BusinessMagazin

Blog

  • GRESELI FRECVENTE

    Problema resurselor umane este ultima din lungul sir al celor luate in calcul de managerii generali, absorbiti de regula de aspectele legale, financiare si administrative ale fuziunii/achizitiei in care sunt implicati.

     

    PASIVITATE: Unii manageri generali prefera sa adopte o atitudine pasiva si sa astepte sa se intample „ceva“.

     

    „SOLIDARITATE“: Altii au falsa impresie ca a comunica inseamna a critica impreuna cu subalternii, „pe la colturi“, schimbarile inerente unei achizitii/fuziuni.

     

    SINTEZA: Multi manageri provenind din organizatia preluatoare vor sa impuna organizatiei preluate propria cultura, fara discernamant. De regula, o integrare de succes se face prin preluarea partilor bune din ambele companii.

     

    CONCEDIERI: In cazul unor restructurari masive desfasurate intr-un interval scurt, cei ramasi in companii isi pot pierde motivatia si respectul fata de acestea.

     

    OPACITATE: Lipsa comunicarii si a transparentei este una dintre cele mai grave probleme cu care se poate confrunta o companie recent preluata.

     

    DELEGARE TOTALA: Multi manageri generali isi uita atributiile de lideri si lasa integrarea exclusiv in responsabilitatea managerului de resurse umane. Or, pe timp de fuziune sau achizitie, leadership-ul companiei este mai important decat in conditii normale, explica Adrian Stanciu de la Ascendis.

  • Bucurestiul intra in operatie estetica

    ulPeste 10% din suprafata Bucurestiului ar putea fi „rasa“ de lamele buldozerelor in urmatorii ani. Mii de hectare de hale de productie s-ar putea transforma in apartamente, mall-uri sau cladiri de birouri, intr-un business in care numai valoarea terenurilor este de miliarde de euro.

     

    Avem de gand sa investim intr-un proiect imobiliar in Bucuresti“. Nu, nu este declaratia unui manager al unui fond de investitii strain, ci a unui director dintr-o companie care produce de peste 75 de ani echipamente electrice. Ilie Frasineanu, director general adjunct economic al Electromagnetica, recunoaste ca inca nu are experienta necesara, desi compania pe care o reprezinta are deja cateva investitii in real-estate. Pe langa spatiile in care isi desfasoara activitatea – mostenite din perioada comunista – aflate la cateva minute de centrul Capitalei, in zona cunoscuta sub numele de Trafic Greu, firma a mai cumparat terenuri in Bucuresti si in imprejurimi.

     

    In ultimii ani, pe fondul scaderii cererii pentru produsele traditionale ale companiei, Electromagnetica si-a restructurat activitatile. Pe langa introducerea unor noi produse, conducerea firmei a sesizat oportunitatile oferite de piata imobiliara. Ca urmare, a investit in renovarea unor spatii nefolosite – care insumeaza aproximativ 20.000 de metri patrati – pe care le-a inchiriat.

     

    O tendinta intalnita la tot mai multe fabrici din marile orase, care sunt mai degraba afaceri imobiliare decat spatii de productie. Iar cele care inca nu sunt potentiale tinte pentru investitorii in real-estate au toate sansele sa devina, reglementarile UE stipuland scoaterea industriilor poluante in afara oraselor.

     

    Alternativele ramase: fie fac investitii serioase in protectia mediului, fie isi muta activitatile de productie in extravilan sau chiar renunta la productie si se transforma in societasi de dezvoltare imobiliara. „Pentru cei care nu respecta acquis-ul comunitar in domeniul calitatii aerului sunt niste amenzi foarte mari“, explica viceprimarul general al Bucurestiului Ludovic Orban. Iar dupa aplicarea amenzilor, urmeaza inchiderea activitatii, astfel ca „devine mai ieftin sa muti productia“. Potrivit lui Orban, 80% din platformele industriale din Bucuresti nu respecta normele europene de mediu.

     

    Revenind la Electromagnetica, Frasineanu spune ca problema nu o reprezinta atat normele de mediu, cat costurile de productie. „Tendinta pe plan mondial este sa scoti poluantii din oras, dar noi nu activam in industria chimica.“ El adauga ca societatea a facut deja investitii pentru indeplinirea conditiilor de mediu, dar – chiar si in aceste conditii – analizeaza posibilitatea relocarii productiei. „Productia in Bucuresti costa din ce in ce mai mult“, spune Frasineanu, cu trimitere la cheltuielile cu forta de munca. De altfel, analistii apreciaza ca fabricile din orase vor fi oricum cumparate de investitorii imobiliari, dat fiind numarul tot mai mic de terenuri libere. „Sunt multe asemenea active, care au fost deja achizitionate de developeri“, explica Bogdan Georgescu, director general al Colliers International.

     

    Pe de alta parte, tendinta nu este neaparat noua, multe unitati de productie fiind cumparate de la stat exclusiv pentru pozitia si activele pe care le detineau. Sunt si cazuri in care proprietarii au sesizat ulterior potentialul imobiliar al activitatii preluate si fie au investit in dezvoltari imobiliare, fie au vandut catre developeri o parte din active.

     

    Potrivit unor surse citate de Ziarul Fi-nanciar, producatorul de medicamente Zentiva Bucuresti – fostul Sicomed – ar fi vandut luna trecuta companiei de dezvoltare Avrig 35 un teren de 31 de hectare nefolosit in procesul de productie pentru circa 20 de milioane de euro. De altfel, conducerea Sicomed analiza – inca dinainte ca firma sa fie preluata de compania ceha Zentiva – posibilitatea valorificarii acelui teren.

     

    Saptamana trecuta, proprietarii fabricii Semanatoarea anuntau ca pe cele 42 de hectare ale societatii se va dezvolta un proiect imobiliar, care va „inghiti“ 700 de milioane de euro. Atentie: numai terenul este evaluat la circa 200  mil. euro. Cat despre activitatea de productie, aceasta va fi mutata in afara orasului, proprietarul fabricii spunand ca a luat in calcul trei posibile locatii.

     

    Ion Radulea, presedintele MYO-O – actionarul majoritar al Semanatoarea – spune ca ideea dezvoltarii imobiliare a aparut dupa preluarea fabricii. „Nu m-am gandit la Semanatoarea ca la o afacere imobiliara“, sustine Radulea, care este si presedinte al River Invest, vehiculul investitional care se ocupa de dezvoltarea proiectului, denumit Sema Parc.

     

    Cate astfel de terenuri mai sunt disponibile in Bucuresti nici macar Primaria nu poate da un raspuns. Totusi, viceprimarul Ludovic Orban apreciaza ca suprafata ocupata de active industriale este de maxim 15% din suprafata totala a Bucurestiului, adica 3.500 de hectare. Radu Lucianu, partener la compania imobiliara Eurisko, are o estimare ceva mai „ponderata“. „Din calculele mele, putem vorbi de circa 275 de hectare in zonele industriale strict din oras, fara a le lua in considerare pe cele de la periferie.“

     

    Cu totul, si Lucianu considera ca aria totala a terenurilor industriale depaseste 2.000 de hectare. Iar valoarea acestora va-riaza intre 50-60 si 500-600, chiar 650 euro/ mp, in functie de locatie. La un pret mediu de 100 euro/mp, cele 2.000 de hectare ar valora minimum doua miliarde de euro. Iar daca ne raportam la valoarea maximala specificata de Orban, terenurile ar putea fi eva-luate chiar la 3,5 miliarde de euro.

     

    Lucianu explica preturile relativ ridicate prin faptul ca platformele industriale au un regim special de constructie si se supun unei legislatii separate. „Poti sa faci usor un PUZ (plan urbanistic zonal – n.r.), cu regim de inaltime si coeficient de ocupare a terenului avantajoase pentru investitor“. In plus, in zonele industriale exista deja retelele de utilitati, la capacitati mari. „Nemaifiind nevoie de investitii mari in infrastructura, poti sa vinzi mai scump.“

     

    Iar beneficiile au fost deja exploatate de unii investitori. Primul hypermarket Cora din Romania, de exemplu, a fost construit pe un teren apartinand companiei Granitul, in timp ce fabrica de lapte Miorita a fost demolata pentru a face loc celui de-al doilea centru al aceluiasi lant comercial.

     

    O alta companie cu sediul in zona Trafic Greu – Ventilatorul – a investit inca din 2003 intr-un centru comercial de materiale de constructii (Sphera Building Center), care a fost amplasat intr-o hala a fabricii. Dupa cum unul dintre cele mai importante proiecte rezidentiale aflate in prezent in constructie – Central Park – e amplasat pe locul fostei fabrici de paine Dambovita.

     

    Grupul de investitii New Century Holdings, unul dintre cei mai mari investitori pe piata romaneasca prin fondul de investitii Broadhurst, va transforma o parte dintre fabricile pe care le detine in Bucuresti in proiecte imobiliare. Pentru acestea, NCH are disponibile circa 300 de milioane de dolari.

     

    New Century Holdings intentioneaza sa construiasca un mall pe 12 hectare de teren, care a apartinut companiei UMEB, detinuta de Broadhurst. Firma si-a restrans activitatea pe patru hectare din cele 16 pe care le detinea pe strada Vasile Milea in cartierul bucurestean Drumul Taberei. Proiectul va fi facut in parteneriat cu compania israeliana Africa-Israel Investments.

     

    Grupul mai planuieste dezvoltarea unui complex de blocuri de apartamente pe un teren de cinci hectare desprins din Electrotehnica, o alta companie care apartine NCH. Terenul este situat vizavi de mall-ul Plaza Romania, tot in Drumul Taberei.

     

    Lista ar putea continua si, spun analistii, o va face inca mult timp. Ludovic Orban declara saptamana trecuta ca, probabil, UE va acorda o perioada de gratie de trei ani in care firmele romanesti sa se adapteze noilor reglementari de mediu.

     

    Analistii imobiliari sunt ceva mai scep-tici, afirmand ca transformarea zonelor industriale in mall-uri, cladiri de birouri sau de locuinte va dura cel putin 10-15 ani.

     

    Cursa pentru pregatirea proiectelor de mari dimensiuni de-abia acum incepe. In prea putine fabrici s-a intrat cu buldozerul, ci mai mult cu galeata cu var. Iar in unele cazuri, nici macar de renovare nu s-a pus problema. Insa pe piata exista acum un surplus de bani si o cerere semnificativa nesatisfacuta. Ceea ce nu inseamna ca orice hala sau atelier va fi punctul de pornire al unui bloc sau al unui centru comercial. O spune Radu Lucianu: „Vor ramane si «Bronx-uri», cum sunt si in Statele Unite, fabrici parasite pe care nu le vrea nimeni“.

  • Preturi la joasa altitudine

    Parca nici nu mai conteaza numele celui care a spus ca cel mai bun mod de a te apara e sa adopti tactica adversarului si sa-l infrangi cu propriile lui arme. Important e ca strategia e preluata de companiile aeriene traditionale, care au trecut in „frontul atmosferic“ al preturilor mici in lupta cu operatorii low-cost.

     

    Orice se poate face cu o politica inteligenta de pret“, spunea Darren Peek, directorul comercial pe Europa Centrala si de Est al companiei British Airways, dupa conferinta de presa in care operatorul britanic anunta introducerea a doua zboruri zilnice pe ruta Bucuresti-Londra-Bucuresti la un pret de pornire de 95 de euro/un zbor. Peek recunoaste ca aceasta este strategia pe care compania a decis sa o adopte pentru a contracara ofertele tot mai elaborate ale companiilor low-cost ce opereaza in Romania, dat fiind ca in Europa Occidentala aceasta lupta s-a dat cu ceva ani in urma.

     

    „Londra a fost primul oras european in care a avut loc boom-ul low-cost si, daca am facut fata pe piata de acolo, ne vom descurca si aici cu siguranta“, spune directorul comercial regional al British Airways, companie care a transportat anul trecut pe relatia Bucuresti-Londra peste 30.000 de pasageri. Englezii nu sunt insa singurii care au decis sa creasca numarul de curse pe Romania: tot saptamana trecuta, ungurii de la Malev Airlines anuntau suplimentarea zborurilor din Romania catre Budapesta. Air Madrid va intra din 27 martie cu o cursa catre Madrid, cu escala la Barcelona, Air France a lansat inca din toamna cinci zboruri zilnice catre Paris, iar lista ar putea continua.

     

    Iar cum un plan perfect de zbor presupune ca la un numar sporit de curse sa se adauge si preturi bune, operatorii n-au stat prea mult pe ganduri sa se conformeze. „Cred ca cea mai buna varianta este sa oferi clientului ceea ce se cheama «a every day good price» (un pret bun in fiecare zi)“, este de parere Rudolphe Lenoir, country manager al Air France Romania, referindu-se la faptul ca pentru un client este important sa gaseasca la compania aeriana preturi cat mai bune, indiferent de momentul in care isi face o rezervare. Potrivit lui Lenoir, numai in ultimul an, preturile curselor Air France in toata Europa au scazut in medie cu 20-30% sau chiar mai mult, avand in vedere ca francezii au ajuns sa promoveze curse de 99 de euro dus/intors din Bucuresti catre mai multe orase europene.

     

    „Nu facem asta din cauza ca simtim in ceafa rasuflarea vreunei companii low-cost (zburam alaturi de Blue-Air la Paris si totul e bine), ci pur si simplu din cauza ca e normal ca atunci cand un competitor lanseaza o oferta buna sa te adaptezi“, spune Lenoir. Oferte avantajoase catre destinatiile pe care opereaza si companii low-cost apar tot mai des. „Pe langa ofertele speciale lansate periodic, TAROM practica tarife competitive, care incep, de exemplu, de la 129 de euro dus/intors pentru Roma si Milano, si tarif promotional de 159 de euro pentru Barcelona (destinatie nou promovata, cu patru curse pe saptamana – n.r.)“, spun oficialii TAROM.

     

    In cazul zborurilor catre Italia, cele doua destinatii promovate cu tarife competitive de catre compania nationala aeriana sunt „acoperite“ deja de un an de operatorii low-cost Blue Air si MyAir.

     

    Pe de alta parte, operatorii traditionali spun ca, odata ce se apropie de preturile mici promovate de companiile low-cost, clientii vor pune in balanta si calitatea serviciilor in clipa in care isi vor alege cursa cu care sa zboare. „Multi clienti se uita la pret, dar foarte multi se uita si la servicii, la frecventa zborurilor, la politicile companiei vizavi de anularea zborului“, spune Rudolphe Lenoir. „Compania TAROM si-a adaptat tarifele si produsele oferite pasagerilor conform cerintelor de piata. Din aceste motive nu putem decat sa recomandam pasagerilor sa compare toate ofertele existente pe piata si din punct de vedere al raportului calitatea serviciilor/pret“, adauga reprezentantii TAROM.

     

    Cursa ofertelor va aduce nu doar un plus de clienti companiilor, dar si o imbunatatire a nivelului general al pietei, dat fiind ca, in acest moment, preturile de pe piata romaneasca „se situeaza inca in plaja superioara a tarifelor fata de restul Europei“, potrivit directorului regional al Lufthansa, Stephan Semsch.

     

    In acest moment, piata aeriana din Romania este una dintre cele mai dinamice din Europa Centrala si de Est, ocupand anul trecut locul trei, dupa Polonia si Cehia, in functie de volumul total al rezervarilor de bilete, potrivit unor statistici Lufthansa. „Este uimitor cat de mult s-a dezvoltat acest sector in ultimii ani, cat de accesibila a devenit calatoria cu avionul, atat la companiile traditionale, cat si la low-cost.

     

    In urma cu 2-3 ani, estimam ca 3-4% din populatia Europei Centrale si de Est calatoreste frecvent cu avionul, fata de 20-25% in restul Europei. Acum, procentul a ajuns deja la 5-6%, ceea ce este si o dovada a potentialului pe care il are aceasta regiune“, mai spune Semsch. Anul trecut, volumul re-zervarilor a crescut cu 25%, ceea ce a plasat Romania pe locul trei al unui „top“ realizat pe Europa Centrala si de Est, cu aproape un mi-lion de rezervari. Polonia a raportat circa 1,5 milioane de rezervari, iar Cehia un milion.

     

    Faptul ca preturile companiilor traditionale se apropie de cele promovate pe segmentul low-cost va face insa ca tarifele sa scada per total, directorul Lufthansa identificand printre motive presiunea exercitata de companiile low-cost si cresterea concurentei din acest sector.

  • ELECTRICA: Pret de pornire pentru Electrica Muntenia Sud – 0,75 mld. euro

    Ajunsa la jumatatea drumului, privatizarea Electrica Muntenia Sud a bifat pana acum cel putin doua premiere: e prima companie din Romania care a avansat un pret minim de pornire al licitatiei si cea dintai la care statul negociaza cu cinci finalisti.

     

    Anuntarea asa-zisului pret minim a starnit reactii diverse in piata, mai ales ca acesta a fost facut public odata cu lista celor cinci finalisti. Practic, o invitatie de revizuire a ofertelor acestora: „Avand in vedere nivelul ridicat de competitivitate si calitatea ofertelor prezentate si in vederea orientarii investitorilor pentru a depune oferte angajante imbunatatite, in baza mandatului acordat de comisia de coordonare a privatizarii, Electrica SA, in calitate de vanzator, se asteapta ca pentru pachetul de 67,5%, valoarea tranzactiei sa depaseasca nivelul de 750 de milioane de euro“, se arata in comunicatul oficial al Electrica.

     

    „Cred ca e bine asa: Electrica a dat un pret minim pe care vrea sa il obtina si cei care vor cu adevarat compania vor plusa. Macar nu se va mai spune dupa privatizare ca iar am vandut o distributie de electricitate mult prea ieftin“, spune Jean Constantinescu, directorul Institutului pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE). In opinia sa, „modelul“ propus de Electrica ar trebui urmat in toate privatizarile, in ideea ca statul sa-si exprime clar pretentiile de pret pentru a vedea astfel daca exista sau nu un real interes.

     

    Cert este ca un pret bun obtinut pe EMS va ridica stacheta si pentru privatizarile ulterioare de distributii de electricitate, cu alte cuvinte va aduce valoare pietei de profil in general. Dar cat se va putea obtine pe EMS? „Din ceea ce se aude in piata, ofertele celor cinci finalisti vor depasi cu mult aceasta suma propusa de Electrica de 750 mil. euro“, spune Jean Constantinescu. Acum o luna, oficialii EnBW Energie AG (companie germana care a renuntat la a depune oferta angajanta) declarau pentru BUSINESS Magazin ca „asteptarile si ofertele vehiculate au fost mult peste ceea ce credem ca este rezonabil si se sustine din punct de vedere economic pentru piata romaneasca“. Si cei de la EON Energie au realizat ca EMS nu este tocmai ceea ce asteapta de la piata romaneasca, retragandu-se din cursa inainte de depunerea ofertelor angajante.

     

    Dupa anuntarea finalistilor, dezamagiti au fost si americanii de la AES Corporation. „Nu putem vorbi despre suma pe care am oferit-o si nu am fost informati despre cat au oferit ceilalti competitori. Tot ce stim este ca noi credem ca am oferit un pret corect, luand in considerare piata romaneasca si regionala si asteptarile actionarilor nostri“, explica Kristen Panerali, oficialul AES in Romania. AES este una din cele mai mari companii de energie din lume si este prezenta in 27 de tari de pe toate continentele, cu o cifra de afaceri de 9,5 miliarde de dolari in 2004.

     

    Mai nou, compania este implicata intr-un proiect de productie de energie de aproximativ 1 miliard dolari in Bulgaria, iar intrarea ei in cursa pentru EMS a fost comentata la momentul respectiv ca o buna afacere productie plus distributie. „Ramanem in continuare interesati de piata romaneasca si speram sa reusim sa introducem modelul nostru de lucru in una din companiile de distributie care vor mai fi scoase la privatizare“, adauga Panerali. Faptul ca in cursa pentru EMS au ramas cinci finalisti inseamna, inainte de orice, ca ofertele au fost apropiate ca pret. Ministerul Economiei si OPSPI au propus negocierea cu cinci finalisti in loc de doi doar daca ofertele angajante ale acestora sunt la diferenta de 25% de cea mai buna oferta financiara.

     

    Dintre cei cinci ramasi, trei sunt deja implicati in piata romaneasca si toti pot gandi conexiuni pe termen lung intre afacerile pe care le au deja si EMS. Enel si CEZ detin Electrica Dobrogea, respectiv Electrica Oltenia, iar Gaz de France controleaza distributia de gaz in sudul tarii. Ceilalti doi finalisti, RWE si Iberdrola sunt la prima tentativa de a intra pe piata romaneasca.

     

    Va fi „sparta“ bariera de 1 miliard de euro? Putini sunt cei care ar indrazni sa faca un astfel de pronostic. Totusi, daca acest lucru se va intampla, EMS ar deveni cea mai scumpa dintre distributiile vandute in Europa Centrala si de Est.

  • CINCI PENTRU EMS

    In cursa pentru EMS au ramas cinci companii din randul carora statul va alege viitorul proprietar.

     

    NEMTII: Din trei companii germane care au pornit initial in aceasta privatizare, a intrat in finala doar una: RWE Energy AG, care detine 12% din piata de distributie electricitate din tarile din Europa Centrala si de Est, unde are 4,2 milioane de consumatori si 7.610 de angajati.

     

    CEHII: CEZ a.s este al doilea mare exportator energetic din Europa, detinand in Europa de Est distribuitorul roman de electricitate Electrica Oltenia si trei retele de electricitate in Bulgaria.

     

    ITALIENII: ENEL SpA, Italia este una din cele mai mari companii de energie electrica din lume si principalul operator de energie electrica din Italia, cu o capacitate instalata de peste 40.000 MW si cu aproximativ 30 de milioane de consumatori. In Romania, Enel detine companiile de distributie din Banat si Dobrogea.

     

    SPANIOLII: IBERDROLA SA, Spania este cel mai mare producator de energie eoliana din Europa si furnizeaza energie electrica pentru aproximativ 41% din populatia Spaniei.

     

    FRANCEZII: Gaz de France, Franta asigura servicii pentru aproape 11 milioane de clienti din Franta, la care se adauga peste 4 milioane in restul Europei.

  • PRIVATIZARI: Ce scrie in agenda de pe biroul sefului AVAS

    Daca totul merge conform planului, Antibiotice, Electroputere, Tractorul si macar o parte dintre institutele de cercetare vor fi vandute in timpul mandatului celui mai tanar si mai sarac dintre toti sefii unei institutii care, de mai bine de un deceniu, se ocupa de privatizarile din Romania.

     

    Se intra greu in biroul lui Razvan Orasanu de la ultimul etaj al cladirii AVAS din nordul Bucurestiului. „Nu se intra fara o motivatie scrisa“, spune cel care, la jumatatea lui ianuarie, i-a luat locul demisionarului Gabriel Zbarcea – intors, dupa numai jumatate de an ca angajat la stat, in avocatura de afaceri.

     

    In plus, discutiile cu noul presedinte al AVAS se poarta numai in prezenta unui consilier – asta, spune noul sef al FPS, e o masura impotriva coruptiei.

     

    De altfel, in discursul de investitura pe care l-a tinut la 12 ianuarie la sediul AVAS, Orasanu a mentionat coruptia drept prima dintre cele cinci directii pe care isi va exercita mandatul: „Trebuie sa ne pazim si sa prevenim coruptia in toate formele ei“, a spus Orasanu, adaugand ca legislatia trebuie aplicata „nepreferential, nediscriminatoriu, intr-un mod absolut transparent“.

     

    Dar nu obiectivele anuntate de Razvan Orasanu au fost cele mai comentate in lumea politica si a afacerilor, ci varsta sa. Noul presedinte al AVAS are 24 de ani si e, probabil, cel mai tanar demnitar de un asemenea rang pe care l-a avut Romania vreodata.

     

    Orasanu crede ca varsta nu e un handicap; spune ca nici numirea sa s-ar trebui sa fie considerata o surpriza, pentru ca, din pozitia de consilier al premierului, a colaborat strans cu predecesorul sau „si chiar am lucrat pe unele dosare“.

     

    Si a mai ramas suficient de lucru: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului inca mai are in grija o buna parte dintre societatile care au mai ramas in mana statului, precum si o sumedenie de creante de recuperat.

     

    Care sunt in opinia lui Orasanu companiile care trebuie privatizate rapid? „Antibiotice, Electroputere, Tractorul, institutele de cercetare“, face el lista. Si, desi noul presedinte si-a propus sa porneasca pana la finele anului cat mai multe privatizari ale firmelor mari, nu a avansat si cifre. „Prefer sa fac lucruri mai putine, dar bine facute, transparente, temeinice“, spune el.

     

    E greu de spus cand se va incheia privatizarea – nici Orasanu nu poate raspunde; AVAS mai are, potrivit presedintelui sau, pachete minoritare la circa 200 de companii, pozitii majoritare la alte 80, in timp ce apro-ximativ 500 de societati comerciale sunt propuse pentru lichidare.

     

    Experienta arata, oricum, ca toate estimarile de pana acum au dat gres. La sfarsitul lui 1997, autoritatile adoptau un act normativ care prevedea ca Fondul Proprietatii de Stat (FPS) sa-si inceteze activitatea la 31 decembrie 1998, termenul putand fi amanat cu cel mult sase luni. In 1999, prim-ministrul de la acea data, Radu Vasile, spunea ca FPS isi va incheia existenta in mai 2000. Acum, sase ani mai tarziu, Razvan Orasanu crede ca AVAS – mostenitoarea FPS – are inca un parcurs important.

     

    Chiar daca activitatea de privatizare se va incheia la un moment dat, institutia tot va mai avea de lucru pe partea de recupe-rare a creantelor. In plus, sunt de gestionat aproximativ 15.000 de litigii, procese de lichidare si de monitorizat contractele de privatizare deja incheiate.

     

    „Avem 7.500 de societati comerciale pe care le urmarim in cadrul procedurii de post-privatizare“, spune presedintele AVAS. Pana acum, AVAS si predecesoarele sale – FPS si APAPS (Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului) – au incasat venituri de 6,4 miliarde de lei din privatizare in perioada 1992-2005, potrivit informatiilor furnizate de Orasanu.

     

    Cand vine vorba de veniturile pe care le-ar putea obtine institutia pe care o conduce in acest an, presedintele AVAS face trimitere la buget.

     

    „Ma feresc sa dau sume pentru ca si in 2005 am avut o mica nerealizare.“ Presedintele AVAS se fereste si sa faca estimari pe termene mai lungi. „Nu imi propun un orizont de timp prea larg, ci ma preocup foarte tare sa fac un plan clar pe 2006.“

  • Ori in China, ori in faliment

    Pe producatorii cehi de incaltaminte, candva cei mai mari exportatori din lume, nici taxele anti-dumping impotriva Chinei impuse recent de Comisia Europeana nu-i mai pot salva de la faliment. S-au resemnat ca solutia care le poate asigura supravietuirea este mutarea productiei in China.

     

    Putini stiu ca „Henri Ford“-ul industriei de incaltaminte este considerat un ceh. Dupa ce a vizitat fabrica de automobile a celebrului magnat american, Thomas Bata a fost primul fabricant de incaltaminte care a introdus tehnicile de productie in masa intr-o industrie considerata pana atunci strict manuala. Inainte de moartea sa, in 1932, Bata devenise cel mai mare exportator mondial de incaltaminte. Barierelor de comert din acei ani le-a raspuns stabilindu-si fabricile in tarile care impuneau astfel de restrictii. In tara natala, Bata a tras dupa el dezvoltarea unei intregi industrii, care dupa al doilea razboi mondial a incaltat intregul bloc sovietic. Daca intre timp Bata Shoe Organisation a devenit unul din cei mai mai mari producatori de incaltaminte, cu 40 de fabrici deschise pe tot globul, ceilalti producatori cehi sunt pe punctul de a capitula in fata asaltului produselor chinezesti.

     

    „Vad viitorul foarte intunecat“, declara recent pentru France Presse Petr Kubat, presedintele Asociatiei producatorilor cehi de incaltaminte. Si nici nu are cum sa fie altfel. Cifrele vorbesc de la sine: anul trecut, productia locala a inregistrat un minim istoric de 5,5 milioane de perechi. La mijlocul anilor 1990 fusese de 28 de milioane. In schimb, importurile au explodat: de la 50 de milioane de perechi in 2004 la 73 de milioane anul trecut. Peste 80% au venit din China.

     

    In urma cu cativa ani, Kubat, proprietarul unei fabrici detinute de familia sa, a angajat 100 de persoane. Acum doar 20 mai lucreaza. Ca si el, majoritatea celor 25 de producatori cehi care inca mai rezista o fac pentru ca s-au orientat spre anumite nise. Este insa o problema de timp pana cand si acestea vor fi ocupate de produsele asiatice.

     

    Si nu numai Cehia se confrunta cu invazia asiatica. In ultimii patru ani, importurile europene din China si Vietnam s-au triplat, 1.000 de producatori de pe continent si-au inchis portile, concediind 4.000 de oameni. 

    Confruntata cu preturi de export care ajung si la 1,7 dolari pentru o pereche de pantofi si cu presiuni din partea marilor companii, Comisia Europeana a trecut la actiune. Dupa o ancheta de noua luni, a impus recent taxe anti-dumping impotriva importurilor de incaltaminte din cele doua tari. Pana in octombrie acestea vor atinge valoarea maxima, de 19,4% pentru produsele din China si 16,8% pentru cele din Vietnam.

     

    Asta inseamna ca pretul la raft va creste, potrivit estimarilor, cu aproximativ 25%. Dar chiar si asa, producatorii asiatici isi pastreaza uriasul avantaj al costurilor reduse cu forta de munca, platind muncitorilor salarii de 30 de dolari pe luna. In plus, producatorii cehi se tem ca marfurile chinezesti, pentru a ocoli plata suprataxelor, vor fi transportate in containere in alte tari, iar de aici vor fi exportate in Cehia ca si cum ar fi fost produse in tarile respective.

     

    Pana nu demult, salvarea venea de la renumita calitate slaba a produselor chinezesti. In ciuda diferentei semnificative de pret, oamenii se fereau sa le cumpere. Intre timp, lucrurile s-au schimbat. Chinezii au inceput sa aiba acces la tehnologii de fabricatie din ce in ce mai avansate si si-au imbunatatit semnificativ calitatea materiei prime. In plus, dupa cum explica jurnalistilor stra-ini Michal Jansky, directorul filialei cehe a gigantului Bata, „tot mai multi producatori italieni isi transfera productia in China“.

     

    In ciuda atasamentului cehilor pentru marca si a posibilitatilor companiei de a-si adapta imediat designul produselor la preferintele clientilor, nu crede ca fabrica din Cehia va mai fi competitiva pe piata mai mult de cinci ani. Astfel ca, pentru a supravietui, nu trebuie sa te bati cu chinezii, ci sa te aliezi cu ei, mutandu-ti productia in tara lor. Si cum exemplul propriu este cel mai convingator, Jansky argumenteza ca jumatate din pantofii Bata vanduti in magazinele din Cehia sunt produsi in India si China.

  • INTEGRARE: Slovenia, in pas de voie, spre euro

    Micuta republica fosta iugoslava este, spunea acum o saptamana seful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, un exemplu de „success story“ european. Si va fi, se pare, si singura dintre cele trei tari foste comuniste – Slovenia, Estonia si Lituania – care va reusi sa-si atinga tinta pe care si-a propus-o, aceea de a trece la euro de la 1 ianuarie 2007.

     

    Si asta multumita unor indicatori macroeconomici exemplari: Slovenia are cel mai mare PIB pe cap de locuitor dintre cele zece tari care au aderat la 1 mai 2004, adica 77% din media pe Uniune – mai mare chiar decat cel din Portugalia. Cele doua tari baltice pretendente la euro, desi au economii in stare buna, s-ar putea vedea nevoite sa amane pentru 2008 trecerea la moneda europeana in principal din pricina inflatiei, care depaseste pragul cerut de criteriile de convergenta din tratatul de la Maastricht.

     

    Estonia pare a fi victima ritmului sau prea ridicat de crestere economica: cu o inflatie de 4,1% in decembrie, Estonia depaseste pragul maxim admis pentru 2007, de 2,6%. Intr-un ultim efort, guvernul eston a redus taxele la alimente si a anuntat o serioasa reducere a cheltuielilor bugetare, sperand ca anul acesta inflatia sa se situeze sub 3% si criteriile sa fie totusi indeplinite in decembrie 2006 sau in ianuarie 2007. Din pacate pentru estonieni s-ar putea sa fie prea tarziu, deoarece Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana au planificat sa dea publicitatii raportul privind indeplinirea criteriilor de convergenta pentru aderarea la zona euro in toamna acestui an. 

     

    Altfel, economia Estoniei sta bine. Alaturi de Letonia, tara inregistreaza printre cele mai ridicate ritmuri de crestere economica din Europa. Ba chiar unii indicatori, cum ar fi nivelul deficitului bugetar, sunt dati ca exemplu. Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice si monetare, a dat Estonia drept model pentru vechii membri ai Uniunii. „Cu un buget echilibrat, cu cel mai mic deficit din Uniunea Europeana si cu riscuri scazute privind cheltuielile pentru persoanele de varsta a treia, Estonia poate fi apreciata ca un exemplu de politica fiscala sanatoasa“, spunea Almunia la inceputul lunii trecute.   

     

    Lituania, cealalta pretendenta la introducerea euro la inceputul anului viitor, sta ceva mai bine decat vecina sa in privinta inflatiei. La sfarsitul lunii ianuarie, rata inflatiei pe ultimele noua luni era de 2,55%, sub pragul de admisibilitate. Insa Fondul Monetar International a avertizat in februarie Lituania, dupa trei luni consecutive de crestere a inflatiei, ca ambitiile de a adopta euro in 2007 ar putea fi puse in pericol. Factorii care au alimentat inflatia au fost socurile externe, majorarile preturilor administrate de stat si presiunea cererii interne.

     

    O astfel de avertizare a primit Lituania si de la Comisia Europeana, care a stabilit ca va anunta in octombrie daca acest stat baltic indeplineste sau nu criteriile de convergenta. Dar in vreme ce Estonia si Lituania inca mai incearca din rasputeri sa recupereze ramanerile in urma, Slovenia a trecut deja la pregatiri. Preturile au fost deja afisate de la 1 martie si in tolari, si in moneda europeana – la o rata de schimb de 239 tolari / euro – campania oficiala de comunicare a fost lansata, impreuna cu  site-ul informativ (www.evro.si), iar slovenii au inceput deja sa se gandeasca la felul in care viata lor va fi afectata de noua moneda.

     

    Optimismul oficial e umbrit putin de ingrijorarea oamenilor – un sondaj de vara trecuta arata ca 59% dintre sloveni, desi se declara de acord cu trecerea la euro, se asteapta ca introducerea monedei europene sa aiba mai multe efecte negative decat pozitive.

     

    Guvernul de la Ljubljana a luat unele masuri pentru a impiedica o crestere nejustificata a preturilor asemanatoare cu cea care a avut loc, in momentul trecerii la euro, in mai multe state din vechea Europa. Prima si cea mai importanta dintre masuri e afisarea pretului in cele doua monede incepand de luna aceasta si pana in iunie 2007, deci inca sase luni dupa ce moneda unica va deveni moneda oficiala.

     

    Vor fi, de asemenea, monitorizate preturile – autoritatea nationala pentru protectia consumatorilor, impreuna cu o institutie internationala, va urmari preturile pentru 104 produse si servicii din 294 de localitati. Si, in fine, fiecare locuitor al tarii va primi luna aceasta prin posta o brosura intitulata „Vine euro“, o a doua urmand a fi expediata chiar inainte de 1 ianuarie 2007. Brosurile contin informatii de baza despre euro, despre regulile de conversie si rotunjire, despre cum pot fi recunoscute monedele si bancnotele false precum si sfaturi practice despre ce trebuie sa faca cel care intampina vreo problema.

     

    Designul monedelor – care vor fi fabricate de monetaria Finlandei – a fost facut de trei designeri sloveni desemnati prin concurs national. Monedele poarta, pe una dintre cele doua fete, simboluri nationale. Barza, de exemplu, care va fi imprimata pe moneda de 1 eurocent, a fost preluata de pe actuala moneda de 20 de tolari. Pe moneda de 1 euro va aparea chipul lui Primou Trubar – un pastor protestant, autor al primei carti tiparite in limba slovena -, iar pe cea de 2 euro chipul poetului France Preseren, cel mai important reprezentant al romantismului sloven.

     

    Una dintre imaginile ce vor fi imprimate pe monede, cea a „Pietrei printului“, a starnit un conflict – minor, de altfel – cu oficialitatile austriece din Carinthia, unde monumentul este considerat, de asemenea, un simbol national. „Piatra printului“ – care va aparea, totusi, pe moneda de 2 eurocenti – e o piesa arheologica din perioada Imperiului Roman, pastrata acum intr-un muzeu din Klagenfurt, capitala statului austriac Carinthia. Anul trecut in octombrie, autoritatile din Carinthia au trimis un protest, care insa a fost respins de Ministerul de Externe sloven pe motiv ca „nu poate fi luat in serios“.

     

    Au existat, fireste, si propuneri fanteziste: de la  frumoasa cantareata slovena Natalija Verboten  pana la pestisorul Proteus anguinus, care traieste numai in apele din Slovenia. Pestisorul, care are patru picioruse, este supranumit si „pestele-om“, fiind protejat prin lege din 1922.

     

    Dincolo de inevitabila anecdotica si in ciuda faptului ca unii se intreaba de ce ar renunta Slovenia la suveranitatea castigata in urma cu doar 15 ani si la tolar, care e destul de puternic, Slovenia isi continua marsul spre euro sub sloganul „Euro, for All of Us“ – un slogan pe care si l-a ales singura, desi Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana propusesera ca aspirantele la introducerea euro sa foloseasca sloganele lor, deja existente.

     

    Si pe langa dreptul la slogan propriu, Slovenia a mai primit un drept: i s-a permis, in urma unui acord incheiat cu UE, dreptul de a utiliza denumirea de „evro“ in interiorul granitelor. Va trebui insa sa o foloseasca insa pe cea de „euro“ pe monede si bancnote. Un compromis acceptabil, la urma-urmei, pentru o tara in care acum 20 de ani moneda nationala era dinarul iugoslav.

  • Cele patru conditii

    Statele care isi propun sa adere la „zona euro“ trebuie sa indeplineasca asa-numitele criterii de convergenta impuse de Tratatul de la Maastricht, care se refera la atingerea unor tinte in patru domenii:

     

    STABILITATEA PRETURILOR: Rata medie a inflatiei in ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflatiei din primele trei state din Uniunea Europeana cu cele mai reduse nivele ale ratei inflatiei.

     

    FINANTELE PUBLICE: Deficitul bugetar consolidat nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB; datoria publica bruta nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB.

     

    RATELE DOBANZII: Randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale randamentul titlurilor de stat din primele trei state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei.

     

    CURSURILE DE SCHIMB: Trebuie sa se mentina in marjele de fluctuatie convenite prin mecanismul ratelor de schimb din cadrul ERM (Exchange Rate Mechanism) si EMS (European Monetary System) pentru cel putin doi ani, fara a se proceda din proprie initiativa la deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre.

  • Noi mai avem de asteptat

    Conform strategiei BNR, Romania ar urma sa adere la zona euro cel mai devreme in 2012 si cel mai tarziu in 2014.

     

    ETAPA 1: Pentru 2005 si 2006 s-au urmarit trei obiective: continuarea dezinflatiei treptate, trecerea la tintirea directa a inflatiei si eliminarea ultimelor restrictii privind contul de capital.

     

    ETAPA 2: Intre 2007 si 2009 se va avea in vedere consolidarea inflatiei scazute si formarea pietei interne de capitaluri pe termen lung.

     

    ETAPA 3: Intre 2010 si 2012 ar urma sa aiba loc participarea la ERM II (Exchange Rate Mechanism) – cel putin doi ani – si adoptarea propriu-zisa a monedei europene.