Aeronava a plecat de la Ankara cu destinaţia Copenhaga, a precizat Postelnicu.
În urma incidentelor de la bordul aeronavei, echipajul a cerut să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul “Henri Coandă” Bucureşti.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Aeronava a plecat de la Ankara cu destinaţia Copenhaga, a precizat Postelnicu.
În urma incidentelor de la bordul aeronavei, echipajul a cerut să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul “Henri Coandă” Bucureşti.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Ponta: Voi propune numirea lui Cazanciuc după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură
Premierul Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia, Plenul CSM luând act de demisia lui din funcţia de procuror.
Victor Ponta a spus că a participat la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a fost legal constituită, şi a votat toate punctele de pe ordinea de zi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Lansarea unui nou sistem de operare Microsoft, Windows 8, nu a generat entuziasmul la care sperau producătorii de PC-uri, potrivit Bloomberg.
Compania de cercetare de piaţă IDC estima o scădere de numai 7,7% a pieţei PC-urilor pentru primele trei luni ale acestui an.
Declinul de 14% înregistrat pe baza măsurătorilor companiei este cel mai abrupt din 1994, primul an când IDC a publicat date privind piaţa computerelor personale.
Toţi producătorii de PC-uri au înregistrat scăderi, cu excepţia companiei chineze Lenovo, al doilea mare producător de pe piaţă, care a înregistrat stagnare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Avansul este cel mai mare pentru un trimestru începând cu intervalul aprilie-iunie 2011, potrivit cotidianului Financial Times.
Creşterea puternică a intrărilor de capital din străinătate marchează o schimbare importantă faţă de anul trecut, când din China au fost scoşi bani. Întoarcerea fondurilor străinilor a accelerat creditarea pe piaţa internă, potrivit autorităţilor de la Beijing.
Totalul finanţărilor noi la nivelul economiei a urcat cu 58%, la 6.200 miliarde de yuani (1.000 miliarde de dolari), comparativ cu primele trei luni din 2012.
Fitch a retrogradat săptămâna aceasta China, prima astfel de decizie a unei agenţii mari de rating începând din 1999, din cauza temerilor că autorităţile locale şi companiile au acumulat datorii prea mari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Potrivit unei analize efectuată pe baza ofertelor de pe piaţa închirierilor apărute în luna martie 2013, preţul stabilit de proprietari este influenţat de fiecare facilitate oferită de proprietate. Pe lângă clasicele criterii de zonă, suprafaţă, confort şi etaj, proprietarii includ în preţ şi mobila”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar anunturiparticulari.ro.
Astfel, pentru o garsonieră nemobilată preţul mediu de închiriere solicitat este de 190 de euro, iar pentru cea mobilată de 218 de euro, cu 28 de euro mai mult. De asemenea, chiria unui apartament cu două camere nemobilat este evaluată de proprietar cu un preţ mediu de 280 de euro, faţa de 322 euro cât se solicită pentru acelaşi tip de apartament, dar cu mobila inclusă, respectiv mai mult cu 42 de euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Sursele susţin că producţia unei tablete de 7 inci nu făcea parte din planurile Microsoft anul trecut, însă compania şi-a dat seama că trebuie să vină cu un răspuns la creşterea puternică a popularităţii tabletelor mai mici, precum Google Nexus 7 sau Apple iPad Mini.
Jumătate din tabletele vândute în ultimele trei luni ale anului trecut au fost mai mici de 8 inci, potrivit datelor companiei de cercetare IDC.
Contactaţi de WSJ, reprezentanţii Microsoft au refuzat să comenteze informaţiile.
Microsoft încearcă să-şi facă loc pe piaţa tabletelor şi smartphone-urilor, dominată de Google şi Apple, pe fondul declinului tot mai accentuat al pieţei PC-urilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Toyota a retras 1,73 milioane de autovehicule, iar Honda aproximativ 1,14 milioane, deciziile celor două companii afectând clienţii de pe mai multe continente. Nissan a rechemat 137.000 de maşini în Japonia, transmite Bloomberg.
Airbag-urile suspectate a fi defecte sunt produse de compania japoneză Takata, ale cărei acţiuni s-au prăbuşit joi cu 15%.
Potrivit Toyota, defecţiunea poate cauza activarea la întâmplare a airbag-urilor pentru locurile din faţă sau a sistemului de blocare a centurilor de siguranţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Ş I-AU „SACRIFICAT„, timp de doi ani, o mare parte din timpul liber (weekend-uri şi concedii) pentru a se întoarce la şcoală şi pentru a încerca să devină mai buni manageri. Cei peste 200 de executivi care au terminat anul trecut un program de MBA oferit de una dintre şcolile de afaceri locale completează o comunitate de afaceri de mai bine de 4.500 de manageri români.
Pe Mircea Spinei, şeful de promoţie al programului de EMBA al ASEBUSS, cursurile programului l-au ajutat să îşi dezvolte într-un mod accelerat felul de a gândi şi de a judeca lucrurile. O altă componentă importantă a programului a fost crearea unui grup nou de prieteni, care lucrează în industrii diferite şi care sunt fie manageri, fie antreprenori, care l-au ajutat să îşi extindă aria de expertiză, ajutându-l să vadă lucrurile şi din alte unghiuri. De profesie inginer IT, Mircea Spinei spune că prin prisma acestui fapt nu este un „people’s person„, dar că programul l-a ajutat şi din acest punct de vedere.
PROGRAMUL M-A AJUTAT SĂ DEVIN PRIETEN CU UN GRUP DE OAMENI DIN INDUSTRII VARIATE, permiţându-mi să văd acum şi în viitor economia şi, dacă vreţi, viaţa dintr-un număr de puncte de vedere mult mai mare decât până în acel moment şi, în acelaşi timp, mi-a creat o fundaţie formată din informaţii care permit unui manager să înveţe mai repede decât din ani de experienţă şi să aibă şanse mai mari să evite potenţialele eşecuri care creează, şi ele, experienţă„, a spus Mircea Spinei.
Dacă ar fi la guvernare, şeful de promoţie de anul trecut al ASEBUSS spune că s-ar uita la o serie de măsuri care să îmbunătăţească calitatea învăţământului, chiar dacă în prezent se vorbeşte mai mult despre o accelerare a absorbţiei de fonduri europene sau de investiţiile în infrastructură.
„Cred că învăţământul are nevoie de investiţii care să îi ridice nivelul de competitivitate şi care să prevină situaţii precum cea de anii trecuţi, când atât de mulţi elevi nu şi-au luat bacalaureatul. În fapt, printr-un învăţământ de calitate putem dezvolta indivizi care să adauge cât mai multă valoare muncii lor. Iar indivizii de valoare vor atrage investitorii străini care vor veni aici nu pentru că forţa de muncă este ieftină, ci pentru că este o forţă de muncă pentru care raportul valoare/remuneraţie este unul extrem de competitiv„, a mai spus Mircea Spinei.

GEORGE BERAR, UNUL DINTRE CEI TREI ŞEFI DE PROMOŢIE AI PROGRAMULUI DE EMBA OFERIT DE TIFFIN UNIVERSITY (2012), antreprenor în serie şi cofondator al mai multor businessuri din domenii variate (de la produse de analiză a ADN-ului până la asigurări de viaţă, produse de îngrijire a pielii sau telecomunicaţii), spune că şi-a început cariera de antreprenor fără să aibă noţiuni de management. El admite că a simţit lipsa educaţiei în domeniul managementului mai ales când businessul a început să crească foarte mult, iar la problemele pe care le întâlnea existau deja soluţii dezvoltate de alţii. De asemenea, el adaugă că o parte din membrii echipei sale de management sunt deja înscrişi la cursurile MBA-ului pe care l-a urmat.
„După absolvire am făcut multe schimbări în echipa de management, am schimbat mult în strategia de business, iar acum dacă mă uit înapoi, am aplicat multe concepte fără să îmi dau seama. Ca rezultat, 2012 a fost cel mai bun an de până acum atât din punct de vedere al venitului, cât şi din punct de vedere al organizării interne, a crescut eficienţa şi producem mai mult cu resurse mult mai puţine.
Principalul câştig sunt cunoştinţele dobândite de la profesori şi de la colegi, dar şi faptul că am evoluat la un alt nivel în business în urma absolvirii„, explică George Berar, care este cofondator al companiei Benevolent Generation (un grup de investiţii care oferă sprijin financiar, îndrumare şi orientare pentru mai multe companii), dar şi cofondator şi CEO al AdNet Telecom (o companie cu venituri anuale de 4 milioane de dolari). În ultimii doi ani, din poziţia de CEO al Yum Software (o divizie a companiei Madrivo Media), el a pus bazele unei companii de marketing online, care a crescut de la 2 la 30 de angajaţi şi care a generat venituri anuale de peste 3 milioane de dolari.
Frank Sinatra îmi răsuna în căşti la ora şapte dimineaţa pe Aeroportul Otopeni. Mă uitam lung la panoul cu zboruri care îmi spunea că am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de decolare. Credeam, poate, că la aeroport sunt mai aproape cu zece kilometri de destinaţia finală. Ne despărţeau însă mai bine de 14 ore, 7.600 de kilometri, două zboruri (din care unul transatlantic), o escală de trei ore la Londra, o carte şi circa douăzeci de minute de somn.
Timpul refuza să alerge aşa cum voiam eu, aşa că mi-am ocupat timpul cu Ali şi Nino, personajele cărţii cu acelaşi nume scrise de Kurban Said (pseudonim al unui scriitor despre care se crede că ar fi ucrainean). Nici povestea de dragoste ce se conturează în jurul unui musulman şi al unei creştine şi nici informaţiile despre cultură, război şi tradiţii nu au reuşit să mă facă să uit că sunt în drum spre oraşul care nu doarme niciodată. Poate de-asta nu am reuşit nici eu să adorm în avion aşa cum fac de obicei. Am furat abia 20 de minute dintr-un total de zece ore de zbor.
Am recuperat însă la întoarcere, când am dormit tot zborul până la Londra (cu o pauză de zece minute pentru masă), obosită fiind de nimeni altul decât de New York, oraş care de-a lungul anilor a primit nume şi nume, de la Marele Măr (Big Apple), oraşul care nu doarme niciodată, capitala lumii, Gotham sau Metropolis. Trebuie să recunosc însă că cel mai mult mi-a plăcut cum suna „Centrul universului„ (The Center of the Universe). I se potriveşte ca o mănuşă, cred eu acum. În centrul universului nu am simţit nici diferenţa de fus orar, nici durere de picioare (după circa 12 ore de mers continuu în fiecare zi), nici foame şi nici sete. Oraşul mi-a ţinut loc şi de masă şi de casă.
Odată ajunsă din nou pe tărâm american (mai fusesem o dată pe coasta de vest), am ieşit din aeroport să simt aerul de New York. „Miroase a New York„, am spus, deşi trebuie să recunosc că nu cred că era un miros deosebit, ci doar aerul parfumat de entuziasmul meu.
Au apărut celebrele taxiuri galbene, cu plăcuţe de înmatriculare pe care scria mare şi citeţ New York. Am făcut o primă poză să am dovada că am ajuns, chiar am ajuns în centrul universului. Zeci de taxiuri au venit, s-au umplut şi au plecat până să vină şi rândul meu care aşteptam cuminte la o coadă de câteva zeci de persoane. Călătoria cu taxiul cred că e ceva fără de care nu se poate, la fel cum e şi cea cu metroul. Taxiul nu zboară şi metroul nu atinge viteza luminii, însă ambele călătorii fac parte din experienţa New Yorkului.
Pe listă aş mai adăuga cel puţin o vizită sus în Empire State Building (de preferat noaptea şi după ce ai văzut încă o dată „An affair to remember„), o plimbare prin Central Park, o după amiază „pierdută„ la The MET între Degas, Renoir şi Van Gogh, un spectacol pe Broadway şi o călătorie la sau pe lângă Statuia Libertăţii. Lista mea e însă nesfârşită şi poate include de la plăcinţele tradiţionale din China Town la o plimbare pe Madison Avenue.
„Pe Madison Avenue nu îţi permiţi nici să iei masa, dar să îţi iei o casă„, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie şi nesilit de nimeni„ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi„. Păream probabil (deşi nu eram) pierdută cu harta în mână.