BusinessMagazin

Blog

  • Oraşele se degradează pentru că statul ţine clădirile statului prizoniere unei mentalităţi de stat

    Luni, 28 octombrie, una dintre cele mai citite ştiri pe zf.ro a fost articolul prin care se anunţa o tranzacţie sur-prinzătoare pe piaţa imobiliară: Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureş a cumpărat un mall din oraş, unde va găzdui Facultatea de Economie şi Drept şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere, într-o tranzacţie evaluată la 10 milioane de euro. „Mallul oferea spaţii deja compartimentate şi potrivite“, a declarat Leonard Azamfirei, rectorul universităţii. De asemenea, Universitatea din Târgu-Mureş construieşte un spital universitar propriu, cu 660 de paturi noi, o investiţie de 32 de milioane de euro din fonduri proprii, urmând ca echipamentele medicale să fie achiziţionate prin finanţări europene. Genesis College, una dintre cele mai mari şcoli particulare din Bucureşti, fondată de Ioana Necula, a închiriat de la Petrom una dintre clădirile de birouri din sediul central, unde îşi va extinde colegiul cu învăţământ primar şi liceal. Grupul medical Sanador va cumpăra de la OTP Bank clădirea de birouri în care se afla sediul central al băncii, transformând-o într-un spital, având în vedere că este situată lângă clinica Sanador. Dezvoltatorul imobiliar One a închiriat mai multe etaje în proiectul One Cotro-ceni pentru deschiderea unor grădiniţe şi şcoli. Astfel de exemple devin din ce în ce mai numeroase, arătând cum se schimbă destinaţia diverselor proiecte imobiliare. La începutul pandemiei şi pe parcursul acesteia, multe clădiri care erau destinate birourilor s-au transformat în proiecte imobiliare rezidenţiale, cu apartamente de top. Clădiri de clasă B sau A-, care anterior erau folosite pentru birouri, îşi găsesc acum o nouă utilitate – spitale, clinici medicale, şcoli etc. –, având în vedere că numărul angajaţilor care vin la birou s-a redus considerabil după pandemie. Dacă structura permite, unele clădiri de birouri se vor transforma în locuinţe sau chiar în hoteluri. Businessul, economia, dezvoltatorii se adaptează vremurilor. Dacă astăzi nu mai ai chiriaşi pentru clădirile de birouri pentru că angajaţii preferă să lucreze de acasă, nu laşi clădirea goală aşteptând o schimbare de trend. Fiecare dezvoltator şi proprietar de clădire încearcă să se adapteze. Numai statul, guvernul şi instituţiile publice rămân încremenite. Statul, având cea mai vastă istorie, este şi cel mai mare proprietar de clădiri şi spaţii de tot felul. Din păcate, multe dintre acestea sunt neocupate, se degradează anual sau chiar riscă să se prăbuşească, aşteptând zadarnic o soluţie de la auto-rităţi. Statul deţine numeroase clădiri care rămân goale, consumând bani şi utilităţi, neplătind taxe şi impozite şi fără nicio valoare economică, deşi ar putea avea. Statul, prin toate instituţiile sale – primării, consilii judeţene, şcoli şi alte instituţii – funcţionează în clădiri improprii, iar angajaţii sunt adesea înghesuiţi. Documentele se îngrămădesc din lipsa unui spaţiu adecvat pentru depozitare. În loc ca statul să mute aceste instituţii în spaţii moderne, cum ar fi malluri sau clădiri noi de birouri, preferă să le menţină în trecut. Clădirile centrale ale statului, mai vechi sau mai noi, ar putea găzdui alte tipuri de activităţi – hoteluri, pensiuni, librării, cafenele, restaurante, spaţii pentru expoziţii, etc. Din păcate, nimeni din conducerea statului sau din guvern nu ia în considerare această oportunitate de a schimba faţa oraşelor prin mutarea instituţiilor publice în locaţii moderne, lăsând spaţiile actuale disponibile pentru proiecte imobiliare moderne făcute de investitori privaţi. Îmi vine adesea în minte Gara de Nord din Bucureşti, unde anual se investesc milioane de euro pentru var, reabilitări şi consolidări de ochii lumii doar ca să se mai mănânce nişte bani pentru că în realitate nu se schimbă nimic. În loc să fie un proiect de peste 1 miliard de euro, cu mall, spaţii comerciale şi de divertisment, spaţii de birouri, guvernul, prin Ministerul Transporturilor, preferă să chel-tuiască încă 100 de milioane de euro pentru reabilitarea şi consolidarea ei. La finalul „acestui var”, Gara de Nord va arăta la fel – murdară, plină de oameni ai străzii etc. Alt dezmăţ bugetar este legat de noile stadioanele care se con-struiesc acum într-o frenezie electorală fără precedent, dar care se vor degrada rapid, pentru că nu vor fi utilizate decât două ore pentru un meci de fotbal sau un spectacol. Aceste stadioane ar fi trebuit să aibă şi o componentă comercială adiacentă. În schimb, construim stadioane care nu vor avea nicio altă funcţiune decât fotbalul sau o întâlnire electorală. Vom pierde peste un 1 miliard de euro cu aceste stadioane, al căror cost de întreţinere va fi enorm. Toate clădirile statului trebuie inventariate, iar cele care se pretează la o altă utilizare ar trebui vândute sau închiriate, pentru a nu mai sta nefolosite. Putem crea restaurante, cafenele, librării, spaţii comerciale de top care să înfrumuseţeze oraşele şi să le confere un aer modern. Însă statul, indiferent de reprezentanţii săi, preferă să lase aceste clădiri să se degradeze, neavând nici resurse pentru modernizare şi nici dorinţa de a se asocia cu investitori privaţi pentru a dezvolta proiecte imobiliare.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)
     

  • Exportul de know-how: alternativa la exodul creierelor sau cum putem să dăm României încă o şansă

    România a fost privită mult timp drept o ţară care îşi exportă forţa de muncă calificată, mai ales în domeniul medical, de unde mii de doctori pleacă anual spre state mai bine plătite şi dotate. Cu toate acestea, realitatea se schimbă încet: România devine, de asemenea, un furnizor de know-how medical şi educaţional, reuşind să atragă studenţi străini şi să exporte expertiza românească în afara graniţelor. De ce nu ne-am propune să transformăm acest fenomen într-un veritabil model economic şi cultural?
    Un articol publicat de The Economist vara aceasta evidenţiază un nou trend: România, cândva considerată doar un „exportator de forţă de muncă”, atrage acum studenţi străini la universităţile sale de medicină, cum este cazul Uni-versităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Tinerii din vest, care se confruntă cu acces limitat la programe medicale în ţările lor, îşi îndreaptă atenţia spre România, atraşi de costuri mai accesibile şi o abordare practică a învăţământului medi­cal. După ce s-a străduit să obţină un loc la un curs de medicină în Franţa, Louise Louvet a ascultat cu reticenţă sfatul unei prietene: să dea României o şansă, citează articolul din The Economist în deschidere. „Am crezut că nu aş ajunge în veci să mă mut acolo,” spu-ne ea, acum studentă în anul VI la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. O vizită la campus i-a schimbat rapid părerea. Mulţimea de studenţi internaţionali şi accentul pus de şcoală pe îngrijirea practică şi predare au oferit un contrast binevenit faţă de memorarea mecanică deprimantă din Franţa. „După asta, am zis: hai să o facem.” Această schimbare de mentalitate poate fi sursa unei strategii pe care o putem amplifica: să exportăm expertiza, să aducem resurse şi să creăm reţele internaţionale fără a ne mai pierde resursa umană. Un alt exemplu al acestei noi strategii l-am întâlnit într-un interviu pe care l-am avut recent cu prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rec-torul UMFST G.E. Palade din Târgu-Mureş. El pare că are o viziune mai antreprenorială, poate şi datorită faptului că a avut oportunitatea să cunoască îndeaproape sistemul american de studiu datorită fiului său, student în State. Pe modelul modular de studiu de acolo, el a extins o filială a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş în Hamburg, Germania. Aici, anual, 250 de studenţi internaţionali studiază sub îndrumarea cadrelor medicale româneşti, plătind taxe de şcolarizare de 27.000 de euro pe an. În mod practic, universitatea „exportă” expertiza medicilor şi profesorilor români fără a se despărţi de ei definitiv. „Am căutat o soluţie pentru a combate fenomenul plecării medicilor, dar să şi gene­răm venituri care ne ajută să susţinem proiectele de acasă,” a spus în interviu rec-torul UMFST Târgu-Mureş, Leonard Azamfirei. Această iniţiativă contribuie şi la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice tinere, astfel încât „mulţi tineri profesori români sub 40 de ani au găsit oportunităţi de predare inter-naţională la Hamburg, ceea ce le oferă atât un cadru financiar mai stabil, cât şi expunere internaţională.” Azamfirei subliniază că, „în loc să pierdem aceşti tineri profesionişti, i-am încurajat să facă parte din acest proiect inter-naţional, păstrându-i conectaţi cu universitatea din România.” Deschiderea campusului de la Hamburg reflectă o soluţie a problemelor contextului educaţional european. În Germania, ca în multe alte state europene, accesul la studii medicale este strict limitat, iar România a oferit o soluţie viabilă pentru această problemă. Azamfirei explică faptul că această expansiune a fost posibilă datorită unei portiţe legislative din Germania şi alte ţări europene, unde există un număr limitat de locuri la studiile medicale în universităţile locale. „Noi am venit cu expertiza noastră, cu profesori români şi am implementat un mo­del de educaţie care a funcţionat foarte bine,” spune el. „Astfel, am putut oferi o soluţie şi pentru Germania, formând medici acolo, dar fără costuri suplimentare pentru statul german.” În plus, modelul de învăţământ implementat la Hamburg este diferit de cel clasic din România. Sistemul modular, în care studenţii studiază intensiv timp de şapte săptămâni, urmat de două săptămâni de exa­mene, oferă mai mul-tă flexibilitate pentru profesori şi o metodă de evaluare modernă. „Examenele sunt informatizate, ceea ce ne per-mite să evaluăm studenţii rapid şi eficient,” explică Azamfirei. „Profesorii noştri de la Târgu-Mureş predau la Ham-burg în cadrul acestor module, alternând între cele două locuri.” Sistemul modular implementat la Hamburg, ex-amenele informatizate şi standardele ridicate de evaluare sunt doar câteva dintre aspectele care fac din acest model unul de succes. Mai important însă, acesta este repli­cabil. Alte universităţi româneşti ar putea prelua acest tip de iniţiative, oferind educaţie de calitate şi în alte domenii: inginerie, tehnologie, ştiinţe economice. „Avem un avantaj competitiv în educaţia medicală şi este momentul să-l exploatăm nu doar pe plan intern, ci şi extern,” punc-tează Azamfirei. Potrivit rectorului, această abordare nu doar că aduce resurse financiare pentru universităţile din România, dar contribuie şi la imaginea ţării: „Prin ceea ce facem în Hamburg, ne extindem reţeaua de colaborări internaţionale, iar studenţii noştri sunt mulţumiţi, rezultatele sunt bune. E o misiune care promovează România ca un hub de expertiză medicală.”
    Cu o populaţie activă de profesionişti înalt calificaţi, România are toate ingredientele pentru a deveni un furnizor im-portant de know-how şi educaţie în Europa. „Nu doar că reuşim să creăm o oportunitate pentru tinerii români, dar, prin proiecte internaţionale, reuşim să demonstrăm că expertiza românească este valoroasă şi poate aduce valoare la nivel global,” conchide Azamfirei. Contextul internaţional este favorabil, iar succesul campusului de la Hamburg ar trebui să ne inspire să replicăm aceste modele în alte regiuni şi domenii. Prin dezvoltarea şi extinderea acestui tip de iniţiative, România poate depăşi statutul de „exportator de know-how”. Am importat destul ca să putem. 

    Ioana Matei este Eeditor-şef, Business Magazin

  • Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo. UPDATE Avansul Maiei Sandu se măreşte şi victoria este acum sigură

    UPDATE Maia Sandu câştigă un nou mandat în fruntea Republicii Moldova

    Avansul Maiei Sandu este acum de peste 3%, iar numărul mic de voturi rămase de numărat face ca victoria ei să fie sigură.

    UPDATE Avansul Maiei Sandu se măreşte şi victoria este acum sigură

    Rezultate preliminare, oficiale de la CEC: 
     
    95,54% procese verbale numărate din total
    • Maia Sandu – 52,11%
    • Alexandr Stoianoglo – 47,89%

    Primul mesaj de la Moscova după alegerile din Moldova.

    „Maia Sandu a pierdut alegerile în Republica Moldova, dar datorită diasporei a devenit preşedinte al Republicii Moldova”, a scris în deschiderea siteului Komsomolskaya pravda md.

    Noi date

    • Maia Sandu – 51,12%
    • Alexandr Stoianoglo – 48.88%

    După procesarea a 93,20% din procesele verbale, diferenţa dintre Maia Sandu şi Stoianoglo se măreşte.

    • Maia Sandu: 50,45%
    • Alexandr Stoianoglo : 49,55%

    UPDATE Maia Sandu a preluat conducerea, după numărarea a 92,4% din procesele verbale, conform CEC

    Rezultate preliminare, oficiale de la CEC:  92,11% procese verbale numărate din total
    • Maia Sandu – 50,12%
    • Alexandr Stoianoglo – 49.88%

    Ora 22:55 Diferenţa de voturi se micşorează între cei doi candidaţi

    Până în acest moment, au fost înregistrate 2015 procese verbale din totalul celor 2219.

    Astfel, după centralizarea a 90,81% din voturile exprimate, Maia Sandu obţine 49,5%, iar Stoianoglo 50,5%. Diferenţa de voturi dintre cei doi este de aproximativ 12.000.

    Ora 22:50 Cum s-a votat în Transnistria şi Găgăuzia

    Din cele 26.136 de voturi înregistrate în regiunea Transnistria – care are o orientare puternică pro-rusă – , 79,4% au fost în favoarea lui Stoianoglo. Maia Sandu a obţinut 20,6% din voturile exprimate de alegători.

    De asemenea, în Găgăuzia, o altă regiune cu simpatii pentru Rusia, Maia Sandu a fost învinsă de către contracandidatul său, acesta obţinând 97% din voturi.

    Ora 22:30 Raioanele în care numărătoarea voturilor s-a încheiat: Stoianoglo conduce

    În raioanele Briceni, Ocniţa, Drochia, Soroca, Floreşti, Făleşti, Dubăsari, Soldăneşti şi Basarabeasca, socialistul Alexandr Stoianoglo a obţinut peste 50% din voturi, învingând-o pe Maia Sandu. 

    Pe de altă parte, actuala preşedintă a ţării a câştigat în raioanele Ungheni, Teleneşti, Leova, Hînceşti şi Criuleni, potrivit datelor centralizate în timp real de CEC. 

    Au fost înregistrate 1940 de procese verbale din 2219.

    Situaţia stă astfel: 

    Maia Sandu – 48,89%

    Alexandr Stoianoglo – 51,15%

    Ora 22.10 Rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, turul al doilea 

    Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a anunţat primele rezultate din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

    Până în acest moment au fost numărate 1765 de procese verbale dintr-un total de 2219, adică 78.59% din procese verbale numărate.

    Maia Sandu obţine 48.10%, iar Alexandr Stoianoglo – 51.90%.

    Primele rezultate din diaspora

    Potrivit publicaţiei moldoveneşti Ziarul de Gardă, care citează surse, primele rezultate de la secţiile de votare din China, Japonia, India şi Emiratele Arabe Unite arată că Maia Sandu a fost votată de majoritatea celor care s-au prezentat la urne.

    Pe de altă parte, în Azerbaidjan, acolo unde mai mulţi cetăţeni moldoveni din Rusia au votat după ce au fost transportaţi organizat cu chartere, Alexandr Stoianoglo a ieşit învingător.

    În India, 12 cetăţeni şi-au exprimat opţiunea, iar preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a obţinut toate voturile. În acest sens, Alexandr Stoianoglo nu a obţinut niciun vot.

    Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost, la ora 21:00 – la închiderea urnelor – de 54,08%. Votarea continuă, însă, în diaspora. 

    Informaţiile în timp real privind turul al doilea al alegerilor din Republica Moldova pot fi urmărite AICI.

  • Ce secrete ştiu miliardarii lumii despre viitor dacă au început să-şi construiască buncăre secrete? Mark Zuckerberg a cumpărat milioane de mp de teren pe care a ridicat o adevărată fortăreaţă

    Miliardarii precum Mark Zuckerberg îşi construiesc fortăreţe private şi ecosisteme autosustenabile pentru a-şi asigura controlul într-o lume tot mai instabilă. Aceste proiecte grandioase reflectă atât dorinţa de securitate, cât şi impactul asupra comunităţilor locale. Articolul explorează implicaţiile acestor iniţiative în contextul inegalităţilor globale.

    În decembrie 2023, revista WIRED a scris despre cum Mark Zuckerberg, CEO-ul miliardar al Meta şi unul dintre cei mai de seamă arhitecţi ai lumii zilelor noastre dominate de social media (Facebook), a cumpărat o bună parte din insula Kauai din Hawaii. Zuckerberg şi soţia sa, Priscilla Chan, construiesc un complex gigantic – cunoscut sub numele de Ko’olau Ranch – pe acest teren. Proprietatea se întinde pe o suprafaţă de 5.500.000 de metri pătraţi, este înconjurată de un zid de doi metri şi este patrulată de numeroşi agenţi de pază dotaţi cu tehnică sofisticată pe care o etalează pe plajele din apropiere. Sute de hawaiieni locali lucrează la ferma lui Zuckerberg.

    Dar exact câţi şi ce fac ei de fapt este ascuns printr-un acord obligatoriu de confidenţialitate, se arată într-un articol semnat de mai mulţi autori şi publicat în The Conversation. WIRED arată că Ko’olau Ranch include planuri pentru un „buncăr subteran masiv”. Acesta pare să fie detaliul care stârneşte interesul reporterilor şi al adepţilor teoriei conspiraţiei deopotrivă. Oamenii se întrebau atunci nu doar „de ce Mark Zuckerberg îşi construieşte un buncăr privat ce poate rezista unei apocalipse în Hawaii?”, ci şi „ce ştiu miliardarii şi restul lumii nu ştie?” şi „ce se va întâmpla în 2024 şi ei nu ne spun?”. 2024 se apropie rapid de final şi mai multe răspunsuri devin evidente. S-au înmulţit conflictele militare şi tensiunile cresc. Polii de putere mondiali se schimbă. Iar guvernele cu datorii şi deficite mari caută să-şi peticească bugetele cu suprataxarea excesului de bogăţie.

    Dincolo de obsesia pentru buncăre, ideea de lume personală, în care să deţii controlul, nu este de azi, de ieri. Până la urmă, retragerea într-o astfel de lume interioară poate fi la îndemâna oricui, cu rezerva de a nu trece limitele patologiei. Superbogaţii îţi pot construi, însă, una în lumea reală. Buncărele Doomsday devin o privelişte obişnuită în cultura pop contemporană din SUA cu tematică apocaliptică, de la The Last of Us şi Tales of the Walking Dead până la filmul Leave the World Behind de la Netflix. În acelaşi timp, interesul public pentru industria buncărelor (din ce în ce mai profitabilă) este alimentat de titluri groaznice, cum ar fi „Buncărele de supravieţuire ale miliardarelor devin absolut revoltătoare, cu şanţuri de foc şi tunuri de apă”. Dar alte piese de infrastructură de pe Kauai merită, probabil, mai mult din atenţia noastră: mai multe conace supradimensionate, cu suprafaţa comparabilă cu a unui teren de fotbal; cel puţin 11 căsuţe în copaci legate prin poduri de frânghie; utilaje dedicate epurării, desalinizării şi depozitării apei. Între timp, miliardarul de la Facebook postează conţinut „potrivit” pe Instagram de la ferma sa modestă, cum ar fi o poză cu „Zuck” pe cale să se înfigă într-o halcă masivă de friptură de vită. Zuck îi informează pe adepţii săi că acum îşi creşte propriile vaci, hrănindu-le cu nuci de macadamia cultivate la fermă şi cu bere preparată tot acolo. „Fiecare vacă mănâncă 2.500-5.000 kg de hrană în fiecare an, deci sunt o mulţime de hectare cu copaci de macadamia”, scrie el (sau poate unul dintre asistenţii săi).

    Miliardarii construiesc proprietăţi elaborate… pentru că pot. Averea netă a lui Mark Zuckerberg în 2024 este de 260 de miliarde de dolari, o sumă ale cărei dimensiuni creierul uman nu le poate percepe. O fortăreaţă hawaiIană de 400 de milioane de dolari, oricât de extravagantă ar fi, reprezintă mai puţin de 0,2% din averea sa totală. Ca procent, aceasta este comparabilă cu o gospodărie cu o avere netă de un milion de dolari care cheltuieşte doar 1.540 dolari.

    Acest tip de prezenţă „cu picioarele pe pământ” pe reţelele sociale este de fapt un exemplu de „o nouă transformare a capitalismului, în care logica sinelui nu se poate distinge de o logică a corporaţiei”, după cum se arată în cartea The Influencer Factory. Însoţind o poză cu copilul său săpând o groapă în pământ, unul dintre cei mai puternici (şi mai puţin responsabili) bărbaţi din lume comentează: 

    „Fiicele mele ajută la plantarea copacilor de macadamia şi au grijă de diferitele noastre animale. Suntem încă devreme în călătoria noastră şi este distractiv să o îmbunătăţim în fiecare sezon. Dintre toate proiectele mele, acesta este cel mai delicios.“ Alte planuri ale lui Zuckerberg şi Chan includ conservarea faunei sălbatice, restaurarea plantelor native, fermele organice de turmeric şi ghimbir şi parteneriate cu experţi în conservare din Kauai pentru a conserva şi proteja flora şi fauna native. Aceste activităţi vor avea mult mai mult impact material asupra Kauaiului decât buncărul, indiferent de câte camere ar avea acesta. Fondatorul Facebook nu este singurul miliardar care construieşte complexe gigantice în Hawaii. Oprah Winfrey a achiziţionat o proprietate de 66 hectare în Maui în 2002 şi de atunci a cumpărat noi loturi de teren, însumând peste 650.000 de metri pătraţi. Larry Ellison, cofondatorul companiei de tehnologie Oracle, a cumpărat aproape toată insula hawaiiană Lanai în 2012. În urmă cu doi ani, miliardarul Frank VanderSloot a achiziţionat o fermă de 810 ha chiar la sud de ferma lui Zuckerberg. Pe măsură ce personajele cu averi uriaşe vin la ei, localnicii care locuiesc deja acolo sunt din ce în ce mai depăşiţi de preţuri sau chiar strămuţi forţat – un efect secundar nefericit al drepturilor complexe asupra terenurilor din Hawaii, unde proprietatea şi administrarea de către indigeni adesea nu sunt recunoscute legal. La prima vedere, aceşti magnaţi ar putea părea că se „pregătesc” pentru o apocalipsă familiară secolului al XX-lea, aşa cum este prezentată în nenumărate filme cu dezastre. Dar nu asta fac ei. Da, vastele lor proprietăţi includ buncăre şi alte tehnologii asociate în mod tradiţional cu pregătirea pentru apocalipsă. De exemplu, conacele din Ko’olau Ranch sunt conectate prin tuneluri subterane care converg într-un adăpost mai mare. Cu toate acestea, Zuckerberg, Winfrey, Ellison şi alţii se angajează de fapt în proiecte mult mai ambiţioase. Ei caută să creeze ecosisteme complet autosustenabile, în care pământul, agricultura, mediul construit şi forţa de muncă sunt toate controlate şi gestionate de o singură persoană, ceea ce are mai multe în comun cu feudalismul din epoca medievală decât cu capitalismul din secolul al XXI-lea. Unii au susţinut că industria tehnologiei a inventat o nouă formă de „tehnofeudalism” sau „neofeudalism” care depinde de „colonizarea datelor” şi de însuşirea corporativă a datelor personale. Aşa este, dar poate fi luat în considerare şi faptul că ceea ce se întâmplă în Hawaii este de fapt aliniat cu principiile tradiţionale ale feudalismului. După cum spune Joshua A. T. Fairfield, autorul cărţii Owned: Property, Privacy and the New Digital Serfdom: „În sistemul feudal al Europei medievale, regele deţinea aproape totul, iar drepturile de proprietate ale tuturor celorlalţi depindeau de relaţia lor cu regele. Ţăranii locuiau pe pământul acordat de rege unui domn local, iar lucrătorii nu deţineau întotdeauna uneltele pe care le foloseau pentru agricultură sau alte meserii, cum ar fi tâmplăria şi fierăria”.

    Buncărele Doomsday devin o privelişte obişnuită în cultura pop contemporană din SUA cu tematică apocaliptică, de la The Last of Us şi Tales of the Walking Dead până la filmul Leave the World Behind de la Netflix. În acelaşi timp, interesul public pentru industria buncărelor (din ce în ce mai profitabilă) este alimentat de titluri groaznice, cum ar fi „Buncărele de supravieţuire ale miliardarelor devin absolut revoltatoare, cu şanţuri de foc şi tunuri de apă”.

    Aici este uşor de observat un contrast între Ko’olau Ranch şi încercările anterioare ale miliar­darilor de a construi buncăre pentru a „scăpa” de un cataclism viitor. Pot fi luate ca exemplu încercările eşuate ale capitalistului de risc libertarian şi cofondatorului PayPal Peter Thiel de a construi o cabană subterană elaborată, asemănătoare unui buncăr, în Insula de Sud din Aotearoa, Noua Zeelandă, ocupând peste 73.700 de metri pătraţi de teren. Planul a fost respins din cauza ostilităţilor dintre Thiel şi consiliul local. Proiectul lui Zuckerberg nu este un conflict deschis între miliardar şi comunitate. În Kauai, membrii unei comunităţi au consimţit, sau au acceptat, să acorde unui plutocrat administrarea pământului lor în numele conservării. Acesta este un model de afaceri care duce direct (înapoi) în feudalism. Această explicaţie se pierde în obsesia presei pentru „cele mai nebuneşti trăsături” ale nebuniei hawaiiane a lui Zuckerberg. Mai degrabă, ceea ce apare printre miliardari este convingerea că supravieţuirea depinde nu (doar) de ascunderea într-o gaură de beton armat din pământ, ci (şi) de dezvoltarea şi controlul unui ecosistem propriu. Este prea uşor să presupunem că, deoarece unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume cumpără proprietăţi pe insule îndepărtate şi le dotează cu buncăre, ei trebuie să fie la curent cu informaţii secrete din interior. Dar adevărul este mai simplu şi mai brutal decât atât. Miliardarii construiesc proprietăţi elaborate… pentru că pot. Averea netă a lui Mark Zuckerberg în 2024 este de 260 de miliarde de dolari, o sumă ale cărei dimensiuni creierul uman nu le poate percepe. O fortăreaţă hawaiiană de 400 de milioane de dolari, oricât de extravagantă ar fi, reprezintă mai puţin de 0,2% din averea sa totală. Ca procent, aceasta este comparabilă cu o gospodărie cu o avere netă de un milion de dolari care cheltuieşte doar 1.540 dolari. Aceste calcule făcute pe genunchi arată clar că membrii clubului miliardarilor cu buncăre nu trebuie neapărat să „creadă” în probabilitatea venirii apocalipsei sau a colapsului social în orice sens pentru a face ceea ce fac. În schimb, din moment ce au mult mai mulţi bani decât ştiu ce să facă cu ei, ar putea la fel de bine să folosească o mică parte pentru a-şi construi fortăreţe subterane. Bill Gates, de exemplu, deţine cel puţin opt proprietăţi numai în SUA şi, potrivit Hollywood Reporter, „se zvoneşte că are zone de securitate subterane sub fiecare dintre casele sale”. Pe de altă parte, cu cât cineva are un venit disponibil mai mic, cu atât mai multe încercări serioase de „pregătire pentru viitor” îi vor perturba viaţa în prezent. Cultura survivalismului are prea puţin sens în ţări precum India sau Cambodgia sau Yemen, unde sărăcia severă este larg răspândită şi sute de milioane de oameni supravieţuiesc deja în condiţii care ar putea părea „apocaliptice” pentru occidentalii privilegiaţi. Mai aproape de casă, pentru oamenii din clasa de mijloc care nu îşi permit să deţină mai multe proprietăţi, decizia de a trăi pe o insulă posibil „sigură” ar necesita mutarea permanentă acolo, pierzând astfel oportunităţile de a câştiga venituri în altă parte.

     

    Poate acesta este motivul pentru care, în primele săptămâni de carantină din 2020, au existat o mulţime de oameni obişnuiţi care cumpărau munţi de hârtie igienică. Era cel mai puţin costisitor, cel mai convenabil mod de a aduna în grabă o rezervă cu importanţă şi aspect semnificative. Oamenii ar putea simţi că „acţionează” într-o situaţie altfel copleşitoare. Între timp, obsesia pentru megabuncărele megabogaţilor face parte dintr-o tendinţă culturală mai amplă, în care oamenii obişnuiţi – a se citi săraci – se prefac că râd de miliardarii „nebuni”, în timp ce aspiră pe furiş la statutul de uberbogaţi. Acest joc ideologic ne permite (în mod trecător) să recunoaştem daunele pe care inegalitatea globală le face coeziunii sociale şi viabilităţii ecosistemelor noastre. Într-o fantezie voyeuristă, ne putem proiecta chiar în vârful piramidei inegalităţii, doar pentru o clipă. O convergenţă a industriilor care se hrănesc cu insecurităţile noastre colective a avut loc în 2021, când vânzătorul de buncăre texan Ron Hubbard a apărut într-un episod din Keeping up with the Kardashians, iar publicul a putut să-i privească pe Kim şi Khloé mergând la cumpărături. Faptul că publicul este fascinat de conacele unde se retrag Zuckerberg şi alţi miliardari într-un moment în care criza de locuinţe accesibile atinge cote fără precedent este deosebit de grăitor. Între timp, pentru miliardari, buncărele sunt doar o mică parte dintr-un „portofoliu diversificat” de pariuri împotriva viitorului. Alte scheme binecunoscute includ investiţii în călătorii în spaţiu, crionică (îngheţarea corpului în speranţa unei viitoare reînvieri), uploadarea memoriei şi personalităţii şi, în cazul lui Peter Thiel, flirtul cu parabioza – transfuzii cu sânge de la tineri. Pentru miliardari, a pune bani în astfel de proiecte nu înseamnă că sunt nebuni, paranoici sau deţin anumite cunoştinţe secrete despre viitor. Înseamnă pur şi simplu că au adunat surplusuri colosale de bogăţie pe care le folosesc la ceva.

    Autorii textului sunt Katherine Guinness, profesoară de istorie a artei, Grant Bollmer, profesor de media digital, şi Tom Doig, profesor de scris creativ, toţi de la la Universitatea din Queensland.  

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Lider liberal, despre vila din Aviatorilor 48: Da, sunt de acord să se dea altă destinaţie

    „Eu sunt de acord şi cred că dacă s-ar întâmpla acest lucru, am scăpa de o temă de care discutăm de aproape un an de zile. Da, sunt de acord să se dea o altă destinaţie”, afirmă la Antena 3 Daniel Fenechiu.

    Aproape 2,8 milioane de euro din bani publici au fost investite in mai putin de 1 an în vila din Aviatorilor 86, despre care presa a scris că ar putea fi repartizată preşedintelui Klaus Iohannis în calitate de fost şef de stat. Palatul Cotroceni susţine însă că până acum Iohannis n-a cerut locuinţă de la RAAPPS.

    Regia protocolului de stat a desecretizat vineri cheltuielile, la cererea premierului Ciolacu. Nicolae Ciucă a cerut să fie desecretizate şi cheltuielile vilelor RAAPPS în care stau liderii PSD.

  • Grecii de la PPC îl numesc pe Valeriu Binig în funcţia de Strategy Principal la nivelul Grupului şi promovează încă trei români în echipa locală de management: Iustina Neagu, Andreea Lăzăroiu şi George Agafiţei, fost consilier al lui Nicolae Ciucă

    Grecii de la PPC, cei care au preluat în 2023 toate activele pe care Enel la avea în România, inclusiv cele de energie verde, anunţă că Valeriu Binig devine Strategy Principal în cadrul departamentului Strategy la nivel de Grup.

    Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanţi experţi ai pieţei locale de energie din România, având peste 35 de ani de experienţă profesională în sectorul energetic. Înainte de a se alătura Enel România, în 2019, Valeriu Binig a deţinut funcţii superioare de management în companii precum EY România sau Deloitte România, şi a ocupat o poziţie de director în cadrul unei echipe de investment banking şi de gestiune a unui fond de investiţii.

    În perioada 2013-2017,  Valeriu Binig a fost co-preşedinte al Comitetului pentru Energie şi Mediu al Amcham România, membru al consiliului director al AmCham România (2013-2014), preşedinte al grupului pentru energie al Coaliţei pentru Dezvoltarea României (2015, 2017) şi partener în procesul de dezvoltare a strategiei naţionale de energie – modelare cantitativă (2016).

    În prezent, face parte din Consiliul Consultativ al Energy Policy Group.

    Binig a absolvit Facultatea de Inginerie Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Are o diplomă de doctor în fiabilitatea sistemelor de energie, după ce a urmat timp de 2 ani şcoala doctorală de la Universitatea de Tehnologie Compiegne (Franţa).

    Compania a mai anunţat vineri că George Agafiţei va ocupa, începând cu 1 noiembrie,  poziţia de director Institutional Affairs and Regulatory, Iustina Neagu devine director Sustainability and Environment şi Andreea Lăzăroiu preia responsabilităţi extinse în noul rol de director Supply Chain and Facility Solutions.

    Iustina Neagu a fost promovată în funcţia de Director Sustainability and Environment, după ce a condus timp de patru ani biroul de sustenabilitate al companiei. Ea s-a alăturat companiei în aprilie 2018, în rolul de coordonator al Idea Hub, derulând proiecte de design de soluţii, ce au dus la 14 procese transformate local. Începând cu 1 noiembrie, ca Director Sustainability and Environment al PPC România, Iustina Neagu este responsabilă de consolidarea strategiei de sustenabilitate la nivel local, monitorizarea performanţei ESG în acord cu cadrele reglementate în domeniu şi co-crearea unui ecosistem intern care poate susţine dezvoltarea şi integrarea practicilor şi soluţiilor sustenabile în operaţiunile de zi cu zi.

    Andreea Lăzăroiu devine Director Supply Chain and Facility Solutions. Experienţa sa profesională se leagă de grupul Enel, în a cărui echipă din România a activat încă din 2008, după absolvirea Facultăţii de Marketing la Academia de Studii Economice din Bucureşti. A avansat constant în cadrul companiei, ocupând pe rând posturile de Buyer (2008 – 2011), Procurement Specialist (2011 – 2013), Procurement Manager Services Unit (2013 – 2016) şi Procurement Manager Retail, Staff & Services and Digital Solutions (2016 – 2023). Începând cu 1 noiembrie, pe lângă coordonarea achiziţiilor la nivelul grupului de companii în România, Andreea Lăzăroiu va deveni responsabilă şi de serviciile generale şi facility management, precum şi de maximizarea valorii portofoliului de active imobiliare la nivel de ţară şi garantarea raţionalizării acestuia, asigurând îndeplinirea nevoilor imobiliare ale businessului. 

    George Agafiţei conduce din octombrie 2023 departamentul Institutional Affairs alături de echipa sa, reprezentând compania în procesul politicilor publice în România. Începând cu 1 noiembrie, în calitate de Director Institutional Affairs and Regulatory, aria sa de responsabilitate se va extinde la definirea, reprezentarea şi promovarea poziţiei companiei cu privire la aspecte de reglementare şi prevederile legislative privind concurenţa. De asemenea, el va fi responsabil de identificarea tendinţelor în reglementare, cu scopul evaluării impactului economic şi financiar al reglementărilor asupra liniilor locale de business, precum şi de gestionarea aspectelor de reglementare şi antitrust şi relaţiilor cu părţile interesate relevante, asigurarea şi monitorizarea conformităţii liniilor locale de business şi definirea strategiei optime la nivel local.

    Şi-a început cariera în domeniul privat, iar în ultimii 11 ani a activat în sectorul public.

    În Guvernul României a fost, începând din 2016, Consilier Personal al Viceprim-ministrului şi Ministrului Economiei, Consilier al Ministrului Apărării Naţionale, dar şi Consilier de Stat pentru sectorul economic şi energetic în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

     

     

     


     

     

  • O companie românească a cumpărat cu 5 mil. dolari un avion american pentru însămânţarea norilor. În perioade de secetă, nivelul de precipitaţii ar creşte cu 15-20%

    Compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA) a cumpărat primul avion destinat însămânţării norilor din România, o investiţie de 5 milioane de dolari, de la compania americană Fargo Jet, cu expertiză în acest sector. Prin această tehnologie ploile ar creşte nivelul de precipitaţii cu 15-20%, necesare în contextul în care seceta a afectat peste 2 milioane de hectare în anul agricol 2023-2024.  

    „În baza colaborării romano-americane încercăm să combatem fenomenele de vreme rea”, a spus inginerul Emil Sârbu, preşedintele companiei Intervenţii Active în Atmosferă, în cadrul evenimentului de semnarea a memorandumului.

    Compania românească este prezentă de 30 de ani pe piaţă, are 1.500 de angajaţi, iar avionul a fost cumpărat cu co-finanţare bancară. Acesta este second-hand şi poate zbura circa 4 ore şi să acopere circa 500.000 de hectare cu precipitaţii. Compania Intervenţii Active în Atmosferă va mai cumpăra încă 3 avioane şi va fi livrat câte unul în fiecare an.

    În SUA, această tehnologie este folosită de 70 de ani şi creşte cu 15-20% nivelul precipitaţiilor, conform datelor statistice.

  • Românii spun că starea de bine din punct de vedere financiar înseamnă să aibă un fond de rezervă şi contul din bancă să nu fie niciodată gol

    Conceptul de stare de bine (well-being) a evoluat în ultimii ani dincolo de zona legată de sănătatea fizică şi mentală, fiind tot mai des asociat şi cu sănătatea financiară. În acest context, well-being-ul financiar capătă o importanţă sporită, reflectând dorinţa oamenilor de a atinge stabilitate şi siguranţă în gestionarea banilor, arată un studiu Revolut, care a analizat 21.000 de consumatori, dintre care 1.000 de români, în legătură cu comportamentul lor de economisire şi cum reuşesc să îşi păstreze încrederea în capacităţile lor financiare.

    Astfel, pentru 54% dintre românii care au fost implicaţi în studiu, starea de bine din punct de vedere financiar înseamnă ca fiecare individ să aibă un fond de rezervă, iar contul din bancă să nu fie niciodată gol. În plus, 35% dintre respondenţii la acest studiu au asociat starea de bine şi linişte interioară cu o atitudine responsabilă faţă de bani.

    “Românii care economisesc o fac în primul rând ca să se simtă mai în siguranţă. Doar 27% dintre respondenţi spun că economisesc mai ales pentru experienţe plăcute cum ar fi vacanţele, iar 23% pentru mici plăceri. 19% strâng bani pentru obiective bine stabilite, cum ar fi un apartament mai mare sau organizarea nunţii. Doar 6% pun bani în depozite şi conturi de economisire pentru câştigul adus de dobândă”, notează analiza Revolut.

    Milenialii asociază cel mai mult starea de bine cu o atitudine lipsită de grija banilor. Astfel, pentru 56% dintre cei cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani, confortul financiar este obţinut atunci când au suficiente fonduri pentru situaţii neprevăzute. Mai puţin preocupaţi de aceasta sunt cei cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (50%).

    Vacanţele şi educaţia sunt două dintre motivele puternice pentru generaţia Z în privinţa scopurilor de a economisi (31% şi, respectiv, 14%). În acelaşi timp, generaţia bunicilor (65 plus) economiseşte mai ales pentru a cumpăra cadouri de sărbători copiilor şi nepoţilor (25%), în timp ce generaţia X (45-54 de ani) îi include pe cei mai mulţi dintre respondenţii care au spus că nu reuşesc să facă deloc economii (6%).

    Principalele obstacole în calea economisirii sunt: cheltuielile neprevăzute (42%), veniturile insuficiente (38%), costul mare al vieţii (22%), educaţia financiară limitată (10%).

    Studiul Revolut arată că veniturile mici ale celor din Generaţia Z îi împiedică pe aceştia să economisească atât cât ar vrea, potrivit a 43% dintre respondenţii din această categorie. Cheltuielile neprevăzute sunt o piedică pentru mileniali în a-şi atinge scopurile privind economisirea (50%). La polul opus, boomerii (22%) declară că economisesc în ciuda piedicilor. De altfel, studiul arată că disciplina financiară este mai degrabă legată de înţelepciunea adusă de experienţa de viaţă decât de educaţia financiară. Boomerii au cel mai mic procent de răspunsuri care indică acest aspect ca o piedică importantă pentru executarea planurilor de economisire (6%), în timp ce media celei mai tinere generaţii incluse în studiu, 18-24 de ani, este 19% (10% media generală).

    Un nivel de trai foarte bun a fost mereu pe lista de priorităţi a românilor, dar aproape 55% dintre ei îşi folosesc din fondurile de rezervă pentru a ţine pasul cu cei din jur care îşi permit orice.

    Generaţia Z este de departe cea mai tentată să cedeze la presiunile grupului de prieteni şi să cheltuiască din economii, pentru a-şi oferi un stil de viaţă ca al acestora (67% vs 55% în medie). Categoria de vârstă 45-54 ani a înregistrat cea mai ridicată rată de răspuns cu privire la utilizarea economiilor pentru a cumpăra produse pe care nu şi le permitea (35% vs 30% media). Dintre toate generaţiile, seniorii (55 ani plus) sunt cel mai puţin expuşi la acest comportament determinat social deoarece nu fac economii (18% vs 12% media generală).

    64% dintre participanţii la studiu au declarat că ar renunţa la unele obiective importante pentru a-şi satisface nişte dorinţe imediate. 24% cred că din cauza vremurilor imprevizibile este mai bine să îţi oferi bucurii imediate, în timp ce 29%, deşi sunt susţinători ai economisirii, tot ajung să cheltuiască. 11% dintre respondenţi sunt sceptici că ar putea să pună bani deoparte şi, în consecinţă, cheltuiesc pentru a-şi face anumite plăceri de moment.


     

     

  • A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro

    RURIS Craiova, compania condusă de antreprenorul Cătălin Stroe, a pre­zentat în cadrul Indagra 2024 tractorul Ruris RR2200 asamblat la uzina MAT Craiova. Potrivit prime­lor date, preţul acestuia va fi cuprins între 3.000 şi 5.000 de euro şi se va adresa mici­lor fermieri, care vor să treacă de la moto­cultor şi moto­cul­tivator către un tractor de mici dimen­siuni.

    Tractorul Ruris RR2200 vine cu un mo­tor pe benzină în 2 cilindri de 22 CP, re­ductor, tracţiune 4×4, o greu­ta­te de 680 CP şi poate fi echi­pat cu remorcă bas­culabilă, plug cu două brazde, in­stalaţie de erbicidat, freză pentru mărunţit pământul şi lamă de zăpadă.

    Pentru producţia tractorului în România, RURIS a demarat o in­ves­tiţie de peste 10 milioane de euro pen­tru noua fabrică de tractoare şi re­morci agricole „Made in Ro“, iar pentru proiect accesează fonduri prin programul Tranziţie Justă 2021-2027, cu proiectul Fabricii de Tractoare şi Remorci Agricole. Noua fabrică de la Craiova va funcţiona în cadrul platformei indus­triale MAT (fosta fabrică de maşini agricole şi tractoare), în care RURIS a investit deja din capitaluri proprii peste 30 de milioane de euro.

    Producătorul român operează în cadrul fostei fabrici MAT cel mai mare depozit de maşini agricole şi produse pentru grădinărit din Europa Centrală şi de Est.

    Fabrica RURIS va fi dotată cu tehnologii de ultimă generaţie, pro­cesele de producţie fiind digitalizate şi robotizate, urmărindu-se o produc­tivitate cât mai mare a procesului şi o calitate înaltă, prin precizia execuţiei. 70% din energia necesară procesului de producţie va fi asigurată din surse sustenabile.

    Proiectul de amenajare a fabricii de tractoare şi remorci agricole a început deja şi are o durată estimată de 12 luni.

     

  • Incă un gigant se clatină după ce a raportat cea mai mare pierdere din istoria de 56 de ani a companiei, Este vorba de un minus de 16,6 mld. dolari în ultimul trimestru

    Intel a raportat o pierdere netă impresionantă de 16,6 miliarde de dolari în ultimul trimestru, cea mai mare din istoria sa de 56 de ani. În acelaşi timp, veniturile Intel în acest trimestru au fost de 13,3 miliarde de dolari, o scădere de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar uşor peste previziunile Wall Street. Intel a oferit îndrumări pentru creşterea vânzărilor în trimestrul curent care au fost peste aşteptări.

    Totuşi, scăderea mai puţin drastică a veniturilor în ultimul trimestru al producătorului de cipuri decât se temeau investitorii a determinat o revenire de 10% a acţiunilor sale afectate în tranzacţiile de după piaţă de joi.

    Prognoza sa de venituri cuprinse între 13,3 şi 14,3 miliarde de dolari pentru trimestrul în curs a depăşit estimările Wall Street de venituri de 13,6 miliarde de dolari. 

    După rezultate, Intel a anunţat şi un program masiv de restructurare în valoare de 18,7 miliarde de dolari, în încercarea de a curăţa bilanţul.