BusinessMagazin

Blog

  • TV-FONIA

    De la 1 ianuarie anul acesta, firele Romtelecom sunt la dispozitia competitorilor. Liberalizarea totala a pietei telecomunicatiilor nu va aduce insa tarife mai mici la telefonia fixa, ci internet mai ieftin si… surpriza: televiziune prin firele de cupru de la usa.

     

    Dupa un secol, cel mai mare operator de telecomunicatii din Romania este singur. Nu insa singur pe piata, cum a fost mult timp, ci singur impotriva tuturor celorlati competitori. Si, mai ales, impotriva tendintelor care prevestesc disparitia treptata a telefoniei fixe pentru persoanele fizice. Sau cel putin disparitia atractivitatii ei, ca afacere.

     

    Dupa o suta de ani, o companie care a facut regulile pietei trebuie sa se supuna regulilor impuse de ceilalti. De la 1 ianuarie anul acesta, ultimul pas al liberalizarii pietei de telefonie fixa din Romania i-a luat fostului monopolist ultimul, dar si cel mai de pret bun – firele de cupru care aduc vocea in casele oamenilor.

     

    Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a „rupt pisica“ cu o decizie pe care multi ar fi vrut-o luata inca de acum doi ani: liberalizarea buclei locale. Adica firul de cupru, cablul coaxial sau legatura fara fir prin care se livreaza utilizatorului final servicii de telefonie, Internet si date.

     

    Bucla locala reprezinta peste 50% din investitiile si costurile Romtelecom. Practic, firele de cupru care intra in casele abonatilor reprezinta activul numarul unu al celui mai important furnizor de telefonie fixa din Romania.

     

    Ce aduce nou pe piata aceasta decizie? In fond, acces la bucla locala exista chiar din momentul primului pas al liberalizarii pietei de telefonie fixa, adica de la 1 ianuarie 2003. Pe baza contractelor de interconectare, operatorii alternativi (gen Astral sau RDS) puteau oferi servicii de telefonie fixa chiar si clientilor care aveau in case doar fire de cupru ale Romtelecom.

     

    Pe baza unui contract de interconectare cu Romtelecom, furnizorul alternativ putea sa vanda servicii direct clientului Romtelecom. Bunaoara, acest sistem a functionat foarte bine cu cartelele pentru convorbiri internationale pe care abonatii Romtelecom le foloseau de acasa.

     

    Noutatea adusa de decizia ANRC consta in faptul ca de acum incolo, concurentii Romtelecom vor avea acces total sau partial la capacitatea de comunicatii a firelelor de cupru din casa sau firma utilizatorului. Inainte puteau „inchiria“ minute de convorbiri prin reteaua Romtelecom, in vreme ce acum pot dispune de intreaga capacitate a retelei terminale a furnizorului.

     

    Concret, pot folosi la maximum o retea a carei capacitate a fost pana acum subutilizata, prin furnizarea exclusiva a serviciilor de voce. Operatorii pot furniza noilor clienti pe langa voce, Internet si chiar programe de televiziune.

     

    Ce aduce nou decizia pentru o familie care a asteptat 20 de ani montarea unui post telefonic? Probabil ca nu mare lucru, spun operatorii telecom. In cazul in care potentialul client nu doreste si altceva decat telefonie fixa, el nu va fi atractiv pentru companiile de telecomunicatii. „Din telefonia fixa se fac bani buni in Romania doar in cazul clientilor companii. Nimeni nu s-a dus si nu se va duce in casa omului“, spune Roxana Patrascu, director Telefonie la Mediasat. Telefonia fixa pentru utilizatorii casnici nu mai e de mult o afacere nici in Romania. In doi ani de piata libera, statisticile Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor inregistreaza doar 200.000 de noi posturi telefonice. Si nu numai cele instalate de Romtelecom ci si noii clienti ai Astral Telecom, Atlas Telecom, RCS-RDS, Mediasat si altii. Numarul utilizatorilor liniilor de telefonie fixa se ridica la circa 4,5 milioane.

     

    Comparativ, sfarsitul lui 2004 consemna, potrivit acelorasi statistici, 10 milioane de clienti de telefonie mobila. In aceeasi perioada in care companiile furnizoare de linii fixe din Romania se imbogateau cu cei 200.000 de noi clienti, antenele GSM au reusit sa atraga aproape cinci milioane de noi utilizatori.

     

    Intr-un secol de existenta a telefoniei fixe, monopolul de stat din Romania nu a reusit sa acopere decat un sfert din populatie. Exista, evident, cauze istorice: inainte de ‘89 proiectarea noilor cladiri prevedea din start numai un numar limitat de linii telefonice de pana la 10% din viitorii beneficiari. Situatia a trenat multi ani dupa revolutie pana cand, la sfarsitul anilor ‘90, s-a petrecut revolutia GSM.

     

    In sapte ani de existenta, telefonia mobila a acoperit 48% din populatie, in conditiile in care tarifele pentru telefonia mobila au fost pana nu demult mult mai mari decat cele de telefonie fixa. Romtelecom va ramane in continuare „mama ranitilor“ pentru abonatii sociali, singurul furnizor de servicii mai ieftine de telefonie. Nu pentru ca ar vrea el, ci pentru ca asa a decis ANRC, care i-a interzis desfiintarea abonamentului social.

     

    Cei care vor acasa, pe langa voce si Internet de viteza, transmisii de date sau – de ce nu? – si televiziune in acelasi pachet, ar putea fi furati de la Romtelecom de oferta vreunui alt operator. „Astral Telecom are intentia sa patrunda pe pietele unde nu are infrastructura de acces“, spune Dinu Malacopol, directorul de Internet si Date al Astral.

     

    Astfel se deschide competitia si intre operatorii de cablu. Pana acum, clientii nu puteau opta pentru serviciile altei companii decat cea care avea retea in zona. Cablistii au motivat acesta situatie prin lipsa unei mase critice de abonati care sa justifice conectarea clientilor izolati la retea. Acum infrastructura de acces exista, pe firele Romtelecom, aproape in orice zona de interes. Dar cel mai mare potential pe care il deschide noua reglementare pentru companiile de telecomunicatii vine din zona transmisiei de date si a serviciilor de comunicatii destinate companiilor.

     

    „In prima faza, sunt vizati clientii – companii care aveau nevoie de servicii de date in banda larga, insa nu si le pot permite la tarifele actuale. De asemenea, potentiali clienti sunt si utilizatorii rezidentiali cu venituri mai ridicate“, explica Radu Tudorache, directorul directiei de reglementare economica a pietei din cadrul ANRC.

     

    Firele de cupru ale Romtelecom sunt un mediu foarte bun de acces la Internet de mare viteza, oportunitate nevalorificata suficient de fostul monopolist. „Business-ul principal si cresterea vor fi generate de Internetul de mare viteza“, spune Malacopol. Accesul la Internet in banda larga prin retelele Romtelecom ar putea fi „cu cateva ordine de marime mai ieftin decat cel furnizat acum de ISP-istii (furnizori de Internet – n.r.) consacrati“, adauga Tudorache.

     

    Cum se exlica acest lucru? Furnizorii alternativi pot gestiona propria retea sau retelele unor terti mai eficient decat o face Romtelecom, mai ales ca pe anumite tipuri de convorbiri folosesc tehnologie VoIP (voce prin Internet), mai putin costisitoare decat telefonia traditionala. In plus, concurentii Romtelecom sunt mai inovativi in ceea ce priveste crearea pachetelor de servicii. Nu in ultimul rand, noii intrati pe piata folosesc o politica de pret agresiva pentru a atrage clienti.

     

    De asemenea, liberalizarea e o oportunitate pentru furnizorii de televiziune prin cablu. Acestia vor avea ocazia sa isi completeze baza de abonati cu clienti din zone in care reteaua lor de cablu coaxial sau de fibra optica inca nu a patruns.

     

    Este de mirare, de altfel, faptul ca Romtelecom nu a valorificat pana acum aceasta oportunitate, intrucat bucla locala reprezenta principalul sau atu. Contactati sistematic, reprezentantii companiei nu au dorit sa comenteze, pana la inchiderea editiei, pentru acest articol.

     

    In orice caz, modificarile de pe piata vor afecta Romtelecom direct, intrucat concurentii sai se vor adresa tocmai clientilor cei mai importanti: companiile si abonatii rezidentiali cu venituri mari. Din cei peste patru milioane de clienti ai operatorului, 500.000 sunt companii, iar acestia aduc aproximativ 80% din venituri. Cu alte cuvinte, Romtelecom va ramane in brate cu clientii cu venituri mici (in special, pensionari) care vad telefonia fixa ca un serviciu social.

     

    Dar cum s-a ajuns pana aici? Care sunt cauzele pentru care Romtelecom se vede amenintat sa se multumeasca cu clientii captivi? Vor fugi companiile catre serviciile altor operatori? Vina nu apartine in intregime managementului Romtelecom. Romania se remarca printr-un exces impresionant de infrastructura de transport, retele de fibra optica. Conform estimarilor specialistilor, exista in acest moment peste 10 mii de kilometri de fibra optica la cele mai inalte standarde de calitate, ingropata in pamant dar care nu este valorificata de piata. Dinu Malacopol crede ca cel putin 95% din aceasta infrastructura nu este folosita.

     

    Marile firme de stat: CFR, Transelectrica, Societatea Nationala de Radiocomunicatii la care se adauga Romtelecom, RDS, Orange si Astral au fiecare propria infrastructura de fibra optica. Dupa liberalizarea de acum doi ani, intreaga industrie se astepta ca volumul traficului de date si de voce sa explodeze intr-o asemenea masura incat aceasta supracapacitate de transport sa genereze, in sfarsit, venituri.

    Acest lucru nu s-a intamplat. E ca si cum Romania ar fi construit cale ferata pentru trenuri de mare viteza fara sa aiba respectivele TGV-uri.

     

    Modelul liberalizarii pietei de telefonie fixa din Romania a fost destul de contestat. In loc sa se aiba in vedere nevoile utilizatorului final care vrea in esenta servicii mai bune la preturi mai mici, autoritatile au ales sa incurajeze concurenta la nivelul constructiei de retele redundante si sa inlature orice bariera de intrare pentru noii jucatori.

     

    In fine, desi scopul primar al liberalizarii a fost lichidarea monopolului si deschiderea pietei, efectul nedorit al modelului romanesc de liberalizare a fost acela ca monopolul Romtelecom a supravietuit de facto timp de doi ani. La acesta s-au mai adaugat si alti jucatori cu comportament, nu neaparat voit, monopolist. In fond, nu poti sa ai serviciu de telefonie sau de CaTV de la alt operator decat cel din zona.

     

    In Germania, o piata liberalizata in anii ‘90, toti furnizorii de servicii de voce si date folosesc infrastructura Deutsche Telekom. Fostul monopol s-a transformat intr-un soi de angrosist de capacitate pentru companii mai mici. Acestea, mai bine organizate si prin urmare mai competitive, dezvolta servicii mai bune pentru utilizatori, diferentiindu-se prin continut si pret.

     

    Banii incasati de Deutsche Telekom merg in imbunatatirea continua a retelei si nici unuia dintre zecile de furnizori de servicii nu-i trece prin cap sa-si faca propria retea. In acest fel, toata lumea stie incotro se indreapta industria, iar utilizatorului ii functioneaza Internetul si telefonul 99,99% din timp. La noi, dimpotriva. Fiecare operator important are o retea proprietara si investeste zeci de milioane in extinderea acesteia.

     

    „In faza de dezvoltare a business-ului, cand este inca piata de cucerit, are mai degraba sens sa construiesti retele, decat sa folosesti infrastructura altuia“, crede Dinu Malacopol de la Astral. Dar Yves Gauthier, directorul comercial al Orange Romania, este de parere ca modelul de concurenta in constructia de retele a fost indus mai degraba de politica Romtelecom.

     

    „Faptul ca astazi exista supracapacitate se datoreaza preturilor exagerate practicate de Romtelecom la inchirierea de linii. Exista, intr-adevar, prea multe retele fiindca liberalizarea nu a fost atent pregatita“, spune acesta. Gauthier crede ca „modelul german sau francez, acela de a concura pentru client nu pentru trafic era posibil daca Romtelecom ar fi scazut preturile pentru liniile inchiriate si tarifele pentru convorbirile internationale“.

     

    Orange a construit o retea de circa 2.000 km de fibra optica, care a costat aproximativ 30 de milioane de dolari, avand un grad de utilizare de circa 40% din care cea mai mare parte o reprezinta propriul trafic. In Romania, Internet de mare viteza (sau „broadband“) inseamna astazi cablu coaxial sau fibra optica. In tarile dezvoltate din Uniunea Europeana, broadband inseamna in covarsitoarea majoritate ADSL, o tehnologie care permite Internet de mare viteza si voce pe liniile existente ale fostelor monopoluri.

     

    Retelele de cartier, afaceri care au explodat in ultima vreme, vor fi amenintate serios de liberalizarea buclei locale. Dar numai in cazul in care operatorii si furnizorii de Internet vor veni cu oferte tentante ca pret dar si cu servicii si continut interesant, pe infrastructura Romtelecom.

     

    Din pricina deficitului de bucla locala si a preturilor exorbitante pentru Internetul de mare viteza, vecinii din bloc cumpara la comun un cont de acces la Internet care poate sa coste 40 de euro pe luna si il impart. In bloc si intre blocuri se tese un paienjenis de cabluri gri, din acelea care se pot observa in orice birou legand calculatoarele la retea. Asa se formeaza o uriasa retea a carui principal scop este asa-numitul „file-sharing“, in fapt o distributie ilegala de muzica si filme in format digital.

     

    „Aud tot mai des prostia spectaculoasa ca retelele de cartier sunt o solutie pentru deficitul de bucla locala“, apreciaza Dinu Malacopol de la Astral. „Nu vom intra in Europa cu incalcari flagrante ale legii dreptului de autor care ne sunt prezentate ca antreprenoriat laudabil.“

     

    In vreme ce firele de cupru ale Romtelecom sunt foarte tentante pentru furnizorii de Internet, si chiar de televiziune, operatorii de telefonie mobila spun „multumim, dar nu servim!“. „Orange Romania este un operator de telefonie mobila. Ca atare, noi utilizam cu precadere bucla locala radio (acces Internet si transmisie de date fara fir – n.r.). Orange nu concureaza cu Romtelecom in servicii de telefonie fixa“, sustine Dorin Odiatiu, International Business & Interconnection Manager al companiei.

     

    Nici celalalt operator mobil important nu se arata afectat de liberalizarea infrastructurii de acces. „Connex si-a creat propria infrastructura, nefiind dependent de bucla locala a Romtelecom. Pentru dezvoltarea pachetelor de servicii integrate, de pilda, folosim un sistem propriu“, spune Marian Velicu, vicepresedinte pentru Strategie, Reglementare si Afaceri Publice la Connex. „In aceste conditii, decizia ANRC nu ne afecteaza.“

     

    Politica romaneasca a liberalizarii a inlaturat toate barierele de intrare pentru potentialii jucatori pe piata. ANRC a eliberat de exemplu circa 38 de milioane de potentiale noi numere de telefon, fara nici o taxa oricui a depus o cerere scrisa. Cel mult 500 de mii dintre aceste numere sunt folosite.

     

    Daca pentru fiecare numar eliberat s-ar fi perceput ca taxa o suma cat de mica, manastirile, statiile de salvare si buticurile de cartier care apar pe lista ANRC ca furnizori de comunicatii electronice nu ar fi supraaglomerat inutil o piata si asa destul de fragmentata. Problema nu ar fi ca neavenitii incearca sa ia o cota minuscula de piata, pentru ca logica economiilor de scara este neiertatoare – cel mai mare supravietuieste si elimina concurenta -, ci faptul ca in acest fel se deterioreaza climatul investitional in industrie. In acest moment curba investitionala din industria romaneasca de comunicatii stagneaza.

     

    Cei doi mari operatori de telefonie mobila investesc fiecare circa 150-180 de milioane in fiecare an, cele doua mari firme de cablu au investit si ele, separat, circa 100 de milioane fiecare pentru a dezvolta un business de voce. Si totul se opreste aici. De la privatizarea Romtelecom, in conditii care ridica si azi semne de intrebare, nici un nou investitor strain nu s-a mai lasat atras de Romania, nu numai in zona serviciilor dar nici in sectorul producerii de echipamente.

     

    Cei doi mari producatori cu activitati in Romania, Alcatel si Siemens, au construit fabrici la Timisoara si Bucuresti in prima jumatate a deceniului trecut pentru ca au avut garantii guvernamentale ca vor putea face afaceri cu Romtelecom si ca investitia lor va fi intr-un fel sau altul protejata, desi nu privilegiata.

     

    Atunci cand statul roman a vandut Romtelecom catre OTE, una dintre conditii a fost tocmai conservarea monopolului pana in 2003, pentru ca noii actionari sa-si poata consolida pozitia, sa reorganizeze compania si sa poata face fata unui mediu concurential. La doi ani de zile de la dereglementare exista aproximativ 20.000 de abonati la serviciile de telefonie alternativa, circa 5.000 la Astral, 10.000 la RDS si pana in cinci mii la altii.

     

    A durat aproape un an pana cand cei doi mari operatori de cablu s-au interconectat cu Romtelecom si operatorii mobili. Transparenta si eficienta promise de liberalizare s-au poticnit mereu de hartogaraie. Pentru a nu stiu cata oara, in economia romaneasca, adevarul se afla iar pe undeva pe la mijloc. „Nu aveam cum sa liberalizam accesul la bucla locala fara sa avem inainte de toate acordurile de interconectare“, apreciaza Ion Smeeianu, presedintele ANRC. Bineinteles ca nu era cu putinta. Doar libe-ralizarea a adus peste 50 de companii furnizoare de telefonie fixa. Ba chiar e de mirare ca, in ciuda birocratiei, interconectarea a durat numai doi ani.

     

    Prin liberalizarea buclei locale se spera schimbarea acestor lucruri. Dar decizia ar putea veni prea tarziu, cand piata de telefonie fixa este deja formata. Amenintarea nu se mai numeste aparitia unei alternative pe segmentul de voce, ci telefonia mobila.

     

    Se mai naste o problema. Teama operatorilor alternativi este ca, fortat de imprejurari, Romtelecom ar putea reactiona dur. Dupa cum spune Roxana Patrascu de la Mediasat: „Te lupti cu fratele mai mare. Problema e sa fie competitia cinstita“.

  • CAT AR COSTA

    „Daca o cladire de genul Ministerului Agriculturii sau Palatului Victoria (foto) s-ar construi acum, tinand cont de arhitectura, de gradul ridicat de finisaj, inaltimea incaperilor sau grosimea zidurilor, metrul patrat construit ar costa circa 2.000 de euro“, spune Liviu Daschievici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). La 2.000 euro/metru patrat, cladirea Ministerului Agriculturii ar valora peste 8,5 milioane de dolari (fara plusul dat de valoarea istorica sau teren), fata de  25.000 de dolari, valoarea de inventar din acte. 

  • O Europa cu doua viteze

    Patronii europeni nu mai au timp sa astepte pana cand politicienii se vor hotari sa schimbe rigida legislatie a muncii din Uniune si politica fiscala.

     

    In ultimul timp, scrie Business Week, s-a inregistrat o tendinta mai putin mediatizata, aceea de divizare a Europei dupa un criteriu nou, intre varful economic reprezentat de multinationale si restul economiei, care se lupta permanent cu birocratia si ineficienta. Produsul Intern Brut al Europei a crescut in 2004 cu 1,8% si nu da semne de avant pentru anul care tocmai a inceput. Cu toate acestea, marile corporatii europene au inregistrat cresteri insemnate ale profiturilor, mai ales prin transferul de locuri de munca in strainatate si prin reorientarea catre pietele emergente si catre Statele Unite.

     

    Marile corporatii au consemnat profituri record in 2004: in urma unui studiu intreprins de banca de investitii Morgan Stanley a reiesit ca 42% dintre companiile europene au raportat castiguri peste asteptari in cel de-al treilea trimestru al anului trecut si numai 6% au fost dezamagite de rezultatele obtinute. Accelerarea ritmului investitiilor in strainatate in ultima perioada are mai multe explicatii.

     

    Cresterea puternica a euro a incurajat marile companii sa produca in strainatate, pe de o parte pentru a micsora costurile de productie, iar pe de alta pentru a sta departe de fluctuatiile valutare. In acelasi timp, recenta expansiune a Uniunii Europene, in urma careia au fost incluse in clubul comunitar o mare parte a tarilor est-europene, a creat o zona naturala a taxelor mici si a locurilor de munca ieftine in interiorul UE.

     

    Patronii europeni nu mai au timp sa astepte pana cand politicienii se vor hotari sa schimbe rigida legislatie a muncii din Uniune si politica fiscala, intr-un sens care sa-i avantajeze. Sunt si unele voci care cred ca aceasta miscare de externalizare continua din partea marilor companii nu va ramane fara urmari, fiind posibila o destabilizare a economiei UE. Insa, pe termen scurt, toti analistii recunosc ca firmele europene trebuie sa actioneze pentru a putea supravietui si pentru a obtine profit.

  • AVEREA ROMANIEI

    Daca si-ar pune la bataie jumatate din avere, Bill Gates ar putea cumpara averea publica  a statului roman la valoare de inventar. Circa 20 de miliarde de dolari: atat se obtine insumand cifrele de pe cele 11.734 de pagini ce reprezinta „declaratia de avere“ a statului roman.

    Am descoperit cea mai mare avere din tara. Proprietarul e cunoscut tuturor, foarte discret la acest capitol, neglijent chiar cu proprietatile sale. Valoarea tuturor proprietatilor sale, asa cum singur si le-a inventariat, depaseste 20 de miliarde de dolari: daca s-ar califica pentru topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, ar ocupa locul al saselea.  Insa cea mai mare avere din Romania ar putea castiga unu-doua zerouri, daca ar fi inventariata mai responsabil: domeniul public al statului roman e, acum, o comoara lasata in paragina. Ai sentimentul, rasfoind miile de pagini in care e inventariata avutia statului roman, ca rascolesti podul unei case uitate de lume in care s-au inghesuit, in timp, si lucruri valoroase, si obiecte bune doar de aruncat. 

    Declaratia de avere a Romaniei, care poate fi gasita pe site-ul Ministerului Finantelor, la capitolul „informatii publice“, se intinde pe 11.734 pagini – cam 23 de topuri de coli A4 – si a fost intocmita de ministere si institutii ale statului, multe valori nemaifiind reactualizate de decenii.

    Cel care are rabdare sa insumeze nesfarsitele siruri de cifre, asa cum au fost ele comunicate de ministere si de institutiile care gospodaresc patrimoniul statului, obtine valoarea de inventar a statului roman: 686.195 de miliarde de lei, adica 20,182 miliarde de dolari, la un curs mediu de referinta de 34.000 de lei/dolar. 

    „20 de miliarde de dolari? Este ca si cum ai vorbi de 500.000 de lei in buzunarul lui Saguna!“, a exclamat presedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Saguna, cand BUSINESS Magazin i-a pomenit de valoare. La fel de surprinsi s-au aratat si alti demnitari intrebati despre acest subiect. In plus, se pare ca nici unul dintre oficialii de rang inalt nu pare sa se fi interesat vreodata de valoarea de inventar a statului roman.

    Daca facem o comparatie cu fruntasii topului Forbes al celor mai bogati oameni din lume, statul roman nu sta prost: cu 20 de miliarde de dolari, s-ar situa pe locul al saselea. Dar trebuie luat in calcul faptul ca in cazul acestora vorbim de companii si lanturi de magazine. Nu de state intregi.

    Atat Constitutia, cat si Legea 213/1998 definesc domeniul public, care cuprinde deopotriva bogatii ale subsolului, infrastructura, terenuri, cladiri, opere de arta. Listele pomenite mai includ si o suma uluitoare de baraci metalice, motoare electrice, pompe si alte masinarii, incluse de functionari zelosi, care nu fac decat sa incurce lucrurile: sunt supuse uzurii si, in mod normal, nu au nimic in comun cu definitiile din lege.

      Patrimoniul public e administrat de patruzeci de institutii ale statului: ministerele si o serie de agentii guvernamentale, la care se adauga Administratia Prezidentiala, Senatul, Camera Deputatilor, Societatea Romana de Televiziune si Radioul national. Pentru ca regimul sau juridic este strict, bunurile neputand fi vandute, supuse executarii silite sau constituite drept garantii, patrimoniul public insumeaza, in majoritatea cazurilor, valoarea de inventar a activelor din momentul in care au fost terminate lucrarile sau din cel in care au fost achizitionate. 

    Valoarea zacamintelor naturale este, de exemplu, de zero lei. Logic. Resursele sunt greu, daca nu chiar imposibil de evaluat. Mai putin logice par valorile de inventar ale unor bunuri evaluabile. In administrarea Rezervei de Stat exista cladiri de 500 de lei ori picturi de 415 lei. Sau chiar zero lei, ca in cazul valorii de inventar a Palatului Parlamentului, fosta Casa a Poporului. O evaluare exista totusi pentru Casa Poporului, insa aceasta se regaseste in hotararea de guvern care trece imobilul in administrarea Camerei: 19 miliarde de lei – cu precizarea ca leii in cauza sunt cei dinainte de 1989.

    Lista valorilor de inventar ridicol de mici continua: locul de odihna a presedintelui, Complexul Scrovistea (patru vile, club bazin, corpul de garda, popicarie, crama, sectii de productie, crescatorie de fazani plus padurea si terenul aferent) valoreaza 30 de miliarde de lei (mai putin de un milion de dolari), Palatul Victoria, sediul Guvernului, nu depaseste 4 miliarde de lei (circa 120.000 dolari) iar Opera Nationala este cotata la 7,7 miliarde lei (225.000 dolari). Mai modesta, casa din Ipotesti, judetul Botosani, care adaposteste muzeul Mihai Eminescu e pretuita la 822.700 de lei. Mai departe, cabina portarului din strada Pangratti a Televiziunii nationale se dovedeste a fi, „pe inventar“, de trei ori mai scumpa decat turnul ce adaposteste corpul redactional (415 milioane de lei turnul, 1,3 miliarde de lei cabina portarului). Diferenta se datoreaza, fireste, perioadelor diferite in care cladirile au fost construite.

    Contrastele se pastreaza si la capitolul operelor de arta din diferitele locatii administrate de reprezentantii statului. Complexul de odihna de la Neptun adaposteste un peisaj al impresionistului francez Claude Monet (descrierea de inventar este „PEISAJ – CLAUDE MONET, camp cu maci si personaje, in fundal pomi si casa, semnat stanga jos CLAUDE MONET, dim. 61 x 46 cm“), cumparat in 1986 si avand o valoare de inventar de 300.000 de lei. Un „Ciobanas“ de Nicolae Grigorescu, aflat tot la Neptun, e pretuit la 300 de milioane de lei, iar valoarea de inventar maxima pe care o atinge o pictura de Grigorescu e de 800 de milioane de lei. Exista si opere ale altor pictori romani cunoscuti inventariate la sume care starnesc zambete. Un peisaj de Octav Bancila, de exemplu, aflat in prezent la Cotroceni, are o valoare de inventar de numai 415 lei.

    „Obiectele din patrimoniu nu sunt pretuite la valoarea reala“, spune Adriana Suta, director al departamentului din Ministerul Finantelor care se ocupa de patrimoniul public al statului. „Valoarea reala o pot determina numai expertii, dar acestia lucreaza pe bani multi“. Adriana Suta conduce un departament format din doar cinci angajati, iar lista sarcinilor e mare, astfel incat patrimoniul, sector mai lipsit de dinamism, pierde teren, inevitabil, in fata arieratelor de exemplu. „Chiar si publicarea datelor a fost o problema. Monitorul Oficial a spus ca asa ceva e imposibil de publicat, din cauza dimensiunii documentelor, asa ca am recurs la publicarea pe Internet“, adauga Adriana Suta.  

    „Casa Vernescu la 6 milioane de lei? Sta bine! Prin prisma unui simbolism acoperitor, subevaluarea patrimoniului poate fi privita ca o ramasita a «grelei mosteniri» a comunismului“, spune Ioan Opris, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor. Oficialul crede ca practica finantistilor comunisti care foloseau in exces sumele simbolice pentru a pretui bunurile statului s-a perpetuat si pentru ca demnitarii de dupa revolutie nu au acceptat ideea ca bunurile statului si creatiile artistice pot fi tratate ca o marfa cu valoare de piata, ce trebuie protejata corespunzator. 

    Se pune intrebarea: sunt bunurile statului asigurate? Cea mai mare parte nu. Exista, insa, si exceptii: cladirea Ateneului Roman, de exemplu, este asigurata pentru 20 de milioane de euro, desi are o valoare de inventar de doar 5 milioane de lei. Suma a fost agreata si nu reprezinta o valoare de inlocuire, care ar trebui sa cuantifice aspecte arhitectonice, culturale sau de traditii. De precizat si faptul ca prima a fost de cateva zeci de mii de euro si a fost suportata de asigurator, Allianz-Tiriac, iar contractul, care a fost incheiat pe un an, expira anul viitor in februarie si exista posibilitatea si speranta de a-l prelungi. Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) mai are asigurate alte sase cladiri. 

    „A fost o problema financiara, dar si de inertie. In prezent suntem in discutii cu mai multe societati, am primit oferte si intentionam sa alocam, in bugetul de anul viitor al regiei, sume consistente pentru asigurari“, explica Mihail Stanculescu, directorul RA APPS.

    Ideea avansata de Ioan Opris, ca bunurile statului n-au fost tratate ca o marfa cu valoare de piata, nu se verifica in intregime. Pentru ca statul scoate, totusi, si bani din bunurile sale. Agentia Nationala a Resurselor Minerale, care administreaza bogatiile subsolului, a obtinut in acest an, pentru buget, din concesionarea zacamintelor de petrol, gaze, minerale si minereuri, 6.000 de miliarde de lei (176 de milioane de dolari). „La suma se adauga si veniturile indirecte platite de agentii economici care folosesc sistemele de transport ale gazelor naturale si petrolului, si care platesc taxe si impozite pentru serviciile prestate“, spune Maria Iuliana Stratulat, presedintele agentiei. 

    Entitatile din subordinea Ministerului Agriculturii realizeaza o cifra de afaceri anuala de peste 9.000 de miliarde de lei (265 de milioane de dolari), din redeventele incasate pentru folosirea terenurilor agricole sau valorificarea padurilor. Veniturile realizate de muzee, case memoriale sau de alte obiective culturale sunt mai greu de cuantificat, dar relevante sunt, totusi, cele 18 miliarde de lei care reprezinta castigul anual al Muzeului Peles. Cum relevanta este si cifra de afaceri a RA APPS, obtinuta din valorificarea atat a bunurilor din domeniul public, cat si a celor din domeniul privat al statului, de 2.000 de miliarde de lei (58,8 milioane de dolari) anul trecut si de 1.330 de miliarde de lei (39,11 milioane de dolari) in primul semestru al acestui an. 

    In privinta actualizarii valorilor, impusa pentru o parte din bunurile statului de cateva acte normative, reactiile sunt impartite: regia protocolului de stat a tocmit experti si a facut-o; restul, cei mai multi, se plang: Finantele ca nu au ingineri sau experti in arta, Cultura ca nu are economisti si ceilalti ca n-au nici de unele. Unii, mai putini, sunt in plin proces de reevaluare, asa ca valoarea domeniului public s-ar putea majora la anul.

    O ultima problema. Dupa 11.734 de pagini cu tabele adunate de BUSINESS Magazin timp de doua saptamani pentru a ajunge la valoarea finala de inventar a Romaniei si dupa inca o saptamana de intalniri cu reprezentanti ai autoritatilor, o intrebare elementara nu si-a gasit inca raspunsul. Daca un Vidoq autohton ar trece de sistemele de securitate si ar subtiliza, sa spunem, Monet-ul de la Neptun, ce ar pierde statul? 300 de mii de lei sau cateva sute de mii de dolari?

  • CELE MAI IEFTINE ABONAMENTE PENTRU PERSOANE FIZICE

     

     

    Romtelecom

    RDS

    Astral

    abonament lunar

    3,5 €

    3 €

    5 $

    minute incluse

    0

    500 in retea, 50 cu Romtelecom

    60 in retea

    tarife (minim/maxim)

    0,029/0,14 eurocenti

    0,01/0,11 eurocenti

    0,02/0,12 centi USD

     

    Sursa: companiile

  • Scrisoare de intentie

    Lansarea Ziarului Financiar, acum 6 ani, a parut la vremea respectiva o initiativa prea curajoasa. Acum, avem cel mai bun cotidian financiar din Romania. Vom face si cea mai buna revista saptamanala de business.

    „Proprietar al unui atelier auto in Manhattan, George Manson nu s-ar fi gandit niciodata ca o decizie luata la Tokyo de seful Toyota ii va schimba radical viata…“ Nu este inceputul unui roman ci al unui stil editorial care a modificat esential aspectul presei financiare internationale, in urma cu doua decenii.

    Stilul, care apropie cititorii fara apetit pentru termeni economici de presa de business, a fost asumat pentru prima data in stirile despre afaceri de Wall Street Journal iar rezultatul nu are nevoie de comentarii. Desi ziar financiar, WSJ a fost pentru multi ani cotidianul cu cel mai mare tiraj din Statele Unite, pozitie pe care a pierdut-o abia de curand in favoarea unui ziar generalist – USA Today.

    Considerat curajos la vremea respectiva, pariul WSJ a fost castigator in totalitate pentru ca a reusit sa apropie publicul larg de stirile financiare, fara a deranja cu noul stil cititorii traditionali: investitorii si bancherii de pe Wall Street.

    La inceputul anilor ‘30 ai secolului trecut, despre bursa din New York scriau doua ziare americane. Numele celui de-al doilea nu si-l mai aminteste nimeni. WSJ a rezistat, pentru ca a explicat.

    Umanizarea stirilor financiare s-a propagat rapid in toata presa vestica si rezista in continuare, pe masura ce salariatii s-au transformat, direct sau prin intermediul fondurilor de pensii, in investitori. Este un statut de care nu suntem departe nici noi, romanii. Iar pariul de tipul WSJ si-l va asuma in Romania, respectand proportiile, BUSINESS Magazin. 

    Vom incerca sa facem prin intermediul revistei ceea ce nu am reusit decat in mica masura, din lipsa de timp si spatiu, in Ziarul Financiar. Adica sa explicam simplu, intr-un limbaj direct, modul in care banii circula, iar afacerile de cele mai diverse tipuri, aparent complicate, au un foarte important numitor comun: oamenii. Fie ca sunt manageri, antreprenori, salariati sau doar consumatori. Dorim ca revista sa reprezinte pentru cititorii ei cel mai rapid vehicul de conectare la tendinte care deja nu mai pot fi separate clasic, intre „interne“ si „internationale“. Nu vom pierde nici ocazia de a diseca, pe rand, aproape fiecare sector al afacerilor romanesti, pentru a analiza prezentul si a incerca sa estimam, alaturi de cei implicati, care este viitorul.

    Tot in urma cu cateva zeci de ani, WSJ a mai sesizat ceva important. Ca granita dintre afaceri si timpul liber se subtiaza treptat si ca presa financiara nu poate sa insemne doar companii si burse. La fel de importante pentru mediul de business au devenit modalitatile de eliberare a stresului, arta, cartile sau sportul. Pe scurt, calitatea vietii, care isi va gasi de asemenea loc in paginile BUSINESS Magazin.

    Si pentru ca o scrisoare de intentie trebuie sa contina si o promisiune ferma, a noastra va fi pentru calitate: a informatiilor, a opiniilor, a aspectului grafic. Ca produs ce extinde considerabil aria de informatii si analize a Ziarului Financiar, BUSINESS Magazin va prelua si profesionalismul si pertinenta care au impus ziarul pe piata romaneasca. Dar, mai ales, va prelua spiritul de invingator: am facut cel mai bun cotidian financiar din Romania, vom face si cea mai buna revista saptamanala de business.

  • O altfel de cota unica

    Cum ar putea fi eliminata supraimpozitarea veniturilor din munca: cota unica de impozitare sa includa si contributiile sociale

    Este deja acceptata ideea ca sistemul fiscal actual trebuie reformat, in ciuda diferentelor de opinie asupra modului de realizare a reformei. In acest context, se poate observa ca exista doua aspecte ale fiscalitatii care sunt tratate cu superficialitate in programele electorale: supraimpozitarea muncii si arieratele. Daca in cazul arieratelor exista o solutie – amnistia fiscala – ale carei implicatii (morale) au potential exploziv pentru alegatori, solutiile propuse pentru eliminarea supraimpozitarii muncii nu par a fi suficient de eficiente. 

    Politica reducerii treptate a impunerii promovata de social-democrati nu a determinat o reducere a muncii la negru (sau gri), ceea ce a determinat un deficit cronic al bugetului asigurarilor sociale. Pe de alta parte, nici cota unica de impunere nu prezinta o prea mare atractivitate pentru cei mai multi dintre salariati (acestia o vor respinge, fara nici o indoiala, daca nu vor avea un beneficiu material, direct si imediat).

    Orice schema de reducere a impozitarii fortei de munca trebuie sa ia in considerare faptul ca supraimpozitarea muncii provine din multitudinea de contributii sociale pe care le platesc persoanele salariate si angajatorii acestora. De asemenea, este evident ca sistemul de asigurari sociale este destinat (si util) in primul rand persoanelor care obtin venituri mici si medii, in cazul carora se inregistreaza incidenta cea mai mare a muncii la negru. 

    Persoanele cu venituri mari au posibilitatea de a evita plata contributiilor sociale, pe care le considera un impozit in plus deoarece apeleaza arareori la serviciile publice finantate din contributiile platite. Practic, persoanele cu venituri mari prefera economisirea privata (pensii private, asigurari private de sanatate, investitii etc.).

    Aceste situatii de fapt conduc la concluzia ca eliminarea supraimpozitarii veniturilor ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele obiective:

    – persoanele cu venituri mici si medii trebuie sa contribuie in primul rand la sistemele de asigurari sociale, sanatate si somaj si foarte putin sau deloc la bugetul de stat;

    – persoanele cu venituri mari ar trebui sa contribuie in primul rand la bugetul de stat si mai putin (plafonat) la sistemele de asigurari sociale, somaj si sanatate;

    – munca la negru poate fi combatuta mai usor daca nu este un fenomen de masa. Impozitarea redusa a salariilor mici duce la reducerea tentatiei de a utiliza munca la negru.

    Pornind de la aceste obiective, poate fi utilizat un sistem de impozitare a veniturilor salariale ale persoanelor fizice cu o cota unica de 30% cu urmatoarele caracteristici (vezi si tabel):

    a) Impozitare in doua transe de impunere:

    – transa aplicabila veniturilor mici si medii – pana la trei salarii medii brute pe economie: 30% (17% contributii sociale si 13% impozit pe venit), cu mentinerea deducerilor personale actuale;
    – transa aplicabila veniturilor mari: 30% (numai impozit pe venit).

    b) Cota contributiilor platite de angajator va fi de 17%, care va merge la fondul de pensii, baza de impunere fiind plafonata la nivelul a trei salarii medii pe economie (eliminarea cotei de 3% la somaj si a contributiei angajatorului la asigurarile publice de sanatate de 7% este justificata de faptul ca aceste bugete inregistreaza excedent in 2004, desi marile companii de stat nu platesc aceste contributii).

    c) Reducerea/eliminarea treptata a ajutoarelor sociale platite de la bugetul de stat si preluarea acestora prin sisteme de asigurari private cu caracter facultativ sau de catre angajatori, dupa caz.

    Este evident ca schema de mai sus prezinta aceleasi avantaje pe care le propun programele electorale ale fortelor politice dominante din Romania: relaxare fiscala, stimularea (fiscala) a ocuparii fortei de munca, protectie sociala pentru persoanele cele mai expuse (pensionari), o cota de impunere echitabila – 30% – care permite pastrarea in buna masura a echilibrului bugetar.

  • Bancnota de un baril

    Cu cinci ani in urma unii se temeau ca barilul de petrol va ajunge 5 dolari. Acum pretul s-a inzecit, iar pietele sunt asaltate de temeri.

    Pretul petrolului a depasit marti, 28 septembrie, pragul psihologic de 50 de dolari pentru un baril. O ironie fina, proprie numai intamplarii, a facut ca tot in acea marti Rezerva Federala a Statelor Unite sa lanseze o noua bancnota de 50 de dolari. Astfel incat figura redesenata in tonuri pastelate de verde a presedintelui Grant va ramane o buna perioada de timp legata de negrul brut al titeiului, indiferent de evolutia ulterioara a preturilor.  Probabil ca oficialii Fed care au folosit primii, in mod simbolic, noua bancnota la cheltuieli nu s-au gandit la legatura dintre cele doua evenimente. Si, intorsi in birourile bancii, au uitat repede de bancnota, confruntati cu vestile deloc incurajatoare legate de evolutia pretului petrolului. 

    Un amalgam format din rebeli nigerieni, furtuni tropicale, conducte sabotate in Irak si procesul miliardarului rus Hodorkovski, amestecat in rezervoarele rezervelor americane, asezonat cu neputinta OPEC de a mai influenta piata si cu cresterea majora a nevoii chinezesti de energie a incins anul acesta pretul petrolului, care s-a majorat la New York cu peste 50 de procente. 

    Cei 50 de dolari pentru un baril de petrol par o multime de bani… si chiar sunt. Dar nu trebuie uitat ca lumea a mai trait astfel de evenimente, in perioada celor doua crize majore ale petrolului, adica in 1973 – 1974 si la inceputul anilor ‘80. In acest ultim caz petrolul si-a atins chiar maximul istoric, pentru ca in termeni reali atunci barilul a costat peste 80 de dolari. In prezent, unii analisti pluseaza, uneori chiar si numai pentru a iesi in evidenta, anticipand un nivel al pretului de 100 de dolari pentru un baril de titei. Dar drumul de la 50 la 80 sau chiar 100 de dolari se poate dovedi prea anevoios chiar si pentru niste traderi lipsiti de scupule. 

    Efecte? Majoritatea scenariilor sunt apocaliptice…. In mod cert, daca actualele preturi se vor mentine, economia mondiala va intra in recesiune. O spune chiar Purnomo Yusgiantoro, seful OPEC. 

    Costuri mai mari pentru toate industriile, un soc care va face KO multe din cele mai mari linii aeriene ale lumii, profituri mai mici pentru companii, scaderi ale economiilor populatiei, cresteri ale preturilor carburantilor auto si cheltuieli mai mari cu incalzirea.  Totusi, declaratii linistitoare vin din partea unor oficiali europeni, increzatori in steaua in urcare a euro, care cred ca economia mondiala va rezista socului.

    Daca e sa pastram tonul prapastios, omenirea merge in prezent cu rezervorul aproape gol: in lume se foloseste cam de sase ori mai mult titei decat se descopera, iar marile companii se lupta pentru ceea ce a mai ramas. 

    Cel mai relevant exemplu este recenta preluare a unui pachet de actiuni de la LukOil de catre ConocoPhilips. Numai 90 de secunde au fost suficiente rusilor sa finalizeze cea mai mare licitatie de privatizare din istoria tarii: 2 miliarde de dolari pentru nici 8% din actiunile LukOil, companie care reprezinta 2,1% din productia mondiala si care detine 1,5% din rezervele planetare.

    Si acesta este numai un capitol al povestii petrolului rus, care mai include negocieri purtate de ExxonMobil si Chevron Texaco pentru actiuni la  Iukos, investitii sud-coreene de 3,5 miliarde de dolari sau preluarea de catre francezii de la Total a unui sfert din cel mai mare producator privat de gaze, Novatek. Totul numai in ultima luna. 

    Pentru Romania, socul petrolier din 2004 are si bune si rele. 

    Daca actualul nivel al preturilor se va mentine, petrolistii romani vor repeta scenariul binecunoscut al majorarilor de preturi, cu toate ca aici trebuie tinut cont si de faptul ca titeiul rusesc, preferat de rafinariile din Romania, este ceva mai putin sensibil decat cel tranzactionat la Londra sau New York. 

    Pe de alta parte, paradoxal, un pret la cote inalte si o economie mondiala in deriva s-ar putea dovedi de bun augur pentru investitiile straine pe care le-ar atrage o Romanie ce se mentine inca ferita de socurile majore de pe piata.

  • Petrol si conflicte

    PETROL SI CONFLICTE


    1941 – La baza atacului de la Pearl Harbour a stat si decizia americana de a limita livrarile de titei catre Japonia. 
    1953 – Interesele petroliere ale SUA si Marii Britanii au „netezit“ calea catre preluarea conducerii Iranului, prin lovitura de stat, de catre Reza Pahlavi. Principalul pacat al predecesorului acestuia a fost nationalizarea companiei Anglo Iranian. 
    1991 – Razboiul din Golf. Comentariile sunt de prisos. 
    2004 – Interventia americana in Irak. Si aici comentariile sunt de prisos.


    EFECTE

    • Cresterea pretului carburantilor auto
    • Costuri mai mari pentru liniile aeriene
    • Cheltuieli mai mari pentru companii
    • Incetinirea cresterii economice mondiale
    • Reducerea cheltuielilor de consum
    • Scaderea economiilor populatiei si a depozitelor bancare

  • Emotii electorale

    Efectul benefic al lacrimilor lui Traian Basescu asupra electoratului a fost anulat dupa nici 24 de ore tot de primarul general al Bucurestiului, care a raspuns cu duritate valului de speculatii referitoare la starea sanatatii lui Theodor Stolojan

    Va voi dezvalui un mic secret profesional. O reteta simpla de a salva un articol slab este miza pe latura emotionala. Adica, daca nu prea ai continut, mai poti lucra la scriitura, la titlu, la introducere sau la incheiere. Se mai „baga“, astfel, putin „sentiment“, putin „hormon“ – fara a afecta acuratetea informatiei, ci numai stilul. Acesta e un mic „adevar de dincolo de cititori“, pe care – de azi inainte – il stiti si dumneavoastra.

    Cu o situatie oarecum similara se confrunta romanii in aceste zile, asistand la spectacolul emotiilor oferit de retragerea-surpriza a lui Theodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni. Lacrimile presedintelui PD, Traian Basescu, varsate la o ora de maxima audienta, au impresionat atat electoratul Aliantei, cat si o buna parte din cel al PSD. Cum sa nu fii miscat? Un lider consacrat ca fiind un tip jovial, glumet, amuzant, un barbat dintr-o bucata, isi dezvaluie, brusc, o alta fata: trista, usor patetica, dar profund umana. Succes garantat!

    Insa, din pacate pentru Alianta, efectul benefic al lacrimilor lui Basescu a fost anulat a doua zi. Paradoxal, tot de primarul general al Bucurestiului, care a simtit nevoia sa le faca un serviciu inamicilor Aliantei si sa contracareze dur valul speculatiilor referitoare la starea precara a sanatatii lui Stolojan, spunand ca fostul co-presedinte al Aliantei D.A. nu are nevoie de nici o operatie, ci doar de repaus „intr-un loc linistit, in natura“.

    Discutia s-a mutat, astfel, de la subiectul „sanatate fizica“, la cel legat de starea psihica a liderului PNL. Practic, Basescu nu a facut altceva decat sa ia miza din teritoriul compasiunii umane (domeniu emotional profitabil din punct de vedere electoral) si sa o duca intr-o cu totul alta zona, plina de pericole: aceea a ingrijorarii, a incertitudinilor, a acuzatiilor si a suspiciunilor de tot felul.

    Indiferent din ce unghi l-am privi, demersul solitar al lui Basescu – evident, facut „la nervi“ si fara prea multe consultari cu partenerii de Alianta – e fundamental gresit.

    1) Daca Stolojan este, intr-adevar, grav bolnav, presedintele PD va pierde, caci va aparea drept mincinos cand se va afla clar de ce anume sufera Stolojan si cat de grava este boala sa.

    2) Daca Stolojan nu este atat de bolnav cum s-a speculat abundent, ci doar deprimat. Opozitia are de pierdut din nou: alimenteaza ideea (draga PSD-ului) ca este in criza acuta de lideri si ca a propus un candidat labil psihic, care nu ar fi putut duce la bun sfarsit un mandat prezidential. Dar santajul, presiunile, amenintarile voalate sau directe sunt, din pacate, obisnuite in politica. Poti, oare, ca lider politic matur, sa te astepti ca toata lumea sa joace cinstit – mai ales in campania electorala?!

    3) Daca Stolojan nu este nici atat de bolnav fizic si nici atat de extenuat psihic pe cat se spune, cu ce este santajat el? Ce fapta, ce episod din trecut te poate determina sa renunti la candidatura pentru functia suprema in stat, intr-un moment atat de important? Sambata, in timp ce Basescu plangea in direct, parand extrem de sincer in exprimarea deschisa a sentimentelor sale, la Acasa TV se derula primul episod din „prima telenovela romaneasca“. Ambele evenimente, puternic incarcate emotional si difuzate aproape simultan, au obtinut audiente-record. Semn ca miza pe emotie este o strategie castigatoare. Atat in politica, cat si in mass-media. 

    Dar sa nu ne emotionam in exces! Nu de alta dar, altminteri, s-ar putea ca intreaga Romanie sa aiba nevoie, in curand, de un foarte lung repaus. In mijlocul naturii.