BusinessMagazin

Category: Special

  • NYTIMES: RDG, distrusa si la 20 de ani de la caderea Zidului

    In acest al 20-lea an de la caderea Zidului Berlinului, guvernul
    cancelarului Angela Merkel se pregateste pentru o serie de
    celebrari si comemorari pana la aniversarea din noiembrie.
    Scenariul oficial al revigorarii landurilor din est a fost reluat
    si de presedintele american Barack Obama in recenta lui vizita in
    Dresda, reconstruita in toata splendoarea sa. Dar in afara catorva
    orase mari, ca Dresda, Leipzig sau Berlin, in fostele orase miniere
    din est, cum e si cazul Hoyerswerda, povestea declinului si a
    parasirii nu s-a schimbat.


    Nu departe de cele cateva centre urbane inca in verva, traficul
    e adesea sporadic pe autostrazile proaspat finisate, iar noaptea,
    in anumite zone din Mecklenburg- Pomerania de Vest din nordul tarii
    abia daca se mai zareste cate o lumina de o parte si alta a
    celebrelor Autobahn. Intr-un cantec popular in urma cu cativa ani,
    artistul Rainald Grebe descria senzatia de singuratate cantand “Ma
    simt atat de gol azi, ma simt Brandenburg”, referindu-se la fostul
    land est-german care inconjoara Berlinul. Ziarele vorbesc, pe de o
    parte, despre intoarcerea haitelor de lupi in Saxonia de-a lungul
    granitei poloneze si, pe de alta parte, despre continua migratie a
    celor tineri si a celor educati spre oportunitatile mai numeroase
    din Vest. Cand oficialii guvernului german si-au prezentat la
    jumatatea lunii iunie raportul anual cu privire la stadiul
    unificarii si la incercarile de a recupera decalajul Estului fata
    de Vest, tabloul pe care ei l-au pictat a fost eminamente pozitiv,
    dar nu chiar complet.

    Guvernul a raportat corect ca a cheltuit, numai intre 2006 si
    2008, peste 60 de miliarde de dolari ca sa sprijine afacerile si sa
    edifice infrastructura. Iar activitatea economica per persoana a
    crescut la 71% din cea a sectorului vestic, de la 67% in timpul
    acestui deceniu. “Gratie dezvoltarii economice pozitive, Estul este
    in cea mai buna pozitie de convergenta cu Vestul”, a spus Wolfgang
    Tiefensee, ministrul responsabil cu dezvoltarea fostelor state
    est-germane. “Decalajul se restrange.” El se restrange in parte
    pentru ca pionierii exporturilor, care au fost cel mai aprig loviti
    de criza din economie, sunt in Vest, iar recuperarea decalajului se
    face astfel de sus in jos. Somajul in fosta Germanie de Est ramane
    dublu fata de cel din Vest. In unele regiuni, numarul femeilor
    intre 20 si 30 de ani a scazut cu peste 30%. In total, aproape 1,7
    milioane de oameni au parasit fosta RDG de la caderea Zidului
    Berlinului – circa 12% din populatie, un proces in desfasurare inca
    dinainte de criza economica. Iar declinul demografic ameninta sa se
    accentueze, ca rezultat al bombei demografice cu ceas cunoscute sub
    numele de “sincopa”, care a urmat dupa prabusirea comunismului.


    Aflati aici de ce s-a prabusit rata nasterilor din Germania de Est
    dupa caderea zidului Berlinului

  • Top BM: Cele mai scumpe vinuri vandute in Romania (VIDEO)

    |n lipsa unor specialisti independenti, care sa evalueze editiile si sa recomande cumparatorilor in ce sa investeasca (asa cum exista de pilda in Franta), clientii romani trebuie sa se bazeze pe evaluarile magazinelor. Topul celor mai scumpe vinuri vandute a fost realizat luand in considerare trei magazine de specialitate din categoria premium. Doar doua dintre ele, Le Manoir (care vinde delicatese si vinuri) si Vinexpert, au intrat in top, primul dominandu-l pe cel de-al doilea. O mentiune importanta ar fi ca pretul e o garantie a calitatii, insa si un vin mai ieftin poate fi o investitie buna.

    Trei dintre cele mai scumpe vinuri vandute in magazine sunt celebrele Chateau Pétrus, varful fiind ocupat de un Pétrus din anul 1975, de 12.000 lei sticla (75 cl), vandut de Le Manoir in 2008.

    “Chateau Pétrus este cel mai celebru vin din Bordeaux, chiar si din Franta. Cel din 1975 a fost cotat de catre Robert Parker (cel mai infl uent critic din lume al vinurilor frantuzesti) cu 98 de puncte din 100 si prezinta un potential de pastrare de peste 50 de ani, perioada in care se imbunatateste”, spune Cristian Preotu, proprietar Le Manoir. “Este deci un vin foarte bun, foarte rar si automat foarte scump, care de obicei se gaseste la casele de licitatii celebre”.

    Contrar unei opinii raspandite, vechimea nu e intotdeauna criteriul de baza in evaluarea unui vin. Calitatea lui depinde de recolta din anul fabricatiei si de momentul “vietii” in care e scos la vanzare. Astfel, vinurile rosii pot atinge varsta optima la opt ani, iar cele albe la doi ani, dupa care incep sa isi piarda din calitati. |n cazul vinurilor de lux, aceasta varsta poate fi atinsa chiar si dupa 50 de ani. Pretul inseamna, asadar, o combinatie intre selectie, an si renume.

    Chateau Pétrus din 1975, o opera de arta in lumea vinurilor, a fost achizitionat de un colectionar roman. “Pentru mine a fost o provocare vanzarea acestui vin. Am vandut multe vinuri scumpe, dar acesta se diferentiaza si prin raritatea lui, din acest motiv putem vorbi de o opera de arta in lumea vinurilor”, spune Preotu. Clientii magazinelor sale sunt in proportie de 90% clienti particulari, restul de 10% fiind restaurante din Bucuresti.

    |n topul romanesc al celor mai scumpe vinuri vandute urmeaza, in ordine descrescatoare, un Mouton Rothschild, 1999 D.O.C. Pauillac (3 litri), cu 10.500 de lei sticla si un Chateau Pétrus 1986 D.O.C. Pomerol 75 cl, cu 5.800 de lei sticla, ambele de la Le Manoir. Sticlele mari ale vinurilor , precum cea de 3 litri Mouton Rothschild, sunt facute in serii foarte mici de cateva sute de bucati.
    “Mouton Rothschild este un Premier Grand Cru Classe din 1855, care face parte din aristocratia vinurilor de Bordeaux si este o referinta a restaurantelor celebre din lume”, sustine Preotu. Anul trecut, Le Manoir a vandut peste 500 de sticle din Mouton Rothschild D.O.C. Pauillac (din mai multi ani, de la 1999 la 2005, cu preturi intre 1.200 de lei/sticla si 3.900).
    Sticlele din topul valoric sunt speciale si rare, iar cantitatile vandute sunt o sticla- doua, in general.

    Alt Pétrus, din 1997, a fost vandut de Vinexpert, cu 5.797 de lei. |n reteaua magazinelor Vinexpert, dupa Chateau Pétrus 1997, al doilea cel mai scump vin vandut este un Mouton Rothschild din 1995, A. O. C. Pauillac, cu pretul de 1.890 de lei, urmat de Haut Brion Rouge 1978 A.O.C. Pessac Leognan, cu 1.678 de lei. Din categoria premium se mai pot enumera Chateau Cheval Blanc 2001 A.O.C. St. Emilion (1.650 de lei) si Chateau Angelus 2005 A.O.C. St. Emilion (1.550 de lei).

    Cat despre cele mai bine vandute, indiferent de pret, topul cantitativ e condus de vinurile frantuzesti, apoi vinurile din Lumea Noua si cele romanesti, spaniole sau italienesti. “|n trecut, vinurile romanesti dominau preferintele publicului de la noi”, spune Catalin Paduraru, fondator si actionar al Vinexpert. “Astazi, vorbim de o balanta echilibrata, de alegeri mai nuantate ale iubitorilor de vin, cu criterii mai fi ne decat originea sau pretul”, adauga el. “Vinurile mai bune sunt si mai subtile. Contactul cu vinurile mari ale lumii a modifi cat orizontul de asteptare al romanilor. Astazi, se cer vinuri care sa se potriveasca strict unor memo-uri sau altele care sa poata fi baute de placere. Unele dintre ele sunt valorizate in subconstient si datorita numelui , ca Chateau Margaux, de pilda.”
    La Vinexpert, cele mai bine vandute vinuri romanesti sunt seriile limitate de la DaVino, Carl Reh, precum si vinurile premium Prince Stirbey, Crame Recas, Halewood, Rotenberg. Cel mai scump si mai vechi vin romanesc de vinoteca este un Cabernet Sauvignon de la Murfatlar din 1937, care se vinde cu 3.200 de lei, in timp ce cel mai scump vin romanesc nou este de la Carl Reh Winery, La Cetate Magnum Shiraz, cu 380 de lei. Magazinul care nu a intrat in top cinci este si cel mai nou deschis, Gourmandise Traiteur, care vinde atat delicatese, cat si vinuri. |n topul sau propriu, care contabilizeaza cele mai scumpe vinuri vandute din ianuarie pana acum, conduce un Chateau Margaux 1988, cu 2.300 de lei, cel mai scump de pe rafturile din magazin ramanand tot un Pétrus (1977), inca nevandut, care costa 5.100 de lei.
    Chateau Margaux a fost unul dintre cele patru vinuri care au obtinut titlul Premier Cru in clasamentul Bordeaux din 1855. Vinul facut in Margaux, pe malul stang al estuarului Garonne, regiunea Médoc, este printre cele mai prestigioase vinuri din lume.

     

    Piata vinului poate parea plina de paradoxuri. Un vin din 2005 poate fi si de 3-4 ori mai scump decat unul mai vechi, din 2000 sau 1996. Asta pentru ca anul 2005 e considerat un “millésime”, adica unul dintre cei mai buni, mai ales pentru zona Bordeaux. Si cum Pétrus este un Bordeaux, “o sticla din 2005 poate fi 8.000 de euro, in timp ce una din 2003 doar 6.000 de euro”, explica Sebastian Soltan, proprietarul Gourmandise Traiteur. Vinurile din Franta merg cel mai bine in magazinul deschis anul acesta de Soltan, urmate de cele romanesti si italienesti. Chateau Cantemerle (190 de lei) si Les Alées de Cantemerle (60 de sticle in 2 luni) sunt cele care au fost cel mai bine vandute.

    “Chateau Cantemerle e un vin sec, bazat pe Cabernet Sauvignon in general, aspru, puternic, dar in acelasi timp e foarte complex si chiar un necunoscator poate recunoaste multe arome. Apoi sunt oameni care cunosc acest vin, stiu preturile din afara si aici li s-a parut convenabil, deci au cumparat mai mult.” Asadar, sintagma “cele mai vandute” poate insemna o cantitate mai mare cumparata de aceeasi persoana, fapt care face statistica unui magazin nerelevanta pentru preferintele romanilor. Mai ales ca in cazul colectionarilor functioneaza principiul “nu lua doar o sticla dintr-un vin bun”.
    Desi spune in gluma ca nu stie cum e altfel decat in perioada de criza, Soltan observa deja ca s-a schimbat trendul: “Clientii prefera sa cumpere putin, dar testeaza noutatile”. Solutia ar fi deci improspatarea periodica a ofertei.
    Cristian Preotu, Le Manoir, estimeaza ca piata vinurilor premium va fi in stagnare anul acesta, insa cotele de piata vor fi impartite intre mai putini comercianti: “Clientii vinurilor premium sunt cunoscatori care foarte greu s-ar intoarce la o calitate inferioara, chiar daca . Piata vinului imbuteliat in general va fi in crestere, fi indca din punctul meu de vedere Romania nu a ajuns inca la o viteza de croaziera pe partea aceasta”.
     

  • ALERTA PENTRU ROMANIA: Nici macar India nu mai e ce-a fost

    Sumit Sapra face parte din acea generatie ambitioasa si nerabdatoare de tineri indieni care s-au afirmat pe valul cresterii economice globale. In cinci ani, el si-a schimbat locul de munca de trei ori, iar salariul i-a crescut de patru ori.

    Chiar si cand a fost multumit de munca sa, si-a pastrat CV-ul activ pe site-urile de recrutare, pentru cazul cand ar aparea oferte mai bune. Si a spart o multime de bani. In trei ani si-a cumparat trei masini, urcand tot mai sus pe scara luxului. Pentru escapadele de weekend si-a cumparat o motocicleta.

    Ultima si cea mai bine platita slujba a lui Sapra a fost la sediul din India al diviziei financiare a General Electric care se ocupa cu proiecte de investitii in energia Indiei. Dar in decembrie anul trecut, finantarile din strainatate s-au oprit, iar Sapra, cu toate rezultatele lui bune, a fost concediat. “Inainte era vorba despre bani din abundenta care gaseau doar cateva proiecte de finantat”, spune Sapra, 30 de ani, despre schimbarea care a venit aproape peste noapte. “Acum e invers.” Cu putini ani in urma, santierele zumzaiau incontinuu 24 de ore din 24, echipe de muncitori lucrau si noaptea, infulecand pe apucate, cocotati pe utilaje inca de cand mijeau zorile. Acum, proiectele imobiliare sunt incremenite. Piata de arta odinioara in expansiune a inceput sa stagneze. Iar specialistii cu CV-uri impresionante, precum Sumit Sapra, au ajuns someri sau accepta reduceri de salarii ca sa-si poata pastra locurile de munca.

     

    Cresterea fantastica a Indiei din ultimii cinci ani a fost alimentata in mare parte de infuziile masive de lichiditati si de investitii. Circa 39% din PIB-ul tarii in anul fiscal 2008 (incheiat la 31 martie) a fost reprezentat de investitii, in crestere fata de 25% in anul anterior. La apogeu, peste o treime din investitii veneau din exterior, potrivit Credit Suisse. Dar in ultimele trei luni ale anului trecut, imprumuturile straine si investitiile directe au scazut cu aproape o treime, pana la cel mai redus nivel din mai bine de doi ani. Intr-un raport recent, Fondul Monetar International estima ca firmele indiene erau printre cele mai vulnerabile, dupa cele americane, din cauza ca se imprumutasera masiv in timpul boom-ului. Folosind date ale agentiei de rating Moody’s, FMI a estimat intr-un raport recent ca rata incapacitatilor de plata in randul companiilor nefi nanciare din Asia de Sud ar putea ajunge la 20% in anul fiscal 2009, fata de estimarea de 4,2% de acum un an. (In randul companiilor americane, rata ar urma sa fie de 23%.)
    Declinul investitiilor straine a lovit puternic sectoare ca imobiliarele, productia de marfuri, infrastructura si chiar si arta, care fusese impulsionata de pretentiile noilor imbogatiti de aici si din strainatate. In ultimul trimestru al lui 2008, rata de crestere economica s-a redus la 5,3%, cea mai scazuta din ultimii cinci ani. Cererea de consum, in special in zona rurala, a mentinut economia in miscare, dar o secare brusca a finantarilor din exterior ar face mult mai dificil pentru India sa-si mentina o rata de crestere economica suficient de mare ca sa poata scoate din saracie sute de milioane de oameni. “Daca India vrea sa se intoarca la rate de crestere de 8-9%, investitiile private si creditele ieftine sunt esentiale”, spune Jahangir Aziz, economistul-sef pentru India al JP Morgan Chase. Autoritatile indiene sustin ca in anul fiscal inceput la 1 aprilie se va inregistra o rata de crestere de 6%, dar FMI estimeaza doar 4,5%.
    Ca sa umple golul lasat de investitiile straine, guvernul cheltuieste mai mult pentru infrastructura si pentru programe sociale. Banca Rezervelor din India, banca centrala, a redus dobanda de referinta, dar costul creditelor nu a scazut pe masura.

    Dupa o scadere naucitoare de 58% a pietei de capital anul trecut, bursa a urcat cu 42% fata de minimul atins in luna martie, iar actiunile listate au inceput sa atraga ceva capital din strainatate. Dar economistii ca Aziz spun ca guvernul trebuie sa faca mult mai mult, cu toate ca putini se asteapta la interventii majore pana dupa alegerile parlamentare si dupa instaurarea unui nou guvern, la sfarsitul lunii mai sau inceputul lui iunie.

    Intre timp, activitatea in Gurgaon a incetinit radical. Putin langa autostrada care vine de la New Delhi, un imens crater marcheaza locul in care cel mai mare dezvoltator din tara, DLF, avea de gand sa ridice cel mai mare mall din tara, Mall of India. Oficialii DLF spun ca s-ar putea sa reduca dimensiunea mall-ului si sa adauge spatii de birouri care sa inlocuiasca spatiul care era planificat pentru retail.
    In timpul boom-ului, DLF a construit multe dintre proiectele ce au transformat Gurgaonul dintr-un satuc amortit intr-un oras in expansiune, devenit cartier general pentru companii ca Ericsson sau IBM in India. DLF s-a indreptat spre creditori si investitori din strainatate, ca D.E Shaw, o firma de investitii din New York, pentru ca acestia ofereau bani “la dobanzi mici si in cantitati mari”, spune Rajeev Talwar, directorul executiv al filialei DLF din New Delhi. “Azi nu avem de ales si trebuie sa mergem la bancile indiene.”

    Dar creditorii din tara au devenit mai reticenti la ideea de a rostogoli creditele, iar dobanzile pe care ei le pretind fac ca proiectele sa devina nefezabile. Luna aceasta, DLF a raportat ca profitul i s-a diminuat cu 92% in primul trimestru al anului.
    Unul dintre subcontractori, Suni Kumar Verma, care furnizeaza marmura pentru constructorii din Gurgaon, spune ca afacerile ii merg atat de prost, incat jumatate din cei 40 de muncitori au fost trimisi la casele lor din Bihar, o provincie saraca din est, unde nu aveau mari sperante sa gaseasca de munca. “Tot ce pot sa faca e sa stea, sa manance si sa doarma”, spune Verma.
    Piata de arta reflecta colapsul investitiilor de la celalalt capat al spectrului bogatiei. In ultimii ani, proprietarii de galerii nu aveau nevoie sa-si cultive un public. Banii nu erau o problema. Multi artisti scoteau opere pe banda rulanta. Nu doar colectionarii veterani se inghesuiau pentru lozurile cele mari, cum ar fi o pictura de M.F. Husain, spre exemplu, sau una de V.S. Gaitonde, dar piesele de categorie mijlocie, in jurul a 100.000 de dolari, atrageau si ele destui clienti. “Erau cozi. Expozitiile se vindeau inainte de fi vernisate. Eram toti pe val”, spune Arun Vadehra, care detine doua galerii dedicate artei moderne si contemporane in Delhi si o a treia in Londra.

    In industrie, companiile exportatoare au fost puternic afectate – slefuitorii de diamante si fabricile de textile, spre exemplu, functioneaza mult sub capacitate. Piata muncii este o alta victima. Nu cu mult timp in urma, pe cand o gramada de bani erau disponibili si doar o mana de specialisti erau pe piata, salariile au explodat. Acum e invers, dupa cum spune Sapra, fostul angajat de la GE. El si-a cautat de munca timp de mai multe luni si doar luna trecuta a primit un raspuns de la cativa potentiali angajatori. Ca multi dintre colegii lui, si el spune ca probabil va trebui sa se multumeasca de acum cu mai putini bani decat castiga anterior, in ciuda diplomei de master pe care a castigat-o la prestigiosul Institut Indian de Management.

    In vremurile bune, spune el, a investit niste bani in imobiliare. Acum ar prefera sa nu stie cum se mai simt proprietatile lui. Spune ca il deprima. Si Sapra nu e singurul care-si indreapta privirea in alta parte. Cu exceptia catorva capitole, precum preturile alimentelor, politicienii nu au vorbit prea mult despre economie in aceasta campanie. Ajay Shah, economist si editorialist, spune ca problema urmatorului guvern va fi sa reanimeze “instinctul de animal” al sectorului privat, eliminand restrictiile impuse investitiilor, relaxand reglementarile fi nanciare si plasand bani in infrastructura. Dar avand in vedere haotica politica de coalitii din India, e greu de estimat si cine va veni la putere, cu atat mai putin ce vor face alesii odata ajunsi acolo.
     

  • Anatomia lui Michael – GALERIE FOTO

    Dupa ce CNN – si dupa el, sute de alte site-uri – au postat joia trecuta secvente filmate la ultima repetitie pe care Michael Jackson a mai apucat s-o faca pentru concertele de la Londra, sutele de comentarii aparute in primul sfert de ora pe site-uri s-au impartit distinct in doua categorii sensibil egale ca pondere: unele s-au entuziasmat de energia si sprinteneala afisate pe scena de megastar, celelalte s-au indignat ca un om atat de slabit fizic si iesit din forma a acceptat sa sustina 50 de concerte, atatea cate ii cerea contractul.

    Daca atatia au vazut intr-unul si acelasi clip lucruri diametral opuse nu e numai fiindca acel clip e scurt si neclar, ci pentru ca e imposibil de iesit din ambiguitatea continua pe care Michael Jackson a reusit s-o intretina in perceptia publicului timp de aproape 20 de ani, de la primele acuzatii de pedofilie, primele operatii estetice si primele manifestari ale tendintelor de a se proiecta pe sine drept o figura mesianica, neinteleasa, la polul opus fata de seninatatea simpla a primilor lui ani de cariera muzicala. Pentru orice afirmatie care se poate face despre viata si opera megastarului exista cate o afirmatie contrara, iar ambele isi gasesc argumente si sustinatori deopotriva de vehementi, intr-un mod aproape fara echivalent in lumea celebritatilor. De pilda: faptul ca are acum fani la fel de infocati precum erau fanii din anii ‘80 sau ‘90 dovedeste ca eticheta de “regele muzicii pop” e corecta – ba nu, de fapt a avut un singur album valoros, poate doua, dupa care n-a mai evoluat. Sau: a vrut sa-si albeasca pielea, sa se transforme fizic in ceva ce nu era – nu, de fapt suferea de vitiligo, iar operatiile estetice le-a facut de nevoie, in urma unor accidente pe scena.

    Astfel de controverse ofera material enorm pentru un studiu de caz asupra modului cum o serie de teme si obsesii asumate de societatea americana au fost asociate de media cu persoana unui artist, spre a produce o figura iconica a pop-culturii globale. Probabil suna pretentios; daca detaliem insa lucrurile, vom vedea ca ele nu au sens decat vazute asa, in ansamblu. Prestigiul mediatic si relevanta comerciala ale lui Jackson ar fi fost infinit mai mici daca elementele de mai jos nu s-ar fi conjugat de-a lungul vietii lui si acum.

    1. CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA Un redactor de la Hollywood Today isi aminteste despre clipul video pentru “Billie Jean”, filmat in 1983, ca initial ar fi trebuit sa apara acolo si eroina din cantec, dar s-a renuntat, pentru ca scenaristii nu stiau daca era mai bine ca ea sa fie alba sau de culoare. “Daca ar fi fost de culoare, ar fi indepartat probabil publicul alb care aprecia in numar tot mai mare muzica lui Michael. Daca ar fi fost alba, i-ar fi putut supara pe fanii de culoare.” Toti comentatorii care isi amintesc ce popularitate a avut piesa respectiva in acea vreme o iau ca reper pentru forta ei de a placea in egala masura albilor si negrilor. Nu e vorba ca alti muzicieni de culoare n-ar fi mai fost apreciati pana atunci de publicul alb, ci de raza de actiune a ceea ce s-a intamplat, gratie in special difuzarii intense la MT V a clipurilor lui. Multi vad azi in cel mai mic dintre fratii Jackson o carisma de aceeasi natura cu a presedintelui Barack Obama, votat si de albi, si de negri. Americani albi care spun ca gratie lui Michael au descoperit retroactiv Motownul; americani de culoare care ii atribuie lui Jackson faptul ca mixtura lui de disco, pop, funk si soul din albumele din anii ‘80 a fost eficienta in daramarea deodata a mai multor bariere de receptare a muzicii. Ulterior, colaborarea cu chitaristi ca Eddie van Halen, Slash de la Guns and Roses si Santana a adaugat si rockul in mixtura, iar editia de anul trecut a albumului “Thriller” i-a adus in joc si pe rapperii Akon si Will.i.am.

    Nuanta spectaculoasa si scandaloasa a acestui efort de acoperire a cat mai multe categorii deodata a fost ca Michael Jackson a sfarsit prin a incerca pe propria piele acelasi lucru, transformandu-si treptat si radical aparenta fizica; probabil cel mai cunoscut comentariu pe aceasta tema, spus de un jurnalist, suna asa: “Numai in America poti sa te nasti ca barbat de culoare si sa ajungi o femeie alba”. Ca Jackson a incetat sa mai fie considerat “unul de-al negrilor” o dovedeste zadarnica sa incercare de a vedea rasism in faptul ca Sony a incetat prea repede sa-i mai promoveze albumul “Invincible” din 2001, ca si acuzatiile ca revizuirea trasaturilor si albirea pielii ar fi tradat de fapt un rasism intors asupra propriei persoane. Lucrurile n-au mers insa niciodata asa de departe incat afro-americanii sa-l renege. Gala BET (Black Entertainment Television) din zilele de dupa moartea sa i-a fost dedicata aproape cu totul lui si familiei Jackson, iar o cercetare a centrului Pew arata ca afro-americanii au urmarit cu mult mai multa atentie decat americanii albi stirile despre el in perioada 26-29 iunie: opt din zece persoane de culoare, fata de 22% dintre albi.

     

    O moarte rentabila

    SELF-MADE MAN
    PETER PAN vs. FRANKENSTEIN
    PASAREA PHOENIX
    CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA

  • Cel mai formidabil bloc economic al lumii

    Uniunea Europeana este un experiment extraordinar de impartire a suveranitatii, de creare a unei zone de pace care se intinde acum din Marea Britanie si pana in Balcani. Uniunea celor 27 de state este cel mai formidabil bloc economic al lumii, cumuland 491 de milioane de oameni intr-o piata integrata care produce aproape cu o treime mai mult decat Statele Unite.

    Dar criza economica globala a aratat fara tagada ca Uniunea Europeana e inca mai putin decat suma membrilor sai. Criza a pus Uniunea in fata celei mai mari provocari de pana acum si chiar si multi dintre eurooptimistii convinsi cred ca a cam picat acest test. Liderii europeni, concentrati pe chestiuni de politici interne, sunt in dezacord cu privire la ce ar trebui facut pentru combaterea crizei. Nu s-au inteles cu privire la cat de mult trebuie stimulata economia. Se contrazic daca Banca Centrala Europeana ar trebui sa se preocupe mai mult de recesiunea acuta sau de viitoarea inflatie. Si s-au grabit sa protejeze locurile de munca din pietele proprii in dauna celor din celelalte state membre.

    Recentele alegeri europarlamentare i ncheiate la 7 iunie au eliminat orice dubiu. Au votat doar 43% dintre europeni – un minim istoric, in ciuda crizei financiare si a votului obligatoriu din unele state membre. Partidele de extrema dreapta, care se opun Uniunii si imigrantilor veniti din statele membre mai sarace, au inregistrat scoruri considerabile, la fel ca si ecologistii. Cei ce totusi s-au dus la vot au avut in vedere in mare parte probleme de politica interna.

    Clasa conducatoare a Americii e subminata de razboaie intestine, iar modelul economic american al pietei libere, slab reglementate, este puternic contestat, astfel incat Europa are un cuvant mai greu de spus. “Modelul european” al interventionismului semnificativ al guvernului in economie, care propune reglementarea pietelor financiare, a industriei si a pietei muncii si sisteme generoase de pensii si de asigurari medicale gestionate de catre stat este deja laudat in unele cercuri ca o alternativa devenita brusc viabila la capitalismul de stil anglo-american.

    Dar, desi criza ipotecilor secundare a inceput in Statele Unite, Europa a suferit sensibil mai mult. Fondul Monetar International estimeaza ca bancile europene detineau mai multe active toxice decat cele americane, desi si-au ajustat mai putin decat acestea valoarea contabila a activelor. Deficitele bugetare cresc, iar somajul, in special in randul tinerilor, este deja la maximul ultimilor 10 ani. Si cum reactia la criza se impiedica de disensiunile din UE, multi economisti se asteapta acum ca efectele problemelor sa dureze aici mai mult decat peste Atlantic.

    “Suntem in toiul unei crize foarte severe”, spune Joschka Fischer, politician al Partidului Verzilor si fost ministru de externe al Germaniei. “Avem o lipsa cronica de lideri si suntem prinsi exact in mijlocul vartejului”. Principala infruntare in interiorul Uniunii a fost intotdeauna intre prioritatile nationale si interesele comunitare. Cedarea drepturilor si a atributelor puterii nationale – asupra monedei, a schimburilor comerciale, a regulamentelor vamale – nu a fost niciodata un lucru simplu, nici chiar in vremurile bune. In cele rele, cum e actuala criza, politicile nationale iau fata interesului comun. Liderii actioneaza ca sa protejeze industriile locale, muncitorii si electoratul, cu pretul sacrificarii celor din alte state. Muncitorii sunt nemultumiti din cauza sacrificiilor pe care simt ca trebuie sa le faca din cauza imigrantilor.

    La fabrica de anvelope Goodyear Dunlop din Amiens, nordul Frantei, Thierry Fagot, 36 de ani, isi pierde locul de munca pe care l-a avut vreme de 13 ani. El priveste competitia din interiorul Uniunii ca una dintre explicatiile pentru ce se intampla.

  • Cum s-a prabusit piata imobiliara chineza

    In vremurile bune, pe la inceputul lui 2007, bancherii de la
    Merrill Lynch, Deutsche Bank si alte grupuri financiare au mizat pe
    Xu Jiayin, un mogul imobiliar care se presupunea ca va deveni
    urmatorul miliardar al Chinei. Ei i-au imprumutat 400 de milioane
    de dolari companiei lui Xu, l-au incurajat sa cumpere suprafete
    mari de teren, iar la inceputul lui 2008 i-au promovat o emisiune
    initiala de actiuni a companiei sale Evergrande Real Estate Group
    din Hong Kong, emisiune in valoare de 2,1 miliarde de dolari.

    Un an mai tarziu, piata imobiliara a Chinei era prabusita,
    Evergrande era inglodata in datorii, iar bancherii de pe Wall
    Street se confruntau cu mari pierderi, pentru ca firma chinezeasca
    nu a vandut nicio actiune investitorilor.

    Acum, spun analistii, Evergrande a devenit un simbol al erei de
    investitii fara capatai din China, cand bancherii internationali,
    brokerii si managerii de fonduri de investitii cu grad ridicat de
    risc s-au repezit aici sperand sa profite de pe urma celui mai mare
    boom in constructii din lume. Din cauza pariurilor pe termen scurt,
    cateodata chiar hazardate, pe piata imobiliara a Chinei, unele
    dintre cele mai mari institutii financiare ale lumii ar putea sa fi
    pierdut pana la 10 miliarde de dolari, calculeaza analistii. “Au
    fost lacomi”, spune Andy Xie, un economist independent care a
    lucrat ca economist-sef la filiala Morgan Stanley din China. “Toti
    se grabeau sa faca bani repede la bursa. Asa ca le spuneau
    dezvoltatorilor sa mearga si sa cumpere si mai mult pamant. Si asa
    au ruinat o gramada de companii bune.”

    Desi e inca neclara amploarea dezastrului imobiliar – vanzarile
    si-au revenit usor dupa ce s-au prabusit cu peste 50% in unele
    orase – investitiile in marile proiecte imobiliare s-au oprit. Ce
    este clar e ca boom-ul a fost alimentat partial de investitorii
    straini, care in ultimii patru ani au pompat zeci de miliarde de
    dolari in piata imobiliara chinezeasca, cumparand cladiri de
    birouri, vile luxoase si participatii la marii dezvoltatori. Un
    fond imobiliar al Morgan Stanley a cumparat un turn in Shanghai
    pentru peste 240 de milioane de dolari; grupul Carlyle a cumparat
    vile de lux; in 2008, J.P. Morgan Asset Management detinea 12% din
    R&F Properties, un mare dezvoltator chinez. Ca sa scoata
    profituri mari, multi investitori straini s-au folosit de
    instrumente complexe de investitii offshore, precum obligatiunile
    convertibile si actiunile preferentiale, ceea ce le-a oferit
    avantaje fiscale si le-a permis sa ocoleasca mai usor controlul
    strict al Beijingului in ce priveste investitiile in companiile
    chinezesti. Adeseori, pentru a eluda taxele, investitiile erau
    derulate prin intermediul unor firme din teritorii ca Insulele
    Cayman sau Insulele Virgine.

    Un instrument preferat de joaca au fost tranzactiile cu actiuni
    inainte de emisiunea initiala de la bursa. Plini de lichiditati,
    investitorii straini emiteau obligatiuni convertibile prin
    intermediul unei entitati offshore, ca metoda de a investi sute de
    milioane de dolari intr-un dezvoltator imobiliar chinez. Cand
    dezvoltatorul era pregatit sa vanda actiuni in Hong Kong, el platea
    inapoi investitia sau obligatiunile initiale dand investitorului
    strain actiuni inainte de emisiune, la un pret preferential.

    Analistii spun ca investitorii straini au devenit tot mai agresivi
    in astfel de tranzactii, uneori nemailuand in calcul riscurile. De
    obicei, investitorul gasea un dezvoltator, pompa sume mari in
    companie prin intermediul vehiculelor de investitii offshore,
    incuraja dezvoltatorul sa foloseasca banii ca sa cumpere suprafete
    mari de teren care sa creasca valoarea companiei, apoi il pregatea
    pentru o oferta publica initiala (IP O) la bursa din Hong Kong. La
    mai putin de un an de la oferta de actiuni, multi investitori aveau
    de gand sa-si faca exitul vanzandu-si actiunile cu un profit
    imens.

    Investitorii au sperat sa profite si de pe urma monedei chinezesti,
    yuanul, care se aprecia in fata dolarului si atragea si mai mult
    capital speculativ in piata imobiliara.
    “Unele dintre obligatiunile convertibile erau foarte complicate”,
    spune Richard Sun, partener la biroul din Hong Kong al
    PricewaterhouseCoopers (PwC).
    Strategia a fost incurajata de o avalansa de oferte publice
    initiale la bursa din Hong Kong, in urma carora dezvoltatorii
    imobiliari au strans miliarde de dolari in ultimii cinci ani. In
    2007, spre exemplu, cand China a ajuns cea mai atractiva piata de
    IP O, dezvoltatorii chinezi au adunat o suma record de 8,3 miliarde
    de dolari, potrivit PwC.

    Intr-una dintre cele mai mari tranzactii ale anului, Country
    Garden, un dezvoltator controlat de Morgan Stanley, a strans 1,9
    miliarde de dolari. Fiica de 26 de ani a fondatorului a devenit
    rapid cea mai bogata persoana din China, cel putin pe hartie, cu o
    avere estimata atunci la 16 miliarde de dolari de catre revista
    Forbes. Cea mai mare investitie premergatoare listarii a fost
    incheiata cu Evergrande, firma cu sediul in provincia Guangdong,
    controlata de Xu Jiayin, un antreprenor respectat. Evergrande, care
    construia sustinut proiecte mamut, de talia complexului Royal
    Scenic din Guangzhou, a strans sute de milioane de dolari de la
    investitorii straini si apoi a inceput sa cumpere suprafete mari de
    teren in toata tara.

  • A fost odata General Motors – GALERIE FOTO

    Rar s-a mai vazut o companie care sa cada atat de jos si atat de rapid ca General Motors. Desi perspectiva falimentului devenise tot mai plauzibila in ultimele saptamani, momentul in sine a reprezentat o lovitura dureroasa, in special pentru cei care au legaturi cu compania.
    “N-as fi crezut in vecii vecilor ca lucrurile vor ajunge pana aici”, spune Jim Wangers, un fost executiv al GM, acum pensionat, care a facut parte din echipa ce a dezvoltat modelul Pontiac GTO si a scris cartea “Zile de glorie”, despre perioada de dominatie a Pontiac din anii ‘60, cand masinile puternice faceau legea. “Aveam atata succes!”

    Fondata in 1908, General Motors a fost varful industriei auto mai bine de jumatate de secol, cu o gama diversa de masini reflectand angajamentul companiei de a oferi “cate o masina pentru buzunarul si nevoia fiecaruia”. Expresia “Ce e bun pentru General Motors e bun pentru toata tara” a intrat in vocabularul comun, chiar daca e o citare trunchiata a vorbelor lui Charles E. Wilson, presedintele GM de la inceputul anilor ‘50.

    Dar GM a inceput un proces lung si lent de autosabotare. Atuurile ei, precum structura rigida care initial a asigurat disciplina, au devenit slabiciuni; compania si-a pierdut capacitatea de a anticipa piata auto la a carei creare a contribuit, iar producatorii japonezi au reusit sa-i atraga chiar si pe cei mai fideli clienti ai companiei.
    Cu numai opt luni in urma, Rick Wagoner, pe atunci director executiv, se afla in fata catorva sute de angajati ai companiei, celebrand cea de-a 100-a aniversare. “Suntem o companie gata sa fie in frunte si in urmatorii 100 de ani”, spunea Wagoner. In loc sa fie in frunte, GM va urma drumul altor companii esuate, care s-au aliniat pe drumul catre declararea falimentului.

    Momentul are ecou in fiecare colt al Statelor Unite, de pe Fifth Avenue din New York, unde compania isi avea cartierul general financiar, pana la Epcot, la parcul Disney din Florida, unde GM sponsoriza pavilionul de teste, unde isi prezenta cele mai recente modele.
    Uzinele GM sunt raspandite in toata tara, din Massachusetts pana in California, din Wisconsin pana in Louisiana. De pe portile lor au iesit masini de familie, camionete si modele puternice, bine inchegate, care au facut istorie, adevarate marturii pe roti ale ADN-ului american.

    Chiar dupa amplele restructurari, GM inca mai poate pretinde locul de cel mai mare producator de masini al tarii. Pentru GM, acest fapt simplu – dimensiunea uriasa – a fost folosit multa vreme ca as din maneca pentru a opri orice dezbatere. Daca aveau dreptate criticii cu privire la ce mergea prost la GM, de ce atat de multi oameni inca mai cumparau masinile produse de companie? Compania avea intr-adevar un numar impresionant de cumparatori loiali, dar GM i-a pierdut pe rand, printr-o serie de greseli strategice si culturale, incepand din anii ‘60.

    In anii ‘80, compania si-a sabotat singura eforturile de a reduce costurile; elemente ale unor modele au fost folosite si la alte masini, ceea ce le-a afectat individualitatea. In anii ‘90, GM a cedat pretentiilor sindicatelor si a creat “banca de joburi” (Jobs Bank), un program prin care lucratorii erau platiti chiar atunci cand uzinele nu functionau, ceea ce a dus la construirea unor masini si camioane pe care nu le putea vinde fara reduceri si oferte speciale semnificative.

    Sefii finantelor companiei au intrat in conflict cu dezvoltatorii de produse si cu cei de la marketing, facand ca GM sa devina victima unei practici tip “lanseaza si pleaca” – vehiculele erau lansate pe piata, dar apoi nu erau sprijinite cu campanii publicitare. Cand nu se vindeau, cei de la financiar le abandonau pur si simplu ca pe oricare alt efort esuat, asa cum s-a intamplat cu automobilul electric EV1.
    Desi vedea ca i se micsoreaza cota de piata, GM nu a reusit sa acorde multiplelor branduri si modele pe care le avea atentia care a ajutat Honda sa-si atraga consumatorii catre modelul Accord sau pe cei de la Toyota cu modelul Camry. Acum, galeria de branduri a GM va fi injumatatita, dupa ce compania a decis ca va renunta la o serie de divizii precum Pontiac.

    “Nimeni nu a acordat niciun pic de atentie acelui capitol denumit imagine, pentru ca nu era in business plan”, spune Wangers. “Toate discutiile sunau la fel: ?”
    De-a lungul anilor, executivii GM au devenit maestri in arta explicarii problemelor prin atribuirea vinei oricui altcuiva in afara de ei insisi. Lista includea sindicatul muncitorilor din industria auto, pentru ca ar fi cerut asigurare de sanatate si pensii (desi GM a fost de acord sa le ofere); autoritatile de reglementare, pentru ca ar fi impus companiei reguli despre care GM sustine ca i-au sabotat competitivitatea; guvernul japonez pentru ca ar fi ajutat incorect producatorii auto niponi sa cucereasca piata americana; presa, pentru ca nu aprecia automobilele GM si eforturile pe care compania le facea ca sa le imbunatateasca.

    Intrebat in 1995 de ce nu se misca mai repede ca sa reorganizeze compania, directorul executiv al General Motors de la acea vreme, Roger Smith, a replicat: “Nu-i asa ca ar fi minunat daca am putea-o face doar pocnind din degete?”.
    Lansarea de sloganuri nu era sprijinita si de executie. In 2002, spre exemplu, executivii purtau mici insigne la rever pe care scria “29”, cota de piata pe care compania promitea sa o recucereasca (in timp ce majoritatea companiilor se concentrau pe profituri). In aprilie anul acesta, cota de piata a companiei ajunsese la 19%, o prabusire severa de la varful de 54% atins in 1954. Consumatorii au inceput sa critice GM pentru modelele care lasau mult de dorit. Poate ca i-au acordat companiei a doua, chiar a treia sansa, dar in cele din urma s-au orientat catre alte branduri, ceea ce a facut tot mai greu pentru GM sa-i recastige.

    Rick Wagoner a reusit sa reziste in functie mai mult decat s-au asteptat cei din jur, desi cotatiile GM au cazut continuu, de la 70 de dolari pe actiune la inceputul deceniului, cand a fost el investit in functie. La sfarsitul lunii trecute, o actiune GM ajunsese la 75 de centi.

    Wagoner a fost dat afara de administratia Obama, care a cerut acum trimiterea companiei in procedura de faliment. Un judecator va incepe apoi procesul de a construi o noua si drastic restructurata General Motors, care ar putea avea sansa de a trece cu bine intr-un al doilea secol de existenta. Dar legendarul grup care a dominat scena pietei auto americane pentru atat de multa vreme va trebui sa dovedeasca din greu ca merita sa-si reia locul.

    © 2009 New York Times News Service; Nick Bunkley a contribuit din Detroit; Traducere de Mihai Mitrica

  • Cum a ajuns General Motors in faliment – GALERIE FOTO

    Procedurile de faliment se vor desfasura la un tribunal din New
    York, potrivit
    Mediafax    .

    GM va inchide 14 fabrici ale grupului pana in 2012, urmand sa
    ajunga la 33 de unitati de productie. Conducerea constructorului
    auto estimeaza ca va ajunge la utilizarea intregii capacitati de
    asamblare incepand cu 2011.
    Numarul angajatilor din SUA ar urma sa scada la 27.200 in urma
    procesului de restructurare, de la 35.100 persoane la sfarsitul
    anului trecut.
    Printre posesorii celor mai mari creante negarantate ale grupului
    american se numara Wilmington Trust, cu 22,76 miliarde de dolari,
    si sindicatul angajatilor din industria auto (UAW), cu 29,56
    miliarde de dolari.

    Prabusirea GM este al treilea faliment ca marime din istoria SUA si
    cel mai important la nivelul industriei americane.
    Primele doua pozitii in topul falimentelor in Statele Unite sunt
    ocupate de Lehman Brothers, cu active in valoare de 691 miliarde de
    dolari, si WorldCom, companie de telefonie cu active de 104
    miliarde de dolari. Chrysler, care se afla in reorganizare dupa
    intrarea in faliment in luna mai, ocupa pozitia a sasea, cu active
    in valoare de 39,3 miliarde de dolari.

    GM este a 99 companie americana, listata la bursa, care cere
    protectia falimentului in 2009 si a opta cu active in valoare de
    peste zece miliarde de dolari. Cele 99 de companii care au intrat
    in faliment in 2009 controlau active de 345 miliarde de
    dolari.


    CLICK AICI PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO CU ISTORIA DE PESTE 100 DE
    ANI A GENERAL MOTORS

  • Ce le place baietilor

    Kelly Pena sau confidenta copiilor, dupa cum ii spun unii producatori de la Hollywood, cotrobaia intr-o dupa-amiaza prin dulapul de haine al unui baiat de 12 ani in casa acestuia din Encino, California. Misiunea ei secreta: sa scoata la iveala ce il sensibilizeaza si sa foloseasca descoperirile ca sa ajute compania Walt Disney sa se repozitioneze ca o forta culturala in randul baietilor.

    Pena, care este cercetator la Disney, dar are o experienta indelungata in lumea cazinourilor, s-a oprit asupra unui tricou ros de atata purtare, cu imaginea unei trupe de rock. Black Sabbath? “Cand il port ma simt de ca si cum as merge la un film interzis celor sub 16 ani”, spune Dean, un roscat timid, ai carui parinti au cerut sa nu-i fie divulgat si numele de familie. Evrika! Pena si echipa ei de antropologi au petrecut 18 luni incercand sa intre in mintile baietilor necomunicativi, in cautarea acestui tip de piatra filozofala a psihologiei adolescentine.

    Disney se bazeaza pe observatiile femeii ca sa creeze noi produse de divertisment pentru baietii intre 6 si 14 ani, un grup pe care Disney il acaparase pe vremea serialului “Davy Crockett”, dar care a migrat spre alte zari dupa ce compania a dat mai multa atentie serialelor pentru fete precum “Hannah Montana”. Copiii pot sa vada deja rezultatele cercetarilor lui Pena pe Disney XD, un nou canal TV de cablu si un website (disney.go.com/disneyxd). Nu e o intamplare, spre exemplu, ca personajul principal din “Aaron Stone” este un jucator mediocru de baschet. Pena, 45 de ani, le-a spus producatorilor ca baietii se identifica mai ales cu protagonistii care se descurca mai greu. “Sa castigi nu e nici pe departe atat de important pentru baieti pe cat crede Hollywoodul”, sustine ea.

    Actorii din film au fost instruiti sa-si arunce pe umar skateboard-urile cu partea din spate inainte. (Baietii obisnuiesc sa le poarte astfel, in realitate, ca sa-si arate personalitatea, a descoperit Pena.) Sectiunea cu jocuri de pe site-ul Disney XD are o multime de premii. (Conteaza mai putin nivelul de joc pe care l-ai atins si mai mult sa poti vorbi cu ceilalti despre succesele marunte, au aratat studiile.)

    Grijulii sa nu para manipulatoare, companiile de media centrate pe publicul tanar discuta arareori despre acest tip de cercetare de teren. Cei de la Disney sunt atat de mandri de noul lor “cartier general pentru baieti”, incat au facut o exceptie, oferind o fereastra rara spre “carligele” emotionale presarate in programele de divertisment pentru copii.

    Eforturile sunt la fel de mari ca si potentialele profituri: baietii intre 6 si 14 ani reprezinta o piata de consum de 50 de miliarde de dolari la nivel mondial, potrivit studiilor de piata.

    Pana acum, initiativa Disney s-a limitat la canalul XD. Dar Disney spera ca XD va produce un serial de succes care sa poata urma modelul impus de serialul “High School Musical”: de la televiziunile prin cablu la produse branduite, apoi la spectacole cu public, la film si culminand poate cu o atractie a parcurilor tematice din Disney World, faimosul complex turistic din Orlando, Florida.

    Cu exceptia lung-metrajului “Masini”, a liniei de produse “Casa Printeselor”, a “Fratilor Jonas” si a “Pixie Hollow”, o lume virtuala construita in jurul zanelor, Disney a fost evident deficitar in ce priveste francizele de divertisment pentru baieti. (“Piratii din Caraibe” si “Toy Story” sunt intr-un soi de hibernare, asteptand noile serii pentru marile ecrane.) Audienta postului Disney Channel este 40% masculina, si totusi fetele aduc cele mai mari vanzari de produse cu marca firmei.

    Companiile de media din toata lumea s-au zbatut sa tinteasca piata de divertisment a baietilor. Pustii sunt mai greu de ghicit, dintr-o multime de motive. Ei sar mai repede decat fetele de varsta lor de la activitati sportive la televizor si la jocuri video. De asemenea, ei pot fi intelesi mai greu: cliseul ca fetele sunt mai dispuse sa sporovaiasca despre sentimentele lor este adesea adevarat. Cei din echipa condusa de Pena au pregatire in antropologie si psihologie, dar ea are o licenta in jurnalism si nu si-a inchipuit niciodata ca va lucra cu copiii. Experienta in cercetarea preferintelor consumatorilor a dobandit-o lucrand pentru un operator hotelier de cazinouri plutitoare.

    “Copiii par sa fie mai deschisi cu mine”, spune Pena, care nu are insa copii. Cateodata, cercetarea e facuta in grupuri; alteori presupune ca Pena sa mearga la cumparaturi cu un adolescent si cu mama lui (si poate si cu un cameraman). Subiectilor, alesi prin esantionare de catre o companie de cercetare a pietei, nu li se spune niciodata ca stau de vorba cu cei de la Disney. Copiii primesc 75 de dolari pentru participarea la aceste studii.

    Plimbandu-se prin casa lui Dean din Encino, inverzita suburbie a Los Angelesului din spatele dealurilor Hollywood, Pena cauta indicii mute cu privire la ce-i place si ce nu-i place baiatului. “Lucrurile din fundul rafturilor, dar pe care el nu le-a aruncat inca – asta merita urmarit”, a comentat ea inainte sa-si inceapa explorarea. “Ce are pe pereti? Cum interactioneaza cu rudele?”

    O descoperire importanta dupa vizita de doua ore: desi Dean incerca sa para matur si nonsalant in raspunsuri, avea o componenta importanta de copil in mentalitate si in comportament. Spre exemplu, pe pat avea asternuturi cu dinozauri si jucarii de plus. “Cred ca incearca sa forteze o multime de limite pentru prima data in viata lui”, a spus Pena mai tarziu.

    Desi Disney XD tinteste in principal publicul format din baieti si din tatii lor, nici fetele nu sunt excluse. “Zilele serialelor exclusive pentru baieti, unde fetele n-au ce cauta, au trecut de mult”, declara Rich Ross, presedinte al Disney Channels Worldwide.

    In cercetarile lui Kelly Pena, baietii din diferite culturi si piete au descris programele de televiziune care-i aveau drept public tinta drept “comice fara intentie”, dar si-au exprimat dorinta de a vedea un nou canal TV care sa fie “comic cu intentie”, spune Ross. Pana acum, Hollywoodul a avut o viziune prea ingusta, oferind fie numai actiune, fie numai animatie, in loc sa caute o combinatie mai nuantata, adauga el.

    Iar acesta este un motiv pentru care Pena tot face interviuri. Acasa la Dean, echipa ei il intreba pe baiat ce a vrut sa spuna cand a folosit cuvantul “crash” (prabusire, terminare). Ben, prietenul in varsta de 12 ani al lui Dean care venise in vizita ca sa mai stea de vorba cu acesta, raspunde: “Dupa o zi lunga in care nu facem nimic, stam degeaba”. Luandu-si deodata seama, Ben adauga: “Vorbesc in plus?”. Nici pe departe.

  • Noul imperiu Roman

    Sergio Marchionne, directorul executiv al concernului Fiat, un om care fumeaza tigara de la tigara si adora riscul, a tot facut naveta intre Torino, Detroit si Washington ca sa incheie o intelegere cu Chrysler, producatorul auto american pe care alti manageri din industria auto l-au considerat o cauza pierduta.

    Marchionne ia in considerare si o intelegere cu celalalt gigant auto american, General Motors, dupa ce a pus ochii pe Opel, divizia europeana a GM si pe operatiunile grupului din America Latina.

    In vreme ce analistii din industrie inca dezbat asupra sanselor italianului si mai ales asupra sanselor grupului sau de a realiza si digera rapid doua mega-tranzactii, o intrebare si mai mare se pune: daca Marchionne va obtine ce si-a propus, va functiona oare noua companie?

    La urma urmei, Fiat e o companie care se afla ea insasi la limita falimentului in urma cu cinci ani si a carei reputatie proasta din anii ‘70 in ce priveste fiabilitatea i-a facut pe consumatorii americani sa o porecleasca “Fix It Again, Tony” (“Repar-o iarasi, Tony!”).

    “Este un imens pariu de management”, spune Max Warburton, un analist de la Sanford C. Bernstein care sugereaza ca Marchionne vrea sa creeze un nou Imperiu Roman in industria auto. “Va fi teribil de dificil sa-l faca functional cu adevarat. E ca si cum ai incerca sa impusti in luna.”

    Ce suma va trebui sa ofere Fiat in schimbul a 20% din Chrysler? Nimic, sustine Marchionne. In loc de bani, producatorul italian va oferi tehnologie despre care sustine ca valoreaza 10 miliarde de dolari, ca sa permita Chrysler sa fabrice acel tip de masini mici, cochete, dar si eficiente energetic care au salvat Fiat de la iminentul faliment din 2004. Cat despre Opel, Fiat ar putea ajunge sa primeasca ajutor de la guvernul german, la fel cum au primit constructorii auto din SUA ajutor de la stat.

    “Poate, doar poate, are o sansa cu care te intalnesti o singura data in viata: sa cumpere gratis companii auto”, spune Warburton. “E aproape prea frumos ca sa fie adevarat.”

    Pe de alta parte, sefii Fiat sustin ca daca reusesc sa resusciteze Chrysler, sunt sanse mari ca pana la urma contribuabilul american sa-si primeasca banii inapoi. Marchionne a refuzat sa comenteze pentru acest articol, dar intr-o teleconferinta cu analistii a recunoscut atat riscurile pe care si le asuma, cat si inabilitatea industriei auto de a reduce capacitatile excedentare de productie sau de a face megafuziunile sa aiba succes. “Marimea bine gestionata este buna”, a spus el. “Marimea gestionata doar pentru scopul de a construi imperii e o prostie.”

    Personalitatile supradimensionate si egocentrice nu sunt o noutate pentru Fiat. Familia Agnelli, care a contribuit la infiintarea Fiat in 1899 si care inca detine o treime din companie, le-a avut pe amandoua din abundenta.

    Adesea comparata cu clanul Kennedy, “familia Agnelli ocupa o pozitie unica in Italia”, spune Henry A. Kissinger, care a ajuns sa-l cunoasca pe patriarhul familiei, Gianni Agnelli, si sa devina un prieten apropiat al acestuia dupa o vizita in Italia a presedintelui Richard Nixon la inceputul anilor ‘70. “Familia Kennedy are ceva din carisma si impactul politic, dar nu egaleaza impactul economic si cultural al familiei Agnelli”.

    Pe langa aceasta, spun altii, cei din familia Agnelli aduc o patina aproape regala proprietatilor lor. “Seamana foarte mult cu o dinastie”, spune Diane von Furstenberg, al carei prim sot era din familia Agnelli si care este o apropiata al actualului lider al familiei, John Elkann. “Sunt foarte atasati de familie si de pastrarea Fiat.”

    Iar intr-o industrie care se confrunta cu perspectiva falimentelor si a relocarilor de pe un continent pe altul, Marchionne si familia Agnelli sunt o amintire rara a perioadei in care acest tipar comportamental era comun in lumea producatorilor auto.

    La cartierul general al Fiat, managerii de la varf par sa salute oportunitatea, in ciuda experientei groaznice traversate de producatorul german Daimler, care a pierdut peste 10 miliarde de dolari dupa ce a cumparat Chrysler in urma cu peste zece ani si nu a reusit sa-l rentabilizeze. Detroitului trebuie sa i se ofere mai multe sanse, nu mai putine, spun sefii Fiat. “Lor nu le plac deloc riscurile; cateodata noua ne plac prea mult”, recunoaste Nevio Di Giusto, seful centrului de cercetare al Fiat.

    Bineinteles, e usor sa fii curajos daca nu risti niciun sfant, cel putin nu pentru moment. Tocmai asta i-a infuriat pe congresmenii americani care nu sunt chiar incantati ca o companie straina vine si le ia ceea ce ei considera un bun national.

    “SUA , prin cetatenii lor, prin bancile si lucratorii lor, ofera celor de la Fiat un cadou legat cu fundita”, comenteaza senatorul republican de Tennessee Bob Corker, care a criticat si ajutorul primit in trecut de producatorii auto din Detroit, dar acum se pronunta in favoarea unui aranjament mai echilibrat pentru a salva Chrysler. “Fiat nu pune prea multe pe aceasta masa”, crede el. Dar Fiat risca mult mai mult decat lasa sa se vada figura impenetrabila a directorului sau executiv. Perfectarea intelegerii e doar primul pas; daca Marchionne nu reuseste sa faca sa functioneze cele doua companii, pierderile de capital ar putea sa intoarca avantul favorabil pe care el l-a imprimat deja companiei Fiat. Si daca si Chrysler, si Opel ii scapa de sub control, Fiat, in loc sa devina un conducator, ar putea ajunge o victima a consolidarii industriei, despre care toata lumea e de acord ca urmeaza sa se intample.