„Staţi un pic, staţi un pic! Care-i mai mare câştig? Banii sau viaţa?”. Pe versurile solistei de muzică populară Emilia Ghinescu, înconjurat de influenţi oameni de afaceri şi politicieni şi cu fiica cea mică în dreapta lui, cel mai bogat om din România şi-a inaugurat noua fabrică de ulei de 35 de milioane de euro. La Zimnicea, oraşul trăieşte în ritmul dictat de Ioan Niculae.
ODATĂ IEŞIT DIN ALEXANDRIA, DRUMUL SPRE ZIMNICEA ÎŢI ALUNGĂ TOATE AŞTEPTĂRILE. Pe o şosea îngustă, denivelată, semi-asfaltată şi plină de căruţe, cei nici 40 de kilometri par mai lungi ca niciodată. Zgomotul din microbuzul inscripţionat Bio Fuel Energy, după numele celei mai mari rafinării de bioetanol din sud-estul Europei, se aseamănă cu cel al unei doze de suc în maşina de spălat. În partea dreaptă, floarea-soarelui cât vezi cu ochii. În stânga, culturi de viţă de vie. Din când în când, o plăcuţă albă pe care stă scris cu verde InterAgro aminteşte ale cui sunt toate.
Cu ceva răbdare, asfaltul şi indicatorul „Bun venit la Zimnicea” indică destinaţia finală. Prima clădire care iese în cale este gara, mascată de o peninsulă de mărăcini mai înalţi decât puţinii trecători şi o cărare de pământ care duce de la drum la peron. Mai mergem un pic şi botul alb de Logan cu numere de MAI pândeşte aşezat lângă un gard. Deşi şoferul frânează când vede echipajul de poliţie, iar viteza urcase peste limita legală, la trecerea pe lângă oamenii legii vine şi apostrofarea prin geamul întredeschis: „V-aţi găsit să staţi cu radarul când ne grăbim mai tare că se taie panglica!”. Alte două curbe, un nou echipaj zărit în josul dealului, linie continuă, vine depăşirea şi un salut cordial între alţi poliţişti şi şofer. Într-un alt judeţ şi într-o altă zi permisul ar fi rămas sigur în torpedoul Daciei inscripţionate cu Poliţia.
CU ZECE MINUTE TRECUTE PESTE ORA 11, MICROBUZUL CU NORUL DE PRAF ÎN URMĂ AJUNGE ÎN PORT, unde parcarea era plină, iar bitumul proaspăt turnat stă să fiarbă. Printre maşini se zărea negrul bătut de soare al limuzinelor cu preţuri de şase cifre care contrastează cu peisajul ruralo-industrial. „Această inagurare are loc datorită faptului că domnul Ioan Niculae este de aici. Sunt mândru şi mă bucur că sunt primar în oraşul Zimnicea”.
Cu Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri, venită în cel mai sudic oraş din România, deşi „trebuia să fie la Guvern la ora 12”, Vasile Turcu, proprietarul Romconstruct, zâmbitor şi accesorizat cu pantofi lucioşi din piele vişinie, şi flancat de Radu Timiş, fondatorul CrisTim, în căutarea curajului pierdut de a mai investi, Ioan Niculae a prezentat cel mai nou pariu al grupului InterAgro. Discursul celui mai bogat om din România, urmat de creştineasca slujbă de sfinţire a fabricii, a durat patru minute. Durerile lui Niculae sunt aceleaşi: „De foarte mulţi ani ne îndoim de capacitatea românilor de a face astfel de investiţii. Acum trei ani de zile inauguram aici în stânga fabrica de bioetanol de 100 de milioane de euro şi nici n-am reuşit bine să tăiem panglica şi s-o punem la piept că politicienii au schimbat legea, făcând dintr-o investiţie care era mai mult decât rentabilă una cu care ne-am chinuit foarte mult să ajungem pe zero. Dacă şi la treaba asta cu uleiul vor face la fel, voi veni la Guvern”. Omul de afaceri spune că Zimnicea, capitala oficială a agro-imperiului său, nu mai este de mult timp o zonă săracă a ţării, iar problema faţă de alte localităţi din provincie este găsirea de forţă de muncă din zonă pentru că „în oraş nu mai găsim nimic”. Mesajul adresat oficialilor de la Bucureşti s-a legat din nou de importanţa creării de noi locuri de muncă, „dincolo de bătaia politică, show-urile de televiziune, noi Constituţii”.
SLUJBA SE ÎNCHEIE REPEDE, IAR CEI PESTE O SUTĂ DE INVITAŢI ÎNCEP TURUL FABRICII. Printre ei, baroni ai cerealelor pe care jurnaliştii îi văd la faţă doar în poze de arhivă, politicieni de toate culorile politice veniţi de la Bucureşti, oficialităţi din Teleorman, dar şi de pe malul bulgăresc uşor de zărit chiar din curtea fabricii.
MELA DUMBRAVĂ, DIRECTORUL ECONOMIC AL FABRICII, a renunţat la slujba de o viaţă din bancă tocmai ca să se alăture imperiului de lângă Dunăre: „Eu cred că Ioan Niculae nu ţine în viaţă doar Zimnicea, ci toată zona de sud şi o parte a României. Dacă vă uitaţi în toate direcţiile, eu cred că domnul Niculae a făcut totul ca să dezvoltăm partea economică: a început cu agricultura şi a continuat cu industria„. Angajata subliniază şi că e mai puţin important că Zimnicea are sau nu infrastructură – „important este că eu şi toţi cei 11.000 de angajaţi vrem să muncim şi să gestiomăm toate aceste investiţii aşa cum trebuie”.
Ioan Niculae zâmbeşte rar, iar la Zimnicea n-a făcut-o deloc. A vorbit însă de promisiunea sa făcută în urmă cu zeci de ani când şi-a propus să dezvolte cât mai mult împrejurimile.