BusinessMagazin

Blog

  • Fotbal la halba

    De ce au microbistii romani parte de atat de putine baruri sportive?

    La o petrecere, sotia unui om de afaceri isi lauda barbatul ca a descoperit secretele mentalitatii de invingator caracteristice businessmenilor de peste ocean. Spre surpriza audientei, isi baza afirmatia doar pe faptul ca afaceristul in cauza are obiceiul de a sarbatori orice realizare profesionala exact asa cum vazuse ca o fac majoritatea americanilor: impreuna cu partenerii de afaceri, intr-un bar plin de monitoare, cu ochii atintiti la competitii sportive, intr-un loc unde cotatiile la bursa devin neinteresante, iar cifra de afaceri un numar de tricou. 

    La prima vedere poate parea un criteriu de comparatie fortat, insa nu e unul neaparat fals. Pentru vestici, conceptul de „sports bars“ (baruri sportive) e bine infipt in viata de zi cu zi, o modalitate de a simti libertatea si de a gusta victoria (personala sau a echipei favorite). 

    Fara pretentii de statistica oficiala, e evident ca marea majoritate a barurilor romanesti au cel putin un televizor. Iar din ceea ce se vede in mod obisnuit pe ecranele lor, se remarca un singur lucru: romanii prefera sportul. Faptul ca traim intr-o tara de microbisti nu mai surprinde pe nimeni de mult. Surprinzator in schimb e faptul ca, in acest mediu propice, oferta autohtona de  baruri sportive e mai putin decat subtire.

    In Bucuresti, de pilda, doar doua localuri se inscriu cu adevarat in conceptul de bar sportiv. Din punctul de vedere al Andreei Cristoforidis, Promotion Coordinator la Champions, unul dintre cele doua baruri 100% sportive, aceasta situatie se datoreaza  dorintei de a multumi o gama cat mai larga de clienti. „Patronii barurilor evita sa-si construiasca afacerea doar pentru un anumit target. Incearca sa combine o atmosfera romantica cu una degajata, cu una clasica si cu una moderna, apoi poate si ceva sport, pentru a atrage cat mai multi clienti“, spune Cristoforidis. 

    Pe de alta parte, Emil Hossu Longin, cofondatorul clubului Sport Spirit e de parere ca lipsa barurilor sportive se datoreaza faptului ca investitia initiala in decoratiunile care definesc un astfel de local – tricouri, tablouri cu tema sportiva si alte accesorii – e foarte mare. „Ca sa cumperi asemenea trofee, tricouri originale cu autograf de la Zinedine Zidane, Adrian Ilie, Batistuta, Mutu sau Hagi, trebuie sa investesti o suma respectabila care iti poate dubla nivelul investitiei initiale“, spune Longin. Iar un bar sportiv care se respecta trebuie sa aiba peretii plini de astfel de accesorii. Vizitand multe baruri sportive din strainatate, fratii Longin au fost primii care au adus acest concept la noi.

    Deschiderea clubului, in prima zi a Campionatului Mondial de fotbal din Franta 1998, i-a costat 20.000 de dolari, dar suma a crescut semnificativ de atunci. Nu s-au gandit la o afacere in adevaratul sens al cuvantului si, dupa cum spune Longin, nici nu s-a dovedit a fi una foarte profitabila: „Daca nu ar fi fost placerea, am fi renuntat de mult“. Si-au propus sa creeze un loc accesibil si popular, unde oamenii sa poata savura o bere, o cafea, urmarind, in acelasi timp, si meciul echipei preferate. „Am dorit sa facem un local unde sa dam de baut atat sportivilor, cat si suporterilor“, spune Longin. Astfel, in momentul in care treci de usa localului, iar strigatele de incurajare sau zgomotul halbelor ciocnite cu forta nu te sperie, ai sansa sa dai nas in nas cu Ienei, Dobrin sau cu o alta personalitate a fotbalului romanesc. 

    Dar fotbalul nu e singurul motiv pentru care oamenii vin in Sport Spirit. „Clientii se aduna aici si la partide de handbal, baschet sau la cursele de Formula 1.“ Iar locul de cinste pe care il ocupa steagul oficial al echipei de Formula 1 Ferrari, ce poarta semnatura lui Schumacher, demonstreaza acest lucru. „Indiferent de eveniment sunt pregatiti 150 de litri de bere, iar la meciuri cruciale cantitatea e dublata“, mai spune patronul barului. 

    La doi ani dupa infiintarea clubului Sport Spirit, o data cu inaugurarea hotelului Marriott in Romania,  a luat nastere al doilea bar cu specific sportiv: Champions. Barul are echipamente din afara, dar publicul tinta e romanesc. „Scopul nostru este unul singur: clientul sa se simta cat mai degajat“, spune Marius Cojocaru, director general al Champions. Sloganul: „Good time, good food, good sports“ spune acelasi lucru.


    Promotiile speciale cu ocazia campionatelor de fotbal, reusesc sa atraga atat barbati cat si femei, indiferent de varsta, trezindu-le pofta de competitie. Pe langa colectia de fotografii si articole sportive care au apartinut unor sportivi faimosi, romani sau straini, pe langa cele 28 de televizoare (normale si plasma) pe care sunt difuzate evenimente sportive, una dintre cele mai mari atractii ale barului este, fara indoiala, barna cu semnatura originala a Nadiei Comaneci. E o piesa care nu putea lipsi, deoarece barul, inaugurat chiar de Nadia, e promovat ca „un loc pentru invingatori“.

    Aceasta viziune sta pina la urma la baza tuturor barurilor sportive de afara. Priza imensa pe care o au la public in tari precum Statele Unite, Marea Britanie sau Austria se datoreaza faptului ca intr-un astfel de local spectatorii pot intra usor in atmosfera competitiva a meciului si isi dezvolta aptitudinile de antrenori si lideri. In acest context nu e de mirare ca barurile sportive au devenit o institutie globala. All-Star Café, de pilda, patronat de baschetbalistul Shaquille O’Neal, jucatoarea de tenis Martina Navratilova si legendarul hocheist Wayne Gretzky, sau Michael Jordan Café sunt doar cateva dintre exemplele mai „titrate“.

    „Intr-un bar sportiv te atrage atmosfera. E placut sa te afli intr-un loc unde toata lumea se simte bine, unde simti ca invingi indiferent de rezultatul scos de echipa favorita. Barurile cu acest specific sunt mai relaxante, spre deosebire de cluburi, unde fiecare incearca sa-l impresioneze pe celalalt“, spune Constantin Lazar, un om de afaceri roman care a vizitat celebrul  bar sportiv din Londra, Three Kings.  

  • Atac la presedinte

    In volumul „The Family“, Kitty Kelley infatiseaza un presedinte consumator de cocaina si o Prima Doamna mare amatoare de marijuana in anii studentiei

    Pe langa dezbateri nesfarsite, campanii si analize, alegerile prezidentiale americane de luna viitoare inseamna si altceva: zeci de milioane de dolari in conturile editurilor care reusesc sa publice cele mai bune, mai scandaloase si mai controversate carti politice. Cea mai recenta, „The Family“ de Kitty Kelley, se vinde intr-un ritm ametitor datorita acuzatiilor nemaiauzite la adresa familiei Bush, dar si pentru ca oficialii de la Casa Alba s-au grabit sa nege acuzatiile cu pricina inainte chiar de aparitia cartii, ceea ce i-a garantat un loc fruntas pe lista best-sellerurilor. Ajuta si titlul, o trimitere transparenta la clanurile dintr-o alta „asociatie familiala“.

    Kitty Kelley, biograful cat se poate de neautorizat al familiei Bush, a reusit sa starneasca un scandal imens cu tomul ei de 700 de pagini in care afirma ca alcoolismul, consumul de droguri si alte asemenea mici defecte sunt cat se poate de raspandite printre membrii clanului prezidential. Pe de alta parte, cartea nu spune mai nimic despre securitatea nationala a SUA sau despre relatiile de afaceri dintre familia Bush si anumite companii saudite. In schimb, Kelley dedica multe pagini unor subiecte arzatoare precum rivalitatea dintre Barbara Bush si Nancy Reagan sau aventurile extraconjugale ale barbatilor Bush (de pilda, presupusa legatura dintre George Bush si asistenta sa Jennifer Fitzgerald). In aceste conditii, nici nu e surprinzator ca actualul conflict din Irak se intinde pe „vasta“ suprafata de sapte pagini. 

    Bineinteles ca, pentru cine a urmarit cariera lui Kitty Kelley, modul in care noul ei volum abordeaza familia prezidentiala nu e deloc o surpriza – la urma urmei, are la activ „capodopere“ biografice in care s-a ocupat de distrugerea imaginii unor personalitati precum Jackie Kennedy sau Frank Sinatra.

    In paginile noului sau studiu biografic, autoarea afirma, printre altele, ca actualul presedinte a fost multa vreme oaia neagra a familiei si ca este acid si ranchiunos. De asemenea, este citata si Sharon Bush, fosta sotie a lui Neil Bush (fratele presedintelui), care spune ca George W. ar fi fost consumator de cocaina, inainte sa fie ales presedinte. Dupa cum era de asteptat, declaratia a starnit multa valva, insa, desi spectrul unui proces de calomnie s-a profilat la orizont, nu s-a mai intamplat nimic deoarece conversatia dintre Kelley si Sharon  Bush a avut loc in prezenta unui martor. De asemenea, Kelley scrie ca Prima Doamna, Laura Bush, a fost mare amatoare de marijuana in anii studentiei.

    Potrivit autoarei, tatal actualului presedinte este oportunist, elitist si duplicitar, iar George W. Bush este obsedat sa nu comita aceleasi greseli ca si tatal sau, care nu a castigat un al doilea mandat. 

    Nici Barbara Bush nu scapa de pana foarte ascutita a biografei, care o caracterizeaza drept „o bandita de talia celebrei Ma Baker, care se ascundea insa in spatele unei infatisari de bunicuta si al unui colier de perle“.

    Disponibila pe www.amazon.com, 17,97 dolari.

  • Prin lume

    PRIMUL „SPORTS BAR“: In 1984, cand Mike O’Haroo si Jim Desmond deschideau in Washington DC Champions, primul bar sportiv din lume, O’Haroo spunea ca acest concept va ajunge unul mondial. Nu s-a inselat. 

    LA COADA: In Statele Unite, in localuri precum Knuckles Historic Sports Bar & Grill sau Michel Jordan Café trebuie sa-ti faci o rezervare cu 5 zile inainte ca sa prinzi o masa libera. 

    RECORD: SRO Sports Bar & Grill din Huston detine, pe langa o colectie impresionanta de tricouri, cel mai mare numar de monitoare TV: peste 100. 

    UN BAR LA 300 METRI: In Londra, intalnesti astazi un astfel de local la fiecare 300 de metri. Aici barurile F3K, Shoeless Joe’s sau The Sports Academy au devenit deja o atractie turistica.

  • Printesa si majordomul

    • PRINTESA SI MAJORDOMUL

    In oglinda usor aburita de nevoia de senzational a cotidianului „Daily Mirror“, volumul „A Royal Duty“ (cu titlul in versiunea romaneasca „Viata secreta a printesei Diana“) a fost calificat drept cartea secolului. Cu majuscule si fara ezitari. Aceasta culegere de amintiri a fost scrisa de majordomul personal al printesei si a tinut saptamani la rand, in extrase, pagina intai a ziarelor de scandal din Marea Britanie, chiar inainte de lansarea oficiala pe piata, la sfarsitul anului trecut.

    Realizand ca nu va face avere cu relatari anodine despre sfintenia defunctei, despre actele ei de caritate si despre devotiunea ei conjugala, Paul Burrell a inteles ca trebuie sa ofere destainuiri socante despre derapajale amoroase si ratacirile nu tocmai princiare. Ba mai mult, a promis ca detine materiale pentru inca alte cateva volume explozive. Pana una alta, singurul punct forte al cartii este constituit de o scrisoare-confesiune a Dianei, care marturiseste teama ei ca va fi asasinata. Ipoteza complotului din tunelul parizian Alma este, astfel, zgomotos relansata.  

    Paul Burrell, Viata secreta a printesei Diana,  Editura Allfa, 2004, 432 pag. 

    • MANUALUL DE PUBLICITATE AUTOHTONA

    Ultima aparitie de la editura comunicare.ro, „Introducere in publicitate“ propune un manual de publicitate româneasca ce descrie acest domeniu atât ca industrie, cât si ca meserie. Dan Petre, specialist in stiintele comunicarii, si Mihaela Nicola, presedinte la Ogilvy Group, scriu despre reinventarea industriei publicitare si a comunicarii de marketing in România. Extrem de util este capitolul de delimitari conceptuale, care elimina din start confuziile, frecvente la noi, unde toata lumea se pricepe la fotbal si la reclame. Mai atrag atentia referirile succinte la publicitatea româneasca din perioada interbelica, precum si scurta trecere in revista a primelor agentii aparute la inceputul anilor ‘90, dupa o lunga perioada de restrictii comuniste. 

    Introducere in publicitate, de Dan Petre si Mihaela Nicola, editura comunicare.ro

  • Bourne Supremacy

    Matt Damon, cu alura sa copilaroasa si imaginea de baiat bun, nu pare alegerea ideala pentru rolul unui asasin, intr-un film in care scenele de violenta abunda. Cu toate acestea, Damon este in mare parte responsabil de succesul primei parti din seria Bourne, performanta pe care o reediteaza si in „Suprematia lui Bourne“ („Bourne Supremacy“). 

    Daca, in „Identitatea lui Bourne“, fostul asasin al CIA se lupta cu o amnezie ce ar fi putut sa-i fie fatala, in continuare, care ruleaza de saptamana asta si in Romania, ex-agentul este acuzat pe nedrept de mai multe crime misterioase si este nevoit sa-si dovedeasca nevinovatia. „Suprematia“ lui Bourne este unul dintre putinele filme de actiune bine realizate, cu actiune inchegata si personaje credibile. Bineinteles ca include si multe locuri comune sau clisee din filmele cu James Bond, dar, departe de a fi deranjante, acestea ajuta la crearea unui context. E reconfortanta si reaparitia unor personaje din „Identitatea“ lui Bourne, ceea ce contribuie la continuarea firului logic al actiunii. Cu alte cuvinte, in sfarsit un thriller care obliga spectatorul sa mai si gandeasca, nu doar sa se relaxeze intr-o baie de sange.

    Regia: Paul Greengrass.
    Cu: Matt Damon, Franka Potente, Julia Stiles.
    Durata: 108 minute.
    Ruleaza in Romania din 22 octombrie.

  • Coada lui Everac

    O piesa scrisa in 1980, 14 insi si o coada la care nimeni nu stie „ce se da“

    La Teatrul National, a avut loc premiera piesei „Coada“ de Paul Everac. Autorul, proaspat octogenar, a fost ovationat de o parte a publicului la final, impreuna cu cei 14 actori. Aceasta pentru varsta recent implinita, pentru textul scris in 1980, dar si pentru ca a semnat regia propriei piese.

    Pe parcursul a aproape trei ore, dintre care ultima a parut si cea mai lunga, Paul Everac a aratat ca este polivalent. A facut dialog, scene de grup, monologuri. A conturat personaje pitoresti, bizare, ingenue, rigide, violente, betive. A facut umor si drama, comic de limbaj si filosofie sociala. Practic a schitat, cum planuise, o intreaga umanitate, in 14 insi care stau la o coada la care nu stiu nici ei „ce se da“. Au aparut pe scena toate „clasele si paturile sociale“: taranul, intelectualul, proletara, fostul aristocrat picat in patima betiei, „parazitul“, tarfa, ba chiar si tineretul studios. 

    Toata aceasta multime se integreaza intr-o miscare fara scop explicit. Dincolo de usa e un „ghiseu“ administrativ sau se distribuie produse? Fireste ca nu aflam pana la final, piesa avand o nuanta de teatru al absurdului combinata cu observatie sociala. Era firesc sa nu se joace in ‘80, pentru ca societatea de-atunci nu se putea recunoaste oficial in masa de personaje care compun coada lui Everac. 

    Oarecum bizar, multe fragmente sunt foarte aproape de unele dintre piesele lui Matei Visniec, mai ales din cele de inceput, ceea il plaseaza pe fostul director al TVR in postura de precursor sau maestru fara voie al cunoscutului Visniec, cel mai jucat dramaturg român in viata. 

    Paul Everac a fost si el candva cel mai jucat, pe vremea cand se reprezentau „Un fluture pe lampa“, „Un pahar de sifon“ sau, chiar la TV, nemuritoarea epopee a fabricarii cocsului: „Ferestre deschise“. Revenirea lui la National arata ca, asa cum demonstra chiar si in piesele cu teza, Everac e un profesionist care a invatat bine, in cele peste 130 de piese ale lui, cum se scrie un text. Asa ca actorii Nationalului s-au asternut cu bucurie pe treaba pentru ca au partituri, au personaje. 

    Totusi, odata spusa povestea si trase concluziile, dupa ce fiecare „codas“ si-a zis monologul, „Coada“ se cuvenea sa se incheie. Ori piesa s-a mai invartit in jurul „cozii“ pret de vreo ora. Cam mult pentru spectatorul secolului XXI, care nu mai sta la coada, ci comanda produse si servicii pe Internet. 

  • Coada la actiunile PKO

    Mii de polonezi s-au inghesuit, saptamana trecuta, sa devina actionari ai celei mai mari banci din tara, PKO BP, scoasa la privatizare de guvern. Ministrul trezoreriei, Jacek Socha, a declarat ca, dat fiind interesul enorm suscitat de actiunile bancii, guvernul ar putea majora cota oferita micilor investitori individuali de la circa 20% la 40%, dar a precizat ca decizia finala in acest sens sa fie luata in luna noiembrie. Initial, ministrul anuntase ca maxim 25% din actiuni vor fi oferite investitorilor individuali, maxim 35% investitorilor institutionali si 35% investitorilor straini.

    Conform programului de privatizare, investitorii individuali pot subscrie minim 10 si maxim 25.000 de actiuni ale PKO. Lunea trecuta, in numai sase ore au fost subscrise actiuni in valoare de 1,1 miliarde de zloti (aproape 256 de milioane de euro). PKO a realizat in 2003 un profit net de 1,2 miliarde de zloti, aproape jumatate din totalul profiturilor inregistrate in intreg sectorul bancar polonez.

  • INCERCARI DE SCHIMBARE

    TENTATIVE: Desi au trecut 14 ani de la instalarea lui Isarescu la conducerea BNR, tentativele de schimbare a acestuia pot fi numarate pe degete. In perioada 1993-1996 au existat doua tentative de schimbare a lui Isarescu, cerute de PDSR (PSD) in frunte cu premierul Nicolae Vacaroiu, Adrian Nastase sau Razvan Temesan, presedintele Bancorex. 

    LA RAPORT: A fost o vreme, in guvernarea Vacaroiu, cand Isarescu era chemat  saptamanal la ordine la celebra Delegatie Permanenta a PDSR pentru a da raportul si pentru a primi indicatii despre cum trebuie sa dea credite bancilor sau sa sustina cursul valutar. A existat chiar un moment, in care Temesan, pe atunci in mare voga, a tunat si fulgerat in birourile conducerii BNR pentru ca Bancorex fusese scoasa din sistemul national de decontare deoarece nu-si indeplinise obligatiile.

    SPRIJINUL: Toate incercarile de rasturnare s-au izbit de sprijinul incapatanat al presedintelui Ion Iliescu. Isarescu a ramas pe pozitii, bucurandu-se si de sustinerea organismelor financiare internationale. Orice scandal s-a stins in momentul in care Iliescu a iesit la rampa, spunand ca „Mugur Isarescu este un bun profesionist“.

    ULTIMA INCERCARE: La finalul lui 2000 a avut loc o ultima tentativa de schimbare  atunci cand Isarescu i-a predat biroul de premier lui Adrian Nastase si ar fi urmat sa se intoarca la BNR. Nastase a adus in discutie oportunitatea reintoarcerii lui Isarescu la BNR – se vehicula chiar numele unui inlocuitor, Florin Georgescu. Iesirea publica a lui Iliescu in sprijinul lui Isarescu a linistit, si de aceasta ultima data, apele. Isarescu tocmai il ajutase pe Iliescu sa devina presedinte.

     

    • CAZUL VINTU


    GRUPUL VINTU: Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu (foto) a vrut sa creeze, in 1999,  un grup financiar national, iar pentru asta a adus, in conducerea grupului, cu foarte multi bani, cativa directori din BNR, ceea ce a atras mania nestinsa inca a guvernatorului.

    RACOLARILE: Printre cei angajati de Vintu s-au numarat Vlad Soare, pe atunci viceguvernator BNR, in prezent consilier al premierului Adrian Nastase. Ceilalti au fost: George Mucibabici (actualmente prim-vicepresedinte al Bancii Tiriac), Vasile Savoiu, Daniel Daianu si Adrian Radu (actualul presedinte al Bancii Romexterra). 

    DECLINUL: O data cu declinul afacerilor lui Vintu, inceput in vara lui 2000 cu prabusirea FNI, toti acestia au plecat, cautandu-si de lucru in alta parte.

     

    Institutul de Economie Mondiala a fost, dupa 1989, “pepiniera de cadre” pentru posturile de conducere din stat.

    SCOALA DE CADRE
    Infiintat in 1967, Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti poate fi considerat o „scoala de inalti demnitari“. O mare parte dintre cei care au lucrat acolo au ajuns, imediat dupa revolutie, ministri, secretari de stat sau bancheri. Toti cei care au facut scoala aici au putut sa studieze intr-o tara comunista cum arata lumea capitalista, institutul beneficiind de un fond de cercetare si documentare impresionant. Foarte multi dintre cei care lucrau acolo au fost trimisi in strainatate la studii. Si nu la Moscova.

    ACADEMICIANUL
    Institutul era condus, inainte de ‘89, de academicianul Costin Murgescu – considerat un economist stralucit – un om caruia toti care au trecut pe acolo ii poarta un profund respect. Multi dintre ei spun ca daca Murgescu ar fi trait – el a murit in vara lui 1989 – Romania ar fi avut o tranzitie economica mai rapida si mai buna. „Cel mai bun elev“ al lui Murgescu a fost Mugur Isarescu – care este in prezent directorul institutului, atributiile executive fiind indeplinite de altcineva.

    COLEGI DE SERVICIU
    Printre cei care s-au intalnit ani la rand pe holurile institutului s-au numarat Eugen Dijmarescu, Napoleon Pop, Petru Rares (presedintele Bancii Romanesti), Victor Babiuc (fostul ministru al apararii), Gabriel Munteanu, Mircea Ciumara sau Emil Iota Ghizari (fostul prim-viceguvernator). Acum doua saptamani, guvernul anunta numirea, in locul lui Dijmarescu, a unui nou ministru pentru comert exterior – Vasile Radu, care a trecut si el, bineinteles, pe la Institutul de Economie Mondiala.

    CLUBUL DE LA TROCADERO
    Mare parte dintre cei enumerati au fost si membrii celebrului Club de la Trocadero (restaurantul de langa institut, din Piata Universitatii din Bucuresti), care au influentat decisiv viata politica si economica dupa 1989. Sef al clubului era Vasile Secares, acum rector al Scolii de Inalte Studii Politice si Administrative (SNSPA). Din club au mai facut parte Ioan Mircea Pascu, ministrul apararii, Adrian Severin, fost ministru de externe, politologul Vladimir Pasti precum si o parte din cei care lucrau in institut, in frunte cu Isarescu.

    OAIA NEAGRA
    Pentru cei care au lucrat la Institutul de Economie Mondiala, „oaia neagra“ este Theodor Nicolaescu, fost presedinte al Bancii Romane de Scont si unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Sorin Ovidiu Vintu. Nicolaescu a fost arestat, iar banca a fost trimisa in faliment de Banca Nationala. Nicolaescu a fost acuzat ca a falsificat documentele Bancii Romane de Scont si ca tinea contabilitate dubla, incercand sa mascheze frauda.

  • EDGE de la Orange

    Compania de telefonie mobila Orange a lansat, in premiera pentru Romania si Europa de Sud-Est, tehnologia EDGE (Enhanced Data rates for GSM Evolution), intermediara intre telefonia 2G (GSM) si 3G (UMTS). Aceasta inseamna ca abonatii Orange au acum posibilitatea sa vizioneze pe mobil stiri si programe TV in direct sau sa acceseze mult mai rapid Internetul. 

    Accesul la noua tehnologie se face prin intermediul unui portal specializat, al carui continut este furnizat de grupul MediaPro si agentia de presa Mediafax. Posesorii de calculatoare personale mobile (laptop-uri, notebook-uri) pot avea acces la Internet si la Intranet (reteaua interna a unei companii) cu ajutorul unui card specializat (EDGE Mobile Office Card), fara ajutorul altor accesorii.

    Serviciile bazate pe EDGE sunt disponibile, in prezent, in Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov, urmand ca, pana la sfarsitul anului 2005, acoperirea sa depaseasca 70% din actuala retea GSM. Orange a alocat aproximativ 12 milioane de dolari pentru introducerea tehnologiei EDGE, furnizorii echipamentelor fiind Motorola si Alcatel. Compania estimeaza ca investitia sa se amortizeze in trei-patru ani.

  • Cehii au ales Airbus

    Czech Airlines (CSA), cea mai mare companie aeriana din noile state membre UE, a selectat Airbus drept castigator al licitatiei pentru 12 avioane de pasageri, care ii vor permite sa-si extinda flota de la 43 la 63 de avioane pana in 2014. Airbus urmeaza sa livreze sase aparate A320 si sase A319, in cadrul unui contract in valoare de circa 510 milioane de dolari. Decizia CSA reprezinta o infrangere pentru firma americana Boeing, care pana acum a furnizat cea mai mare parte a aparatelor utilizate de compania ceha, ca si a celor folosite de liniile aeriene LOT din Polonia si Malev din Ungaria.