BusinessMagazin

Blog

  • NY TIMES: North Beverly Park sau orasul interzis de la Hollywood

    North Beverly Park, cea mai exclusivista zona rezidentiala din lume, a fost creata de un cuplu de dezvoltatori acum 16 ani. Un reporter de la „The New York Times“ a reusit sa intre in „bucatica de paradis“ in care jurnalistii nu primesc niciodata drept de intrare.

     

    Cand Irena Medavoy a hotarat sa-si construiasca casa visurilor undeva, mai sus de Beverly Hills, cateva lucruri au fost cu adevarat importante. „Am vrut sa fie primitoare, comoda si informala“, spune ea, inainte de a demonstra cum se transforma livingul intr-o camera de proiectie. La o apasare de buton, un ecran plat de 6 metri latime coboara din tavan si trei boxe rasar din parchet. In celalalt capat al incaperii, o etajera care acopera tot peretele se scufunda, scotand la iveala o camera de proiectie.

     

    Dupa standardele North Beverly Park, bine protejata comunitate in care traiesc Irena Medavoy si sotul ei, producatorul de la Hollywood Mike Medavoy, casa  – care are 1.000 mp – este vazuta drept una fara mari pretentii. Asta pentru ca alte case din aceeasi comunitate – una „foarte privata“, obsedata de securitate, enclava pentru magnati, staruri sportive si de film – sunt si mai mari, aducand mai degraba cu niste mini-hoteluri: 2.000, 3.000 sau chiar, in unele cazuri, peste 4.000 mp.

     

    Intr-o epoca a excesului imobiliar cu sclipiciuri, casele masive nu sunt o noutate. Totusi, scala din Beverly Park este izbitoare, cu case cat niste palate una langa cealalta. Multi vizitatori reactioneaza cu un amestec de mirare si groaza la vederea zonei, in timp ce chiar si in esaloanele superioare ale Hollywood-ului se gasesc oameni care sa considere Beverly Park drept exagerat.

     

    Cum s-a ajuns aici? „Am avut o concentrare de bogati care au devenit si mai bogati si asta a impulsionat constructia acestor case“, spune Joyce Rey, care conduce divizia de imobiliare a Coldwell Banker. Dar mai exista si nevoia de a tine pasul cu vecinii, figuri importante ale elitei showbiz-ului. Eddie Murphy locuieste intr-un complex de 4.180 mp.

     

    In apropiere se afla si casele lui Rod Stewart, Sylvester Stallone, Denzel Washington. Ce tine la un loc membrii acestui club e un nivel stratosferic de bogatie ori faima si o nevoie puternica pentru intimitate. Intr-un oras in care paparazzi misuna ca haitele de caini salbatici, nu veti gasi nici unul in sau macar in apropiere de Beverly Park.

     

    Intr-o comunitate pazita ca asta, ceea ce poate parea prea mult pentru cei din exterior este validat de vecini. „Cand vii aici, vezi ca fiecare isi creeaza propriul mediu inconjurator“, spune Irena Medavoy. „Cel al familiei Stallone e foarte italienesc, cel al lui Denzel este ca un mic Hotel du Cap.“ Rezidentii insista ca paradisul lor ingradit este un cartier adevarat si o comunitate in toata regula – chiar daca una bogata – cu petreceri de Halloween pentru copii, proiectii de filme intre prieteni si petreceri de seara.

     

    „Acesta nu este Versailles-ul si eu nu sunt Maria Antoaneta“, insista Joyce Arad, care se poate sa fi facut aceasta remarca pentru ca locuinta ei, terminata in 2003, este un palat pe trei nivele construit in stilul clasic francez al secolului al XVIII-lea. Bucataria are doua mari spatii pentru gatit cu cate un vas mare de arama, desi Arad marturiseste ca nu prea gateste. Afara exista o eleganta piscina proiectata sa arate ca lacul unui castel, alaturi de alte zone deschise, cu seminee si fantani.

     

    Cultura Beverly Park este una secretomana, chiar paranoida, iar un cuplu de rezidenti care a consimtit sa dea detalii a facut-o sub protectia anonimatului, cerand maxima precautie, pentru a nu starni furia asociatiei de proprietari.

     

    In centrul Beverly Park exista un elaborat parc pentru copii – care de obicei e gol. Intr-adevar, aproape ca nu vezi oameni in Beverly Park, cu exceptia ingrijitorilor, a gradinarilor si a constructorilor. Irena Medavoy, care odinioara repudia obiceiul bogatasilor de a se ascunde dupa garduri, spune acum ca nu ar trai in alta parte. „Nu e nimic in lume care sa se compare cu asta“, spune ea. „E ca Hamptons (locatie de lux din Long Island, langa New York – n.r.), dar cu garduri.“ 

     

    Creat in urma cu 16 ani, North Beverly Park a inceput de la o zona de 100 de hectare de pamant. Un cuplu de dezvoltatori a impartit pamantul in loturi de 8.000 mp, vanzandu-le pe fiecare cu 3,5-6 milioane de dolari (preturile au crescut intre timp). Locatiile – aflate la mai putin de 10 minute de mers cu masina de Rodeo Drive – alaturi de garantia de intimitate, au avut un succes imediat.

     

    Chiar si Brian Adler, unul dintre cei doi dezvoltatori, a fost surprins de marimea caselor. „Cand pui tot ce vrei laolalta – o sala de gimnastica mare, o camera de proiectie mare, sotia vrea un birou, sotul vrea un birou – si apoi frustrarea de a nu folosi locul si pentru un garaj“, ajungi la case masive. Asa a ajuns Adler sa faca un garaj subteran de 930 de metri patrati in ultima casa pe care a construit-o in Beverly Park, o resedinta de 3.250 de metri patrati. Casa a fost vanduta in 2004 pentru 30 de milioane de dolari, cea mai mare suma platita vreodata pentru o casa in Beverly Park. (Adler spune ca i-a fost interzis sa faca publica identitatea cumparatorului.)

     

    Recent, intr-o zi de vineri, Medavoy a pregatit totul pentru filmul si cina saptamanale, organizate in special pentru vecini. In seara respectiva a rulat „Despartiti, dar impreuna“, cu Jennifer Aniston, tocmai lansat in cinematografe, adus proaspat de un mesager de la studiourile Universal. Exista, totusi, si o fata intunecata a Beverly Park, si Jeanette si Robert Bisno – vecinii de vizavi ai familiei Medavoy – au simtit-o.

     

    In 2002, sotii Bisno au fost dati in judecata la Curtea Superioara din Los Angeles de catre Asociatia Proprietarilor de Case din North Beverly Park pentru incalcari ale regulilor comunitatii. Ce facusera sotii Bisno? O problema mare erau portile lor, considerate prea impopotonate. De asemenea, gardul lor viu taiat in forma de dinozauri ajungea in strada si existau si unele probleme cu „instalarea si mentinerea containerelor de gunoi“, potrivit documentelor din justitie.

     

    In schimbul beneficiilor de exceptie – lista exclusivista de vecini, camere de supraveghere, patrule regulate – Beverly Park cere de la rezidentii sai si sa respecte un contract de rezidenta care se intinde pe 70 de pagini.

    In marturia din 2003 a lui Cindy Adler, membra a comitetului de supraveghere arhitecturala si sora lui Brian Adler, portile familiei Bisno au fost acuzate ca sunt prea „de Las Vegas“ pentru Beverly Park. 

     

    Dar principala infractiune a fost instalarea unei sculpturi abstracte de doi metri in fata curtii despre care unii au spus ca reprezinta o femeie intinsa pe spate si cu picioarele in aer. Familia Bisno cumparase sculptura, care se numea „A Bras Ouvert“ sau „Cu bratele deschise“, cu prilejul unei calatorii in Franta. Sculptura se pare ca a ofensat-o pe o puternica membra a asociatiei de proprietari, Christine Hazy, care locuieste peste drum de familia. Intr-un proces de trei saptamani si jumatate in 2004, acuzatiile au curs si multe sensibilitati au fost ranite.

     

    „Rod Stewart si Sylvester Stallone au sau aveau case galbene“ si nu a fost intentata nici o actiune impotriva lor, s-a plans avocatul familiei Bisno. La sfarsit, familia Bisno a pierdut procesul si apelul. Acum a inaintat o cerere de suspendare a deciziei judecatorului. Totusi, exista si un deznodamant fericit pentru cei doi. Familia Bisno era in divort in timpul procesului. Acum, toate acestea par sa fi ramas in urma.

     

    Cei doi si-au cumparat o proprietate mai mare la doua case mai sus de familia Hazy, unde au de gand sa isi construiasca inca o casa de vis. Mai vor ei sa ramana in Beverly Park, avand in vedere neplacerile? „E un loc minunat“, spune Robert Bisno. Cat despre sculptura, pe care o vor lua cu ei, spune el, „speram sa beneficiem de acelasi tratament ca restul vecinilor nostri. Si daca nu, o sa mergem din nou in instanta“. 

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

     

  • IN LIGA MILIONARILOR

    Dintr-un licean care visa sa aiba bani pentru un computer, Bogdan Putinica a ajuns sa castige 2.500 de dolari lunar la 23 de ani. Cu sase ani in urma, la o masa de la McDonald’s Unirii, facea planurile pentru business-ul propriu. Acum isi vinde firma pentru cateva milioane de euro catre Adecco, o companie elvetiana pozitionata pe locul 265 in Top Fortune Global Index 500.

    Printre fel de fel de maruntisuri, Bogdan Putinica, CEO al IP Devel, pastreaza pe birou, in stanga monitorului, si un turn Eiffel auriu – unul ce poate fi cumparat, cu 2-3 euro, de la orice taraba cu suveniruri de pe malul Senei. Il pastreaza pentru ca-i aminteste de o afacere, nu de vreo vacanta. La Paris s-a intalnit pentru prima oara, in noiembrie trecut, cu Jean-Manuel Bullukian, seful diviziei de IT al companiei elvetiene Adecco, mai mare concern de resurse umane din lume. Discutia, al carei deznodamant e anuntul de saptamana aceasta al unei tranzactii de cateva milioane de euro, a durat mai multe ore. Cand Putinica si Daniel Bogdan – fost coleg de liceu, acum partenerul sau de business – au iesit din sediul Adecco, s-au uitat unul la altul si au spus aproape in acelasi timp: „E prima oferta care ne place“.

    O concluzie neobisnuita pentru o companie care isi facuse un obicei din a refuza ofertele de preluare venite in ultimul timp intr-un ritm de 3-4 pe an, atat din strainatate cat si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii, a povestit pentru BUSINESS Magazin Bogdan Putinica saptamana trecuta, inainte de anuntul oficial al vanzarii. Atunci insa, ceva a fost diferit. „Ne-am simtit foarte confortabil. Oamenii aceia aveau aceeasi viziune cu noi, aceleasi planuri de crestere in piata.

    In plus, ne potriveam bine – ce n-aveam noi aveau ei si ce n-aveau ei aveam noi“. Discutiile pornite la acea intalnire aveau sa se finalizeze noua luni mai tarziu, adica in urma cu doua saptamani, cu decizia de vanzare a unui pachet de actiuni de 76% din IP Devel, o companie cu venituri de 1,7 mil. euro anul trecut, catre Adecco – o companie cu afaceri de peste 18 miliarde de euro, inclusa in 2005 in Top Fortune Global Index 500. Luand in calcul marimea companiei romanesti, care tinteste o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul acesta si marja de profit care trece de 30%, tranzactia este estimata de specialisti din piata la circa 6-7 milioane de euro.

    Eugen Schwab-Chesaru, directorul general al filialei locale a Pierre Audoin Consultants, firma care a intermediat vanzarea, a confirmat pentru BUSINESS Magazin ca valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, dar mai mica decat cea de anul trecut dintre Forte Company si Siemens (care s-a ridicat la 10 milioane de euro – n.r.).

    Care a fost mecanismul din spatele acestei achizitii? Adecco, un gigant al pietei de resurse umane care in ultimii ani cauta sa se extinda si pe alte linii de business, inclusiv servicii IT, a pus la punct o strategie foarte clara de crestere in Europa de Est, regiune considerata in industrie o zona foarte buna de competente tehnice.

    „In Bulgaria deschid call-centere, in Slovacia deschid help-desk-uri“, explica Putinica. In Romania, unde Adecco are deja o filiala de resurse umane, elvetienii au inceput vara trecuta sa caute o firma producatoare de software. Nu orice fel de software, ci soft pentru echipamente non-computer, adica pentru o gama variata de produse precum telefoane mobile, frigidere, televizoare, telecomenzi, controllere de aer conditionat si multe altele. In limbaj de specialitate, „soft embedded“, adica o piata care, spun studiile, o va depasi in 1-2 ani pe cea a software-ului clasic, pentru computere.

    Sfatuiti de compania de consultanta Pierre Audoin Consultants, elvetienii s-au uitat la mai multe posibile tinte de achizitie, dar au intrat in discutii cu una singura – IP Devel, spune Bogdan Putinica. Compania romaneasca are o linie mai larga de activitate in domeniul software, insa doua directii principale: soft embedded si servicii de testare si validare. „Asta este ce facem cel mai bine si ceea ce Adecco nu avea“, observa Putinica. Daca in mod normal negocierile pentru o astfel de achizitie sunt dure si lungi, discutiile dintre IP Devel si Adecco n-au fost deloc asa. „Nu a fost o negociere dura. A presupus mai mult probleme legale si financiare (asa-numitul due-diligence – n.r.) si tehnice, pentru a vedea cum se integreaza procesele de business ale celor doua companii“, povesteste Putinica, fost presedinte si CEO al IP Devel, actual CEO al noii divizii a Adecco (firma isi va pastra numele IP Devel).

    Dupa ce elvetienii s-au convins ca IP Devel e firma care le trebuie, s-a trecut la lucruri mai concrete: suma si procentul de actiuni care urma sa fie cedat. Elvetienii au avut o singura conditie, sa li se cedeze pachetul majoritar de actiuni, pe care Putinica si directorul tehnic Bogdan au acceptat-o in momentul in care au cazut de acord ca oferta Adecco este cea mai buna solutie pentru dezvoltarea viitoare a firmei. „Cea mai buna idee (din timpul negocierilor cu Adecco – n.r.) a fost sa nu negociem noi direct, ci sa-i lasam doar pe consultanti (Altria Capital – n.r.), pentru ca in astfel de discutii e posibil sa apara situatii conflictuale. Asta n-ar fi fost de dorit, pentru ca urmeaza ca mai tarziu sa lucram impreuna“, spune Putinica.

    „Nu s-a negociat pe bani“, pentru ca evaluarile facute de cele doua parti cu privire la cat valoreaza IP Devel au fost destul de asemanatoare, spune Putinica. In schimb, „pe procente s-a discutat o perioada“. Daca initial elvetienii au solicitat doar un pachet majoritar, dupa procesul de due-diligence negocierile s-au finalizat prin vanzarea unui procent mai mare, de 76%. 

    Pentru a putea ceda un procent atat de mare, toti actionarii companiei, cu exceptia lui Putinica (care a pastrat 24% din cele 50% pe care le detinea), si-au vandut intreaga participatie. Daniel Bogdan a renuntat la cei 44% din IP Devel pe care ii detinea, Andreea Putinica, fosta sotie a lui Bogdan Putinica, a vandut 4%, iar doi programatori, Liviu Georgescu si Daniel Turcanu, cate 1%. Spune ca nu a vandut pentru bani, ci pentru dezvoltarea viitoare, si pare sa stie exact ce are de facut in urmatorii ani. „Ramanem autonomi, se pastreaza echipa de conducere (sapte directori, inclusiv Daniel Bogdan si el – n.r.), vom fi un centru de profit de sine statator“. 

    Ce se schimba? In primul rand, dimensiunile companiei. Daca in prezent are circa 130 de angajati, IP Devel va creste la 500-600 de oameni in urmatorii doi ani, prevede Putinica. „Vom fi cel mai mare player in zona noastra de activitate“. 

    In prezent, compania se bate pe piata cu firme si mai mari, si mai mici, dar nici una nu este un competitor direct, crede CEO-ul, care aminteste totusi de rivalul UTI, grup condus de Tiberiu Urdareanu. „Ei activeaza insa mai mult pe zona industriala, in timp ce noi oferim consultanta si servicii“. 

    In al doilea rand, se schimba anvergura pietelor tintite. Daca IP Devel avea si pana acum clienti diversi, solutiile fabricate in Romania ajungand in SUA, Europa si Asia, de acum inainte compania va putea uza de forta de marketing a gigantului Adecco. De altfel, in urmatoarele luni, unul din principalele obiective ale lui Putinica este sa faca IP Devel cunoscuta pentru cat mai multi dintre oamenii care lucreaza in cele peste 6.000 de birouri din 70 de tari ale Adecco. „De acum inainte targetam toata lumea“, spune Putinica, multumit ca a reusit sa evite ca firma pe care a fondat-o sa ajunga „un departament intern al firmei cumparatoare“. In trecut, a avut oferte de preluare de la clienti mari – printre cele mai mari nume se numara AT&T Wireless, Qualcomm, Reuters, Siemens VDO – insa de cele mai multe ori era vorba de companii care doreau ca dupa preluare IP Devel sa lucreze in exclusivitate pentru ele, strategie neagreata de Putinica.

    „Nu m-am gandit niciodata cati bani vreau sa castig“, explica el. „Am crezut mereu ca daca imi fac treaba bine, vor veni si banii“. Pentru asta, a facut o alegere in privinta firmei sale: „Am stat mereu departe de zonele mainstream, unde activau multe companii. Noi nu o sa facem niciodata site-uri sau softuri de contabilitate“.

    Incet-incet, de-a lungul timpului, obiectul de activitate al firmei s-a concentrat pe software-ul embedded. „In lume exista zece device-uri non-computer la fiecare computer“, explica logica de business a IP Devel Daniel Bogdan, care este directorul tehnic al companiei (CTO). Asta inseamna ca, pe masura ce creste dorinta oamenilor de a se inconjura de echipamente tot mai inteligente, va fi mare nevoie de programatori care sa stie cum sa faca frigiderul, aragazul, fierul de calcat sau televizorul sa „dialogheze“ cu utilizatorul. „Cipul cat o musca din fierul de calcat trebuie programat de cineva“, il sustine Putinica.

    Acest domeniu ar putea fi asimilat unei nise, insa el spune ca nu este asa. „Este o nisa prin nivelul ridicat al competentelor de care ai nevoie ca sa programezi astfel de echipamente, dar ca piata este imensa“, observa Putinica. In acest domeniu, „doar programarea nu este de ajuns. O aplicatie poate sa scrie toata lumea, dar ca sa poti sa te duci direct in miezul hard-ului si sa scrii niste drivere sau sa optimizezi niste coduri ai nevoie de cunostinte de electronica si de know-how specific echipamentelor pe care lucrezi“.

    Istoria de antreprenor a lui Bogdan Putinica are radacini vechi. „In prima zi de liceu, in clasa a IX-a, m-am gandit prima oara sa-mi fac firma. Era un entuziasm gen Sillicon Valley“. A lucrat din clasa a X-a, primul job l-a avut la o firma care facea distributie de calculatoare, unde se ocupa impreuna cu colegul Daniel Bogdan de intretinerea retelei si a sistemelor de operare. Acolo a primit pe mana un calculator, ceea ce era „genial pentru niste pusti de clasa a X-a care n-aveau bani de asa ceva“. Au avut la dispozitie aproape un an de „sponsorizare intelectuala“ in care au invatat pe cont propriu, la locul de munca, o multime de limbaje de programare, profitand de avantajul de a avea un computer intr-o perioada cand costul „era prohibitiv“. Pasiunea lui Putinica pentru programare vine din scoala. 

    Inainte sa aiba acces la un calculator, spune ca a invatat limbajul de programare Turbo Pascal cu cartea si creionul in mana. „Scriam instructiuni, le subliniam cu creionul“. Abia dupa un an a avut acces la un computer si a putut sa-si testeze programele. „Tineai totul in cap si pe hartie“.

    Dupa ce a terminat Liceul de Informatica din Bucuresti, a luat-o pe alt drum decat prietenul sau Daniel, care a mers la Facultatea de Automatica. A preferat ASE-ul, sectia Banci si Burse de Valori. „Ma saturasem de fizica si matematica, si am zis ca stiu destul despre calculatoare ca sa pot sa invat singur ce vreau“. In anul doi de facultate a fost recrutat de un coleg care lucra la Reuters Romania.

    „Au fost patru ani extraordinari. Am facut marketing cu influente IT. Au investit multi bani in pregatirea noastra“. In acea perioada a castigat si primii bani din cunostintele sale, dupa mica afacere incercata la inceputul facultatii, cand cumpara piese de calculatoare, le asambla si vindea sistemele. Atunci a castigat cam 2.500 $ dupa ce a vandut vreo zece calculatoare, dar primul castig serios a venit la 22 de ani, tot in „perioada Reuters“. A aflat de un site american nou deschis unde softistii puteau aplica pe proiecte. „Mi s-a parut genial si am licitat pe toate proiectele de peste 20.000 $“.

    Erau trei la numar si, datorita cunostintelor de business acumulate la Reuters, combinate cu cele tehnice, le-a castigat pe toate. In final, impreuna cu Daniel Bogdan si un alt prieten, au reusit sa le livreze pe toate la timp si in conditiile cerute, asa ca s-au ales cu „o caruta de bani“. Cu banii aceia au mai angajat cativa prieteni si, pentru ca nu aveau birou, se intalneau sa discute la McDonald’s, in Piata Unirii. „Faceam sedinte de productie si dezbateam la cate o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. In momentul in care am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma“. Era in 2000, cand a plecat de la Reuters si a infiintat IP Devel. 

    Ideea de nume le-a dat-o un partener de business ocazional din Anglia. Nu au mai facut afaceri impreuna, dar ideea cu numele le-a placut si au pastrat-o. IP reprezinta acronimul de la „Internet Protocol“, iar Devel, o prescurtare de la „developer“, dezvoltator de software. Intre timp, folclorul din companie a dat tot felul de interpretari acronimului „IP“, de la „intelligent people“ pana la „idiot programmers“, povesteste razand directorul tehnic Daniel Bogdan. 

    Dupa primele proiecte reusite pentru clientii „adunati“ de pe site-ul american, in presa internationala au aparut cateva articole despre IP Devel, care le-au adus imediat alti clienti. Cand si-a deschis filiala de la Timisoara, Siemens VDO lucra cu ei de doi ani, acesta fiind practic si primul client mare. Un alt nume demn de mentionat este InterVideo, principalul producator de software pentru DVD din lume. Banii castigati de la americani i-au investit in deschiderea de noi piete, de data aceasta in Europa. Ideea s-a dovedit castigatoare la inceputul anilor 2000, cand crahul dot-com a dizolvat multe firme de pe piata americana, dar pentru IP Devel nu a avut nici un efect negativ vizibil, spune Putinica. „La momentul crah-ului aveam deja jumatate din venituri asigurata din Europa“. Iar banii din Europa si SUA au fost reinvestiti pentru extinderea catre Asia. „Japonezii au un stil de a face business total diferit“. 

    In primele noua luni, in Japonia nu au semnat nici un contract. „Ei fac afaceri foarte mult pe incredere. Intrebau mereu daca mai avem alti clienti japonezi. Dupa primul contract, au inceput sa curga“.

    In Japonia mergeau o data la doua luni, dar per total, timpul petrecut in deplasari sau la birou nu este deloc putin. „Acum cativa ani munceam si 20-22 de ore pe zi. N-a fost pe termen lung, eram intr-o perioada de acumulare a firmei“, spune Putinica. Numai ca firma nu i-a adus doar lucruri bune. Casatorit in 2002, el a divortat anul acesta. „Focusul meu a fost pe cresterea afacerii si din nefericire mi-am dat seama de impactul negativ asupra vietii personale prea tarziu“.

    Nici Daniel Bogdan nu are prea mult timp in afara biroului – este casatorit din 2004 – dar spune ca reuseste sa echilibreze munca si familia. Cei doi muncesc cam 12 ore pe zi, iar timpul pentru viata personala si-l dozeaza in week-end. „Evitam sa muncim si in week-end, ca sa nu ne ardem bateriile“. Orele suplimentare nu raman insa nerecompensate financiar. Senzatia lui Putinica cand a inteles ca tocmai a facut primul milion de dolari? „A fost misto. Eram la birou, tocmai semnasem un contract cu un client american. Am simtit mandrie si sentimentul ca trecusem in alta liga“. Bogdan spune ca nu retine neaparat momentul cand a ajuns la primul milion castigat, cat momentul in care a semnat primul contract a carui valoare depasea un milion de dolari. „Imi amintesc cand m-am uitat pe contract si am vazut toate acele cifre“.

    Cei doi manageri spun ca nu ar vrea sa traiasca in afara, cel putin nu inainte de pensie. „Romania are o multime de probleme, dar nu trebuie uitat ca oportunitatile de aici vin tocmai din aceste probleme. Oportunitatile si problemele vin la pachet“, observa Bogdan. Putinica spune ca atunci cand ai suficienti bani este mai usor sa „navighezi“ printre probleme. Averea sa este compusa din lucrurile „clasice“, precum casa, masina (BMW Z4), dar si investitii in terenuri, cladiri si la bursa. Spune ca va continua sa investeasca, insa nu neaparat in domenii previzibile, precum cel imobiliar. „Ma intereseaza biofarmacia si serviciile pentru clasa de mijloc“. 

    Apropo de termen lung, unde crede Putinica ca va fi peste cativa ani? „In cinci ani, vad IP Devel intr-o cladire gen Oracle Tower din Pipera, cu 700-800 de angajati“. Isi va mai deschide vreodata o firma proprie? Poate nu foarte curand, dar pe termen lung nu e exclus. „Nu ma vad stand degeaba, adunand ciuperci sau admirand flori“.

    In fond, ar fi si greu. Business-ul i-a atat de mult din viata incat pana si micul turn Eiffel de pe birou, in loc sa insemne joie de vivre, ii aminteste de locul in care a inceput cea mai buna afacere de pana acum.

  • DIN „HACKERUL“ SCOLII, MILIONAR

    In privinta cunostintelor „de la varful piramidei tehnologice“, unde spune ca a incercat mereu sa se mentina, Putinica are antecedente din tinerete, cand pe seama sa a inceput sa circule legenda ca ar fi hacker. „Este totusi doar o legenda“, rade el. 

    DE UNDE VINE LEGENDA: Reputatia vine dintr-o perioada in care computerele erau rare, iar el si Daniel incercau sa invete programare pe HC-urile de la liceu, care au fost inlocuite de patru PC-uri si un server. Pentru ca asistentii din laborator nu prea stiau ce sunt acele masinarii noi, nici nu prea ii lasau pe elevi, „o multime de pusti entuziasti“, sa le manevreze. 

    PERFORMANTA: „Faceam programele dar n-aveam bani de discheta sa le salvam si sa le luam acasa, asa ca le lasam pe server. Hard-disk-ul avea 120 de MB, asa ca vineri seara asistentii faceau curatenie, stergeau folderele publice de pe server si noi ne pierdeam munca“. La un moment dat, au facut un program care recalcula algoritmul de securitate al BIOS-ului (primul software rulat de computer dupa ce e pornit, inainte de a incarca sistemul de operare – n.r.) si dupa ce il rulam ne dadea drepturi speciale si ei nu mai puteau sa ne stearga folderele“. 

    CE S-A INTAMPLAT: Programul a ramas mai multi ani in reteaua liceului, si chiar a fost perfectionat ulterior de un elev dintr-o alta generatie, care l-a redus de la sapte linii de cod la una singura.

  • CLUBUL MILIONARILOR IT

    Piata IT&C din Romania e din nou in fierbere. Inca de anul trecut, cateva tranzactii au semnalat ca industria e suficient de matura pentru a atrage atentia investitorilor. Tendinta a continuat si in 2006: dupa toate aparentele, incepe consolidarea.

    Ca e vorba de firme de soft, site-uri web, vanzatori de calculatoare sau retaileri de telefonie mobila, peisajul din sectorul serviciilor IT si de telecomunicatii este in plina schimbare. Afaceri care au pornit dintr-un apartament cu unul-doi programatori sau de la un magazin la colt de strada au devenit in timp jucatori importanti, care atrag atentia investitorilor straini. Urmarea? Cateva tranzactii care i-au transformat pe micii intreprinzatori de acum 7-8 ani in milionari in euro.

    Saptamana trecuta, Consiliul Concurentei a dat unda verde pentru intrarea fondului de investitii GED Eastern Fund II, administrat de compania spaniola GED Capital, pe lista actionarilor Dasimpex, unul dintre cei mai importanti distribuitori de telefoane mobile din Romania.

    Reprezentantii celor doua parti nu au dorit sa ofere detalii privind tranzactia.  Potrivit unor surse ZF, GED va prelua pachetul majoritar al grupului Dasimpex, controlat de Sorin Stoica, intr-o tranzactie complexa cu o valoare estimata la circa 10 mil. de euro. GED ar urma sa plateasca 4-4,5 mil. euro pentru a prelua o parte din actiunile lui Stoica, restul fiind o infuzie de capital destinata dezvoltarii retelei de magazine, conform sursei citate.

    Dasimpex e unul dintre cei mai importanti distribuitori de echipamente GSM de pe piata. Mai mult, grupul a reusit, prin intermediul a trei companii, sa devina dealer pentru trei retele de telefonie mobila – Orange (prin firma „fanion“ Dasimpex), Vodafone (Lexor) si Zapp (Dasino). Grupul are acum circa 60 de magazine si peste 200 de angajati si a realizat anul trecut vanzari de circa 20 mil. euro. O parte din banii adusi de fondul de investitii va fi utilizata pentru extinderea retelei de magazine, inclusiv prin achizitii ale unor competitori. Potrivit planurilor, Dasimpex isi propune sa ajunga la 200 de magazine pana la sfarsitul lui 2007, adica de peste trei ori mai mult decat in prezent.

    Fondurile de investitii sunt din ce in ce mai interesate de retailul specializat. Inceputul a fost facut de Oresa Ventures in compania de electrocasnice Flanco, in 1997. Ulterior, investitorii cu capital de risc s-au implicat in mai multe afaceri din retail – polonezii de la Enterprise Investors (EI) au cumparat Artima, Global Finance a preluat lantul La Fourmi. Iar retelele de magazine GSM nu au putut fi ignorate. Fondul SEAF este inca de acum patru ani actionar la Turbo GSM, care are o retea de circa 40 de magazine.

    De asemenea, investitorul financiar elen Global Finance s-a implicat in dezvoltarea retelei Germanos. Dar nu numai retelele comerciale au atras actionari straini. Productia de software si furnizarea de servicii IT au fost alte segmente cautate de investitori, in special de strategici. Iar anul trecut a fost chiar un „boom“ al achizitiilor de companii romanesti din IT. La doar trei zile distanta, in februarie 2005, s-au anuntat doua tranzactii: Siemens Business Services (SBS), divizia de consultanta si IT a gigantului german, a cumparat furnizorul local de servicii IT, Forte Company, in timp ce americanii de la Ness Technologies au preluat integral Radix. 

    Tot anul trecut, dar in toamna, o alta firma din SUA – TechTeam – a preluat compania de soft Akela, fondata de Lucian Butnaru. Americanii au platit aproximativ 3 milioane de euro, la care s-ar putea adauga inca 450.000 de euro, daca obiectivele financiare ale Akela vor fi indeplinite in 2006 si 2007. Ce-i drept, pasiunea americana pentru softurile romanesti se concretizase cu mai bine de doi ani inainte, cand Microsoft cumparase antivirusul RAV, dezvoltat de GeCad. Suma incasata de Radu Georgescu, proprietarul Gecad, nu a fost nici acum dezvaluita, insa analistii o estimau la acea data la 10-20 de mil. dolari. Gigantul condus de Bill Gates va recidiva la inceputul acestui an, cand Microsoft a anuntat ca va cumpara o firma din New York. Miza era insa filiala din Romania a UMT, mai exact un produs dezvoltat de aceasta – un software pentru managementul portofoliului de proiecte. 

    Nici fondurile de investitii nu au ramas insensibile la perspectivele industriei autohtone de soft. Enterprise Investors (EI) si Intel Capital, fond ce apartine corporatiei americane Intel, au preluat la jumatate lui iulie 2005, 32,5% din actiunile Siveco, in urma unei investitii de 12 milioane de dolari. Cu cateva luni mai devreme, Global Finance cumparase 80% din TotalSoft pentru circa 10 milioane de dolari.

    Cateva tranzactii interesante au avut loc si pe piata retailului si distributiei de produse IT. Flamingo a fuzionat cu Flanco, intr-o afacere evaluata la 30-40 milioane de euro. Si tot anul trecut, RTC, prin divizia Diverta, a cumparat Best Computers si 60% din Best Distribution, importator si distribuitor de jocuri si console, de la fondatorii celor doua companii – Teo Paduraru si Robert Coman. Si cum la doua achizitii merge si a treia, RTC a anuntat si achizitia integratorului de sisteme Sistec din Cluj. Grupul condus de Octavian Radu a preluat 60% din capitalul firmei clujene, pentru o suma nespecificata, dar estimarile din piata merg spre 2,5-3,5 milioane de euro.

    Procesul de consolidare a pietei de IT & C continua si in aceasta vara. La achizitia Dasimpex si a IP Devel se adauga si procesul de restructurare din cadrul grupului K-Tech Ultra Pro (Rom Tel Distribution va fuziona prin absorbtie cu K-Tech Computers), detinut de sotii Cristian si Alina Fughina. Mai mult, surse din piata apreciaza ca spre sfarsitul anului ar mai putea fi anuntate cateva tranzactii. Altfel spus, toamna se numara IT-istii.

  • ATUURILE IP DEVEL

    Softul „embedded“ este gandit pentru a rula pe alte echipamente decat computerele. „Pe reportofonul tau ruleaza un soft embedded“, a exemplificat Putinica. Pe telefoanele mobile, de pilda, este integrat cu structura fizica a aparatelor pentru a permite instalarea ulterioara a sistemelor de operare si a aplicatiilor cum este agenda de adrese sau protocolul de trimitere de SMS-uri. Acest tip de soft exista si in instalatiile de supraveghere si control, in PDA-uri, POS-uri sau telecomenzi. 

    IP DEVEL

    • VENITURI: 1,7 mil. euro in 2005; 4 mil. euro in 2006 (estimare)
    • MARJA DE PROFIT: peste 30%
    • FONDATA: octombrie 2000
    • NR. ANGAJATI: 130 

    ADECCO 

    • VENITURI: 18,3 mld. euro in 2005
    • PROFIT NET: 453 mil. euro in 2005
    • FONDATA: 1996, joint-venture intre Adia (Elvetia) si Ecco (Franta), doua firme de resurse umane. In 2005 a fost inclusa in Fortune Global Index 500, pe locul 265.
    • NR. ANGAJATI: 33.000 (la nivel mondial); 6.600 de birouri in 70 de tari
    • SEDIUL CENTRAL: Glattbrugg, Elvetia
    • PIETE-CHEIE: Franta, SUA, Japonia, Italia

  • Dreptul la obligatie

    Discutia despre asigurarea obligatorie a locuintelor, lansata in aprilie si impotmolita atunci in opozitia asiguratorilor, a fost relansata acum, cu exact aceleasi urmari: companiile de asigurari, unii politicieni, ba chiar si constructorii au reinceput sa conteste ideea.

    Proiectul de lege, conceput de Ministerul Administratiei si Internelor si prevazut sa fie aprobat de Guvern pana la 15 august, instituie o prima de 20 de euro pe an, corespunzatoare unei sume asigurate de 20.000 de euro (pentru locuintele din beton, caramida sau alte materiale tratate termic), respectiv o prima de 10 euro, la o suma asigurata de 10.000 de euro (pentru locuintele din lut, lemn, piatra sau alte materiale netratate termic).

    Primele urmeaza sa se modifice insa periodic, in functie de preturile de pe piata imobiliara, de eventualitatea unui dezastru natural sau daca o cer societatile de reasigurare – clauze care sugereaza cu destula claritate ca pragul de 20 de euro e fixat mai mult teoretic. Proiectul ar instrui o supersocietate care va gestiona asigurarile obligatorii – Compania de Reasigurare Impotriva Dezastrelor (CRID), unde actionari vor fi societatile de asigurare incluse in program (70%) si Fondul de Garantare a Asiguratilor (30%), a carui destinatie prin lege sa acopere pagubele in caz de faliment al unei firme de asigurare.  

    Schimbarea destinatiei Fondului si modul circular de constituire a CRID, cu asiguratorii actionari la firma de reasigurare, au determinat protestele asiguratorilor, soldate cu promisiunea Guvernului ca in schimb sa fie constituit un fond comun de asigurare (pool), care sa se ocupe de reasigurarea riscurilor pe piata externa. Mai exact, banii incasati de societati din polite vor fi pusi in comun si folositi pentru cumpararea reasigurarii, statul urmand sa contribuie si el cu o suma care urmeaza sa fie procurata printr-un imprumut extern (in aprilie se vorbea de un imprumut de 200 de milioane de euro; acum, suma a crescut la 300 de milioane).

    Raman in discutie criteriile financiare pentru admiterea in program a societatilor de asigurare, tinand cont atat de formularea imprecisa a textului de lege („o situatie financiara pozitiva a indicatorilor prezentati la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor”), cat si de solicitarea asiguratorilor ca nivelul de capital minim obligatoriu sa fie mai redus. Chiar si asa insa, partile vizate vor ramane nemultumite, din motive diametral opuse: societatile de asigurari considera ca nivelul fixat al primei e prea mic – proprietarii, dimpotriva, ca e prea mare. In fine, exista si obiectia (ridicata de un politician jurist ca Antonie Iorgovan) ca proiectul de lege este neconstitutional, intrucat cetateanul nu poate fi obligat de stat sa incheie polita de asigurare.

  • Ca sa ne vada lumea impreuna

    O intalnire de scurta durata, dar nu mai putin misterioasa dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase a fost singurul eveniment notabil de saptamana trecuta din viata PSD. In urma acestei intalniri au inceput sa apara zvonuri potrivit carora cei doi ar fi gandit o strategie de convocare a unui congres extraordinar pentru a prelua conducerea partidului, insa ambii au dezmintit aceasta varianta.

    Pentru Adrian Nastase, valva creata in jurul subiectului a avut efecte pozitive, intrucat fostul premier a lasat impresia ca inca mai are un cuvant de spus in viitorul formatiunii. Pentru Ion Iliescu insa, reapropierea de Adrian Nastase ar avea semnificatia unei indepartari, exact in aceeasi masura, de Petre Roman, partenerul sau de Pol Social, care mai nou si-a declarat disponibilitatea de a se implica „intr-un proiect national” alaturi de presedintele Traian Basescu (implicare subinteleasa a se petrece pe cont propriu).

  • Coltii lui Dracula

    Guvernul decisese la inceputul lui iulie (in aceeasi sedinta la care a participat si presedintele Basescu) anularea proiectului de constructie a „Parcului turistic si de agrement Snagov”, adica a fostului Dracula Park. Temeiul a fost constatarea ca din 2004 pana acum, adica de cand fosta guvernare a stramutat proiectul la Snagov, firmele asociate, adica Dracula Park si RA APPS, n-au facut acolo nici o investitie.

    Cu toate acestea, Radu Berceanu, ministrul transporturilor, e de parere ca ideea parcului „nu e deloc rea”, doar ca a fost compromisa de „interese de partid”. Berceanu a sugerat ca studiul proiectului Dracula Park ar putea fi reluat („studiu” inseamna automat noi cheltuieli, dupa cele pentru studiile succesive de fezabilitate facute zadarnic din 2001 incoace).

    Iar teoretic, lucrurile chiar merg inainte: firma Dracula Park a decis sa se listeze la Bursa, sa-si majoreze plafonul de investitii pe piata de capital la 1,5 mil. RON (informatie destinata cui se intreaba ce s-a ales de banii celor care au subscris) si sa dea in judecata Guvernul, pentru ca, anuland proiectul, face ca Dracula Park sa piarda investitiile pe care le-ar fi facut pana acum.

  • Mostenirea Bancorex

    Incheierea privatizarii BCR s-a amanat pana la 21 septembrie, spre a permite clarificarea conditiilor in care banca a preluat Bancorex in 1999. Mai nou, Guvernul a anuntat ca va aproba prin ordonanta de urgenta acoperirea de catre stat a datoriilor in contul Bancorex din eventuale litigii care vor aparea pana in 2013. Angajamentul se refera la o suma maxima de platit de 1,8 miliarde de euro, adica aproape jumatate din valoarea privatizarii BCR.

    Suma spectaculoasa aflata in cauza a trezit deja interesul politicienilor, care au reactionat: senatorul PD Marius Marinescu a acuzat AVAS ca tine secreta lista debitorilor catre Bancorex, din cauza ca in ea ar figura numele unor demnitari care nu si-au platit credite in valoare de milioane de dolari luate inainte de 1999.

    Marinescu sustine ca a cerut AVAS sa faca publica lista si a spus ca in septembrie, dupa vacanta parlamentara, va relua asaltul asupra institutiei, spre a o determina sa-i dea in vileag pe rau-platnici.

  • Pagube de imagine

    Dupa micile scandaluri legate de veridicitatea promisiunilor din spotul publicitar cu Fondul Proprietatea si de presupusa opozitie a CEDO fata de modul de despagubire prin actiuni la Fond, biroul de comunicare al institutiei a recunoscut ca noua conducere, adica presedintele Alexandru Paunescu si Consiliul de supraveghere in noua lui componenta, au vina lor pentru lipsa de informare a publicului. Mai exact, institutia a depasit termenul asumat pentru conferinta de presa „de relansare a activitatii Fondului” (prevazut pentru jumatatea lui iunie, evenimentul a fost amanat pentru aceasta saptamana).

    Numai ca problemele nu tin doar de i-magine. Presa a scris, de pilda, ca AGA de la Conpet, firma unde Fondul detine 16% din actiuni, au refuzat sa acorde institutiei dividendele cuvenite pentru 2005, cu motivatia ca Fondul n-a figurat ca actionar anul trecut decat trei zile la Conpet. Pentru Conpet, ca si pentru celelalte societati din subordinea Ministerului Economiei si Comertului si la care Fondul a devenit actionar anul trecut, incepand cu Romgaz si Distrigaz si terminand cu filialele Electrica, ministrul de resort Codrut Seres a promis ca in cele din urma se vor acorda dividende, insa numai pentru cele trei zile din 2005 cand Fondul a fost actionar la ele si numai dupa ce se va emite un act normativ care sa reglementeze clar modul de calculare a dividendelor. Contraexemplul aici este Petrom, care a varsat deja dividende corespunzatoare unei participatii de 9,89% pe tot anul 2005, desi Fondul a fost actionar al Petrom tot pentru o perioada de trei zile.

    Lucrurile le-a complicat, chiar in dorinta de a le lamuri, senatorul liberal Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, care a dat de inteles ca, pe langa proprietarii de imobile nationalizate in perioada comunista, Fondul i-ar putea despagubi si pe cei care au depus bani la CEC ca sa-si cumpere Dacii si nu le-au primit sau pe cei care au pierdut proprietati dupa 1940 in Basarabia, Cadrilater si Banatul Sarbesc. Acelasi Vosganian a recunoscut insa ca numai pentru dosarele expropriatilor din 1945-1989, autoritatile locale si centrale au o capacitate asa de redusa de evaluare, incat va fi nevoie de 6-7 ani ca sa le termine pe toate. Asa incat adaugarea unor noi categorii de fosti proprietari intareste senzatia unora ca Fondul ar urma sa fie un fel de despagubitor fantoma, unde inmultirea pretendentilor dilueaza pe zi ce trece sansele de a li se face dreptate.