BusinessMagazin

Category: Special

  • Cum se taie costurile in Romania

    Aproape fiecare companie din Romania isi pune astazi problema eficientizarii costurilor. Unii decid sa taie in carne vie, altii doar sa renegocieze contractele cu furnizorii si sa devina mai eficienti, dar nu exista nicio mare companie care sa nu ia masuri de eficientizarea costurilor in 2009.

    Potrivit unui studiu al filialei locale a companiei de consultanta Deloitte, costurile operationale si cele de personal sunt principalele vizate in urmatoarea perioada. La studiul Deloitte au participat peste 300 de executivi din Romania.

    Cititi mai multe despre graficul zilei aici.

  • Cate masini sunt pe strazile din Romania

    Explozia vanzarilor de masini din ultimii ani a facut ca parcul auto sa creasca acelerat, peste 4 milioane de autoturisme fiind in prezent inmatriculate in tara. Mai important, cresterea vanzarilor de masini s-a facut in principal prin achizitia de masini noi, ceea ce a „curatat” foarte mult parcul auto fata de situatia din urma cu 10-15 ani cand mai mult de trei sferturi din masini aveau o vechime de peste 15 ani.

    Mai mult, ponderea Dacia in parcul auto a scazut permanent pe masura ce importurile au explodat, sustinand avantul din ultimii ani al pietei, fie ca fost vorba de perioada 2005-iunie 2008, cand au crescut in special vanzarile de masini noi sau perioada de dupa iulie 2008 cand au explodat importurile de masini second-hand.

     

     

     

  • Madonna in Romania, o afacere de aproape 5 mil. euro (GALERIE FOTO)

    Bai nene, este super mortala baba asta, o duce vocea de zici ca
    e playback, nu pot sa-mi revin ce mult mi-a placut. Plus o
    coregrafie bestiala. Le da clasa la astea tinere gen Beyonce,
    Aguilera si alti copii ai marketingului. O fi ea controversata, o
    fi batrana, dar este artista adevarata la care nu dai banii degeaba
    pe bilet”, scria in urma cu doi ani un utilizator pe forumul
    computergames.ro despre concertul Confessions 2006 al Madonnei.
    Inca de pe atunci se auzeau zvonuri despre venirea artistei in
    Romania.

    Zvonurile au continuat in 2008, cand Madonna a inceput cel de-al
    noualea turneu, Sticky & Sweet, dupa aproape trei decenii de
    cariera muzicala, in care a castigat 20 de premii si 67 de
    nominalizari, mai multe decat oricare alt artist. Zvonurile nu se
    auzeau degeaba – negocierile pentru aducerea Madonnei chiar au
    inceput in urma cu doi ani. Laura Coroianu, director al Emag!c –
    lider al pietei de organizari de concerte din Romania, cu o cota de
    piata de 80%, dupa propriile estimari – povesteste ca a purtat
    initial discutii cu agentii cantaretei pentru un concert care
    trebuia sa aiba loc in septembrie anul trecut. Insa toata portiunea
    din Europa de Est a turneului “Sticky &Sweet 2008” s-a anulat,
    iar evenimentul a fost mutat in vara lui 2009. “Intotdeauna trebuie
    sa se creeze o intreaga portiune de turneu, fiindca in momentul in
    care artistul merge in noi teritorii, in afara celor deja cunoscute
    din Occident (Paris, Londra, Amsterdam si altele), trebuie sa lege
    foarte bine tarile in care concerteaza, astfel incat sa faca sens
    din punct de vedere economic”, explica Laura Coroianu.



    Chiar daca nu se va ridica la amploarea concertelor Madonnei din
    Vest, evenimentul este cea mai mare manifestare de acest gen din
    Romania: peste doua saptamani in Parcul Izvor ar putea veni 70.000
    de oameni, cel mai numeros public prezent pana acum in Romania la
    un concert. Pana in acest moment, s-au vandut aproximativ 80% din
    bilete, cu o perioada de pre-sale aglomerata, in care s-au dat
    peste 20% din locuri. Conform unor calcule realizate de Business
    Magazin, concertul ar putea genera venituri de aproximativ 4
    milioane de euro numai din vanzarile de bilete. O suma aproape
    egala cu intreaga piata de concerte din Romania anului 2007, care
    arata faptul ca Madonna era un artist asteptat. “Madonna este…
    Madonna. Am dansat pe muzica ei de la 16 ani si dansez si acum.
    Este fascinanta, fiindca s-a reinventat mereu. Nu stiu in ce masura
    lumea merge sa o vada pentru muzica ei, cat mai ales pentru show”,
    spune Ioana Manoiu (managing partner GMP PR), in general amatoare
    de concerte si care a avut grija sa isi ia bilet din prima
    saptamana cand au fost puse in vanzare.

    La fel a facut si Beatrice Danis, managing partner al Brand
    Tailors, fiindca o considera pe cantareata la fel de actuala ca in
    urma cu 20 de ani. Pentru concertul din parcul Izvor peste 1.200 de
    oameni din echipa cantaretei vor veni in Romania cu mai multe zile
    inaintea evenimentului pentru a pregati toate cele necesare. Patru
    macarale vor ridica scena de 100 de tone, iar productia va fi
    fabuloasa, dupa cum spune Laura Coroianu – “ca si cum am construi
    un mic orasel pentru cateva zile”. Desi vorbeste cu entuziasm
    despre organizare, Laura Coroianu tine sa respecte cu strictete
    clauzele de confidentialitate din contract si nu a facut nicio
    dezvaluire privind onorariul Madonnei, admitand insa ca este
    “foarte interesant”. Nivelul acestuia este similar cu cel perceput
    in tari occidentale, intrucat artistii nu fac rabat pe considerente
    de economie nationala. Singura modalitate de a obtine o reducere de
    pret este prin cumpararea un pachet de concerte de la agentul care
    reprezinta mai multi artisti.



    “Mai vad tot felul de articole prin ziare in care se spune despre
    cate un cantaret ca ar costa atata. Nu are Joe Cocker un pret scris
    in frunte. Se poate intampla ca un artist sa fie in turneu in
    perioada respectiva, sa i se anulezeze din diverse motive un oras,
    sa aiba nevoie de inca un concert si astfel sa il poti aduce la un
    pret extrem de avantajos. E vorba si de noroc”, explica Laura
    Coroianu. Nici criza nu are un impact prea mare asupra onorariului
    acceptat de artisti.

  • Cel mai frumos oras din Romania

    Nu stiu daca a fost vreodata, dar eu nu o mai spun de cand niste constanteni si-au facut o formatie de muzica usoara si au scos un hit greu ce spunea cam asa: haide vino la Constanta, sa te simti la fel ca-n Franta; haide vino la Constanta, toti baiatii au Leganza.

    Leganza era masina aceea mai scumpa decat un Cielo si mai scumpa chiar si decat un Nubira, toate trei fiind produse de constructorul sud-corean Daewoo Motors, la Craiova. Nu stiu daca in vremea respectiva aveau sau nu aveau toti baietii din Constanta cate un Daewoo Leganza, dar numiti va rog o alta masina care sa rimeze cu “Constanta” si cu “Franta”. Eu n-am gasit. Insa vreau sa gasesc motive pentru care cineva s-ar mai duce azi la Constanta.

    Stiu de ce m-am dus eu, dar ma-ntreb cum ar suna azi melodia, mai ales ca am vazut de curand acel spot publicitar facut pentru turismul romanesc, cel cu “Romania, the land of choice”. “Ia dati-va voi jos bre! Hai, hai, jos! Ia uite ba la ele…” Ele – doua femei, pesemne bunicile cuiva. Nu sunt deloc speriate sau impresionate de urletele soferului de maxi-taxi care ne ducea de la Constanta la Mamaia, si-i replica acestuia si mai zgomotos: ia da-ne banii-napoi. Ia da-ne banii! Si ce numar are masina?! Nerusinatule… In masina erau si doi francezi. Nu stiu daca se simteau ca-n Franta, dar sunt sigur ca nu pentru asta au venit pe litoralul nostru. La inceput radeau timid si apoi au tacut. Daca ma gandesc la un oras de la noi care nu are nicio legatura cu niciun oras din Hexagon, primul care-mi vine in minte e Constanta. Urmeaza restul oraselor, dar primul e Constanta. Poate gresesc, dar mie asta-mi vine in minte. Ele si soferul de maxi-taxi se cearta pentru ca soferul le-a taxat cu un leu in plus pe fiecare.

    Ele asta spun, si o fac vehement. De ani de zile alti soferi le cereau un singur leu pentru o persoana (sau zece mii) pe cursa respectiva, iar soferul asta le-a cerut patru lei pentru doua persoane. Si le-a rupt si bilet pentru contravaloarea asta. Acum, daca este sa ne comparam cu francezii, care militeaza pentru drepturile lor ori de cate ori cred ei ca acestea le-au fost incalcate, are importanta si cine avea dreptate in maxi-taxi. Soferul avea. Ceilalti soferi pana la acesta, cei care le-au cerut tot mereu cate un leu, probabil ca nu le-au rupt bilet si le-au facut astfel un pret “promotional”. Si daca soferul avea dreptate, si el stia foarte bine ca are, normal ca a tras brusc pe dreapta, imediat la intrarea in statiune. Doar trebuia sa le-azvarle pe Ele jos din maxi-taxi-ul lui. L-a sunat si pe patron, i-a povestit razand ce vroiau Ele si ce le-a spus el, a uitat sa-i lase pe francezi la hotelul lor, dar le-a explicat in romaneste pana unde trebuie sa mearga inapoi.

    Plaja H2O este chiar in capatul Mamaiei, mai departe de unde-au coborat francezii, chiar inainte de barierele de la iesirea dinspre statiune spre Navodari. “Spot de kite”, asa e cunoscuta plaja asta, iar spot de kite inseamna ca acolo este un loc (spot) pentru zmee (kite). Pe plaja aceasta se face kitesurfing, iar asta inseamna ca cineva face surfing folosindu-se de un zmeu pe care il pune in vant. Ca sa fie de nadejde, vantul trebuie sa sufle cu minimum 10 noduri si cu maximum 20 de noduri. Altminteri, vantul e fie prea slab, fie prea puternic si doar cativa sportivi pot sa-l foloseasca, tocmai pentru ca acesta este de fapt si de drept un sport. Unii ii spun extrem, altii nu. Unii si-au rupt membre, si-au julit pielea de la glezne la pometi, altii n-au facut-o, si de aici si diferenta de opinie. Dar kitesurfing-ul, sau kiteboarding-ul e sport extrem. Si la noi, mai ales pe litoral, extremele astea prind foarte bine. Constanta si Mamaia chiar amplifica termenul de sport extrem, si nu pentru ca el se intampla undeva la extremitatea statiunii, ci pentru ca mie mi se pare ca toata comunitatea asta de pasionati se afla intr-un contrast puternic cu litoralul nostru. Sunt personaje diferite de restul oamenilor pe care ii vezi si ii auzi in jurul tau pentru ca sunt multi si vehementi.

  • Experimentul Vauban: Orasul fara locuri de parcare

    Strazile din Vauban, un district nou, experimental al Freiburgului, oras situat in apropiere de granita elvetiana, sunt complet interzise masinilor, cu exceptia strazii principale, pe unde merge tramvaiul spre centru, si a catorva aflate la periferie. Detinerea unei masini este permisa, dar exista doar doua locuri unde se poate parca – niste garaje mari la marginea asezarii, unde proprietarul de masina cumpara, pentru 40.000 de dolari, un spatiu odata cu casa. Asa se face ca 70% dintre familiile din Vauban nu au in proprietate o masina si 57% isi vand masina ca sa se mute aici. “Cand aveam masina, eram tot timpul incordata. Asa ma simt mult mai bine”, spune Heidrun Walter, trainer de jurnalism si mama a doi copii, in vreme ce se plimba pe strazile inconjurate de verdeata, unde suieratul bicicletelor si larma copiilor acopera zgomotul cate unui motor care mai trece din cand in cand in departare.

    Vauban, asezare terminata in 2006, este exemplara pentru o tendinta promitatoare in Europa sau in Statele Unite, aceea de a separa viata in suburbii de folosirea automobilelor, ca o componenta a unei miscari numita “planificare inteligenta”. Automobilele sunt nelipsite din peisajul suburbiilor unde tind sa se stabileasca familiile din clasa de mijloc, din Chicago pana in Shanghai. Iar aceasta, spun expertii, este un impediment major in calea eforturilor de a reduce emisiile de noxe de esapament si, prin aceasta, incalzirea globala.

    Automobilele particulare sunt responsabile de 12% din emisiile de gaze cu efect de sera in Europa – o proportie in crestere, potrivit Agentiei Europene de Mediu – si chiar de 50% din aceste emisii in unele zone cu trafic intens din Statele Unite. Desi in ultimele doua decenii s-au tot facut eforturi pentru a face orasele mai dense si mai potrivite pentru mersul pe jos, strategii in urbanism muta acum acest concept catre suburbii, concentrandu-se in special pe beneficiile de mediu, precum reducerea emisiilor. Vauban, care are 5.500 de locuitori, ar putea fi cea mai cel mai avansat experiment cu privire la reducerea la maximum in suburbii a folosirii masinilor. Dar aceasta filozofie si-a gasit deja adepti in multe alte parti ale lumii, in incercarea de a face suburbiile mai compacte si mai accesibile transportului public, cu mai putine spatii pentru parcari. In virtutea acestei noi abordari, magazinele sunt amplasate la cateva minute de mers pe jos, pe strazile principale, in locul mall-urilor de la periferie sau din afara spatiului urban.

    "Toata evolutia noastra de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost concentrata in jurul masinii, dar aceasta trebuie sa se schimbe", spune David Goldberg, un reprezentant al asociatiei Transporturi pentru America, formata din sute de grupuri din Statele Unite ce promoveaza reducerea dependentei comunitatilor fata de masini. "Cat de mult conduci este la fel de important pe cat e sa ai o masina hibrid", mai spune Goldberg. Suburbiile cu case rasfirate si garaje particulare erau oraselele de vis ale anilor 50 si inca ii mai atrag pe multi. Dar unele suburbii noi ar putea foarte bine sa arate mai degraba ca Vauban, si nu doar in tarile dezvoltate, ci si in cele in curs de dezvoltare, unde emisiile provenite de la numarul in crestere de autoturisme particulare ale clasei de mijloc sufoca orasele.

    In Statele Unite, Agentia pentru Protectia Mediului promoveaza "comunitatile cu masini putine", iar reglementarile incep sa apara, desi cu prudenta. Multi experti, spune Goldberg, se asteapta ca transportul public care deserveste suburbiile sa joace un rol mai mare incepand de anul acesta, cand ar trebui adoptat noul pachet legislativ federal privitor la transporturi pentru urmatorii sase ani. In vechea legslatie, 80% din fondurile de la buget alocate domeniului au fost directionate spre autostrazi si doar 20% pentru alte tipuri de transport.

    In California, Asociatia de Planificare a Zonei Hayward dezvolta o comunitate similara cu Vauban, numita Quarry Village (in imprejurimile Oaklandului), de la care se va putea ajunge fara masina la sistemul de transport rapid din Bay Area si la campusul Universitatii de Stat California din Hayward. Sherman Lewis, profesor emerit la Universitatea California si lider al asociatiei, spune ca "de-abia astept sa ma mut acolo" si spera ca Quarry Village ii va permite familiei lui sa-si reduca numarul de masini de la doua la una, poate chiar la niciuna. Dar actualul sistem este inca impotriva proiectului, considera el, referindu-se la creditorii ipotecari care se ingrijoreaza cu privire la valoarea de revanzare a caselor de jumatate de milion de dolari lipsite de loc de parcare; cele mai multe dintre planurile de urbanism inca obliga ca fiecare locuinta sa aiba doua locuri de parcare. Quarry Village a obtinut in acest sens o dispensa de la autoritatile din Hayward. Pe langa toate acestea, tot greu se dovedeste si sa-i convingi pe oameni sa renunte la masini.

  • Top BM: Judetele cu cele mai multe masini – SLIDESHOW

    Cu aproape un milion de masini inmatriculate la doua milioane de locuitori, Bucurestiul poate fi considerat unul dintre cele mai bine motorizate orase din Europa, lucru resimtit cel mai bine de soferii aflati zi de zi in tot mai frecventele blocaje din trafic.

    Statisticile arata insa ca explozia piete auto bucurestene s-a petrecut in ultimii doi ani si jumatate, cand au fost inmatriculate mai mult de 400.000 de autoturisme. Sau, altfel spus, cel putin un bucurestean din cinci si-a cumparat in ultimii doi ani si jumatate o masina. Valoarea obtinuta pe baza statisticilor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor include atat vehiculele noi, cat si pe cele second-hand, aflate la prima inmatriculare.

    Pornind de la aceste date, BUSINESS Magazin a incercat sa vada care au fost judetele unde s-au vandut cele mai multe masini si, mai important, care au fost judetele unde gradul de echipare (raportul dintre numarul de vehicule vandute si populatie) a crescut cel mai puternic in acest interval. Cu alte cuvinte, zonele care au profitat cel mai mult de pe urma boomului economic din ultimii ani. Bucurestiul si judetul Ilfov conduc din acest punct de vedere cu 21 si, respectiv, 8 masini inmatriculate in ultimii doi ani si jumatate la fiecare 100 de locuitori, cu mult peste media nationala – 5,5 masini inmatriculate.

    Analistii au insa o explicatie pentru diferenta foarte mare intre Bucuresti, Ilfov si celelalte judete cu economii puternice, precum Timis, Cluj sau Constanta. „Multe societati de leasing au sediul central in Bucuresti, iar vehiculele unora dintre clientii lor din tara sunt inmatriculate prima data in Capitala”, considera Viorel Niculescu, fost sef al importatorului Ford in Romania. Cum leasingul a contribuit in ultimii ani cu cel putin o treime la vanzarile totale de autoturisme noi, era de asteptat ca o parte dintre masinile in leasing inmatriculate initial in Bucuresti, sa se reinmatriculeze la sfarsitul perioadei de leasing in judetele de unde erau titularii contractelor. Statisticile DRPCIV indica judete precum Constanta, Arges sau Timis printre cele aflate in topul reinmatricularilor, pe langa Bucuresti si Ilfov.

    Analiza BUSINESS Magazin a luat in calcul atat inmatricularile de masini noi (care in anul 2007 au atins cel mai ridicat nivel din istorie), cat pe cele de masini second-hand (care, incepand cu a doua jumatate a anului 2008, au explodat si au reusit, in premiera, sa le depaseasca pe cele de masini noi). Perioada aleasa pentru calcul (ianuarie 2007 – iunie 2009) a inclus atat varfurile pietei auto de masini noi, dar si momentele dramatice de anul trecut si primele luni ale acestui an, cand piata de masini noi s-a blocat, fiind invadata de masini second-hand, in special din Germania si Olanda. Care au fost insa motivele pentru care locuitorii din vestul tarii sunt mai predispusi la a-si cumpara o masina din Vest, fie si second-hand, decat una noua, asa cum fac cei din sudul tarii?

    „Era de asteptat ca in Vest masinile second-hand importate sa le depaseasca pe cele noi. Daca se merge prin vestul tarii, se poate observa foarte usor numarul mai ridicat de parcuri de masini secondhand”, a spus Marius Carp, fost director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile si analist al pietei auto. El pune preferinta pentru masini second-hand, dar cu un grad mai ridicat de echipare, si pe seama puterii mai ridicate de cumparare. Dar, adauga Carp, cresterea importurilor de second-hand nu genereaza neaparat o scadere a celor noi, tocmai ca urmare a puterii de cumparare mai ridicate.

  • KBC sau cum se nationalizeaza o banca in Europa

    Putini din afara Belgiei au auzit vreodata de KBC Bank. Dar dificultatile cu care se confrunta aceasta institutie cu sediul la Bruxelles releva dificultatile profunde ale Europei, care nu mai poate suporta multa vreme inrautatirea sanatatii institutiilor sale financiare. Din octombrie si pana luna aceasta, KBC Bank a fost nevoita sa apeleze la ajutor guvernamental de trei ori. In total, a primit 41,5 miliarde de dolari in finantari directe si garantii ca sa-si revina din dezastruoasele pariuri ipotecare pe care inginerii ei financiari si traderii le-au facut cand vremurile erau bune. Pentru o banca ale carei active erau de circa 425 de miliarde de dolari e o suma imensa, depasind suma cu care a fost salvata Royal Bank of Scotland.

    KBC nu este singurul caz. Imprumuturile neperformante si portofoliile de obligatiuni ipotecare compromise inca afecteaza multe alte banci. Agentia de rating Moody’s, care recent a emis un avertisment cu privire la riscurile de credit a 30 de banci spaniole, este asteptata sa-si ajusteze perspectivele pentru sectorul bancar grecesc din cauza unei cresteri abrupte a volumului de credite neperformante. In Irlanda, Banca Anglo-Irlandeza, deja nationalizata, inca mai are portofoliul plin de imprumuturi riscante, ceea ce s-a dovedit o amenintare pentru ratingul de credit al tarii. Creditele neperformante ale bancilor rusesti sunt inca si mai ingrijoratoare, reprezentand circa 10% din total, pondere asteptata sa urce pana la 25% spre sfarsitul acestui an, ceea ce va forta bancile sa caute infuzii de capital a caror valoare s-ar putea ridica la 80 de miliarde de dolari. Mai departe, implozia economiei letone a strangulat si banca suedeza Swedbank, un important creditor al statelor baltice.

    Scott Bugie, analist al bancilor europene la Standard & Poor’s, spune ca va fi nevoie de un “proces multianual” pentru ca aceste banci europene si altele ca ele sa-si imbunatateasca indicatorii financiari si sa revina pe pozitii contabile sanatoase. Dupa el, scaderea valorii contabile a activelor din cauza creditelor neperformante la cele 50 cele mai mari banci din Europa se va dubla anul viitor. Pierderile in crestere au inmultit apelurile pentru gasirea altor solutii, inclusiv pentru o abordare agresiva a UE in privinta sanatatii financiare a bancilor. Acum, autoritatile de reglementare dezbat daca sa impuna un “stress test” pentru banci la nivel de regiune, precum cele pe care Statele Unite le-au solicitat de la cele mai mari 19 banci americane. Dar propunerile europene au fost intampinate de unii critici cu o nedumerire vecina cu neincrederea. “Seamana cu o pictura de Magritte”, spune Kael Lannoo, director executiv al Centrului pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, comparand abordarea Comisiei Europene cu suprarealismul artistului belgian.

    “E vorba despre a treia banca a Belgiei”, spune el despre KBC, “si a primit ajutoare financiare de trei ori la rand, iar ei inca nu-si dau seama unde e problema”. KBC nu se incadreaza in tiparul clasic al bancii lacome de cat mai mult profit. Activitatea ei principala consta in deservirea corporatiilor belgiene si a investitorilor individuali. Dar cand boomul creditarii era la apogeu, o mica echipa de specialisti in investitii exotice a impins pariurile dincolo de posibilitatile reale ale bancii. Fie ca a fost vorba despre obligatiuni colateralizate cu randament inalt, de montaje financiare pentru imprumuturi destinate fondurilor speculative sau de cumpararea de polite de asigurari de viata si securitizarea lor, acesti bancheri din Londra si New York au cultivat o imagine de “totul e posibil” care contrasta cu politica afisata de conducerea bancii din Bruxelles.

    Atat de dornici erau acesti oameni de la KBC sa vanda produse care le-ar fi adus comisioane frumoase, incat au ajuns sa promita si sa creada ca pot scoate riscul din ecuatie si pot oferi doar castiguri, ceea ce a atras destui investitori neexperimentati. Un grup de companii europene da in judecata acum banca, sustinand tocmai ca investitiile au fost prezentate ca fiind lipsite de riscuri. Luc Philips, director financiar si de risc la KBC, spune ca “deciziile luate de KBC FP erau pre-aprobate si examinate de comitete de analiza a pietei de la sediul central al KBC din Bruxelles”. Cat despre procese, purtatorul de cuvant Viviane Huybrecht spune ca banca va examina fiecare caz in parte. Sefii departamentului de produse financiare, Darren Carter si Thomas Korossy, au ajuns la KBC in 1999, cand banca a cumparat divizia specializata in produse financiare derivate de la fondul speculativ american D.E. Shaw.

    Atmosfera era relaxata si predispusa la asumarea de riscuri. Angajatii veneau la sedinte in pantaloni scurti si daca o propunere nu indeplinea standardul minim de profitabilitate de 22% stabilit prin norma interna, era respinsa, spun fostii executivi. Investitorii furiosi sustin acum ca departamentul era de fapt nesupravegheat. Ei vorbesc despre neobisnuita practica a bancii de a combina functiile de director de risc si de director financiar, in contrast evident cu cele mai simple precepte de conducere a corporatiilor. Intr-un interviu, Carter a spus ca obligatiunile ipotecare ale bancii erau de cea mai buna calitate, asigurate de compania de profil MBIA. Cand piata de ipoteci s-a prabusit la sfarsitul lui 2007, KBC, care avea unul dintre cele mai mari portofolii de astfel de obligatiuni, raportat la capitalul bancii, s-a trezit aproape in insolventa. In octombrie 2008 si din nou in ianuarie anul acesta, KBC a primit ajutoare financiare din fonduri publice de sapte miliarde de euro.

    Cand MBIA a spus in februarie ca nu poate rascumpara unele dintre cele mai riscante astfel de instrumente, KBC a devenit dintr-o data responsabila pentru inca o serie de obligatiuni ipotecare, in valoare de 14,5 miliarde de euro. In mai, Andre Bergen, directorul executiv, a apelat din nou la guvern, de aceasta data pentru un ajutor de 22,5 miliarde de euro. In saptamana dinaintea anuntarii aceste ultime infuzii de capital, Bergen, in varsta de 60 de ani, a fost dus de urgenta la spital pentru o operatie pe cord deschis. La 30 iunie, banca a anuntat ca va separa functiile de director financiar si de director de risc si a anuntat ca Bergen va renunta la functie pentru a se putea reface si va fi inlocuit de directorul interimar Jan Vanhevel. Alt executiv, Guido Sengers, si-a dat demisia din functia de director de operatiuni internationale, iar o serie de traderi si bancheri au parasit banca, drept rezultat al inevitabilei reduceri de activitate. Insa oamenii care au fost in spatele strategiei de tranzactii cu obligatiuni ipotecare raman in functie. Huybrecht sustine ca banca incearca sa lase trecutul in urma. Dar in doi ani si jumatate, daca investitiile facute vor fi convertite in actiuni KBC, guvernul belgian ar putea ajunge sa detina nu mai putin de 25% din banca.

    © 2009 NEW YORK TIMES NEWS SERVICE
    TRADUCEREA MIHAI MITRICA
     

  • Ce poti face in cel mai mare mall din SUA

    Intr-o duminica dupa-masa recenta, Brianna si Jesse Bergmann stateau aici sub o arcada festiva de nunta, langa un pastor, dupa ce si-au promis sa-si fie alaturi la bine si la greu. Mireasa – o tanara bucalata de 19 ani – statea rezemata de perete in rochia ei cu volane si explica de ce a ales acest loc pentru ziua cea mare. “Imi place sa fac cumparaturi”, spune ea chicotind. “In special haine. Imi plac cele de la Macy, Aero, American Eagle sau Maurice.”

    “Eu vin cu ea aici cand face cumparaturi”, spune sotul ei, un tanar de 21 de ani care incarca paleti intr-un depozit, “ca sa nu cheltuiasca prea mult”. Aici, doamnelor si domnilor, este miezul problemei: ni se spune de catre cei in masura ca orice parte din actuala criza economica pe care n-o putem lega de gatul Wall Streetului – sau de nebunia financiara cu ipotecile – trebuie sa fie din cauza consumatorilor care au cheltuit prea mult. Dar consumul personal reprezinta in jur de 70% din economia americana. Asa ca daca americanii nu mai cheltuiesc, tara nu-si revine. Sanatatea fiscala nu este posibila atat timp cat banii nu isi reiau traseul spre casele de marcat din mall-uri sau din orice alt spatiu comercial.

    Cu alte cuvinte, shoppingul a fost parte a problemei, iar acum este parte a remediului. Si odata ce ne vom vindeca, spun economistii, trebuie sa invatam cu adevarat cum sa economisim, ceea ce sugereaza ca va trebui sa ne lasam din nou de shopping. Asa ca mall-ul cu care ne-am casatorit a devenit tovarasul de viata toxic de care nu mai putem scapa, desi trebuie neaparat sa scapam, dar nu chiar acum. Mall-ul, in ce-l priveste, este afectat de ambivalenta noastra si se simte nesigur din punct de vedere financiar. Ca si alte casnicii in criza, si aceasta are nevoie de consiliere. Deci am ajuns la acest gigant de 390.000 de metri patrati – mama mallurilor, un pionier in domeniul comertului si un indicator economic sensibil – pentru o sedinta de terapie cu cumparatori, comercianti si oficiali din management. Ei isi trec in revista nelinistile, isi descriu temerile si isi exprima surprinzatoarele nuante de vina pe care doar relatiile disfunctionale le pot produce.

    “Simt nevoia sa ies de aici si sa ma avant prin mall, pentru ca nu vreau ca mall-ul sa dispara”, spune Cookie Tomlinson, aflata in vizita din Maryland. Tomlinson si sotul ei au venit aici pentru cumparaturile de Craciun pentru cei doi nepoti ai lor, care sunt prea mici ca sa-si dea seama ca aceste cadouri vin cam tarziu. “Este o experienta sociala aceea de a sta cu nepotii si a-i vedea cum interactioneaza”, spune ea. Exista in SUA cam 1.500 de mall-uri, potrivit Consiliului International al Centrelor Comerciale, multe dintre ele in agonie, unele convertite deja in cladiri de birouri si altele inchise pur si simplu. Pe site-uri ca Deadmalls.com sunt publicate fotografii ale cadavrelor acestor cladiri abandonate, impreuna cu omagii de la fostii clienti. Si toate acestea in timp ce cea mai proasta dispozitie comerciala de decenii incoace continua sa domine o economie bolnava. Insa cei care conduc Mall of America nu rostesc cuvinte de panica.

    “Stam si noi deasupra valului”, spune Maureen Baush, vicepresedinte pentru dezvoltare. Unsprezece mii de oameni lucreaza la acest mall dintr-o suburbie a orasului Minneapolis, la distanta de cinci minute de aeroport. Patruzeci de milioane de vizitatori vin aici anual, ceea ce – potrivit ghidului oficial al mall-ului – este mai mult decat toate vizitele de la Disney World, Marele Canion si Graceland. Mall-ul are un parc tematic cu 24 de atractii, un acvariu cu sute de rechini, un teren de golf in miniatura, 20.000 de locuri de parcare si 520 de magazine. Din biroul ei de la subsol, Bausch incearca sa explice cum e posibil ca vanzarile mall-ului sa fi crescut cu 2% in 2008. Pana si ea pare putin surprinsa de cifra, pe de o parte pentru ca o mare autostrada din apropiere a fost aproape inchisa timp de cateva zile in timpul sezonului de vacanta. Da, s-au inchis 11 magazine in 2008. Dar s-au deschis alte 31. Dolarii turistilor au fost aici de mare ajutor. Treizeci si doua de tari au 71 de pachete turistice care includ Mall of America. Si mai sunt si evenimente speciale, cum e concursul de majorete “Spiritul Americii”, care a adunat in magazin mii de majorete, tocmai in weekend-ul in care noi ne aflam acolo. Daca tot suntem in terapie de cuplu cu mall-ul, trebuie sa marturisim ceva: noi ne-am schimbat, nu mall-ul.
     

    Mall-ul, un dreptunghi gigantic

  • Top BM: Cei mai mari patroni de la mare – VIDEO

    Primii zece hotelieri de pe litoral detin aproximativ un sfert din numarul total al camerelor de la mare. Multe voci din piata spun ca la ei sta in fiecare an decizia stabilirii tarifelor, dar si ca tot ei ar fi singurii care ar putea schimba fata litoralului, detinand o masa critica de locuri de cazare. Elementele care au facut de-a lungul anilor ca cei zece sa nu aiba o voce comuna au fost legate in primul rand de interesul diferit pentru dezvoltarea capacitatilor de pe litoral, dar si stilul de investitii al fiecaruia. De fapt, proprietatea pe litoral s-a stabilit la inceputul anilor 2000, o data cu licitatiile pentru privatizarile hotelurilor.

    Atunci au intrat in posesie proprietari precum George Copos, Mohammad Murad sau fratii Ioan si Viorel Micula, dar s-a format si actualul THR Marea Neagra – controlat acum de SIF Transilvania. De atunci, putine lucruri s-au mai schimbat in topul celor mai mari proprietari de pe litoral: singurul care a urcat cateva pozitii mai sus este proprietarul Unita Turism, Josef Goschy, care a cumparat in urma cu doi ani complexul Amfiteatru- Panoramic-Belvedere din Olimp, unul dintre cele mai mari hoteluri de pe litoral. Nu numai cel mai mare, ci si cel mai ravnit – hotelul a fost curtat in anii 2000 de touroperatorul TUI, care voia sa il transforme intr-un club de cinci stele cu aproape 2.000 de locuri. Ministerul Turismului a refuzat insa sa il vanda nemtilor si AVAS l-a vandut in urma cu doi ani lui Josef Goschy. Proprietarul Unita Turism are insa o strategie diferita de cea a nemtilor pentru “perla litoralului” – cum era denumit pe vremuri hotelul din Olimp: nu vrea sa il faca neaparat un complex hotelier, ci este mai incantat de actuala structura cu trei hoteluri, cel putin deocamdata: “Mai ales pana le vom renova pe toate, vom pastra actuala structura cu trei centre de cost si vom vedea mai tarziu ce alta strategie vom adopta”. Renovarea celor trei hoteluri de catre omul de afaceri Josef Goschy are la baza aducerea lor la un standard de trei stele plus, egal cu cel al altor hoteluri din portofoliul Unita Turism, precum Moldova din Iasi.

    Alti hotelieri de pe litoral au preferat sa nu investeasca in schimbarea hotelurilor pe care le-au achizitionat in 2000. Este vorba in special despre fratii Ioan si Viorel Micula, care au achizitionat o baza importanta de hoteluri in Olimp, in care insa nu au investit. Cand au cumparat hotelurile, cei doi oameni de afaceri considerau ca litoralul este una dintre cele profitabile investitii din tara. Intre timp, intarzierea lor de a ridica standardele hotelurilor cumparate s-a suprapus peste diversificarea ofertelor turistice din Romania, astfel ca multe dintre hotelurile de pe litoral au devenit necompetitive in comparatie cu piete care se adreseaza tot clientilor massmarket, precum Grecia, Turcia sau Bulgaria. Conform ultimelor informatii, Ioan si Viorel Micula iau in calcul in aceasta perioada iesirea definitiva din afacerile cu hoteluri de pe litoral, prin vanzarea hotelurilor unui investitor strategic. Analisti din piata spun insa ca vanzarea va fi cu atat mai dificila cu cat hotelurile sunt intr-un stadiu destul de avansat de degradare si singura solutie ar fi vanzarea lor la pachet, unui investitor dispus sa creeze unul sau mai multe cluburi de vacanta cu peste 600 de camere fiecare.

    Topul celor mai importanti proprietari de hoteluri de pe litoral nu se confunda decat pe alocuri cu topul celor mai mari proprietari de hoteluri din tara. Din aceasta categorie fac parte cei care se afla pe primele locuri in ambele clasamente, cum ar fi Josef Goschy (cel mai mare hotelier din Romania are 25 de hoteluri in toata tara, cu o capacitate de 6.000 de locuri de cazare), Mohammad Murad (care detine peste 3.000 de camere, concentrate in Bucuresti si pe litoral) sau SIF Transilvania (care controleaza si hoteluri din Brasov sau Bihor). Mohammad Murad a fost unul dintre primii hotelieri de pe litoral care a investit in refacerea hotelurilor si in crearea unui brand pentru litoral, Perla Majestic. Omul de afaceri a avut insa si o strategie diversificata, combinand hoteluri clasice cu vanzarea si inchirierea de apartamente pentru vacanta, doua afaceri care se echilibreaza ca si costuri si au adus profit de-a lungul timpului. Omul de afaceri libanez a avut in plan si constructia unei statiuni in nordul Mamaia (Europa), insa a sistat acest proiect anul trecut.

  • Top BM: Cele mai mari chirii din Bucuresti – GALERIE FOTO

    Majoritatea agentilor de vanzari au sustinut in ultimele luni ca segmentul de lux va fi mai putin afectat de catre criza economica, fie ca era vorba de industria auto, de sectorul imobiliar sau de fashion. “Nu putem discuta despre criza segmentului imobiliar de lux, in principal din cauza zonelor exclusiviste, care au fost scumpe chiar si inainte de 1989 si care vor continua sa tina stacheta sus. Cererea constanta pentru aceste zone si un numar relativ limitat de proprietati de lux disponibile spre inchiriere mentin preturile, impiedicand o reducere a chiriilor in ritmul actual al pietei”, spune Raluca Plavita, senior consultant in cadrul departamentului rezidential al DTZ Echinox.

    Scaderea generala a pietei nu a trecut insa fara a lasa urme asupra segmentului de inchirieri a proprietatilor de lux. Agentii de profil vorbesc de o scadere medie a chiriilor de 15-20% in acest an, procentul de scadere fiind dependent de amplasarea proprietatii si de facilitatile si finisajele acesteia. “Daca facem o comparatie intre nivelul de inchiriere in primul trimestru din 2009 comparativ cu perioada similara a anului trecut, vom observa ca rezulta o scadere pe piata inchirierilor intre 10 si 40%”, spune la randul sau Bogdan Barbulescu, broker in cadrul companiei imobiliare Regatta.

    2008 a fost insa un an foarte bun pentru piata de profil, cu foarte multe tranzactii incheiate la o valoare a chiriei lunare mai mare de 5.000 de euro. Potrivit datelor furnizate de catre companiile imobiliare pentru BUSINESS Magazin, cea mai mare chirie parafata anul trecut este de 16.500 de euro pe luna, agentul fiind Perfect Casa. Proprietatea este reprezentata de o vila cu subsol, etaj si mansarda, 21 de camere si o curte cu o suprafata de 500 de metri patrati. Zona din apropierea Gradinii Icoanei este mentionata de altfel de catre specialisti ca fiind una dintre cele mai cautate de catre doritorii unei proprietati imobiliare de lux – fie pentru achizitie, fie pentru inchiriere – alaturi de Kiseleff, Aviatorilor, Primaverii, Dorobanti, Soseaua Nordului sau Floreasca. “Ulterior sunt vizate caracteristicile care definesc din punct de vedere tehnic imobilul, si anume suprafata generoasa, camerele spatioase si cu terase frumos amenajate si baile, care sa fie intr-un numar cat mai apropiat de cel al camerelor de locuit. Au fost situatii in care ne-a fost solicitata o proprietate cu un numar egal de bai si dormitoare”, afirma Jeni Dragomir, presedintele Perfect Casa.

    In ceea ce priveste vilele, despre care brokerii de profil spun ca sunt cele mai cautate, suprafata aferenta a terenului si amenajarile acestuia – gradinile si spatiile de joaca pentru copii – sunt cele mai importante. Un exemplu in acest sens este si a doua proprietate din clasamentul celor mai mari contracte de inchiriere semnate anul trecut in Bucuresti. Este vorba de o vila din Dorobanti cu sase camere, cu o suprafata utila de 450 de metri patrati, suprafata terenului fiind de 200 mp. “In general, cea mai mare parte a acestor proprietati sunt localizate in constructii noi sau vile vechi, din perioada interbelica, renovate”, continua Barbulescu de la Regatta, agentul de inchiriere al proprietatii.

    Vilele domina, de altfel, clasamentul BUSINESS Magazin, ca si in cazul celor mai scumpe locuinte vandute anul trecut, in timp ce apartamentele sunt mai putine, reprezentate in special de duplexuri, triplexuri sau penthouse-uri. Cea de a treia proprietate din clasament este un apartament cu sase camere din zona Herastrau, inchiriat la o valoare de 7.500 de euro pe luna, iar pe locul urmator apare un penthouse din zona Dorobanti, amplasat intr-un imobil construit anul trecut. Chiria acestei proprietati este de aproximativ 7.100 de euro pe luna; conform reprezentantilor agentului de inchiriere, DTZ Echinox, proprietatea a fost inchiriata de catre presedintele unei companii din industria auto.

    “Clientul tipic al acestor proprietati este expat, in general din top/senior management sau diplomat”, creioneaza pe scurt Raluca Plavita portretul celor ce platesc chirii lunare de peste 5.000 de euro pentru o locuinta. Un portret mai amanuntit, realizat de agentii din domeniu, arata o persoana de regula casatorita, cu unul sau mai multi copii, in general de sex masculin, care nu are inca un domiciliu stabil in tara si in oras – fiind astfel inclinat sa plateasca o chirie mai mare pentru o proprietate de lux.