BusinessMagazin

Category: Special

  • Atacul clonei asupra Hollywoodului

    Reliance Entertainment – o divizie a unui conglomerat indian controlat de miliardarul Anil Ambani – se afla in negocieri cu Steven Spielberg si David Geffen, intentionand sa finanteze un nou proiect al acestora. De altfel, compania a semnat o serie de intelegeri cu regizori, precum Jay Roach si Chris Columbus, sau actori de la Hollywood, printre care George Clooney, Jim Carrey si Brad Pitt. Spre deosebire de ceilalti investitori straini care s-au indreptat spre Hollywood – si uneori nu au fost rasplatiti suficient pentru eforturile depuse – Reliance are o experienta semnificativa in cadrul industriei cinematografice.

    Ambani este un jucator nou in acest segment, insa sotia sa, Tina Munim, este o fosta vedeta a Bollywoodului. Seful Reliance Entertainment, regizorul Amit Khanna, si presedintele companiei, Rajesh Sawhaney, fost executiv in cadrul unui trust de presa, au anuntat un plan ambitios, care cuprinde infiintarea unei companii media in valoare de 10 miliarde de dolari si care va fi astfel una dintre cele mai mari firme de profil la nivel mondial.

    Dupa cativa ani de prosperitate, companiile media indiene descopera ca au o gramada de bani, dar nu au suficiente optiuni pentru a-i investi. “Cu toate ca industria indiana a filmului inregistreaza performante record, iar banii sunt suficienti, principala problema pe care o avem de infruntat este lipsa talentelor, in conditiile in care actorii de top au semnat contracte pentru cativa ani buni de acum incolo”, a declarat Hetal Adesara, fondatorul Business of Cinema, o companie care furnizeaza online stiri despre Bollywood.

    De aceea, companiile precum Reliance se indreapta spre Hollywood, in incercarea de a-si extinde portofoliile si de a “crea un tip incrucisat de cinematografie”, folosind actori atat din India, cat si de peste hotare, a adaugat Adesara. In ce masura va reusi insa Reliance sa schimbe cultura de business – orientata spre interior – a industriei cinematografice americane ramane deocamdata o intrebare deschisa. Regizorii care au lucrat atat la Hollywood, cat si la Bollywood spun ca indienii pun un accent deosebit pe autonomie si inovatie, ceea ce ar putea avea un impact puternic asupra Hollywoodului.

    “Am o libertate de creatie totala in ceea ce priveste meseria pe care o practic”, spune Vidhu Vinod Chopra, regizorul “Enklaya”, pelicula nominalizata anul acesta la Oscar la categoria “Cel mai bun film strain”. Recent, Chopra a semnat cu Reliance Entertainment un contract pentru realizarea a doua filme, pentru mai mult de 100 de milioane de dolari. “Crede cineva ca vreun studio din Statele Unite mi-ar fi dat 100 de milioane de dolari si pe deasupra si libertate totala de creatie?”, a comentat el.

    In cazul unuia dintre proiectele Reliance, “Broken Horses”, un film in limba engleza produs in New Mexico, Chopra este atat autorul scenariului, cat si regizorul. Mai mult, el ar putea fi cel care va alege afisul de promovare. “Este un adevarat paradis al regizorilor”, a mentionat Chopra. Pe de alta parte, regizorii care primesc astfel de fonduri au o sarcina mult mai dificila, acestia trebuind sa fie mult mai preocupati de riscurile pe care le implica munca lor.

    “Voi avea o responsabilitate mult mai mare decat in cazul in care as fi lucrat la Holywood si as fi avut, sa zicem, cinci consilieri”, spune regizorul. Reprezentantii Reliance Entertainment au promis, in acelasi timp, sa reduca “birocratia” care caracterizeaza productiile de la Hollywood – un obiectiv cel putin remarcabil, avand in vedere ca vine din partea unei tari cu un guvern cunoscut pentru gradul ridicat de birocratizare.

    Dezvoltarea rapida a industriei media din India si din celelalte tari emergente atrage capitalurile investitorilor si inregistreaza audiente neintalnite in lumea occidentala. Veniturile industriei indiene a filmului au depasit anul trecut 2,2 miliarde de dolari, mai putin de o zecime din cele inregistrate de studiourile de film de la Hollywood, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers. Este de asteptat insa ca Bollywoodul sa-si dubleze veniturile pana in 2012, avand in vedere cresterea anuala de 13%, fata de 3%, cat inregistreaza afacerile de la Hollywood.

    “Exista o multime de lectii pe care pietele emergente le-ar putea oferi restului lumii”, spune Rajesh Jain, director pe media si entertainment in cadrul KPMG, in India. Printre sugestiile acestuia se numara modalitatea de folosire a noilor platforme media si reducerea costurilor. Companiile media indiene au adoptat noile canale de distributie, cum ar fi internetul, mult mai rapid decat rivalele lor occidentale. Aceasta situatie se datoreaza in buna masura si diasporei indiene – 25 de milioane de indieni traiesc in afara granitelor tarii, dar filmele produse de Bollywood nu se gasesc in cinematografele din localitatile lor de resedinta.

    Rajshiri Group, detinatoarea uneia dintre cele mai vechi case de productie din India, a fost prima companie care a facut posibila descarcarea de pe internet a filmelor produse de catre companie in acelasi timp in care ele rulau drept premiere pe ecranele de cinema. Aceasta actiune s-a bucurat de succes in randul publicului, in conditiile in care pretul unui film nu era mai mare de zece dolari. In acest moment, Rajshiri ofera o librarie media online, de unde pot fi descarcate sute de filme produse de Bollywood, dar si melodii in limba hindi.

    Iar multe dintre studiourile de productie din tara au urmat acest model, cu toate ca descarcarile de filme genereaza venituri mult reduse fata de cele pe care le aduc cinematografele. Totusi, la baza, Hollywood si Bollywood sunt doua industrii radical diferite. In primul rand, bugetul unui film produs la Bollywood este semnifi cativ mai redus decat al unui film produs de studiourile din Los Angeles. Bugetul unui film indian porneste de la 200.000 de dolari, foarte rar ajungandu-se la bugete de 20 de milioane de dolari.

    Peste jumatate din bugetul unui film indian reprezinta comisioanele primite de regizor si de actori. Finantarea filmelor de la Bollywood a fost dintotdeauna extrem de putin transparenta, o buna parte a banilor provenind de la crima organizata sau de pe piata neagra. In ultimii ani insa, o serie de mari corporatii au fost atrase spre industria filmului, ca urmare a cresterii puternice inregistrate de acest segment, care a inceput sa beneficieze inclusiv de credite din partea bancilor din India, dar si din afara tarii.

    Este o industrie inca in plin proces de restructurare din punctul de vedere al finantarii, spune Adesara. Aceasta estimeaza ca 50%-60% din sumele injectate pe aceasta piata sunt legitime, adaugand ca “va mai dura cativa ani pana cand industria va deveni complet transparenta din punctul de vedere al finantarii”.

  • Inapoi la Jules Verne








    Pe masura ce costul combustibililor creste si, odata cu el, presiunile de a diminua emisiile de dioxid de carbon, guvernele si companiile private incep sa se gandeasca la o serie de schite pentru o noua generatie de aparate zburatoare. “Este un proiect romantic”, spune arhitectul Jean-Marie Massaud (45 de ani), inconjurat de schite de mobilier in biroul lui din Paris – “dar ganditi-va totusi la Jules Verne”.

     

    Sunt peste 70 de ani de cand zeppelinul gigant Hindenburg a izbucnit in flacari la aterizarea in Lakehurst, New Jersey, omorand 36 de membri ai echipajului si pasageri si punand capat prematur unei ere a dirijabilelor. Dar datorita noilor materiale si mijloacelor sofisticate de propulsie, o gama diversa de antreprenori isi incearca din nou norocul cu colosii zburatori.

     

    Massaud, designer de hoteluri in California si al unui stadion in Mexic, nu a pus pe plansa inca detaliile tehnice si nu a gasit finantatori sau sprijin de la vreo companie pentru proiectul lui – cel de a construi un zeppelin de 210 metri sub forma de balena, cu un hotel de lux la bord, pe care l-a numit Norul Locuit (Manned Cloud, sau Le Nuage).

     

    Dar nu toate proiectele sunt atat de pretentioase ca al lui Massaud. Spre exemplu, un start-up francez din domeniul tehnologiei, Aerospace Adour Technologies, studiaza impreuna cu Posta franceza cat de fezabil ar fi transportul aerian cu dirijabile al coletelor postale. Tot in Franta, Theolia, o companie specializata in energie rege­ne­rabila, finanteaza construirea unui dirijabil si pregateste un zbor de test peste Atlantic. In Germania, Deutsche Zeppelin-Reederei, succesorul companiei care a operat zeppelinul Hindenburg, a avut succes cu o noua generatie de dirijabile pe care le foloseste pentru a transporta turisti si marfuri.

     

    Tendinta nu e cu totul noua. Zeppelin-Reederei a transportat anul trecut 12.000 de turisti in zboruri de agrement in sudul Germaniei. Aerophile, o companie franceza care a resuscitat baloanele cu nacela – ce concureaza cu dirijabilele la transportul de pasageri, dar si ca vehicule stiintifice si de publicitate – a fost fondata de doi tineri ingineri francezi in 1993.

     

    In ce o priveste, industria aviatica nu pare sa intampine prost ideea. Massaud spune ca Emirates si Air France si-au exprimat deja interesul pentru Norul Locuit. Dar la o viteza maxima de 160 de km pe ora si o capacitate maxima de cateva zeci de pasageri, multi experti in aviatie considera ca dirijabilele vor ramane nise pentru turisti sau pentru mici evenimente stiintifice sau de publicitate.

     

    “Un dirijabil este ceva magic”, spune Jérôme Giacomoni, care avea 25 de ani cand a fondat Aerophile impreuna cu un prieten. “Dar cele mai multe dintre idei sunt nebunesti.” Dirijabilele, spune el, “sunt foarte sensibile la furtuni, au nevoie de spatii generoase de aterizare si nu sunt fezabile din punct de vedere economic”.

     

    Nu inca, spun visatorii ca Massaud. Dar preturile la combustibili imping companiile aeriene sa reduca numarul de zboruri si sa retraga aparatele de generatie mai veche si mai putin eficiente. Producatorii de avioane precum Boeing si Airbus au reactionat promitand aeronave care consuma mai putin si emana mai putin dioxid de carbon.

    Asemenea ingrijorari l-au facut pe Massaud sa inceapa sa se gandeasca la dirijabile. El a conceput Norul, un dirijabil cu heliu in forma de balena, cu o viteza de croaziera de 128 de kilometri pe ora si o cabina care poate adaposti 50 de pasageri si 25 de membri ai echipajului. “Balenele uriase au ales in timpul evolutiei sa traiasca in armonie cu mediul”, spune el. “Ele sunt simbolurile vietii traite in armonie cu natura.”

     

    Massaud si-a trimis desenele la agentia aerospatiala franceza (ONERA), ai carei experti i-au sugerat, printre altele, sa reduca numarul de pasageri la 15, dar au certificat estimarile lui cu privire la fezabilitatea prototipului. “Exista nise unde dirijabilul inca poate sa se adapteze”, spune Philippe Guicheteau, consilier special pentru sisteme aeronautice militare la ONERA.

  • Upgrade? Nu, multumesc!




    Butada isi are aplicabilitate si in alte aspecte din viata si din amor, dar nu e niciodata atat de obsedanta ca atunci cand te confrunti cu tehnologia. Cumperi o noua imprimanta, vezi cum software-ul ei sofisticat iti da peste cap desktopul. Treci pe Vista si iPod-ul si PDA-urile intra in greva. Si Dumnezeu sa te ajute daca te apuci sa-ti criptezi semnalele wireless.








     

    Chiar ceva banal, ca procurarea unui televizor nou, declanseaza o bestie pofticioasa cu tentacule de Ethernet, HDMI si sunet surround. Stiu asta pentru ca sotia mea m-a scapat de curand din tentaculele uneia care tocmai plescaia de pofta in living, abia asteptand sa ma apropii.

     

    Aceasta e jungla in care traiesc consumatorii din viata reala, ca mine – o jungla in care fiintele inteligente intra doar pentru a fi transformate in urangutani care urla si se bat cu pumnul in piept. Cat despre cei care fac recenzii de produs sau comentatorii de subiecte tehnologice, pe care ne bazam pentru a ne ghida… Ei traiesc intr-un taram al fantasmelor, primesc gratis o gramada de camere si playere Blu-ray de la o multime de producatori, facand teste fiecarui model si spunandu-ne care si ce functiuni are. Foarte curajos, n-am ce zice.

     

    Noi, cei obisnuiti, traim in lumea reala: trebuie sa punem banul jos, sa-i cerem produsului sa functioneze impreuna cu celelalte dispozitive electronice de la noi din casa si sa reusim din prima sa-l facem sa mearga; sau, daca nu, sa ne descurcam cu consecintele. Aceeasi a fost si problema mea: cand noul meu televizor H.P. MediaSmart a fost invitat sa faca frumos pe langa celelalte componente perfect utile (antena de cablu, playerul de DVD si computer), frumusetea cu ecran de 120 de centimetri a pastrat o distanta pe care niciun cablu n-ar fi putut s-o anuleze.

     

    Ca majoritatea barbatilor, si eu m-am informat despre un nou televizor mai cu zel decat o facusem despre cum e sa devii tata, la vremea respectiva. Am petrecut sase luni scotocind prin recenzii detaliate de produs din reviste si cercetand studii de specialitate pe site-urile web. Am calculat cu precizie care dintre miliardele de functiuni conteaza mai mult.

     

    M-am lasat cucerit de beneficiile lui MediaSmart: era intr-adevar imens. Bine, recunosc ca a fost mai mult decat atat. M-am asigurat ca voi beneficia de cea mai buna rezolutie de 1.080 de pixeli si trei porturi HDMI pentru conexiunile rapide de inalta definitie. (Si cu asta, la revedere, componente cu cablu!) Am cautat neaparat sa am o telecomanda universala de la care sa pot controla televizorul, video recorderul de la antena prin cablu si hibridul meu DVD-VCR. Multe modele aveau asemenea facilitati, bineinteles. Dar am vrut neaparat o plasma pentru cele mai profunde tonuri de negru inchis, ecranul de 120 de cm, porturi laterale pentru acces rapid si difuzoare nitel mai mici decat o carpeta persana. M-am gandit ca pentru cateva sute de dolari in plus voi avea un echipament impermeabil la viitor si voi beneficia de tehnologii de retea wireless. Aceasta imi va permite sa vad filme de pe PC-ul meu direct pe ecranul mare si sa inchiriez filme de pe internet – principala menire a MediaSmart. 

     

    Am tot urmarit MediaSmart-ul vreme de cateva saptamani si apoi am luat decizia. Chiar am cheltuit 150 de dolari ca sa vina o echipa specializata pentru montaj, ca sa fiu sigur ca vechile componente din casa n-or s-o ia razna. Eram doar la un pas de legea lui Schwarz – pentru 2.500 de dolari urma sa beneficiez de mai mult ecran si mai putine probleme.

     

    Un pluton de instalatori, Divizia de Tipi de la IT, a venit la tanc: unul ca sa despacheteze monitorul, unul ca sa calibreze functiunile televizorului, altul sa aiba grija de telecomanda si altul a carui singura menire era sa se asigure ca scaunul meu din sufragerie nu poate s-o ia de unul singur pe fereastra. Primul tip a pus monitorul pe suport, a dat jos celofanul protector si i-a lasat pe ceilalti sa faca televizorul sa functioneze cum trebuie.

     

  • Mai ieftin ca-n China




    Canon a renuntat sa-si mai extinda fabricile din China sau sa ridice altele noi si, in loc, isi va dubla – pana la 8.000 – numarul de angajati de la o fabrica din afara capitalei Vietnamului, Hanoi. In apropiere, Nissan isi extinde un centru de inginerie mecanica. Hanesbrands, compania de lenjerie intima cu sediul in Winston-Salem, California de Nord, construieste si ea doua fabrici in aceasta regiune, la fel ca si Texhong Textile Group din Shanghai.








     

    O lunga lista de ingrijorari in privinta Chinei sta in spatele acestei tendinte: inflatie, penurie de forta de munca si de energie, o moneda in continua apreciere, politici guvernamentale in schimbare, chiar si posibilitatea unor tulburari sociale de amploare intr-o buna zi. Dar cea mai importanta dintre ele e ca salariile din China cresc cu 25% pe an in dolari, in multe domenii, si China nu mai e asa un chilipir.

     

    Companiile folosesc strategia “China plus unu” ca sa reduca riscurile de supradependenta de fabricile dintr-o tara. Corporatiile multinationale “iau in calcul toata lumea si vor sa mentina un echilibru” intre China si alte state, spune Edward Kang, directorul executiv de la Ever-Glory International, un producator de articole sportive din Nanjing, China. Ever-Glory, care vinde catre Wal-Mart, construieste la randul sau o fabrica in Vietnam.

    Companiile care mai raman in China cauta cu disperare sa tina costurile sub control. “Ne vom pastra capacitatea din China, dar vom creste gradul de automatizare si vom reduce numarul angajatilor”, spune Laurence Shu, directorul financiar al companiei Texhong din Shanghai, unul dintre cei mai mari producatori de articole textile din bumbac si elastan. Ca sa scada costurile cu forta de munca, Hanesbrands construieste o fabrica intens automatizata in Nanjing. Dar compania mai construieste o alta fabrica in Vietnam, pe langa cea pe care a cumparat-o aici, si inca doua in Thailanda. 

     

    Gerald Evans, presedintele pentru livrari globale la Hanesbrands, spune ca, in comparatie cu China, “in Vietnam si in Thailanda am gasit mai multa disponibilitate imediata atat pentru teren, cat si pentru forta de munca”. Hanesbrands va muta o parte din productie din Mexic si America Centrala catre Asia.

     

    In China, unde zonele rurale nu prea mai abunda in tineri muncitori apti de lucru pe care sa-i trimita fabricilor, salariile au crescut cu peste 10% pe an pentru multi dintre cei de pe linia de productie. Iar pentru muncitorii calificati, precum tehnicienii mecanici, salariile cresc si mai repede.

     
    Trebuie spus insa ca, desi companiile cauta alte locuri ca sa-si fabrice produsele, se lovesc si in alte parti de economii supraincalzite: in Vietnam, spre exemplu, inflatia a fost de 25,2% in mai. Totusi, pe de alta parte, China incepe sa renunte la obiceiul de a percepe impozite reduse de la companiile detinute de straini, in timp ce Vietnamul inca le ofera investitorilor un impozit zero pentru primii patru ani si o reducere la jumatate a impozitului standard de 10% pentru urmatorii zece ani.
     

    In provinciile de pe coasta, cu acces rapid la porturi, chiar si muncitorii necalificati castiga acum 120 de dolari pe luna la 40 de ore lucrate saptamanal, iar adesea sensibil mai mult. Muncitorii din fabricile vietnameze castiga cam 50 de dolari pe luna la 48 de ore lucratoare in fiecare saptamana, inclusiv sambata.

     

    Texhong estimeaza ca pentru fiecare lucrator chinez din domeniul textilelor, costurile medii cu forta de munca vor creste cu 16% in acest an, incluzand aici cresterile in costurile cu beneficiile suplimentare, comparativ cu cele 12%, cu cat au crescut anul trecut. Noile reglementari fac mai dificil pentru companii sa evite plata beneficiilor, precum contributiile la fondurile de pensii, crescand si mai mult costurile cu forta de munca. Cand aceste cresteri se combina cu o moneda care se apreciaza fata de dolar cu un ritm anual de pana la 10%, costurile cu forta de munca in China urca pana la 25% pe an sau chiar mai mult. Iar inflatia in China – peste 8% in februarie, martie si aprilie si 7,7% in mai – indica perspectiva ca aceste costuri sa creasca si mai mult in curand.

     

  • Cursa de la Bucuresti








    “Cursa FIA GT din cadrul Bucharest Challenge de anul trecut a fost televizata in peste 130 de tari si vizionata de 800 de milioane de telespectatori la nivel mondial, in conditiile in care la eveniment au fost prezenti aproape 70.000 de spectatori”, declara recent Hartmut Beyer, CEO al Bucharest Ring, cel care a venit cu ideea de a organiza un circuit stradal in Bucuresti.

     

    Daca in Ungaria exista Hungaroring (unde este organizata si o cursa anuala de Formula 1), Cehia are circuitul de la Byrno, in Romania s-a adoptat solutia unui circuit stradal. Este mai ieftina, iar spectatorii pot utiliza fara probleme mijloacele de transport in comun.

     

    Dintre cei 70.0000 de spectatori prezenti in cele trei zile ale evenimentului de anul trecut, aproximativ 4.000 au fost straini – care au stat la hotelurile din Capitala si care impreuna cu staff-ul echipelor au generat orasului, in cele trei zile, afaceri de 7 milioane de euro, dupa estimarile organizatorilor. Anul acesta, spune Beyer, premisele sunt si mai bune.

     

    La doua saptamani de la punerea in vanzare, 8.000 de bilete au fost deja vandute, pentru editia de anul acesta a Bucharest Challenge, care se va desfasura pe un circuit special amenajat in jurul Palatului Parlamentului intre 24 si 27 august. “Incasarile din acest an vor ajunge la aproximativ 1,2 milioane de euro in cazul in care vom vinde toate cele 120.000 de bilete. Trebuie subliniat ca in acest an exista bilete individuale pentru fiecare zi si nu unul pentru toate trei, cum a fost anul trecut”, a spus Hartmut Beyer.

     

    “In 2008 estimam ca la eveniment sa fie prezenti intre 6.000 si 7.000 de straini, la care se adauga staff-ul echipelor, adica un total de aproximativ 800-1.000 de persoane. Spre exemplu, hotelul Ibis din apropierea Parlamentului este deja rezervat in intregime in acea saptamana, in timp ce Marriott este in curs de ocupare”, a completat acesta. In comparatie cu un circuit stradal, realizat in interiorul unui oras, care necesita investitii de aproximativ 13 milioane de euro, realizarea unui circuit permanent poate ajunge chiar si la 500 de milioane de euro.

     

    “Construirea unui circuit care sa respecte cerintele unei competitii precum Formula 1 necesita investitii cuprinse intre 150 si 250 de milioane de euro, la care se adauga costurile legate de infrastructura, care duc investitia la o valoare intre 300 si 500 de milioane de euro, plus cheltuielile cu intretinerea, de aproximativ 50 de milioane de euro anual. Din acest motiv, toate noile circuite de Formula 1 care s-au construit in ultimii ani au fost realizate in tari precum Emiratele Arabe Unite sau Bahrain.

     

    O alta problema pentru piata romaneasca este, potrivit organizatorilor, costul ridicat de constructie si amenajare a circuitului. “In 2007 costurile legate de constructia si amenajarea circuitului stradal au fost cu 40% mai ridicate decat cele din Germania. Este mai ieftin sa lucram cu muncitori si firme din Germania si Austria decat din Romania, chiar si atunci cand luam in calcul costurile legate de transport si cazare”, a subliniat Beyer.

     

    Chiar si costurile de inchiriere a echipamentelor sunt mai mari in Romania fata de restul Europei. “Ecranele gigant pe care vor fi difuzate imagini din timpul curselor sunt inchiriate din Marea Britanie. Compania din Romania a cerut un pret de doua ori mai ridicat decat firma din Anglia, cu toate ca transportul acestora nu este foarte ieftin”, a adaugat Beyer.

     

    Din acest motiv, anul acesta organizarea evenimentului este realizata aproape in exclusivitate cu personal si companii din Germania, Austria si Marea Britanie, care implica niste cheltuieli mai reduse decat in cazul in care s-ar fi utilizat firme locale. “Anul trecut am vrut sa folosesc forta de munca locala, precum si serviciile companiilor romanesti, dar acestea au implicat costuri mult prea ridicate in comparatie cu cele din Germania. Din acest motiv anul acesta doar trei din cele 55 de companii furnizoare sunt din Romania”, spune Beyer. Astfel, pentru organizarea evenimentului vor fi angajati peste 1.200 de oameni, dintre care mai putin de o treime vor fi romani.

     

    Bucharest Challenge este cel de-al treilea circuit stradal amenajat in Europa, dupa celebrul circuit de la Monte Carlo si cel de la Valencia si singurul de acest gen unde se desfasoara o etapa de FIA GT, competitie aflata pe locul patru ca importanta in lumea motorsport dupa Formula 1, MotoGP si WRC – Campionatul Mondial de Raliuri. Daca privim situatia la nivel mondial, circuitele stradale sunt tot mai gustate de public, deoarece sunt mai spectaculoase – chiar si cea mai mica eroare a unui pilot il trimite pe acesta impreuna cu bolidul a carui valoare depaseste lejer 1 milion de euro in parapetul de beton. Pe un circuit normal, aceasta pur si simplu iese pe iarba sau in cel mai rau caz se loveste de un perete de cauciuc.

     

    Daca anul trecut amenajarea traseului s-a realizat in timpul orelor de varf intr-una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei – traficul fiind puternic perturbat -, anul acesta lucrarile vor fi efectuate noaptea.

     

    Tot in plus fata de anul trecut, in parcul Izvor va fi amenajata o zona de divertisment, cu o zona speciala cu simulatoare de Formula 1 si o zona destinata tuningului auto.

     

  • Noua ordine energetica




    Producatorii de petrol se straduiesc sa pompeze cat de mult pot ca sa ostoiasca setea consumatorilor, nu numai din lumea dezvoltata, ci si din statele aflate intr-o dezvoltare accelerata precum China si India, totodata si cele mai populate tari ale lumii. “Piata ne semnaleaza astfel o problema, anume ca e din ce in ce mai greu ca noile livrari sa poata satisface cererea”, spune Jan Stuart, analist pe probleme de petrol la UBS.








    Iar problemele de astazi se anunta tot mai mari in urmatorii ani. Ganditi-va: populatia lumii se asteapta sa creasca cu 50%, pana la noua miliarde de persoane, pana spre jumatatea acestui secol. Numarul de masini si de camioane este previzionat sa se dubleze in 30 de ani – pana la peste doua miliarde – pe masura ce statele in curs de dezvoltare se modernizeaza mai repede. Si de doua ori mai multe avioane de pasageri – peste 36.000 – vor fi in aer in urmatorii 20 de ani. Si toate acestea vor avea nevoie de si mai mult petrol – indeajuns ca sa determine consumul global sa urce cu 35% pana in 2030, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AEI), una dintre principalele organizatii de prognoze in domeniu pentru SUA si alte state dezvoltate. Pentru producatori, aceasta inseamna ca va trebui sa gaseasca si sa pompeze inca 11 miliarde de barili de petrol in fiecare an. Si e doar planul pentru urmatorii 22 de ani, o clipita in istoria petrolului, unde ritmul de descoperire si captare a noilor zacaminte se masoara in decenii.

    Goana dupa petrol va fi doar o parte din problema energetica. Cererea totala pe plan mondial – care include petrol, carbune, gaze naturale, energie nucleara, dar si cea produsa din surse regenerabile (eoliana, solara sau hidro) – este previzionata sa se majoreze cu 65% in urmatoarele doua decenii, potrivit AEI. 

    Dar petrolul, combustibilul dominant in secolul al XX-lea, va ramane principala sursa de energie. Deja insumeaza peste o treime din nevoile totale de energie, inaintea carbunelui si a gazelor naturale. Rafinat in benzina, cherosen sau motorina, petrolul nu are deocamdata un substitut viabil in calitate de combustibil de transport si se pare ca nici nu va avea prea devreme in urmatorii 30 de ani. Problema e ca nimeni nu poate spune cu siguranta de unde va veni tot acest petrol necesar.

    Ce e sigur e ca rezervele mondiale de petrol sunt deja solicitate la maxim. Statele din afara OPEC – care au fost pana acum principala sursa pentru noi descoperiri de petrol si productie inca din anii ‘70 – au anuntat ca se asteapta la o crestere mica sau chiar la o stagnare in productia de petrol din acest an.

    Marea Nordului si Alaska incep sa ramana fara petrol si producatorii se zbat sa mentina productia pe aceeasi linie. Expansiunea petroliera a Rusiei a ajuns si ea la final; un director de top al Lukoil, al doilea mare grup petrolier al tarii, a spus luna trecuta ca e improbabil ca productia nationala sa mai creasca mult. Nigeria este taramul unor infruntari militare violente. Iar Mexicul a fost prins intr-o dezbatere politica sterila despre mentinerea dincolo de granita a investitorilor straini, concomitent cu o scadere dramatica a productiei, considerata de unii analisti ca ireversibila.

    In ce priveste OPEC, cele 13 membre ale Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol detin trei sferturi din rezervele de petrol descoperite pana acum in lume. Dar din diverse motive, cele mai multe dintre aceste state au ingreunat sau chiar au blocat investitiile companiilor straine de petrol pe teritoriul lor. Cum preturile titeiului sunt in continua crestere, producatorii din OPEC asteapta venituri considerabile, ceea ce le-a redus intentiile de crestere a productiei.

    In acelasi timp, marile companii petroliere, ca Exxon Mobil, British Petroleum si Chevron, se descurca tot mai greu pe pietele din strainatate, pe masura ce companiile autohtone le erodeaza pozitiile odinioara dominante. 14 din primele 20 cele mai mari grupuri din industria petroliera sunt de stat, cum e cazul Saudi Aramco si al Gazprom din Rusia. Aceasta a facut ca grupurile occidentale sa controleze mai putin de 10% din rezervele totale de gaze si petrol ale lumii. Confruntate cu costuri tot mai mari, aceste companii au probleme si in a gasi noi rezerve de petrol. Desi anul trecut au cheltuit peste 100 de miliarde de dolari pentru explorari, cele mai mari cinci companii internationale de petrol au descoperit mai putin petrol decat cel pe care l-au extras. Un mic grup de sceptici considera preturile record de astazi ca pe o dovada ca livrarile de titei au atins deja un maxim – concret, ca jumatate din rezervele de petrol ale lumii au fost deja folosite. Dar cei mai multi experti considera ca sunt in continuare destule rezerve de petrol, atat descoperite, cat si nedescoperite, suficiente cel putin pana la jumatatea acestui secol. Problema este ca in multe colturi ale lumii geopolitica si nu geologia a facut ca mare parte din aceste rezerve sa nu mai fie la indemana companiilor petroliere independente. “Sunt destule resurse pe glob”, a spus recent Rex Tillerson, presedintele Exxon, la o conferinta a investitorilor, “dar problema e sa avem in continuare acces la toate oportunitatile”.


     

  • Viata alaturi de un euro puternic

    Acum, euro tinde spre 1,60 de dolari si cei mai multi dintre europeni sunt stoici: s-au obisnuit sa traiasca alaturi de un euro tot mai puternic.

    Noile piete de export, restructurarile interne si efectele colaterale pozitive ale unui dolar mai slab i-au ajutat pe exportatorii europeni sa suporte pierderea de competitivitate indusa de cresterea euro. Intr-o perioada in care euro a ajuns la niveluri nemaiatinse in raport cu dolarul, Europa a raportat totusi o crestere sanatoasa a productiei industriale, cu rezultate bune in special in Germania, Franta, Italia si Spania. Exporturile Germaniei au crescut cu 9% in ianuarie, comparativ cu aceeasi luna din 2007.

    Un euro in crestere este indiscutabil o povara pentru exportatorii europeni, pentru ca le face marfurile mai scumpe in Statele Unite si in pietele legate de dolar. Economia europeana pare sa nu fi fost insa afectata in ansamblu, continuandu-si cresterea, chiar daca intr-un ritm mai lent.

    Anton F. Boerner, care conduce asociatia exportatorilor germani, spune ca vede inflatia ca pe o amenintare mai mare decat cursul de schimb.

    La o recenta intalnire cu doi guvernatori din Banca Centrala Europeana, el le-a cerut sa nu coboare dobanzile de referinta, chiar daca aceasta ar reduce din presiunea asupra monedei europene. “Unii dintre membrii asociatiei m-au intrebat: ”, rememoreaza el. “Am spus ca da, pentru ca noi nu ne concentram pe rezultate trimestriale, ci le urmarim pe cele de pe termen lung.”

    Boerner prezice ca Germania va exporta anul acesta marfuri in valoare de 1,02 trilioane de euro, cu 5% mai mult decat anul trecut. Folosind cursul de schimb recent, aceasta inseamna cam 1,6 trilioane de dolari, indeajuns ca sa mentina Germania in cursa cu China pentru titlul de campion mondial al exporturilor de bunuri. “Este o cifra impresionanta, data fiind situatia dolarului”, spune Boerner, presedinte al BGA, Federatia Exportatorilor si de Comert Exterior din Germania.

    Sunt mai multe explicatii pentru elasticitatea economiei europene, nu in ultimul rand reducerile dureroase de costuri efectuate de companii, care le-au facut activitatea competitiva la nivel global pentru prima data in zece ani de zile. Multi exportatori si-au relocat productia in afara Europei, unde costurile sunt mai mici si nu sunt denominate in euro.

    Un euro puternic are si beneficiile lui, dincolo de acela ca le ofera turistilor europeni o ocazie sa faca excursii de shopping la New York. El face materiile prime de import mai ieftine pentru producatorii europeni si ii protejeaza intrucatva pe europeni de pretul ridicat al petrolului, care este exprimat in dolari.

    Euro a crescut anul trecut cu 18% fata de dolar. Dar economistii subliniaza ca mai mult conteaza cursul comercial de schimb, care masoara euro in raport cu un cos de valute ale partenerilor sai comerciali. Dupa acest indicator, euro a crescut cu un mult mai usor de suportat 8,6%.

    Datorita dezvoltarii economiei globale, Europa nu se mai bazeaza atat de mult ca in trecut pe Statele Unite in ce priveste schimburile comerciale. In vreme ce dolarul slabit si economia subrezita a Americii afecteaza exporturile transatlantice, livrarile catre Rusia si Orientul Mijlociu au explodat. Germania, Italia si alte state europene se specializeaza in acele tipuri de bunuri – tehnologii si echipamente sofisticate – pentru care aceste tari cu dezvoltare rapida par sa aiba un apetit pantagruelic.

    “Pietele emergente si cele producatoare de petrol sunt intr-o situatie fantastica”, spune Norbert Walter, economistul-sef al Deutsche Bank. “Ele constituie punctul de sprijin pentru o mare parte dintre exporturi.”

  • S-a sfarsit petrecerea

    La un moment dat, Alexis Hall avea peste 50 de perechi de pantofi si posete create de designeri. Niciodata nu i-a trecut prin cap directoarei de relatii media de 39 de ani din Glasgow ca datoria ei de 31.500 de lire sterline (39.800 de euro) va ajunge o problema. “Era atat de usor sa iei credite, incat aproape ca erai tentat sa crezi ca lucrurile sunt cadou de la magazin”, spune ea. “Nu-ti dai seama ca sunt bani adevarati pana cand nu te asezi si nu-ti faci bilantul contabil, si atunci ai un soc.”

    Deteriorarea economiei americane si faptul ca multi americani sunt coplesiti de datorii se afla acum in centrul atentiei, insa britanicii s-au dovedit inca mai nechibzuiti cand a fost vorba sa ia credite.

    Rezerva Federala din Washington a redus ratele dobanzilor intr-un efort de a mai atenua blocajul din zona creditelor; in schimb, cresterile dobanzii de referinta practicate anul trecut de Banca Angliei s-au strecurat in piata ipotecara exact in momentul in care preturile imobiliarelor au inceput sa scada si bancile au devenit tot mai reticente in a acorda imprumuturi. Pana acum, indatorarea a fost mai mult benefica pentru Marea Britanie. Pofta de consum a alimentat cresterea economica, iar guvernul s-a imprumutat masiv in ultimii ani pentru a investi in infrastructura, educatie si sanatate, dand nastere unui cerc virtuos: cheltuielile guvernamentale au dus la crearea de locuri de munca, ceea ce a dus la cresterea increderii consumatorilor si la un consum sporit care, in schimb, a stimulat cresterea economica.

    Economistii spun ca relatia Marii Britanii cu indatorarea este complexa, dar ca aceasta din urma a evoluat mai mult in acord cu ceea ce s-a intamplat in SUA decat conform cu tendintele europene. Ca si in Statele Unite, un boom imobiliar care a tinut un deceniu si o crestere economica puternica au impulsionat increderea consumatorilor, creand o impresie de bogatie aproape necunoscuta in tari precum Germania si Italia. “Din punct de vedere cultural, poate si din cauza infrangerii suferite in razboi, germanii raman mai reticenti cu privire la imprumuturi, iar bancile sunt adesea detinute de stat, obtinand o parte mai mica din profit din activitatile de creditare”, spune Alistair Milne, profesor la Cass Business School din Londra. Peste Canalul Manecii, multi dintre britanicii mai tineri nu au trait niciodata intr-o perioada de crestere economica lenta, asa incat putini dintre ei sunt in stare sa simta nevoia de a fi retinuti cu privire la imprumuturi, ca sa nu mai vorbim ca nu sunt tentati sa economiseasca. “Deviza tuturor este: cheltuieste acum, gandeste mai tarziu”, spune Jason Butler, consilier la Bloomsbury Financial Planning. “E mai usor sa iei un imprumut sau sa-ti faci un card de credit decat sa recurgi la un instrument bancar de economisire.”

    Un adult britanic are in medie 2,8 credite sau carduri de credit, mai mult decat orice alta tara din Europa. Tot mai multi se imprumuta ca sa plateasca pentru concedii, mobila, chiar si pentru operatii de chirurgie estetica. Ca urmare, britanicii cheltuiesc mai mult decat castiga, ceea ce i-a dus la un raport imprumuturi/venituri pe gospodarie de 1,62, comparativ cu 1,42 in Statele Unite si 1,09 in Germania.

    Pentru generatia parintilor ei, spune Alexis Hall, a avea alte datorii in afara unei ipoteci era “o rusine”, o recunoastere a faptului ca traiai dincolo de posibilitatile tale. Creditele se obtineau si ele mai greu. Situatia s-a schimbat la sfarsitul anilor ‘90, cand creditorii americani, inclusiv Citigroup si CapitalOne, au intrat pe piata britanica cu o galerie de noi produse de creditare. Competitia acerba dintre banci a insemnat ca potentialii clienti au inceput sa fie bombardati cu reclame si oferte de credite si carduri de credit cu dobanda redusa sau chiar fara dobanda.

    In vreme ce autoritatile britanice de reglementare financiara au privit de pe margine explozia creditului de consum, institutiile similare din Germania si Franta au fost mai restrictive. Ca urmare, piata britanica a devenit cea mai mare si cea mai sofisticata din Europa. Cererea de credite a luat avant si pe seama scumpirilor din sectorul imobiliar si a dobanzilor relativ reduse de la sfarsitul anilor ‘90 si inceputul acestui deceniu. Cei care nu aveau o casa s-au grabit sa intre in lumea proprietarilor bucurosi sa vada cum preturile proprietatilor lor s-au triplat. Pe continent, tendinta a fost exact pe dos. Preturile la case si terenuri abia s-au clintit in cele mai multe state europene, in special pentru ca pietele au fost acolo mai reglementate, a existat un stoc mai mare de locuinte neocupate, iar practica inchirierii a fost mai populara. Liz Bingham, director de restructurare la Ernst & Young din Londra, explica obsesia detinerii de proprietati prin “mentalitatea insulara” a britanicilor. Pamantul este aici vazut ca un bun finit si un activ valoros. “Boom-ul imobiliar i-a facut automat pe oameni sa se simta mai bogati decat erau si ei au inceput sa foloseasca averea imobiliara aproape ca pe un cont bancar din care pot face retrageri de fiecare data cand au nevoie sa cumpere o masina noua”, spune Bingham.

  • Tacerea e de aur

    Traditionalul rol al Elvetiei de bancher secret al bogatasilor lumii este mai mult ca oricand in pericol, avertizeaza Konrad Hummler, managing partner la Wegelin & Company, o mica banca privata din St. Gallen. Hummler, un om jovial si care vorbeste fara ocolisuri, a vazut cum in ultimele luni un scandal de fraudare a fiscului din Germania s-a transformat intr-o dezbatere despre secretul bancar elvetian.

    Ingrijorati ca pretuita discretie a bancilor elvetiene este pusa la incercare, clientii straini ai Wegelin au inceput sa puna intrebari despre banii lor. Iar Hummler spune ca de data aceasta, Elvetia nu-i va mai putea opri pe cei ce de atata vreme cer mai multa transparenta din partea sistemului bancar elvetian. “E o actiune concertata. S-ar putea sa fie neobisnuit pentru Europa de astazi, dar asa se intampla”, spune el.

    Scandalul care ameninta profitabila afacere a bancilor a inceput cand autoritatile germane au obtinut date financiare din Liechtenstein, micul vecin al Elvetiei, care are o legislatie bancara similara. Cu informatiile in mana, anchetatorii s-au raspandit in toata Germania ca sa adune documente considerate a avea legatura cu evaziunile fiscale a sute de germani instariti.

    Cazurile sunt acum in procedura de instrumentare, ceea ce se asteapta sa dureze ani de zile. Repercusiunile scandalului au insemnat insa deja demiterea unui manager de top, Klaus Zumwinkel, care fusese directorul postei germane, si au oferit un impuls politic stangii germane.

    Dar Elvetia este un pariu mult mai mare. Si refuzul ei continuu de a ajuta alte state la identificarea evazionistilor care-si ascund banii aici pare sa fi intaratat Europa sa forteze o schimbare. “Daca o masina este furata in Germania si dusa in Elvetia, elvetienii ajuta la gasirea ei”, spune Hans Eichel, membru al parlamentului german si fost ministru de finante. “Dar cand e vorba despre evaziune fiscala – si sunt sume mult mai mari in joc -, ei nu fac nimic. Nimeni din afara Elvetiei nu intelege asta.”

    Potrivit lui Thomas Borer, un fost ambasador al Elvetiei in Germania, putini din interiorul Elvetiei inteleg amploarea nemultumirii din strainatate. “Este evident ca guvernul si bancile subestimeaza profund impactul acestui scandal. S-ar putea sa se porneasca avalansa si noi nu suntem pregatiti”, spune Borer, care acum este lobbist.

    Borer compara furtuna care se apropie cu dezbaterea in care a fost implicata Elvetia la sfarsitul anilor ‘90 cu privire la conturile ramase de la victimele Holocaustului si de la familiile lor. Cand au fost confruntate prima data cu cereri de restituire, bancile elvetiene le-au refuzat in ciuda avertismentelor unor diplomati elvetieni ca problema nu va disparea pur si simplu. Dupa un scandal de amploare internationala care le-a afectat reputatia, bancile au rezolvat problema creand un fond de restituire in valoare de 1,25 de miliarde de dolari (795 de milioane de euro).

    In februarie, Germania a amenintat ca va amana semnarea unui acord de calatorie fara pasaport cu Liechtenstein – cel mai evident semnal ca Berlinul este decis sa faca orice pentru a-si indeplini scopul de a sparge legile privind secretul bancar. Cancelarul german Angela Merkel trebuie sa viziteze Elvetia la sfarsitul acestei luni si este de asteptat sa faca presiuni pentru un sprijin mai mare in ancheta din partea Elvetiei in identificarea infractorilor germani si pentru diminuarea secretomaniei in general.

    Reactia oficiala a Elvetiei a fost adoptarea unei atitudini de detasare care, spera autoritatile de acolo, va atenua tonul dezbaterilor. Nimeni nu se asteapta ca secretul bancar elvetian sa dispara peste noapte. Ceea ce tintesc acum guvernele europene este un compromis intre statutul de gaura neagra a sistemului bancar pe care il are Elvetia si deschiderea pe care o manifesta alte state mari.

    Un compromis ar fi ca Elvetia sa fie de acord sa ofere o asistenta sporita autoritatilor straine care investigheaza suspiciuni de infractiuni. Dar o miscare de acest tip ar incalca discretia pe care multi clienti ai bancilor elvetiene o pretuiesc.

  • Drinks & Foods

    Puterea de cumparare in crestere inseamna pentru tot mai multi romani posibilitatea de a-si cumpara produse de lux. In ultimii ani industria luxului s-a democratizat, astfel incat branduri, produse si locuri altadata inaccesibile, au devenit "within reach".

    Drinks&Foods, catalog editat de BUSINESS Magazin, dezvaluie care sunt cele mai bune bauturi si cum se combina acestea cu cele mai rafinate mancaruri la cele mai bune cafenele si restaurante de afaceri.

    Aflati:
    • Ce inseamna luxul in vin?
    • Vinul ca varianta de investitie?
    • De ce se asociaza vinul cu anumite tipuri de mancare?
    • Cum alegi o bautura cadou? Criteriu esential: "calibrezi" personalitatea beneficiarului cu elementele definitorii ale bauturii.
    • Cum se face un scotch si care este diferenta dintre whiskey si scotch?
    • De ce un club, un restaurant sau o cafenea este la moda intr-un anumit moment?
    • Care sunt restaurantele de lux ale Capitalei si ce criterii de selectie s-au folosit?
    • Care sunt cele mai scumpe meniuri si ce includ acestea?
    • Eterna Italia – cele mai multe restaurante din bucuresti au specific italienesc, de la cele cu pizza si paste pana la bucatarie italieneasca de top (quadri, wine bar).
    • Romanii si vita argentiniana: tot mai multe restaurante care servesc carne de vita “cu pedigree”.