BusinessMagazin

Category: Special

  • Povestea antreprenorului care a fondat, la doar 24 de ani, o companie cu venituri de miliarde de dolari

    Mark Reynolds Hughes s-a născut pe 1 ianuarie 1956 în Los Angeles, în familia lui Stuard Hartman şi a Annei Jo Hughes. Când avea 14 ani, părinţii săi au divorţat, iar Hughes a rămas în custodia mamei. Divorţul a avut un impact emoţional puternic asupra mamei sale, care a început să consume somnifere şi amfetamină. În clasa a noua, Hughes a abandonat şcoala şi a început să se drogheze. 

    La vârsta de 16 ani, a fost trimis la o şcoală privată din California pentru reabilitarea adolescenţilor cu probleme. Aici a primit misiunea de a vinde bilete pentru tombole şi a dovedit în scurt timp că are calităţi înnăscute pentru domeniul vânzărilor. Când avea 19 ani, mama sa a murit din cauza unei supradoze de droguri.

    Un an mai târziu, în 1976, s-a angajat ca agent de vânzări în cadrul companiei Seyforth Laboratories, care comercializa produse pentru dietă, devenind unul dintre cei mai buni agenţi. După ce, în 1979, compania a dat faliment, Hughes a găsit un nou job în compania Golden Youth, unde trebuia să vândă echipamente pentru exerciţii fizice şi produse pentru controlul greutăţii. După un timp, a întâlnit-o în cadrul companiei pe Kathryn Whiting, câştigătoare a concursului de frumuseţe Miss Santa Monica, care avea să devină prima dintre cele patru soţii ale sale.

    După ce şi compania Golden Youth a dat faliment, Hughes s-a hotărât să îşi deschidă propriul business. În iarna anului 1980, la doar
    24 de ani, antre­prenorul a fondat, în Los Angeles, compania Herbalife International, care avea să devină cel mai mare distribuitor de produse pe bază de plante la nivel mondial.

    La mijlocul anilor ’80, Hughes a fost dat în judecată de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, de biroul procurorului general din California şi de Departamentul de Stat pentru Sănătate în legătură cu afirmaţiile false despre beneficiile produselor Herbalife asupra sănătăţii şi despre diferitele scheme utilizate pentru a le comercializa. De asemenea, agenţiile de sănătate au acuzat compania de încălcarea standardelor de etichetare şi de utilizarea unor practici de vânzări necorespunzătoare. După ce a fost audiat, Hughes a fost de acord, în cele din urmă, să plătească o amendă de 850.000 de dolari.

    În 1991, antreprenorului şi celei de-a treia soţii li s-a născut un fiu, Alexander Reynolds „Alex“ Hughes. Stresul şi programul prelungit i-au afectat sănătatea lui Hughes, care, pe fondul unei pneumonii recurente, a început un tratament care i-a cauzat grave probleme cu somnul. Din acest motiv, medicul său i-a prescris un antidepresiv puternic, care conţinea doxepină.

    Pe 21 mai 2000, autorităţile au anunţat că Mark Hughes a murit, la 44 de ani, în urma unei supradoze accidentale, după ce a amestecat alcool cu o cantitate prea mare de somnifere.

    Alexander Hughes, fiul antreprenorului, pe atunci în vârstă de nouă ani, a fost numit singurul beneficiar al averii tatălui său, estimată la circa 400 de milioane de dolari. Hughes a introdus totuşi o clauză care prevedea că averea urma să fie administrată de tatăl său, Jack Reynolds, alături de un avocat şi de CEO-ul de atunci al Herbalife, Christopher Pair, până când fiul său împlinea vârsta de 35 de ani.

    În prezent, compania, care  a avut anul trecut veni­turi de peste 4,4 miliarde de dolari, este prezentă în 95 de ţări şi îşi vinde produsele prin intermediul a peste 2 milioane de distribuitori independenţi.

  • Cum sunt exploataţi copiii pentru a obţine metalul căutat de toate marile corporaţii pentru ca noi să avem tehnologia pe care o dorim

    Marii producători de maşini şi tehnologie se află aşadar într-o goană după cobalt, fără de care nu pot alimenta vehiculele electrice şi telefoanele. Ei se confruntă însă cu o mare problemă: majoritatea cobaltului folosit la bateriile litiu-ion provine dintr-o ţară în care copiii lucrează în mine.

    O investigaţie a celor de la CNN a scos la iveală faptul că un număr semnificativ de copii sunt obligaţi să muncească în minele de cobalt din Republica Democrată Congo. Ţara produce aproape două treimi din cantitatea globală de cobalt, deţinând cea mai mare rezervă mondială de minereu.

    Amnesty International a evidenţiat problema exploatării minorilor în 2016, în vreme ce Glencore, unul dintre cei mai mari producători de cobalt, a atras atenţia în luna mai că mai multe mine de dimensiuni reduse folosesc exclusiv copii.

    „Congo produce mai mult de jumătatea din cantitatea de cobalt din lume”, spune Maria Canadas, şeful Amnesty International. „Iar 20% din exporturile de cobalt din Congo provin din mine din sudul ţării, unde muncitorii scot cobaltul cu mâinile, fără nicio unealtă sau protecţie”, adaugă ea. Mai mult, potrivit unui raport al Amnesty, mulţi dintre muncitorii din aceşte mine sunt copii care lucrează de la răsărit la apus, şapte zile din şapte. „Aproximativ 40.000 de copii lucrează în astfel de mine, potrivit UNICEF”, spune Canadas.

    Problema pare să fie din ce în ce mai serioasă: cererea tot mai mare a dus la creşterea cu 400% a preţului cobaltului în ultimii doi ani, iar asta s-a tradus într-un plus cu 18% al producţiei din aşa-numitele „mine artizanale” din Republica Democrată Congo. Reprezentanţii Glencore au declarat, în mai multe rânduri, că nu cumpără materie primă de la minele de dimensiuni reduse, operate în comunităţile locale. Cei de la CNN au aflat însă că e destul de uşor pentru companii să evite negocierile directe cu micii producători, pentru că dealerii din Congo au fost filmaţi cumpărând cobalt fără a verifica locul de provenienţă sau sistemul de lucru din mine. Minereul e apoi trimis la procesare, loc unde e amestecat cu materie primă din alte mine, pierzându-şi astfel caracteristicile iniţiale.

    O maşină medie cântăreşte aproximativ 1.300 de kilograme, din care metalele reprezintă aproximativ o tonă: oţel, fier, aluminiu, cupru şi cantităţi mici de platină. Autovehiculele electrice nu au componente metalice grele, cum ar fi motorul cu combustie, dar folosesc sute de kilograme de materii prime pentru baterii: litiu, cobalt, grafit, nichel şi mangan. Dacă producătorii de automobile ar insista, companiile miniere ar putea oferi materii prime produse în condiţii mai bune. Experţii estimează că o astfel de abordare ar creşte preţul unei maşini noi cu cel mult 200 de euro. Însă diferenţa de costuri este încă prea mare pentru unii producători de autovehicule din Germania, care acum realizează mai mult profit ca oricând.

    Producători auto precum BMW, Volkswagen sau Daimler au recunoscut că verificarea sursei e un proces extrem de complicat.

    Reprezentanţii BMW au declarat pentru CNN că fac toate eforturile pentru „a asigura cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte condiţiile de muncă”. Aceştia au mai spus că iau în calcul posibilitatea de a cumpăra cobalt direct de la mineri, evitând astfel minele care exploatează minori.

    Apple este o altă companie care poartă discuţii cu mineri ce se supun normelor guvernamentale, după ce a renunţat anul trecut la toate contractele cu minele artizanale.

    Volkswagen, care plănuieşte să lanseze mai multe modele electrice, a introdus noi reguli pentru distribuitori, încercând să se asigure că niciun copil nu este exploatat pe lanţul de distribuţie. „Simplu spus, dacă un furnizor sau un subcontractor nu acceptă aceste reguli şi nu ia măsurile necesare, vom fi obligaţi să renunţăm la colaborarea cu acela”, au declarat reprezentanţi ai companiei în decembrie 2017.

    Un caz interesant este cel al Tesla, care foloseşte câteva kilograme de cobalt pentru fiecare maşină electrică produsă. Compania a transmis celor de la CNN că achiziţionează majoritatea cobaltului necesar din afara Republicii Democrate Congo şi că se asigură că materialele folosite vin de la surse responsabile. Deşi compania a spus că realizează audituri la faţa locului pentru a verifica operaţiunile desfăşurate de furnizori, un act depus la instituţia americană responsabilă de supravegherea financiară (SEC  US Securities and Exchange Commission) a relevat faptul că lanţul de distribuţie nu e chiar atât de bine pus la punct precum l-au prezentat oficialii companiei. „Mulţi dintre furnizorii noştri cumpără materia primă de la distribuitori sau dealeri, nu de la cei care operează minele. Prin urmare, determinarea corectă a originii materialelor e dificilă”, nota actul respectiv.

    GM, un alt producător auto important, a transmis că are „toleranţă zero pentru exploatarea minorilor în cadrul lanţului de distribuţie”, finanţând cursuri pentru furnizorii aflaţi în zone de mare risc.

    Filiera chineză

    Potrivit companiei de consultanţă Darton Commodities, cel puţin jumătate din cantitatea globală de cobalt trece, la un anumit moment dat, prin China. Cei de la Renault au declarat, pentru CNN, că lanţul de distribuţie pentru baterii include şi grupul chinez Huayou, specializat în minerit, care deţine compania Congo Dongfang International Mining. Aceasta din urmă a fost acuzată de Amnesty International în 2016 că achiziţionează cobalt produs în zone din Republica Democrată Congo unde exploatarea minorilor e o practică uzuală.

    La solicitarea celor de la CNN, Huayou a anunţat că suspendă procesul de cumpărare a cobaltului de la minele de mici dimensiuni: „Huayou este singura companie chinezească de profil (procesarea cobaltului – n.red.) preocupată de problemele etice legate cobaltul din Republica Democrată Congo”. O sursă a celor de la CNN a declarat însă, sub protecţia anonimatului, că Huayou achiziţionează în continuare minereu prin intermediul unor subcontractori.

    În 2012, SEC a introdus o serie de norme ce obligă companiile să ofere detalii despre lanţul de distribuţie, mai ales în ceea ce priveşte materia primă provenită din zone cu o proastă reputaţie. Aceste reguli nu erau însă gândite pentru protecţia minorilor, ci pentru a exista o certitudine că sumele plătite de companiile americane nu ajung să finanţeze grupări militare sau teroriste. Surprinzător, pe lista materiilor prime pentru care se cer explicaţii nu apare şi cobaltul. Uniunea Europeană a anunţat măsuri similare ce vor intra în vigoare în 2021, dar nici de această dată cobaltul nu a fost inclus.

    Investiţii majore în mine sunt necesare pentru a evita creşteri puternice de preţuri care ar determina stagnarea reducerilor de costuri pentru baterii, indică analiştii de la Bloomberg New Energy Finance într-un raport. Deficitul de cobalt ar putea apărea mai devreme decât se estimase anterior, iar acesta ar putea ameninţa vânzările de autovehicule electrice în următorii cinci până la şapte ani, potrivit raportului.
    O soluţie ar putea veni din Australia, care deţine a doua cea mai mare rezervă de cobalt din lume  1,1 milioane de tone sau 15% din cantitatea globală disponibilă. „Suntem în discuţii cu zece producători de baterii”, a declarat pentru Reuters directorul agenţiei australiene care gestionează resursele subterane, Benjamin Bell. „Companii din Germania, Japonia, China sau Coreea de Sud sunt în contact cu noi pentru că au înţeles că materia primă din Republica Democrată Congo nu va mai fi considerată acceptabilă peste o anumită perioadă de timp.” El admite însă că exploatarea este mult mai scumpă în Australia.

    Cu toate acestea, mai multe companii au început deja afaceri: Aeon, un concern din Queensland, a demarat la finalul lui 2017 un proiect în valoare de 23 de milioane de dolari. Un alt exemplu este Clean TeQ, care a început ca o companie specializată în tratarea apei, dar după achiziţionarea unei exploatări miniere a ajuns la o capitalizare de piaţă de aproape 650 de milioane de dolari.

    O reacţie interesantă a venit din partea Suediei, care – deşi nu deţine resurse semnificative – a anunţat recent că îşi va intensifica eforturile de a descoperi minerale preţioase cum sunt cobaltul şi litiul, componente de bază în producţia de baterii. Guvernul ţării va investi 10 milioane de coroane (1,26 milioane de dolari) în următorii doi ani pentru a descoperi existenţa acestor minerale, considerate importante pentru creşterea viitoare a economiei ţării. Mai mult, agenţia guvernamentală Geological Survey of Sweden (GSS) crede că există potenţial pentru extinderea producţiei de minerale mai neobişnuite, ca tungstenul, şi pământuri rare.

    Richard Muyej, guvernator al provinciei Lualaba din sudul Republicii Democrate Congo, le-a explicat celor de la CNN că deşi problemele persistă în anumite mine, situaţia generală s-a îmbunătăţit în ultimii ani. „Drumul nu e întotdeauna uşor, pentru că trebuie să schimbăm obiceiuri şi mentalităţi, iar oamenii din Congo se află într-o situaţie financiară vulnerabilă”, a spus Muyej. El şi-a exprimat de asemenea frustrarea faţă de contrastul dintre sărăcia congolezilor şi bogăţia companiilor care vin să cumpere cobalt. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a asigura transparenţa exploatării şi a producţiei”, a subliniat guvernatorul. „Dacă aceste multinaţionale au intenţii bune, atunci să vină să discute cu noi.”

  • Când şi-a deschis primul magazin nu se aştepta să se îmbogăţească, spera să supravieţuiască. Vezi ce sumă a luat pe afacere când a vândut-o – VIDEO

    Printr-o combinaţie de politici de marketing, educaţie pentru consumatori şi activism social, The Body Shop ltd. a rescris regulile afacerilor în industria cosmetică globală şi a făcut-o pe Roddick una dintre cele mai bogate femei din Marea Britanie.

    Născută în 1942, Anita Perella a fost a treia din cei patru copii ai unei familii de italieni imigranţi din Littlehampton, Anglia. Deşi mama sa îşi dorea pentru ea o carieră de profesoară, dorinţa ei de aventură era prea puternică ca să o ţină în sala de clasă. După un an de studii la Paris şi încă un an la Geneva, a început aventura pe care ea însăşi a numit-o ”traseul hippie“, care a purtat-o prin Europa, Pacificul de Sud şi Africa; aşa a intrat în contact cu ritualurile şi obiceiurile multor culturi din lumea a treia, inclusiv formele lor de protejare a sănătăţii şi îngrijire a corpului.

    La întoarcerea sa în Anglia s-a întâlnit cu Gordon Roddick, un spirit boem la fel ca ea, iar cei doi s-au căsătorit în 1970 şi, la scurt timp, au deschis un hotel, urmat de un restaurant. Câţiva ani mai târziu, Gordon Roddick a decis să-şi îndeplinească un vis: o călătorie de la Buenos Aires, Argentina, până la New York, SUA, şi nu oricum, ci călare. Admirând spiritul libertin al soţului său, antreprenoarea a acceptat să vândă restaurantul pentru a-i finanţa călătoria. Ulterior, pentru a se întreţine pe ea şi pe fiicele sale în absenţa soţului, a hotărât să deschidă un mic magazin în care să poată pună în aplicare câteva dintre cunoştinţele sale cosmetice dobândite în timpul călătoriilor.

    Cu ajutorul soţului, a obţinut un împrumut de 6.500 de dolari, a contractat un producător local de plante şi a deschis o mică fabrică pe litoral şi primul magazin The Body Shop. Totul se făcea pe baza unui buget strict, fără nicio concesie pentru estetică. Spre exemplu, a decis să picteze magazinul cu verde pentru că ascundea totul, chiar şi petele umede de pe pereţi, şi oferea discounturi clienţilor care îşi aduceau înapoi recipientele goale. De asemenea, clienţilor li se permitea să aleagă dintr-o gamă de uleiuri parfumate pentru a-şi personaliza cumpărăturile, deoarece era mai ieftin decât să adauge parfumuri scumpe în fiecare recipient. A evitat publicitatea plătită, bazându-se, în schimb, pe interviuri bine plasate, promovând cauze sociale şi oferind broşuri în magazine.

    Combinaţia de produse, strategie bună de relaţii publice, un personal bine pregătit şi un cumul de valori bine definite a generat rapid o poveste. |ntr-un an afacerea lui Roddick a crescut atât de mult încât a deschis un al doilea magazin. Când soţul aventurier s-a întors în primăvara anului 1977, The Body Shop era atât de popular, încât soţii Roddicks au început să se extindă prin francize. Unul dintre ingredientele-cheie ale afacerii a fost activismul social, sprijinul vocal pentru cauze precum Greenpeace, Amnesty International, salvarea pădurilor tropicale şi interzicerea testelor pe animale, iar asta s-a tradus în creşterea vânzărilor.

    Până în vara anului 1992, existau peste 700 de magazine The Body Shop, care generau vânzări de 231 milioane de dolari, fiind considerat al doilea cel mai popular şi respectat brand din Marea Britanie. Roddick afirma deseori că scopul afacerii sale nu sunt atât banii, cât implementarea principiilor etice şi morale ca standard de management; în 2006 The Body Shop a fost preluat de L’Oréal într-o tranzacţie de 652 milioane de lire sterline. Anita Roddick a decedat în 2007 şi a lăsat o mare parte din avere organizaţiilor caritabile.

  • A cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării, iar acum compania lui vinde de peste 6 miliarde de dolari pe an

    Thomas Jacob Hilfiger s-a născut pe 24 martie 1951, într-o familie modestă, şi a crescut în micul oraş Elmira din New York. Tatăl său a fost ceasornicar, iar mama sa a lucrat ca asistentă medicală. Tommy era al doilea dintre cei nouă copii ai familiei Hilfiger, iar lipsurile erau constante în casa lor. Pentru a-şi putea cumpăra cărţi sau haine, tânărul îşi lua diverse joburi de la vârste fragede: a cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării. Pe de altă parte, încă din copilărie Hilfiger era interesat de haine şi modă, dar în micul său oraş natal moda era în mare măsură lipsită de importanţă.

    Într-o zi de vacanţă, Tommy Hilfiger şi câţiva prieteni au vizitat New York City, iar acea călătorie i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În anii 1960, tânărul a decoperit mişcarea hippie, fiind extrem de încântat de viaţa nonconformistă şi hainele colorate promovate de acest curent, contradictorii, de altfel, cu viaţa în oraşul său natal. În acel moment, Tommy Hilfiger s-a hotărât ce drum vrea să urmeze în viaţă; s-a întors plin de entuziasm în Elmira, pentru a-şi realiza planul măreţ – acela de a-şi deschide propria afacere în domeniul modei. Dar părinţii săi nu au fost la fel de de entuziasmaţi de idee şi şi-au îndemnat fiul să continue şcoala şi să obţină o calificare profesională.

    Însă tânărul a crezut în talentul său de designer şi la doar 18 ani a deschis, împreună cu doi prieteni şi un capital de pornire de 150 de dolari, primul său magazin de modă, care se numea People’s Place. A cumpărat diverse modele de blugi, piesa reprezentativă în acele vremuri pentru mişcarea hippie, le-a readaptat după ideile sale şi apoi le-a vândut în magazin. Afacerea a devenit în curând un loc popular de întâlnire pentru tinerii din oraş, care au fost impresionaţi de creaţiile lui Tommy Hilfiger. Vreme de mai mulţi ani, magazinul său a avut succes, perioadă în care Hilfiger a fost mai implicat ca designer decât ca manager al afacerii. Iar când obiceiurile de cumpărare ale americanilor s-au schimbat, odată cu apariţia unor centre comerciale mari, afacerea sa a intrat în faliment. În ciuda acestui eşec, Tommy Hilfiger nu s-a lăsat demoralizat şi a crezut în talentul său. Aşa că a mizat totul pe o singură carte: s-a mutat în New York pentru a-şi începe de la zero cariera de designer de modă.

    După o evoluţie constantă, în 1984 acesta a pus bazele propriei case de modă, Tommy Hilfiger Corporation, iar la scurt timp şi-a lansat pe piaţă prima creaţie sub eticheta numelui său. Ulterior, s-a bazat pe campanii mari de publicitate, inclusiv postere uriaşe în Times Square din New York. Între timp, necunoscutul Tommy Hilfiger a ajuns în topul celor mai mari designeri americani, pe aceeaşi scenă cu Ralph Lauren şi Calvin Klein, care nu s-au ferit să-şi exprime dezamăgirea că un designer necunoscut a fost de atâtea ori comparat cu ei. Într-un interval scurt de timp, compania lui Hilfiger a crescut peste aşteptări, iar până în 1991 ajunsese deja la vânzări de peste 100 de milioane de dolari. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte, Tommy Hilfiger a creat o şi gamă largă de accesorii, cum ar fi încălţăminte, poşete şi pălării. În timp ce magazinele Hilfiger s-au extins la nivel global, brandul omonim a ajuns unul dintre cele populare din lumea modei.

    Tommy Hilfiger este, de asemenea, un cunoscut filantrop şi prin intermediul organizaţiei sale, TommyCares, susţine diverse iniţiative internaţionale şi organizaţii caritabile, inclusiv Salvaţi Copiii, Autism Speaks şi World Wildlife Fund. În noiembrie 2016, Hilfiger şi-a publicat memoriiile sub titlul ”American Dreamer“, în care reflectă experienţele sale în industria modei din ultimii 30 de ani.

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.

     

  • Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama NEFERICIRII altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari

    Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje. 

    Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

    După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT. 

    Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.

    Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului. 

    În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.

  • Don Facundo Bacardí Massó, numele celui care a dus romul în toată lumea – VIDEO

    Don Facundo Bacardí Masso s-a născut pe 14 octombrie 1814, în Sitges, un oraş din apropierea Barcelonei, Spania, în familia unor zidari. Ulterior, şi-a urmat fratele mai mare în Cuba şi s-a angajat în magazinul deschis de acesta în Santiago. 

    În 1844, s-a căsătorit cu Amalia Moreau, provenită dintr-o familie prosperă. Ei au avut şase copii: Emilio, Juan, Facundo Jr., María, José şi Amalia Jr. La trei luni după căsătorie, Bacardí a reuşit să-şi deschidă propriul magazin.

    În 1852, Santiago a fost devastat de un cutremur, urmat de o epidemie de holeră, timp în care antreprenorul a plecat împreună cu familia în Catalonia, pentru câteva luni. La întoarcere, şi-a găsit magazinul jefuit, iar condiţiile de business din ţară erau, de asemenea, mult afectate, pe fondul unei scăderi globale a producţiei de zahăr, unul dintre principalele motoare ale economiei. Deoarece businessul său nu mai putea fi restabilit, în 1855 Bacardí a declarat faliment.

    Curând însă, a pus bazele unei noi afaceri. Cu ajutorul lui José León Boutellier, un distilator francez, a început să experimenteze procedee de distilare şi filtrare multiplă a romului, în urma cărora băutura a fost lăsată să îmbătrânească în butoaie de stejar. Cei doi au folosit melasă de calitate superioară, iar băutura rezultată, un rom premium, rafinat, i-a încântat pe locuitorii obişnuiţi cu ronul, un tip de rom brut, dur, de slabă calitate.

    Pe 4 februarie 1862, cei doi asociaţi au achiziţionat o distilerie şi au pus bazele companiei Bacardí, Boutellier, and Company, în Santiago de Cuba, folosindu-se de capitalul oferit de fratele mai tânăr al lui investitorului, José.

    Bacardí a înţeles curând că pentru a-şi spori vânzările, băutura sa ar fi trebuit evidenţiată de un brand, aşa că a început să semneze fiecare transport de rom cu numele Bacardí M (de la Bacardí Massó). Ulterior, la propunerea soţiei sale, a adăugat imaginii brandului său celebra siglă reprezentată de un liliac. Firma a fost recunoscută în 1874.

    Mai târziu, investitorul a cumpărat acţiunile lui Boutellier şi a redenumit firma Bacardi and Company. Odată ce fiii săi s-au alăturat companiei, Bacardi a devenit o afacere de familie. Vânzările companiei au început să crească, iar în scurt timp băutura premium produsă de aceştia a câştigat mai multe premii în cadrul unor competiţii internaţionale, aşa că a început să se vândă şi în afara Cubei, la nivel global.

    În 1877, investitorul s-a retras de la conducerea companiei, preluată de fiii săi, Emilio (ales ca preşedinte), Facundo Jr. (maestru în mixologie) şi José (director de vânzări).

    A urmat o nouă perioadă tumultuoasă pentru Cuba, deoarece societatea începuse să lupte împotriva imperialismului spaniol. Bacardi şi fiul său, Emilio, implicat în politica naţionalistă, au fost arestaţi. |ntr-un final, a fost eliberat, însă fiul său a rămas în închisoare încă patru ani, timp în care compania a fost condusă de ceilalţi fraţi. Facundo Bacardí a murit pe
    9 mai 1886.

    Conform celor mai recente date disponibile, în 2014 cifra de afaceri a companiei a fost de 4,6 miliarde de dolari. Bacardi Limited are aproximativ 5.500 de angajaţi, peste 20 de unităţi de producţie (fabricare, distilare şi îmbuteliere) şi îşi vinde mărcile în peste 170 de ţări. Portofoliul companiei numără peste 200 de etichete, printre care mărci celebre precum Grey Goose, Bombay Sapphire sau Martini, la care se va adăuga, anul acesta, şi  brandul de tequila premium Patrón, achiziţionat, potrivit Forbes, contra sumei de 5,1 miliarde de dolari.

  • Puţini ştiu că pasta de dinţi nu a fost primul produs de succes al Colgate. Din ce a devenit faimoasă compania – VIDEO

    William Colgate s-a născut pe 25 ianuarie 1783, în Hollingbourne, Kent, Anglia, în familia lui Robert şi Sarah Colgate. Când avea şase ani, familia s-a mutat într-o fermă din apropierea oraşului Shoreham. Ulterior, Robert Colgate, mânat de idealurile republicane pe care le avea ca simpatizant al războiului de independenţă american şi al Revoluţiei Franceze, a decis, în martie 1798, să lase în urmă ferma din Shoreham Kent şi să emigreze în SUA. Familia s-a stabilit în Baltimore, Maryland. La scurt timp, au întemeiat o nouă fermă, în Harford County, Maryland. Robert Colgate a format un parteneriat cu Ralph Maher şi, ajutaţi de tânărul William, au început să producă săpunuri şi lumânări. |nsă în doar doi ani afacerea a fost închisă.

    În 1804, familia sa s-a stabilit în Delaware County, New York, iar William a reuşit să se angajeze ca ucenic într-o fabrică de săpun, experienţă care l-a ajutat ulterior să îşi pornească propria afacere. Astfel, în 1806, Colgate a pus bazele firmei William Colgate & Company, deschizând primul magazin, pe Dutch Street, în Manhattan. |n cadrul magazinului, a vândut iniţial săpun, lumânări şi amidon. În 1820, el a pornit şi o fabrică de amidon în oraşul Jersey şi, curând, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul New York.

    Colgate s-a căsătorit cu Mary Gilbert, cu care a avut trei copii: Robert, James şi Samuel. Pe lângă faptul că era un investitor foarte apreciat în comunitate, el era şi foarte credincios. Ca membru de cinste al unei congregaţii religioase, antreprenorul obişnuia să doneze lunar bisericii şi lucrării misionare între 10 şi 50% din câştigurile companiei. Spre sfârşitul vieţii, a povestit că făcea acest lucru deoarece, în momentul în care emigrase spre New York, pe drum, i-a povestit căpitanului vasului cu care călătorea că intenţionează să deschidă o fabrică de săpun în SUA, iar acesta l-a sfătuit să îşi împartă o întotdeauna o parte din câştiguri cu cei săraci, dacă businessul său va avea succes. Atunci a luat decizia de a dona întotdeauna un procent din câştigurile sale.

    În 1833, investitorul a suferit un atac de cord sever şi a continuat activitatea în afaceri abia după perioada de convalescenţă. În 1840, compania a început să vândă bucăţi de săpun în greutăţi uniforme.

    În 1857 Colgate a murit, iar compania a fost reorganizată sub numele de Colgate & Company sub conducerea fiului său, Samuel Colgate. |n 1872, au mutat sediul companiei în Kansas City, Kansas, unde au fabricat primul săpun parfumat de toaletă, Cashmere Bouquet. Un an mai târziu, compania a introdus prima pastă de dinţi Colgate, un produs aromat, vândut în borcane. |n 1890, Madison University din New York şi-a schimbat numele în Colgate University, în onoarea familiei Colgate şi drept mulţumire pentru suportul financiar oferit de-a lungul mai multor decenii.

    În 1896, compania a vândut pentru prima data pasta de dinţi ambalată la tub, Colgate Ribbon Dental Cream, idee care i-a aparţinut dentistului Washington Sheffield. |n acelaşi an, Colgate l-a angajat pe Martin Ittner, sub conducerea căruia a fost fondat unul dintre primele laboratoare de cercetare.

    În 1928, Palmolive-Peet a cumpărat Colgate şi au fuzionat, formând compania Colgate-Palmolive-Peet Company, devenită, în 1953,  Colgate-Palmolive Company, numele actual al companiei.

    Anul trecut, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, compania a avut un capital de piaţă de aproape 70 de miliarde de dolari, vânzări de 15,2 miliarde de dolari, un profit de 2,44 miliarde de dolari şi 36.700 de angajaţi.

  • Saudiţii şi petrolul – un capitol încheiat?

    Arabia Saudită, în frunte cu Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, îşi propune să treacă de la al doilea cel mai mare producător de petrol din lume la cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume. Economia bazată pe combustibili fosili se îndreaptă înspre tehnologie şi servicii, într-o ţară care începe să ofere mai multe drepturi femeilor şi să permită, dacă nu chiar să dorească, accesul turiştilor în număr cât mai mare.

    Uşile sunt închise, liniile de telefon sunt ocupate şi toate camerele sunt rezervate pentru următoarele trei luni. Hotelul Riyadh Ritz-Carlton a devenit brusc cea mai exclusivă şi luxoasă închisoare din lume.

    La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Arabia Saudită a început procesul de epurare a corupţiei, ţintind unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din ţară. Toate rezervările făcute la hotelul Ritz au fost anulate, iar agenţiilor de turism li s-a spus că respectiva clădire a fost preluată pentru uz guvernamental.

    Printre „oaspeţii” hotelului se numără miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, alţi 10 prinţi, patru miniştri şi câteva zeci de oficiali şi oameni de afaceri. Subiectul zilei în Arabia Saudită era „cine va fi următorul care va intra pe lista VIP-urilor de la hotelul Ritz”, scriu cei de la Bloomberg.
    Într-o zi normală, holul hotelului ţine locul unui salon de conferinţe, unde oficialii guvernamentali, consultanţii şi oamenii de afaceri mai importanţi se delectează cu ceai lângă statuetele de bronz aşezate pe podelele proiectate în stilul secolului XIV.

    În noiembrie însă, Ritz-Carlton a devenit închisoarea utilizată de noul lider saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a preluat coroana de la tatăl său, regele Salman bin Abdulaziz al Saud.

    Noul lider, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al apărării încă de la 29 de ani, conduce Arabia Saudită de la vârsta de 31 de ani, iar ambiţiile sale pot fi întrecute doar de dependenţa economiei saudite de „aurul negru”, fiind un stat cu rădăcini economice puternic înfipte în industria petrolieră. Fiind cea mai dezvoltată economie din lumea arabă, care are a doua cea mai mare rezervă petrolieră din lume şi este pe primul loc la nivel de export de combustibil fosil, Arabia Saudită şi-a câştigat titlul de superputere energetică.

    Cu toate acestea, Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a pus la bătaie 45 de miliarde de dolari în formarea fondului de investiţii Vision Fund, iniţiat de SoftBank. Vision Fund, care a strâns peste 100 de miliarde de dolari, şi-a propus să investească în principal în start-up-uri şi în proiecte de amploare din sectorul energiei regenerabile.

    Practic, cel mai mare exportator de petrol din lume a decis să parieze masiv pe energii regenerabile şi pe noi tehnologii din domeniul energetic. De ce?

    În primul rând, modelul economic bazat pe petrol se arată neatractiv şi mai puţin sustenabil în viitor, în contextul în care toate statele dezvoltate, împreună cu cei mai mari producători auto, fac diferite promisiuni şi declaraţii de a se îndrepta spre energii regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător.

    În al doilea rând, acest model economic începea să nu mai promită o creştere economică la fel de ispititoare. Dacă în 2011 Arabia Saudită înregistra o creştere economică de 10%, la un PIB de 671,2 miliarde de dolari, această creştere a devenit din ce în ce mai mică de la an la an, ajungând în 2016 la o creştere de doar 1,7%, respectiv la un PIB de 644,9 miliarde dolari. În 2017, PIB-ul a ajuns la 683,8 miliarde de dolari, iar economiştii Fondului Monetar Internaţional văd o creştere masivă în 2018, până la 748 miliarde de dolari.

    După pariul de 45 de miliarde de dolari, Prinţul moştenitor a luat şi alte iniţiative de amploare. În primul rând, saudiţii vor să pună accent pe turism. Arabia Saudită intenţionează să transforme sute de kilometri din coasta virgină a Mării Roşii într-o destinaţie turistică globală, care să ţintească spre standarde internaţionale în cadrul proiectului denumit Red Sea. Noul resort turistic va fi construit începând cu anul 2019 şi ar urma să fie o regiune semiautonomă, guvernată de legi independente şi de un cadru de reglementare sofisticat, gestionat de un comitet privat, potrivit Bloomberg. Proiectul de 34.000 de kilometri pătraţi (mai mare decât suprafaţa Belgiei – n.red.) va fi situat între oraşele Umluj şi Al Wajh şi îşi propune să cuprindă cel puţin 50 de insule, plaje şi o serie de vulcani latenţi. Ca impact econonomic, acesta va genera 35.000 de locuri de muncă.

    Un alt proiect major care trebuie să alimenteze era postpetrolieră este NEOM – un proiect ce va fi susţinut cu peste 500 de miliarde de dolari, bani proveniţi de la guvernul saudit, din fondul suveran, dar şi de la investitori locali şi internaţionali, potrivit Bloomberg. „Oraşul NEOM va fi construit de la zero, pe terenuri verzi şi va avea o oportunitate unică de a fi distins de toate celelalte locuri care au fost construite şi dezvoltate de-a lungul a sute de ani”, spune Mohammed bin Salman. Susţinătorii proiectului spun că acesta reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă de transformare a ţării, în timp ce alţii arată spre încercările anterioare eşuate de a revizui economia saudită, care au inclus de asemenea ridicarea unor oraşe industriale în deşert. Printre cele mai puternice iniţiative din actualul proiect se remarcă ambiţia ca acesta să funcţioneze 100% pe baza energiilor regenerabile. Potrivit celor de la Yahoo Finance, NEOM va fi de 33 de ori mai mare decât New Yorkul şi îşi propune să fie prima zonă independentă din lume care se va întinde pe trei ţări: va ocupa 25.900 de kilometri pătraţi şi se va întinde şi pe teritoriul Iordaniei şi pe cel al Egiptului. Oraşul va fi concentrat spre industria energetică şi biotehnologie. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite.

    Un alt megaoraş pe care saudiţii îşi bazează noul model economic este KAEC (King Abdullah Economic City – Oraşul Economic al Regelui Abdullah – n.red.), acesta fiind primul oraş listat la bursă din lume. „Acum suntem în businessul de a construi oraşe”, spunea Fahd al Rasheed, managing director şi executiv al KAEC, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. „Vorbim despre mutarea înspre o economie bazată pe servicii, postpetrolieră, şi cred că următorul punct fierbinte al economiei saudite va fi reprezentat de aceste megaoraşe.”

    KAEC face parte din planul de a reforma relaţiile comerciale externe ale Arabiei Saudite, fiind unul dintre proiectele care nu au fost iniţiate de noul lider al ţării, ci de tatăl său; regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud a fondat acest oraş în 2006. CNBC scrie că se estimează ca populaţia Arabiei Saudite să se dubleze până în 2050 şi economia să ajungă la 1,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii consideră că regiunea Mării Roşii va deveni una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru economia globală.

    Ministrul energiei, Khalid al Falih, a declarat pentru CNBC că regatul a fost „transformat” din punct de vedere economic, referindu-se la ambiţiile Prinţului moştenitor de a se îndepărta de petrol. „Mesajul nostru pentru investitori este acela că regatul este transformat şi suntem serioşi cu privire la schimbare”, spune el. „Trebuie nu doar să fim pregătiţi pentru viitor, ci să construim viitorul prin iniţiative care nu sunt construite doar în jurul punctelor noastre forte tradiţionale – petrol şi gaz – şi de asemenea prin construirea de noi industrii, prin fabrici cu procese de producţie avansate, prin turism şi în acelaşi timp prin reforme sociale. Toate acestea sunt coordonate.”

    Referitor la reformele sociale, Arabia Saudită promite că va liberaliza societatea conservatoare din regiune, pe lângă diversificarea economiei. Astfel, potrivit CNN, până la sfârşitul anului 2018 viaţa în Arabia Saudită va fi foarte diferită. În primul rând, preţul gazului va creşte. Compania de stat Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut preţurile la pompă cu 127% în data de 1 ianuarie. Preţurile ajung până la 2 dolari per galon. „Deşi această iniţiativă va scădea consumul, asta era de aşteptat şi reafirmă rezolvarea guvernului pentru trecerea spre o economie nonpetrolieră”, menţionează fondul de investiţii Al Rajhi Capital în cadrul unui raport. Mai mult, saudiţii plătesc mai mult pentru bunurile de consum şi pentru servicii, după ce guvernul a impus o nouă taxă de 5% pe acestea.

    Printre paşii către liberalizarea ideologică se numără şi faptul că cinematografele se întorc şi sunt deschise pentru public. După 35 de ani de interdicţie, guvernul a început să elibereze licenţe pentru cinematografele comerciale. Adam Aron, CEO al AMC (unul dintre cele mai mari lanţuri americane de cinematografe – n.red.), consideră că industria de profil din regat poate genera peste 1 miliard de dolari.

    Una dintre reformele sociale care reflectă impactul tendinţelor ideologice mondiale în regiune este aceea prin care femeile au dreptul să conducă autoturisme. Anunţul a venit după un decret regal semnat în luna septembrie a anului trecut. Mai multe femei au făcut campanie şi demonstraţii pentru a avea dreptul de a conduce, iar majoritatea au fost arestate pentru că au sfidat interdicţia. Mutarea încearcă să ofere femeilor un rol mult mai mare în economia ţării, în condiţiile în care doar 22% dintre femei sunt active în economie. Planul prinţului saudit, denumit Vision 2030, îşi propune să ridice acest procent până la 30%.

    În plus, femeile vor avea voie pe stadioane pentru evenimente sportive. Accesul va fi permis în trei stadioane din marile oraşe ale ţării. Autoritatea Generală pentru Sport, corpul guvernant în ceea ce priveşte sporturile, a anunţat în luna octombrie a anului trecut această schimbare. De obicei, bărbaţii şi femeile saudite sunt separaţi în locurile publice, însă restricţia păleşte, încât acestora li s-a permis să stea împreună la o serie de concerte pe parcursul anului 2017. „Cele mai notabile reforme vor fi legate de drepturile femeilor”, spune Salman Al-Ansari, preşdinte al Comitetului de Relaţii Publice Saudit-American. „De fapt, nu aş fi surprins deloc dacă am vedea o femeie numită într-o poziţie de ministru.”

    Atât din punct de vedere social, cât şi economic, faptul că turiştii vor primi vize pentru prima dată în istoria ţării poate reprezenta un avantaj. Prinţul Sultan bin Salman, care conduce Comisia de Turism din Arabia Saudită, a anunţat pentru CNN că regatul va emite primele vize de turişti anul acesta. Până acum, vizele erau acordate doar celor care ajungeau acolo în interes de serviciu sau în interes religios. Regatul dovedeşte că mizează pe turism, propunându-şi atât prin megaoraşele şi resorturile pe care le construieşte, cât şi prin legislaţie să ajungă la 30 de milioane de vizitatori anual până în 2030, de la 18 milioane de vizitatori în 2016.

    Nu în ultimul rând, oficialii saudiţi au declarat în mod repetat că îşi doresc să vândă participaţie în Aramco până la finalul lui 2018. Dacă se întâmplă, vânzarea va reprezenta cea mai amplă listare bursieră din istorie. Oficialii au anunţat că îşi doresc să listeze Aramco la aproximativ 2 trilioane de dolari, dacă pieţele sunt de acord, şi să vândă 5% din companie, ceea ce ar însemna 100 de miliarde de dolari.
    În luna februarie, Ritz-Carlton a revenit la stadiul de hotel. Cea mai luxoasă închisoare din lume nu mai există, iar cei 160 de saudiţi care au stat închişi aici au fost ori transferaţi înspre închisori normale, ori au încheiat înţelegeri în urma cărora urmează să plătească către stat sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, în special cei care au fost acuzaţi de fraude fiscale. Scopul economic al eliminării corupţiei a fost acela de a recupera 100 de miliarde de dolari care au ajuns la milionarii ţării prin fraude fiscale şi spălări de bani. Potrivit CNBC, cel mai nou proiect anunţat de saudiţi în colaborare cu SoftBank este reprezentat de un parc solar de 200 de miliarde de dolari, care îşi propune o capacitate de 200 de gigawaţi. Astfel, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume îşi propune să devină cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.

  • Saudiţii şi petrolul – un capitol încheiat?

    Arabia Saudită, în frunte cu Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, îşi propune să treacă de la al doilea cel mai mare producător de petrol din lume la cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume. Economia bazată pe combustibili fosili se îndreaptă înspre tehnologie şi servicii, într-o ţară care începe să ofere mai multe drepturi femeilor şi să permită, dacă nu chiar să dorească, accesul turiştilor în număr cât mai mare.

    Uşile sunt închise, liniile de telefon sunt ocupate şi toate camerele sunt rezervate pentru următoarele trei luni. Hotelul Riyadh Ritz-Carlton a devenit brusc cea mai exclusivă şi luxoasă închisoare din lume.

    La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Arabia Saudită a început procesul de epurare a corupţiei, ţintind unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din ţară. Toate rezervările făcute la hotelul Ritz au fost anulate, iar agenţiilor de turism li s-a spus că respectiva clădire a fost preluată pentru uz guvernamental.

    Printre „oaspeţii” hotelului se numără miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, alţi 10 prinţi, patru miniştri şi câteva zeci de oficiali şi oameni de afaceri. Subiectul zilei în Arabia Saudită era „cine va fi următorul care va intra pe lista VIP-urilor de la hotelul Ritz”, scriu cei de la Bloomberg.
    Într-o zi normală, holul hotelului ţine locul unui salon de conferinţe, unde oficialii guvernamentali, consultanţii şi oamenii de afaceri mai importanţi se delectează cu ceai lângă statuetele de bronz aşezate pe podelele proiectate în stilul secolului XIV.

    În noiembrie însă, Ritz-Carlton a devenit închisoarea utilizată de noul lider saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a preluat coroana de la tatăl său, regele Salman bin Abdulaziz al Saud.

    Noul lider, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al apărării încă de la 29 de ani, conduce Arabia Saudită de la vârsta de 31 de ani, iar ambiţiile sale pot fi întrecute doar de dependenţa economiei saudite de „aurul negru”, fiind un stat cu rădăcini economice puternic înfipte în industria petrolieră. Fiind cea mai dezvoltată economie din lumea arabă, care are a doua cea mai mare rezervă petrolieră din lume şi este pe primul loc la nivel de export de combustibil fosil, Arabia Saudită şi-a câştigat titlul de superputere energetică.

    Cu toate acestea, Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a pus la bătaie 45 de miliarde de dolari în formarea fondului de investiţii Vision Fund, iniţiat de SoftBank. Vision Fund, care a strâns peste 100 de miliarde de dolari, şi-a propus să investească în principal în start-up-uri şi în proiecte de amploare din sectorul energiei regenerabile.

    Practic, cel mai mare exportator de petrol din lume a decis să parieze masiv pe energii regenerabile şi pe noi tehnologii din domeniul energetic. De ce?

    În primul rând, modelul economic bazat pe petrol se arată neatractiv şi mai puţin sustenabil în viitor, în contextul în care toate statele dezvoltate, împreună cu cei mai mari producători auto, fac diferite promisiuni şi declaraţii de a se îndrepta spre energii regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător.

    În al doilea rând, acest model economic începea să nu mai promită o creştere economică la fel de ispititoare. Dacă în 2011 Arabia Saudită înregistra o creştere economică de 10%, la un PIB de 671,2 miliarde de dolari, această creştere a devenit din ce în ce mai mică de la an la an, ajungând în 2016 la o creştere de doar 1,7%, respectiv la un PIB de 644,9 miliarde dolari. În 2017, PIB-ul a ajuns la 683,8 miliarde de dolari, iar economiştii Fondului Monetar Internaţional văd o creştere masivă în 2018, până la 748 miliarde de dolari.

    După pariul de 45 de miliarde de dolari, Prinţul moştenitor a luat şi alte iniţiative de amploare. În primul rând, saudiţii vor să pună accent pe turism. Arabia Saudită intenţionează să transforme sute de kilometri din coasta virgină a Mării Roşii într-o destinaţie turistică globală, care să ţintească spre standarde internaţionale în cadrul proiectului denumit Red Sea. Noul resort turistic va fi construit începând cu anul 2019 şi ar urma să fie o regiune semiautonomă, guvernată de legi independente şi de un cadru de reglementare sofisticat, gestionat de un comitet privat, potrivit Bloomberg. Proiectul de 34.000 de kilometri pătraţi (mai mare decât suprafaţa Belgiei – n.red.) va fi situat între oraşele Umluj şi Al Wajh şi îşi propune să cuprindă cel puţin 50 de insule, plaje şi o serie de vulcani latenţi. Ca impact econonomic, acesta va genera 35.000 de locuri de muncă.

    Un alt proiect major care trebuie să alimenteze era postpetrolieră este NEOM – un proiect ce va fi susţinut cu peste 500 de miliarde de dolari, bani proveniţi de la guvernul saudit, din fondul suveran, dar şi de la investitori locali şi internaţionali, potrivit Bloomberg. „Oraşul NEOM va fi construit de la zero, pe terenuri verzi şi va avea o oportunitate unică de a fi distins de toate celelalte locuri care au fost construite şi dezvoltate de-a lungul a sute de ani”, spune Mohammed bin Salman. Susţinătorii proiectului spun că acesta reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă de transformare a ţării, în timp ce alţii arată spre încercările anterioare eşuate de a revizui economia saudită, care au inclus de asemenea ridicarea unor oraşe industriale în deşert. Printre cele mai puternice iniţiative din actualul proiect se remarcă ambiţia ca acesta să funcţioneze 100% pe baza energiilor regenerabile. Potrivit celor de la Yahoo Finance, NEOM va fi de 33 de ori mai mare decât New Yorkul şi îşi propune să fie prima zonă independentă din lume care se va întinde pe trei ţări: va ocupa 25.900 de kilometri pătraţi şi se va întinde şi pe teritoriul Iordaniei şi pe cel al Egiptului. Oraşul va fi concentrat spre industria energetică şi biotehnologie. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite.

    Un alt megaoraş pe care saudiţii îşi bazează noul model economic este KAEC (King Abdullah Economic City – Oraşul Economic al Regelui Abdullah – n.red.), acesta fiind primul oraş listat la bursă din lume. „Acum suntem în businessul de a construi oraşe”, spunea Fahd al Rasheed, managing director şi executiv al KAEC, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. „Vorbim despre mutarea înspre o economie bazată pe servicii, postpetrolieră, şi cred că următorul punct fierbinte al economiei saudite va fi reprezentat de aceste megaoraşe.”

    KAEC face parte din planul de a reforma relaţiile comerciale externe ale Arabiei Saudite, fiind unul dintre proiectele care nu au fost iniţiate de noul lider al ţării, ci de tatăl său; regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud a fondat acest oraş în 2006. CNBC scrie că se estimează ca populaţia Arabiei Saudite să se dubleze până în 2050 şi economia să ajungă la 1,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii consideră că regiunea Mării Roşii va deveni una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru economia globală.

    Ministrul energiei, Khalid al Falih, a declarat pentru CNBC că regatul a fost „transformat” din punct de vedere economic, referindu-se la ambiţiile Prinţului moştenitor de a se îndepărta de petrol. „Mesajul nostru pentru investitori este acela că regatul este transformat şi suntem serioşi cu privire la schimbare”, spune el. „Trebuie nu doar să fim pregătiţi pentru viitor, ci să construim viitorul prin iniţiative care nu sunt construite doar în jurul punctelor noastre forte tradiţionale – petrol şi gaz – şi de asemenea prin construirea de noi industrii, prin fabrici cu procese de producţie avansate, prin turism şi în acelaşi timp prin reforme sociale. Toate acestea sunt coordonate.”

    Referitor la reformele sociale, Arabia Saudită promite că va liberaliza societatea conservatoare din regiune, pe lângă diversificarea economiei. Astfel, potrivit CNN, până la sfârşitul anului 2018 viaţa în Arabia Saudită va fi foarte diferită. În primul rând, preţul gazului va creşte. Compania de stat Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut preţurile la pompă cu 127% în data de 1 ianuarie. Preţurile ajung până la 2 dolari per galon. „Deşi această iniţiativă va scădea consumul, asta era de aşteptat şi reafirmă rezolvarea guvernului pentru trecerea spre o economie nonpetrolieră”, menţionează fondul de investiţii Al Rajhi Capital în cadrul unui raport. Mai mult, saudiţii plătesc mai mult pentru bunurile de consum şi pentru servicii, după ce guvernul a impus o nouă taxă de 5% pe acestea.

    Printre paşii către liberalizarea ideologică se numără şi faptul că cinematografele se întorc şi sunt deschise pentru public. După 35 de ani de interdicţie, guvernul a început să elibereze licenţe pentru cinematografele comerciale. Adam Aron, CEO al AMC (unul dintre cele mai mari lanţuri americane de cinematografe – n.red.), consideră că industria de profil din regat poate genera peste 1 miliard de dolari.

    Una dintre reformele sociale care reflectă impactul tendinţelor ideologice mondiale în regiune este aceea prin care femeile au dreptul să conducă autoturisme. Anunţul a venit după un decret regal semnat în luna septembrie a anului trecut. Mai multe femei au făcut campanie şi demonstraţii pentru a avea dreptul de a conduce, iar majoritatea au fost arestate pentru că au sfidat interdicţia. Mutarea încearcă să ofere femeilor un rol mult mai mare în economia ţării, în condiţiile în care doar 22% dintre femei sunt active în economie. Planul prinţului saudit, denumit Vision 2030, îşi propune să ridice acest procent până la 30%.

    În plus, femeile vor avea voie pe stadioane pentru evenimente sportive. Accesul va fi permis în trei stadioane din marile oraşe ale ţării. Autoritatea Generală pentru Sport, corpul guvernant în ceea ce priveşte sporturile, a anunţat în luna octombrie a anului trecut această schimbare. De obicei, bărbaţii şi femeile saudite sunt separaţi în locurile publice, însă restricţia păleşte, încât acestora li s-a permis să stea împreună la o serie de concerte pe parcursul anului 2017. „Cele mai notabile reforme vor fi legate de drepturile femeilor”, spune Salman Al-Ansari, preşdinte al Comitetului de Relaţii Publice Saudit-American. „De fapt, nu aş fi surprins deloc dacă am vedea o femeie numită într-o poziţie de ministru.”

    Atât din punct de vedere social, cât şi economic, faptul că turiştii vor primi vize pentru prima dată în istoria ţării poate reprezenta un avantaj. Prinţul Sultan bin Salman, care conduce Comisia de Turism din Arabia Saudită, a anunţat pentru CNN că regatul va emite primele vize de turişti anul acesta. Până acum, vizele erau acordate doar celor care ajungeau acolo în interes de serviciu sau în interes religios. Regatul dovedeşte că mizează pe turism, propunându-şi atât prin megaoraşele şi resorturile pe care le construieşte, cât şi prin legislaţie să ajungă la 30 de milioane de vizitatori anual până în 2030, de la 18 milioane de vizitatori în 2016.

    Nu în ultimul rând, oficialii saudiţi au declarat în mod repetat că îşi doresc să vândă participaţie în Aramco până la finalul lui 2018. Dacă se întâmplă, vânzarea va reprezenta cea mai amplă listare bursieră din istorie. Oficialii au anunţat că îşi doresc să listeze Aramco la aproximativ 2 trilioane de dolari, dacă pieţele sunt de acord, şi să vândă 5% din companie, ceea ce ar însemna 100 de miliarde de dolari.
    În luna februarie, Ritz-Carlton a revenit la stadiul de hotel. Cea mai luxoasă închisoare din lume nu mai există, iar cei 160 de saudiţi care au stat închişi aici au fost ori transferaţi înspre închisori normale, ori au încheiat înţelegeri în urma cărora urmează să plătească către stat sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, în special cei care au fost acuzaţi de fraude fiscale. Scopul economic al eliminării corupţiei a fost acela de a recupera 100 de miliarde de dolari care au ajuns la milionarii ţării prin fraude fiscale şi spălări de bani. Potrivit CNBC, cel mai nou proiect anunţat de saudiţi în colaborare cu SoftBank este reprezentat de un parc solar de 200 de miliarde de dolari, care îşi propune o capacitate de 200 de gigawaţi. Astfel, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume îşi propune să devină cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.