BusinessMagazin

Blog

  • FOTO. Povestea oraşului rus care în curând va dispărea

    Primul crater de acest fel a apărut în 1986, când o mină aflată la marginea oraşului a fost inundată şi a determinat surparea terenului de deasupra. În prezent, în oraş au apărut mai multe astfel de cratere, lucru care a dus şi la migraţia populaţiei, care a ajuns de la 201.000 de oameni în 1989 la 156.000 de cetăţeni în 2010.

    În prezent, cel mai mare crater din oraş măsoară 200 de metri adâncime, 80 de metri în lungime şi 40 de metri în lăţime. O explicaţie pentru formarea acestor cratere ar fi aceea că oraşul a fost construit în locul de unde s-a retras în trecut, Marea Perm.

    Cititi mai multe pe www.gandul. info

  • Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte?

    “Double-digits” – două cifre în engleză – care se referă la o creştere de peste 10%, e transpus în glumă în metoda “două degete” – adică un deget lângă altul coboară pe două coloane – coloana cu rezultatele din anul în curs şi coloana cu bugetul estimat, spune ea. Cât rezultatul se află în parametri, este OK. Când există diferenţă în minus, întreabă şi intră în detalii, şi iar întreabă până găseşte ce nu merge. “Aşa fac, să nu vă miraţi”, explică tânăra directoare financiară.

    După 50 de ani în care bugetele le-au fost ţinute de stat, românii au învăţat să facă şi să ţină bugete. Mai întâi pentru supravieţuire, pentru că nu ajungeau banii de la lună la lună, apoi pentru dezvoltare – cu un buget bun, au putut chiar lua credite de la bănci. Profesori de sport, ingineri, literaţi, toţi cei care s-au apucat de o afacere după 1990 au învăţat din mers exerciţiul bugetării şi disciplina pe care o dă raportarea săptămânală, lunară şi trimestrială la parametrii asumaţi la începutul anului.

    Şi au crescut. S-au căţărat la un milion de dolari venituri, apoi la 10 şi unii chiar la 100 de milioane.

    Cel mai puternic dintre ei, din industria de echipamente petroliere, a ajuns chiar la 550 milioane de euro venituri pe o singură firmă în 2010.

    Ei au crescut de la lună la lună, gândind zi de zi mijloace să-şi dezvolte afacerea.

    Sunt alţii însă, peste un gard care desparte două lumi – lumea celor care se mulţumesc cu puţin şi sigur şi lumea celor care vor mai mult, dar înfruntă riscuri – care au pe mână dintr-odată sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro.

    Ei sunt politicienii. România strânge anul acesta din taxe şi contribuţii sociale 43,3 miliarde de euro şi cheltuie pe pensii, salarii, bunuri şi servicii, investiţii şi asistenţă socială 49 miliarde de euro. De 15 ori mai mult decât cifra de afaceri a celei mai mari companii locale.

    Nu e simplu să strângi aceşti bani şi e o întreagă ştiinţă să construieşti un buget. Sunt oameni în Finanţe care asta fac de 20 de ani.

    Dar este simplu, atât de simplu să-i cheltui. Cheltuielile totale bugetare din 2005 şi până în 2010, adică în şase ani, s-au ridicat la 250 miliarde de euro. În 2005, cheltuieli de 25 miliarde de euro, în 2006 – 33 mld. euro, în 2007 – 44 mld. euro, în 2008 – 51 mld. euro, în 2009 – 46 mld. euro, în 2010 – 48 mld. euro.

    250 miliarde de euro au intrat în economia românească în şase ani, în buzunarele oamenilor şi ale companiilor, şi parcă s-au scurs în pământ. S-a făcut vreun baraj, vreun Porţile de Fier III subteran şi noi

    nu-l ştim, vreo centrală nucleară? Unde s-au dus aceşti bani? Ce lasă partidele şi preşedintele care au luat puterea în 2004 celor care vin? Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte? Dumneavoastră şi guvernele cărora le-aţi dat mandatul?

    Grecia se asfixiază pentru 100 miliarde de euro reducere de datorie, iar în Statele Unite a ieşit un scandal imens pentru că o supercomisie nu a reuşit reducerea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde de dolari (900 mld. euro).

    S-au văzut cu banii în buzunare şi au început să arunce cu ei. Investiţii de sute de mii de euro în şcoli închise, achiziţii de mobilier numai din anumite surse, că e nevoie sau nu – au spart banii. Altfel cum să explici că au cheltuit 51 miliarde de euro în 2008, dublu faţă de 2005, şi nici măcar în criză nu au redus substanţial cheltuielile?

    Iar acum vin să spună că vor administraţie transparentă, că reduc numărul de bugetari, că dau companiile de stat în administrare privată.

    Unde sunt rapoartele trimestriale de cheltuieli pe fiecare minister, pe fiecare agenţie şi pe fiecare primărie din România?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cu cardul RBS, doctoriile cumpărate la Sensiblu sunt mai ieftine

    Promoţia se adresează atât celor interesaţi de achiziţia unui nou card cât şi tuturor clienţilor RBS care deţin deja carduri de credit Visa (Royal Gold şi Classic) şi MasterCard (Royal Black, Royal Gold, Standard, AIG Life şi Fun).

    Până la sfârşitul perioadei campaniei, aceştia pot primi lunar bani înapoi, după următorul mecanism: 10% din valoarea cheltuielilor efectuate lunar cu cardurile de credit RBS Royal Gold (Visa şi MasterCard) şi Royal Black sau 5% din valoarea cheltuielilor efectuate lunar cu cardurile de credit RBS MasterCard Standard şi Visa Classic.
    Rambursarea banilor de către RBS are loc în fiecare zi de 10 a lunii pentru valoarea cumpărăturilor efectuate cu cardul de credit RBS în luna precedentă în farmaciile Sensiblu. Limita este de 500 lei pe lună/beneficiar.

    “Folosind cardurile de credit RBS când fac cumpărături în farmaciile Sensiblu, clienţii noştri pot primi înapoi până la 10% din valoarea sumei tranzacţionate. Sperăm că această campanie va creşte rata plăţilor efectuate cu cardul pe segmentul produselor farmaceutice,” a declarat Marijana Vasilescu, director comunicare şi marketing RBS România.

    De asemenea, Sensiblu acordă, pe o perioadă nedeterminată, o reducere de minimum 10% pentru orice produs achiziţionat cu cardul de fidelitate Sensiblu. Astfel, clienţii RBS care deţin şi cardul de fidelitate Sensiblu vor beneficia de o reducere cumulată de până la 20% la orice produs cumpărat.

  • Metro Cash & Carry România vrea să deschidă două noi magazine până la finalul anului

    Magazinul din Buzău, de pildă, al treilea spaţiu deschis pe modelul Metro Punct are un spaţiu de 1.700 mp şi un sortiment de 3.500 articole. Deşi oficialii companiei nu au oferit detalii despre investiţii, bugetul dedicat unui astfel de spaţiu se plasează în jurul a un milion de euro.
    MCCR a intrat pe piaţa românească în octombrie 1996, când a deschis primul magazin, în Bucureşti. Reţeaua are în acest moment, 30 de magazine în 23 de oraşe.
    Metro Cash & Carry România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,137 miliarde de euro, în scădere cu 7,3% faţă de 2009.

  • Pe cine mai atacă pieţele financiare

    Este improbabil ca preţul acţiunilor să ajungă din nou la nivelurile din anii trecuţi, inclusiv pentru că există un joc speculativ internaţional în desfăşurare, “cu pariuri pe căderea în continuare a preţurilor acţiunilor greceşti”, spunea săptămâna trecută Yannis Costopoulos, preşedintele executiv al Alpha Bank, despre cotaţia acţiunilor băncii sale, alături de cele ale altor bănci şi companii cotate la bursa din Atena. După primele nouă luni ale anului, piaţa de acţiuni din Atena era în topul primelor cinci burse din lume cu cele mai mari scăderi (45,33%), după cea din Cipru (58,13%) şi înainte de cea din Egipt (44,43%), Ucraina şi Kenya.

    Desigur, ceea ce spune grecul seamănă cu ce a acuzat de atâtea ori ex-premierul Papandreou, de anul trecut încoace, că se întâmplă cu obligaţiunile elene, şi ele ţintă a speculatorilor. Şi cum grecii, nu-i aşa, sunt cam înclinaţi să dea vina pe alţii pentru problemele proprii, pot fi sau nu luaţi în serios. Dar nu numai grecii spun asta. În iulie, şeful UniCredit, Federico Ghizzoni, declara că scăderea spectaculoasă a acţiunilor băncilor italiene, după ce Italia intrase pentru prima dată în colimatorul pieţelor financiare, are legătură nu cu îngrijorarea acestora din urmă că băncile au un portofoliu prea mare de obligaţiuni suverane, ci exclusiv cu speculaţiile investitorilor care fac short selling pe acţiunile băncilor (pariuri pe scăderea viitoare a cotaţiilor), readucând astfel în discuţie aceeaşi practică speculativă contra căreia au luptat şi SUA, şi Germania din 2008 încoace.

    La jumătatea lui august, patru ţări (Franţa, Belgia, Italia şi Spania) au interzis temporar operaţiunile de short selling pe acţiunile băncilor lor, după exemplul Germaniei în 2010; interdicţia şi-a făcut însă efectul benefic doar câteva zile, adică până la faimoasa ştire din The Wall Street Journal că Fed e preocupată de soliditatea filialelor din SUA ale băncilor europene, ştire care a făcut ravagii la bursă în preţul acestora, aşa cum avea să facă ravagii şi zvonul din The Mail on Sunday că Societe Generale ar fi fost în pragul falimentului. Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat un regulament de creştere a transparenţei pe pieţele de acţiuni, în virtutea căruia autorităţile de supraveghere naţionale vor fi notificate în cazul existenţei unor poziţii scurte nete semnificative pe acţiuni, imediat ce ponderea lor ar atinge 0,5% din capitalul social emis al unei companii, numai că regulamentul ar urma să intre în vigoare abia din noiembrie 2012.

    Iar când e vorba de companii, contagiunea pe bază de zvonuri e iute şi se extinde repede de la o companie la multe altele din sectorul ei, lucru verificat nu numai la bănci, ci şi la imobiliare, construcţii, asigurări, auto şi aşa mai departe. Şi nu numai la acţiuni, ci şi la obligaţiunile emise de ele. “Unii investitori mai întâi vând şi abia apoi pun întrebări”, reflecta cu năduf Richard Handler, CEO al băncii de investiţii americane Jefferies, căzută la începutul lui noiembrie sub presiunea short sellerilor alarmaţi de o posibilă similitudine cu situaţia MF Global Holdings, unul dintre cei mai mari brokeri pe instrumente financiare derivate, care a dat faliment la sfârşitul lui octombrie din cauza pariurilor greşite pe obligaţiuni suverane europene. După ce acţiunile Jefferies s-au prăbuşit cu până la 20%, iar obligaţiunile ei au ajuns la randamente duble faţă de august, firma i-a asigurat pe investitori că nu e în situaţia MF Global, a redus la jumătate expunerea pe Europa şi a început să-şi răscumpere din acţiuni, ceea ce a mai remediat situaţia pentru moment.

    În alte cazuri, acţiunile companiilor dintr-un sector sunt văzute cu potenţial de pierdere fiindcă nu mai au aceeaşi piaţă ca acum doi ani, un an sau şase luni, iar profiturile companiilor scad (cazul producătorilor de oţel sau aluminiu, afectaţi de ieftinirea metalelor) ori pur şi simplu fiindcă ţările lor de origine au probleme (indicele Euro Stoxx 50, al celor mai bune acţiuni din zona euro, a scăzut cu 19,7% de la începutul anului). În toate cazurile, ce se întâmplă la nivelul statelor afectează evident piaţa acţiunilor: acţiunile europene şi cele ale companiilor americane cu afaceri notabile în Europa au căzut de fiecare dată când a apărut un nou impas legat de finanţarea Greciei, după cum rapoartele negative despre piaţa muncii din SUA au afectat acţiunile firmelor americane.

    Ceea ce atenuează însă volatilitatea şi face ca bursele să arate mai bine decât economia reală e “jocul la portar”, adică răscumpărarea de acţiuni, cu scopul creşterii cotaţiilor, de către companiile care în ultimii ani şi-au redus drastic costurile cu personalul şi investiţiile în extindere, iar disponibilităţile financiare le folosesc pe bursă. Adică exact ceea ce acuza Warren Buffett zilele trecute când spunea că acţionarii companiilor americane se scaldă în bani, dar această prosperitate nu se mai transmite deloc la angajaţii sau la şomerii americani.

    Iar această tendinţă (“de-equitization”) se va accentua, devenind o temă globală în strategiile investitorilor vânzători de acţiuni şi ale companiilor cumpărătoare, prezic analiştii Citigroup: “În urmă cu mai mulţi ani a existat în Europa o combinaţie între profituri solide, acţiuni ieftine disponibile şi costuri joase de îndatorate, care a stimulat răscumpărările de acţiuni, fuziunile şi achiziţiile şi creşterea dividendelor. Acum avem de-a face cu aceeaşi combinaţie, numai că de data aceasta se întâmplă la nivel global”. Ceea ce pentru investitori şi acţionari e o ocazie de câştig, pentru economia reală e însă un motiv serios de alarmă. Atâta vreme cât companiile nu investesc şi nu angajează, ci preferă să-şi folosească profitul ca să-şi susţină preţul acţiunilor pe piaţă, bursa e departe de funcţia ei de bază de sursă de bani pentru dezvoltare şi barometru al economiei, rămânând un simplu barometru al speculaţiilor de moment.

  • Angela Gheorghiu sau muzica la superlativ în România

    A cântat la redeschiderea Teatrului Balşoi din Moscova, pentru preşedintele rus Dmitri Medvedev şi invitaţii lui. Nu în ultimul rând a fost invitata specială a cântăreţului Sting la un concert privat pe care acesta l-a susţinut, pe 9 noiembrie, la New York, după care a fost oaspete de onoare la un spectacol susţinut de actorul Hugh Jackman pe Broadway. Săptămâna viitoare Angela Gheorghiu va veni în România pentru două evenimente la care publicul poate să o întâlnească pe celebra soprană.

    Angela Gheorghiu va fi prezentă pe 28 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti, unde va fi transmis înregistrat spectacolul “Tosca”, o producţie a Royal Opera House (Covent Garden), în care soprana română interpretează rolul principal.

    Pe de altă parte, Angela Gheorghiu va veni în România şi pentru a-şi lansa la Bucureşti albumul “Homage to Maria Callas”, o colecţie de arii din creaţii foarte cunoscute, inspirată de cariera şi înregistrările Mariei Callas, considerată una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul al XX-lea. Repertoriul CD-ului include arii de care Angela Gheorghiu este puternic legată emoţional din opere precum “La Boheme/Boema”, “Faust”, “I Pagliacci”, “Il Pirata”, “Samson et Delilah/Samson şi Delila”, “La Wally”, “Carmen”, “Andrea Chenier”, “Le Cid/Cidul”, “Me…dea”, “Adriana Lecouvreur” şi “La Traviata/Traviata”, se arată pe site-ul sopranei. CD-ul a fost lansat pe 7 noiembrie de EMI Classics. În ariile de pe “Homage to Maria Callas” Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato, în timp ce în “La Traviata”, soprana îl are alături pe tenorul James Valenti.

    de Mădălina Cerban

  • Spectacol de dans „Requiem. Nu ştii nimic despre mine”, cu Răzvan Mazilu

    “Requiem. Nu ştii nimic despre mine” este un spectacol de dans contemporan ce aduce la rampă povestea întâlnirii dintre doi dansatori care ajung să se descopere unul pe celălalt. “Requiem”, partitură muzicală semnată de Karl Jenkins, vorbeşte despre moarte, dar şi despre puterea de a renaşte. Spectacolul creează, în ultima instanţă, o punte între două lumi unice şi complexe, fiecare cu propria istorie încărcată de momente de cumpănă, dar şi de renaşteri miraculoase. După premiera de la Bucureşti, spectacolul va mai fi prezentat la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, Craiova (29 noiembrie), Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Sibiu (30 noiembrie), Opera Maghiară din Cluj (1 decembrie) şi Teatrul Naţional din Timişoara (3 decembrie).Toate fondurile obţinute că urmare a organizării spectacolelor vor fi direcţionate către Fondul de Asistenţă pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundaţia JTI (Japan Tobacco Inc.).

    de Oana Ghiţă

  • Gaudeamus transformă Romexpo într-un mall de cărţi

    Organizat cu o lună înaintea Crăciunului, Gaudeamus este un bun prilej pentru achiziţionarea de cadouri pentru cei dragi, dar şi un moment de vânătoare de noutăţi şi preţuri avantajoase din domeniul editorial. Printe recomandările de la ediţia de anul acesta a Târgului Gaudeamus se numără “Litera din scrisoarea misterioasă” de Alex. Leo Şerban şi “Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică” din seria de autor Herta Müller.
    Evenimentul este, pe de altă parte, şi un exerciţiu de disciplină pentru cumpărătorii de cărţi. Pentru a nu se pierde în oferta editorială, un vizitator inspirat ar trebui să vină de acasă cu portofelul plin, cu o listă cu titlurile pe care şi le doreşte, dar şi cu deja popularele trolere, pentru transportarea volumelor.

    de Oana Ghiţă

  • Aşadar, deficit bugetar zero. Şi creştere economică tot zero?

    Să îndeplinim doar criteriile de la Maastricht nu mai e suficient, spunea preşedintele Traian Băsescu săptămâna trecută, la televiziunea publică, pledând pentru limitarea deficitului bugetar la 1,9% din PIB la anul (2,3% calculat ESA) şi la zero în 2013, faţă de un plafon acceptat de cel mult 3% în zona euro.

    “Austeritatea bugetară constrânge creşterea economică, dar noi avem de optat între riscurile unui buget care nu stimulează creşterea economică şi riscul de a nu ne mai putea împrumuta ca să plătim salarii şi pensii”, a fost argumentul prezentat de preşedinte. Şi cu suplimentul că incapacitatea unui buget cu deficit aproape de zero de a stimula creşterea economică e relativă şi incertă, “pentru că plecăm de la realitatea că avem şi alte surse de creştere” (investiţiile private şi fondurile europene adică), în timp ce perspectiva urcării până la niveluri prohibitive a preţurilor la care se poate împrumuta România e deja certă.

    Un asemenea peisaj sumbru are rolul evident de a induce în partide, în companii şi în populaţie teama de a mai propune, respectiv de a mai cere majorări de salarii şi pensii sau stimulente fiscale ale creşterii (ne amintim aici de mânia prezidenţială recent exprimată contra “analiştilor cu ochi umezi care propun reducerea CAS”). De aici şi prima reacţie a analiştilor: “Considerăm că o ţintă de deficit bugetar sub 3% din PIB este mai curând ambiţioasă, în condiţiile presiunilor politice semnificative generate de alegerile din 2012”, este opinia Melaniei Hăncilă, economistul-şef al Volksbank România.

    Prognoza de toamnă a Comisiei Europene, publicată la 10 noiembrie, nu vede un deficit ESA mai mic de 3,7% din PIB în 2012 şi 2,9% în 2013, dacă nu se schimbă politicile actuale asumate de Guvern prin programul cu FMI şi UE (adică dacă nu se modifică nivelul principalelor taxe şi impozite): reducerea cheltuielilor, în special a subvenţiilor, reforma asistenţei sociale, reforma pensiilor, “tranziţia de la finanţarea internă a cheltuielilor de capital spre finanţarea lor din fonduri europene şi prioritizarea marelui număr de proiecte de investiţii existente”.

    Pe de altă parte, pentru ca arătarea acestei pisici să nu aibă efect negativ asupra aşteptărilor de creştere economică ale publicului şi deci să nu inhibe în continuare cererea internă şi încrederea în relansare, anunţul prezidenţial de restrângere a limitei de deficit a venit la pachet cu anunţul că economia a avut în trimestrul al treilea una dintre cele mai mari creşteri din UE faţă de anul anterior (4,4% în serie brută, 4,5% în serie ajustată), bazată pe performanţe surprinzător de bune în industrie (5,5%), agricultură (25%), turism (17%) şi chiar construcţii (7,2%).

    Această evoluţie s-ar pune deci frumos la baza estimării de creştere a PIB de 2,1% pentru 2012, înlăturând percepţia că Guvernul accentuează politicile prociclice, adică strânge şurubul exact când economia e mai ameninţată de criza din zona euro. În lipsa datelor oficiale de la Statistică, ce vor deveni publice abia la 6 decembrie, ne bazăm aşadar pe notiţele preşedintelui, dar şi pe comentariile analiştilor, luaţi prin surprindere de ritmul înalt al creşterii.

    “O asemenea rată de creştere aminteşte de vremurile dinainte de criză. Dar, cum ea s-a datorat în primul rând sectorului agricol, acest trimestru va fi probabil rememorat ca o întâmplare norocoasă”, comentează Vlad Muscalu, economist la ING Bank România, care estimează că anul se va încheia cu o creştere de 2,5%, ceea ce, prin acţiunea efectului de bază (faţă de un punct de plecare situat foarte jos, orice creştere apare mai mare, iar faţă de un punct de plecare puternic, orice creştere apare mai slabă), va diminua automat anvergura creşterii de la anul spre 1,1%.

    La fel gândeşte şi Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, care vede un bilanţ de creştere a PIB de 2,5% pentru 2011, ceea ce înseamnă automat o estimare mai redusă pentru 2012, în virtutea aceleiaşi logici. “Contribuţia mare a agriculturii la creşterea PIB în 2011, posibil de până la 1%, implică riscul unei contribuţii negative în 2012, din cauza efectului de bază. Mai mult, sunt semne clare ale unei încetiniri a activităţii economice pe pieţele externe, care vor avea ca efect o contribuţie mai mică la PIB din partea exporturilor nete, precum şi o redresare slabă a consumului şi a investiţiilor.”

    Eugen Şinca, economist al BCR, împărtăşeşte la rându-i viziunea prudentă: “Cererea externă mai redusă, programul ambiţios de consolidare fiscală şi efectul de bază din agricultură vor greva asupra perspectivelor de creştere din 2012”, care ar urma să se situeze undeva sub 1,5%, după un avans de peste 2% în anul în curs. Aceste prognoze coincid cu calculele BERD, care în octombrie a redus deja puternic estimarea de creştere pentru 2012, la 1,1%, de la 3,8% în luna iulie – în linie cu reducerea prognozei pentru toată Europa Centrală, de Sud-Est şi statele baltice.

    Întorcându-ne la buget, dintre toate ţările europene pentru care Comisia a publicat prognoza din noiembrie, excedent bugetar ESA ori deficit mai mic de 1% au numai Norvegia (excedent în jur de 11% în 2012-2013), Suedia (+0,7% în 2012 şi +0,9% în 2013), Elveţia (+0,3% în 2012 şi +0,4% în 2013), Finlanda şi Germania (-0,7% din PIB în 2013), Estonia (-0,8% în 2013), Luxemburg (-0,9% în 2013). Cât despre restul ţărilor est-europene, cel mai mic deficit estimat ar urma să-l aibă Bulgaria în 2013 (-1,3% din PIB). Să însemne că toate ţările cu deficite mai mari nu se vor mai putea împrumuta de pe pieţele financiare, vor ajunge incapabile să-şi refinanţeze datoriile existente şi să achite cheltuielile curente în sectorul public?

  • Cine sunt cei mai doriţi burlaci din lume? (GALERIE FOTO)

    Cei mai mulţi dintre aceştia au ajuns bogaţi şi celebri prin forţe proprii, însă sunt şi câteva cazuri în care averea şi renumele au fost moştenite din familie. În orice caz, profilul lor îi transformă în adevărate ţinte pentru doamnele care visează la avantajele unei vieţi alături de un iubit miliardar.

    SURSA: www.businessinsider.com