Blog

  • Percheziţii la CFR Călători şi CFR Marfă, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj fac cercetări “într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014”.

    Anchetatorii au descins, marţi dimineaţă, la 22 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Ilfov şi Galaţi, dintre care două la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane fizice.

    Surse judicare declarau, pentru MEDIAFAX, că instituţiile publice unde se fac percheziţii sunt CFR Călători şi CFR Marfă.

    Conform surselor citate, printre societăţile comerciale vizate de percheziţii se numără şi SC Transferoviar Călători, punctul de lucru din Bucureşti.

    De asemenea, surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că procurorii DNA au descins şi la sediul societăţii Remarul 16 Februarie.

    Contactat de corespondentul MEDIAFAX, directorul Remarul 16 Februarie, Călin Bărbuţan, a refuzat să ofere informaţii.

    “Nu vreau să comentez pe marginea unei anchete”, a spus Bărbuţan.

    Remarul 16 Februarie SA a fost înfiinţată în anul 1870 şi este o societate cu capital integral privat, românesc, care are ca obiect principal de activitate construcţia, modernizarea şi repararea materialului rulant de cale ferată.

    Acţiunea procurorilor este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

  • Băsescu: M-aş bucura dacă ”ar ieşi” şi EADS. Acest dosar face şi el o radiografie a clasei politice

    ”Cred că DNA nu poate acţiona sezonier, oricine poate judeca că se putea amâna chemarea cuiva cu o săptămână, dar DNA nu se uită la scena politică. Asupra acestui lucru vă asigur, merg ca buldozerul înainte”, a spus Băsescu la Adevărul Live.

    El a precizat că acesta este semnul că justiţia este independendă, liberă de presiuni.

    ”M-aş bucura dacă ar ieşi şi EADS”, a mai declarat Traian Băsescu, precizând că este bine că lucrurile merg înainte.

    ”Dacă ar apărarea suspiciunea că ceva se întâmplă şi, datorită preşedintelui nu se face o descindere, s-ar duce munca mea de zece ani. A fost un efort de izolare a justiţiei de presiunea politică şi mi-aş dori mult să închei mandatul cu această poză, că justiţia, după zece ani de mandat Băsescu, funcţionează fără să ţină cont de culoarea politică”, a arătat Traian Băsescu.

    El a mai afirmat că în acest moment, DNA este ”apolitică”, precizând că acest lcuru se întâmplă ”odată cu numirea lui Daniel Morar”.

    Despre dosarul EADS, Traian Băsescu a spus că acesta este ”de asemenea un dosar care este în zona care radiografiază în continuare zona politică”.

    ”Este necesar, pentru că populaţia nu va fi convinsă că are nevoie de o nouă clasă politică, dacă nu vede. Şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti”, a arătat Băsescu.

  • Votul Comisiei juridice privind imunitatea lui Mihăilescu şi Andronescu, amânat după alegeri

    Anunţul a fost făcut de Alin Tişe (PDL), membru al Comisiei juridice, care a precizat că s-a hotărât, prin vot, amânarea deciziei în comisiei în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu, în dosarul licenţelor Microsoft.

    Tişe a precizat că decizia pe ridicarea imunităţii celor doi doi senatori a fost amânată până în 17-18 noiembrie.

    Conform sursei citate, amânarea a fost aprobată cu 6 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”, motivarea acestei decizii fiind necesitatea solicitării unor date suplimentare de la DNA.

    ”Au cerut amânare pentru a se cere date suplimentare de la DNA legat de acest dosar. Evident, noi ne-am opus. PSD având 6 voturi, noi fiind doar 5, asta este configuraţia comisiei, s-a amânat pentru data de 17-18 noiembrie, înainte de sesiunea care începe după turul doi”, a declarat Tişe.

    El a precizat că solicitarea de amânare i-a aparţinut lui Ioan Chelaru, senator PSD, fără să se facă precizarea despre ce date suplimentare se solicită DNA.

    ”În opinia noastră erau date suficiente, dosarul era exact cum DNA ni l-a trimis, trebuia să se dea un vot în comisie pentru că dosarul oricum ajungea în plenul Senatului”, a mai spus Tişe.

    ”Noi, cei din opoziţie, practic venim în zadar având în vedere că prin votul majorităţii nu avem nicio şansă să impunem o decizie. Legal era ca azi să dăm acest vot, să lăsăm organele de anchetă să se pronunţe, şi nu să decidem noi cu privire la amânarea acestui dosar. Este responsabilitatea totală a majorităţii”, a mai spus senatorul PDL.

    Marţi dimineaţă, Andronescu şi Mihăilescu au fost audiaţi în Comisia juridică a Senatului.

    În noaptea de luni spre marţi au fost reţinuţi în acest dosar primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

    În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

    Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

    “Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.

    Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel “şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate”.

    Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

    Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

    Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

    Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

    Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.

  • Scriitorul Boris Akunin: “Putinismul” nu va rezista multă vreme. Rusia este guvernată de “arestocraţie”

    “Mă tem că preţul care va trebui plătit pentru schimbarea regimului va fi ridicat”, spune el într-un interviu acordat AFP, cu ocazia festivalului Joseph Conrad, organizat la Cracovia, în sudul Poloniei, în semn de omagiu pentru scriitorul britanic de origine poloneză.

    “Nu există nicio îndoială că acest regim va dispărea, pur şi simplu pentru că este extraordinar de ineficient, este un anacronism istoric”, adaugă scriitorul, “părintele” detectivului Erast Fandorin, un amestec de James Bond şi Sherlock Holmes în Rusia ţarilor, înainte de Revoluţia din 1917.

    Întrebat despre aparenta eficienţă a puterii ruse în Ucraina, Akunin spune că “nu ştie foarte bine ce se petrece acolo”, dar se declară convins că “ameninţarea rusă reprezintă un factor de consolidare a naţiunii ucrainene”. Problema principală a Ucrainei este “aceeaşi ca în Rusia: corupţia”, adaugă el.

    Akunin, care scrie o istorie a Rusiei în opt volume – dintre care două au fost deja publicate – povestită într-un limbaj simplu, accesibil marelui public, crede, ca istoric, că mentalitatea naţiunii ruse de astăzi se explică prin raţiuni foarte vechi. “Totul pleacă de la Hoarda de Aur. Statul rus de astăzi este moştenitorul Imperiului lui Ginghis Han mai degrabă decât al Bizanţului”, afirmă el.

    – Rusia, guvernată de “arestocraţie”

    “Nu este nici bine nici rău, iar în anumite situaţii aceasta prezintă avantaje. Imperiul este sacralizat, puterea este sacralizată, viaţa oamenilor nu se supune legii, ci ordinelor”, consideră Akunin, pentru care Rusia actuală este guvernată de “arestocraţie”, sau, mai bine zis, de un grup de oameni care îşi rezolvă problemele arestându-i pe cei care îi deranjează.

    Scriitorul consideră că această putere se sprijină în special pe trei grupuri sociale: poliţia şi serviciile speciale, oligarhii aliaţi Kremlinului şi funcţionarii corupţi.

    Întrebat despre sondajele care îi acordă o foarte mare popularitate preşedintelui Vladimir Putin, el afirmă că majoritatea ruşilor nu sunt interesaţi de politică şi, atunci când sunt întrebaţi dacă îl susţin pe liderul de la Kremlin, răspund mecanic “da”, doar pentru a avea parte de linişte.

    Scriitorul, care a participat la manifestaţiile anti-Putin de la Moscova, se arată revoltat de situaţia opozantului Aleksei Navalnîi, avocat şi politician, care a petrecut şase luni în închisoare, acuzat de deturnare de fonduri “în urma unui dosar fabricat în întregime”.

    “Este o ruşine că firma Yves Rocher (pretinsa victimă a deturnării – n.r.) s-a amestecat în această poveste. Franţa este o democraţie, dar piaţa rusă este importantă pentru Yves Rocher”, consideră scriitorul.

    Un purtător de cuvânt al firmei Yves Rocher Vostok, filiala rusă a grupului francez, a dezminţit “formal” pentru AFP că societatea ar fi pornit “iniţiativa procesului împotriva lui Navalnîi”. “Autorităţile ruse se află la originea procesului”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

    Seria de cărţi a lui Boris Akunin despre istoria Rusiei acoperă secolul al IX-lea, până în 1917. Totuşi, istoria recentă este cea care a lăsat urme profunde în societatea rusă? “Da, dar eu nu aş şti cum să rămân obiectiv vorbind despre Lenin sau despre Stalin”, recunoaşte scriitorul. “Despre acesta din urmă, se va putea vorbi doar atunci când nu va mai putea reveni, iar în prezent asistăm, de fapt, la un fel de renaştere a stalinismului”, conchide Boris Akunin.

  • România agresivă şi prea competitivă

    Doi poliţişti trebuie să îşi predea rapoartele săptămânale de activitate. Primul îl predă la ora stabilită, al doilea întârzie scrierea raportului şi îl completează în timp ce bombăne sistemul şi prostia că trebuie să facă un raport. „Diferenţa dintre cei doi reprezintă forţa culturii de organizaţie“, explică Robert Cooke, directorul general şi acţionarul majoritar al Human Synergistics International, dar şi unul dintre cercetătorii care au pus la punct instrumentele cu care lucrează astăzi milioane de organizaţii din întreaga lume.

    Cei doi poliţişti sunt din Australia, iar interesul domeniului public de a răspunde la chestionarele dezvoltate de Robert Cooke este o particularitate a ţărilor anglo-saxone – „în SUA raportul public-privat este cam 50/50. Lucrăm mult şi cu rezultate bune cu sectorul public, de la companii de stat până la administraţii locale, biserici, şcoli publice, închisori – pentru cele din urmă, autorităţile au constatat că recidiva este mai mică în cazul deţinuţilor care lucrează cu instrumentele noastre. Când am dezvoltat instrumentele HS, mi-am dorit ca toată lumea să aibă acces şi cred că am reuşit“, spune Robert Cooke, care a preluat în anii 2000 controlul companiei de la familia lui Clayton Lafferty, cel care a fondat Human Synergistics în anii ’70.

    În România, instrumentele Human Synergistics au venit din 2004 şi discuţia despre cultura de organizaţie a început tot cam de atunci. „Spunem că noi (Human Synergistics România – n.r.) am adus conceptul culturii organizaţionale în România deoarece toată lumea vorbeşte acum despre cultură organizaţională, dar conceptul acesta are în spate o metodologie, o abordare sistematizată prin care el poate fi înţeles şi condus. Atunci când vorbim de sănătate, este de la sine înţeles pentru toată lumea că e important să aibă sănătate, iar noi vrem să aducem piaţa în punctul în care, atunci când vorbim de organizaţii, să fie clar pentru toată lumea că e important să aibă o cultură organizaţională bună“, spune Iuliana Stan, managing partner al Human Synergistics România, care a evaluat până acum peste 300 de companii de pe piaţă.

    Aşezarea Human Synergistics pe piaţa din România a inclus şi realizarea unei cercetări naţionale care să descifreze piaţa şi care să răspundă la întrebări referitoare la modul cum se lucrează în companii, la ce îi conduce şi la ce îi motivează pe oameni. „Organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi constructiv. Am descoperit că managerii care conduc agresiv duc în timp la extinderea şi permanentizarea agresivităţii în organizaţii. Stilul competitiv domină interiorul fiecărei persoane şi respectiv al fiecărei organizaţii, nu exteriorul. Tocmai asta face ca oamenii să nu coopereze şi lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, sintetizează Robert Cooke raportul realizat de echipa din România.

    Cercetarea Naţională Human Synergistics din 2009 a relevat faptul că organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi competitiv. A descris însă şi profilul ideal, profil care ar creşte motivaţia şi performanţa. Profilul ideal din România ar trebui să ajungă să fie, treptat, bazat pe autodezvoltare (stil în care se aşteaptă de la angajaţi să îşi menţină integritatea, să le placă ceea ce fac şi să îşi comunice ideile) sau pe afiliere (în care de la oameni se aşteaptă să colaboreze cu ceilalţi, să lucreze cu ceilalţi într-o manieră prietenoasă, plăcută, şi să aibă tact). Iuliana Stan spune că acest profil ideal nu este determinat prin recomandări făcute de consultanţi, ci este rezultatul investigaţiei, atât la nivel de management, cât şi la nivel de angajaţi.

    Studiul observă că în organizaţiile româneşti aspiraţiile sunt foarte constructive, dar, spre deosebire de profilul ideal internaţional, cel românesc are o extensie mai mare pentru stilurile agresive şi în special pentru stilul competitiv. „Deşi această preocupare agresivă este prezentă mai mult în România decât în alte ţări, la nivel de ideal al aspiraţiilor, este foarte bine temperată de valorile constructive. În ciuda clişeelor curente, receptivitatea oamenilor pentru schimbare în organizaţiile din România este foarte mare şi este o oportunitate de care trebuie să profităm“, mai spune Iuliana Stan.

  • Cum a generat Şcoala Muşat o treime din piaţa avocaturii de business

    După 18 ani de „adolescenţă“ şi şase ani de criză economică, piaţa avocaturii de business a ajuns la un oarecare grad de maturitate, cu multe firme puternice, atât locale cât şi internaţionale, care concurează pentru colaborarea cu investitori şi companii. La vârf, însă, după toţi aceşti ani, dominaţia firmelor locale care s-au înfiinţat în primii ani ai pieţei rămâne constantă.

    Toate clasamentele internaţionale care abordează piaţa avocaturii de business din România – Legal 500, Chambers & Partners sau IFLR 1000 – pun pe primul palier, în fiecare an, aceleaşi nume: Muşat & Asociaţii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii, nu neapărat în ordinea asta.

    Pe celelalte paliere, aproximativ o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România au fost înfiinţate sau sunt coordonate de oameni care au plecat din Muşat & Asociaţii.

    LA ÎNCEPUT AU FOST DOAR DOI
    Peisajul avocaturii de astăzi are la origine două nume: Gheorghe Muşat şi Ion Nestor. Imediat după Revoluţie, în 1990, cei doi îşi înfiinţau firmele într-un mediu în care România începea să descopere democraţia, economia de piaţă şi statul de drept, iar avocaţii erau în avangarda fenomenului.

    Ulterior, în 1995, au apărut alte două firme care au rămas puternice până în ziua de azi, Stoica & Asociaţii şi Boştină & Asociaţii, însă niciuna dintre acestea nu a avut un parcurs mai marcat de „divorţuri“ decât Muşat & Asociaţii.

    „S-a întâmplat ca prima generaţie de după Revoluţie să fie formată din câţiva avocaţi pasionaţi, înfometaţi de libertate şi devotaţi profesiei, care au preferat să muncească 15 ore pe zi, cu sacrificii personale, pentru a pune bazele firmelor care azi domină piaţa avocaţială“, spune acum Muşat, într-un moment în care, privind în piaţă, vede pe primul şi al doilea palier multe nume de foşti parteneri.

    După primii 10 ani de formare a pieţei avocaturii de business, odată ce economia a început să se consolideze şi investitorii străini au început să se uite în direcţia noastră, următoarea generaţie de avocaţi a observat tendinţa şi a considerat că poate mai mult. Începea să se ascută concurenţa.

    Prima plecare importantă de la Muşat a venit în 2002, când avocaţii Florian Niţu şi Ernest Popovici decideau să recreeze firma Popovici Niţu & Asociaţii, înfiinţată iniţial în 1995. Azi firma este unul dintre liderii pieţei, cu efective de 80 de avocaţi, lucrând preponderent cu fonduri de investiţii.

    În anul următor, avocaţii Dragoş Vilău şi Sorin Mitel îl părăseau pe Muşat pentru a înfiinţa Vilău & Mitel, firmă care s-a scindat anul acesta în Vilău & Asociaţii şi Mitel & Asociaţii. Înainte de scindare, însă, firma celor doi era, şi ea, unul dintre cei mai puternici jucători locali.

    „Am avut întotdeauna una dintre cele mai bune echipe de avocaţi din piaţă. Iar în ceea ce priveşte asociaţii firmei, eu cred că în anii 2001-2003 am avut cel mai puternic parteneriat avocaţial care a existat vreodată în România. Sigur că, între timp, lucrurile s-au aşezat, dar piaţa s-a maturizat şi cu oamenii de atunci“, povesteşte Muşat.

    Pe fundal, în 2000 venea în România firma Linklaters, gigant londonez cu afaceri anuale de peste 1 miliard de euro. Pleca din România după opt ani, fără să fi atacat în mod concret dominaţia firmelor lui Nestor sau Muşat, deşi a fost implicată într-o serie de dosare importante, inclusiv privatizarea Sidex.

    Pentru Muşat, însă, ce a urmat după 2003 a fost o serie de plecări răsunătoare. De-a lungul timpului mai mulţi avocaţi care erau numărul doi în firmă au luat decizia să îşi înfiinţeze propriile firme.

    „Avocaţii care au plecat au simţit nevoia să meargă pe cont propriu, să-şi valorifice capabilităţile antreprenoriale dobândite la «Şcoala Muşat & Asociaţii» şi mulţi dintre ei au reuşit să construiască firme puternice, care în prezent formează elita avocaturii de business din România“, mai spune Muşat, în condiţiile în care nu el a fost cel care a folosit prima oară termenul de „şcoala Muşat“, ci foştii lui colaboratori.

  • Singura companie din România care a dat afară 100 de oameni şi le-a publicat numele ca să nu-i mai angajeze nimeni renunţă la obicei

    Compania Internaţional Lazăr, cel mai mare transportator rutier de pe piaţa locală, a renunţat să mai publice numele şoferilor şi angajaţilor care au provocat prejudicii firmei din considerente juridice, susţin reprezentanţii companiei.

    “Probabil că am renunţat din motive juridice. Oricum, dacă un angajat susţine că a lucrat la noi, putem să îi verificăm numele şi să ajutăm astfel viitorul angajator”, spun cei de la Internaţional Lazăr.

    Un singur şofer a fost concediat în 2014 de conducerea companiei de transporturi International Lazăr Company, cu sediul la Piteşti, contractul de muncă încetând din cauza prejudiciilor create, o cifră semnficativ mai mică faţă de cele înregistrate în anii precedenţi. Angajaţii companiei au devenit în acest an mult mai precauţi în a sustrage din bunurile societăţii sau în a săvârşi alte abateri, după ce în ultimii patru ani 94 de angajaţi au fost concediaţi pentru furt de motorină, lipsa mărfurilor transportate, accidente grave, conduită iresponsabilă în trafic sau acte grave de indisciplină.

    Numele celor 94 de angajaţi concediaţi pentru indisciplină în perioada 2011-2014 a fost făcut public pentru ca aceştia să fie cunoscuţi de către toate companiile de transporturi din România.

    Lista completă a celor 94 de angajaţi problemă conţine numele, prenumele şi oraşul de reşedinţă şi nu mai este disponibilă în secţiunea ŞOFERI PROBLEMĂ.

    Acum, secţiunea ŞOFERI PROBLEMĂ nu mai prezintă astfel de informaţii.

    Omul de afaceri Ion Lazăr controlează în prezent cel mai mare transportator de pe piaţa locală, business de peste 90 milioane de euro, câteva sute de angajaţi şi peste 1.000 de camioane.

    Rutele transportatorului International Lazăr Company, compania care transportă autovehiculele Dacia produse la Mioveni, ajung pe lângă Maroc şi in Turcia, Iran sau Moscova, iar în portofoliu intra pe plan local cei trei producători de anvelope Michelin, Pirelli şi Continental şi companii precum P&G, Saint Gobain şi distribuitorul de bunuri de larg consum Elgeka Ferfelis.

  • Ambasada SUA la Moscova se confruntă cu o hărţuire similară celei din timpul Războiului Rece

    Această tendinţă a alarmat oficialii de la Washington, care s-au plâns de aceste tratamente oficialilor ruşi la cel mai înalt nivel, inclusiv preşedintelui Vladimir Putin, relatează ABC News, în pagina electronică.

    Americanii susţin că nivelul hărţuirii a crescut intens în acest an, pe fondul deteriorării relaţiilor SUA-Rusia din cauza crizei ucrainene. Ambasada a remarcat această creştere în momentul în care au început protestele antiguvernamentale din Rusia, la sfârşitul lui 2011.

    Unele dintre acţiuni par meschine. De câteva ori, oficialii americani au găsit lucrurile mutate la întoarcerea acasă sau vreo fereastră deschisă în miezul iernii. Alteori agenţii de securitate ruşi au încercat să interfereze cu activitatea diplomatic, perturbând de exemplu întâlnirile publice cu contacte ruseşti. Gardieni în uniformă oferiţi de Rusia pentru a păzi ambasada au hărţuit vizitatorii şi chiar angajaţii care încercau să intre în clădire.

    Ruşii care lucrau sau se întâlneau cu diplomaţii au fost, de asemenea, intimidaţi, afirmă oficialii americani. Câţiva au fost avertizaţi de indivizi obscuri să renunţe la contactele cu oficialii americani. Autorităţile ruse au sporit presiunea şi asupra programelor desfăşurate de ambasada Statelor Unite.

    Experţii susţin că scopul acestor acţiuni intruzive este diferit de supravegherea sub acoperire sau încercările de a recruta spioni, fiind vorba despre presiune psihologică. “Nu este doar o modalitate de a submina personalul ambasadei, ci de a-i face pe oameni să se gândească la acesta ca fiind toxic şi cu care nu merită să discuţi, să fii văzut”, a declarat Mark Galeotti, profesor la Universitatea din New York, specializat în probleme de securitate ruseşti.

    Viaţa sub supraveghere constantă a fost multă vreme o realitate acceptată de oficialii americani care lucrau în Rusia. Cei mai mulţi au declarat însă că nu îşi simţeau ameninţată siguranţa fizică. Dar incidentele din prezent par să aibă ca scop tratarea cu ostilitate a Statelor Unite.

    Într-o încălcare gravă a protocolului diplomatic, unele dintre cele mai agresive acţiuni l-au vizat pe Michael McFaul, ambasador al SUA la Moscova până în februarie.

    Raportul inspectorului general descrie tratamentul aplicat ambasadorului ca un “un nivel de hărţuire meschin şi grav care depăşeşte experienţele predecesorilor săi”. Ambasadorul McFaul a fost urmărit aproape peste tot unde mergea într-un mod agresiv şi uneori ameninţător, atât de agenţi de securitate ruşi, cât şi de televiziunile ruseşti pro-Kremlin, chiar şi atunci când mergea la evenimente private împreună cu familia.

    Într-un episod notabil, potrivit oficialilor, McFaul a rămas în parcarea Ministerului rus de Externe după ce poliţia l-a oprit pe şoferul său pentru o infracţiune minoră şi i-a ridicat pe loc permisul de conducere. Ambasadorul însuşi s-a plâns în mod constant de modul în care era tratat. În cele din urmă el a scris pe Twitter că cineva i-a spart e-mailul şi îi interceptează convorbirile telefonice.

    Diplomaţii veterani au declarat că au fost şocaţi de tratamentul la care a fost supus McFaul, dar au adăugat că s-au confruntat cu o hărţuire similară în calitate de oficiali de rang inferior la Moscova, în timpul Războiului Rece.

  • O spărtură s-a creat în acoperişul provizoriu al reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima

    Incidentul s-a produs în timp ce o macara era în mişcare: în acoperiş se crease o spărtură pătrată de aproximativ 30 de centimetri pentru lucrări, dar din cauza unei rafale care a provocat o mişcare bruscă a braţului macaralei, aceasta a fost lărgită la un metru pe doi“, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Tepco.

    “Măsurătorile la faţa locului nu au semnalat nicio schimbare le nivel de radioactivitate”, a precizat el.

    Vântul sufla marţi cu aproximativ doi metri pe secundă în jurul centralei Fukushima Daiichi şi nu împiedica lucrările, dar o rafală bruscă a surprins echipele, în jurul orei locale 08.30 (01.30 ora României).

    Reactorul numărul 1, unul dintre cele trei avariate şi a cărui clădire a fost distrusă de explozii de hidrogen, a fost reacoperit în octombrie 2011.

    Acest acoperiş provizoriu trebuie îndepărtat pentru a face loc echipamentelor destinate evacuării reziduurilor şi extragerii celor circa 500 de bare de combustibil uzat rămase în piscina de dezactivare.

    Demontarea acestui acoperiş este delicată, deoarece există riscul scurgerii unor importante cantităţi de substanţe radioactive dacă nu sunt luate măsuri speciale.

    Prima fază a demontării constă în limitarea unor astfel de scurgeri prin injectarea unei substanţe de fixare a pulberii radioactive. Această activitate era în desfăşurare marţi dimineaţa.

    La începutul lui noiembrie, trebuia să fie scoase două panouri, dar incidentul de marţi riscă să întârzie această etapă, în timp ce activitatea de demontare integrală nu ar trebui efectuată înainte de luna martie 2015.

  • Gruparea SI difuzează o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie la Kobane – VIDEO

    Jurnalistul în vârstă de 43 de ani apare într-un oraş în ruine vorbind în faţa camerei de luat vederi şi pretinzând că “mujahedinii” (combatanţii islamişti) nu au bătut în retragere.

    Niciun element nu indică momentul în care a fost realizată înregistrarea video, dar Cantlie face referire la ştirile postului britanic BBC difuzate la 17 octombrie şi la declaraţiile purtătorului de cuvânt al Pentagonului din 16 octombrie.

    Înregistrarea video arată mai multe silozuri pe care flutură drapelul turc, ceea ce corespunde cu imaginile regiunii situate de cealaltă parte a frontierei.

    Se pot vedea apoi imagini aeriene, etichetate o menţiunea că au fost surprinse de “o dronă a armatei SI”, cu străzile în ruină ale oraşului Kobane. Planul corespunde hărţilor oraşului înainte de conflict.

    Ostaticul britanic, care s-a exprimat în mai multe alte înregistrări video ale grupării SI, dezminte informaţiile potrivit cărora islamiştii ar fi fost forţaţi să abandoneze ofensiva împotriva oraşului kurd, afirmând că aceştia controlează în continuare cartiere din est şi sud.

    Din 17 octombrie, luptele continuă în interiorul şi în jurul oraşului Kobane, apărat de combatanţii kurzi susţinuţi de raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de Washington.

    Luni, patru raiduri aeriene în apropiere de Kobane împtoriva islamiştilor au distrus “cinci vehicule şi o clădire”, a anunţat armata americană.

    Oficialii americani au afirmat că atacurile au “încetinit avansul” SI dar că situaţia este încă fragilă.

    John Cantlie a fost răpit în Siria în noiembrie 2012, în timp ce relata despre războiul civil. Islamiştii au executat patru ostatici, doi americani şi doi britanici.

    John Cantlie a apărut într-o serie de înregistrări video de propagandă ale SI pentru a contracara relatările presei occidentale despre conflict.

    În precedentele înregistrări, el apare stând la un birou în costum portocaliu de prizonier, în faţa unei camere fixe. În înregistrarea difuzată luni, el se află afară, îmbrăcat într-o cămaşă neagră – culoarea islamiştilor din SI – şi are un început de barbă.