BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • Când nu poţi ajunge la pădure, vine pădurea la tine

    Când nu poţi ajunge la pădure pentru o aşa-numită baie de natură, vine pădurea la tine.
    Deşi copacii rămân la locul lor, efectul băilor de natură se poate recrea acasă cu ajutorul unei aplicaţii denumite HomeForest care foloseşte dispozitivele inteligente din locuinţă. La proiectul HomeForest au colaborat firma de arhitectură Haptic, studioul de creaţie Squint/Opera, designerul de sunet Coda to Coda, designerul Yaoyao Meng şi poetul cunoscut sub numele de LionHeart, scrie Dezeen.

    Conceptul la care au lucrat aceştia necesită o «trusă digitală», care utilizează dispozitivele mobile şi cele casnice conectate pentru a afla informaţii despre locuinţă şi obiceiurile zilnice ale locatarilor. Atunci când utilizatorul stă, de exemplu în sufragerie, HomeForest comandă eliberarea în aer a unui miros de pin şi muşchi, dispune redarea de cântec de păsărele şi proiectarea de copaci pe pereţi.


     

  • Colecţia inedită lansată de Prada

    Chiar dacă există firme specializate în produse outdoor, aceasta nu înseamnă că nu se poate orienta spre aşa ceva şi o casă de modă, în cazul de faţă Prada. Compania a lansat o colecţie de produse outdoor împărţite în patru categorii: garden, coast, mountain şi snow, scrie The Independent.

    Printre produsele din colecţie se regăsesc o minge de volei cu sigla Prada, care costă aproape 1.000 de dolari, un cort, planşe de surf şi articole vestimentare, acestea fiind prezentate la magazinul din New York al companiei.

     


     

  • Care este noul accesoriu căutat de tot mai multe femei de afaceri

    O podoabă rezervată cândva membrelor familiilor regale, imperiale sau aristocrate atrage acum o nouă categorie de cliente. Această podoabă, diadema, este căutată azi de femeile de afaceri, conform Casei Chaumet, care a confecţionat peste 3,000 de astfel de articole de la începutul activităţii sale în 1780, scrie The Telegraph. Cererea mare de diademe vine în special de la clientele din Asia, care vor să le poarte în întâlnirile de afaceri, ca simbol al puterii pe care o deţin şi, în unele cazuri, să le adauge colecţiei personale de bijuterii pe care vor s-o transforme într-o moştenire de familie pentru viitoarele generaţii.


     

  • De ce-i trebuie bogatului încă un iaht

    Ce-i trebuie omului care nu mai are loc pe superiaht? Nu un vas mai mare, ci încă unul. 

    În ultima vreme, proprietarii sau potenţialii proprietari de astfel de ambarcaţiuni preferă să comande direct un iaht principal şi unul secundar, rolul celui de-al doilea fiind să transporte echipamente voluminoase, printre care submarine sau jet skiuri, personal suplimentar şi să preia unele din facilităţile celui principal. Se poate de exemplu muta spaţiul de aterizare pentru elicoptere pe iahtul secundar, pentru ca zgomotul acestor aparate să nu deranjeze proprietarii când le vin sau pleacă musafiri, scrie The Telegraph.

    Iahtul secundar poate fi recunoscut şi după nume, unii alegând să le boteze „Garçon”, „Hodor” sau „Chaser”.

    Printre clienţii de asemenea ambarcaţiuni se numără Roman Abramovici, care şi-a dorit două vase de aprovizionare care să-i însoţească iahtul, ori Jeff Bezos. Soluţia cu iahtul secundar, spun companiile constructoare de asemenea vase, este mai bună decât comandatul unui superiaht mai mare, pentru că în cel de-al doilea caz nu se poate asigura la fel de mult spaţiu pentru depozitare şi pentru personal, aceştia explicând şi că e mai ieftin să comanzi două iahturi, unul mai mare şi unul mai mic, decât unul foarte mare. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că astfel iahtul principal rămâne la dimensiuni care-i permit să tragă la mal în spaţii mai strâmte.

    Iahtul secundar poate fi simplu sau asortat cu cel pe care-l însoţeşte şi poate fi folosit chiar şi ca laborator de cercetări, cum este cazul «flotei» geneticianului american Jonathan Rothberg, care are un superiaht principal, „Gene Machine”, de pe care a mutat cele necesare derulării proiectelor ştiinţifice pe cel secundar, denumit „Gene Chaser”.

  • V-aţi amenajat locuinţa în pandemie? Care sunt cele mai noi tendinţe

    Anul 2020 a adus transformări şi modificări în toate industriile, dar şi în propria locuinţă, în care fiecare dintre noi am stat poate mai mult ca niciodată. Sergiu Călifar, designer de interior şi fondator al studioului de design interior Pure-Mess Design, vorbeşte despre schimbările care s-au evidenţiat în ceea ce priveşte amenajarea casei, dar şi a spaţiilor spre care ne întoarcem acum: restaurante, hoteluri şi malluri.

     

    Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, pentru compartimentarea restaurantelor, în prezent, este indicat să creezi mai multe spaţii, mai multe module pentru vizitatori, în funcţie de comportamentul lor, deoarece unii vin să mănânce mai multe feluri de mâncare, alţii un singur fel, unii vin pur şi simplu să savureze un cocktail şi astfel, se mizează pe oferirea unui confort mai mare acestora, inclusiv pe partea senzorială, a povestit pentru Business Magazin, Segiu Călifar, designer de interior şi fondatorul studioului de design interior Pure-Mess Design. Dezvoltat în urmă cu şase ani, acesta a înregistrat afaceri de 500.000 de lei anul trecut, în scădere cu aproape 20% faţă de anul precedent.

    „Fiecare grup e diferit, unii sunt mai gălăgioşi, alţii au nevoie de mai multă intimitate, alţii vor să fie retraşi, unii au nevoie de mai multă lumină şi atmosferă pentru că inclusiv în restraurante se poartă pozele instagramabile. Aceste locuri în care te poţi poza reprezintă de fapt o reclamă extraordinară, gratuită, pentru restaurant şi este bine să fie gândită şi construită de la bun început, alături de un designer de interior”, a spus Sergiu Călifar. Asftel, în ceea ce priveşte zona de restaurante, e important ca antreprenorii să creeze zone şi spaţii diferite într-un context unitar, astfel încât fiecare tipologie de client să se poată simţi bine. „Clienţii fideli vor avea zonele lor preferate şi, atunci când fac rezervare, vor şti exact ce să ceară. Se poate ca inclusiv anumite zone să fie tematice.” De asemenea, calitatea materialelor şi a produselor folosite este iar un aspect important, iar dacă până în acest an se punea mare accent pe economie, în prezent, jucătorii au început să caute anumite branduri care pot să aibă o imagine «spectaculoasă», un confort ridicat şi rezistă mai mult în timp, a adăugat designerul de interior Sergiu Călifar. „Clienţii sunt din ce în ce mai avizaţi şi mai pretenţioşi pentru că au acces la mai multă informaţie, ştiu ce există pretutindeni în lume prin intermediul social media şi au aşteptări din ce în ce mai mari.” În cazul hotelurilor, comparativ cu situaţia de acum doi ani,  în prezent, se face mai uşor trecerea de la 3 la 4 stele, continuă fondatorul Pure-Mess Design. „Şi aici turiştii au aşteptări mai mari, cer mult mai des cazare la cel puţin 4 stele. Din fericire pentru proprietar, investiţia pentru a creşte numărul de stele la 4 este destul de mică. Ai nevoie de o anumită înălţime a camerelor, de o zonă de spa sau piscină şi o mai mare atenţie la detalii şi servicii. Oamenii caută locaţii cu spa şi piscină, chiar şi în 2020, dacă ne uităm pe statistici, oamenii căutau hoteluri cu zone de spa, piscină, relaxare.”

    Astfel, hotelurile au nevoie de terasă deschisă, o zonă de cafenea şi o zonă de restaurant. „Zona de mic dejun trebuie să fie una fresh, iar pe timp de seară ai nevoie de o atmosferă mai elegantă, mai îmbietoare. Concurenţa între hoteluri a început să fie din ce în ce mai acerbă. Oamenii caută locaţii cu un grad ridicat de confort, caută detalii precum salteaua de calitate înaltă, piesele cât mai moderne de mobilier. Caută ca şederea la hotel să fie o reală experienţă. Vacanţele sunt mult mai scurte decât erau în trecut şi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult, dar au nevoie de cât mai multe beneficii, facilităţi.”

     Un alt aspect important este funcţionalitatea camerei de hotel. „Spre exemplu noptierele să nu aibă neapărat zonă de sertare, dar să fie suficient de generoase ca spaţiu de depozitare. Din statistici reiese că turistul nu e ordonat aşa cum este acasă la el, pentru că ştie că la hotel a doua zi va avea curăţenie şi ordine făcută în cameră. Trebuie să ţinem cont de acest comportament şi să inserăm elemente care să ajute la o mai bună organizare în cameră. Putem să avem o banchetă creată special pentru bagaje, cu zonă de depozitare deasupra şi sub aceasta, astfel încât să existe suficient loc pentru două valize şi nu vom mai avea valize în mijlocul camerei”, a spus Sergiu Călifar.

    Pe de altă parte, ce nu este „la mare căutare” sunt zonele de clinici şi de salon din hoteluri, mai spune Sergiu Călifar.

     „Abia dacă se merge în zonele de masaj. Spre exemplu, noi am transformat toată zona de demisol a hotelului Mandachi, din Bucovina, într-o zonă destinată relaxării. Tema a pornit de la conturarea unui concept de «biohotel» care să fie susţinut de un design modern, unic şi curajos pentru Bucovina. Acolo am proiectat o pisicină, un hammam turcesc, o saună umedă şi una uscată. Avem de asemenea camere de masaj şi o mică sală de sport. Fiecare e gândită în acelaşi spaţiu cumva. Ai o recepţie individuală pentru partea de spa. Te aşteaptă cineva, îţi oferă prosop în funcţie de zona pe care vrei să o accesezi”, a explicat reprezentantul Pure-Mess Design. De asemenea, zona de spa a devenit mult mai spirituală în ultimul timp. „Ne plac poveştile, legendele, tot ce are legătură cu partea spirituală. Investim în lumânări parfumate. Oamenii au călătorit foarte mult, au avut diverse experienţe cu diferite culturi şi atunci vor să aducă o parte din toate astea în proiectul lor.”

     Iar în noul context, în zona de spa contează foarte mult cum şi unde este amplasată aceasta. „Dacă avem, de exemplu, o zonă de SPA către o privelişte de pădure, la munte, se pune mult accent pe suprafaţă vitrată şi acest ambient natural de care eşti înconjurat poate să pară că intră cumva la interior. Te poţi folosi de tavan închis la culoare, multe scafe de lumină ambientală care să pună în valoare priveliştea. Dacă vorbim de o zonă de SPA închisă, fără vreun view de excepţie, atunci se pune mult accent pe centrele de perspectivă create cât să îţi direcţioneze privirea. Ne folosim de tot felul de artificii ale plafonului, ale tavanului, astfel încât să pară mai înalt şi mai luminos. Păstrând zona de linişte şi de ambient, venim cu o imagine cât mai dinamică.” Mallul viitorului, de asemenea, este un spaţiu care atrage mulţi oameni, însă, punctul forte al acestui loc este că oferă dinamică şi poate aduce la un loc mai multe facilităţi, servicii şi activităţi, factori pe care reprezentanţii de astfel de spaţii trebuie să le exploateze.

     „Aici poţi intra dimineaţa, să bei pe timp de vară cafeaua cu gheaţă, te întâlneşti cu prietenii, apoi mergi şi faci rapid cumpărăturile, ai şi zone în care poţi depozita aceste cumpărături, angajaţi care să îţi ducă aceste cumpărături din magazine spre spaţiile de depozitare. Poţi avea zone de relaxare unde te poţi opri oricând la o cafea, un suc. Zone în care să ai vederi panoramice şi o imagine care să fie odihnitoare ca privire. În tendinţe este şi varietatea zonei de puburi, restaurante, spaţii în care să poţi consuma ceva rapid, dar şi spaţii în care te poţi delecta cu o masă, în care să ai tot confortul. În general proiectele pe care noi, la Pure-Mess Design, le avem în malluri sunt şi cele pe care le implementăm cel mai rapid pentru că beneficiarii au un timp limită în care să pornească business-ul”, a mai explicat Sergiu Călifar.

    În zona dezvoltatorilor imobiliari, lucrurile au suferit schimbări mai radicale, susţine fondatorul Pure-Mess Design, şi există o conştientizare a faptului că piaţa e foarte mare.  „În prezent, oamenii pun mult mai mult preţ pe partea de grafică, de prezentare a proiectului, investesc mai mult în randări, în soluţiile ingenioase. Lucrează cu un designer din dorinţa de a eficientiza. Inclusiv dacă proiectul de arhitectură este deja realizat, noi le propunem şi soluţii tehnice ca să eficientizăm cât se poate de bine spaţiul. Lăsăm cât mai multă felxibilitate pentru a putea lucra pe nevoile şi dorinţele fiecărui client.”

     De asemenea, în sectorul dezvoltatorilor concurenţa este crescută, mai spune Sergiu Călifar. „Mă bucură că dacă în 2019 am lucrat cu un dezvoltator, în 2020 au venit doi dezvoltatori, iar acum lucrăm cu cinci. E o piaţă în creştere, concurenţa e foarte mare. Se pune foarte mult accent pe partea de reprezentare grafică, pe partea de finisare, mobilare.

    Majoritatea celor din zona HoReCa au început să devină dezvoltatori. Fie s-au asociat cu alţii care erau colegi de breaslă, dar aveau alte domenii şi acum au început să facă blocuri, case. Vom lucra în curând la dezvoltarea unei zone rezidenţiale care va fi un cartier în adevăratul sens al cuvântului şi unul dintre dezvoltatori vine din zona de construcţie, altul din management şi al treilea din zona de restaurante.”

     În ceea ce priveşte spaţiile biroului, acestea devin „mult mai versatile şi personalizate pentru angajaţi”, mai spune Sergiu Călifar. „Spaţiile de birouri conţin mai multe detalii şi elemente care îi ajută să se regăsească în acel spaţiu. În plus, orele de lucru au flexibilitate mult mai mare.”

     Despre persoanele fizice, designerul de interior Sergiu Călifar a spus că au devenit mult mai minimaliste, în ceea ce priveşte stilul de viaţă, un factor care a produs schimbarea fiind reprezentat şi de timpul, tot mai îndelungat, pe care l-au petrecut şi încă îl petrec în ultima perioadă în propriile locuinţe.

    „Oamenii au pus şi pun în continuare în balanţă lucurile de care au nevoie cu adevărat. Au început să nu mai facă rabat acolo unde e vorba de confort. Spre exemplu, în dormitor, totul devine cât mai curat, minimalist, aerisit.” Astfel, pentru că munca a „invadat” locuinţele multor angajaţi, dormitorul a devenit un loc sacru, care a avut şi are parte de mai multă atenţie când este vorba de amenajarea lui, a mai spus Sergiu Călifar.

     „Se pune accent foarte mult pe designul dormitorului pentru că e o cameră unde vrem să fie un spaţiu personal în care să ne simţim bine, un fel de sanctuar zen. Dormitorul reflectă din ce în ce mai mult personalitatea clientului, se pune mult accent pe capătul de perspectivă, imaginea pe care o vezi atunci când intri. E important ca imaginea pe care o vezi atunci când te pui în pat să fie cât mai odihnitoare, să nu te agite. Din dorinţa unui confort mărit, oamenii au început să caute spaţii cât mai generoase, mai luminoase, mai bine proiectate. Vor linişte, vecini mai puţini.”

    Pure-Mess Design a trecut peste provocările aduse de contextul pandemic început anul trecut şi a încheiat anul 2020 cu afaceri de 500.000 de lei, în scădere cu aproape 20% faţă de anul precedent. De asemenea, Pure-Mess Design înregistreză clienţi atât din zona de B2B (business to business), cât şi din cea de B2C (business to consumer), însă, în 2020 compania a atras mai mulţi clienţi din zona persoanelor fizice. „Anul trecut au predominat ca număr persoanele fizice, iar cererea continuat să crească şi în acest început de an. Însă cererea crescută din segmentul de B2C nu a reuşit să compenseze rulajul pe care l-ar fi adus zona de B2B, anul trecut.”

    Cât despre anul în curs, acesta a început „atipic faţă de toată activitatea pe care Pure-Mess Design a desfăşurat-o până în prezent, în ultimii şase ani”, a spus fondatorul companiei.

     „Atipic într-un sens foarte bun. În special dacă e să-l compar cu 2020. Începutul anului 2021 a demarat foarte repede, toată lumea avea chef de muncă, chef să facă schimbări. Am avut în prima parte a anului aproape zilnic cereri de ofertă. Înainte de Sărbătorile Pascale, lucrurile efectiv au bubuit. Ne trezim acum în cea mai aglomerată perioadă pe care noi am avut-o de când desfăşurăm această activitate.”

    Sergiu Călifar mai spune că proiectele puse pe „hold” în 2020 au fost deblocate anul acesta şi s-au suprapus cu proiectele în curs din 2021. „Astfel, volumul de muncă este dublu.” În schimb, una dintre provocările cu care se confruntă jucătorii de profil este reprezentată de criza de materii prime. „Este criză de tot ce înseamnă materii prime în toate industriile, iar preţurile sunt mai mari. Cea mai mare creştere, de 35%, se înregistrează la tot ceea ce înseamnă fier. Foarte mulţi furnizori cu care lucrăm sunt îngrijoraţi. Multe nu se găsesc. E cerere mare de comenzi, dar ele nu există pe stocuri. Termenele de livrare s-au mărit. Dacă înainte se livrau spre exemplu în patru săptămâni, acum avem şi 6-8 săptămâni. Avem producători de uşi care livrează în trei luni. Activitatea noastră este, aşadar, la cel mai mare nivel de până acum”, a conchis Sergiu Călifar.

  • Drumul de la ospătar, la proprietar de restaurant. Povestea omului care a lucrat 11 ani în străinătate pentru a-şi îndeplini visul în România

    „Dacă o farfurie din 10 ţi se întoarce înapoi, trebuie să vezi despre ce este vorba, dar nu este o tragedie; dacă ţi se întorc trei din 10, este foarte important să fii prezent şi să remediezi lucrurile.” Aceasta este una dintre lecţiile de bază ale lui Vlad Napar, unul dintre fondatorii restaurantului DeI Frati din Braşov. El îşi trăieşte în fiecare zi visul de peste un deceniu de ospătărie, perioadă după care poate să identifice şi cel mai bun indicator al succesului unui restaurant: feţele clienţilor după ce gustă pastele făcute de soacra sa sau burrata adusă chiar de la ea de acasă, din nordul Italiei.

    “Suntem de profesie ospătari – toată familia mea, tatăl meu a reprezentat restaurantul Alpin ca somelier, ospătar şi altele timp de mai mulţi ani, mama mea a fost tot timpul ospătăriţă şi a lucrat alături de el, iar noi – eu şi fratele meu, am plecat în Italia ca ospătari. La fel ca oricine care lucrează în domeniul acesta, am visat să avem un restaurant”, îşi începe povestea Vlad Napar, cofondatorul restaurantului italienesc aflat în Piaţa George Enescu din Braşov.

    La fel ca în cazul restaurantelor italieneşti, şi în cazul Dei Frati povestea este una în care toţi membrii familiei sunt implicaţi: doi fraţi şi soţiile lor conduc restaurantul, nu stau departe însă nici ceilalţi membri ai familiei (mama lui Vlad Napar, de pildă, i-a ajutat la început cu deschiderea restaurantului, iar soacra este responsabilă de prepararea pastelor de casă).

    Tot acest spirit – regăsit de orice potenţial client care ascultă muzica cu iz de vacanţă doar traversând trotuarul din faţa restaurantului – nu este întâmplătoare.

    Vlad Napar a lucrat în Italia vreme de 11 ani: imediat ce a împlinit 18 ani, a plecat acolo să lucreze ca ospătar, apoi i s-a alăturat şi fratele său, şi viitoarea soţie. Ideea lansării propriului restaurant a venit într-o seară târziu, când cei trei au încheiat orele de program şi au ieşit să se plimbe. „În faţa unui hotel erau nişte farfurii – foarte frumoase, dar oamenii schimbau toată vesela şi au pus-o pe cea veche în faţa restaurantului – noi ne-am spus că am putea să o luăm noi, poate cândva o să avem restaurantul nostru. De acolo a pornit toată magia aceasta. E o cale lungă între a visa să ai un restaurant şi chiar a avea unul”, povesteşte cu entuziasm Vlad Napar.

    Munca în Italia a fost de altfel ca o şcoală antreprenorială pentru ce avea să urmeze la întoarcerea în România. „Eu consider că am fost tot timpul norocos, am ajuns într-o zonă foarte frumoasă, Lago di Garda, un lac spectaculos şi de acolo a început tot parcursul meu – am nimerit într-un restaurant în care şi patronii lucrau de dimineaţa până seara.” Îşi aduce aminte că în primele zile, îl vedea pe patron care aducea apa în restaurant – îşi aminteşte cu exactitate că era vorba despre vreo 200 de lăzi de apă – a vrut să îl ajute, iar acesta a refuzat, fiecare având responsabilităţi bine trasate în cadrul restaurantului. „Practic am văzut ce înseamnă cu adevărat munca. De-a lungul timpului am aflat că aceasta înseamnă reţeta succesului – să fii prezent – adică să îţi respecţi angajaţii şi fiecare să facă ce ştie mai bine.”

    Mai spune că a învăţat acolo că trebuie să existe respect, din toate punctele de vedere, între angajaţi şi şefi. „Patronii italieni sunt foarte primitori, foarte drăguţi, foarte amabili, iar cei din nordul Italiei sunt foarte muncitori. Ei mi-au arătat fără să vrea cum ar trebui să fie gestionat un restaurant. Ei aveau cel mai vechi restaurant din zona respectivă – din 1935 – lucrând cu ei am realizat ce înseamnă să te ocupi de un restaurant şi am ajuns la concluzia că în primul rând contează munca. Dacă vrei să ai un restaurant şi să ajungi la un nivel ridicat, să fii apreciat – este ca un hobby – trebuie să te bucuri de ceea ce faci – acesta nu creşte singur, iar satisfacţiile vin prin muncă.”

    Acumulând aceste învăţături, el a rezistat cei 11 ani la acelaşi patron. „Mă înţelegeam bine cu oamenii, câştigam şi bine, era un mare avantaj faptul că vorbesc patru limbi străine, zona respectivă fiind plină cu turişti din toată lumea. Am rezistat pentru că mi-a plăcut, eu ador meseria de ospătar, sufăr când aud că lumea o percepe ca fiind o meserie de rezervă, este o meserie grea şi pe care nu o înţeleg mulţi, nu ştiu de ce nu e apreciată în ţara noastră.”

    La întoarcere, au investit în restaurant 50.000 – 60.000 de euro, bani pentru investiţia iniţială, strânşi muncind în Italia. „Vorbeam cu o arhitectă care ne spunea la început că sigur ne ajung aceşti bani, dar odată ce avansam cu lucrările, realizam că nu ne ajung deloc. Din fericire am avut cunoştinţe care ne-au ajutat, ne-am împrumutat din toate părţile şi până la urmă am deschis.” Au deschis restaurantul în urmă cu şase ani, iar antreprenorul îşi aminteşte: „Era să nu mai deschidem, cu o săptămână înainte s-a spart o ţeavă şi apa ajunsese până la glezne.  Am avut noroc că nu a mai trebuit să schimbăm parchetul.” Au început cu 10 feluri de mâncare fiindcă sperau ca acestea să fie „puţine, dar bune”. Şi acum au păstrat această filosofie, aducând constant îmbunătăţiri sau schimbând anumite feluri.

    După doar trei luni, fratele a fost nevoit să se întoarcă în Italia pentru a mai aduce bani pentru restaurantul abia deschis; tot cam pe atunci însă, au realizat că restaurantul place oamenilor şi de atunci au tot crescut, prima dată realizând însă că le merge totuşi bine a fost după trei-patru ani. În urmă cu doi ani şi jumătate au mai deschis o unitate, într-un centru comercial, fiindcă nu mai făceau faţă cu producţia de paste. „Nu am vrut să folosim paste din comerţ şi deschiderea noului spaţiu a venit la fix, odată cu criza, am continuat cu livrările şi am crescut şi producţia de paste. La început am început cu o maşină manuală, acum am ajuns să avem două maşini mari, profesionale, iar în curând vom trece la un alt nivel de maşină ca producţie.”

    Visul lor era să vândă paste şi altor restaurante însă, spune antreprenorul, „deocamdată nu am ajuns acolo”.

    Una dintre principalele lecţii când vine vorba despre succesul unui restaurant ţine de prezenţă, a observat Vlad Napar: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu feluri noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.” Cel mai bun exemplu când vine vorba despre prezenţă este că, dincolo de dezvoltarea afacerii, au ajuns în bucătărie, atât el, cât şi fratele său: „Am lăsat ospătăria şi ne- am dat seama că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să fii acolo, în bucătărie.” Fratele său a fost chiar şi, timp de o lună în Italia, la un curs de făcut paste”.

    El observă că mulţi dintre proprietarii de restaurante consideră că odată ce au investit într-un restaurant o sumă mare de bani, acela va funcţiona. „Dar trebuie implicare – am exemple de vecini care au investit în somelieri, în chef bucătari, dar nu este atât de uşor, trebuie să fii conştient că odată ce ai deschis un restaurant, vin şi sacrificiile. Eu am o fetiţă de doi ani, iar anul acesta, când am putut să muncim şi la interior, plecam de acasă când ea dormea şi mă întorceam tot când dormea. Este un domeniu pe care pe cât de multă satisfacţie poate să îţi aducă, pe atât este de greu.”

    În ceea ce priveşte pandemia, avertismentul a venit chiar de la fostul lui patron, care i-a spus din timp că urmează o perioadă grea în baza a ceea ce se întâmpla deja în Italia. După nici 10 zile de izolare, spune că nu au mai putut să stea în casă şi au început să facă livrări la domiciliu. „Lucram cu numai câţiva angajaţi, de la 12 la 16 şi atunci am văzut reacţiile braşovenilor – fratele ducea cu scuterul mâncarea, ceilalţi colegi veneau cu maşinile – toată lumea făcea un service de patru ore – zilnic schimbam meniul –  aveam, prin urmare, foarte mult de lucru. Trebuia să îi atragem pe toţi către noi – pentru noi.” A urmat perioada cu cea mai mare satisfacţie, fiindcă în baza comenzilor, au realizat cât de apreciaţi sunt de braşoveni; apoi a urmat deschiderea terasei, care a funcţionat bine, deşi vânzările nu au mers ca anul trecut, punctează antreprenorul – „Am luptat, nu am închis nicio zi, am avut probleme legate de COVID, dar într-un final toată lumea a fost bine”.

    Vlad Napar, fondator Dei Frati: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu preparate noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.”

    Subliniează sacrificiul foarte mare care a venit în acest context din partea ospătarilor, în condiţiile în care a fost nevoie să poarte mască de dimineaţa până seara şi făceau servirea chiar şi la -12 grade pe terasă, condiţiile au fost grele, nu a fost un an uşor, dar a fost cu foarte mule satisfacţii. Spune că nu au dat niciun angajat afară şi nu au trimis pe nimeni nici în şomaj tehnic: „Ne-am dat noi puţin mai în spate, am avut încredere în angajaţi – lucrează majoritatea de la deschidere cu noi şi i-am lăsat pe ei să muncească, le-am lăsat tot ce le trebuie, în primul rând ca să nu îi pierdem”, fiindcă de-a lungul anilor, spune că au realizat cât de importante sunt persoanele cu care lucrezi. „Cred că suntem printre puţinii care am angajat oameni – sperăm să fie soare afară, va fi o vară lungă. Şi meseria asta, nu înseamnă numai câştig, trebuie să ai clienţi ca să ai rulaj, dacă ai rulaj, ai marfă proaspătă, dacă ai 3-4 zile cu vreme urâtă, eşti afectat, să ai treabă şi să ai continuitate este primordial.”

    Pandemia a venit cu provocări şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu produse din Italia.

    „De când a început criza, a trebuit să răresc din produse, sunt produse care rezistă foarte puţin, noi aveam doi colaboratori care veneau săptămânal, acum vin la două săptămâni, luăm brânzeturi, mezeluri, din păcate, am renunţat la peşte – să sperăm că de acum toată lumea va relua transporturile.”

    Planurile de viitor nu includ expansiunea, iar spre deosebire de cazul altor fondatori de restaurante care ţintesc transformarea într-un lanţ, Vlad Napar îşi doreşte să menţină spiritul familial al restaurantului său: „Copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari. Am avut multe oferte să preluăm restaurante mai mari, mai frumoase, chiar în Bucureşti, în Pipera, dar nu vrem să pierdem farmecul acestui restaurant de familie, magia locului. Dacă devenim un restaurant mai mare, devenim ca o fabrică, poate şi asta este o provocare, să menţii tot timpul standardele, lumea ne place aşa şi aşa vrem să continuăm.”

    Îi sfătuieşte pe antreprenorii aflaţi la început de drum să conştientizeze că nu este uşoară dezvoltarea unei astfel de afaceri: „E frumos, satisfacţiile sunt pe măsură, dar să se aştepte la multă muncă şi să fie prezenţi. Munca rezolvă multe probleme, prezenţa, la fel, seriozitatea şi, cel mai important aspecte care aduce succesul este cu siguranţă personalul”.

  • În căutarea unei soluţii de a reduce poluarea, un designerul islandez a creat o gamă de articole vestimentare din gelatină şi agar-agar

    În căutarea unei soluţii de a reduce poluarea, designerul islandez Valdís Steinarsdóttir a creat o gamă de articole vestimentare din gelatină şi agar-agar (substanţă gelatinoasă obţinută din alge roşii), care nici nu trebuie aruncate atunci când se uzează, ci retopite pentru a crea altele. Conform creatoarei, confecţionând astfel hainele se elimină resturile de materiale şi nu mai trebuie nici să se recurgă la materiale sintetice, scrie Dezeen. Articolele vestimentare realizate de Valdís Steinarsdóttir nu sunt croite şi nici cusute, ci turnate într-o matriţă de forma obiectului dorit, folosindu-se numai cât material este necesar şi evitându-se astfel producerea de deşeuri.


     

  • Blugii rupţi sau uzaţi sunt deja ceva obişnuit în modă, aşa că o companie coreeană, s-a gândit să introducă pe piaţă blugii cu iluzii optice

    Blugii rupţi sau uzaţi sunt deja ceva obişnuit în modă, aşa că o companie coreeană, LEJE, s-a gândit să introducă pe piaţă blugii cu iluzii optice. Aceştia par să fie dezasamblaţi, fiind fie tăiaţi la genunchi, fie în bucăţi, compania reuşind să creeze iluziile optice cu ajutorul croielii cracilor şi al cusăturilor în culori contrastante cu materialul. Inediţii jeanşi nu sunt încă disponibili, ei urmând a fi livraţi din luna iulie, conform site-ului firmei.


     

  • Povestea familiei care a ales să lase viaţa agitată din Bucureşti şi să se mute în vârf de munte, unde trăieşte înconjurată de pădure. Ce a construit acolo este absolut minunat

    În primăvara lui 2014, Amalia Petre era manager de logistică la Ursus Breweries, iar soţul ei, Romeo, îşi dedica toată atenţia propriei firme de procesare foto şi producţie de materiale personalizate.

    Nici nu le trecea prin cap să facă vreo schimbare majoră în vieţile lor. Până când cineva i-a întrebat dacă nu vor să preia şi să ducă la bun sfârşit un proiect turistic, o pensiune în mijlocul pădurii, pe vârful unui deal din satul Măgura, judeţul Buzău. Răspunsul afirmativ nu a întârziat şi aşa a ajuns familia Petre să dezvolte Cetăţuia.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Pensiunea se afla în faza aprobării documentaţiei atunci când Amalia şi Romeo Petre, în vârstă de 53 de ani fiecare, au acceptat propunerea de a o dezvolta mai departe. În elanul luat pentru a se aventura în această provocare a contat însă un lucru. „Eu eram într-o perioadă în care eram fascinată de arhitectura conacelor româneşti, de frumuseţea lor şi nu mă săturam căutându-le pe internet.

    Aveam colecţii întregi de poze cu ele. În acest context a venit soţul meu cu propunerea şi mi-a arătat proiectul. Arcadele de la faţadă m-au cucerit. Aveam pe masă propriul nostru conac”, îşi aminteşte Amalia Petre. Aşa că amândoi au fost de acord că o astfel de şansă nu se iveşte de două ori în viaţă, iar decizia a fost luată aproape imediat.

    În noiembrie 2014, la jumătate de an după ce au văzut proiectul, începeau primele lucrări de construcţie, iar un an mai târziu, în noiembrie 2015, totul era gata: construcţie, finisaje, dotări. Pe 2 aprilie 2016 s-au deschis uşile de la Cetăţuia pentru primii clienţi.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

  • Cum a ajuns o piartră găsită de un puşti de 12 ani să valoreaze azi 80 milioane de dolari

    Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

    Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

    Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

    Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

    Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

    “The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.