Blog

  • Turcan: Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen

    „Ne îndreptăm spre un deznodământ previzibil al temei privind data alegerilor prezidenţiale. Agitaţia din jurul acestui subiect ar fi fost demnă de o cauză mai bună sau poate de o temă mai apropiată de agenda oamenilor. Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen, lucru care sunt convinsă că o să reiasă şi după şedinţa coaliţiei de joi. Mi-ar fi plăcut să discutăm mai mult în această perioadă despre majorarea salariului minim de la 1 iulie”, scrie pe Facebook Raluca Turcan.

    Ea afirmă că „trebuie subliniat că aceasta a avut loc prin solicitarea Partidului Naţional Liberal ca 300 de lei din majorarea de 400 de lei să fie neimpozabili, pentru a nu afecta companiile româneşti”.

    „Reamintesc că majorarea salariului minim a fost una din preocupările mele ca ministru al Muncii: în octombrie 2021 am promovat, în guvernul din care făceam parte, majorarea acestui salariu cu 11% în valoare netă. În ceea ce priveşte PNL, vom strânge rândurile şi sunt convinsă că buna tradiţie ca România să aibă un preşedinte de dreapta va fi menţinută şi pentru următorii 10 ani. Potrivit sondajelor de opinie, peste 50% din români vor un preşedinte de dreapta şi doar puţin peste 20% ar prefera un preşedinte de stânga. PNL este singurul partid cu adevărat de dreapta din România, o demonstrează şi lunga sa istorie, aşa că avem datoria şi obligaţia să intrăm în campanie cu cel mai bun candidat şi cu cea mai bună campanie”, încheie Turcan.

  • Tudose, despre PNL: După alegerile locale au impresia că sunt foarte puternici

    „O să vedem mâine, că de asta avem coaliţie. Punctul de vedere iniţial al PSD a fost ca ele să fie la termen, sfârşit de noiembrie şi turul doi în decembriue. Atunci PNL a venit cu propunerea să fie în septembrie. Acum PNL a constatat că e cald, nu ştiu cred că mâine o ne spună şi cum e vremea în noiembrie-octombtrie, dacă plouă, dacă e frig, dacă e zăpadă… O să vedem”, spune Mihai Tudose

    Întrebat dacă mai există o relaţiue de încredere cu PNL, el afirmă: „Eu cred că şi în coaliţia de mâine va trebui să aibă ca scop problemele guvernasmentale. Din punct de vedere al deciziilor politice comune, comportamentul din ultimul timp nu mă face foarte optimist în ceea ce priveşte relaţia de încredere”

    „Când nu ai două vorbe la un loc pe diverse subiecte, iar anul ăsta au fost multe, de ce să nu ne certăm? Asta e voiaţa, face fiecare ce vrea, cum vrea…. Eu cred viitorul cel mai bine se va vedea după alegerile generale din decembrie şi atunci vedem ce spune poporul. Eu nu cred că se rupe guvernarea acum, în ultimele luni. Nu o să se rupă acum sau sper să nu se rupă, pentru că vorbim de guvernare. Relaţia politică e altceva. După alegerile locale au impresia că sunt foarte puternici. Sunt foarte puternici, foarte bine”, adaugă Tudose.

    El s-a arătat deranjat când a fost întrebat când îşi stabileşte PSD candidatul la alegerile prezidenţiale.

    „Vă interesează cine candidează la PSD? O să stabilim la PSD. O să vă anunţăm când stabilim. Iar aveti dvs grija când stabilim noi candidatul? Da, poate era bine să-l avem acum doi ani, dar de ce e bine pentru democraţie…”, încheie Tudose.

  • Ministrul Transporturilor anunţă că Valea Oltului se închide timp de o lună

    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Piteşti. Circulaţia va fi oprită doar pe parcursul zilei.

    Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti presupun defrişărea pădurii. Acest lucru pune în pericol circulaţia pe DN 7 Valea Oltului. De aceea, autorităţile au decis să interzică traficul auto, pe parcursul zilei, în perioada 8 iulie-9 august.

    „Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în pericol viaţa celor care trec prin zonă (…) Din 8 iulie până pe 9 august vor fi făcute aceste lucrări care sunt foarte necesare pentru autostrada Sibiu Piteşti (…) Nu există alte variante. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a spus, miercuri, Sorin Grindeanu.

    Autorităţile vor anunţa care sunt rutele alternative.

    „În această lună, colegii mei de la CNAIR împreună cu poliţiştii vor comunica rutele alternative”, a adăugat Grindeanu.

    Şoseaua „va fi inchisă doar ziua, pe parcursul nopţii circulaţia va fi deschisă”, a mai explicat ministrul Grideanu.

    „Între 8 iulie şi 9 august circulaţia va fi închisă pe parcursul zilei (…) am cerut companiei să aibă mobilizare mare”, a precizat Sorin Grindeanu.

  • Grindeanu: Această răzgândeală bine nu a făcut, dar nici nu a dus la stricăciuni ireparabile

    „O să ştim mai multe lucruri mâine (joi – n.r.). Mâine vom avea o şedinţă a coaliţiei, la 9.00, cei care au participat la aceste consultări cu celelalte forţe politice, premierul şi cei doi vicepremieri, ne vor transmite concluziile şi vom merge înainte. Ţara trebuie să fie guvernată şi este guvernată în acest moment şi e guvernată bine. Alegeri oricum trebuie să avem. S-ar putea ca unii să se gândească că trebuie să amânăm alegerile prezidenţiale până peste doi ani, că poate aşa intră în turul doi. Nu există această variantă. Noi trebuie să facem alegeri prezidenţiale în această toamnă şi alegeri parlamentare la fel”, spune Sorin Grindeanu.

    Întrebat dacă Marcel Ciolacu va fi candidatul PSD la prezidenţiale, el a spus: „Nu pot să exprim eu voinţa tuutror membrilor PSD, dar eu vă spun că în mod tradiţional, nu doar la PSD ci la toate partidele, cei care pleacă cu prima şansă sunt preşedinţii partidelor. Noi o să avem un Congres, cum şi alte partide vor avea congres, în care se va desemna candidatul. Normal că astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României şi preşedintele PSD, pleacă cu prima şansă a fi candidatul PSD. Cred că a vrut să scoată mai mult în evidenţă Marcel Ciolacu, când a făcut aceste declaraţii, faptul că această răzgândeală, ţopăială numită chiar de domnia sa, nu e bună. Noi ne-am înţeles pe ceva în martie, am transmis românilor că ăsta este calendarul, acum ne răzgândim, el asta cred că a vrut să scoată în evidenţă. Marcel Ciolacu stă cel mai bine în sondaje, nu are niciun fel de motiv să nu fie caniddat pentru alegeri prezidenţiale”.

    „Această răzgândeală bine nu a făcut, în mod cert, dar nici nu a dus la stricăciuni definitive, ireparabile. Nici nu pot să fiu ipocrit să spun că a făcut bine această răzgândeală a partenerilor noştri”, afirmă Grindeanu, întrebat dacă mai există încredere între PSD şi PNL.

    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că joi va avea loc şedinţa coaliţiei de guvernare pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale.

  • Rezultate Evaluarea Naţională 2024: 74,4% dintre elevi au luat medii mai mari de 5, în scădere de la 76,2% în anul precedent

    Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele iniţiale obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională în sesiunea 2024.

    Datele de la minister arată că, dintre cei 152.903 elevi prezenţi, 113.708 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4%, în scădere de la 76,2% în anul 2023, 82,3% în anul 2022, respective 76,8% în anul 2021.

    Un procent de 25,6% dintre elevi (39.195) au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022 şi 23,8% în anul 2023.

    De asemenea, 65 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), faţă de 429 (anul trecut) şi 221 (în anul 2022).

    La proba de Limba şi literatura română, 119.088 de elevi (77,6% – procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 407 elevi au fost notaţi cu 10 (zece).

    La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (procente anterioare: (75,4% – 2023 şi 77,5% – 2022). Numărul notelor de 10 (zece): 1.060. La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenţi: 90,1% – 2023 şi 96,1% – 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

    La examenul din acest ansS-a înregistrat o rată de participare de 95,3%: au fost prezenţi 152.903 absolvenţi ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscrişi pentru a susţine examenul. În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 95,3% în sesiunea 2023 şi 95,5% în sesiunea 2022. Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

    „Cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în judeţele Bucureşti, Neamţ, Constanţa, Ilfov, Tulcea şi Gorj peste 98% cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în judeţele Teleorman, Brăila, Olt, Satu Mare şi Bihor, unde am avut o rată de prezenţă între 89,3% şi 91,4%”, a spus Ligia Deca, ministrul educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unităţi de învăţământ şi pe site-ul dedicate (evaluare.edu.ro) pe baza unui cod unic alocat şi comunicat fiecărui candidat.

    Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice astăzi, 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi joi, 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
    Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori. Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.

     

  • Deca: Elevii care intră la liceu în 2025 – 2026 încep pe programe noi, cu manuale noi

    Ligia Deca a declarat că au fost discuţii recente cu privire la calendarul pentru elaborarea planurilor cadru pentru filiere şi profile de liceu, a programelor şcolare şi pentru tot ceea ce va însemna elaborarea manualelor şi formarea cadrelor didactice.

    „Generaţia care va intra la liceu în 2025 – 2026 va începe pe programe noi, cu manuale noi şi cu profesori formaţi şi în timp scurt, imediat ce vom avea validate propunerile de planuri cadru şi finalizată discuţia în grupurile care sunt deja constituite, le vom face publice în aşa fel încât să existe timp şi pentru dezbatere publică. Pentru noi a fost foarte important ca dezbaterea publică să aibă loc, să fie suficient de amplă şi să nu se suprapună cu perioadele foarte încărcate, de tip examene sau cu perioadele de vacanţă”, a spus Deca.

    Întrebată de jurnalişti dacă are un orizont de timp până când noile planuri cadru vor fi lansate în dezbatere, Deca a dat asigurări că la începutul anului şcolar viitor planurile cadru vor fi puse în dezbatere publică.

  • Consilier ucrainean: Ucraina nu este pregătită pentru a ceda teritorii în schimbul păcii

    Ucraina nu este pregătită să facă compromisuri şi să cedeze teritorii Rusiei în schimbul păcii. Afirmaţia aparţine unui consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a comentat afirmaţiile lui Donald Trump privitoare la o posibilă încheiere a războiului din Ucraina.

    Ucraina nu este pregătită să facă anumite compromisuri cu Rusia şi să cedeze părţi din teritoriul său pentru a pune capăt războiului, a spus Andriy Yermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, potrivit Sky News.

    El a comentat afirmaţia lui Donald Trump care a spus că ar putea pune capăt rapid conflictului dacă va fi ales la Casa Albă. Andriy Yermak a mai spus că ucrainenii nu pot primi sfaturi despre cum să se realizeze o „pace justă”.

    „Nu suntem pregătiţi să mergem la compromis pentru lucrurile şi valorile foarte importante… independenţă, libertate, democraţie, integritate teritorială, suveranitate”, a spus Yermak.

    Trump a susţinut în repetate rânduri că ar putea pune capăt războiului din Ucraina într-o singură zi dacă va câştiga alegerile din noiembrie, dar nu a oferit detalii despre cum ar face acest lucru.

    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că trupele ucrainene vor trebui să se retragă din regiunile pe care ruşii pretind că le-au anexat ca parte a oricărei propuneri de pace. El a exclus încheierea războiului în condiţiile ucrainene care presupun retragerea ruşilor din teritoriile ocupate.

  • Acordul dintre Guvernele României şi SUA pentru informaţii privind călătorii, promulgat de Iohannis

    Acordul de colaborare dintre guvernele SUA şi României a fost semnat la 19 ianuarie 2024, la Bucureşti.

    Acordul stabileşte cadrul colaborării privind evaluarea, analizarea şi schimbul de informaţii privind călătorii, având ca scop asigurarea securităţii şi protecţia vieţii şi siguranţei cetăţenilor.

    Astfel, MAI, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) / Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP) va transmtie către Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), prin Serviciul Vamal şi de Protecţie a Frontierelor (CBP) al Statelor Unite informaţii privind călătorii care se potrivesc unor profiluri rezultate ca urmare a evaluării de risc prestabilite în comun de părţi.

    Ttansferul de informaţii se face prin canale stabilite de cele două părţi şi în limitele legislaţiei aplicabile, numai în scopul identificării riscurilor de securitate, respectiv: identificarea persoanelor care reprezintă o ameninţare la securitatea României şi a SUA, depistarea reţelelor de criminalitate transnaţională, a infractorilor transnaţionali sau a altor ameninţări la siguranţa frontierei de stat, alte scopuri poliţieneşti, în conformitate cu dispoziţiile acordului.

    De asemenea, UNIP va analiza informaţiile privind călătorii primite în baza acordului şi va furniza către CBP rezultatul analizelor având la bază date obţinute ca urmare a verificărilor încrucişate în bazele de date în care UNIP are acces, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor de terorism şi a altor infracţiuni grave.

  • Cine este românca ce a construit agenţia media independentă românească cu cea mai rapidă evoluţie în ultimii 10 ani

    100 Cele mai puternice femei din business. Dana Bulat, CEO, United Media Services

    Cifră de afaceri (estimare, 2023): 48 mil. euro

    Număr de angajaţi: 100


    Biografie:
    Dana Bulat este CEO şi membru fondator al United Media Services, agenţia independentă românească cu cea mai rapidă evoluţie în ultimii 10 ani, fiind listată de Adweek în Global Top 100 Fastest Growing Agencies pentru trei ani consecutiv. United a înregistrat un shift strategic în zona de digital devenind una din cele mai titrate agenţii de media din piaţa de digital românească, o performanţă notabilă fiind recunoaşterea acesteia ca partener Google Marketing Platform. UMS colaborează cu peste 80 de clienţi şi 120 de branduri din diverse industrii, inclusiv retail, telecom, pharma, FMCG, sectorul financiar-bancar şi auto.


    ► Acum două decenii, eram un foarte bun specialist într-o companie internaţională renumită. La acel moment, nu îmi imaginam că voi alege calea antreprenoriatului. Eram concentrată pe excelenţa în domeniul meu, punând un mare accent pe livrarea unei expertize şi de know-how de top, pe măsura clienţilor cu care interacţionam şi de la care învăţăm continuu. Rezilienţa şi adaptabilitatea erau trăsături cheie în munca mea, ajutându-mă să navighez printre provocările şi dinamica unei companii care deşi internaţională, avea un puternic ADN antreprenorial. Probabil chiar şi în acele zile exista un fir de independenţă în abordarea mea, care, fără să-mi dau seama, punea bazele unei viitoare cariere în antreprenoriat.

    ► Realitatea profesională a depăşit cu mult aşteptările mele de acum două decenii. Astăzi, conduc una dintre cele mai importante companii de advertising din România, recunoscută de Adweek în top 100 cele mai dinamice companii la nivel global 3 ani la rând. Acest parcurs a inclus un shift strategic semnificativ, poziţionând United Media Services ca unul dintre cei mai titraţi jucători în domeniul digital din România. Transformarea de la un specialist într-o companie internaţională la liderul unei companii de publicitate de top a fost o călătorie incredibilă, marcând o evoluţie nu doar profesională, ci şi personală. Un factor cheie în acest succes a fost sprijinul, dedicarea şi inovaţia echipei mele. Fără colegii mei, această transformare nu ar fi fost posibilă. Împreună, am creat nu doar o companie de succes, ci o comunitate puternică, unită de aceleaşi valori şi viziuni.

    ► În următorii douăzeci de ani, anticipez schimbări enorme în majoritatea domeniilor, date de dezvoltarea tehnologiei si a inteligentei artificiale. Sper de asemenea ca domeniul tehnologiei să se orienteze şi mai mult spre soluţii sustenabile si etice. Inovaţiile în inteligenţa artificială, automatizarea şi tehnologia verde vor transforma modul în care lucrăm şi trăim. În ceea ce priveşte mediul de afaceri românesc, sper să existe o creştere a inovării şi a antreprenoriatului, cu o mai mare integrare în economia europeană şi globală. În ceea ce ne priveşte, văd o perioadă de transformare şi expansiune continuă atât pentru United Media Services, cât şi pentru industria de advertising. Intenţionăm să ne dezvoltăm şi mai mult în zona de date şi tehnologie, două domenii esenţiale pentru viitorul publicităţii. Înţelegerea profundă a datelor şi utilizarea tehnologiei avansate ne vor permite să oferim soluţii şi mai personalizate, şi mai eficiente. De asemenea, ne propunem să explorăm şi alte pieţe din regiune.

  • Tehnologie nouă, dar cu influenţe din trecut. Care este noua strategie veche cu care producătorii auto vor să îşi atraga clienţii

    În anii ‘60 şi ‘70 automobilul era un „statement” chiar şi pentru clasa de mijloc. Conta foarte mult fiecare element cromat de pe grila radiatorului şi fiecare ceas nou de bord din interior. Anii 2000 au dus însă la o standardizare, unde mai toate maşinile unei mărci semănau foarte mult. Acum constructorii vor să revină nu doar la denumiri consacrate, ci şi la strategii care le-au adus creşteri în trecut.

    „Hero name plate” este o nouă strategie pe care americanii de la Ford vor să o perfecţioneze în următorii ani. A fost implementată cu Mustang Mach-E, crossoverul electric cu imagine inspirată din Mustangul clasic. A mers mai departe şi a urmat Puma „de Craiova” – iniţial un coupe sportiv de clasă mică la finalul anilor ʼ90, acum un crossover mic, tot de clasă mică, dar cu aceeaşi idee de sportivitate şi polivalenţă. Bronco de asemenea a revenit. Un model iconic în Statele Unite, un off-roader care rivalizează cu Jeep Wrangler. Acum a venit timpul ca Explorer să ia o nouă formă în Europa. În timp ce în Statele Unite Explorer va continua să fie un SUV mare la cea de-a şaptea generaţie, în Europa Explorer este acum un crossover electric. „Hero name plate – acestea sunt maşinile cu o poveste în spate şi oferă clienţilor o anumită experienţă. Am făcut asta cu Bronco, cu Mustang Mach-E”, a spus Amko Leenarts, director design la Ford Europa.

    Ford a mers mai departe cu parteneriatul cu Volkswagen, iar prima maşină electrică europeană ce va fi produsă în uzina modernizată de la Köln utilizează platforma MEB a celor de la VW. „Pentru Explorer am utilizat platforma lui ID.4, pe care am scurtat-o. Aceasta are 4,46 metri lungime, faţă de ID.4 care are 10 cm mai mult. Are o platformă foarte capabilă şi vine cu multe dotări din standard”, a spus Amko Leenarts.

    „Hero name plate – acestea sunt maşinile cu o poveste în spate şi oferă clienţilor o anumită experienţă. Am făcut asta cu Bronco, cu Mustang Mach-E.“ – Amko Leenarts, Director Design, Ford Europa


    El explică faptul că strategia sa în materie de proiectare s-a schimbat radical. Dacă în 2018 toate modelele Ford aveau o parte frontală asemănătoare, urmând aceeaşi linie de design, acum caută să diferenţieze cât mai mult modelele. „Acum toţi constructorii vor ca maşinile lor să arate diferit. În 2018 nu era aşa, spre exemplu, însă Ford acum urmăreşte ca fiecare automobil al său să aibă propria identitate. La început era cumva o strategie începută de germani – făceai o faţă, pe care o utilizai, modificată, la mai multe modele. Acum clientul doreşte mai mult, doreşte o poveste pe care doar Ford o poate livra. Atunci când vorbim de brand pentru un produs, ca un ADN, te poate limita. Maşini precum S-Max, Galaxy sau C-Max nu erau făcute pentru acele grile, spre exemplu, însă am fost nevoiţi să le facem aşa. Avem mai multă libertate acum iar fiecare maşină este «eroul». Căpitanul America diferă de Superman. Acum avem mult mai multă libertate când vine vorba de design”, a spus directorul de design.

    Miza americanilor este de a recuceri piaţa. În 2009 americanii vindeau în Europa peste 1 milion de maşini anual. După 2020 vânzările au scăzut treptat sub pragul de 600.000, iar nume importante precum Fiesta sau Mondeo au dispărut din gamă, iar următorul este Focus. Pe de altă parte, americanii au anunţat un plan de lansa noi electrice, atât pe platformă de la Volkswagen, cât şi pe platformă proprie. VW este considerat în această ecuaţie un alt furnizor de componente, precum Bosch sau Continental, în condiţiile în care Ford preia platforma, dar o optimizează în funcţie de cerinţele proprii.

    „Vorbim acum de cucerirea pieţei, mai mult decât de retenţie. Mach-E a reprezentat 70-80% clienţi noi pentru marcă. Cu Explorer ne aşteptăm la 60% rată de clienţi noi. Sunt clienţi noi care vin spre Ford, dar şi clienţi vechi – cei care au avut sau au Kuga hibrid sau plug-in, Puma. Ce este important pentru clienţi acum este de a avea o gamă din care să aleagă”, a explicat Peter Zillig, director marketing la Ford Europa.

    Noul Explorer  este primul vehicul de pasageri EV de la Ford dezvoltat şi construit în Europa, oferind până la 602 km autonomie la o singură încărcare. Încărcarea de la 10-80% durează aproximativ  26 de minute utilizând încărcarea rapidă DC de până la 185 kW pentru modelul AWD.

    Santiago Sainz, director product marketing pentru Ford Europa, a explicat faptul că  Kuga PHEV a fost cel mai bine vândut hibrid plug-in şi în 2023 şi 80% dintre clienţii de PHEV fie merg către un alt hibrid plug-in, fie către un electric, nu înapoi. Mai mult, cum piaţa europeană este împărţită 50/50 între flote şi retail, pentru a avea succes, trebuie să ai succes şi la clienţi individuali, care apelează la leasing, dar şi la flote. De aceea am mizat pe studii legate de valori reziduale. „Am vrut să oferim clienţilor o maşină frumoasă. Am analizat ce vor clienţii şi de acum doi ani am realizat o analiză alături de două companii, despre creşterea valorii reziduale. Am analizat ce putem face în plus pentru a creşte valoarea reziduală. La finalul zilei cel mai mult contează este rata la leasing, iar valoarea ratei depinde şi de valoarea reziduală. Am crescut numărul ehipamentelor din standard tocmai pentru a reduce devalorizarea maşinii – am venit cu scaune electrice şi masaj în scaune, navigaţie conectată pe viaţă, fără vreun abonament suplimentar, jante din aliaj, pentru mai multă valoare”, a spus Santiago Sainz. Dar de ce lansează Ford maşini electrice într-un an în care vânzările acestora încetinesc? Americanii merg mai departe cu planul de a electrifica flota europeană până în 2030.

    „Ce am văzut la început, acum 3-4 ani, era o cerere peste medie pentru maşini electrice, iar momentan situaţia revine cumva la normal, dar volumele tot sunt peste estimările noastre. Următorul val de electrice, din care face parte şi Explorer, este unul conectat. În Europa, din nord, din Norvegia, avem 80-90% grad de adopţie până în sud, unde lucrurile mai pot fi îmbunătăţite. Dar avem şi un val nou de electrice. Doar anul acesta vom avea
    80 de noi modele electrice în Europa. Vedem şi multe maşini dinspre China, iar piaţa devine una tot mai competitivă”, a spus Peter Zillig.

     

    De ce Explorer pentru noul electric?

    „Explorer nu vine neapărat ca hero name plate, ci vine cu semnificaţia denumirii – este un explorator, înseamnă că este curios, aventurier, este gata de un nou capitol. Ne ajută să spunem povestea şi doar noi putem veni cu un Explorer”, a spus Amko Leenarts, director design, Ford Europa. Proiectat în Europa şi asamblat la noul Centru de Vehicule Electrice Ford din Köln, Germania, unde producţia de volum este acum în desfăşurare, noul Explorer complet electric este un alt pas în călătoria Ford spre o nouă generaţie de vehicule electrice de pasageri în regiune.

    Noul Explorer complet electric este primul dintr-un val de vehicule electrice inovatoare de la Ford şi deschide calea către o reinventare completă a brandului Ford în Europa. Combinând ingineria germană cu stilul american, SUV-ul de dimensiuni medii are cinci locuri pe două rânduri şi este complet echipat pentru a duce familiile în aventuri cu o experienţă digitală remarcabilă şi cu dinamica de conducere adaptată clienţilor europeni.

    Un al doilea vehicul electric, un nou crossover sport, va fi dezvăluit în curând cu producţie în Köln care începe în acest an, urmat de o versiune complet electrică a micuţului crossover Puma mai târziu în 2024. „Explorer deschide calea pentru o nouă şi interesantă generaţie de vehicule electrice Ford. Inspirat din moştenirea noastră americană, dar proiectat şi construit pentru clienţii noştri europeni, este echipat pentru a face faţă de la condusul zilnic până la mari aventuri”, a declarat Marin Gjaja, chief operating officer, Ford Model e.

    Noul Explorer a intrat deja în cărţile de recorduri în mâinile lui Lexie Alford, care a devenit prima persoană care a ocolit globul într-un vehicul electric. Traversând şase continente, 27 de ţări şi acoperind peste 30.000 de kilometri doar electric.

    „La finalul zilei cel mai mult contează este rata la leasing, iar valoarea ratei depinde şi de valoarea reziduală. Am crescut numărul ehipamentelor din standard tocmai pentru a reduce devalorizarea maşinii – am venit cu scaune electrice şi masaj în scaune, navigaţie conectată pe viaţă, fără vreun abonament suplimentar, jante din aliaj, pentru mai multă valoare.” –  Santiago Sainz, director product marketing pentru Ford Europa


    Pentru orice aventură

    Noul Explorer complet electric este primul vehicul de pasageri EV de la Ford dezvoltat şi construit în Europa, oferind specificaţii superioare standard care includ lanţuri de propulsie electrice pentru emisii zero de evacuare în timpul conducerii – şi până la 602 km autonomie la o singură încărcare.

    Explorer este introdus cu opţiunea cu un singur motor şi cu tracţiune pe roţile din spate (RWD) sau două motoare şi cu tracţiune integrală (AWD). Ambele folosesc o baterie NMC (nichel-mangan-cobalt), aleasă pentru densitatea sa energetică, putere şi performanţă în climatele europene de la Scandinavia la Mediterană. Încărcarea de la 10 la 80% durează aproximativ 26 de minute utilizând încărcarea rapidă DC de până la 185 kW pentru modelul AWD. Explorer poate accelera mai rapid decât un Ford Performance Focus ST, cu 340 CP, atingând 100 km/h în 5,3 secunde pentru modelul AWD. Explorer AWD poate, de asemenea, tracta până la 1.200 kg. Şi toate acestea sunt realizate folosind propulsie electrică fără întreruperi.

    „Explorer dovedeşte că eficienţa şi rafinamentul lanţurilor de propulsie complet electrice nu vin în detrimentul plăcerii de a conduce”, a declarat Geert van Noyen, Vehicle Dynamics, Ford in Europe. „Acceleraţia de tip maşină sport şi agilitatea caracteristică Ford într-un pachet atât de capabil şi flexibil oferă clienţilor libertatea de a face propriile lor aventuri.”

    Noul Explorer complet electric este primul vehicul asamblat la Centrul de Vehicule Electrice din Köln al Ford după o investiţie de 2 miliarde de dolari, care a transformat această fabrică.

    Echipat cu inteligenţă artificială de ultimă generaţie şi o simfonie de sute de roboţi coregrafiaţi într-un mod extrem de precis, Centrul de Vehicule Electrice din Köln este susţinut de maşini care învaţă singure şi peste 600 de noi roboţi care execută sarcini de sudare, tăiere, curăţare, vopsire şi fuziune.