Blog

  • Verdict oficial de la ANRE: energia verde, supracompensată

    Concluziile Autorităţii Naţionale de Reglemenare în domeniul Energiei (ANRE) în urma monitorizării pentru anul trecut a efectelor schemei de sprijin pentru energia regenerabilă arată o supracompensare clară mai ales în domeniul proiectelor solare, vizate fiind însă şi energia eoliană şi cea hidro. Astfel, în opinia ANRE sprijinul pus la dispoziţia investitorilor în energie solară ar trebui să scadă de la 6 certificate verzi pe fiecare MWh produs la numai 3, la energie eoliană de la 2 la 1,5 certificate verzi, iar pentru cea hidro de la 3 la 2,3 certificate, toate aceste reduceri fiind valabile pentru proiectele care au utilizat tehnologie nouă. „Precizăm că reducerea numărului de certificate verzi, aşa cum rezultă din concluziile raportului de monitorizare, urmează a fi aplicată pe bază de hotărâre de guvern, în conformitate cu prevederile legale“, au mai spus reprezentanţii ANRE. De la începutul anului, au existat mai multe declaraţii ale autorităţilor prin care se anunţa o modificare a actualei scheme de sprijin, dar până în acest moment raportul ANRE este singurul document oficial publicat. În schimb, există mai multe variante de proiecte de ordonanţă de urgenţă prin care sprijinul pus la dispoziţia investitorilor în vânt sau soare ar urma să fie diminuat. Unul dintre acestea stabileşte reducerea numărului de certificate verzi acordate pentru fiecare tehnologie, reducerea nivelului maxim de preţ admis de lege pentru un certificat verde de la 55 de euro la 30 de euro, concomitent cu plafonarea la nivel naţional a capacităţii instalate în astfel de proiecte până la 3.500 MW. O altă variantă prevede amânarea acordării unui număr de certificate verzi pe fiecare tehnologie în parte până în iunie 2016, urmând ca ulterior acestea să fie recuperate de investitori potrivit unui algoritm stabilit de ANRE.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Gral deschide oficial în semestrul doi spitalul privat

    Gral deschide oficial în semestrul doi spitalul privat  Liviu Iancu Gral Medical preconizează că în al doilea semestru al anului va deschide oficial, în Bucureşti, primul său spital privat, pe care îl dezvoltă pe o infrastructură existentă, din fonduri proprii, şi nu de la zero, cum intenţionase iniţial. Compania a decis transformarea, în etape, a unui centru de diagnostic în spital, deşi planurile iniţiale vizau o investiţie greenfield de 30 milioane euro, cu finanţare externă. Astfel, investiţia în clădirea în care este dezvoltat spitalul a debutat cu o clinică, care a fost completată ulterior cu un centru de imagistică, unul de dializă, unul de radioterapie şi chimioterapie şi, în acest an, cu secţia de chirurgie. „Anul 2012 a fost anul în care am decis să lansăm investiţia secţiei de chirurgie din fonduri proprii. Direcţia a fost dată de costurile de oportunitate, pornind de la ideea că infrastructura de ambulatoriu a spitalului se finalizase, iar singurul element care lipsea era secţia de chirurgie. Acesta este şi motivul pentru care am investit peste un milion de euro în blocul operator, iar în semestrul al doilea vom opera primii pacienţi. În semestrul al doilea preconizăm lansarea oficială a spitalului, cu 55 de paturi“, a declarat directorul de dezvoltare-promovare al companiei, Robert Chiţan, care a precizat că investiţia nu mai este de 30 milioane euro.

    Continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Cod roşu de insolvenţe: 90.000 de companii îngenuncheate în cinci ani de criză

    Fenomenul insolvenţelor nu a ocolit niciun judeţ din România în ultimii cinci ani, perioadă în care la fiecare 200 de locuitori ai ţării o firmă a intrat în incapacitate de plată. Dacă ponderea este cal­cu­la­tă ţinând cont doar de nu­mărul de angajaţi din eco­nomie, insol­ven­ţa a lo­vit practic o firmă la fie­care 47 de salariaţi, ceea ce arată că, aproape fără excepţie, fiecare agent eco­no­mic din România s-a confruntat în ul­ti­­mii ani cu cel puţin un caz de fali­ment sau insolvenţă al unui furnizor sau cli­ent, situaţie ce a lovit şi în propria afacere. Cei aproximativ 2.300 de prac­ti­cieni în insolvenţă din Ro­mâ­nia au avut de gestio­nat în ultimii cinci ani peste 90.000 de dosare ale unor fir­me ajun­se în incapacitate de plată, ceea ce în­seamnă că fiecare prac­ti­­cian, fie el avo­cat, econo­mist sau inginer, a avut, în me­die, pâi­­­nea şi cuţitul pentru aproa­pe 40 de com­panii, de la buticul si­tuat la parterul blo­cului la mal­luri, proiecte cu sute de apar­­tamente sau giganţi indus­triali ca Hidroelectrica.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Producătorii de cărămizi: Stagnarea pieţei anul acesta ar însemna un semnal pozitiv

    „Este posibil ca 2013 să devină anul în care declinul să dispară şi piaţa să rămână la nivelul anului trecut, dar acest lucru depinde atât de evoluţia economică a ţării, cât şi de cea politică. Pre­mi­sele sunt deja prezente prin faptul că avem o stabilitate politică începând cu decembrie 2012“, spune Iulian Man­ga­la­giu, directorul general al Ceramica Iaşi. El apreciază că în 2013 va exista o luptă între producători pentru fiecare client în parte, indiferent că este vorba de o persoană fizică care îşi construieşte o locuinţă sau un mare dezvoltator imobiliar care investeşte în ridicarea unui ansamblu de blocuri. Fiecare dintre aceşti clienţi îşi va dori cel mai bun preţ.  „Se observă din piaţă o diversificare a solicitărilor clienţilor în ceea ce priveşte aplicaţiile cărămizilor, aceştia fiind din ce în ce mai bine informaţi.“ Tot despre o stagnare a pieţei de cărămizi în acest an vorbeşte şi Corneliu Fecioru, membru în cadrul consiliului de administraţie, vânzări şi marketing al producătorului austriac Wienerberger. „Dacă în 2013 vedem o piaţă care e la nivelul anului trecut, acesta ar fi un semnal pozitiv“, spune Fecioru.

    Citiţi mai multe în ediţia de aprilie a Business Construct sau pe www.zfcorporate.ro/business-construct

  • Chiţoiu anunţă TVA de 9% la pâine, deşi un document al Finanţelor arată că măsura nu este sustenabilă

    Doi miniştri cu influenţă ai Cabinetului Victor Ponta – ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu (PNL) şi ministrul agriculturii Daniel Constantin (PC) – susţin că TVA la pâine va fi redusă începând cu 1 iulie de la 24% la 9%, în replică la observaţiile cuprinse într-un document tehnic elaborat în bucătăria Ministerul Finanţelor care arată că nu există surse bugetare identificate care să compenseze un astfel de efort financiar. „Orice discuţie legată de oportunitate (a reducerii TVA la pâine – n.n.) este inutilă, pentru că decizia politică a fost luată“, a afirmat ieri ministrul finanţelor, iar colegul său de la agricultură a spus: „Decizia politică de reducere a TVA la pâine va fi luată (până la finalul lui aprilie – n.n.) cu voia sau nu a unor funcţionari din Finanţe.“ Un document al Ministerului Finanţelor publicat de Mediafax arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi nu poate fi aplicată la acest moment. Chiţoiu a susţinut însă că documentul citat este unul intern, iar reducerea TVA la pâine este un angajament politic al USL care va fi îndeplinit, sursele bugetare necesare putând fi asigurate printr-o îmbunătăţire a colectării la buget.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Bulgaria vrea să deschidă magazine speciale pentru cetăţenii săraci

    Guvernul interimar al Bulgariei intenţionează să deschidă magazine speciale pentru cetăţenii săraci ai ţării, scrie Novinite. Din aceste magazine, bulgarii săraci vor putea achiziţiona bunuri la preţuri preferenţiale dacă vor avea un card special emis de stat. Ideea a fost deja discutată la o întâlnire a premierului interimar Marin Raykov (foto) cu reprezentanţii mediului de afaceri şi cu preşedintele Asociaţiei Industriale din Bulgaria, Bozhidar Danev. Participanţii la întâlnire au discutat şi despre mediul de afaceri din Bulgaria, parteneriatele dintre companiile private şi guvernul interimar, precum şi despre facilitarea accesului întrepriderilor mici şi mijlocii la fondurile Uniunii Europene. Cabinetul lui Raykov a aprobat săptămâna trecută suma de 41 milioane leva (21 milioane euro) pentru programele de asistenţă pentru săraci.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

     

  • Săptămâna aceasta se decide cine va pune umărul la reindustrializarea României

    Ministerul Economiei va prezenta marţi cine va face parte din Comisia Consultativă care va elabora alături de reprezentanţii statului o strategie de reindustrializare a României după ce la finele săptămânii trecute a avut loc o primă întâlnire a reprezentanţilor din mediul privat cu cei ai statului. În total, la evenimentul de joi au participat 40 de persoane printre care Radu Enache, directorul general al HP România, Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia Group, Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, Ionel Borş, country manager la ArcelorMittal Galaţi, Marian Năstase, preşedintele Alro Slatina, Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom şi alţii. Aceştia vor înainta propuneri către Ministerul Economiei, urmând să se reîntâlnească în luna mai pentru ca până în septembrie să fie definitivat un document de Politică Industrială. În baza acestui document până la sfârşitul anului ar urma să fie întocmită o strategie de reindustrializare la nivel naţional ce va fi asumată de Guvern. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Ministrul mediului anunţă că patru mari investitori vor să aducă în România 500 mil. euro

    Ministrul mediului şi schimbărilor climatice Rovana Plumb anunţă că patru mari investitori, între care companii din Germania şi Austria, intenţionează să investească peste 500 de milioane de euro în România, în domenii precum industria auto, cea a lemnului sau resurse naturale. „Avem o creştere a investiţiei care a fost propusă de către OMV de 150 de milioane de euro, la Suplacu de Barcău, şi mai avem şi alte propuneri în ceea ce priveşte industria lemnului şi energia alternativă“, a spus Rovana Plumb, la sfârşitul săptămânii trecute. Printre acele companii care vor investi în România, Rovana Plumb a menţionat firma Michelin (care a anunţat că-şi mută operaţiunile din Grecia în România), dar şi o companie din Austria pe care nu a numit-o, care intenţionează să investească 150 de milioane de euro într-o fabrică de cherestea în judeţul Covasna. Este vorba despre grupul austriac Holzindustrie Schweighofer care, săptămâna trecută, a anunţat o investiţie într-o fabrică de cherestea, la Reci, judeţul Covasna. În urmă cu aproximativ două săptămâni premierul Victor Ponta a anunţat, fără să ofere amănunte, că o mare companie germană din domeniul auto ar urma să  deschidă o fabrică în România. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Noua limită a bogăţiei

    Eventual orez în valoare de 100.000 de euro, noua limită a bogăţiei impusă de autorităţile europene. Dacă ai sub 100.000 de euro, eşti fericit, spargi seminţe în dinţi, bei berici şi râzi în faţa televizorului de ruşii cei fraieri care au pierdut bani în Cipru, asta dacă îţi alunecă degetul pe telecomandă şi prinzi vreo zece secunde din programul de ştiri.

    Şi, eventual, iei în serios oficiali care te sfătuiesc să îţi faci vreo 40 de depozite în care să îţi ţii banii, asta dacă rezişti la ştiri 30 de secunde. Şi, desigur, poţi să fii de acord cu devalizarea conturilor de peste 100.000 de euro, mama lor de hoţi!, că cum poţi câştiga 100.000 de euro dacă nu din furt!?

    Păi din muncă, caz în care poţi simţi fizic, în vintre, orice devalizare sau orice devalorizare, orice modificare de dobândă, iar orice declaraţie a vreunui oficial îţi va reţine atenţia mai mult de 30 de secunde. Despre premisele stabilite de ceea ce s-a întâmplat în Cipru şi despre cum chestiuni care pot părea inimaginabile acum pot deveni realitate – de exemplu “tunderea” conturilor tuturor europenilor pentru însănătoşirea preţiosului sistem bancar european.

    Serenitatea cu care cei mai mulţi români privesc ceea ce se întâmplă în Europa vine, cred, din două mari motive. Primul a fost impus de comunism, era pur şi simplu interdicţia de a deţine lucruri, mai mult decât ceva mobilă într-o casă închiriată, primită prin sindicat; oricine avea maşină sau casă pe pământ era, pe vremea lui Ceauşescu, un dubios care avea ceva de ascuns; mentalitatea s-a răspândit şi s-a păstrat în timp, iar oamenii au fost lipsiţi de bucuria de a avea o bucată de teren pe care să pui o floare şi trei fire de iarbă.

    Ciudat, o astfel de mentalitate s-a păstrat şi în perioada postrevoluţionară, când era bine, şi acesta este al doilea motiv, să fii “sărac şi cinstit”. Şi atât de tare a plăcut ideea asta, încât am rămas săraci, iar cinstea ne-am risipit-o în compromisuri politice.

    Europa îşi pierde acum o bucată zdravănă din coloana vertebrală, adică din clasa de mijloc. Nu este vorba de oligarhii ruşi, asta a fost o prostie şi o intoxicare, ci de antreprenori, de micile afaceri care au încercat să reziste, de slujbaşi care au tras din greu de dimineaţă până seara, de medici, funcţionari sau profesori.

    Este vorba de încredere în autorităţile care aprobă confiscarea banilor din conturi şi încrederea în băncile care acceptă asta, încălcând principii. Într-un fel sau altul, fiecare va resimţi “tunderea” conturilor, oriunde va fi fiind aceasta, oricând va fi şi orice sumă va fi fost în joc.

    Imaginea pe care o vedeţi este o caricatură din 1787 a unui ins pe nume James Gillray. Se cheamă “A March to the Bank” şi prezintă detaşamentul militar trimis să apere Banca Angliei în 1780, în timpul unei revolte pe fond religios, cunoscută drept “Gordon Riots”. Au fost atunci o sumă din ceea ce astăzi am numi victime colaterale; privind imaginea, ne dăm seama că grija pentru sistemul bancar nu este o noutate, diferă numai modalităţile în care aceasta este pusă în aplicare.