Blog

  • IMM-urile româneşti, sufocate de criză

    Sectorul IMM din România nu este unul solid şi competitiv, baza de întreprinderi nefiind consolidată, nici ca număr şi nici din punct de vedere al capacitaţii tehnologice. Evaluarea Comisiei Europene privind gradul de inovare în IMM evidenţiază minusurile României şi sub acest aspect. Germania este ţara cu cea mai înaltă pondere de întreprinderi inovatoare, respectiv de 80%, în timp ce procentele cele mai mici ale IMM-urilor inovatoare se înregistrează în economiile din estul Europei: Letonia, Polonia, Ungaria, Lituania, Bulgaria şi România.

    Mai mult, România are un număr prea mic de întreprinderi, care se traduce într-o densitate scăzută a IMM-urilor, respectiv de numai 23 de IMM-uri/1000 de locuitori, reprezentând 56% din media europeană de 41 de IMM-uri/1000 de locuitori. Iar productivitatea şi profitabilitatea IMM-urilor care prezintă tendinţe opuse la nivelul aceleiaşi clase sau sector dezvăluie situaţia precară a întreprinderilor mici şi mijlocii din România, sub aspectul eficienţei şi competitivităţii lor.

    Cele mai multe afaceri iniţiate în 2012 au fost în Comerţ (29.2%) şi în Agricultură (16.5%). În ultimii ani se observă o atractivitate a întreprinzătorilor români pentru agricultură, explicabilă prin potenţialul resurselor interne al pieţei de desfacere, dar şi datorită politicilor guvernamentale de sprijin şi susţinerii financiare consistente. Astfel, întreprinderile cu activitate în agricultură se configurează ca un segment stabil sub toţi parametrii, chiar dacă la valori nesatisfăcătoare faţă de potenţialul existent, fiind singurul grup de firme cu  evoluţie constant pozitivă pe termen mediu.      

    În schimb, distribuţia teritorială a noilor înmatriculări de agenţi economici în anul 2012 diferă de la un număr maxim în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest, respectiv de 18% şi 16%, din totalul pe ţară, la cele mai scăzute niveluri în regiunile Vest şi Sud-Vest Oltenia, cu procente egale de 10%.

    Se poate spune că Municipiul Bucureşti este “leagănul” celor mai multe iniţiative antreprenoriale, având un număr de 19.000 din totalul de 125.603 de noi înmatriculări în 2012. 

  • MGC Topoloveni lansează gama de HoReCa, special concepută pentru sezonul estival

    Produsele MGC Topoloveni provin de la cele patru fabrici ale companiei, iar acestea  pot asigura peste 80% din nevoile unui restaurant. Sortimentele incluse în portofoliul companiei au fost concepute astfel încât să ţină cont de preferinţele turiştilor veniţi pe litoral şi să poată fi pregatite în mai multe feluri de către bucătarii din restaurantele sau hotelurile aflate în zonă.

    Odată cu prezentarea gamei sale de produse, compania MGC Topoloveni lansează şi propria divizie de vânzări prin care îşi propune să câştige o cotă de piaţă semnificativă pe segmentul HoReCa de pe Litoral.  Având peste 110 ani de tradiţie şi experienţă în domeniu, complexul MGC Topoloveni a fost extins şi modernizat cu o investiţie ce depăşeşte 14 milioane de Euro.

    Printre produsele aflate în oferta MGC Topoloveni se află atât semipreparate, precum specialităţi din carne sau vegetale, cât şi conserve din fructe şi legume, produse de panificaţie şi patiserie, dulceţuri sau sosuri. Odată cu prezentarea gamei sale de produse, compania MGC Topoloveni lansează şi propria divizie de vânzări prin care îşi propune să câştige o cotă de piaţă semnificativă pe segmentul HoReCa de pe Litoral.

     MGC Topoloveni a deschis şi un depozit pe Litoral care va asigura stocurile necesare pentru a oferi clienţilor săi un timp de livrare cât mai scurt.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 24 iunie


    COVER STORY: Stăpânul Văii Pantalonilor – afaceri de zeci de milioane de euro în inima Carpaţilor

    Dietrich Bock a venit în România în urmă cu 20 de ani, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să traseze în zăpadă locul unde va construi o fabrică de confecţii de pantaloni cu 250 de angajaţi. Germanii de la Hugo Boss au plasat prima comandă, de 1,5 milioane de bucăţi, fără să vadă o singură pereche. Comenzile din partea brandurilor de haine premium şi de lux din Europa au continuat apoi să vină. Acum, cei doi asociaţi din Dietrich Bock und Partner conduc patru fabrici cu peste o mie de angajaţi  în locul numit  de localnici „Valea pantalonilor”, aflat chiar în inima Carpaţilor. Împreună cu cele din Germania, Ucraina şi Italia, a ajuns la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, iar Bock îşi propune ca în doi ani, până se va pensiona, să se apropie de 50 de milioane. 


     COMPANII: Cei 150 care au în vârful stiloului sute de milioane de euro

    O relaţie apropiată cu vârfurile medicinei româneşti, profesori greu de găsit şi percepuţi drept lideri de opinie de către colegii lor, este obligatorie pentru succesul financiar al fiecărui medicament. Ei controlează  sute de milioane de euro din piaţa farma românească prin faptul că se află în fruntea asociaţiilor diverselor specialităţi medicale, iar direcţiile terapeutice pe care le recomandă sunt preluate imediat de halatele albe. Companiile evită să vorbească despre relaţia cu doctorii şi dezvoltă sisteme de autocenzură pentru a menţine totul în ceaţă. Între timp, milioane de euro merg spre medici în fiecare an.

     

     


    TURISM: Nu ungur plecat din România, ci român stabilit în Ungaria


    ANTREPRENORIAT: Vacanţele exotice preferate de români aduc bani frumoşi pentru agenţii


    IT: Silicon Valley de România – Clujul respiră informatică


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se va distribui în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • ROMEPS: “Doar 10% din polistirenul folosit la termoizolaţii este cel recomandat de normele pentru astfel de lucrări”

    “Din studiile ROMEPS aflăm că peste 50 de procente din polistirenul folosit în România nu respectă standardele tehnice impuse de aplicaţiile pentru care este vândut, iar din acesta mai mult de o treime este comercializat sub denumiri înşelătoare. Pentru a se proteja, consumatorii trebuie să citească eticheta, să afle ce produs cumpără. Informarea este cel mai la îndemână instrument de control”, declară Marin Cruţescu, director executiv ROMEPS.

    ROMEPS a demarat campania naţională “Citeşte eticheta!”. “Tragem un semnal de alarmă cu privire la calitatea precară a polistirenului folosit în construcţii. Consumatorul final întâmpină greutăţi atunci când vine vorba să se protejeze de neregulile din piaţă. Astfel, campania noastră are tocmai rolul de a răspunde la întrebarea <Cum pot sa identific produsele cu nume înşelatoare?>. Răspunsul este: <CITEŞTE ETICHETA şi caută codul tehnic de pe baxul de polistiren!>”, precizează Marin Cruţescu.

    Consumatorii se pot informa şi de pe site-ul campaniei  www.citeste-eticheta.ro.

    “Pentru lucrările de termoizolare, beneficiarii trebuie să ştie că toate standardele  europene recomandă folosirea polistirenului EPS80, cu o grosime minimă de 10 cm. Din informaţiile noastre, în ultimii patru ani, cele mai multe lucrări de termoizolaţii s-au realizat cu polistiren de tip EPS60 sau chiar mai mic, materiale nerecomandate pentru această aplicaţie, fapt ce afectează consistent eficienţa lucrărilor”, menţionează Marin Cruţescu.

    Cumpărătorii trebuie să ştie că termenul “termosistem” include toate materialele necesare realizării unui sistem de izolaţie exterioară. Denumirile de “faţadă ventilată” sau ”fără încărcare mecanică” , indică tocmai faptul că produsul nu este recomandat de producători  pentru destinaţia pe care i-o atribuie majoritatea beneficiarilor. Cifrele care se regăsesc în denumirea generică gen “EPS 80” sau ”ABC 80” trebuie să fie identice cu cele din codul de produs şi implicit să indice caracteristicile de compresiune ale materialului.

    Din cauza scăderii numărului de lucrări de termoizolaţii, nivelul pieţei de polistiren în prima parte a anului s-a redus cu 20-25 de procente. La aceasta se adaugă şi o tendinţă în piaţă de a folosi materiale ieftine şi neconforme cu standardele impuse de lucrările efectuate. Astfel, doar 10% din polistirenul folosit  la termoizolaţii este cel recomandat de normele pentru astfel de lucrări.

    Programul naţional de termoizolare “Este admirabil, dar lipseşte cu desăvârşire!”

    “în loc să crească în acest an, lucrările de termoizolaţii au scăzut considerabil. Anul trecut piaţa de polistiren s-a cifrat în jurul a 3,5 milioane de metri cubi, cu o valoare aproximativă de 100 milioane de euro. Dacă lucrurile ar fi avut un parcurs firesc, nivelul pieţei în acest an ar fi trebuit să fie de minim 4 milioane de metri cubi. Din păcate, mult-trâmbiţatul program de termoizolare la nivel naţional nici nu a început. Este admirabil, dar lipseşte cu desăvârşire!  Cele mai multe lucrări s-au înregistrat în Bucureşti, lucru vizibil cu ochiul liber. Astfel, s-a creat senzaţia că programul a început şi are anvergură. De fapt, la nivel naţional, nu s-a realizat mai nimic. Doar dacă luăm în considerare 10 blocuri în fiecare din cele 40 de capitale de judeţ şi încă în 60 de oraşe cu până la 100.000 de locuitori, ar însemna 1000 de blocuri.  Un simplu calcul arată o piaţă potenţială de 100 de milioane de euro, unde nu s-a făcut nimic”, menţionează Marin Cruţescu.

    Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România s-a înfiinţat în anul 2004, din 2011 activând sub denumirea ROMEPS. Misiunea ROMEPS este aceea de a promova pe piaţa din România un standard de calitate pentru producătorii şi importatorii de polistiren. Membrii actuali în asociaţie sunt companiile: Arcon, Austrotherm, Isopor, Hirsch Porozell, Swisspor.

  • Flori de un milion de euro

    “Prima jumătate a anului a fost foarte bună pentru noi, am crescut semnificativ faţă de anul trecut şi am avut vânzări cu 10% mai mari decât estimasem. |n afacerile cu flori, primele trei luni din an dau tonul pentru tot restul, fiindcă atunci sunt sărbătorile cele mai importante: 1-8 Martie, Valentine’s Day, Dragobetele. Astfel că ne aşteptăm să depăşim 1 milion de euro, cât era bugetat pentru 2013”, declară Mugur Frunzetti, Fondator Floria.ro.

    “Cresterea Floria.ro a fost constanta de la an la an, cu procente peste cresterea naturala a pietii de flori online, care este de 20%. Fata de prima jumatate a anului anterior, in 2013 am crescut cu 50%. Este normal, avand in vedere ca rata de revenire a clientilor este foarte mare si in acelasi timp, mai multi romani aleg sa surprinda persoanele dragi cu un buchet de flori transmis la birou sau acasa. Cei care au observat efectul gestului de a trimite flori prin curier vor sa il reitereze si revin la noi pe site”, adauga Mugur Frunzetti.

    In 2013, piata vanzarii de flori in Romania are o valoare estimata la 100 milioane de euro, care se impart in mod egal intre piata neagra si piata alba. Din valoarea de 50 milioane de euro a zonei albe a pietei, 5% este realizat prin vanzari online.

    “Piata se albeste de la an la an, motiv pentru care cred ca afacerile cu flori sunt o investitie interesanta. Noi suntem deja puternici pe piata, dar ma astept ca numarul de florarii, online sau offline, sa creasca in anii urmatori. Ceea ce inseamna cresterea concurentei, o iesire fortata din zona de confort pentru cei necompetitivi. Know how-ul specific domeniului, dar si pasiunea pentru flori, vor fi cheia succesului in acest business in anii urmatori” mai spune Fondatorul Floria.ro, Mugur Frunzetti.

    Floria.ro, afacerea care conduce topul in vanzarile online de flori, implineste anul acesta trei ani de existenta, timp in care a livrat peste 50.000 de buchete. Floria.ro a castigat titlul “Floraria Anului” la Gala Premiilor eCommerce dar si peste 30.000 de clienti multumiti. Incepand din 2010, Floria este marca atestata Trusted.ro.

     

  • Lidl atacă din nou Ardealul

    Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel naţional. Lidl are în prezent mai mult de 3.000 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea celor aproximativ 9.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2011, prin preluarea celor 107 magazine Plus. În ultimele trei luni din 2011 compania a deschis primele 22 de unităţi proprii, construite de la zero, iar anul trecut au fost inaugurate alte 26 de magazine, comparativ cu cinci în prima jumătate a acestui an.

    Spre deosebire de alte supermarketuri locale, care pun accent în gama de produse pe branduri naţionale, completate cu mărci proprii, la Lidl domină mărcile proprii, o bună parte dintre acestea fiind produse în alte ţări în care compania este prezentă

  • Smartphone de 7,9 mm

    V1 Viper este dotat cu procesor Quad Core 1,2 GHZ şi 1GB de memorie RAM, ruleazâ sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean, iar conectivitatea 3G asigurâ o vitezâ de download de 21,6 Mbps. Smartphone-ul are o greutate de 124, 9 grame, iar display-ul IPS OGS Gorilla Glass are o diagonalâ de 4,7”. Preţul de achiziţionare a telefonului la liber va fi de 1300 lei (TVA inclus).

    ”Am dorit sâ venim pe piaţa din România cu un smartphone puternic, uşor de manevrat şi cu un design deosebit. V1 Viper (…) ruleazâ cel mai nou sistem de operare Android şi care este dotat cu un procesor performant” , a declarat Lucian Peticilâ, general manager Allview.

    V1 Viper dispune de un puternic procesor Quad Core 1.2GHz şi 1GB de memorie RAM, cât şi de cel mai nou sistem de operare Android 4.2 Jelly Bean. Asta înseamnâ timpi mai scâzuţi de reacţie a aplicaţiilor, optimizarea bateriei şi multe alte îmbunâtâţiri, ca de exemplu opţiunea de a accesa şi crea widget-uri fârâ deblocarea ecranului.

    V1 Viper este dotat cu o camerâ OV8830 de 8MP cu funcţie de fotografiere continuâ şi posibilitate de înregistrare Full HD. Partea frontalâ a telefonului dispune de o a doua camerâ de 2MP care faciliteazâ convorbirile video sau realizarea de autoportrete. Pentru a obţine cel mai reuşit portret, se poate folosi funcţia Beauty Face. Accesul la cele douâ camere se poate face fârâ a debloca ecranul. Camera de 8MP surprinde imagini panoramice atât pe orizontalâ cât şi pe verticalâ. Amplificatorul audio Yamaha şi sistemul DTS (Digital True Surround) garanteazâ calitatea sunetului, iar câştile cu un design inovator (incluse) asigurâ o redare la cea mai înaltâ fidelitate.

    Pachetul de achiziţionare va conţine trei carcase ce oferâ telefonului protecţie şi un plus de eleganţâ. Carcasele vin în 3 culori: alb piano, negru mat şi albastru metal.

    Allview este o companie româneascâ înfiinţatâ în 2002 care are ca obiectiv principal de activitate producţia şi distribuţia de telefoane mobile Dual SIM, tablete, notebook-uri şi diverse produse electronice.

  • Cea mai ieftină companie aeriană din România

    Pentru a obţine date cât mai relevante, Business Magazin a evaluat preţurile biletelelor rezervate în 21 iunie 2013 cu plecare peste o săptămână, o lună, trei luni, şase luni şi nouă luni. Calculele arată că pe cele cinci destinaţii analizate, compania Blue Air practică cele mai mici tarife din România. (VEZI în infograficul din josul paginii câţi pasageri au transportat companiile aeriene din România în 2012)


    Londra (preţurile sunt exprimate în euro; zborul de întoarcere este programat în prima sau a doua zi de la data plecării, în funcţie de disponibilitatea companiei; taxele nu includ costul bagajelor în cazul companiilor Wizz Air şi Blue Air; companiile Blue Air şi Wizz Air aterizează pe aeroportul secundar London Luton, iar TAROM şi British Airways pe aeroportul principal London Heathrow)

      Blue Air Wizz Air British Airways TAROM
    26.06.2013 270 E 270 E 615 E 365 E
    25.07.2013 174 E 273 E 308 E 344 E
    19.09.2013 165 E 191 E 241 E 241 E
    18.12.2013 140 E 294 E 212 E 241 E
    19.03.2014 75 E 137 E 196 E 241 E

    Paris  (preţurile sunt exprimate în euro; zborul de întoarcere este programat în prima sau a doua zi de la data plecării, în funcţie de disponibilitatea companiei; taxele nu includ costul bagajelor în cazul companiilor Wizz Air şi Blue Air; companiile Blue Air şi Wizz Air aterizează pe aeroportul secundar Paris Beauvais, iar TAROM şi Air France pe aeroportul Paris Charles de Gaulle)

      Blue Air Wizz Air Air France TAROM
    26.06.2013 240 E 252 E 841 E 780 E
    25.07.2013 180 E 334 E 661 E 780 E
    19.09.2013 130 E 116 E 661 E 780 E
    18.12.2013 120 E 294 E 661 E 780 E
    19.03.2014 70 E 116 E 661 E 780 E

    Roma  (preţurile sunt exprimate în euro; zborul de întoarcere este programat în prima sau a doua zi de la data plecării, în funcţie de disponibilitatea companiei; taxele nu includ costul bagajelor în cazul companiilor Wizz Air şi Blue Air; compania  Wizz Air aterizează pe aeroportul secundar Roma Ciampino, iar TAROM, Blue Air şi Alitalia pe aeroportul principal Roma Fiumicino)

      Blue Air Wizz Air Alitalia TAROM
    26.06.2013 180 E 168 E 210 E 229 E
    25.07.2013 145 E 177 E 191 E 186 E
    19.09.2013 155 E 105 E 191 E 186 E
    18.12.2013 54 E 209 E 191 E 186 E
    19.03.2014 45 E 84 E 191 E 186 E
     

    Barcelona  (preţurile sunt exprimate în euro; zborul de întoarcere este programat în prima sau a doua zi de la data plecării, în funcţie de disponibilitatea companiei; taxele nu includ costul bagajelor în cazul companiilor Wizz Air şi Blue Air;  toate companiile aterizează pe aeroportul Barcelona El Prat)

      Blue Air Wizz Air TAROM Vueling
    26.06.2013 220 E 209 E 363 E 170 E
    25.07.2013 153 E 179 E 323 E 180 E
    19.09.2013 170E 168 E 308 E 120 E
    18.12.2013 110 E 261 E 238 E N/A
    19.03.2014 80 E 128 E 238 E N/A

    Milano (preţurile sunt exprimate în euro; zborul de întoarcere este programat în prima sau a doua zi de la data plecării, în funcţie de disponibilitatea companiei; taxele nu includ costul bagajelor în cazul companiilor Wizz Air şi Blue Air;  compania Wizz Air aterizează pe aeroporturile secundare Milano Bergamo (BGM) şi Milano Malpensa (MXP), compania Blue Air aterizează pe aeroportul Milano Bergamo (BGM), iar TAROM şi Alitalia aterizează pe aeroportul central Milano Linate (LIN)

      Blue Air (BGM) Wizz Air (BGM) Wizz Air (MXP) TAROM / Alitalia (LIN)
    26.06.2013 170 E 191 E 168 E 314 E
    25.07.2013 74 E 149 E 147 E 413 E
    19.09.2013 80E 116 E 116 E 316 E
    18.12.2013 105 E 240 E 240 E N/A
    19.03.2014 105 E 107 E 95 E N/A

    Cei mai mari trei jucători de pe piaţa locală de transport aerian, Wizz Air, Tarom şi Blue Air, deţin aproape două treimi din traficul aerian din România, estimat la zece milioane de pasageri. Compania aeriană WizzAir anunţa în luna octombrie a anului trecut introducerea unei taxe de cel puţin 10 euro pentru bagajele mari de mână  (troler – 42x32x25 centimetri), în timp ce bagajele de mână mai mici (ghiozdane sau poşete) urmau să fie transportate în continuare gratuit. Blue Air nu taxează bagajele de mână.

     

  • RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor, acum cu 20%, şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere

     După ce în ultimele două luni nu a reuşit, ca şi în ultimul an şi jumătate, să vândă niciun imobil în lipsă de ofertanţi, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) continuă să ofere la vânzare imobilele din patrimoniu şi apelează la sistemul avizat în primăvară de Guvern, cu reducerea preţului de pornire la licitaţii reluate, îndreptându-se astfel spre procedura vânzării prin negociere directă, la un preţ mult scăzut faţă de cel iniţial.

    Pentru luna iulie, regia a decis astfel să organizeze o a treia licitaţie pentru mai multe apartamente, spaţii comerciale şi terenuri, cu un preţ de pornire al licitaţiei cu 20% mai mic comparativ cu cel iniţial.

    Pentru un apartament de 62 metri pătraţi din Cluj-Napoca, preţul a fost redus de la 66.000 euro (prima licitaţie) la 59.600 euro (a doua licitaţie) şi, acum, la 53.500 euro (a treia licitaţie), iar pentru vila Predeal de 260 mp din aceeaşi staţiune montană, preţul a fost scăzut de la 240.100 euro la 217.300 euro şi la 203.200 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro