BusinessMagazin

Category: Special

  • O bula, doua bule, trei bule

     

    Luna trecuta, oricum ati privi-o, a fost extraordinara pentru economia SUA si pentru sistemul sau financiar. Merrill Lynch a fost de acord sa fie cumparata pentru un pret modic, iar Lehman Brothers s-a prabusit pur si simplu. Guvernul federal intentioneaza sa cumpere cu sute de miliarde de dolari instrumente financiare pe care nicio banca nu le vrea. Se pare ca aceasta este cea mai mare interventie fiscala de la Marea Criza, menita sa faca sistemul financiar sa functioneze din nou si sa evite ca o criza a creditului sa trimita economia intr-o adanca recesiune.
     
    In viitorul apropiat, cel mai previzibil rezultat va fi o incetinire a cresterii economice, cu castiguri tot mai firave pentru lucratori, iar pentru investitori profituri dezamagitoare de pe urma portofoliilor de actiuni si a celor imobiliare. Daca si consumatorii incep sa-si reduca cheltuielile alimentate de credite, atunci lucrurile ar incepe sa mearga si mai prost.
     
    Dar, oricat de istorica ar fi fost aceasta luna, exista ceva familiar in ceea ce s-a intamplat. Inca o data, am vazut spargerea unui balon, a unei bule speculative care a fost rezultatul cresterii mult peste valoarea reala a cotatiilor activelor. De cand exista pietele, bule s-au tot format. Si oricand o astfel de bula incepe sa rasufle, de obicei ii trebuie ani ca sa se dezumfle, provocand daune economice imense in acest timp.
     
    Abia acum, spre exemplu, incep sa dispara efectele bulelor din ultimele 15 ani, prima din piata de capital si urmatoarea din real estate. Este usor sa ne gandim la framantarile din piata din ultimele 13 luni ca neavand legatura cu bula bursiera din anii ‘90, care a parut sa se incheie in 2000 si 2001 cu crahul dot-com al “noii economii”. Acel crah a prabusit piata bursiera cu peste o treime, cea mai dramatica scadere de la criza petrolului din anii ‘70. Cheltuielile pentru tehnologizare ale companiilor s-au prabusit, iar somajul a crescut trei ani la rand.
     
    Dar oricat de dramatica a fost, criza dot-com nici macar n-a fost aproape de a sterge excesele anilor ‘90. Intr-adevar, dupa unele dintre cele mai pertinente evaluari, Wall Street-ul de dupa crah arata mai degraba ca fiind intr-o alta bula decat intr-un recul.
     
    La sfarsitul lui 2004, firmele de servicii financiare obtineau 28,3% din totalul profiturilor in America, potrivit portalului Economy.com al companiei Moody’s. Era o pondere ceva mai scazuta decat in anii anteriori, insa dubla fata de castigurile medii ale sectorului financiar din anii ‘70 si ‘80. Pana in 2007, aceasta pondere scazuse destul de putin, pana la 27,4%.
     
    Intre timp, media beneficiilor si a salariilor obtinute de angajatii companiilor de servicii financiare a continuat sa urce si a atins punctul culminant anul trecut. Pentru fiecare dolar platit angajatilor din SUA in 2008, aproape 10 centi s-au dus catre lucratorii din bancile de investitii si alte companii financiare, de la sase sau sapte centi, cat era in anii ‘70 si ‘80. Cum de a fost posibil asa ceva? Pe de o parte, populatia SUA (si a unei mari parti din lumea industrializata) este in curs de imbatranire si a strans rezerve de bani. Aceasta a generat o mai mare nevoie de servicii financiare. In plus, cresterea economica a Asiei si – in anii din urma – cresterea pretului petrolului au oferit guvernelor din lumea intreaga mai multi bani pentru investitii. Multi dintre acesti bani s-au dus spre Wall Street.
     
    Asa se face ca o parte semnificativa din boom-ul financiar pare sa nu aiba legatura cu performantele economice si prin urmare pare nesustenabila. Benjamin M. Friedman, autorul volumului “Consecintele morale ale cresterii economice”, isi aminteste ca, pe cand lucra la Morgan Stanley la inceputul anilor ‘70, rapoartele anuale ale companiei erau pline de fotografii ale fabricilor si ale altor bunuri tangibile. Mai recent, rapoartele anuale de pe Wall Street au tins sa evidentieze insa nu acele companii cu care lucrau grupurile financiare, ci arta finantelor ca scop in sine, prezentand grafice a caror curba ascendenta e menita sa impresioneze si fotografii ale traderilor.
     
    “Mi se pare ca in multe dintre aceste firme munca a devenit tot mai indepartata de activitatile economice propriu-zise”, spune Friedman.
     
    Aceasta ne-ar putea servi ca o metafora pentru cum a ajuns sa se intample actuala criza. Traderii de pe Wall Street au inceput sa creada ca evaluarile pe care ei le atasasera diferitelor tipuri de active erau si rationale, pentru ca, bineinteles, evaluarile fusesera facute de ei. Traderii au feliat ipotecile in bucatele atat de mici, incat au uitat pana la urma ce tranzactionau: contracte bazate pe imprumuturi tot mai riscante. Pe masura ce criza s-a extins, alte imprumuturi au ajuns si ele sa fie neperformante. Hyun Song Shin, economist la Princeton, estimeaza ca pana la acest moment bancile au suportat deja cam o treime din pierderile pe care vor fi nevoite pana la urma sa le accepte.

  • Ansambluri rezidentiale

    Din 22 OCTOMBRIE in catalogul “ANSAMBLURI REZIDENTIALE”

    Cum vor evolua preturile in 2009 dupa ce in acest an am asistat la primele scaderi? Mai este loc de cresteri? Mai poate fi considerata achizitia unui apartament ca fiind o investitie?
     
    Ce mai poti cumpara cu 100.000 de euro? Dar cu 150.000 de euro?  Cum vor evolua preturile pe termen mediu? Pot acestea sa scada astfel incat proprietatea achizitionata sa ajunga sa aiba o valoare mai mica decat ipoteca sa?
     
    Cat de mult va fi afectata piata rezidentiala de noile restrictii BNR? Cate persoane mai pot accesa un credit imobiliar sau ipotecar si ce conditii trebuie sa indeplineasca solicitantii?
     
    Mai este rentabila construirea unei locuinte in regie proprie in contextul incetinirii cresterii preturilor pentru locuintele noi si al cresterii costurilor de constructie?
     
    Pe ce moneda sa pariezi in momentul contractarii unui credit imobiliar sau ipotecar?Care sunt cele mai bune credite ipotecare/imobiliare de pe piata?  
     
    A fost segmentul caselor de vacanta afectat de stagnarea pietei rezidentiale? Este acesta la adapost de o posibila recesiune?
     
    Poate deveni piata chiriilor o optiune viabila in contextul actual?
     
    Raspunsul la toate aceste intrebari si la multe altele incepand cu 22 OCTOMBRIE in cea de-a treia editie a catalogului “ANSAMBLURI REZIDENTIALE” editat de revista Business Magazin.

    Pret – 15 lei.
    Gratuit pentru abonatii Business Magazin

     
    ANSAMBLURI REZIDENTIALE prezinta peste 80 de proiecte anuntate pe piata romaneasca in ultimii ani, cu detalii privind termenul de predare, preturi si alte detalii care nu sunt intotdeauna cele mai evidente, dar prezinta interes pentru potentialii clienti. 
     
    Principalele criterii dupa care vor fi analizate aceste proiecte sunt:
    • numarul de apartamente
    • tipul de  apartamente
    • preturile
    • firmele implicate (developer, finantator, agentie imobiliara, antreprenor, banca de la care poti lua credit)
    • etapele de dezvoltare
    • termenele de finalizare
    • alte detalii (numar de locuri de parcare, spatiu verde, facilitati – gradinita, scoala, sala de fitness etc).
     
    Din 22 OCTOMBRIE in cea de-a treia editie a catalogului “ANSAMBLURI REZIDENTIALE” editat de revista Business Magazin.


     

  • Ansambluri rezidentiale

    Din 22 OCTOMBRIE in catalogul “ANSAMBLURI REZIDENTIALE”

    Cum vor evolua preturile in 2009 dupa ce in acest an am asistat la primele scaderi? Mai este loc de cresteri? Mai poate fi considerata achizitia unui apartament ca fiind o investitie?
     
    Ce mai poti cumpara cu 100.000 de euro? Dar cu 150.000 de euro?  Cum vor evolua preturile pe termen mediu? Pot acestea sa scada astfel incat proprietatea achizitionata sa ajunga sa aiba o valoare mai mica decat ipoteca sa?
     
    Cat de mult va fi afectata piata rezidentiala de noile restrictii BNR? Cate persoane mai pot accesa un credit imobiliar sau ipotecar si ce conditii trebuie sa indeplineasca solicitantii?
     
    Mai este rentabila construirea unei locuinte in regie proprie in contextul incetinirii cresterii preturilor pentru locuintele noi si al cresterii costurilor de constructie?
     
    Pe ce moneda sa pariezi in momentul contractarii unui credit imobiliar sau ipotecar?Care sunt cele mai bune credite ipotecare/imobiliare de pe piata?  
     
    A fost segmentul caselor de vacanta afectat de stagnarea pietei rezidentiale? Este acesta la adapost de o posibila recesiune?
     
    Poate deveni piata chiriilor o optiune viabila in contextul actual?
     
    Raspunsul la toate aceste intrebari si la multe altele incepand cu 22 OCTOMBRIE in cea de-a treia editie a catalogului “ANSAMBLURI REZIDENTIALE” editat de revista Business Magazin.

    Pret – 15 lei.
    Gratuit pentru abonatii Business Magazin

     
    ANSAMBLURI REZIDENTIALE prezinta peste 80 de proiecte anuntate pe piata romaneasca in ultimii ani, cu detalii privind termenul de predare, preturi si alte detalii care nu sunt intotdeauna cele mai evidente, dar prezinta interes pentru potentialii clienti. 
     
    Principalele criterii dupa care vor fi analizate aceste proiecte sunt:
    • numarul de apartamente
    • tipul de  apartamente
    • preturile
    • firmele implicate (developer, finantator, agentie imobiliara, antreprenor, banca de la care poti lua credit)
    • etapele de dezvoltare
    • termenele de finalizare
    • alte detalii (numar de locuri de parcare, spatiu verde, facilitati – gradinita, scoala, sala de fitness etc).
     
    Din 22 OCTOMBRIE in cea de-a treia editie a catalogului “ANSAMBLURI REZIDENTIALE” editat de revista Business Magazin.


     

  • Mie nu mi se poate intampla

    Cu doar cateva luni inainte, Lehman Brothers i-a asigurat pe investitori ca avea destule lichiditati ca sa faca fata crizei, in vreme ce Merrill Lynch a strans circa 15 miliarde de dolari in ultimul an ca sa-si echilibreze contabilitatea. Acum, amandoua grupurile financiare au fost invinse de criza.

    Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.
     
    Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal – locuinta – nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.
     
    Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.
     
    Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime – si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA – nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.
     
    Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.
     
    Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.
     
    Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.
     
    De fiecare data cand piata a intrat in fierbere – in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.
     
    “Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.
     
    Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat – de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele – de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.

  • Mie nu mi se poate intampla

    Cu doar cateva luni inainte, Lehman Brothers i-a asigurat pe investitori ca avea destule lichiditati ca sa faca fata crizei, in vreme ce Merrill Lynch a strans circa 15 miliarde de dolari in ultimul an ca sa-si echilibreze contabilitatea. Acum, amandoua grupurile financiare au fost invinse de criza.

    Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.
     
    Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal – locuinta – nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.
     
    Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.
     
    Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime – si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA – nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.
     
    Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.
     
    Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.
     
    Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.
     
    De fiecare data cand piata a intrat in fierbere – in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.
     
    “Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.
     
    Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat – de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele – de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.

  • Wall Street de India

    La ultimul etaj din sapte al unei cladiri din Gurgaon (India), un oras prafuit cu pretentii de metropola, Copal Partners livreaza studii despre actiuni, dividende si tranzactii pentru analisti si banci de renume. E departe de coridoarele bine aerisite ale Wall Street, iar spatiile sunt inguste; afacerea a crescut insa cu 40% doar in acest an. “Aici e una dintre bancile de investitii din top”, spune Joel Perlman, presedintele Copal, aratand spre o echipa din spatele unui perete de sticla opaca. “Iar aici”, arata el spre un coridor ingust, “e o alta”. Bancile editeaza si adauga contributia lor la ceea ce primesc de la Copal, o companie de cercetare, apoi reimpacheteaza informatia sub nume propriu in rapoarte de analiza, prospecte de piata sau recomandari de tranzactionare.

    Directorii bancilor numesc acest schimb “externalizarea culegerii informatiilor”, “offshoring” sau “externalizare cu valoare ridicata”. Afecteaza cam pe toata lumea, inclusiv grupuri ca Goldman Sachs, Morgan Stanley, JPMorgan, Credit Suisse si Citibank, ca sa numim doar cateva. Cele mai afectate posturi pana acum sunt cele cu program extenuant, ocupate de obicei de proaspat absolventi ai unor scoli de afaceri – cercetatori asociati si bancheri juniori din echipe de pregatire a unei tranzactii – platiti cu salarii de sase cifre, de pana in jumatate de milion de dolari pe an.

    Reducerile de costuri in New York si Londra au fost deja dure si mai urmeaza si altele in urmatoarele luni. Companiile fi nanciare din New York se asteapta anul acesta la o reducere de 18 miliarde de dolari (12,3 miliarde de euro) la salarii si beneficii fata de 2007, cea mai mare scadere inregistrata vreodata in decursul unui an. In total, bancile din Statele Unite vor concedia 200.000 de angajati pana in 2009, a anuntat in aprilie consultantul bancar Celent. Munca pe care o faceau acesti bancheri nu va disparea totusi; in schimb, vor aparea noi locuri de munca in zone ca India si Europa de Est, de obicei acolo unde exista piete locale mai sanatoase.

    Pe langa externalizarea unor pozitii inferioare din domeniul bancar si de cercetare pentru a-i sprijini pe bancherii si analistii din New York si Londra, fi rmele isi trimit o parte dintre functionarii lor de top din aceste orase in piete cu un ritm mai accelerat de crestere, pentru a se ocupa de clientii de acolo. Din cauza problemelor din piata de credite si a costurilor de miliarde de dolari ale crizei creditelor ipotecare secundare, “cei care externalizau locuri de munca bine cotate apeleaza la aceasta si mai mult, iar cei care nu au facut-o sunt inca in stadiul de planificare”, explica Andrew Power, partener pentru servicii fi nanciare la Deloitte Consulting.

    Bancile de pe Wall Street au inceput, cu prudenta, sa externalizeze in India posturi in cercetare acum cativa ani, angajand o mana de oameni si deruland programe pilot cu firme precum Copal, Offi ce Tiger, Pipal Research si Tata Consultancy Services. In 2003, JPMorgan si Morgan Stanley au declarat ca vor muta cateva zeci de posturi in Mumbai, Lehman Brothers lucra la un program pilot pentru prezentari de rapoarte de cercetare in India, iar Merrill Lynch si Goldman Sachs spuneau ca nu au mutat nicio activitate de cercetare in aceasta tara. Cinci ani mai tarziu, picaturile s-au transformat in torent. Firmele partenere spun ca se asteapta la cresteri de 20 pana la 40% doar anul acesta.

    Morgan Stanley are aproape 500 de oameni angajati in India care fac cercetare si studii de piata. Aproximativ 100 dintre cei 3.000 de angajati ai Goldman Sachs din Bangalore lucreaza in cercetare pentru investitii. JPMorgan are 200 de analisti in Mumbai care lucreaza pentru operatiunile sale de investitii din intreaga lume, analizand diverse segmente ale pietei si adunand date si grafice pentru materiale de marketing.

    Compania mai are in Mumbai inca 125 de angajati care sustin intreaga divizie de cercetare a bancii la nivel mondial. Citigroup are aproape 22.000 de angajati in India, dintre care cateva sute lucreaza in cercetarea de investitii. Deutsche Bank are 6.000 de angajati in India, conform site-ului bancii. Deutsche a pornit un program pilot pentru externalizarea fortei de munca in cercetare in 2003 – acum a refuzat sa ofere detalii. Teoretic, pana la 40% dintre posturile de pe Wall Street legate de cercetare, adica zeci de mii de slujbe, ar putea fi externalizate, a declarat Power de la Deloitte, desi in realitate s-ar putea sa fie mai putin.

  • Cum arata revolutia la Time Warner




    Intr-o sambata dimineata devreme, acum cateva saptamani, in locuinta sa din Los Angeles, Barry M. Meyer a scos o foaie de hartie din fax, a tras aer in piept si a ridicat-o spre lumina unei ferestre din apropiere. Suma de pe foaie era uluitoare: 66 de milioane de dolari si ceva.


     

    Incasarile din prima zi pentru “Cavalerul negru” din seria Batman tocmai stabilisera un record. Si din nenumarate motive – inclusiv minunata interpretare a personajului Joker de catre regretatul Heath Ledger – filmul inca umple salile cu un ritm care l-ar putea plasa imediat dupa “Titanic” pe lista celor mai rentabile filme ale tuturor timpurilor.

     

    Meyer este presedintele Warner Bros., studiourile hollywoodiene din spatele “Cavalerului negru”, iar filmul si-a avut debutul intr-un moment de cotitura pentru Time Warner, compania care detine studiourile. Dupa ce Jeffrey L. Bewkes a preluat in ianuarie functia de director executiv al Time Warner, politica s-a schimbat – prioritatea va fi de aici inainte ceea ce se numeste creare de continut (filme si show-uri de televiziune), iar aceasta se va corela cu simplificarea structurii devenite prea ramificate a grupului, dupa doua decenii de fuziuni. Divizia Warner Bros., bijuteria coroanei, ar urma sa ajunga astfel din nou mai aproape de privirile Wall Street-ului.

    Time Warner, initial rezultatul contopirii dintre vechiul studio Warner si imperiul de reviste Time Inc., a crescut si include acum Turner Broadcasting, America Online, o companie de cablu si canale cu greutate, ca HBO. Unor analisti le-a venit greu sa mai judece acest Goliat, pe masura ce grupul a crescut si a devenit cea mai mare companie de media din lume.

     

    La fel, se pare, le-a fost si unora dintre sefii companiei. “Intotdeauna a fost frustrant ca, oricat de bine ne-am descurca, nu e decat o picatura intr-un ocean”, spune Meyer despre contributia Warner la venitul total al Time Warner. “Glumim spunand ca putem sa avem cel mai grozav an din istorie, dar daca AOL rateaza cu o zecime de punct targetul de publicitate, acela va fi titlul din ziare.”

     

    Mai buna sau mai rea, performanta Warner va fi mult mai evidenta in anii urmatori, pentru ca zilele in care Time Warner avea de toate pentru toate canalele media au apus. Deocamdata, Bewkes axeaza viitorul companiei pe trei mari furnizori de continut: Warner Bros., Turner Broadcasting (care include posturile TNT, TBS si CNN) si HBO. De asemenea, poarta discutii interne privind achizitii in industria filmului si in televiziune. In rest insa, cuvantul de ordine este restrangere. Operatiunile de cablu ale Time Warner se despart de restul companiei, golind de continut notiunea de corporatie media, asa cum era ea odinioara cunoscuta, raspandita de consultantii de afaceri si specialistii in fuziuni, cum ca distributia si continutul ar trebui sa se afle sub acelasi acoperis.

     

    Bewkes urmareste, de asemenea, sa vanda AOL sau, mai probabil, sa gaseasca un partener ca Yahoo! sau Microsoft care sa il preia, lasand Time Warner cu un procent mic in cadrul companiei online.

     

    E mai putin clar cum divizia Time Inc, care editeaza reviste ca Time, People, In Style, Fortune si Sports Illustrated, se va plia pe strategia lui Bewkes. Conform unor surse din interiorul Time Warner, e probabil ca divizia de publishing sa fie redusa la doar cateva dintre cele mai profitabile titluri. Unii analisti prezic ca Time Warner va incerca sa vanda cu totul aceasta divizie, dar numai daca se imbunatatesc conditiile de piata.

    Ceea ce este clar e faptul ca Bewkes isi leaga soarta de companii care sunt colosi de necombatut in industriile lor si cu branduri de talie globala. Ele reprezinta de asemenea antiteza ideii conform careia crearea de continut de catre grupurile media pentru mase este depasita si ca de fapt cultura populara s-a spart in nise si continut generat de catre utilizatori, de genul clipurilor video cu buldogi pe skateboarduri.

     

    Pregatiti-va deci, spune Bewkes, pentru ceva spectaculos la nivel mondial. “In lume, consumul de produse de divertisment creste rapid”, precizeaza el. “Intrebarea este cum le oferi – dar si cum esti platit pentru ele?” Trioul la care Bewkes tine cel mai mult se confrunta cu probleme distincte: HBO este sub presiunea constanta de a ramane un formator de gusturi culturale si de a gasi noi resurse pentru a inlocui hituri precum “Clanul Soprano” si “Sex and the City”, in timp ce compania de cablu Turner Broadcasting e inca vulnerabila la fluctuatiile pietei de publicitate si la cele ale gusturilor publicului, care urmareste din ce in ce mai mult productii video online. La randul sau, Warner trebuie sa produca filme si show-uri de televiziune intr-un moment in care e mai greu – desi nu imposibil (vezi “Cavalerul negru”) – sa atragi audiente mari. Aceasta situatie este inrautatita de faptul ca motorul de crestere al industriei – vanzarile de DVD-uri – a ince­tinit pana aproape de stagnare. (Sefii de la Warner se grabesc sa scoata in evidenta ca vanzarile de DVD-uri nu au luat-o totusi la vale, asa cum prezisesera unii analisti.)

  • Cat costa razbunarea




    In canonul albanez, o scriere din secolul XV (dar inca folosita), care detaliaza regulile razbunarii, spune ca rudele unui barbat trebuie “sa-si ia inapoi sangele”, daca acesta este impuscat.








     

    In Iran, o moarte poate fi compensata cu o plata de sange: 100 de camile la inceputurile Islamului; mii de dolari in zilele noastre. Viata unei fete valoreaza doar jumatate din cea a unui baiat. La fel si un ochi; un dinte – a douazecea parte.

     

    In Sicilia, exista o traditie orala care descrie diverse metode pentru razbunare: sa legi picioarele unei persoane de gat astfel incat sa se stranguleze atunci cand se misca; legarea victimei cu mainile la spate langa un rug din lemn de maslin in flacari; aruncarea intr-o cocina cu porci flamanzi.

     

    Astazi razbunarea in masa poate fi vazuta la Radovan Karadzici, fostul lider al sarbilor bosniaci, acuzat de crime de razboi, inclusiv de organizarea masacrului a aproape 8.000 de barbati si copii musulmani in 1995 la Srebrenita. Cel putin cateva dintre aceste crime au fost catalogate la vremea respectiva de oficialitatile sarbe ca razbunari pentru asasinarile unor etnici sarbi.

     

    Abia recent economistii au inceput sa fie atenti la razbunare si au incercat sa o masoare in viata reala. Intr-un studiu publicat in iunie pe site-ul Biroului National de Cercetari Economice (www.nber.org), Naci H. Mocan, economist la Universitatea de Stat Louisiana, a strans informatii despre 89.000 de oameni din 53 de tari pentru a trasa o harta a razbunarii. A descoperit ca femeile, batranii, saracii si locuitorii zonelor cu un grad ridicat al criminalitatii sunt categoriile cele mai razbunatoare.

     

    “Se punea problema daca putem sa cuantificam sentimentele de razbunare intr-o maniera stiintifica”, a spus Mocan. “Este prima analiza a acestei probleme care ia in considerare date reale.” S-a dovedit ca atributele personale – varsta, venit, sex – si caracteristicile culturale ale tarii contribuie deopotriva la dorinta unei persoane de a se razbuna, a adaugat Mocan. “Un sentiment ca razbunarea”, spune el, “care poate fi considerat primar, este direct influentat de conditiile economice si sociale ale persoanei si de tara in care traieste.” Pentru economisti, lucrarea lui Mocan, desi inca preliminara, deschide o noua zona de cercetare. “Cred ca este un studiu cu adevarat important”, spune Daniel Houser, profesor la Universitatea George Mason, specializat in economie experimentala si emotionala. “Nu cunosc nicio alta lucrare in economie care sa incerce sa surprinda diferentele individuale in ce priveste sentimentele de razbunare.”

     

    In ultimii 20 de ani, s-a dovedit cat de importante sunt increderea si reciprocitatea in dezvoltarea unor piete eficiente, a explicat Houser, iar ceea ce ajuta la crearea increderii este pedeapsa. Totusi, pedeapsa poate scapa de sub control si oamenii se pot bloca intr-un cerc vicios, cum e in cazul unui divort cu scantei sau al unei vrajbe vechi de familie.

     

    “Cum calculezi cuantumul adecvat al pedepsei ca sa promovezi relatii de piata eficiente?”, a intrebat Houser. S-ar putea dovedi, spune el, ca “probabilitatea de a crea o economie de piata mai formala sa depinda de cat de mult vrei sa pedepsesti”.

     

    Mocan a colectat date cuprinse intr-un sondaj realizat de Institutul de cercetari juridice si pentru infractiuni interregionale al Natiunilor Unite (UNICJRI) intre anii ‘90 si 2000. Subiectii au fost chestionati care ar fi pedeapsa potrivita pentru un barbat de 20 de ani gasit vinovat de furtul unui televizor color, daca acesta era la cea de-a doua abatere. Pedepsele au variat de la alternativa inchisorii de la doua la sase luni pana la inchisoare pe viata. Mocan a incercat sa ia in calcul diferitele valori ale televizorului in tari diferite, eficienta sistemului legal si pedeapsa medie pentru alte delicte.

     

    In China, Romania si Botswana, de exemplu, aproape 40% dintre respondenti au optat pentru o pedeapsa cu inchisoarea de patru sau mai multi ani. In Africa de Sud, rata a fost de 25%; 18-20% in Egipt, Ucraina si Paraguay; 16% in Canada si Indonezia; 12% in Statele Unite si Filipine; aproape 4% in Norvegia si Slovenia; si 1% in Belgia si Spania.

     

    In interiorul aceleiasi tari, cei care au fost victime ale aceluiasi tip de infractiune (in acest caz furtul) tind sa fie mai razbunatori; nu la fel se intampla in cazul victimelor altui tip de infractiune, ca talharia.

     

    Majoritatea concluziilor lui Mocan confirma ceea ce deja cercetatori din diferite domenii descoperisera: sentimentele de razbunare sunt mai puternice in tarile cu nivele ale castigurilor si educatiei mai scazute, in care domnia legii este firava si in cazul celor care au trecut de curand prin razboi sau care sunt fragmentate din punct de vedere etnic sau lingvistic. Antropologii tind sa creada ca sentimentele de razbunare foloseau, la inceputurile societatii umane, la strangerea relatiilor dintre membrii aceleiasi familii sau ai unui grup. Ele ar fi fost mecanisme protectioniste inainte de aparitia statelor, care au preluat rolul de a pedepsi raufacatorii.

     

  • Fond de investitii, caut fotbalisti

    Unii dintre colegii de munca stateau la birourile lor din São Paolo (Brazilia), intr-o luni dupa-masa, discutand despre meciurile de fotbal din weekend si alegandu-si jucatorii preferati. Unuia dintre ei ii place un fundas talentat. Altul isi doreste un jucator care a marcat cu regularitate pentru o echipa de top din divizia a doua. Si seful de-abia asteapta sa ia un tanar aparator care va fi in curand disponibil pentru transfer.

    Ar putea fi o divizie fantastica precum oricare alta, doar ca tranzactiile sunt reale. Actiunea se petrece in biroul Traffic, o companie braziliana aflata in frutea unui nou val – controversat – de investitii in fotbalul brazilian. Avand la dispozitie 20 de milioane de reali (7,5 milioane de euro) fonduri proprii si alte 20 de milioane de reali pe care spera sa le stranga de la investitori, Traffic cumpara contractele unor jucatori tineri din intreaga Brazilie.

    Apoi ii imprumuta unor echipe care le platesc jucatorilor un salariu si le dau sansa de a-si demonstra talentul. Daca jucatorii sunt recrutati de o echipa importanta din Europa, Traffic si partenerii sai primesc cea mai mare parte din beneficiile de transfer. Jucatorul primeste de obicei un bonus la semnare si, adesea, un salariu consistent. “In loc sa investeasca la bursa sau pe piata imobiliara”, spune Julio Mariz, presedintele Traffic, “acesti oameni investesc in achizitionarea drepturilor asupra jucatorilor de fotbal”.

    Eforturi similare de a investi in sportivi au fost luate in discutie si in baseball-ul din SUA ori in fotbalul din Marea Britanie, dar niciunul dintre aceste eforturi nu a capatat o asemenea amploare ca in Brazilia. Tranzactiile sunt indoielnice; FIFA, forul conducator al fotbalului la nivel mondial, a interzis implicarea unor terte parti in transferurile de jucatori. Dar fara investitii din exterior, multe echipe braziliene ar da faliment.

    Cateva fonduri precum Traffic au aparut anul trecut si unele mari companii braziliene – inclusiv supermarketuri – creeaza departamente specializate in fotbal, ca sa investeasca in jucatori tineri ce spera ca vor trezi intr-o buna zi interesul cluburilor europene. “Am investit 10 milioane de dolari (6,5 milioane de euro) pe an, dar suma creste cu repeziciune, pentru ca se pot face profituri mari”, spune Thiago Ferro, partener in cadrul departamentului de investitii in fotbal al lantului de supermarketuri Grupo Sonda.

    “Oferim profituri de 150% pe an.” In fotbal, de obicei cluburile detin drepturile economice asupra unui jucator care se afla sub contract cu echipa lor. Daca alta echipa vrea sa ia acel jucator, trebuie sa-i plateasca clubului actual un onorariu de transfer, pe langa banii pe care-i ofera jucatorului. Dar in ultimii ani, agentiile independente au aparut in toata lumea fotbalistica. Si in vreme ce contractele jucatorilor sunt inca detinute de echipe, dupa cum o cer reglementarile internationale, investitorii incep sa se implice si ei.

    Noul model este atractiv pentru investitori, pentru ca o vanzare de valoare mare poate garanta profituri spectaculoase. Traffic estimeaza profituri de 30% pe an, spune Mariz. Grupo Sonda asteapta profituri si mai mari, pentru ca urmareste cateva tranzactii majore in loc sa caute un numar mare de jucatori de valoare medie, asa cum face Traffic.

    Profiturile estimate al Grupo Sonda sunt mai mari, pentru ca si strategia este mai riscanta. Traffic plateste dividende la fiecare sase luni din banii stransi din tranzactiile cu jucatori. Cand un jucator este vandut, investitorii isi impart onorariul de transfer cu cluburile, potrivit procentajelor de proprietate. Cluburile braziliene au imbratisat noul model de investitie, pentru ca astfel obtin finantari fara sa fie nevoite sa-si vanda jucatorii atat de repede sau atat de des.

    Si cand o fac, pentru ca altfel nu se poate, sumele imense, de cate 50 de milioane de dolari pentru cate un om, garanteaza supravietuirea clubului. “Daca ne dorim o echipa decenta, avem nevoie de ajutor financiar”, spune Carlos Augusto Montenegro, vicepresedinte pentru fotbal la Botafogo, un club din Rio de Janeiro care are cel putin sase jucatori imprumutati de la fonduri sau de la investitori individuali.

    “Stim ca ne folosesc drept o vitrina de magazin, dar asta e bine atat pentru jucator si pentru agent, cat si pentru Botafogo”, spune el. “Daca ar fi existat alternativa, am fi ales-o, dar asta e tot ce avem azi si vedem ca functioneaza.” Anul trecut, Bayern München a cheltuit 19 milioane de dolari pentru Breno (Breno Vinicius Borges, oficial, dar putina lume din Brazilia il stie dupa acest nume), un aparator de 18 ani care a jucat doar 22 de jocuri pentru São Paulo.

    AC Milan a platit o suma asemanatoare pentru atacantul de 17 ani de la Internacional, Alexandre Pato. Dar nu doar marile cluburi de fotbal din Anglia, Germania, Italia sau Spania vor jucatori brazilieni. Anul trecut, 1.085 de jucatori din Brazilia au fost transferati la diverse cluburi din Vietnam, Qatar si Insulele Faröe, potrivit Confederatiei Braziliene de Fotbal. Asemenea cifre i-au facut pe cei de la Traffic sa intre in actiune, recunoaste Mariz.

    Compania din São Paulo s-a infiintat in anii ‘80, vanzand spatii publicitare pe terenurile de fotbal. A trecut apoi la marketing sportiv si administrarea de turnee si acum detine drepturile de transmisie pentru multe din cele mai mari turnee de fotbal din America de Sud. Recent si-a mutat insa atentia spre investitii mai consistente in jucatori. Pe langa achizitionarea a doua echipe, Traffic a infiintat anul trecut si un fond denumit Cedro Participacoes, folosind 12 milioane de dolari din banii firmei.

    De atunci, 18 persoane au cumparat fiecare cate una sau mai multe actiuni in valoare de 120.000 de dolari, ducand activele totale ale fondului la peste 20 de milioane de dolari. Fondul este estimat sa functioneze trei ani, cam acelasi ciclu de viata cu al unui contract sportiv obisnuit; Traffic va detine in orice moment o participatie de cel putin 50%, a spus Mariz.

    Pana acum fondul a cumparat drepturile exclusive sau partiale ale 36 de jucatori si 12 dintre ei au ajuns la Palmeiras, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal braziliene si principalul partener al Traffic in acest vehicul de investitii. Sefii Traffic se intalnesc cu directorii Palmeiras cel putin o data pe luna ca sa discute despre resursele umane ale clubului. Traffic da celor de la Palmeiras o lista cu jucatorii disponibili, iar Palmeiras poate de asemenea sa ceara ajutorul Traffic in achizitionarea unui anumit jucator foarte bun.

    Dar exista si potentiale neplaceri, in special pentru suporteri. Investitorii ar putea fi tentati sa vanda un jucator tocmai cand valoarea lui a crescut, lipsind echipa de aportul unui element-cheie intr-un moment vital. Daca fondurile detin drepturi si pentru jucatorii echipelor adverse, exista si o aparenta de conflict de interese. Si multi suporteri se tem ca oameni fara prea mult atasament fata de valorile clubului ajung sa detina un control prea mare asupra jucatorilor.

    Gilberto Cipullor, vicepresedintele pentru fotbal de la Palmeiras, spune ca Traffic nu poate sa vanda jucatorii in timpul unor anumite perioade importante din timpul sezonului, adaugand ca daca valoarea unui jucator creste, el oricum urmeaza sa fie vandut. Totusi, implicarea unei terte parti in comertul cu fotbalisti ridica destule probleme. Un scandal in Europa cu privire la cine detinea doi jucatori argentinieni transferati de la clubul brazilian Corinthians in Anglia in 2006 i-a facut pe cei de la FIFA sa interzica de la inceputul acestui an detinerea unui fotbalist de catre o terta parte in afara de clubul cumparator si cel vanzator.

    Traffic ocoleste aceasta regula, incheind jucatorilor contracte cu micul club pe care-l detine, Desportivo Brasil, si apoi imprumutandu-i echipelor partenere precum Palmeiras, spune Mariz. Grupo Sonda ofera insa toate drepturile, cu exceptia celor privitoare la viitoarele castiguri financiare, clubului cu care incheie contractul, a spus Ferro. Un purtator de cuvant al FIFA a spus oricum ca organismul nu investigheaza sistemul brazilian, pentru ca “nicio acuzatie formala nu ne-a fost semnalata”.

    Managerii de fonduri din Brazilia spun ca ei se incadreaza in prevederile legii si au subliniat ca nu au de gand sa opreasca afacerile. Cluburile sunt avide de lichiditati, iar investitorii de profituri, asa ca lucrurile par sortite sa continue in aceeasi directie. “Sunt unii iresponsabili care vor doar sa faca un profit pe termen scurt”, comenteaza presedintele Asociatiei Agentilor de Fotbal din Brazilia, Leo Rabello. “Dar daca totul se face cum trebuie, atunci fotbalul se va schimba, iar investitiile vor veni in Brazilia.”

  • Construind visul brazilian

    Pentru a scapa de viata grea din Fortaleza, una dintre cele mai sarace regiuni din Brazilia, Maria Benedita Sousa a facut in urma cu cinci ani un mic imprumut pentru a cumpara doua masini de cusut si a-si incepe propria afacere de productie de lenjerie intima feminina. Astazi Sousa, mama a trei copii, care a lucrat la inceput intr-o fabrica de jeansi pentru salariul minim pe economie, are 25 de angajati intr-o fabrica modesta de doua camere, care produce 55.000 de perechi de lenjerie de bumbac pe luna. A cumparat si renovat o casa pentru familia ei si acum se gandeste sa cumpere o a doua masina. Fiica ei, care studiaza pentru a deveni farmacista, ar putea fi primul membru al familiei care termina facultatea.

    “Nu va puteti imagina ce fericita sunt!”, spune Sousa, 43 de ani, din mijlocul fabricii sale, Big Mateus, numita dupa unul dintre fiii ei. “Sunt o persoana care a venit de la tara la oras. M-am zbatut si am luptat, iar astazi copiii mei studiaza, unul la facultate si ceilalti doi la scoala. E un dar de la Dumnezeu.” Astazi, si tara ei se misca in cam acelasi ritm.

    Cresterea economica i-a conferit Braziliei mai mult aplomb, furnizandu-i, de exemplu, un atu mai consistent in negocierile dure cu Statele Unite si cu Europa in discutiile privind schimburile comerciale globale. Dupa sapte ani de discutii, negocierile au esuat in cele din urma din cauza pretentiilor Indiei si Chinei de a impune clauze protectioniste pentru fermierii lor, un semn clar al cresterii importantei acestor economii emergente.

    In ciuda temerilor cu privire la politicile de stanga ale presedintelui Luiz Inácio Lula da Silva, exprimate cu prilejul alegerii lui in 2002, acesta a abordat o atitudine relaxata in gestionarea economiei, evitand impulsurile populiste ale liderilor din Venezuela si Bolivia. In mandatul sau el a impulsionat cresterea Braziliei printr-o combinatie abila de respect pentru pietele financiare si pentru programe sociale bine gandite, care scot din saracie milioane de oameni, spune David Fleischer, un profesor emerit la Universitatea din Brasilia. Sousa este unul dintre beneficiarii acestei situatii.

    Cunoscuta multa vreme pentru distributia inegala a bogatiei, Brazilia a micsorat cu 6% diferenta dintre veniturile bogatilor si saracilor in perioada 2001-2006, mai mult decat orice alta tara din America de Sud in acest deceniu, spune Francisco Ferreira, economist la Banca Mondiala. In timp ce 10% dintre brazilienii cu cele mai mari venituri au inregistrat cresteri de 7% din 2001 pana in 2006, castigurile celor mai saraci 10% au crescut cu 58%, a spus Macelo Cortes Neri, directorul Centrului pentru Politici Sociale al Fundatiei Getulio Vargas din Rio de Janeiro. Dar Brazilia si cheltuieste pe programe sociale mai mult decat majoritatea vecinilor sai din America Latina si per total, cheltuielile publice continua sa fie de aproape patru ori mai mari ca ale Mexicului ca procent din produsul intern brut, a adaugat Ferreira.

    Totusi, expansiunea economica a tarii este asteptata sa dureze. Cum Statele Unite si parti ale Europei se confrunta cu recesiune si scaderi datorate crizei locuintelor, economia Braziliei arata putine dintre vulnerabilitatile altor puteri emergente. Tara si-a diversificat substantial baza industriala, are un potential masiv de a dezvolta un sector agricol infloritor pe terenuri virgine si detine un teritoriu extraordinar de resurse naturale neexplorate. Noile descoperiri petroliere vor impinge Brazilia in randul puterilor petroliere globale in urmatoarea decada.

    Desi exporturile de marfuri au contribuit la cea mai mare parte din actuala sa crestere, Brazilia este tot mai putin dependenta de ele, spun economistii, avand avantajul unei imense piete locale – 185 de milioane de oameni care au devenit mai bogati prin succesul brazilienilor precum Sousa. De fapt, cu o moneda mai puternica si o infl atie in mare parte sub control, brazilienii au intrat intr-o euforie de a cheltui, care a devenit un prim motor pentru economia care a crescut anul trecut cu 5,4%. Multe companii au relaxat conditiile de creditare pentru a le permite brazilienilor sa-si plateasca in ani si nu in luni frigiderele, masinile si chiar si operatiile de chirurgie plastica in ciuda unora dintre cele mai mari dobanzi din lume. In iunie tara a atins numarul de 100 de milioane de carti de credit eliberate, cu 17% mai mult decat anul trecut.

    Petrobras, compania nationala de petrol a Braziliei, a socat lumea petroliera in noiembrie, cand a anuntat ca in zacamantul sau Tupi din vecinatatea tarmului Rio de Janeiro s-ar putea afla intre cinci si opt miliarde de barili de petrol. Analistii cred ca alte miliarde de barili s-ar putea gasi in apropiere, ceea ce face Brazilia sa fi e a doua tara in ierarhia petroliera din America Latina, intrecuta doar de Venezuela. Desi petrolul va fi scump si greu de extras, Petrobras a declarat ca se asteapta sa extraga din zacamantul Tupi pana la 100.000 de barili de petrol pe zi pana in 2010 si sa ajunga pana la un milion de barili pe zi intr-un deceniu.

    Noile zacaminte de petrol stau la baza unui boom de investitii in Rio de Janeiro, 107 miliarde de reali (44 de miliarde de euro) fiind asteptate sa intre in tara pana in 2010, conform autoritatilor de la Rio. Petrobras se asteapta sa investeasca 40,5 miliarde de dolari pana in 2012. Unii economisti spun ca o incetinire a ritmului economiei mondiale, in special a celei din Asia, care preia o mare parte din exporturile Braziliei de soia si minereu de fi er, ar putea sa incetineasca cresterea de aici. “Dar probabilitatea este mica”, spune Alfredo Countino, senior economist pentru America Latina la portalul Economy.com al Moody’s.

    De fapt, pentru ca economia Braziliei a devenit atat de diversificata in ultimii ani, tara este tot mai putin sensibila la o mahmureala a economiei SUA, spre deosebire de multe altele din America Latina. Exporturile Braziliei catre Statele Unite reprezinta doar 2,5% din PIB-ul Braziliei, spre deosebire de 25% din PIB, cum este in cazul Mexicului, potrivit Moody’s. “Ceea ce face Brazilia mai versatila este faptul ca restul lumii conteaza mai putin”, spune Don Hanna, director pentru economiile emergente la Citibank.

    Restul lumii cu siguranta a avut totusi o influenta. Cresterea la nivel global a preturilor mineralelor si ale altor marfuri a creat o noua clasa de oameni foarte bogati. Numarul brazilienilor cu lichiditati care depasesc un milion de dolari a crescut cu 19% anul trecut, fiind a treia tara dupa China si India, conform unui studiu realizat de Merrill Lynch si CapGemini. In acelasi timp, da Silva a aprofundat multe dintre programele sociale incepute acum zece ani sub presedintele Fernando Henrique Cardoso, care au stat la baza multora dintre reformele structurale care au pus bazele cresterii stabile a Braziliei de azi.

    Sousa, de exemplu, datoreaza mult din succesul afacerii sale cu lenjerie intima imprumuturilor pe care le-a primit de la Banca de Nord-Est din Fortaleza, o banca fi nantata de guvern, care a acordat micro – imprumuturi la 330.000 de oameni pentru a dezvolta afaceri in aceasta regiune cu crestere economica rapida. Prin alte programe, ca Bolsa Familia, se ofera mici subventii milioanelor de brazilieni saraci pentru a-si cumpara mancare si alte bunuri esentiale.

    Multe familii au reusit sa depaseasca diferenta pana la clasa de mijloc folosind Bolsa Familia pentru a-si asigura minimul necesar si apoi aplicand pentru mici imprumuturi cu care sa inceapa mici afaceri si sa scape astfel de economia subterana. Asta au facut si Maria Auxiliadora Sampaio si sotul ei aici, in Fortaleza, un oras de coasta cu 2,4 milioane de locuitori. Primeau subventii Bolsa Familia de aproximativ 30 de dolari pe luna, pe care le foloseau ca sa-si intretina cei trei copii.

    Apoi, acum doi ani, Sampaio a folosit un microimprumut de aproape 190 de dolari pentru a cumpara lac de unghii si si-a deschis, in casa, propriul salon de manichiura. Astazi castiga aproximativ 70 de dolari pe zi din manichiura. Roadele noii afaceri i-a permis cuplului sa-si repare casa si sa isi cumpere televizor si telefon mobil. In aceasta luna, sotul ei, care lucreaza la o distilerie, a reusit sa-si implineasca un vis: si-a cumparat un set de tobe. Planuieste sa il foloseasca pentru a-si face o trupa care sa cante forro, un gen de muzica traditional in nord-est.

    “Simt ca facem parte din acest grup de oameni carora le-a venit randul”, a spus Sampaio, in varsta de 28 de ani. “Atunci cand nu ai nimic, cand nu ai o meserie, cand nu ai mijloacele de a supravietui, esti un nimeni, esti un tantar. Eu am fost un nimeni. Astazi, sunt in rai!"