Blog

  • NY TIMES: Democratie "Beirut style" sau cum democratia poate naste monstri

    Cand urmariti violentele care se desfasoara astazi in Orientul Mijlociu, e usor sa va ganditi ca ati mai vazut filmul asta si ca stiti si cum se va incheia – prost. Dar, de fapt, n-ati mai vazut filmul asta. Se petrece ceva nou si ar fi bine sa pricepem repede ce anume.

     

    Ceea ce vedem azi in Irak, in teritoriile palestiniene si in Liban e un efort pe care partidele islamiste il fac pentru a folosi alegerile cu scopul de a islamiza lumea arabo-musulmana. Acesta nu e un conflict despre prizonierii palestinieni ori libanezi din Israel. E o lupta pentru putere in interiorul Libanului, in interiorul Palestinei, in interiorul Irakului – se decide acum cine va dicta in noile guverne democratic alese si daca acestea vor fi, intr-adevar, democratice.

     

    Mica aripa militanta a Hamas trage azi sforile in politica palestiniana, partidul siit Hezbollah, sprijinit de Iran, face acelasi lucru in Liban si militiile tot asta fac in Irak. Nu numai ca acestea arata cine-i stapanul in interiorul fiecareia dintre aceste democratii, dar fiecare formatiune concureaza si impotriva celorlalte pentru influenta regionala.

     

    Ca rezultat, experimentul democratic post-11 septembrie din lumea arabo-musulmana a fost deturnat. Da, in Liban au avut loc alegeri in principiu libere si democratice – la fel si in teritoriile palestiniene, si in Irak. Da, milioane au venit la vot – pentru ca popoarele din lumea arabo-musulmana chiar vor sa-si hotarasca singure viitorul.

     

    Dar radacinile democratiei nu sunt inca infipte bine in aceste locuri, iar majoritatile moderate sunt atat de slabe si de intimidate incat ceea ce capatam cu totii e cea mai rea dintre lumile posibile. Capatam partide islamiste care sunt alese si ajung la putere, dar care insista sa-si pastreze propriile militii private si care refuza sa-si asume toate responsabilitatile unui guvern suveran. Refuza sa permita propriilor guverne sa aiba control asupra intregului armament. Refuza sa raspunda in fata legilor internationale si refuza sa se supuna unui principiu potrivit caruia un singur partid din componenta cabinetului nu poate tari in razboi o tara intreaga.

     

    „Irakul, Libanul si palestinienii au organizat alegeri democratice“, spune politologul israelian Yaron Ezrahi, „iar orizontul de asteptare al occidentalilor a fost ca aceste alegeri vor produce guverne legitime care vor avea puterea de a tine violentele sub control, asumandu-si povara responsabilitatii de a guverna. Dar ceea ce s-a intamplat in aceste locuri e ca noi am produs guverne care sunt suverane doar pe o hartie, nu si pe un teritoriu“.

     

    Atunci de ce partide precum Hamas si Hezbollah ajung sa fie alese? Adesea, pentru ca militeaza eficient impotriva coruptiei si a vechilor partide seculare, spune Ezrahi. Dar de indata ce acesti islamisti ajung la putere, se intorc la obiceiul de a servi doar interesele propriilor factiuni, nu pe cele ale comunitatii pe care s-ar cuveni sa o conduca.

     

    Boutros Harb, un parlamentar libanez crestin, spunea: „Trebuie sa decidem cine are dreptul de a lua decizii de razboi si pace in Liban. Este dreptul rezervat poporului si institutiilor sale legale sau e alegerea in mana unei minoritati?“ Intrebarea trebuie pusa si in cazul tinerelor democratii din Palestina si Irak. Cand ministrii isi pot pastra propriile militii si pot actiona in afara autoritatii statului, spunea Ezrahi, nu ne mai ramane decat „un exercitiu lipsit de sens“ in termeni de democratie ori constructie statala.

     

    De ce nu pedepsesc majoritatile tacute aceste partide islamiste? Pentru ca cei care vorbesc impotriva Hamas ori a Hezbollah sunt fie delegitimati ca „lachei ai Americii“, fie pur si simplu asasinati, asa cum s-a intamplat in cazul lui Rafik Hariri, fostul premier libanez.

    Lumea trebuie sa inteleaga ce se intampla: micutele flori ale democratiei plantate in Liban, Irak si Palestina sunt strivite de bocancii militiilor islamiste sprijinite de Siria, disperate in incercarea de a impiedica democratia sa prinda radacini in regiune, si cei ai militiilor islamiste sprijinite de Iran, disperate sa tina la distanta modernismul.

     

    Poate ca scepticii au dreptate: poate ca democratia, desi e cea mai puternica forma de guvernare legitima, pur si simplu nu poate fi implementata oriunde. Cu siguranta ca nu va functiona niciodata in lumea arabo-musulmana daca SUA si Marea Britanie raman singure in incercarea de a o impune in Irak, daca Europa priveste in continuare prin gard, daca arabii moderati nu se pot aduna pentru a strange pumnul toti odata si daca partidelor islamiste li se permite sa faca parte din guverne si sa fie tratate cu respect – pastrandu-si, in acelasi timp, propriile armate private. Intregul experiment democratic din lumea arabo-musulmana se joaca aici. Si chiar acum deasupra lui se ridica fumul.

     

    Thomas Friedman, comentator al „The New York Times“, este autor al volumului „From Beirut To Jerusalem“.

  • Blitzkrieg israelian

    Conflictul dintre Israel si Liban a fost declansat de rapirea, de catre militia libaneza siita Hezbollah, a doi militari israelieni, la scurt timp dupa ce militantii lansasera zeci de rachete si obuze de mortiera spre obiective israeliene. Israelul a ripostat imediat, deschizand un al doilea front impotriva militantilor islamisti, dupa cel din Fasia Gaza.

     

    Centrala Jiyyeh: Incendiu declansat dupa bombardarea tancurilor de combustibil

    Haret Hreik: Baza Hezbollah atacata; pista bombardata

    Aeroport: Bombardat zile in sir

    Koussaya: Aviatia israeliana bombardeaza baza organizatiei pro-siriene Frontului Pentru Eliberarea Palestinei

    Rayak: Baza aeriana atacata

    Qulayaat: Aeroport militar bombardat

    Autostrada: Principalul drum care leaga Beirutul de Damasc este lovit

    12-13 iulie: Hezbollah lanseaza peste 130 de rachete spre Israel; doua lovesc Haifa

  • Blitzkrieg israelian

    Conflictul dintre Israel si Liban a fost declansat de rapirea, de catre militia libaneza siita Hezbollah, a doi militari israelieni, la scurt timp dupa ce militantii lansasera zeci de rachete si obuze de mortiera spre obiective israeliene. Israelul a ripostat imediat, deschizand un al doilea front impotriva militantilor islamisti, dupa cel din Fasia Gaza.

     

    Centrala Jiyyeh: Incendiu declansat dupa bombardarea tancurilor de combustibil

    Haret Hreik: Baza Hezbollah atacata; pista bombardata

    Aeroport: Bombardat zile in sir

    Koussaya: Aviatia israeliana bombardeaza baza organizatiei pro-siriene Frontului Pentru Eliberarea Palestinei

    Rayak: Baza aeriana atacata

    Qulayaat: Aeroport militar bombardat

    Autostrada: Principalul drum care leaga Beirutul de Damasc este lovit

    12-13 iulie: Hezbollah lanseaza peste 130 de rachete spre Israel; doua lovesc Haifa

  • LEUL IN IARNA

    Romania intra in UE, economia creste, vin investitiile, deci leul nu poate decat sa se intareasca si el in raport cu euro si dolarul. Da, dar cresterea economica e dezechilibrata, depinde prea mult de importuri, iar in a doua jumatate a anului e posibil si ca fondurile speculative straine sa se retraga si anul sa se incheie cu o cadere a leului. Asa au sunat previziunile optimiste si cele pesimiste pentru 2005 si cam la fel suna si unele din cele pentru 2006. Ca de obicei insa, nuantele fac diferenta.

     

    Analistul Robert Buckland de la Citigroup spunea de curand ca situatia de acum de pe pietele financiare seamana ciudat de tare cu cea din preajma crizei din toamna lui 1987. In ambele cazuri, cresterea deficitului fiscal si a deficitelor externe ale SUA a ajuns de neoprit, inflatia a devenit o amenintare sau macar a parut asa, preturile la materii prime au urcat vertiginos (intre 1986 si 1987, pretul petrolului se dublase), iar capitalurile speculative au umflat periculos de mult pietele in curs de dezvoltare. Sa urmeze acum deci vreun crah asemanator cu cel din octombrie 1987?

     

    Saptamanile trecute parusera sa-i dea dreptate domnului Buckland. Banca centrala din Turcia, tara cea mai lovita de recentele retrageri de capitaluri speculative, a fost silita sa ridice dobanda de referinta peste 17% ca sa franeze prabusirea lirei, Thailanda sau Coreea au crescut si ele dobanda din aceleasi motive, iar inclusiv tari din Est membre ale UE, ca Ungaria sau Slovacia, au avut de-a face cu deprecieri ale monedelor nationale si cu ieftiniri ale actiunilor cotate la burse.

     

    Prin urmare, comentariile despre retragerea investitorilor de pe pietele in curs de dezvoltare (dupa saptamanile negre ale Turciei, analistii de la Bloomberg vorbesc acum despre Ungaria ca despre cea mai spectaculoasa viitoare victima) au inceput brusc sa conteze in calculele privind viitorul monedei romanesti. Mai exact, amatorii de scenarii cu multe sertare pleaca de la butada ca atunci cand America stranuta (in cazul de fata, noul presedinte al Rezervei Federale) trebuie sa fie cineva care sa raceasca in Romania, iar daca America e racita mai serios, sigur Romania cade la pat. E drept ca pentru multi, in primul rand pentru exportatori, o apropiata depreciere a leului este o mare speranta.

     

    Fiindca acum, dupa perioada de apreciere aproape implacabila inceputa in 2004, leul a dovedit ca poate sa si piarda teren in fata euro: inceputa in mai, tendinta de scadere s-a accentuat puternic spre sfarsitul lui iunie, cand pentru prima data in patru luni si jumatate a cazut sub pragul de 3,6 lei/euro, ridicand problema in cata vreme s-ar putea ajunge la un eventual prag de 3,7 lei/euro si daca la acest nivel BNR s-ar decide sa intervina in piata ca sa sustina cursul, ca pe vremuri.

     

    BUSINESS Magazin a folosit momentul ca sa-i intrebe din nou pe bancheri, asa cum face din sase in sase luni, ce estimari de curs valutar au pentru urmatoarea jumatate de an, luand in calcul toti factorii care influenteaza evolutia cursului, de la intrarile/iesirile speculative de capital strain la politica de dezinflatie a BNR si de la dezechilibrul comercial la banii trimisi in tara de lucratorii romani in strainatate. S-a adaugat cumva la acesti factori politica autoritatilor monetare din SUA si din zona euro? Cat de valabile sunt temerile sau, dupa caz, sperantele intr-o depreciere sensibila a leului pana la sfarsitul anului?

     

    Reprezentantii Alpha Bank au accentuat faptul ca influenta evenimentelor de pe pietele straine este vizibila, „pentru ca Romania este o economie deschisa, cu cursul de schimb mai degraba flexibil: BNR sustine ca nu a intervenit pe piata monetara din 2005“. Intr-adevar, mai ales dupa ce BNR a trecut la politica de tintire directa a inflatiei, n-a mai avut nici un obiectiv de curs valutar, iar toti oficialii institutiei au insistat pe parcursul ultimului an, de cate ori au avut ocazia, ca piata si nu interventiile bancii centrale determina directia leului. „Ne mentinem punctul de vedere ca in Romania avem nevoie de o flexibilitate crescuta a cursului“, declara recent si guvernatorul Mugur Isarescu, intrebat daca BNR va reactiona la o eventuala depreciere mai abrupta a leului.

     

    Astfel de afirmatii suna, fara indoiala, mult mai credibil acum decat anul trecut, cand multi analisti se temeau ca, dupa liberalizarea contului de capital din primavara, urmata de inevitabile influxuri de capital strain speculativ, ultimele luni ale anului ar putea aduce o iesire brusca a acestor capitaluri, insotita de o depreciere severa a leului. Unii bancheri cred insa ca si acum exista un pericol similar. „Evolutiile regionale conteaza foarte mult pentru piata valutara romaneasca, mai ales in perioade de recalculare a apetitului de risc pentru piete emergente“, spune Florin Citu, economistul-sef al ING Bank Romania.

     

    „Cred ca pericolul unei iesiri masive de capital din Romania din cauze interne sau regionale nu este total exclus, acest lucru fiind experimentat in trecut si in alte tari“, sustine si Ionut Dumitru, Head of Research la Raiffeisen Bank Romania. „In contextul liberalizarii contului de capital si in Romania, cursul leului a devenit din ce in ce mai corelat cu cel al celorlalte valute din regiune, iar o eventuala iesire de capitaluri din pietele emergente va afecta si Romania“, apreciaza Dumitru, a carui estimare de curs pentru sfarsitul lui 2006 (3,58-3,63 lei/euro) este, de altfel, cea mai pesimista dintre cele formulate de bancheri pentru articolul de fata.

     

    De alta parere este Gabriel Tinta, director de trezorerie la UniCredit Romania, care considera ca evolutiile regionale conteaza, dar „nu pot declansa o criza financiara majora in Romania, intrucat capitalurile speculative nu sunt inca in volume foarte mari“. Ca este asa o dovedeste reactia bancii centrale, care la ultima sedinta a Consiliului de Administratie a ales ca creasca dobanda de politica monetara cu doar un sfert de procent, la 8,75%, aproape simbolic.

     

    „Daca am fi marit-o mai mult, am fi transmis un semnal ca suntem deranjati de nivelul actual de curs sau de ceea ce se intampla pe alte piete, ceea ce nu este cazul“, a explicat guvernatorul Isarescu, precizand ca un curs de schimb flexibil e necesar tocmai „pentru a fi capabili sa penalizam capitalul speculativ prin apreciere cand acesta incearca sa intre si prin depreciere la iesire“.

     

    Dar mai incearca sa intre? Urmatorul moment prielnic pentru capitalurile in cautare de castiguri rapide va fi in septembrie, cand este prevazuta urmatoarea faza de liberalizare a pietei – deschiderea accesului nerezidentilor la titluri de stat si la instrumente ale pietei monetare. De mult mai mica importanta decat liberalizarea din 2005, aceasta ramane insa totusi, asa cum spun cei de la Alpha Bank, un eveniment „cu potential apreciator“ pentru leu.

     

    Fata de anul trecut exista insa o diferenta importanta de alt ordin, care poate sa sustina sau sa contracareze complet efectul noii deschideri a pietei: coincidenta cu urmatorul raport de tara al UE despre Romania, care urmeaza sa fie lansat tot in septembrie. Pentru ca respectivul raport va anunta data aderarii, luna septembrie poate marca „un eventual soc pe piata valutara romaneasca“, apreciaza Cristina Lazariu-Prundus, dealer in cadrul Trezoreriei HVB Bank Romania. Daca data aderarii va fi 1 ianuarie 2007, atunci ar crea conditiile pentru o apreciere a leului spre sfarsitul anului, spune dealerul HVB.

     

    In cazul unei amanari insa, „socul va fi mult mai mare, perceptia investitorilor straini fiind puternic negativa, ceea ce ar conduce la o depreciere rapida a leului, in conditiile unor iesiri masive de capital intr-un timp foarte scurt, moment in care va fi nevoie de interventia bancii centrale pentru a echilibra raportul fortelor din piata“, spune Cristina Lazariu-Prundus. Mai nuantat priveste lucrurile Vlad Curteanu, dealer la divizia de trezorerie a Finansbank, care anticipeaza ca leul „poate fi sustinut de investitiile straine directe si de stabilirea, in toamna acestui an, a unei date precise de aderare la UE“.

     

    Cu alte cuvinte, chiar si in situatia, putin probabila, a amanarii cu un an, faptul ca aderarea la UE capata oficial o data certa ar fi de natura sa confirme tendinta profunda de apreciere pe termen mediu a monedei romanesti dincolo de fluctuatiile de moment. Conteaza aici perspectiva, atractiva pentru investitori, de a avea de-a face cu o economie integrata in blocul comunitar si, mai departe, in zona euro (dupa cele mai noi aprecieri ale agentiei de rating Standard & Poor’s, ar fi posibil ca Romania sa adopte moneda europeana chiar inainte de Ungaria, asteptata sa treaca la euro in 2014).

     

    Poate sa para ciudata discutia despre aprecierea leului cand atatia se grabesc sa-i prezica deprecierea. Desele prevestiri, din toamna si iarna trecuta, ale oficialilor BNR ca atractivitatea leului (a se citi aprecierea) se va pastra si in 2006 au putut fi privite cu reticenta de un public constient ca nici o moneda nu poate fi mai buna decat economia pe care o exprima. Numai ca, intr-adevar, toate marile agentii de rating, a caror opinie conteaza pentru investitori, au confirmat in ultimul an Romania ca o piata sigura si rentabila, cu un grad de risc din ce in ce mai scazut pentru plasamente, a carei apropiere de UE are realmente temei economic.

     

    Agentia Moody’s, de pilda, aminteste in raportul sau din iunie de reducerea progresiva a datoriei publice, mentinerea sub control a deficitului bugetar, marile privatizari si investitiile straine, „coerenta politicii monetare, chiar daca obiectivele de inflatie vor fi probabil ratate“, ca si de perspectivele de crestere economica, sustinute de viitoare fonduri de la Bruxelles. In plus, flexibilitatea cursului, rezervele valutare ridicate ale BNR si datoria externa mica atenueaza riscul de dezechilibre financiare in cazul unei conjuncturi externe proaste.

     

    La nivelul cursului valutar, reversul acestui frumos peisaj macro schitat pentru investitorii straini este insa ca leul continua sa aiba o volatilitate mare, „asimilabila celei a unei valute speculative“, cum spune Liviu Enache, director de trezorerie la OTP Bank Romania. Dupa Enache, explicatia consta in faptul ca piata romaneasca, restransa si lipsita de adancime, este dominata de cateva banci straine prin care intra si ies capitaluri speculative, „hot money“, ponderea tranzactiilor speculative in totalul pietei fiind de peste 62%.

     

    Directorul de la OTP indica si modurile de actiune a investitorilor speculativi: vanzari de valuta contra lei („la momentul actual in piata sunt in jur de 450-500 mil. euro echivalent proveniti din aceste operatiuni“), plasarea leilor rezultati in depozite la termen, certificate de depozit, titluri cu scadente de pana in sase luni, apoi reinvestirea la scadenta a sumelor respective, ceea ce induce uneori cresterea cursului de schimb din cauza operatiunilor valutare necesare in context. Alteori, iesirile de capitaluri sunt cele ce induc presiunea de crestere a cursului euro/RON.

     

    In ceea ce priveste raportul leu/dolar, acesta merita o discutie separata, dintr-un motiv care nu tine de piata autohtona, ci de jocul intre euro si dolar, determinat de fundamentele economice din zona euro si SUA. „In ceea ce priveste cursul USD/RON, amplitudinea miscarii va fi superioara celei a cursului EUR/RON datorita deprecierii dolarului pe pietele internationale. Astfel, cursul EUR/USD poate depasi nivelul de 1,30 datorita cresterii deficitului comercial american si stabilizarii in jurul nivelului de 5,25% a dobanzii de referinta in SUA“, apreciaza Vlad Curteanu de la Finansbank.

     

    Chiar daca nu enunta aceeasi motivatie ca Enache de la OTP pentru volatilitatea cursului, si alti bancheri consultati de BUSINESS Magazin considera dificil de prevazut traiectoria leului pana la sfarsitul anului. La capitolul factorilor care pot influenta leul, variabilele enumerate se refera inclusiv la reluarea emisiunilor de titluri de stat „in volume consistente“, listarea la Bursa a unor actiuni care sa atraga interesul investitorilor straini si, in alta ordine de idei, stabilitatea politica (Lucian Anghel, director executiv adjunct la Directia de Trezorerie a BCR). Sau la „diversificarea instrumentelor si dezvoltarea produselor de titluri“ pe piata de capital (Gabriel Tinta de la UniCredit).

     

    In fine, la volatilitatea pretului petrolului, incertitudinile politice referitoare la Iran sau politica monetara a Chinei (Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari din Romania). Singurii parametri care par sa ritmeze intrucatva parcursul anului sunt, in opinia bancherilor, intrarile de valuta din partea „capsunarilor“, previzibile pentru actualul sezon de vacanta, respectiv importurile energetice si de bunuri de consum din toamna-iarna.

     

    Ionut Dumitru de la Raiffeisen anticipeaza, deci, pentru urmatoarele sase luni mai intai o perioada de apreciere urmata de una de depreciere: „Cred ca leul se va aprecia spre un nivel de 3,4 EUR/RON in perioada verii, in special datorita intrarilor de valuta din remitentele sezoniere ale muncitorilor romani aflati in strainatate, iar spre sfarsitul anului ma astept la o depreciere, in special sub presiunea fluxurilor comerciale, care vor genera o crestere a cererii de valuta din partea importatorilor“.

     

    Combinarea acestor factori cu altii, de acelasi sens sau de sens contrar, complica insa lucrurile, iar faptul ca majoritatea bancherilor au oferit pentru 30 decembrie estimari de curs osciland destul de putin in jurul pragului de 3,50 lei/euro, apropiat de cel de acum si de media anuala estimata de Comisia Nationala de Prognoza, dovedeste ca ei cred in posibilitatea ca multiplele influente de sens contrar sa se neutralizeze reciproc in cele din urma, chiar in conditiile unor fluctuatii trecatoare.

     

    Diferenta ar urma s-o faca, dupa parerea unora din bancheri, tendinta de profunzime a cursului, care nu-i de depreciere a leului. „Consideram ca semestrul II al anului 2006 nu va face nota discordanta in ceea ce priveste evolutia pietei valutare fata de semestrul I. Mizam in continuare pe o tendinta de apreciere a monedei nationale“, spune Lucian Nicoara, seful departamentului de trezorerie-operatiuni de la Carpatica, una din bancile cu cele mai optimiste previziuni de apreciere a leului (3,42-3,47 lei/euro) pana la sfarsitul anului.

     

    Impactul cel mai insemnat asupra cursului ar urma sa-l aiba totusi raspunsul politicii monetare a BNR la modificarile de politica fiscala si salariala preconizate de Guvern. Formularea pare ciudata, fiindca s-ar presupune ca banca centrala lucreaza pentru obiectivul ei de baza, stabilitatea preturilor/dezinflatia, impreuna cu Guvernul, avand in vedere ca ambele institutii incearca sa aduca economia romaneasca in niste parametri cat mai apropiati de cei din UE.

     

    Nu-i locul aici sa reluam vechile discutii in ce masura cota unica si majorarea de salarii in unele zone ale sectorului public au turnat gaz pe focul unei cereri de consum care se razbuna in inflatie sau in ce masura creditele de consum, in valuta sau in lei, au contribuit la dezechilibrarea balantei comerciale si deci a celei de cont curent. Fapt e ca aproape toti bancherii chestionati de BUSINESS Magazin au vorbit despre politica monetara a BNR in primul rand in relatie cu derapajele macro de ordin intern si abia in al doilea rand cu conjunctura externa.

     

    „Cel mai important factor care va influenta evolutia cursului il reprezinta dobanda de politica monetara, urmata de deficitul de cont curent si deficitul fiscal“, afirma transant Florin Citu de la ING. „Pentru a limita presiunile inflationiste ale cererii agregate si pentru a ancora anticipatiile inflationiste, este posibil ca BNR sa ia in aceasta perioada decizia cresterii dobanzii de referinta sau/si alte masuri administrative de limitare a creditului in lei si valuta“, spune Ciprian Mihai, dealer in departamentul de trezorerie de la la Volksbank.

     

    Cum am vazut, BNR a umblat deocamdata doar la plafonul de rezerve minime obligatorii ale bancilor si si-a pastrat pana acum cat a putut marja de manevra in privinta dobanzii, preferand sa amane o eventuala majorare mai consistenta pentru viitoarele sedinte ale Consiliului de Administratie (urmatoarea sedinta este programata pentru data de 9 august).

     

    De la precedenta majorare de dobanda, din februarie, s-au acumulat insa noutati nelinistitoare pentru banca centrala: noile majorari de tarife la utilitati, cresterea in continuare a creditului neguvernamental, inovatia taxei pe viciu si noua rectificare bugetara cu schimbarea obiectivului de deficit fiscal la 2,5% din PIB, de la un nivel initial de 0,5%. Astfel incat analistii se asteapta in general la o marire de dobanda in urmatoarele luni, desi putini ii estimeaza exact amploarea.

     

    „Prognoza de inflatie este departe de a fi una buna, se asteapta cresteri, fapt ce va influenta BNR sa isi ajusteze inca o data politica monetara, cu o crestere cu 25 pana la 50 de puncte de baza a dobanzii de interventie pentru o perioada de cateva luni cel putin“, spune Liviu Enache. Acesta considera ca nivelul maxim (nu si cel mai probabil insa) pe care ar putea sa-l atinga dobanda BNR ar putea fi de 9,50% la sfarsitul lui septembrie, pentru a cobori apoi spre 8,50-8,75% la sfarsitul lui decembrie.

     

    Florin Citu considera ca o eventuala ridicare a dobanzii de politica monetara la 9% ar fi un adevarat soc pentru piata valutara, chiar daca nu cursul de schimb ar fi obiectivul ei, ci temperarea creditului si franarea tendintelor inflationiste. Ar fi vorba deci de o suprapunere de stimuli in directia aprecierii leului: pe de o parte, efectul de intarire a monedei nationale atras de orice majorare de dobanda a unei banci centrale, pe de alta parte cresterea iarasi a atractivitatii leului fata de capitalurile straine in cautare de randamente bune. Asa se explica estimarea de 3,43-3,48 lei/euro oferita de economistul-sef al ING pentru sfarsitul lui decembrie.

     

    Cat despre oportunitatea unui pas mai mare de crestere a dobanzii (sau poate despre eficienta acesteia ca parghie de interventie in economie), viziunea ING despre inflatie si deficitul de cont curent la sfarsitul lui 2006 vorbeste de la sine, atata vreme cat Citu a transmis cele mai pesimiste prognoze dintre toate bancile (o inflatie dec./dec. de 7,3% si un deficit de cont curent de 10,6% din PIB).

     

    Dealerul HVB, Cristina Lazariu-Prundus, crede totusi ca o majorare a dobanzii BNR „ar putea influenta piata valutara numai in masura in care ar surprinde piata locala, care deja estimeaza o majorare cumulata de jumatate de punct procentual pentru urmatoarele doua luni“. Explicatia e ca piata se asteapta la o oarecare sincronizare intre actiunea BNR si majorarile de dobanda asteptate de la Banca Centrala Europeana si de la Fed, ceea ce reduce efectul masurii luate de banca centrala din Romania.

     

    Pana acum, cresterea dobanzilor in SUA si in zona UE a servit politicii BNR, fiindca a mai redus din avansul de randament oferit capitalurilor speculative de piata romaneasca (dobanda Fed a ajuns la 5,25%, iar cea a Bancii Centrale Europene rezista deocamdata la 2,75%, urmand sa creasca la 3% pe 3 august); acum, faptul ca BNR actioneaza si ea in acelasi sens cu cele doua banci centrale mentionate reduce evident din efectul deciziilor de la Bucuresti. Concluzia ii apartine lui Lucian Anghel de la BCR, care enumera printre cauzele unei posibile deprecieri a leului in urmatoarele luni „reducerea diferentialului de dobanda intre moneda nationala si principalele valute internationale“.

     

    Sa parasim insa planul strict monetar al discutiei. A facut-o deja BNR, in raportul pe luna mai asupra inflatiei, unde ofera o replica indirecta comentatorilor care ii acuza pe bancherii din Doamnei ca au intretinut artificial o apreciere stranie a leului din 2004 incoace, fiindca alta parghie mai buna ca sa combata inflatia n-au avut. Raportul BNR spune ca aprecierea puternica a leului a fost „o ajustare normala a cursului la evenimente ce au influentat contextul economic al Romaniei (imbunatatirea perspectivelor de aderare la UE si cresterea intrarilor sustenabile de capital)“. Pe masura insa ce ajustarea din aceste cauze se va epuiza, e de asteptat ca evolutia cursului pe termen mediu si lung sa fie determinata cu prioritate de diferentialul de productivitate fata de partenerii externi, arata BNR.

     

    Din punctul de vedere al unora dintre analistii financiari, epoca in care productivitatea conteaza mai mult decat optimismul armonizarii cu UE a inceput deja. Pentru restul anului 2006, Dragos Cabat crede ca, „data fiind dinamica deficitului de cont curent in Romania, o apreciere nominala puternica a cursului de schimb nu mai este sustenabila decat daca e determinata de cresteri de productivitate care sa compenseze erodarea competitivitatii externe“.

     

    De aceea, Cabat estimeaza pentru sfarsitul lui decembrie un curs de aproximativ 3,65-3,7 lei/euro si 2,90-2,95 lei/dolar, pe care il explica prin „scenariul unei deprecieri bruste cu 3-5% a monedei nationale fata de valutele principale, care poate avea loc cel mai probabil in perioada septembrie-noiembrie 2006“. Marja de eroare vine, si in cazul previziunii lui Dragos Cabat, de la evenimentele politice si economice care vor avea loc in perioada urmatoare. De observat insa ca nici Cabat, nici bancherii si dealerii pomeniti mai sus n-au detaliat in vreun fel notiunea de eveniment politic – cu alte cuvinte, nici unul nu considera probabil vreun scrutin anticipat inainte de sfarsitul anului.

     

    Ca sa rezumam deci, in linii mari avem de-a face cu doua viziuni de baza despre evolutia leului pentru restul lui 2006, chiar daca in cele din urma estimarile propriu-zise de curs pentru data de 30 decembrie nu difera intre ele chiar atat de spectaculos. Prima sustine ca atat starea economiei, cat si situatia de pe pietele straine concura ca sa impinga acum definitiv leul in jos, dupa mai bine de un an si jumatate de apreciere inselatoare in raport cu euro si dolarul. A doua spune ca impulsul de apreciere a leului pe seama apropierii Romaniei de UE va mai ramane inca, macar pentru urmatoarele sase luni, mai tare decat micile prabusiri de moment, fie ele cu origine interna sau externa. Mai putin clar e ce se va intampla dupa ce acest impuls se va stinge – si mai ales cand va veni (ori daca nu cumva a venit deja) acest moment al adevarului.

  • ECHILIBRU DE 3,50 LEI

    Anul trecut cea mai inalta medie lunara a cursului leului a fost atinsa in august, cu o valoare de 3,50 lei/euro. Cifra este apropiata de ultima estimare a Comisiei Nationale de Prognoza privind cursul mediu de schimb in 2006 – 3,55 RON/euro, aceeasi dupa care Guvernul a construit bugetul pe anul in curs. Iar pana acum, cu toate oscilatiile destul de impresionante ale cursului, media lunara de curs pe primele sase luni e destul de apropiata – 3,5398 lei/euro.

     

    In jurul acestei cifre oscileaza acum si prognozele bancherilor solicitati de BUSINESS Magazin sa anticipeze cursul final de schimb din decembrie. Faptul dovedeste ca bancile intuiesc acum nu numai un an ceva mai stabil decat 2005 din punct de vedere al cursului, dar si o stabilitate obtinuta in conditii de continuare a aprecierii lente din ultimii ani a leului fata de euro – apreciere ca tendinta profunda, mai profunda decat deprecierile temporare. Comisia Nationala de Prognoza estimeaza totusi ca aceasta tendinta de apreciere va avea in urmatorii ani un prag de rezistenta, situat la acelasi nivel de 3,50 lei/euro.

     

    Estimarea oficiala

    Indicator/An

    2005

    2006

    2007

    2008

    2009

    2010

    Curs de schimb (RON/euro)

     

     

     

     

     

     

    Medie anuala

    3,62

    3,55

    3,53

    3,51

    3,50

    3,50

    Curs de schimb (RON/dolar)

     

     

     

     

     

     

    Medie anuala

    2,91

    2,90

    2,85

    2,83

    2,82

    2,86

    Cresterea preturilor de consum (%)

     

     

     

     

     

     

    Decembrie/Decembrie

    8,6

    6,0

    4,5

    3,0

    3,0

    2,5

    Medie

    9,0

    7,2

    5,0

    3,6

    3,0

    2,7

     

    Sursa: Comisia Nationala de Prognoza – Prognoza de primavara (3 mai 2006)

  • PAREREA BANCHERILOR

    BUSINESS Magazin a cerut analistilor si dealerilor din bancile comerciale sa prognozeze acum, la jumatatea anului, cat vor fi euro si dolarul la 30 decembrie 2006, urmand ca la stabilirea rezultatelor sa fie luate in calcul cu prioritate raspunsurile care au prevazut cursul euro si al dolarului intr-un interval de 0,5 lei. Raspunsurile au fost urmatoarele:

    Banca

    RON/euro

    RON/dolar

    Alpha Bank

    3,50-3,55

    NA

    BCR

    3,50-3,55

    2,88-2,93

    Carpatica

    3,42-3,47

    2,73-2,78

    Finansbank

    3,48-3,53

    2,65-2,70

    HVB Bank

    3,49-3,54

    NA

    ING Bank

    3,43-3,48

    NA

    OTP Bank

    3,47-3,52

    NA

    Raiffeisen Bank

    3,58-3,63

    2,65-2,69

    Volksbank

    3,50-3,55

    2,65-2,70

    Unicredit

    3,48-3,53

    2,83-2,88

    Jocul previziunilor de curs pe sase luni, inceput de BUSINESS Magazin in iunie anul trecut, a produs pana acum rezultate destul de curioase. In ianuarie 2006, la primul bilant, am vazut ca nici una dintre bancile solicitate sa faca prognoze n-a nimerit cotatiile de la 30 decembrie 2005, de 3,6771 lei/euro, respectiv 3,1078 lei/dolar. La acea vreme, singura banca a carei estimare s-a apropiat de ceea ce avea sa se intample a fost, pentru euro, cea a Raiffeisen Bank, cu 3,68 lei/euro. Acum, comparand la jumatatea anului ceea ce au estimat bancile in ianuarie, situatia e cu totul diferita. Cursul de la 30 iunie, de 3,5686 lei/euro, a fost aproximat de mai multe banci. Chiar si pentru cursul de 2,8068 lei/dolar a existat o potriveala – drept e insa ca pentru raportul cu moneda americana previziunile au fost mai putine.

    Banca

    RON/euro

    RON/dolar

    ABN Amro

    3,42

    N/A

    Alpha Bank

    3,55-3,6

    2,8-3,0

    Banca ComercialA Tiriac

    N/A

    N/A

    Banca RomaneascA

    3,56-3,59

    2,89-2,99

    Banca Transilvania

    3,4

    2,75

    Bancpost

    3,5

    3,02

    BCR

    3,55

    N/A

    BRD-GSG

    3,57-3,60

    N/A

    Carpatica

    3,55

    2,91

    Ceska Sporitelna (analist extern)

    3,2

    N/A

    FiNAnsbank

    3,51

    2,8

    Raiffeisen Bank

    3,5-3,6

    2,9-3,0

    Unicredit

    3,57-3,59

    N/A

    Volksbank

    3,25-3,60

    2,65-3,00


    Aceasta dovedeste ca bancile au asimilat noua conjunctura monetara si valutara, a carei schimbare s-a consumat, in cea mai mare (si cea mai dramatica) parte, de-a lungul lui 2005, nu pe parcursul lui 2006.

     

  • DOUA PUNCTE NEVRALGICE

    Majoritatea bancherilor care au formulat pentru BUSINESS Magazin previziuni de curs cred ca majorarea deficitului de cont curent, ca efect al decalajului in crestere dintre importuri si exporturi, este una din cele mai mari amenintari la adresa stabilitatii monedei. Astfel incat estimarea cifrei de deficit, raportata la nivelul prevazut de autoritati pentru acest an, de 8,5% din PIB, devine un pariu semnificativ in sine pentru determinarea cursului de schimb pentru restul anului 2006. De cealalta parte, un leu depreciat nu mai poate functiona ca parghie de dezinflatie, astfel incat bancherii care cred ca dezechilibrul extern se va adanci au si previziunile cele mai pesimiste despre cifra de inflatie in luna decembrie (fata de decembrie 2005). Mai ales ca despre incadrarea in tinta initiala de inflatie de 5% pentru 2006 nu mai vorbeste nici BNR, care in ultima vreme a insistat pe o prognoza de 6,8%.

     

    FLORIN CITU, ING BANK: Considera ca anul 2006 se va incheia cu o inflatie de 7,3% si un deficit de cont curent de 10,6% din PIB.

     

    IONUT DUMITRU, RAIFFEISEN BANK: Previziunea sa pentru inflatia decembrie/decembrie este de 6,8%. In ceea ce priveste deficitul de cont curent, estimarea este de 8,8 mld. euro la sfarsitul anului sau 9,3% din PIB.

     

    VLAD CURTEANU, FINANSBANK: Nivelul inflatiei, care poate atinge 6,9-7% la sfarsitul anului, va determina mentinerea randamentelor pentru plasamentele monetare in lei la un nivel atractiv.

     

    GABRIEL TINTA, UNICREDIT: Estimeaza o evolutie regresiva a inflatiei lunare spre nivelul anual pentru 2006 de 6,9% si continuarea tendintei de crestere a deficitului de cont curent in a doua jumatate a anului.

    ALPHA BANK: Reprezentantii Alpha au in vedere pentru decembrie 2006 o inflatie de 6,4% si un deficit de cont curent de 9,8-10,6% din PIB.

     

    CRISTINA LAZARIU-PRUNDUS, HVB BANK: Presiunile inflationiste se vor mentine in continuare, astfel incat este posibil ca in decembrie 2006 sa se ajunga la o inflatie de 7,2%.

     

    LUCIAN ANGHEL, BCR: Estimeaza ca rata inflatiei decembrie/decembrie se va situa in intervalul 6,25-6,75%. Pentru 2006 este posibil un nivel al deficitului de cont curent raportat la PIB de circa 8,5-9,5%, in conditiile in care deteriorarea inregistrata in prima parte a anului ar putea continua, dar intr-un ritm mai lent.

     

    LIVIU ENACHE, OTP BANK: Inflatia decembrie/decembrie va atinge 6,4-7,4%, in timp ce deficitul de cont curent se va situa in intervalul 9-9,4% din PIB.

     

    LUCIAN NICOARA, CARPATICA: Isi mentine previziunile mai vechi legate de inflatia decembrie/decembrie, despre care considera ca se va incadra intre 6% si 6,5%.

  • Cu spatele la zid

    „Daca actiunile scad, da compania in judecata“, spunea cu ceva vreme in urma Kirk Kerkorian, unul dintre investitorii miliardari ai Americii. Un sfat pentru altii, se vede, de vreme ce Kerkorian insusi a gasit ca are mai multe sanse de castiga de pe urma investitiei la General Motors daca pune la punct un plan prin care nu-i exclus sa schimbe cu totul actualul management.

    Prin doua scrisori pe care le-a trimis in ultima zi din iunie – una catre managementul Renault-Nissan, cealalta catre cel al General Motors, la care detine 9,9% din actiuni – Kirk Kerkorian a intors pentru a doua oara pe dos Detroitul. Daca lucrurile vor merge cum si-ar dori el, General Motors (GM) ar urma sa devina parte a aliantei Renault-Nissan, si asa s-ar naste un parteneriat care ar controla un sfert din productia mondiala de automobile.

    Lucrurile au avansat rapid de cand Kerkorian a trimis cele doua scrisori: vinerea trecuta GM si-a dat acordul formal, in urma unei sedinte a boardului, pentru inceperea discutiilor, iar pana la sfarsitul lunii va avea loc si o prima intalnire intre cei doi CEO ai companiilor: de o parte managerul-star Carlos Ghosn, din partea Renault-Nissan, si de cealalta Richard Wagoner, ale carui planuri, metode si rezultate nu mai sunt pe gustul lui Kerkorian, cel mai mare investitor individual de la GM. Intalnirea va avea loc la Bruxelles, potrivit „Financial Times“, dar o data nu a fost inca fixata – sau daca a fost totusi stabilita, in presa n-a transpirat nimic.

     

    Producatorii auto americani nu l-au iubit niciodata prea mult pe Kirk Kerkorian. Atunci cand a intrat in afaceri cu automobile, in 1990, nu stia mai nimic despre cum functioneaza una dintre industriile-simbol ale Americii, asa ca nimeni nu l-a privit cu respect – sau macar cu simpatie. S-a amestecat in afacerile auto din Detroit tarziu, in 1990 – avea deja 73 de ani -, cand unul dintre executivii Chrysler, Lee Iacocca, l-a convins pe batranul miliardar de origine armeana sa-si bage banii in producatorul de automobile, in ciuda necazurilor financiare ale companiei. Au urmat cinci ani in care Kerkorian a cumparat cu harnicie actiuni Chrysler, ajungand la un pachet de 14% pana in 1995. Compania redevenise profitabila intre timp, multumita noii generatii de SUV-uri si masini de familie, dar Kerkorian gasea in continuare ca pachetul lui de actiuni e subevaluat: investise 1,4 miliarde de dolari si vroia sa aiba un cuvant de spus in managementul Chrysler, asa ca a purces la una dintre cele mai agresive tentative – esuate, in cele din urma – de a prelua controlul companiei.

     

    Detroit-ul a privit cu indignare, pe atunci, incercarile lui Kerkorian de influenta destinul Chrysler. Producatorul american avea sa fuzioneze pana la urma, cu consimtamantul lui Kerkorian, cu Daimler-Benz – companie pe care miliardarul american a sfarsit prin a o da in judecata; dar asta e o alta poveste. Pentru industriasi, era de neconceput ca un baiat din showbiz care si-a facut averea in Las Vegas – construind hoteluri si cazinouri ori cumparand si vanzand in mod repetat studiourile MGM – sa faca regulile intr-o industrie care statuse la temelia capitalismului modern american. „Din perspectiva Detroit-ului, Kerkorian n-avea nici un fel de substanta ori active – doar bani. Din perspectiva Chrysler, era o ofensa: cei de-acolo nu credeau ca oricine care are bani poate conduce o companie auto“, comenta pentru presa americana David Cole, sef al catedrei de transporturi de la Universitatea Michigan.

     

    Cu incercarea de a impinge acum GM in alianta cu Renault-Nissan, Kerkorian e la a doua aventura in industria auto, si ostilitatea fata de tentativa de amestec a unui miliardar din Las Vegas in industrie s-a mai potolit. Desi in esenta, constata analistii, nimic nu s-a schimbat prea mult: Kerkorian e acelasi miliardar de Las Vegas care si-a facut averea din cazinouri, iar intentia lui pare si acum, ca si in anii ‘90, aceea de a controla, intr-un fel sau altul, managementul General Motors.

     

    Planul lui Kerkorian suna de fapt cam asa: daca tot ai dat 1,68 miliarde pe 9,9% dintre actiunile celui mai mare producator de automobile din lume si acesta a avut pierderi de 10,6 miliarde de dolari pe 2005, nu e cazul sa mai astepti sa vezi daca planul de restructurare despre care vorbeste managementul va da roade. Mai bine incerci sa schimbi managementul, eventual sa aduci un CEO care a demonstrat deja ca stie cum sa transforme, in cativa ani, un producator auto falimentar intr-unul care-si incanta actionarii la fiecare raportare trimestriala.

     

    Si nimeni nu s-ar putea potrivi mai bine cu acest rol decat Carlos Ghosn, CEO al Renault-Nissan. Tehnic vorbind, Kerkorian ar vrea ca Renault-Nissan sa cumpere 20% dintre actiunile GM: asta ar insemna, mai intai, o infuzie de circa 3 miliarde de dolari in GM, in schimbul actiunilor (putin, daca luam in calcul ca Fiat a platit in martie 2000 circa 2,5 miliarde de dolari pentru 5% din actiunile GM). Dar mai important ar fi altceva: Renault-Nissan, prin Carlos Ghosn, va avea un cuvant de spus in carmuirea GM. Pentru ca nici unul dintre analistii citati de presa in ultima saptamana nu crede ca Ghosn s-ar multumi vreodata cu un rol simbolic in conducerea GM, ori ca Renault-Nissan si-ar putea permite un joc pasiv. Ghosn va cere „control absolut“, paria saptamana trecuta un analist de la Morgan Stanley.

     

    Pe scurt, cele 20% ale Renault-Nissan, alaturi de cele 9,9% ale lui Kerkorian, ar constitui un nou centru de putere la GM. Unul care, in cea mai cuminte dintre variante, ar promova alte metode decat cele ale actualului CEO al companiei, Richard Wagoner, si ar face sa paleasca votul de incredere pe care acesta l-a primit din partea board-ului in primavara, dupa ce reprezentantul lui Kirk Kerkorian si-a exprimat in mod public admiratia fata de felul in care Ghosn a rentabilizat Nissan. O declaratie printre ale carei randuri observatorii au citit, de altfel, o fatisa nemultumire fata de Wagoner. Varianta preferata de Kerkorian suna insa, cel mai probabil, altfel: lucrurile s-ar aranja de minune daca Ghosn insusi ar prelua cu totul fraiele GM.

    Un analist de la Morgan Stanley, Adam Jones, comenta saptamana trecuta pentru Reuters ca Ghosn e „un agent al schimbarii“ care ar putea zgudui cultura „Detroit-centrica“ a General Motors.

     

    „Riscul e sa-l pierdem pe Carlos Ghosn in Detroit“, spunea el. Drept argumente aducea toate lucrurile pe care acesta le-a facut la Nissan: a preluat in 1999 o companie in pragul falimentului, cu datorii nete de 12,2 miliarde de dolari si vanzari in scadere pe toate pietele, a redus costurile cu 20% anual in primii trei ani si cu cate 15% in cei care au urmat (asta insemnand, printre altele, fabrici inchise si peste 12.000 de concedieri), a lansat noi modele, care i-au adus cresteri de vanzari si, mai apoi, profituri record. Asa a ajuns Nissan un success-story etalon al industriei si Ghosn un cost-cutter adorat de investitori, o celebritate in toata puterea cuvantului. Au contribuit la asta, poate, si povestile despre el: Ghosn e nascut in Brazilia, crescut in Liban, educat mai intai de iezuitii francezi din Liban si mai apoi in Franta, isi petrece buna parte din timp prin avioanele care-l plimba de la o sedinta la alta intre Japonia, Franta si SUA, intalnindu-si cei patru copii si sotia – care are un restaurant, My Lebanon, in Tokyo – dupa un program pe care toata lumea il gaseste imposibil.

     

    Dar Ghosn nu si-a incheiat misiunea odata cu salvarea Nissan, acum al doilea producator japonez de automobile. A venit si vremea Renault, pentru care Ghosn a dezvaluit in februarie un plan de relansare care ar urma sa dureze pana in 2009 – si care presupune cresterea vanzarilor, masini mai atragatoare si mai ieftine si, dupa toate astea, reintoarcerea pe piata americana.

     

    Orice om cu mintea intreaga s-ar intreba daca Ghosn chiar mai are timp si pentru General Motors, asa cum isi doreste Kerkorian. Pe de alta parte, nu e deloc obligatoriu, spun observatorii, ca alianta pe care si-o viseaza miliardarul american sa duca neaparat la un post de CEO pentru Ghosn. Cele 20% pe care ar urma sa le cumpere Renault-Nissan pot insemna 1-2 locuri in board, nu si functia de CEO. Iar daca nu controlezi managementul cum se cuvine, nu ai un cuvant de spus nici in departamentele de operatiuni, financiar, inovatie, nu poti reduce costuri, inchide fabrici, crea noi modele si nici nu poti obtine sprijinul sindicatelor. La Nissan, Ghosn a reusit si pentru ca si-a tinut mainile pe toate manetele – si asta o stie oricine.

     

    Parerile celor care comenteaza pe marginea unei posibile aliante intre cele trei companii auto sunt impartite. Saptamana trecuta, inainte ca GM sa decida inceperea discutiilor cu Renault-Nissan, Osamu Suzuki, CEO al Suzuki Motor Corp., spunea ca GM isi poate reveni si singura, sub conducerea lui Wagoner: „Cred ca dl. Wagoner e perfect capabil sa reconstruiasca GM“. Declaratia e explicabila si prin alianta dintre GM si Suzuki, care a ramas valabila, desi in martie GM a vandut mare parte din pachetul de 20% pe care il avea la producatorul japonez, pastrand doar 3%.

     

    Intrebat ce parere are despre o eventuala alianta tripartita, presedintele DaimlerChrysler AG, Dieter Zetsche, spunea la o conferinta de presa: „Cu siguranta ca nu ne e teama“. Zetsche adauga ca aliantele si fuziunile nu aduc beneficii imediate – facand cel mai probabil referire chiar la compania pe care o conduce, o fuziune care a dat rezultate indoielnice pana acum – dar fara a mai face vreun comentariu pe marginea unei aliante Renault-Nissan-GM.

     

    Ministrul francez al industriilor, Francois Loos, a fost mai explicit, declarand in cadrul unui interviu acordat unei televiziuni franceze ca „trebuie sa fim extrem de prudenti“ – statul francez detine un pachet de 15% la Renault si n-ar vedea deloc cu ochi buni o mutare a atentiei lui Ghosn de la Renault spre GM. Acestea sunt insa declaratii oficiale. Dincolo de ele, toata lumea evalueaza posibilele beneficii pe care cele trei companii le-ar avea de pe urma aliantei. Inca inainte ca GM sa decida, vinerea trecuta, sa inceapa discutiile cu Renault-Nissan, un cotidian japonez de afaceri, „Nihon Kenzai“, scria ca Nissan si Renault ar fi interesate sa coopereze cu GM in trei privinte: procurarea de piese si componente, tehnologiile de mediu si tehnologiile de securitate. Un purtator de cuvant al Nissan s-a grabit sa precizeze ca ceea ce au scris jurnalistii japonezi sunt doar niste speculatii, dar analistii cred ca varianta acreditata de cotidianul din Tokyo e plauzibila si ca ar ajuta toate cele trei companii sa mai taie din costuri, mai ales din cele cu cercetarea si dezvoltarea.

     

    In plus, Renault s-ar putea intoarce astfel mai devreme decat isi programase pe piata americana, de pe care a iesit in 1987, cand si-a vandut o subsidiara, American Motors Corp., catre Chrysler. In Europa, insa, Renault ar putea avea probleme cu Opel, subsidiara europeana a General Motors; Ghosn a fost intrebat de presa franceza cum va putea vari doua sabii in aceeasi teaca – ca raspuns, s-a declarat „increzator“, asigurand si investitorii Renault (cam acriti de perspectiva ca s-ar putea ocupa mai mult de noua jucarie GM), ca planul de revitalizare a Renault ramane, indiferent de situatie, prioritatea sa.

     

    Indiferent ce se va intampla, daca alianta gandita de Kerkorian si Ghosn va fi pecetluita, Renault-Nissan-GM ar pune presiune asupra tuturor producatorilor auto: va avea vanzari cumulate de 327 mld. dolari anual si o productie anuala de 14,3 milioane de automobile si camioane. Avand o forta de negociere crescuta, Renault-Nissan-GM va putea obtine si preturi mai mici pentru componente, ceea ce ar duce la reduceri serioase de costuri. Daca insa GM a acceptat discutiile cu Renault-Nissan doar pentru a castiga timp si acestea nu vor duce la o alianta, e de asteptat ca Kerkorian, cunoscut drept un investitor imprevizibil, sa caute alti parteneri – de exemplu Toyota, Honda sau BMW – care s-au mai aliat cu GM in trecut; „The New York Times“ estima saptamana trecuta ca miliardarul american va continua sa faca presiuni la GM prin reprezentantul sau Jerome York, asa cum a facut si la inceputul anului, cand a cerut sa se injumatateasca dividendele si sa se reduca salariile in board si top management. Relatia dintre Jerome York si Kirk Kerkorian e veche. Fost director financiar al IBM si al Chrysler, York e acum reprezentantul Tracinda Corp., compania lui Kerkorian, in boardul GM. In termeni financiari, York e parte a unui contract prin care primeste, dupa cum scria „Newsweek“ anul trecut, 50.000 de dolari lunar de la Kerkorian, plus cheltuieli, chiar daca e vorba de inchirieri de avioane cu 4.200 de dolari ora. In plus, potrivit contractului citat de „Newsweek“, York ar urma sa primeasca 4% din profitul pe care pachetul de actiuni al GM detinut de Kerkorian il genereaza, bani platibili, insa, abia la expirarea acestuia, in aprilie 2009.

     

    Una peste alta, planul lui Kerkorian, indiferent de deznodamantul discutiilor Nissan-Renault cu GM, pune o teribila presiune pe Richard Wagoner, managerul corporatiei americane. „S-ar putea sa nu existe niciodata un «deal» cu Renault… S-ar putea doar (ca actiunea lui Kerkorian – n.r.) sa catalizeze schimbarea la GM“, era de parere saptamana trecuta un analist al pietei auto, John Casesa, citat de MSNBC. Cu atat mai mult cu cat schema noului actionariat nu asigura, la nivel teoretic, controlul Renault-Nissan in GM.

     

    Dar asta nu inseamna ca industria auto americana isi va vedea de drum netulburata, ca si cum planul lui Kerkorian n-ar fi existat. Oricum Detroit-ul e iritat de acest batran investor care nu mai are nici timp, nici rabdare. A doua zi dupa ce propunerea lui Kerkorian a fost facuta publica, „Detroit Free Press“, principalul cotidian din oras, anunta miscarea cu litere de-o schioapa, din cele folosite in cazuri de razboi ori catastrofe naturale. Un profesor de business la Universitatea din Maryland, Peter Morici, comenta intr-un articol din presa locala ca miliardarul Kerkorian „nu e Warren Buffett“, facand referire la atentia cu care finantistul din Omaha, aflat pe locul al doilea in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, a cautat companii in care sa investeasca si a asteptat rabdator profiturile. „Kerkorian nu rezolva problemele. El vede oportunitati pentru valoarea pe care acestea o au, dar nu lasa companiile in pace sa se dezvolte“, a adaugat Morici, comentand ca metodele lui neortodoxe tulbura managementul companiilor, in loc sa-l lase sa-si vada de treaba. Companiile, spunea Morici, nu sunt cu nimic mai bune „dupa aventurile in care Kerkorian le impinge“.

     

    Cei mai multi analisti sunt insa de acord ca, vrand-nevrand, GM nu-si va mai putea respecta itinerariul fixat. Daca planul lui Kerkorian se va materializa, GM va trebui fie sa tina cont de ideile lui Ghosn, fie sa-i cedeze managementul cu totul. Daca nu, va trebui sa accelereze restructurarea si sa pareze orice eventuale lovituri de aceeasi natura ale batranului miliardar. Asa ca indiferent ce va aduce intalnirea Ghosn-Wagoner, lucrurile nu pot ramane ca inainte ca investitorul-grenada Kerkorian sa fi scris cele doua scrisori care au intors Detroit-ul pe dos.

  • Cina pentru trei

    Nu e clar cum s-a nascut planul lui Kerkorian pentru alianta tripartita Renault-Nissan-GM, dar presa a vorbit despre o intalnire pe care acesta ar fi avut-o in luna mai cu Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan, urmata de o alta, luna trecuta, in Nashville, orasul in care de altfel se afla si sediul central al Nissan pentru America de Nord. Acolo, cei doi au luat cina si au discutat proiectul unei aliante care ar urma sa controleze aproape un sfert din piata auto mondiala. Iata principalele evenimente care au precedat planul lui Kerkorian:

     

    29 NOIEMBRIE 2005: GM anunta un plan de restructuare care include inchiderea a 12 fabrici in America de Nord si reducerea a 30.000 de locuri de munca.

     

    29 DECEMBRIE 2005: Actiunile General Motors ating 18,33 dolari, cel mai mic pret din ultimele doua decenii.

     

    26 IANUARIE: GM anunta pierderi de 8,6 mld. dolari in 2005 si scaderea cotei de piata in SUA.

     

    6 FEBRUARIE 2006: Consilierul lui Kirk Kerkorian, Jerome York (foto), se alatura boardului GM, ca reprezentant al miliardarului american, care detine 9,9% din actiunile GM.

     

    7 FEBRUARIE 2006: General Motors isi injumatateste dividendele, reducandu-le pentru prima data in ultimii 13 ani, o masura ceruta de Kerkorian.

     

    16 MARTIE 2006: Compania isi revizuieste rezultatele finaciare pentru anul 2005: pierderile inregistrate ajung la 10,6 miliarde de dolari, cu 2 miliarde de dolari mai mult decat se anuntase anterior.

     

    31 MARTIE 2006: Un tribunal federal aproba intelegerea dintre GM si sindicatul United Auto Workers (foto), care ii permite corporatiei americane sa economiseasca anual 1 miliard de dolari in costuri prin ajustarea planurilor de asigurari de sanatate pentru pensionari.

     

    3 APRILIE 2006: GM consimte sa vanda 51% din institutia sa financiara, General Motors Acceptance Corp. (GMAC), catre un consortiu condus de fondul cu capital de risc Cerberus Capital Management in schimbul a peste 14 mld. dolari.

     

    26 IUNIE 2006: General Motors anunta ca peste 35.000 de munictori – aproape o treime din forta de munca – au acceptat pachetele compensatorii. Masura face parte din planul lui Wagoner de reducere a costurilor.

     

    30 IUNIE 2006: Tracinda Corp., compania de investitii a lui Kirk Kerkorian, anunta GM ca Nissan Motor Corp. si Renault SA sunt receptive fata de un parteneriat tripartit si cere celui mai mare producator auto al lumii sa formeze un comitet care sa analizeze aceasta posibilitate.

     

    7 IULIE 2006: Boardul General Motors Corp. aproba formal inceperea discutiilor preliminare pentru o alianta tripartita cu Nissan Motor Co. Ltd. si Renault SA.

  • GM in cifre

    Majoritatea observatorilor se intreaba daca Carlos Ghosn de la Nissan ar putea face pentru GM mai mult decat actualul management. Spre deosebire de Nissan, GM are intelegeri impovaratoare cu sindicatele.

     

    GM, de exemplu, poate inchide fabrici, dar nu poate concedia muncitori – ei merg la o „banca de forta de munca“, isi iau salariile si beneficiile chiar daca nu fac nimic. Wall Street-ul estimeaza ca acest program costa GM circa 600 mil. $ anual.

     

    25 MIL. $ Pierderile pe care Kerkorian le-a inregistrat cu cele 56 mil. actiuni GM; din mai anul trecut, acesta a investit circa 1,68 mld. $, dar actiunile GM raman sub cotatia medie de 30,1 $ la care a cumparat.

     

    3,5% Cota de piata pe care GM a pierdut-o anul trecut in America de Nord din 2003, cand Richard Wagoner a preluat compania

     

    20% Reducerea planuita a capacitatilor de productie ale GM pana in 2008, care ar implica si reducerea cu o treime a fortei de munca, potrivit planului lui Wagoner

     

    17 MLD. $ Valoarea GM in momentul anuntului unei posibile aliante, potrivit cotatiilor din ziua respectiva, mai mica atat decat cea a Renault (31 mld. $), cat si cea a Nissan (49 mld. $), desi GM vinde mai multe masini decat alianta Renault-Nissan

     

    14,2% Cota de piata a GM, care e amenintata de Toyota, cu 13,8%; in cazul unei aliante, Renault-Nissan-GM ar avea o cota de piata cumulata de 23,7%, potrivit CSM Worldwide; in Europa, alianta ar avea o cota de 23% si in SUA de 32,5%

     

    20% Pachetul pe care Renault si Nissan l-ar detine la GM in cazul in care se va aplica planul lui Kerkorian (cate 10% fiecare); in prezent, Renault detine 44,4% la Nissan, iar compania japoneza are 15% din actiunile Renault.