BusinessMagazin

Category: Special

  • „Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“. Cum s-a transformat un eveniment caritabil într-un scandal internaţional

    Publicul a fost şocat să afle la ce abuzuri sunt expuse tinerele care au servit băuturi la un eveniment de caritate la care a participat „lumea bună“ a societăţii.

    Evenimentul de strângere de fonduri pentru caritate al The Presidents Club Charitable Trust este adresat doar bărbaţilor din domeniul afacerilor, politicienilor şi oamenilor din media, sport sau modă. Investigaţia realizată de FT arată că tinerele hostese au fost hărţuite, altele pipăite şi unora li s-au cerut favoruri sexuale. |n 2018. |n contextul mişcării #metoo, prin intermediul căreia numeroase femei şi-au făcut curaj, au ieşit în faţă şi au dezvăluit că au fost abuzate, iar mai mulţi bărbaţi, cu statut însemnat în societate şi în lumea filmului, au fost arătaţi cu degetul pentru faptele lor ruşinoase.

    Madison Marriage, jurnalistă la Financial Times, a auzit de la o prietenă, care lucra ca hostesă, de cât de dificil poate fi să lucrezi pentru un eveniment al The Presidents Club Charitable Trust. Ea s-a hotărât să afle despre ce este vorba şi a pretins că este o astfel de chelneriţă la eveniment, dezvăluind hărţuirile la care erau supuse femeile.

    Se ştiu puţine lucruri despre această organizaţie, care până acum a fost extrem de secretoasă. Instituţia a fost descrisă ca fiind o organizaţie caritabilă care a apărut în mijlocul anilor 1980 cu puţin timp înainte de boomul financiar din Londra. Clubul s-a dezvoltat în anii prosperi care au urmat, atrăgând unele dintre cele mai apreciate figuri din politică, afaceri şi lumea celebrităţilor. Grupul a câştigat notorietate pentru petrecerile sale la care aveau acces doar bărbaţi; iar aceştia făceau donaţii serioase în urma unor licitaţii spectaculoase.
    David Meller, Harvey Soning şi Bruce Ritchie sunt trecuţi drept administratori ai clubului.

    |n fiecare an, timp de 33 de ani, Presidents Club Charitable Trust a organizat un eveniment de strângere de fonduri la hotelul Dorchester din Londra. Evenimentul cu pricina are un scop lăudabil, acela de strângere de fonduri cu premii prestigioase oferite la licitaţie. |n decursul celor trei decenii s-au strâns peste 20 de milioane de lire sterline pentru caritate.

    Cei prezenţi anul acesta la eveniment, la fel ca şi în trecut, fac parte din lumea de afaceri a Marii Britanii, din domeniul financiar, al modei şi politicului, ”oameni respectaţi“, după cum era scris pe site-ul fundaţiei. La eveniment nu aveau voie femeile, dar au fost angajate 130 de ”hostese“ pentru a avea grijă de nevoile a 360 de bărbaţi. Femeile erau încurajate să bea alături de bărbaţi la eveniment şi chiar mai mult la şi la ”after party-urile“ discrete.

    Suspiciunile în jurul evenimentului au apărut încă de la aplicaţia pentru jobul de hostesă, pentru care doar fetele ”înalte, slabe şi frumoase“ puteau aplica. |n timp ce ţinuta obligatorie a evenimentului a fost catalogat drept black tie, chelneriţele trebuia să poarte ”pantofi negri sexy“, ”lenjerie intimă neagră şi rochii scurte negre şi o curea neagră lată care seamănă cu un corset“.

    Imediat cum au ajuns la hotel, hostesele au fost nevoite să semneze un contract non-disclosure fără a le da şansa să citească ce scrie sau să poată lua o copie acasă.

    Agenţia care făcea angajările pentru eveniment nu a menţionat nimic de pipăit, ci doar ”că trebuie să suporţi bărbaţii enervanţi“. Ce trebuie să facă fetele? ”Să binedispună mixul de oameni de afaceri, politicieni, oligarhi, magnaţi, producători de film, finanţatori şi directori şi să aducă băuturi atunci când este nevoie“.

    ”Mai mulţi bărbaţi ţineau mâna hosteselor în timp ce aşteptau antreurile cu somon şi paharele cu whiskey şi vodcă“, îşi aduce aminte Marriage.

    |n timp ce dansatoarele burlesque dansau pe scenă, ”un bărbat de aproape 70 de ani a întrebat o fată de 19 ani dacă este prostituată“. O altă tânără a declarat pentru FT că bărbaţii au pipăit-o pe fund, pe burtă şi pe picioare, iar o alta a mărturisit că un alt invitat a sărit pur şi simplu să o sărute. Altul a invitat-o în camera lui.

    Potrivit altor fete, evenimente similare au avut loc la multe mese de-a lungul nopţii. Hostesele au declarat că bărbaţii au pus în mod repetat mâinile pe sub fustele lor şi chiar un bărbat şi-a expus părţile intime.

    De asemenea, fetele erau încurajate să participe la astfel de întâmplări şi ”la toaletă era implementat un sistem de monitorizare prin care femeile care stăteau prea mult la baie erau chemate înapoi în sală şi escortate de un bodyguard“.

    Nici Marriage nu a fost ocolită de un astfel de comportament şi a declarat pentru Washington Post că şi ea a fost pipăită şi a primit propuneri indecente. ”M-am simţit foarte tristă şi supărată după ce am văzut că încă se întâmplă aşa ceva într-o astfel de împrejurare în 2018.“
    Evenimentul se încheia oficial pe la ora 11 pm, dar fetelor li s-a spus că este nevoie să stea până la 2 am. Mai mult, unora li s-a spus că pe final pot să bea ce vor şi că se pot duce să stea cu bărbaţii pe care-i consideră cei mai atrăgători.

    After party-ul s-a ţinut într-o cameră mai mică a hotelului Dorchester unde bărbaţii dansau şi beau alături de hostese. ”Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“, a spus un bărbat prinzând-o pe o tânără de talie. |n mijlocul încăperii Jimmy Lahoud, 67 de ani, om de afaceri libanez, dansa cu entuziasm cu trei tinere îmbrăcate în rochii roşi, conform dezvăluirilor jurnalistei de la FT.

    Hostesele, majoritatea cu vârste între 19 şi 23 de ani, au fost plătite cu 211 dolari. Multe dintre ele sunt dansatoare, modele, actriţe care caută o sursă de venit în plus, povesteşte jurnalista. Marriage a declarat că multe femei au fost alarmate de ceea ce se întâmplă, altele au declarat că le place ceea ce fac, ”mai ales dacă faci asta alături de prietene. E mai uşor să faci asta alături de prieteni decât singură“.
    Unele dintre femei erau entuziasmate că le-au fost oferite slujbe, altora le-au fost oferite bacşişuri mari pe care s-au simţit obligate să le refuze. Marriage îşi aduce aminte că o femeie nu-şi putea aplica rimelul pe gene din cauză că, spunea ea, ”sunt ameţită rău de la shoturile de tequila!“.

    Dezvăluirile au stârnit un scandal în lumea britanică. Liderul adjunct al Partidului Liberal Democrat, Jo Swinson, a declarat că articolul îi întoarce stomacul pe dus. ”Peste 300 de bărbaţi bogaţi au fost perfect fericiţi să participe la un astfel de eveniment care ne demonstrează cultura putredă şi sexistă care încă există în comunitatea oamenilor de afaceri.“

    Şi nu a fost singura poziţie din partea politicului: ”|mi imaginez că fundaţiile de caritate care beneficiază de acest eveniment vor fi îngrozite de ceea ce se întâmplă acolo“, a declarat şi Anna Soubry, reprezentantă a Partidului Conservator.

    După articolul publicat de ziarul financiar britanic, două spitale de copii care au primit donaţii de la Trust au anunţat că sunt şocate să audă aşa ceva şi că o să returneze banii.

    La câteva ore a picat şi primul cap: David Meller, preşedintele evenimentului, care a anuţat că nu o să mai fie directorul nonexecutiv al Departamentului de Educaţie al Marii Britanii. Până seara, fundaţia Presidents Club a anunţat că se va închide şi că va distribui ce fonduri au rămas către oamenii de care au nevoie.

    Theresa May s-a declarat şocată că astfel de lucruri se mai pot întânpla în prezent şi a anunţat că va avea loc o investigaţie. |ntre timp, donatorii, cei prezenţi la eveniment şi organizatorii încearcă să se distanţeze de ceea ce s-a întâmplat. La doar o zi de la publicarea informaţiilor scandaloase, organizaţia care ţinea acest eveniment s-a desfiinţat.

    |n urma licitaţiei, în cadrul căreia s-au vândut diferite maşini, prânzuri cu politicieni şi cu vedete, s-ar fi strâns în jur de 2 milioane de lire sterline. Un prânz cu Boris Johnson şi un ceai alături de guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, au fost printre cele mai licitate.
    Printre cei care au participat anul acesta se numără nume importante din lumea afacerilor din Marea Britanie precum Tim Steiner, CEO-ul supermarketului online Ocado, sau Philip Green, şeful Arcadia Group, companie de retail ce include Topman, Evans sau Outfit. De asemenea, nume importante din lumea financiară au participat la eveniment.

    Comedianul David Walliams a fost gazda evenimentului şi pentru asta are de suferit după ce mai multe lanţuri de magazine de cărţi au anunţat că vor renunţa la cartea pentru copii scrisă de el, potrivit Daily Mail. |n trecut alte nume importante au participat, precum fostul magnat al Formulei 1 Bernie Ecclestone, Michael Sherwood, fost vicepreşedinte al Goldman Sachs, sau vedeta TV Vernon Kay.

  • Viitorul într-o lume unde forţa de muncă este rară stă în automatizare. Ce se va întâmpla în Europa de Est

    Directorul de uzină Gabor Kiraly îşi aminteşte întâlnirea din urmă cu câţiva ani, când el şi şefii săi austrieci au înţeles cât de gravă urma să devină criza de forţă de muncă din Ungaria  a fost, spune el, o ”descoperire şocantă“, scrie Reuters.

    Rata şomajului din oraşul Papa, din vestul Ungariei, unde Hirtenberger Automotive Safety are 725 de angajaţi şi produce componente auto, se apropia practic de zero. Realizarea unei cifre de afaceri mai mari era deja o mare problemă.
    Dar au venit roboţii. Hirtenberger a cheltuit 2,5 milioane de euro pentru a automatiza două linii de producţie la fabrica maghiară pentru a face faţă cererii crescute din partea BMW, Mercedes, Volkswagen şi Audi. Şi nu este singura companie care recurge le această soluţie.

    Companiile din Europa de Est îşi intensifică investiţiile în automatizări pentru a răspunde unui deficit de forţă de lucru care a început după criza financiară din 2008 şi după ce în 2011 au fost ridicate ultimele restricţii privind fluxurile de muncitori către ţările mai bogate din Uniunea Europeană.

    În timp ce politicienii şi economiştii din multe părţi ale lumii se îngrijorează cu privire la posibilele efecte sociale negative ale înlocuirii oamenilor cu roboţi, aici automatizarea este mană cerească pentru companiile care doresc să evite reducerea cotei de piaţă.

    Schimbările indică o modificare a modelului economic bazat pe folosirea intensivă a forţei de muncă al fostelor state comuniste satelite ale URSS, care au atras investiţiile străine cu stimulente fiscale şi cu mâna de lucru ieftină – eclipsată de costurile muncii din Occident.

    Deşi au fost majorate semnificativ de multinaţionale, salariile nu sunt suficient de mari pentru a convinge tinerii să rămână să lucreze în ţară sau pentru a compensa dinamicile demografice acum îngrijorătoare – populaţia se micşorează şi îmbătrâneşte.
    Dacă ratele de fertilitate scăzute persistă, populaţiile cumulate ale Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi Ungariei se vor reduce cu mai mult de 8 milioane de persoane, la 56 milioane până în 2050, potrivit unui raport al ONU din 2017.
    ”Înainte de criză, nu era suficient capital disponibil, în timp ce forţa de muncă era foarte ieftină şi abundentă“, explică Attila Godi, director executiv la Terran Tetocserep, producător de ţiglă din Ungaria. Compania a cheltuit anul trecut 900.000 de euro pentru a instala roboţi şi echipamente auxiliare la fabrica sa din sudul ţării. ”Tendinţa este inversă acum. Capitalul este disponibil şi acesta ar trebui să fie investit în tehnologii moderne şi funcţionale, în timp ce costul forţei de muncă creşte“, spune Godi.

    Economiştii avertizează că lipsa forţei de muncă ar putea avea un efect de paralizie asupra unor economii din estul Europei în următorii ani, într-un moment în care companiile occidentale se plâng de lipsă de muncitori inclusiv în Germania, Olanda, Franţa şi Marea Britanie. ”Restrângerea treptată a pieţelor forţei de muncă este evidentă de cel puţin trei ani, însă 2018 ar putea constitui un punct critic, cu penuria de forţă de muncă începând să preseze creşterea economică“, avertizează analiştii de la UniCredit.

    Pentru că nu mai găsesc personal, companiile ar putea începe să se gândească la relocarea producţiei. Kiraly spune că aceasta nu a fost una dintre opţiunile discutate la întâlnirea de la sediul Hirtenberger deoarece investiţiile făcute în Papa fac din fabrica de acolo o ”bază strategică“ pentru firmă.

    ”De aceea am ales ca strategie automatizarea. Dacă vom automatiza, impactul asupra pieţei muncii va fi mai mic“, a spus el, adăugând că Hirtenberger are în vedere o fabrică nouă, dar mai aproape de sursa cererii. El nu a oferit mai multe detalii.
    Ungaria se confruntă cu cel mai mare deficit de forţă de muncă, însă sunt afectate şi companiile cehe, slovace şi poloneze, după cum arată un sondaj realizat de Erste Bank.

    Un alt studiu, al companiei Ipsos, la care au participat 100 de companii cehe, a constatat că aproape o treime dintre acestea a trebuit să reducă comenzile anul trecut din cauza lipsei forţei de muncă, iar una din patru întreprinderi intenţiona să accelereze planurile de automatizare.

    Vesz-Mont 2000 construieşte unităţi de producţie robotizate, dar se chinuie să ţină pasul cu cererea deoarece şi ea este o victimă a lipsei de forţă de muncă. Lansată într-un hambar în urmă cu 19 ani, compania a trecut de la construirea de echipamente pentru gimnastică la unităţi pentru furnizorii automotive şi pentru alte firme. Are acum 170 de angajaţi. ”Gama de sarcini pe care le-am automatizat pentru clienţii noştri s-a triplat în ultimul an“, spune directorul executiv Tibor Zentai. Veniturile au crescut cu aproximativ 10% anul trecut, iar compania îşi propune să dubleze vânzările de roboţi în acest an. ”Creşterea putea fi mult mai mare, având în vedere cererea, dar cu greu am putut ţine pasul cu piaţa“, a spus Zentai.

    Federaţia Internaţională de Robotică din Frankfurt (IFR) estimează că anul trecut au fost instalaţi 9.900 de roboţi în Europa Centrală şi de Est, în creştere cu 28% faţă de anul precedent. IFR proiectează o rată de creştere anuală de 21% a livrărilor de roboţi către regiune până la sfârşitul acestui deceniu, ritm aproape dublu faţă de media europeană.

    Densitatea roboţilor, o măsură a roboţilor industriali multifuncţie la 10.000 de muncitori din sectorul de producţie, este cea mai ridicată în Slovacia, de 135. |n Cehia este de 101, ajunge la 57 în Ungaria şi respectiv 32 în Polonia, conform cifrelor IFR pentru 2016.

    Cota este scăzută în Polonia din cauza celor peste un milion de muncitori veniţi din statele vecine, mai ales din Ucraina, ţară care are o cultură şi o limbă asemănătoare. Pentru ucraineni, permisele de muncă sunt relativ uşor de obţinut. Jakub Gontarek, expert în cadrul unei uniuni patronale din Polonia, a explicat că este mai ieftin pentru companiile poloneze să angajeze străini sau să plătească salarii mai mari decât să automatizeze producţia.

    Compania austriacă Engel, care a furnizat către Hirtenberger utilaje de modelat mase plastice, a anunţat că în timp ce două treimi din unităţile vândute în Ungaria au fost automatizate în 2017, proporţia creşte la peste 75% pentru comenzile noi. Engel automatizează şi liniile de producţie deja în funcţiune, asigură directorul executiv al subsidiarei ungare, Albert Vincze.
    ”În aceste zile, instalăm şi punem în funcţiune patru astfel de roboţi la clienţii noştri şi suntem în discuţii cu un alt client cu privire la instalarea postvânzare a trei roboţi. |n cazul său, achiziţia este în mod clar determinată de necesitatea înlocuirii muncii umane“, a spus directorul.

    Dar automatizarea aduce noi provocări. Vincze a remarcat că programarea, întreţinerea şi repararea utilajelor automate necesită specialişti cu înaltă calificare. Această resursă aproape că s-a epuizat. Engel încearcă să angajeze absolvenţi de liceu şi de învăţământ universitar imediat după şcoală, oferind un program de formare de 3-5 ani şi condiţii suficient de atractive pentru ca aceştia să-şi reconsidere planurile de a pleca în străinătate. ”Lucrăm în acelaşi mediu cu al clienţilor noştri şi avem la fel de multă dificultate în a găsi profesionişti calificaţi ca oricare alţii“, se plânge Vincze.

    Productivitatea generală a muncii în regiune este inferioară mediei UE, după cum arată datele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), însă cheltuielile mai mari pentru maşini şi automatizări au condus la îmbunătăţiri modeste.
    Intensitatea capitalului în raport cu orele lucrate a crescut cu 2,9% în Polonia între 2000 şi 2014, cu 2,2% în Ungaria şi cu 1,7% în Republica Cehă. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, indicatorul a crescut cu 0,7% în Germania şi cu 0,3% în Franţa.

    Băncile cu operaţiuni în Ungaria, cum ar fi K & H, unitatea locală a KBC belgian, Raiffeisen Bank International din Austria şi OTP Bank, cea mai mare bancă maghiară, se aşteaptă ca investiţiile în automatizare să rămână ridicate.
    Dinax, care vinde produse de tratare a apei pentru hoteluri şi piscine în Ungaria, are doar 30 de angajaţi, după ce a fost forţată să îşi automatizeze operaţiunile pentru că nu găsea studenţi pentru muncă temporară de vară, chiar şi în condiţiile în care a majorat salariile cu până la 20% în 2016 şi cu 15% anul trecut.

    După ce a cumpărat controlere de greutate programabile de 18.000 dolari, pompe de la Rice Lake Weighing Systems din Wisconsin şi pompe Stenner din Jacksonville, Florida, Dinax poate acum să tragă cu 50% mai mult lichid în recipiente din plastic  munca a două persoane pe zi. Firma are în plan încă o investiţie, de 20.000 de dolari, pentru a automatiza acelaşi proces pentru substanţele chimice pudră. ”Am nimerit două păsări cu o singură piatră: pe de o parte ne putem mări capacităţile. Pe de altă parte, nu este nevoie să angajăm mai mulţi oameni“, spune managerul de operaţiuni Tibor John.
    Cu noi fabrici sau extinderi de producţie anunţate în regiune aproape săptămânal, penuria de forţă de muncă riscă să se transforme în criză. Automatizarea devine o necesitate.

    Compania japoneză Yaskawa, unul dintre cei mai mari producători de roboţi din lume, vede în această posibilitate o oportunitate. Yaskawa îşi construieşte o fabrică şi un centru de cercetare în robotică în Slovenia, o investiţie de 25 de milioane de euro. Fabrica, prima din Europa, va începe să producă anul acesta. Scopul japonezilor este să intre pe terenul pe care până acum au excelat nemţii. Yaskawa a avut de ales între Slovenia, Slovacia, Cehia şi Polonia. Uzina va da de lucru la 200 de persoane. Presa locală a scris că japonezii vor produce iniţial 4.000 de roboţi pe an, apoi 5.000-6.000 de unităţi pe an. |n 2020 fabrica urmează să fie extinsă. Fabrica ar trebui să acopere până la 80% din cererea europeană. Investiţia a fost îndelung aşteptată şi va aşeza Slovenia pe harta tehnologiei.

    Cu la fel de mult entuziasm a fost aşteptată construirea unei fabrici Jaguar Land Rover în Slovacia. Şi pentru această investiţie a fost o cursă între ţările din regiune. Elanul britanicilor s-a mai domolit când s-au lovit de problema lipsei de forţă de muncă. Problema este atât de mare încât uzinele auto din Ungaria se tem că le vor pleca oameni în ţara vecină, unde salariile sunt mai mari. Rămâne de văzut cu se va descurca Yaskawa.

    Engineered Arts, un producător de roboţi, dar din Marea Britanie, simte din plin penuria de oameni cu pregătire în robotică. ”Mereu căutăm să angajăm oameni noi. O mare problemă de care ne lovim este că nu există experienţă în robotică. Iar cererea este uriaşă“, spune, pentru CNBC, Will Jackson, fondatorul companiei. Engineered Arts proiectează şi produce roboţi umanoizi care pot imita mişcările umane şi chiar cânta şi pot fi programaţi să ţină discursuri. ”|n cazul nostru, roboţii creează locuri de muncă, nu distrug joburi“, explică Jackson.

    ”Abilităţile digitale, în domeniul IT, în fizică, tehnologie, inginerie şi matematică, sunt foarte importante pentru angajatul viitorului“, explică Stefano Scabbio, preşedinte regional al companiei de recrutare ManpowerGroup. Un sondaj recent al acesteia, la care au participat 20.000 de angajatori din 42 de state, a găsit că aproape 90% dintre companii intenţionează să menţină sau să majoreze personalul în următorii doi ani datorită automatizării. Cele mai multe locuri de muncă vor fi adăugate în sectoarele IT, serviciu clienţi şi producţie avansată. ”Este important să facem companiile de toate mărimile să înţeleagă importanţa recalificării şi pregătirii oamenilor“, subliniază Scabbio.

  • Business Magazin a premiat, în cadrul galei Woman in Power, zece dintre cele mai puternice femei de afaceri din România – GALERIE FOTO

    Tema serii a fost imaginea femeii în business, iar invitatele şi-au împărtăşit punctele de vedere cu cei aflaţi în public. Romulus Oprica, fondator al companiei BrandBerry a prezentat un studiu legat de percepţia oamenilor de afaceri vizavi de rolul femeilor în business; un alt moment aşteptat al serii a fost recitalul susţinut de Robert Smooth Sax.

    Vezi aici mai multe imagini de la gală 

     

  • A creat acum 70 de ani o companie care a ajuns la venituri de zeci de miliarde, iar acum o vede intrând în faliment

    Charles P. Lazarus s-a născut pe 4 octombrie 1923 în Washington, DC. În copilărie, Lazarus îl ajuta pe tatăl său, care deţinea o mică afacere cu biciclete, cu diverse reparaţii şi obişnuia, de asemenea, să îi asiste pe clienţii care vizitau magazinul. Cu tatăl său drept model, el visa la ziua când va putea extinde afacerea familiei şi, de ce nu, îşi va deschide propriul magazin.  

    Întors de pe front după încheierea celui de-al doilea război mondial, tânărul Lazarus a decis că perioada postbelică reprezintă momentul oportun pentru a porni o nouă afacere. Inspirat de unchiul său, care se ocupa cu comerţul mobilei pentru bebeluşi, Lazarus şi-a deschis, în aprilie 1948, primul magazin de profil  Children’s Bargain Town, chiar în oraşul natal.

    Doi ani mai târziu, în martie 1950, în urma numeroaselor cereri venite din partea clienţilor săi, antreprenorul a introdus alături de piesele de mobilier şi o gamă de jucării. Curând, Lazarus a învăţat că, spre deosebire de mobilă, jucăriile se strică sau se demodează mult mai rapid, fapt care îi determina adesea pe părinţi să se întoarcă în magazinul său. Cum cererea creştea din ce în ce mai mult, gama de jucării a devenit tot mai variată.

    La sfârşitul anilor ’50, motivat de succesul pe care l-a avut noul model de autoservire introdus în supermarketuri, Lazarus şi-a reorganizat modelul de business şi magazinul, pentru a permite clienţilor să îşi aleagă singuri produsele şi să folosească coşuri de cumpărături. În iunie 1957, antreprenorul a deschis, în Rockville, Maryland, primul  magazin Toys ”R“  Us, dedicat în totalitate jucăriilor, şi a creat totodată logo-ul iconic al companiei, cu un R întors, pentru a da senzaţia că un copil l-ar fi scris astfel în joacă. În perioada precedentă apariţiei mallurilor, antreprenorul a adoptat politica preţurilor reduse, transformându-şi astfel afacerea într-o companie cu rădăcini comunitare stabile şi o clientelă fidelă. Mascota companiei, girafa Geoffrey, a fost aleasă în mai 1965.

    După deschiderea fondului de caritate Toy R Us Children’s Fund în februarie 1992, compania a continuat să iniţieze şi să se implice în numeroase proiecte caritabile. Începând cu anul 2004, Toys ”R“ Us a colaborat cu Fundaţia Toys for Tots, cu scopul de a strange bani şi jucării pentru copiii ai căror părinţi nu îşi permiteau să le ofere acestora cadouri de Crăciun. Prin intermediul acestui parteneriat, compania a strâns peste 55 de milioane de dolari şi a donat peste 4 milioane de jucării.

    Charles Lazarus s-a retras din funcţia de CEO al companiei în anul 1994. În ciuda faptului că anul trecut, potrivit datelor furnizate de publicaţia internaţională Forbes, Toys ”R“ Us a avut venituri de peste 11,5 miliarde de dolari, acestea au fost în scădere cu 2,2% faţă de 2016, iar viitorul companiei nu pare a fi unul roz. Cu 64.000 de angajaţi şi circa 1.600 de magazine răspândite la nivel mondial, com-pania, sub conducerea CEO-ului David Brandon, a depus actele pentru faliment în data de 18 septembrie 2017, invocând Capitolul 11 al codului pentru faliment al Statelor Unite. Datoriile de 400 mil. dolari acumulate, faptul că din 2013 compania nu a mai avut profit anual, din contră, a avut pierderi anuale uriaşe – 164 de milioane doar în 2017 -, reprezintă numai câţiva dintre factorii care au contribuit la declinul companiei.

    După ce, la începutul anului 2018, Toys ”R“ Us plănuia închiderea a 182 de magazine din SUA, pe 2 martie compania a anunţat că toate locaţiile Toy ”R“ Us UK vor fi închise, fapt care pune sub semnul întrebării locurile de muncă a peste 3.200 de oameni.

  • Într-o ţară europeană coruptă condusă de populişti dubioşi, jurnaliştii mor executaţi

    Cu 14 ani în urmă, în oraşul Michalovce sosea un italian pe nume Carmine Cinnante. Într-o dimineaţă s-a urcat la volanul Fiatului său şi a ieşit din Novo-sad, un sat aflat la aproximativ 40 de kilometri de Michalovce, unde locuia cu concubina sa Lýdia. Destinaţia era Italia. Era însoţit de un slovac pe nume Ján, căruia îi promisese că îi va găsi de lucru acolo. În Michalovce, fiecare a patra persoană activă era şomeră.

    Când s-au apropiat de şoseaua principală dintre satele Porostov şi Ostrov, venind pe un drum de ţară, cei doi au observat o patrulă de poliţie. Fiatul lor Punto, alb şi cu număr de înmatriculare de Italia, a început să dea imediat cu spatele.

    Echipajului de poliţie i s-a părut ceva suspect. Au oprit maşina şi au verificat-o. Pe bancheta din spate au găsit o servietă din lemn negru cu un pistol automat, 50 de gloanţe şi un încărcător. Era un pistol-mitralieră funcţional cehoslovac, modelul 26, cu ghidaj din laser şi cu numărul de producţie distrus.

    Potrivit experţilor, servieta a fost făcută special pentru depozitarea mitralierei. Cinnante a fost acuzat de posesie ilegală de armă, iar judecătorul instanţei districtuale din Michalovce l-a condamnat pe acesta la doi ani de închisoare cu dreptul la eliberare condiţionată. Procurorul l-a descris pe italian ca un ”antreprenor cu afaceri în Slovacia în domeniul agriculturii“. Câteva luni mai târziu, poliţia italiană a venit să-l aresteze pe Cinnante. Motivul a fost contrabanda cu arme în Italia pentru liderul mafiot Guirin Iona.

    Iona era şeful clanului Belvedere Spinello, unul dintre cele mai puternice grupări mafiote din punct de vedere economic din Italia − ‘Ndrangheta.

    După cum arată documentele anchetei, Carmine Cinnante este unul dintre membri. Un om pe care autorităţile slovace îl ştiau doar ca antreprenor în agricultură.

    Cinnante nu este singurul italian cu legături cu mafia care şi-a făcut a doua casă din Slovacia. Mafioţii italieni au început să facă afaceri, să primească subvenţii, să atragă fonduri de la UE şi, mai ales, să-şi creeze relaţii cu oameni influenţi în politică. Au ajuns până la guvernul Republicii Slovace.

    La o fermă cooperativă dintre satele Dvorianka şi Parchovany din comuna Trebišov, afacerile mafiotului Carmine Cinnante iau contact cu Antonino Vadala. Şi acesta avea probleme cu poliţia acasă, în Italia.

    Luni, 3 februarie 2003, o instanţă din Reggio Calabria, din sudul Italiei, a luat o hotărâre în privinţa a nouă inculpaţi dintr-un caz care implică un alt clan mafiot  Libri. Clanul Libri este unul dintre cele mai puternice din ‘Ndrangheta.

    Printre acuzaţi s-a numărat Antonino Vadala, venit din satul Bova Marina din sudul Calabriei.

    Potrivit anchetatorilor italieni, Vadala, la cererea clanului, l-a ajutat să se ascundă şi să scape de poliţie pe mafiotul Domenic Ventura  condamnat pentru uciderea brutală a unui membru al unei bande concurente.

    Poliţiştii italieni au interceptat conversaţii telefonice între Antonino Vadala şi Francesco Zindato, şeful clanului, în care cei doi discutau despre detaliile acţiunii. În 2003, Vadala a fost eliberat din lipsă de probe.

    Într-un alt caz, instanţa de judecată descrie situaţia în care Antonino Vadala şi alţi doi bărbaţi s-au dus la Roma pentru a ”pedepsi“ fizic o persoană neidentificată care ”a produs pagube clanului“.

    ”El a încredinţat sarcina oamenilor în care (şeful clanului, Francesco Zindato) a avut cea mai mare încredere, printre aceştia fiind şi Antonino Vadala“, a explicat judecătorul.

    Când i s-au adus acuzaţii în Italia, Vadala nu s-a dus în instanţă pentru a primi verdictul. A găsit adăpost şi o casă nouă în estul Slovaciei. Vadala a început acolo o afacere în agricultură, apoi în domeniul imobiliar şi al energiei. A devenit una dintre cele mai distinse figuri ale comunităţii italiene din Slovacia.

    În 2009 au apărut informaţii că omul de afaceri italian, Antonino Vadala intenţionează să construiască două fabrici în parcul industrial Lučenec, o investiţie de aproape 70 de milioane de euro. Deşi proiectul a fost anulat, Vadala a devenit un ”antreprenor din domeniul energiei“. Astfel l-a descris fostul ministru al economiei Pavol Rusko, acum acuzat că a comandat un asasinat. Rusko a ajuns la Vadala prin intermediul unui consilier de stat, Mária Trošková, care acum lucrează îndeaproape cu premierul Robert Fico. ”Ea lucra pentru noi de aproximativ trei luni. A trecut mult timp de atunci, patru ani. A întâlnit un antreprenor cu origini italiene care, printre altele, era implicat în afaceri cu centrale solare şi s-a dus să lucreze cu el“, povesteşte Rusko.

    Faptul că Trošková şi-a continuat cariera alături de Fico la guvern nu la surprins foarte mult: ”Mă gândeam că nu se va întâmpla atât de rapid, dar nu m-a surprins, pentru că a înţeles foarte repede cum să se descurce în viaţă“.

    În august 2011, Vadala şi Mária Trošková au înfiinţat Gia Management. Trošková a părăsit compania după un an pentru a deveni mai târziu asistenta deputatului Viliam Jasaň. Politicianul nu a vrut să spună presei cum a descoperit-o pe această femeie, cunoscută ca un model topless şi concurentă în finala Miss Univers 2007. A menţionat doar că un prieten i-a recomandat-o. ”Un asistent m-a părăsit şi un prieten mi-a recomandat-o pe această femeie“, a spus Jasaň. A refuzat să confirme dacă prietenul în cauză era Antonino Vadala.

    Cu toate acestea, după mai puţin de un an, în martie 2015, Mària Trošková a părăsit şi biroul lui Jasaň şi a început să lucreze pentru nimeni altul decât premierul Fico. Un an mai târziu, Jasaň i s-a alăturat. Primul-ministru l-a numit director de cabinet şi secretar al Consiliului de Securitate al Statului. În calitate de secretar al Consiliului, el îi raportează direct lui Fico.

    Jasaň participă la reuniunile Consiliului de Securitate, întocmeşte rapoarte pentru Fico şi este responsabil de documentarea activităţilor consiliului. Astfel, el are acces la toate documentele şi informaţiile consiliului, al cărui obiectiv este de a asigura funcţionalitatea sistemului de securitate al ţării şi, în timpul războiului, de a îşi asuma puterea de a guverna.

    Cu toate acestea, s-a dovedit că Jasaň are legături cu un bărbat care a lucrat direct cu mafia italiană. Relaţia dintre Jasaň şi Vadala poate fi dovedită în special în activităţile de afaceri. Politicianul din partidului de guvernământ Smer a deţinut o companie de securitate privată, Prodest.

    Vadala şi oamenii săi au preluat recent compania. În afară de aceasta, fiul lui Jasaň, Slavomír, mai are un joint-venture cu italienii, numit AVJ Real. În plus, atunci când una dintre companiile lui Vadala a dat recent faliment, s-a dezvăluit că Vadala avea creanţe la o companie de securitate privată cu care Jasaň şi fiul său Slavomir au avut legături.

    Aceasta înseamnă că doi oameni apropiaţi de persoana care a venit în Slovacia ca acuzată de a avea legături cu mafia în Italia au acces zilnic la premierul Slovaciei, Robert Fico, care i-a ales personal. Nu doar aceste persoane sunt tentaculele politice ale lui Vadala. Un vechi contabil al acestuia, Švingál, a candidat pentru parlamentul regional.

    Vadala însuşi susţine în mod deschis Smer, în principal pe reţelele de socializare. El îl laudă pe Fico în faţa prietenilor săi italieni, îl apără pe ministrul Kaliňák de întrebările opoziţiei şi îl sprijină vehement pe Richard Raši de la Smer în campania sa pentru preşedinţia regiunii autonome  Košice. A descris Smer ca fiind ”partidul nostru“. Formarea actualei coaliţii de guvernare a fost motiv de sărbătoare pentru Vadala.

    El şi prietenii săi italieni au avut probleme şi cu legea slovacă. Cu toate acestea, în ciuda mai multor acţiuni penale, ei încă evită cu succes justiţia.

    Iată câteva exemple de cazuri de şantaj şi fraudă. Aktuality.sk împreună cu partenerii lor au reconstruit cazurile din dosarele de la poliţie şi instanţe.

    Cazul numărul 1 s-a întâmplat în estul Slovaciei în 2013. Într-o dimineaţă de toamnă, angajaţii unei companii din oraşul Trebišov au găsit un pachet ciudat la poarta de intrare. Este vorba de o plasă agăţată de gard care conţinea chibrituri, zece gloanţe funcţionale şi un buchet de flori pentru înmormântare. Buchetul era înfăşurat într-o bucată de hârtie cu cuvântul ”Jerad“ scrisă pe ea. Era de fapt numele şefului Gerhard scris greşit. Numele de batjocură Jerad a fost folosit adesea de un italian care a pretins de la companie aproape 40 de hectare de teren arabil. Gerhard a ignorat la început avertizarea. A raportat-o poliţiei atunci când un angajat, un şofer de tractor, a fost şi el ameninţat.

    După doi ani de investigaţie, o rudă a lui Antonino, Sebastiano Vadala, a fost pus în cele din urmă sub urmărire penală de către tribunalul districtual din Trebišov pentru infracţiunea de şantaj. Potrivit procurorului Peter Prokopovič, Vadala l-a ameninţat pe managerul companiei că îl împuşcă şi a imitat cu mâinile tăierea gâtului bărbatului. Tot el l-a ameninţat pe şoferul de tractor spunând că ”va împuşca pe oricine va lucra pe câmpul cu pricina şi că va da foc tractorului“.

    Compania făcea agricultură pe un câmp pe care italienii îl voiau pentru afacerile lor. Pe autorităţi nu le-a interesat niciodată cine era adevăratul proprietar al terenului. Pe lângă mărturii, compania a prezentat ca probe pachetul special destinat lui Gerhard. La expertiză s-a stabilit că toate cele 10 gloanţe puteau fi trase şi că, din punct de vedere legal, cine le deţinea ar fi trebuit să aibă permis. 

    O filmare făcută cu camera de securitate a companiei ar fi trebuit să facă dovada vizitei lui Vadala, în timpul căreia el l-a ameninţat verbal pe Gerhard. Vadala a negat acuzaţiile. El a susţinut în instanţă că la momentul presupuselor ameninţări nu era în Trebišov, ci în Michalovce. Acest lucru a fost confirmat de Švingál, contabilul lui Vadala, şi de un alt italian.

    Tribunalul din Trebišov şi mai târziu Curtea Regională de la Košice au constatat că probele sunt insuficiente. Anul trecut, lui Sebastiano Vadala i s-au retras toate acuzaţiile. Milan Petričko, judecător la tribunalul din Trebišov, a scris că ”nu s-a dovedit că fapta pentru care acuzatul a fost urmărit s-a întâmplat în realitate“. Mărturiile martorilor n-au fost suficiente pentru condamnarea lui Vadala. În hotărârile instanţelor nu sunt menţionate nici pachetul special, nici buchetul de flori şi nici filmarea. S-a spus chiar că interogatoriul contabilului Švingál a fost în afara legii. Vadala le-a spus anchetatorilor că el nu vorbea şi nici nu înţelegea limba slovacă, astfel că nu-şi putea ameninţa victima. Mai mulţi martori au spus contrariul. Chiar Sebastiano Vadala, doi ani mai târziu, spunea că ”în calitate de cetăţean italian care trăieşte în Slovacia de mult timp, cunoaşte limba slovacă“. Antonino Vadala a fost implicat direct într-un alt caz, de fraudă, cu tranzacţii speculative cu trei apartamente din cartierul Petržalka din Bratislava. Cazul a început în 2011 şi s-a încheiat abia anul trecut. Proprietarul iniţial al celor trei apartamente a fost italianul Antonio Palombi, mai exact compania acestuia, Alto.

    În 2011, proprietarii au început să se schimbe: compania Genna şi apoi la o altă companie, AV-Real. Vadala a lucrat la prima firmă, iar cealaltă era condusă de chiar el când au fost efectuate transferurile.

    La trei ani după această afacere, Palombi s-a adresat poliţiei spunând că Vadala nu i-a plătit preţul de achiziţie pentru apartamente. Potrivit documentelor poliţiei, Palombi a susţinut iniţial că Vadala l-a înşelat. Tot aşa au fost relatate faptele şi în presă, în 2015. Însă realitatea a fost un pic diferită. De fapt, Palombi şi Vadala au fost de acord ca transferul de apartamente să se facă fără plăţi efective şi ca apartamentele să ajungă în cele din urmă la compania Kannone, pe care o deţineau. Scopul tranzacţiilor a fost ca AV-Real, a treia verigă a lanţului, să primească deduceri de TVA de aproximativ 80.000 euro. Palombi a recunoscut acest lucru poliţiei ca martor şi victimă în acelaşi timp.

    ”A spus că Antonino Vadala l-a sfătuit să transfere apartamentele către AV-Real prin intermediul Genna Ltd. deoarece această companie era implicată în afaceri imobiliare, iar Alto nu era plătitor de TVA. Genna ar fi trebuit să transfere apartamentele pentru un preţ mai mare. În acest fel, întrucât AV-Real era plătitor de TVA, diferenţa ar fi fost dedusă la cumpărare”, a remarcat anchetatorul lui Palombi.

    Palombi a repetat de mai multe ori că preţul de 360.000 de euro era fictiv. De fapt, apartamentele ar trebui să revină la el. ”Suspectul a spus că dacă va primi 80.000 de euro din TVA, va transfera aceste apartamente companiei lor comune, Kannone. Astfel, activele s-ar întoarce la compania deţinută de păgubit.“ În plângere, păgubitul spune că ar fi trebuit să primească o parte din TVA returnată.

    ”Suspectul i-a spus că apartamentele vor fi vândute companiei Genna. I-a explicat că Genna va cere o deducere de TVA, din care jumătate ar fi fost acordată notificatorului“, se arată în rezoluţia procurorului. Vadala a negat totul, spunând că nu ştie nimic despre nicio înţelegere şi că a cumpărat apartamentele pe căi normale.  Ancheta a fost oprită, iar procurorul a concluzionat că Palombi nu a fost înşelat. Dacă ar fi fost comisă vreo infracţiune, aceasta ar privi returnarea de TVA.

    Palombi a cerut iniţial în instanţă returnarea apartamentelor, dar şi-a retras plângerea în februarie anul trecut, după doi ani. A apelat la autorităţi târziu, după câţiva ani, după ce i-a fost clar că Vadala nu-i va da banii din TVA şi nici apartamentele. Investigaţia nu l-a atins pe Antonino Vadala. Două dintre companiile sale au intrat recent în faliment cu datorii la fisc de peste 100.000 de euro.

    Antonino Vadala şi Carmine Cinnante nu acţionează singuri în Slovacia.

    În partea de est a ţării  după coordonare şi cooperare reciprocă  operează patru reprezentanţi ai mafiei italiene din Calabria, locul de naştere a ‘Ndrangheta.

    În afară de Vadala şi Cinnante, fac ”afaceri“ şi familiile Roda şi Catropove. Agricultura a devenit principala lor preocupare în Slovacia. Au deţinut sau mai deţin zeci de companii. Proprietăţile lor ajung la zeci de milioane de euro. Administrează sute până la mii de hectare de teren, pentru care primesc subvenţii de milioane de euro. Doar între 2015 şi 2016 companiile din jurul acestor familii au reuşit să obţină mai mult de 8 milioane de euro din plăţile directe de la agenţia de plăţi agricole (PPA) şi alte sute de mii de euro din subvenţiile pentru proiecte.

    Eligibilitatea acestor plăţi este discutabilă. Aktuality.sk împreună cu partenerii săi au documentat mai multe cazuri de încălcare a regulilor. Într-un caz, o companie a cerut plăţi care s-ar fi cuvenit pentru suprafeţe de până la opt ori mai mari decât cele pe care a lucrat efectiv. Într-un alt caz, italienii au cerut plăţi pentru terenuri pentru care nu plăteau chirie şi nici nu aveau dreptul să le utilizeze.

    Una dintre aceste companii italiene a falsificat decizia PPA pentru a convinge o bancă că va primi în curând banii. Bani publici au fost colectaţi sub influenţa italienilor şi pentru centrale electrice pe biogaz. Spre exemplu, trei companii ale familiei Diego Roda au primit 8,3 milioane de euro în astfel de plăţi din 2012 până în 2017. Şi nu a existat nicio suspiciune. Autorităţile le-au amendat în 2015, dar pentru că în raportarea obligatorie au supraestimat cantitatea de energie produsă de centralele pe biogaz. Subvenţiile depind de cantitatea de energie produsă.

    Spălarea banilor este principala activitate a ‘Ndrangheta şi în străinătate. Scopul este de a curăţa banii şi de a face afaceri într-un mod care să pară legitim. Aceasta poate implica utilizarea terţilor ca proprietari fictivi ai societăţilor, exportul de bunuri supraevaluate în mod artificial sau exercitarea de presiuni asupra concurenţilor.

    Clanul Libri, cu care a colaborat Vadala, este unul dintre cele mai influente în districtul Reggio Calabria şi îşi desfăşoară o parte substanţială a activităţilor în afara Italiei. Formele pe care le iau activităţile lor sunt multiple, pentru că acest clan este implicat în mod special într-o afacere financiară internaţională. Nu există dovezi că membrii din Slovacia au spălat bani. Cu toate acestea, există semne de îndoială cu privire la originea banilor folosiţi de familiile italiene menţionate aici. Din documente reiese clar că o parte substanţială a banilor a venit din Italia. De exemplu, Antonino Vadala apare în mai multe hotărâri ale curţilor slovace care arată că acesta a primit bani de la oameni din Italia. Aceştia au afirmat că banii i-au fost daţi lui Vadala în numerar pentru că el voia aşa. Banii ar fi trebui folosiţi, de exemplu, pentru a cumpăra o cooperativă agricolă în Slovacia. Dar pentru că nu au avut beneficii din comerţ, şi-au cerut banii înapoi de la Vadala. Acesta a susţinut în instanţă că nu datorează nimic italienilor şi că declaraţia în care a spus contrariul a fost semnată sub constrângere.

    Companiile fraţilor Roda înfiinţate în Slovacia în anii 1990 au primit o parte substanţială din capitalul social de la societăţile omonime din oraşul de origine Condofuri din Italia. Aceste companii sunt CO.BE.R. (Diego Roda) şi TRA.CE.R. (Antonio Roda), care au firme surori cu acelaşi nume în Italia.

    În rapoartele anuale de la începutul mileniului, companiile slovace raportează angajamentele şi asistenţa financiară către companiile din Italia, precum şi faptul că întreaga lor producţie se întoarce în ţara de origine.

    La CO.BE.R se arată chiar că a fost creată ca o investiţie străină cu o cotă de capital de 100% în Italia.

    În Italia, Pietro Roda, fratele lui Antonino şi al lui Diego, acţionează ca reprezentant al firmei de familie TRA.CE.R. şi este implicat în spălarea de bani pentru ramura ‘Ndrangheta numită El Dorado. Poliţia l-a arestat în 2013 în timpul unei operaţiuni împotriva clanului mafiot Gallicianò. A fost acuzat de apartenenţă la mafia (o infracţiune specifică în legislaţia italiană) şi de spălare de bani. Cu toate acestea, în 2014, Curtea Supremă l-a achitat din lipsă de probe.

    În 2017, numele membrilor familiei lui Antonino Vadala au apărut într-un mandat de arestare pentru 18 membri ai unei bande care ar fi trebuit să vândă sute de kilograme de cocaină în Europa pentru ‘Ndrangheta.

    Familia Vadala este doar menţionată în mandatul de arestare. Detaliile cazului nu sunt încă cunoscute.

    Aici se opreşte articolul lui Kuciak. Jurnalistul n-a apucat să-l termine. Moartea sa a fost descrisă ca fiind cea mai întunecată zi a jurnalismului slovac. La înmormântarea lui Kuciak au participat mii de oameni care au denunţat corupţia cu rădăcini adânci în societatea şi politicul din Slovacia, o ţară membră a UE şi a zonei euro. În octombrie anul trecut, jurnalista de investigaţie şi activista anticorupţie Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în Malta. O bombă a fost detonată în maşina sa. Cât despre mafia italiană, un raport din 2016 al agenţiei UE pentru cooperare judiciară, Eurojust, semnalează infiltraţiile acestei organzaţii în economia legală mai ales în Spania, Olanda, Franţa, Germania, Marea Britanie şi România. Şi cum face aceasta? În primul rând prin ”investiţii imobiliare şi participarea la contracte publice sau private în construcţii, utilităţi publice şi depozitarea deşeurilor“.

  • Povestea celor doi designeri care care vând haine de peste 1 miliard de dolari anual

    Domenico Dolce s-a născut în Polizzi Generosa (în apropiere de Palermo, Sicilia), la data de 13 septembrie 1958. Familia lui deţinea o mică afacere axată pe producţia de haine, unde Domenico a început să lucreze încă din copilărie, potrivit presei internaţionale. Stefano Gabbana s-a născut în Milano pe 14 noiembrie 1962; tatăl lui lucra într-un centru de imprimare, iar mama, într-o curăţătorie de haine. Cei doi s-au întâlnit în Milano, în 1980, într-un club, iar ulterior au lucrat ca designeri pentru aceeaşi casă de modă. Doi ani mai târziu, au pus bazele unui studio de consultanţă în design; în timp acesta a crescut şi s-a transformat în casa de modă Dolce & Gabbana.

    Debutul pe podium al casei de modă a fost în 1985, la Săptămâna Modei de la Milano. Au fost apreciaţi atunci pentru tinereţe şi exuberanţă, după ce au prezentat un stil bazat pe conceptul Văduvei Siciliene. Au introdus treptat alte linii de produse, incluzând materiale tricotate şi accesorii, şi au început să îşi exporte produsele în Japonia şi în alte ţări, inclusiv în SUA, unde au pus bazele propriului showroom în 1990. În 1992, au lansat prima colecţie pentru bărbaţi, dar şi primul parfum. Au câştigat notorietate îndeosebi pentru rochiile senzuale şi pentru îmbrăcămintea dedicată bărbaţilor.

    La începutul anilor ’90, starul pop Madonna i-a selectat ca designeri ai costumelor folosite de ea într-un turneu şi a purtat câteva dintre corsetele create de ei la Festivalul de Film de la Cannes. Pe parcursul anilor ’90, şi-au câştigat faima pentru ţinutele lor feminine, ţesăturile colorate, în contrast cu valul de minimalism care domina fashionul acelei perioade. Câteva dintre semnăturile lor de design includ reinterpretarea unor materiale folosite în lenjerie ca ţinute de stradă, animal print şi inspiraţia luată de la ”femei reale“ –  ei foloseau femei şi bărbaţi obişnuiţi, din Italia nativă, în prezentările lor şi în campanii sezonale. În 1996, cu prilejul celei de a 10-a aniversări, au publicat cartea ”10 ani de Dolce & Gabbana“, care includea cele mai importante texte şi imagini de advertising ale brandului.

    În 1999, au creat brandul D&G Junior, colecţia lor pentru copii, prezentată la show-ul de modă pentru copii Pitti Bimbo din Florenţa. Până la finalul anilor 1990, veniturile companiei ajunseseră la 500 de milioane de dolari. În 2003, au deschis pe strada Corso Venezia din Milano un magazin care se întinde pe trei etaje; acesta include un bar, o frizerie tradiţională şi un spa ultramodern. Dolce & Gabbana a avut două linii centrale de produse (D&G şi Dolce & Gabbana) până în 2012, când cele două au fuzionat sub numele Dolce & Gabbana. Cei doi nu au fost lipsiţi de controverse: timp de câţiva ani, până în 2005, au avut o relaţie, iar în iunie 2013, Dolce şi Gabbana au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru evaziune fiscală; totuşi, ei au reuşit să facă apel şi au fost declaraţi nevinovaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Italiei în octombrie 2014.

    Compania cu sediul central în Milano are subsidiare în New York, Tokio, Hong Kong şi Sao Paolo; în cadrul acesteia lucrează circa 3.000 de angajaţi, iar vânzările au ajuns la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. Averea fiecăruia dintre cei doi fondatori ai afacerii este estimată în prezent la peste 1,7 miliarde de dolari. Dolce şi Gabbana continuă să impresioneze: spre exemplu, prezentarea lor din cadrul Săptămânei Modei de la Milano, ce s-a desfăşurat recent, a ţinut titlurile publicaţiilor din toată lumea: un stol de drone a transportat genţile din noua colecţie a designerilor.

  • Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro

    Din funcţia de premier, Orban şi-a făcut din clubul tinereţii o forţă de dezvoltare a fotbalului maghiar. A construit în satul copilăriei un stadion de fotbal extravagant, o operă de artă costisitoare şi scump de întreţinut. A vrut şi o linie de tren care să lege satul copilăriei de un alt sat apropiat şi a construit-o, cu bani europeni. Stadionul ”sătesc“ are o capacitate dublă în comparaţie cu populaţia satului. În prima lună de funcţionare, linia de tren a atras turişti cât să-i numeri pe degete.

    Unii compară proiectele de dezvoltare din satul copilăriei lui Orban cu ambiţiile lui Ceauşescu de a face din Scorniceşti un monument al dezvoltării socialiste. Şi Scorniceştiul are un stadion de fotbal, care acum 30 de ani rivaliza cu cea mai mare arenă a ţării. Acum construcţia este o ruină.

    Ambiţiile lui Orban, şi banii europeni cheltuiţi pentru ele, au atras atenţia Parlamentului European şi a biroului antifraudă al Uniunii Europene. Revista Politico povesteşte un episod din ancheta europarlamentarilor.

    O excursie de rutină în Ungaria a unor europarlamentari responsabili cu supravegherea cheltuirii fondurile UE a devenit o sursă de tensiune între Budapesta şi Bruxelles.

    Membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, organism însărcinat cu asigurarea că banii contribuabililor UE sunt folosiţi în spiritul principiilor UE, s-au dus luna trecută în Ungaria pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de blocul comunitar.

    Însă decizia lor de a vizita o cale ferată care leagă două sate cu o importanţă aparte pentru premierul Viktor Orban – care şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă acolo – a înfuriat guvernul, care i-a acuzat pe eurodeputaţi că încearcă să se amestece în politica maghiară înainte de alegerile din primăvară.

    ”Mi se pare deosebit de scandalos că dintre mii de investiţii cofinanţate se întâmplă să alegeţi să examinaţi un proiect implementat în satul primului-ministru al Ungariei“, i-a scris lui Ingeborg Grässle, eurodeputatul care conduce comisia parlamentară, János Lázár, şeful de personal al lui Orbán. Lázár este unul dintre cei mai de încredere locotenenţi ai premierului. El a criticat faptul că delegaţia şi-a ales propriile obiective pentru vizită în loc să urmeze lista sugerată de guvern. I-a dat ordin şi ambasadorului Ungariei la UE să intervină pentru a o convinge pe Grässle să-şi schimbe obiectivele. Lázár este responsabil cu distribuirea fondurilor UE din 2014.

    Atunci când Grässle a condus ultima dată o misiune de anchetă în Ungaria, în 2011, ministerul pentru dezvoltare naţională al Ungariei a organizat o petrecere în onoarea delegaţiei sale. Grässle este europarlamentar din 2004 şi se presupune că este foarte influentă. Ea pune accent în special pe transparenţă şi responsabilitate. Şase ani mai târziu, nemţoaica a venit fără invitaţii de la partid, deşi politic face parte din aceeaşi familie cu Orbán – Partidul Popular European. Mesajul lui Lázár n-a impresionat-o.

    Era într-o marţi dimineaţa când Grässle şi alţi opt deputaţi europeni au pornit să viziteze calea ferată uşoară din Valea Válului, la nici o oră de mers, spre vest, de Budapesta. Uniunea Europeană a contribuit cu  2 milioane de euro (aproximativ două treimi din costuri) la finanţarea căii ferate de doar 5,7 kilometri care leagă satele Felcsút şi Alcsútdoboz.

    Felcsút, cu o populaţie de 1.600 de locuitori, este locul în care Orbán a crescut şi unde are o casă de vacanţă. De asemenea, satul găzduieşte un stadion de fotbal de 3.500 de locuri (adică mai mult decât dublul populaţiei din Felcsút). Satul Alcsútdoboz are o populaţie de aproximativ 1.400 de locuitori. Stadionul – Pancho Arena – se află chiar peste drum de nou construita casă de vacanţă a lui Orban.

    Criticii liderului maghiar spun că linia ferată este doar un proiect realizat din vanitate, aproape imposibil de folosit. Guvernul se justifică spunând că este o modalitate utilă de a stimula turismul.

    În timp ce mergea pe câmp pentru a ajunge la trenul cu două vagoane – adus special pentru europarlamentari, pentru că în mod normal în septembrie merge doar după-amiaza – Grässle a oprit pentru a face o fotografie activiştilor din opoziţie care fluturau un semn pe care se putea citi: ”Viktor Orbán a devenit cel mai bogat maghiar prin furtul banilor contribuabililor din UE. Orbán este hoţul, nu poporul maghiar!“.

    Criticile puternice aduse vizitei sale au atras nu doar atenţia protestatarilor, ci şi a eurodeputaţilor care nu intenţionau să meargă în această călătorie.

    ”I-a făcut pe unii dintre membrii comisiei să ridice din sprâncene, spunându-şi că ar putea fi ceva putred la mijloc dacă autorităţile maghiare au o problemă cu venirea lor în control“, a povestit un oficial din parlament, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

    Proiectul feroviar a fost ales pentru că este ”o chestiune dezbătută în presa maghiară, unde este pusă sub semnul îndoielii utilitatea proiectului. Lumea se întreabă dacă banii UE au fost cheltuiţi pe ceva necesar“, a adăugat sursa citată.

    În copilăria lui Orban linia de tren cu ecartament îngust încă era circulată, dar din cauza traficului insuficient compania feroviară de stat MAV a închis-o undeva prin anii 1970.

  • Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro

    Din funcţia de premier, Orban şi-a făcut din clubul tinereţii o forţă de dezvoltare a fotbalului maghiar. A construit în satul copilăriei un stadion de fotbal extravagant, o operă de artă costisitoare şi scump de întreţinut. A vrut şi o linie de tren care să lege satul copilăriei de un alt sat apropiat şi a construit-o, cu bani europeni. Stadionul ”sătesc“ are o capacitate dublă în comparaţie cu populaţia satului. În prima lună de funcţionare, linia de tren a atras turişti cât să-i numeri pe degete.

    Unii compară proiectele de dezvoltare din satul copilăriei lui Orban cu ambiţiile lui Ceauşescu de a face din Scorniceşti un monument al dezvoltării socialiste. Şi Scorniceştiul are un stadion de fotbal, care acum 30 de ani rivaliza cu cea mai mare arenă a ţării. Acum construcţia este o ruină.

    Ambiţiile lui Orban, şi banii europeni cheltuiţi pentru ele, au atras atenţia Parlamentului European şi a biroului antifraudă al Uniunii Europene. Revista Politico povesteşte un episod din ancheta europarlamentarilor.

    O excursie de rutină în Ungaria a unor europarlamentari responsabili cu supravegherea cheltuirii fondurile UE a devenit o sursă de tensiune între Budapesta şi Bruxelles.

    Membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, organism însărcinat cu asigurarea că banii contribuabililor UE sunt folosiţi în spiritul principiilor UE, s-au dus luna trecută în Ungaria pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de blocul comunitar.

    Însă decizia lor de a vizita o cale ferată care leagă două sate cu o importanţă aparte pentru premierul Viktor Orban – care şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă acolo – a înfuriat guvernul, care i-a acuzat pe eurodeputaţi că încearcă să se amestece în politica maghiară înainte de alegerile din primăvară.

    ”Mi se pare deosebit de scandalos că dintre mii de investiţii cofinanţate se întâmplă să alegeţi să examinaţi un proiect implementat în satul primului-ministru al Ungariei“, i-a scris lui Ingeborg Grässle, eurodeputatul care conduce comisia parlamentară, János Lázár, şeful de personal al lui Orbán. Lázár este unul dintre cei mai de încredere locotenenţi ai premierului. El a criticat faptul că delegaţia şi-a ales propriile obiective pentru vizită în loc să urmeze lista sugerată de guvern. I-a dat ordin şi ambasadorului Ungariei la UE să intervină pentru a o convinge pe Grässle să-şi schimbe obiectivele. Lázár este responsabil cu distribuirea fondurilor UE din 2014.

    Atunci când Grässle a condus ultima dată o misiune de anchetă în Ungaria, în 2011, ministerul pentru dezvoltare naţională al Ungariei a organizat o petrecere în onoarea delegaţiei sale. Grässle este europarlamentar din 2004 şi se presupune că este foarte influentă. Ea pune accent în special pe transparenţă şi responsabilitate. Şase ani mai târziu, nemţoaica a venit fără invitaţii de la partid, deşi politic face parte din aceeaşi familie cu Orbán – Partidul Popular European. Mesajul lui Lázár n-a impresionat-o.

    Era într-o marţi dimineaţa când Grässle şi alţi opt deputaţi europeni au pornit să viziteze calea ferată uşoară din Valea Válului, la nici o oră de mers, spre vest, de Budapesta. Uniunea Europeană a contribuit cu  2 milioane de euro (aproximativ două treimi din costuri) la finanţarea căii ferate de doar 5,7 kilometri care leagă satele Felcsút şi Alcsútdoboz.

    Felcsút, cu o populaţie de 1.600 de locuitori, este locul în care Orbán a crescut şi unde are o casă de vacanţă. De asemenea, satul găzduieşte un stadion de fotbal de 3.500 de locuri (adică mai mult decât dublul populaţiei din Felcsút). Satul Alcsútdoboz are o populaţie de aproximativ 1.400 de locuitori. Stadionul – Pancho Arena – se află chiar peste drum de nou construita casă de vacanţă a lui Orban.

    Criticii liderului maghiar spun că linia ferată este doar un proiect realizat din vanitate, aproape imposibil de folosit. Guvernul se justifică spunând că este o modalitate utilă de a stimula turismul.

    În timp ce mergea pe câmp pentru a ajunge la trenul cu două vagoane – adus special pentru europarlamentari, pentru că în mod normal în septembrie merge doar după-amiaza – Grässle a oprit pentru a face o fotografie activiştilor din opoziţie care fluturau un semn pe care se putea citi: ”Viktor Orbán a devenit cel mai bogat maghiar prin furtul banilor contribuabililor din UE. Orbán este hoţul, nu poporul maghiar!“.

    Criticile puternice aduse vizitei sale au atras nu doar atenţia protestatarilor, ci şi a eurodeputaţilor care nu intenţionau să meargă în această călătorie.

    ”I-a făcut pe unii dintre membrii comisiei să ridice din sprâncene, spunându-şi că ar putea fi ceva putred la mijloc dacă autorităţile maghiare au o problemă cu venirea lor în control“, a povestit un oficial din parlament, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

    Proiectul feroviar a fost ales pentru că este ”o chestiune dezbătută în presa maghiară, unde este pusă sub semnul îndoielii utilitatea proiectului. Lumea se întreabă dacă banii UE au fost cheltuiţi pe ceva necesar“, a adăugat sursa citată.

    În copilăria lui Orban linia de tren cu ecartament îngust încă era circulată, dar din cauza traficului insuficient compania feroviară de stat MAV a închis-o undeva prin anii 1970.

  • Cine este cel mai PUTERNIC OLIGARH rus şi cum a ajuns să controleze gazul şi petrolul Rusiei

    Cuvântul său este literă de lege, este unul dintre cei mai bogaţi oameni oameni din Rusia, şi al doilea cel mai influent după preşedintele Vladimir Putin. Care este povestea lui Igor Ivanovich Sechin şi ce intrigi s-au ţesut în jurul numelui său?
     
    Igor Ivanovich Sechin s-a născut în 1960 în Leningrad, actualul St Petersburg, într-o familie din clasa muncitoare. A absolvit Universitatea de Stat din Leningrad şi a obţinut doctoratul în economie. Bun cunoscător al limbilor franceză şi portugheză, a fost trimis ca translator militar în Anglia şi Mozambic în anii ’80, în zona de frontieră africană, în timpul Războiului Rece. În acest rol a început să lucreze cu KGB, serviciul de securitate sovietic. Atunci când Putin, fost ofiţer KGB şi compatriot din St Petersburg, a devenit viceprimar al oraşului său natal, în 1994, Sechin a devenit secretarul său, făcând note detaliate asupra fiecărui vizitator.

    După aceea, l-a urmat pe Putin la Kremlin, unde a devenit protectorul, omul de bază şi confidentul acestuia. După ce Putin a obţinut mandatul de patru ani ca prim-ministru, în 2008, Sechin a devenit vice-premier, şi, din această funcţie, a început să controleze activele de petrol şi gaze ale Rusiei, iar odată cu instalarea lui Putin în funcţia de preşedinte în 2012, acesta a preluat controlul direct asupra Rosneft, ca director executiv. Astăzi, el deţine 0,127% din acţiunile companiei, în valoare de aproximativ 83 milioane de dolari, şi în 2015 a fost plătit cu aproximativ 11 milioane de dolari.

    Sechin este bănuit că ar fi orchestrat căderea mai multor adversari politici. În 2003, Mihail Hodorkovski, pe atunci proprietarul privat al celei mai mari companii petroliere din Rusia, Yukos, a fost acuzat de evaziune fiscală, iar compania a fost confiscată de stat. Sechin a negat implicarea, dar, cu toate acestea, a fost cel mai mare beneficiar – în 2004 a devenit preşedinte al companiei Rosneft, care a moştenit majoritatea activelor companiei Yukos.

    Apoi, în 2014, Vladimir Yevtushenkov, proprietarul privat al companiei regionale petroliere Bashneft, a fost cercetat şi arestat, iar compania a fost expropriată de stat. Doi ani mai târziu, într-un proces de privatizare controversat provocat de Ulyukaev, Rosneft a cumpărat Bashneft.
    Ulyukaev a fost arestat o lună mai târziu. Apoi, Rosneft l-a adus pe Yevtushenkov la tribunal, acuzându-l că ar fi demis de la conducerea Bashneft înainte de a fi naţionalizată. Un judecător regional a decis în favoarea lui Rosneft, conducând la o soluţionare extrajudiciară în care magnatul i-a dat companiei lui Sechin 1,7 miliarde de dolari pentru un bun pe care fusese deja obligat să îl predea gratuit.

    Potrivit Financial Times, Sechin a declarat că nu a existat nimic personal în legătură cu lupta sa juridică cu Yevtushenkov şi cu preluarea companiei Bashneft, care i-a cedat companiei Rosneft 40% din producţia de petrol a Rusiei. „Nu pot să-mi apăr acţionarii. Am făcut-o într-o manieră corectă. M-am dus la tribunal.” a spus Sechin. Rosneft susţine că toate activele au fost achiziţionate la preţul pieţei.

    Anul trecut, în decembrie, unul dintre adversarii politici al lui Sechin, Alexei Ulyukaev, a fost dus în faţa Curţii de la Moscova, pentru că ar fi acceptat o mită de două milioane de dolari pentru a se implica în afacerea Bashneft. El spune că totul i-a fost înscenat. Cazul a fost tratat doar pe baza cuvântului lui Sechin, dovadă a influenţei pe care o are acesta, ca al doilea cel mai puternic om din Rusia, după Stalin. De altfel, în societatea rusească, oamenii ca el sunt percepuţi deasupra legii, şi se crede că ar răspunde pentru acţiunile lor doar la Kremlin.

    Astăzi, Rosneft reprezintă 6% din producţia mondială de ţiţei. Sechin a fost descris de fostul ambasador american la Moscova ca fiind „cardinalul gri” al Kremlinului, care  „a căutat să distrugă puterea oligarhilor, să le confişte şi să le contopească activele în cadrul companiilor de stat, şi să limiteze influenţa occidental.”


     

  • Iluziile şi pericolele erei digitale

    Mark Leonard, directorul European Council on Foreign Relations, crede că tehnologia va tulbura nu doar democraţiile, ci şi autocraţiile. |ntr-un articol intitulat ”Iluzia libertăţii în era digitală“ publicat în Project Syndicate, Leonard atenţionează că în următorii ani pericolul cel mai mare nu este acela ca tehnologia să pună societăţile libere şi pe cele autocrate din ce în ce mai mult în contradicţie, ci ca temerile cele mai mari ale lui George Orwell şi Aldous Huxley să se manifeste în ambele tipuri de sisteme, creând un tip diferit de distopie.

    În autocraţii precum China, frica este de crearea unor forme de guvernare ultraputernice de tipul Big Brother, cum ar fi cea din cartea 1984 a lui George Orwell. |n democraţii precum Statele Unite, preocuparea este că firmele de tehnologie vor continua să exacerbeze polarizarea politică şi socială, facilitând răspândirea dezinformării şi creând ”bule de filtrare“ ideologice, conducând la ceva asemănător cu societatea din Brave New World a lui Aldous Huxley, în care din criză economică şi şomaj crunt se naşte un imperiu ştiinţific care-şi fabrică cetăţenii în laborator.

    Însă tehnologia opacizează distincţia confortabilă între societăţi deschise şi închise, între economii libere şi planificate, făcând în cele din urmă imposibil ca ambele extreme să existe în forma lor ideală.
    Spre exemplu, în China, guvernul face presiuni asupra celor mai mari companii de tehnologie să-i dea un rol mai direct în luarea deciziilor în sectorul corporate şi acces direct la datele lor. |n acelaşi timp, internetul schimbă natura politicilor chineze şi a economiei chineze, forţându-le pe ambele să devină mai sensibile la nevoile consumatorilor.

    În SUA, dezvăluind acţiunile ample de supraveghere ale US National Security Administration (NSA), Edward Snowden a făcut clar că dorinţa unui guvern de a deveni atotcunoscător nu se limitează doar la China. Din contră, este principiul central al siguranţei naţionale în SUA.
    Noile tehnologii aduc spre convergenţă democraţia şi dictatura, făcând ca ambele viziuni distopice să fie imposibile, notează Mark Leonard. Însă pentru că multe dintre dorinţele lor sunt împlinite, oamenii vor avea iluzia libertăţii şi că deţin controlul. |n realitate, vieţile lor, informaţia pe care o consumă şi alegerile pe care le iau vor fi determinate de algoritmi şi platforme controlate de companii sau elite care nu pot fi trase la răspundere.

    Când Marc Andreessen şi-a publicat în 2011 avertismentul, în The Wall Street Journal, Google intenţiona să cumpere producătorul de telefoane mobile Motorola, o manevră care a surprins lumea tehnologiei.
    Din 2011, Android al Google este cel mai răspândit sistem de operare  pentru mobile din lume. Tot în acea vreme, Amazon, o companie software, era cel mai mare vânzător de cărţi din lume. Andreessen a remarcat că până şi cărţile în sine sunt software. Cel mai mare serviciu de video din lume era tot o companie software, Netflix. Din cauza dezvoltării agresive a acestei companii, furnizori de servicii de divertisment tradiţionale ca Time Warner au căutat să răspundă transformându-se în companii de software. De asemenea, companiile dominante de muzică erau iTunes a Apple, Spotify şi Pandora. Companiile de divertisment cu cea mai dinamică dezvoltare erau producătorii de jocuri video. Iar compania telecom cu cea mai rapidă creştere era Skype, firmă de software cumpărată de Microsoft. Cele mai mari companii de telecom, AT&T şi Verizon, au supravieţuit transformându-se în companii de software, intrând în parteneriat cu Apple sau cu alţi producători de telefoane mobile inteligente.

    LinkedIn era platforma de recrutare cu cea mai rapidă dezvoltare. Wal-Mart, cel mai mare retailer fizic, îşi dezvolta şi el capabilităţile software, în logistică şi distribuţie.
    Andreessen este un bun cunoscător al companiilor de tehnologie. A investit în Facebook, Groupon, Skype, Twitter, Zynga şi Foursquare, printre altele. Teoria lui era că lumea este ”în mijlocul unei schimbări tehnologice şi economice dramatice şi ample, în care companiile de software sunt gata să preia părţi mari din economie“. Investitorul a mai spus: ”În următorii 10 ani, mă aştept ca multe alte industrii să fie perturbate de software, mai ales de noi companii dominatoare din Silicon Valley“.

    El a mai făcut o predicţie: în zece ani, cel puţin 5 miliarde de persoane vor deţine un smartphone, având asftel la dispoziţie puterea internetului, la orice oră. Această predicţie se pare că nu se va împlini. Cele mai recente estimări spun că numărul utilizatorilor de smartphone va urca de la 2,5 miliarde în 2018 la 3 miliarde în 2021. |nsă în privinţa industriilor perturbatoare, Andreessen a avut dreptate. De când şi-a publicat articolul în WSJ, Uber, spre exemplu, a ajuns cunoscut în toată lumea, intrând în conflict cu companii de taximetrie şi chiar cu guverne. Giganţii de internet se luptă acum pentru dominaţie în domeniul inteligenţei artificiale. Companiile de tehnologie s-au coalizat cu producători auto pentru dezvoltarea maşinilor ce pot fi conduse de software, cu intervenţie umană minimă. Chiar şi monedele au devenit virtuale.  

    Iar atenţia a ajuns să ia locul banilor, devenind cea mai valoroasă materie primă. James Williams, inginer la Google, convertit la profesia de profesor, spune că era digitală a dezlănţuit o concurenţă acerbă pentru atenţia oamenilor. Iar în această competiţie nu există scrupule.
    Fiecare val de tehnologie a sporit productivitatea şi accesul la cunoaştere. Fiecare platformă nouă a fost mai uşor de utilizat şi mai folositoare. Tehnologia a dat energie globalizării şi creşterii economice. Tehnologia a făcut lumea un loc mai bun.

    Apoi a venit 2016, când internetul a dezvăluit că are două laturi întunecate. Una este legată de utilizatorii individuali. Telefoanele inteligente cu infrastructură mobilă LTE (transfer de date de mare viteză) au creat prima platformă de livrare a conţinutului disponibilă în fiecare moment, transformând industria tehnologică şi vieţile a 2 miliarde de utilizatori. Cu supervizare puţină sau deloc din partea autorităţilor de reglementare, companii precum Facebook, Google, Amazon, Alibaba şi Tencent au folosit tehnici obişnuite în propagandă şi jocuri de noroc, cum ar fi notificări constante şi recompense variabile, pentru a încuraja dependenţa psihologică, explică în Project Syndicate Roger McNamee, şi el investitor în companii de tehnologie la începuturile lor – Facebook, Google şi Amazon. Articolul său are titlul ”Drogaţii şi dealerii de social media“. După cum spune chiar el, investitorul a fost mentorul lui Mark Zuckerber, fondatorul Facebook.

    Cealaltă parte întunecată ţine de geopolitică, continuă McNamee. |n Statele Unite, Europa de Vest şi Asia, platformele de internet, în special Facebook, permit celor puternici să-i lovească pe cei fără putere în politică, politică externă şi comerţ. Alegerile şi referendumurile din Europa şi din SUA au demonstrat în repetate rânduri că reţelele sociale automate pot fi exploatate pentru a submina democraţia.
    Referendumul pentru Brexit şi alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 au arătat, de asemenea, că Facebook avantajează semnificativ mesajele negative şi le dezavantajează pe cele pozitive. Guvernele autoritare pot folosi Facebook pentru a atrage sprijin public pentru politici represive, aşa cum se întâmplă acum în Myanmar, Cambodgia, Filipine şi în alte părţi. |n unele cazuri, Facebook sprijină aceste guverne, aşa cum face cu clienţii mari.

    Este foarte probabil ca fondatorii Facebook, Google şi ai altor platforme de internet mari să nu fi avut intenţia de a face rău atunci când şi-au adoptat modelele de afaceri. Erau tineri antreprenori, însetaţi de succes. Au consumat ani din viaţa lor construind o audienţă imensă prin reorganizarea lumii online în jurul unui set de aplicaţii mai personalizate, mai practice şi mai uşor de folosit decât predecesorii lor. Şi nu au făcut nicio încercare de a-şi monetiza eforturile decât după ce utilizatorii lor au intrat în năvod. Modelele de afaceri publicitare pe care le-au ales au la bază personalizarea, ceea ce a permis agenţiilor de publicitate să-şi trimită la ţintă mesajele cu o precizie fără precedent.

    Dar apoi a venit smartphone-ul, care a transformat mass-media şi a adus Facebook, Google şi alte câteva companii la controlul fluxului de informaţii către utilizatori. Filtrele care dau utilizatorilor ”ceea ce doresc“ au avut efectul polarizării populaţiilor şi a erodării legitimităţii instituţiilor democratice fundamentale (mai ales presa liberă). Iar automatizarea care a făcut platformele de internet atât de profitabile le-a lăsat vulnerabile la manipularea de către actorii malefici de pretutindeni – şi nu vorbim doar de guvernele autoritare, ostile democraţiei.
    Aceste companii, cu ambiţie şi anvergură globale, înghit economia mondială. |n acest proces, companiile adoptă versiuni ale filosofiei corporative a Facebook – ”mişcă-te rapid şi sparge obstacolele“ – fără a ţine seama de impactul asupra oamenilor, instituţiilor şi democraţiei. O minoritate mare a cetăţenilor din lumea dezvoltată locuieşte în bulele de filtrare create de aceste platforme – realităţi digitale false în care credinţele existente devin mai rigide şi mai extreme.

    În SUA, aproximativ o treime din populaţia adultă a devenit impenetrabilă la idei noi, inclusiv la fapte demonstrabile. Astfel de oameni sunt uşor de manipulat, un concept pe care Tristan Harris, de la Google, unde deţinea postul de Google design ethicist, l-a numit ”hacking de creiere“. Pe Harris, revista The Atlantic l-a descris ca fiind cel mai apropiat lucru de conştiinţă pe care Silicon Valley îl are.  

    Democraţiile occidentale nu sunt pregătite să facă faţă acestei ameninţări. Statele Unite nu dispun de un cadru de reglementare eficient pentru platformele de internet şi nu au voinţa politică de a crea unul. Uniunea Europeană are atât un cadru de reglementare, cât şi voinţa politică necesară, dar niciuna nu este adecvată provocării. Decizia luată recent de Comisia Europeană de a pedepsi Google cu o amendă record de 2,7 miliarde de dolari pentru comportamentul anticoncurenţial a fost bine concepută, dar subdimensionată. Google a atacat decizia cu apel, iar investitorii au ridicat din umeri. Ar putea fi un început bun, dar a fost un start insuficient de puternic.

    Nu trebuie uitat că marile companii de tehnologie, cu valori de piaţă mai mari decât economiile unor ţări, sunt mai interesate de maximizarea profiturilor decât de a-şi dezvolta o conştiinţă socială.