BusinessMagazin

Blog

  • Carpatair, prima poveste completa

    Fata de cele 700 de ore pe care le zboara intr-un an un pilot de linie, Nicolae Petrov face cam 250-300 de ore. „Zborul e o pasiune si un exercit iu care iti «reseteaza calculatorul ». Iti poti gestiona afacerea mult mai eficient zburand decat de la birou“, spune fostul pilot militar basarabean.

    Dar chiar si birourile Carpatair, aflate pe aeroportul din Timisoara, pastreaza ceva din spiritul avioanelor de pasageri, pentru ca sunt confortabile, dar croite cu economia de spatiu caracteristica aeronavelor. Nicolae Petrov – serios, foarte atent, cu ochelari fini si costum inchis la culoare – vorbeste calm, cu voce masurata si, ori de cate ori vine vorba de un loc sau de un traseu, se foloseste de stilou si de harta.

    Iar primul loc pe care il identifica pe harta este Hagimus, o suburbie a Tighinei in Republica Moldova, unde s-a nascut in 1966. De acolo, stiloul decoleaza spre Volgograd si spre stepele din sudul fostei Uniuni Sovietice, la Scoala Superioara de Piloti Militari Kacha. Este scoala cea mai buna de aviatie militara din Rusia, pe care Nicolae Petrov a absolvit- o la 21 de ani, in 1987, devenind pilot – inginer de aeronautica.

    Petrov pune alegerea scolii de piloti militari pe seama dorintei de a visa, in vremea teribilismului adoles centin, iar faptul ca a fost selectat sa ramana instructor la scoala dupa absolvire nu l-a bucurat peste masura, pentru ca „era departe de casa, iar zona aceea semidesertica nu era deloc atractiva“.

    Stiloul face multe curbe pe harta in povestea ultimilor 20 de ani.

    La inceputul lui 2008, stiloul invaluie Ucraina, Romania, Germania, Grecia, Italia – piete pe care Carpatair, compania pe care Nicolae Petrov a construit-o in toti acesti ani, a intrat si continua sa se consolideze. La sfarsitul lunii februarie, Carpatair va deschide cursa Odessa-Timisoara, urmand ca in cursul acestui an sa deschida si cursa de Kiev. Vor mai urma inca doua orase din Ucraina, iar pentru viitorul mediu Nicolae Petrov se uita spre mai multe tari din fosta URSS.

    „Aceasta este strategia de crestere: sa unim, prin hub-ul de la Timisoara, Grecia, Germania si Italia de fostele tari URSS“, explica fostul pilot de MIG.

    „Gasirea de nise a fost de la inceput specialitatea Carpatair si reteta care i-a consolidat“, considera Szabolcs Nemes, analist al companiei de consultanta Roland Berger. Nemes considera ca Nicolae Petrov a reusit sa identifice o serie de rute considerate putin atractive pentru companii mari sau low-cost (obisnuite sa transporte volume mari de pasageri), rute pe care sa le opereze cu avioane mici, ceea ce i-a asigurat cresterea.

    Reteta gasita de Carpatair a facut, de altfel, ca proiectul initiat de Nicolae Petrov sa devina singura companie aeriana infiintata in anii ’90 care a rezistat pietei. „A fost atat meritul muncii lui Nicolae Petrov, dar a cantarit foarte mult experienta de afaceri in aviatie a partenerilor sai, mai ales a lui Moritz Suter (fondatorul companiei aviatice elvetiene Crossair si unul dintre actionarii Carpatair – n.red.), care a venit si cu un ajutor logistic important, si anume faptul ca i-a vandut aeronavele cand a avut nevoie sa se dezvolte“, explica Nicolae Demetriade, fost director al TAROM in perioada 2000- 2001 si care l-a cunoscut pe Nicolae Petrov la inceputul anilor 2000.

    Proiectul Carpatair a inceput dupa ce profesorul de zbor de la Kacha a inceput sa isi doreasca sa se intoarca acasa in perioada in care capata amploare „perestroika“, miscarea reformatoare a fostului presedinte sovietic Mihail Gorbaciov. In cele din urma, in toamna anului 1990 demisioneaza din fortele aeriene sovietice. O intalnire cu premierul moldovean Mircea Druc ii creeaza lui Petrov premisele de a intra in executivul republicii, la Departamentul pentru Probleme Militare, unde trebuia sa se ocupe de reconversia profesionala a pilotilor moldoveni care plecasera din Armata Rosie si de crearea unui nucleu de piloti pentru o viitoare companie aeriana moldoveneasca.

  • Muzica dance pentru intelectuali

    Cum tocmai m-am intors dupa zece zile petrecute la Berlin, capitala techno a Europei, va pot spune ca muzica dance are ceva complet minunat si totodata sinistru. E minunat sa te afli intr-o incapere in care fiecare om pare sa simta fiecare schimbare minuscula, subtila a muzicii, fiecare mica modulatie a sunetului, si unde fiecare danseaza de parca viata lui depinde de asta.

    In barul Panorama din Berlin, intr-o duminica dupa-amiaza la ora trei, cand soarele se strecura prin crapaturi in ferestrele intunecate, am reusit sa vad cat de vesela poate fi muzica de dans.

    Muzica de dans are insa aspecte care te fac sa fii sceptic. Mainile in aer, uralele cand intra partea de tobe, imbratisarea strainilor carora le spui cat de mult ii iubesti, drogurile – si victimele lor – toate acestea seamana prea mult a cliseu ca sa le poti lua in serios.

    Oare tipul care danseaza langa tine face parte dintr-o experienta spirituala sau nu e decat un cretin asudat care rumega tamp sub influenta unei doze de ecstasy si agita un bat luminos? Linia de demarcatie e foarte subtire.

    Hot Chip e unul din putinele grupuri care reusesc sa surprinda doua lucruri: faptul ca muzica dance poate sta foarte bine langa rock, funk, indie si jazz in materie de optimism si faptul ca s-ar putea sa existe ceva mai bun de facut decat sa dansezi intr-o incapere plina de tineri nemti drogati intr-o duminica la ora trei dupa-amiaza. Asta au reusit sa surprinda pe single-ul lor „Over and Over”, piesa anului 2006, dupa NME.

    Versurile („Over and over and over/ Like a monkey with a miniature cymbal” – „Iar si iar si iar/ Ca o maimuta cu un talger miniatural”) pe un fond de beat automat au reusit sa surprinda stupiditatea voioasa a repetitiei muzicale, temelia muzicii dance.

    Hot Chip, care au fost nominalizati la Premiul Muzical Mercury, suna ca genul acela de trupa care s-ar duce intr-un club ca sa vada o legenda techno ca Derrick May, dar ar sta in fundul salii cu un ranjet sarcastic pe chip si afisand un aer de superioritate fata de pustii drogati. Sunt in mod sigur o trupa care profita din plin de aspectul membrilor sai, pentru ca in presa nu apare niciun articol despre ei fara sa mentioneze ca cei cinci componenti arata ca niste tehnicieni IT dintr-un birou.

    Trupa este clar mandra de abordarea sa exagerat intelectuala a muzicii electronice si nu se rusineaza de eclectismul voit, ce absoarbe orice de la soul si r’n’b la techno minimalist si synth-pop. Toate aceste elemente sunt si mai vizibile pe cel de-al treilea album al lor „Made in the Dark”.

    Hot Chip au devenit celebri pentru piesele lor alt-dance, cum e si „Over and Over” – piese care umplu ringurile de dans cu versuri scrise de oameni care probabil au citit carti despre Kirkegaard. Tocmai aceasta aplecare spre ringul de dans le-a adus contractul cu casa de discuri ultra-la moda DFA din New York.

    Totusi, in cel de-al treilea album, Hot Chip stralucesc la capitolul balade. „We’re Looking for a Lot of Love”, plina de spatiu si tiuit de chitare, este clar una din piesele importante, in timp ce „Whistle for Will” mai ca nu o da in introspectie post-rock.

    Hot Chip s-au indreptat dintotdeauna putin cate putin spre mainstream, iar ultimul lor LP pare sa se indrepte incet, dar sigur spre topuri. Au avut mereu o mare sensibilitate pop, motiv pentru care cei din echipa lui Kylie le-au dat la un moment dat tarcoale cu intentia de a-i coopta la producerea ultimului album al solistei.

    Piese ca „One Pure Thought” cu ritmurile sale de reggaeton sunt aproape potrivite pentru difuzare la MTV la o ora de maxima audienta, in timp ce „Made in the Dark” este poate cea mai mainstream si mai lipsita de inflorituri piesa a trupei de pana acum. Daca aceste artificii pop vor face ca CD-ul lor sa se gaseasca la benzinaria din apropierea dumnevoastra sau nu, asta e cu totul altceva.

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Schimbare de CEO la Terapia Ranbaxy

    Mahendra Bharadwaj, care vine de la divizia din China a Ranbaxy, este al cincilea CEO al Terapia din ultimii doi ani, de cand Ranbaxy a preluat producatorul clujean de medicamente.

    Dragos Damian, in varsta de 41 de ani, i-a succedat in functie lui Peter Burema, cel care a asigurat interimatul la conducerea Terapia dupa ce Stephen Stead a parasit compania, in urma achizitiei realizate de Ranbaxy. El a lucrat ca director comercial al Terapia timp de doi ani, inainte de a prelua sefia companiei farmaceutice.

    Terapia Ranbaxy este cea mai mare companie de medicamente generice de pe piata romaneasca si a inregistrat in 2007 vanzari de 120 de milioane dolari (88 milioane de euro), cu 21% mai mult decat in anul precendent. Compania a obtinut in ultimul trimestru al anului o cota de piata de 5,2%, cea mai mare din segmentul de produse generice, depasind Zentiva, care a trecut printr-un proces de restructurare a vanzarilor in a doua parte a lui 2007.

  • Internetul de la priza

    Intr-o mica localitate din judetul Mures, in comuna Band, decalajul digital intre mediul rural si cel urban este considerabil mai mic decat in alte locuri.

    De acum doi ani, un proiect experimental al Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor (MCTI) a introdus o tehnologie exotica oriunde in lume, prin care reteaua de electricitate este folosita drept canal de comunicare pentru accesul la internet. E vorba de Power Line Communications (PLC).

    Practic, prin acest sistem sunt furnizate servicii de comunicatii electronice, avand ca suport de transmisie a semnalului util retelele de electricitate de joasa si medie tensiune.

    Principiul e relativ simplu. Cablurile care transporta energie electrica transmit semnale de frecventa joasa – intre 50 si 60 Hz -, dar pot transmite si semnale de frecventa inalta, mai mare de 1 MHz. In timp ce frecventele joase sunt folosite pentru a transporta electricitate, cele inalte pot fi utilizate pentru traficul de date.

    In cazul comunei muresene, viteza de transfer este de 128 kbps, insa acest tip de tehnologie permite atingerea unui maxim de peste 200 Mbps. Proiectul de la Band ar fi trebuit sa fie unul pilot, urmat de extinderea sistemului si catre alte localitati din mediul rural. Dar la doi ani distanta de la lansarea lui, locuitorii din Band erau in continuare singurii din Romania care au utilizat aceasta tehnologie.

    Pana luna aceasta, cand a mai fost lansat un proiect pilot in cartierul bucurestean Henri Coanda, prin care cinci locuinte sunt conectate la internet folosind infrastructura electrica. Firma care l-a implementat, Novensys, si-a racordat chiar si cladirea de cinci etaje in care isi are sediul central la acest tip de tehnologie.

    Reprezentantii companiei spun ca au in plan un proiect similar cu cel al MCTI, dar utilitatea si posibilitatile de extindere merg cu mult dincolo de acela. „In zonele unde Romtelecom e deja cablat si are o infrastructura deja dezvoltata probabil ca va fi dificil pentru cineva sa vina cu orice alt dispozitiv. Insa in zonele unde dispersia e mult mai mare, in zonele nou locuite, in zonele vechi unde nu ai voie sa spargi si sa bagi cabluri, in muzee, in biblioteci, in spitale unde nu ai voie sa ai radio…“, enumera Daniel Boangiu, business development manager al Novensys, referindu-se la locurile unde ar urma sa fie asigurat astfel accesul la internet.

    Echipamentele folosite sunt produse de compania americana Current Technologies, iar pretul minim pentru a putea folosi reteaua electrica drept canal de transmisie internet pentru o cladire este de 1.000 de euro. E nevoie de un echipament care trimite semnal de la furnizorul de internet in infrastructura electrica si de cel putin un modem care se conecteaza la orice priza din locuinta.

    „De regula, pretul pentru cablarea unui singur apartament pentru operatori ca UPC sau RDS e de 50 de euro, iar cablarea unui bloc intreg poate ajunge la 10.000 de euro cu toate echipamentele necesare. Cu tehnologia noastra, costurile scad cu 50%“, indica Daniel Boangiu unul dintre segmentele de piata pe care ar putea intra, parteneriate cu operatorii telecom.

    Dinu Malacopol, business director al UPC, este insa de alta parere. „Aceasta tehnologie nu prezinta interes pentru noi, deoarece bucla locala (reteaua electrica dintr-un bloc) apartine Electrica si numai in interiorul apartamentului (de la contor incolo) este a clientului; cu alte cuvinte, ar trebui sa platim o chirie catre Electrica pentru aceasta bucla locala, la care se adauga alte investitii, asadar profitul ar fi in mod major diminuat“, explica reprezentantul UPC.

    In aceasta prima faza de lansare sunt insa vizate in primul rand locuintele personale din cladiri in care nu s-a investit in cablare si care vor sa evite neplacerile cauzate de acest proces. Viteza maxima a traficului de date asigurata de echipamentele care injecteaza semnal in cablurile de electricitate este de 204 Mbps. Ea se imparte in mod egal la numarul de modemuri folosite in cladire – de exemplu, intr-un test la sediul Novensys, viteza de transfer a fost de 15 Mbps.

    In etapa urmatoare, Novensys vrea sa incerce zona in care proiectul de acum doi ani al MCTI s-a impotmolit: mediul rural si in general zonele unde exista o dispersie geografica mare a locuintelor de-a lungul unui drum principal.

    De fapt, experimentul de la Band, cu echipamente Mitsubishi Electric, e similar celui pus la punct in cartierul Henri Coanda. Aici, cateva vile au acces la internet prin echipamente Current Technologies. Pasul urmator va fi facut luna viitoare, respectiv oferirea unor echipamente si servicii speciale pentru companiile de utilitati.

    „Companiile de utilitati consuma foarte multi bani cu citirea contoarelor, cu intretinerea retelelor, iar toate acestea ar fi rezolvate de PLC“, sustine directorul de dezvoltare al Novensys, mentionand ca din aceasta zona, a companiilor de utilitati, sunt asteptate cele mai mari venituri viitoare.

    Novensys, furnizor de solutii de management al informatiilor, a avut in 2006 o cifra de afaceri de 9,3 milioane de euro, iar pentru 2007 a estimat 12-13 milioane de euro. De altfel, unul dintre motivele alegerii Current Technologies, o companie intre ai carei actionari se numara Google, Blackwater Capital si Goldman Sachs, sunt parteneriatele pe care le-a stabilit cu marile companii de utilitati europene, parte din ele prezente in Romania.

  • Nici cu ’68, nici cu ’78

    Eu nu ma incred niciodata in ceea ce citesc in ziare, dar, chiar si in cazul in care Casini nu ar fi pronuntat niciodata aceasta fraza, ziaristul care a scris-o i-a atribuit-o pentru a-i sintetiza gandirea, considerand-o de bun-simt. Si-acum, daca vrem sa meditam la ’68, haideti sa ne comportam ca niste istorici, si nu ca niste tate.

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei BUSINESS Magazin

  • Notarii virtuali

    Chestiunea identitatii electronice (sau, daca doriti, digitale) este fascinanta si a starnit adesea polemici aprinse. Perceptia unor practici comune precum utilizarea pseudonimelor sau a identitatilor multiple difera foarte mult in functie de gradul de familiarizare cu lumea digitala si cu perspectiva aleasa (etica, legala, tehnica etc.).

    O constatare empirica este ca aceia pentru care navigarea in web nu este o practica cotidiana prefera perspectiva etica si condamna orice abatere de la o perfecta congruenta intre identitatea digitala si cea consemnata in actele starii civile.

    Dimpotriva, cei care isi petrec o parte de viata in virtual accepta relaxati jocul identitatilor digitale. Admit ca fac parte din a doua categorie, dar acum voi aborda problema dintr-un punct de vedere ceva mai pragmatic. Iar de aici se vad si partile intunecate.

    Prima ar fi ca se intampla adesea sa ne incurcam in propriile identitati digitale. Desigur, e vorba aici de sensul banal, de combinatia identificator-parola cu care accesam diversele servicii la care ne inscriem. Nu imi doresc acest gen de multiplicare a identitatilor, dar adesea se intampla ca numele de utilizator pe care vreau sa-l folosesc sa fie deja alocat sau parola uzuala sa nu fie acceptata (fiecare sistem are regulile sale), asa ca ma aleg cu o noua identitate.

    Browser-ul poate sa memoreze aceste combinatii, dar pe un alt calculator sunt pierdut. Am uitat parola, asa ca incerc o noua inscriere, dar numele este deja ocupat (chiar de mine uneori), asa ca aleg altul si iata-ma cu inca o identitate. Pe de alta parte, uneori chiar am nevoie de o identitate care sa corespunda fara echivoc identitatii mele civile. Este vorba despre servicii web foarte confidentiale, care implica valori (de pilda internet banking) sau relatii oficiale cu institutiile administratiei publice.

    Aici binomul identificator-parola (sau „secretul impartasit“) nu mai este suficient, pentru ca o autentificare „tare“ implica cel putin inca un factor: ceva unic care imi apartine – poate fi un obiect (de pilda un smartcard) sau o caracteristica fizica (asa cum este amprenta). Din fericire, sunt in plina afirmare cateva tehnologii care incearca sa rezolve aceste probleme.

    Prima se numeste OpenID si este un protocol imaginat de americanul Brad Fitzpatrick, cel ce a conceput reteaua LiveJournal. Ideea este simpla si implica trei personaje: un utilizator, un furnizor de identitati digitale si un serviciu bazat pe inregistrarea utilizatorilor. Utilizatorul se inscrie la un furnizor de identitati, isi creeaza un profil cu date personale si primeste un identificator OpenID, care este de fapt un URL (o adresa web).

    Acest identificator poate fi utilizat apoi in orice serviciu care accepta OpenID, deoarece serviciul va prelua datele personale de la furnizorul OpenID (desigur, cu acordul utilizatorului). Mai mult, cu ajutorul protocolului pot foarte simplu si sa stabilesc o legatura intre o pagina web personala si furnizorul meu de OpenID, astfel incat sa-mi folosesc propria adresa pe post de identificator OpenID. Exista numerosi furnizori de identitati OpenID, iar numarul siturilor care accepta aceste identitati creste exponential, asa ca problema se reduce la o singura identitate.

    Problema relatiei cu identitatea civila este rezolvabila in diverse moduri, insa pentru administrat ia publica lucrurile sunt mai complicate. Daca ar urma exemplul bancilor, ar trebui sa distribuie milioane de dispozitive unice de genul DigiPass si sa introduca proceduri complexe de acces. Scump. Din fericire, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a venit cu o idee (va mira?) foarte interesanta: delegarea functiilor de autentificare unor companii ce dispun de mecanisme tari de autentificare si care sa furnizeze garantii de identitate digitala pentru clientii lor.

    Un soi de notari virtuali. Practic, protocolul folosit ar fi tot OpenID, dar accesul la garantul de identitate va fi obligatoriu pentru fiecare accesare a serviciilor protejate (nu exista inscriere). Operatorii de telefonie mobila sunt cei mai bine plasati pentru a furniza astfel de servicii, deoarece clientii lor (foarte multi) dispun deja de un dispozitiv unic (telefonul), iar introducerea celui de-al doilea factor de autentificare este simpla: e suficient sa genereze la cerere o parola de unica folosinta pe care s-o comunice securizat serviciului si prin SMS utilizatorului. Simplu, eficient si ieftin.

  • Poetul si conductele in anul sobolanului

    Inainte de orice, un anunt: am intrat in Anul Sobolanului, conform calendarului chinezesc. Anuntul in cauza l-am facut pentru ca am bagat de seama ca aproape toti colegii mei editorialisti (spun asta numai pentru a comite o parafraza) s-au vazut obligati sa anunte, in varii texte si deosebit de intelepte formulari, schimbarea calendaristica. I-am inteles, pentru ca „Anul Sobolanului“ suna mult mai mai vandabil, mai editorialistic decat prozaicul „An al Porcului“, nu? Si in plus nu se putea ca tocmai eu, nascut intr-un an al sobolanului, sa ratez momentul.

    Nu-i vorba ca data fiind importanta tot mai mare a Chinei in economia si politica lumii, anul chinezesc va deveni, in scurt timp, si calendar Pirelli, lucru de care sunt absolut sigur. La fel de sigur sunt si de faptul ca Francis Fukuyama a gresit cand a anuntat sfarsitul istoriei. Nu o spun nici din perspectiva filozofului Jacques Derrida sau a politologului Samuel P. Huntington, unii dintre cei mai importanti critici ai formularii, ci mai degraba a presedintelui venezuelean Hugo Chavez, care critica ideea in cauza in urma cu doi ani, in plenul ONU.

    Toata filozofia de mai sus mi-a venit in minte in timp ce citeam relatarile de la ultima conferinta de presa a poetului rus Vladimir Putin. Nu sunt ironic, sa fim bine intelesi, poetii si presedintii rusi sunt subiecte prea serioase, pe care trebuie sa le relatezi sau sa le comentezi cuminte; dar mie, pur si simplu, din cele patru ore de discutii cu jurnalistii mi-a placut cel mai mult declaratia de avere a lui Putin, care s-a denuntat a fi cel mai bogat nu din Europa, ci din intreaga lume, pentru ca a adunat nu bani, ci emotii. Va inchipuiti ceva mai poetic decat a fi in clasorul cu emotii presate al lui Vladimir Putin? Cum inca presedintele rus a precizat ca a muncit din zori pana tarziu in noapte, nici n-am facut mari eforturi sa mi-l imaginez la masa de lucru, studiind atent o emotie bine fixata in penseta.

    Pe urma obiectul studiului e fixat de o foaie pe care scrie „emotie europeana de cand le-am taiat gazul“ sau „emotie ucraineana de cand am carmit rachetele“. Si mai are Vladimir Putin o emotie, romaneasca. Ma rog, are mai multe (o sa le amintesc pe cea a tezaurului sau pe cea basarabeana), dar o sa ma opresc cu precadere la una, care revine, periodic, in discursul si interesul public romanesc, emotia conductei. Asemeni cumparatorilor de chitare londonezi, o mare parte din publicul romanesc stie patru acorduri simple: „sa treaca si pe la noi o conducta“.

    Un refren deja enervant, pentru ca nu conteaza a cui este, ce transporta ea si de unde; este o idee abstracta, o conducta care vine de nicaieri, duce spre niciunde si are numai calitatea, suficienta, de a trece prin Romania. Aducand belsug si bunastare, desigur. Iar Vladimir Putin este, in mintea acelei mari parti a publicului romaneasc, unul din motivele pentru care cele patru acorduri de chitara ies distonante. Acest lucru poate fi adevarat. Nu, la nivel de principiu este adevarat.

    Francis Fukuyama a crezut ca disparitia comunismului ca ideologie de stat si universalizarea democratiei si a capitalismului reprezinta finalul istoriei asa cum o citim in manuale, uitand faptul simplu ca atat timp cat suntem, ca oameni, „noi“ si „ei“, nu are cum sa fie asa. Noi, adica cei apropiati, orasul, zona, natia, prietenii sau cercul de pasionati si ei, adica „aia de la patru“, sau cei de la compania rivala sau regatenii sau moldovenii sau rusii sau cine mai stie cine. In acest context, renuntarea la refrenul conductei si un set de actiuni logice, cursive legate de energetica romaneasca, fara a mai vorbi de o politica externa coerenta ar fi ceea ce trebuie.

    Adica sa lasam conductele ce ne ocolesc si sa speculam ceea ce avem, concentra ndu-ne pe resurse energetice alternative, pe atragerea de investit ii in domeniu, pe furnizarea de servicii, pe formarea de specialisti. Anul sobolanului ar trebui sa fie un an al belsugului si, daca am administra intelept ceea ce avem, chiar am obtine bunastarea conductei, fara conducta. Oamenii, inchei filozofic, vin si se duc, iar pana la urmatorul an al sobolanului, poetul care si-a facut bilantul va ramane doar o amintire.

    Mizez aici, trebuie sa recunosc, si pe orgoliul lui Medvedev, care, daca va ajunge presedinte, nu cred ca se va lasa prea mult eclipsat de premierul sau, fie el si un colectionar de emotii. Ce bine o sa fie cand si la noi presedintii si premierii se vor fi lasat de colectionat emotii si vor trece la treaba.

  • Lectia de afaceri Logan

    Agenda lui Carlos Ghosn, singurul executiv din industria auto care conduce in acelasi timp doi producatori de pe continente diferite – Renault si Nissan – a avut in luna februarie a ultimilor trei ani cel putin un reper comun.

    Auditorium Initiale, una dintre cele trei sali de conferinte ale Renault Square, centrul de marketing si comunicare al grupului francez, este locul unde Carlos Ghosn si-a facut un obicei in a anunta la ora 8 dimineata rezultatele financiare anuale ale grupului Renault. Spre deosebire de celelalte doua prezentari anuale facute de la preluarea conducerii executive a Renault in 2005, intrebarile celor cateva sute de jurnalisti prezenti saptamana trecuta in Auditorium Initiale nu au mai vizat participarea constructorului cursele de Formula 1, intrarea pe piata chineza sau americana ori vreunul dintre modelele Laguna sau Mègane.

    Cele mai multe dintre intrebari au avut ca obiect Logan, produsul imaginat de boemul Louis Schweitzer, fostul CEO al Renault, si destinat, dupa cum spunea chiar francezul, „acelor 80% dintre oamenii din toata lumea care pana acum nu au avut acces la o masina“.

    Daca meritul pentru aparitia Logan ii apartine lui Schweitzer, succesorul sau Carlos Ghosn, supranumit „cost-killer“, a fost cel care l-a transformat intr-o adevarata fabrica de bani pentru Renault, aflat in pragul celei mai mari restructurari din istoria sa. „Am dovedit ca o masina low-cost nu inseamna neaparat o marja mica de profit“, spunea vizibil satisfacut Ghosn la conferinta de saptamana trecuta.

    Intr-adevar, Renault obtine acum in medie o marja operationala (profit opera- tional in total vanzari) de peste 6% la fiecare masina Logan produsa si vanduta, ceea ce reprezinta de aproape doua ori mai mult decat media realizata la nivelul intregului grup. Iar in Romania marja operationala urca, potrivit lui Ghosn, la aproximativ 8%.

    Pentru comparatie, doar Mercedes a anuntat pentru anul trecut o marja operationala de peste 8%, si aceasta pentru ca din a doua parte a anului trecut germanii au scapat de gaura neagra reprezentata de divizia americana Chrysler, pe care au vandut-o catre un investitor financiar (Cerberus Capital Management). Pe lista producatorilor care obtin cel putin 8- 9% castig operational la fiecare masina vanduta se vor afla mai mult ca sigur si Toyota sau Porsche, chiar daca cei doi produca tori nu si-au anuntat inca rezultatele financiare anuale.

    Revenind la Romania, o marja operationala de 8% ar putea permite Dacia sa obtina un nou profit record dupa cele 100 de milioane de euro din 2006. In conditiile unei cifre de afaceri estimata la 2 miliarde de euro, managementul Dacia ar putea anunta pentru 2007 un profit operational de 160 de milioane de euro. Pentru comparatie, doar trei companii au obtinut anul trecut un profit mai mare de 150 de milioane de euro – Petrom, Orange si Vodafone.

    Situatia pare incredibila daca luam in calcul ca in primii cinci ani de la preluarea sa de catre Renault, Dacia consemna pierderi cumulate de aproape 400 mil. euro. „Au fost ani foarte grei sa transformam compania si modul de gandire al oamenilor. Ganditi-va ca atunci cand am venit (in 1999 – n. red.) am produs 62.500 de masini si aveam 28.000 de angajati. Cand esti aproape de moarte, iti doresti foarte mult sa schimbi situat ia. Oamenii ma priveau in ochi si imi spuneau: orice veti face, vom merge impreuna cu dumneavoastra, dar va rugam sa nu esuati. Acum se produc de peste cinci ori mai multe masini cu mai putin de jumatate din acei angajati“, explica Christian Estève, proaspat numit director al Renault pentru zona Euromed (estul Europei si nordul Africii).

  • Erste recomanda BRD si Transilvania

    Regiunea Europei de Sud-Est, care include Albania, Bosnia & Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Muntenegru, Romania si Serbia, detine un sector bancar stabil, conform raportului Erste Bank. Cresterea sectorului financiar va veni, in special, din dezvoltarea creditelor acordate, segment care a urcat cu pana la 67% in Bulgaria anului trecut si cu 64% in Romania.

    Concluziile raportului prezinta BRD drept una dintre cele mai profitabile banci din ECE, cu o renatbilitate a capitalului (ROE) in 2008 de 25.5%. In prezent, actiunile BRD sunt tranzactionate cu reducere de 20% fata de media companiilor concurente, ceea ce face ca titlurile bancii sa fie foarte atractive. De asemenea, Banca Transilvania "merita o prima mai substantiala decat actualul nivel de 5%, datorita perspectivelor de dezvoltare (rata anuala de crestere agregata intre 2006-2009 de 22.5%)", se arata in raportul Erste Bank.

  • Al treilea director de creatie la Leo Burnett

    Cei trei vor gestiona cele mai importante conturi ale Leo Burnett (P&G, Bergenbier, Nutline sau Banca Romaneasca) si se va ocupa mai ales de contul Philip Morris. De asemenea, Iliescu va coordona si departamentul de creatie directa si integrata al Starcom Direct, divizia de media a Leo Burnett.

    Mihai Iliescu are o experienta de peste 6 ani pe piata de publicitate din Romania. Desi absolvent de Drept (College of Law din Londra) si chiar practicant (avocat asociat la CMS Cameron McKenna), in 2001 s-a angajat copywriter la Graffiti BBDO. Dupa o perioada de doi ani in care a fost director de creatie al agentiei de publicitate Proximity, acesta s-a reorientat catre Leo Burnett.