Blog

  • Checkin închis, pierderi de 2,1 mil. euro pentru aeroporturile romanesti

    Interdictia de zbor în spatiul aerian al României, dar si
    prelungirea interdictiilor în mai multe tări europene a adus
    aeroporturilor din România cea mai mare pierdere înregistrată
    vreodată. Cu această ocazie însă, s-a discutat mai mult ca
    niciodată despre cuantumul taxelor de aeroport din valoarea
    biletelor.

    Din cele peste doua milioane de euro pierderi datorate
    inchiderii spatiului aerian, mai mult de jumatate (1,3 milioane de
    euro) au reprezentat pierderile de incasari anuntate de Compania de
    aeroporturi Bucuresti, adica aeroporturile Baneasa si Otopeni, o
    valoare de circa zece ori mai mare ca in cazul aeroportului Traian
    Vuia din Timisoara.

    Citeste mai multe in “O criza cat norul de neagra”

  • Majoritatea cehilor se declara impotriva adoptarii euro

    Ponderea persoanelor ostile adoptarii euro a depasit nivelul de
    50% pentru prima oara dupa 2001, potrivit companiei de cercetare
    CVVM, operatorul sondajului.
    Dintre participantii la sondaj, 27% s-au declarat hotarat
    impotriva, iar 28% partial impotriva.
    In schimb, 38% dintre persoanele intervievate sunt favorabile
    adoptarii monedei unice, in timp ce 7% nu au nicio opinie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft, pusa la pamant pe piata tablet PC-urilor

    Conform surselor, executivii Microsoft au informat echipa care
    se ocupa de dezvoltarea tabletei ca proiectul nu mai este sustinut
    de companie.

    Desi Microsoft nu a recunoscut niciodata ca dezvolta o tableta
    PC, s-au scurs informatii in piata conform carora prototipul
    Courier ar fi fost aproape gata anul trecut, dar lansarea Apple
    iPad pare sa fi descurajat compania.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Spania nu va fi nevoita sa ceara ajutor financiar, precum Grecia

    “Datoriile noastre sunt curate, nu vom fi nevoiti sa cerem
    ajutor”, a afirmat Salgado, adaugand ca guvernul mentine obiectivul
    de a reduce deficitul bugetar la 3% din Produsul Intern Brut (PIB)
    pana in 2013. Oficialul a precizat ca politica bugetara din 2011 va
    fi mai restrictiva decat cea din acest an.
    Spania a avut in 2009 unul dintre cele mai mari deficite bugetare
    din zona euro, de 11,4% din PIB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Constantinescu, omul care a construit cu banii lui Tiriac cea mai mare firma de asigurari, se retrage

    Ne aflam la etajul cinci al unei cladiri de birouri din
    apropierea Pietei Romana. Cristian Constantinescu (60 de ani) isi
    aprinde o tigara, asezat intr-un fotoliu din biroul sau cat un
    apartament cu doua camere. Sunt ultimele zile pe care le petrece
    aici, de la 1 mai compania pe care a creat-o de la zero,
    Allianz-Tiriac, cea mai mare firma de asigurari, urmand sa aiba un
    nou CEO. Trage din tigara si isi incepe povestea: cum s-a intalnit
    cu Tiriac, de ce nu si-a facut propria companie si cum a reusit sa
    construiasca de la zero un gigant a carui valoare va trece de 1
    mld.euro in cativa ani.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Basescu vrea sa adopte, lunar, 10.000 de basarabeni. De ce raman studentii moldoveni in Romania

    Incaperea e plina ochi. Toata lumea a luat pozitia drepti si
    asculta “Desteapta-te romane”. In total sunt 309, majoritatea
    tineri, cu totii basarabeni. Unii ganguresc cateva versuri, altora
    le e suficient sa afiseze un zambet. S-au strans cu totii in aula
    Institutului National al Magistraturii din Bucuresti pentru a
    depune juramantul si a primi certificatul ce atesta ca au devenit
    cetateni romani. O formalitate care le va aduce in primul rand
    garantia ca vor putea invata si munci in Romania, fara a mai apela
    la consulate sau ambasada.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Mesajul FMI catre Boc: Majorarea taxelor in 2010 ar fi o mare greseala

    Pentru a fi si mai siguri ca Romania va respecta acordul
    stand-by si va face reformele necesare, FMI incearca sa-i sperie pe
    oficialii de la Bucuresti cu criza din Grecia, care ar putea afecta
    si mai mult situatia dificila prin care trece tara noastra.

    “Mesajul-cheie pentru Romania, legat de problemele din Grecia,
    este acela ca Romania trebuie sa fie foarte vigilenta (…) pentru
    a se asigura ca nu va aparea niciun risc, care sa fie agravat de
    situatia actuala”, a spus ieri Jeffrey Franks, seful misiunii FMI
    de evaluare a acordului cu Romania, in prima sa zi la
    Bucuresti.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum sa devii angajat de inchiriat

    In Romania, acest fenomen este inca la inceput, dar capata
    am¬ploare pe zi ce trece. Cel putin asa sustin firmele la care
    apeleaza patronii pentru a lua in leasing angajati, care spun ca,
    in Europa,procentul de angajati de inchiriat in total urca si pana
    la 5%, in timp ce la noi e de sub 0,1%.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Videanu: „Baietii destepti” din energie s-au „inverzit” si au trecut la eoliene

    “Va invit la proiecte care isi demonstreaza viabilitatea. Toate
    institutiile statului vor sprijini productia de energie
    regenerabila, dar unele proiecte au, din cauza birocratiei, mici
    sincope. Vom sustine neconditionat energiile regenerabile, dar in
    anumite limite rezonabile care sa asigure siguranta sistemului”, a
    spus ministrul, prezent la un seminar organizat de Ziarul
    Financiar.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Revista presei economice din Romania

    Gandul prezinta
    cele mai cautate meserii
    din punctul de vedere al angajatorilor
    care inchiriaza angajati (leasing de personal) si perspectivele ca
    aceasta forma de contract de munca sa se extinda. Trecand dincolo
    de Dunare, vanzarile Dacia în Bulgaria au scazut anul trecut cu
    56%, de la 3.977 de masini în 2008 la numai 1.744 de masini, astfel
    ca acum Dacia este a sasea marca, dupa cota de piata, din tara
    vecina.

    “Romania la un an de acord cu FMI: amanari si datorii”, isi
    intituleaza Evenimentul Zilei o analiza a primului an de
    cand s-a incheiat acordul cu FMI, conchizand ca restrictiile impuse
    de acesta n-au reusit nici sa limiteze cheltuielile statului si
    nici sa determine guvernul sa gandeasca strategii pe termen lung.
    Ziarul face si
    socoteala costurilor impuse de cateva banci
    din tara pentru
    serviciile online, la deschiderea conturilor si pentru operatiuni
    de internet banking.

    Adevarul constata ca Romania ocupa penultima pozitie din
    UE in functie de
    increderea populatiei si a companiilor
    in economie, iar fata de
    luna martie, in aprilie a mai coborat un loc in top, mai jos decat
    romanii fiind doar grecii. La nivelul Uniunii, increderea in
    economie a avansat de la 99,8 puncte la 101,9 puncte in aprilie.
    Tarile comunitare cu cele mai mari valori ale indicelui sunt
    Danemarca (113,1 puncte), Suedia (111,1 puncte) si Finlanda (105,9
    puncte).

    Romania Libera: Comisia de Suprave­ghere a Asigurarilor a
    hotarat ca Astra Asigurari sa rezilieze politele privind asigurarea
    locuintei împotriva incendiului si a dezastrelor naturale incheiate
    prin intermediul Romtelecom, care le oferea abonatilor astfel de
    polite ca bonus pe timp de trei luni. Conform aceluiasi ziar,

    KazMunaiGaz negociaza cu guvernul
    esalonarea pe urmatorii 3-4
    ani a unei datorii pe care Rompetrol o are catre statul roman,
    avand in vedere ca datoriile Rompetrol au fost considerate, prin
    acordul cu FMI, venituri la bugetul de stat.

    Ziarul Financiar scrie pe larg despre
    cum se schimba strategia Bancii Transilvania
    si care sunt
    noutatile din conducere dupa AGA. Din cu totul alta sfera de
    interes, conducerea Ministerului Agriculturii si-a anuntat decizia
    de a vizita mai multe tari din Vest pentru a prelua modelul
    sistemului de irigatii cu costuri reduse la energie si la
    distributia apei – probabil spre a-i contracara pe producatorii
    care sustin ca sistemul are nevoie de circa 5-6 miliarde de euro
    pentru a putea rivaliza cu agricultura din Occident.