BusinessMagazin

Blog

  • JIRI RIZEK

    „Cei care nu au fost in Romania se sperie de mutarea aici, iar cei care au fost vor sa vina si sa ramana“

     

    Cand a primit anul trecut un telefon de la un head-hunter care i-a spus ca il suna pentru un post in Romania, Jiri Rizek a spus ca daca nu e vorba de Flanco, Flamingo sau Altex, nu il intereseaza. Cand a auzit ca e vorba nu numai de una, ci de doua din cele trei enumerate de el, a spus „da“ fara sa ezite, intuind ca va fi vorba de restructurari si constructie a unui brand comun pentru cele doua retele comerciale, Flamingo si Flanco, care au fuzionat.

     

    Rizek cunostea destul de bine piata din Romania, deoarece in 1999 a dezvoltat brandul Philips in Romania si Bulgaria, unde a contribuit la urcarea produselor Philips pe primul loc pe piata, de pe locul al patrulea la momentul cand a preluat functia. Inainte de Philips, Rizek lucrase in Cehia noua ani pentru JVC.

     

    Ca reprezentant al Philips, Jiri Rizek statea in Romania cam o saptamana pe luna si i-au lipsit putin orasele provinciale romanesti unde mergea sa deschida puncte de vanzari Philips, cand a acceptat oferta de la grupul Dixons pentru a dezvolta in Cehia lantul Electroworld. „Am considerat ca a construi un lant de retail de la zero intr-un moment cand cererea de pe piata statea sa explodeze este un job interesant, asa ca am acceptat, iar in patru ani Electroworld a devenit lider de piata.“

     

    Cand ii era mai bine la Dixons, a venit oferta din Romania. Deloc usoara, spune Rizek, dat fiind ca anul trecut (anul integrarii Flanco), grupul Flamingo a avut pierderi de 15 milioane de euro, iar prima decizie a lui Rizek a fost sa inchida primele magazine neprofitabile pentru a reduce din pierderi. „Strategia a fost sa punem toate pierderile pe 2006, sa facem provizioane, iar anul acesta si anul viitor sa deschidem cate 10 magazine Flanco World“, spune Rizek, care va miza pe cea mai de succes marca din grup – Flanco, incercand astfel sa rezolve principala problema care a dus la pierderi, dezvoltarea a prea multe linii de business.

     

    Rizek estimeaza pentru acest an afaceri de 170 de milioane de euro pentru grupul Flamingo si „un profit cat de mic“, care ar readuce increderea in randul investitorilor. „Sunt convins ca piata isi va reveni, deoarece asa s-a intamplat si in Cehia si in Ungaria in perioada dinainte si dupa aderarea la UE“, spune Jiri Rizek.

     

    Varsta: 51 ani

    Nationalitate: ceha

    Functie actuala: Director executiv al Flamingo International

    Experienta: Cele mai importante functii detinute au fost cea de director de dezvoltare in Europa de Est si CSI pentru Philips si apoi de director de dezvoltare in Cehia pentru Dixons, calitate in care a coordonat deschiderea lantului de magazine Electroworld.

    Romania: Cunostea piata de retail din Romania inca de cand lucra pentru Philips si a venit aici anul trecut pentru a lucra la Flamingo.

  • ANDRE NANICHE

    „Cred ca recomandarea cea mai buna  pentru postul de la Rompetrol a fost experienta mea de lucru intr-un mediu dificil, in Rusia“

     

    Andre Naniche a crescut vorbind zi de zi la scoala limba engleza, acasa cu parintii limba franceza (tatal sau fiind francez la origini), iar cu bunica sa rusoaica a vorbit limba rusa in fiecare zi, dupa cina, timp de 15 sau 16 ani. Limba rusa invatata de la bunica sa l-a ajutat atunci cand a vrut sa acumuleze experienta peste Ocean si a fost trimis direct in Kazahstan si apoi in Rusia. In Rusia a stat 10 ani, iar in ultimii trei, cand lucra in joint-venture-ul TNK-BP, lucrurile au inceput sa se complice pentru expati: „Rusia incepuse sa atraga din ce in ce mai multi petrodolari si rusii au realizat ca pot face lucrurile singuri mai bine si mai ieftin; astfel ca in ultimii doi ani, multe companii au inceput sa iasa din Rusia“.

     

    Naniche s-a gandit si el sa plece din Rusia si si-a depus CV-ul la o companie de head-hunting, care l-a sunat dupa putin timp si i-a spus ca o companie este interesata de el pentru functia de director general. Dupa intalnirea cu Dinu Patriciu la Viena, Naniche a venit imediat in Romania, iar in februarie 2006 a preluat postul, care prevede conducerea de zi cu zi a operatiunilor Rompetrol. „Lucrurile au decurs foarte repede si am spus «da» inainte sa vin in Romania, sa vad despre ce e vorba aici, deoarece m-am inteles din prima foarte bine cu Dinu (Patriciu – n.red.)“, spune Andre Naniche.

     

    Imediat dupa ce a venit, a pus in aplicare o noua forma de organizare a companiei, pe business unit-uri (pana atunci, toate companiile din grupul Rompetrol raportau separat datele, chiar daca pe alocuri domeniile de activitate erau aceleasi): „Din dorinta de a usura conducerea unei companii care creste foarte repede am luat decizia de a imparti compania pe divizii. Organizatia in sine trebuie reorganizata cateodata pentru a o face mai eficienta“. Naniche spune ca dezvoltarea in urmatorii trei ani a celor patru divizii va face compania mai atractiva pentru investitori, odata ce va fi listata la o bursa straina.

     

    Deocamdata, Naniche ia lectii de romana de doua ori pe saptamana. Nu pentru ca nu s-ar intelege bine cu toti colegii in engleza, dar mai ales pentru ca „se intampla foarte des ca in sedinte cineva sa se infurie sau, mai bine zis, sa devina emotional si sa o dea pe romana“. Daca anul trecut nu intelegea nimic din ce ziceau colegii „emotionali“, acum intelege cam 40% din cuvinte. E un procent bun.

     

    Varsta: 50 ani

    Nationalitate: americana, franceza

    Functie actuala: Director executiv al Rompetrol Group

    Experienta: 30 de ani experienta in industrie, dintre care ultimii 10 ani in Rusia, pentru British Petroleum si Chevron. Ultima sa realizare inainte de a veni in Romania a fost restructurarea structurii comerciale a concernului TNK-BP.

    Romania: A venit in Romania pentru prima oara in toamna lui 2005, fiind angajat ca si CEO al Rompetrol, iar din februarie 2006 a preluat postul.

  • PETER HAMILTON

    „Nu as fi venit in Romania ca sa lucrez pentru o companie multinationala“

     

    Peter Hamilton a fost in jur de 15 ani consultant in Rusia, in special pe sectorul de explorare, si a lucrat cu Andre Naniche la mai multe proiecte. Cand Naniche a acceptat functia de CEO la Rompetrol, l-a invitat de mai multe ori pe Hamilton sa vina in Romania „sa arunce o privire la ce face el la Rompetrol“. „I-am raspuns politicos ca da, sigur voi veni, imediat ce voi avea putin timp liber“, rade Peter Hamilton, care recunoaste ca nu ar fi venit in Romania pentru nimic in lume. Si oricum nu ar fi venit ca detasat al unei companii multinationale: „Daca mi-ar fi spus de exemplu British Petroleum ca vrea sa ma mute la divizia din Romania, i-as fi intrebat de ce nu ma trimit sa dezvolt divizia din Bahamas, ca macar sa ma distrez in timpul liber. Romania nu era pe radarul meu, dar pentru ca mi s-a oferit sa vin intr-o companie romaneasca, mi s-a parut interesant“. Hamilton spune asta pentru ca „stie el“ cum e la multinationale, unde intalnesti un mare grup de oameni „indoctrinati“, care „iti vor pune in fiecare zi pe masa ziarele englezesti si te vor lua cu ei la intalnirile expatilor si vor incerca sa impuna cultura companiei lor in tara respectiva“. Asa ca pana la urma a venit si a ramas, primind responsabilitatea de a conduce divizia de upstream (explorare, productie, foraj si servicii petroliere), pe care se bazeaza dezvoltarea companiei in urmatorii ani.

     

    Acum ii place foarte mult in Romania si ii pare rau de un singur lucru: „Regret ca am venit, pentru ca este foarte mult de munca aici“, rade managerul, pe care il deranjeaza insa faptul ca peste afacerile in plina dezvoltare ale Rompetrol planeaza controversa legata de numele lui Dinu Patriciu. „Ma deranjeaza asta, pentru ca stiu ca este unul dintre cei mai buni oameni de afaceri ai Romaniei, dar pe de alta parte ma bucur ca aceasta imagine nu afecteaza si imaginea celor care lucreaza aici“, spune Hamilton. Ii place reactia oamenilor cand le spune ca lucreaza la Rompetrol: „Oh, then you must be good!“ („A, atunci inseamna ca esti bun!“).

     

    Principalul obiectiv al lui Hamilton la Rompetrol este sa lucreze la imaginea companiei: „Lumea nu ne stie decat ca o companie de rafinare si marketing. Eu vreau sa ne vada si ca o companie de upstream si am la dispozitie doi-trei ani sa transform aceasta imagine“.

     

    Pana atunci, si lui, si lui Naniche le lipsesc putin Rusia si Moscova: „Acolo aveam o mare varietate de terenuri de golf; aici, in lipsa golfului, mergem la restaurantele din Bucuresti, care sunt foarte bune si ieftine“.

     

    Varsta: 55 ani

    Nationalitate: americana

    Functie actuala: Vicepresedinte al Rompetrol Upstream

    Experienta: 30 de ani in industria de explorare si productie, pentru British Petroleum si Shell Exploration and Production. Cea mai lunga perioada a petrecut-o in tarile CSI.

    Romania: A venit in Romania cu un an in urma pentru postul de la Rompetrol.

  • HAIM DOLEV

    „Venirea in Romania a fost cea mai nebuneasca decizie pe care am luat-o in viata mea, dat fiind ca e prima oara cand ma mut din Israel“

     

    Haim Dolev e un expat diferit: nu prea are viata mondena, munceste de foarte dimineata pana foarte tarziu in noapte, merge cu taxiul si stie sa pronunte in romana adresa de acasa si adresa de la birou. Isi pastreaza timpul liber pentru weekend-uri, cand merge acasa in Israel, la familia sa.

     

    A intrat in echipa Wizrom de la sfarsitul anului 2006 si este pentru prima oara cand locuieste in alta parte decat in Israel: „Am mai avut responsabilitati regionale, dar le coordonam de la biroul din Israel si calatoream mult. Este ceva cu adevarat nou ca stau singur aici“. La Wizrom se ocupa de clientii strategici si face efectiv vanzari. „Asta am facut dintotdeauna si incerc sa insuflu dragostea mea pentru acest domeniu celor trei oameni cu care lucrez“, spune Dolev. Ii place in Romania pentru ca „piata romaneasca de IT este unde se afla Israelul in urma cu opt-noua ani si parca merg pe un drum cunoscut, iar in plus modul in care se fac afaceri in Romania e familiar, prietenos si asemanator cu cel in care afacerile se fac in Israel“.

     

    De aceea se si bazeaza pe interactiunea cu oamenii, avand pana la 30 de intalniri pe saptamana cu clienti carora le vinde solutii IT, dar si echipe de outsourcing pentru implementare de proiecte, cursuri pentru angajati sau promisiuni ca vor dezvolta in viitor ce au ei nevoie. „Ideea e sa conving clientul ca la mine poate gasi orice“, rezuma Dolev modelul sau in vanzari.

     

    Varsta: 42 ani

    Nationalitate: israeliana

    Functie actuala: Vicepresedinte responsabil de clienti strategici si de dezvoltare la Wizrom Software

    Experienta: 15 ani de experienta in vanzari si dezvoltare de business, dintre care ultimii patru ani s-a ocupat de vanzarile diviziei de intelligence ale companiei Panorama Software in Europa de Est.

    Romania: A venit de la sfarsitul anului 2006 la Wizrom, pe o pozitie in esalonul al treilea si se ocupa de clientii strategici ai companiei.

  • Inca o incercare

    Doua fonduri detinute de statul sloven, Pension Fund Management (KAD) si Restitution Fund (SOD), impreuna cu compania de investitii Triglav DZU, au scos la vanzare 34,46% din actiunile celui mai mare retailer si distribuitor sloven de mobila, Lesnina.

     

    Licitatia este deschisa tuturor persoanelor fizice sau juridice, slovene sau straine. Ofertele, care trebuie facute pentru intregul pachet scos la vanzare, pot fi depuse pana la 31 august. Vanzatorii isi rezerva dreptul de a nu vinde in cazul in care nu sunt multumiti de pretul primit. Lesnina a obtinut anul trecut un profit de 8 milioane de euro, la venituri de 80 de milioane de euro. Actiunile companiei la Bursa din Ljubljana erau cotate la 1.950 de euro, astfel incat valoarea pachetului scos la vanzare este estimata la 51,4 milioane de euro. Este a doua incercare a celor trei fonduri de a vinde participatiile detinute la Lesnina. Conform presei de la Ljubljana, lantul australian Harvey Norman, specializat in comercializarea mobilei si a produselor tehnice, a facut cea mai buna oferta la licitatia de anul trecut, dar vanzatorii au considerat-o nesatisfacatoare.

  • Sa venim tare din urma!

    Rusia isi propune sa devina pana in 2020 unul din cele mai mari centre financiare din lume. Ponderea Rusiei in economia globala ar urma sa creasca de la 2,6% in 2006 la 3% in 2015 si la 3,4% in 2020.

     

    Conform strategiei de dezvoltare sociala si economica pana in 2020, distanta care o desparte de tarile dezvoltate se va micsora considerabil. PIB pe cap de locuitor va ajunge la cel putin 15.280 de euro in 2015 si la 21.800 in 2020, apropiat de nivelul actual inregistrat in tarile din zona euro. Daca in prezent PIB pe cap de locuitor in Rusia este de trei ori mai mic decat in Statele Unite, pana in 2020 indicatorul va ajunge la jumatate fata de SUA. Peste 12 ani, Rusia s-ar putea clasa intre primele cinci natiuni din lume in privinta valorii PIB. „Scopul strategic al Rusiei este de a deveni un lider global in economia mondiala si de a atinge nivelul tarilor puternic industrializate“, se arata in strategie.

  • MICHELE MEONI

    „Nu sunt un expat in adevaratul sens al cuvantului, dar imi place aici si deja ma simt acasa“

     

    O functie in esalonul al doilea intr-o companie cu actionariat romanesc nu l-a deranjat deloc pe Michele Meoni cand a raspuns in vara anului trecut la anuntul dat de Radu Enache care isi cauta un manager de operatiuni. Chiar daca stia ca o pozitie de „sef absolut“ e mult mai de dorit cand mergi intr-o tara straina. „Am candidat pentru ca imi plac afacerile de familie, deoarece factorul de decizie e in biroul de alaturi si birocratia e aproape inexistenta, dar si pentru ca tocmai primisem o noua functie undeva in Kenya si sotia mea a spus: Fara Africa!“, povesteste Michele Meoni cum a ajuns sa discute cu Radu Enache si sa accepte oferta acestuia de la sfarsitul anului trecut.

     

    Meoni a nimerit in compania fondata si condusa de Radu Enache in momentul in care omul de afaceri roman se pregatea sa declanseze cel mai mare plan de dezvoltare: un parteneriat cu fondul de investitiii PPF, prin care sa creasca numarul de camere cu 220% si sa construiasca 25 de hoteluri. „Odata cu dezvoltarea lantului hotelier, era nevoie de o persoana care sa aiba o privire de ansamblu asupra a tot ce se intampla, mai ales la nivel de marketing. Pentru 10 hoteluri, echipa dinainte era OK, dar pentru dezvoltarea pe care o incepe acum compania era nevoie de o experienta mai mare“, spune Meoni. Acesta mai lucrase in lanturi hoteliere de dimensiunea Continental, cum ar fi Domina Hotels & Resorts, un lant hotelier italian unde a primit cel mai mare proiect din viata lui: un resort pe 100 de hectare in Sharm el Sheik (Egipt). Dupa atentatul terorist din 2005 de acolo, Domina l-a mutat in sudul Italiei, unde a coordonat sase hoteluri, iar in 2006 ar fi trebuit sa plece in Kenya sa lanseze un resort de lux cu 250 de vile. A venit insa in Romania, atras de aderarea tarii la UE si de entuziasmul lui Enache. 

     

    La Continental „primul lucru pe care l-am facut a fost sa reorganizez structura corporatista, pentru a ne pregati de momentul 38 de hoteluri“ (cate ar trebui sa faca parte din Continental Hotels in 2010). „Sub domnul Enache suntem acum eu, care raspund de partea operationala, directorul financiar si directorul de dezvoltare (Ioan Mirea, socrul lui Radu Enache). Aceste trei functii sunt separate, dar functioneaza piramidal“, explica Meoni. Deocamdata, italianul deruleaza proiecte de training cu angajatii, se ocupa de un plan de renovare pentru toate cele 10 hoteluri, pregateste lansarea hotelului Continental la Sibiu si invata romana citind reviste romanesti cu dictionarul alaturi.

     

    Varsta: 40 ani

    Nationalitate: italiana

    Functie actuala: Director de operatiuni la Continental Hotels

    Experienta: Lucreaza in domeniu de aproape 20 de ani, cea mai importanta experienta fiind acumulata in lanturi hoteliere din Marea Britanie si Italia.

    Romania: A venit in compania lui Radu Enache la sfarsitul anului trecut cu un contract pe minim cinci ani.

  • LECTIA DE ROMANA

    Iau cursuri de limba romana cel putin o data pe saptamana. Spun ca o fac si pentru ca le plac oamenii din Romania, dar mai ales pentru ca in jurul lor sunt numai romani, de la portar si pana la actionarii companiei in care lucreaza. De fapt, cei mai multi sunt singurii ne-romani din compania in care lucreaza – expatii angajati in companii cu actionariat majoritar romanesc, o „specie“ care se contureaza in mediul de afaceri autohton.

     

    Casa mea din Bucuresti este cel mai frumos loc in care am stat vreodata“, spune Andre Naniche, directorul executiv al Rompetrol Group, care a plecat din Berkeley, California, imediat dupa ce a terminat scoala (cu 30 de ani in urma), a calatorit si a lucrat in Alaska, apoi in Texas, Africa, Singapore, Londra, Kazahstan si Rusia. Naniche se refera la casa pe care a inchiriat-o din primavara anului trecut pe malul lacului Snagov, aproape de casa sefului sau, Dinu Patriciu. Casa de pe malul lacului, dar si preluarea fraielor unei companii cu afaceri care anul acesta ar urma sa ajunga aproape de 6 miliarde de dolari (aproximativ 5 miliarde de euro) ii plac la nebunie lui Naniche. Dar a acceptat sa vina in Romania fara sa vada casa in care va locui, fara sa fi fost vreodata in Romania si fara sa cunoasca pe nimeni altcineva din companie decat pe Dinu Patriciu, pe care l-a cunoscut pe „teren neutru“, la Viena, unde au baut o cafea si au batut palma pentru un contract de cel putin patru ani. Sau, mai precis, pentru un contract care prevede ca Naniche sa se ocupe de operatiunile de zi cu zi ale grupului Rompetrol cel putin pana la listarea la o bursa straina, operatiune care ar trebui sa aiba loc in 2010.

     

    Naniche a venit in Romania la inceputul anului 2006, anul trecut fiind cel in care a inceput sa se contureze tendinta de „import“ al managerilor straini in companii cu capital majoritar romanesc: imediat dupa Naniche, in Rompetrol au venit Peter Hamilton, colegul lui care este vicepresedinte al diviziei de upstream (explorare, productie, foraj si servicii petroliere), si Edward Russel, care conduce operatiunile de pe piata de capital. Tot in 2006, Jiri Rizek a venit la  conducerea retelei de electrocasnice si electronice formate de Flamingo si Flanco, Michael Allardin a preluat conducerea distribuitorului de jocuri video Best Distribution din cadrul grupului RTC, iar Michele Meoni – actualul director de operatiuni la Continental Hotels – si Haim Dolev – director de dezvoltare la producatorul de soft Wizrom Software – au venit in Romania pentru a ramane cel putin trei ani in aceste companii. Cel mai vechi expatriat de la conducerea unei afaceri romanesti este Robert Rekkers, director general al Bancii Transilvania.

     

    „Venirea acestor manageri este efectul cresterii si al maturizarii unor companii romanesti, care au  creat in mediul de afaceri locuri de munca atragatoare pentru manageri de orice nationalitate“, spune Panos Manopoulos, directorul biroului de recrutare Stanton Chase de la Bucuresti. Expatii, marca inregistrata in Romania pana acum ca manageri din companii multinationale trimisi aici pentru dezvoltarea filialei din Romania, au inceput sa apara si ca angajati ai companiilor cu actionari majoritari romani. Deocamdata e vorba de cazuri disparate, aproximativ 100 de persoane – conform unei estimari a lui George Butunoiu, director al George Butunoiu Consulting, dintre cei aproape 15.000 de expati care sunt acum in Romania. 

     

    George Butunoiu a recrutat de cand este pe aceasta piata „sute de expati“, atat pentru companii straine cu activitate in Romania, dar si pentru companii romanesti. Chiar in echipa lui au lucrat, de-a lungul celor 15 ani de cand e pe aceasta piata a recrutarilor, „o americanca, o canadianca, un francez, un american si o englezoaica“. In acest an, in echipa lui a intrat Fabien Mourton, pe care Butunoiu l-a angajat „pentru ca are experienta manageriala si antreprenoriala in domeniul IT, care ma intereseaza in mod special“. Consultantul nu-i considera pe expati neaparat mai buni din punct de vedere profesional: „Numarul de manageri buni pe care ii poti gasi intre 1.000 de straini este acelasi cu cel pe care il gasesti intre 1.000 de romani“. Expatii sunt insa mai respectati de romani si aceasta inca ii atrage pe antreprenorii care ii solicita: „Trasaturile culturale diferite il fac pe un roman sa reactioneze total diferit cand are in fata un britanic sau un francez decat un alt roman“, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants Romania, partener al companiei de consultanta Hewitt Associates. Madalina Popescu spune ca aceasta face ca de multe ori managerii straini trimisi in Romania sa nu fie cei mai buni acolo de unde pleaca si sa se comporte uneori despotic: „Creeaza nonvaloare la randul lor, deoarece de regula nu se inconjoara cu oameni mai buni decat ei si dau doar impresia ca sunt buni“.

     

    Faptul ca un expat nu e neaparat mai bun decat un roman este intarit si de exemple in practica de cei cativa expati care au fost adusi cu mari sperante de oameni de afaceri romani, dar a caror experienta nu a putut mentine companiile pe linia de plutire.

     

    Razvan Petrovici, proprietarul lantului de magazine Univers’all (brand disparut de pe piata la sfarsitul anului trecut), a adus pe rand la conducerea afacerii patru directori, dintre care doi expati: Patrick Iffly, un francez care lucrase la Carrefour, si Serdar Savci, un turc care lucrase inainte de Univers’all la Gima. La un an dupa aducerea lui Savci la conducere, Petrovici spunea optimist ca turcul ii adusese cresteri de 80% ale vanzarilor, insa, la numai cateva luni de la aceasta declaratie, magazinele Univers’all au iesit de pe piata.

     

    Un alt exemplu este cel al lui Gelu Tofan, care a avut, de-a lungul ultimilor ani, mai multi expati indieni, australieni, englezi si italieni la conducerea grupului sau. Cu doi ani in urma, in 2005, cand deja grupul sau avea o serie de probleme, Gelu Tofan a dorit sa faca o restructurare importanta a afacerii cu anvelope si a angajat un italian, Guido Castellucio, care avea atat experienta mediului de afaceri romanesc (dupa ce restructurase Fibrex Savinesti pentru grupul international Radici) si care era specialist in management de criza. Desi semnase cu Castellucio un contract pe cinci ani, Gelu Tofan a renuntat din 2006 la serviciile italianului, deoarece „ceva nu mergea“. In plus, Gelu Tofan si-a dat seama ca la Fibrex Savinesti Castellucio avea in spate o echipa foarte buna de manageri tehnici, care sustineau dezvoltarea, iar el se ocupa mai mult de imagine.

     

    Cu toate acestea, expatii sunt mai cautati, mai ales de catre directorii de companii care vor neaparat un strain la conducerea companiei lor sau in unul din punctele esentiale ale dezvoltarii afacerii. Dar de ce? „Strainii sunt mai seriosi, nu mint, se impun mai bine in fata unor subordonati romani, iar relatiile cu ei sunt mai previzibile decat cu un roman“, spune George Butunoiu. Astfel, considera Butunoiu, rezultatele expatilor sunt deseori mai bune decat ale romanilor. Si deoarece au aceasta imagine, sunt mult mai usor de acceptat de catre subalterni care nu ar accepta nici in ruptul capului sa fie condusi de un roman.

     

    Cand a inceput procesul de recrutare pentru postul de director general al Bancii Transilvania in 2002, lui George Butunoiu actionarii i-au cerut un manager roman. „Am venit cu mai multe variante si imediat au inceput scandalurile legate de orice propunere: ba ca e prea tanar, ba ca n-are ce sa caute un bucurestean la Cluj, unde e sediul central al Bancii Transilvania“. Butunoiu a venit atunci cu o varianta la care se gandise initial, inainte ca actionarii sa ceara un roman; varianta se numea Robert Rekkers, care tocmai parasise postul de director al Alpha Bank dupa cinci ani: „L-au acceptat pe Robert Rekkers imediat ce l-am propus si au fost norocosi, ca Robert Rekkers chiar e un bancher bun“.

     

    Robert Rekkers a fost unul dintre primii straini intrati in managementul unor companii cu actionariat romanesc, desi nu a venit in Romania special pentru a se angaja la banca transilvana. „Intr-adevar, Robert Rekkers, ca si Anthony van der Heijden (care a venit in Romania ca manager al ING si ulterior a fost patru ani manager la Banca Tiriac – n.red.) stiau deja Romania, aveau prieteni sau chiar prietena aici si nu mai voiau sa plece“, spune George Butunoiu. 

     

    Rekkers spune ca functia de la Banca Transilvania i se potriveste mult mai bine, mai ales ca stilul lui de conducere este unul care are la baza antreprenoriatul: idei multe, putina birocratie pentru a le pune in practica. Andre Naniche spune insa ca aceasta libertate de miscare a fost unul dintre primele elemente pe care le-a observat inca din primele luni la Rompetrol: „Cand lucram la British Petroleum, simteam tot timpul pe umar o mana protectoare de la sediul central“, zambeste Naniche. Putea trimite oricand oricati oameni la traininguri, putea cere oricand „intariri“ cand simtea ca are nevoie de oameni pe un anumit segment. „Aici insa sunt singur“, spune el.

     

    Daca la Banca Transilvania nationalitatea a fost cea care a inclinat balanta, la Flamingo si Flanco, Dragos Simion a vrut pur si simplu un om cu experienta in comertul cu electronice si electrocasnice. Un head-hunter l-a gasit pe Jiri Rizek, care in anii ‘90 a adus est-europenilor produsele Philips si apoi a dezvoltat in Cehia lantul Electroworld.

     

    In timp ce posturile de top din conducerea companiilor straine prezente in Romania sunt luate sau se pregatesc a fi luate incetul cu incetul de romani, in bazele de date ale head-hunterilor se strang din ce in ce mai multe cereri de angajare pentru Romania. George Butunoiu spune ca in Romania si respectiv in companiile romanesti sunt acum expati la toate nivelurile, cu functii executive, de la bucatar-sef la director de santier, director de vanzari sau director de banca.

     

    Desi majoritatea celor care au ales companii romanesti au functii de top management, intrarea Romaniei in Uniunea Europeana din 2007 a atras si un tip nou de expatriat – cel care candideaza sau accepta pozitii de middle-management sau chiar de simplu angajat, in ideea in care pentru cariera, Romania e o piata la fel de buna ca si altele – europene sau nu. 

     

    Iar daca CV-ul lor nu ajunge la head-hunter-ul potrivit, viitorii manageri se descurca si singuri. Este cazul lui Michele Meoni, acum director de operatiuni la Continental Hotels, care a venit in Romania de la sfarsitul anului trecut, dupa ce a gasit pe un site al unei companii de head-hunting postul scos pe piata de Radu Enache, directorul si actionarul majoritar al Continental Hotels. „Nu cautam neaparat un strain, dar voiam pe cineva care sa fi lucrat intr-un lant hotelier, pentru a veni cu abilitati de viziune de ansamblu, iar cum in Romania nu prea exista alt lant hotelier de aceeasi dimensiune, a trebuit sa fie un expat. Michele Meoni este exact ce aveam nevoie“, spune Radu Enache.

     

    Functiile din esalonul al doilea nu mai sunt o problema pentru expati, spune Panos Manolopoulos. Dimpotriva, multi accepta sa vina in Romania doar ca sa vina in Romania, fie ca e vorba de un angajator roman sau nu.

     

    Iar avantajele, mai ales salariale, pe care le aveau pana acum ceva vreme managerii straini ce veneau in Romania s-au mai diminuat. „Acum avem la interviuri pentru diverse posturi, nu de top management, straini care candideaza pe aceleasi pozitii cu romanii, fara a avea pretentie de beneficii in plus“, spune Butunoiu. Manolopoulos crede ca tendinta manifestata de anul trecut incoace este cauzata de maturizarea pietei, iar elementul de noutate remarcat de directorul Stanton Chase este ca „nu am avut niciodata atatea CV-uri de expati care doresc pur si simplu sa vina in Romania – tara care inseamna pentru multi dintre ei o avansare, un trai mai bun si poate chiar o sotie frumoasa“.

     

    Avantajele enumerate de Panos Manopoulos sunt pentru multi dintre straini si singurele pe care le gasesc, deoarece Romania nu mai este un loc unde un expat sa fie platit cu mult mai mult decat un localnic: „In urma cu cinci ani, un manager detasat aici din alta tara castiga in medie cu 40-50% mai mult decat un manager roman, fiind chiar cazuri in care diferenta era de pana la 100%“. Aceste diferente au inceput sa se estompeze in ultimii doi ani, astfel ca acum un manager strain primeste un salariu cu maxim 20% mai mare decat un roman aflat in aceeasi functie, arata datele Stanton Chase. Estimarile companiei de head-hunting arata sa salariile managerilor romani de top vor ajunge in 2010 la nivelul celor primite de expatii de pe aceleasi pozitii. 

  • Parcare pe bonuri de masa

    In ziua de „cod rosu“ am vazut Romania. Aceasta insemnand nu ca am facut ochii roata si mi-am bucurat retina cu galbenul lanurilor, albastrul apelor cristaline si rosul din ochii injectati ai poporenilor. Am vazut doar o intamplare care nu a atras atentia nimanui, fapt care ma face, cu atat mai mult, sa spun ca am vazut Romania.

     

    Imaginea Romaniei era cam asa: vine o tinerica, imbracata corect, gen corporate,  coafata corect, machiata corect si care parcheaza incorect in statia de autobuz din fata Hanului lui Manuc. Instantaneu, poate din asfaltul incins, rasare langa masina unu’. Unu’ era cam inchis la culoare, cam pletos, cu o sapca cam de smecher si haine cam de second hand; ansamblul era intregit de un teanc de foi rupte dintr-un carnetel de matematica si un pix ieftin. Unu’ era, chipurile, responsabilul parcarii si a actionat in cazul tinerei corecte ca atare, cerandu-i ceva cu un ton autoritar. Bani, desigur. Tanara parea constienta de ilegalitatea comisa si am vazut ca s-a minunat oarecum de solicitatea impetuosului personaj; respectivul nu a slabit-o, tot foia pixul si bucatelele acelea de hartie, tanara nu parea foarte convinsa de autoritatea lui, a cedat totusi destul de repede si, ce sa vezi, n-avea bani. Ma rog, poate nu avea maruntis. Ala nu ceda, pixul flutura amenintator, asa ca tanara a scos un bon de masa si i l-a dat. Pixul s-a domolit, unu’ s-a indreptat spre alte victime, dar numai dupa ce si-a aranjat sapca si frizura in oglinda retrovizoare a tinerei.

     

    Intersectia din apropiere este de regula deservita de mai multi politisti, pentru ca este unul din cele mai aglomerate locuri de pe planeta, dar in cea mai calduroasa zi de la facerea lumii in zona nu era niciun aparator al ordinii publice; probabil respectau codul rosu.

     

    Intr-o fractiune de secunda m-am gandit la toti oamenii corecti, buni, cinstiti condamnati sa suporte asaltul constant si coordonat al smecherilor de varii calibre, cu bucatele de hartie rupte anapoda din carnetele si cu pixuri fluturande. Mi se pare o lupta continua si cumva nedreapta, pentru ca smecherii sunt prea multi si pentru ca bonurile de masa sunt pe sfarsite. Nici terenul de lupta nu ne este favorabil, pentru ca avem de-a face  cu marea mlastina a superficialitatii (am stat destul sa ma gandesc cum sa-i spun si am ales varianta cea mai benigna).

     

    Si cred ca de superficialitatea de care vorbesc suferim cu totii, oriunde am sta, in fata sau in spatele pixului fluturand; ganditi-va numai de cate ori v-ati scuzat cu „nu am timp“, desi, sincer, aveti destul timp.

     

    Si smecheria lui unu’ si timiditatea tinerei si nemultumirea mea sunt, desigur, manifestari firesti ale umanitatii si nu au o exceptionalitate romaneasca; ce ne diferentiaza este amploarea pe care astfel de fenomene au capatat-o si modificarile de fond pe care le-au suferit romanii.

     

    V-ati gandit vreodata ca afacerile, in Romania, sunt lipsite de o institutie fundamentala, cea a garajului? Garajul in care, la americani, au inceput o sumedenie de afaceri care ulterior au cucerit lumea, cum este Apple. Cate asemenea au inceput la noi? Putine, eu stiu doar cateva si proportiile nu se respecta nicicum.

     

    Cata incredere avem in propriul spirit intreprinzator? Dati o cautare pe Google cu „Sheri Schmelzer“ si veti descoperi povestea unei gospodine americane care, in mai putin de doi ani, a creat o companie pe care a vandut-o cu zece milioane de dolari. Sheri nu a inventat vreun motor minune si nici nu a revolutionat tehnologia informatiei, a creat numai niste ornamente mai speciale (eu le-am denumit zanganele pentru gaurele, o sa cititi in numarul urmator al revistei despre ele). Sheri nu este singura, mai exista alte milioane de oameni cu idei si care nu se dau batuti si tin la tichetele lor de masa, ca sa zic asa.

     

    La noi, superficialitatea de care vorbeam mai sus e stapana. Garajul e facut fie sa adaposteasca o rabla, fie un monstru cromat; doar atat. Jongleriile cu acte, terenuri, falimente, pixurile fluturande si bucatelele de carnetele inlocuiesc ingeniozitatea cuminte si spiritul intreprinzator. Rostim „firma de apartament“ nu cu o nuanta de respect ci cu ironie, crezand ca dimensiunea, la orice se va fi aplicand – tupeu, bani, relatii -, conteaza. Doar atat. 

     

    Peste bonul acela de masa si peste mica ilegalitate cu parcarea si peste smecheria falsului proprietar de parcari se afla lucruri mai importante, ignorate (poate din „lipsa de timp“?): respect pentru sine, pentru ceilalti si pentru legi, bun-simt, spirit curat si indrazneala. Stiu, termenii respectivi suna oarecum desuet si pot parea a nu se potrivi cu lumea trepidanta in care traim. Chichita e ca si viata in sine poate veni la un moment dat fluturand un pix si niste foi de hartie, iar tichetele de masa se vor fi terminat.

  • Blogging Social Responsability

    Mult-asteptatul prim buget serios cheltuit pentru promovarea pe bloguri, cateva mii bune de euro, nu va imbogati nici de aceasta data vreun blogger.

     

    Bloggingul pentru bani e ca o loterie cu multi jucatori entuziasti, dar cu doar cativa premiati. Iar acestia au castiguri mai degraba de categoria a doua. Initiativa blogger-ului Clickio de a incerca sa vanda publicitate pe blogul personal pentru cine se nimereste pentru a declansa inceputurile promovarii prin acest canal de comunicare ar fi avut aceeasi soarta ca mai toate incercarile de pana acum ale altor bloggeri. Doar ca de data aceasta cateva amanunte i-au dat o dinamica diferita. Pachetul publicitar, scos la licitatie pe okazii.ro, ajunsese saptamana trecuta (la momentul inchiderii editiei) la o valoare de aproape 12.000 de lei (3.800 de euro). Poate cel mai important aspect, blogger-ul Clickio sau, in cealalta ipostaza, Ionut Oprea, directorul de comunicare al Media Pro Interactiv, a reusit sa atraga in aceasta campanie nume cunoscute si pe bloguri, dar si in pestrita lume a afacerilor online din viata reala. Si-au anuntat implicarea, pe parcursul a catorva zile, Orlando Nicoara, directorul Media Pro Interactiv si poate cea mai influenta persoana din online in acest moment, directori sau antreprenori de la OgilvyOne sau Treeworks si Kondiment, agentii de design web, jurnalisti sau bloggeri cunoscuti. In total, in jur de 30 de persoane care vor promova numele celui care a castigat licitatia si care se vor alege doar cu un beneficiu de imagine. Banii vor fi donati unei organizatii non-profit, aceasta fiind o alta nota originala a proiectului. Ce nu s-a schimbat nici de aceasta data e faptul ca entuziasmul pentru profitul din Internet, de orice natura ar fi el, a ramas apanajul oamenilor din Internet, iar „investitorii“ in promovarea prin bloguri au ramas putini. Cei care au ridicat cu insistenta cartoane cu oferte in cadrul licitatiei erau practic doar 3 persoane. E vorba de Radu Apostolescu, unul dintre proprietarii Emag, Matei Malos, tanarul antreprenor din spatele site-ului MagazinulDeCase.ro, si un enigmatic personaj cu numele de utilizator Raul. Castigatorul licitatiei, elitista si de o parte si de alta a pachetului scos la vanzare, va obtine promovarea clasica prin banner, dar si un articol sub semnatura, adica ceea ce ii intereseaza de fapt pe advertiseri. Un laptop despre care autorul povesteste pe blog ca il foloseste atunci cand isi scrie articolele are potentialul de a aduce mai multi cumparatori ai acelui model printre cititorii blogului decat bannerele de langa articole. Daca Oprea spune ca articolele despre compania/produsul advertiserului vor fi realizate in „conditiile independentei editoriale descrise pe blog“, la mii de kilometri distanta, in Colorado, autoarea unui blog fara pretentii numit superwham.net are o abordare putin diferita. In loc de okazii.ro foloseste eBay, cel mai mare site de licitatii din lume, blogul e unul singur, iar tariful pare chiar mic. Pentru 6,99 dolari se angajeaza sa scrie un articol pozitiv despre orice produs. Cu mult mai putin decat tarifele de zeci de euro vehiculate ca ar fi oferite celor cativa bloggeri cu trafic mare din Romania de producatori de racoritoare, telefoane mobile sau alte produse la care conteaza in ochii consumatorilor ca sunt folosite de blogger-ul favorit.

     

    Ce pot face toti ceilalti scriitori de jurnale in lipsa unui trafic si a unei influente care sa-i evidentieze in fata cumparatorilor de publicitate online? Varianta standard este publicitatea contextuala prin Google, acele mici spatii cu text marcate distinct din jurul articolelor. Doar ca nimeni (din Romania cel putin) nu poate spune ca a reusit sa faca din acest sistem o sursa principala de venit si mirajul banilor pe bloguri a ramas. E perfect normal. Din moment ce blogul inseamna publicistica, incepand sa devina o categorie de sine statatoare inclusiv la concursuri de jurnalism, el ar trebui, asemenea unui ziar, sa produca bani. Doar ca blogul este in general un ziar scris de o singura persoana. Proiectul de blogvertising al lui Oprea este, iata, o noua confirmare ca pentru a obtine venituri din aceasta activitate e nevoie nu de un blogger, ci de un grup cat mai mare de scriitori care sa fie citit de un public asemanator. E ceea ce incearca de mai mult de un an Bobby Voicu, unul dintre bloggerii cu influenta, care voia sa creeze o retea de bloguri care prin trafic cumulat al autorilor ei sa poata atrage bugete rezonabile de publicitate. Blogoree.ro, numele proiectului, a devenit intre timp motor de cautare pentru blogurile romanesti si nu obtine alta publicitate decat cea prin Google.

     

    Dupa acelasi tipar a fost inceputa anul trecut o campanie initiata de Razvan Varabiescu, managing director la Media Direction. Doar ca dupa ce pachetul de blogvertising a ajuns sa cuprinda 150 de bloguri, proiectul a fost abandonat, fiind invocata diferenta mare intre traficul unui site si cel al unui blog si deci greutatea de a atrage bugete consistente cu un trafic prea mic. Inseamna succesul de care s-a bucurat proiectul de blogvertising al lui Oprea ca urmeaza si alte investitii in promovarea prin bloguri? Depinde de cifre. Daca pretul pentru ca mesajul sa ajunga la publicul tinta e bun si mai ales daca blogurile cu autoritate si trafic, scrise de o mana de autori cu ego-uri puternice, se vor putea vinde si cu alte ocazii impreuna, atunci media plan-urile advertiserilor vor include si categoria blog.