Blog

  • Macovei: Mă adresez nehotărâţilor să iasă la vot, să nu câştige Ponta puterea absolută

    Monica Macovei a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă că dacă nehotărâţii stau acasă, voturile lor s-ar duce la cine nu vor ei să iasă preşedinte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Mă adresez nehotărâţilor să iasă la vot şi să se gândească că, dacă până acum preşedintele hoţilor sau preşedintele care uneşte hoţii, dacă până acum Ponta şi hoţii lui au furat pădurile, banii publici, au poluat ţara cu mafiotisme, ce s-ar întâmpla dacă ar câştiga şi fotoliul de la Cotroceni şi ar avea puterea absolută şi ar fi mafia absolută, dictatura mafiei în România? Gândiţi-vă cum ar arăta România, ieşiţi la vot, dacă staţi acasă votul vostru se duce la cine nu vreţi să iasă preşedinte. Gândiţi-vă cum va arăta România mafiotizată de Ponta şi hoţii lui, într-o dictatură a mafiei, dacă Ponta ajunge la Cotroceni. Suntem la cotitura dintre un stat mafiotizat total sau mai avem o şansă”, a spus Macovei.

    Potrivit acesteia, “marioneta Ponta este alături de aliaţii săi, bufonul Vadim, de domnu’ Dan, şi de Tăriceanu, care este pesedistul vopsit în galben”.

    Monica Macovei a anunţat, joi, pe Facebook, că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor, arătând că marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta.

    În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Monica Macovei, care a candidat ca independent, a obţinut 421.648 voturi, respectiv 4,44 la sută.

  • Vânzările Audi în Europa au crescut la un nivel record

    În primele zece luni ale anului trecut, Audi a vândut 626.584 vehicule în Europa. Vânzările globale de maşini au fost de 1,313 milioane de unităţi.

    “Deşi piaţa auto europeană continuă să fie cu mult sub nivelul atins în 2007, înainte de criza financiară şi economică, Audi a înregistrat un nou record în regiune, cu circa 655.100 vehicule livrate în perioada ianuarie-octombrie. Luna trecută, Audi a raportat vânzări de 65.100 maşini în Europa, în urcare cu 5,4% faţă de aceeaşi lună anul anterior”, se arată într-un comunicat al Audi, divizie a constructorului auto german Volkswagen.

    Vânzările din China, cea mai mare piaţă a Audi, au crescut în primele zece luni cu 16,1%, la 463.812 unităţi, în timp ce livrările din SUA şi Marea Britanie au avansat cu 14,7% şi 11,2%, la 146.133 unităţi, respectiv 139.561 unităţi.

    În Germania, vânzările Audi au urcat cu 3,5%, la 220.948 unităţi, potrivit comunicatului. Piaţa din Rusia a consemnat o scădere anuală de 5,8%, la 28.348 unităţi.

    În octombrie raportat la luna similară a anului trecut, vânzările globale de automobile Audi au crescut cu 10,8%, la 146.200 unităţi.

    Cele mai mari creşteri lunare au fost înregistrate în Brazilia (+84,5% la 1.201 unităţi), Marea Britanie (+22,1% la 12.721 unităţi) şi Spania (+21,3% la 3.139 unităţi).

    Vânzările Audi sunt estimate să crească în 2014 cu 4,4%, la 1,66 milioane unităţi, de la cifra record de 1,57 milioane unităţi atinsă anul trecut.

  • Un virus informatic, “BlackEnergy”, a fost introdus în computere considerate vitale în SUA din 2011

    Hackeri suspectaţi că sunt susţinuţi de către Guvernul rus au introdus în computere din Statele Unite considerate “vitale”, încă din 2011, acest program capabil să preia controlul unor operaţiuni industriale complexe, au declarat surse din cadrul Securităţii Naţionale citate de ABC News, evocând dovezi în acest sens şi avertizând că este vorba dspre o ameninţare foarte serioasă.

    Programul este utilizat pentru controlarea unor conducte de petrol şi gaze, reţele de alimentare cu energie electrică, de distribuţie şi filtrare a apei, turbine eoliene şi chiar a unor centrale nucleare, adaugă postul, subliniind că oprirea sau avarierea oricăreia dintre aceste utilităţi publice vitale poate afecta sute de mii de americani.

    Departamentul a precizat, într-un buletin de alertă, că această campanie durează din 2011 şi că nu au existat încercări de activare a programului de tip malware în vederea “avarierii, modificării sau perturbării în vreun fel” a procesului de control industrial. Oficiali americanni au descoprit această penetrare recent, dar nu ştiu unde sau când ar putea fi activată.

    Surse din cadrul Departamentului au declarat pentru ABC News că nu este vorba despre un atac la întâmplare şi că se tem că ruşii au revenit la Războiul Rece şi au plasat programul malware în sisteme-cheie americane ca pe o ameninţare sau măsură de disuasiune în cazul unui atac cibernetic american asupra unor sisteme ruseşti – asigurându-se astfel de o distrugere reciprocă.

    Penetrarea a fost semnalată unor iniţiaţi săptămâna trecută, după ce Echipa de Intervenţie în caz de Urgenţă Cibernetică pentru Sistemele de Control Industrial, o agenţie din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă, a emis un buletin de alertă către membrii săi. În buletin se anunţa că penetrarea “BlackEnergy” a fost detectată recent de mai multe companii.

    Potrivit Departamentului, BlackEnergy este acelaşi program malware utilizat de către un grup rusesc de spionaj cibernetic – cunoscut sub numele de “Sandworm” – pentru a viza anterior, anul acesta, ţinte NATO şi anumite companii energetice şi de telecomunicaţii din Europa.

    “Analiza rezultatelor tehnice din cele două rapoarte arată legături în infrastructura de comandă şi control partajată în cele două campanii, sugerând că ambele fac parte dintr-o campanie mai largă a aceluiaşi actor al ameninţării”, se arată în buletinul Departamentului.

    Programul virusat este foarte avansat. El le permite muncitorilor desemnaţi să controleze diverse procese industriale prin intermediul unui computer, iPad sau smartphone, au precizat surse citate de postul american. Programul permite partajarea de informaţii şi controlul în colaborare.
     

  • Kievul afirmă că zeci de tancuri, echipamente şi trupe din Rusia au intrat în estul Ucrainei

    În total, “32 de tancuri, 16 obuziere şi 30 de camioane militare Kamaz, precum şi trupe au intrat în Ucraina din Rusia” şi se îndreptau spre oraşul Krasnîi Luci, din regiunea rebelă Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

    Un alt convoi de camioane care transporta trei staţii radio a trecut frontiera pe la postul de control Izvarin, aflat sub controlul separatiştilor, a adăugat el.

    Lisenko a declarat de asemenea că “cinci soldaţi au fost ucişi şi alţi 16 (…) răniţi în ultimele 24 de ore”.

    Autorităţile ucrainene au anunţat anterior că 15 civili şi şapte paraşutişti ucraineni au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul separatist.

    Cincisprezece civili au fost răniţi de schije de obuze în timpul luptelor desfăşurate joi la Doneţk, în districtele Kievski şi Kuibişevski, situate în apropierea aeroportului din oraş, a informat vineri Primăria.

    În regiunea vecină Lugansk, şapte paraşutişti au fost răniţi după explozia unei mine în apropierea satului Sokilniki, la 30 de kilometri nord-vest de Lugansk.

    Situaţia din teren s-a agravat după alegerile organizate duminică de separatişti, recunoscute de Moscova, dar care constituie un obstacol pentru procesul de pace, potrivit Kievului şi occidentalilor.

  • Kievul afirmă că zeci de tancuri, echipamente şi trupe din Rusia au intrat în estul Ucrainei

    În total, “32 de tancuri, 16 obuziere şi 30 de camioane militare Kamaz, precum şi trupe au intrat în Ucraina din Rusia” şi se îndreptau spre oraşul Krasnîi Luci, din regiunea rebelă Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

    Un alt convoi de camioane care transporta trei staţii radio a trecut frontiera pe la postul de control Izvarin, aflat sub controlul separatiştilor, a adăugat el.

    Lisenko a declarat de asemenea că “cinci soldaţi au fost ucişi şi alţi 16 (…) răniţi în ultimele 24 de ore”.

    Autorităţile ucrainene au anunţat anterior că 15 civili şi şapte paraşutişti ucraineni au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul separatist.

    Cincisprezece civili au fost răniţi de schije de obuze în timpul luptelor desfăşurate joi la Doneţk, în districtele Kievski şi Kuibişevski, situate în apropierea aeroportului din oraş, a informat vineri Primăria.

    În regiunea vecină Lugansk, şapte paraşutişti au fost răniţi după explozia unei mine în apropierea satului Sokilniki, la 30 de kilometri nord-vest de Lugansk.

    Situaţia din teren s-a agravat după alegerile organizate duminică de separatişti, recunoscute de Moscova, dar care constituie un obstacol pentru procesul de pace, potrivit Kievului şi occidentalilor.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 10 noiembrie 2014

    COVER STORY: Cealaltă cursă

    Dincolo de cursa de business în care aleargă zi de zi, Dragoş Petrescu, Emil Bituleanu, Adrian Nănulescu şi alţi oameni de afaceri au decis să treacă la următorul nivel de performanţă şi la următorul sport de statut. Trendul sportiv a cuprins însă nu numai comunitatea de business, ci jumătate din populaţia urbană a României.


    CEO AWARDS: Pariurile trecute şi viitoare ale Business Magazin


    CLUB BM: Noi modele de business în sectorul financiar


    AUTO: Maşini noi premium şi extindere pentru Autonom


    IDEI DE AFACERI: Un antreprenor din Timişoara dezvoltă o platformă despre care crede că va valora “milioane de dolari”

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • Volvo deschide un nou showroom în Constanţa

    Noul centru de vânzări Volvo este situat în strada Mircea cel Bătrân, nr. 118 A. Locaţia se întinde pe o suprafaţă de 185 mp, este dotată cu cinci locuri de parcare, cu zonă de recepţie clienţi şi este realizată conform standardelor cerute de producătorul suedez.

    La evenimentul oficial de deschidere au fost prezenţi clienţi ai mărcii, autorităţi locale, importanţi oameni de afaceri, parteneri şi colaboratori, precum şi reprezentanţi ai presei locale, conform unui comunicat Exclusiv Auto.

    “Suntem într-o continuă extindere şi dezvoltare, iar pentru anul 2015 ne propunem lansarea unui alt proiect tot în industria auto.” a declarat Andreea Bulgăr, director de vânzări Volvo din cadrul grupului Exclusiv Auto.

  • VREMEA se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru weekend

    Va ploua slab, mai ales în a doua parte a intervalului, local în Oltenia şi izolat în Crişana, Banat, precum şi în vestul Transilvaniei şi al Munteniei. Dimineaţa şi noaptea se va semnala şi ceaţă, trecător asociată cu burniţă, local  în estul şi în sud-estul ţării şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane.

    ÎN BUCUREŞTI:

    Cerul va avea înnorări, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.

    ÎN ŢARĂ

    Duminică, valorile termice vor continua să scadă uşor, dar se vor menţine în marea lor majoritate mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 0 şi 10 grade. Cerul va fi temporar noros. În estul şi în sud-estul ţării local se va semnala ceaţă şi izolat va cădea burniţă. În celelalte regiuni trecător va ploua slab, pe arii restrânse în Oltenia şi doar izolat în rest, iar noaptea vor fi şi aici condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

    LA MUNTE:

    Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse va ploua slab în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea vestică a Carpaţilor Meridionali şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă.

    Duminică,  valorile termice vor continua să scadă uşor, dar se vor situa peste normalul climatologic specific periadei. Cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe. În rest, înnorările vor fi temporare şi doar ziua, izolat, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

  • Apartamentele noi din Bucureşti se vând cu până la 60% mai scump decât cele vechi

    Studiul se bazează pe o analiză comparativă a preţurilor medii de tranzacţionare ale apartamentelor din blocuri vechi versus apartamente din blocuri noi, situate în aceeaşi zonă. Analiza relevă existenţa anumitor zone din Bucureşti în care diferenţele de preţ sunt semnificative. Unele dintre cele mai mari diferenţe de preţuri se regăsesc pe strada Zăgazului, unde preţurile medii de tranzacţionare în blocurile noi sunt cu 60,58% mai mari comparativ cu blocurile construite în anii ’80, situate în imediata apropiere, în cartierul Aviaţiei. Astfel, preţul mediu de tranzacţionare în blocurile noi din zona Zăgazului este de aproximativ 2200 euro pe metru pătrat util, în timp ce preţul mediu de trazacţionare pentru un apartament dintr-un bloc vechi situat în cartierul Aviaţiei ajunge la 1370 euro pe metru pătrat util.

    O diferenţă asemănătoare între preţurile de tranzacţionare ale apartamentelor noi şi cele ale apartamentelor vechi se înregistrează tot în zona de Nord a Capitalei, în Floreasca, unde preţul unei locuinţe noi este cu aproximativ 50% mai mare decât acela al unei locuinţe vechi. Aici însă, blocurile sunt mai vechi, construite în anii ’50-’60.

    În zonele semicentrale, una dintre cele mai mari diferenţe de preţ se regăseşte în zona Piaţa Iancului. Aici, apartamentele vechi se tranzacţionează la un preţ mediu de aproximativ 1060 euro pe metru pătrat util, în timp ce apartamentele noi se vând cu un preţ mediu de 1350 euro pe metru pătrat util, preţ cu 27,35% mai mare. 

    Diferenţele de preţ mediu de tranzacţionare scad însă în anumite zone centrale, precum zona Călăraşilor, unde preţul într-un bloc construit în anii ’90 este de 1275 euro, iar într-un bloc nou, preţul ajunge la 1450 euro, raportat la metru pătrat util, o diferenţă de doar 13,72%.

    În zonele de Sud, dar şi in alte zone din extremitatea de Est sau de Vest a Bucureştiului, diferenţele de preţ sunt insesizabile între apartamente situate în construcţiile ridicate în anii ’80 – ’90 şi apartamentele aflate în blocurile noi, construite în prezent. Mai mult, în aceste zone există şi situaţii în care dezvoltatorii au aplicat politici agresive de vânzare, motivaţi de dorinţa de a construi un număr cât mai mare de apartamente, iar în cateva cazuri, preţurile raportate la suprafaţa utilă a locuinţelor au fost chiar mai mici decât cele din imobilele construite în anii ’80.

    Piaţa rezidenţială nouă se diferenţiază de cea veche şi la nivelul marjelor de negociere. Din experienţa tranzacţiilor pe care HomeFinders.ro le-a asistat până acum, se remarcă faptul că în unele cazuri negocierea cu dezvoltatorii este mai facilă, în special datorită faptului că majoritatea includ anumite marje de negociere de la început.  În schimb, proprietarii apartamentelor vechi îşi personifică locuinţele, se ataşează emoţional de acestea şi, prin urmare, le este mai dificil să negocieze preţul.

    Totodată, marginile de negociere au scăzut în zonele unde cererea este mai mare şi nu există suficiente oferte care să o acopere.

    „În zonele Centrale şi de Nord, cererea este în creştere, susţinută şi de îmbunătăţirea condiţiilor de creditare, însă oferta nouă disponibilă astăzi pe piaţă rămâne încă relativ constantă, motiv pentru care marginile de negociere sunt în scădere. În aceste zone, precum şi în zonele semicentrale, unde HomeFinders.ro îşi desfăşoară activitatea, reuşim să obţinem, în medie, un preţ de tranzacţionare cu 12% mai mic comparativ cu preţul de listare”, explică Matei Maloş, managing partner HomeFinders.ro.