BusinessMagazin

Category: Special

  • Cum educa Bill Gates poporul cu televizorul

    Fundatia Bill si Melinda Gates a cheltuit recent doua milioane de dolari ca sa extinda accesul la internet in bibliotecile din Letonia, 90 de milioane de dolari ca sa-i ajute pe cultivatorii de cacao si caju din Africa si 11 milioane de dolari pentru continuarea, in Filipine, a unor cercetari pentru obtinerea unor recolte de orez mai performante. Banii fundatiei au fost folositi si in alt scop: au ajutat la scrierea scenariului pentru un episod recent din serialul “Spitalul de urgenta”, care marca revenirea lui George Clooney.

    Institutia, care gestioneaza miliarde de dolari de la familia Gates si de la Warren Buffett, este binecunoscuta pentru multiplele sale proiecte din lumea intreaga in care promoveaza sanatatea si educatia. E totusi mai putin cunoscuta pentru incercarea sa de a influenta din umbra atitudinile publice fata de aceste chestiuni, prin sprijinirea unor mesaje inserate in divertismentul de masa, in special in serialele de televiziune “Spitalul de urgenta” si “Lege si ordine”. Mesajele fundatiei cu privire la prevenirea virusului HIV, siguranta practicilor chirurgicale si raspandirea bolilor infectioase au fost strecurate in aceste seriale.

    Acum, fundatia Gates are de gand sa-si extinda implicarea si sa cheltuiasca si mai multi bani pentru influentarea opiniei publice, printr-o intelegere incheiata cu Viacom, compania care opereaza MTV. Ar putea fi denumita “publicitate pe mesaj”: corolarul social sau filantropic al contractelor de publicitate pe produs, in care marketerii platesc pentru ca anumite produse sa fie vizibile in spectacole sau in filme. In loc sa vanda Coca-Cola sau masini produse de General Motors, ei promoveaza educatia si stilul de viata sanatos.

    Gates s-a intalnit recent cu Philippe P. Dauman, directorul executiv de la Viacom, ca sa discute despre o initiativa care ii va da organizatiei filantropice a lui Gates ceva la care viseaza orice organism non-profit: un imens megafon. Noul parteneriat, denumit Get Schooled (“Educa-te”), presupune consultari intre expertii fundatiei lui Gates si directorii de la toate retelele Viacom care iau decizii asupra programelor. Tinta lor este sa introduca subiecte legate de educatie in emisiunile care se difuzeaza acum sau sa creeze noi programe concentrate pe educatie. “Noi implicam aici intreaga putere creativa a organizatiei noastre”, spune Dauman. “Intreaga companie este angajata in acest demers.”

    Desi Viacom acorda spatiu de emisie pentru anunturi de interes public, iar oamenii fundatiei se consulta cu directorii de programe, fundatia da bani si pentru productie – nu doar pentru a promova transmiterea unor anunturi de interes public, ci si, indirect, pentru sponsorizarea celorlalte programe ale Viacom. “Suntem deschisi la toate acestea si incercam sa vedem cum ne putem folosi mai bine resursele odata ce avansam”, spune Allan C. Golston, presedinte pentru programe americane al fundatiei. El spune ca organizatia va oferi fonduri tertilor pentru “a crea continut” pentru Viacom.

    Eforturile filantropilor de a influenta programele de televiziune nu sunt ceva nou, desi telespectatorii sunt probabil mai putin constienti de ele decat sunt de prezenta unei cutii de Coca-Cola in mana personajului dintr-un serial pe care il urmaresc.

    James Steyer, director executiv al Common Sense Media, care promoveaza divertismentul orientat spre familie, spune ca fundatia cauta de obicei sa insereze in programele de televiziune doar sfaturi si sugestii de comportament. “Aici diferenta este ca Fundatia Gates plateste pentru asta, ca sunt chiar dispusi sa dea bani pentru crearea de programe”, spune Steyer.

    Anul trecut, spre exemplu, fundatia a alocat un grant de trei ani in valoare de 1,37 milioane de dolari Centrului Norman Lear de la Scoala de Comunicare Annenberg a Universitatii California de Sud. Centrul se ocupa de cercetari multidisciplinare in domeniul politicilor publice, axate pe studierea implicatiilor pe care le are convergenta intre divertisment, comert si viata societatii, iar numele ii vine de la Norman Lear, filantrop si producator de televiziune, intre altele al filmelor “Maude”, “All In The Family”, “The Jeffersons” si “Mary Hartman, Mary Hartman”. Expertii academici au organizat intalniri intre scenaristi si producatorii acelor seriale si experti in HIV si practici chirurgicale.

    Fundatia a mai platit si un film de 22 de minute intitulat “Bring Your «A» Game”, despre pericolele abandonarii liceului, produs de Mario Van Peebles, care va fi difuzat in septembrie pe unul din posturile Viacom. Cei care au folosit aceste metode spun ca ele s-au dovedit eficiente in influentarea conceptiilor si a comportamentului publicului. “Exista o multime de studii care demonstreaza ca atunci cand un personaj de serial spune , este eficient, mai eficient decat orice brosura”, spune Martin Kaplan, directorul Centrului Norman Lear. Programul dezvoltat de Centru sub numele “Hollywood, sanatate si societate” a primit grantul Fundatiei Gates anul trecut.

    Efortul lui Kaplan a reusit sa influenteze scenariul intoarcerii lui Clooney in “Spitalul de urgenta”. Centrul Lear a organizat o intalnire intre scenaristii serialului si dr. Atul Gawande, chirurg si colaborator al revistei The New Yorker, care a prezentat grupului lista de practici intocmita de Organizatia Mondiala a Sanatatii cu privire la siguranta chirurgicala. Subiectul a ajuns in scenariul “Spitalului de urgenta”: transplantul renal al doctorului Carter, personajul interpretat de Noah Wyle.

    Toamna trecuta, subiectul unui episod din “Lege si ordine” despre transmiterea HIV de la mama la copil a reiesit dintr-o intalnire pe care Kaplan a organizat-o intre un expert in SIDA si scenaristii serialului. “Viziunea noastra este ca nu trebuie sa sacrifici divertismentul ca sa transmiti un mesaj”, spune Kaplan.
     

    Traducere de Mihai Mitrica

  • Singura tara care atrage usor bani

     

    Investitorii americani isi repatriaza banii din investitiile in strainatate si-i plaseaza in certificatele Trezoreriei americane, presupuse a fi foarte sigure. Iar China continua si ea sa cumpere titluri americane in cantitati impresionante.
     
    Aceste actiuni cresc valoarea dolarului si-i ofera administratiei Obama o infuzie vitala de lichiditati tocmai cand mii de miliarde de dolari sunt indreptate spre salvarea bancilor si stimularea economiei, permitandu-i guvernului sa finanteze aceste eforturi fara a ridica dobanzile.
     
    Si totusi, intr-o economie globala afectata de o lipsa cronica de incredere si de finantare, cu mecanismele creditarii gripate de la Milano si pana la Manila, suvoiul de bani care se indreapta spre Statele Unite pare sa exacerbeze criza din celelalte regiuni. Fuga dupa capital incepe sa semene tot mai mult cu un joc de suma nula. Un dolar investit de bancile centrale straine si de investitori in obligatiuni guvernamentale americane este un dolar care nu mai e dis­ponibil pentru statele din Europa de Est in cautare disperata de refinantare pentru datoriile lor. Este un dolar care nu mai are cum sa ajunga in Africa, unde multe tari se zbat dupa ce au pierdut ajutoarele si in­ves­titiile din strainatate. “Aproape toate tarile sarace au probleme foarte mari”, spune Eswar Prasad, fost oficial al FMI si cercetator la Brookings Institution, organizatie pro-liberala de cercetare din Washington. “Acesta este cel de-al treilea val al crizei financiare”, spune el. “Tarile sarace sunt cel mai puternic lovite. Fluxul de capital privat catre pietele emergente a secat.” Sumele directionate de investitorii privati catre asa-numitele state emergente s-au prabusit de la 928 de miliarde de dolari in 2007 la 466 de miliarde de dolari anul trecut, iar in acest an ar putea ajunge la 165 de miliarde de dolari (aproape 125 de miliarde de euro), potrivit Institutului International de Finante (IIF).
     
    Nu ca SUA s-ar bucura de un influx cine stie cat crescut de bani. La nivel global, investitorii tin cu dintii de lichiditati si le retrag cat de repede pot din investitiile riscante. In SUA, investitiile strainilor au incetinit vizibil. Dar pe masura ce americanii renunta la afacerile din strainatate si-si tin dolarii acasa, iar bancile centrale straine – in special din China – cumpara certificate de trezorerie americane, SUA absorb bani care erau pana acum raspanditi pe tot globul. Iar aceasta face ca banii sa fie si mai putin disponibili in celelalte parti ale lumii.
    Cea mai apropiata criza pare cea din estul Europei, unde investitorii s-au imprumutat exuberant in monede straine – in special in euro si in franci elvetieni – folosind acele fonduri pentru a construi turnuri de birouri si fabrici. Datoriile lor cresc pe masura ce valutele respective se depreciaza, ducand la pierderi in sectorul bancar si facand necesare operatiuni de salvare din partea guvernelor, cu ajutor financiar de la FMI.
     
    Economistii aseamana acest episod cu criza financiara care a cuprins mare parte din Asia la sfarsitul anilor ‘90. Si atunci, ca si acum, investitorii s-au imprumutat in monede straine. Cand investitorii si-au facut iesirea din regiune, monedele locale s-au prabusit, in special in Thailanda si in Indonezia, dand nastere unui val de falimente si crescand somajul si saracia.
     
    “Europa de Est seamana incredibil de mult cu Asia din anii ‘90”, spune Brad Setser, economist la Consiliul pentru Relatii Externe din New York.
     
    Dintr-un anume punct de vedere, criza actuala este si mai problematica: in anii ‘90, restul economiei globale crestea viguros, iar odata pericolul trecut, tarile asiatice au reusit sa reia cresterea vanzandu-si marfurile catre Statele Unite, Europa, Japonia si China.
    Intr-adevar, chiar prabusirea monedelor locale care a dus la aparitia crizei a fost si remediul pentru ea, facand marfurile din Thailanda, Malaiezia, Indonezia si Coreea de Sud mai ieftine pe pietele globale. De data aceasta insa, in timp ce monedele din multe state sarace se prabusesc, aceste state au de-a face cu o lume in recesiune, unde cererea pentru marfurile lor este slaba si in scadere.
     
    Intr-un raport din 8 martie, Banca Mondiala a estimat ca economia globala se va contracta in 2009 pentru prima data in ultimii peste cincizeci de ani si a estimat ca pentru prima data de la inceputul anilor ‘80 comertul global va scadea.

    Kenneth S. Rogoff, fost economist-sef la FMI: “Colapsul din cauza datoriilor va aduce haosul pe pietele valutare”

  • Lectiile lui Keynes

    Agentia Bloomberg a publicat saptamana trecuta un material unde era citat un fost economist al Trezoreriei SUA, in varsta de 97 de ani, care comenta vizita la Washington a englezului John Maynard Keynes, in 1934, menita sa-l convinga pe presedintele Franklin Roosevelt sa dea drumul la cheltuieli pentru a relansa economia Americii. Thomas Worsley, care atunci avea 23 de ani, isi aminteste ca presedintele nu i-a dat prea multa atentie economistului britanic si ca n-a fost incantat de ideea unei stimulari a economiei cu bani publici, dar spera ca Barack Obama nu va repeta acum greseala lui Roosevelt. “Criza actuala valideaza argumentele lui Keynes. Trebuie sa angajezi, ca stat, suficiente cheltuieli ca sa atragi interesul firmelor private pentru riscul de a investi”, spune Worsley.

    Desi un interviu cu un economist care l-a cunoscut pe Roosevelt e o raritate, apar frecvent in presa americana si europeana articole unde e invocat, laudat sau infierat numele lui Keynes, a carui viziune despre posibilitatea de a relansa o economie afectata de depresiune cu ajutorul cheltuielilor publice a revenit puternic in actualitate, atat in SUA, cat si in Europa. Evident, cei ce cred ca nu sunt asemanari intre criza de acum si cea din anii ‘30, sau cei tentati sa judece o teorie economica doar printr-o anumita grila ideologica vor sustine ca au dreptate Milton Friedman si scoala austriaca si ca Keynes s-a inselat. Cu alte cuvinte, ca piata poate rezolva natural de una singura toate problemele economiei, iar interventia statului trebuie intotdeauna limitata la minim.

    Sumele deja alocate de administratia Obama pentru stimulente economice sau pledoaria unora din liderii europeni pentru reglementarea pietelor financiare dovedesc insa ca deja e prea tarziu ca ortodoxia pietei sa mai fie considerata singura teorie viabila pe piata ideilor economice. Si mai mult inca, nici macar nu era nevoie de actuala criza pentru a demonstra aceasta. Paul Krugman, laureatul Nobel ale carui articole le cititi periodic in BUSINESS Magazin, scria in 1998 un eseu intitulat “De ce nu suntem deja cu totii keynesieni”, unde afirma ca “adevarul esential al ideii lui Keynes, ca pana si cea mai productiva economie poate esua daca investitorii si consumatorii cheltuiesc prea putin si ca urmarirea exclusiva a disciplinei fiscale si a unui buget echilibrat poate fi uneori (nu intotdeauna!) o eroare, nu o dovada de intelepciune, este la fel de evident in lumea de azi ca si in anii ‘30”.

    Articolul de fata nu e o pledoarie pentru teoria lui Keynes, ci un indemn de a o cunoaste de la sursa. BUSINESS Magazin s-a asociat la ideea editurii Publica de a lansa o colectie de carti fundamentale de economie, colectie care incepe in aceasta luna cu “Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor”, opera fundamentala a economistului britanic, publicata in 1936 si tradusa in Romania pentru prima data abia in 1970. “In Romania, Keynes nu a mai fost editat de peste 20 de ani si, implicit, n-a mai existat in librarii de peste 20 de ani. Cu alte cuvinte, daca un medic si-ar fi dorit sa afle cum a propus Keynes interventia guvernului in perioade de crize sau de boom economic, fie ar fi comandat cartea intr-o limba straina, fie ar fi renuntat”, spune Bogdan Ungureanu, director executiv al editurii Publica.

    Sugestia lui Ungureanu este ca si in afara perioadelor de criza cum e cea de fata, este necesar ca publicul sa poata avea acces la teoriile economice: “ma refer la publicul larg care vrea sa fie informat si sa poata citi carti de economie fara un abonament la biblioteca ASE”. Colectia lansata de Publica va continua cu lucrari de Paul Krugman, Thorstein Veblen, George Akerlof si Milton Friedman, acesta din urma fiind singurul din care s-a tradus la noi dupa 1989. “Aceste carti trebuie sa existe in librarii. Ele nu vor inregistra neaparat recorduri la vanzari, dar editurile au obligatia morala sa le puna la dispozitia publicului si sa le promoveze”, afirma Ungureanu.

    “Teoria…” lui Keynes nu e simplu de citit; autorul insusi, in prefata la editia franceza din 1936, scria ca e o carte adresata in principal colegilor lui economisti. Pentru cititorul roman, faptul ca are acces la teoria lui Keynes in romaneste e insa o arma in plus in lupta cu confuzia de idei care il intampina la tot pasul. Lectura lui Keynes nu-i poate da un raspuns la intrebarea daca Obama sau Boc au solutiile cele mai bune de iesire din criza, dar cu siguranta il ajuta sa caute raspunsul in cunostinta de cauza.

  • Arta de a garanta credite

    Opera Metropolitana din New York, aflata in criza de lichiditati, a garantat un imprumut de 35 de milioane de dolari de la JP Morgan Chase cu doua lucrari de Chagall, “Triumful muzicii” si “Sursele muzicii”, iar un important membru al Partidului Conservator britanic a oferit ca garantie o pictura de Modigliani in valoare de cateva milioane de euro pentru un credit luat de la Sotheby’s Financial Services. Si celebra fotografa americana Annie Leibovitz a pus ca gaj drepturile de autor asupra lucrarilor sale ca sa-si poata plati creditele ipotecare, iar artistul american Julian Schabel si-a finantat constructia unui bloc de apartamente la New York luand credite garantate cu tablouri de Picasso sau Dali din colectia personala.

    Ideea de a oferi imprumuturi cu garantii in opere de arta nu este noua; de pilda, finantatorul lui Annie Leibovitz, Art Capital Group, exista pe piata de zece ani.  Cel mai mare jucator pe piata imprumuturilor de arta este in prezent Sotheby’s Financial Services, cu o medie anuala a creditelor acordate de peste 170 de milioane de dolari. Proprietarul Art Capital Group, Ian Peck, fost angajat al casei de licitatii Sotheby’s si director al unei galerii din New York, a infiintat compania tocmai pentru a oferi o solutie la problemele de lichiditate de pe piata lucrarilor de arta. Printre primii sai clienti s-au numarat galeriile care aveau nevoie de capital de lucru, deoarece bancile nu voiau sa le imprumute pe baza stocurilor detinute, iar casele de licitatii nu ofereau bani decat in contul unor opere scoase la licitatie.

    In ultima vreme insa, la Art Capital Group s-au obisnuit sa apeleze colectionarii foarte bogati, care anul trecut au imprumutat in total 80 de milioane de dolari, iar anul acesta, dupa cum estimeaza Peck, vor avea nevoie de 120 de milioane de dolari.

  • Spune-mi cu cine te insotesti

     

    La jumatatea lui septembrie, pe cand Wall Street-ul se destrama si institutii financiare venerabile erau ingenuncheate, atmosfera in birourile din Manhattan ale firmei de avocatura Wachtell, Lipton, Rosen & Katz era de sarbatoare.
     
    Dupa un weekend de acorduri fulgeratoare si intalniri de urgenta la Rezerva Federala din New York, directorul executiv John A. Thain si echipa lui de la Merrill Lynch si-au vandut firma de brokeraj cu probleme catre Bank of America, evitand astfel prapastia financiara in care tocmai cazuse Lehman Brothers. Dar inainte sa pecetluiasca tranzactia, avocatii de la Wachtell – cei ce au reprezentat Bank of America – le-au spus celor de la Merrill Lynch ca vor sa stie care va fi dimensiunea bonusurilor pe care Thain si colegii lui le vor incasa la sfarsitul anului. S-a rupt o foaie dintr-o agenda si cineva din echipa Merrill a scris sume de cate opt cifre pentru cei cinci directori de top ai companiei, din care 40 de milioane de dolari doar pentru Thain.
     
    Desi Merrill Lynch sangerase financiar tot anul – si urma s-o mai faca – bonusurile nu erau legate de performante, dupa cum sefii Merrill aveau sa le explice mai tarziu colegilor. Mai degraba erau un fel de comisioane pentru perfectarea tranzactiei, similare cu cele primite de bancherii de investitii pentru cate o lovitura financiara. Thain in special simtea ca ar fi meritat un pachet gras pentru stradaniile din timpul negocierilor, dupa cum sustin cinci indivizi care cunosc situatia in detaliu si care si-au declinat identitatea din cauza relatiilor personale si de afaceri cu cei implicati.
     
    Cateva saptamani mai tarziu, directorul de resurse umane de la Merrill l-a vizitat pe John D. Finnegan, seful comitetului de compensatii din consiliul de conducere al Merrill, si i-a spus de bonusuri, dupa cum spun patru persoane care au fost informate despre discutie. “E o tampenie”, a raspuns Finnegan, directorul executiv al Chubb Group of Insurance Companies. El a considerat ca a cere bonusuri grase insemna atat lacomie, cat si insensibilitate, in special pentru ca Wall Street-ul era intr-o situatie atat de proasta incat devenise foarte probabil ca banii contribuabililor sa fie necesari pentru a-i asigura supravietuirea.
     
    A inceput astfel o dezbatere interna cu privire la bonusul lui Thain; o persoana din apropierea acestuia a spus ca un bonus de 40 de milioane de dolari “nu a fost niciodata subiectul unei discutii serioase”. Chiar si asa, altii de la Merrill au fost iritati de negocierile lui pentru un bonus, ceea ce a contribuit la sfaramarea imaginii construite cu grija a lui John Thain. Episodul a scos la iveala orgoliul nemasurat si sentimentul celor de pe Wall Street ca totul li se cuvine, anticipand multiplele probleme care aveau sa ameninte in cele din urma fuziunea dintre cei doi giganti financiari subminati de criza.
     
    Calificata drept calea de urmat pentru un Wall Street in deriva, fuziunea a oferit Merrill Lynch sansa sa-si revina, dupa pierderi de miliarde de dolari de pe urma sectorului ipotecar, si a dat celor de la Bank of America acces la notorietatea brandului Merrill si la extinsa retea de brokeri a acestui grup financiar, cunoscuti si sub numele de “turma furtunoasa”.
     
    Dar fuziunea, in care Bank of America s-a angajat sa plateasca circa 50 de miliarde de dolari in actiuni pentru Merrill, a ajuns repede impovaratoare. La inceput, cele doua companii luate impreuna erau evaluate la bursa la circa 176 de miliarde de dolari. Azi, cuplul are o capitalizare de piata de doar 39 de miliarde de dolari.
     
    Interviuri cu circa 30 de actuali si fosti executivi si angajati de la Merrill si Bank of America arata cat de gresita a fost aceasta fuziune. Toti au cerut sa nu le fie dezvaluita identitatea, pentru ca fie nu aveau permisiunea bancilor ca sa comenteze, fie semnasera angajamente de confidentialitate cu fostii lor angajatori.
     
    De o parte a baricadei este Thain, care a fost privit drept cineva care a promis Merrill cu mult mai mult decat a oferit de fapt. Desi el a sustinut in repetate randuri ca a contribuit la vindecarea ranilor financiare si la revigorarea moralului in companie, a ajuns de fapt sa se izoleze de cei mai multi dintre directorii de top de aici si nu a reusit sa protejeze firma de o pierdere-soc de 15,3 miliarde de dolari in ultimul trimestru al anului trecut, potrivit catorva actuali si fosti oficiali de rang inalt din interior.

    Aflati in continuare cat a cerut Bank of America ajutor financiar guvernului american.

     

  • Tratament pentru “psihoza recesiunii”

    O femeie al carei sot si-a pierdut slujba de pe Wall Street a inceput sa-si evite prietenii si vecinii din suburbia new yorkeza in care locuia, rusinata de ceea ce ea considera o scadere a statutului ei social.
    O alta femeie instarita, care nu stia daca are destui bani sa-si faca cumparaturile de la bacanie, a refuzat sa manance. Un investitor imobiliar din Manhattan a ajuns atat de ingrozit de panica financiara, incat i-a cerut sotiei – care nu platise facturi in viata ei – sa se ocupe de finantele familiei. Acestia sunt cativa dintre executivii – sau fostii executivi – si sotiile lor care au tinut ocupate paturile, in cicluri de cate zece zile de tratament, la Haven, o clinica exclusivista situata intr-un peisaj victorian din White Plains, New York.
    Ei sufera de ceea ce ar putea finumita psihoza recesiunii; simptomele, incluzand anxietate severa si tendinte suicidare, sunt determinate de economie. Desi afectiunea nu este inserata in nomenclatorul oficial al tulburarilor mentale, ea le este familiara terapeutilor, celor care au deschis linii telefonice pentru sinucigasi si proprietarilor de clinici luxoase ca Haven, care a fost nevoita sa faca angajari luna aceasta, dupa ce numarul de clienti a crescut la 14, de la cinci in august si zece in lunile de toamna. Timp de cateva zile din octombrie, personalul de la Haven le-a interzis pacientilor sa mai urmareasca stirile financiare si a suspendat distributia cotidianului Wall Street Journal, incurajandu-i pe pacienti sa vorbeasca despre vreme sau sa citeasca romane de duzina.
    “Am inregistrat o crestere imensa din cauza climatului economic si a impactului pe care acesta l-a avut asupra unor indivizi din cercurile inalte”, spune doctorul Nabil Kotbi, psihiatrul care conduce Haven. “Pe Wall Street am vazut indivizi care si-au luat de munca mai mult decat puteau duce, numai ca sa nu fie trecuti pe listele de disponibilizari. Cand ajung la noi, ei sunt atat de dusi, incat au nevoie de tratament psihiatric intensiv.”
    Multi dintre acesti noi pacienti s-au bucurat ani de zile nu doar de o prosperitate obisnuita, ci de revarsarea adesea supradimensionata de recompense financiare, emotionale si sociale care au insotit boom-ul economic. Kotbi spune ca multi sufera de “iluzia saraciei” – trecuta in nomenclatorul tulburarilor mentale, asociata cu depresia psihotica – si desi au active de milioane de dolari, se zbat in indoieli de sine, pierdere a puterii si cateodata vinovatie. Trasaturile de personalitate care i-au ajutat odinioara sau care cel putin erau tolerate in mediile lor de lucru – megalomania, maniile, obsesiile, temperamentele vulcanice – s-au transformat in defecte dupa ce au petrecut mai mult timp acasa, spun Kotbi si alti psihiatri.
    Lovitura asupra imaginii de sine pe care le-a dat-o pierderea unui serviciu sau retragerea fortata se traduce adesea in simptome ca dureri de cap, pierderi de memorie, oboseala si dependenta de medicamente.
    Un fost Stapan al Universului care devine depresiv se simte “cel mai prost om din lume”, spune doctorul Phillip Freeman, un psihanalist de la Facultatea de Medicina de la Harvard. “Mai semnificativa decat pierderea totala a memoriei este pierderea totala a imaginii. Umilinta si rusinea sunt probabil mai relevante.” Pe treptele inferioare ale ierarhiei economice, ingrijirea tulburarilor mentale se suprima adesea intr-o economie aflata in suferinta, fiind considerata un lux pe care oamenii nu si-l mai pot permite. Dar solicitarile de ajutor s-au inmultit. Linia telefonica nationala pentru prevenirea sinuciderilor a raportat o crestere cu 30% a apelurilor anul trecut, la 545.851, de la 402.167 cu un an in urma. Richard McKeon, psiholog si expert in sanatate publica, spune ca aceste centre de criza au raportat “o crestere semnificativa a numarului de oameni care ofera motivatii economice” pentru apelurile lor, fie ca e vorba despre pierderea locului de munca, a casei sau despre “teama de toate acestea”.
    La spitalul McLean din Belmont, Massachusetts, unde cantaretul James Taylor a stat o perioada in adolescenta, internarile au fost mai mari cu 30%, ajungand la 513 in decembrie 2008, fata de 393 in decembrie 2007, spune doctorul Joseph Gold, directorul medical al spitalului. La clinica Menninger din Houston, Texas, unde exista un modul pentru “specialis ti in criza”, directorul, dr. Michael Groat, isi aminteste de un pacient ce s-a internat recent pentru ca resimtea o vina coplesitoare dupa ce a dat oamenii afara din compania lui.
    Este imposibil, fireste, sa stabilesti cu precizie numarul fostilor titani financiari suferinzi de psihoze ale recesiunii. Dar Haven, afiliata spitalului NewYork- Presbyterian/Westchester, este in postura unica de a vedea asemenea cazuri, pentru ca a fost infiintata in urma cu sase ani cu oferta ca oamenii bogati si renumiti sa poata merge acolo fara sa le fie divulgata identitatea. Administratorii clinicii spun ca incearca sa combine promisiunea discretiei cu o imunitate profesionala fata de obisnuinta pacientilor bogati si puternici de a da ordine; mai exact sa ramana atenti, de exemplu, la riscul ca pacientii care au fost obisnuiti sa conduca mari companii sa incerce sa isi influenteze si schema de tratament.
    Pacientii de la Haven primesc prosoape si halate pufoase, sampon la discretie, insa nu au voie sa aiba cu ei BlackBerry-uri sau telefoane mobile. Isi pot folosi laptopurile doar daca psihiatrul le permite. Cu exceptia usilor incuiate, totul arata ca un hotel; exista si un mini-teren de golf, insa pacientii au nevoie de aprobarea doctorilor pentru a juca. Cei mai multi pacienti au refuzat sa fie intervievati, chiar fara a-si dezvalui identitatea, dar medicii au relatat povestile lor – cu pastrarea confidentialitatii asupra identitatii – pentru a pune in lumina ceea ce ei considera un motiv de ingrijorare crescanda in zona sanatatii mentale.
    Doctorul Stephen Ferrando, director medical asociat al spitalului NewYork- Presbyterian/Westchester, spune ca exemplul femeii din suburbii cu o problema de statut social a fost un prim indicator pentru “cat de des este vorba nu neaparat despre bani; in meseria noastra este vorba despre destabilizare si dezechilibru”.
    Cazul era interesant si pentru ca respectiva pacienta parea sa absoarba mai mult din trauma psihica decat sotul ei trimis in somaj care, puncteaza Kobi, a primit un pachet compensatoriu de natura sa-i inlocuiasca veniturile pe urmatorii 20 de ani si avea acum “mai mult timp pentru golf”. Dar sotia se plangea ca “in loc sa fie doar ocupat, el a devenit detasat”, spune Kobi. “Cand el lucra, timpul petrecut impreuna era de calitate; acum, doar cantitatea de timp este mare”.
    Ea se blocase, spune el, pe ideea “ce crede comunitatea despre ea si despre copiii ei”. Pe langa depresia si anxietatea cauzate de pierderea locului de munca, psihiatrii de la Haven spun ca au mai vazut si executivi inca in functie care sufera de episoade de manie, determinate de obsesia de a se dovedi apti pentru posturile ocupate, in timp ce altii sunt dati afara. “Sunt atat de ingroziti de ideea de a fidati afara, incat vor sa faca de trei sau chiar patru ori mai multe lucruri decat ar trebui”, spune Kotbi.
    Unul dintre putinii pacienti de la Haven care a acceptat sa fie intervievat, cu conditia sa ramana anonim, a fost un investitor din Manhattan ce a cumparat blocuri si o casa eleganta in East Village in anii ’70, cand fostii proprietari le dadeau aproape pe degeaba. In 2007, pe cand se instala criza ipotecilor, investitorul – care vanduse deja blocurile de locuinte – incerca sa vanda casa unde isi crescuse copiii si s-a mutat in Connecticut cu cea de-a doua sotie.
    Doua contracte de cate patru milioane de dolari i-au cazut pe rand. Era puternic indatorat, isi cumparase deja casa din Connecticut si a fost nevoit sa intre in banii de colegiu ai copiilor. In timp ce premonitiile negre ii cresteau, povesteste el, a inceput sa nu mai manance si sa doarma, trezindu-se intr-o dimineata la ora trei ca sa o implore pe sotia lui, o artista cu putine cunostinte financiare, sa plateasca facturile in locul lui.
    Omul povesteste ca motivele lui de frica s-au inmultit, incluzand si teama ca Pakistanul va anihila lumea intreaga cu o bomba nucleara. Semnatura i-a devenit de nerecunoscut. Pe cand se apropia de 70 de ani, doctorul l-a diagnosticat cu dementa. “Am mai trecut prin recesiuni”, spune investitorul, imbracat cu un elegant pulover pe gat si sacou. “Dar asta e o nebunie.” Dupa ce s-a stabilit ca are o anxietate generalizata si o tulburare depresiva majora cu episoade psihotice, investitorul a urmat doua cicluri de cate zece zile la Haven si a ajuns de la sedinte saptamanale de terapie la sedinte lunare.
    O parte din recuperarea lui s-ar putea sa se datoreze finantelor. Casa lui din oras s-a vandut anul trecut cu 3,7 milioane de dolari.

  • Ghid anticriza: Nu va feriti de concedieri

     

    Indiferent din ce categorie fac parte in privinta politicii de reducere a costurilor, managerii companiilor din Romania recunosc ca resursa umana este prima vizata cand vine vorba de eficienta. Concedierile reprezinta subiectul cel mai delicat, pe care orice manager incearca sa il ascunda prin folosirea unor termeni ca optimizare sau eficientizare, asa cum spune Gabriel Alexandru, vicepresedinte al celui mai mare producator de mezeluri, Cris-Tim, care a renuntat la 5% din personal: “Nu a fost o reducere a personalului din cauza crizei; aceasta masura face parte dintr-un program de eficientizare pe care doar l-am grabit”. Traducerea termenului de eficientizare, pe care il foloseste orice manager in aceasta perioada, se refera la eliminarea activitatilor redundante, a explicat Codrut Pascu: “Una din primele categorii la care se uita managerul este gradul de incarcare cu personal si de acolo va elimina imediat zona de confort – daca pentru un proces muncesc trei persoane si acea munca poate fi facuta de doua, a treia persoana este zona de confort si trebuie sa plece”. Adrian Stanciu, managing director al Human Synergistics, considera ca renuntarea la oameni este principalul mod de a face reduceri masive de costuri. Sau, dupa cum afirma Maria Grapini, sefa producatorului timisorean de textile Pasmatex, “trebuie sa ne restructuram activitatile pe masura bugetului disponibil si sa nu cream iluzii si blocaje, iar asta implica si disponibilizari, fie ca ne place sau nu”.
     
    Numarul companiilor care anunta disponibilizari este in crestere accelerata: daca la sfarsitul anului trecut erau 403.441 de someri, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, numarul lor va creste la mai mult de 700.000 pana la sfarsitul acestui an. Companii precum European Food & Drinks, producatorii de componente auto Takata Petri, Draexlmaier si Leoni, Electrica, Secuiana sau Elcoteq sunt printre cele care au anuntat concedieri in ultima perioada.
     
     
    Una dintre cele mai dure masuri de concediere le-ar putea lua Dacia, care, pe fondul scaderii dramatice a comenzilor atat pe piata interna, cat si la export, ar putea renunta la un intreg schimb, adica la 4.000 de oameni, dupa cum spune seful companiei, François Fourmont.
     
    “O astfel de masura ar avea nu doar un efect asupra companiei, ci si un puternic impact social, deoarece in cazul multora dintre angajatii Dacia e vorba de singurul sustinator al familiei, intr-o zona unde Dacia este poate singurul angajator”, atrage atentia Ernest Virgil Popovici, presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
     
    Odata luata decizia de a concedia angajati, apare un alt mare semn de intrebare: care dintre angajati ar trebui sa plece, cei mai scumpi sau ultimii veniti?
     
    Una dintre masurile contraindicate este, potrivit lui Belciu, concedierea sub presiunea sindicatelor, cand companiile ii lasa pe oameni sa decida cine sta si cine pleaca: “In situatii de acest fel, exista doua categorii de riscuri. Iti pleaca in primul rand oamenii buni, care stiu ca vor putea sa isi gaseasca un alt loc de munca si, pe de alta parte, acest fel de a face concedieri costa, in genere, destul de mult – e vorba de pachetele de compensatii”. Si consultantul financiar Bogdan Baltazar, fost presedinte al BRD, atrage atentia ca managerii trebuie sa ia in calcul investitiile facute in angajati si aiba grija ca, in momentul concedierilor, “sa nu ii piarda pe cei mai buni”.

    Cititi aici mai multe despre solutiile de reducere a costurilor.

     

  • Ghid anticriza: Mai usor cu bonusurile

     

    In companiile unde nu au fost anuntate concedieri, modalitatea de reducere a costurilor cu personalul invocata de cei mai multi dintre manageri este reducerea bonusurilor. “Cine nu da afara taie din beneficii, iar in unele cazuri, ambele variante pot fi puse in aplicare. Este imposibil sa nu vedem in curand reduceri drastice ale beneficiilor extrasalariale”, adauga Florin Rusu, managing director al Global Consulting.
     
    Sunt vizate in principal asigurarile, pensiile private facultative, minutele gratuite incluse in telefonul mobil de la firma sau chiar numarul de kilometri pe care un angajat ii poate parcurge in interes personal cu masina
    de serviciu.
     
    O astfel de miscare este insa privita ca o jumatate de masura de unii dintre consul­tanti. “Sunt niste reduceri penibile. Ele transmit, mai degraba, un mesaj la nivel psihologic. Este unul din modurile prin care angajatorii le spun angajatilor ca lucrurile nu merg bine si ca urmatorul pas ar putea fi concedierea lor”, este de parere Adrian Stanciu.
     
    Alte companii, precum producatorul de medicamente Zentiva, au in vedere o solutie intermediara. Dragos Damian, seful companiei, sustine ideea pastrarii unor locuri de munca vacante pentru o anumita perioada, pentru ca in urma unei analize sa decida asupra oportunitatii de a pastra postul respectiv in organigrama.
     
    Primul anunt de reducere a salariilor la o companie mare din Romania a aparut in decembrie, cand echipa de conducere a grupului Rompetrol a anuntat ca isi va suspenda 20% din veniturile salariale, pentru sase luni, incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009. Masura a fost ulterior extinsa si la alte niveluri de management, dar si in alte companii, managerii ajungand la aceasta masura in urma discutiilor cu angajatii sau sindicatele.
     
    Indiferent de strategia pe care o aleg managerii, concluzia este ca a venit momentul unor reasezari pentru pachetele salariale sau de beneficii, dupa ani in care, sub presiunea nevoii de oameni, acestea au crescut necontrolat.
     
    Consultantul Bogdan Baltazar crede ca acum este cea mai buna ocazie pentru companii sa puna presiune pe angajati astfel incat sa devina mai eficienti. Eficienta care, in domeniul bancar, se traduce printr-o gama mai larga de produse vandute per client, in conditiile in care acest coeficient este in Romania cu mult mai mic decat in alte piete.

    Cititi aici mai multe despre solutiile de reducere a costurilor.

     

  • Ghid anticriza: Renegociati contractele

     

    Contractele de asigurari, chirii, servicii medicale sau orice alt fel de servicii, dar si liniile de credit pot fi puse pe lista de renegocieri pentru ca astfel costurile sa mai scada. “Mai ales la materii prime, materiale… totul, pana la urma, se poate renegocia. La noi, functia asta de negociere n-a prea fost activa – cand toata lumea crestea agresiv, putini au stat cu adevarat la masa sa negocieze un contract. Acum poate fi un bun moment sa faci o selectie mai atenta a furnizorilor”, considera Bogdan Belciu.
    El crede ca in urma discutiilor cu furnizorii, companiile ar putea realiza economii de 10-15%. Cel mai la indemana este deocamdata renegocierea contractelor de chirie pentru spatiile comerciale, solutie care este acum avuta in vedere de toti comerciantii, de la magazine de fashion si lanturi de restaurante pana la grupuri bancare. “In fiecare saptamana avem zece cereri de renegociere. Dezvoltatorul sta alaturi de chiriasi pe timp de criza. O face insa atat cat poate, trebuie sa intelegem ca nici ei nu au de unde lasa foarte mult; valoarea ipotecii pe proprietatea sa scade si trebuie sa vina cu fonduri de acasa”, declara Razvan Gheorghe, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.
     
    Nu doar chiriile din mall-uri sunt subiect de renegocieri, ci si spatiile de birouri. “Sunt multi clienti care vor sa renegocieze contractele de inchiriere. Si noi ne gandim sa facem acest lucru pentru birourile de aici”, spune Ernest Virgil Popovici, fondatorul casei de avocatura Popovici, Nitu si Asociatii, referindu-se la cladirea de birouri Dorobanti 239, dezvoltata de un grup de firme controlat de omul de afaceri Puiu Popoviciu, unde isi are sediul central Petrom.
     
    Analistii pietei imobiliare sunt de parere insa ca este foarte greu pentru companii sa obtina reduceri importante de costuri privind chiriile cu spatiile de birouri, o economie de 5% fiind considerata foarte satisfacatoare.
     
     

     

  • Ghid anticriza: Faceti economii

     

    Alaturi de costurile cu personalul, cea mai des invocata categorie de unde managerii chestionati de BUSINESS Magazin se asteapta sa faca reduceri este reprezentata de consumabile sau utilitati. Sefii de companii au descoperit cu surprindere in ultimele luni cat de multa hartie de copiator foloseau angajatii, cat de scump a devenit curentul electric sau cat de multe erau deplasarile in strainatate care puteau fi foarte bine inlocuite printr-un schimb de e-mailuri. “Exista in orice companie costuri la care se poate renunta in orice moment, dar la care nu s-a renuntat pana acum pentru ca nu era atat de presant”, incearca o explicatie consultantul Adrian Stanciu.
     
    In acest context, managerii trec deseori de la o extrema la alta: “Reducem din echipa, reducem din risipa, in sensul ca daca trebuie sa cumparam ceva astazi, ne gandim mai bine si poate nu mai cumparam deloc”, spune Alexandru Rizea, fondatorul producatorului de mobila Lemet. Rizea admite ca nu poate sa reduca norma de consum, dar poate sa reduca acele cheltuieli pentru activitati care nu sunt vitale pentru productie. Directorul Lemet da ca exemplu faptul ca in 2008 a cumparat ATV-uri si pusti de paintball, dar ca in 2009 “nu doar ca nu mai facem cheltuieli de genul acesta, dar nu mai punem nici anvelope noi”.
     
    Pentru retaileri, principala preocupare nu este reprezentata de costurile cu personalul, ci de pierderile din inventar si de managementul stocurilor, dupa cum afirma Caius Crisan, seful retelei de magazine de tip discount Profi, parte a grupului Louis Delhaize, care detine si lantul de hipermarketuri Cora.
     
    In lipsa puterii finanicare a multinationalelor, antreprenori precum Rainer Exel, fondatorul lantului de magazine de tip discount miniMAX, sau Ion Soloman, proprietarul lantului de supermarketuri Ethos, au gasit alte modalitati de reducere a costurilor. In ultimul trimestru al anului trecut, Exel a subinchiriat o parte din depozitul central al companiei care opereaza reteaua de restaurante fast-food Burger King. Motivatia lui Exel a fost simpla: si-a dat seama ca pentru numarul actual de magazine al retelei ii era suficienta jumatate din suprafata totala a depozitului.
     
    Ion Soloman a mers si mai departe si analizeaza daca se justifica din punct de vedere financiar sa aiba magazine cu program de functionare non-stop sau nu. “Si in ceea ce priveste transportul incercam sa circulam pe anumite rute si la anumite ore si numai la capacitate maxima”, spune Soloman, care a luat si decizia inchiderii unui magazin la Pitesti. Aceasta este o decizie la care comerci­an­tii spera sa nu ajunga niciodata, dar unii nu o mai pot evita, atunci cand nici renegocierea contractelor, nici reducerea costurilor cu personalul sau a celor de functionare nu ajuta la rentabilizarea magazinelor.
     
    Este cazul retelei Spar (operata in Romania in sistem de franciza de distri­bui­torul oradean Astral Impex, detinut de familia Cuc), care a decis in ianuarie sa inchida singurul hipermarket, aflat la Targu-Mures, invocand schimbarea strategiei. Si lantul de supermarketuri G’Market, operat de grupul Anchor, proprietarul centrelor comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania, a inchis un magazin la Bacau care aducea pierderi.
     
     
    Nu doar comertul alimentar da semne de oboseala pe masura ce cresterea consumului populatiei s-a redus vizibil in ultimele luni. Managerii companiilor ce opereaza magazine precum Steilmann, Benvenuti, Leonardo, Springfield, Otter sau Debenhams au inchis deja unitatile neprofitabile sau urmeaza sa ia o astfel de decizie, dupa cum spune Vicentiu Zorzolan, directorul general al AAV Group, “daca nu putem gasi solutii de supravietuire”.
     
    Alaturi de comercianti, industria farmaceutica si cea financiara vor fi cele mai afectate in acest an de procesul de restructurare a retelelor, potrivit consultantilor. “Toate s-au extins haotic, sub presiunea oportunitatilor imediate, si putini sunt cei ce s-au preocupat cu adevarat de eficienta. Probabil ca toti vor parcurge o etapa de rationalizare a retelelor de sucursale”, crede Bogdan Belciu.
     
    Chiar daca bancherilor nu le place sa discute subiectul, este de asteptat ca in acest an retelele bancare sa fie principalele vizate, mai ales ca numai in 2008 au fost deschise 1.000 de unitati noi, numarul total de sucursale si agentii ajungand sa depaseasca 6.500. “In disperarea dupa cota de piata, multe banci s-au extins absolut haotic, mizand ca toate aceste agentii le vor aduce cresteri de volume la nesfarsit”, recunoaste Bogdan Baltazar.
     
    Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, si Sergiu Oprescu, presedintele Alpha Bank, anuntau la finele anului trecut ca vor mai deschide doar punctele de lucru aflate deja in constructie. Tot la sfarsitul anului trecut, Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, anunta ca are in vedere o optimizare a retelei teritoriale, urmand ca in 2009 sa nu mai fie deschise noi unitati si o parte dintre cele care lucreaza in pierdere sa fie inchise. Decizia de a inchide sucursale bancare, pentru a taia costurile, trebuie insa luata cu mare atentie, considera Baltazar, pentru ca investitiile pe care le-au presupus la deschidere n-au fost deloc mici. “Au cheltuit enorm de multi bani pentru a le avea – si acum mai mult ar pierde decat ar castiga daca le inchid”, considera fostul presedinte al BRD.

    Cititi aici mai multe despre solutiile de reducere a costurilor.