BusinessMagazin

Category: Special

  • O istorie zbuciumata

    Pfizer a anuntat pe 2 decembrie ca a intrerupt dezvoltarea Torcetrapib, un medicament pentru afectiuni cardiace.

    • 1992 Roger B. Ruggieri, cercetator la laboratoarele Pfizer din Groton, Connecticut, inventeaza Torcetrapib
    • 1999 Torcetrapib este administrat in premiera pacientilor
    • 2000 Incepe, la o scara mai mare, faza a II-a a testelor. Pfizer construieste, cu 90 de milioane de dolari, o fabrica in Irlanda pentru a produce medicamentul
    • 2003 Pfizer incepe un test clinic pe 15.000 de pacienti, pentru a studia efectele Torcetrapib combinat cu Lipitor, cel mai bine vandut medicament al companiei pentru scaderea colesterolului
    • 7 APRILIE 2004 Un studiu pe 19 pacienti, platit partial de Pfizer si publicat in New England Journal of Medicine, arata ca eficienta Torcetrapib in cresterea rapida a nivelului de colesterol „bun“ si scaderea nivelului de colesterol „rau“ este mai mare in asociere cu Lipitor
    • 7 MARTIE 2005 Pfizer anunta planuri de a vinde Torcetrapib numai pacientilor care iau Lipitor, atragandu-si critici din partea doctorilor, care spun ca Pfizer a combinat medicamentele ca sa fereasca Lipitor de competitie.
    • 15 NOIEMBRIE 2005 Pfizer raporteaza o crestere a presiunii sistolice, ca efect secundar al Torcetrapib, in randul subiectilor testelor clinice
    • 26 IULIE 2006 Schimbandu-si strategia, Pfizer spune ca va cere aprobare pentru a vinde Torcetrapib de sine statator
    • 31 OCTOMBRIE 2006 Pfizer spune ca Torcetrapib a cauzat cresterea, in medie, cu 3-4 milimetri a presiunii sistolice, mai mult decat se raportase anterior, in randul celor 4.000 de subiecti ai unui test clinic
    • 30 NOIEMBRIE 2006 CEO al Pfizer, Jeffrey B. Kindler, descrie Torcetrapib ca pe „unul dintre cei mai importanti compusi dezvoltati in generatia noastra“. Compania confirma planul de a cere in 2007 aprobarea pentru Torcetrapib de la Autoritatea pentru Alimente si Medicamente
    • 2 DECEMBRIE 2006 Pfizer opreste dezvoltarea Torcetrapib, dupa ce 82 de oameni mor intr-un test clinic dupa administrarea produsului, fata de 51 de oameni inclusi in acelasi test, dar care nu luasera medicamentul Pfizer.

  • Va ordon: Treceti Atlanticul!

    Lumea financiara ar putea aniversa in 2007 nasterea unei burse a burselor – poate prima piata transatlantica, poate o noua bursa paneuropeana. Totusi, nu va grabiti cu sampania, pentru ca scenariile se mai pot inca schimba de la o zi la alta.

     

    Primarul Londrei, Ken Livingstone, a cerut saptamana trecuta ca autoritatile antitrust sa investigheze posibila preluare a Bursei londoneze – London Stock Exchange – de catre concurentul ei american, Nasdaq. Livingstone a cerut chiar o examinare internationala a cazului, sustinand ca o astfel de tranzactie ar afecta pozitia Londrei de centru financiar global. „Cred ca tranzactia ridica o serie de probleme care tin de concurenta, dar si probleme de alta natura, care ar necesita o investigare in profunzime“, a decretat elegant Livingstone.

     

    Nasdaq este deja actionar al LSE, cu 28% din capital, insa faptul ca la sfarsitul lunii trecute a aruncat pe masa cea mai generoasa oferta de pana acum pentru preluarea integrala a bursei insulare (o oferta care evalueaza LSE la 4,3 miliarde de euro) trezeste ingrijorarea englezilor. Nu numai pentru ca o serie de companii financiare cu afaceri in City si-ar putea transfera oamenii in SUA, ci si pentru ca reglementarile bursiere americane sunt mult mai restrictive decat cele din Marea Britanie. Avantajul Nasdaq, in schimb, este evident, pentru ca americanii ar ramane astfel pe plan global cu un singur concurent – Bursa din New York (New York Stock Exchange – NYSE), aflata la randul ei acum pe punctul de a inghiti cealalta piata bursiera importanta din Europa, Euronext.

     

    Clara Furse, directorul executiv al LSE, s-a opus categoric ofertei americanilor, refuzand inclusiv sa-l intalneasca pe Bob Greifeld, omologul ei de la Nasdaq, pentru eventuale discutii de principiu. Ca la mijloc sunt insa si alte ratiuni decat cele legate de un exod al gulerelor albe din City o dovedeste faptul ca, nu mai departe de anul trecut, un raport al LSE conchidea ca o preluare a institutiei de catre pretendentii de atunci, franco-belgienii de la Euronext si nemtii de la Deutsche Börse, „ar fi in beneficiul clientilor“, reducand costurile totale de tranzactionare pentru acestia, si ca „nu ar afecta cu nimic concurenta pe piata serviciilor bursiere“. Prin urmare, daca pretendentii sunt europeni, nu avem nici o problema; daca sunt americani, nu avem ce discuta cu ei.

     

    Anul acesta conducerea bursei londoneze a respins deja doua oferte ostile de preluare din partea Nasdaq, ceea ce in lumea afacerilor inseamna cam ce insemna in saloanele Europei lovitura cu manusa peste obrazul preopinentului. Acum, Nasdaq a dat de inteles ca nu e dispus sa cedeze: fie va ridica din nou pretul pe care il ofera pentru pachetul de actiuni (mai putin probabil), fie va merge sa discute direct cu restul actionarilor bursei londoneze. Cea mai recenta propunere a Nasdaq, din 20 noiembrie, a fost sa achizitioneze in numerar, pentru 1.243 de penny (18,3 euro), fiecare titlu LSE aflat in posesia celorlalti investitori, ceea ce inseamna o evaluare a bursei londoneze la 2,9 miliarde de lire sterline (4,3 miliarde de euro). Adica un pret cu 40% mai mare decat cel pe care il oferise in martie. Este insa un pret egal cu minimul cerut de legislatia referitoare la fuziuni – Nasdaq nu avea voie sa coboare sub cel mai mare pret pe care l-a platit deja pentru o actiune  LSE, adica 1.243 de penny.

     

    Ironic e ca, in afara de bani, e greu de vazut cu ce mai poate Nasdaq sa imbuneze LSE. Bursa londoneza dispune de cea mai performanta platforma de tranzactionare electronica din lume. Iar daca in urma cu cativa ani, Nasdaq si NYSE se bateau intre ele pe oferte publice initiale ale companiilor in cautarea unui loc bun de listare, LSE si-a adjudecat in 2005 patru dintre cele mai mari asemenea oferte de pe piata, in timp ce fiecare din bursele americane au atras doar una. In plus, Nasdaq e plina de datorii la banci, dupa achizitiile pe care le-a facut in ultimul an, in principal pentru majorarea participatiei la LSE. Astfel incat, dupa anuntul din 20 noiembrie, agentia Standard & Poor’s a retrogradat ratingul Nasdaq de la BBB- la BB^ cu perspectiva negativa si a avertizat conducerea bursei americane ca ar fi imprudent sa se indatoreze inca mai mult pentru a plati restul de 70% din actiunile LSE. Numai ca Nasdaq nu-si prea mai poate permite sa dea inapoi. Si nu e vorba doar de o chestiune de orgoliu. Exista un motiv foarte bine intemeiat pentru care Londra a devenit o noua Mecca a lumii financiare.

     

    Dupa crahul WorldCom si falimentul Enron de la inceputul anilor 2000, Statele Unite au incercat sa se protejeze de alte asemenea socuri pe viitor. Iar solutia s-a materializat in iulie 2002 in legea Sarbanes-Oxley (SOX), care a introdus un nou set de standarde financiare si de audit pentru companiile care se listeaza la burse. Desi costisitoare si constrangatoare pentru firme, reglementarile SOX erau menite sa asigure transparenta care a lipsit din raportarile WorldCom sau Enron, facand in acelasi timp mai usor pentru actionari sa obtina daune substantiale din partea companiilor despre care considera ca le-au produs daune. Legea Sarbanes-Oxley a lovit insa in principal in start-up-uri, care au renuntat sa se mai listeze in SUA si s-au orientat spre alte burse, daca nu au renuntat cu totul la optiunea listarii. Aceasta pentru ca nu oricine isi permite sa achite costurile anuale de aproape 3 milioane de dolari – si in continua crestere – necesare aplicarii standardelor SOX intr-o companie medie, potrivit unui calcul al Business 2.0.

     

    In schimb, bursa din piata londoneza Paternoster, de langa Catedrala Sf. Paul, a stiut sa se adapteze – in principal prin investitiile in tehnologiile de ultima ora – pentru a face din capitala Regatului Unit o atractie pentru companiile in cautare de acces mai usor la cota unei burse. Rezultatul: la mijlocul lunii noiembrie, pe bursa de la Londra erau listate 87 de noi companii europene si internationale si 41 de noi companii din China. Mai nou, ministrul trezoreriei, Ed Balls, a anuntat in octombrie ca pana de Craciun va promova o lege care „sa consolideze regimul permisiv si proportional reglementat care a facut din Londra un magnet pentru businessul international“. Iar observatorii au comentat ca aici ar putea fi vorba si despre o masura care sa impiedice Nasdaq sau orice alt pretendent la dominatia asupra bursei britanice sa-si impuna propriul regim de reglementare dupa o eventuala fuziune/ achizitie.

     

    Succesul modelului britanic are insa si el un pret, iar tocmai atuul care a ridicat Bursa londoneza (cotatia unui titlu LSE s-a dublat in 2006) – lipsa reglementarilor stricte – a facut ca aici sa se listeze si o serie de titluri mai putin onorabile. Criticii au inceput deja sa arate spre companiile de pariuri online – exilate de pe pietele americane – care s-au adunat pe bursa londoneza si care sunt in sine niste pariuri riscante pentru investitori. Cotatiile lor fluctueaza cu procente de cate doua sau chiar trei cifre in interval de cateva luni, iar analistii spun ca li s-ar potrivi un avertisment similar celui dat pentru utilizarea Viagra – „a se administra doar persoanelor fara probleme cardiace“.

     

    Mult mai important e insa faptul ca bursa londoneza pare condamnata sa-si gaseasca un partener, din simplul motiv ca trebuie sa faca fata concurentei tot mai intense de pe pietele financiare. Si chiar daca nu ii e doar indiferent daca acest partener se va chema NASDAQ sau altfel, o alianta cu unul din ceilalti mari jucatori de pe piata, perspectiva care a urmarit LSE aproape fara pauza din 2000 incoace, e mai mult o chestiune de timp.

     

    Presiunea pe LSE a crescut si mai mult chiar la o zi dupa ultima respingere a ofertei Nasdaq, cand miliardarul american Samuel Heyman a anuntat ca a intrat in posesia a 8,8% din totalul titlurilor bursei londoneze. Optiunile sefului LSE, Clara Furse, sunt, in opinia analistilor, destul de limitate: cu un pachet de aproape 30% controlat de Nasdaq si cu alte aproape 9% controlate de un miliardar american, o solutie ar putea fi „un cavaler pe cal alb“ care sa vina cu o contraoferta financiara cel putin egala cu cea a NASDAQ. Sau, daca personajul respectiv intarzie sa apara – ocupat fiind, poate, cu o alta fuziune –, alternativa ar fi o achizitie initiata chiar de LSE, posibil din zona asiatica, cel mai probabil Bursa din Tokio. Aceasta din urma ipoteza este pusa sub semnul intrebarii atat din cauza costurilor, dar si a cuvantului greu pe care il pot avea intr-un asemenea scenariu cei doi mari actionari de pe continentul american.

     

    Pana la urma, se pare ca balanta o vor inclina definitiv cele 60 de zile pe care NASDAQ le are la dispozitie pentru a-i convinge pe actionarii LSE sa accepte oferta de preluare. In caz ca Nasdaq esueaza si in acest demers – desi analistii aproape ca exclud aceasta posibilitate –, Clara Furse va mai avea la dispozitie o perioada, destul de scurta, in care sa gaseasca o alternativa. Altfel, asa cum spunea intr-un raport Donald Fandetti, analist al Citigroup, „daca LSE nu vine cu o solutie intr-o luna-doua, jocul s-ar putea sfarsi“.

     

    In timp ce pentru Nasdaq este atat de greu sa convinga o bursa europeana sa-i accepte tovarasia, pentru NYSE problema pare ca si rezolvata: pe 19 decembrie, actionarii bursei europene Euronext, cu sediul la Amsterdam, vor vota propunerea de fuziune dintre cele doua entitati, pentru care NYSE arunca in lupta 7,8 miliarde de euro, numerar si transfer de actiuni. A doua zi, pe 20 decembrie, actionarii NYSE vor vota si ei propunerea de fuziune, dupa ce bursa americana a trecut saptamana trecuta si ultimul hop – acordul Comisiei pentru Burse si Valori Mobiliare (SEC). Asa ar putea lua fiinta prima si cea mai mare bursa transatlantica.

     

    S-ar zice ca NYSE Euronext (cum se va numi noua entitate) si-a asigurat jumatatea de pas necesara pentru a trece prima finisul. Dupa ce rivalul americanilor, Deutsche Börse, a anuntat la jumatatea lunii trecute ca isi retrage oferta de 9 miliarde de euro pentru preluarea Euronext, in mare masura asa si stau lucrurile. Totusi, intr-o lume atat de imprevizibila cum este cea a burselor, factorul politic poate inca influenta lucrurile oricand, asa cum am vazut ca se intampla si in cazul Nasdaq-LSE.

     

    E adevarat ca NYSE si Euronext s-au comportat altfel: au incheiat un acord de fuziune inca din iunie, au numit board-ul care va conduce operatiunile grupului dupa fuziune, le-au lasat timp investitorilor, criticilor si eventualilor contraofertanti sa studieze termenii propunerii NYSE. De aici a aparut si problema: s-au gasit destui iritati de faptul ca, asa de rapid, a doua mare bursa europeana (cu peste 1.250 de companii listate si reprezentante in Paris, Bruxelles, Lisabona, Amsterdam si Londra – prin piata de futures LIFFE) va fi preluata de NYSE, cea mai mare bursa din lume dupa volumul tranzactionat.

     

    Pentru motorul politico-economic franco-german al Uniunii Europene, vestea e destul de neplacuta. In jumatatea germana a motorului exista nu mai putin de opt burse, intre care si cea mai mare bursa europeana dupa capitalizare, Deutsche Börse din Frankfurt, care inca din 2001 a inceput sa curteze Euronext. Intr-o Europa bursiera caracterizata in principal de fragmentare, o alianta intre cel mai mare operator german si grupul paneuropean Euronext ar fi insemnat un semnal de strangere a randurilor inainte de intrarea in vigoare, in noiembrie 2007, a MiFiD (Markets in Financial Instruments Directive), o noua directiva europeana care va liberaliza piata bursiera in interiorul UE. MiFiD va da libertate bancilor de investitii sa faca tranzactii nu prin bursele locale, ca pana acum, ci prin orice piata care le ofera cele mai bune conditii legate de pret, viteza operatiunii ori siguranta tranzactiei.

     

    In contextul liberalizarii, alaturarea Euronext si Deutsche Börse ar fi stimulat crearea unui gigant bursier european, care ar fi urmat sa se consolideze inclusiv cu Borsa Italiana din Milano si comparabil cu concurentii de peste Atlantic. De altfel, multi analisti au vazut incapatanarea Deutsche Börse de a prelua Euronext doar ca un mod de a contracara intentiile NYSE in privinta aceleiasi burse. Iar ministrii de finante ai Germaniei, Frantei, Italiei si Spaniei vorbesc pe aceeasi limba cand spun ca ar fi de dorit o bursa unica si puternica pentru toate cele 12 membre ale zonei euro.

     

    La inceputul lunii octombrie a aparut raportul Lachmann (redactat de Henri Lachmann, presedinte al societatii Schneider Electric), sponsorizat de grupul francez de lobby Paris Europlace. Studiul de 25 de pagini al lui Lachmann a fost caracterizat drept o antireclama voalata la adresa fuziunii NYSE-Euronext si o reclama mai putin voalata in favoarea unei apropieri de bursele europene „surori“ – Deutsche Börse si Borsa Italiana. In fapt, dupa ce analizeaza toate variantele pentru Euronext, Lachmann spune ca nici varianta fuziunii transatlantice si nici cea paneuropeana „nu sunt pe deplin satisfacatoare“. Totusi, propune ca Deutsche Börse sa cedeze catre Euronext activitatile sale de tranzactionare de actiuni, in schimbul unei participatii de 15-20% din capitalul Euronext, miscare care le-ar asigura nemtilor calitatea de principal actionar.

     

    Lachmann spune insa ca nu se poate garanta nimic pentru varianta fuziunii cu NYSE, intrucat nu ar fi „o fuziune intre egali“, ci „o preluare a controlului Euronext de catre NYSE“. (Aici ar intra, potrivit lui Lachmann, si lipsa oricaror garantii ca, in urma fuziunii, NYSE nu va incerca sa impuna Euronext prevederile legii Sarbanes-Oxley, ceea ce ar insemna diminuarea considerabila a avantajului competititv actual al Euronext.) In sprijinul afirmatiilor sale, Lachmann aduce si distributia scaunelor in consiliul de administratie al viitoarei institutii bursiere: 11 din 20 vor apartine americanilor.

     

    Doar ca situatia sta putin altfel: este adevarat ca vor fi 11 reprezentanti ai NYSE in board, dar numarul total de locuri va fi de 22, din care Euronext detine deja 10 mandate. Al 11-lea va apartine unui francez, Sylvain Hefes, fost partener in cadrul bancii americane de investitii Goldman Sachs, mai apoi consultant pentru divizia europeana a grupului – tot american – Rothschild. Altfel, lumea e mica: John Thain, CEO de la NYSE, a fost si el director la Goldman Sachs, unde de pe pozitia de COO (Chief Operating Officer) i-a fost sef lui Hefes pana in 2003, cand a preluat conducerea bursei newyorkeze.

     

    Peste doua saptamani, asadar, cand se vor intruni actionarii, vom afla daca prima bursa transatlantica va fi cea rezultata din fuziunea NYSE-Euronext. Nu este exclus ca ei sa i se alature la un moment dat inclusiv Bursa din Londra, presupunand ca va scapa de asaltul Nasdaq. Directorul LSE, Clara Furse, a enumerat aceasta posibilitate printre variantele pe care le studiaza in incercarea de a gasi iesire din incercuirea Nasdaq. Dar sa nu anticipam.

  • Combinatia 1

    Nasdaq. Infiintata in 1971 ca prima bursa electronica din lume, este in prezent cea mai mare platforma electronica de tranzactionare a actiunilor din SUA, ocupand locul al doilea in ce priveste capitalizarea. Pe Nasdaq sunt listate circa 3.200 de companii care genereaza in medie mai multe tranzactii zilnice decat orice alta bursa din lume. In anii ’90, Nasdaq a depasit New York Stock Exchange in ce priveste volumul anual de actiuni tranzactionate, in principal datorita popularitatii castigate prin listarea celor mai mari companii din domeniul IT: Microsoft, Intel, Dell sau Cisco. Bursa americana publica zilnic doi indici compoziti ai preturilor si mai multi indici industriali, bancari, de asigurari sau de utilitati. CEO al Nasdaq este, din 2003, Robert Greifeld (49 de ani).

     

    London Stock Exchange (LSE). Infiintata in 1773 ca un club al trader-ilor, a devenit in 1801 bursa regulata si are drept moto „dictum meum pactum“ („cuvantul meu este legamantul meu“). LSE este principala bursa din Marea Britanie si cea mai mare din Europa. Totodata, este cea mai cosmopolita bursa din lume, cu actiuni listate de la 3.200 companii din peste 50 de tari. Cei mai cunoscuti indici sunt FTSE 100, FTSE 250 si FTSE 350, publicati de o companie detinuta in parti egale de LSE si cotidianul Financial Times.

     

    Nasdaq ^ LSE. Impreuna cu americanii de la Nasdaq, London Stock Exchange ar forma cea mai activa bursa la nivel mondial, cu 7,4 miliarde de actiuni tranzactionate zilnic, cu peste 6.400 de titluri listate si o valoare de piata de peste 9.100 de miliarde de euro.

  • Combinatia 2

    New York Stock Exchange. Creata cu acest nume in 1817, bursa newyorkeza este vedeta filmelor de gen. Aceasta pentru ca, prin traditie, tranzactiile se fac pe o platforma fizica, unde un broker specializat aduna in jurul sau clientii – vanzatori sau cumparatori – care liciteaza cel mai bun pret pentru actiunile lor sau ale clientilor lor. Metoda traditionala in care se fac tranzactiile pe NYSE nu a facut insa ca bursa sa ramana in urma competitorilor sai care folosesc exclusiv platforme electronice, capitalizarea de piata a celor aproape 2.700 de companii listate pe NYSE fiind de cinci ori mai mare decat cea a companiilor listate pe Nasdaq. Sediul bursei este pe Wall Street, la numarul 11, iar din 2003, CEO al NYSE este John Thain (51 de ani). 

     

    Euronext. Euronext este o bursa relativ tanara, fiind infiintata in 2000 in urma fuziunii dintre bursele locale din Amsterdam, Bruxelles si Paris. Tanara companie s-a extins repede, achizitionand in 2001 piata de produse derivate din Londra – LIFFE, iar in 2002 bursa portugheza din Lisabona, devenind astfel a cincea bursa a lumii, cu cele peste 1.250 de companii listate si o capitalizare de piata de 2,2 trilioane de euro. Cel mai cunoscut indice al Euronext este Euronext 100, care masoara performanta actiunilor cel mai bine tranzactionate – „blue chips“. CEO al Euronext este Jean-François Théodore (60 de ani).

     

    NYSE ^ Euronext. Fuziunea dintre NYSE si Nasdaq ar crea o bursa cu o capitalizare de piata de 15 miliarde de euro, cu un volum de tranzactii zilnice insumand aproximativ 80 de miliarde de euro si o capitalizare totala de piata a companiilor listate de aproximativ 21 de trilioane de euro.

  • Petitorii bursei din londra

    In ultimii doi ani, London Stock Exchange (LSE) a facut obiectul unui adevarat razboi al ofertelor de preluare sau de fuziune din partea altor grupuri financiare.

     

    DECEMBRIE 2004: Deutsche Börse lanseaza o oferta de preluare a LSE in valoare de 2 miliarde de euro

    DECEMBRIE 2004: Euronext initiaza la randul sau discutii de fuziune cu LSE

    MARTIE 2005: Deutsche Börse renunta pentru moment la planurile de preluare

    DECEMBRIE 2005: Banca australiana de investitii Macquarie ofera 2,2 miliarde de euro

    FEBRUARIE 2006: Macquarie isi retrage in cele din urma oferta

    MARTIE 2006: Americanii de la Nasdaq ofera 3,5 miliarde de euro pentru LSE

    MARTIE 2006: Nasdaq isi retrage oferta, Deutsche Börse anunta la randul sau ca abandoneaza ideea achizitiei LSE

    APRILIE 2006: LSE respinge zvonurile privind o eventuala intentie de apropiere de New York Stock Exchange

    MAI 2006: Nasdaq isi creste participatia in LSE la 25,1%

    NOIEMBRIE 2006: Nasdaq vine cu „oferta finala“, de 4,3 miliarde de euro si isi creste participatia la 28,75% din actiunile LSE

    NOIEMBRIE 2006: Bursa din Londra respinge oferta Nasdaq.

  • Mici, dar proaspeti

    Luna noiembrie a adus inca doi potentiali jucatori pe piata bursiera europeana. Primul este Chi-X, un nou serviciu de tranzactionare de actiuni, lansat de societatea de brokeraj Instinet, care tot in noiembrie a fost cumparata de banca de investitii nipona Nomura. Peter Randall, directorul Chi-X, promite ca sistemul va fi mai ieftin si mai rapid decat toate bursele europene traditionale. Al doilea este Equiduct, detinut de Capricorn Venture Partners, o firma belgiana care opereaza o versiune imbunatatita a platformei Easdaq – dezvoltata pentru Nasdaq.

     

    MINGEA LA FILEU: Lansarea Chi-X, dar mai ales a Equiduct, un proiect al lui Bob Fuller, fost membru in echipa care a elaborat directiva europeana MiFiD, promite sa vina in special in sprijinul investitorilor mici si mijlocii, pentru care aplicarea MiFiD se anunta extrem de scumpa. Potentialii clienti vizati sunt in special firmele prinse pe picior gresit – pana la mijlocul lunii trecute, peste jumatate dintre companiile sondate de Autoritatea pentru Servicii Financiare (FSA – care coordoneaza activitatea City-ului financiar londonez) nu-si bugetasera pentru 2007 cheltuielile cu aplicarea MiFiD.

     

    COSTURI: Un calcul al FSA arata recent ca firmele care isi desfasoara activitatea in City vor fi nevoite sa scoata din buzunar intre 130-170 mil. euro anual pentru a se conforma MiFiD, respectiv pentru schimbarile necesare la infrastructura IT si training pentru angajati. Beneficiile vor consta insa in aproape 300 de milioane de euro pe an pentru firme (mai ales pentru cele care tranzactioneaza la burse din exterior) ca urmare a reducerii cheltuielilor de tranzactionare.

  • Proiectul Turcoaz

    O lege nescrisa a economiei spune ca, atunci cand cei mari se misca greu, se creeaza loc pentru cei mici sa actioneze si sa devina mai mari. Nu insa intotdeauna cei mari se misca pe atat de greu incat celor mici sa le fie usor sa vina din urma si sa-si castige un loc mai in fata. Unii au spus ca acesta este si cazul Proiectului Turcoaz, anuntat la mijlocul lunii noiembrie de filialele din Londra a sapte banci de investitii, patru americane (Citigroup, Morgan Stanley, Goldman Sachs si Merrill Lynch) si trei europene (UBS, Credit Suisse si Deutsche Bank).

     

    CEI SAPTE MAGNIFICI: Cele sapte banci de investitii au anuntat la jumatatea lunii trecute ca vor lansa, incepand din 2007, o platforma comuna de tranzactionare pentru a face concurenta Bursei din Londra (London Stock Exchange – LSE), care – sustin ei – le diminueaza marjele de castig prin costurile ridicate de tranzactionare. Anuntul a starnit oarece rumoare, avand in vedere ca impreuna, cele sapte banci genereaza aproape 50% din volumul total al tranzactiilor in care sunt implicate actiunile principalelor companii europene.

     

    JOS COSTURILE: Cele sapte banci prognozeaza ca vor reusi prin noua platforma sa reduca la aproape jumatate costurile de tranzactionare practicate in prezent de bursele europene, argumentul lor fiind ca in Statele Unite, unde concurenta pe piata burselor este mult mai dezvoltata, costurile de tranzactionare sunt cu 80% mai scazute decat in Europa, unde bancile acuza un „monopol“ al LSE si Euronext.

     

    CONTRAATACUL LONDREI: Viitorul e incert totusi pentru Proiectul Turcoaz: desi au anuntat ca pana la sfarsitul acestui an vor anunta mai multe detalii, initiatorii nu se asteapta sa definitiveze platforma de tranzactionare mai devreme de sfarsitul anului viitor. Or, LSE – principala potentiala „victima“ a proiectului – a anuntat deja ca noua sa platforma de tranzactionare, TradElect, va fi lansata la sfarsitul lunii iunie a anului viitor, antrenand in jos tarifele practicate de LSE pentru tranzactii.

     

    SA CADA PRETUL: Unii comentatori au spus chiar ca Proiectul Turcoaz nu ar fi altceva decat o perdea de fum aruncata de Nasdaq pentru a-si pregati o oferta ostila de preluare a Bursei din Londra. Intr-adevar, Nasdaq si-a lansat propunerea exact la cateva zile dupa anuntarea oficiala a proiectului, care a impins in jos cu 10% actiunile LSE, apropiind valoarea de piata a institutiei londoneze de oferta de 4,3 mil. euro avansata de bursa americana. Oricum, observatorii s-au aratat prudenti in pronosticurile despre Proiectul Turcoaz, cel putin pana ce se vor linisti apele pe relatia Nasdaq-LSE.

     

    CEVA BUSINESS: Cert este ca perspectiva turcoaz a trezit deja interesul mai multor furnizori de tehnologie de tranzactionare, care si-au oferit deja serviciile celor sapte banci, intuind potentialul de castig. Bursa elvetiana SWX, cu platforma ei de tranzactionare electronica Virt-x, firma de brokeraj Instinet cu sistemul Chi-X, divizia de specialitate a Euronext sau Icap, cel mai mare broker de interdealing din lume, spera fiecare sa-si impuna tehnologia ca baza de functionare a viitoarei „burse a bancilor“.

  • Spre 5.000 euro/mp

    Domeniul imobiliar este una dintre cele mai „fierbinti“ industrii. In urma cu un deceniu se construiau doar cateva cladiri pe an, iar investitorii straini puteau fi numarati pe degete. In doar zece ani numarul dezvoltatorilor straini a crescut exponential, iar terenuri care se tranzactionau cu cativa dolari valoreaza acum o avere. Despre terenuri, preturi, noi zone de dezvoltare au discutat invitatii ultimei editii Club BUSINESS, ce a avut loc saptamana trecuta la hotelul Golden Tulip Times.

     

    BUSINESS MAGAZIN: A crescut pretul la otel, a crescut pretul betoanelor, costul cu constructiile in general. Inevitabil a crescut si pretul la terenuri…

     

    ION RADULEA: Pretul la teren eu zic ca n-a crescut. A inceput sa se alinieze la pretul european, ca si preturile din constructii, ca si celelalte. Atat timp cat dorim sa facem investitii, cat timp dorim sa vindem o cladire de clasa A cu un yield (profit anual – n. red.) de 7-7,5%, e clar ca nu poti sa ajungi decat tot la nivelurile europene. Oricat de ieftina ar fi piata respectiva, e clar ca nu poate fi atat de discrepanta fata de ce e in Europa. Mai ales ca mai avem cateva zile si ne integram in UE. Nu cred ca trebuie sa ne sperie preturi de 5.000 de euro pe metrul patrat de teren. Probabil ca vom ajunge cat de curand la acest nivel – poate la anul spre sfarsit sau in 2008. In Praga, in Budapesta, in Madrid sau Barcelona sunt preturi de genul acesta si nu trebuie sa ne sperie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar acolo problema infrastructurii este, in mare, rezolvata. La noi s-a ajuns la aceste preturi si fara sa aiba toate utilitatile.

     

    ION RADULEA: In general, cand vorbesti de terenuri de 1.000-1.200 euro/mp, acestea au toate facilitatile. Din nefericire, insasi infrastructura Bucurestiului trebuie revazuta si asta nu mai tine de cel care cere un pret pe teren, ci de autoritatea locala. Autoritatile ar trebui chiar sa lucreze inaintea investitorilor si vad ca se fac incercari acum, se imping proiectele in fata, vezi podul Basarab, lucrarea de la Baneasa. De acestea e nevoie pentru a rezolva traficul si o sa vina cat de curand si cele legate de canalizare, de instalatii electrice majore.

     

    VIOREL FATU: Vin destul de greu.

     

    ION RADULEA: Destul de greu pentru ca trebuie regandita toata reteaua.

     

    COSTIN BARBU: Oricum lucrarile de infrastructura proiectate in acest moment sunt cu mult in urma dezvoltarii imobiliare. Vorbeam de preturile terenurilor – cine isi permite sa dea cateva mii de euro pe metrul patrat are in spate calcule. Cand dai cateva milioane, te gandesti bine inainte. De fapt, valoarea terenului de ce e data? E data de valoarea produsului final, minus costurile si profitul. Daca vin dezvoltatorii puternici de afara si pot lucra pe un profit mai mic decat se practica pana acum, atunci pretul terenului e foarte justificat si o sa creasca in continuare. Nu trebuie sa ne speriem de valori mari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, dumneavoastra ati avut si sansa unui teren existent, dar, pe de alta parte, cautati teren pentru relocarea fabricii…

     

    ION RADULEA: Nu cautam. Avem trei locatii cu care suntem in continuare in discutii si o vom alege pe cea in care vom avea pretul cel mai bun si conditiile cele mai favorabile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar despre preturi ce spuneti, va convin?

     

    ION RADULEA: Nu pretul in sine e problema, ci forta de munca disponibila si cat de bine e amplasat. Nu poti sa te duci oriunde.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar se coreleaza acesti factori cu pretul terenului?

     

    ION RADULEA: Unde pretul e cam mare, am gasit si acei factori de care am avea nevoie. De fapt, creste pretul terenului odata cu celelalte facilitati, iar proximitatea fortei de munca este o facilitate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru Domus Mex cum sunt preturile terenurilor?

     

    VIOREL FATU: In ultima perioada am cautat niste terenuri in zone adiacente Bucurestiului. Si nu prea am gasit. In primul rand, am cautat terenuri care sa fie pe un drum de acces, care sa aiba si utilitati – gaze si curent electric. Sunt zone care au aceste facilitati – ma refer la partea de nord-est: Buftea, Chitila. Dar si acolo pretul terenurilor tot creste, pentru ca sunt cumparate deja la prima mana, a doua mana…

     

    ION RADULEA: Sau cineva care a fost un developer de teren, a achizitionat mai multe parcele si le-a pus cap la cap. Inca mai este loc pentru astfel de investitori.

     

    VIOREL FATU: Ziceam de ce nu am gasit: sunt foarte multi oameni care intarzie vanzarea terenurilor, pentru ca au vazut cum cresc preturile si nu vor sa piarda daca vand acum.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati de zona de nord, Chitila, parca urma si ceva in sud…

     

    VIOREL FATU: Deocamdata, spre zona de sud a orasului nu prea.

     

    ION RADULEA: Nici noi nu va putem dezvalui chiar toate lucrurile! Face parte din strategia noastra.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Chiar, mai pregatiti ceva in afara de Sema Parc?

     

    ION RADULEA: Da. Vom continua cu dezvoltarea imobiliara, dar mai dureaza. Sunt contacte, discutii. Trebuie sa ai o strategie. Celebra fraza „Ocupati garile!“ se transforma in „Ocupati intrarile in oras.“ Asa ca sunt cautate Giurgiu, sudul, nordul e deja ocupat…

     

    VIOREL FATU: … ocupat bine de tot, din nefericire…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Din perspectiva unei agentii cum se vad lucrurile?

     

    COSTIN BARBU: Noi momentan incercam sa abordam si alte metode de a vinde terenurile. Nu cum se facea pana acum. Stiti ce tactica aplica uneori proprietarii de teren din Romania – in momentul in care primesc oferta pe care au vrut-o, dubleaza pretul. Incercam sa semnam de la inceput un contract clar care spune ca, atunci cand vin la noi si vor sa vanda acel teren, ne asiguram ca tot procesul este transparent si nu se pot face abateri de la el. Noi, in schimb, le oferim faptul ca avem o relatie cu aproape toti dezvoltatorii de pe piata, le aducem toti clientii buni si incepe un fel de proces de licitatie, prin care de foarte multe ori pretul de la care am pornit a crescut semnificativ. Fiecare developer isi face un calcul…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vorbeam mai devreme de utilitati. Din punctul de vedere al evaluatorului, cum evolueaza valoarea unui teren in functie de prezenta sau absenta retelelor de pe acel lot?

     

    COSTIN BARBU: In Romania este extraordinar de greu de calculat care este impactul lipsei de utilitati asupra valorii. Depinde foarte mult de ce vrea dezvoltatorul sa ridice pe acel teren.

     

    BUSINESS MAGAZIN: OK, dar cam care este, sa zicem, raportul de pret dintre un teren cu toate utilitatile trase si unul fara utilitati in zone comparabile?

     

    COSTIN BARBU: Nu exista un procent care se poate aplica. De obicei, se ia un proiect care se doreste sa se construiasca pe teren, se vede exact cat costa – in costul de constructie se includ si costurile de racordare la utilitati – si atunci ce impact are pretul terenului asupra metrului patrat construit la final. Si apoi se fac ajustari in functie de acest procent, dar nu va pot da un raport.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care sunt cumparatorii tipici de terenuri?

     

    DAN BORBELY: La o intrebare asa generala, pot raspunde ca toata lumea cumpara. Dar sa va spun teoria mea despre cumparatorii de terenuri si despre investitorii in piata imobiliara in general. Au fost pana acum trei valuri. Primul val, dupa 90-’91, cand s-au dat terenuri, a fost o perioada in care s-a facut mai mult un troc. A fost perioada in care s-au acumulat terenuri mari, cand se schimbau terenuri, cand s-au facut marile averi si sunt nume pe care le stim. A venit un al doilea val de investitori, din zona Orientului Apropiat, Israel, Grecia, dar si din Vest, asa-numitii „investitori oportunisti“, care cautau ponturi. Cu masini scumpe, geanta plina de bani eventual. Nici primul, nici al doilea val nu au dezvoltat proprietati. Aceasta idee de a dezvolta un teren si a face un produs finit, fie ca e vorba de un cartier de vile, un imobil de birouri sau un centru logistic, s-a dezvoltat cu cinci-sase ani in urma. Sigur ca erau si inainte, dar nu pe scara larga. Acum a aparut al treilea val de investitori, cei institutionali, fonduri de investitii, developerii foarte mari. Cam acestia cumpara.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar au ramas si cei din primele doua valuri?

     

    DAN BORBELY: Da, sigur. Ei s-au sofisticat si e logic, ca a evoluat piata. Nu vorbesc la modul peiorativ de acesti primi investitori. Acestea erau vremurile, nu se putea face altceva atunci, nu se puteau apuca de dezvoltare ca nu aveau cu cine. Dar acum fac, s-au sofisticat foarte mult, acum se fac contacte intre cele trei valuri. Poate valul doi simt acum ca incepe sa plece usor spre est.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si-au marcat profitul si acum merg mai departe.

     

    DAN BORBELY: Da. Randamentele au scazut si cauta noi oportunitati.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vor mai exista speculatori?

     

    ION RADULEA: Da, dar acestia vor deveni din ce in ce mai sofisticati. Vor apela la credite bancare, vor avea in spate companii care sa-i sustina.

     

    DAN BORBELY: Speculatorii nu au cum sa dispara. Sunt unul dintre motoarele de crestere ale pietei.

     

    ION RADULEA: Nu trebuie sa dispara. Vorbim de o veriga din circuitul pietei imobiliare care trebuie sa fie acolo. Poate ca unii se vor specializa, vor aparea dezvoltatorii de terenuri de care vorbeam…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Avem deci speculatorii si developerii…

     

    ION RADULEA: Sa nu uitam ca nu vorbim numai despre terenurile din orase. Sunt vanate si terenurile agricole. Sunt o multime de companii sau persoane fizice straine care au cumparat teren in Romania. Nu se vinde teren doar in Bucuresti, ci si in judete precum Dolj, Gorj sau Buzau. Vorbim de zeci de mii de hectare. S-a plecat de la cateva milioane de lei pe hectar si s-a ajuns la 500-1.000 de euro hectarul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vi se par in acest moment preturile supraevaluate?

     

    COSTIN BARBU: In niciun caz. Cand realizam un raport de evaluare, luam in calcul doua metode. Prima este metoda comparatiei – care era luata in calcul in principal de banci, in acordarea finantarilor – in functie de anumite caracteristici. Se iau mai multe terenuri care sunt la oferta si se fac anumite ajustari in functie de deschidere, de utilitati, de acces etc., sunt foarte multi parametri care se iau in calcul, care influenteaza valoarea terenului. A doua metoda este cea folosita de dezvoltatori – dar si bancile au inceput sa o accepte din ce in ce mai mult – este metoda valorii reziduale, care iti arata pana la ce punct poate sa mearga pretul, in functie de potentialul de dezvoltare al terenului, de ce se poate construi. Acum dezvoltatorul nu se mai gandeste ca da 100 de euro pe metrul patrat, ci impactul pe care il are pretul terenului in costul total al proiectului pe care vrea sa il realizeze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci nu sunt supraevaluate, prin urmare preturile terenurilor o sa creasca in continuare, cu sau fara motiv.

     

    COSTIN BARBU: Este normal. Din moment ce exista cerere foarte mare, potentialii cumparatori nu-si gasesc terenuri, este normal sa nu scada. Ci o sa creasca.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Adica se intampla la fel ca si pe piata apartamentelor?

     

    COSTIN BARBU: Exact asta voiam sa spun. Cu toate ca sunt foarte multe apartamente care vor aparea pe piata in perioada urmatoare, preturile nu au cum sa scada. Cererea este destul de mare in continuare si va ramane ridicata cativa ani de acum incolo. Se cumpara apartamentele inca din stadiul de proiect…

     

    ION RADULEA: Da, dar sa nu uitam ca 30-40% din apartamente nu sunt cumparate de utilizatorii finali, ci de fonduri de investitii, de persoane fizice…

     

    COSTIN BARBU: Inca un motiv in plus sa nu scada preturile. Dar revenind la terenuri, autoritatile nu au vazut ca Bucurestiul, ca si alte orase din Romania, este unic. Nu exista orase care sa ofere asemenea terenuri in interiorul orasului – pe platformele industriale. Si nu au corelat o dezvoltare a infrastructurii cu lucrarile de anvergura in constructiile rezidentiale. Nu stiu ce se va intampla cand vor fi gata miile de noi apartamente anuntate.

     

    ION RADULEA: In primul rand trebuie relocate incintele industriale din Bucuresti. Sunt foarte multe si fara sa se reglementeze chestia asta…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Teoretic este reglementata, nu? Trebuie scoase, conform normelor UE…

     

    LARISA DINU: Da, exista o perioada de gratie de trei ani dupa aderare.

     

    ION RADULEA: Da, dar si la acest punct trebuia sa existe o strategie. Daca Bucurestiul dorea sa ramana si un oras industrial, trebuia ca Primaria sa achizitioneze cateva mii de hectare, pe care sa le transforme intr-o zona industriala, in care sa faca partea de utilitati si sa ofere o posibilitate celor care trebuie sa-si relocheze fabricile in afara. Sa nu intre in jocul acesta speculativ.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Oricum nu au mai ramas atat de multe platforme industriale. Cele care mai sunt deja se transforma. Sunteti un exemplu, dar nu singurul.

     

    ION RADULEA: Printre putinele exemple de acest fel…

     

    COSTIN BARBU: Oricum cele care au ramas sunt vanate acum de dezvoltatori…

     

    BUSINESS MAGAZIN: … daca nu au fost deja cumparate. Dar sa depasim un pic zona Bucurestiului. Domnule Fatu, spuneati ca sunteti in cautare de terenuri si in alte orase din tara? Cum se prezinta piata imobiliara din celelalte mari orase?

     

    VIOREL FATU: Pentru Mobexpert, orasul trebuie sa aiba peste 100.000 de locuitori. Apoi noi, in general, mergem impreuna cu sau langa centrele comerciale. Avem deja exemple, cum ar fi Brasovul, unde, ce-i drept, aveam un magazin dinainte de a se deschide Carrefour. Depinde foarte mult de ce zone alegi, depinde de cine merge inainte acolo. Daca ajungi dupa ce Carrefour s-a asezat, atunci preturile sunt mult mai sus.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar, mai exact, unde cautati acum?

     

    VIOREL FATU: La Timisoara se negociaza, deocamdata nu s-a achizitionat nimic. La Ploiesti avem un teren cumparat, iar aici, din pacate, ne ia foarte mult viabilizarea lui.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Sa luam, spre exemplu, Iasi, unde pana de curand nu prea erau dezvoltari comerciale. Acum vorbim de constructia unor magazine Carrefour, Kaufland, precum si alte proiecte comerciale. Intrebarea este daca acest aflux de investitori spre Moldova si Iasi se datoreaza unei cresteri a puterii de cumparare sau faptului ca se muta granita UE de la 1 ianuarie.

     

    ION RADULEA: Pot fi luate in calcul amandoua. E clar ca a crescut si nivelul de salarii. Apoi posibilitatea ca UE sa se extinda vreodata si dincolo de Prut exista, iar investitorii se pozitioneaza. Sa nu uitam ca si Iasiul a fost dintotdeauna un oras important.

     

    BUSINESS MAGAZIN: L-au cam ocolit pana acum…

     

    VIOREL FATU: Toata Moldova a fost pana acum ocolita, dar cred ca lucrurile incep sa se aseze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cautati si acolo?

     

    VIOREL FATU: Evident ca ne uitam si la un oras precum Iasi.

     

    ION RADULEA: Nu poate fi ignorat niciun oras cu putere de cumparare.

     

    VIOREL FATU: Fortand un pic lucrurile, cu cat vin mai multi dezvoltatori, care cumpara pamantul oamenilor, cu atat oamenii au mai multi bani pe care trebuie sa-i cheltuie pana la urma.

     

    ION RADULEA: Eu cred ca ceea ce vorbeam de Bucuresti – despre platformele industriale – este valabil pentru toata tara, si pentru Ploiesti, si pentru Brasov. Dar, din cate stiu eu, nicaieri nu este o strategie coe-renta pentru scoaterea acestora din centru.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci singura tendinta de transformare a zonelor industriale este cea naturala sau economica, ceea ce se intampla acum.

     

    ION RADULEA: Da, dar pentru ca nu este gestionata corect, nu este o strategie privind amplasamentul noilor zone industriale, se face haotic. Si atunci intra in joc ecuatii de genul: cat costa terenul, am sau nu utilitati, am forta de munca etc. In momentul in care ar aparea o asemenea strategie vor fi prezenti imediat investitorii de portofoliu care ar achizitiona locatiile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci s-ar dezvolta proiecte unitare?

     

    ION RADULEA: In urmatorii 5-10 ani s-ar putea ajunge la asta. E doar o chestiune de timp. Exista insa probleme in cazul unor fabrici preluate de MEBO sau consortii de companii, pentru ca este greu ca ei sa ajunga la o intelegere privind terenul.

     

    COSTIN BARBU: Si multe nu au potentialul financiar de a sustine o relocare. Trebuie sa astepte solutii alternative, cum ar fi sa obtina o perioada de gratie de la cumparator, perioada in care sa se mute.

     

    ION RADULEA: E destul de complicata mutarea unei activitati. Pentru noi este destul de simplu, sa spunem, pentru ca noi am facut o reorganizare completa a Semanatoarea cand am cumparat-o. Intr-un an, un an si ceva, am mutat fabrica intr-o hala noua. O parte din ce era disponibil a fost pastrat si a trecut apoi in parcul industrial.

     

    COSTIN BARBU: In plus, de multe ori un dezvoltator poate avea si dezavantaje din achizitionarea unei asemenea locatii. Pentru ca apar costuri suplimentare legate de demolare, de decontaminarea solului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo, domnule Radulea, cat va costa demolarea pe platforma de la Semanatoarea?

     

    ION RADULEA: Demolarea costa intre 15 si 20 de euro pe metrul patrat, in functie de cladirea care a fost amplasata, cu tot cu decontaminare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si cand credeti ca veti finaliza relocarea activitatii de productie de pe platforma?

     

    ION RADULEA: Nu credem, ci trebuie sa fie gata pana in iunie 2007.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca intentionati sa faceti si alte investitii in zona de real estate, pe langa Sema Parc. Ce credeti ca se va dezvolta in urmatoarea perioada cel mai mult, nu numai in Bucuresti?

     

    ION RADULEA: Ca zona de interes va fi genul acesta de dezvoltare pe care noi (si nu numai noi) l-am promovat deja – proiect integrat: comercial, birouri si rezidential.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci mai putine dezvoltari individuale…

     

    ION RADULEA: Mai putine dezvoltari individuale, decat daca vom gasi locatii care se preteaza doar la dezvoltari imobiliare intr-o singura directie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si veti incerca sa-l convingeti de domnul Fatu sa vina intr-un proiect integrat?

     

    ION RADULEA: Timpul le va aduna. Daca dumnealui va avea un interes alaturi de noi sau daca noi vom avea un interes alaturi de dumnealui.

     

    VIOREL FATU: Este evident ca, daca ni se ofera o chirie rezonabila, vom fi interesati.

     

    ION RADULEA: Sau un loc rezonabil in care sa construiesti in parteneriat, pentru ca nu trebuie sa fie neaparat o dezvoltare in care sa mergi pe chirie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care ar fi avantajele si dezavantajele acestor dezvoltari atat pentru investitori, cat si pentru chiriasi?

     

    ION RADULEA: Genul acesta de proiecte sunt in mare masura dezvoltari urbane, nu sunt in afara orasului. Mobexpert, de exemplu, a avut ca strategie si dezvoltari urbane, cat si in afara. Noi vom continua, in principiu, pe directia pe care ne specializam acum – dezvoltari integrate in interiorul orasului – unde merg foarte bine si zonele de retail, si cele de birouri, si cele rezidentiale. De exemplu, Sema Parc are tot atatea parcari cat are si Baneasa sau oricare alta zona, numai ca sunt fie subterane, fie supraterane. Folosim intr-un alt mod terenul fata de cum este exploatat in afara oraselor, unde suprafetele sunt mari si iti permiti o dezvoltare extensiva.

     

    LARISA DINU: Este vesnica lupta intre „suburban greenfield development“ si „urban brownfield development“, adica intre dezvoltari virgine la marginea oraselor si transformarea zonelor urbane.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, cate fonduri de investitii au venit la dumneavoastra sa va propuna o afacere, de la o vanzare de teren pana la o asociere complexa?

     

    ION RADULEA: Sa va raspund cu o metafora: „cata frunza, cata iarba“. Toti care sunt pe piata au trecut pe la noi. Este si normal ca la un proiect de dimensiunile Sema Parc sa existe interese mai mici sau mai mari. Tine si de elemente de strategie. Daca deschizi usa si arati ca esti deschis la propuneri de parteneriate, este clar ca bate mai multa lume la acea usa.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cate fonduri de investitii activeaza totusi pe piata?

     

    ION RADULEA: Este greu de precizat un numar (de fonduri de investitii – n. red.).

     

    DAN BORBELY: Cate activeaza sau cate „zboara“ prin zona?

     

    ION RADULEA: Sunt trei sau patru active si zboara 30-40.

     

    DAN BORBELY: Eu cred ca sunt putin mai multe totusi, dar cam asta e proportia, de unul activ la zece prezente.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Aceasta proportie se va schimba in urmatorii ani?

     

    DAN BORBELY: Eu sper ca proportia sa nu mai fie de unu la zece, ci de cinci la zece, dar aceasta depinde de proiecte. Fondurile in special cauta produse finite. Sunt si fonduri care dezvolta greenfield daca le place proiectul, dar prefera sa cumpere o proprietate gata construita.

     

    ION RADULEA: S-au adaptat la  piata romaneasca. Pentru ca nu au gasit proiecte „de-a gata“, au cumparat dezvoltatori, care aveau proiecte pregatite. E mai interesant de vazut cati dezvoltatori sunt pe piata romaneasca. E mult mai greu de raspuns la aceasta chestiune.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca terenurile nu sunt supraevaluate, ca mai e loc de crestere. E loc de crestere peste tot?

     

    COSTIN BARBU: Conteaza foarte mult cat de fezabil este un anumit proiect. V-am spus ca acum nu se mai ia pretul pentru teren, ci pentru ce se va construi pe el. Valoarea terenului este diferenta dintre pretul final al proiectului si costurile de constructie plus profitul. Daca terenul se incadreaza in acea marja, atunci mai este loc de crestere.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru ca unii retaileri se plangeau recent ca preturile tere-nurilor sunt prea mari.

     

    COSTIN BARBU: Este vorba si de dezvoltarea diferitelor segmente ale pietei. In momentul in care se vinde foarte bine rezidentialul, se inchiriaza foarte usor birourile, e clar ca aceste segmente se indreapta spre oras, iar retailerii vor iesi spre margini.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care credeti ca sunt urmatoarele zone de interes? In Bucuresti si in tara.

     

    ION RADULEA: In Bucuresti sunt zone masive, cum ar fi zona Vacaresti – sunt circa 200 de hectare acolo. De asemenea, sudul in general este putin dezvoltat.

     

    DAN BORBELY: Eu si vestul il vad foarte interesant. In special, zona de nord-vest – Chitila, Sabareni – pentru ca este o zona cu spatii foarte largi.

     

    VIOREL FATU: Sunt in zona aceea mai multe proiecte.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar s-au tranzactionat spatiile acestea largi, sunt concentrate in momentul de fata?

     

    VIOREL FATU: O parte sunt faramitate, de la cateva mii de metri patrati la cateva hectare, altele au fost comasate. Dar situatia nu este foarte clara. Deja sunt litigii intre proprietari, care blocheaza orice tranzactie, oricum preturile au crescut.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care oras din provincie seamana cel mai mult cu Bucurestiul?

     

    COSTIN BARBU: Pentru dezvoltatori nu mai exista diferente. De exemplu, o sa se realizeze, pe partea de retail, cate un concept de mall chiar si in orasele de 70-100.000 de locuitori. Vor fi valuri de dezvoltare. Mai intai, orasele mari: Timisoara, Iasi, Constanta, Cluj, care au fiecare proiectele lor, dar toate orasele cu peste 70.000 de locuitori sunt in atentia dezvoltatorilor. Exista chiar o febra a cumpararii terenurilor in aceste zone.

     

    BUSINESS MAGAZIN: E 1 ianuarie 2007 o data atat de importanta pentru piata imobiliara sau ce era interesant deja a inceput sa se intample si va curge firesc?

     

    ION RADULEA: In zona imobiliara ce urmeaza sa se intample se intampla deja, doar ca se va amplifica. Va veni urmatorul val de investitori.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea Club BUSINESS de saptamana trecuta,  sponsorizata de BRD si Mobexpert, au participat:

    • Ion Radulea, presedinte River Invest, dezvoltatorul proiectului Sema Parc
    • Viorel Fatu, director executiv Domus Mex, firma de dezvoltare imobiliara a Mobexpert
    • Dan Borbely, partener la firma de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii
    • Costin Barbu, valuation & consulting, Colliers International
    • Larisa Dinu, director marketing River Invest

  • Pe muchie de iatagan

    Nu cu mult inainte ca Hezbollah sa porneasca un razboi cu Israelul asta-vara, organizatia siita era presata, in discutiile cu grupuri politice libaneze mai apropiate de viziunea SUA asupra situatiei, sa se dezarmeze si sa puna umarul la schimbarea din post a presedintelui prosirian. Dupa ce grupul militant islamic a ajuns sa fie vazut drept invingator in razboiul cu Israelul, situatia s-a schimbat.

     

    Hezbollah isi joaca acum cartea pentru un control efectiv al guvernului si pentru promovarea unei noi legi electorale, avertizand ca in caz contrar va face tot posibilul sa dea jos guvernul si sa forteze noi alegeri parlamentare. Pe de o parte, e o lupta interna pentru cine conduce Libanul, un stat cu 4 milioane de locuitori. Dar Libanul este de multa vreme o tabla de sah scoasa la inaintare in jocul geopolitic global, a carei situatie conteaza mai mult decat pentru echilibrul dintre puterile regionale.

     

    Mai exact, Hezbollah, un aliat al Iranului si al Siriei, a prins curaj dupa razboiul din vara, in timp ce coalitia sprijinita de americani, care controleaza firavul guvern libanez, este in defensiva, calificand planul Hezbollah drept un pretext pentru o lovitura de stat. Rezultatul tensiunilor de la Damasc ar putea sustine sau submina ascensiunea Iranului in regiune, dupa cum ar putea sa consolideze sau sa destabilizeze actuala conducere a Siriei.

     

    „Militantii Hezbollah beneficiaza de forta lor de gherila, cu care pot sa vina in capitala si sa-si impuna vointa asupra guvernului“, spune Amin Gemayel, fost presedinte si lider al micului Partid al Falangei Crestine, parte a coalitiei de guvernare.

     

    Pentru Liban, cererile Hezbollah, inclusiv cea privind dreptul de veto asupra deciziilor guvernului, sunt ultimul episod dintr-o continua lupta intre grupuri politice organizate in functie de apartenenta religioasa. In vreme ce de-a lungul timpului puterea a trecut de la musulmanii sunniti la crestini si acum catre indelung neglijatii musulmani siiti – adeseori prin aliante politice intre diferite factiuni -, conflictul a subliniat natura instabila a unui sistem care promite fiecareia dintre cele 18 comunitati ale Libanului un cuvant egal in luarea deciziei. Libanul este un stat construit pe promisiunea ca toate sectele vor imparti puterea, ca musulmanii si crestinii vor controla fiecare jumatate din Parlament, presedintele trebuie sa fie un crestin, premierul – un sunit, iar presedintele Parlamentului – un siit.

     

    Este un sistem care n-a reusit sa evite razboiul civil din 1975 pana in 1990. „In principiu este un sistem de coexistenta, de compromis“, spune Walid Sharara, comentator la ziarul Al Akhbar. „Dar este aici si un fel de razboi civil rece. Pentru ca elitele sa-si mentina puterea, trebuie sa incite la sectarism. Aceasta este sursa puterii lor“. Ali Hamdan, membru al partidului siit Amal si consilier al lui Nabih Berri, presedintele Parlamentului, o spune cu alte cuvinte: „In Liban, fiecare comunitate religioasa se gandeste pe sine ca pe o natiune. Si fiecare natiune incearca sa obtina cel mai mare control“. Or, lupta politica ameninta eforturile de reconstructie a aces-tei tari profund afectate de razboi. Pentru ca loialitatea cetatenilor se indreapta catre liderii sectei, nu catre stat.

     

    Hezbollah sustine ca vrea un guvern de uniune nationala, care ar lua din puterea grupului sprijinit de Statele Unite, asa-numita „coalitie de la 14 martie“. Seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, si-a exprimat dorinta de pe pozitii de forta si intr-un mod amenintator, desi usor paradoxal. „Putem sa instigam la nesupunere civica, sa dam jos guvernul si sa provocam alegeri anticipate“, a spus el intr-o recenta aparitie televizata – „dar nu amenintam ca vom face asta. Asa ca nu ne mai speriati cu discutii despre conflict interetnic sau razboi civil“.

     

    Totusi, este imposibil de spus daca Hezbollah a iesit in mod real mai puternic din razboiul cu Israelul. Sondajele arata ca are cel mai mare suport popular, dar analistii politici libanezi sustin ca e greu de crezut in ele, intr-o tara in care se pare ca nimeni nu e un observator neutru. A castigat putere din alianta cu Michel Aoun, un fost general si lider al unui partid crestin.

     

    „Hezbollah atrage acum sprijin din partea crestinilor. Asa ceva ar fi fost de negandit inainte de razboi“, rezuma Abdo Saad, director al Centrului pentru Cercetare si Informatie din Beirut. Alti comentatori se declara sceptici in privinta sanselor reale de consolidare a puterii Hezbollah prin mijloace democratice. Hilal Khashan, profesor de stiinte politice la Universitatea Americana din Beirut, spune: „Hezbollah crede ca daca ar fi alegeri acum, ei ar castiga majoritatea. Absolut deloc“. Ceea ce nu impiedica insa formatiunea militanta sa se comporte ca si cum ar fi tot mai puternica. Daca exista insa cea mai mica banuiala de optimism ca se poate ajunge la o intelegere pentru a evita un conflict, ea se bazeaza pe convingerea ca nici unul dintre actorii politici interni, nici macar Hezbollah, nu crede ca ar avea de castigat din incercarea de impunere a unei solutii prin violenta. „Capacitatea de a aduce haos nu este un atu – este un pariu“, spune Khashan.

     

    La randu-i, un diplomat arab de la Beirut e de parere ca singura parte care considera ca ar castiga de pe urma unor noi episoade de haos ar fi Siria, care ar fi interesata sa blocheze anume tribunalul international proaspat constituit, care are drept misiune sa-i identifice pe cei implicati in asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri in urma cu aproape doi ani. Or, dupa cum se stie, inalti oficiali sirieni sunt suspectati de SUA si de liderii UE ca ar fi fost implicati in asasinat. Diplomatul arab, care a cerut sa i se pastreze anonimatul, sustine ca Damascul ar fi cerut Hezbollah sa urmareasca destabilizarea situatiei politice din Liban, ca sa impiedice deci iesirea la lumina a vinovatilor in cazul Hariri.

     

    Cealalta teorie asupra motivatiilor Hezbollah tine de intentiile Iranului, presupus finantator al militantilor musulmani libanezi, care nu si-ar dori haos in tara vecina, de frica sa nu submineze capacitatea aceluiasi Hezbollah de a accede la putere. Caci, potrivit diplomatului arab citat, daca oamenii lui Nasrallah obtin dreptul de veto fata de deciziile guvernului, atunci ar impusca doi iepuri dintr-un foc, pentru ca ar implini atat dorinta Teheranului de a influenta politicile de la Beirut, cat si intentia Damascului de a bloca tribunalul international care va cerceta dosarul Hariri.

     

    Acestea ar fi deci resorturile strategiei Hezbollah, de a ameninta cu violenta, dar de fapt de a se abtine de la ea in numele unui obiectiv politic mai rafinat. Sortii de izbanda ai strategiei sunt insa neclari.

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica