Blog

  • Raiffeisen: cererea de carduri de credit a crescut cu 50% în prima jumătate a anului

    “În primul semestru am înregistrat o creştere cu 50% a cererii de carduri de credit, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest rezultat este cu atat mai imbucurator pentru noi cu cat vine intr-o perioada economica marcata de dificultăţi şi incertitudini pentru toata lumea”, a spus Gabriel Chenescu, manager Card de Credit la Raiffeisen Bank.

    Banca a anunţat şi că a extins reţeaua partenerilor “Multishop – rate fără dobandă”, care include acum şi reţeaua Baumax, magazinele de jucării Noriel şi cele de mobilier şi decoraţiuni Kika.

    Programul Multishop permite plata de bunuri în rate în magazinele partenere, direct la casă sau pe internet. În virtutea programului, posesorii de carduri Raiffeisen beneficiază de credite fără dobândă în magazinele Altex, Domo, Media Galaxy, B&B Collection, Leonardo, eMAG, Cellini, Musette, Bigotti, Intersport, reţeaua de sănătate Regina Maria sau agenţiile de turism Prestige Tours şi Perfect Tours.

    “Lansat în urmă cu un an, programul de rate fara dobândă este disponibil în 2.000 de unităţi ale comercianţilor şi acoperă majoritatea domeniilor de interes pentru deţinătorii de carduri”, a spus Mihai Negulescu, director Acceptare Carduri si e-Commerce la Raiffeisen Bank.

    Raiffeisen Bank România a încheiat primul semestru cu un profit net de 39 de milioane euro, cu 22% mai mic decât cel din primele şase luni ale lui 2010, conform standardelor contabile internaţionale. Valoarea totală a activelor a crescut de la 4,57 la 5,17 miliarde euro, respectiv cu 13%.

  • Daţi un leu pentru creditorii Greciei

    În realitate, ar fi vorba de fapt de stimularea investitorilor care ar finanţa statele, aşa cum a fost programul american TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility), în valoare de 100 de miliarde dolari (bani folosiţi efectiv până în 2010, dintr-un total disponibil de 1.000 de miliarde), prin care Rezerva Federală a oferit finanţare ieftină băncilor şi fondurilor de investiţii, permiţând astfel instituţiilor de credit să continue, la costuri rezonabile, creditarea consumatorilor şi a micilor afaceri.

    CNBC a relatat că un oficial (nenumit) al G7 ar fi declarat că europenii iau în considerare o astfel de variantă de TALF, doar că ea ar viza piaţa obligaţiunilor guvernamentale, cu scopul de a-i stimula pe investitori să continue, la costuri rezonabile, creditarea statelor cu probleme.

    Capacitatea financiară a EFSF este actualmente de 440 de miliarde de euro.

  • Băsescu: Nu poţi merge cu indexări la pensii când ai deficit de 3,6 miliarde de euro

    “Guvernul s-a credibilizat prin măsurile luate în 2010, dar s-ar putea decredibiliza – şi ăsta ar putea fi şocul pe care România ar putea să-l primească – prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate în acordul cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. O eventuală abandonare a programului cu instituţiile internaţionale ar fi pentru România mult mai rea decât o eventuală revenire la recesiune”, a spus Băsescu la emisiunea “După 20 de ani”. El a menţionat că speră ca această abandonare să nu se întâmple şi, de asemenea, să nu se ajungă la “populisme”, mai ales că acordul cu FMI acoperă integral anul 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul lui Leonard Orban, noul măr al discordiei politice

    Opoziţia, care în urmă cu patru ani a făcut exact acelaşi lucru după eliminarea miniştrilor democraţi din guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, a ameninţat că nu va aproba noua formulă, considerând că se încalcă astfel Constituţia.

    Restructurarea Guvernului presupune, conform Constituţiei, “aprobarea Parlamentului”, însă precedentul din 2007 a făcut ca această aprobare să fie în urma unui vot cu majoritate simplă, nu a unui vot de învestitură. Cum actuala coaliţie deţine teoretic majoritatea simplă în plenul celor două camere (neluând în calcul un absenteism inopinat), votul pentru noua formulă de guvern se anunţă o formalitate, presărată, fireşte, cu luările de poziţie acide ale opoziţiei.

    Încă nu este clar dacă preluarea de către Orban a acestui portofoliu va reuşi să liniştească valurile stârnite de oficialii europeni în ce priveşte administrarea de către România a fondurilor comunitare, dar este evident că actuala coaliţie reuşeşte să aşeze sub un paratrăsnet apolitic un domeniu atât de sensibil şi plin de susceptibilităţi, exact în perioada organizării depozitelor de muniţie electorală pentru alegerile din 2012.

  • Băsescu: Clasa politică este incorectă în toată Europa, de la căderea comunismului, de 20 de ani

    Potrivit lui Băsescu, “clasa politică este incorectă în toată Europa de la căderea comunismului, de 20 de ani”. “Până atunci a fost nevoie să inventeze statul social, statul asistenţial aş putea spune, pentru că trebuia contrabalansată ideologia comunistă în care statul dădea fiecăruia ce îi trebuie”, a spus Băsescu. Potrivit acestuia, oamenii politici europeni nu au ştiut unde să se oprească. “Au îndatorat statele pentru a creşte continuu salariile, pensiile, programele sociale”, a afirmat şeful statului la emisiunea “După 20 de ani”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La vară o să închiriem un sat

    Cum tot mai multă lume preferă să călătorească cu un grup mare de prieteni sau mulţi membri ai familiei din mai multe generaţii, au apărut şi oferte menite să satisfacă această cerere de “turism 3G”, cum este supranumit de către operatorii din domeniu. Bineînţeles, ofertele se adresează celor ce îşi permit să plătească preţuri pe măsură.

    În apropiere de Saint Tropez se află un complex folosit pentru odihnă de diverse vedete şi care se poate închiria pentru cei interesaţi. Proprietatea, care a aparţinut cândva regizorului britanic Tony Richardson, care a salvat-o de la ruină, este compusă dintr-o casă principală, plus trei mai mici şi două anexe, unde se află o spălătorie şi o sală de fitness şi poate găzdui douăzeci de persoane.

    Un alt complex pentru “turiştii 3G” este o mică aşezare situată la circa o oră şi jumătate distanţă de mers cu maşina de Avignon, Franţa. Aşezarea, abandonată la un moment dat şi readusă la viaţă de un om de afaceri, este formată din douăzeci de clădiri şi o stradă pietruită. Se pot caza douăzeci şi patru de persoane în opt case.

    Creşterea cererii pentru asemenea destinaţii de vacanţă se dovedeşte profitabilă şi pentru Landmark Trust, o organizaţie din Marea Britanie al cărei scop este identificarea şi restaurarea clădirilor istorice, pe care le închiriază doritorilor. Clienţii care închiriază astfel de proprietăţi pentru vacanţă vor pur şi simplu să relaxeze alături de mulţi prieteni sau rude, fără a-şi asuma obligaţii de gazde.

    Italia are şi ea multe sătucuri ce se pretează închirierii complete pentru turism, cum ar Castello di Gargonza, un sat cu castel, unde cândva a fost exilat însuşi Dante, sau Montegridolfo, renovat şi transformat în complex turistic de către creatoarea de modă Alberta Ferretti.

  • Băsescu: Dacă americanii insistă să cumpărăm F16, să ne permită să le luăm în rate (VIDEO)

    Şeful statului a avertizat că partea română trebuie să înţeleagă că americanii nu discută de trei ori despre o afacere. “Stilul balcanic de a face afaceri trebuie dat la o parte în relaţia cu americanii”, a spus Traian Băsescu la Pro TV.

    În privinţa achiziţiilor de avioane F16, dacă americanii insistă să cumpărăm avioane, ar trebui să ne permită să le achităm în rate şi la comun cu alte state, a adăugat preşedintele: “România a anunţat că nu are resurse financiare să le achiziţioneze. În schimb, SUA au propus un proiect regional în care mai multe state NATO – Bulgaria, Croatia, poate şi Ungaria – ar putea sa faca un pool de state care sa susţină dotarea statelor NATO cu avioane F16”.

    “Nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluţie de finanţare pe termen lung. În următorii 5-6 ani, România nu poate plăti miliarde, ci poate plâti 200 de milioane maximum, anual”, a declarat Băsescu.

    Mai mult pe www.stirileprotv.ro.

  • SIF-urile îşi pot vinde imediat câte un sfert din acţiunile obţinute de la Erste

    Suma oferită de Erste SIF-urilor pentru a renunţa la cota lor de 24,12% din BCR, respectiv la 2.618.286.036 acţiuni, este de 435 mil. euro (105 milioane în numerar şi 330 de milioane în acţiuni Erste). Cu aceasta, participaţia Erste la BCR creşte la 93,5%, în cea mai importantă tranzacţie a ultimilor ani cu impact pe piaţa de capital.

    Ca atare, grupul Erste a realizat ceea ce a anunţat că şi-a propus, respectiv să evite listarea BCR la Bursa de Valori în acest an, din motivul expus de şeful grupului, Andreas Treichl, conform căruia acţionarii apreciază structura simplă a acţionariatului, cu nicio subsidiară din străinătate listată.

    “Pe baza mediei din ultima lună a preţului acţiunilor Erste Group de 25,69 de euro, tranzacţia evaluează BCR la un multiplu al capitalului propriu (raportul între preţul acţiunii şi valoarea contabilă) de 1,26, la nivelul evaluării bursiere a băncilor din România şi Europa Centrală şi de Est”, arată BCR.

    Faptul că SIF Moldova s-a abţinut în primă instanţă să accepte oferta Erste, considerând preţul dezavantajos, e doar un detaliu, întrucât SIF-urile au acceptat încă din 2009, când au acceptat amânarea cu doi ani a listării BCR la BVB (cum ar fi cerut-o contractul de privatizare), clauza ce prevede că SIF-urile, ca acţionari minoritari, nu pot obliga Erste să listeze BCR decât dacă o solicită toate cinci.

  • Cu ce se ocupă ambasadorul român la Berlin

    Patru magistraţi de la Tribunalul Braşov au solicitat intervenţia CSM, reclamând că au primit o scrisoare de la Ambasada României la Berlin pentru a interveni în cazul unei cetăţean german care avea de rezolvat un dosar civil în Braşov.

    Lazăr Comănescu este fost ministru de externe, iar MAE a apărat gestul său, susţinând că o scrisoare nu poate fi considerată imixtiune în afacerile justiţiei.

  • Capul lui Bashar al-Assad vrem

    Deputaţii au solicitat ca represaliile împotriva protestatarilor paşnici contra regimului lui Bashar al-Assad să înceteze imediat şi şi-au declarat solidaritatea cu poporul sirian care luptă pentru apărarea drepturilor sale. PE a cerut membrilor Consiliului de Securitate al ONU, şi mai ales Rusiei şi Chinei, să condamne utilizare forţei letale de către regimul sirian şi să impună sancţiuni dacă regimul nu pune capăt violenţei.

    Manifestaţiile din Siria se înscriu în mişcarea de emancipare din Orientul Mijlociu cunoscută sub numele de “primăvara arabă” şi care a dus până acum la schimbări de regim în Tunisia, Egipt şi Libia.