Blog

  • PROTESTE LA OLTCHIM: Peste o sută de angajaţi, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai

     Potrivit reprezentanţilor sindicali, oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pentru luna mai, vineri urmând să le fie achitată doar jumătate din suma aferentă acestei perioade.

    “Sunt peste o sută de salariaţi care protestează, după ce au aflat că mâine vor primi doar 50 la sută din suma aferentă lunii mai, aceasta este motivarea pentru faptul că aceşti oameni au ales să protesteze în faţa pavilionului administrativ al societăţii”, a declarat liderul Sindicatului Victoria din cadrul Oltchim, Corneliu Cernev.

    Salariaţii strigă “Hoţii” şi “Demisia”, iar la protest sunt aşteptaţi să participe şi persoane care au fost disponibilizate de la Oltchim în luna iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RECENSĂMÂNT 2011, DATE FINALE: Câţi maghiari şi romi sunt în România

     Informaţia privind etnia a fost disponibilă pentru 18.884.000 de persoane, din totalul populaţiei stabile a României la 20 octombrie 2011, de 20.121.641 de persoane, au anunţat joi reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică.

    La Recensământul din 2011 s-au declarat români 16.792.900 de persoane, reprezentând 88,9%.

    Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.227.600 de persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 621.600 de persoane (3,3%).

    Faţă de recensământul din anul 2002 s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă, de la 2,5% la 3,3% şi o descreştere a ponderii populaţiei de etnie germană, de la 0,28% la 0,20%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BIOGRAFIE: Mohammed ElBaradei, “vocea” opoziţiei egiptene

     Fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), cunoscut ca o persoană integră şi austeră, el este de acum “vocea” Frontului 30 iunie care reuneşte cele mai importante partide şi mişcări ostile preşedintelui islamist Mohamed Morsi, înlăturat de la putere, miercuri, de armată.

    Frontul i-a încredinţat marţi responsabilitatea de a “asigura punerea în executare a revendicărilor poporului egiptean şi pregătirea unui scenariu care urmăreşte realizarea unei foi de parcurs (a opoziţiei) pentru o tranziţie politică”.

    Miercuri, el a declarat că foaia de parcurs prezentată de armată “răspunde revendicărilor poporului”, după ce s-a întâlnit în cursul zilei cu şeful instituţiei militare, generalul Abdel Fattah al-Sissi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi

     Duminică, 30 iunie

    – La îndemnul mişcării Tamarrod (rebeliune, în arabă), mulţimea scandează “afară!” şi “poporul vrea înlăturarea regimului”, defilând pe teritoriul întregii ţări cu susţinerea mai multor personalităţi şi a opoziţiei laice, liberale sau de stânga.

    – Armata estimează la “mai multe milioane” numărul manifestanţilor, considerând că este vorba despre “cea mai mare manifestaţie din istoria Egiptului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu, despre dosarul “Transformatorul”: Sper să se finalizeze acest proces, spre binele nostru şi al MCV-ului

     Relu Fenechiu a venit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) pentru judecarea dosarului “Transformatorul”, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi. La termenul de joi, instanţa va audia martorii care nu s-au prezentat la termenele anterioare şi va asculta pledoariile finale.

    La intrarea în sediul instanţei supreme, Relu Fenechiu a spus că aşteaptă de mult timp să se termine acest proces, care de opt ani îi afectează cariera.

    “De opt ani, cariera mea este afectată de acest proces. Aştept de mult timp să se termine acest proces, ca să pot să îmi continui cariera politică”, a spus Fenechiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BIOGRAFIE: Cine este Adly Mansour, judecătorul necunoscut desemnat să conducă Egiptul în perioada de tranziţie

     Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.

    Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.

    Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obţinut o bursă pentru a studia la prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA) din Paris înainte de a-şi începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RECENSĂMÂNT 2011, DATE FINALE: Populaţia României a scăzut cu 1.559.300 de persoane, la 20.121.641. Care sunt judeţele cu cei mai mulţi locuitori

     Din populaţia stabilă a României, de 20.121.641 de persoane, 10.333.064 sunt femei, reprezentând 51,4%.

    “Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), în principal din cauza migraţiei externe”, potrivit datelor comunicate de reprezentanţii INS.

    Bucureştiul avea, la 20 octombrie 2011, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, o populaţie de 1.883.400 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS confirmă o CREŞTERE ECONOMICĂ de 0,7% în primul trimestru

     “Comparativ cu varianta provizorie, atât dinamica PIB, cât şi a valorii adăugate brute pe ramuri de activitate, nu a înregistrat modificări; volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale ca urmare a creşterii volumului de impozite colectate la bugetul de stat, de la +1,3% la +1,5%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Sursa citată notează că din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix (de la -0,1% la -1%, ca urmare a modificării volumului cu -4,7 puncte procentuale, de la 99,3% la 94,6%, ca urmare a rectificării valorii investiţiilor realizate în sectorul Administraţii publice), respectiv exportul net de bunuri şi servicii, care a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea PIB, de 4,4 procente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elveţia a adoptat un nou plan pentru soluţionarea disputei cu SUA privind evaziunea fiscală

     Băncile elveţiene vor putea solicita guvernului permisiunea de a coopera cu autorităţile SUA pentru rezolvarea disputelor privind facilitarea evaziunii fiscale, potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează un comunicat al executivului din Elveţia.

    Băncile nu vor putea transfera către autorităţile din Statele Unite informaţii privind clienţii americani, dar vor putea oferi date privind conturile transferate către alte instituţii de credit, precum şi detalii legate de activitatea angajaţilor, avocaţilor şi contabililor.

    Planul presupune protecţie juridică pentru angajaţii băncilor şi alte părţi implicate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările de petrol rusesc către Europa au scăzut la minimul ultimilor 10 ani

     Rusia va livra în luna iulie către Europa 2,1 milioane barili de petrol pe zi, potrivit orarelor de transport, cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, potrivit Financial Times.

    Astfel, petrolul rusesc a devenit mai scump în Europa decât cotaţia de referinţă Brent, deşi este de calitate inferioară, potivit datelor Platts.

    Exporturile de petrol rusesc către Asia au crescut puternic în ultimii trei ani, de la aproape zero la 500.000 de barili pe zi, după ce Rusia a încheiat acorduri la nivel înalt pentru aprovizionarea Chinei prin noua conductă care conectează Siberia de Est şi coasta Oceanuui Pacific. În iunie, Rosneft a încheiat un acord pentru dublarea livrărilor de petrol către China, contract multianual evaluat la 270 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro