Merkel şi Sarkozy consideră că pactul ar trebui elaborat şi implementat de urgenţă, deoarece modificarea tratatelor UE ar dura prea mult, scrie ziarul Welt am Sonntag. Ziarul notează că Germania şi Franţa sunt pregătite să accepte o disciplină fiscală dură, citând surse apropiate guvernului german.
Blog
-
Noul pact de stabilitate pregătit de liderii europeni prevede reguli fiscale dure şi sancţiuni reale
Întrebată dacă Franţa, Germania şi Italia pregătesc o variantă mai dură a Pactului de Stabilitate privind reglementările pe buget, Pecresse a arătat că pactul “nu se va aplica doar la nivelul celor mai mari trei economii ale zonei euro”. “Este vorba despre un nou pact de guvernanţă pentru toată zona euro, guvernanţă cu autorităţi reale de reglementare şi sacţiuni adevărate”, a declarat Pecresse la Canal+.
-
FMI pregăteşte un împrumut record de 600 miliarde euro pentru Italia
Premierul Mario Monti ar avea astfel la dispoziţie o perioadă de 12-18 luni pentru a implementa reformele fără a fi nevoit să refinanţeze datoria actuală a ţării, scrie cotidianul italian La Stampa, fără a preciza sursa informaţiilor, potrivit Bloomberg. Guvernul ar trage fonduri prin această linie de credit dacă măsurile de austeritate nu vor pune capăt speculaţiilor cu obligaţiuni italiene, notează La Stampa.
-
Fukushima de România
Mi-am condus şapte prieteni la aeroport doar anul acesta. Nu plecau în vacanţă sau să studieze în străinătate, ci au ales să fugă de oraşele care nu le mai dau nicio şansă. Au zburat spre Spania, Italia, Belgia sau Franţa, iar de când au plecat nici că am mai auzit de ei. Cu fiecare dintre cei şapte, discuţia până la Otopeni sau Băneasa îmi părea trasă la indigo. Pe de-o parte era regret pentru că trebuie să înceapă într-un loc complet străin, pe de alta frustrare că aici nu se poate mai mult. E drept că traiul unui tânăr de 20 de ani cu cel mult 30 de lei pe zi e absurd, de aceea dintre cei care termină an de an liceul pot fi număraţi pe degete cei care aleg să continue să rămână în oraşul natal. Cei care se întorc după facultate sunt şi mai puţini, dat fiind că reuşesc să guste din viaţa oraşelor mai vii în anii de studenţie. Trebuie să-şi întemeieze o familie, să poată vorbi de siguranţă măcar de la o lună la alta, iar cei 200 de euro pe lună din orăşelul de provincie nu le oferă niciun orizont.
Culmea e că sunt tineri bine educaţi, în plină putere, dar cărora cuvântul acasă nu le mai spune în scurt timp prea mare lucru, rămâne eventual locul unde îşi găsesc familia şi-atât. Tocmai pentru că sunt competitivi, străinătatea îi asimilează destul de uşor, deşi se îndreaptă cel mai adesea către munca fizică. Fie că se numesc Făgăraş, Moreni, Topliţa sau Dorohoi, oraşele mici se văd, aşadar, golite de forţa de muncă tânără, iar pentru cineva care a trăit acolo aproape 20 de ani, întoarcerea acasă este o lecţie dură. Mi-a fost dat şi mie să ajung de curând acasă şi să constat odată cu fiecare vizită că lucrurile îngheaţă tot mai mult. Străzile sunt tot mai goale, după patru după-amiază nici că mai vezi pe cineva, iar puţinii pe care îi mai recunosc sunt trecuţi bine de vârsta a doua. Industria lipseşte cu desăvârşire, iar parterele blocurilor s-au umplut de baruri, cafenele şi chioşcuri. Singura zi în care oraşul îşi recapătă freamătul de altădată e cea când se dau salariile şi pensiile. Cum puţinii bani se consumă rapid pe mâncare şi rate la bănci, elanul durează cel mult o săptămână. După care liniştea se reaşază.
Luna trecută planeta a depăşit pragul de şapte miliarde de locuitori, iar teme precum epuizarea resurselor, poluarea mediului înconjurător şi încălzirea globală au intrat din nou în agenda publică. Terra se apropie de unele limite ale bogăţiilor şi resurselor sale cunoscute până acum – apă, resurse forestiere, pământ arabil, combustibil fosil – şi e normal şi firesc să nu ignorăm imaginea de ansamblu. Dar trebuie să privim mai ales înspre situaţia din curtea noastră. Sincer, mi-e greu să cred astăzi că riscăm să pierim ca naţie. Nu-mi pasă şi poate nici nu pot să privesc atât de departe şi să mă întreb ce-o să se întâmple peste o mie de ani, chiar dacă potrivit unui studiu realizat de Organizatia Naţiunilor Unite, România se află printre primele zece ţări ale lumii care ar putea dispărea, dacă nu va creşte rata natalităţii în actualul mileniu. Îmi pasă mai mult de faptul că tot mai mulţi tineri se văd alungaţi din ţară şi că, deşi populaţia lumii a trecut de şapte miliarde, asta nu se simte nici la Făgăraş, nici la Moreni, nici la Topliţa şi nici la Dorohoi. Şi nici n-o să se simtă prea curând.
razvan.muresan@businessmagazin.ro
-
Moneda euro scade de patru săptămâni, cel mai îndelungat declin într-un an şi jumătate
Euro a scăzut vineri cu 2,1%, la 1,3239 dolari, de la 1,3525 dolari la finele săptămânii anterioare. Faţă de yen, moneda unică a pierdut 1,1%, la 102,91 yeni pe unitate. Pe de altă parte, dolarul a crescut pentru prima dată în ultimele trei săptămâni faţă de valuta japoneză, apreciindu-se cu 1,1%, la 77,73 yeni.
-
Facebook, spaima vampirilor
Nu cred că există vreo industrie la fel de secretoasă cum e cea informatică. Urmarea firească este că zvonurile sunt cele care domină lumea ştirilor din domeniu, iar tiparul este mereu acelaşi: nimeni nu vrea să recunoască nimic, dar nici nu neagă categoric. Dacă ar fi să facem o retrospectivă, am constata că multe dintre cele mai fanteziste zvonuri s-au confirmat într-o formă sau alta. Intenţia lui Microsoft de a cumpăra Yahoo! a fost un zvon îndelung negat până în ziua în care a fost confirmat. Telefoanele sub brand Google au fost o ipoteză aparent fără nicio bază până când au fost lansate pe piaţă. Şi exemplele ar putea continua cu toată zvonistica legată de Apple, de tableta de la Amazon şi multe altele.
Dacă mâine un blog obscur ar pretinde că ştie din surse sigure că Boeing se lansează în industria de biscuiţi, nimeni nu l-ar băga în seamă. În schimb, un zvon conform căruia Facebook intenţionează să producă un smartphone bântuie lumea IT de vreo doi ani şi nu dă semne că s-ar stinge. De curând, pe situl AllThingsD – editat de Walt Mossberg şi patronat de Wall Stret Journal – a apărut o serie de articole care pretind că zvonul a devenit certitudine. Telefonul de la Facebook poartă numele de cod Buffy şi va include nativ (şi adânc) toată funcţionalităţile imensei reţele sociale. Mai mult chiar, se dau şi detalii despre platforma tehnologică – bazată pe o variantă modificată de Android şi folosind HTML5 ca bază pentru aplicaţii – şi chiar detalii despre negocierile cu producătorii: se pare că s-au purtat discuţii cu Samsung şi HTC, iar cel din urmă a fost cel ales. Bineînţeles, HTC a refuzat să comenteze (nu e clar dacă a negat), iar un oficial de la Facebook a refuzat să discute despre Buffy. Dar a expus pe scurt concepţia companiei: orice dispozitiv mobil este mai valoros dacă cuprinde în adâncime caracteristici sociale, iar Facebook colaborează cu operatori, cu fabricanţi, cu proiectanţi de sisteme de operare şi aplicaţii pentru a aduce cât mai multe aspecte sociale către cât mai mulţi utilizatori. În romgleză s-ar zice că “face sens”, având în vedere că Facebook pretinde că are 350 de milioane de utilizatori activi care se conectează de pe dispozitive mobile şi că are relaţii cu 475 de operatori din întreaga lume.
De fapt, Facebook este prezent de multă vreme pe telefoane, pentru că pe toate platformele există aplicaţii pentru acces la reţeaua socială. Mai mult, HTC şi Motorola au lansat telefoane care au butoane dedicate pentru Facebook, iar unii operatori (în frunte cu Orange) au anunţat deja o serie de telefoane centrate pe Facebook. Însă toate aceste aparate oferă doar o parte din ceea ce este Facebook în browser, iar Buffy ar fi cel care va aduce totul. Un motiv în plus ar putea să fie concurenţa: Google Plus este deja mult mai bine integrat pe telefoanele bazate pe Android şi este clar că Google mizează mult pe zona mobilă. Cum previziunile spun că într-un viitor apropiat internetul va fi accesat mai mult de pe telefoane inteligente şi tablete, Facebook nu-şi permite să rămână în urmă. Pare convingător, nu-i aşa?
Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Deşi un telefon cu Facebook integrat ar putea aduce unele funcţionalităţi interesante (de pildă integrarea prietenilor din reţea în lista de adrese şi în mesagerie), planul are câteva slăbiciuni şi prima se referă la timp: o eventuală lansare nu poate veni mai repede de un an (dar cel mai probabil 18 luni), iar asta în zona mobilă este o eternitate. Mai important mi se pare însă un alt aspect: Facebook nu prea este iubită de utilizatori (deşi se zice că are peste 800 de milioane) şi problemele legate de “privacy” ar putea fi mult mai acute în zona mobilă. Dar mai sunt în joc şi Apple şi Google, care nu vor aplauda apariţia unui concurent. Google chiar poate face ceva în această privinţă, deoarece controlează Android şi ar putea să limiteze funcţiile non-Facebook livrate ramurii respective, punând potenţialii utilizatori într-o grea dilemă: doar Facebook sau tot ce poate oferi Android? Şi ultima, dar cea mai importantă: chiar vă trebuie un telefon Facebook sau funcţiile oferite de alte platforme sunt suficiente când sunteţi pe drum?
Eu cred că dacă Facebook se vrea pe mobile, un telefon propriu nu-i de mare ajutor şi nici n-ar ajuta la prima listare la bursă. Varianta lui Roger McNamee este că Facebook ar trebui doar să livreze un toolkit software care să-i ajute pe fabricanţi să integreze funcţiile reţelei în propriile telefoane. Probabil că aşa va face, iar Buffy rămâne doar spaima vampirilor. Dar era mai ieftin cu usturoi. -
Cel mai puternic CEO din farma: Robert Popescu
“Am fost nu neapărat un student eminent, ci unul foarte bun în zonele care l-au interesat şi mai puţin atent la notele de la materiile neimportante.” Robert Popescu absolvea secţia de calculatoare a Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti în 1989. A lucrat două luni şi jumătate în vechiul regim – “o experienţă pe care n-o s-o uit uşor pentru că numai în armată mai dormeam cu capul pe birou patru ore pe zi” – iar apoi a început să se apropie de domeniul în care a a studiat: IT-ul. A primit o ofertă de a face ordine în sistemul informatic al unei companii nou-înfiinţate şi pentru că ştia engleza şi avea simţul comerţului a avansat într-un an în funcţia de director general adjunct. Avea 26 de ani când grupul israelian Eisenberg, cu care compania sa trebuia să fuzioneze, i-a oferit poziţia de şef al reprezentanţei din România. Câştiga de patru ori mai mult decât ca specialist IT în Institutul de Cercetări al Ministerului Industriei Alimentare.
A încercat apoi să preia contractul de privatizare al TVR2 printr-o licitaţie menită să îmbunătăţească infrastructura de transimisie a postului – “o misiune care a eşuat din cauza situaţiei politice”. Al doilea proiect de care se leagă numele său este cel de construire a primei electrocentrale private din România. În 1994 au început discuţiile pentru o centrală în cogenerare pe locul unde se află astăzi CET Grozăveşti. Un an mai târziu s-a semnat contractul de 100 de milioane de dolari, proiectul era cât pe ce să prindă contur, dar ulterior a fost blocat pentru că nu s-a reuşit garantarea de către stat a unei părţi din suma respectivă. “A fost ca un copil al meu din punct de vedere al efortului depus şi dacă e să mă întrebaţi care e cea mai mare nerealizare din cariera mea ar fi tocmai asta”, spune Popescu, cu trimitere la ceea ce ar fi putut deveni un “stindard al modului de privatizare românesc”. Între 1992 şi 1999 a lucrat în Eisenberg în activităţi comerciale. A vândut de la adidaşi, mingi şi echipamente sportive până la celebrele televizoare NEI, dar a obţinut şi contracte de reprezentanţă ale unor firme de echipamente de aer condiţionat şi de producţie de sticle PET.
Dezamăgit de mediul politic şi de faptul că n-a reuşit să implementeze proiectul de la Grozăveşti, a decis în 1999 să plece din România cu destinaţia Canada. “Din punctul de vedere al carierei e o decizie ilogică. Dar sunt momente în viaţă când trebuie să dai reset şi să vezi cum arată viaţa şi din alte perspective. Să continui ce făcusem până atunci în România ar fi fost un dead-end.” Aşa vorbeşte Popescu despre perioada de reîmprospătare din cariera sa într-un sistem nou cu alte reguli, principii şi idei de business. El povesteşte că, deşi nu l-a primit cu braţele deschise, Canada era la începutul anilor 2000 un mediu propice pentru informaticieni: “Dacă spuneai două vorbe despre calculatoare în metrou, când ajungeai în staţie venea un recruiter să te întrebe dacă nu vrei un job”. Boomul dot.com i-a oferit slujbe part-time în consultanţa de business sau de IT, iar experienţa combinată din cele două domenii îi e de folos şi astăzi. Familia l-a făcut să revină însă în ţară, iniţial temporar, iar din 2003 s-a stabilit definitiv în ţară. De fapt, încă din 2001 începuse colaborarea cu cei de la distribuitorul de medicamente Relad, iar din 2004 a devenit şeful grupului timp de trei ani şi jumătate.
-
De ce sunt bune rozătoarele la casa omului
Un studiu recent publicat în “Proceedings of the Royal Society B” şi efectuat într-o zonă din Noua Zeelandă, ţară afectată de scăderea alarmantă a numărului de specii de animale care asigură polenizarea plantelor, arată că noi specii ar putea îndeplini rolul celor dispărute.
Spre surprinderea cercetătorilor, s-a constatat că şobolanul de casă, specie invadatoare venită din Europa la bordul navelor, contribuie la polenizare, fiind atras de nectarul florilor.
-
Dragoste pe plajă şi aventuri pe fundul mării
Pentru cei doi, motorul existenţei nu erau banii, ci aventura şi satisfacţia de a vedea Fundaţia Fargo (preocupată cu donaţiile pentru copii sărmani, protecţia animalelor şi conservarea naturii) înflorind şi de a-şi vedea peripeţiile pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. In timp ce făceau scuba diving în Tanzania, cei doi dau peste vestigiile unui vas confederat aflat pe fundul mării.
Încercând să aducă la lumină un clopot misterios de la bordul vasului, aventurierii noştri se trezesc confruntaţi cu oamenii ultranaţionalistului mexican Tenocha, care îi urmăresc până în Zanzibar, trecând prin jungla Madagascarului, apoi în Oceanul Indian şi în Indonezia.
Clive Cussler, “Imperiul pierdut”, Editura Litera, Bucureşti, 2011