Marea problema a managerului de la Cluj este faptul ca deocamdata "investitorii" in devenire nu stiu clar ce fac fondurile de investitii autohtone sau la ce sunt ele bune si inca le asociaza cu scandalurile din trecut, de tipul FNI. Dar Hanga (35 de ani) e optimist. El a reusit sa faca schimbarea de mentalitate ce-i permite azi sa conduca unul dintre cele mai importante fonduri de investitii locale si stie ca se afla pe drumul cel bun.
Mai multe pe www.targetonline.ro
Site-ul lui Mark Cuban, blogmaverick.com, este unul dintre primele 1.000 de bloguri, potrivit motorului de cautare Technorati. Mii de oameni citesc in fiecare zi postarile lui Cuban. Daca el poate, de ce n-ar putea si alti oameni ultraocupati?
“Nu va faceti blog ca sa va castigati existenta din el”, a avertizat Cuban intr-un e-mail. Cu toate acestea, el si alti bloggeri de top care au ocupatii foarte solicitante sunt de acord ca majoritatea oamenilor pot atrage audienta pe internet. Caci indiferent daca cineva isi face blog ca sa faca niste bani, sa influenteze opinia publica sau doar ca sa-si satisfaca egoul, scopul este atragerea unei audiente cat mai mari.
Iata ce spun cativa bloggeri de succes, care au si cariere de succes in afara blogosferei, despre modurile in care poate avea loc intrarea in industria blogging-ului.
1. Nu va asteptati sa va imbogatiti. Puteti sa va puneti pe blog bannere publicitare de la Google sau de la AdBrite. Trebuie doar sa va inregistrati pe unul dintre aceste servicii de publicitate online si sa puneti pe blog o sectiune de cod HTML. Multe dintre aceste reclame vor fi adecvate pentru publicul vostru tinta, iar serviciul va va alimenta contul de fiecare data cand un utilizator da clic pe una dintre reclame. Daca suma trece de un anumit prag, 100 de dolari in cazul Google, primiti un cec. Dar Philip Kaplan, presedinte de produse la AdBrite, avertizeaza ca doar unul din sase bloggeri atrage cel putin 500 de afisari pe zi. In acest ritm se pot castiga cel mult 45 de dolari pe luna, chiar daca site-ul este plin de bannere cat o pagina. Kaplan estimeaza ca doar 3% din site-urile active obtin mai mult de 1.000 de dolari din publicitate. “In trei luni si jumatate am strans 9,47 dolari”, se plange un blogger, Ted Dziuba, care si-a scos reclamele automate de pe site-ul lui, Uncov.com.
2. Scrieti despre ce va doriti sa scrieti, cu cuvintele voastre. Dziuba, un inginer de software de la Persai, un serviciu online de filtrare a stirilor, a inceput sa scrie pe blog din frustrare fata de aplicatiile tip web 2.0 mult laudate, insa pline de erori. Uncov.com a devenit un magnet pentru initiatii cu plangeri similare si a ridicat – desi neintentionat – si notorietatea Persai. Mii de cititori ai Uncov s-au inscris pentru un test al serviciului Persai. In cele din urma au bagat de seama si advertiserii. “Cand am inceput sa am 2.000-3.000 de afisari zilnic, advertiserii au inceput sa vina la mine”, spune el. Unii dintre ei l-au contactat direct chiar cu oferte de 750 de dolari pe luna pentru a le afisa reclamele.
Cuban indeamna “sa scrieti pe blog despre ce va pasioneaza. Nu scrieti despre ce credeti ca vrea sa citeasca publicul vostru. Scrieti pentru ca aveti ceva ce va doriti cu adevarat sa impartasiti cu ceilalti”.
3. Faceti loc in programul vostru scrierii de mesaje pe blog. “Intai aveti grija de celelalte lucruri din viata voastra”, spune Glenn Reynolds, profesor de drept la Universitatea Tennessee, care posteaza cu regularitate in timpul zilei pe site-ul lui, Instapundit.com. Volumul si regularitatea informatiilor publicate au ajutat la transformarea site-ului lui de opinii politice intr-unul dintre cele mai populare de pe internet. “Blogul este cel mai bine folosit atunci cand ii faceti loc in micile intervale de timp liber care va raman intre perioadele mai mari de lucru”, spune el. Reynolds posteaza mesaje intre doua cursuri, cand face o pauza in redactarea unor articole juridice si in timpul liber petrecut acasa.
Decideti-va sa puneti mesajul pe site! Obstacolul care ii opreste pe multi care-si doresc sa fie bloggeri este frica de a da clic pe butonul “Publica”. Xeni Jardin, care impleteste cariera de blogger la site-ul de stiri de fapt divers BoingBoing.com cu cariera de jurnalist freeelance, rezista impulsului de a slefui exprimarea de pe blog la fel ca pe aceea din cazul unui script radio.
“Nu va tineti pentru voi ideile, gandindu-va ca trebuie sa fiti la fel de maturi, completi si exhaustivi ca si cum ati fi o revista sau un articol de ziar”, spune ea. “Blogurile sunt tot timpul in miscare”. Bloggerii BoingBoing.com sunt renumiti pentru ca se intorc la postarile mai vechi ca sa le actualizeze, sa adauge noi informatii si sa elimine erorile.
4. Mentineti un ritm constant. Bloggerii au pareri diferite cu privire la cat de des ar trebui sa posteze. Reynolds si Jardin posteaza de cateva ori pe zi. Cuban si Dziuba lasa si cate o saptamana fara sa publice nimic. Ceea ce conteaza, spun ei, este sa stabilesti un ritm serios pentru cititori, astfel incat sa stie ca se pot bizui pe tine sa le dai ceva nou de citit la anumite intervale. De asemenea, nu exista o lungime standard pentru postarile de pe blog, dar cele mai de succes site-uri par sa aiba propriile formate, la fel ca si cele mai profesioniste publicatii. Reynolds depaseste rar doua sau trei randuri pentru un post. Postarile de pe BoingBoing.com au cate unul-trei paragrafe, tot timpul insotite de o poza. Blogmaverick.com al lui Cuban are postari care se pot intinde si pe un intreg ecran.
Ne vom trezi cu o moneda si mai slabita, o inflatie galopanta, o continuare a agoniei din ultimul an a bancilor si a firmelor de brokeraj? Sau toate cele de mai sus.
Tineti aproape, pentru ca vom afla in curand. Si n-o sa fie deloc placut. Cand au fost de acord sa garanteze o linie de credit care sa permita JP Morgan sa preia controlul Bear Stearns, Rezerva Federala (Fed) a admis ca nu trebuie lasata sa dea faliment nicio firma importanta cu un portofoliu de obligatiuni ipotecare sau imprumuturi acordate emitentilor de ipoteci. A fost cel mai explicit semn al doctrinei salvarii pe care tinde s-o imbratiseze Fed si care a fortat deja pana acum mariajul dintre Bank of America si Countrywide Financial.
Dar de ce trebuia salvata banca Bear Stearns? Beneficiarul acestei rascumparari, va amintiti, a jucat adesea in zonele gri ale Wall Street-ului, avand o abordare dura si agresiva. Pana cand au intervenit organismele de supraveghere in 1996, Bear Stearns a fost libera sa furnizeze bilanturile sale contabile si situatia financiara catre doua obscure firme de brokeraj, Stratton Oakmont si A.R. Baron, albind tranzactiile dubioase cu actiuni.
Si ca unul dintre cei mai mari jucatori din afacerile cu obligatiuni ipotecare de pe Wall Street, Bear a oferit linii de credit generoase unor creditori ipotecari de pe piata secundara cu renume de stalpi ai societatii, ca New Century (acum in faliment). Bear detine si EMC Mortgage Servicing, unul dintre cei mai agresivi dealeri de obligatiuni ipotecare secundare de pe piata.
Scaderea valorii contabile a obligatiunilor tip Alt-A pe care le-a subscris Bear arata si ca practicile sale de creditare au fost foarte relaxate in timpul boom-ului imobiliar. In februarie, potrivit datelor culese de Bloomberg, 15% din aceste imprumuturi din cadrul portofoliului de obligatiuni subscrise de Bear aveau intarzieri la plata mai mari de 60 de zile sau erau deja in faza de executare a ipotecii. Pentru comparatie, valoarea medie a acestui indicator pe ansamblul pietei este de 8,4%.
Sa nu uitam ca Bear Stearns a pierdut vara trecuta miliarde din banii clientilor sai, dupa ce doua din fondurile sale speculative care investisera masiv in obligatiuni ipotecare s-au prabusit. Si compania a incercat sa bage pe gatul publicului propriile obligatiuni toxice pe care le detinea, intr-o oferta initiala de actiuni a unei companii numita Everquest Financial. Din fericire, aceasta nu s-a mai realizat in cele din urma.
Amintiti-va si ca, in 1998, cand fondul de investitii Long Term Capital Management a cerut sa Fed sa-l salveze de la faliment, Bear Stearns a refuzat sa raspunda apelului bancii centrale. Jimmy Cayne, directorul executiv de atunci al companiei, le-a spus celor de la Rezerva Federala sa plimbe ursul.
Si totusi, Bear Stearns, asemanata de unii cu versiunea moderna a Drexel Burnham Lambert, banca de investitii care a falimentat in anii ‘80 dupa ce a riscat cu obligatiuni neperformante, este salvata. Dar deznodamantul diferit al cazurilor lor arata ca suntem intr-o situatie cu mult diferita si mai periculoasa decat cea de la sfarsitul anilor ‘80.
“De ce sa nu facem un exemplu din Bear Stearns, acesti baieti nemilosi, fara scrupule?” intreaba William A. Fleckenstein, presedinte al Fleckenstein Capital din Issaquah, Washington si coautor al cartii “Baloanele lui Greenspan: epoca ignorantei la Rezerva Federala”. “Acum e cel mai bun moment sa dam un exemplu, dar celor de la Fed nu le pasa. Suntem o Tara a Salvarii.”
Si chiar asta suntem. Dupa ani de zile in care nu le-am permis niciuneia dintre institutiile noastre financiare sa se prabuseasca, ele au ajuns uriase, astfel incat nimeni nu mai poate fi lasat sa se scufunde sub valuri. Altfel, tsunami-ul ar matura fondurile speculative, bancile si alte firme de brokeraj. Daca Bear Stearns s-ar prabusi, spre exemplu, aceasta ar insemna o vanzare masiva de obligatiuni ipotecare si de alte active pe o piata care e deocamdata inghetata si in care cumparatorii nu se arata. Un asemenea val de vanzari ar forta celelalte institutii care au in portofolii aceleasi tipuri de obligatiuni sa-si lichideze pozitiile, ceea ce in final ar genera mai multe falimente.
Bekim Kuqi (33 de ani) a infruntat cu curaj razboiul civil, exilul, bombele care cadeau peste fabricile lui si explozia unei masini incarcate cu explozibil intr-unul dintre magazinele sale. Asa ca spune ca e pregatit sa infrunte si provocarea de a face afaceri in proaspat independentul Kosovo.
De ani intregi, reteaua electrica a fost atat de nesigura, incat asigurarea iluminatului la magazine a fost mereu o lupta zilnica, care-l obliga pe Kuqi sa cheltuiasca in jur de 1.000 de dolari pe zi pentru generatoare de rezerva. Chiar si asa, cumparatorii sunt nevoiti sa se descurce cu luminile palpaind. Si dat fiind ca venitul lunar mediu este aici cam de 220 de dolari pe luna, el se plange ca majoritatea clientilor isi permit doar o Coca-Cola la unul dintre restaurantele din magazinele sale. “Imi pun nadejdea in Dumnezeu”, spune Kuqi si adauga: “adesea ma gandesc ca statul aici cere un sacrificiu prea mare si ca ar trebui sa plec. Dar aici e locul meu”.
La mai putin de o luna dupa ce conducerea etnicilor albanezi din Kosovo si-a declarat independenta fata de Serbia, cu sprijinul Statelor Unite si al Uniunii Europene, Pristina continua sa freamate de multimile care impanzesc noile cafenele sic si mall-urile. Dar aceste semne superficiale de succes economic mascheaza incertitudinile unei natiuni proaspat nascute, a carei existenta nu este recunoscuta de Serbia, Rusia si alte state europene.
Chiar daca Kosovo poate sa depaseasca aceste obstacole politice, economia i-a fost atat de afectata de razboi, incat noul stat este nevoit sa importe chiar si produse de baza, ca laptele sau painea. Organizatia Transparency International claseaza Kosovo pe pozitia a patra in randul celor mai corupte economii, dupa cele din Camerun, Cambodgia si Albania. Daca va reusi sa ajunga o economie competitiva, va arata ca poate ajunge un stat de sine statator, care poate stabiliza regiunea balcanica; in caz contrar, va ramane un orfan sarac adoptat de Occident.
Fostul lider iugoslav Slobodan Milosevici a refuzat autonomia Kosovo in 1989 si i-a reprimat dur pe etnicii albanezi care constituie majoritatea populatiei. Unii dintre ei au ajuns in cele din urma la rebeliune armata. NATO a intervenit in 1999 ca sa opreasca riposta violenta a lui Milosevici la adresa rebelilor si in ultimii opt ani aceasta regiune izolata predominant musulmana a fost administrata de Natiunile Unite.
Pentru viitorul apropiat, spun analistii occidentali, economia Kosovo va ramane dependenta de ajutoarele straine, cu securitatea asigurata de cei 16.000 de militari NATO si cu guvernarea sub supravegherea unei misiuni a Uniunii Europene care va prelua mandatul de la Natiunile Unite. “S-ar putea sa fie nevoie de cel putin 10 ani pana cand Kosovo va reusi sa stea pe picioarele sale”, spune Joost Lagendijk, raportorul pentru Kosovo din partea Parlamentului European. “Kosovo este o tara agricola saraca, unde livrarile de energie sunt sporadice, domnia legii trebuie protejata si economia o ia aproape de la zero.”
Vanzarea ca fier vechi a masinilor scoase din uz este principala activitate de export din Kosovo. Infrastructura este deficitara, oamenii de afaceri se plang ca mita este o obisnuinta, iar somajul este in jur de 50%, potrivit oficialilor guvernamentali. “De ani de zile ne-am obisnuit sa folosim lipsa de independenta ca scuza pentru orice”, spune Shpend Ahmeti, un economist care conduce Institutul pentru Studii Avansate, o organizatie cu sediul la Pristina. “Acum, ca avem independenta, trebuie sa aratam ca meritam sa fim o tara si ca suntem in stare sa cream o economie viabila.” Pentru aceasta, spun economistii, Kosovo trebuie sa incurajeze industria locala; importurile sunt in valoare de 1,9 miliarde de dolari anual, insa exporturile abia daca ajung la 130 de milioane.
Succesul noului stat va depinde si de indrazneala unor antreprenori precum Kuqi, care vine dintr-o familie de tarani. Kuqi a inceput cu vanzarea de haine la un chiosc in orasul lui natal, Suva Reka, o asezare mica industriala din sudul provinciei. Afacerea a crescut repede. Dar in timpul razboiului dintre etnicii albanezi si sarbi din 1998-1999, fabricile lui au fost incendiate si el a fost nevoit sa se refugieze in Albania.
S-a intors in Kosovo in 2000 si si-a reluat afacerile; patru ani mai tarziu, potrivit politiei, un rival invidios a detonat o masina incarcata cu explozibil in cel mai mare magazin al sau. Astazi, Kuqi are 13 magazine si malluri in toata provincia, pe care le-a construit folosind forta de munca ieftina a locului. “Oamenii de aici sunt dispusi sa munceasca mult”, spune el.
Din 9 aprilie 2008, pe parcursul a 7 editii, revista BUSINESS Magazin iti oferea 3 dintre cele mai bune carti de management in format audio.
Sase palarii ganditoare de Edward de Bono
3 CD-uri
De la elevii de liceu la presedintii unor marii companii, milioane de oameni din intreaga lume folosesc de peste doua decenii o metoda inedita de gandire creativa: Sase palarii ganditoare! Acest amuzant joc de roluri ne propune sa impartim felul in care gandim in sase categorii – fiecare simbolizata de o palarie de alta culoare. Vom analiza de fiecare data ce palarie purtam in acel moment. Apoi vom purta pe rand, deliberat, fiecare dintre celelalte palarii, pentru a parcurge intregul spectru al gandirii.
Ce obtinem? O privire clara si un raspuns ferm la fiecare dintre problemele noastre. Vom observa aproape imediat ca intalnirile vor dura mai putin, proiectele vor ajunge mai repede de pe hartie in realitate, conflictele vor deveni conversatii utile, iar purtatorul palariilor va avea mereu un zambet optimist pe chip.
Cartea Sase palarii ganditoare vrea sa separe activitatea de a gandi, a organiza si a lua decizii in 6 perspective diferite pe care autorul le numeste palarii ganditoare.
Stiinta de a deveni bogat de Wallace D. Wattles
2 CD
A fi bogat nu depinde de mediul în care trăieşti, ci este rezultatul unui anumit mod de a acţiona. Dale Carnegie spunea că există patru căi, şi numai patru, prin care putem avea contact cu lumea. Suntem evaluaţi şi clasificaţi în funcţie de ceea ce facem, cum arătăm, ce anume spunem şi cum o spunem.
Cine mi-a luat cascavalul de Spencer Johnson
2 CD-uri
Inca de la aparitia sa in 1998, Cine mi-a luat cascavalul? se numara printre primele zece cele mai citite carti din lume.
Cine mi-a luat Caşcavalul? este o poveste despre schimbarea ce are loc într-un “Labirint”. “Caşcavalul” reprezinta metafora pentru tot ceea ce dorim să avem în viaţă, fie că e vorba de o slujbă, de o relaţie cu cineva, de bani, de o casă mare, de libertate, de sănătate, de recunoaştere din partea celorlalţi, de pace spirituală sau chiar de activităţi precum jogging-ul sau golful.
Fiecare dintre noi are o idee proprie despre cum arată Caşcavalul, şi îl căutăm deoarece credem că ne va face fericiţi. Dacă-l obţinem, deseori devenim ataşaţi de el. Iar dacă îl pierdem sau ni-l ia cineva, acest lucru ne poate traumatiza.”Labirintul” poate fi locul în care lucrezi, comunitatea în care trăieşti sau relaţiile pe care le ai în viaţă.
Credeţi sau nu, această mică povestire a salvat cariere, căsătorii şi vieţi!
Pentru detalii:
e-mail: marketing@businessmagazin.ro
Evenimentul va avea loc marti, 13 mai , ora 19:30
Pentru detalii suplimentare:
Anca Paun, PR & Events Manager Business Press, tel.: 0318 256 293,
Revista BUSINESS Magazin a lansat catalogul CENTRE COMERCIALE prin care prezinta care este reteta succesului pentru un mall.
Catalogul se adreseaza tuturor celor care doresc sa stie:
Proiectul BUSINESS Magazin prezinta aproximativ 100 de proiecte de centre comerciale (mall-uri si centre comerciale bazate pe hypermarket si galerie comerciala) anuntate spre deschidere in urmatorii ani, cu detalii privind:
Desi exista de treizeci de ani, fondul – Autoritatea de Investitii din Abu Dhabi (ADIA) – a captat atentia de curand pe Wall Street si la Washington prin investitiile de marca pe care le-a facut in ultima vreme in Statele Unite si in alte parti ale lumii. Fondul ADIA si-a infiintat recent un departament care acum cumpara participatii in companii occidentale. Acest departament a stat in spatele investitiei de 7,5 miliarde de dolari (5,1 miliarde de euro) din noiembrie 2007 a ADIA in Citigroup, cea mai mare banca americana, si tot el a achizitionat o participatie extinsa la Toll Brothers, unul dintre cei mai mari constructori rezidentiali din SUA.
“Exista ideea ca Abu Dhabi n-ar trebui sa fie un simplu pion pe harta”, spune Frauke Heard-Bey, un istoric care a scris o carte despre evolutia politica a Emiratelor Arabe Unite. „Daca au banii care le permit sa cumpere companiile pe care le doresc, de ce sa nu o faca? De ce sa nu se impuna?“
ADIA este cel mai mare dintre toate fondurile suverane din lume – rezervoare gigantice de bani controlate de guverne cu vaste lichiditati la dispozitie, in special din Asia si Orientul Mijlociu. Dar Abu Dhabi, cel mai bogat dintre cele sapte emirate arabe, ofera putine date despre fondul sau. Putini din exterior stiu cu siguranta unde investeste ADIA sau cat de multi bani controleaza. Iar secretomania lasa imaginatia sa zboare: unele estimari sustin ca marimea fondului ar depasi o mie de miliarde de dolari.
La un moment dat, ADIA va ajunge cu siguranta si la acel prag. Dar pentru moment bancherii, fostii angajati si analistii familiarizati cu activitatea fondului il estimeaza la 650-700 de miliarde de dolari (peste 455 de miliarde de euro) – valoare de 15 ori mai mare decat cea a unui fond de investitii american de talia Fidelity Magellan Fund. In total, fondurile guvernamentale din state precum Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Singapore, China si Rusia controleaza impreuna peste 2.000 de miliarde de dolari (1.300 de miliarde de euro), suma care ar putea ajunge la aproape 12.000 de miliarde pana in 2015, spun analistii.
Asemenea ordine de marime, in conditiile unor atitudini tot mai agresive abordate de ADIA si de alte fonduri suverane, au starnit ingrijorari ca acesti investitori de stat isi vor folosi bogatia si pentru interese politice, nu doar pentru ratiuni de castig financiar.
Secretomania din jurul ADIA a atras si ea suspiciuni. Fondul nu are departament de comunicare interna, desi sustine ca tocmai pregateste infiintarea unuia. Cand liderii de fonduri suverane din toata lumea s-au reunit in februarie la Davos, in Elvetia, pentru Forumul Economic Mondial, niciunul dintre oficialii ADIA nu a considerat necesar sa apara. Conducerea ADIA a refuzat sa faca vreun comentariu pentru acest articol. In multe privinte, tensiunea dintre dimensiunile de mamut ale ADIA – fondul este de doua ori mai mare decat cel al statului norvegian, considerat al doilea fond suveran ca marime din lume – si caracterul sau opac este reliefata de investitia in Citigroup.
De la nasterea ADIA in 1976, fondul a urmat o abordare conservatoare in ce priveste investitiile. Si-a incredintat activele unor manageri financiari straini si a achizitionat participatii in companii luand in calcul locul pe care acestea il ocupau in componenta unor indici bursieri de referinta precum Standard & Poor’s 500. ADIA este si unul dintre cei mai mari investitori institutionali in fonduri speculative si de private equity. Aceasta abordare a slujit bine ADIA si reflecta ideea larg impartasita ca scopul ultim al fondului este sa fie rezerva financiara pentru Abu Dhabi atunci cand veniturile din petrol nu vor mai fi atat de robuste ca acum. Cu toate acestea, beneficiind de consilierea unui sir intreg de bancheri straini care au lucrat la ADIA in anii ’70 si ’80, fondul a alocat mari parti din fondurile sale achizitiei de actiuni. Acum, in jur de 65% din activele sale – adica 450 de miliarde de dolari – sunt investite in actiuni, sustin bancherii. In prezent, fondul are un randament anual de 10-20%, spun cei care au cunostinte despre strategia de investitii a fondului.
Cu titeiul ajuns la 100 de dolari pe baril, bancherii si analistii estimeaza ca Abu Dhabi are un excedent de cel putin 50 de miliarde de dolari anual. Data fiind populatia redusa a emiratului, 80% din ea fiind de fapt straini, nici chiar cele mai generoase politici sociale si de investitii nu sunt in stare sa stirbeasca aceasta suma. In trecut, mare parte din surplusul de numerar al emiratului s-a dus catre ADIA, desi infiintarea in urma cu doi ani a unui alt fond mai mic, Consiliul de Investitii din Abu Dhabi, a dus la reducerea fluxului de capital catre ADIA, sustin analistii.
Cand e vorba sa alegi ce-i de facut, cateodata cel mai bine e sa nu faci nimic. Sa luam cazul lui Radek Cerny, portarul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, aflat recent fata in fata cu tanarul mijlocas al lui Manchester United, talentatul Cristiano Ronaldo, cu prilejul unei lovituri de pedeapsa in runda a patra a Cupei Angliei. Cand Ronaldo s-a dat inapoi pentru a se pregati de executarea loviturii, Cerny a sarit in stanga, asteptandu-se la un sut scurt spre acel colt. Mingea insa a fost trimisa spre coltul din dreapta jos. Gol!
Greseala lui Cerny, in perspectiva lui Ofer H. Azar, este ca s-a miscat intr-o parte in loc sa ramana in centru, de unde ar fi avut mai multe sanse sa opreasca mingea. Azar nu e nici antrenor, nici portar. De fapt, nici macar nu joaca fotbal. E lector la Scoala de management de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel. Azar este totusi interesat de procesul de luare a deciziilor, iar reactiile intr-o fractiune de secunda ale portarilor in fata penaltiurilor ii par lui si catorva dintre colegii sai emblematice pentru a explica de ce uneori oamenii iau decizii irationale.
Spre deosebire de experimentele care vor sa determine modul cum emotiile influenteaza deciziile economice si financiare, fotbalul ofera un material de studiu mai realist, pentru ca deciziile luate in fotbal au de obicei mize financiare uneori considerabile. „Stimulentele sunt imense“, argumenteaza Azar si colegii lui, intr-un studiu care a aparut nu cu multa vreme in urma in Jurnalul de Psihologie Economica. Mai mult, „portarii se confrunta regulat cu lovituri de pedeapsa, asa ca ei sunt nu numai decidenti puternic motivati, dar si foarte experimentati“.
Specialistii israelieni nu urmaresc sa dea buzna in Premier League. Teoria lor este ca o preferinta pentru actiune in dauna inactiunii poate juca un rol semnificativ in toate tipurile de decizii economice. Cand economia este in suferinta, autoritatile sunt „mai tentate sa faca ceva“, spun ei, chiar daca riscurile depasesc posibilele castiguri. „Daca lucrurile ies prost, cel putin vor fi in stare sa spuna ca macar au incercat sa faca ceva, pe cand daca aleg sa nu faca nimic care sa schimbe situatia si ea ramane la fel sau se inrautateste, e mai greu sa evite criticile, pe motiv ca in ciuda semnalelor de alarma, nu au facut nimic.“
Acest tip de rationament isi poate pune amprenta asupra comportamentului managerilor, impingandu-i sa se tina de actuala strategie a firmei sau sa schimbe macazul. Si, se pare, si asupra portarilor, facandu-i sa ramana nemiscati sau, dupa caz, sa sara la minge.
Terenul de fotbal a ajuns un fel de laborator pentru economisti, in mod special datorita relevantei pe care o are comportamentul jucatorilor cu ocazia loviturilor de pedeapsa. Acordate dupa un anumit tip de faulturi sau alteori pentru a decide rezultatul unui meci, loviturile de pedeapsa pun fata in fata un jucator contra unui portar. Stand la doar 11 metri unul de celalalt, jucatorul trimite mingea – in speranta ca va marca – cu o viteza de 95 pana la 135 km/h, dandu-i portarului doar 0,2-0,3 secunde ca sa reactioneze. Data fiind viteza, portarul trebuie sa se decida ce sa faca inainte sa vada directia loviturii. Apararea unui penalti este considerata una dintre cele mai dificile actiuni in sport. Deloc surprinzator, 80% dintre penaltiuri sunt transformate.
Pentru intocmirea studiului, Azar, impreuna cu Michael Bar-Eli, un psiholog sportiv, Ilana Ritov, psiholog si doi studenti au urmarit principalele campionate din lume, strangand informatii despre 311 lovituri de pedeapsa. Apoi au combinat probabilitatea de a apara diferite lovituri (cele pe coltul stang, pe coltul drept sau pe mijloc) cu diferite actiuni (saritura in stanga, in dreapta sau stationarea pe centrul portii) ca sa vada care dintre ele „maximizeaza sansele de a opri mingea“.
Potrivit calculelor lor, ramanerea pe centrul portii ii ofera portarului cea mai buna sansa la apararea penaltiului – in 33,3% din cazuri, comparativ cu 14,2% la saritura in stanga si 12,6% la saritura in dreapta.
Totusi, cand grupul a analizat cum au reactionat portarii la lovituri, s-a descoperit ca portarii au ramas pe mijloc doar in 6,3% dintre cazuri. Motivul, recunoaste Azar, isi are radacinile in modul cum se simt jucatorii dupa ce nu reusesc sa opreasca mingea.
Speculatiile lor legate de fotbal s-au bazat pe lucrarile lui Amos Tversky si ale lui Daniel Kahneman, castigator al Premiului Nobel, care au cercetat particularitatile procesului de luare a deciziilor. Intr-un studiu renumit, cei doi psihologi au descoperit ca oamenii aveau mai multe regrete cand pierdeau 1.200 de dolari pentru ca alesesera sa actioneze (in acel caz, sa schimbe o investitie) decat cei care pierdusera 1.200 de dolari pentru ca-si lasasera portofoliul neatins.
La centrul de training al companiei din cadrul uzinei Motomachi din Toyota City, Japonia, muncitorii folosesc mingi de golf ca sa-si incalzeasca degetele inainte de a deprinde noi tehnici de lucru pe banda de productie: tinand doua mingi in fiecare mana, ei incearca sa le faca sa se invarta in directii opuse, ceea ce necesita un grad de concentrare surprinzator de mare.
Exercitiile sunt doar o mica parte din planul Toyota de a cauta permanent modalitati prin care sa-si imbunatateasca metodele de productie, disecand fiecare dintre pasii folositi in mii de activitati de pe linia de asamblare ca sa-i invete pe noii angajati si manageri.
Toyota priveste centrele de training – unul in Toyota City, celalalt in Georgetown, Kentucky, dar si celelalte aflate in plan in alte colturi ale lumii – ca pe un instrument important in pregatirea companiei pentru urmatoarea faza de crestere.
Cu fabrici in 27 de tari, altele aflate in constructie si muncitori care vorbesc inclusiv in rusa sau turca, Toyota incearca o echilibrare dificila – transpunerea in alte tari a principiilor sale de operare, in acelasi timp cu cedarea unui control sporit catre aceste centre. Un asemenea mod de a gandi vizeaza nu nu mai reconcilierea unor scopuri divergente – de a controla si de a delega in acelasi timp.
E o schimbare fundamentala pentru Toyota, unde posturile din categoria senior management sunt detinute exclusiv de japonezi si unde operatiunile majore, de la inginerie la design si planificare strategica, sunt concentrate inca in Toyota City, la 320 km vest de Tokio.
„Este extrem de important sa avem acelasi «Stil Toyota» insuflat tuturor angajat ilor din toate colturile lumii“, spune Katsuaki Watanabe, presedintele companiei. „Dar pe de alta parte, in fiecare colt al lumii, in fiecare regiune, exista caracteristici inerente care trebuie respectate“.
Spre exemplu, Watanabe le-a cerut managerilor straini sa spuna de care misiuni se pot ocupa de unii singuri, de care se pot ocupa cu ajutor din Japonia si unde anume mai au nevoie de oficiali japonezi ca sa-i supervizeze.
Toyota trebuie sa se miste repede. Anul viitor se asteapta sa vanda peste 10,4 milioane de masini in intreaga lume, dublu fata de cat a vandut in 2000. Asteptarile Toyota ca vanzarile sale sa depaseasca 10 milioane de autovehicule vor clasa compania in fata General Motors, care isi disputa cu Toyota primul loc in industria auto mondiala.
In acelasi timp insa, Toyota este supusa presiunilor de a incheia seria rechemarilor in service din ultimii trei ani, care au afectat reputatia sa de producator fara cusur in ce priveste calitatea.
„Pentru o companie globala sunt multe, multe lucruri pe care cred ca Toyota trebuie sa le faca“, spune Fujio Cho, presedintele consiliului de administratie al companiei. „Nu ne mai putem intoarce la ce eram odinioara.“
Watanabe spune ca Toyota a invatat, in special din experienta din Statele Unite, ca poate nu doar sa impuna pur si simplu practicile japoneze muncitorilor din alte state. A invatat si ca nu-si permite sa iroseasca decenii ca sa delege treptat responsabilitatile. „Ceea ce ne lua 20 de ani acum e concentrat in doar cinci“, spune Watanabe.
John Paul MacDuffie, profesor la Scoala Wharton de la Universitatea Pennsylvania, spune despre noua strategie a Toyota ca „se refera la o maturizare in raport cu globalizarea si la transferul de cunostinte“.
Organizarea rasfirata a Toyota include operatiuni in America, care au devenit versiuni mai mici ale companiei-mama. Reprezentantele din Europa isi insusesc rapid acelasi tip de operatiuni, alimentate de o fabrica din Franta care livreaza micile modele Yaris 24 de ore din 24.
Cu toate acestea, in China, productia Toyota a ramas multa vreme in urma altor companii mari, pentru ca a mizat pe un partener modest, care construieste doar cateva mii de vehicule in fiecare an. Compania s-a reorientat insa in 2003, incheind un parteneriat cu un producator chinez de anvergura, First Automotive Works, si acum isi face planuri, potrivit relatarilor din presa, sa construiasca aici prima sa uzina de asamblare din tara asiatica.