BusinessMagazin

Category: Bm 10 ani

  • Cei doi clujeni care au adus Facebook la cumpărături în România

    În 2014, achiziţia LiveRail de către gigantul american Facebook a dat încă un boost dezvoltatorilor locali, Sergiu Biriş intrând într-un club select alături de Radu Georgescu  sau de Cătălin Olteanu  (care au vândut proiecte către Microsoft). “Achiziţia LiveRail de către Facebook este o reuşită remarcabilă, care arată încă o dată că la capitolul inovaţie şi determinare, şi românii pot construi startup-uri de nivel mondial”, a spus Sergiu Biriş. “Sunt onorat să fac parte din echipa care a fondat LiveRail. Felicitările mele, ca ale tuturor,  merg către colegii mei Andrei Dunca şi Mark Trefgarne. Ei s-au ocupat de tot ce înseamnă operaţionalul din spatele LiveRail, au făcut tot posibilul să crească un start-up pornit din pasiune într-o tehnologie de top”, a adăugat el.

    Facebook, cea mai mare reţea socială din lume, a cumpărat pentru o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari Liverail – un start-up specializat în livrarea reclamelor video online fondat în urmă cu şapte ani în Cluj de românii Andrei Dunca şi Sergiu Biriş împreună cu britanicul Mark Trefgarne.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2007

    Prin filtrul unei analize financiare, e o afacere proasta. In fiecare luna sunt aruncati pe fereastra browserelor in jur de 4.000 de euro, fara a inregistra vreun venit. Cu toate acestea, cei doi fondatori ai site-ului Trilulilu au primit deja o oferta de preluare de 80.000 de euro de la Neogen, unul dintre editorii online semnificativi din Romania.

    Prin filtrul unei analize financiare, e o afacere proasta. In fiecare luna sunt aruncati pe fereastra browserelor in jur de 4.000 de euro, fara a inregistra vreun venit. Cu toate acestea, cei doi fondatori ai site-ului Trilulilu au primit deja o oferta de preluare de 80.000 de euro de la Neogen, unul dintre editorii online semnificativi din Romania.

    E usor sa alegi «blue pill», dar ne gandim ca serviciul merita dezvoltat in continuare, pe asta ne concentram acum”, spune Sergiu Biris (24 de ani), directorul general al Trilulilu SRL, explicand de ce a refuzat oferta de preluare din partea Neogen, in asteptarea unei cresteri de valoare a site-ului. Si invoca un precedent incurajator: achizitia unui site care era diferit de www.trilulilu.ro doar prin dimensiunea audientei si caruia i-au fost oferiti anul trecut 1,65 miliarde de dolari din partea Google. Iar YouTube a acceptat pretul.

    Privita prin ochii unui investitor de risc, site-ul pe care oricine poate viziona sau adauga videoclipuri de tot soiul, de patru luni incoace, este un startup autentic. Cinci tineri din Cluj cu trei firme de outsourcing – Sergiu Biris, Andrei Dunca, Vlad Gorgan, Bogdan Colceriu si Dragos Bîrlea – s-au asociat si au avut primul brainstorming pe 1 noiembrie anul trecut. Visul lor – sa faca un site de videosharing care sa arate bine si sa ajunga sa fie preferat de utilizatorii romani, deja obisnuiti cu YouTube. Peste alte trei luni, la sfarsitul lui ianuarie, lansau trilulilu.ro pe un Internet romanesc aproape lipsit de concurenta in aceasta zona de activitate. „Am tras foarte tare, pentru ca acum este momentul“, explica Sergiu Biris.

    De atunci au fost lansate si alte site-uri care se bazeaza pe modelul YouTube sau altele care fac trecerea mai lina intre televiziunea clasica si cea online. Cel mai important din prima categorie a fost chiar Neogen, care le-a prezentat celor de la Trilulilu situatia foarte direct: se lasa cumparati sau Neogen isi lanseaza propriul serviciu, care oricum era atunci in perioada de testare. Raspunsul Trilulilu a continut si o cifra: clujenii voiau jumatate de milion de euro pentru a-si ceda afacerea, de peste sase ori valoarea ofertei. Ar fi fost o lovitura neasteptata pentru cei cinci tineri ca la patru luni de la lansare sa incaseze de 17 ori suma de 30.000 de euro investita. Dar cei de la Trilulilu spun ca de fapt nici nu se asteptau ca oferta sa fie acceptata si au plusat mai degraba pentru a vedea reactia.

    Nepunand in discutie daca Trilulilu merita sau nu jumatate de milion de euro, Neogen nu si-ar permite sa cumpere din resurse proprii un site, fie el si mina de aur, la aceasta valoare. La o cifra de afaceri de 600.000 de euro in 2005, Neogen a obtinut, conform datelor comunicate Ministerului de Finante, un profit net de 20.000 de euro. Si chiar daca principalul actionar, Calin Fusu, a declarat recent ca pe 2006 si-a dublat cifra de afaceri la 1,2 milioane de euro, e greu de crezut ca profitul ar fi putut creste de 25 de ori, pentru a avea lichiditatile necesare. Iar jucatorii din online-ul romanesc care au incercat sa se dezvolte mergand pe credit nu se pot lauda ca s-au intors de la banci cu altceva decat o cafea bauta cu ofiterul de credit, in schimbul unor explicatii gratuite despre cum se fac bani online.

    Ar mai cumpara acum Neogen, dupa ce si-a lansat propriul serviciu, care a tras in sus intregul portal Neogen.ro in topul celor mai vizitate spatii web din Romania, intrecand sporadic soft32.com, aflat pe locul 2? Exemplul exista. La momentul achizitiei YouTube, Google avea (si are in continuare) un serviciu propriu, video.google.com. Calin Fusu spune ca nu mai este atat de sigur ca vrea Trilulilu. „Eu nu am stomacul lui Google, sa pot inghiti atat de usor un concurent cu un produs similar.“

    Riscul afacerii – alta caracteristica tipica unui startup in domeniul Internetului – este mai mult decat evident. Doar costurile lunare pentru serverele ce servesc utilizatorii si sunt conectate la Internet ajung la 4.000 de euro, iar planul de a obtine bani din publicitate nu a fost inca pus in practica. Dar un posibil finantator sau cumparator ar putea fi atras de scenariul unui „return on investment“ semnificativ. Fondul de investitii american Sequoia Capital a finantat YouTube in perioada de inceput cu 11,5 milioane de dolari, pentru ca doi ani mai tarziu sa primeasca actiuni Google in valoare de 442 de milioane de dolari, mai mult decat cei doi fondatori, Chad Hurley (345 mil. dolari) si Steven Chen (326 mil. dolari). Pe de alta parte, potentialul exista. In vreme ce televiziunile pierd audienta, numarul utilizatorilor de Internet broadband creste. Conform Studiului National de Audienta publicat luna trecuta, aproape un milion de persoane au renuntat in cursul ultimului an sa mai priveasca regulat la posturile de televiziune. In schimb, in decembrie 2006 existau cu 136% mai multe conexiuni la Internet in banda larga decat cu un an in urma, arata rapoartele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI). Aceasta inseamna o crestere de aproximativ un milion de utilizatori de Internet broadband.

    Site-urile de distributie video catre acesti utilizatori sunt insa momentan doar pariuri riscante, iar cei care cumpara publicitate de 300 de milioane de euro in media traditionala s-au tinut deoparte de ele. „Daca in acest moment 5% din bugetul alocat televiziunilor ar merge pe Internet, nu ar avea suficient spatiu de cumparat“, enunta Felix Tataru, presedintele International Advertising Association Romania, problema lipsei de continut original.

    Lucrurile incep sa se schimbe. Florin Braghis, cunoscut pentru realizarea emisiunilor „Planeta Moldova“, a investit in LiberTV.ro, un site care difuzeaza prin player-ul descarcabil gratuit cateva filme in format high definition alese dintre cele propuse de utilizatori sau ale caror drepturi de autor au fost achizitionate. In acest moment, aplicatia proprie ce permite vizionarea filmelor a fost descarcata de 16.000 de persoane. Tinta pe care si-au fixat-o cei de la LiberTV este sa ajunga pana la sfarsitul anului la cel putin 50.000 de utilizatori.

    O alta investitie – EvoTV – a fost cea facuta de Sorin Stoica, fostul proprietar al retailerului GSM Dasimpex, vandut pe cateva milioane de euro catre fondul de investitii GED Capital. Cu 90.000 de euro in echipamente si aparatura, postul a inceput sa emita de luna trecuta programe realizate de echipa de productie proprie si spera sa ajunga la o audienta de 2 milioane de persoane lunar. Este o tinta cu adevarat indrazneata, daca ne gandim doar ca cel mai popular site in prezent, softpedia.com, este vizitat lunar de aproximativ 3 milioane de oameni.

    Dar cresterea traficului inseamna cresterea costurilor. Fara milioanele fondului de investitii, cei doi fondatori YouTube nu si-ar fi permis sa plateasca facturile pentru hosting si conexiuni la Internet. Odata cu popularitatea si numarul mare de vizitatori, aceste costuri ajung la sume considerabile. Cu singura ocazie cand au facut o astfel de destainuire, in mai anul trecut, cei doi fondatori YouTube declarau publicatiei americane Forbes ca platesc un milion de dolari pe luna pentru conectarea la Internet a serverelor. „Trilulilu n-o sa aiba bani sa-si plateasca content-ul, ca noi“, considera Calin Fusu, actionarul majoritar al Neogen. „Un startup nefinantat nu va putea sa reziste. E vorba de investitii de cateva sute de mii de euro pe care ii pierzi si nu cred ca sunt multi cei interesati sa piarda.“ Cu acest gand, Fusu isi permite sa fie relaxat: „Nu vor putea supravietui mai mult de un an, vor deveni o victima a propriului succes. Au nevoie de banii unui investitor“.

    Cei de la Trilulilu sustin ca pentru moment au o sursa mai mult decat suficienta in cele trei firme care detin site-ul si care opereaza in paralel, preluand contracte de outsourcing in domeniul dezvoltarii web pentru companii din tari ca Malaiezia si Singapore. NSD Technology, firma detinuta integral de Sergiu Biris, are o participatie de 42% la Trilulilu si a declarat la Ministerul Finantelor in 2005 un profit net de 23.000 de lei (6.500 de euro) la o cifra de afaceri de 33.000 de lei (9.200 de euro). Ceilalti patru fondatori vin cu veniturile generate de alte doua firme – Vuelotech, infiintata in aprilie 2006, si Birlea, Colceriu si Asociatii SRL, aparuta in ianuarie 2007.

    Parerea lui Calin Fusu cum ca Trilulilu nu are resursele interioare pentru a rezista este indreptatita insa, daca afacerea nu incepe cat mai repede sa inregistreze venituri. Mai ales ca pe site creste pe zi ce trece numarul utilizatorilor, depasind 350.000 de vizitatori in ultimele 30 de zile. „Ne asteptam sa ajungem la ce suntem acum peste alte 4-5 luni“, isi marturiseste surpriza Andrei Dunca (23 de ani), directorul tehnic al Trilulilu.

    Un eventual investitor la Triluliu ar putea fi un alt grup din online-ul romanesc sau strain, un fond de investitii, o companie de distributie digitala de muzica sau filme ori un „angel investor“. Sau – un scenariu care nu ar trebui inlaturat – o companie de telecomunicatii. Desi in Romania, pana de curand, companiile de telefonie sau furnizorii de acces la Internet s-au limitat la o prezenta minima in mediul online (de cele mai multe ori limitata la site-ul companiei), lucrurile se vor schimba. In Franta, site-urile France Telecom, grupul care detine in Romania compania de telefonie mobila Orange, s-au plasat pe locul al treilea luna trecuta din punctul de vedere al traficului, conform analistilor de la compania americana Comscore. Cei 14 milioane de vizitatori atrasi au plasat site-urile operatorului imediat dupa cele ale Google si Microsoft. Mai aproape de Romania, in Ungaria, Magyar Telekom, proprietate a Deutsche Telekom, tinde sa devina unul dintre cei mai importanti playeri online. Au cumparat anul trecut reteaua sociala online iwiw.hu, site-ul cu cel mai mare trafic din tara, si au lansat un site propriu de videosharing asemanator YouTube. Videa.hu este acum serviciul de acest fel care difuzeaza si atrage cei mai multi vizitatori in Ungaria.

    In Romania, atentia pe care marile companii de telefonie o aloca domeniului a inceput sa se concretizeze in lansari si parteneriate cu site-uri deja existente. UPC este cel mai bine pozitionat din punctul de vedere al traficului, gratie portalului Kappa, pe care l-a primit in pachetul achizitiei Astral. Site-ul a ramas neschimbat de atunci si are in jur de 2 milioane de vizitatori lunar. Mai activ a fost Vodafone, care a semnat un parteneriat cu casa de productie Parc Film pentru furnizarea continutului aflat pe site-ul de clipuri video homemade.ro. Clientii romani ai Vodafone vor putea regasi clipurile de pe homemade.ro si pe portalul mobil live!. Si mai articulat a fost Romtelecom, care a inaugurat in aceasta luna un site in concurenta directa cu Neogen sau Trilulilu. GetLoaded.ro vrea sa determine vizitatorii sa filmeze intamplari sau scurtmetraje, incurajandu-i cu cele cateva scurte filme aflate acum pe site, platite de Romtelecom si realizate de producatori profesionisti.

    De ce ar fi companiile telecom interesate sa polarizeze comunitati de privitori la filmele facute de amatori investind in site-uri? „E o valoare adaugata. Vindem acces la Internet si vrem sa oferim motive pentru a intra pe Internet“, spune Alfred Borcan, directorul de comunicare-marketing al Romtelecom. Incurajarea consumului de servicii mari consumatoare de banda, cum sunt platformele online de distributie video, este insa o cutie a Pandorei. Intr-o piata dezvoltata, cum e cea din Statele Unite, marile companii telecom au luat directia ofertei de continut de ani buni si continua sa o urmeze si acum. Dar nu putine sunt luarile de pozitie pe langa institutiile de reglementare pentru a impune site-urilor de genul YouTube sa devina partener in costurile pe care telecomurile le suporta din cauza cresterii traficului pe cap de abonat, de pe urma vizionarii si a incarcarii de videoclipuri pe Net.

    YouTube are acum mai mult de 100 de milioane de titluri in arhiva de filmulete facute de amatori sau fragmente preluate din productii aflate sub incidenta drepturilor de autor. O mica parte dintre ele sunt videoclipuri filmate si incarcate de utilizatori din Romania. Desi, conform site-ului de masurare a audientelor Alexa.com, privitorii la filmele YouTube din Romania intra la categoria „si altii” (sub 1%), traficul total este suficient pentru ca numarul de utilizatori YouTube din Romania sa conteze, raportat la Internetul romanesc. Cei care cauta pe YouTube continut romanesc vor gasi acolo de toate: scene de la mitinguri politice, fragmente de emisiuni TV, clipuri muzicale sau publicitare, dar si toate filmele „virale” romanesti din ultima perioada, recomandate din e-mail in e-mail – cel cu muncitorul roman emigrat in Spania care si-a cumparat Audi, initiativa celor cativa romani care ofera imbratisari gratuite pe strazile din Bucuresti sau filmul intitulat „O lume fara Romania“, in fapt, o reclama la Ursus.

    Asa incat e fireasca intrebarea lui Ciprian Stavar, directorul New Media Agency: „Daca exista YouTube, ce rost mai are sa avem site-uri care reproduc aceeasi idee si aici?“. Raspunsul oferit de Trilulilu si Neogen este „localizare“: pe un site romanesc, majoritatea videoclipurilor sunt romanesti. Pe un site international, o proportie mica este ocupata de clipuri straine, si de cele mai multe ori cautarea specifica dupa originea sau subiectul filmelor nu ofera rezultatele dorite. „Nu as subestima niciodata YouTube, este si va fi cel mai mare din Romania. Dar locul doi va fi al cuiva care ofera continut romanesc“, spune Fusu. Iar perspectiva e incurajatoare. Datorita lansarii acum doua saptamani a serviciului de distributie video, portalul-comunitate Club@Neogen a depasit toate celelalte site-uri din grup, fiind acum in fata noi2.ro, a doizece.ro, a BestJobs sau a site-ului de anunturi al Neogen.

    „Business-ul asta se dezvolta intr-un ritm infernal“, remarca la randul lui Sergiu Biris de la Trilulilu. Doar ca momentan businessul lui nu aduce venit. Cei cinci asociati incearca acum sa vada in jurul carei cifre de audienta ajunge site-ul, pentru a-si stabili corect asteptarile – iar cand o va face, daca va fi un spatiu dorit de advertiseri, perspectivele vor fi interesante. Luna trecuta, site-ul a fost fost vizitat de aproape 300.000 de persoane, care au deschis 5,5 milioane de pagini. Cu un singur banner publicitar pe fiecare pagina si la un pret de 7 euro la mia de afisari (CPM), clujenii ar fi putut castiga pana la 40.000 de euro. La doua bannere publicitare, venitul pe o luna ar putea echivala oferta de preluare facuta de Neogen. „Credem ca pentru Romania veniturile anuale dintr-un astfel de site s-ar putea stabiliza la un milion de euro. Poate chiar doua milioane peste un timp“, declara Sergiu Biris. Ce trafic potential are un site ca Trilulilu? Ultimele date prezentate de ANRCTI spun ca in Romania exista 1,7 milioane de conexiuni la Internet in banda larga. Pentru ca serviciile de acest fel au nevoie de standardul broadband pentru a oferi o experienta confortabila de utilizare, le vom socoti doar pe acestea. Renuntand si la conexiunile broadband pe telefoane mobile, raman un milion de conexiuni care pot fi folosite de cel putin un milion de persoane pentru a viziona productii ale site-urilor precum YouTube.

    Nu e totusi o sarcina usoara si cei de la Trilulilu isi recunosc nehotararea in privinta modalitatii de a monetiza site-ul. „Clientii nu sunt inca foarte deschisi la comunicarea folosind un astfel de mediu si in acelasi timp e greu acum sa gasesti suficient trafic pentru campanii intr-un singur loc“, spune Alin Zainescu de la New Media Agency, agentie specializata in organizarea campaniilor de comunicare in mediul online. Sa gasesti echilibrul intre satisfactia advertiserilor si confortul vizitatorilor nu e un lucru usor. Nu e nici pentru YouTube, care desi a reusit sa se vanda cu 1,65 de miliarde de dolari, a inregistrat anul trecut venituri de doar 11 milioane de dolari.

    „Daca vrei sa joci, joaca. Daca vrei sa fii un jucator, trebuie sa mergi pe risc“, spune Sergiu Biris. Si de aceea, eforturile Trilulilu, la fel ca cele ale competitorilor, sunt acum nu de a gasi cat mai multa publicitate, ci de a determina cat mai multe persoane sa le foloseasca produsul. Iar pentru a iesi din umbra YouTube au nevoie de un brand puternic si de continut original oferit in exclusivitate. Chiar daca inca nu foarte cunoscut, Trilulilu este un brand vizual deja definit. Asocierea imaginii unui crocodil se regaseste pe orice produs care are legatura cu site-ul, iar pe cartile de vizita, functiile celor doi tineri care conduc Trilulilu – Biris si Dunca – nu sunt, cum te-ai astepta de la doi tineri entuziasmati, director general si director tehnic, ci „crocodilu’ sef“ si „crocodilu’ tehnic“. Pe site, acelasi crocodil apare tinut in lesa de un personaj pitic si incearca sa muste din cursorul mouse-ului atunci cand este adus peste imagine.

    „Am incercat sa facem o comunitate in jurul site-ului, care sa recunoasca usor elementele grafice ce ne definesc, sa fim un brand care sa placa de la primul contact“, spun cei de la Trilulilu. Si spera ca astfel le va fi mai usor sa aduca vizitatori care sa si incarce pe site filme noi, dar si sa ramana aici in momentul cand va fi introdusa publicitatea. „Eu sunt convins ca in cazul in care ne-ai intreba utilizatorii daca sunt de acord sa punem inainte de fiecare videoclip 5 secunde de publicitate, majoritatea ar raspunde afirmativ“, crede crocodilul-sef. Concurentii de la Neogen, judecand dupa numeroasele opinii exprimate in mediul electronic, nu se bucura de un capital de imagine prea favorabil. Cei mai activi dintre bloggeri, daca nu formatori de opinie, cel putin voci influente in online, alatura numelui Neogen mai multe acuze de copiere a unor site-uri straine din punct de vedere grafic. Dar dincolo de acest handicap de imagine, Neogen sta bine cu cifrele. Clubul Neogen, in fapt un set de servicii la care se adauga mereu altele, are 1,5 milioane de membri inregistrati. Promovarea incrucisata in randul acestei mase de utilizatori e un avantaj ab initio de partea celui mai mare portal romanesc. „Eram deja cel mai mare site de video dupa o saptamana de la lansare“, sustine Calin Fusu, referindu-se la numarul de videoclipuri postate. Constructia portalului in jurul unei comunitati ar putea risca sa stanjeneasca intrucatva afluxul de noi membri, dupa cum, in scenariul optimist, ar crea o adevarata masa de utilizatori care comunica unii cu altii, petrec timp online si sunt expusi la publicitate.

    Dupa modelul YouTube, portalurile video spera ca un numar cat mai mare de vizitatori isi vor face o pasiune din a-i distra sau informa pe ceilalti prin filmele pe care le vor publica pe site. E o metoda de a scapa de frictiunile juridice implicate de preluarea continutului unor televiziuni sau mari case de productie. Neogen spune ca evita astfel de situatii mentionand in documentul pe care orice producator amator trebuie sa-l semneze inainte de a publica pe site ca toata responsabilitatea privind originea filmelor revine utilizatorului. Trilulilu a avut deja o solicitare din partea unui post de radio de a elimina cateva inregistrari al caror proprietar de drept era.

    Esentiala pentru a face valuri si a genera filme virale este incurajarea autorilor sa publice filme facute chiar de ei. Neogen ofera premii in bani celor mai vizionate filme si spune ca in viitor va imparti banii din publicitate cu autorii lor. Trilulilu ofera tricouri cu crocodilul din sigla site-ului si pune gratuit la dispozitia celor interesati un studio de productie video, Biris&Co. sustin ca 7% dintre privitori sunt si realizatori de filme, un procent mult mai bun decat in cazul YouTube (0,16%). Unul dintre cele mai urmarite filme de pe Trilulilu saptamana trecuta a fost interviul luat de un student aflat la iesirea cladirii din care Traian Basescu si-a tinut discursul in fata clujenilor. Videoclipul a fost recomandat in special datorita unei replici a presedintelui suspendat la adresa studentului, pe care l-a apelat „puiut de comunist“. Astfel de videoclipuri sunt cele care genereaza trafic pe site si aduc bani din reclamele ce-si vor gasi aici locul. Si poate ca la un moment dat Trilulilu isi va gasi cumparatorul si pretul corect, devenind in adevaratul sens al cuvantului un YouTube romanesc. Un pui de YouTube.

  • Business Magazin, în 2010 – Regii gunoaielor din România fac milioane de euro dintr-o resursă inepuizabilă

    O afacere cu o materie prima care nu se termina niciodata este soluţia cea mai buna in vremuri dificile.Ca sa afle cum si mai ales cat se castiga din gunoi, BUSINESS Magazin a mers la poarta celor mai mari reciclatori ai Romaniei.

    Daca ar fi sa ma intrebati de trei ori, tot de atatea ori v-as spune ca m-as apuca de afacerea cu gunoiul. Este profitabila mereu. Din gunoi se pot scoate bani”, marturiseste Camelia Chirila, fondatoarea Cami Comexim. La 20 de ani de la infiintarea acestei companii, Chirila a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate, pana cand a descoperit mirosul banilor. Dupa opt ani in industria confectiilor, anul 2000 a orientat businessul catre gunoi: “Am vrut sa imi duc cursurile de la facultate la un punct de colectare si nu avea cine sa mi le ia. Investitia a inceput cu o mie de lei si o masina pentru transportatul marfii pe datorie”.

    Primul camion pe care l-a transportat a fost catre Vrancart Adjud unde, pentru cele 40 de tone colectate, a primit un pic peste cinci mii de lei. “Ne-am achitat datoriile si am mers mai departe. Am mai cumparat masini pe care seara le reparam, iar dimineata le trimiteam pe drum”, isi aminteste ea cu nostalgie.In prezent, Cami Comexim colecteaza lunar 1.500 de tone de hartie si carton pe care le transporta atat in tara, cat si la export in Germania.

    “Cumparam hartia cu 10-35 de bani kilogramul si o vindem cu 45 catre reciclatori precum Vrancart si Petrocart, iar cele trei-patru tone de PET-uri pe care le colectam lunar le cumparam cu 0,35 lei pe kilogram si le vindem cu 0,85 lei la Buzau”, precizeaza patroana companiei cu afaceri anuale de peste 1,7 milioane de euro si un profit net de 100.000-200.000 de euro in fiecare din ultimii ani.

    Buzaul despre care vorbeste Camelia Chirila este Greentech, o companie cu actionari taiwanezi, unul dintre cei mai mari reciclatori de PET din Romania. Sau, dupa cum rezuma Cristinel Dobrota, seful Greentech, o afacere pornita la sfarsitul anilor ’90 in urma unei idei taiwaneze (a sefului sau de atunci si actionarul fabricii de mase plastice la care lucra Dobrota), dar cu executie 100% romaneasca.

    “Cineva tot trebuie sa inceapa, deci mi-am zis sa fim chiar noi. Am avut discutii cu autoritatile de la Buzau despre viziunea Ministerului Mediului in ce priveste colectarea si reciclarea. Toti au vazut cu ochi buni aceasta idee si au fost impresionati. Dar atat, pentru ca alt suport nu am avut din partea autoritatilor”, isi aminteste Dobrota inceputurile uneia dintre primele afaceri din domeniul reciclarii deseurilor din Romania.

    Primul pas a fost sa cumpere o fosta ferma in apropierea Buzaului pentru depozit, iar in zona industriala a orasului au amenajat instalatia de transformare a deseurilor in materie prima. “Mai apoi am inceput sa umblam din poarta in poarta, la societati de salubritate, centre de tip remat sau puncte mici de colectare si la toti cei care aveau legaturi intr-un fel sau altul cu deseurile”, explica seful GreenTech, remarcand ca la acea vreme plasticul nu se colecta niciunde.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – România exportă cei mai mulţi manageri din istorie. Străinii îşi lasă afaceri de miliarde pe mâna lor

    Statutul pe care angajatii romani il au in afara tarii este greu de definit intr-un cuvant. Unii spun ca suntem candidatii perfecti pentru munca de jos, altii cred ca suntem hoti si cersetori si se feresc de noi, altii ne-au acordat suficient credit incat sa ne lase sa le conducem afacerile. In ultimii ani, cateva mii de romani au intrat in echipele internationale de conducere ale unor afaceri uriase. BUSINESS Magazin a vorbit cu o parte dintre ei si va prezinta povestile de succes ale expatilor „made in Romania“.

    Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in afara tarii. Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo; au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor responsabilitati mai mari.

    Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

    Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania – OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

  • Angajaţii captivi în inbox

    Acum, mailul şi facebookul sunt citite încă de acasă, de dimineaţă, de pe telefon sau tabletă, iar verificarea mesajelor din inbox are loc pe parcursul întregii zile, indiferent de locul unde se află destinatarul acestora. Emailul a devenit parte din viaţa noastră, iar tehnologia, în loc să controleze accesul la birocraţia din inbox, a transformat un task de birou într-o chestiune la care te simţi obligat să răspunzi oriunde ai fi.

    Mailul a devenit un fel de sms, facebookul un fel de privit la televizor, iar bucuria accesului la tehnologie ne face, de fapt, mai captivi în fiecare zi.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Ca si dinamita, e-mail-ul isi arata – daca e manuit fara grija – si potentialul distructiv. Nu ucide, e adevarat, dar costa. Fara el afacerile s-ar lega mai greu. Cu el, insa, stresul creste si capata noi forme, productivitatea scade si companiile sunt nevoite sa achite nota de plata, avand pe deasupra si manageri nevrozati din pricina ca-si petrec 3-4 ore pe zi cu nasul in Inbox. Un avocat de afaceri, Daniel Badea, pare convins chiar ca 14 ore pe zi e-mail-ul e „sursa raului din viata noastra“.

    Ca si dinamita, e-mail-ul isi arata – daca e manuit fara grija – si potentialul distructiv. Nu ucide, e adevarat, dar costa. Fara el afacerile s-ar lega mai greu. Cu el, insa, stresul creste si capata noi forme, productivitatea scade si companiile sunt nevoite sa achite nota de plata, avand pe deasupra si manageri nevrozati din pricina ca-si petrec 3-4 ore pe zi cu nasul in Inbox. Un avocat de afaceri, Daniel Badea, pare convins chiar ca 14 ore pe zi e-mail-ul e „sursa raului din viata noastra“.

    EXERCITIU DE IMAGINATIE: E luni dimineata. Deschideti computerul, apoi programul de e-mail, urmariti cum se umple Inbox-ul si va ganditi ce simpla era viata, totusi, fara e-mail. Va trece la un moment dat prin minte sa le cereti angajatilor sa lucreze fara e-mail timp de o saptamana – veti scapa si dvs., si ei de cosmarul e-mail-ului. De ce n-o faceti?

    Cu greu am putea estima ce impact ar avea o saptamana fara e-mail asupra afacerilor unei firme din Romania, pentru ca studii extensive despre rolul e-mail-ului nu s-au facut aici. Dar americanii, potrivit unei cercetari facute in 2005 pe 1.000 de companii, au ajuns la concluzia ca afacerile se negociaza acum intr-o naucitoare proportie de 70% prin e-mail.

    Iar, din raspunsurile pe care 20 de manageri romani le-au dat la intrebarile BUSINESS Magazin, reies cat se poate de clar doua lucruri: e-mail-ul e absolut indispensabil in afaceri (Florin Talpes de la Softwin a folosit chiar cuvantul „dependenta“ pentru a descrie relatia lui cu posta electronica) si se numara, la aproape toti managerii care au raspuns, printre primii trei factori de stres personal. Un impact destul de serios al unui maruntis pe care dictionarul explicativ il descrie in doar doua cuvinte: „posta electronica“.

    Un studiu facut de Oracle in 2003 arata ca probabilitatea de a folosi e-mail-ul pentru a comunica e de doua ori mai mare decat cea de a utiliza telefonul – iar 53% dintre respondenti au spus ca productivitatea lor scade cand nu au acces la casuta postala.

    Pe langa faptul ca e un drog tehnologic – sau poate tocmai de aceea – e-mail-ul e, in acelasi timp, un nesatios devorator de resurse, fie ca e vorba de servere ori de timp pierdut. Curatenia din Inbox, adica sortarea sau stergerea mesajelor, e una dintre principalele cauze ale statului la birou peste program. Ca sa nu mai vorbim de prima zi de lucru de dupa vacanta, pe care cei mai multi angajati si-o petrec citind, raspunzand, stergand si impartind pe categorii sutele de e-mail-uri care le inunda Inbox-ul. E natural atunci ca managerii sa ia decizia de a investi in tehnologie, de a redacta proceduri de lucru cu e-mail-ul in organizatie sau de a impune angajatilor restrictii, urmarind prin acestea cresterea eficientei muncii (45% dintre cazuri, potrivit unui studiu AIIM/KCI din 2005), cresterea profitului si a performantelor (10%) si reducerea costurilor (25%).

    UN FLUVIU DE MESAJE. Chiar fara masuratori riguroase cum sunt cele facute de organizatiile straine specializate, managerii romani stiu din experienta proprie ca e-mail-ul este o binecuvantare, dar si o pacoste, in primul rand din pricina volumului mare de mesaje primite. Cu e-mail-ul iti incepi ziua, prin el discuti afaceri, concepi proiecte, tii legatura cu oamenii-cheie din companie, stabilesti intalniri, capeti informatii si stabilesti termene. Dintre cei 20 de manageri care au raspuns unui chestionar initiat de BUSINESS Magazin, doar trei spun ca primesc zilnic mai putin de 100 de mesaje. Media tinde mai degraba spre 150-200.

    O parte dintre ele sunt necesare, o parte nu. Cele inutile se impart in doua categorii: SPAM si mesaje de la colegi sau prieteni care apasa butonul „Send“ fara sa-si puna problema ca un e-mail trimis fara rost inseamna cateva minute irosite pentru destinatar. Mesajele SPAM ocupa ceva volum in Inbox-urile managerilor intervievati de BUSINESS Magazin. Dintre cele 300 de mesaje pe care Radu Georgescu, presedintele GeCad, le primeste zilnic, circa 200 sunt SPAM. Liviu Dragan, directorul general al TotalSoft, spune ca are de sters zilnic cam 50 de e-mailuri SPAM, adica jumatate din mesajele primite. Dar SPAM primeste orice om care are un cont de e-mail – inclusiv Bill Gates, care spunea amuzat acum cativa ani ca parte dintre SPAM-urile lui sunt de la finantatori care-i ofera imprumuturi si parte sunt mesaje prin care i se explica cum s-ar putea imbogati rapid.

    Dar nu SPAM-ul pare a fi cea mai mare problema – cei care s-au specializat in managementul Inbox-ului spun ca mesajele nesolicitate oricum pot fi sterse fara remuscari inainte de a fi deschise. Adevarata problema sunt anumite mesaje care vin de la prieteni si colegi, si care consuma absolut inutil timpul unui utilizator. Pe primul loc la aceasta sectiune ar fi mesajele Cc: (Carbon copy) ori Bcc: (Blind carbon copy), la care destinatarul e doar o terta parte despre care expeditorul crede ca trebuie informata. (Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, spune ca jumatate dintre mesajele inutile pe care le primeste sunt de la proprii angajati, dar ca, desi a cautat, nu a gasit inca o solutie pentru a scapa de mesajele inutile.) Urmeaza mesajele de tip „corporate junk“, apoi e-mail-urile de tip „FYI“ (for your information, adica „spre informare“), cele care ar trebui adresate altcuiva, ca sa nu mai vorbim de link-urile trimise fara vreo explicatie, de bancuri sau de fisiere PowerPoint cu peisaje, flori si filozofii de viata.

    Irinel Burloiu, business development manager la Intel, spune ca primeste in fiecare zi minimum 300 de mesaje, dintre care 70% sunt inutile, si ca nu reuseste sa raspunda la toate in timp util (pentru a raspunde intrebarilor trimise de BUSINESS Magazin prin e-mail, Irinel Burloiu si-a luat un ragaz de sase zile).

    Daniel Badea, partener in societatea de avocatura Badea, Georgescu & Asociatii, are doar 40% mesaje inutile pe zi, dar chiar si asa crede ca e-mail-ul e sursa raului din viata noastra, prin „deadline-urile scurte, presiunea profesionala si vestile proaste“ pe care le aduce.

    INBOX-UL MASURAT IN UNITATI DE TIMP. Tradus in minute, un Inbox inundat in fiecare zi de 200-300 de mesaje da expresia cantitativa a locului pe care e-mail-ul il ocu-pa in viata managerilor romani. Media zilnica a timpului petrecut cu e-mail-ul de catre cei 20 de manageri care au raspuns BUSINESS Magazin e de 3-4 ore. Calculul il poate face oricine: la 200 de mesaje pe zi, daca ai nevoie in medie de un minut pentru fiecare – unele pot fi sterse instantaneu, la altele e nevoie de 10 minute – timpul alocat ajunge la 200 de minute, adica peste trei ore de lucru.

    Unii oameni de afaceri isi verifica mesajele la anumite intervale, altii permanent – la cateva minute, spune Daniel Badea, partener in societatea de avocatura Badea, Georgescu & Asociatii, care adauga ca are Inbox-ul la indemana 14 ore pe zi, fie pe computer, fie pe Blackberry.

    Badea da piept cu 150-200 de mesaje in fiecare zi, din care 40% sunt inutile, isi verifica e-mail-ul si in weekend, si in concediu si spune ca toate astea i se par „prea mult“, dar nu vede ce altceva ar putea face. Cu e-mail-ul incepe, de obicei, si ziua de lucru – uneori chiar inainte de a ajunge la birou. Dintr-un studiu facut recent de America Online and Opinion Research Corporation si citat de The New York Times reiese ca 41% dintre respondenti isi verifica e-mail-urile dimineata, inainte de a ajunge la birou. Peste 25% spun ca nu li s-a intamplat sa stea niciodata mai mult de cateva zile fara sa-si verifice e-mail-ul, iar 60% spun ca si-l verifica si in vacanta. Si 4% marturisesc ca isi citesc e-mail-urile in baie.

    CAT PUTEM REZISTA FARA MAIL? „Exista o anumita dependenta de e-mail“, spune despre felul in care lucreaza cu e-mail-ul Florin Talpes, directorul general al Softwin. „Am sentimentul ca ceva important a venit pe e-mail cu nevoie imediata de raspuns si ca, necitind e-mail-ul, fac ceva rau.“

    Acest tip de comportament pare si cel mai frecvent printre managerii romani. Dupa o zi fara e-mail, Mihai Mateescu, director general al Baneasa Investments, spune ca se simte „ingrijorat de a nu pierde ceva important si ingrijorat de muntele de mesaje care ma asteapta“. Iar Paul Marasoiu, directorul companiei de consultanta hoteliera Peacock Global Hotel Management, spune ca 12 ore departe de Inbox sunt deja prea multe, ca nu a lasat nici un e-mail fara raspuns in primele 24 de ore si ca, din nefericire pentru familia sa, utilizeaza e-mail-ul si in weekend-uri si concedii. „Chiar daca eu as rezista o vreme fara e-mail, probabil nu ar rezista el fara mine, dat fiind ca am creat aceasta obisnuinta si nu imi pot lasa partenerii fara raspuns“, spune Marasoiu. Si Irinel Burloiu, de la Intel isi verifica mesajele in weekend: nu poate „rezista nici macar o zi fara e-mail“.

    E-MAIL-UL SI BOLILE ASOCIATE. Este e-mail-ul chiar un factor de stres demn de luat in serios? Categoric da, pentru cei mai multi manageri. Blocarea e-mail-ului timp de o saptamana ar fi chiar mai traumatizanta decat un eventual divort pentru o treime din directorii IT intervievati, dupa cum arata un studiu realizat de compania americana Veritas si citat de USA Today.

    Dar nu despre directorii IT e vorba neaparat aici. Managerii care au raspuns BUSINESS Magazin plaseaza aproape invariabil e-mail-ul printre primele trei cauze de stres. Undeva „dupa discutiile cu departamentul contabil“, pentru directorul general de la Colliers International, Bogdan Georgescu, dar „in top 3“. „Pe locul trei dupa telefon si ceas“, pentru Calin Ilie, director general al Ibis Constanta. „Probabil undeva in primele trei locuri, mai ales ca mai sunt unii care iti dau telefon si iti spun «vezi ca ti-am trimis un e-mail, raspunde-mi la el cat mai repede»“, spune Marius Ghenea, fost CEO al Flanco. Pe locul al patrulea, dupa „ineficienta unor colaboratori, telefonul mobil, mediul de afaceri din Romania“, pentru Adrian Popescu, CEO al TMK. Sunt insa si manageri care cred ca stresul cu care este asociat e-mail-ul e exagerat. Adrian Stanciu, partener in Ascendis si Human Synergistics, zice ca Inbox-ul „nu e factor de stres, ci de antistres“, Radu Georgescu de la GeCAD spune cam acelasi lucru („nu e factor de stres, ci mijloc de comunicare“).

    PUR SI SIMPLU AFACERI. Supraincarcarea Inbox-urilor e o pacoste pentru unii, dar e generatoare de business pentru altii – de la cursurile de management al timpului pana la carti, software de arhivare, filtre impotriva SPAM si companii care fac consultanta organizationala.

    La cursurile de management al timpului furnizate de companiile romanesti de training se inscriu anual circa 2.000 de manageri, conform informatiilor furnizate de Octavian Pantis, managerul filialei romanesti a companiei de training si consultanta TMI. Pantis spune ca a atras jumatate din acesti manageri anul trecut si ca pe o parte dintre ei i-a si facut sa planga. Nu i-a batut, nici nu le-a ruinat afacerile. Mai rau: le-a demonstrat ca pierd zilnic mai mult timp citind si trimitand e-mailuri decat petrec – saptamanal – cu familia. „Unora le dau lacrimile, se sperie rau de tot“, spune trainerul. „Sunt unii care petrec in medie pe saptamana doua ore cu copilul.“ Cursul de management al timpului este cel mai bine vandut curs al companiei si singurul la care se in-scriu in primul rand managerii de top – „pentru ca ii doare“, explica Pantis.

    Managerul TMI spune ca solutia la problema e-mail-ului este in afara acestuia, sau, altfel spus, e-mail-ul prea incarcat e un simptom al altor probleme. „Daca mediul din organizatie ar fi sanatos, ar scadea volumul de e-mail-uri“, conchide Pantis. „La fel cum Peter Drucker spunea ca sedintele sunt un simptom al dezorganizarii, un volum mare de e-mail-uri este un simptom al altor probleme.“

    Iar e-mail-ul, „cea mai semnificativa si mai transformatoare forta din business-ul de azi“ – dupa cum il descriu autorii studiului AIIM/KCI – poate fi stapanit, totusi. Mihai Stanescu, business & life coach in cadrul companiei romanesti de coaching RoCoach, crede ca Inbox-ul va fi mai putin aglomerat daca managerii vor invata sa delege. El povesteste cum un marketing manager proaspat investit intr-o multinationala, cu care Stanescu lucreaza in prezent, a reusit sa reduca la 30% numarul e-mail-urilor primite parcurgand doi pasi strategici: in loc sa-si mai petreaca aproape intreaga zi dand mai departe e-mail-uri catre cei care munceau efectiv la proiectele pe care ea doar le coordona, a redirectionat expeditorii catre acestia, scapand astfel de jumatate din mesaje.

    „Managerul nu trebuia sa faca verificarea initiala, ci cea finala“, explica Stanescu. A doua etapa a presupus construirea unei proceduri interne, prin care angajatilor li se sugera sa-si rezolve problemele prin intalniri fata in fata, telefonul sa fie folosit doar cand intalnirile nu sunt posibile, iar e-mail-ul sa intervina doar in ultima instanta. Mihai Stanescu spune ca acest al doilea pas a insemnat „reorientarea stilului de management catre unul de leadership“. Iar rezultatele s-au vazut: Inbox-ul managerului a fost mai putin incarcat cu inca 20%. „In asemenea hal s-au potolit lucrurile si au inceput sa mearga, incat a putut lua in brate inca un departament, castiga de trei ori mai multi bani si e un om cheie in companie“, povesteste Stanescu. Dar, pe langa timpul irosit de manager, trebuie luat in calcul si timpul irosit de organizatie, in ansamblul ei.

    Un bun inceput ar fi ca regulamentul intern al unei companii sa cuprinda si o politica a utilizarii e-mail-ului, cu referire la conditiile in care e indicata utilizarea „Cc:“-ului si a butonului „Reply To All“. In „Cc:“ nu trebuie trecute decat persoanele implicate in proiect sau care au nevoie de informatiile respective. Daca e folosit cu discernamant, „Cc-ul“ e un instrument deosebit de util. Ruxandra Stoian, consultant si director in cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC), primeste zilnic circa 40 de e-mail-uri in care adresa ei apare in „Cc:“, dar asta nu o deranjeaza, pentru ca alternativa ar fi sedintele de informare sau primirea si citirea unor informatii tiparite. Cat despre „Reply To All“, Stoian spune ca a cazut, ca toti utilizatorii de e-mail, „in capcana «Reply-to-All» cand nu era cazul si m-am amuzat in egala masura cand au facut-o altii“.

    Timpul economisit de toti cei dintr-o organizatie inseamna, de fapt, bani economisiti. Filiala germana a companiei de training si consultanta TMI a dezvoltat de curand un instrument – E-mail Efficiency Study – cu ajutorul caruia pot fi cuantificate pierderile pe care le au firmele din cauza ineficientei cu care angajatii folosesc e-mail-ul. Octavian Pantis, managerul filialei romanesti, a calculat ca o companie romaneasca avand 100 de angajati si 20 de manageri, toti utilizatori de e-mail – platiti cu 4 euro/ora, respectiv 7 euro/ora – ar economisi 133.000 de euro anual daca ar utiliza mai eficient e-mail-ul.

    Pentru acest calcul a fost folosit un Inbox standard de 50 de e-mail-uri pe zi: 20 de e-mail-uri care necesita raspuns, doua e-mail-uri de tip newsletter, SPAM si altele. TMI a calculat, de asemenea, un timp mediu de citire si de redactare a e-mail-ului, precum si un timp de cautare a mesajelor in foldere. Extinzand calculul pentru o companie cu 6.000 de angajati (Gheorghe Constantinescu, CEO la Petrom, spune ca 7.000 de angajati ai companiei utilizeaza calculatorul), ar putea fi economisiti 6 milioane de euro anual doar printr-un management mai eficient al e-mail-ului.

    In final, ceva pentru amatorii de cifre: in cinci luni, pe serverul trustului de presa Publimedia International au ajuns 35 de milioane de mesaje, dintre care 25 de milioane au fost blocate automat de filtre, fiind virusi si SPAM. Diferenta de 10 milioane de mesaje, impartita la cele 300 de calculatoare din institutie si la zilele din intervalul de cinci luni, da o medie de 300 de e-mail-uri zilnice pentru fiecare computer. In economia timpului, procesarea lor inseamna multe ore. In economia bugetului, inseamna bani.

    Va propunem un exercitiu simplu: impartiti salariul dvs. lunar la 9.600 de minute lucratoare (dupa schema: opt ore de lucru pe zi, cinci zile lucratoare pe saptamana). Asa puteti afla cati bani pierde compania atunci cand cititi bancul zilei.

  • Afacerile nu adorm niciodată

     Volumele de lucru mari, ambiţiile tinerilor profesionişti, dar şi presiunile deadline-urilor au făcut pe copiii părinţilor care au lucrat de la 8 la 15 să muncească de la răsărit şi până târziu după apus pentru a se încadra în rigorile profesionale.

    O dată cu schimbarea de program a celor mai mulţi angajaţi, societatea şi-a schimbat şi ea ritmul: au apărut supermarketurile şi farmaciile nonstop, a crescut direct proporţional industria fast food, iar serviciile medicale private şi-au înmulţit pacienţii. Trendul a continuat, iar programul prelungit suplimentar de criza economică a dus la apariţia firmelor care îţi fac cumpărăturile sau îţi duc maşina la service şi a grădiniţelor care ţin copiii toată săptămâna. Dar schimbările continuă. România nonstop va mai avea cu siguranţă noutăţi.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect.

    Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect.

    Pentru societatea romaneasca e o schimbare profunda in stilul de viata fata de acum 15 ani: modelul bugetarului ahtiat de zile libere si pentru care serviciul se termina la ora cinci a fost inlocuit progresiv de modelul omului cu cariera, care doarme putin, isi vede rar familia si isi face cumparaturile dupa miezul noptii.

    La ora 10 seara, Cristiana V. se uita peste lista cu treburi de facut. Mai are de facut un raport, de trimis cam 30 de mailuri, de confirmat un proiect cu seful ei. Astea sunt treburile urgente, care o sa-i ia cam doua ore si ceva. Ar trebui sa mai faca inca vreo cateva, dar „daca vin foarte devreme, adica pe la 7 dimineata, le fac atunci“, spune ea. La 29 de ani, lucreaza intr-o firma care organizeaza evenimente, iar viata ei are un ritm contra cronometru. Are cearcane adanci, iar cele patru cafele pe care le-a baut incep sa-si piarda efectul. Si-ar vrea sa faca un dus, cat mai repede. Se mai uita o data la ceas: „Au mai trecut deja cinci minute“.

    Cristiana face parte din categoria oamenilor tineri pentru care cariera are atat de mare importanta, incat isi plateste aspiratia cu nopti nedormite, cu familia pe care o neglijeaza (asta o macina cel mai mult) si cu ceva riduri in jurul ochilor. Deocamdata.

    Pana sa devina un fenomen comun, munca „de noapte“ trece acum prin etapa „toata ziua si partial noaptea“. Cu intarziere, Romania repeta acum ceea ce s-a intamplat in SUA incepand din anii ‘80, iar in Europa abia din a doua parte a anilor ‘90. Pe o piata globalizata, e greu sa rezisti tendintei generale: daca prin deceniul trecut, europenii inca se uitau cu oroare la americanii care isi sacrificau somnul ca sa munceasca noaptea, acum Uniunea Europeana intelege ca nu va izbuti sa ajunga din urma SUA decat daca lasa balta saptamana de lucru de 35 de ore.

    „Noua Europa“ candidata la aderare si aflata in cautare de investitii straine a priceput si mai repede despre ce e vorba, spargand in ultimii ani piata muncii pe vechiul continent cu un entuziasm neasteptat, pentru ca aici munca in plus nu e privita ca o incalcare a dreptului la timp liber, ci drept singura sansa de afirmare profesionala. Dar cati romani s-ar fi gandit, cu mai putin de un deceniu in urma, ca vor ramane la serviciu pana la 10 sau 11 noaptea? Sau chiar pana la 3?

    Doar cei care lucrau in ture aveau experienta serviciului de noapte, si asta pentru ca lucrau in asa-numitele „unitati cu foc continuu“, uzine sau spitale. Acum, capitalismul postdecembrist a facut din programul de lucru nocturn sau mult peste opt ore o conditie a dezvoltarii profesionale pentru o multime de „gulere albe“ din sectorul serviciilor.

    Cristiana V. e obisnuita sa lucreze sase sau sapte zile pe saptamana, la o medie de 11-12 ore zilnic. „Am tot mai multe de facut. N-am nici cum sa declin responsabilitati, nici sa refuz proiecte care tin de competenta mea“. Si motivatia este simpla „banii si dezvoltarea profesionala sunt motive extrem de convingatoare pentru a face tot mai multe compromisuri cu timpul meu liber“.

    In situatia Cristianei se afla tot mai multi dintre cei care privesc viata ca o competitie permanenta: mai multi bani, avansari si, dincolo de toate, o pozitie sociala. Asa ajung tot mai multi tineri – caci ei sunt cei mai dispusi sa renunte la viata personala – sa-si petreaca toata ziua la serviciu. Mai mult, timpul de lucru nu mai e limitat la orele petrecute la locul de munca. „Internetul, laptop-urile, telefoanele celulare si conexiunile fara fir la Internet au modificat barierele programelor de munca.

    Asa se creeaza o noua cultura, in care omul este activ in fiecare ora din zi si fiecare zi din saptamana“, explica Tom Markert, Chief Marketing Officer la ACNielsen, companie care a realizat anul trecut, in 28 de tari, un studiu despre asa-numita societate a celor 24 de ore, unde granita dintre timpul de lucru si timpul liber tinde sa se stearga.

    Implicatiile acestui fenomen in economie merita urmarite. Au aparut magazine deschise pana la miezul noptii, convorbirile telefonice si consumul de energie sau de Internet cresc exponential de la an la an si s-au inventat chiar si pastile anti-somn, pentru cei carora nu le mai e suficienta o cafea sau un Red Bull. „Apar, de pilda, noi oportunitati de consum pentru alimente ambalate, iar producatorii au sanse extraordinare de a crea produse care sa fie mancate pe drum, la ore tarzii“, sugereaza Markert.

    Asa a descoperit Cristiana energizantele. In momentele cand nu mai are putere, un energizant e solutia cea mai la indemana. Produsele de acest gen sunt consumate, de obicei, in companiile unde se sta foarte mult peste program. „Si conducatorii auto profesionisti, sportivii si studentii fac parte din targetul nostru“, spun reprezentantii uneia din principalele companii de pe piata energizantelor. O piata de la care se asteapta o crestere de peste 50% pentru anul in curs. Daca anul trecut consumul mediu a fost de 0,4 cutii de 250 ml per capita, estimarile pentru 2005 se invart in jur de 0,5-0,7 cutii de 250 ml per capita.

    Dar unde si cand se vand energizantele? La benzinarii, vanzarile de energizante sunt mai mari seara si pe timp de noapte, iar la supermarketuri si minimarketuri doua treimi din vanzari se fac dupa ora 16, pana spre orele 22-23, explica reprezentantii aceleiasi companii, care au preferat sa isi pastreze anonimatul. Ideea se sustine si printr-o evaluare facuta de Rompetrol la cinci statii din reteaua sa, in diverse zone ale tarii. „La magazinele din aceste statii, vanzarile s-au triplat pe timp de noapte, in ultimii doi ani“, spune Luiza Sarpe, purtator de cuvant la Rompetrol.

    Si vanzarile de carburanti au crescut la randul lor, in functie de zona si trafic – fie cu 10%, fie cu 50% sau chiar cu 90% sau 200%, in numai doi ani. Pe de ata parte, Petrom nu are posibilitati tehnice pentru a masura exact vanzarile de noapte comparativ cu restul vanzarilor, dar „se observa o crestere a fluxului de clienti pe perioada noptii – in principal este vorba de oameni tineri“, declara Gabriel Nastase, director al Petrom. Pentru ca exista din ce in ce mai multi clienti care pun benzina noaptea si cauta chiar si pasta de dinti la benzinarie. Fiindca, la ora la care se intoarce Cristiana de la birou, supermarketurile si-au inchis deja portile.

    Pana la 12 noaptea, in Bucuresti sunt deschise nou aparutele Albinute, magazine ale retailerului lituanian VP Market, care a abordat piata romaneasca la finele anului trecut. Iar ritmul de deschidere a fost destul de vioi: in cinci luni, reteaua lituaniana a ajuns sa aiba opt magazine, iar pana la finele anului, vor fi 17, dupa cum a declarat recent pentru BUSINESS Magazin Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market.

    Unul din principalele avantaje ale Albinutelor este programul extins. Daca majoritatea supermarketurilor se inchid la opt sau zece seara, lituanienii au gasit o nisa: intre 22.00 si 24.00. Hipermarketurile Carrefour, la randul lor, si-au adaptat orarul, avand programe prelungite – pana la miezul noptii – in perioadele care preceda sarbatorile. „Vanzarile de la o «nocturna», adica in intervalul 20.00-24.00, pot ajunge si la 30% din cifra totala a vanzarilor dintr-o zi“, explica Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour Romania.

    Tot ea a adaugat ca intr-o zi normala, spre finalul programului – intre 20.00 si 21.30 – se fac cam 10% din vanzarile din intreaga zi. „La Orhideea avem deschis pe tot parcursul anului pana la 22.00, deoarece este un magazin de centru si fluxul de clienti este foarte mare si seara tarziu“. Totusi, despre program non-stop nu poate fi vorba in magazinele mari, de genul supermarketurilor ca Billa sau Mega Image sau al hipermarketurilor Cora si Carrefour.

    Costurile de functionare ar fi prea mari si s-ar reflecta, obligatoriu, in pret. Programele permanente raman apanajul micilor magazine de cartier, unde clientul poate merge si in papuci de casa la ore mici, daca vrea cafea, o bere sau tigari. De dragul de a face si putina conversatie cu vanzatorul pe care il cunoaste, poate, de multi ani, Cristiana e dispusa sa scoata din buzunar mai mult cu 25% fata de preturile de hipermarket: in fond, pentru un pachet de cafea nu inseamna decat cateva mii de lei in plus. Dar ce face cand trebuie sa-si cumpere demachiant si creme antirid si e deja 1 noaptea? Cel putin la nivelul Capitalei, se gasesc farmacii deschise non-stop la aproape orice colt de strada.

    De altfel, tocmai datorita „noctambulilor“, farmaciile Sensiblu si-au marit vanzarile de noapte cu 65% (615.000 euro) in primul trimestru al acestui an fata de perioada similara a anului trecut, cand vanzarile inregistrate intre orele 22.00 si 8.00 au fost de 375.000 de euro. „E adevarat, totusi, ca fata de primul trimestru al anului trecut, vanzarile au avut de castigat si prin deschiderea a 35 de noi farmacii“, spune Claudiu Opran, director operational Sensiblu.

    El a observat ca in topul celor mai bine vandute produse pe timp de noapte se numara, in functie de valoarea vanzarilor, analgezicele, antibioticele, produsele de igiena, prezervativele si produsele cosmetice. Dar Cristiana, la aproape 30 de ani, are nevoie de produse care s-o ajute cu liniile acelea fine din jurul ochilor. Cosmeticiana i-a spus sa doarma mai mult, dar nu se poate.

    Mai simplu ii e sa foloseasca o crema antirid. Si intr-adevar, din categoria produselor cosmetice, cremele antirid de ingrijire a fetei manifesta un puternic trend de crestere, spune Diana Draghici, Product Manager la Beiersdorf Romania. In 2004, categoria a castigat mai bine de jumatate (54,4%) fata de valoarea din 2003, conform informatiilor ACNielsen.

    Dupa ce si-a cumparat si crema antirid de la farmacia din drum si a oprit si la benzinarie, Cristiana se indreapta spre casa. La orele la care ajunge, putine lumini mai sunt aprinse in bloc. „Pentru orele pe care le petrec acasa ar trebui sa-mi schimb tipul de abonament la electricitate“, isi spune, stiind ca primul lucru de facut dupa ce ajunge acasa e sa deschida computerul. Are de verificat acolo cateva mesaje. Pentru oameni ca ea exista o oferta speciala la Electrica.

    „Consumatorii casnici de energie electrica au posibilitatea de a alege, in functie de modul de viata si de activitatile desfasurate, unul dintre tipurile de tarife aprobate de Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Electricitatii“, explica Elena Voinea, purtator de cuvant Electrica. Tariful diferentiat zi / noapte ofera consumatorilor posibilitatea de a-si micsora valoarea facturii de energie electrica. Consumul preponderent nocturn si pe perioada week-end-ului (peste 60%) justifica alegerea unui abonament diferentiat pe zone orare.

    Situatia este similara si pentru convorbirile telefonice, fie ca e vorba de reteaua Connex, de Orange sau de RomTelecom. Toate au tarife reduse pentru convorbirile din week-end sau pe timp de noapte. Rezultatul? Numai in perioada 2001-2004, traficul in reteaua Orange a crescut de patru ori in intervalul 22.00-8.00. „In 2004, traficul dupa ora 10 seara a avut o pondere de 12% din totalul convorbirilor, fata de 10% in 2001“, afirma Andreea Popescu, Customer Service Executive Manager la Orange.

    Telefonul suna. E sotul Cristianei, care e in delegatie. A terminat proiectul pe care trebuie sa-l predea de dimineata. Desi e doua noaptea, se asteapta ca si Cristiana sa fie treaza. Companiile de telefonie mobila au sesizat repede cresterea cererii de convorbiri la ore mici. Orange Romania a lansat pentru abonati o optiune care le permite sa vorbeasca gratis nelimitat in retea cu unul, doua sau trei numere favorite, seara (de luni pana sambata in intervalul 22.00-8.00) si toata duminica.

    In plus, incepand din 25 aprilie, tinerii inscrisi in programul Orange Student pot vorbi cu ceilalti membri ai grupului la tarife cu 50% mai mici fata de tarifele standard, in intervalul 21.30-9.30 de luni pana sambata si toata ziua de duminica. Mai mult, Orange are si o optiune de acces nelimitat la Internet pe timpul noptii, „Night addict“, spune Andreea Popescu.

    Cristiana nu mai e studenta, dar in afara de verificarea mail-urilor personale foloseste uneori Internetul si pentru download-uri. Sunt o multime de fisiere mari care au nevoie de timp pentru a fi descarcate, nemaivorbind ca are nevoie de Net pentru informare. Asa ca pe „spinarea“ celor ca ea infloresc afacerile a sute de furnizori de Internet. Numai la nivelul Capitalei sunt peste 100 de provideri de cartier.

    Pentru a intra pe „nisa“ oamenilor tot mai acaparati de munca, au aparut si alte servicii. Pana nu de mult, orice treaba la banca trebuia rezolvata pana la orele 17.00 sau, in cel mai fericit caz, 18.00. De anul trecut, ING a introdus conceptul Self’Bank, prin care clientii persoane fizice au acces la conturi exclusiv prin automate bancare, fara a se adresa unui angajat al bancii. Reteaua cuprinde acum 50 de agentii in Bucuresti (20) si in 10 orase din tara.

    Asa ajunge si Cristiana sa-si plateasca facturile, sa faca depuneri si retrageri de numerar, plati, transferuri sau sa afle informatii despre conturile ei. Self’Bank-urile functioneaza intre 7.00 si 23.00, de luni pana sambata. „Am vrut un serviciu care sa fie disponibil pentru oamenii care ies tarziu de la serviciu si nu au cum sa ajunga la banca intre 9 dimineata si sase seara“, spune Calin Pop, PR Manager la ING.

    In unitati sunt amplasate bancomate speciale, automate bancare diferite de cele traditionale. Clientii pot nu numai sa retraga bani, dar sa si depuna. Totusi, pe Cristiana o ajuta mai mult multimatul, un terminal electronic care permite transferul de sume intre conturile clientului si alte conturi, dar numai din Romania. Asa isi poate plati facturile la lumina si la telefoane, dar nu numai.

    La lansarea Self’Bank-urilor, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a aratat multumit ca la mai putin de trei ani de la prezentarea in pietele dezvoltate, acest sistem este functional si in Romania. Dupa cum arata lucrurile, cerere exista. Cea mai mare utilizare a Self’Bank-urilor are loc in jurul orei 18.00, cand numarul tranzactiilor realizate in cinci minute se apropie de 400, la toate cele 50 de agentii. Ritmul ramane destul de alert pana in jur de ora opt fara un sfert seara, interval in care se efectueaza, in medie, cam 300 de tranzactii la fiecare cinci minute, dupa cum sustine Calin Pop.

    Si dimineata se gasesc suficienti clienti care sa mearga la Self’Bank. Inainte de ora 9 dimineata, cand se deschid bancile, se fac chiar si peste 100 de tranzactii la fiecare cinci minute. „Ar fi bine sa platesc facturile maine dimineata“, isi spune Cristiana, butonand telecomanda televizorului. Ritmul de viata nu-i mai permite sa urmareasca programele TV, dar daca ajunge acasa in jur de ora 23.00 are toate sansele sa se relaxeze urmarind un film.

    Cu zece ani in urma n-avea ce vedea la televizor dupa ora 22.00, dar acum situatia e cu totul alta. Sunt o multime de programe pe care le-ar urmari cu interes, daca ar avea timp. Oamenii ca ea, care ajung seara tarziu acasa, sunt motivul pentru care si prime-time-ul s-a prelungit cam cu o ora fata de jumatatea anilor ‘90. In prezent, prime time-ul este cuprins intre 19.00 si 23.00, dupa ce a fost delimitat intre 19.00 si 22.00 la inceputurile televiziunii private in Romania.

    Extinderea prime time-ului a permis televiziunilor sa aplice tarife mai mari de publicitate si in intervalul 10-11 noaptea. Adica sa atraga mai multi bani, de la an la an. Anul trecut, de pilda, volumul incasarilor din publicitatea TV difuzata in prime-time a crescut cu aproape 50% fata de 2003, depasind 278 de milioane de euro, la valoare de rate-card, conform informatiilor Alfacont Mediawatch.

    Dar cresterea veniturilor din publicitate nu se datoreaza numai extinderii spatiului de prime-time, ci si calitatii audientei (educatia si veniturile telespectatorilor), de care advertiserii sunt direct interesati. TNS-AGB International arata ca in ultimii patru ani a crescut cu aproape 10% numarul telespectatorilor cu studii medii care s-au uitat la televizor intre 10 si 11 noaptea. In acelasi interval orar, audienta in mediul urban a crescut cu peste 2,5 procente in perioada ianuarie-aprilie 2005 fata de tot anul 2004.

    Dar daca nu e prea obosita, la ora 23.00 Cristiana ar prefera mai degraba sa iasa la un restaurant. Daca are rezervare.

    „Sunt momente in care inclusiv pentru ora 23 e bine sa-ti faci rezervare cu cateva ore inainte“, spune Catalin Mahu, purtator de cuvant al restaurantelor La Mama. El spune ca pana la ora 1-2 dimineata, restaurantele La Mama sunt pline.Sigur, acum isi permite sa mearga la restaurant, cat nu are un copil. Dar cand o sa aiba unul, stie ca o sa se poata baza pe o bona, care o s-o asteapte sa ajunga acasa. Agentiile de baby-sitter trebuie sa acopere programe tot mai lungi de supraveghere a copiilor. Tot noaptea lucreaza, de obicei, si personalul firmelor de curatenie angajate de marile companii.

    Nici n-au alta varianta, daca angajatii „elibereaza ringul“ tarziu in noapte si vin dimineata devreme. Asa se creeaza un cerc „vicios“, inexistent in economia romaneasca in urma cu 15 ani. Bonele, angajatii firmelor de curatenie, vanzatorul de la magazinul din colt – toti lucreaza noaptea, la randul lor, pentru ca oameni precum Cristiana au nevoie de serviciile lor.

    Mentalitatea fata de slujba s-a schimbat si ea radical fata de perioada comunista. „Si orele de incepere a programului au «migrat» de la 7-7.30 dimineata spre ora 9, care este, practic, o adaptare la modelul european“, spune Mircea Kivu, sociolog, director general al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS). Explicatia este ca, fata de perioada dinainte de ‘89, s-a schimbat mult structura timpului de lucru. Exista tot mai multe joburi cu program flexibil, mai ales pentru tinerii angajati, iar aceasta notiune nu este echivalenta cu cea veche a „orelor suplimentare“, platite separat.

    „Cel putin in mediul privat, cu exceptia sectorului industrial, este rar intalnita plata pentru orele de munca. Acum se lucreaza mai mult pe sarcini“, adauga Mircea Kivu. De altfel, 68% din romanii din mediul urban inclina catre un loc de munca bine platit, dar care necesita 10-12 ore de munca pe zi, eventual si in week-end, dupa cum arata Barometrul de Opinie pentru 2005, realizat de Institutul pentru Libera Initiativa, in colaborare cu Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Acelasi studiu arata ca jumatate dintre romanii din mediul urban prefera un loc de munca bine platit, chiar daca nesigur. Cauza? Salariile relativ mici, care creeaza nevoia oamenilor de a-si suplimenta veniturile.

    Totusi, pe termen lung, considera Mircea Kivu, „va exista un recul al acestui fenomen, pentru ca acum suntem in faza in care angajatii sunt «storsi la maxim», mai ales in domeniul privat“. Dupa modelul occidental, vor aparea metode de regularizare a orelor de munca, fata de programele de munca actuale, care sunt cvasipermanente. „Un asemenea program este distrugator pe termen lung“, spune conf. dr. Maria Nica-Udangiu, medic primar, director al spitalului Obregia.

    Dar riscurile medicale sunt inevitabil subestimate intr-o economie ca a noastra, aflata intr-o faza de crestere rapida si de recuperare a intarzierilor de tot felul. „Intr-o lume in care ritmul este tot mai alert, ziua de 24 de ore este un «dat»“, spune Martin Moore-Ede, medic specializat in problematica somnului, autorul cartii „Societatea de 24 de ore: Intelegerea limitelor umane intr-o lume care nu se opreste niciodata“ (1993).

    Moore-Ede este fondator si presedinte al Circadian Technologies Inc., o firma de consultanta care a lucrat cu peste 300 de organizatii – intre care 3M, Monsanto, General Motors si NASA – pentru a le ajuta sa-si construiasca cele mai bune sisteme pentru programe de munca non-stop. Companiile au de castigat de pe urma programelor de munca non-stop. Totusi, organismul uman nu face fata totdeauna, pentru ca are nevoie de 8 ore de somn pe noapte. Dar in timpul saptamanii, durata medie de somn a unui adult din zilele noastre s-a redus la 7 ore pe noapte. Iar in timp, lipsa de somn are urmari nefaste tocmai pentru munca. „Poti scoate carbune din mina sau sa indoi otel, iar in acest timp creierul sa fie in repaus.

    Dar intr-o era in care mai mult conteaza creativitatea – puterea creierului – decat puterea bratelor, munca la «capacitatea de avarie» nu este suficienta. Abilitatea de a fi creativ «zaca» in zona frontala a creierului, iar acele arii sunt cele mai afectate de lipsa somnului“, explica Martin Moore-Ede. Si intr-adevar, o data cu joburile bine platite, dar solicitante, apar modificari de somn: oamenii muncesc in loc sa doarma sau nu mai pot dormi din cauza stresului.

    Consecinta: cresterea afacerilor cu medicamente. La nivel mondial, cresc vanzarile de pastile anti-somn, pe de o parte, dar si de somnifere ori antidepresive, pe de alta parte. Un studiu ACNielsen arata ca in 2004, in SUA, vanzarile de produse anti-somn au crescut cu 1,7% fata de 2003, ajungand la aproape 240 de milioane de capsule, la o populatie totala de 275 de milioane. Ceea ce inseamna ca aproape fiecare american a luat cel putin o pastila anti-somn in 2004. In acelasi trend se inscriu si vanzarile de somnifere din SUA, care au urcat cu 0,8%, ajungand la aproape 600 de milioane de capsule.

    La nivel mondial, 37% din adulti nu se duc la culcare decat dupa miezul noptii. Media europeana se invarte in jur de 32%, arata acelasi studiu al ACNielsen. Cat despre ora la care isi incep ziua, europenii sunt mai lenesi decat americanii. Doar 15% dintre europeni se dau jos din pat pana la 6 dimineata fata de 29% din americani. Ce sanse sunt insa ca organismul uman sa fie pacalit, iar alternantele naturale zi/noapte si munca/somn sa fie manipulate dupa plac?

    Ritmul circadian, adica ceasul biologic care forteaza orice creatura pamanteana sa „functioneze“ in functie de rasaritul si apusul soarelui, e greu de invins. David Neubaur, autor al cartii „Intelegerea lipsei de somn: Perspective ale insomniei“, sustine ca „in viitor medicamentele ii vor ajuta atat pe oamenii care lucreaza noaptea, cat si pe oamenii care au probleme cu ritmul circadian“.

    Numai ca pastilele anti-somn pot avea si efecte adverse – dureri de cap, oboseala si depresie. In 2004 s-a dovedit ca in ochiul uman exista celule al caror singur scop este sa transmita creierului informatii despre lumina. Daca aceste celule pot fi pacalite asupra naturii luminii, organismul uman ar putea functiona la lumina artificiala ca si in conditii de lumina naturala. Altfel spus, noaptea ar fi ca ziua.

    Dar sa faci o lumina artificiala care sa aiba aceleasi calitati ca lumina soarelui nu-i tocmai usor, daca luam in considerare ca si intr-o zi innorata lumina solara este de 500 pana la 1.000 de ori mai stralucitoare decat lumina folosita in birouri si fabrici. E nevoie de o lumina de mare intensitate, care sa dureze mult, pentru a pacali ceasul biologic, explica oamenii de stiinta care au gasit explicatia adaptarii organismului uman la diverse fuse orare, spre deosebire de muncitorii care lucreaza in ture de noapte si nu se obisnuiesc cu ritmul de lucru.

    Exista insa si cercetatori mai precauti in a se amesteca in ceva atat de intim ca ritmul biologic. E posibil ca muncitorii de noapte sa fie mai alerti in timpul orelor de program, dar ce se intampla in timpul zilei? Studiile arata ca o noapte „pierduta“ scade cu peste 30% performantele cognitive, iar proportia creste la 60% dupa doua nopti albe. Pana in ce punct pot compensa medicamentele aceste neajunsuri ramane de vazut. „Ajungem sa privim somnul ca pe o boala“, conchide David Neubaur.

    Mai bine sa vedem cum „functioneaza“ somnul inainte sa ne grabim sa-l eliminam din viata omului, spun oamenii de stiinta. Dupa obiceiurile de somn, cercetatorii au impartit deja oamenii in doua categorii: ciocarlii (cei care se trezesc devreme) si bufnite (cei care functioneaza mai bine noaptea). Poate in viitorul nu foarte indepartat, la angajari, vor deveni comune testele care sa depisteze tipul genetic – ciocarlie sau bufnita. La o asemenea perspectiva se raporteaza cei ce cred intr-o viitoare epoca de adevarata libertate a muncii, unde notiunea de elasticitate a programului sa poata fi aplicata in beneficiul angajatului, cu intelegerea faptului ca firma are de castigat tocmai atunci cand angajatii isi folosesc corect datele biologice.

    Pana sa dea insa astfel de teste, romanii se bucura deocamdata ca epoca in care era de ajuns sa semneze condica la ora fixa pentru a-si merita lefurile a trecut. E drept, asta se plateste scump: oameni cum e Cristiana V. dorm, se distreaza si isi vad de familie infinit mai putin decat parintii sau bunicii lor. Nu au de ales si sunt constienti de asta. In buna masura, Romania a ajuns o societate a noctambulilor grabiti, sfortandu-se sa traga dupa ei economia cu o indarjire de capsunar care vrea sa trimita mai repede bani acasa.

  • Business Magazin, în 2010 – Blocurile noi rămân goale. Cei care au cumpărat înainte de criză încearcă să vândă apartamentele

    Unii regreta ca au cumparat tocmai in momentul de varf al pietei, altii cred ca au facut o afacere buna. Daca s-ar muta acum in blocurile terminate recent, multi dintre ei ar avea ca vecini de scara doar apartamente goale.

    Paul si Maria ar putea fi considerati unul dintre cuplurile exponente ale a ceea ce s-ar putea numi clasa de mijloc din Romania. Aproximativ 30 de ani, slujbe bine platite, aspirati spre un stil de viata occidental sau ceea ce e recunoscut la noi ca atare prin concedii in strainatate, electrocasnice scumpe, o masina sau doua si neaparat un apartament nou.

    Zis si facut. Cuplul a inceput sa prospecteze piata din Capitala, intr-o perioada cand se lansau ansambluri rezidentiale aproape in fiecare saptamana, iar preturile pareau sa stie o singura directie: in sus. Cei doi aveau si un apartament cu doua camere construit in perioada dinainte de 1989, pe care intentionau sa il vanda ca sa completeze suma necesara achizitiei unui apartament nou.

    S-au decis pentru un apartament cu trei camere in proiectul New Town Residence, dezvoltat de Mivan, care construia si mallurile Liberty Center din Bucuresti, deschis in 2008, si Tiago Oradea, ce avea sa devina primul caz de faliment al unui centru comercial. Cuplul in cauza a platit deci ca avans 43.000 de euro pentru un apartament de 171.000 de euro. Era 2008.

    “Intre timp a venit criza”, rezuma Maria situatia, dand de inteles ca nici nu sunt multe de spus. Apartamentul cel nou a fost gata in primavara lui 2009, insa familia ei n-a mai putut sa vanda vechiul apartament si deci nici sa incheie cumpararea celui nou. Si a ramas astfel cu avansul platit pentru o locuinta pe care nu o poate capata; singurul motiv de bucurie – daca poate exista asa ceva – este ca “dezvoltatorul nu a facut presiuni asupra noastra, nu ne-a amenintat ca ne va lua avansul. Probabil ca nu suntem singurii in aceasta situatie”.

    Astfel ca, de cateva luni, incearca sa cesioneze antecontractul catre un nou cumparator, fara vreun succes insa. Maria spune ca a fost contactata de foarte putine persoane, majoritatea reprezentanti ai unor site-uri de anunturi imobiliare care ii propuneau plata unei taxe in schimbul promovarii anuntului de vanzare. “Dorim sa recuperam macar o parte din avans si stiu ca si dezvoltatorul mai scade vreo 15% din pretul final.” Maria spune ca nu isi mai doreste locuinta cea noua nici daca s-ar califica pentru obtinerea unui credit, ceea ce oricum crede ca este putin probabil. “Nu as face credit pentru acest apartament, in niciun caz! Mai am cateva credite si nu as mai putea plati inca unul.”

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – H&M vine în România. Zeci de mii de clienţi invadează magazinele de haine

    Dupa Marks & Spencer, Debenhams, Zara si C&A, a venit randul H&M sa isi pregateasca intrarea pe piata locala. Romania pare a fi ajuns definitiv pe harta gigantilor din comertul fashion.

    “Ati auzit ca in noul mall din Bucuresti se deschide Zara luna aceasta?!” Este toamna lui 2004, iar in Romania exista doar trei malluri, cele doua dezvoltate de Anchor in Bucuresti si cel din Iasi al lui Iulian Dascalu. Vestea deschiderii primului magazin Zara din tara capteaza ca un magnet atentia cumparatoarelor.

    “Stiati ca H&M se fabrica si in Romania? Am cumparat eu din Austria si scria pe eticheta. Stie cineva de magazine in Romania?” Alte forumuri, cateva luni mai tarziu, aceleasi subiecte si un interes pentru marele rival al spaniolilor de la Inditex, proprietarul Zara: grupul suedez Hennes & Mauritz sau mai simplu H&M, dupa numele magazinelor pe care le opereaza. Discutiile pe internet au insa aceeasi finalitate: nu exista niciun magazin in tara; din cand in cand, subiectul este revitalizat, la aparitia unor zvonuri privind venirea suedezilor.

    Un salt in timp, cinci ani mai tarziu. Este primavara lui 2010, dupa un an greu din punct de vedere economic. Intre timp, Inditex a preluat franciza Zara si s-a extins in toata tara cu toate marcile sale, alti suedezi, cei de la IKEA au preluat primul magazin din Bucuresti deschis si el in regim de franciza, iar C&A, un alt nume mare din retailul european de fashion, abia a implinit un an de prezenta locala. Ceva parca lipseste sau, dupa cum spune o comentatoare pe un blog, “eu tot aud de la toti oamenii ca apare H&M in Romania, dar din pacate inca nu ii vad”.

    Presa economica a relatat despre negocieri intre reprezentantii H&M si proprietarii de centre comerciale. “Cand au fost ultima oara in tara? Chiar acum sunt”, declara pentru BUSINESS Magazin o sursa apropiata tatonarilor pe care suedezii le fac privind intrarea pe piata. Potrivit surselor, H&M se afla in negocieri avansate cu mai multe malluri din Capitala, iar primele contracte ar putea fi semnate chiar in saptamanile urmatoare. In carti par a fi Plaza Romania, Baneasa Shopping City si Bucuresti Mall, insa numarul de magazine ar urma sa fie mai mare. “Sunt interesati si de centrul Unirea, vor sa deschida mai multe, trei-cinci, poate si in tara. Sunt foarte avansati pentru doua-trei proiecte in Bucuresti”, spune o alta sursa din piata imobiliara. Contactati, reprezentantii Anchor nu au facut niciun comentariu.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2010.

  • Fragmente din anul 2005

    Click pe imagine pentru a o vedea desfăşurată

  • Business Magazin, în 2010 – Preţul devine cel mai important criteriu atunci când vine vorba de cumpărături

    Pentru unii, criza a venit brusc, in cazul altora s-a insinuat pe nesimtite in viata de zi cu zi: obisnuinta de a trai pe credit, de a cumpara din placere ori de a crede ca economia poate creste la infinit au facut loc prudentei sau chiar temerii de ziua de maine. BUSINESS Magazin a cautat sa afle ce a schimbat recesiunea în cotidianul romanilor, in obiceiurile de consum si cat de profunda e schimbarea de mentalitate adusa de actuala perioada de recesiune.

    Mihai Petrescu are 29 de ani si pana acum noua luni era inginer in constructii. Dupa ce piata lucrarilor de constructii s-a prabusit cu 30% din cauza recesiunii, stilul de viata al familiei Petrescu s-a schimbat radical. El este printre cei 70.000 de angajati din acest sector care au ramas fara serviciu. “Din martie, viata noastra a inceput sa se schimbe. Am rarit iesirile in oras, in ultima vreme nici nu ne mai gandim la vacante, iar autobuzul a devenit prietenul familiei”, marturiseste Mihai.

    Poate parea surprinzator, daca ne uitam la ce se intampla chiar la inceput de 2009, cand unii inca nu credeau ca ne asteapta un an de criza economica, iar pentru omul de rand ideea de recesiune era aproape de neconceput dupa boom-ul cu care abia se obisnuisera. Sociologul Mircea Kivu vedea, acum un an, o “psihoza” legata de criza, intretinuta de stirile pesimiste legate de cresterea somajului si scaderile de salarii. In acel context, spunea el, “comportamentul consumatorilor nu are cum sa nu se schimbe, chiar daca individul ca atare nu este afectat in niciun fel de criza la nivel personal”. Opinia sociologului Kivu, publicata in urma cu un an de BUSINESS Magazin intr-un articol in care incercam sa vedem ce cheltuieli taie oamenii de rand pe timp de criza, s-a dovedit a fi adevarata, numai ca intre timp, ceea ce atunci era o temere a devenit pentru multi realitatea recesiunii, incercata pe propria piele.

    La inceputul anului trecut, doua treimi dintre respondentii unui studiu 360insight privind obiceiurile de consum spuneau ca nu au informatii concrete despre criza si nu stiu exact ce inseamna aceasta, iar mai mult de jumatate dintre ei considerau ca totul ar putea fi doar o exagerare de moment din partea mass-media, pentru ca nu resimteau in mod direct efectele. In momentul de fata, un sfert dintre romani sustin ca banii nu le mai ajung nici macar pentru strictul necesar, iar patru din zece traiesc de la o luna la alta. Inutil de comentat diferenta fata de 2006-2007, cand oamenii se imbulzeau la credite, iar traiul pe datorie parea solutia perfecta pentru a face planuri pe termen de cativa ani, a schimba televizorul, masina, apartamentul si chiar a pleca in vacanta in strainatate.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Zeci de mii de români prind gustul programului “Prima Casă” şi îşi amanetează viitorul

    Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta. Altii asteapta ca preturile sa scada in continuare, cum au asteptat sa scada si pana acum. Sa vedem cat ar mai trebui sa astepte.

    Prima Casa a dezmortit putin piata locuintelor, a doua varianta a programului e pe teava, preluarea unor mari proiecte rezidentiale de catre bancile finantatoare intarzie sa apara, iar preturile au ajuns chiar si la jumatate fata de varful atins in perioada de boom a pietei. Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta in timp ce altii asteapta ca preturile sa scada in continuare.

    “Asta e camera cea mare, aici e baia si aici e bucataria. In camera asta o sa pun o canapea.” Iuliana, in varsta de 30 de ani, creioneaza fericita pe o coala de hartie schita locuintei sale, prima ei casa. Originara din Iasi si locuind de cativa ani in Bucuresti, Iuliana este proaspata proprietara a unui apartament cu doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. “Am platit 80.000 de euro. In decembrie costa 88.000, la prima vizionare era 85.000, mi-a placut, insa am zis ca e cam scump. Un alt potential cumparator negociase la 82.000 de euro, am sunat imediat si am oferit 80.000 si au fost de acord.”

    Cumparatoarea povesteste ca intentia de a-si cumpara o locuinta a aparut la sfarsitul anului trecut, iar ceea ce a incurajat-o a fost programul Prima Casa si modificarile care urma sa fie aduse acestuia – “am dorit sa prind prima varianta, nestiind in ce vor costa modificarile”. “Evident ca a contat Prima Casa. Acum un an si jumatate nu imi permiteam creditul, mi-as fi permis cel mult o garsoniera in Drumul Taberei.”

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.