Category: Special

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.
     

  • Povestea omului care a pus bazele companiei Intel, unul dintre pionierii din Silicon Valley

    Moore s-a născut pe 3 ianuarie 1929 în San Francisco, California, şi şi-a petrecut copilăria în oraşele Pescadero şi Redwood din California de Nord. A fost un copil pasionat de matematică şi chimie, dar, chiar dacă a fost un elev inteligent, în perioada liceului a fost mai interesat de sporturi decât de studiu. După ce a absolvit liceul Sequoia, Moore s-a înscris la universitatea de stat San José, fiind primul din familie care şi-a continuat studiile la un colegiu. După doi ani la San José, s-a transferat la Universitatea Berkeley din California, unde a absolvit cu o diplomă în Chimie în 1950. Şi-a continuat studiile cu un doctorat în fizică şi chimie la CalTech (Institutul de Tehnologie din California), pe care l-a încheiat în 1954. 

    Dacă acum Carolina de Nord este un epicentru al tehnologiei, la momentul absolvirii lui Moore acolo existau puţine locuri de muncă disponibile în zona tehnologică. Astfel, a fost nevoit să se mute cu familia sa la est de Maryland, unde a acceptat un job de cercetător la Universitatea Johns Hopkins. Natura sa pragmatică s-a lovit însă de cultura axată pe cercetare a universităţii: Moore voia ca munca sa să aibă ca rezultat ceva practic şi folositor, şansă pe care munca de cercetător nu i-o oferea. Această oportunitate a venit odată ce fizicianul William Shockley, unul dintre inventatorii tranzistorului în 1947, angajat al Bell Labs, a vrut să se întoarcă în Carolina de Nord şi să îşi lanseze propria afacere de semiconductori.

    A înfiinţat Shockley Semiconductor formând o echipă de specialişti în care s-a aflat şi Moore în calitate de chimist. Oportunitatea s-a transformat însă în dezamăgire pentru Moore. Shockley s-a dovedit a fi dificil, secretos şi lipsit de încredere în membrii echipei sale. Comportamentul său a creat probleme angajaţilor, astfel că Moore împreună cu alţi şapte colegi, cunoscuţi ulterior drept ”Cei opt tradători„, l-au părăsit pe Shockley şi au lansat propria companie. Cu o investiţie de 500 de dolari de la fiecare dintre ei, au pus bazele Fairchild Semiconductor Corporation în 1957. Printre cele mai importante proiecte lansate de Fairchild se numără un circuit integrat – o mică bucată de silicon pe care se afla un mic circuit electric. Pe circuit puteau fi stocate milioane de elemente individuale microscopice, printre care tranzistoare, rezistoare şi condensatoare electrice, toate conectate astfel încât să aibă o funcţie utilă. Chiar dacă mediul de muncă de la Fairchild a fost o îmbunătăţire majoră faţă de munca la Shockley, Moore a fost în continuare nemulţumit de managementul firmei.

    A decis să plece împreună cu un coleg şi să facă propria firmă de semiconductori. |n iulie 1968, Moore şi colegul său Robert Noyce au format o nouă companie axată pe producţia de semiconductori, pe care au numit-o Intel, care a produs în 1971 primul microprocesor, 4004. De atunci, Intel a fost liderul industriei în producţia de microprocesoare din ce în ce mai rapide. Acest lucru a fost posibil datorită Legii lui Moore, prin care Gordon E. Moore prezicea că numărul de tranzistoare şi alte componente care ar putea fi plasate pe un cip ar trebui să se dubleze de la an la an. Moore a avut funcţia de vicepreşedinte executiv al Intel până în 1979, când a fost numit preşedinte al consiliului director şi CEO, poziţii pe care le-a ocupat până în 1987, când a rămas preşedinte al consiliului director. |n 1997, a fost numit preşedinte emerit al Intel. Anul trecut, Intel Corporation a raportat venituri de 52,7 miliarde de dolari şi un profit net de 9,6 miliarde de dolari.

  • Vreţi să emigraţi? Ocoliţi aceste ţări. Topul celor mai nefericite naţii

    Este dificil să fii fericit când când preţurile cresc şi nu ai un loc de muncă. Statisticienii au inventat ceea ce se numeşte Indexul Nefericirii, care reuneşte date referitoare la rata şomajului şi rata inflaţiei. Creat de economistul Arthur Okun, indexul era extrem de popular pe vremea mandatelor de preşidenţie ale lui Jimmz Carter şi a lui Ronald Reagan, relatează Business Insider. Indexul a fost contestat de-a lungul timpului, din pricină că o seamă de ţări recunoscute ca având oameni nefericiţi nu se regăsesc în topurile realizate ţinând cont de inflaţie ăi şomaj.

    Câteva dintre cele mai nefericite ţări din lume sunt:

    FINLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    CHILE. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    BRAZILIA. Scorul nefericirii: 11,4%. Rata inflaţiei: 6,5%; Rata şomajului: 4,9%

    POLONIA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    IRLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    FILIPINE. Scorul nefericirii: 11,9%. Rata inflaţiei: 4,9%; Rata şomajului: 7%

    RUSIA. Scorul nefericirii: 12,4%. Rata inflaţiei: 7,5%; Rata şomajului: 4,9%

    SLOVACIA. Scorul nefericirii: 12,57%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    ITALIA. Scorul nefericirii: 12,8%. Rata inflaţiei: 0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    SLOVENIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    PORTUGALIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    COLUMBIA. Scorul nefericirii: 13,54%. Rata inflaţiei: 2,9%; Rata şomajului: 10,7%

    UCRAINA. Scorul nefericirii: 14,20%. Rata inflaţiei: 12,6%; Rata şomajului: 1,6% (indexul n-a luat ân considerare războiul, totuşi).

    URUGUAI. Scorul nefericirii: 15,96%. Rata inflaţiei: 9,1%; Rata şomajului: 6,9%

    CROAŢIA. Scorul nefericirii: 17,7%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 17,8%

    TURCIA. Scorul nefericirii: 18,12%. Rata inflaţiei: 9,3%; Rata şomajului: 8,8%

    EGIPT. Scorul nefericirii: 23,9%. Rata inflaţiei: 10,6%; Rata şomajului: 13,3%

    SPANIA. Scorul nefericirii: 24,17%. Rata inflaţiei: -0,3%; Rata şomajului: 24,5%

    GRECIA. Scorul nefericirii: 27,1%. Rata inflaţiei: -0,7%; Rata şomajului: 27,8%

    AFRICA DE SUD. Scorul nefericirii: 31,8%. Rata inflaţiei: 6,3%; Rata şomajului: 25,5%

    VENEZUELA. Scorul nefericirii: 59,8%. Rata inflaţiei: 52,7%; Rata şomajului: 7,1%

  • Vreţi să emigraţi? Ocoliţi aceste ţări. Topul celor mai nefericite naţii

    Este dificil să fii fericit când când preţurile cresc şi nu ai un loc de muncă. Statisticienii au inventat ceea ce se numeşte Indexul Nefericirii, care reuneşte date referitoare la rata şomajului şi rata inflaţiei. Creat de economistul Arthur Okun, indexul era extrem de popular pe vremea mandatelor de preşidenţie ale lui Jimmz Carter şi a lui Ronald Reagan, relatează Business Insider. Indexul a fost contestat de-a lungul timpului, din pricină că o seamă de ţări recunoscute ca având oameni nefericiţi nu se regăsesc în topurile realizate ţinând cont de inflaţie ăi şomaj.

    Câteva dintre cele mai nefericite ţări din lume sunt:

    FINLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    CHILE. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    BRAZILIA. Scorul nefericirii: 11,4%. Rata inflaţiei: 6,5%; Rata şomajului: 4,9%

    POLONIA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    IRLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    FILIPINE. Scorul nefericirii: 11,9%. Rata inflaţiei: 4,9%; Rata şomajului: 7%

    RUSIA. Scorul nefericirii: 12,4%. Rata inflaţiei: 7,5%; Rata şomajului: 4,9%

    SLOVACIA. Scorul nefericirii: 12,57%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    ITALIA. Scorul nefericirii: 12,8%. Rata inflaţiei: 0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    SLOVENIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    PORTUGALIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    COLUMBIA. Scorul nefericirii: 13,54%. Rata inflaţiei: 2,9%; Rata şomajului: 10,7%

    UCRAINA. Scorul nefericirii: 14,20%. Rata inflaţiei: 12,6%; Rata şomajului: 1,6% (indexul n-a luat ân considerare războiul, totuşi).

    URUGUAI. Scorul nefericirii: 15,96%. Rata inflaţiei: 9,1%; Rata şomajului: 6,9%

    CROAŢIA. Scorul nefericirii: 17,7%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 17,8%

    TURCIA. Scorul nefericirii: 18,12%. Rata inflaţiei: 9,3%; Rata şomajului: 8,8%

    EGIPT. Scorul nefericirii: 23,9%. Rata inflaţiei: 10,6%; Rata şomajului: 13,3%

    SPANIA. Scorul nefericirii: 24,17%. Rata inflaţiei: -0,3%; Rata şomajului: 24,5%

    GRECIA. Scorul nefericirii: 27,1%. Rata inflaţiei: -0,7%; Rata şomajului: 27,8%

    AFRICA DE SUD. Scorul nefericirii: 31,8%. Rata inflaţiei: 6,3%; Rata şomajului: 25,5%

    VENEZUELA. Scorul nefericirii: 59,8%. Rata inflaţiei: 52,7%; Rata şomajului: 7,1%

  • Povestea omului care a creat una dintre cele mai cunoscute maşini din lume. Cum a ajuns să fie decorat de Hitler

    În 1923, modelul Benz Tropfenwagen devenea prima maşină de curse cu tracţiune pe partea din spate. Cunoscut în mediul de afaceri drept „marele inginer„, a contribuit la construcţia tancurilor germane Tiger I, Tiger II şi Panzer VII Maus, care nu a fost niciodată produs în serie.

    S-a implicat şi în designul avioanelor Junkers Ju88 şi Focke-Wulf Ta 152. Celebrele bombe V1, avioanele fără pilot încărcate cu explozibil şi lansate de pe teritoriul belgian către Londra, au trecut prin mâinile lui Ferdinand Porsche. În 1937, Hitler i-a oferit decoraţia naţională a Germaniei pentru artă şi ştiinţă, una dintre cele mai rare recunoaşteri oferite de regimul nazist.

    În 1966, Porsche a fost introdus pe lista International Motorsport Hall of Fame, iar în 1999 a primit post-mortem titlul de „Inginerul auto al secolului al XX-lea„.Ferdinand Porsche a murit în 1951, însă afacerea familiei ţine, la 60 de ani de atunci, prima pagină a ziarelor de pe mapamond.

  • Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama NEFERICIRII altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari

    Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje. 

    Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

    După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT. 

    Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.

    Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului. 

    În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.