BusinessMagazin

Category: Special

  • Salvarea lumii vine din Asia

    Sa luam Hawe Hydraulics, o companie germana din München, capitala regiunii bavareze, care produce valve si sisteme hidraulice. Vanzarile companiei au explodat in ultimii ani, impulsionate de cererea din China si din restul Asiei. Dar in ultimele cateva luni, comenzile noi s-au evaporat aproape peste noapte.

    Doar 5% din produsele Hawe sunt vandute direct in Statele Unite, dar vanzarile s-au prabusit brusc dupa ce companiile americane au oprit importurile din China de bunuri care foloseau produsele companiei germane. “Odinioara, treaba asta dura ani de zile. Acum insa interdependenta globala functioneaza foarte repede”, spune Karl Haeusgen, directorul executiv al Hawe, responsabil de expansiunea globala a companiei.

    Statele Unite, cu economia lor bazata pe credit, s-au asigurat ca altii – in special China, Germania si Japonia – vor fi in stare sa atraga surplusurile de marfuri. Dinamica s-a schimbat acum, iar americanii constransi financiar isi reduc drastic achizitiile. “Pe masura ce consumatorul american capituleaza, urmatoarea la rand este bula exporturilor”, spune Stephen Roach, presedintele diviziei Morgan Stanley din Asia.

    “Economiile care se bazeaza pe exporturi vor fi supuse unor transformari foarte dure.” In Germania, cel mai mare exportator de marfuri al lumii inca din 2003, vanzarile catre alte state au adus cresterea economica in ultimii cinci ani. Dar in al treilea trimestru, scaderea exporturilor a trimis Germania in recesiune. In principiu, toti economistii se asteapta ca 2009 sa fie un an pierdut pentru Germania, care va plati un pret mare pentru aceasta schimbare.

    Restrangerea exporturilor arata ceea ce puncta si Haeusgen, ca exista o puternica corelatie intre prosperitatea Chinei, care s-a bazat partial pe larghetea americanilor, si exporturile germane catre China si alte tari. Exporturile industriale ale Germaniei au alimentat o economie a Chinei care la randul ei este alimentata de cererile de marfuri venite din partea Americii.

    Jacques Cailloux, economist-sef pentru regiunea europeana la Royal Bank of Scotland din Londra, a stabilit o corelatie stransa intre exporturile chinezesti in SUA si exporturile germane in China. Deficitul comercial al SUA a fost in 2007 de 708,5 miliarde de dolari; excedentul de 288,5 miliarde de dolari al Germaniei si cel de 262,2 de miliarde de dolari al Chinei reprezinta o mare parte din cealalta latura a ecuatiei.

    Deja comenzile totale de marfuri din Germania au scazut semnificativ. In septembrie, ele au scazut cu cea mai mare rata lunara din 1990 incoace, cand economia Germaniei de Est se dezintegra. Octombrie a fost aproape la fel de rau. Hawe, infiintata de bunicul lui Haeusgen dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, apartine unui grup de companii germane cunoscute sub numele de Mittelstand – afaceri de talie medie, aproape intotdeauna detinute de o familie.

    Produsele lor sunt pe atat de ubicue pe cat sunt de invizibile pentru consumatorul obisnuit. Cu aschii de metal slefuit care sclipesc pe podeaua magazinului de la parter si cu angajatii purtand blocuri de otel in brate si asambland manual diverse componente, Hawe arata ca un tip de companie despre care manualele de economie moderna spun ca ar putea functiona mai bine in locuri cu forta de munca ieftina.

    De fapt, experimentatii angajati ai Hawe sunt capabili sa imbine componentele de baza ale sistemelor hidraulice cu tolerante de un micron. Hawe nu a reusit sa gaseasca nicio masina – ca sa nu mai vorbim de muncitori cu costuri reduse – care sa poata sa indeplineasca aceasta misiune. Aceste produse sunt asamblate doar in atelierele companiei din zona Münchenului.

    Dar in ciuda succesului sau, Hawe nu este nici pe departe imuna la suferintele economiei globale. Hawe a obtinut anul trecut venituri de 238 de milioane de euro, la capatul a cinci ani de crestere, insa vanzarile sunt acum aproape zero si compania se pregateste pentru o usoara scadere in 2009. Incetinirea accentuata a cresterii globale din ultimele trei luni a insemnat ca vacanta traditionala de Craciun a fost extinsa, in functie de produs, cu diverse intervale.

    S-a renuntat la cateva sute de angajati temporari. Alti angajati ramasi fara activitate isi incaseaza totusi salariile la acelasi nivel din conturile in care, in anii manosi, s-au strans platile pentru orele suplimentare. “In urma cu un an era plin de angajati”, spune Michael Knobloch, directorul de marketing al Hawe, stand intre doua utilaje incremenite. “Toate masinile erau in functiune.”

    Si din cauza utilajelor incremenite de la Hawe si de la atatea alte fabrici, si alte activitati economice din Germania au suferit scaderi. Deutsche Bahn, operatorul feroviar national, a inchiriat spatii in porturi pentru a-si gara in aceasta iarna trenurile de marfa ramase fara activitate. Compania estimeaza o scadere de 40% a livrarilor de marfuri in decembrie fata de aceeasi luna a anului 2007.

    Producatori de nisa ca Hawe sunt printre cei responsabili de aceasta, dar nu sunt singurii, lor alaturandu-li-se companii de prestigiu ca BMW, Daimler, Porsche si Volkswagen, care si-au extins cu totii vacantele de Craciun. Deutsche Post, gigantul german de logistica care detine si DHL, a suferit o scadere cu 15-20% a activitatii de livrare de marfuri.

  • Cat de rau va fi in 2009

    Actiunile companiilor cotate la burse au scazut in 2008 cu 42%, conform indexului global MSCI, adica au pierdut peste 29 de mii de miliarde de dolari si tot ce au castigat din 2003 incoace. Aproape singurele active care au dus-o mai bine au fost certifi catele de trezorerie ale statelor dezvoltate si aurul, ale caror preturi au crescut pentru ca investitorii le-au cautat incercand sa se protejeze de pierderi.

    Anul a inceput cu un soc, care era insa doar o mica anticipare a dezastrului ce avea sa vina. Cand Société Générale a pierdut 4,9 miliarde de euro (6,8 milioane de dolari) in ianuarie ca urmare a pozitiilor pe piata pe care le asumase un trader fara a fi autorizat, se parea ca se ajunsese deja la cea mai importanta dintre stirile financiare ale anului. Dar pierderea avea sa fie o nimica toata comparativ cu ce a urmat.

    Stirile proaste au parut ca nu se mai opresc: Bear Stearns in primavara, dupa o usoara acalmie in vara falimentul Lehman Brothers la mijlocul lui septembrie, preluarea Merrill Lynch, salvarea de la faliment a American International Group (AIG), prabusirea afacerii lui Bernard Madoff si iminentul faliment al General Motors. Toate aceste nume creioneaza unul dintre cei mai memorabili ani din istoria financiara. Multi economisti isi declarau speranta la inceputul anului ca, datorita cresterii Chinei si a Indiei si consolidarii fortei economice a UE, restul lumii va scapa de efectele crizei ipotecare americane. Aceasta speranta – spulberata in cele din urma – nu s-a reflectat niciodata in piete.

    Chiar daca datele economice de la Bruxelles si Beijing aratau mai bine decat cele de la Washington, actiunile din Europa si Asia cadeau mai accelerat decat cele din Statele Unite, in parte pentru ca investitorii panicati din zona dolarului isi repatriau plasamentele din strainatate. Pana la sfarsitul anului, tabloul economic global era aproape la fel de prost peste tot. Indicele Dow Jones Euro Stoxx 600, care masoara evolutia pietelor bursiere din Europa, a terminat anul cu o scadere de 46%. Indexul MSCI Asia-Pacific a cazut cu 43%. Nici actiunile din SUA nu au dus-o mai bine, indicele Dow Jones scazand cu 33,8%, cea mai proasta performanta din 1931, in vreme ce indicele Standard & Poor’s 500 a pierdut 38,5%.

    Ultimele patru luni ale lui 2008 au fost cu adevarat ingrozitoare. Imprumuturile de la banci aproape ca s-au oprit, iar pietele au intrat intr-un vartej care s-a potolit doar cand guvernele au convenit sa cheltuiasca mii de miliarde de dolari ca sa salveze sistemul financiar global. Daca vestile din tarile dezvoltate au fost rele, in pietele emergente au fost inca si mai rele. Indicele compozit al bursei din Shanghai a scazut cu 65,4%, indicele RTS al bursei rusesti a scazut cu 72%, iar Sensex 30 din Mumbai a pierdut 52,4 procente.

    A existat vreun loc cat de cat sigur? Ar fi trebuit sa aiba cineva clarviziunea de a investi banii in Bangladesh, unde principalul indice al bursei din Dhaka a scazut cu doar 7,4% anul acesta, sau in Venezuela, unde scaderea a fost similara. Evenimentele de anul trecut le-au reamintit investitorilor ca actiunile sunt doar o parte a tabloului general. Importanta lor a fost redusa de alte cateva piete, inclusiv cea a obligatiunilor de risc ipotecar – CDS (credit default swaps – instrumentele prin care riscurile aferente ipotecilor sunt transformate in obligatiuni, iar emitentul scapa astfel de risc si totodata obtine finantare din vanzarea lor), care abia daca ajungeau pe radarele investitorilor inainte de izbucnirea furtunii.

    Ce se intampla in aceste alte piete va fi de ajutor celor ce vor sa prevada incotro vor merge preturile actiunilor. Investitorii care spera ca 2009 va fi mai bun subliniaza ca 2008 a fost marcat de doua fenomene majore cu probabilitate de repetare foarte mica: colapsul iminent al sistemului financiar mondial, impreuna cu preluarea de facto de catre mai multe guverne a controlului asupra unor banci, si impresionanta bula a preturilor la materii prime, care s-a spart in a doua jumatate a anului. Pretul petrolului a atins un maxim la 11 iulie, de peste 147 de dolari pe baril. Azi se tranzactioneaza la mai putin de o treime din acea valoare.

    Prabusirea preturilor la marfuri a perturbat functionarea economiilor din Rusia pana in Australia. Si in vreme ce pietele creditelor contina sa opereze, desi departe de ritmul normal, economiile din lumea intreaga continua sa se deterioreze. Unde vor aparea primele semne de crestere? Unii analisti prevad ca economia SUA, care a intrat in recesiune in decembrie 2007 si se pregateste sa primeasca, in urmatorii doi ani, un pachet de stimulare de la Washington de aproape 1.000 de miliarde de dolari, ar putea sa scoata lumea din criza in a doua jumatate a anului. Dar continua deteriorare a pietei imobiliare din SUA, zbaterile industriei auto si cresterea somajului aproape in toate sectoarele sunt semnale ca perspectivele lui 2009 raman sumbre.

    Fondul Monetar International estimeaza ca economiile dezvoltate se vor contracta usor in 2009, in vreme ce productia globala va creste cu doar 2,2%. FMI defineste drept recesiune globala o crestere economica sub 3%, pentru ca acest ritm este mult prea scazut pentru a face fata cererii de locuri de munca venite de la o populatie in crestere pe pietele emergente. In acelasi timp, restructurarea portofoliului de credite – curatarea balantelor contabile ale bancilor – continua sa impiedice reluarea fluxului normal al creditarii. Increderea consumatorilor din SUA si Europa a ajuns la minime istorice.

    Nouriel Roubini, un economist care a anticipat dezastrul din piete din 2008, sustinea intr-un comentariu recent ca, in 2009 recesiunea globala “se va transforma in stagflatie, combinatia vicioasa intre stagnare economica/recesiune si deflatie”. O economie care se contracta este nefasta pentru actiuni, pentru ca profiturile companiilor tind sa se prabuseasca, facand ca actiunile sa para si mai scumpe. Analistii spun ca estimarile pentru profiturile corporatiilor sunt probabil prea mari ca sa reflecte adecvat perspectivele economice intunecate ale lui 2009.

    Totusi, Julian Chillingworth, director de investitii la Rathbone Unit Trust Management din Londra, spune ca investitorii stau pe rezerve neobisnuit de mari de lichiditati, “asa ca, daca stirile sunt proaste, dar nu devastatoare, s-ar putea sa caute sa profite de oportunitati si sa avem cresteri rapide ale actiunilor”. Din pacate, adauga el, orice asemenea crestere ar putea fi un “fals rasarit” pana cand tabloul economic va incepe sa se clarifice. “Adevarata limita de jos a pietelor aflate in recul este cand trec de la capitulare – adica de la momentul in care investitorii pur si simplu inceteaza sa mai spere – la lipsa de interes”, spune el. “Si nu am ajuns inca acolo.”

    Philippe Gijsels, specialist in piete bursiere la Fortis Global Markets din Bruxelles, a estimat ca 2009 va fi “anul marelui cutremur, anul unui darwinism financiar, cand cei slabi vor deveni si mai slabi, iar cei puternici vor deveni si mai puternici”. Multi comercianti, banci, producatori de marfuri si companii farma ceutice au terminat 2008 la limita de supravietuire, spune Gijsels, ceea ce le tran sforma in posibile tinte de achizitie. “Oamenii cu lichiditati si cu balante contabile solide vor putea sa faca in asemenea conditii tot ce-si doresc”, spune el.

    Pe termen lung, consolidarea va contribui la crearea de conditii pentru urmatoarea faza de expansiune a pietei, considera specialistul de la Fortis, pentru ca va insemna ca banii sunt directionati catre cei care stiu sa-i utilizeze cel mai eficient. Gijsels spune ca e posibil ca piata sa inceapa sa se stabilizeze la sfarsitul lui 2009 daca vor exista semne clare ca s-a ajuns la sfarsitul crizei financiare si aproape de sfarsitul celei ipotecare din SUA. Daca exista vreo speranta de imbunatatire, ea se afla in aproape generala dispozitie pesimista. Chillingworth spune ca e posibil “sa fim cu totii prea deprimati, si de fapt SUA sa inceapa sa se miste mai repede decat se anticipeaza in prezent”. Dar e adevarat ca “nimeni nu ia in calcul acum aceasta posibilitate”.

  • BUSINESS OFFICE

    Primele cladiri de birouri occidentale au aparut in Romania in 2001 – 2002 fiind considerate atunci adevarate simboluri ale capitalismului. Stocul de spatii de birouri din Capitala a crescut in mod constant pana in prezent, rata de neocupare fiind aproape de zero in cazul cladirilor din zone principale.

    Anul in curs va aduce o crestere de 50% a stocului spatiilor de birouri din Bucuresti, ajungandu-se practic la un nivel dublu fata de cel inregistrat in urma cu doi ani. Cu toate acestea, cererea existenta este estimata la un nivel aproape dublu fata de cladirile de birouri finalizate, cererea de inchiriere pentru spatii de birouri moderne fiind ridicata atat in Bucuresti cat si in provincie.

     
    In acest context, revista BUSINESS Magazin lanseaza suplimentul BUSINESS OFFICE prin care isi propune sa ofere un ghid practic tuturor companiilor, atat de dimensiuni mici cat si de dimensiuni mari, care se gandesc sa isi transfere activitatea intr-o cladire de birouri moderna sau care doresc sa isi schimbe sediul actual.
     
    Argumentele inchirierii unui spatiu de birouri modern, cele mai bune variante si zone sau aspectele legate de mobilarea spatiului si a diferitelor servicii de intretinere – toate acestea sunt doar cateva din aspectele pe care o companie care doreste sa devina chiriasa unei cladiri de birouri trebuie sa le aiba in vedere. In plus, BUSINESS OFFICE va prezenta si o radiografie a segmentului de cladiri de birouri care se dovedeste in contextul macroeconomic actual a fi cel mai sigur domeniu de investitii imobiliare.
     
    BUSINESS OFFICE va prezenta si cele mai importante cladiri din Bucuresti, oferind astfel un ghid companiilor interesate de inchirierea unui spatiu intr-o cladire de birouri, cladirile urmand sa fie prezentate in functie de urmatoarele criterii:
    •          denumire, amplasare
    •          suprafata construita, suprafata inchiriabila
    •          suprafete inchiriabile si cand se elibereaza
    •          termen de finalizare
    •          informatii dezvoltator, banca finantatoare, agent inchiriere, administrator
    •          locuri de parcare
    •          facilitati (cantine, sali fitness) etc.
       
     
    BUSINESS OFFICE acum la chioscurile de ziare.
    Pret 15 Ron. Gratuit pentru abonatii Business Magazin.

     

  • Cum Goldman Sachs conduce SUA

    In vara, cand ministrul de finante Henry M. Paulson Jr. a cautat ajutor pentru a face fata prabusirii Wall Street-ului, s-a indreptat catre fosta sa firma, Goldman Sachs, recrutand o mana de fosti bancheri si alti experti in restructurarea corporatiilor. In septembrie, dupa ce guvernul american a salvat de la faliment gigantul de asigurari American International Group cu un ajutor de 85 de miliarde de dolari, Paulson a contribuit la selectarea unui director din board-ul Goldman Sachs pentru a conduce AIG.

    Si la inceputul lunii octombrie, cand a avut nevoie de cineva care sa supervizeze pachetul guvernamental de ajutor de 700 de miliarde de dolari, a recrutat din nou pe cineva cu un trecut la Goldman, oferind postul unui fost bancher de investitii in varsta de 35 de ani, care inainte de a ajunge la minister avusese o experienta redusa in piata de finantari imobiliare.

    Puterea si influenta pe care Goldman o exercita la confluenta politicii cu finantele nu este un accident. Privita de multa vreme drept cea mai sigura si mai admirata companie dintre bancile de investitii de top de pe Wall Street, acum decimate de criza, ea are o istorie si o cultura de a-si incuraja partenerii sa accepte roluri de conducere in administratia publica. In interiorul companiei exista o viziune larg impartasita ca indiferent cati bani strangi, nu devii un adevarat Goldman decat atunci cand iti lasi amprenta in sfera politica.

    In vreme ce Goldman priveste aceasta ca pe o rasplata adusa lumii financiare, sefii altor companii si analistii isi pun intrebari cu privire la potentialele conflicte de interese generate de o asemenea abordare. Ei observa ca deciziile pe care Paulson si alti fosti angajati ai Goldman le iau la Trezorerie au impact direct in soarta companiei si se intreaba cum de Goldman – care alaturi de altii s-ar putea sa ficontribuit la crearea actualei crize, prin folosirea instrumentelor financiare exotice – a dobandit o pozitie atat de puternica intre institutiile chemate sa rezolve criza.

    Insasi amploarea calamitatii financiare si raspunsul istoric al guvernului au dat nastere la un nou set de intrebari despre rolul Goldman. Analistii se intreaba de ce Paulson n-a angajat mai multi specia listi de la alte banci, ca sa limiteze aparentele ca ministerul de finante al tarii a devenit de fapt o divizie a Goldman. Altii se intreaba ce interese anume au in minte Paulson si grupul lui de fosti executivi de la Goldman: ale celor care au condus firmele de servicii financiare aflate acum in criza sau ale proprietarilor obisnuiti de locuinte?

    Altii se intreaba daca fostii membri ai echipei Goldman care gestioneaza acum planul federal de salvare a sistemului financiar au viziunea si experienta necesara pentru a aborda probleme de o asemenea complexitate si daca Paulson a cautat indeajuns de mult ca sa se asigure ca va avea in echipa oamenii capabili sa ofere cele mai bune raspunsuri la criza.

    “A adus oameni care au aceeasi experienta de viata si ideologie ca si el”, spune William K. Black, profesor asociat de drept si stiinte economice la Universitatea Missouri si consilier al board-ului Federal Home Loan Bank in timpul crizei creditelor din anii ‘80. “Acesti oameni au fost instruiti de Paulson, evaluati de Paulson, astfel incat paradigma lor mentala corespunde nu cu o gandire oarecare de grup, ci cu gandirea grupului Paulson.”

    Nu va grabiti, spun suporterii Goldman. Ei resping vehement ideea ca echipa lui Paulson va pune interesele Goldman deasupra intereselor celorlalte banci, ale proprietarilor de locuinte si ale contribuabililor. Asemenea insinuari, spun ei, sunt vehiculate, aproape intotdeauna anonim, de rivalii cu mai putin succes ai Goldman. “Nu-i nicio conspiratie”, spune Donald C. Langevoort, profesor la Universitatea Georgetown. “In mod evident, daca timpul nu ar fi fost o problema, am fi avut un comitet de oameni independenti care sa ia in calcul toate potentialele conflicte de interese, sa raspunda la intrebarile daca cineva ar trebui sau nu implicat intr-un anumit proiect avand in vedere relatia cu fosta sa companie. Dar toate acestea necesita timp si sunt imposibil de realizat intr-o situatie de criza.”

    De fapt, spun admiratorii Goldman, performantele firmei ar trebui laudate, nu criticate, pentru ca si-a asumat un rol de conducator ale eforturilor de a iesi din criza. “La Goldman Sachs sunt oameni care nu castiga nimic, ci stau prin hoteluri incercand sa salveze lumea financiara”, spune Jes Stanley, seful diviziei de management al activelor la JP Morgan Chase.

    “Este gresit sa-i condamni pe cei de la Goldman Sachs pentru ca ajuta guvernul federal.” Goldman e de acord, fireste. “Suntem mandri de fostii nostri angajati – desi, sincer, cand lucreaza in sectorul public, prezenta lor este mai mult negativa decat pozitiva pentru noi din punctul de vedere al atragerii unor noi contracte”, spune Lucas Van Praag, purtator de cuvant al Goldman. “Ei fac totul ca sa dea Goldman Sachs echivalentul corporatist al statutului natiunii celei mai favorizate.”

    Paulson insusi a ajuns in varful Trezoreriei datorita unei cunostinte de la Goldman. Joshua B. Bolten, fost director in cadrul Goldman si seful de cabinet al presedintelui Bush, a contribuit la recrutarea lui in 2006. Unii analisti spun ca, date fiind presiunile pe care Paulson le avea suportat cand a creat o echipa care sa se ocupe de criza financiara, e si normal ca s-a indreptat spre fosta lui firma. O firma cu o armata de workaholici performanti, cei mai buni in domeniul lor.

    Cel mai important fost bancher de la Goldman care lucreaza acum la minister cu Paulson este si cel a carui numire a produs cea mai mare surpriza. Neel T. Kashkari a ajuns in Washington in 2006, dupa ce a petrecut doi ani ca bancher de investitii pentru filiala Goldman Sachs din San Francisco, unde era consilier pentru start-up-urile din domeniul securitatii informatice. Initial a fost numit sa supervizeze distribuirea celor 700 de miliarde de dolari – fondul pe care Paulson l-a creat pentru a cumpara de pe piata activele bancare toxice -, dar rolul sau a crescut cand seful lui a decis sa investeasca banii contribuabililor direct in institutiile financiare cu probleme.

    Kashkari, care s-a intalnit cu Paulson doar in treacat inainte de a merge la Departamentul Trezoreriei, a fost si omul insarcinat cu selectarea echipei care va gestiona programul de salvare a sistemului financiar. Kashkari, considerat foarte inteligent si talentat, s-a dovedit a fimana dreapta a lui Paulson – si a ramas permanent in umbra in raport cu mass-media. Dar in ciuda talentului de mediator al lui Kashkari, sunt multi care se intreaba daca el are experienta sau expertiza necesare ca sa se ocupe de un asemenea proiect.

    “Dl. Kashkari poate sa fie cea mai stralucita, cea mai talentanta persoana din Statele Unite, dar viziunea de a pune un protejat de-al lui Paulson, in varsta de 35 de ani, sa se ocupe de ceea ce este – cel putin dintr-un punct de vedere – cea mai importanta parte a unui efort de redresare a sistemului financiar este pur si simplu daunatoare”, spune Michael Greenberger, profesor de drept la Universitatea Maryland si fost oficial la Comisia pentru Tranzactii la Termen cu Marfuri.

    “Americanii s-au saturat de Wall Street si sunt o gramada de alti oameni care ar fiputut fiadusi aici ca sa ofere o judecata mai complexa asupra acestor probleme”, a adaugat Greenberger. “Nu pe Wall Street se gaseste toata intelepciunea in materie de finante”. Si daca multi dintre fostii angajati de pe Wall Street au ajuns la Washington, nu este niciun dubiu ca axa de putere de la ministerul de finante inclina spre Goldman Sachs. Aceasta i-a facut pe unii sa presupuna ca interesele bancii si, in general, ale Wall Street-ului sunt o prioritate.

    Se mai pune de asemenea si intrebarea daca actiunile Departamentului Trezoreriei favorizeaza finantele personale ale fostilor directori ale Goldman si ale prietenilor lor. “Cei ce au un portofoliu de actiuni la Goldman Sachs sunt in conflict de interese”, spune James K. Galbraith, profesor de relatii economice la Universitatea Texas. “Atata vreme cat au legaturi si prietenii cu oameni aflati inca in cadrul companiei, sunt in conflict potential de interese.”

    Pentru fiecare critic exista si un aparator al Goldman, care spune ca fostii angajati ai Goldman fac ce-au facut inca din zilele cand Sidney Weinberg a condus banca in anii 1930 si le-a cerut bancherilor sa faca donatii organizatiilor de caritate si sa se ofere voluntari pentru serviciile publice. “Este meritul lui Hank Paulson ca a atras atat de multi oameni talentati. Niciunul dintre ei nu face asta pentru ca n-ar putea face altceva”, spune Barry Volpert, managing director la Crestview Partners si fost COO la divizia de private equity a Goldman.

    “Nu sunt platiti. Isi distrug viata, nu si-au vazut familiile de luni de zile. Ideea ca ar fiun soi de aranjamente ascunse sau de conflicte acolo este o prostie.
     

  • Criza face viata mai sanatoasa

    Mai multe sinucideri? Mai putini nou-nascuti de sex masculin? Mai putine dureri de spate? Mai multe vanzari de laxative? Graficele de date impanzesc tabloul pe masura ce economistii, psihologii si oamenii de marketing examineaza schimbarile din societate, mari si mici, neglijabile sau traumatizante, care insotesc o economie in suferinta.

    Si cu aceasta varianta aparte de economie cu probleme – o piata de capital volatila, o recesiune globala care pandeste de dupa colt si un public nervos care se intreaba ce urmeaza – schimbarile ar trebui sa fie la fel de vizibile ca profiturile in vremurile bune. Totusi, sa masori schimbarile in societate e una si altceva e sa intelegi cauzele. Dar daca legatura cauzala e greu de prins, in timpul unei recesiuni te poti astepta totusi sa vezi scaderi ale vanzarilor de sucuri, mai multe furturi de masini si melodii cu versuri pline de intelesuri ajungand in varful clasamentelor muzicale.

    Terry F. Pettijohn II, profesor de psihologie la Universitatea Carolina, este unul dintre cei care au observat gusturile oamenilor schimbandu-se in acord cu evolutiile economice. Sa luam frumusetea, spre exemplu. “Ceea ce ni se pare atragator nu este o constanta”, spune Pettijohn, care a studiat cum factorii economici si sociali modeleaza preferintele pentru muzica, sta ruri de cinema si modele Playboy. “Este influenta mediului, a ceea ce se intampla in societate si a ceea ce ne face sa ne simtim mai confortabil in vremurile de restriste.”

    Analizand melodiile care s-au clasat pe primul loc in topul Billboard din 1995 pana in 2003 pentru un studiu care va fipublicat in periodicul Psihologia Muzicii, el a descoperit ca in vremurile nesigure oamenii tind sa prefere melodiile mai lungi, mai lente si cu teme mai de substanta. Genul “Bridge Over Troubled Water” sau “That’s What Friends Are For”, spune el, in timp ce in vremuri bune sunt preferate melodiile mai rapide si mai sprintare, ca “At the Hop” sau “My Sharona”.

    Corelatia nu este insa perfecta. Melodia pe care evaluarile lui Pettijohn o dau drept cea mai fara de inteles, “Macarena”, a fost un hit intr-un an destul de prost. Ipoteza securitatii mediului, pe care au testato el si colegii lui, sustine ca oamenii cauta surse de siguranta suplimentare in timpuri incerte; ea a contribuit la explicarea faptului ca nominalizatele la titlul Playmate of the Year al revistei Playboy din perioade dificile tind sa aiba o infatisare mai matura – adica sa fie mai in varsta, mai masive, mai inalte si cu forme mai putin evidente – decat cele selectate in perioade faste.

    Tot asa, intr-un studiu al starurilor americane de cinema din 1932 pana in 1995, el a descoperit ca actritele cu infatisari mai mature – ochi mici, barbii pronuntate si fete subtiri – sunt mai populare in vremuri grele. Comportamentul la cumparaturi poate fisi el anticipat in functie de ciclurile economice, spune Leo J. Shapiro, care a urmarit comportamentul consumatorilor inca din tineretea sa, de la sfarsitul anilor ’30. “In timpul unei recesiuni cresc vanzarile de laxative, pentru ca oamenii sunt supusi unui stres imens si se constipa”, spune Shapiro, acum director executiv la SAGE, o firma de consultanta din Chicago.

    “In timpul unui boom, vanzarile de deodorante cresc, pentru ca oamenii danseaza mai mult. Cand au mai putini bani, oamenii cumpara bunuri cu un continut mai scazut de apa, mai putin perisabile. In loc de salata si friptura si fructe, ei vor cumpara orez, fasole, cereale si paste. Doar ca de data aceasta, pentru ca pretul pastelor este atat de mare, se cumpara mai mult fasole si orez.”

    Un studiu recent al companiei Nielsen a indicat tutunul, bauturile carbogazoase si ouale ca fiind principalele vulnerabile la recesiune, in timp ce dulciurile, berea si sosul pentru paste se vand bine in continuare. Aproape orice poate fiun indicator economic. In anii ‘20, economistul George Taylor a conceput indexul lungimii fustei, descoperind ca fustele sunt tot mai lungi pe masura ce cresterea economica incetineste.

    Mai nou se vorbeste si de un indice al frizurilor, parul scurt semnaland o scadere a pietei. Depresiunea economica ar putea aduce schimbari semnificative. “O statistica socanta spune ca, spre deosebire de alte vremuri, cu cat urci mai sus pe scara veniturilor, cu atat lucrezi mai multe ore”, spune Dalton Conley, un profesor de sociologie la Universitatea New York. “Din ce in ce mai mult, obiectele care erau de obicei in afara circuitului pietei sunt acum incluse in ea.

    In loc ca mama sau tata sa vina acasa cu cumparaturile de la bacanie, ei iau masa in oras sau fac o comanda la domiciliu.” O perioada de depresiune ar putea aduce, prin urmare, beneficii necontorizate de piata. “Daca oamenii mananca mai putin in oras, PIB o ia in jos”, spune Conley, atentionand ca “totusi nimic din PIB nu reuseste sa surprinda ceea ce castigi daca gatesti si mananci acasa intr-un mod relaxant impreuna cu copiii”.

    Intr-un studiu asupra cultivatorilor de cafea din Columbia, Grant Miller, care preda politici de sanatate la Scoala Medicala Stanford, a descoperit ca rata mortalitatii la sugari si copii scade pe masura ce scad preturile la cafea si a conchis ca aceasta se intampla pentru ca parintii au mai mult timp sa aiba grija de copiii lor. Se pare ca vremurile dificile aduc si o crestere a unor segmente infractionale. “N-am fost niciodata in stare sa descopar legatura dintre crimele violente si economie”, spune Stephen Raphael, profesor de stiinte economice la Scoala de Politici Publice de la Universitatea California, Berkeley, specializat in economia urbana si in piata muncii.

    “Dar exista o legatura cu infractiunile la adresa proprietatii. Cand cresc furturile din locuinte sau de autoturisme, si somajul e in crestere.” Desi asistenta medicala de preventie sufera un recul intr-o economie slabita, unii economisti sustin ca exista si efecte pozitive asupra sanatatii publice. “Oamenii sunt fizic mai sanatosi in perioadele de recesiune”, spune Christopher Ruhm, economist la Universitatea North Carolina din Greensboro.

    “Scade mortalitatea, oamenii fumeaza mai putin, beau mai putin si fac mai multa miscare. Victimele accidentelor rutiere se imputineaza, ceea ce nu e o surpriza, pentru ca oamenii conduc mai putin. Infarcturile scad. Problemele cu coloana vertebrala se reduc. Oamenii au mai mult timp sa pregateasca acasa mese mai sanatoase. Si cand economia slabeste se diminueaza si poluarea.” O astfel de abordare optimista isi are si ea limitele sale.

    “Oamenii sunt mai sanatosi, dar nu si mai fericiti”, spune Ruhm. “Se inmultesc sinuciderile si sanatatea mentala se poate deteriora.” In general, totusi, saracia este asociata cu o sanatate precara. Si fiindca perioadele de declin economic au atat de multe efecte, este adesea imposibil sa-ti dai seama ce mecanism ar putea firesponsabil pentru un anumit rezultat. Unii economisti sunt sceptici cu privire la descoperirile lui Ruhm.

    “Aceasta e o zona foarte complicata”, spune Ralph Catalano, profesor de sanatate publica la Berkeley. “Daca privesti oamenii care anticipeaza adversitatile economice, ingrijorati de perspectiva somajului, unii dintre ei vor cheltui mai putin pe alcool, isi vor asuma mai putine riscuri si vor face mai multe lucruri care le fac bine. Asa ca, in unele locuri, efectul net s-ar putea sa fie mai putini oameni care au afectiuni traumatice acute.

    Dar daca te uiti la cei care chiar si-au pierdut locul de munca sau au dat faliment, acestia sunt mai predispusi sa aiba parte de efectele adverse asupra sanatatii. Cand te apuci sa spui ca ar trebui sa fie mai putini oameni care conduc, prin urmare mai putine incidente in trafic si un aer mai curat, ei, asta e ceea ce eu numesc imaginatie econometrica.”

    Catalano, care a descoperit intr-un studiu recent, bazat pe date culese in Germania, ca o economie slab performanta atrage un declin al nasterilor de sex masculin, a avertizat cu privire la predictiile despre cum va fi modificata societatea de actuala recesiune. “Ce nu stim noi este ce se va intampla mai departe”, spune el. “Nu stim cat de iritabili vor deveni oamenii sau cati dintre ei isi vor pierde locurile de munca. Experienta prin care trecem acum este fara precedent. Ultima data cand am avut acest tip de experienta a fost in anii ‘30 si nu avem date suficiente de atunci.”

    Si Conley s-a referit la Marea Criza de atunci, sugerand ca actuala criza ar putea duce la o America mai echitabila, daca intr-adevar cei bogati sufera cele mai mari pierderi. “1929 a fost apogeul inegalitatii”, spune el. “E ca si cum lucrurile ajung mult prea sus si apoi se pravalesc deodata de acolo.”

  • Sfarsitul hipercapitalismului?

    Acum, dupa ce Washingtonul a alocat 700 de miliarde de dolari ca sa salveze companiile financiare, dupa ce economia slabeste pe zi ce trece si democratii par pregatiti sa-si creasca ponderea in Congres, s-ar parea ca Statele Unite renunta la increderea in piete si neincrederea in guvern.

    In Europa, unii lideri politici, inclusiv conservatori ca presedintele francez Nicolas Sarkozy, au proclamat moartea doctrinei economice laissez-faire.
    “O anumita opinie despre globalizare se apropie de sfarsit, impreuna cu un capitalism financiar care si-a impus logica in piata”, a spus Sarkozy luna trecuta. “Ideea ca pietele au intotdeauna dreptate a fost nebuneasca.”

    Dar America? Pe de o parte, actuala criza ar parea sa continue distantarea fata de ideile pietei libere, asociate cu presedintii Ronald Reagan si George W. Bush, judecand dupa adoptarea planului de beneficii medicale Medicare in 2003 si dupa esecul propunerii lui Bush de a privatiza sistemul de asigurari sociale in 2005, piesa centrala a viziunii sale despre o “societate a proprietarilor”. Apoi, in 2006, democratii au preluat controlul Congresului pentru prima data in 12 ani.

    Indiferent cine va ajunge presedinte in ianuarie 2009, legiuitorii vor fi presati sa intareasca reglementarile in sectorul financiar si sa aloce mai multe resurse unor institutii ca Agentia pentru Alimente si Medicamente (FDA), care a parut depasita de situatie in ultimii ani. Unii critici ai propunerii legislative de salvare a sistemului bancar se plang, spre exemplu, ca aceasta, desi imputerniceste Departamentul Trezoreriei sa cumpere active cu probleme in valoare de sute de miliarde de dolari de la companiile financiare, nu reuseste si sa consolideze supravegherea sistemului financiar national.

    Dar americanii sunt in mod fundamental suspiciosi fata de guvern, intr-un mod cu totul diferit de gandirea europenilor, iar aceasta e o diferenta culturala si politica de secole. Toti cei care se asteapta ca dupa alegerile din noiembrie – fie ca va iesi Barack Obama, fie ca va iesi John McCain – puterile Washingtonului sa creasca masiv s-ar putea sa fie dezamagiti. Americanii sunt deja satui de Bush, ale carui cote de popularitate au scazut la 22% in cel mai recent sondaj CBS News, cel mai mic procent inregistrat de un presedinte un functie de la Harry S. Truman in 1952 si pana acum.

    Dar acest sondaj, ca si altele, arata si ca oricat ar fide porniti impotriva lui Bush si a Wall Street-ului, americanii nu sunt in mod neaparat dispusi sa imbratiseze idei cum sunt cresterea puterii sindicatelor, impozite semnificativ mai mari si mai progresive si noi bariere comerciale. O recesiune profunda si de durata ar putea schimba aceasta dinamica, la fel cum inflatia si recesiunile severe din anii ‘70 au alimentat ultima schimbare ideologica majora din politica americana, care a adus in 1980 alegerea lui Ronald Reagan, un fervent promotor al impozitelor mici, al pietei libere si al lipsei de reglementari.

     

     

  • Maestrul plasticului ecologic

    Sa luam, spre exemplu, afirmatia lui Starck ca a inventat un concept denumit Design Democratic – care, spune el, ofera tuturor produse de inalta calitate la preturi accesibile. Suna foarte frumos, dar nu asta a incercat sa faca intreaga miscare modernista in cea mai mare parte a secolului XX? Si cum poate pretinde el ca "a castigat batalia" proiectand un scaun care se vinde pentru mai putin de 100 de euro, cand acest pret este prea mare inclusiv pentru cei mai multi dintre consumatorii occidentali?

    Ce sa mai spunem despre 90% din populatia lumii care este prea saraca pentru a-si permite multe dintre produsele pe care cei mai instariti le percep drept esentiale? Ce a facut Designul Democratic pentru acestia?

    "O, va rog, nu sunt Dumnezeu", se apara Starck. "Sunt doar un designer si fac si eu ce pot." Intre timp, insa, designerul francez a inceput o alta batalie, aceea de a dezvolta produse care economisesc energie, relativ ieftine si atractive, cu scopul declarat de "a initia pe oricine in ecologie".

    Primul dintre aceste asa-zise produse din linia Ecologie Democratica, dezvoltate in colaborare cu Pramac, un grup industrial italian, urmeaza sa fie lansat in Europa in aceasta toamna si la inceputul anului viitor in Statele Unite. Este o turbina eoliana in miniatura, care va costa intre 780 si 1.250 de euro si care, spune Starck, poate produce pana la 80% din necesarul de energie al unei locuinte.

    "Imaginati-va o dupa-amiaza de sambata si un tip care se duce la supermarket ca sa cumpere un dispozitiv fara niciun fel de utilitate", se entuziasmeaza Starck. "Deodata vede acest obiect cu adevarat sexy: «Doamne, este superb. Cat costa? Cinci sute de euro? Cam atat as da pe un gadget fara niciun fel de utilitate». Asa ca ia acasa turbina, se suie pe acoperis si peste un sfert de ora o vede cum porneste si cum produce energie electrica. Ei, da!"  

    Turbina lui Starck este una dintre zecile de surse de energie alternativa care au aparut pe piata in ultima vreme, dar exista cateva motive pentru a lua in serios acest produs. In primul rand, are un design elaborat, si nu doar pentru ca paletele sunt facute din plastic transparent, ceea ce-l va face practic invizibil pe acoperis.

    In al doilea rand, este proiectat de Starck, care a avut pana acum atat de mult succes convingand oamenii sa cumpere obiecte atragatoare vizual, dar usor stupide – scaune Ludovic al XV-lea din plastic, lampi in forma de pusca, mese si taburete de gradina in forma de pitici si asa mai departe -, incat ar putea sa repete acest succes si pentru un obiect care chiar foloseste la ceva.

    A trecut destula vreme de cand lumea designerilor a simtit ca trebuie sa-l ia in serios pe Starck, un urias delicat care aduce cu Fred Flintstone. Acum in varsta de 59 de ani, Philippe a cunoscut gloria in Franta lui natala in anii ’80, cand fl erul sau pentru reinventarea lucrurilor obisnuite din casa pe care le prezenta drept altceva – un storcator de lamai drept un homar, scaune obisnuite din plastic drept jilturi antichizate ornate – a fost catalogat drept o abordare ludica si foarte comerciala a postmodernismului.

  • Tinta: Oligarhii lui Putin

    Oligarhii, cu termenul sub care sunt ei indeobste cunoscuti, au platit deja un pret pentru interventia in forta a Rusiei in Osetia de Sud: piata de capital a ajuns deja la minimul ultimilor doi ani, dupa ce investitorii straini au fugit care incotro.

     
    Si desi cele mai abrupte sincope ale pietei n-ar fi decat o piscatura pentru averile imense ale oligarhilor, un efect mai indelungat s-ar putea sa aiba perspectiva, discutata acum in unele cercuri financiare, ca legaturile lor stranse cu premierul Vladimir Putin si presedintele pe care acesta l-a impus, Dmitri Medvedev, sa creasca riscul de a face afaceri cu ei. In timp ce Uniunea Europeana cauta o abordare diplomatica fata de Moscova, unii incep sa sugereze ca cea mai buna metoda de a influenta Kremlinul ar fi sa se puna mai multa presiune asupra comunitatii rusesti de afaceri din Europa, in special asupra celei din Londra, unde multi dintre oligarhi au interese financiare. “Este o lovitura uriasa, un soc pentru toti acesti oameni”, spune Anders Aslund, un critic al guvernului rus care este expert in afaceri rusesti si est-europene la Institutul Peterson pentru Economie Internationala din Washington. “Relatiile cu Occidentul vor fi dificile. Vor exista sanctiuni, piata de capital este deja jos, guvernanta corporativa e in declin, iar toate se intampla din cauza lui Putin.”
     
    Infruntarea dintre Rusia si Occident vine dupa o perioada de boom de sase ani, alimentat de cresterea preturilor la petrol si gaze naturale, care a pompat o noua seva intr-o economie odinioara devastata si i-a catapultat pe cei din elita de business a tarii la rangul de miliardari. Tot in aceasta perioada, unii dintre oamenii de afaceri au inceput sa-si extinda operatiunile internationale si sa slabeasca legaturile cu Rusia.
     
    Roman Abramovici, 42 de ani, un vechi apropiat al lui Vladimir Putin, si-a stabilit conexiuni puternice in Londra dupa ce si-a investit o parte a averii sale de 23 de miliarde de dolari (16 miliarde de euro), acumulata in special din afaceri cu petrol, in clubul de fotbal Chelsea. Are si planuri sa transforme o locuinta din secolul al XIX-lea din Lowndes Square intr-un conac cu piscina si garaj. Desi si-a vandut mare parte din afacerile din Rusia si a demisionat din functia de guvernator al regiunii Ciukotka, legaturile lui cu Kremlinul l-au ajutat sa evite sa aiba soarta unor oligarhi ca Mihail Hodorkovski, fostul miliardar si proprietar al companiei petroliere Iukos, care se afla acum intr-o inchisoare din Siberia, dupa ce a esuat in incercarea de a se opune politicilor administratiei Putin.
     
    Alt oligarh cu puternice legaturi cu Putin este Oleg Deripaska, 40 de ani, magnat al aluminiului cu o avere de 28 de miliarde de dolari, care s-a mutat si el in afara granitelor Rusiei. Holdingul lui, Basic Element, cu venituri de 27 de miliarde de dolari, a investit in Magna, o companie canadiana producatoare de componente auto, a cumparat participatii la doua companii de constructii din Austria si Germania si este un investitor major in Muntenegru. Deripaska studiaza acum ideea unei oferte publice pentru Rusal, compania de aluminiu pe care o controleaza. Pentru Boris Berezovski, un miliardar a carui puternica influenta a fost retezata dupa ce Putin si-a inceput ofensiva contra celor mai bogati oameni ai tarii, conflictul Rusiei cu Georgia inseamna ca Occidentul ar putea sa incerce de-acum sa influenteze Kremlinul prin abordarea oligarhilor lui favoriti – inclusiv Abramovici si Deripaska. “Ei fac parte din acest regim”, spune Berezovski. “Occidentul joaca dupa regulile unei democratii, dar Putin este un gangster”, sustine el, stand in capul mesei din sala de consiliu a biroului sau din Londra. “El intelege doar forta.”
     
    Inca din 2000, cand a fugit la Londra, unde a primit azil politic, Berezovski a fost un critic neobosit (desi nu dezinteresat), cerand Statelor Unite si Europei sa rupa legaturile cu Putin. In ce-l priveste pe Abramovici, Berezovski nici nu pretinde ca este impartial, dupa ce a deschis proces impotriva fostului sau asociat in afaceri, cerand despagubiri de doua miliarde de euro. Berezovski sustine ca Abramovici l-a silit sa isi vanda participatiile la compania petroliera ruseasca Sibneft si alte investitii pentru sume cu mult sub valoarea lor contabila. Pentru a-si sustine asertiunea ca Abramovici si Putin sunt “parteneri de afaceri”, el aduce in discutie o intalnire din 1999 cu Abramovici, unde spune ca i s-a cerut sa imparta costurile unui iaht de 50 de milioane de dolari pentru Putin, o oferta pe care Berezovski spune ca a refuzat-o. 
     
    Bancherii din Moscova, la randul lor, spun ca racirea relatiilor diplomatice ale Rusiei cu Vestul va avea efecte de mai lunga durata. Obtinerea de finantare de la bancile occidentale, deja ingreunata din cauza problemelor de pe pietele internationale, va deveni si mai dificila, iar obtinerea vizelor ar putea deveni mai greoaie. Deripaska si-a vazut deja revocata viza de Statele Unite din cauza ingrijorarilor cu privire la practicile sale de afaceri. Luna trecuta, liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, David Cameron, a cerut o revizuire a politicii de vize a tarii sale fata de elita ruseasca – fara sa faca nominalizari. Pentru unii observatori, simpla mentionare a ideii de catre un politician britanic de frunte arata ca atitudinea Vestului fata de oligarhii Rusiei se poate deteriora si mai mult. Purtatori de cuvant ai lui Abramovici si ai lui Deripaska au contestat ideea ca afacerile lor in plina expansiune ar putea fi afectate de niste demersuri anti-Putin. Vorbind din partea lui Abramovici, John Mann a refuzat sa comenteze acuzatiile lui Berezovski, invocand litigiul care este in desfasurare. Un purtator de cuvant al lui Deripaska a spus ca “Basic Element mentine relatii normale si constructive cu autoritatile ruse”. Potrivit lui Aslund, Abramovici ar avea cele mai apropiate relatii cu conducerea Rusiei. El a mentionat vanzarea din 2005, pentru 13 miliarde de dolari, de catre Abramovici a participatiei sale la compania petroliera Sibneft catre Gazprom, grup in care Medvedev era unul dintre executivii de top.

     

  • Tinta: Oligarhii lui Putin

    Oligarhii, cu termenul sub care sunt ei indeobste cunoscuti, au platit deja un pret pentru interventia in forta a Rusiei in Osetia de Sud: piata de capital a ajuns deja la minimul ultimilor doi ani, dupa ce investitorii straini au fugit care incotro.

     
    Si desi cele mai abrupte sincope ale pietei n-ar fi decat o piscatura pentru averile imense ale oligarhilor, un efect mai indelungat s-ar putea sa aiba perspectiva, discutata acum in unele cercuri financiare, ca legaturile lor stranse cu premierul Vladimir Putin si presedintele pe care acesta l-a impus, Dmitri Medvedev, sa creasca riscul de a face afaceri cu ei. In timp ce Uniunea Europeana cauta o abordare diplomatica fata de Moscova, unii incep sa sugereze ca cea mai buna metoda de a influenta Kremlinul ar fi sa se puna mai multa presiune asupra comunitatii rusesti de afaceri din Europa, in special asupra celei din Londra, unde multi dintre oligarhi au interese financiare. “Este o lovitura uriasa, un soc pentru toti acesti oameni”, spune Anders Aslund, un critic al guvernului rus care este expert in afaceri rusesti si est-europene la Institutul Peterson pentru Economie Internationala din Washington. “Relatiile cu Occidentul vor fi dificile. Vor exista sanctiuni, piata de capital este deja jos, guvernanta corporativa e in declin, iar toate se intampla din cauza lui Putin.”
     
    Infruntarea dintre Rusia si Occident vine dupa o perioada de boom de sase ani, alimentat de cresterea preturilor la petrol si gaze naturale, care a pompat o noua seva intr-o economie odinioara devastata si i-a catapultat pe cei din elita de business a tarii la rangul de miliardari. Tot in aceasta perioada, unii dintre oamenii de afaceri au inceput sa-si extinda operatiunile internationale si sa slabeasca legaturile cu Rusia.
     
    Roman Abramovici, 42 de ani, un vechi apropiat al lui Vladimir Putin, si-a stabilit conexiuni puternice in Londra dupa ce si-a investit o parte a averii sale de 23 de miliarde de dolari (16 miliarde de euro), acumulata in special din afaceri cu petrol, in clubul de fotbal Chelsea. Are si planuri sa transforme o locuinta din secolul al XIX-lea din Lowndes Square intr-un conac cu piscina si garaj. Desi si-a vandut mare parte din afacerile din Rusia si a demisionat din functia de guvernator al regiunii Ciukotka, legaturile lui cu Kremlinul l-au ajutat sa evite sa aiba soarta unor oligarhi ca Mihail Hodorkovski, fostul miliardar si proprietar al companiei petroliere Iukos, care se afla acum intr-o inchisoare din Siberia, dupa ce a esuat in incercarea de a se opune politicilor administratiei Putin.
     
    Alt oligarh cu puternice legaturi cu Putin este Oleg Deripaska, 40 de ani, magnat al aluminiului cu o avere de 28 de miliarde de dolari, care s-a mutat si el in afara granitelor Rusiei. Holdingul lui, Basic Element, cu venituri de 27 de miliarde de dolari, a investit in Magna, o companie canadiana producatoare de componente auto, a cumparat participatii la doua companii de constructii din Austria si Germania si este un investitor major in Muntenegru. Deripaska studiaza acum ideea unei oferte publice pentru Rusal, compania de aluminiu pe care o controleaza. Pentru Boris Berezovski, un miliardar a carui puternica influenta a fost retezata dupa ce Putin si-a inceput ofensiva contra celor mai bogati oameni ai tarii, conflictul Rusiei cu Georgia inseamna ca Occidentul ar putea sa incerce de-acum sa influenteze Kremlinul prin abordarea oligarhilor lui favoriti – inclusiv Abramovici si Deripaska. “Ei fac parte din acest regim”, spune Berezovski. “Occidentul joaca dupa regulile unei democratii, dar Putin este un gangster”, sustine el, stand in capul mesei din sala de consiliu a biroului sau din Londra. “El intelege doar forta.”
     
    Inca din 2000, cand a fugit la Londra, unde a primit azil politic, Berezovski a fost un critic neobosit (desi nu dezinteresat), cerand Statelor Unite si Europei sa rupa legaturile cu Putin. In ce-l priveste pe Abramovici, Berezovski nici nu pretinde ca este impartial, dupa ce a deschis proces impotriva fostului sau asociat in afaceri, cerand despagubiri de doua miliarde de euro. Berezovski sustine ca Abramovici l-a silit sa isi vanda participatiile la compania petroliera ruseasca Sibneft si alte investitii pentru sume cu mult sub valoarea lor contabila. Pentru a-si sustine asertiunea ca Abramovici si Putin sunt “parteneri de afaceri”, el aduce in discutie o intalnire din 1999 cu Abramovici, unde spune ca i s-a cerut sa imparta costurile unui iaht de 50 de milioane de dolari pentru Putin, o oferta pe care Berezovski spune ca a refuzat-o. 
     
    Bancherii din Moscova, la randul lor, spun ca racirea relatiilor diplomatice ale Rusiei cu Vestul va avea efecte de mai lunga durata. Obtinerea de finantare de la bancile occidentale, deja ingreunata din cauza problemelor de pe pietele internationale, va deveni si mai dificila, iar obtinerea vizelor ar putea deveni mai greoaie. Deripaska si-a vazut deja revocata viza de Statele Unite din cauza ingrijorarilor cu privire la practicile sale de afaceri. Luna trecuta, liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, David Cameron, a cerut o revizuire a politicii de vize a tarii sale fata de elita ruseasca – fara sa faca nominalizari. Pentru unii observatori, simpla mentionare a ideii de catre un politician britanic de frunte arata ca atitudinea Vestului fata de oligarhii Rusiei se poate deteriora si mai mult. Purtatori de cuvant ai lui Abramovici si ai lui Deripaska au contestat ideea ca afacerile lor in plina expansiune ar putea fi afectate de niste demersuri anti-Putin. Vorbind din partea lui Abramovici, John Mann a refuzat sa comenteze acuzatiile lui Berezovski, invocand litigiul care este in desfasurare. Un purtator de cuvant al lui Deripaska a spus ca “Basic Element mentine relatii normale si constructive cu autoritatile ruse”. Potrivit lui Aslund, Abramovici ar avea cele mai apropiate relatii cu conducerea Rusiei. El a mentionat vanzarea din 2005, pentru 13 miliarde de dolari, de catre Abramovici a participatiei sale la compania petroliera Sibneft catre Gazprom, grup in care Medvedev era unul dintre executivii de top.

     

  • O bula, doua bule, trei bule

     

    Luna trecuta, oricum ati privi-o, a fost extraordinara pentru economia SUA si pentru sistemul sau financiar. Merrill Lynch a fost de acord sa fie cumparata pentru un pret modic, iar Lehman Brothers s-a prabusit pur si simplu. Guvernul federal intentioneaza sa cumpere cu sute de miliarde de dolari instrumente financiare pe care nicio banca nu le vrea. Se pare ca aceasta este cea mai mare interventie fiscala de la Marea Criza, menita sa faca sistemul financiar sa functioneze din nou si sa evite ca o criza a creditului sa trimita economia intr-o adanca recesiune.
     
    In viitorul apropiat, cel mai previzibil rezultat va fi o incetinire a cresterii economice, cu castiguri tot mai firave pentru lucratori, iar pentru investitori profituri dezamagitoare de pe urma portofoliilor de actiuni si a celor imobiliare. Daca si consumatorii incep sa-si reduca cheltuielile alimentate de credite, atunci lucrurile ar incepe sa mearga si mai prost.
     
    Dar, oricat de istorica ar fi fost aceasta luna, exista ceva familiar in ceea ce s-a intamplat. Inca o data, am vazut spargerea unui balon, a unei bule speculative care a fost rezultatul cresterii mult peste valoarea reala a cotatiilor activelor. De cand exista pietele, bule s-au tot format. Si oricand o astfel de bula incepe sa rasufle, de obicei ii trebuie ani ca sa se dezumfle, provocand daune economice imense in acest timp.
     
    Abia acum, spre exemplu, incep sa dispara efectele bulelor din ultimele 15 ani, prima din piata de capital si urmatoarea din real estate. Este usor sa ne gandim la framantarile din piata din ultimele 13 luni ca neavand legatura cu bula bursiera din anii ‘90, care a parut sa se incheie in 2000 si 2001 cu crahul dot-com al “noii economii”. Acel crah a prabusit piata bursiera cu peste o treime, cea mai dramatica scadere de la criza petrolului din anii ‘70. Cheltuielile pentru tehnologizare ale companiilor s-au prabusit, iar somajul a crescut trei ani la rand.
     
    Dar oricat de dramatica a fost, criza dot-com nici macar n-a fost aproape de a sterge excesele anilor ‘90. Intr-adevar, dupa unele dintre cele mai pertinente evaluari, Wall Street-ul de dupa crah arata mai degraba ca fiind intr-o alta bula decat intr-un recul.
     
    La sfarsitul lui 2004, firmele de servicii financiare obtineau 28,3% din totalul profiturilor in America, potrivit portalului Economy.com al companiei Moody’s. Era o pondere ceva mai scazuta decat in anii anteriori, insa dubla fata de castigurile medii ale sectorului financiar din anii ‘70 si ‘80. Pana in 2007, aceasta pondere scazuse destul de putin, pana la 27,4%.
     
    Intre timp, media beneficiilor si a salariilor obtinute de angajatii companiilor de servicii financiare a continuat sa urce si a atins punctul culminant anul trecut. Pentru fiecare dolar platit angajatilor din SUA in 2008, aproape 10 centi s-au dus catre lucratorii din bancile de investitii si alte companii financiare, de la sase sau sapte centi, cat era in anii ‘70 si ‘80. Cum de a fost posibil asa ceva? Pe de o parte, populatia SUA (si a unei mari parti din lumea industrializata) este in curs de imbatranire si a strans rezerve de bani. Aceasta a generat o mai mare nevoie de servicii financiare. In plus, cresterea economica a Asiei si – in anii din urma – cresterea pretului petrolului au oferit guvernelor din lumea intreaga mai multi bani pentru investitii. Multi dintre acesti bani s-au dus spre Wall Street.
     
    Asa se face ca o parte semnificativa din boom-ul financiar pare sa nu aiba legatura cu performantele economice si prin urmare pare nesustenabila. Benjamin M. Friedman, autorul volumului “Consecintele morale ale cresterii economice”, isi aminteste ca, pe cand lucra la Morgan Stanley la inceputul anilor ‘70, rapoartele anuale ale companiei erau pline de fotografii ale fabricilor si ale altor bunuri tangibile. Mai recent, rapoartele anuale de pe Wall Street au tins sa evidentieze insa nu acele companii cu care lucrau grupurile financiare, ci arta finantelor ca scop in sine, prezentand grafice a caror curba ascendenta e menita sa impresioneze si fotografii ale traderilor.
     
    “Mi se pare ca in multe dintre aceste firme munca a devenit tot mai indepartata de activitatile economice propriu-zise”, spune Friedman.
     
    Aceasta ne-ar putea servi ca o metafora pentru cum a ajuns sa se intample actuala criza. Traderii de pe Wall Street au inceput sa creada ca evaluarile pe care ei le atasasera diferitelor tipuri de active erau si rationale, pentru ca, bineinteles, evaluarile fusesera facute de ei. Traderii au feliat ipotecile in bucatele atat de mici, incat au uitat pana la urma ce tranzactionau: contracte bazate pe imprumuturi tot mai riscante. Pe masura ce criza s-a extins, alte imprumuturi au ajuns si ele sa fie neperformante. Hyun Song Shin, economist la Princeton, estimeaza ca pana la acest moment bancile au suportat deja cam o treime din pierderile pe care vor fi nevoite pana la urma sa le accepte.