BusinessMagazin

Blog

  • Pacat ca nu sunt nemti

    Imaginea cehilor de angajati harnici si disciplinati a contribuit multa vreme la atragerea investitorilor straini pe aceasta piata. Un recent studiu realizat de o firma de consultanta de la Praga demoleaza insa aceasta viziune, conchizand ca natia ceha nu e nici pe departe asa de zeloasa.

    Studiul intocmit de compania de consultanta pentru resurse umane Czipin & Proudfoot Consulting din Praga a relevat ca, in medie, angajatii cehi petrec mai multe ore la locul de munca decat alti europeni, dar ca aproape o treime din timp se pierde cu pauze de tigara sau de cafea, e-mailuri personale sau conversatii cu colegii, ceea ce inseamna in total 103 zile lucratoare pe an pierdute fata de media mondiala de numai 85 de zile pierdute.

    Klaus Herrer, directorul executiv al firmei de consultanta, sustine insa ca nu sunt motive de ingrijorare excesiva pentru angajatori, fiindca nivelul productivitatii din Cehia este mai mare decat in alte tari din Europa Centrala si de Est si perfect comparabil cu cel din SUA sau Germania.

  • Galileo contra GPS

    Proiectul Galileo are scopul de a scoate Europa, incepand din 2008, din „vasalitatea stiintifico-tehnologica“ in care se afla in privinta sistemului global de localizare

    Monopolul american in domeniul serviciilor de localizare pare a se apropia de sfarsit. Dar, in conditiile in care miza sunt miliarde de clienti, sistemul propus de europeni da nastere unui adevarat razboi al opiniilor. Unul care nu se mai duce nici pe pamant american, nici european, ci la mii de kilometri in spatiu. 

    Sistemul global de localizare cunoscut sub numele de Global Positioning System (GPS) a fost dezvoltat de armata americana in colaborare cu NASA si consta intr-o constelatie de sateliti artificiali care folosesc undele radio pentru a localiza orice punct fix sau mobil pe suprafata terestra, indiferent de conditiile meteorologice si aproape indiferent de relieful zonei tinta.

    Desi tehnologia a devenit comerciala de multi ani, nu s-a uitat nici o secunda ca scopul ei initial a fost controlul si precizia in sectorul militar. Temerea majora a celorlalte natiuni, dependente deocamdata in totalitate de Statele Unite pentru astfel de servicii, este ca americanii ar putea bloca, dupa bunul plac, accesul la reteaua GPS a anumitor tari in anumite momente. 

    Reactia statelor europene nu putea sa intarzie mult, in aceste conditii. Si de unde putea ea sa apara mai bine decat din partea natiunii considerata „cea mai anti-americana“ din randul aliatilor SUA? 

    Presedintele Frantei, Jaques Chirac, a sustinut ca Europa are nevoie de un sistem propriu de localizare globala prin sateliti pentru a evita situatia de „vasalitate stiintifico-tehnologica si ulterior economica“ fata de Statele Unite. Asa s-a nascut ideea sistemului alternativ Galileo. Acesta consta dintr-o constelatie de de sateliti artificiali plasati pe orbite la circa 24.000 de kilometri – distanta in linie dreapta de la Bucuresti la Tokio, dar pe verticala. 

    Galileo va costa peste trei miliarde de euro si urmeaza sa devina functional in 2008. Avantajul sau concurential fata de sistemul american GPS este acuratetea localizarii. GPS ofera astazi o eroare de circa 30-40 de metri, in timp ce Galileo isi propune sa rafineze localizarea la o marja de pana la un metru.

    Beneficiile decurg din aplicatiile posibile ale acestui sistem, in diferite domenii. Ghidarea zborurilor civile si militare se va putea face in intreg spatiul aerian si nu doar in limitele marilor culoare aeriene, ca pana acum. Persoanele cu handicap vizual vor putea avea un instrument util pentru deplasarea prin oras. Corporatiile ale caror procese tehnologice impun un nivel sporit de securitate isi vor putea supraveghea angajatii cu precizie. Statele Unite nu par, insa, dispuse sa accepte concurenta pentru sistemul GPS.  Intr-o incercare de a intarzia, macar, planurile europenilor, adjunctul secretarului american al apararii, Paul Wolfowitz, a trimis tuturor membrilor UE o scrisoare, atragand atentia asupra problemelor de securitate. 

    Galileo urmeaza sa functioneze ca o companie comerciala gigantica, de la care se asteapta venituri de 40 de miliarde de euro intr-un orizont de patru ani. In goana dupa contracte si incasari, aspectele legate de securitate ar fi plasate pe planul doi, argumenta Wolfowitz in scrisoare. In aceste conditii, Galileo ar putea deveni vulnerabil in fata organizatiilor teroriste, care urmaresc sa aiba acces la servicii de localizare. 

    In al doilea rand, americanii au incercat sa acrediteze ideea ca sistemul Galileo ar putea bruia semnalele satelitilor GPS, care graviteaza pe o orbita mai inalta decat cei ai sistemului european. La un moment dat, se parea ca insistentele „fratelui mai mare“ american si-au facut efectul si ca Galileo urma sa devina istorie inainte de a se naste.  Salvarea a venit din partea Chinei. De indata ce aceasta a anuntat ca se implica financiar si tehnologic in proiect, cu o investitie de circa 200 de milioane de euro, Galileo a devenit o certitudine. Trecand peste contributia financiara importanta, masa uriasa de clienti potentiali chinezi nu putea fi ignorata. 

    Europa, China si India ar urma sa reprezinte o piata potentiala de circa trei miliarde de oameni. Din punct de vedere al valorii tranzactiilor comerciale, aceasta piata ar fi egala cu cea pe care o controleza Statele Unite, in exclusivitate, in prezent.

    Opozantii americani ai proiectului Galileo sustin ca initiativa nu este decat o componenta a politicii resentimentare a Europei Occidentale fata de initiativele administratiei Bush. Intr-un context mai larg, Galileo pare sa marcheze, in opinia unui segment al opiniei publice americane, momentul de turnura al despartirii strategice dintre SUA si Europa.  Tot la initiativa francezilor, Uniunea Europeana urmeaza sa aiba propria forta armata (Forta de Reactie Rapida), gandita ca sustinere pentru fortele NATO. In eventualitatea in care Galileo si GPS se vor concura, cele doua forte armate nu vor mai folosi, totusi, aceeasi platforma.

    Ceea ce in lumea larga apare drept o confruntare comerciala cu iz geo-politic, pentru Romania este o noutate neasimilata inca de piata. La noi, armata si politia folosesc de multi ani servicii de GPS, insa la un nivel tehnologic care necesita specialisti bine instruiti pentru a opera sistemul.

    Din punct de vedere comercial, aceasta reprezinta o limitare importanta. Pentru companii sau utilizatorii individuali, un serviciu care necesita cunostinte tehnice atat de aprofundate nu e prea interesant. 

    Acum patru ani, Politia romana a lansat unul dintre primele servicii de GPS de pe piata locala. Contra unei taxe anuale de cateva sute de dolari, detinatorii de autoturisme de lux isi puteau inscrie masina in programul de supraveghere prin GPS. 

    Anul trecut SecuriIT Force, o companie de servicii de securitate din cadrul holdingului Tiriac, a lansat un sistem de monitorizare prin GPS pentru transporturi de valori.  Dezvoltarea propriu-zisa a pietei de servicii de GPS este impiedicata si de lipsa hartilor digitale. Pentru aplicatii dedicate consumatorilor ar fi nevoie de o munca uriasa de cartografiere digitala. In acest moment, insa, din punct de vedere economic motivatiile nu par suficiente. 

    In lipsa unei harti digitale de buna calitate, cu optiuni de marire si micsorare (zoom-in, zoom-out), este foarte dificil pentru utilizatorul mediu sa citeasca traseul parcurs pe un dispozitiv dotat cu GPS. Un organizer personal (PDA) care are inclus un modul de receptie GPS costa circa 500 de euro si poate deveni un copilot de nadejde pentru oamenii de afaceri. 

    Un operator local care ar putea sa forteze maturizarea pietei de servicii GPS in Romania este Telemobil. Platforma sa de telefonie mobila CDMA a fost integrata de curand cu GPS-ul in chip-urile Qualcomm care stau la baza unor telefoane de generatia a treia. Pentru a putea fi folosite in Romania, aceste telefoane trebuie adaptate pentru frecventa CDMA de aici, cu totul alta decat cea din America de Nord si Japonia. Daca acest lucru se va intampla, romanii ar putea beneficia de o serie de servicii, precum supravegherea la distanta a copiilor, ghid interactiv de restaurante, baruri si atractii turistice. 

    Serviciile de localizare prin GPS se pot combina cu tehnologia prin care pozitia unui telefon mobil poate fi determinata cu ajutorul statiilor de baza GSM. Localizarea geografica a utilizatorilor da in principiu posibilitatea furnizorilor de telefonie mobila sa transforme telefonul mobil intr-un canal de reclama, cu acordul utilizatorilor. 

  • GPS

    GPS

    sistem dezvoltat de armata americana impreuna cu NASA
    functional, la nivel comercial
    aproximare de circa 30-40 de metri


    GALILEO

    sistem dezvoltat de statele Uniunii Europene
    urmeaza sa devina functional in 2008
    aproximare de maxim un metru
    costuri de 3,2 miliarde de euro
    venituri estimate de 40 de miliarde

  • SUPERMAN, K.O. in Romania

    Bate vantul pe piata comics-urilor, care inca nu si-a revenit dupa pauza impusa de cenzura comunista

    Pe langa fripturile de vita vandute la preturi exorbitante (150-200 de dolari) si gentile Louis Vuitton atarnate de bratul a 90% dintre japonezele moderne, o femeie de afaceri din Romania care a calatorit recent la Tokio s-a mai declarat uluita si de preocuparea numarul unu a managerilor niponi care iau trenul dimineata pana la serviciu: „sunt absorbiti toti de ditamai catastifele de benzi desenate, de care par ca nu se mai satura“. De fapt, in Japonia, 40% dintre publicatiile vandute zilnic sunt comicsuri.

    In Occident, nimeni nu e surprins cand un om de afaceri matur plateste 100.000 de dolari pe un exemplar de colectie. De altfel, in Statele Unite, filmele realizate dupa benzile desenate incaseaza sute de milioane de dolari. Acum zece ani, veniturile din vanzarile de comicsuri atingeau, tot in State, 850 de milioane de dolari. Timonium Company, lider pe piata de distributie a comicsurilor in America, avea anul trecut o cifra de afaceri ce depasea 200 de milioane de dolari. Maus, creatia lui Art Spiegelman despre Holocaust, devenea in 1992 prima banda desenata care castiga premiul Pulitzer.

    In Franta, Belgia, Olanda, sau Australia profiturile din aceasta industrie ajung aproape de 75 de milioane de euro anual (TinTin fiind deja o comoara nationala in Belgia). In tarile din fosta Iugoslavie, revistele cu benzi desenate sunt atat de populare incat se pirateaza, dar vanzarile la negru tot nu aduc prejudicii mari pietei legale. In India, un comics despre un Spiderman autohton, cu origini musulmane, promite castiguri enorme.

    In Romania industria benzilor desenate lipseste aproape cu desavarsire. „Ca sa existe o industrie a benzilor desenate, trebuie sa se nasca un cult al printului“, spune Matei Branea, cel care a dat nastere benzilor Leon, Haicu sau Luc in 2000. „Iar acest cult, multumita comunismului, n-a apucat sa se dezvolte“, adauga el. Cand comunismul a „intrat in paine“, partidul a vazut benzile desenate ca un exponent clasic al subculturii capitaliste si le-a combatut pe toate fronturile. A reusit sa-l ucida pana si pe Haplea, cel mai cunoscut personaj de banda desenata din perioada interbelica, nascut din colaborarea scriitorului Nicolae Batzari cu desenatorul Marin Iorda. Astfel, pana in ‘89, in banda desenata romaneasca a fost o liniste totala, singurile scapari fiind cateva benzi adaptate la epoca.

    In aceste conditii, dupa Revolutie, investitorii au evitat sa exploateze „comic book-ul“, chiar daca, prin alte parti, s-a dovedit o reala mina de aur. „Afara“, fanii benzilor desenate sunt dispusi sa cheltuie mii de dolari pentru un singur numar – de pilda, Stephen A. Geppi – presedintele uneia dintre cele mai mari companii de distributie a comics-urilor – a achizitionat acum doi ani, pentru colectia personala, primul numar al revistei Superman cu 62.000 de dolari. La noi insa aceasta pasiune nu s-a nascut inca.

    „Nu poti sa vinzi banda desenata daca nu ai un public de BD“, spune MiloŠs Ivanovici, fondatorul Hardcomics, prima editura romaneasca specializata in banda desenata underground (un tip de comics cu mare priza la public, deoarece trateaza subiecte sociale sau politice si e realizata, cap-coada, de o singura persoana). S-a convins acum doi ani, cand a lansat pe piata romaneasca primul comics de acest gen, Aaargh, desenat de Roman Tolici. Ivanovici a investit in cele 300 de exemplare tiparite aproape 1.000 de euro. Nu si-a recuperat investitia, dar asta nu l-a impiedicat sa continue.

    La scurt timp a tiparit o alta revista, Omulan, in 500 de exemplare. Din nefericire, nici aceasta, creatia lui Matei Branea, n-a reusit sa se vanda atat cat sa acopere macar cheltuielile de tiparire. Dar a aratat ca se misca ceva in domeniu si in Romania si,  „poate peste cinci ani, o sa vindem pe e-Bay si o sa ajungem faimosi“, spune MiloŠs. Pana atunci, se multumeste sa se concentreze asupra celei de-a treia productii Hardcomics, care va contine lucrarile a 20 de desenatori romani si care apare saptamana aceasta. 

    Pe de alta parte, Doru Buscu, redactorul-sef al Academiei Catavencu, spune ca, pe langa public, banda desenata romaneasca mai duce lipsa si de desenatori. „Atunci cind acestia vor aparea, vom vedea daca lipsesc cumva si scenaristii“. In aceste conditii, Buscu e de parere ca investitia in BD nu e deloc profitabila. „Dar ca de obicei, noi ne incapatanam sa demonstram ca orice e posibil“, spune Buscu. Au abordat banda desenata prin 2001 cu gândul la Pif, revista care „in comparatie cu stupiditatile decolorate din Luminita si Arici Pogonici, era, in copilaria noastra, perfectiunea insasi“.

    Piata libera si faptul ca  „intr-un fel, grupul initial de la Catavencu face parte din «generatia Pif»“ i-a convins pe academicieni sa experimenteze un serial de BD in Catavencu. Asa a luat nastere Rezolvatorul, un super-erou care, fata de omologii sai americani ce se confruntau cu monstri sau ciudatenii de pe alte planete, ducea o lupta oarba cu coruptia politica. Dupa o pauza provocata de lipsa de experienta a desenatorilor, si-a facut intrarea graficianul Bogdan Petry, impreuna cu care Catavencu a lansat cateva editii de vacanta, intitulate „Catavencu la munte si la mare“, complet „utilate“ cu BD. Acestea au fost initial  tiparite in 30.000 de exemplare, dar dupa mai multe cereri suplimentare, s-a mai tras cate un tiraj. O dovada clara ca BD-urile lui Petry din Catavencu la munte si la mare cu Adrian Amantu’ Minune sau cele care tratau „Misterul disparitiei dinozurilor de partid“ au reusit sa deschida drum in acest domeniu. Un drum pe care Catavencu are de gand sa-l parcurga si in viitor, Buscu spunand ca echipa are planuri foarte mari in ceea ce priveste banda desenata.

    Editura RAO incearca si ea sa schimbe cate ceva. A cumparat de curand drepturile de autor pentru celebrul Garfield si a publicat deja patru editii in limba romana. Profitand ca anul acesta se implinesc 25 de ani de la nasterea personajului lui Jim Davis, iar in Romania urma sa aiba loc lansarea primului film cu Garfield in rolul principal, Rao l-a adus pe unul dintre cei mai celebri motani ai lumii in librarii, la pretul de 165.000 de lei. „E un risc pe care ni l-am asumat, tinand cont de faptul ca tentativele anterioare de a publica comicsuri in Romania au fost un esec“, spune Alina Sarbu, editor la RAO. Dar jucatorii de pe piata sunt constienti ca va mai trece ceva timp pana cand se va (re)forma un public pentru acest segment. Iar in contextul in care, dupa cum spune oficialul RAO, „in acest moment istoric in Romania nici macar scriitorii nu traiesc din scris“, o industrie autohtona a benzii desenate pare ca se va lasa mult asteptata.  

  • COMICS-URI DE COLECTIE

    Superman: Cel mai pretios comics din lume este considerat numarul unu al revistei „Action Comics“, aparut in 1938, care a marcat si prima aparitie a lui Superman. Valoarea acesteia se ridica la 400.000 de dolari.

    Batman: Numarul 37 al revistei „Detective Comics“, in care un alt supererou, Batman, isi face debutul, a fost estimat de curand la 350.000 de dolari.

    Namor: Prima revista a celebrei edituri Marvel, „Namor the Submariner and the Human Torch“,  aparuta in 1939, s-a vandut cu 300.000 de dolari.

  • Dylan despre Dylan

    Idolul rock al anilor ‘60 povesteste despre muzica rock, iubite si despre insuportabilul cosmar al celebritatii

    Primul lucru pe care Bob Dylan vrea sa-l retinem, dupa ce-i citim memoriile, e ca l-a iritat mereu statutul de simbol al generatiei Woodstock. „Aveam prea putine lucruri in comun cu acea generatie, pe care nu o cunosteam, dar pe care se credea ca o reprezint.“ Nici rebel, cum l-au numit ziaristii, nu s-a simtit. Si nici „constiinta tulburata a tinerei Americi“, cum l-au prezentat profesorii de la Princeton cand i-au acordat, in anii ‘70, un titlu onorific. 

    Al doilea lucru pe care Dylan tine sa ni-l spuna e ca cel mai chinuitor lucru caruia a fost nevoit sa-i faca fata a fost celebritatea. Pana la isterie l-au exasperat, povesteste el, hoardele de fani care au stricat, ani de-a randul, linistea rurala a locuintei sale din Woodstock. „Pesemne ca harti auto spre casa mea fusesera afisate in toate cele 50 de state, pentru toti repetentii si drogatii. Imi venea sa le dau foc la toti indivizii aia“, marturiseste el in „Chronicles: Volume One“, prima parte a unei planuite trilogii memorialistice. 

    In rest, Dylan povesteste intr-o invalmaseala necronologica despre sine, despre muzicienii care l-au influentat, despre prima lui iubire, Suze Rotolo, despre relatia cu Joan Baez. 

    Probabil ca fanii vor fi dezamagiti – sunt prea multe lucrurile ramase nepovestite. Dylan expediaza intr-un singur rand accidentul de motocicleta in care era sa-si gaseasca, in 1966, sfarsitul, nu spune nimic despre legendara sa decizie de a trece de la chitara acustica la sound-ul electric, nici despre trecerea de la iudaism la crestinism, la mijlocul anilor ‘70, nici despre bizara barba cu care a aparut in 2002 la Newport Folk Festival. Nu da nici macar numele sotiilor sale cand vorbeste despre ele, lasandu-i in incurcatura pe „dylanologi“.

    Sunt „Cronicile“ lui Dylan o isprava literara? Multi critici remarca extraordinara maiestrie cu care cantaretul manuieste cuvintele. Editura Simon & Schuster, care se asteapta ca volumul sa fie un best-seller, vorbeste de „un stil rafinat“. Sunt cercuri care insista chiar ca Dylan ar merita, pentru versurile cantecelor lui, un Nobel pentru literatura, lansand ipoteza, ofensatoare pentru multi, ca un textier, fie el si stralucit, s-ar putea califica pentru o astfel de distinctie. Christopher Ricks, admirator al lui Dylan si director al Editorial Institute de la Boston University, spune ca problema e de alta natura: „Nu cred ca intrebarea e daca Dylan merita sau nu premiul Nobel. Cred ca intrebarea e daca arta lui poate fi descrisa drept literatura“.

    Cert e ca Dylan n-a scris cele 293 de pagini autobiografice cu aceeasi seninatate cu care si-a scris versurile. „Eu stiu sa scriu cantece“, spune el. „Piesele le pot umple de simbolism si metafore. Dar cand scrii o carte ca asta trebuie sa spui adevarul.“

    Succes sau esec, memoriile lui Dylan – cel mai piratat cantaret din lume, idol rock, simbol al anilor ‘60, trubadur, nascut evreu si renascut crestin, familist din convingere – poarta greutatea primei confesiuni facuta dupa patru decenii de tacere.

  • Teoria „cuplului“ in afaceri

    TEORIA „CUPLULUI“ IN AFACERI

    Consultant pe probleme organizationale, specialist in dezvoltarea unor parteneriate interne, Stephen Dent spune ca, dintre toate strategiile de afaceri existente, nici una nu ofera recompense mai bogate, dar nici nu prezinta riscuri mai devastatoare decat parteneriatul. Autorul incearca sa ne invete care e cel mai sigur drum de la „eu“ la „noi“, cum putem sa ne identificam propriile abilitati parteneriale, cum sa le corectam si, apoi, sa le dezvoltam. Modelul original pe care autorul il dezvolta este cel al parteneriatului total: un plan care traseaza etapele evolutiei responsabilitatilor si relatiei, etape care apar in mod natural in toate parteneriatele. V-ati aflat vreodata in situatia de a nu avea incredere in partenerul de afaceri? Ati avut vreodata sentimentul ca partenerul va ascunde ceva? La toate aceste intrebari (dar si la multe altele) autorul va ofera solutii verificate si retete castigatoare.  

    „Parteneriatul In afaceri“ de Stephen M. Dent (Editura Curtea Veche) 

    CARACATITA RUSEASCA

    In tara tuturor posibilitatilor, gangsterii rusi au gasit cel mai fertil teritoriu pe care l-au visat vreodata. Sindicatele rusesti au ajuns,  doar in America de Nord, la un numar de circa treizeci, care opereaza in cel putin saptesprezece orase. Infiltrati in lumea afacerilor, a pietelor financiare, in cea a tranzactiilor imobiliare sau chiar a sporturilor, rusii au dat marea lovitura in domeniul furtului de bijuterii si se afla, potrivit lui Robert I. Friedeman, la originea celor mai mari fraude din istoria SUA in domeniul asigurarilor de bunuri materiale si medicale. Amploarea si vivacitatea caracatitei rusesti, „virtuti“ care inca ii stupefiaza pe multi, sunt, insa, recunoscute oficial. La mijlocul anilor ‘90, fostul presedinte Boris Eltin spunea ca Rusia este „cel mai mafiot stat din lume“ si o „superputere a crimei“.  

    „Mafia ruseasca invadeaza America“  de Robert I. Friedeman (Editura All)

  • Troia lui Petersen

    Cand s-a aflat ca Brad Pitt si Orlando Bloom urmau sa joace in „Troia“, milioane de femei din toata lumea, grav lovite de sfarsitul trilogiei Keanu Reeves cunoscuta si sub numele de Matrix, si-au revenit din depresie, au marcat data lansarii filmului in toate calendarele disponibile si s-au apucat sa descarce de pe Internet si mai multe poze cu cei doi actori. 

    Insa „Troia“, vizualizata initial drept o  vitrina cu staruri, a fost o surpriza, deoarece, in regia lui Wolfgang Petersen, a evitat blestemul „Cleopatrei“, unul dintre putinele filme istorice care au sfarsit in esec.

    Desi acuzata de modificari si inadvertente in raport cu „Iliada“ lui Homer, pelicula este totusi un succes de casa si de critica, iar Peter O’Toole, in rolul mult-incercatului rege Priam, ar putea avea sanse pentru o nominalizare la Oscar. Una dintre schimbarile la care a recurs Petersen (a carui filmografie anterioara cuprinde filmul cult „Das Boot“ si „Furtuna perfecta“), a fost eliminarea completa a zeitatilor.

    „Zeii «dau» foarte bine in pagina, dar mie, ca regizor, mi-ar fi fost incredibil de greu sa incerc macar sa-mi imaginez cum sa-i aduc pe ecran fara sa cadem in ridicol si fara sa alienam o parte a publicului“, a spus Petersen intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Romania revistei BUSINESS Magazin, cu ocazia lansarii filmului pe DVD.

    Regizorul de origine germana a fost atras dintotdeauna de „Iliada“, „o poveste imensa, complexa, cu numeroase personaje si fire de actiune“. Desi una dintre cele mai vechi opere literare, „Iliada“ e, in viziunea lui Petersen, cat se poate de actuala. „Geniul lui Homer a reusit sa transpuna evenimente universal valabile, foarte asemanatoare cu tot ce se intampla astazi in lume, ceea ce confera filmului o putere comparativa impresionanta“. Nu e deci surprinzator faptul ca unii critici au ajuns la paralele intre actiunea filmului si razboiul din Irak, apropiere care nu e negata de regizor.

    Dupa cum marturiseste Petersen, opera sa e in mare masura legata de lupta umana si de motivele care stau la baza ei, teme inspirate in primul rand de anii copilariei, petrecuti intr-o Germanie devastata de razboi. „In filmele mele e intotdeauna vorba despre viata, imi place sa privesc motivatiile si reactiile umane prin lupa“. Una dintre scenele din film unde gesturile si reactiile personajelor sunt privite „prin lupa“ este dialogul dintre Ahile (Brad Pitt) si Priam. „Cand a venit momentul sa filmam scena dialogului, Brad Pitt era asa de impresionat si intimidat de Peter O’Toole, incat a cedat nervos si a izbucnit in lacrimi“, isi aminteste Petersen. 

    Versiunea pe DVD nu contine scene suplimentare fata de cea proiectata in cinematografe, dar Petersen crede ca va fi un succes. „Este foarte posibil sa lansam si o versiune prelungita, deoarece am filmat mai multe variante de sfarsit, de pilda“, a spus Petersen pentru BUSINESS Magazin.

    „Troia“ marcheaza apetitul nesfarsit al publicului pentru filme istorice, cu atat mai mult cu cat va fi urmat, in curand, de alte doua pelicule de aceeasi factura: „Alexandru“ (cel Mare, bineinteles) si „Aviatorul“ (despre legendarul Howard Hughes). 

    Regia: Wolfgang Petersen.
    Cu: Brad Pitt, Eric Bana,  Orlando Bloom, Peter O’Toole, Brian Cox, Diane Kruger. 
    Durata: 165 de minute.
    „Troia“, versiunea DVD, este distribuita in Romania de Pro Video, licentiat exclusiv Warner Home Video.

  • Ieri Merck, maine Pfizer

    Dupa ce, acum doua saptamani, compania farmaceutica Merck a fost nevoita sa-si retraga de pe piata medicamentul Vioxx, recunoscand riscurile medicale implicate de folosirea lui, si Pfizer se confrunta cu spectrul retragerii unui medicament. 

    Un articol din revista New England Journal of Medicine, care sustine ca exista o legatura intre uzul medicamentului Celebrex, folosit in tratamentul artritei, si riscul crescut de atac de cord, a determinat scaderea actiunilor Pfizer, firma producatoare a Celebrex, cu aproape 4% intr-o singura zi.

  • Poate nu l-au cautat bine

    Totusi, unde e Usama Bin Laden si cum se face ca pana acum nu l-a gasit nimeni prin muntii din Afganistan sau Pakistan, unde s-a tot spus ca ar fi? Pana acum, americanii au investit mult si fara folos scotocind locurile; din cei 18.000 de militari trimisi in Afganistan, nu mai putin de 5.000 il cauta pe terorist, precizeaza revista Time.

    Ineficienta cautarii a inceput sa-si spuna cuvantul in campania electorala din SUA, asa incat administratia Bush ar trebui sa gaseasca de urgenta alta tactica. Deocamdata, trupele de la granita dintre Afganistan si Pakistan incearca sa-i castige de partea lor pe locuitorii satelor din zona oferindu-le tractoare si generatoare electrice, sperand ca vreun taran le va da intr-o zi o informatie despre Bin Laden.

    Pana atunci insa, mesajele trimise prin curieri de Bin Laden din ascunzatoare continua sa ajunga regulat la agentiile de presa de la Peshawar sau din Islamabad (ultimul dateaza de acum doua saptamani si cere tinerilor musulmani sa se alature cauzei lui, daca el va fi prins sau ucis), ceea ce intareste convingerea americanilor ca seful Al-Qaida se afla pe teritoriul Pakistanului. Punctul de vedere al oficialilor de la Islamabad este ca persoana lui Bin Laden nu conteaza prea mult, dat fiind ca Al-Qaida nu e nicidecum un soi de caracatita mondiala condusa de un creier unic, ci o miscare complet descentralizata, care actioneaza la nivel local, chiar daca are o ideologie comuna.

    Pentru americani insa, mai ales in prag de alegeri, capturarea teroristului are in primul rand o importanta simbolica, asa incat e putin probabil sa renunte la cautari, chiar daca ele au ajuns sa se bazeze acum mai mult pe cadourile oferite taranilor pastuni.