Blog

  • “Sfântul Graal” al naziştilor, vasul de peste un miliard de dolari

    Istoria acestuia începe în lacul Chiemsee din Bavaria. A fost găsit aici de un scafandru amator. Obiectul, cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri este făcut din 11 kilograme de aur, decorat cu ornamente celtice şi are mai mult de 2.000 de ani vechime. Se pare că scafandrul nu a realizat de importanţa descoperirii sale, timp de săptămâni întregi vasul a fost abandonat.

    Un vânător de comori contemporan cunoscut drept Jens E. s-a gândit la potenţialul acestuia şi i-a oferit scafandrului serviciile lui de agent. Obiectul misterios şi proaspăt lustruit a ajuns astfel la dealerul de obiecte de artă Thorsten K. şi apoi la Colecţia Arheologică a Statului Bavarez din Munchen unde a fost analizat.

    Valoarea acestuia a fost exprimată de experţi la circa 1,4 miliarde de dolari. Acestea sunt şi motivele pentru care investitoarea Svetlana K. Din Kazahkstan, una dintre cele mai importante femei ale lumii şi partenerul ei de afaceri, Vladimir T. au transferat 1,5 milioane de dolari în Elveţia printr-o bancă din Moscova, în schimbul unei acţiuni în schimbul intrării în posesie a unei părţi din acest “loz de aur” al investitorilor.

    De la începutul descoperirii, o aură de mister a înconjurat evenimentul, fie că vorbim despre speculaţii legate de grupuri naziste oculte, ritualuri celtice sau chiar magie neagră. Se spunea chiar că guvernul bavarez ascunde secrete despre vasul păgân din cauza unor presiuni ale bisericii catolice. Alţii pretindeai că vasul ascunde mesaje condate.

    Singura certitudine în legătură cu această descoperire sunt complicaţiile create de investiţiile în vasul de aur. Procesul prin care a fost creat le-a indicat specialiştilor bavarezi că ar fi fost făcut în secolul XX, probabil în perioada celui de-al Treilea Reich. Zvonurile despre identitatea proprietarului sunt numeroase, circulă chiar şi o gluma despre vas, care ar fi fost numit”oala de noapte” a lui Hitler.

    Chiar dacă ministerul finanţelor din Bavaria neagă provenienţa nazistă a acestuia, directorul companiei de bijuterii Theodor Heiden spune că vasul ar fi fost făcut între 1925 şi 1939, la cererea companiei din Elektrochemische Werke München. Directorul acesteia, Albert Pietzsch, ar fi intrat în legătură cu Hitler în 1920 şi i-ar fi oferit de atunci numeroase donaţii.

    Membru al partidului nazist din 1927, investiţia l-a transformat pe Pietzsch, în 1927, în liderul economiei militare şi, ulterior, în preşedintele Camerei de Comerţ a Reich-ului. Pietzsch a fost arestat de aliaţi la sfârşitul războiului, iar informaţiile pe care le-ar fi avut despre vas au murit odată cu el, în 1957.

    După ce a fost vândut de Ministerul de finanţe bavarez, vasul a trecut, în primăvara lui 2005, în proprietatea lui Morgan Stanwick, un director de companie cu un trecut destul de colorat din cauza tranferurilor de capital îndoielnice pe care le-ar fi făcut.

    A fost acuzat şi pentru că ar fi spus că valoarea vasului ar putea să atingă nivelul măştii funerare a lui Tutankhamon, crescând astfel interesul investitorilor asupra obiectului. În prezent, atât vasul cât şi Stanwick au intrat în atenţia oficialilor elveţieni şi germani, posibilitatea unei fraude fiind ridicată.




  • IKEA a retras de astăzi chiftelele vândute în magazinle din România, în scop preventiv

    Reprezentanţij companiei au mai spus că produsele din Cehia, care conţineau carne de cal, nu au ajuns niciodată la vânzare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Francezii de la Apa Nova scumpesc iar apa. Bucureştenii au ajuns să plătească cu 70% mai mult decât în urmă cu 15 luni

    Un metru cub de apă potabilă va costa de la 1 martie 5,54 lei, faţă de 4,79 lei înainte de majorare, în timp ce ca­nalizarea se va scumpi de la 1,07 lei/metru cub la 1,82 lei pe metru cub. Majorarea de tarife vine la puţin peste un an după ce apa şi canalizarea s-au mai scumpit cu alte 36 de procente. Practic, dacă la finalul lunii noiembrie 2011, un metru cub de apă potabilă costa 3,23 lei, cu TVA inclusă, în prezent a ajuns să coste 5,54 lei, adică o creştere de aproape 71% faţă de acum 15 luni, potrivit calculelor ZF.

    Bucureştenii vor plăti pentru apă cu aproape 50% mai mult decât vecinii din sud, bulgarii. Astfel, în medie în Bulgaria un metru cub de apă potabilă costa la nivelul anului 2012 circa 0,86 euro (3,8 lei), potrivit portalului investbulgaria.com.

    Scumpirile de tarife se vor vedea în mod direct şi în cifra de afaceri a companiei Apa Nova. Apa Nova Bucureşti, controlată de grupul francez de utilităţi Veolia Eau, a înregistrat în 2011 afaceri de 116,5 mil. euro şi un profit net de 20,2 mil. euro. Deo­camdată nu au fost anunţate rezultatele financiare pe 2012 ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANALIZĂ: Italia îşi schimbă, până în luna mai, Parlamentul, Guvernul şi preşedintele

    Mandatul unui parlamentar este de cinci ani, iar cel al şefului statului de şapte ani.

    Scrutinul legislativ deschide acest “bal”, pe 24 şi 25 februarie. Aproximativ 47 de milioane de italieni îşi vor alege deputaţii şi senatorii, în două Camere care au exact aceeaşi importanţă în viaţa politică a ţării, dar care sunt guvernate de reguli electorale foarte diferite.

    Cei 630 de deputaţi sunt aleşi de toţi italienii majori (18 ani) la data votului. Partidul sau coaliţia politică ce câştigă fie şi numai un singur vot în plus faţă de celelalte, la nivel naţional, obţine în mod automat majoritatea absolută în Camera inferioară, de 340 de mandate, indiferent de procentul obţinut în urma scrutinului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung va lansa Galaxy S IV în Statele Unite. Ce specificaţii va avea terminalul aflat în competiţie cu iPhone

    Decizia a fost luată după ce Samsung a primit multe solicitări de la operatorii de telefonie mobilă din SUA, potrivit CNBC.

    Galaxy S IV va intensifica concurenţa pe piaţa din SUA.

    Lansarea va fi prima din SUA pentru un model Galaxy în ultimii trei ani, a declarat un purtător de cuvânt, şi vine în contextul unei ofensive publicitare a companiei pe piaţa americană, inclusiv prin ironii la adresa fanilor Apple.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coplata în sectorul sanitar: Ce cred românii despre introducerea acestui sistem

    Astfel, potrivit studiului menţionat, 68% dintre persoanele intervievate consideră că introducerea sistemului de co-plată pentru serviciile spitaliceşti nu va avea un efect semnificativ în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite.

    Mai mult, românii dezaprobă în proporţie de 78% intenţia Ministerului Sănătăţii de a reduce numărul serviciilor medicale oferite gratuit prin intermediul asigurării obligatorii de sănătate, una dintre consecinţele introducerii pachetului de servicii de bază.

    Chestionaţi în legatură cu încrederea lor în instituţiile aparţinând domeniului medical, românii au menţionat în proporţie de 88% SMURD, la mică distanţă, cu un procent de 75%, situându-se sectorul de servicii medicale private. Ambulanţa se găseşte pe a treia poziţie, cu 49%, în timp ce sectorul de servicii medicale publice este apreciat de doar 17% dintre respondenţi. La rândul său, Casa Naţională de Sănătate se bucură de încrederea a 12% dintre români, iar Ministerul Sănătăţii de un procent de doar 11%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenda celor mai puternici CEO în 2013 – Sergey Slipchenko, Philip Morris România & Bulgaria

    Asigurarea unor reglementări echilibrate şi pragmatice în domeniul tutunului în contextul procesului de revizuire a Directivei Europene privind produsele din tutun, proces care va continua în 2013. Suntem încrezători că autorităţile din România înţeleg problemele economice, legale şi sociale pe care le ridică Directiva propusă în forma sa actuală şi că vor reacţiona în consecinţă. Considerăm că numeroasele deficienţe ale Directivei trebuie adresate printr-o poziţie echilibrată şi fermă a României pentru a asigura că UE va implementa un cadru de reglementare pentru produsele din tutun corect, pragmatic şi bazat pe dovezi ştiinţifice, care va conduce la reducerea eficientă a efectelor nocive ale fumatului, fără a împo-văra inutil economia României.

    – Asigurarea stabilităţii fiscale în contextul unei perioade economice dificile.
    Modificările implementate recent în calendarul fiscal poziţionează, din nou, prevenirea comerţului ilicit printre priorităţile noastre, deoarece experienţa trecută ne-a indicat că piaţa este extrem de sensibilă la preţ, iar schimbările subite sau excesive ale accizelor se reflectă de obicei în niveluri în creştere a comerţului ilicit. Mai mult, creşterea nivelului pieţei negre poate avea ca rezultate creşterea criminalităţii şi efecte negative asupra procesului de aderare a României la Schengen. Obiectivul nostru pentru acest an este să continuăm să lucrăm îndeaproape cu autorităţile pentru a asigura un mediu fiscal stabil pentru industrie, care va rezulta în reducerea în continuare a nivelului comerţului ilicit şi în venituri mai ridicate la bugetul de stat.

    – Dezvoltare organizaţională continuă, cultivarea talentului intern şi încurajarea unei culturi puternice de colaborare în interiorul companiei. Am pus la punct planuri ambiţioase şi iniţiative solide pentru a ne dezvolta afacerea şi pentru a continua să venim în întâmpinarea preferinţelor fumătorilor adulţi din România. În acest an, organizaţia noastră se concentrează pe aplicarea acestor strategii de impact. Pentru a realiza acest lucru, ne concentrăm constant pe dezvoltarea organizaţională – cultivarea talentelor şi încurajarea colaborării în cadrul organizaţiei. În România, Philip Morris se angajează să dezvolte talentul şi spiritul de lider, deoarece ştim că succesul afacerii depinde de oamenii noştri şi de cât de bine putem să le canalizăm potenţialul şi motivaţia pentru a reuşi şi a ne dezvolta.


    Sergey Slipchenko conduce Philip Morris România & Bulgaria

  • Agenda celor mai puternici CEO în 2013 – Martin Schuldt, Cargill România

    Printre obiectivele principale de pe agenda mea, în speţă a Cargill pentru 2013, se numără dezvoltarea şi intensificarea prezenţei noastre pe piaţa serviciilor destinate fermierilor din regiunea de vest a României şi în Moldova, inclusiv creşterea forţei de muncă şi a numărului de depozite în punctele de originare şi de descărcare.Ne-am propus dezvoltarea serviciilor destinate fermierilor, acordându-le acestora mai mult sprijin în ceea ce priveşte cultivarea terenurilor şi comercializarea produselor. Pentru aceasta vom angaja mai mulţi agronomi care să le ofere fermierilor asistenţă tehnică şi să promoveze avantajele utilizării instrumentelor de management al riscurilor în vederea comercializării mai eficiente a recoltelor. Nu în ultimul rând, urmărim îmbunătăţirea logisticii existente, inclusiv creşterea capacităţii din portul Constanţa, creşterea capacităţii de preluare şi uscare la silozurile de pe teritoriul ţării, dar şi modernizarea căilor ferate de acces în vederea flexibilizării mijloacelor de transport.


    Martin Schuldt conduce Cargill România.

  • Tokes: Ceauşescu a fost mai generos decât Ponta, a permis o oarecare autonomie a maghiarilor

    Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că “regimul Ponta este continuatorul unei moşteniri retrograde comuniste” şi că “este înspăimântator că după 23 de ani de la Revoluţie mai există manifestările unui regim postcomunist cu faţă umană”, transmite MEDIAFAX.

    Tokes a prezentat “şapte norme care arată partea antimaghiară a regimului Ponta”: “atitudinea antimaghiară şi antiminoritară sub aspectul agresiunii antimaghiare în televiziuni, restructurarea administrativ-teritorială a ţării fără a ţine cont de orice sugestie a maghiarilor, refuzul din start al dialogului asupra autonomiei maghiarilor, o agresiune a simbolurilor naţionale, a steagurilor secuieşti, repetarea doctrinei lui Ceauşescu de a nu se interveni în treburile interne ale României, continuarea restricţiei privind dezvoltarea educaţiei universitare în limba maghiară la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi la Universitatea Bolyai din Cluj, atacurile către memoria oamenilor de cultură maghiari din Transilvania, Wass Albert şi Nyiro Jozsef”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nokia a lansat telefoane cu Windows mai ieftine pentru a-şi creşte vânzările

    Cele două smartphone-uri utilizează cea mai recentă versiune a sistemului de operare Windows Phone şi vor intra la vânzare până la sfârşitul lunii martie, potrivit Wall Street Journal.

    Modelul Lumia 720 se încadrează în categoria de preţ mediu, cu 329 euro excluzând subvenţii de la operatori şi taxe. Smartphone-ul, considerabil mai subţire faţă de celelalte telefoane Lumia de pe piaţă, dispune de o cameră de 6,7 megapixeli cu lentile Carl Zeiss.

    Al doilea smartphone lansat, Lumia 520, va fi cel mai ieftin model cu Windows de până acum al Nokia, cu un preţ de 130 euro fără subvenţii de la operatori şi taxe.

    O ofertă de smartphone-uri mai accesibile este crucială pentru Nokia, întrucât compania finlandeză se confruntă cu concurenţa tot mai intensă a modelelor cu sistem de operare Android, produse de companii din China, precum Huawei Technologies şi ZTE, şi vândute cu preţuri chiar şi de 90 de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro