BusinessMagazin

Blog

  • De la Lindbergh la Travolta

    De la IWC Si pana la Omega, orologerii din intreaga lume au o lunga traditie in ceea ce priveste marile momente ale istoriei aviatiei, si fie ca au reeditat vechi succese, fie au lansat noi modele de ceasuri, toate sunt legate de eroii de ieri si de azi ai aerului.

     

    John Malkovich si-a pastrat acelasi semi-zambet ironic si superior care l-a facut faimos si care, desi nu e tocmai un Adonis, i-a ingaduit sa fie foarte credibil in rolul seducatorului de profesie Valmont din „Legaturi primejdioase“. Numai ca de data asta nu cauta sa farmece vreo tanara fara aparare, ci zdrobeste cu ironie doi piloti moderni, nedemni se pare de acest nume, pentru ca sunt doar roboti, care se bazeaza exclusiv pe instrumentele automate de mare precizie din carlinga. Spre deosebire de inaintasii lor de acum vreo 60-70 de ani, care aveau nevoie doar de o maneta, inspiratie si… un ceas. Este, intr-adevar, cel mai nou rol al lui Malkovich, dar nu in vreo epopee aviatica turnata la Hollywood, ci un mini-film finantat in totalitate de IWC, marca elvetiana de orologerie faimoasa, printre altele, pentru modelele sale de ceasuri special pentru piloti.

    IWC a fost cu siguranta compania care s-a preocupat cel mai mult de alaturarea de aviatie, incepand cu noile game lansate si culminand cu petrecerea de la Geneva de anul acesta, care a fost organizata intr-un hangar, unde si-au gasit locul un Ju 52 si un Spitfire. Pentru neinitiati – o legenda a aviatiei civile si un mit al fortelor aeriene britanice din cel de-al doilea razboi mondial. Iar pe un ecran gigantic a fost proiectat scurtmetrajul „Pilots“, in distributia caruia stralucesc trei vedete: John Malkovich si doua avioane de epoca. Pe parcursul celor opt minute ale filmului, pilotii anilor ‘30 isi expun indemanarea, dar si noile modele lansate de IWC anul acesta – colectiile Classic, Spitfire si Antoine de Saint Exupery.

     

    De fapt, IWC a implinit anul acesta sapte decenii de cand produce ceasuri pentru piloti – in 1936, firma lansa primul sau „model special pentru piloti“, cu un cadran negru si ace indicatoare luminescente, pentru a fi cat mai lizibil in orice conditii, plus o luneta turnanta care permitea cronometrarea unor intervaluri de pana la o ora si un mecanism care nu era sensibil la campurile magnetice. Modelul a fost urmat in 1940 de Big Pilot’s Watch si de cel mai faimos ceas pentru piloti de la IWC, Mark 11. Anul acesta, IWC a prezentat, in hangarul de la Geneva, ceasuri inspirate de primele sale modele, dar si de aeronavele vremurilor de debut ale aviatiei. „Nava amiral“ a flotei de ceasuri aviatice este Big Pilot’s Watch, care a ajuns la un diametru de 46,5 mm, o grosime de 15,8 mm si o greutate de 150 g. Contine cel mai mare mecanism automat din lume si are o rezerva de functionare de 8,5 zile.

     

    O intreaga colectie poarta numele unui avion emblematic pentru cel de-al doilea razboi mondial: Spitfire. Astazi mai exista doar 25 de exemplare, iar pretul platit de colectionari este de aproximativ 3 milioane de dolari. Un model Spitfire de la IWC costa ceva mai putin (Spitfire Mark XV – 11.681 RON). Antoine de Saint Exupery, pe langa faptul ca a scris „Micul Print“, era si un pilot entuziast, care a infiintat compania de posta aeriana din Brazilia, a scris un roman „Zborul de noapte“ si si-a pierdut viata in 1944, intr-un zbor de recunoastere in Franta. Saint-Ex, cum era poreclit de americanii incapabili sa-i pronunte numele prea complicat, este onorat de IWC la 75 de ani de la publicarea cartii „Zborul de noapte“ cu o editie limitata de 1.931 de ceasuri pentru piloti: protectie impotriva campurilor magnetice, mecanism automat si o gravura pe capac inspirata de ultima fotografie a autorului, cu cateva zile inainte de ultimul sau zbor. Toate ceasurile sunt insotite de un exemplar al „Zborului de noapte“. Modelul Automatic Edition Saint Exupery din otel se gaseste in Romania la pretul de 16.239 RON.

     

    Longines apeleaza la un alt pilot-erou din epoca de aur a aviatiei: Charles Lindbergh. Americanul a reusit un record in 1927, zburand solo de la New York la Paris in 33 de ore si 30 de minute, cronometrat fiind de Longines. Dupa legendarul zbor transatlantic, Lindbergh a proiectat modelul Hour Angle Watch – ceasul putea fi sincronizat la secunda cu un semnal radio. Modelul era foarte mare – 47,5 mm, tocmai pentru a fi usor de citit de catre piloti in orice conditii. Poate din aceste motive a fost „de fata“ la stabilirea unor recorduri mondiale: primul zbor transpacific intr-o aeronava cu un singur motor (1931) din Japonia in SUA, recordurile stabilite de Amelia Earhart in 1932 si de catre Wiley Post care a zburat singur in jurul lumii in doar 7 zile, 18 ore si 49 de minute (1933). Modelul Lindbergh Hour Angle Watch a fost relansat anul acesta de catre Longines la Salonul de la Basel. Pe langa cifrele romane pentru care s-a folosit culoarea neagra, cadranul cuprinde si un set de cifre arabe in albastru, cu ajutorul carora se poate calcula longitudinea. Secundarul este sincronizat la un semnal radio.

     

    Breitling a optat pentru o colaborare cu John Travolta. Sub sloganul: „Profesia: Pilot Cariera: Actor“, Travolta apare intr-o ipostaza in care incepe sa fie cunoscut de tot mai multa lume: aceea a pilotului care are propriile sale aeronave, peste 5.000 de ore de zbor la activ si permis pentru opt tipuri de avioane.

     

    Breitling, o marca in varsta de 122 de ani, isi descrie ceasurile pentru piloti ca „instrumente pentru incheietura mainii“ si l-a pozat pe John Travolta pe faimoasele piste de la Reno (Nevada), unde in fiecare an, in luna septembrie, au loc cursele aeriene care includ cele mai neobisnuite tipuri de avioane. Pilotul-actor pozeaza cu Breitling Navitimer, urmasul modelului lansat in 1852 si care efectueaza cele mai importante calcule necesare in timpul zborului. Modelul din otel se gaseste si in Romania, la pretul de 12.950 RON. Breitling a mai lansat un ceas pentru piloti anul acesta: cronograful electronic Airwolf cu doua afisaje digitale, care se distinge mai ales prin capac: 24 de lamele din otel au fost asamblate manual pentru a forma o replica exacta (desi miniaturala) a unei turbine de avion. Pretul unui Airwolf este de 3.090 de euro.

     

    Omega a colaborat, la randul sau, cu piloti legendari precum Amelia Earhart, dar s-a indreptat si catre alte tipuri de piloti: Ellen Mac Arthur, care a stabilit recordul pentru navigatie solo in jurul lumii in 2005 sau Cursa de Baloane Gordon Bennett din 1909. In 1969, Omega Speedmaster Moon Watch devine primul si singurul ceas care a ajuns pe luna, fiind purtat de astronautii care au reusit aselenizarea. In 1975, atat astronautii NASA, cat si cosmonautii de pe Soyuz purtau modelul Omega Speedmaster, care in 1970 a contribuit la salvarea echipei de pe Apollo 13. De altfel, Omega Speedmaster este singurul cronograf aprobat de NASA pentru misiunile in spatiu.

  • Practica si teoria conspiratiei

    Daca unii istorici si-au istovit imaginatia in faurirea de ucronii – exercitii care incearca sa afle care ar fi fost cursul lumii daca un anumit personaj sau eveniment din trecut ar fi avut alti parametri -, altii cauta adevaratii actori din spatele istoriei pe care o stim cu totii.

    Printre cei care opereaza aceasta „re-lectura“ a trecutului cu seriozitate, cu atentie pentru detaliul revelator si evitand speculatii sau derapaje delirante (in ciuda faptului ca este un mare amator de fenomene paranormale), se numara si Joel Levy, autor al unor incitante volume despre bizarerii, de la „Fabulous Creatures“ (un bestiar modern care antologheaza, cu mic cu mare, creaturile din mitologie si folclor) la „Secrets of the Con Artists“ (o privire asupra istoriei marilor escroci si a metodelor lor). Cartea despre evenimentele istorice oculte se cheama „Secrete ale istoriei: fortele ascunse care au modelat trecutul“ si scoate la iveala secte si conspiratii, renghiuri si cabale, spioni si retele informative, siretlicuri diplomatice si strategii razboinice misterioase. Chiar daca unele nu sunt intrutotul necunoscute, toate pot fi caracterizate drept actiuni din umbra, care au fost concepute sa stea la adapost de cunostinta multimilor si sa schimbe cursul istoriei fara sa tradeze meritele autorilor lor de drept. De la cultele „misteriilor“ din lumea antica pana la societatile clandestine ale Europei Revolutiilor, de la intelegerile secrete ale papilor pana la dedesubturile viclene ale razboiului din Irak, de la geniul lui Arhimede pana la complexul militar-industrial al proiectului Manhattan, Joel Levy ne infatiseaza studii de caz din istorie, episoade, incidente si accidente ce ilustreaza forta bratului ascuns al conspiratiilor, deslusindu-ne identitatea adevaratilor detinatori ai puterii de-a lungul istoriei si numarul bataliilor care s-au decis inainte ca vreo sabie sa fie scoasa din teaca sau ca vreun glonte sa fi fost tras. Ce ni se pare  interesant este faptul ca autorul consemneaza comploturile, dar avertizeaza asupra pericolului teoriilor conspiratiei.

     

    In societatile tensionate, spune el, parti din populatie care se simt amenintate sau excluse vor fi oricand gata sa-l blameze pe „celalalt“ si sa creada ca dramele lor se datoreaza unei sinistre cabale puse la cale de elemente subversive. In acelasi timp, conducatorii si institutiile gasesc ca e convenabil sa devieze furia supusilor spre grupurile vulnerabile si care pot fi sacrificate. „Teoria conspiratiei este instrumentul perfect pentru atingerea acestor scopuri.“ Un instrument imbratisat atat de cei in suferinta, cat si de tirani. Si, uneori, de catre scriitori si istorici dornici de subiecte de senzatie. Ceea ce nu este cazul autorului nostru, care stie sa pastreze dreapta masura, neabuzand de efectele terorizante ale teoriei/ maladiei conspiratiilor.

     

    Joel Levy, Secrete ale istoriei,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Politicianul care gandeste

    Petre Roman este primul membru al guvernului de coalitie din a doua parte a anilor ‘90 care scrie despre dificultatile guvernarii. Pe atunci presedinte al PD, Petre Roman a participat la victoria opozitiei in alegerile din 1996, la formarea coalitiei, a fost presedinte al Senatului, iar in ultimul an de guvernare – ministru de externe. In toata aceasta perioada si-a notat ganduri despre evenimentele carora le faceam cu totii fata – cum s-au format majoritatea si guvernul, in 1996, cum au aparut tensiunile in sanul coalitiei, ce s-a aflat in spatele remanierilor din 1997 si 1998, cum au reactionat autoritatile la mineriada din 1999 si multe altele. Volumul este prefatat de profesorul Daniel Barbu, care scrie: „Roman nu este nici teoretician si nici memorialist. El este un politician care actioneaza, gandeste si observa“.

     

    Petre Roman, Dezordine si reforma, Note politice din timpul guvernarii 1997-2000,

    Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2006

     

    Ochiul si tatuajul

    Foarte tanara romanciera Sarah Hall (n. 1974) s-a impus autoritar pe scena literara britanica, atragandu-si elogiile avangardistilor si pe cele ale „clasicilor“. Acest al doilea roman al sau isi plaseaza actiunea intr-o mica urbe balneara din nordul Angliei. In timpul primului razboi mondial, un pusti orfan de tata, Cyril Parks (zis Cy), se zbenguie toata ziua pe plaja impreuna cu prietenii. Mama sa are, in timpul zilei, grija de un hotel, iar noaptea opereaza avorturi ilegale. Simtindu-se abandonat, Cy isi afla un tata spiritual in  Riley, amator de arta si profesionist in materie de tatuaje, care ii va destainui  tainele meseriei sale. Dupa moartea acestuia, Cy pleaca peste ocean sa descopere visul american si isi gaseste refugiu intr-un balci. Aici se indragosteste de o acrobata, care doreste sa-si faca un tatuaj special: un ochi.

     

    Sarah Hall, Michelangelo Electric,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

  • Thriller de familie

    Personaj deloc neglijat de cinematografie, menajera (doica, dadaca sau guvernanta sau chiar toate la un loc – „specializarea“ tine exclusiv de fantezia scenaristului) revine pe marele ecran sub bagheta regizorului englez Niall Johnson, care-i confera cateva atribute noi.

     

    Daca pana acum guvernanta era tanara si frumoasa („Sunetul muzicii“, Julie Andrews) sau nu neaparat tanara si frumoasa, dar mare mestera in trucuri magice („Mary Poppins“, aceeasi Julie Andrews), sau urata, dar cu puteri la fel de magice („Nanny McPhee“, Emma Thompson), in filmul „Keeping Mum“ („O dadaca plina de surprize“) personajul capata o infatisare oarecum clasica. Oarecum. Film 101% britanic, „Keeping Mum“ se bucura de unele dintre cele mai mari nume din cinematografia Marii Britanii. In rolul titular, fenomenala Maggie Smith, cea despre care se spune ca este in stare sa faca singura un film de valoare, neavand nevoie de scenarist, regizor sau operatori. Iar in filmul lui Johnson, Smith primeste un ajutor de nadejde din partea lui Rowan Atkinson, a stilatei Kristin Scott Thomas si a aproape uitatului Patrick Swayze.

     

    Ca in orice film cu nemaipomenite dadace, totul porneste de la o familie cu probleme. Walter Goodfellow (Rowan Atkinson; Mr. Bean pentru cei carora numele nu le spune prea multe) este distratul reverend al micii parohii din satul Little Wallop. El este atat de obsedat sa scrie o predica perfecta, incat nu baga de seama ca familia lui trece printr-o perioada de criza. Sotia, Gloria (Kristin Scott Thomas), e atat de plictisita de viata ei conjugala incat se arunca in bratele instructorului de golf, americanul Lance (Patrick Swayze), care o innebuneste cu vorbe dulci si promisiuni de calatorii in jurul lumii. Fiica, Holly (Tamsin Egerton), nu are nici o problema, cu exceptia faptul ca-si schimba iubitii mult prea des, iar fiul, Petey (Toby Parkes), e calul de bataie al derbedeilor de la scoala.

     

    Dar totul se schimba cand intra in scena Grace Hawkins (Maggie Smith), noua menajera. In varsta, cu parul carunt, fermecatoare si extraordinar de politicoasa, Grace are modul ei personal (cam radical) de a rezolva problemele familiei Goodfellow. Ca si predecesoarele ei dadace, este experta in manuirea tigailor, a fierului de calcat si a lopetilor, dar rezultatul straduintelor ei este usor diferit de o claie de clatite aurii sau de un strat multicolor de flori. Chiar foarte diferit. Ca un mic indiciu, regizorul Niall Johnson este mare specialist in thrillere. El a scris si regizat „The Ghost of Greville Lodge“, o poveste moderna cu fantome, si a realizat nu demult scenariul pentru „White Noise“, un film in care arhitectul Jonathan (Michael Keaton) devine obsedat de dorinta de a comunica cu sotia sa decedata. Mai cuminte, in „O dadaca plina de surprize“, reintalnirea dintre Gloria si mama ei (cea din titlul original) se face nu prin tehnologii supranaturale, ci prin banalul telefon mobil. Ce face Johnson cu „Keeping Mum“ e sa instituie un nou gen: thrillerul de familie. Comedie neagra, filmul reuseste sa te introduca intr-un mediu foarte britanic (prea britanic, i s-a reprosat), in care iti este permis sa faci orice atata vreme cat o faci politicos. Surprinzator, pentru ca in general cinematografia americana se inspira din cea europeana, „Keeping Mum“ e la origine un scenariu american, scris de romancierul Richard Russo (cunoscut pentru „Empire Falls“, castigator al premiului Pulitzer, transformat in miniserial de studiourile HBO). Stilul inconfundabil al lui Russo l-a facut pe Niall Johnson sa transforme originalul intr-un film suta la suta britanic.

     

    „Cand am citit scenariul, m-a izbit faptul ca umorul era destul de diferit fata de comedia americana obisnuita. E o comedie desteapta. Intra pe teritoriul absurdului, dar o face destept. Prin urmare se potrivea nemaipomenit de bine pentru un film britanic“, a declarat malitios regizorul. Chiar daca tonul este oarecum inegal si-si pierde suflul spre sfarsit, „O dadaca plina de surprize“ merita vazut. Atat pentru surprizele scenariului, cat si pentru actori.

     

    KEEPING MUM/O DADACA PLINA DE SURPRIZE R: NIALL JOHNSON CU: MAGGIE SMITH, ROWAN ATKINSON, KRISTIN SCOTT THOMAS, LIZ SMITH, TAMSIN EGERTON, TOBY PARKES DIN 28 IULIE

  • Pensii pentru tineri

    Legea privind pensiile facultative a intrat in dezbatere publica. Toata lumea stie ca noul sistem va incepe sa fie aplicat la anul. Intrebarea care se pune insa este, pentru viitorii investitori, de ce ar cotiza la un fond de pensii, in loc sa-si tina pur si simplu banii in banca sau sa-i plaseze pe bursa.

     

    Raspunsul nu vine neaparat din eficienta cu care vor fi investiti banii. Nu se poate spune, chiar dupa aprecierile specialistilor din asigurari, ca veniturile aduse de un fond de pensii ar fi mai mari decat cele aduse de un depozit la banca sau de piata de capital.

     

    Comparatia nu se face insa cu astfel de surse de venit, ci cu ceea ce poate oferi statul, ca furnizor de asigurari sociale, cetatenilor care ajung la varsta pensionarii. Iar statul poate oferi tot mai putin, fiindca, dupa cum stim, dezechilibrul intre populatia de varsta activa si cea pensionata creste: un salariat contribuie acum la sistemul de asigurari sociale pentru 1,24 pensionari, iar pensia medie, de 380 RON, inseamna mai putin de jumatate din salariul mediu net pe economie. Prin urmare, statul a decis sa externalizeze treptat sarcina platii pensiilor: pe langa mecanismul actual, unde pensiile se platesc pe masura incasarii contributiilor (pilonul I al sistemului de pensii), de la anul vor aparea pensiile private facultative, zise ocupationale (pilonul III), iar din 2008 pensiile private obligatorii. O parte din contributiile de asigurari sociale intra deci in administrarea unor fonduri de investitii, care le investesc in asa fel incat sa-i ofere beneficiarului castiguri in plus. Pentru stat, avantajele existentei sistemului privat de pensii sunt evidente, incepand cu eliminarea presiunii asupra bugetului asigurarilor sociale si terminand cu stimularea pietei de capital si a cresterii economice, prin faptul ca sumele acumulate din contributii sunt investite in economie. Nu trebuie sa mire deci pe nimeni ca, daca pensiile facultative sunt prezentate doar ca un potential avantaj de care viitorii pensionari pot sau nu sa profite, participarea la pilonul II al sistemului de pensii va fi obligatorie. Toti cei care cotizeaza la sistemul public si au pana in 35 de ani vor varsa o parte fixa din CAS la fondurile de pensii (mai exact, 2% din cota actuala de 9,5% din venitul brut, urmand ca in curs de opt ani sa se ajunga la 6%). Singura libertate lasata cotizantului e sa-si aleaga fondul unde vor merge banii lui. Obligatia de a intra in sistemul privat de pensii n-o vor avea insa decat tinerii, atata vreme cat cei intre 35 si 45 de ani pot alege daca vor cotiza sau nu, iar cei peste 45 de ani nu sunt atractivi pentru nici un fond de pensii, pentru ca perioada lor de cotizare este considerata mica, din moment ce nu mai au decat 15 ani pana la pensionare.

     

    Majoritatea celor mai mari societati de asigurari si-au manifestat deja dorinta de a se constitui in administratori de fonduri de pensii, a declarat pentru BUSINESS Magazin Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Este adevarat ca deocamdata sunt greu de estimat beneficiile companiilor, pentru ca n-au fost batute in cuie conditiile de participare. „Allianz-Tiriac este interesata sa intre pe piata pensiilor, dar asteapta reglementarile si normele privind administrarea fondurilor, pentru a vedea daca este o activitate profitabila sau nu“, a confirmat Crinu Andanut, director in cadrul diviziei de pensii a companiei. La randul sau, AIG Life a estimat deja ca va investi circa 10 mil. euro ca sa infiinteze o companie de administrare a fondurilor de pensii, declarandu-si interesul si pentru pensiile obligatorii, si pentru cele facultative. Si ING a anuntat ca vrea sa intre pe piata fondurilor de pensii private facultative si obligatorii, estimand ca numarul celor intre 35 si 45 de ani interesati sa cotizeze la un fond ajunge la 5,6 milioane de persoane.

     

    De la constituirea ei in octombrie 2005, CSSPP a avut misiunea sa stabileasca normele de aplicare a legii pensiilor facultative, urmand ca de anul viitor sa se ocupe cu autorizarea si supravegherea administratorilor de fonduri. Pana acum insa, atentia publica a fost confiscata de lungul proces de aprobare in Parlament a presedintelui si a celor cinci membri ai CSSPP (cate unul desemnat de PD, PNL, PSD, patronate si sindicate). Publicul a capatat deja suspiciuni in privinta modului cum va fi supravegheat noul sistem de pensii, dupa ce presa a insistat asupra fostelor relatii de afaceri intre Vlad Soare, propus in Comisie din partea sindicatelor, si omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu.

     

    Luna trecuta Comisia a reusit totusi sa lanseze, in sfarsit, spre dezbatere publica normele de autorizare a societatilor care vor administra fondurile de pensii facultative, ceea ce ar insemna ca in septembrie comisia ar putea aproba primii administratori de fonduri. Faza urmatoare este organizarea licitatiei pentru campania publica de informare asupra reformei sistemului de pensii, campanie care ar urma sa fie lansata in octombrie si sa se incheie in ianuarie 2007.

     

    Pana atunci insa, raman in discutie cerintele pentru aprobarea administratorilor de fonduri. Pentru societatile care vor administra fonduri de pensii obligatorii, plafonul a fost redus in urma cu cateva luni, de la o propunere initiala de 5 mil. euro la 4 milioane. Pentru administratorii fondurilor de pensii facultative, plafonul a fost propus acum la 1,5 mil. euro. Cum era de asteptat, administratorilor (companii de asigurari sau societati de pensii special create) li se cere sa dispuna de capital din surse proprii si nu din credite, sa nu fie firme inregistrate in paradisuri fiscale si sa nu aiba datorii la bugetul de stat. In plus, membrii conducerii companiilor de administrare trebuie sa nu fi fost implicati in falimente, scandaluri financiare si sa nu fi condus firme care „au avut o evolutie necorespunzatoare a indicatorilor de prudenta“.

  • Impartiti-va riscul

    S-ar zice ca viitorii investitori in fondurile private de pensii vor avea de unde sa aleaga: numai in 2007 ar putea aparea, dupa unele estimari, circa 30 de fonduri. Dupa opinia analistului Sorin Serban, vicepresedinte al Asociatiei Analistilor Financiari, fiecare investitor ar trebui sa aiba in portofoliu intre 5 si 10 fonduri, pentru a-si echilibra riscul.

     

    BUSINESS Magazin: Care ar fi cele mai bune optiuni de plasamente pentru fondurile private de pensii?

     

    Sorin Serban: In privinta investitiilor, daca orizontul de timp este de peste 10 ani si obligatiile viitoare sunt relativ mari, ponderea in actiuni ar trebui sa fie peste 50%. De asemenea, o pozitie de 10-15% ar trebui sa existe in active relativ lichide si volatile: imobiliare, venture capital. Ponderi mai mari la investitii in obligatiuni sau fonduri monetare induc randamente minime (ceva peste inflatie), dar aduc o anumita stabilitate in portofoliul investitorului. Mare atentie trebuie acordata modului de taxare, pentru ca poate influenta semnificativ performanta unui portofoliu de investitor.

     

    Ce riscuri isi asuma investitorii la astfel de fonduri?

    Fondurile private de pensii sunt reglementate (acesta ar fi un prim element de protectie), dar investitiile efectuate de managerul fondului ar trebui sa se faca pe riscul investitorului. In tarile dezvoltate se face diferenta intre DBO (defined benefit obligation, unde institutia care asigura plata pensiilor contribuie si ea cu anumite sume specifice la planul de pensie pentru beneficiari – n. red.) si DCO (defined contribution obligation, unde institutia care asigura plata pensiilor este responsabila doar cu administrarea contributiilor de pensii ale angajatilor – n. red). Fondurile private de pensii la noi ar trebui sa fie DCO (pentru ca nu vad cine ar suporta financiar DBO daca performantele pietei de capital sunt scazute), iar daca performanta planului de pensii este insuficienta, atunci investitorul va avea nevoie de alte resurse financiare. Din acest motiv, reputatia si experienta fund managerilor (si a profesionistilor care lucreaza pentru ei) este foarte importanta. Odata cu aparitia si dezvoltarea acestui segment, ar trebui sa apara o noua profesie, aceea de investment advisor, care sa il sfatuiasca pe investitor ce fonduri sa aleaga.

     

    Care vor fi comisioanele fondurilor si costurile de administrare?


    Investitorul trebuie sa fie bine informat despre costuri inainte de a investi in fonduri. In prinicipiu investitorului trebuie sa i se dea flexibilitate, in sensul ca daca acesta doreste sa inlocuiasca un fond cu altul in portofoliu (din cauza unei performante slabe a unui fond sau a schimbarii unor circumstante ale investitorului), sa o poata face cu un cost rezonabil. Recomand investitorilor sa citeasca bine prospectele fondurilor inainte de a investi. In general, comisioanele de cumparare a fondurilor scad (chiar pana la zero) daca investitorul pastreaza un fond in portofoliu pentru o perioada mai lunga de 5-6 ani. In pietele dezvoltate exista companii care fac o analiza comparativa a performantelor fondurilor, a costurilor de administrare si acorda ratinguri fondurilor.

  • Cu bataie lunga

    Sumele care vor fi gestionate din contributii pentru pensiile administrate privat, precum si ca rezultat al capitalizarii acestora prin investitii vor ajunge in 2020 la 20 de miliarde de euro, conform estimarilor facute de Gheorghe Barbu, ministrul muncii.

     

    500.000 Numarul estimat al celor care vor participa la schemele facultative de pensii in 2007

     

    116,8 mil. RON Efortul bugetar prognozat pentru anul 2007 ca urmare a acordarii de catre stat a unor deductibilitati fiscale pentru schemele facultative de pensii

     

    710 mil. RON Valoarea contributiilor care vor fi directionate catre fondurile de pensii administrate privat in 2008, ceea ce va reprezenta 0,17% din PIB

     

    2,2 mld. euro Deficitul bugetului de stat estimat dupa primii cinci ani de contributii la sistemul pensiilor administrate privat

     

    4.991.571 Numarul asiguratilor din sistemul public de pensii (angajati), medie lunara calculata pentru primul trimestru  al anului curent

     

    112.903 Numarul asiguratilor pe baza de declaratii (in general persoane care lucreaza pe cont propriu, asociati, comanditari etc.)

     

    5.642.632 Numarul pensionarilor din sistemul public de pensii (inclusiv pensionarii agricultori a caror pensie se plateste din bugetul de stat), potrivit statisticilor lunii mai 2006

     

    Surse: Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale; Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

  • Patriciu a pus ochii pe butelia cu GPL

    Nu se poate sa fii una din cele mai mari companii petroliere din zona si sa nu vrei sa te impui pe un segment de piata cu o crestere anuala de 10%. Mai ales cand acesta face concurenta benzinei si motorinei.

     

    Dupa ce a trecut prin toate etapele de dezvoltare in cei zece ani cat a lucrat la Shell Gas Romania, Veron Toma a fost recrutat de cei de la Rompetrol ca director general pentru nou-infiintata companie Rompetrol Gas, care a inceput sa functioneze luna trecuta. Nascuta din fosta divizie de GPL a companiei lui Dinu Patriciu, Rompetrol Gas va ingloba activitatile de profil, de la imbutelierea gazului lichefiat in cat mai multe zone din tara pana la dezvoltarea retelei de distributie si a clientilor.

     

    „S-a simtit nevoia de o companie de sine statatoare si nu doar ca o divizie din grup, deoarece astfel Rompetrol, fiind si producator de GPL, si distribuitor pe piata interna, dar si exportator, detine tot lantul de la rafinarie pana la client si astfel pot sa maximizez profitul pe acest segment si sa fac strategiile mai bine“, spune directorul Rompetrol Gas. In plus, Veron Toma se bazeaza pe faptul ca aceasta afacere se poate dezvolta foarte mult, are potential foarte bun si „din punctul de vedere al resurselor alocate poti gestiona mult mai usor un segment de piata decat un departament dintr-o companie“. 

     

    Decizie strategica, transformarea unei divizii din companie intr-o companie de sine statatoare a fost luata tocmai din cauza cresterii pietei (in special a ramurii autogaz), care a ajuns de la 125 mil. euro, cat era estimata in 2002, la peste 320 mil. euro, la cat o estimeaza acum Veron Toma, directorul Rompetrol Gas. „Estimarea vine dintr-un calcul simplu, si anume din inmultirea celor 400.000 de tone pe an de GPL consumati in Romania cu pretul de vanzare de 800 de euro pe tona“, explica Toma.

     

    Practic, in Romania afacerea de GPL inseamna trei segmente: butelii, autogaz (combustibil pentru auto) si propan (recipienti de mic vrac pentru mica industrie, incalzire). Fiecare segment in parte are caracteristici de evolutie: „Afacerea cu butelii e constanta si in usoara scadere, pentru ca reteaua de gaze naturale se extinde si este cel mai important competitor al segmentului de butelii“, spune Veron Toma.

     

    Scaderea inregistrata in cazul buteliilor este insa compensata de o crestere importanta pe piata de autogaz, mai ales datorita faptului ca guvernul incearca sa incurajeze consumul acestui tip de carburant printr-o acciza mai mica decat la ceilalti combustibili. „Practic, pretul la pompa este cam cu 40% mai mic decat la ceilalti combustibili si atunci o companie din turism, de taxiuri sau de transporturi face o economie importanta“, explica directorul Rompetrol Gas.

     

    Gustul pentru alimentarea cu autogaz a pornit de la taximetristi, mai ales de la cei bucuresteni (in Bucuresti inregistrandu-se cel mai mare consum de autogaz), care au putut astfel sa faca fata cresterii pretului benzinei fara a dubla pretul pe kilometru, care le-ar fi alungat clientii.

     

    Consumul, care a crescut semnificativ in ultimii trei ani, este estimat a creste regulat in anii urmatori, cu aproximativ 10% pe an, conform estimarilor Rompetrol Gas. Din aceasta piata care se va apropia anul urmator de 400 de milioane de euro, Rompetrol detine deocamdata 10%, dar planurile de investitii arata dorinta de a ocupa o pozitie mai buna. Rompetrol Gas a demarat deja constructia a doua noi terminale de GPL, la Bacau si Arad, pe langa cel existent deja la Petromidia, cu o valoare totala de aproximativ 20 de milioane de dolari.

     

    Intentia? „Acoperirea“ cu autogaz a Moldovei si a Banatului. Si dupa? Noua companie vrea sa intre pe piata cu skid-uri (rezervoare de autogaz) de 10.000 si 15.000 de litri (cele actuale au 5.000 de litri), din doua motive: autonomie mult mai mare si faptul ca in weekend substantele periculoase nu pot fi transportate. Si parca nu se face sa ramai cu rezervorul gol duminica seara, nu?

     

    Cei care au intuit cresterea segmentului de autogaz au fost cei de la Shell, care, chiar daca afacerile de explorare si downstream nu le-au mers prea bine in Romania, au ramas aici cu divizia de GPL. Shell s-a retras din explorare si distributie cu trei ani in urma, vanzand reteaua de benzinarii catre compania ungara Mol). Divizia Shell de GPL concureaza umar la umar cu Petrom, cu felii de piata aproape egale.

     

    Decizia Shell (desi pusa sub semnul intrebarii de unii atunci) s-a aratat buna, anul trecut divizia romaneasca avand un profit de 4,3 milioane de euro, cu 80% mai mare decat in 2004 si o cifra de afaceri de 63,7 milioane de euro, cu 25% mai mare decat cu un an in urma. Shell Gas Romania este un joint-venture in care Petrom detine o participatie de 45%, restul fiind detinut de gigantul petrolier anglo-olandez Shell.

     

    Anul 2005 a fost bun si pentru filiala din Romania a Butan Gas, detinuta de omul de afaceri lugojean Constantin Iosif Dragan. Compania a depasit pierderile din 2004 de aproape un milion de euro si a trecut pe plus, cu profit de 1,1 milioane de euro si afaceri de 43,5 milioane de euro.

     

    Cu pierderi sau plusuri, ierarhia pietei de gaze petroliere lichefiate s-a mentinut constanta in ultimii ani. De aceea decizia unuia din cei cinci de a investi si de a-si creste cota de piata pare cu atat mai interesanta.

  • Cinci pe o piata

    Piata de GPL este impartita intre cinci principali competitori. Pentru toti acestia anul 2005 a adus profituri in crestere, dar pozitiile dominante sunt ocupate in continuare de Petrom-OMV si de Shell Gas Romania.

     

    DOI PE PRIMUL LOC: Petrom si Shell Gas Romania detin fiecare aproximativ 29-30% cote de piata. Petrom este controlata de grupul austriac OMV, iar Shell Gas este singura divizie ramasa in Romania a gigantului petrolier anglo-olandez.

     

    BUTAN GAS ROMANIA: Compania omului de afaceri Constantin Dragan a avut o cifra de afaceri de 43,5 mil. euro in 2005 si detine o cota de piata de aproximativ 21%.

     

    CRIMBO GAS: Compania familiei Borcea controleaza sub 10% din piata de GPL.

     

    ROMPETROL: Grupul omului de afaceri Dinu Patriciu detine 10% din aceasta piata si a avut anul trecut afaceri de 30 de mili-oane de dolari, cu o estimare de 39 de milioane de dolari pentru acest an.

  • BUSINESS HI-TECH: Transmisiuni live, acum si de la tine de acasa

    Daca emisiunile gen Big Brother v-au trezit interesul, v-ati putea implica intr-o productie personalizata in care casa dvs. joaca rolul principal. Noile tehnologii digitale, mai performante si mai ieftine, contureaza o noua piata – cea a sistemelor de supraveghere video.

     

    Mihail Enache e administratorul unei mici firme, Enni Vision, specializata pe comercializarea si instalarea sistemelor de televiziune cu circuit inchis. De cand a pus pe picioare afacerea, a observat ca lunile cele mai prolifice sunt ianuarie-februarie si iulie. Adica exact perioada in care „lumea se intoarce din concediul de iarna si are surpriza sa vada ca i-a fost sparta casa si cea de dinainte de a pleca in concediul de vara“.

     

    Tehnologia CCTV – closed circuit television – a luat avant de cativa ani, odata cu trecerea de la semnalul analogic (si implicit caseta VHS) la cel digital care permite mai multa flexibilitate in transmiterea si stocarea secventelor video. Un studiu de caz prezentat anterior de cel mai mare producator de retelistica, Cisco Systems, este graitor.

     

    Intr-o luna intreaga de inregistrari, centrul de securitate folosea pentru toate cele 2.600 de arii supravegheate 10.000 de casete VHS. Mai mult, angajatii centrului erau nevoiti sa verifice in cadrul rutinei zilnice toate aparatele de inregistrare video, sa claseze casetele vechi si sa le inlocuiasca cu altele noi. Odata cu trecerea la digital, acum aproximativ doi ani, au fost instalate 330 de servere, care au redus necesitatea de stocare cu 60%, si au adus aproape instantaneu economii de 500.000 de dolari.

     

    De atunci, eroziunea preturilor a condus la accesibilitatea sistemelor de supraveghere pe scara larga, inclusiv pentru clientii casnici care vor sa-si monitorizeze locuinta in timpul concediilor. Cu toate ca in piata se vorbeste despre potentiale cresteri spectaculoase, suntem inca departe de a putea vorbi de un fenomen de masa. Mihail Enache, a carui companie a inregistrat anul trecut venituri de 70.000 de euro, apreciaza ca doar 1-2% dintre case au instalate astfel de sisteme de supraveghere.

     

    Iar printre clienti nu prea exista proprietari de apartamente la bloc. Daca ne gandim la numarul relativ mic al persoanelor care nu locuiesc in apartamente si care au venituri mari, perspectivele nu sunt tocmai imbucuratoare pentru cei care vand solutii de supraveghere pentru locuinte. Enache spune chiar ca, paradoxal, pentru moment „piata este saturata pentru ca cei care au avut nevoie si-au luat deja sisteme de supraveghere video“.

     

    Quartz Matrix, un alt vanzator de echipamente video de supraveghere, cu desfacere in partea nord-estica a tarii, a vandut anul trecut 200 de camere de filmat. „Persoanele private nu sunt in acest moment interesate foarte mult de acest tip de prevenire a incidentelor“, spune Viviana Basan, director de marketing. „Prefera sa asigure locuinta cu sisteme de alarma, geamuri antiefractie sau usi metalice“.

     

    Nici chiar ansamblurile rezidentiale construite recent nu au simtit nevoia de a furniza la cheie si sisteme de supraveghere video, unele dintre ele avand totusi instalate camere de filmat in parcari. Enache este de parere ca argumentul principal tine de costuri. „Pretul locuintei ar creste cu 1.000 de euro pentru camerele de filmat si inca 1.000 de euro pentru sistemul de alarma.“

     

    Cine sunt cei care totusi recurg la sisteme de supraveghere a locuintei? Directorul de marketing al Quartz Matrix spune ca acestea sunt recomandate atat pentru protejarea bunurilor, cat si a persoanelor. Cei mai multi clienti individuali sunt persoane cu case de vacanta care raman nelocuite in marea parte a timpului sau locuinte amplasate in zone izolate. Dar, in continuare, zona cea mai prolifica atat ca numar de clienti, cat si ca valoare a cifrei de afaceri generate este cea a clientilor persoane juridice.

     

    Proportia de companii din totalul clientilor este de circa 80%, spun specialistii din industrie, iar tendinta este de crestere a pietei. Panasonic, unul dintre producatorii unor astfel de solutii, a inceput la sfarsitul anului trecut sa importe sisteme de supraveghere pentru arii mari de acoperire. „Cladiri se construiesc continuu si cer si astfel de supraveghere“, identifica oportunitatea Stefan Ichim, BS Sales & Marketing Manager al Panasonic Romania. Pana acum, cele mai mari contracte de infrastructura au fost pentru utilarea aeroportului din Sibiu, a portului din Tulcea si a DN1. Concluzia unei experiente de jumatate de an pe piata e exprimata laconic de Ichim: „Exista mai mult interes decat credeam. Mai intrebati-ma peste un an“.

     

    Tot Panasonic estimeaza ca ierarhia producatorilor de pe pietele dezvoltate se pastreaza. Bosch, liderul european, conduce dupa procentul din piata controlat, urmat de General Electric, liderul mondial. Ceea ce ar putea insa determina o crestere a numarului caselor supravegheate de la distanta este Internetul. Camerele IP din noua generatie, cu preturi incepand de la 80 de euro, au incorporate protocoale care le permit sa transmita direct, la simpla conectare a unui cablu de acces Internet, fara sa mai fie nevoie sa fie conectate la un calculator.

     

    Imaginile filmate sunt transmise catre un server si sunt accesibile de la orice calculator conectat la Internet, pe baza de nume de acces si parola. Camera poate fi dotata cu senzori de miscare pentru a transmite semnal video doar atunci cand in casa patrunde o persoana straina, iar cele mai moderne reusesc chiar sa scaneze figura si sa o compare cu cele ale persoanelor cunoscute.

     

    Exista insa voci care spun ca sistemele de supraveghere nu sunt in sine atat de eficiente. Un studiu facut anul trecut in Marea Britanie a aratat ca singurul caz in care infractionalitatea a scazut in urma implementarii unui astfel de sistem a fost cel al parcarilor auto. Alte cazuri in care au mai fost studiate efectele au fost cele ale centrelor comerciale, zone urbane aglomerate, spitale si locuinte particulare. Profesorul Martin Gill spune, citat de BBC, ca „CCTV-ul este o unealta puternica pe care doar acum societatea incepe sa o inteleaga“. Si tot el conchide: „Pare simplu de folosit, dar nu este“.