitorul oraşului şi un pas important pentru o viaţă urbană de calitate. Proiectul iniţiat de ARCEN în 2020 propune să pună în valoare spaţiul public, să crească siguranţa pentru pietoni şi biciclişti, să ofere o nouă perspectivă de raportare a locuitorilor faţă de oraş şi să încurajeze activităţile recreaţionale în spaţiul public. Reducerea accesului auto în centrul oraşului încurajează mersul pe jos, un pas necesar în vederea reducerii poluării.
„Străzi Deschise e o şansă pentru comercianţii afectaţi de pandemie, creşterea economiei locale şi atractivitatea turistică a oraşului, aducând Bucureştiul în rândul capitalelor europene”, mai spune reprezentantul ARCEN.
Ioana, 37 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor
„Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună.”
Proiectul Străzi Deschise cuprinde 7 zone pietonale, 34 de străzi şi 11,66 km de străzi care devin pietonale în fiecare sâmbătă şi duminică, între 11.00 – 22.00, în perioada 29 mai – 17 octombrie 2021. Circulaţia în aceste zone este posibilă pentru rezidenţi (cu reducerea vitezei de deplasare la 10km / oră pe segmentele pietonale), dar şi pentru vehiculele care aparţin serviciilor de urgenţă. Chiar dacă la prima vedere pare că este o măsură destul de simplă, instituirea unor zone pietonale a venit cu multe provocări legate de siguranţa pietonilor, menţinerea liniilor STB, accesul riveranilor etc. „După primul weekend străzile s-au umplut de zeci de mii de oameni, de toate vârstele, care au luat cu asalt centrul într-o tentativă de redescoperire a oraşului. Totodată este foarte vizibil faptul că proiectul a avut un impact destul de mare şi în ceea ce priveşte micile afaceri din aceste zone care au beneficiat de un flux de clienţi mult mai mare decât de obicei.
Am primit zeci de comentarii de la oamenii care au descoperit că îţi poţi petrece weekendul în Bucureşti”, completează Alberto Groşescu.
Atmosfera creată de această iniţiativă este senzaţională, la fiecare sfârşit de săptămână familii întregi, cu copii, cupluri cu animalele de companie, turişti, corporatişti, orice fel de locatar al Bucureştiului având posibilitatea de a se plimba pe unele dintre cele mai frumoase artere ale oraşului, fără teama maşinilor. Efectul este aproape de festival şi este un sentiment straniu într-un oraş atât de aglomerat, betonat, stresat cum este Bucureştiul. „Când am văzut în primele zile de Străzi Deschise râurile de oameni la promenadă pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ce nevoie profundă avem de viaţă urbană reală. Un oraş nu e format din pietre, beton şi semne de circulaţie, e format din poveştile oamenilor spuse la un colţ de stradă, din amintirile legate de un loc anume, din întâlnirile întâmplătoare la plimbare. Iar a te plimba în Bucureşti pare mereu o extravaganţă, a merge pe jos un lux”, spune Ioana, 38 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor. Oraşul Fericit, carte scrisă de Charles Montgomery, dă multiple exemple de oraşe din Danemarca până în SUA sau America de Sud în care strategia de dezvoltare urbană a pus în centru omul, nu maşina. Mereu concluzia a fost aceeaşi, niciodată creşterea investiţiilor în infrastructura dedicată maşinilor nu a contribuit la creşterea fericirii locuitorilor. Doar maşinile poate au fost fericite, niciodată oamenii din ele, pentru că de fapt prin banii daţi pe şosele în oraşe nu se instituie decât un deşert social. „Oricât de mult ne-am plânge în legătură cu ceilalţi, nimic nu este mai dăunător pentru sănătatea psihică decât un deşert social. Un studiu despre oraşele elveţiene a descoperit că tulburările psihice, inclusiv schizofrenia, sunt cele mai frecvente în cartierele cu cele mai nesemnificative reţele sociale. Izolarea socială este posibil să fie cel mai periculos factor de mediu al vieţii urbane, mai mare decât zgomotul, poluarea sau chiar aglomeraţia. Oamenii conectaţi dorm mai bine noaptea. Sunt mai în măsură să facă faţă adversităţilor. Trăiesc mai mult. Afirmă că sunt mai fericiţi”, scrie Montgomery.
Mihaela, 37 de ani, specialist în comunicare
„Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă.”
Exemplul Danemarcei şi al regândirii Copenhagăi este uluitor. Lipsită de o climă prietenoasă, Copenhaga a decis totuşi să închidă centrul pentru maşini şi să-l deschidă pentru oameni. Experimentul a funcţionat, indiferent de vremea de afară oamenii stând cu drag la o cafea pentru a se uita la alţi oameni. Dincolo de plăcerea socială, plăcerea de a face business a fost o altă descoperire. Centrul a înflorit, estetica lui s-a schimbat. „În anii 1980, majoritatea oraşelor mari din ţară (Danemarca) au interzis ca băncile să-şi deschidă noi filiale pe principalele străzi de cumpărături. Nu pentru că danezii ar urî băncile, ci pentru că faţadele pasive de bancă alungă viaţa de pe trotuare, iar un număr mare al acestora poate ucide o stradă. Dreptul cetăţenesc de a avea un domeniu public sănătos şi plin de viaţă a surclasat dreptul oricui de a-l ucide”, se mai arată în volumul lui Montgomery. Frumuseţea de pe Calea Victoriei stă chiar în diveristatea businessurilor care au apărut în anii de tranziţie de la arteră de shopping, la arteră de cafenele, baruri sau berării. La gelateria Velocità, de exemplu, coada este de peste 20 de oameni în weekend. „Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise”, spune George Pop, antreprenorul care a deschis anul trecut gelateria de pe Calea Victoriei, dar care recent s-a retras din această afacere pentru a se dedica altor proiecte. „Aş face o singură bandă pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis”, spune Pop, cel care se concentrează acum pe proiectul Liberté, spaţiu-concept meticulos gândit, care pune într-o nouă lumină savarina, posibil cel mai îndrăgit desert local.
Peste drum, în timp ce unii stau să aştepte cupa de îngheţată de fistic sărat de la Velocità, la BAR A1 nu mai este niciun loc liber la masă. „Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu ştii la ce să te aştepţi”, spun reprezentanţii BAR A1. Dincolo această dilemaă de weekend, Străzile Deschise, mai ales după pandemie, sunt un fel de magie. „Mai ales că venim după o perioadă traumatizantă de luni de zile în care poliţia făcea vizite zilnice ca să numere oamenii şi distanţa dintre ei. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie. Şi, probabil că pe măsură ce proiectul se mai maturizează, vor mai apărea şi alte zone pietonale atractive care vor reduce presiunea de trafic pe Calea Victoriei-Amzei”, mai spun proprietarii BAR A1.
Alberto Groşescu, director executiv ARCEN
„Ne dorim ca proiectul Străzi Deschise să fie replicat în fiecare an, iar pe termen lung zonele pietonale pot fi permanentizate, dar este important ca în momentul în care se întâmplă acest lucru să existe la nivelul centrului oraşului o serie de alternative de transport în comun, parcări şi sisteme inteligente care să diminueze efortul logistic al autorităţilor.”
George Pop, antreprenor HoReCa
„Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise. Aş face o singură bandă pe Calea Victoriei pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis.”
Astfel, zonele pietonale sunt cerute şi de oameni, dar şi de business. Alături de ele, parcurile, limitările de viteză au fost soluţii aplicate în multe oraşe din lume care au avut efecte nebănuite dintr-un motiv foarte simplu. Oamenilor le place să stea împreună şi de cele mai multe ori să se uite la alţi oameni. Exact asta se întâmplă acum pe Calea Victoriei. „Prima dată când am ajuns la Roma, s-a nimerit o zi de weekend în care străzile de lângă Colosseum erau închise pentru maşini. A fost o senzaţie minunată de libertate, pe care de atunci o caut peste tot pe unde ajung. M-am bucurat să văd că avem acestă iniţiativă în Bucureşti, încă de anul trecut şi că a continuat şi anul acesta. Se vede că este încă la început, dar oamenii sunt în mod clar atraşi de un spaţiu public al lor, în care să poată lăsa copiii sau căţeii liberi să alerge sau să se joace fără grija maşinilor”, spune Mihaela, specialistă în comunicare. Tot ea mai spune însă că Bucureştiul este un oraş în care nu se regăseşte. În unele cazuri, aşa cum este cel al Mihaelei, iniţiative punctuale, cum este proiectul Străzilor Deschise, nu mai pot repara ani întregi în care oraşul şi cei care l-au condus i-au neglijat chiar pe cetăţeni. „Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă”, spune Mihaela. Astfel, experimente precum cel al Străzilor Deschise nu trebuie să rămână izolate, crede Ioana. „Mi-aş dori să devină o normalitate, o rutină de a-ţi vizita oraşul, aşa cum îţi vizitezi un prieten. Fără tam-tam, hore şi concerte în stradă, ci natural, ca să îl auzi şi pe el, oraşul.” Ioana adaugă că această iniţiativă ar putea fi continuată cu alte şi alte străzi, alte cartiere. „Şi poate astfel am reuşi să ne cunoaştem şi vecinii şi să sădim sămânţa unei comunităţi – un cuvânt atât de golit de înţeles acum”, mai spune Ioana. Chiar şi în cartea lui Montgomery, este tratat acest subiect, cel al comunităţii lipsite de fond. „Bârfim pe Twitter sau ne contrazicem pe pereţii Facebookului. Căutăm şi cercetăm perspective amoroase online. Am devenit atât de buni la privatizarea confortului nostru, a timpului liber şi a comunicării, încât viaţa urbană devine lipsită de timpul petrecut cu oamenii care nu sunt deja colegi, familie sau prieteni apropiaţi. Sugestiv, cuvântul comunitate este tot mai utilizat pentru a se referi la grupuri de persoane care folosesc aceleaşi mijloace media”, se arată în studiul Oraşul Fericit. Şi aşa cum Mihaela spune că nu se regăseşte în Bucureşti, pentru Ioana oraşul încă merită efortul, dar schimbările sunt necesare şi chiar la îndemână pentru a face această relaţie complicată să meargă. Până nu este prea târziu. „Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună”, mai spune Ioana.
Reprezentant BAR A1
„Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu Ştii la ce să te aştepţi. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie.”
-
Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu
Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.
„Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.
„Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.
Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.
Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”
Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.
Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator. Tot ca o formă de susţinere a mediului, la cabană se implementează şi se încurajează colectarea selectivă a deşeurilor. De încurajare beneficiază şi mâncarea bună. „Gătim tradiţional, cu reţete din cartea lui Radu Anton Roman, folosind produse de la fermele din zonă, procesate tradiţional, fără conservanţi. Pe cât se poate, folosim legume româneşti.”
Accesul la cabana Andolia se face pe o potecă marcată de circa 700 de metri lungime, care se parcurge în aproximativ 25 de minute. Pentru cei care nu vin pregătiţi să ia din prima natura în primire, echipa de la pensiune este pregătită cu maşinile proprii. Iarna, accesul se face obligatoriu cu vehicule speciale, ţinând cont că drumul este o adevărată experienţă off-road. Până la urmă, tot la capitolul „experienţe zonale” se încadrează. „Suntem la început de drum şi am avut luni foarte bune, dar şi luni mai puţin bune. Până acum, turismul a fost, în mare parte, de weekend. Am deschis în pandemie şi, în consecinţă, nu am avut turişti străini, deşi ştim că ei vor fi cei mai încântaţi să exploreze meşteşugurile pe care le avem spre iniţiere.”
Capacitatea cabanei Andolia este de opt camere cu câte două locuri. Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei. Totul, pentru o evadare preţioasă în Andolia, un colţ de rai despre care localnicii spun că s-ar traduce „între văi”. „Mergând pe ideea că totul se construieşte cu răbdare şi iubire, putem spune că povestea merge mai departe, urmând să construim în zonă căsuţe tradiţionale, autentice, inspirate dintr-un ghid de arhitectură locală”, mărturiseşte Radu Arseni. Practic, într-un an-doi, el vrea să creeze un cătun de munte, cu odăi tradiţionale, în care să poată caza turiştii nostalgici după gospodăria bunicilor de la ţară.
Radu Arseni, proprietarul cabanei Andolia: „Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”
Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei.
-
Când nu poţi ajunge la pădure, vine pădurea la tine
Când nu poţi ajunge la pădure pentru o aşa-numită baie de natură, vine pădurea la tine.
Deşi copacii rămân la locul lor, efectul băilor de natură se poate recrea acasă cu ajutorul unei aplicaţii denumite HomeForest care foloseşte dispozitivele inteligente din locuinţă. La proiectul HomeForest au colaborat firma de arhitectură Haptic, studioul de creaţie Squint/Opera, designerul de sunet Coda to Coda, designerul Yaoyao Meng şi poetul cunoscut sub numele de LionHeart, scrie Dezeen.Conceptul la care au lucrat aceştia necesită o «trusă digitală», care utilizează dispozitivele mobile şi cele casnice conectate pentru a afla informaţii despre locuinţă şi obiceiurile zilnice ale locatarilor. Atunci când utilizatorul stă, de exemplu în sufragerie, HomeForest comandă eliberarea în aer a unui miros de pin şi muşchi, dispune redarea de cântec de păsărele şi proiectarea de copaci pe pereţi.
-
Colecţia inedită lansată de Prada
Chiar dacă există firme specializate în produse outdoor, aceasta nu înseamnă că nu se poate orienta spre aşa ceva şi o casă de modă, în cazul de faţă Prada. Compania a lansat o colecţie de produse outdoor împărţite în patru categorii: garden, coast, mountain şi snow, scrie The Independent.
Printre produsele din colecţie se regăsesc o minge de volei cu sigla Prada, care costă aproape 1.000 de dolari, un cort, planşe de surf şi articole vestimentare, acestea fiind prezentate la magazinul din New York al companiei.
-
Care este noul accesoriu căutat de tot mai multe femei de afaceri
O podoabă rezervată cândva membrelor familiilor regale, imperiale sau aristocrate atrage acum o nouă categorie de cliente. Această podoabă, diadema, este căutată azi de femeile de afaceri, conform Casei Chaumet, care a confecţionat peste 3,000 de astfel de articole de la începutul activităţii sale în 1780, scrie The Telegraph. Cererea mare de diademe vine în special de la clientele din Asia, care vor să le poarte în întâlnirile de afaceri, ca simbol al puterii pe care o deţin şi, în unele cazuri, să le adauge colecţiei personale de bijuterii pe care vor s-o transforme într-o moştenire de familie pentru viitoarele generaţii.
-
V-aţi amenajat locuinţa în pandemie? Care sunt cele mai noi tendinţe
Anul 2020 a adus transformări şi modificări în toate industriile, dar şi în propria locuinţă, în care fiecare dintre noi am stat poate mai mult ca niciodată. Sergiu Călifar, designer de interior şi fondator al studioului de design interior Pure-Mess Design, vorbeşte despre schimbările care s-au evidenţiat în ceea ce priveşte amenajarea casei, dar şi a spaţiilor spre care ne întoarcem acum: restaurante, hoteluri şi malluri.
Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, pentru compartimentarea restaurantelor, în prezent, este indicat să creezi mai multe spaţii, mai multe module pentru vizitatori, în funcţie de comportamentul lor, deoarece unii vin să mănânce mai multe feluri de mâncare, alţii un singur fel, unii vin pur şi simplu să savureze un cocktail şi astfel, se mizează pe oferirea unui confort mai mare acestora, inclusiv pe partea senzorială, a povestit pentru Business Magazin, Segiu Călifar, designer de interior şi fondatorul studioului de design interior Pure-Mess Design. Dezvoltat în urmă cu şase ani, acesta a înregistrat afaceri de 500.000 de lei anul trecut, în scădere cu aproape 20% faţă de anul precedent.
„Fiecare grup e diferit, unii sunt mai gălăgioşi, alţii au nevoie de mai multă intimitate, alţii vor să fie retraşi, unii au nevoie de mai multă lumină şi atmosferă pentru că inclusiv în restraurante se poartă pozele instagramabile. Aceste locuri în care te poţi poza reprezintă de fapt o reclamă extraordinară, gratuită, pentru restaurant şi este bine să fie gândită şi construită de la bun început, alături de un designer de interior”, a spus Sergiu Călifar. Asftel, în ceea ce priveşte zona de restaurante, e important ca antreprenorii să creeze zone şi spaţii diferite într-un context unitar, astfel încât fiecare tipologie de client să se poată simţi bine. „Clienţii fideli vor avea zonele lor preferate şi, atunci când fac rezervare, vor şti exact ce să ceară. Se poate ca inclusiv anumite zone să fie tematice.” De asemenea, calitatea materialelor şi a produselor folosite este iar un aspect important, iar dacă până în acest an se punea mare accent pe economie, în prezent, jucătorii au început să caute anumite branduri care pot să aibă o imagine «spectaculoasă», un confort ridicat şi rezistă mai mult în timp, a adăugat designerul de interior Sergiu Călifar. „Clienţii sunt din ce în ce mai avizaţi şi mai pretenţioşi pentru că au acces la mai multă informaţie, ştiu ce există pretutindeni în lume prin intermediul social media şi au aşteptări din ce în ce mai mari.” În cazul hotelurilor, comparativ cu situaţia de acum doi ani, în prezent, se face mai uşor trecerea de la 3 la 4 stele, continuă fondatorul Pure-Mess Design. „Şi aici turiştii au aşteptări mai mari, cer mult mai des cazare la cel puţin 4 stele. Din fericire pentru proprietar, investiţia pentru a creşte numărul de stele la 4 este destul de mică. Ai nevoie de o anumită înălţime a camerelor, de o zonă de spa sau piscină şi o mai mare atenţie la detalii şi servicii. Oamenii caută locaţii cu spa şi piscină, chiar şi în 2020, dacă ne uităm pe statistici, oamenii căutau hoteluri cu zone de spa, piscină, relaxare.”
Astfel, hotelurile au nevoie de terasă deschisă, o zonă de cafenea şi o zonă de restaurant. „Zona de mic dejun trebuie să fie una fresh, iar pe timp de seară ai nevoie de o atmosferă mai elegantă, mai îmbietoare. Concurenţa între hoteluri a început să fie din ce în ce mai acerbă. Oamenii caută locaţii cu un grad ridicat de confort, caută detalii precum salteaua de calitate înaltă, piesele cât mai moderne de mobilier. Caută ca şederea la hotel să fie o reală experienţă. Vacanţele sunt mult mai scurte decât erau în trecut şi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult, dar au nevoie de cât mai multe beneficii, facilităţi.”
Un alt aspect important este funcţionalitatea camerei de hotel. „Spre exemplu noptierele să nu aibă neapărat zonă de sertare, dar să fie suficient de generoase ca spaţiu de depozitare. Din statistici reiese că turistul nu e ordonat aşa cum este acasă la el, pentru că ştie că la hotel a doua zi va avea curăţenie şi ordine făcută în cameră. Trebuie să ţinem cont de acest comportament şi să inserăm elemente care să ajute la o mai bună organizare în cameră. Putem să avem o banchetă creată special pentru bagaje, cu zonă de depozitare deasupra şi sub aceasta, astfel încât să existe suficient loc pentru două valize şi nu vom mai avea valize în mijlocul camerei”, a spus Sergiu Călifar.
Pe de altă parte, ce nu este „la mare căutare” sunt zonele de clinici şi de salon din hoteluri, mai spune Sergiu Călifar.
„Abia dacă se merge în zonele de masaj. Spre exemplu, noi am transformat toată zona de demisol a hotelului Mandachi, din Bucovina, într-o zonă destinată relaxării. Tema a pornit de la conturarea unui concept de «biohotel» care să fie susţinut de un design modern, unic şi curajos pentru Bucovina. Acolo am proiectat o pisicină, un hammam turcesc, o saună umedă şi una uscată. Avem de asemenea camere de masaj şi o mică sală de sport. Fiecare e gândită în acelaşi spaţiu cumva. Ai o recepţie individuală pentru partea de spa. Te aşteaptă cineva, îţi oferă prosop în funcţie de zona pe care vrei să o accesezi”, a explicat reprezentantul Pure-Mess Design. De asemenea, zona de spa a devenit mult mai spirituală în ultimul timp. „Ne plac poveştile, legendele, tot ce are legătură cu partea spirituală. Investim în lumânări parfumate. Oamenii au călătorit foarte mult, au avut diverse experienţe cu diferite culturi şi atunci vor să aducă o parte din toate astea în proiectul lor.”
Iar în noul context, în zona de spa contează foarte mult cum şi unde este amplasată aceasta. „Dacă avem, de exemplu, o zonă de SPA către o privelişte de pădure, la munte, se pune mult accent pe suprafaţă vitrată şi acest ambient natural de care eşti înconjurat poate să pară că intră cumva la interior. Te poţi folosi de tavan închis la culoare, multe scafe de lumină ambientală care să pună în valoare priveliştea. Dacă vorbim de o zonă de SPA închisă, fără vreun view de excepţie, atunci se pune mult accent pe centrele de perspectivă create cât să îţi direcţioneze privirea. Ne folosim de tot felul de artificii ale plafonului, ale tavanului, astfel încât să pară mai înalt şi mai luminos. Păstrând zona de linişte şi de ambient, venim cu o imagine cât mai dinamică.” Mallul viitorului, de asemenea, este un spaţiu care atrage mulţi oameni, însă, punctul forte al acestui loc este că oferă dinamică şi poate aduce la un loc mai multe facilităţi, servicii şi activităţi, factori pe care reprezentanţii de astfel de spaţii trebuie să le exploateze.
„Aici poţi intra dimineaţa, să bei pe timp de vară cafeaua cu gheaţă, te întâlneşti cu prietenii, apoi mergi şi faci rapid cumpărăturile, ai şi zone în care poţi depozita aceste cumpărături, angajaţi care să îţi ducă aceste cumpărături din magazine spre spaţiile de depozitare. Poţi avea zone de relaxare unde te poţi opri oricând la o cafea, un suc. Zone în care să ai vederi panoramice şi o imagine care să fie odihnitoare ca privire. În tendinţe este şi varietatea zonei de puburi, restaurante, spaţii în care să poţi consuma ceva rapid, dar şi spaţii în care te poţi delecta cu o masă, în care să ai tot confortul. În general proiectele pe care noi, la Pure-Mess Design, le avem în malluri sunt şi cele pe care le implementăm cel mai rapid pentru că beneficiarii au un timp limită în care să pornească business-ul”, a mai explicat Sergiu Călifar.
În zona dezvoltatorilor imobiliari, lucrurile au suferit schimbări mai radicale, susţine fondatorul Pure-Mess Design, şi există o conştientizare a faptului că piaţa e foarte mare. „În prezent, oamenii pun mult mai mult preţ pe partea de grafică, de prezentare a proiectului, investesc mai mult în randări, în soluţiile ingenioase. Lucrează cu un designer din dorinţa de a eficientiza. Inclusiv dacă proiectul de arhitectură este deja realizat, noi le propunem şi soluţii tehnice ca să eficientizăm cât se poate de bine spaţiul. Lăsăm cât mai multă felxibilitate pentru a putea lucra pe nevoile şi dorinţele fiecărui client.”
De asemenea, în sectorul dezvoltatorilor concurenţa este crescută, mai spune Sergiu Călifar. „Mă bucură că dacă în 2019 am lucrat cu un dezvoltator, în 2020 au venit doi dezvoltatori, iar acum lucrăm cu cinci. E o piaţă în creştere, concurenţa e foarte mare. Se pune foarte mult accent pe partea de reprezentare grafică, pe partea de finisare, mobilare.
Majoritatea celor din zona HoReCa au început să devină dezvoltatori. Fie s-au asociat cu alţii care erau colegi de breaslă, dar aveau alte domenii şi acum au început să facă blocuri, case. Vom lucra în curând la dezvoltarea unei zone rezidenţiale care va fi un cartier în adevăratul sens al cuvântului şi unul dintre dezvoltatori vine din zona de construcţie, altul din management şi al treilea din zona de restaurante.”
În ceea ce priveşte spaţiile biroului, acestea devin „mult mai versatile şi personalizate pentru angajaţi”, mai spune Sergiu Călifar. „Spaţiile de birouri conţin mai multe detalii şi elemente care îi ajută să se regăsească în acel spaţiu. În plus, orele de lucru au flexibilitate mult mai mare.”
Despre persoanele fizice, designerul de interior Sergiu Călifar a spus că au devenit mult mai minimaliste, în ceea ce priveşte stilul de viaţă, un factor care a produs schimbarea fiind reprezentat şi de timpul, tot mai îndelungat, pe care l-au petrecut şi încă îl petrec în ultima perioadă în propriile locuinţe.
„Oamenii au pus şi pun în continuare în balanţă lucurile de care au nevoie cu adevărat. Au început să nu mai facă rabat acolo unde e vorba de confort. Spre exemplu, în dormitor, totul devine cât mai curat, minimalist, aerisit.” Astfel, pentru că munca a „invadat” locuinţele multor angajaţi, dormitorul a devenit un loc sacru, care a avut şi are parte de mai multă atenţie când este vorba de amenajarea lui, a mai spus Sergiu Călifar.
„Se pune accent foarte mult pe designul dormitorului pentru că e o cameră unde vrem să fie un spaţiu personal în care să ne simţim bine, un fel de sanctuar zen. Dormitorul reflectă din ce în ce mai mult personalitatea clientului, se pune mult accent pe capătul de perspectivă, imaginea pe care o vezi atunci când intri. E important ca imaginea pe care o vezi atunci când te pui în pat să fie cât mai odihnitoare, să nu te agite. Din dorinţa unui confort mărit, oamenii au început să caute spaţii cât mai generoase, mai luminoase, mai bine proiectate. Vor linişte, vecini mai puţini.”
Pure-Mess Design a trecut peste provocările aduse de contextul pandemic început anul trecut şi a încheiat anul 2020 cu afaceri de 500.000 de lei, în scădere cu aproape 20% faţă de anul precedent. De asemenea, Pure-Mess Design înregistreză clienţi atât din zona de B2B (business to business), cât şi din cea de B2C (business to consumer), însă, în 2020 compania a atras mai mulţi clienţi din zona persoanelor fizice. „Anul trecut au predominat ca număr persoanele fizice, iar cererea continuat să crească şi în acest început de an. Însă cererea crescută din segmentul de B2C nu a reuşit să compenseze rulajul pe care l-ar fi adus zona de B2B, anul trecut.”
Cât despre anul în curs, acesta a început „atipic faţă de toată activitatea pe care Pure-Mess Design a desfăşurat-o până în prezent, în ultimii şase ani”, a spus fondatorul companiei.
„Atipic într-un sens foarte bun. În special dacă e să-l compar cu 2020. Începutul anului 2021 a demarat foarte repede, toată lumea avea chef de muncă, chef să facă schimbări. Am avut în prima parte a anului aproape zilnic cereri de ofertă. Înainte de Sărbătorile Pascale, lucrurile efectiv au bubuit. Ne trezim acum în cea mai aglomerată perioadă pe care noi am avut-o de când desfăşurăm această activitate.”
Sergiu Călifar mai spune că proiectele puse pe „hold” în 2020 au fost deblocate anul acesta şi s-au suprapus cu proiectele în curs din 2021. „Astfel, volumul de muncă este dublu.” În schimb, una dintre provocările cu care se confruntă jucătorii de profil este reprezentată de criza de materii prime. „Este criză de tot ce înseamnă materii prime în toate industriile, iar preţurile sunt mai mari. Cea mai mare creştere, de 35%, se înregistrează la tot ceea ce înseamnă fier. Foarte mulţi furnizori cu care lucrăm sunt îngrijoraţi. Multe nu se găsesc. E cerere mare de comenzi, dar ele nu există pe stocuri. Termenele de livrare s-au mărit. Dacă înainte se livrau spre exemplu în patru săptămâni, acum avem şi 6-8 săptămâni. Avem producători de uşi care livrează în trei luni. Activitatea noastră este, aşadar, la cel mai mare nivel de până acum”, a conchis Sergiu Călifar.
-
Drumul de la ospătar, la proprietar de restaurant. Povestea omului care a lucrat 11 ani în străinătate pentru a-şi îndeplini visul în România
„Dacă o farfurie din 10 ţi se întoarce înapoi, trebuie să vezi despre ce este vorba, dar nu este o tragedie; dacă ţi se întorc trei din 10, este foarte important să fii prezent şi să remediezi lucrurile.” Aceasta este una dintre lecţiile de bază ale lui Vlad Napar, unul dintre fondatorii restaurantului DeI Frati din Braşov. El îşi trăieşte în fiecare zi visul de peste un deceniu de ospătărie, perioadă după care poate să identifice şi cel mai bun indicator al succesului unui restaurant: feţele clienţilor după ce gustă pastele făcute de soacra sa sau burrata adusă chiar de la ea de acasă, din nordul Italiei.
“Suntem de profesie ospătari – toată familia mea, tatăl meu a reprezentat restaurantul Alpin ca somelier, ospătar şi altele timp de mai mulţi ani, mama mea a fost tot timpul ospătăriţă şi a lucrat alături de el, iar noi – eu şi fratele meu, am plecat în Italia ca ospătari. La fel ca oricine care lucrează în domeniul acesta, am visat să avem un restaurant”, îşi începe povestea Vlad Napar, cofondatorul restaurantului italienesc aflat în Piaţa George Enescu din Braşov.
La fel ca în cazul restaurantelor italieneşti, şi în cazul Dei Frati povestea este una în care toţi membrii familiei sunt implicaţi: doi fraţi şi soţiile lor conduc restaurantul, nu stau departe însă nici ceilalţi membri ai familiei (mama lui Vlad Napar, de pildă, i-a ajutat la început cu deschiderea restaurantului, iar soacra este responsabilă de prepararea pastelor de casă).
Tot acest spirit – regăsit de orice potenţial client care ascultă muzica cu iz de vacanţă doar traversând trotuarul din faţa restaurantului – nu este întâmplătoare.
Vlad Napar a lucrat în Italia vreme de 11 ani: imediat ce a împlinit 18 ani, a plecat acolo să lucreze ca ospătar, apoi i s-a alăturat şi fratele său, şi viitoarea soţie. Ideea lansării propriului restaurant a venit într-o seară târziu, când cei trei au încheiat orele de program şi au ieşit să se plimbe. „În faţa unui hotel erau nişte farfurii – foarte frumoase, dar oamenii schimbau toată vesela şi au pus-o pe cea veche în faţa restaurantului – noi ne-am spus că am putea să o luăm noi, poate cândva o să avem restaurantul nostru. De acolo a pornit toată magia aceasta. E o cale lungă între a visa să ai un restaurant şi chiar a avea unul”, povesteşte cu entuziasm Vlad Napar.
Munca în Italia a fost de altfel ca o şcoală antreprenorială pentru ce avea să urmeze la întoarcerea în România. „Eu consider că am fost tot timpul norocos, am ajuns într-o zonă foarte frumoasă, Lago di Garda, un lac spectaculos şi de acolo a început tot parcursul meu – am nimerit într-un restaurant în care şi patronii lucrau de dimineaţa până seara.” Îşi aduce aminte că în primele zile, îl vedea pe patron care aducea apa în restaurant – îşi aminteşte cu exactitate că era vorba despre vreo 200 de lăzi de apă – a vrut să îl ajute, iar acesta a refuzat, fiecare având responsabilităţi bine trasate în cadrul restaurantului. „Practic am văzut ce înseamnă cu adevărat munca. De-a lungul timpului am aflat că aceasta înseamnă reţeta succesului – să fii prezent – adică să îţi respecţi angajaţii şi fiecare să facă ce ştie mai bine.”
Mai spune că a învăţat acolo că trebuie să existe respect, din toate punctele de vedere, între angajaţi şi şefi. „Patronii italieni sunt foarte primitori, foarte drăguţi, foarte amabili, iar cei din nordul Italiei sunt foarte muncitori. Ei mi-au arătat fără să vrea cum ar trebui să fie gestionat un restaurant. Ei aveau cel mai vechi restaurant din zona respectivă – din 1935 – lucrând cu ei am realizat ce înseamnă să te ocupi de un restaurant şi am ajuns la concluzia că în primul rând contează munca. Dacă vrei să ai un restaurant şi să ajungi la un nivel ridicat, să fii apreciat – este ca un hobby – trebuie să te bucuri de ceea ce faci – acesta nu creşte singur, iar satisfacţiile vin prin muncă.”
Acumulând aceste învăţături, el a rezistat cei 11 ani la acelaşi patron. „Mă înţelegeam bine cu oamenii, câştigam şi bine, era un mare avantaj faptul că vorbesc patru limbi străine, zona respectivă fiind plină cu turişti din toată lumea. Am rezistat pentru că mi-a plăcut, eu ador meseria de ospătar, sufăr când aud că lumea o percepe ca fiind o meserie de rezervă, este o meserie grea şi pe care nu o înţeleg mulţi, nu ştiu de ce nu e apreciată în ţara noastră.”
La întoarcere, au investit în restaurant 50.000 – 60.000 de euro, bani pentru investiţia iniţială, strânşi muncind în Italia. „Vorbeam cu o arhitectă care ne spunea la început că sigur ne ajung aceşti bani, dar odată ce avansam cu lucrările, realizam că nu ne ajung deloc. Din fericire am avut cunoştinţe care ne-au ajutat, ne-am împrumutat din toate părţile şi până la urmă am deschis.” Au deschis restaurantul în urmă cu şase ani, iar antreprenorul îşi aminteşte: „Era să nu mai deschidem, cu o săptămână înainte s-a spart o ţeavă şi apa ajunsese până la glezne. Am avut noroc că nu a mai trebuit să schimbăm parchetul.” Au început cu 10 feluri de mâncare fiindcă sperau ca acestea să fie „puţine, dar bune”. Şi acum au păstrat această filosofie, aducând constant îmbunătăţiri sau schimbând anumite feluri.
După doar trei luni, fratele a fost nevoit să se întoarcă în Italia pentru a mai aduce bani pentru restaurantul abia deschis; tot cam pe atunci însă, au realizat că restaurantul place oamenilor şi de atunci au tot crescut, prima dată realizând însă că le merge totuşi bine a fost după trei-patru ani. În urmă cu doi ani şi jumătate au mai deschis o unitate, într-un centru comercial, fiindcă nu mai făceau faţă cu producţia de paste. „Nu am vrut să folosim paste din comerţ şi deschiderea noului spaţiu a venit la fix, odată cu criza, am continuat cu livrările şi am crescut şi producţia de paste. La început am început cu o maşină manuală, acum am ajuns să avem două maşini mari, profesionale, iar în curând vom trece la un alt nivel de maşină ca producţie.”
Visul lor era să vândă paste şi altor restaurante însă, spune antreprenorul, „deocamdată nu am ajuns acolo”.
Una dintre principalele lecţii când vine vorba despre succesul unui restaurant ţine de prezenţă, a observat Vlad Napar: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu feluri noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.” Cel mai bun exemplu când vine vorba despre prezenţă este că, dincolo de dezvoltarea afacerii, au ajuns în bucătărie, atât el, cât şi fratele său: „Am lăsat ospătăria şi ne- am dat seama că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să fii acolo, în bucătărie.” Fratele său a fost chiar şi, timp de o lună în Italia, la un curs de făcut paste”.
El observă că mulţi dintre proprietarii de restaurante consideră că odată ce au investit într-un restaurant o sumă mare de bani, acela va funcţiona. „Dar trebuie implicare – am exemple de vecini care au investit în somelieri, în chef bucătari, dar nu este atât de uşor, trebuie să fii conştient că odată ce ai deschis un restaurant, vin şi sacrificiile. Eu am o fetiţă de doi ani, iar anul acesta, când am putut să muncim şi la interior, plecam de acasă când ea dormea şi mă întorceam tot când dormea. Este un domeniu pe care pe cât de multă satisfacţie poate să îţi aducă, pe atât este de greu.”
În ceea ce priveşte pandemia, avertismentul a venit chiar de la fostul lui patron, care i-a spus din timp că urmează o perioadă grea în baza a ceea ce se întâmpla deja în Italia. După nici 10 zile de izolare, spune că nu au mai putut să stea în casă şi au început să facă livrări la domiciliu. „Lucram cu numai câţiva angajaţi, de la 12 la 16 şi atunci am văzut reacţiile braşovenilor – fratele ducea cu scuterul mâncarea, ceilalţi colegi veneau cu maşinile – toată lumea făcea un service de patru ore – zilnic schimbam meniul – aveam, prin urmare, foarte mult de lucru. Trebuia să îi atragem pe toţi către noi – pentru noi.” A urmat perioada cu cea mai mare satisfacţie, fiindcă în baza comenzilor, au realizat cât de apreciaţi sunt de braşoveni; apoi a urmat deschiderea terasei, care a funcţionat bine, deşi vânzările nu au mers ca anul trecut, punctează antreprenorul – „Am luptat, nu am închis nicio zi, am avut probleme legate de COVID, dar într-un final toată lumea a fost bine”.
Vlad Napar, fondator Dei Frati: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu preparate noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.”
Subliniează sacrificiul foarte mare care a venit în acest context din partea ospătarilor, în condiţiile în care a fost nevoie să poarte mască de dimineaţa până seara şi făceau servirea chiar şi la -12 grade pe terasă, condiţiile au fost grele, nu a fost un an uşor, dar a fost cu foarte mule satisfacţii. Spune că nu au dat niciun angajat afară şi nu au trimis pe nimeni nici în şomaj tehnic: „Ne-am dat noi puţin mai în spate, am avut încredere în angajaţi – lucrează majoritatea de la deschidere cu noi şi i-am lăsat pe ei să muncească, le-am lăsat tot ce le trebuie, în primul rând ca să nu îi pierdem”, fiindcă de-a lungul anilor, spune că au realizat cât de importante sunt persoanele cu care lucrezi. „Cred că suntem printre puţinii care am angajat oameni – sperăm să fie soare afară, va fi o vară lungă. Şi meseria asta, nu înseamnă numai câştig, trebuie să ai clienţi ca să ai rulaj, dacă ai rulaj, ai marfă proaspătă, dacă ai 3-4 zile cu vreme urâtă, eşti afectat, să ai treabă şi să ai continuitate este primordial.”
Pandemia a venit cu provocări şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu produse din Italia.
„De când a început criza, a trebuit să răresc din produse, sunt produse care rezistă foarte puţin, noi aveam doi colaboratori care veneau săptămânal, acum vin la două săptămâni, luăm brânzeturi, mezeluri, din păcate, am renunţat la peşte – să sperăm că de acum toată lumea va relua transporturile.”
Planurile de viitor nu includ expansiunea, iar spre deosebire de cazul altor fondatori de restaurante care ţintesc transformarea într-un lanţ, Vlad Napar îşi doreşte să menţină spiritul familial al restaurantului său: „Copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari. Am avut multe oferte să preluăm restaurante mai mari, mai frumoase, chiar în Bucureşti, în Pipera, dar nu vrem să pierdem farmecul acestui restaurant de familie, magia locului. Dacă devenim un restaurant mai mare, devenim ca o fabrică, poate şi asta este o provocare, să menţii tot timpul standardele, lumea ne place aşa şi aşa vrem să continuăm.”
Îi sfătuieşte pe antreprenorii aflaţi la început de drum să conştientizeze că nu este uşoară dezvoltarea unei astfel de afaceri: „E frumos, satisfacţiile sunt pe măsură, dar să se aştepte la multă muncă şi să fie prezenţi. Munca rezolvă multe probleme, prezenţa, la fel, seriozitatea şi, cel mai important aspecte care aduce succesul este cu siguranţă personalul”.