Blog

  • Antreprenorul care şi-a început businessul pe stradă, cântând pe unde putea. Acum este cunoscut în toată lumea

    Înainte de a deveni antreprenor, Jim Marshal a cântat, în vreme de război, pentru sume modeste, cărându-şi echipamentul cu ajutorul unei biciclete cu remorcă. Mai târziu, după ce şi-a deschis un magazin de produse muzicale, văzând cererea tot mai mare de amplificatoare, a decis să le fabrice chiar el, pentru a oferi artiştilor alternative mai ieftine faţă de produsele de import, folosindu-se de câteva cunoştinţe de inginerie electrică. Aşa a apărut brandul omonim, folosit de-a lungul timpului de cântăreţi şi compozitori arhicunoscuţi, ca Eric Clapton şi Jimi Hendrix.

     

    James Charles Marshall s-a născut în Londra, în 1923, într-o familie de artişti. În copilărie, din cauza unei afecţiuni a sistemului osos, a petrecut mult timp în spital, ceea ce i-a afectat şi educaţia timpurie, dar l-a scutit şi de înrolare, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.

    Mai târziu a început să cânte în diverse locaţii, acompaniindu-se singur la tobe. „Câştigam 10 şilingi (circa 0,5 lire sterline) pe seară pentru că erau vremuri de război, şi nu aveam benzină pentru maşini, aşa că mergeam pe o bicicletă cu remorcă, pe care îmi căram echipamentul construit de mine”, a povestit antreprenorul.

    Cu experienţa inginerească a reuşit să construiască un sistem de amplificare, iar mai târziu, după ce a luat el însuşi lecţii, a început să predea şi altora.

    Din 1960 a operat un magazin de musică în West London, cu un portofoliu alcătuit iniţial din tobe şi chitare. Tot mai mulţi clienţi căutau însă amplificatoare, aşa că antreprenorul, întrezărind oportunitatea, a fondat, la doi ani distanţă, Marshall Amplification, revoluţionând industria muzicală cu de-vice-urile lansate. Pentru a putea produce alternative mai ieftine ale amplificatoarelor americane, de import, Marshall l-a cooptat în echipă Ken Bran, un tehnician al Pan American Airways, folosind ca sursă de inspiraţiile produsele Fender. Proiectul a necesitat mai multe prototipuri, însă în cele din urmă a avut succes, artişti cunoscuţi ca Jimi Hendrix şi Eric Clapton ajungând să folosească produsele marca Marshall.

    De-a lungul timpului, fondatorul a primit numeroase recunoaşteri pentru activitatea din domeniu, inclusiv Ordinul Imperiului Britanic pentru serviciile aduse industriei muzicale şi pentru caritate, premiul pentru export din partea reginei Elisabeta a II-a, fiind inclus, de asemenea, pe Rock and Roll Walk of Fame în Hollywood.

    Jim Marshall a murit pe 5 aprilie 2012, la vârsta de 88 de ani, la înmormântare venind cântăreţi ca Paul McCartney şi Slash.

    Prezent astăzi în toată lumea, cu sedii în Marea Britanie şi Suedia, brandul Marshall a înregistrat anul trecut venituri de peste 350 de milioane de euro. 

     

    Carte de vizită

    James Charles Marshall, fondator, Marshall

    1. S-a născut în Londra şi în copilărie a suferit de o afecţiune a sistemului osos, fapt pentru care nu a reuşit să urmeze o educaţie propice;

    2. Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial a început să cânte în diverse locaţii la voce şi la tobe;

    3. Şi-a deschis apoi un magazin de produse muzicale, şi, văzând cererea mare de amplificatoare, în 1962 a lansat brandul Marshall, producând device-uri la preţuri accesibile, inspirate de produsele Fender;

    4. A primit numeroase premii pentru activitatea din industrie şi printre primii artişti care i-au folosit produsele s-au numărat Eric Clapton şi Jimi Hendrix.

  • Reţeta (de business) „gluten free”: câte produse fără gluten sunt în România şi unde pot fi găsite

    În România sunt certificate „gluten free” circa 160 de produse, conform ultimelor date, însă cei care au intoleranţă la gluten sau pur şi simplu îşi doresc alimente considerate mai sănătoase au din ce în ce mai multe opţiuni şi de la brutării, cofetării artizanale sau mici producători care aleg să folosească făină fără gluten.

    Tot mai mulţi antreprenori mizează pe nişa produselor fără gluten, mânaţi de numărul tot mai mare al românilor care sunt diagnosticaţi cu boala celiacă sau care pur şi simplu vor să consume mai multe alimente fără gluten. Fie că sunt mici brutării, cofetării sau producători de paste sau biscuiţi fără gluten, toţi pariază pe o piaţă estimată la 50-60 de milioane de lei, dar în continuă creştere. În plus, şi producătorii mari precum Cris-Tim, Caroli Foods sau Sam Mills şi-au certificat anumite produse „gluten free”. Iar miza creşte. „Este loc de creştere pe piaţa produselor fără gluten. Sunt câteva variante pen­tru cei care urmează această dietă, dar avem nevoie de mai multe locaţii unde să putem ieşi, să putem socializa, pentru că aceasta este cea mai mare problemă a noastră, a celor care a trebuit să renunţăm la gluten din motive medicale, şi anume partea de socializare. În Bucureşti stăm bine, însă, comparativ cu alte oraşe din ţară”, a declarat Ana-Maria Cheran, fondatoarea cofetăriei artizanale Chedo din zona Grozăveşti din Capitală. Ea a fost diagnosticată cu boala celiacă şi după ce a testat reţete pentru ea şi pentru familie s-a decis să deschidă un laborator propriu şi o cofetărie în care a investit circa 140.000 de euro. În prezent, Chedo realizează produsedulci, dar şi sărate, produse pe bază de ciocolată, care ne aduc aminte de copilărie nouă, românilor, precum doboş, cornuleţe, turtă dulce, sărăţele, brânzoaice sau profiterol, însă şi produse care au la bază reţete importate de la francezi sau americani precum cheesecake, macarons sau brownie. Ana-Maria Cheran spunea că 70-80% dintre clienţii din cofetărie sunt persoane care au renunţat la gluten, fie din motive medicale, fie motive personale şi restul vin pur şi simplu din curiozitate. Iar Bucureştiul este principalul oraş în care sunt prezenţi astfel de producători de produse fără gluten. Estimările ZF arată că vânzările de astfel de produse în retail ajung anual la 50-60 de milioane de lei, piaţa din România fiind una mică. La nivel global, piaţa alimentelor fără gluten se ridică la peste 6 miliarde de dolari, iar în 2030 compania de cercetare Polaris Market Research estimează că această piaţă va ajunge la 13 miliarde de dolari.

    Alexandra Tetik este un alt exemplu de antreprenoare care a ajuns la dieta fără gluten din motive medicale şi a pariat pe o brutărie cu produse gluten free. Brutăria Better Bread din zona Floreasca din Capitală a fost deschisă în septembrie anului trecut. Investiţia în brutărie s-a ridicat la circa 200.000 de euro. Iniţial, întreg proiectul viza un laborator de producţie pe comandă, care treptat a devenit o brutărie micuţă cu prăjituri, cafea şi patiserie. „Apreciez pâinea tradiţională artizanală şi mă bucur că este şi la noi în creştere numărul brutăriilor de profil. Se simte un efort comun. Cred că putem să completăm acest peisaj cu multe sortimente diferite atât în panificaţie cât şi în cofetărie/patiserie”, sublinia Ale­xandra Tetik. Ea povesteşte şi că în procesul de a învăţa secretele din spatele unei pâini fără gluten bune postările ei de pe reţelele de socializare au atras numeroşi oameni şi astfel în acea perioadă a desco­perit că există şi o necesitate reală în piaţă. Pe de altă parte, Ştefan Andreescu, un antreprenor din Bucureşti, a pus pe picioare în urmă cu şase ani un business în zona produselor fără gluten, însă el a ales zona de mâncare. Proiectul său se numeşte Arepas, nume pe care îl poartă şi preparatele gătite în stil spaniol. El a pornit cu un singur food truck, pe care îl ducea la evenimente, iar astăzi businessul său funcţionează în continuare cu acea locaţie mobilă, dar şi cu una fixă în Bucureşti.  De asemenea, produsele lui sunt disponibile şi pe Glovo sau BoltFood. „Am găsit arepas şi am fost foarte încântaţi de proprietăţi – folosim o făină de porumb pentru a face turtele noastre. Este o făină certificată fără gluten. Mergem pe ingrediente sănătoase – avocado, coriandru, halloumi”, a povestit  anterior Ştefan Andreescu, care a adăugat că este mai greu de lucrat cu făină fără gluten, însă „orice se învaţă”. La rândul ei, Alexan­dra Tetik povestea că procesul prin care se obţine pâinea fară gluten este foarte diferit de cel tradiţional. „Făinurile fără gluten reacţionează diferit în procesul de fermentare tipic producţiei artizanale. În funcţie de ce îţi doreşti să obţii, alegi şi ingredientele, impui pe fiecare etapă şi temperaturile. Noi lucrăm în acest moment în brutărie cu peste 20 de fă­inuri diferite.” Şi Ana-Maria Cheran spune că printre cele mai dificile produse de realizat din făină fără gluten sunt cozonacul şi croissantul. Însă nu doar Capitala este un loc bun pentru deschiderea unei astfel de afaceri. Antreprenorii au găsit o piaţă şi în provincie. Un exemplu este Bogdan Ilieş, care a dus franciza cofetăriei L’Amande – Desserts sans gluten în Bacău. Antreprenorul spunea anterior că în Bacău clientela cofetăriei nu este formată doar din persoane care au intoleranţă la gluten, ci şi din acei oameni care vor doar să reducă glutenul din alimentaţie sau care pur şi simplu apreciază gustul prăjiturilor făcute în laboratorul L’Amande.

    Găsirea ingredientelor, o provocare

    Majoritatea făinurilor folosite de producătorii de dulciuri sau pâine fără gluten vin din afara ţării, acest sector fiind încă subdezvoltat în România. „Cea mai mare parte a materiei prime este importată de către distribuitorii cu care colaborăm din sunt aduse din Italia, din Spania, Germania şi foarte puţin din România. şi asta nu pentru că nu ne-am dori să luăm de la producătorii români, dar trebuie să fiu atentă atunci când intră materia primă în laborator. Materia primă trebuie să fie cu certificare gluten free sau să fie cu declaraţie de la producător că ceea ce ne pune la dispoziţie este fără gluten şi nu există risc de contaminare pe pe liniile de de producţie. Şi aici legislaţia română este puţin deficitară”, a punctat Ana-Maria Cheran, fondatoarea cofetăriei artizanale Chedo. Ea lucrează în principal cu furnizori care aduc materia primă din Italia. De asemenea, brutăria Better Bread face import de ingrediente certificate gluten free, din Germania, Olanda, Cehia şi Italia. Şi Bogdan Ilieş declara anterior că majoritatea ingredientelor pe care le foloseşte sunt din străinătate. De altfel, datele de pe site-ul AOECS, Asociaţia Europeană a Societăţilor de Celiachie, arată că în România sunt 157 de produse certificate gluten-free, dar niciun produs din categoria făină. Printre producătorii care au produse cu această certificare se numără Cris-Tim Family Holding, Sam Mills, Caroli Foods, Petras Bio sau Enache Morărit.   

  • Se încinge lupta pentru titlu în Anglia. City a întors rezultatul şi a urcat pe locul 2

    Fotbaliştii de la Manchester City au reuşit să întoarcă rezultatul în partida disputată sâmbătă, în deplasare cu echipa Crystal Palace. Ei au câştigat şi au egalat liderul, Liverpool. Pe locul 3 este Arsenal Londra.

    Partida Crystal Palace-Manchester City, din etapa a 32-a din Premier League s-a încheiat cu victoria clară a oapeţilor. Aceştia au înscris patru goluri şi au câştigat cu 4-2. Gazdele au deschis scorul în minutul 3 prin Jean-Philippe Mateta. Kevin De Bruyne a egalat în minutul 13 şi apoi jucătorii antrenaţi de Josep Guardiola au mai înscris de trei ori. Rico Lewis a marcat în minutul 47, Erling Haaland a înscris în minutul 67, iar Kevin De Bruyne a făcut dubla în minutul 70. Ultimul gol al meciului a fost înscris de gazde în minutul 86 prin Odsonne Edouard.

    În urma acestei victorii, City a depăşit-o în clasament pe Arsenal şi a egalat-o la puncte pe echipa de pe primul loc Liverpool.

    Lupta pentru titlu continuă deoarece până la finalul campionatului mai sunt şapte etape. De asemenea, Liverpool şi Arsenal nu au jucat încă meciurile din această etapă. Tot sâmbătă, Arsenal va juca în deplasare cu Brighton, iar Liverpool se va deplasa duminică pe terenul celor de la Manchester United.

  • Greta Thunberg a fost din nou reţinută de poliţişti

    Activista Greta Thunberg a fost reţinută de poliţiştii olandezi, potrivit BBC. Tânăra de 21 de ani s-a alăturat sâmbătă sutelor de participanţi la un marş împotriva subvenţiilor pentru combustibilii fosili.

    Protestul a devenit violent deoarece zeci de poliţişti, unii călare, au încercat să-i împiedice pe protestatari să blocheze o autostradă

    Thunberg a fost luată de poliţişti şi a fost urcată într-un autobuz plin de demonstranţi. Incidente asemănătoare au avut loc la alte proteste organizate de activiştii de mediu la Haga.

  • Vânt puternic, descărcări electrice şi grindină în Moldova

    Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că vremea se strică sâmbătă după amiază în mai multe zone ale Moldovei. Specialiştii au emis avertizare cod galben de vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate numeroase localităţi din judeţele Iaşi şi Vaslui.

    Meteorologii avertizează că vor fi „intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, descărcări electrice, grindină, local averse care vor acumula (peste) 15 l/mp”.

    Sunt vizate localităţile Iaşi, Tomeşti, Holboca, Ciurea, Răducăneni, Ţibăneşti, Miroslava, Leţcani, Ţibana, Popricani, Voineşti, Costuleni, Dagâţa, Ciorteşti, Comarna, Mironeasa, Valea Lupului, Mogoşeşti, Schitu Duca, Scânteia, Ungheni, Prisăcani, Victoria, Rediu, Horleşti, Tansa, Cozmeşti, Bârnova, Golăieşti, Grajduri, Şcheia, Gorban, Dolheşti, Dobrovăţ, Aroneanu, Ţuţora, Moşna, Ipatele, Grozeşti, Mădârjac şi Draguşeni din judeţul Iaşi.

    În judeţul Vaslui, furtună ar putea fi în Vaslui, Huşi, Stănileşti, Duda-Epureni, Pădureni, Codăeşti, Drânceni, Ivăneşti, Văleni, Dragomireşti, Zăpodeni, Soleşti, Băceşti, Dumeşti, Muntenii de Jos, Rebricea, Muntenii de Sus, Laza, Todireşti, Pungeşti, Tăcuta, Ştefan cel Mare, Poieneşti, Buneşti-Avereşti, Oşeşti, Olteneşti, Puşcaşi, Micleşti, Negreşti, Deleşti, Tătărăni, Dăneşti, Gârceni, Boţeşti, Cozmeşti, Tanacu, Vultureşti, Fereşti, Arsura, Rafaila, Creţeşti şi Bălteni.

    Avertizarea este valabilă sâmbătă până la ora 18.00.

  • Mesajul lui Marcel Ciolacu şi Olaf Scholz înainte de Campionatul European de Fotbal din Germania

    Premierul român Marcel Ciolacu şi cancelarul german Olaf Scholz au transmis sâmbătă un mesaj. Pasele între prieteni merg cel mai bine, scrie în mesajul publicat pe Facebook. Mesajul este adresat sportivilor şi microbiştilor care aşteaptă Campionatul European de Fotbal din Germania.

    Cei doi lideri politici s-au întâlnit sâmbătă la Bucureşti. Ei s-au fotografiat cu mingea de fotbal care va fi folosită la competiţia din Germania.

    „Pasele între prieteni merg cel mai bine. Acum e timpul României să înscrie! În iunie, şi tricolorii şi românii vor face o figură frumoasă în Europa”, scrie în mesajul publicat pe pagina de FB a premierului român.

    Campionatul European de Fotbal din Germania va începe în luna iunie. România este printre echipele calificate la competiţie.
     

  • Forţele ucrainene controlează în continuare oraşul Chasiv Yar

    Forţele ucrainene controlează în continuare oraşul Chasiv Yar din estul Ucrainei, în pofida încercărilor trupelor ruseşti de a trece prin apărarea lor, a declarat sâmbătă comandantul suprem Oleksandr Syrskyi, citat de Reuters.

    Vineri, agenţia rusă de ştiri RIA a citat un oficial care a declarat că forţele ruseşti au intrat în suburbiile oraşului, pe care Moscova îl consideră un punct de pregătire important pentru trupele Kievului.

    Armata ucraineană a declarat că raportul nu este adevărat.

    „Chasiv Yar rămâne sub controlul nostru, iar toate încercările inamicului de a pătrunde în localitate au eşuat”, a declarat sâmbătă Syrskyi pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

    Un avans rapid al ruşilor asupra Chasiv Yar, un oraş puternic fortificat cu o populaţie de 12.200 de locuitori înainte de război, situat la vest de oraşul Bakhmut, aflat în ruină şi ocupat de ruşi, ar fi un eşec pentru Kiev.

    Forţele ruseşti avansează în estul Ucrainei după ce au capturat oraşul bastion Avdiivka în februarie. Soldaţii de la Kiev încearcă să se adăpostească, confruntându-se cu o penurie pe termen lung de obuze de artilerie, cu ajutorul american blocat în Congres.

  • Tesla renunţă la a face maşini low-cost, pe fondul concurenţei vehiculelor electrice chinezeşti

    Tesla a anulat maşina ieftină promisă de mult timp, pe care investitorii se bazau pentru a impulsiona creşterea ca producător auto de masă, potrivit a trei surse cu cunoştinţe despre acest subiect şi a mesajelor companiei, consultate de Reuters.

    Constructorul auto va continua să dezvolte robotaxi care se conduc singuri pe aceeaşi platformă de vehicule mici, au spus sursele.

    Decizia reprezintă o renunţare la un obiectiv mai vechi pe care şeful Tesla, Elon Musk, l-a caracterizat adesea ca fiind misiunea sa principală: maşini electrice accesibile pentru mase. Primul său „master plan”, din 2006, prevedea fabricarea mai întâi a modelelor de lux, apoi folosirea profiturilor pentru a finanţa o „maşină de familie cu costuri reduse”.

    De atunci, Musk a promis în mod repetat un astfel de vehicul investitorilor şi consumatorilor. Nu mai departe de luna ianuarie, Musk le-a spus investitorilor că Tesla plănuia să înceapă producţia modelului accesibil la fabrica din Texas în a doua jumătate a anului 2025, în urma unui raport exclusiv al Reuters care detalia aceste planuri.

    Cel mai ieftin model actual al Tesla, Model 3 sedan, se vinde la un preţ de aproximativ 39.000 de dolari în Statele Unite. Vehiculul entry-level, acum dispărut, descris uneori ca Model 2, ar fi trebuit să înceapă de la aproximativ 25.000 de dolari.

    Tesla nu a răspuns solicitărilor de comentarii. După publicarea articolului, Musk a postat pe site-ul său de socializare X că „Reuters minte (din nou)”. El nu a identificat nicio inexactitate specifică.

    Această schimbare radicală vine în contextul în care Tesla se confruntă cu o concurenţă acerbă la nivel global din partea producătorilor chinezi de vehicule electrice care inundă piaţa cu maşini cu preţuri de până la 10.000 de dolari.

    Planul pentru robotaxi fără şofer, care ar putea dura mai mult timp pentru a fi livrat, prezintă o provocare inginerească mai dificilă şi mai multe riscuri de reglementare.

    Două surse au declarat că au aflat de decizia Tesla de a renunţa la Model 2 în cadrul unei întâlniri la care au participat zeci de angajaţi, una dintre ele spunând că întâlnirea a avut loc la sfârşitul lunii februarie.

  • SUA şi China poartă discuţii militare în Hawaii

    Oficiali militari americani s-au întâlnit cu omologii lor chinezi la începutul acestei săptămâni pentru în Hawaii, discuţiile fiind axate pe modul în care cele două ţări pot opera în siguranţă, au declarat vineri oficiali americani, citaţi de Reuters.

    Preşedintele american Joe Biden a încercat să gestioneze tensiunile legate de Marea Chinei de Sud în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele chinez Xi Jinping, marţi.

    Cei doi lideri au convenit să reia discuţiile militare directe atunci când s-au întâlnit în noiembrie.

    Într-o declaraţie, armata americană a precizat că oficialii din ambele ţări „au trecut în revistă evenimentele legate de siguranţă din ultimii ani şi au discutat despre susţinerea siguranţei şi profesionalismului operaţional maritim şi aviatic”.

    Ministerul chinez al Apărării a declarat separat sâmbătă că, în cadrul întâlnirilor, cele două părţi au efectuat schimburi sincere şi constructive cu privire la situaţia securităţii maritime şi aeriene dintre China şi SUA.

    În cadrul reuniunilor, China s-a opus, de asemenea, cu fermitate oricărei încercări de a pune în pericol suveranitatea şi securitatea sa în numele libertăţii de navigaţie şi de survolare, a precizat ministerul.

    Discuţiile, cunoscute sub numele de grupul de lucru pentru acordul consultativ maritim militar (MMCA), au avut loc pe 3 şi 4 aprilie la Honolulu şi au fost prima întâlnire de acest fel din 2021.

    Înainte de întâlnirea din noiembrie dintre Biden şi Xi, relaţiile dintre cele două superputeri deveniseră din ce în ce mai acerbe, cu fricţiuni pe teme de la Taiwan la activitatea militară a Chinei în Marea Chinei de Sud.

    În octombrie, armata americană a declarat că avioane militare chineze au efectuat manevre riscante în apropierea aeronavelor americane de aproape 200 de ori din 2021.

  • Începe programul ,,Prima Capră”. Primarul unei insule italiene oferă capre gratis oricui este interesat

    Primarul insulei Alicudi oferă capre gratis oricui este interesat. În ultimii ani, numărul caprelor sălbatice a crescut la 600.
    Riccardo Gullo: Nu vrem să sacrificăm animalele, vrem să le oferim.

    Au început programul „Prima capră”! Primarul unei insule italiene izolate, Alicudi, oferă capre sălbatice oricui doreşte să aibă una, după ce animalele au invadat pământul localnicilor. Un recensământ estimează că numărul caprelor este de şase ori mai mare decât populaţia insulei, de 100 de persoane.

    În ultimii ani, numărul caprelor sălbatice a crescut şi s-au mutat din vârful insulei către zona locuită, unde strică vegetaţia, provoacă ravagii în grădini, doboară porţiuni de ziduri de piatră şi ajung chiar în casele oamenilor. Asta i-a împins pe localnici să ceară soluţii.

    „Nu vrem nici măcar să luăm în considerare sacrificarea animalelor, aşa că încurajăm ideea de a le oferi”, spune primarul.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro