BusinessMagazin

Category: Lifestyle

  • Care sunt cele 5 familii mult mai puternice decât masonii sau illuminati, care s-ar putea afla la conducerea lumii

    TopBuzz prezintă o listă cu familiile care deţin o putere uimitoare asupra lumii.

    Rothschild

    Una dintre cele mai cunoscute familii influente este Rothschild care domină băncile centrale şi influenţează guvernământul la nivel mondial. Mayer Amschel Rothschild era un colecţionar al monedelor şi antichităţilor rare din Frankfurt, Germania. În 1760 a primit un patronaj bogat care i-a permis să intre în domeniul bancar în 1790. Deşi istoria familiei este învăluită în mister, sunt zvonuri care susţin că aceştia au controlat într-o anumită măsură rezervele federale ale SUA:

    Rockefeller

    Fiu al unui escroc, John Davidson Rockefeller a început să-şi construiască imperiul din SUA după ce a cumpărat mai multe părţi ale celei mai mari rafinării din Cleveland în 1885. Aceasta a reprezentat fundaţia companiei Standard Oil din Ohio. Din 1870, Rockefeller a cumpărat rafinăriile rivalilor săi şi a început să deţină monopol asupra industriei. A acaparat circa 90% dintre rafinăriile şi conductele din America.

    Morgan

    În 1893, panica s-a aşternut în SUA din cauza fricii de exportare către ţările străine a aurului, dar John Pierpont Morgan a profitat de oportunitate petru a ”salva” economia şi pentru a restabili încrederea în dolar. Morgan a urmat traseul tatălui său în industria bancară şi a construit J.P Morgan & Company în 1895. Practicile în afaceri lipsite de etică, monopolizarea şi eliminarea competiţiei au dus la crearea unui fenomen numit ”morganizare”.

    DuPount

    Pierre Samuel Sier du Pont de Nemours a fost un economist francez ale cărui politici l-au condus la închisoare în timpul Revoluţei Franceze, dar au ajutat şi la negocierea părţii franceze în timpul achiziţiei Louisianei. După ce a devenit principalul furnizor de praf de puşcă al armatei americane, la începutul anilor 1800, acesta a început să fabrice dinamită în proporţii uriaşe, sub sigla DuPont.

    În timpul Primului Război Mondial, DuPont a furnizat aproape 40% din toate muniţiile folosite de forţele aliate. Fiind una dintre cele mai mari familii dinastice, cu circa 3.500 de membri, clanul du Pont “deţine cea mai veche avere de miliarde de dolari”, potrivit Forbes.

    Bush

    Documentele declasificate în 2003 au dezvăluit membrii societăţilor Yale Skull şi Bone. Documentele din Arhivele Naţionale din SUA dezvăluie că după ce America a intrat în război şi pe când existau informaţii semnificative despre planurile naziste, Prescott Bush, bunicul fostului preşedinte George W. Bush,a lucrat  şi a profitat de companiile apropiate şi implicate în afacerile care au dus la ascencisunea lui Hitler, scrie www.descopera.ro

  • De ce ajung articolele vestimentare şi accesoriile produse de diverse companii din industria modei în cantitate mare la gunoi

    Articolele vestimentare şi accesoriile produse de diverse companii din industria modei ajung, nu de puţine ori, în cantitate mare la gunoi. Ca să evite acest lucru, o serie de întreprinzători au găsit o soluţie, care, pentru moment, pare să funcţioneze: surprizele. Mai precis, companiile lor, ca Scarce, Heat sau Hybe, preiau haine şi accesorii de lux pe care le oferă pe site-uri dedicate după ce le-au ambalat în cutii-surpriză, clienţii neştiind ce anume vor primi, scrie Financial Times. 

    Avantajul în cazul clienţilor este că preţul normal al produselor care ajung la ei este mereu mai mare decât cel plătit pentru achiziţionarea lor la cutie. Ca să trezească interesul potenţialilor cumpărători, companiile au apelat, printre altele, la YouTube, folosindu-se de popularitatea clipurilor de tip „unboxing”, în care diverse persoane se filmează desfăcând cutii cu produse.

  • Catastrofă la graniţa cu România: Moartea şi degradarea sunt omniprezente. Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină care moare şi dispare

    Niciunde în Balcani n-am simţit mai apăsător sentimentul inevitabilităţii morţii şi al descompunerii de după ca în Bulgaria. Nici măcar în Bosnia cea ologită de război. Acolo oamenii gustă cu poftă din noua lor viaţă. În Bulgaria nu mai sunt oameni.

    În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

    Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

    Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

    Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

    Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

    Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.

    Partea cu rusa este de înţeles. Bătrânul Jivkov a fost loial URSS-ului până la moartea imperiului, iar rusa a fost predată intens în şcoli. Tablouri cu fostul dictator încă mai pot fi văzute în cârciumile cu stil. Iar partea cu germano-spaniolo-italiano-olandeza spune totul despre prezentul şi viitorul  Bulgariei.

    Bulgaria a pierdut o cincime din populaţie din 1990 încoace. Oamenii, mai ales tinerii, au plecat din ţară, alungaţi de sărăcie, pentru a găsi un trai mai bun în alte colţuri ale Europei. Aderarea la Uniunea Europeană, unde forţa de muncă se mişcă liberă, a accelerat depopularea.

    ONU estimează că populaţia Bulgariei se va reduce de la 7,2 milioane de persoane, cât sunt în prezent, la 5,2 milioane până în 2050, ceea ce face ca Bulgaria să fie naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Catastrofa demografică este concentrată în zona rurală. Oraşele mici se micşorează cam cu 2.000 de persoane în fiecare an. Sunt sate care n-au mai văzut un nou-născut de două decenii. Un mit local spune că mai mulţi bulgari trăiesc în afara ţării decât în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE.

    Bulgaria a „donat” forţă de muncă în valoare de 40 de miliarde de leva Uniunii Europene, a calculat profesorul Boian Durankev. Comentariile sale au fost publicate de Novinite. O leva face cam o jumătate de euro. Leva este ancorată de moneda unică europeană încă de la introducerea acesteia, în 1999, pentru evitarea colapsurilor valutare, iar Bulgaria este un exemplu de cumpătare bugetară.

    Are şi ratinguri bune, superioare celor ale României. Însă acest lucru nu le este de folos oamenilor. Profesorul a precizat că ţările importante din Uniune sunt interesate să extragă personal din Bulgaria, dar şi din România şi celelalte ţări est-europene. El a explicat că este necesar ca ţările în cauză să solicite despăgubiri de la UE, iar cu aceşti bani să se creeze condiţiile care să-i încurajeze pe oameni să rămână să muncească în propriile ţări.

    CITITI ARTICOLUL INTEGRAL AICI

     

     

     

     

     

  • Matematicianul român care a descoperit o formulă cu care a reuşit să câştige la loto. El a ridicat de 14 ori marele premiu

    Şansele unei persoane de a câştiga la loto sunt de una la 14 milioane. Matematicianul Stefan Mandel nu a găsit formula pentru a învinge statistica.

    Mandel a câştigat de 14 ori marele premiu, încasând peste 30 de milioane de dolari.

    Stefan Mandel s-a născut în România şi trăieşte acum în Australia, fiind de profesie matematician. El a creat o formulă aproape perfectă pentru a învinge loterie.

    Mandel a câştigat marele premiu în România, după care a emigrat alături de familie în Australia. Sistemul era diferit la Antipozi, aşa că matematicianul a avut nevoie de câteva luni pentru a adapta formula.

    Deşi oficialii nu au descoperit nimic ilegal în formula sa de joc, s-a considerat că ceea ce făcea Mandel încălca “spiritul jocului”; prin urmare, autorităţile au emis o serie de legi pentru a-l bloca.

    Stefan Mandel a reuşit să mai câştige o dată marele premiu, la loteria din Virginia, Statele Unite. El a câştigat peste 30 de milioane de dolari în total.

    Iată cei 6 paşi prin care Mandel a reuşit să păcălească loteria:

    1. A calculat numărul total de combinaţii posibile – spre exemplu, un joc în care trebuie să alegi 6 numere de la 1 la 40 are 3.838.380 de combinaţii posibile.

    2. A căutat loteriile unde jackpotul era de cel puţin trei ori mai mare decât numărul total de combinaţii (în Statele Unite, fiecare stat are altă loterie).
    3. A strâns suficienţi bani pentru a plăti fiecare combinaţie.

    4. A tipărit milioane de bilete cu fiecare combinaţie posibilă (în trecut, acest lucru era legal; astăzi, fiecare bilet trebuie cumpărat de la sediul loteriei respective).
    5. A trimis biletele printate la sediul loteriei.

    6. A câştigat jackpotul şi şi-a plătit “investitorii” (în 1987, după ce a câştigat un jackpot de 1,3 milioane de dolari, Mandel a rămas doar cu 97.000 de dolari).
     

  • Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu – FOTO

    Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

    „Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

    „Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.

    Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.

    Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Unde se află regiunea denumită “OAZA TINEREŢII”, unde oamenii nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată mereu tineri, iar durata de viaţă ajunge până la 140 de ani

    Valea râului Hunza, aflat la graniţa dintre India şi Pakistan, este de multe ori numită şi “oaza tinereţii”. Oamenii din această regiune aproape nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată mereu tineri, iar durata de viaţa ajunge până la 140 de ani.

    Mulţi dintre locuitori trăiesc peste 100 de ani şi este considerat ceva normal. Oamenii din Hunza au fost descoperiţi de europeni în anii 20 de către un doctor scoţian numit MakKarrison care a trăit o perioadă îndelungată alături de ei. Acesta le-a documentat viaţa şi a descoperit că secretul pentru longevitatea acestora este dieta lor. Scoţianul a descoperit că mănâncă puţină carne, şi iau masa doar de două ori pe zi. În plus, înnoată în apa îngheţată, iar o plimbare de 15-20 km este cât se poate de normală.

    R. Bircher detaliază felul în care trăieşte poporul din Hunza în cartea sa “Hunza-people who do not know disease”:

    – dieta e dominată de fructe şi legume
    – mănâncă multă hrană neprepărată, crudă
    – consumă foarte puţină sare
    – alcoolul şi dulciurile sunt consumate foarte rar

    În 1963, o echipă medicală franceză a mers într-o expediţie în Hunza şi au stabilit că speranţa medie de viaţă este de 120 de ani. Mai mult, în 1977, în cadrul unui congres despre cancer, potrivit mai multor oameni de ştiinţă, în Huzna s-a constatat absenţa cancerului în orice formă.

  • Ultramaraton de lux

    Unii aleg să-şi verifice forma fizică sau să facă mişcare alergând pe distanţe mari, de unde şi popularitate în creştere a ultramaratoanelor (curse care depăşesc distanţa clasică a maratonului) în ultimii ani. Ultramaratoanele au atras, scrie Financial Times, cel puţin 600.000 de participanţi în 2018, de exemplu, care au concurat pe trasee mai multe sau mai puţin dificile. Cum amatorii de astfel de curse trebuie să-şi asigure de regulă, mâncarea şi echipamentul necesar, au apărut şi oferte care să-i scape de bătaia de cap şi să le asigure condiţii cât mai apropiate de lux. Un astfel de eveniment, Highland Kings, se pregăteşte pentru anul viitor, fiind lansat de compania Primal Adventure deţinută de un fost militar. Cei care doresc să participe va trebui să plătească 15.000 de lire sterline,

  • Bălăceală de închiriat: după modelul Airbnb al locuinţelor de închiriat, a venit rândul piscinelor

    După cei care-şi închiriază locuinţele sau o parte din ele, grădinile ori spaţiu pentru bagajele călătorilor prin platforme ca Airbnb, a venit rândul altei categorii să câştige din închirieri pentru cei care caută un loc de petrecut timpul liber.

    Aceştia pun la bătaie piscinele pe care le au în curte şi nu le folosesc suficient, ca să-şi mai recupereze din costurile construcţiei ori să mai câştige un ban. Bineînţeles, nu trebuie să se zbată singuri să găsească clienţi, şi în acest domeniu ajungând platforme online care pun în legătură doritorii de bălăceală cu cei care le pot oferi ce caută. O asemenea platformă este Swimply, care permite proprietarilor să-şi pună piscina la dispoziţia altora contra unui tarif orar ori una concurentă, Peerspace, care a pornit ca intermediar de locuri de filmare şi făcut poze, adăugând apoi şi oferta de piscine de închiriat.

    Swimply s-a lansat în urmă cu trei ani în Statele Unite, activând însă şi în Canada şi Australia. Popularitatea platformelor care intermediază închiriatul de piscine a crescut de când cu pandemia şi restricţiile de călătorie, care i-au obligat pe mulţi să caute alte soluţii de petrecere a timpului liber dacă tot n-au putut pleca în vacanţă.

    Piscinele se închiriază pentru un tarif orar de câteva zeci până la 100 de dolari, stabilit de proprietari, care decid şi numărul de persoane pe care-l pot primi şi eventuale tarife suplimentare. În cazul închirierii de piscine însă, proprietarii nu pot pleca liniştiţi de acasă, ei trebuind să stea să se asigure că oaspeţii plătitori nu se accidentează sau că cei care vor o petrecere la piscină nu produc stricăciuni.

  • Cum poate ajunge Bucurestiul din nou al oamenilor. Acum este oraşul maşinilor şi al betoanelor – unul dintre locurile cu cel mai aglomerat TRAFIC DIN LUME

    Bucureştiul apare ca fiind unul dintre oraşele cu cel mai îngrozitor trafic din lume, dar este un oraş foarte prietenos cu start-up-urile. Tot Bucureştiul ar fi unul dintre cele mai bune oraşe pentru gameri şi este plăcut de mulţi turişti pentru că este ieftin şi sigur. Dar cu toate acestea, Bucureştiul nu prinde niciodată un loc în topul celor mai fericite oraşe din lume.

    Soluţiile pentru transformarea CAPITALEI în beneficiul locuitorilor sunt însă mai la îndemână decât ne-am imagina, dar presupun o schimbare de optică aproape radicală în care omul devine mai important decât maşina sau betonul. Iniţiativa Străzi Deschise, prin care anumite artere sunt în weekend exclusiv pietonale, exact asta face. Iar de la antreprenori la simpli trecători, toţi cred că prin permanentizarea şi extinderea unor astfel de iniţiative oraşul va redeveni al oamenilor, spre fericirea tuturor.

    Începând cu 29 mai şi până pe 17 octombrie, în centrul Bucureştiului, străzile sunt deschise pentru pietoni şi închise pentru maşini, pe durata weekendurilor, de la Grădina Kiseleff la Dâmboviţa şi de la Grădina Icoanei la Grădina Cişmigiu. „Proiectul Străzi Deschise a fost iniţiat de ARCEN în 2020 într-o variantă pilot şi continuat în 2021 în colaborare cu BAZA (ONG dedicat promovării Bucureştiului), susţinut de CEC Bank şi implementat de Primăria Capitalei.

    Bucureştiul în momentul de faţă are o problemă destul de mare în ceea ce priveşte spaţiul public, atât ca suprafaţă pe cap de locuitor (suntem capitala cu cele mai scăzut număr de metri pătraţi de parcuri şi grădini publice), cât şi ca lipsă de pieţe publice în care oamenii să se întâlnească, să privească, să vorbească”, spune Alberto Groşescu, director executiv ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), un ONG care şi-a făcut din tema vieţuirii urbane de calitate un scop în sine.

    Astfel, Străzi Deschise este un manifest pentru viitorul oraşului şi un pas important pentru o viaţă urbană de calitate. Proiectul iniţiat de ARCEN în 2020 propune să pună în valoare spaţiul public, să crească siguranţa pentru pietoni şi biciclişti, să ofere o nouă perspectivă de raportare a locuitorilor faţă de oraş şi să încurajeze activităţile recreaţionale în spaţiul public. Reducerea accesului auto în centrul oraşului încurajează mersul pe jos, un pas necesar în vederea reducerii poluării.

    „Străzi Deschise e o şansă pentru comercianţii afectaţi de pandemie, creşterea economiei locale şi atractivitatea turistică a oraşului, aducând Bucureştiul în rândul capitalelor europene”, mai spune reprezentantul ARCEN.

    Ioana, 37 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor

    „Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună.”

    Proiectul Străzi Deschise cuprinde 7 zone pietonale, 34 de străzi şi 11,66 km de străzi care devin pietonale în fiecare sâmbătă şi duminică, între 11.00 – 22.00, în perioada 29 mai – 17 octombrie 2021. Circulaţia în aceste zone este posibilă pentru rezidenţi (cu reducerea vitezei de deplasare la 10km / oră pe segmentele pietonale), dar şi pentru vehiculele care aparţin serviciilor de urgenţă. Chiar dacă la prima vedere pare că este o măsură destul de simplă, instituirea unor zone pietonale a venit cu multe provocări legate de siguranţa pietonilor, menţinerea liniilor STB, accesul riveranilor etc. „După primul weekend străzile s-au umplut de zeci de mii de oameni, de toate vârstele, care au luat cu asalt centrul într-o tentativă de redescoperire a oraşului. Totodată este foarte vizibil faptul că proiectul a avut un impact destul de mare şi în ceea ce priveşte micile afaceri din aceste zone care au beneficiat de un flux de clienţi mult mai mare decât de obicei.

    Am primit zeci de comentarii de la oamenii care au descoperit că îţi poţi petrece weekendul în Bucureşti”, completează Alberto Groşescu.

    Atmosfera creată de această iniţiativă este senzaţională, la fiecare sfârşit de săptămână familii întregi, cu copii, cupluri cu animalele de companie, turişti, corporatişti, orice fel de locatar al Bucureştiului având posibilitatea de a se plimba pe unele dintre cele mai frumoase artere ale oraşului, fără teama maşinilor. Efectul este aproape de festival şi este un sentiment straniu într-un oraş atât de aglomerat, betonat, stresat cum este Bucureştiul. „Când am văzut în primele zile de Străzi Deschise râurile de oameni la promenadă pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ce nevoie profundă avem de viaţă urbană reală. Un oraş nu e format din pietre, beton şi semne de circulaţie, e format din poveştile oamenilor spuse la un colţ de stradă, din amintirile legate de un loc anume, din întâlnirile întâmplătoare la plimbare. Iar a te plimba în Bucureşti pare mereu o extravaganţă, a merge pe jos un lux”, spune Ioana, 38 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor. Oraşul Fericit, carte scrisă de Charles Montgomery, dă multiple exemple de oraşe din Danemarca până în SUA sau America de Sud în care strategia de dezvoltare urbană a pus în centru omul, nu maşina. Mereu concluzia a fost aceeaşi, niciodată creşterea investiţiilor în infrastructura dedicată maşinilor nu a contribuit la creşterea fericirii locuitorilor. Doar maşinile poate au fost fericite, niciodată oamenii din ele, pentru că de fapt prin banii daţi pe şosele în oraşe nu se instituie decât un deşert social. „Oricât de mult ne-am plânge în legătură cu ceilalţi, nimic nu este mai dăunător pentru sănătatea psihică decât un deşert social. Un studiu despre oraşele elveţiene a descoperit că tulburările psihice, inclusiv schizofrenia, sunt cele mai frecvente în cartierele cu cele mai nesemnificative reţele sociale. Izolarea socială este posibil să fie cel mai periculos factor de mediu al vieţii urbane, mai mare decât zgomotul, poluarea sau chiar aglomeraţia. Oamenii conectaţi dorm mai bine noaptea. Sunt mai în măsură să facă faţă adversităţilor. Trăiesc mai mult. Afirmă că sunt mai fericiţi”, scrie Montgomery.

    Mihaela, 37 de ani, specialist în comunicare

    „Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă.”

    Exemplul Danemarcei şi al regândirii Copenhagăi este uluitor. Lipsită de o climă prietenoasă, Copenhaga a decis totuşi să închidă centrul pentru maşini şi să-l deschidă pentru oameni. Experimentul a funcţionat, indiferent de vremea de afară oamenii stând cu drag la o cafea pentru a se uita la alţi oameni. Dincolo de plăcerea socială, plăcerea de a face business a fost o altă descoperire. Centrul a înflorit, estetica lui s-a schimbat. „În anii 1980, majoritatea oraşelor mari din ţară (Danemarca) au interzis ca băncile să-şi deschidă noi filiale pe principalele străzi de cumpărături. Nu pentru că danezii ar urî băncile, ci pentru că faţadele pasive de bancă alungă viaţa de pe trotuare, iar un număr mare al acestora poate ucide o stradă. Dreptul cetăţenesc de a avea un domeniu public sănătos şi plin de viaţă a surclasat dreptul oricui de a-l ucide”, se mai arată în volumul lui Montgomery. Frumuseţea de pe Calea Victoriei stă chiar în diveristatea businessurilor care au apărut în anii de tranziţie de la arteră de shopping, la arteră de cafenele, baruri sau berării. La gelateria Velocità, de exemplu, coada este de peste 20 de oameni în weekend. „Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise”, spune George Pop, antreprenorul care a deschis anul trecut gelateria de pe Calea Victoriei, dar care recent s-a retras din această afacere pentru a se dedica altor proiecte. „Aş face o singură bandă pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis”, spune Pop, cel care se concentrează acum pe proiectul Liberté, spaţiu-concept meticulos gândit, care pune într-o nouă lumină savarina, posibil cel mai îndrăgit desert local.

    Peste drum, în timp ce unii stau să aştepte cupa de îngheţată de fistic sărat de la Velocità, la BAR A1 nu mai este niciun loc liber la masă. „Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu ştii la ce să te aştepţi”, spun reprezentanţii BAR A1. Dincolo această dilemaă de weekend, Străzile Deschise, mai ales după pandemie, sunt un fel de magie. „Mai ales că venim după o perioadă traumatizantă de luni de zile în care poliţia făcea vizite zilnice ca să numere oamenii şi distanţa dintre ei. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie. Şi, probabil că pe măsură ce proiectul se mai maturizează, vor mai apărea şi alte zone pietonale atractive care vor reduce presiunea de trafic pe Calea Victoriei-Amzei”, mai spun proprietarii BAR A1.

    Alberto Groşescu, director executiv ARCEN

    „Ne dorim ca proiectul Străzi Deschise să fie replicat în fiecare an, iar pe termen lung zonele pietonale pot fi permanentizate, dar este important ca în momentul în care se întâmplă acest lucru să existe la nivelul centrului oraşului o serie de alternative de transport în comun, parcări şi sisteme inteligente care să diminueze efortul logistic al autorităţilor.”

    George Pop, antreprenor HoReCa

    „Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise. Aş face o singură bandă pe Calea Victoriei pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis.”

    Astfel, zonele pietonale sunt cerute şi de oameni, dar şi de business. Alături de ele, parcurile, limitările de viteză au fost soluţii aplicate în multe oraşe din lume care au avut efecte nebănuite dintr-un motiv foarte simplu. Oamenilor le place să stea împreună şi de cele mai multe ori să se uite la alţi oameni. Exact asta se întâmplă acum pe Calea Victoriei. „Prima dată când am ajuns la Roma, s-a nimerit o zi de weekend în care străzile de lângă Colosseum erau închise pentru maşini. A fost o senzaţie minunată de libertate, pe care de atunci o caut peste tot pe unde ajung. M-am bucurat să văd că avem acestă iniţiativă în Bucureşti, încă de anul trecut şi că a continuat şi anul acesta. Se vede că este încă la început, dar oamenii sunt în mod clar atraşi de un spaţiu public al lor, în care să poată lăsa copiii sau căţeii liberi să alerge sau să se joace fără grija maşinilor”, spune Mihaela, specialistă în comunicare. Tot ea mai spune însă că Bucureştiul este un oraş în care nu se regăseşte. În unele cazuri, aşa cum este cel al Mihaelei, iniţiative punctuale, cum este proiectul Străzilor Deschise, nu mai pot repara ani întregi în care oraşul şi cei care l-au condus i-au neglijat chiar pe cetăţeni. „Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă”, spune Mihaela. Astfel, experimente precum cel al Străzilor Deschise nu trebuie să rămână izolate, crede Ioana. „Mi-aş dori să devină o normalitate, o rutină de a-ţi vizita oraşul, aşa cum îţi vizitezi un prieten. Fără tam-tam, hore şi concerte în stradă, ci natural, ca să îl auzi şi pe el, oraşul.” Ioana adaugă că această iniţiativă ar putea fi continuată cu alte şi alte străzi, alte cartiere. „Şi poate astfel am reuşi să ne cunoaştem şi vecinii şi să sădim sămânţa unei comunităţi – un cuvânt atât de golit de înţeles acum”, mai spune Ioana. Chiar şi în cartea lui Montgomery, este tratat acest subiect, cel al comunităţii lipsite de fond. „Bârfim pe Twitter sau ne contrazicem pe pereţii Facebookului. Căutăm şi cercetăm perspective amoroase online. Am devenit atât de buni la privatizarea confortului nostru, a timpului liber şi a comunicării, încât viaţa urbană devine lipsită de timpul petrecut cu oamenii care nu sunt deja colegi, familie sau prieteni apropiaţi. Sugestiv, cuvântul comunitate este tot mai utilizat pentru a se referi la grupuri de persoane care folosesc aceleaşi mijloace media”, se arată în studiul Oraşul Fericit. Şi aşa cum Mihaela spune că nu se regăseşte în Bucureşti, pentru Ioana oraşul încă merită efortul, dar schimbările sunt necesare şi chiar la îndemână pentru a face această relaţie complicată să meargă. Până nu este prea târziu. „Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună”, mai spune Ioana.

    Reprezentant BAR A1

    „Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu Ştii la ce să te aştepţi. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie.”

     

  • Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu

    Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

    „Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

    „Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.

    Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.

    Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator. Tot ca o formă de susţinere a mediului, la cabană se implementează şi se încurajează colectarea selectivă a deşeurilor. De încurajare beneficiază şi mâncarea bună. „Gătim tradiţional, cu reţete din cartea lui Radu Anton Roman, folosind produse de la fermele din zonă, procesate tradiţional, fără conservanţi. Pe cât se poate, folosim legume româneşti.”

    Accesul la cabana Andolia se face pe o potecă marcată de circa 700 de metri lungime, care se parcurge în aproximativ 25 de minute. Pentru cei care nu vin pregătiţi să ia din prima natura în primire, echipa de la pensiune este pregătită cu maşinile proprii. Iarna, accesul se face obligatoriu cu vehicule speciale, ţinând cont că drumul este o adevărată experienţă off-road. Până la urmă, tot la capitolul „experienţe zonale” se încadrează. „Suntem la început de drum şi am avut luni foarte bune, dar şi luni mai puţin bune. Până acum, turismul a fost, în mare parte, de weekend. Am deschis în pandemie şi, în consecinţă, nu am avut turişti străini, deşi ştim că ei vor fi cei mai încântaţi să exploreze meşteşugurile pe care le avem spre iniţiere.”

    Capacitatea cabanei Andolia este de opt camere cu câte două locuri. Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei. Totul, pentru o evadare preţioasă în Andolia, un colţ de rai despre care localnicii spun că s-ar traduce „între văi”. „Mergând pe ideea că totul se construieşte cu răbdare şi iubire, putem spune că povestea merge mai departe, urmând să construim în zonă căsuţe tradiţionale, autentice, inspirate dintr-un ghid de arhitectură locală”, mărturiseşte Radu Arseni. Practic, într-un an-doi, el vrea să creeze un cătun de munte, cu odăi tradiţionale, în care să poată caza turiştii nostalgici după gospodăria bunicilor de la ţară.

    Radu Arseni, proprietarul cabanei Andolia: „Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei.