BusinessMagazin

Category: Special

  • Ce nume mai aleg romanii pentru copiii lor?

    Schimbarea de preferinte in materie de prenume date copiilor
    este mai mare la baieti decat la fete, potrivit studiilor Directiei
    de Evidenta a Persoanelor din Ministerul de Interne. Cele mai
    frecvente cinci prenume la nivel national sunt Gheorghe, Ioan,
    Constantin, Vasile si Alexandru; in schimb, copiii nascuti in
    ultimii trei ani se numesc cel mai adesea Andrei, Alexandru,
    Gabriel, Ionut sau {tefan. In ce priveste fetele, schimbarile nu
    sunt chiar atat de semnificative. Parintii au ales nume precum
    Maria, Elena sau Ioana, valabile si in topul cinci general, nou
    intrate fiind doar Andreea si Alexandra. De remarcat este diferenta
    mai mult decat dubla dintre primele doua pozitii, Maria (peste
    61.000 de fetite poarta acest nume) si Andreea (peste 24.000).


    Psihologul Aurora Liiceanu explica principalele criterii de
    selectie de care tin cont mamele si tatii, subliniind ca nu exista
    neaparat o tendinta generala, ci mai degraba cate un specific urban
    si rural sau in functie de clasele sociale carora le apartin
    parintii. |n primul rand, se poate tine cont de “motivatia
    romantica” a mamei (desi nu numai mamele au astfel de inspiratii).
    “Femeile obisnuiesc sa viseze anumite personaje, se pot inspira din
    eroii romanelor pe care le citesc sau pot respecta traditia si
    alege un nume de sfant”, sustine Liiceanu.

    Un rol important il au si nasii de botez, de a caror optiune
    parintii pot tine cont sau nu. |n unele cazuri, cuplurile isi
    manifesta dorinta de a-si identifica copilul cu o personalitate
    importanta, alegand un nume intens vehiculat la televizor.
    Psihologul remarca si situatiile nefericite in care, fara niciun
    fel de simt al limbii, sunt alese nume absolut exotice. “Nu stiu
    daca exista o lege care sa reglementeze aceste optiuni, dar ma
    intreb cum ajung unii copii sa se numeasca Socrate sau Vitrina”,
    spune indignata Aurora Liiceanu.

  • Cine este omul care a adus Jocurile Olimpice la Vancouver

    Milioane de oameni au privit in urma cu patru ani cum primarul
    de atunci din Vancouver, Sam Sullivan, a mers in caruciorul cu
    rotile pe scena olimpica din Italia. Picioarele ii erau cuprinse de
    spasme, luminile orbitoare emanau caldura. Multimea adunata la
    ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Torino a
    fost strabatuta de un fior cand Sullivan a transformat o traditie
    intr-un moment miscator, irepetabil. Sullivan este un cvadriplegic
    in scaun cu rotile; totusi, pe scena, el a fluturat steagul
    olimpic.

    La Primaria din Vancouver, mii de mesaje au sosit din toata
    lumea, din Rusia si China pana in Italia, de la persoane cu
    dizabilitati, dar si de la persoane sanatoase. Jocurile Olimpice de
    la Vancouver, aflate la patru ani distanta, stabilisera deja o
    imagine-emblema: primarul si piruetele lui in scaun cu rotile.
    “Oamenii imi spun tot timpul, chiar si acum, cum le-au dat
    lacrimile cand l-au vazut acolo”, spune Lynn Zanatta, logodnica lui
    Sullivan.

    Sullivan, acum in varsta de 50 de ani, nu a mai repetat gestul
    de la Jocurile Olimpice aflate acum in desfasurare la Vancouver. El
    a pierdut nominalizarea partidului sau pentru realegerea ca primar
    in 2008 si astfel a pierdut si locul la masa olimpica. L-a pierdut
    si pe mentorul sau, Abraham Rogatnick, care a murit in august anul
    trecut, si a mai mers la alte sapte inmormantari. Intr-un an marcat
    de pierderi, Sullivan se uita in jur la orasul pe care l-a condus
    si vede castigurile aduse de Jocurile Olimpice. Ramane la fel de
    ocupat, multumit de mandatul lui – asa criticat cum e – si
    renascut, dupa cum spune, pentru a doua oara. “Voi fi mai eficient
    in afara primariei decat am fost in interiorul ei”, declara
    Sullivan in apartamentul sau de la etajul 16 din centrul orasului
    Vancouver.

    Intr-o dimineata de la inceputul lui ianuarie, acum 31 de ani,
    prietenii l-au dus pe Sullivan in Trail Rider, o combinatie intre
    roaba si ricsa care le permite celor aflati in scaun cu rotile sa
    calatoreasca servindu-se de ajutorul altcuiva. O schita desenata de
    Sullivan pe un servetel a fost punctul de plecare al modelului.
    Prietenii l-au impins pe Sullivan in sus pe Cypress Mountain, locul
    de desfasurare al probelor olimpice de snowboard si schi acrobatic.
    A fost ultimul loc pe care a pasit vreodata pe propriile picioare.
    “Era o zi ca asta”, spune el. “Cetoasa si cu putina ploaie.”

  • Spre deosebire de SUA, Europa se bazeaza pe industrie pentru a iesi din criza

    Fabrica din sticla si otel Siemens din Berlin s-a deschis exact
    in urma cu o suta de ani. La inceput a produs turbine electrice,
    apoi munitie in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa care
    a fost jefuita de sovietici, ceea ce a facut necesar sa fie
    reconstruita in zorii razboiului rece.

    Azi face din nou turbine – doar ca modelele de acum sunt printre
    cele mai avansate din lume, fiecare capabila sa furnizeze
    electricitate tuturor celor trei milioane de locuinte din Berlin.
    “Nu e un muzeu, e un atelier de lucru”, spune Michael Schwarzlose,
    manager de proiect la uzina.

    Acelasi lucru ar putea fi spus despre Europa insasi in ciuda
    suspiciunilor americane ca realitatea ar fi pe dos. Companiile
    europene s-ar putea sa nu fie chiar atat de agere ca omoloagele lor
    din Statele Unite, dar in demersul de a pastra locurile de munca in
    timpul celei mai grave crize economice de la incheierea razboiului,
    ele au gasit un drum diferit catre redresare. Ele modernizeaza si
    eficientizeaza vechile fabrici in loc sa lase muncitorii sa plece
    si sa lase companiile considerate necompetitive sa se
    prabuseasca.

    Companiile europene au platit un pret: profituri si
    productivitate mai mici decat cele ale competitorilor americani.
    Dar in vreme ce muncitorii americani se confrunta cu perspectiva
    unei redresari economice fara crearea de locuri de munca, multi
    europeni cred ca modelul european merita luat in considerare.

    “Companiile americane au fost mai rapide in a-si ajusta forta de
    munca si mai prompte in protejarea marjelor de profit”, spune
    Gilles Moec, senior economist la Deutsche Bank. Dar asta nu
    inseamna ca companiile de pe continentul european au ramas in urma
    cu inovarea, spun expertii.

    Americanii considera adesea ca firmele mai noi si mai mici sunt
    motoarele inovarii si ale crearii de locuri de munca – de aici
    decizia presedintelui Barack Obama de a crea un program in valoare
    de 30 de miliarde de dolari ca sa incurajeze creditarea micilor
    afaceri, ca punct-cheie al planului sau de creare de locuri de
    munca.

    Europa, spre totala deosebire, se bazeaza adesea pe companiile
    sale mari ca sa sustina atat angajarile, cat si competitivitatea in
    sectoare industriale importante. O parghie importanta, pe langa
    alte masuri, ca trecerea pe contracte de munca fractionate, este
    inovarea in domeniul ecologiei.

  • Cum se spala romanii sau cearta cu apa si sapunul

    Obiceiurile cetatenilor romani legate de propria igiena nu sunt
    tocmai cele mai sanatoase. Este concluzia studiului Agentiei pentru
    Strategii Guvernamentale, care scoate in evidenta unele cifre ce
    pot parea ingrijoratoare. Doar jumatate din populatie face dus sau
    baie zilnic sau aproape zilnic, in timp ce un om din zece se
    preocupa de curatenia personala de cateva ori pe luna sau mai
    rar.

    Daca v-ati intrebat vreodata de ce consumul de guma de mestecat
    ajunge, la nivel de tara, la peste 3.000 de tone anual, explicatia
    poate sta in faptul ca 5% dintre concetatenii nostri nu se spala
    niciodata pe dinti, iar alti 5% se intalnesc cu periuta o data pe
    luna sau mai rar. Totusi, la acest capitol stam cel mai bine, daca
    luam in calcul ca aproape 70% recurg la periaj zilnic. Potrivit
    datelor companiei de cercetare de piata GfK, 37% din volumul de
    pasta de dinti a fost consumat de locuitorii din Bucuresti si
    orasele mari, cu mai mult de 150.000 de oameni. Ponderea lor in
    structura gospodariilor la nivel national este de 29%. La polul
    opus, cel mai mic consum (15%) se intalneste la tara, in
    gospodariile formate dintr-o singura persoana, care la nivel
    national reprezinta un sfert din totalul gospodariilor.

    Cat despre spalatul pe cap, cei mai multi (67%) prefera spalatul
    pe cap de cateva ori pe saptamana, in timp ce 17% afirma ca se
    spala de cateva ori pe luna. Studiile GfK arata ca, in 2009, cel
    mai mult sampon s-a consumat in gospodariile unde varsta capului
    familiei era cuprinsa intre 40 si 49 de ani. Acestea au realizat
    31% din achizitiile de sampon la nivel national. Cel mai mare volum
    de deodorante si produse antiperspirante a fost consumat in
    familiile cu 3-4 membri, a caror pondere in Romania este de 37%.
    Gospodariile din orasele mari si Bucuresti au cumparat peste 40%
    din volumul total de deodorante anul trecut. In ce priveste
    veniturile, gospodariile ce castiga mai mult de 2.400 de lei pe
    luna primeaza in topul consumului. Cel mai ridicat consum de
    detergenti pentru haine (31% din volumul total vandut) este
    inregistrat in Muntenia-Dobrogea, precum si familiile cu copii de
    pana in 14 ani (30%). Aproape un sfert din familiile din Romania au
    copii sub 14 ani.

    O componenta importanta in aceasta ecuatie este gradul de
    racordare al populatiei la reteaua de apa si canalizare – potrivit
    Administratiei Nationale Apele Romane, doar 51% la nivel national.
    Procentul arata si mai rau daca luam in calcul ca in ultimii doi
    ani a crescut doar cu 1,5%, iar, in acest ritm, vom putea vorbi
    despre acoperirea integrala a tarii cu servicii de apa si
    canalizare abia in 30-40 de ani.

  • Ce se va alege de UE si zona euro?

    Inima blocului european de 16 state – in principal Germania si
    Franta – pare solida. Dar unele state de la periferie sunt intr-un
    marasm financiar profund, cu somaj ridicat, deficite bugetare
    evident nesustenabile si economii care nu mai sunt competitive ca
    suratele lor europene.

    Modul cum Europa alege sa abordeze problemele acestor tari – cum
    sunt Grecia, Spania, Portugalia si Irlanda (grupate sub acronimul
    PIGS) – ar putea determina viitoarea constructie politica a Europei
    si chiar viitorul monedei euro.

    Pietele mondiale s-au cutremurat in fata semnalelor ca
    investitorii au devenit tot mai reticenti in a credita Portugalia.
    Tara a fost nevoita sa restranga un plan de creditare pe termen
    scurt, gest neobisnuit in ochii Europei.

    Daca investitorii pleaca sau cer dobanzi exorbitante pentru a
    credita astfel de tari, apare o presiune asupra Germaniei, a
    Frantei si a altor state din zona euro sa decida ce vor sa faca.
    Vor veni in ajutorul vecinilor aflati la ananghie? Sau le vor
    permite pur si simplu sa se prabuseasca, ceea ce ar avea
    repercusiuni majore asupra Europei si a pietelor financiare de
    pretutindeni?

    In centrul problemei se afla lipsa de interes a Europei din urma
    cu mai bine de un deceniu de a alege intre unificare si separare.
    S-a ales unificarea economica si independenta politica a statelor
    nationale.

    Pe scurt, s-a dorit o varianta care sa combine avantajele
    ambelor situatii, iar pentru o vreme modelul a parut sa
    functioneze. Succesul i-a uimit pe multi economisti, multi dintre
    ei din Marea Britanie si SUA, care au sustinut ca o moneda unica
    necesita o unificare politica mai stransa.

    Inca mai persista opinia ca statele aflate in dificultate pot
    conta pe vecinele lor mai prospere in caz ca e nevoie de un plan de
    salvare.

  • Ce poate face o banca

    Mervyn A. King, guvernatorul Bancii Angliei, este un personaj
    modest, cu o fata rotunda si ochelari care, spre deosebire de
    omologii sai mai extrovertiti de la Frankfurt si Washington, are
    intot­deauna un aer rezervat si modest.

    Dar pe masura ce pe ambele maluri ale Atlanticului s-a acumulat
    tot mai multa furie fata de luxuriantele profituri ale bancilor,
    King se gaseste in avangarda unei miscari, cu tot mai multi adepti,
    care sustine ca marile banci trebuie sa-si separe activitatile cu
    grad de risc ridicat, cum sunt cele de trading si de banca de
    investitii, de functiunile lor de baza, care privesc operatiuni de
    colectare a depozitelor.

    Recent a facut valva o propunere similara a fostului presedinte
    al Rezervei Federale, Paul Volcker. Presedintele Barack Obama a
    socat Wall Street-ul propunand ca bancile mari care aduna depozite
    de la populatie sa nu mai aiba dreptul sa se angajeze in activitati
    de trading in nume propriu.

    La o audiere in fata comisiei de finante a parlamentului
    britanic, la 26 ianuarie, King a folosit cuvinte dure ca sa
    argumenteze in favoarea separarii. In timpul prezentarii, l-a
    laudat si pe Obama pentru ca s-a miscat atat de repede.

    “Statele Unite au fost mai deschise decat noi in a evolua spre
    un sistem bancar mai sigur”, a spus el. “Dupa ce vom specifica
    limpede ce au voie si ce nu sa faca bancile cu banii din depozite,
    asertiunea ca nimeni nu va mai fi salvat cu bani publici va deveni
    credibila.”

    Ca sa-si argumenteze pozitia ca reglementarile mai stricte si
    cerintele de capital mai mari nu ar fi in sine suficiente ca sa
    previna o alta criza bancara, el a dat ca exemplu Citigroup, care
    odinioara era privita ca model de grupare a tuturor activitatilor
    bancare sub acelasi acoperis.

    “Autoritatile de reglementare erau in aceeasi cladire cu ei, iar
    patru dintre cei mai respectabili specialisti ai lumii conduceau
    banca”, a amintit el, vorbind despre Sanford I. Weill, fost
    presedinte si CEO al bancii, fostul ministru american de finante
    Robert Rubin, fostul oficial al FMI Stanley Fischer si un bancher
    cu experienta internationala considerabila, William Rhodes.

  • Povestea lui Vuk Jeremici, ministrul de externe de 34 de ani al Serbiei

    Jeremici este ministru in cel mai pro-occidental guvern pe care
    l-a avut vreodata Serbia, unul care militeaza agresiv pentru
    aderarea la Uniunea Europeana si pentru relatii bune cu Statele
    Unite. Totusi, in capul listei sale de prioritati se afla aceeasi
    problema care a creat atatea necazuri Serbiei: provincia
    separatista si autoproclamata independenta Kosovo.

    Spre consternarea puternicilor suporteri ai independentei
    Kosovo, inclusiv a SUA, obsesia sarbilor cu privire la aceasta
    provincie nu e limitata la o mana de ultranationalisti din
    generatia lui Slobodan Milosevici. Chiar tineri liberali ca
    Jeremici, al carui accent cand vorbeste englezeste suna mai degraba
    a Boston decat a Belgrad, nu pot renunta la Kosovo, desi aceasta ar
    putea pune in pericol sansele Serbiei de a-si depasi trecutul
    problematic.

    “Faptul ca acest tip de politicieni fervent pro-occidentali se
    intampla sa aiba aceasta pozitie cu privire la Kosovo ii
    nedumereste pe multi”, spunea Jeremici intr-un interviu recent.
    “Acest loc, Kosovo, este Ierusalimul nostru; nu poate fi tratat in
    alt mod decat ca Ierusalimul nostru”, insista el.

    Parca pentru a sublinia acest punct de vedere, mentorul si
    profesorul sau de psihologie de acum doua decenii de la Liceul nr.
    1 din Belgrad, actualul presedinte sarb Boris Tadici, a petrecut
    Craciunul ortodox la manastirea Visoki Decani din Kosovo, sub paza
    armata, pentru a se feri de eventuale atacuri din partea unor
    etnici albanezi.

    Jeremici a adaugat insa ca Serbia nu-si pledeaza cauza prin
    forta armelor, pe cale directa sau cu ajutorul unor grupuri
    paramilitare, ci prin intermediul institutiilor de genul Curtii
    Internationale de Justitie, care va decide asupra manierei in care
    Kosovo si-a proclamat independenta. Dar mizele sunt diferite,
    incepand cu relatiile imbunatatite cu Uniunea Europeana si
    terminand cu sfarsitul izolarii Serbiei.

  • Cum a riscat Intel 7 mld. $ si a castigat

    Cum economia mondiala schioapata, companiile si consumatorii au
    inceput sa isi restranga cheltuielile alocate tehnologiei, iar
    vanzarile de calculatoare personale au inceput sa cada in cel mai
    accelerat ritm din istorie. Investitia Intel planificata pentru doi
    ani a fost o chestiune de speranta – intr-o perioada de reviriment
    economic si in capacitatea internetului de a alimenta in continuare
    o crestere pe termen lung a cererii de calculatoare personale,
    telefoane inteligente si alte dispozitive care contin cipuri.

    “Dupa cum va puteti imagina, era multa incertitudine la acea
    reuniune din ianuarie a conducerii”, spune Jane E. Shaw,
    presedintele board-ului Intel si fost director executiv al
    companiei farmaceutice Aerogen.

    Astazi, pariul Intel pe viitor arata foarte promitator. Primele
    cipuri de la fabricile respective au venit in ianuarie 2010,
    fabricate cu tehnici care au permis companiei sa creeze produse mai
    mici, mai rapide si mai eficiente decat principalii sai
    competitori. La fel ca si in alte perioade de scadere economica,
    Intel si-a folosit rezervele generoase de lichiditate ca sa-si
    amelioreze capacitatile de productie si tehnologia, in vreme ce
    producatorii de cipuri concurenti s-au straduit sa se mentina pe
    linia de plutire.

    Intre timp, cheltuielile cu tehnologia au inceput sa creasca,
    sugerand ca atat companiile, cat si consumatorii sunt mai optimisti
    cu privire la viitorul lor.

    La 14 ianuarie, Intel, prima mare companie din domeniul
    tehnologic care si-a raportat rezultatele financiare, a anuntat ca
    veniturile i-au crescut cu 28%, pana la 10,6 miliarde de dolari,
    iar compania a avut cea mai mare marja de profit brut din toata
    istoria ei. Profitul net a fost de 2,3 miliarde de dolari, adica de
    40 de centi per actiune, in crestere de zece ori, de la 234 de
    milioane de dolari sau 4 centi pe actiune, cat s-a inregistrat in
    ultimul trimestru al lui 2008.

    Intre timp, compania de cercetare Gartner a calculat ca
    livrarile mondiale de computere personale au crescut cu 22% in cel
    de-al patrulea trimestru din 2009, pana la 90 de milioane de
    bucati, ceea ce reprezinta un salt sanatos fata de dezastruosul
    trimestru al patrulea din anul anterior. Datorita investitiei
    facute pe timp de criza, Intel, care produce cipurile integrate in
    cele mai multe calculatoare personale, este intr-o pozitie
    avantajoasa ca sa beneficieze de pe urma acestui salt mai mult
    decat oricare alta companie.

    “Ei au continuat sa inoveze, in vreme ce multi dintre
    competitorii lor se zbateau in datorii si isi reduceau personalul”,
    comenteaza Bill Kreher, analist la Edward Jones. “Cei mari si
    puternici vor iesi si mai puternici din criza, iar Intel nu face
    exceptie.”

    Analistii Wall Street intervievati de Thomson Reuters se
    asteptasera ca Intel sa inregistreze un profit de 30 de centi pe
    actiune, la venituri de 10,17 miliarde de dolari, subestimand
    semnificativ performanta companiei. Conducerea Intel a atribuit
    castigurile atuurilor tehnologice si unui plan pe termen lung care
    a scazut cheltuielile operationale.

    “Una peste alta, am ramas mai ageri, mai competitivi si mai
    flexibili decat oricand dupa anii ’70”, a raspuns Paul S. Otellini,
    directorul executiv al Intel, intr-un interviu prin e-mail, acordat
    inainte de raportul companiei.

    Dar Intel a inregistrat si castiguri substantiale de pe urma
    unuia dintre cele mai riscante pariuri puse in ultima perioada –
    cipul Atom, un procesor mai ieftin, folosit la netbookuri si
    adaptat pentru a putea fi folosit la telefoanele inteligente.
    Compania spune ca a vandut anul trecut cipuri Atom in valoare de
    1,4 miliarde de dolari.

    Sefii Intel s-au temut ca Atom si netbookurile ar putea submina
    afacerile mai profitabile ale companiei, legate de laptopurile
    traditionale, dar au decis sa mearga puternic inainte cu aceste
    produse. Noile fabrici produc un cip la un cost mai redus, iar
    Intel este cel mai mare actor pe piata de netbookuri, aflata in
    expansiune accelerata.

    “Trebuie sa imi scot palaria in fata lor pentru ca au avut
    curajul sa mearga inainte cu Atom in ciuda ipotezei ca le putea
    afecta businessul”, spune Fred Weber, fost executiv al rivalului
    Intel, Advanced Micro Devices. “Au construit cipul potrivit la
    momentul potrivit.”

  • Oglinda oglinjoara, care-i cea mai bine condusa tara?

    Exista o vorba: “Daca ma compar cu altii, sunt minunat. Daca ma
    compar cu exigentele mele, sunt jalnic”. Despre exigentele noastre,
    multi ar spune ca nu le avem, iar despre comparatii, ca indiferent
    cu cine ne-am compara, tot rau am arata. Dar ar fi fals.

    Ca sa intelegem cat de bine sau cat de rau am reactionat noi si
    autoritatile noastre la criza economica, trebuie sa gandim criza ca
    pe-un rau general – intr-o mai mica sau mai mare masura, toata
    lumea a fost afectata. Daca am compara goana dupa redresarea
    economica intr-o cursa atletica, cei care au fost afectati mai
    puternic de la inceput, asa cum sunt tarile baltice, Ungaria sau
    Islanda, ar porni cu un handicap de cativa metri fata de plutonul
    european; aceasta nu inseamna insa ca handicapul e si decisiv
    pentru soarta cursei – decisive sunt calitatea guvernarii, gradul
    de maturitate a economiei si un raport sanatos intre productia
    pentru piata interna si cea pentru piata externa.

    Mark Gibbins, partener in departamentul de taxe al KPMG, cu
    importanta experienta in statele din Europa Centrala si de Est
    (CEE), crede ca e greu de spus cine a reactionat mai bine si cine
    mai slab in regiune, pentru ca in fiecare tara criza a adus alte
    pericole. “Daca ne uitam spre Ungaria, acolo s-au luat masuri de
    reducere a deficitului bugetar, sub indrumarea FMI, de la 10% din
    PIB pana la 4% din PIB. Deci nu au ramas mari resurse pentru
    sporirea consumului sau a investitiilor, chiar daca aceste masuri
    ar fi fost oportune”, explica Gibbins.

    La fel ca in Romania sau in tarile baltice, ungurii s-au
    imprumutat masiv in valuta (euro sau franci elvetieni); in
    conditiile deprecierii durabile a forintului, aceasta a condus la
    mari probleme de rambursare a creditelor si la reducerea accentuata
    a consumului. Gibbins crede ca Ungaria nu putea face prea multe
    pentru a repara dintr-o data toate excesele trecutului, dar cel mai
    important pentru guvernul de la Budapesta este acum sa duca la
    capat masurile luate pentru diminuarea deficitului bugetar. In
    primavara vor fi alegeri parlamentare si in Ungaria, iar actualul
    guvern, tehnocrat, trebuie sa asigure o gestiune stransa a
    economiei pana atunci.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Ti-ai cumpara un iPad?

    Dorin: De ce nu as da banii pe
    iPad
    Cred ca un obiect trebuie apreciat dupa utilitatea sa, dupa gradul
    de inovatie si dupa modul in care “comunica” cu utilizatorul. Si
    mai cred ca o companie sau un ins ajung, in timpul vietii, de
    putine ori la stele, cu adevarat. Spre deosebire de altii, Jobs a
    facut-o, cu prisosinta, de destule ori – Apple si Macintosh, iPod,
    Pixar, poate si iPhone. Jobs a creat nevoi, a impus mode, a deschis
    drumuri.
    Dar iPad nu-i nimic altceva decat o rama foto cu niste aplicatii
    suplimentare, nu multe.
    Pentru ca in primele patru minute ale prezentarii Jobs a folosit de
    trei ori “fenomenal”, de doua ori “incredibil”, de doua ori
    “uimitor”, cate odata “extraordinar”, “minunat” si “cel mai bun”,
    in loc sa enumere capabilitati tehnice sau ergonomice. {i a inceput
    cu posibilitatea de a schimba background-ul, lucru pe care il pot
    face si la telefonul meu de numai un milion de lei vechi.
    Pentru ca “cel mai subtire” nu inseamna nimic.
    Pentru ca pur si simplu nu-mi plac ecranele slinoase, cu urme de
    degete, fie ele folosite pentru a rasfoi/mari poze, pagini web sau
    pagini de carte (pe canalul Youtube al CBS prezentarea lui Jobs era
    intercalata intre reclamele unei companii de servetele si a unui
    furnizor 3G, ceea ce inseamna ca unii sunt mai subtil-ironici decat
    banuim).
    Tehnic, au mai spus si altii, dar este important: pentru ca nu are
    port USB – daca am o memorie si vreau sa desarc ceva, trebuie sa
    ajung musai la un docking; pentru ca nu are multitasking;
    capacitatea memoriei flash mi se pare prea mica chiar si in la
    varful de gama, cu 64 de giga.
    Pentru ca nu-mi place atitudinea “inchisa” adoptata de Apple: numai
    aplicatiile mele, numai muzica de la mine, organizare a
    muzicii/fisierelor/fotografiilor numai cum vrem noi.
    Pentru ca nu sunt doar un carcotas inept si pentru ca vreau cat mai
    mult posibil pentru banii mei. Iar oferta e subtire pentru 500 –
    800 de dolari, o gramada de bani in vreme de criza.


    Ionut: De ce mi-as cumpara un iPad
    Recunosc din start ca sunt un posesor de iPod (prima generatie) si
    iPhone 3G, chiar daca nu mi-au placut niciodata in mod deosebit
    produsele Apple si nici nu am inteles niciodata “mania” Apple. De
    altfel, atat playerul cat si telefonul le-am primit cadou.

    Dar fiecare dintre cele doua produse m-au surprins placut. Sunt
    intuitive si au reusit, cumva, sa imi ofere inainte ceea ce eu am
    descoperit mai tarzu ca as avea nevoie.
    In cazul iPhone in mod particular, mi-a placut foarte mult ecranul
    mare (suficient pentru browsing, mai ales daca folosesti zoom-ul –
    posesorii stiu ce spun) si mai ales timpul de reactie foarte
    scurt.
    Motivul pentru care am adus vorba de iPhone este acela ca noua
    tableta este, in esenta, un iPhone cu un ecran (mult) mai mare.

    E adevarat, iPad nu are widescreen, nu are port USB, nu are
    camera foto si video, ca sa nu mai vorbesc de multitasking. Si, cel
    mai neplacut lucru, nu are Flash.
    Dar hai sa fim sinceri. Cati dintre voi ar folosi tot timpul
    aceasta tableta in locul laptopului? Cati dintre voi v-ati uitat la
    filme pe iPhone-ul vostru – care are ecran wide – in loc sa le
    vedeti pe televizor sau pe laptop? Cati dintre voi nu are acasa o
    rama foto digitala pe care ar vrea (cateodata) sa o foloseasca si
    pentru alte lucruri pentru care nu prea merita efortul sa deschida
    laptopul – as spune sa citeasca o carte, dar ar fi doar o gluma,
    probabil, asa ca o sa reformulez si o sa spun sa navigheze pe
    internet pentru a vedea ce filme ruleaza la multiplex sau sa caute
    niste review-uri la un film?

    Ajung si la memoria de 16-64 GB, in functie de model. Sunt de
    acord ca par putini, cel putin la o prima vedere, dar eu am pe
    telefon 16 GB in care am stocat vreo doua DVD-uri cu muzica
    preferata, toate documentele de care am nevoie in mod curent si
    doua programe de navigatie cu harta intregii Europe pe ele. Si inca
    mai am spatiu.

    Inevitabil, ajung si la pret. 500-800 de dolari sunt bani multi.
    Inca o data risc sa imi atrag injuraturi, dar simt nevoia sa
    precizez ca aparatul nu este pentru toata lumea. Sigur ca de banii
    astia poti cumpara un laptop entry-level sau un netbook
    (computerele alea mici, pentru cine nu stie, cu diagonala mica si
    performante tehnice reduse). Dar eu as prefera sa dau banii pe un
    iPad, sa am o rama foto, pe care sa navighez si sa citesc ziarele
    mai comod/placut decat pe iPhone-ul meu (da, sunt unul dintre cei
    care foloseste telefonul in mod frecvent pentru asa ceva). Iar daca
    dupa doi ani de utilizare voi fi la fel de multumit ca de iPod si
    iPhone (mai sunt si destule probleme cu telefonul, dar per ansamblu
    sunt foarte multumit de el), atunci probabil ca nota mea de plata
    din contul de pe iTunes va fi mult mai mare. Dar stiti ce? O sa ma
    simt bine chiar si cu banii luati. Si asta e tot ce conteaza.