Blog

  • Ciuliţi urechile şi veţi auzi arta (VIDEO)

    Curentul artei sonore a luat avânt în ultimii douăzeci de ani, iar în prezent pare că a ajuns în sfârşit popular în rândul publicului larg, scrie The New York Times.

    “Arta sonoră pune la îndoială felul în care percepem ceea ce auzim”, spune Barbara London, curator în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York, unde tocmai s-a deschis prima expoziţie exclusiv sonoră a muzeului, ce cuprinde de la înregistrări de clopote până la sunete din Cernobîl.  

    În septembrie, şi Muzeul Metropolitan din New York va găzdui o astfel de expoziţie. Instalaţia Forty Part Motet a artistei canadiene Janet Cardiff cuprinde 40 de difuzoare plasate în cerc, prin intermediul cărora se poate asculta lucrarea corală “Spem in alium” compusă în secolul al XVI-lea de Thomas Tallis. Impresionant este faptul că dacă stai lângă un difuzor sau altul, poţi auzi separat fiecare voce umană cu fragilitatea ei, iar dacă te plasezi în mijlocul cercului, asculţi opera impunătoare, ce se revarsă cu forţa celor 40 de voci unite.  

    Artista Susan Philipsz îşi va expune instalaţia “Day is Done” pe Governors Island din New York, o insulă folosită în trecut în scop militar, unde vor fi instalate patru difuzoare pe faţada unei barăci. În fiecare seară, timp de o oră, din difuzoare se va auzi sunetul de goarnă.

    Philipsz spune că la un moment dat, după încheierea unui test de funcţionare a instalaţiei sonore, cei prezenţi au auzit un sunet familiar şi au crezut că era încă pornită înregistrarea. “De fapt era vorba de sirena unui vapor din depărtare”. Arta se confundă cu realitatea.

    Tristan Perich, Microtonal Wall:

  • O inovaţie europeană: ochii artificiali (VIDEO)

    La proiect au colaborat cinci instituţii: EPFL (Elveţia), Universitatea Aix-Marseille şi CNRS (Franţa), Institutul Frauenhofer pentru optică aplicată şi inginerie de precizie (Germania) şi Universitatea din Tübingen (Germania), care au lucrat împreună din octombrie 2009 până în iunie anul acesta, informează Comisia Europeană. Bugetul întregului proiect este de 2,73 milioane de euro, dintre care 2,09 milioane de euro provin din fonduri UE.

    În viitor, ochiul compus artificial ar putea fi utilizat în domenii în care detectarea panoramică a mişcării este primordială. De exemplu, un ochi compus artificial flexibil ar putea fi fixat pe autovehicule pentru detectarea eficientă a obstacolelor (de exemplu, în timpul manevrelor de parcare, pentru ghidarea automată a vehiculelor, pentru detectarea autovehiculelor sau a pietonilor care se apropie prea mult) sau ar putea fi instalat în microvehiculele aeriene (Micro Air Vehicles – MAV) în scopul navigării fără coliziuni, bazate pe vedere (de exemplu, în cursul aterizării sau pentru evitarea obstacolelor, cum ar fi în cadrul operaţiunilor de salvare).

    Datorită fineţii şi flexibilităţii lor inerente, aceşti ochi ar putea fi, de asemenea, integraţi în ţesături pentru fabricarea hainelor inteligente, cum ar fi pălăriile inteligente, dotate cu sisteme de alertă de coliziune pentru persoanele cu deficienţe de vedere. În plus, ochii compuşi artificiali flexibili ar putea fi fixaţi pe pereţi şi pe mobilă în casele inteligente pentru detectarea mişcării (de exemplu, pentru persoanele în vârstă în cazurile asistenţei pentru autonomie la domiciliu sau pentru copii, cu un rol de prevenire a accidentelor).


    “Natura ne oferă numeroase soluţii extrem de sofisticate în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor. Programele de cercetare finanţate de CE ne oferă posibilitatea de a ne inspira, a înţelege, a imita şi a recrea la scară industrială unele dintre lucrurile minunate pe care ni le-a dat Mama Natură, astfel încât să putem îmbunătăţi viaţa cetăţenilor noştri”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Neelie Kroes.

    Ochiul compus are caracteristici şi funcţii similare ochiului de Drosophila melanogaster şi de alte artropode. Ochiul, un obiect cilindric minuscul (diametru de 12,8 mm, 1,75 grame), este alcătuit din 630 de “ochi de bază”, denumiţi omatidii, dispuşi în 42 de coloane cu câte 15 senzori fiecare. Fiecare omatidie este alcătuită dintr-o lentilă (172 de microni), combinată cu un pixel electronic (30 de microni). Aceşti senzori au proprietăţi optice avansate, cum ar fi un câmp vizual panoramic neîntrerupt de 180°x60°, cu o profunzime mare a câmpului, şi se pot adapta la o mare varietate de condiţii de luminozitate.

    Proiectul CURVACE a fost finanţat prin intermediul programului FET-Open (Future and Emerging Technologies) al Comisiei Europene. Ca parte din componenta “Excelenţă ştiinţifică” a programului Orizont 2020, programul-cadru al UE pentru cercetare şi inovare, FET-Open promovează ideile novatoare: cercetarea în colaborare pentru ştiinţa şi tehnologia vizionare şi cu grad ridicat de risc, aflate în stadii incipiente.

  • Ce vedem la cinema: “Sunt o babă comunistă” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    O producţie MediaPro Pictures, “Sunt o babă comunistă” este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu, lansat la 16 august de editura Polirom. Cartea a înregistrat un real succes atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulaţie internaţională. Mai mult decât atât, în 2008 Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii Jean Monnet din Franţa, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiţii.
     
    Ce vedem la cinema: “Sunt o babă comunistă” (GALERIE FOTO)

    Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia (Luminiţa Gheorghiu) şi Ţucu (Marian Râlea) este dată peste cap atunci când fiica lor (Ana Ularu) se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american (Collin Blair). Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
     
    Ce vedem la cinema: “Sunt o babă comunistă” (VIDEO)

    Dacă Ana Ularu este deja o actriţă foarte cunoscută publicului român, Collin Blair, absolvent al Facultăţii de Film din Los Angeles s-a remarcat semnând scenariul a două dintre cele mai populare producţii româneşti din ultimii ani: “Ho Ho Ho 2 – O loterie de familie” şi “Mamaia”. Obişnuit să stea mai mult în spatele camerelor de filmat, Collin a declarat că ar fi încântat să mai facă şi alte roluri în filme româneşti. “Actorii români sunt uimitori. Lucrând şi la alte proiecte aici, am mai fost pe la castinguri şi ştiu că există o mulţime de actori talentaţi. Totuşi, să lucrez cu adevăraţi profesionişti ca Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea sau Ana Ularu a făcut munca mea mult mai uşoară. Arăţi bine doar dacă apari în aceeaşi secvenţă cu ei”, afirmă actorul, care cunoaşte foarte puţine cuvinte în limba română.

    Din 23 august, MediaPro Distribution prezintă “Sunt o babă comunistă”, un film despre viaţa de familie, care va putea fi vizionat în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa şi Braşov), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Orizont Café Cinema 3D, Cinema Europa, Cinema Modern Craiova, Orizont Café Cinema 3D, Unirea Botoşani, Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand Botoşani, Palace (Oradea) şi reţeaua Cinema City.

  • Gâgă de la Externe şi Pristanda de la Senat. Perlele politice ale săptămânii

    “Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre recentele declaraţii ale unor politicieni maghiari şi reacţiile din România faţă de acestea

    “Acest Pristanda al politicii romȃneşti are ȋndrăzneala de a enumera vizitele externe făcute ca preşedinte al Senatului” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre Crin Antonescu, liderul PNL

    “Într-o zi, probabil veţi fi obligaţi să redenumiţi Promenada Englezilor Romenada” – Jean-Marie Le Pen, preşedintele de onoare al Frontului Naţional Francez, despre afluxul de rromi de la Nisa

    “S-a trezit si Gâgă de la Externe. După ce el şi ai lui au declanşat un război fără precedent anul trecut împotriva întregii lumi civilizate” – Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, despre criticile ministrului Titus Corlăţean la adresa preşedintelui Traian Băsescu

    “Spun, că e şi presa aici: programul e foarte simplu – noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul” – premierul Victor Ponta despre preşedintele Traian Băsescu
     

  • Steag roşu pe plajele de pe litoral: Un bărbat s-a înecat la Jupiter, iar doi salvamari au avut nevoie de îngrijiri medicale

     Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, mai mulţi salvamari au observat că un bărbat care intrase în mare a dispărut la un moment dat în valurile puternice, astfel că aceştia au intrat după el în apă, reuşind să îl aducă la mal.

    Ulterior, salvamarii au început procedurile de resuscitare, care au fost continuate apoi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

    În pofida eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premier League, terenul de joacă al americanilor bogaţi, şi nu numai

    Luna trecută miliardarul Shahid Khan, care a făcut avere din componente auto, prin Flex-N-Gate a cumpărat clubul Fulham; Khan mai deţine echipa de fotbal american Jacksonville Jaguars.

    În rândul proprietarilor mai apar Stan Kroenke, un magnat imobiliar, care deţine 63% din Arsenal Footbal Club (clubul este în top patru, cu o valoare de 731 de milioane de lire sterline, adică peste 1,1 miliarde dolari).

    Malcolm Glazer, şeful holdingului First Allied Corporation, cu afaceri în special în zona alimentară, controlează Manchester United, evaluat de revista americană Fobes la 3,3 miliarde dolari. Glazer mai deţine şi Tampa Bay Buccaneers, echipă din National Football League.

    Antreprenorul Randy Lerner, cu o avere de circa 1,5 miliarde dolari, deţine, pe lângă Cleveland Browns din National Football League, şi Aston Villa Footlbal Club, din 2006.

    Liverpool, socotită a şasea cea mai valoroasă echipă de fotbal a lumii, este deţinută, prin intermediul Fenway Sports Group, de către investitorul John W. Henry (avere 1,1 miliarde dolari); o participaţie minoritară are şi jucătorul de baschet LeBron James de la Miami Heat. John Henry este şi proprietarul echipei de baseball Boston Red Sox.

    Sunderland AFC se află în proprietatea lui Ellis Short, un personaj destul de discret, care locueşte la Londra şi care a făcut o avere de peste 2 miliarde de dolari din fondul de investiţii Lone Star.

    În lumea colorată a Premier League se învârt o mulţime de bani, şi de aceea echipele englezeşti se bucură de interesul marilor investitori. Pe lângă americani, regăsin investitori precum binecunoscutul Roman Abramovici, de la Chelsea, dar şi pe rusul Alisher Usmanov şi iranianul Farhad Moshiri, care deţin o treime din Arsenal, pe Vincent Tan din Malaezia (Cardiff City), pe Assem Allam, un industriaş năcut în Egipet care deţine Hull City, pe şeicul Mansour bin Zayed bin Sultan Al Nahyan de la Manchester City, ba chiar şi o bancă de investiţii islandeză, Straumur, care deţine acţiuni la West Ham United.
     

  • Principesa Irina a fost arestată în SUA. Reacţia Casei Regale a României

     Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane, relatează portalul OregonLive.com.

    Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

    John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “VINEREA FURIEI” în Egipt: Fraţii Musulmani îndeamnă la mobilizare după rugăciune

     În timp ce mai multe ţări au condamnat aceste violenţe sângeroase, cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU au îndemnat joi seara părţile implicate în conflict să dea dovadă de “maximă reţinere”.

    Fraţii Musulmani au îndemnat la manifestaţii în Cairo, după rugăciunea tradiţională de vineri, pregătind o nouă zi tensionată în acest stat, unde a fost decretată stare de urgenţă.

    “Demonstaţiile de mâine (vineri) împotriva loviturii de stat vor porni de la toate moscheile din Cairo, iar după rugăciune se vor îndrepta spre Piaţa Ramses pentru o «vinere a furiei»”, a precizat purtătorul de cuvânt al confreriei islamiste, Gehad El Haddad, pe contul său de Twitter.

    Statele Unite au anulat manevrele militare comune şi le-au recomandat cetăţenilor americani să părăsească Egiptul, evitând să întrerupă acordarea ajutorului anual (în valoare de 1,5 miliarde de dolari), folosit în mare parte de către armata egipteană. Totuşi, Washingtonul îşi rezervă dreptul de a lua “măsuri suplimentare”, a avertizat preşedintele american Barack Obama.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recomandări pentru weekend-ul 16 – 18 august: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

     CINEMA

    Vineri:

    Passion – Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Europa, Grand Cinema Digiplex, Grand Cinema Digiplex VIP, Hollywood Multiplex, Movieplex, N.C.R.R., Patria, Studio

    Kick-Ass 2 – Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, Patria, The Light

    Elysium – Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, CinemaPro, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Grand Cinema Digiplex Ultra, Grand Cinema Digiplex VIP, Hollywood Multiplex, Movieplex, Romtelecom IMAX, The Light

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Apel Bucureşti judecă recursurile faţă de contopirea pedepselor lui Gigi Becali

     Tribunalul Bucureşti a decis în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare.

    Decizia a fost atacată cu recurs atât de finanţatorul Stelei, cât şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro