BusinessMagazin

Blog

  • Intelectualii, agonia unui mit?

    Cu ani in urma, intrebat fiind – in spatiul unui dialog plin de tafna – de catre un amic (account manager intr-o firma de publicitate), ce este acela un intelectual, m-am pripit si i-am dat un raspuns care se incheia – in capul meu – cu un soi de ingropare a securii razboiului: „Uite, bunaoara, si tu esti intelectual!“ Ce mai freamat, ce mai zbucium a urmat!

     

    Desi eram departe de sensul celebrei cogitatii a d-lui Jourdain care „facea proza fara s-o stie“, personajul – un tanar furios, rebel cu parale, masina si toale de firma – s-a simtit atins si a sarit ca ars vazand ca-l incartiruiesc in nefericita oaste a intelectualilor. O tagma pe care, din considerente care-mi scapa, o considera daca nu malefica, macar adesea daunatoare fara voie si intotdeauna surpata moral. Cu fite, cutume revolute si deprinderi bovarice.

     

    Ce mai conta ca ii oferisem si explicatii apropiate de DEX („persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si care lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii“; dar si persoana a carei profesie consta in exercitarea inteligentei). Personajul era, in intelegerea profund peiorativa pe care o conferea termenului, intratabil. In sens opus, al inaltarii intelectualilor pe piedestaluri inalte si baroce, am intalnit exagerari la fel de gogonate, si care, fiind expuse cu aerul solemn si saturat de sine al arogantei, mi s-au parut tot asa de stranii. Poate de aceea, intr-o asemenea risipa de rataciri pe extreme, o carte precum „Intelectualii“ a lui Paul Johnson este binevenita.

     

    In primul rand nu isi asuma o definitie preliminara a „intelectualului“, ci o ajuta sa se nasca din suma minutioaselor si inteligentelor lui analize care diseca personalitati precum Jean Jacques Rousseau,  Karl Marx, Henrik Ibsen, Lev Tolstoi, Ernest Hemingway, Bertold Brecht, J.P. Sartre sau Noam Chomsky. Personalitati pe care obisnuim sa le consideram ca facand parte din elita intelectualitatii laice si care, prin subtilele interogatii pe care Johnson le adreseaza biografiei lor vs. opera lor, dezvaluie raspunsuri ca niste dusuri cu apa rece. Prin urmare: Sunt acestia indreptatiti sa sfatuiasca omenirea cum sa-si organizeze viata? Ce reprezinta ei dincolo de imaginea onorabila pe care o ofera lumii?

     

    Paul Johnson este jurnalist (nascut in 1928, in Anglia, cu studii la Oxford). A fost editor la ziarul parizian Réalités si apoi la New Statesman. In aceasta ultima calitate, a realizat zeci de interviuri cu personalitati de prim rang ale lumii politice, cu premieri, monarhi si presedinti de stat.

     

    Poate de aceea, intrebarile sale adresate unor „monumente de umanitate“ precum cei enumerati mai sus izbutesc sa fie atat de de necrutatoare si de sagace. Iata-l pe primul dintre cei luati la intrebari, J.J. Rousseau: „Cine era deci acest propagator al unei atat de extraordinare puteri intelectuale si morale si cum a ajuns el la aceasta performanta?“ Vom vedea in ce deriva existentiala s-a aflat acesta, cate compromisuri a trebuit sa faca si cate adevaruri a fost silit sa ascunda sub pres.

     

    Exista, prin urmare, o unitate intre viata particulara a acestor oameni si principiile pe care le-au exprimat in opera lor? Raspunsul ar putea sa va uimeasca. Si de ce nu, sa-l incante si pe amicul meu. Nu va opriti insa aici.

     

    Paul Johnson, Intelectualii,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

  • NOUTATI

    UE de la A la Z

    Prezenta enciclopedie este prima publicatie in limba romana care se adreseaza publicului larg si acopera toate aspectele majore ale dezvoltarii UE prin articole tema-tice scrise intr-un limbaj accesibil. Lucrare de referinta inclusiv pentru cei cu experienta in domeniu, ofera numeroase instrumente de lucru, printre care o lista cu explicatii ale celor mai frecvente greseli legate de Uniunea Europeana, cateva mini-dictionare in premiera in Romania, un glosar consistent, cronologia detaliata a integrarii europene, precum si multe anexe cu date statistice si alte informatii referitoare la chestiuni de interes pentru dezbaterile din spatiul romanesc, precum problematica fondurilor europene si cea a acquis-ului comunitar. Nu in ultimul rand, editia de fata pune in valoare structura inovatoare a volumului, printr-un format ce permite accesul rapid la informatii.

     

    Luciana-Alexandra Ghica (coordonator), Enciclopedia

    Uniunii Europene, Bucuresti, 2006

     

     

    Obsesia originalitatii

    Scopul declarat al acestui eseu in 24 de capitole (sau 24 de ore, o zi din viata creatiei, de fapt) este acela de a circumscrie notiunea de larga circulatie numita originalitate. Cei din vechime nu aveau pasiunea frenetica pentru noutatea absoluta si originalitatea impecabila, pentru ca lumea lor era solidara cu descoperirile si inventiile ce se impuneau incet, atat in mintea omeneasca, cat si in operele ce au plecat din ea. Lumea moderna si postmoderna s-a orientat, in schimb, spre gandirea autonoma si exacerbarea perso-nalitatii, iar rezultatul a fost adorarea narcisiaca si modelul omului centrat pe sine. Aceasta aroganta (cel mai mare dintre pacatele capitale consemnate in Sfanta Scriptura), cu toate infinitele sale implicatii, este si un efect al lipsei de masura a omului prin raportarea lui la divinitate. O exagerare luciferica, pe care insa, cu aroganta, ne place s-o vedem mereu scaldata in lumina.

     

    Gheorghe Ceausu, Fenomenologia arogantei,

    Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2006

  • Crash – cand ingerii devin rasisti

    „And the Oscar goes to… «Crash»!“, a fost anuntul care a transformat ceremonia de decernare a premiilor Academiei americane de film de anul acesta dintr-o festivitate cu final anuntat intr-una dintre cele mai mari surprize ale „cetatii filmului“. Din aceasta saptamana, debutul regizoral al canadianului Paul Haggis ajunge si in cinematografele din Romania.

     

    „Inca incercam sa ne dam seama cum am ajuns aici. Nimeni nu se astepta. Speram cu totii, dar aveam un film destul de micut. A fost insa un an in care Hollywoodul a rasplatit nelegiuitii“, marturisea Haggis, inca strangand nervos statueta acordata pentru cel mai bun film al anului.

     

    Rezultat al unei ample desfasurari de forte actoricesti – nu mai putin de 76 de nume pe generic, pe langa figuratia de rigoare -, „Crash“ reda povestea unor destine ce se incruciseaza pe parcursul a 36 de ore in „Orasul Ingerilor“, Los Angeles. 36 de ore ce se scurg, implacabil, sub semnul aceleiasi zodii: rasismul. Chiar daca i s-a reprosat ca a exagerat nejustificat de mult tensiunile rasiale din Los Angeles, filmul lui Haggis are un mare merit: nuanteaza. In „Crash“ nu exista numai alb si negru, dupa cum nu exista doar personaje pozitive sau negative. Personajele din „Crash“ sunt complexe, convingatoare, iar povestile lor se impletesc atat de credibil, incat la un moment dat te-ai putea trezi exclamand ceva de genul „dar asta chiar s-ar fi putut intampla!“

     

    „Am dorit sa arat cum oameni care nu se cunosc, care sunt straini unul pentru altul, se pot influenta reciproc. Noua, americanilor, ne place sa definim pe cei cu care intram in contact si sa spunem pe loc cutare e o persoana cumsecade, cutare e o persoana antipatica, dupa forma sprancenelor, dupa culoarea pielii, dupa imbracamintea pe care o poarta, dupa lucruri incredibil de superficiale“, declara la un moment dat Haggis, care este si autorul scenariului. Un scenariu pe care regizorul canadian marturiseste ca nu l-ar fi scris niciodata daca doi pusti inarmati cu pistoale nu i-ar fi furat masina. „La doua zile dupa furt, m-am trezit in miezul noptii si am inceput sa scriu despre hoti si despre ce li s-ar fi putut intampla dupa ce au furat masina.“ De aici pana la a imagina restul povestilor nu a mai durat deloc mult: ajutat de un colaborator, Haggis a terminat scenariul in doar doua zile. Un scenariu rasplatit, la randul sau, cu un Oscar.

     

    Filmat in decurs de doar doua luni, la inceputul anului 2004, „Crash“ ar fi trebuit sa intre in competitie pentru Oscarurile din 2005, numai ca nu a indeplinit o regula a Academiei: nu rulase nici macar o saptamana in cinematografele din Los Angeles pana la sfarsitul lui 2004.

     

    De aici pana la uitare nu mai era decat un pas. Din fericire, echipa a inceput sa promoveze tot mai puternic filmul (nu mai putin de 130.000 de DVD-uri au fost trimise diverselor asociatii de cinefili sau organizatii ale producatorilor de filme), astfel incat „Crash“ a ajuns sa fie inclus in cursa pentru Oscarurile din 2006. Pe care a castigat-o, chiar daca este primul „cel mai bun film“ de la „Rocky“ (1976) incoace care castiga „numai“ trei Oscaruri (experienta arata ca „cel mai bun film al anului“ este rasplatit de regula cu cel putin patru Oscaruri).

     

    Pentru realizarea „Crash“, Haggis a avut la dispozitie un buget insignifiant prin comparatie cu marile succese de box-office promovate de masinaria de facut filme de la Hollywood: sase milioane de dolari. Cu toate acestea, scenariul inteligent si inchegat al filmului i-a convins pe toti actorii ca merita sa joace in el, chiar daca onorariile lor erau derizorii in comparatie cu cele pentru alte filme.

     

    O distributie care nu mai lasa loc de multe comentarii: Sandra Bullock, Don Cheadle, Brendan Fraser, Matt Dillon (nominalizare la Oscar pentru rol secundar), Ryan Phillippe, Terrence Howard (nominalizat anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Hustle & Flow“), Thandie Newton – ca sa-i amintim doar pe cativa. Sandra Bullock, bunaoara, si-a dorit atat de mult sa joace in „Crash“, incat si-a platit singura biletul de avion pentru a ajunge pe platouri.

     

    Nu este singura care a facut sacrificii: casa familiei Cabot din film este de fapt casa lui Haggis, care si-a folosit si masina pentru a filma anumite scene.

     

    CRASH – POVESTI DIN L.A. R: PAUL HAGGIS

    CU: SANDRA BULLOCK,  DON CHEADLE, MATT DILLON, RYAN PHILLIPPE, BRENDAN FRASER,  TERRENCE HOWARD, THANDIE NEWTON, LUDACRIS; DIN 28 APRILIE

  • Criza softistilor complica socotelile companiilor din IT

    Primii romani care vor castiga la fel de bine ca vest-europenii vor fi IT-istii. „Gulerele albastre“ mai au de asteptat vreo zece ani pana atunci, estimeaza specialistii, dar managerii incep de pe acum sa se bucure de salarii foarte apropiate cu cele din Vest. Ce ii va aduce pe IT-isti pe pozitia de primi salariati ai tarii?

     

    Sase luni pentru a angaja 10 programatori. Atat ii va lua producatorului de software Axigen din grupul GeCAD  sa atraga, de la concurenti, oamenii de care are nevoie, estimeaza Oana Bornaz, CEO al companiei. „Nu stiu despre altii, dar noi ne chinuim destul de mult.“

     

    Daca in urma cu cativa ani Romania era vazuta ca o tara a excedentului de competente tehnice („Aveam atat de multe incat ne permiteam sa dam si la altii“, isi aminteste Adrian Lupulescu, directorul de resurse umane al Softwin – detinatorul brandului BitDefender), azi tara se confrunta cu lipsa specialistilor IT.

     

    Specialistii cu expertiza tehnica de top si programatorii cu abilitati manageriale sunt din ce in ce mai greu de gasit, spun angajatorii. „Oferta de programatori nu tine pasul cu cererea“, spune Calin Fusu, general manager al Neogen. „Cel mai greu gasim personal care sa combine cunostintele tehnice cu capabilitati de management.“ Iar anul trecut a existat un adevarat blocaj al pietei la nivelul programatorilor de Java, spune Mihai Moghior, manager al companiei de recrutare in domeniul IT – Brainspotting. „Nu mai puteai muta pe nimeni dintr-o parte in alta“, povesteste managerul. „A fost o infuzie foarte mare de job-uri atat pe piata interna, cat si pe alte piete. Care mai de care – Nokia si altii – luau oameni de aici.“

     

    E greu de stabilit care motiv poarta mai multa vina pentru lipsa specialistilor: faptul ca universitatile nu „produc“ mai multi absolventi, desi cererea este in crestere, sau faptul ca universitatile livreaza tot mai putin invatamant de calitate. Cert este ca piata de softisti a fost zguduita in ultimii doi ani atat de intrarea multinationalelor in Romania (Infineon, Oracle, Amazon), cat si de cresterea masiva a companiilor deja existente pe piata.

     

    In prima categorie va intra si Nokia, care va dezvolta un departament de dezvoltare si cercetare in Romania. Conform unei stiri publicate de Mediafax, Microsoft ar putea face curand acelasi lucru. In a doua categorie intra mai toate firmele, incepand cu Softwin, care are in plan sporirea numarului angajatilor in 2006 cu un sfert din numarul actual, respectiv cu 200 de persoane, mare parte fiind „competente tehnice de top“ (resursa cea mai rara). In piata de soft pentru telefoane mobile, Gameloft – companie din grupul Ubisoft – a crescut de anul trecut de la 350 de angajati la 480 in acest an, conform lui Paul Friciu, Studio Manager al Gameloft. Iar lista companiilor care au crescut si mai cresc e lunga.

     

    Piata de software a crescut in 2004 cu 22%, dar reprezentantii companiilor din piata spun ca la nivelul companiilor de top cresterea a fost de chiar 50%. Si tocmai aceste companii, care au crescut mai mult, au atras cei mai buni oameni din piata. Iar previziunile pentru urmatorii ani arata ca problema lipsei de specialisti in IT ar putea creste. Conform European IT Observatory, Romania are cea mai dinamica piata a tehnologiei din Europa. Aceasta va creste in 2006 cu peste 13%, comparativ cu cresterea de doar circa 4%, estimata pentru acest an in Uniunea Europeana. Aceasta crestere va duce si la o nevoie tot mai mare de specialisti. Astfel, daca in 2004 erau in Romania 30.600 de IT-isti – potrivit IDC IT Economic Impact Study din 2005 -, pana in 2009 vor aparea peste 7.000 de noi locuri de munca in industrie, iar in Europa de Sud-Est se vor crea peste 20.000.

     

    In ce priveste strict softistii, in 2004 numarul lor era de 16.000, urmand ca pana in 2009 numarul locurilor de munca sa creasca la 24.000. Vor avea companiile de unde sa acopere aceste joburi? Ce face piata pentru a se proteja de o adevarata criza? Incet, piata de IT se schimba complet: fie ca vorbim de nivelul salarial, de modul de recrutare sau de motivare a angajatilor.

     

    In ce priveste salariile, companiile care nu le-au marit la timp au pierdut deja oameni. Teodor Blidarus, system architect in cadrul producatorului de software TotalSoft, povesteste cum compania pe care o reprezinta a pierdut oameni in favoarea Oracle. „De cand s-a deschis celebrul call-center Oracle, a fost o plecare masiva, inclusiv la Siveco, care dezvolta in mod special cu Oracle.“ Cativa angajati ai Softwin – au fost „rapiti“ deja de firme de peste ocean, precum Symantech (numarul unu mondial in domeniul solutiilor de securitate date). Alti specialisti au parasit Softwin pentru Microsoft Romania.

     

    Desigur, salariul ramane un element important in atragerea angajatilor. Astfel, daca vrei sa atragi un angajat care e multumit de compania in care se afla in momentul respectiv, nu-l poti convinge fara o crestere de cel putin 30-40%, spune Butnaru. „Asta a facut ca un senior programmer, care castiga 600 de euro acum doi ani, sa castige acum minimum 1.000 de euro, ca sa nu spun de cei care sunt specializati pe diverse unelte mai rare, care ajung sa castige 1.500-2.000 de euro net pe luna, fara a avea vreo responsabilitate manageriala.“

     

    Fara indoiala, salariile in IT evolueaza la fel de tumultuos ca si piata. In special cele din palierul ierarhic superior. Conform informatiilor detinute de Adrian Lupulescu, directorul de resurse umane al Softwin, salariile de la baza piramidei ierarhice intr-o companie de IT din Romania sunt de circa 3-5 ori mai mici in comparatie cu cele din tarile vestice, chiar daca sunt mai mari decat cele din Bulgaria sau Ucraina. Insa discrepanta intre salariile romanesti si cele vestice de la baza piramidei scade. Astfel, daca in 2004 salariile germanilor erau de circa 5 ori mai mari fata de salariile romanilor, in 2005 raportul a scazut aproape de 3-4.

    In tarile care au aderat in ultimul val, precum Polonia si Ungaria, salariile de la baza piramidei sunt de circa doua ori mai mari decat cele din Romania (mai putin in tarile baltice, unde salariile sunt doar cu circa 40% mai mari).

     

    In ce priveste salariile de la nivelul mediu al piramidei, Romania ocupa locul 3-4 in centrul si estul Europei. Adica e in urma Poloniei si a Ungariei, dar a intrecut Cehia, tarile baltice si Slovacia. Iar daca salariile din Germania de pe acest nivel erau in 2004 de 4,5 ori mai mari decat cele romanesti, in 2005 raportul a scazut la 3,5. Pe pozitiile manageriale, discrepanta intre salariile IT-istilor romani si cele ale vesticilor este cea mai mica, nu doar comparativ cu restul industriei, ci raportat la toate industriile.

     

    „IT-ul ne apropie cel mai mult de Vest fata de orice alta industrie din Romania, atat ca salarii, cat si ca valoare a competentelor“, spune managerul de la Softwin. Iata cum: Germania plateste doar cu circa 40% mai bine managerii din IT decat o fac companiile din Romania, in conditiile in care cu un an in urma romanii erau platiti de doua ori mai slab. Dar lupta pentru angajati nu se duce doar prin mariri de salarii. Determinante pentru deplasarea unui programator de la o companie la alta sunt si apartenenta la un brand puternic, sansele de promovare si de dezvoltare, gradul de creativitate al jobului, atmosfera si flexibilitatea din companie.

     

    „Multi angajati de pe pozitii foarte bune in multinationale din Romania sunt atrasi de Softwin pe o pozitie salariala echivalenta, prin simplul fapt ca acolo au ajuns sa dea cu capul de tavan: au deasupra un expat care nu poate fi mutat de acolo, o structura mai rigida, care nu face posibila promovarea“, explica Adrian Lupulescu de la Softwin. Si Oana Bornaz de la Axigen spune ca a reusit sa atraga angajati din multinationale, pe baza acelorasi criterii. O a doua consecinta a bataliei pentru angajati este modificarea strategiilor de recrutare.

     

    „Daca acum doi ani dadeai un anunt pe Internet sa cauti un programator, aplicau cam 100-200 de candidati. Anul acesta aplica 10 sau mai putini“, spune Lucian Butnaru de la TechTeam Akela. Ca atare, companiile au fost nevoite sa inceapa campaniile de imagine si recrutarile directe in centrele universitare, dar si sa recurga la head-hunting si networking pentru a recruta specialisti. „Cand am inceput sa recrutez, erau multi candidati pe piata si noi vanam companiile care sa ne devina clienti“, povesteste Mihai Moghior, managerul companiei de recrutare in domeniul IT, Brainspotting. „Acum este invers, companiile vin la noi, sunt extrem de multe cereri, si totul consta in arta de a gasi angajati. Practic, se apeleaza mult mai mult la firmele de recrutare.

     

    Cautarea angajatorului este mult mai activa decat inainte.“ Unii angajatori au inceput sa recruteze inclusiv din Bulgaria si Ucraina (Ubisoft) sau chiar din state mult mai dezvoltate. Astfel, Adrian Lupulescu spune ca la Softwin, in Romania, lucreaza deja un japonez, un latino-american si un polonez. La TechTeam Akela, lucreaza un sef de proiect american, „ale carui pretentii salariale au fost chiar modeste comparativ cu cererile unui roman“, spune Lucian Butnaru, chief executive officer in cadrul companiei. „Acum am angajat si un cetatean francez in firma. Mie imi convine sa angajez astfel de oameni pentru ca, din anumite puncte de vedere, nu sunt atat de straluciti programatori, dar sunt mult mai buni sefi de proiect, au mult mai multe capabilitati de management si comunicare.“

     

    O alta consecinta a penuriei de angajati sunt fluctuatiile tot mai mari de personal, spun reprezentantii companiilor din industrie. „Cred ca in Romania ne apropiem de o fluctuatie de personal („employee turnover“ – n.r.) de 20% cu pasi rapizi, daca nu cumva s-a depasit deja 20%“, spune Lucian Butnaru de la TechTeam Akela . „Acum un an-doi, noi am avut o fluctuatie de 3-4%“, spune managerul, care are in subordine 130 de angajati, dintre care 95% programatori. „Anul acesta noi targetam undeva la 15%, dar nu e usor, si cred ca va fi peste 15%.“

     

    Rata fluctuatiei depinde mult de tipul companiei. O companie care concepe un produs se va confrunta cu o fluctuatie mai mica de personal, pentru ca aici oamenii sunt pasionati de ceea ce fac. Daca domeniul de activitate al firmei e mai general si oamenii se pot plimba de la o companie la alta vanand salarii, rata e mult mai mare.

     

    Paradoxal, ponderea softistilor la milionul de locuitori este o cifra care aduce Romania pe un loc fruntas in lume. Din informatiile colectate de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologia Informatiei, densitatea de absolventi de IT in Romania era, in 2003, de circa 270 de IT-isti la un milion de locuitori, fata de sub 250 in SUA, 170 in Rusia, 150 in Ungaria, 40 in China sau circa 20 in India.

     

    Dar reprezentantii companiilor de pe piata spun ca principala cauza pentru o eventuala ingrijorare nu este faptul ca numarul absolventilor de computer science este acelasi de la an la an (4.800), cu toate ca cererea din partea angajatorilor creste, ci faptul ca nivelul calitativ al acestora este in scadere. Explicatia pe care Adrian Lupulescu de la Softwin o gaseste pentru scaderea calitatii absolventilor este „legata de calitatea actului academic“, in scadere. (Un sfert dintre pro-gramatorii angajati de Softwin in 2006 vor proveni din mediul universitar, spune managerul de resurse umane.)

     

    Alte doua explicatii sunt date de Mihai Moghior de la Brainspotting: pe de o parte, in ce priveste angajatii de la baza piramidei („blue collars“), sistemul de valori al generatiei noi este complet diferit de cel al programatorilor de 28-30 de ani, responsabilitatea si loialitatea fata de locul de munca fiind in scadere. Pe de alta parte, daca vorbim de specialisti, programatorii romani nu au beneficiat inca de experienta in companii foarte mari, or, aceasta este una dintre cerintele noilor angajatori intrati pe piata.

     

    „Daca cineva iti cere un om care sa fi avut expunere la o baza de date de minimum 10 terra bytes, nici nu exista in Romania“, spune Moghior. Angajatorilor le ramane o singura consolare: romanii nu mai prea pleaca din tara, iar cei care s-au dus incep sa se intoarca. Cei din urma, chiar daca in numar mic, aduc cu ei know-how-ul necesar. La pachet cu pretentiile salariale, desigur.

  • Ce spun cifrele

    Cresterea pietei de IT romanesti, cea mai dinamica piata a tehnologiei din Europa, a condus, in mare masura, la o insuficienta a specialistilor in domeniu.

     

    100 milioane euro: Cresterea valorii pietei romanesti de IT in 2006 fata de 2005, conform prognozelor European IT Observatory.

     

    872 milioane euro: Valoarea pietei romanesti de IT in 2005.

     

    22%: Cresterea pietei de software in 2004, fata de 2003.

     

    64%: Ponderea softistilor in totalul IT-istilor in 2009, in crestere cu 12 procente fata de ponderea inregistrata in 2004, conform IDC IT Impact Economic Study

     

    7.000: Numarul de noi locuri de munca in industria software care, potrivit IDC IT Economic Impact Study din 2005, vor aparea pana in 2009 in Romania. In Europa de Sud-Est se vor crea peste 20.000 de locuri de munca in acelasi sector.

  • CARDURI: De ce ar avea succes creditele cu o dobanzi care ajung pana la 20-25%

    Adus in lumina reflectoarelor de avalansa de carduri co-branded de anul trecut, cardul de credit se lupta sa-si pastreze locul in portofele. De ce ar avea insa succes un imprumut cu o dobanda de 20-25% in fata unui credit de nevoi personale al carui cost a coborat in 2005 chiar la 10-12%?

     

    Dobanda la un credit pe card este, in marea majoritate a cazurilor, cu mult peste cea a altor tipuri de credite oferite de banci. Asa se face ca pentru un credit pe card beneficiarii platesc dobanzi ce variaza in jur de 2-3% pe luna. Un calcul duce procentul, pentru un an intreg, undeva la 24-26% pentru un credit in lei. Imens, in comparatie cu un imprumut de nevoi personale in lei, unde costul anual de 10-12 procente nu mai este de ceva vreme o raritate in oferta multor banci.

     

    Privit din acest unghi, cardul de credit poate parea un produs total neatragator, inutil si fara nici o sansa – dar se pare ca nu e asa. Iar ofertele agresive – promotionale sau nu – ale bancherilor din ultima perioada vor sa faca din 2006, dupa cum il numeste directorul retail banking de la Banca Transilvania, Gabriela Nistor, „anul cardului de credit“. Cum se explica acest obiectiv, aparent nerealist? Cand merita platit – si cand nu – plusul de dobanda pentru un credit pe card?

     

    In urma cu doi ani, la finele lui 2004, o numaratoare (neoficiala si total orientativa) a BUSINESS Magazin aduna un total de circa 200-250.000 de carduri de credit „curate“ emise de banci. In categoria carduri de credit „curate“ intra acele carduri emise indepen-dent de primirea salariului in cont la banca – asa-numitele carduri cu overdraft. Intre timp, numarul lor a ajuns la aproximativ 700.000, apreciau recent reprezentantii ABN Amro, la evenimentul de lansare a propriilor carduri de credit.

     

    Explozia pietei a venit, in 2005, din lansarea unui numar impresionant – prin comparatie cu anii precedenti – de carduri de credit cobranded, emise de banci in colaborare cu un magazin partener. Anul 2005 a adus practic o schimbare radicala de atitudine din partea bancherilor – daca pana atunci cei mai multi au preferat sa promoveze cardul de credit ca pe un produs elitist, „total diferit de un simplu credit de consum“, succesul reputat de primele carduri cobranded au adus dupa el o adevarata avalansa de astfel de produse.

     

    Rand pe rand, marii jucatori din sistemul bancar (BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Transilvania etc.) si marii comercianti (Altex, Carrefour, Praktiker, Connex, Metro) au intrat in hora, lansand rand pe rand astfel de produse. Cel mai nou venit in familia cardurilor de credit cobrandate este cel emis, la inceputul lunii aprilie, de BRD Finance impreuna cu divizia Real a grupului german Metro. Acesta va putea fi folosit exclusiv pentru cumpararea de produse din hypermarketurile Real, aducand o inovatie si in materie de dobanzi.

     

    Astfel, dobanda perceputa scade pe masura cresterii creditului utilizat: pentru sume mai mici de 800 RON, dobanda este de 2,49% pe luna, pentru cumparaturi intre 800 si 2.000 RON rata este de 2,29%, iar pentru peste 2.000 de lei dobanda scade la 1,99% lunar.  Asa au ajuns cardurile de credit – produse elitiste pana in urma cu un an doi – in mainile a tot mai multi romani. Cardurile de credit cobranded nu sunt practic altceva decat un mijloc de a avea acces la un imprumut de consum direct in magazin, iar „o parte importanta a creditelor de consum va migra catre piata cardurilor de credit“, este de parere Gabriela Nistor.

     

    Tot ea spune insa ca, cel putin pentru moment, cardul cobranded nu este chiar ce ar trebui sa fie. „Teoretic, un astfel de card ar trebui sa aduca, pentru utilizator, ceva mai multe beneficii – prin programe de loializare ceva mai puternice“, care sa justifice, pana la urma, comisioanele de cateva procente bune incasate la acordarea unui astfel de credit si dobanzile consistente. Si atunci, la ce bun un card de credit? Ce aduce el in plus in fata unui clasic imprumut de nevoi personale?

     

    In primul rand, flexibilitate, spun bancherii. Practic, spre deosebire de imprumutul clasic, creditul de pe card poate fi folosit oricand decide beneficiarul, iar rambursarea imprumutului nu trebuie facuta in rate fixe, stabilite de banca de la bun inceput. La un card de credit exista doar un minim (ce variaza de la banca la banca intre 5 si 10%, in genere) ce trebuie rambursat lunar. La un credit de nevoi personale rata este fixa, in functie de perioada de creditare.

     

    Mai mult de atat, insa, la cardul de credit „curat“ (revolving) exista asa-numita perioada de gratie – ce merge, pe piata romaneasca pana la maxim 55 de zile (exceptand ofertele promotionale) – in care pentru cumparaturile cu cardul nu se percepe dobanda pentru suma utilizata din credit.

     

    Promotional, Banca Transilvania desfasoara in prezent o campanie prin care clientii sai ce solicita un card de credit MasterCard FORTE pana la 31 mai primesc o pe-rioada de gratie de 100 de zile pentru plata dobanzii. Ulterior, cardul va avea in continuare o perioada de gratie de 55 de zile, interval in care clientii trebuie sa ramburseze minim 10% din suma folosita din credit. Limita de credit poate ajunge la trei venituri lunare nete certe, cu caracter permanent, creditul fiind de maximum 5.000 de euro.

     

    Dobanda este de 25% pe an. Spre deosebire de cardurile revolving, la cardul cu overdraft (practic, o linie de credit legata de venituri) dobanda se calculeaza, explica Geo Bavro, directorul adjunct al directiei de monetica si canale la distanta a BRD, din prima zi in care este folosit creditul. La fel de adevarat, un card cu facilitate de overdraft este cu mult mai usor de obtinut, de cele mai multe ori fiind legat de virarea salariului in contul respectiv.

     

    Perioada de gratie nu este insa valabila si pentru extragerile de numerar de la bancomate care, dupa cum spun bancherii, sunt inca, de departe, covarsitoare. Bancherii estimeaza, ferindu-se insa sa dea cifre exacte, ca procentul celor ce isi folosesc cardul de credit pentru a scoate bani de la ATM trece inca de 80%. 

     

    Tot ei atrag insa atentia si la altceva: un card de credit este altceva decat un credit de consum, fiind mai degraba potrivit pentru acele cumparaturi pentru care „altfel nu vei solicita niciodata un credit“. Cu mentiunea: creditul pe card nu este nicidecum indicat pentru achizitia de bunuri de larg consum, de „bunuri albe“, cum sunt numite frigiderele, aragazurile sau masinile de spalat. „Cardul de credit revolving este o sursa de bani «de rezerva»“, adauga si Geo Bavro. O sursa de rezerva care, pentru a aduce foloase si nu ponoase, ar trebui folosita preponderent pentru platile la comercianti, iar utilizarea creditului ar trebui facuta pentru perioade scurte. Pentru extragerile de numerar de la ATM, spre exemplu, comisionul variaza, in genere, in jurul a 1% din suma extrasa din credit. Pentru platile la comerciant, acesta este zero.

     

    In plus, bancherii au inceput treptat sa adauge pe cardul de credit servicii cu valoare adaugata – tot mai multe produse de acest fel fiind insotite, spre exemplu, de diferite tipuri de asigurari. Cele mai uzuale se refera la asigurarea de calatorii pentru cei ce isi folosesc cardul pentru a plati o excursie. Recent, ABN Amro a venit cu inca o inovatie: asigurarea (oferita gratuit doua luni, apoi optionala) a sumei datorate sau utilizate de pe card in cazul decesului sau a pierderii involuntare a locului de munca.

     

    Suma asigurata este in proportie de 100%, respectiv 5%. Banca olandeza, ce a inclus recent cardurile de credit in portofoliul sau, se adreseaza in principal persoanelor fizice cu venituri medii si peste medie: salariu minim pentru un card Standard este de 700 RON, in vreme ce pentru un card Gold salariul minim este de 2.500 RON.

     

    Limita de credit acordata de banca este de maxim trei salarii: pana la 17.500 RON pentru cardul Standard si pana la 75.000 RON pentru Gold. Rata dobanzii este de 2,33% pe luna, iar perioada de gratie merge pana la maxim 51 de zile. Ca si la celelalte banci, insa, perioada de gratie nu se aplica pentru retragerile de numerar.

     

    Tragand linie si adunand, se poate spune ca, incet dar sigur, bancherii au reusit sa pozitioneze si cardul de credit printre instrumentele financiare ale romanilor, in noianul de tipuri de imprumuturi pe care l-au aruncat, de ani incoace, pe piata.

     

    O dovedeste dublarea pietei intr-un singur an. La fel de bine insa, se poate spune ca, pana ca si acest produs sa devina unul popular mai e cale lunga de batut. O dovedeste proportia de sub 10% carduri de credit din totalul celor peste 7,5 milioane de carduri, cat era piata la finele lui februarie.

  • DELISTARI: Peste 300 de milioane de euro au plecat in doua luni de pe Bursa

    Doua luni au fost suficiente pentru ca firme in valoare de peste 300 mil. euro sa-si pregateasca iesirea de pe Bursa. Actionarii majoritari ar putea face – poate – cea mai buna afacere din an, retragandu-si compania de pe piata. Pentru minoritari insa, e o afacere proasta.

     

    Oportunitatea de a-ti delista compania, ridicand doar mana in Adunarea Generala a Actionarilor si fara a scoate nici un ban din buzunar, este greu de refuzat. Posibilitatea acordata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu va mai fi valabila probabil mult timp, insa o parte dintre actionari s-au miscat la timp. Dupa cum se prezinta acum datele, bursa – despre care brokerii se plang oricum ca nu ofera suficiente variante de investitii – va fi mai saraca cu peste 15 companii. CNVM a emis la inceputul lunii februarie o dispunere de masuri prin care permite ca o companie sa fie delistata printr-o hotarare a AGA. Cu alte cuvinte, daca actionarul majoritar vrea acest lucru. In schimb, minoritarii care nu sunt de acord au dreptul de a cere societatii sa le rascumpere actiunile la un pret stabilit de un evaluator independent, care poate fi total diferit – in sus sau in jos – de pretul din piata.

     

    Care este avantajul pentru majoritari? Odata delistate, companiile nu mai au obligatii de transparenta, cum ar fi raportarea tranzactiilor incheiate cu majoritarul sau anuntarea rezultatelor financiare la intervale stabilite, iar reglementarile privind protectia actionarilor minoritari sunt mult mai permisive. In plus, prin derularea procedurii de retragere a minoritarilor din societate, majoritarul isi poate majora cota detinuta in cadrul companiei fara a ridica pretul, asa cum s-ar intampla daca ar cumpara actiunile pe piata libera.

     

    Pentru minoritari insa, nici unul dintre cele cateva rapoarte de evaluare publicate pana acum nu semnaleaza afaceri bune. Cei mai „generosi“ evaluatori au ajuns la concluzia ca valoarea companiilor in curs de delistare este, eventual, cu cateva procente mai mult fata de pretul din piata. In schimb, cel mai dezavantajos caz – si cel mai cunoscut, de altfel – este cel al Asirom, care ofera 0,34 lei pentru o actiune care valora dublu pe Bursa in urma cu o luna. De altfel, delistarea Asirom e puternic contestata de minoritari, in special de reprezentantii fondurilor de investitii QVT si Broadhurst, care detin 10%, respectiv 15% din capitalul firmei de asigurari. Dar implicarea in acest conflict nu a impiedicat firma care administreaza Broadhurst, New Century Holdings,  sa profite de decizia CNVM si sa inceapa operatiunile de delistare a catorva companii pe care le controleaza. De cealalta parte, CNVM si-a motivat decizia prin faptul ca pe piata sunt prea multe companii si ca nu poate sa le supravegheze pe toate. Concluzia a fost desprinsa, de altfel, din rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene. La Bursa de Valori Bucuresti (BVB), inclusiv piata Rasdaq, sunt listate peste 3.000 de companii, multe dintre ele nefiind tranzactionate niciodata in ultimii zece ani.

     

    Brokerii spun insa ca masura CNVM nu face nici o diferentiere intre companiile care chiar nu au ce cauta pe bursa si marile companii care fac piata si in care au investit mii de investitori. Unii spun in gluma ca poate fi o afacere buna sa iti listezi compania la pretul pe care piata il accepta si sa o delistezi ulterior la un pret stabilit de un evaluator, posibil mai mic. „Cand cumperi o actiune, platesti pentru ce crezi ca va fi in viitor. Asa s-a intamplat de exemplu cand s-au listat Flamingo sau SSIF Broker“, spune Adrian Manaila, director al Eldainvest din Galati si membru in Comitetul BVB. El crede ca, daca aceste companii s-ar delista de pe piata, „ar plati probabil actionarilor doar o fractiune din pretul pe actiune pe care l-au obtinut in oferta publica prin care s-au listat“.

     

    Masura CNVM e puternic contestata de investitori, care au reusit sa sensibilizeze Parlamentul, in subordinea caruia se afla comisia. Pe de alta parte, chiar BVB vrea sa anuleze deja celebra „dispunere de masuri 2“ printr-o reglementare proprie care sa nu permita majoritarilor sa delisteze companiile decat in conditiile prevazute de legislatie: cand reusesc sa stranga peste 95% din actiuni. „Asociatia brokerilor si Bursa de Valori doresc oprirea acestui fenomen“, spune Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor si membru in Comitetul Bursei. Exista un regulament al CNVM care precizeaza ca societatile se pot delista daca indeplinesc cumulativ doua conditii: o hotarare a Adunarii Generale in acest sens si faptul ca aceasta sa nu contravina regulilor pietei. „Noi am introdus in regulamentul Bursei prevederea ca societatile sa se delisteze doar dupa derularea unei oferte publice in cadrul careia sa depaseasca 95% din actiuni, adica dupa ce ofera un pret considerat echitabil de catre piata“, explica Paul. Codul bursier urmeaza sa fie supus votului brokerilor la finalul acestei saptamani si inaintat spre avizare CNVM.

     

    Intamplator sau nu, decizia din februarie a CNVM care permite unei companii sa se delisteze printr-o hotarare a AGA a coincis cu inversarea trendului ascendent pe care se afla piata. Brokerii se plang ca investitorii se tem acum sa cumpere actiuni de frica majoritarilor, care au posibilitatea sa delisteze oricand companiile. Din punctul de maxim de pe 7 februarie, indicele BET, care urmareste cele mai importante companii de pe piata, a pierdut aproape 15% din valoare. „Eu nu cred in coincidente“, afirma presedintele Asociatiei Brokerilor. Paul apreciaza ca la baza schimbarii trendului bursei au stat trei masuri controversate: noile reglementari privind delistarile, majorarea impozitului de la 1% la 16% si modificarea legislatiei in privinta pragului de detinere la SIF-uri.

     

    In primavara lui 2006, unii investitori isi aduc aminte de scandalul delistarilor de acum trei-patru ani. Ultimul val de delistari a avut loc la finalul lui 2002 si 2003, cand au iesit de pe piata companii precum Dacia sau Lafarge Romcim. La vremea respectiva, multi investitori de portofoliu – fie fonduri de investitii, fie mici investitori persoane fizice – au protestat vehement. Legea a fost ulterior schimbata, dar fereastra creata a permis delistarea unora din marile companii de pe piata. Articolele din lege privind delistarea au fost privite atunci ca un semn de bunavointa a autoritatilor fata de marii investitori strategici ca Renault sau Lafarge, care veneau sa preia companii romanesti intr-un moment cand cererea pentru active romanesti nu era la fel de abundenta ca in prezent.

     

    Dar chiar si atunci majoritarii erau nevoiti sa deruleze o oferta prin care sa ajunga la o participatie de 90%. Totusi, preturile actiunilor de pe piata erau in acea perioada mult mai avantajoase pentru majoritari. De la finele lui 2002 si pana in prezent, revigorarea economiei si interesul tot mai ridicat al investitorilor in perspectiva aderarii Romaniei la UE au facut ca principalul indicator al bursei, indicele BET, sa creasca cu aproape 250% in lei, respectiv 300% in euro. „Una dintre probleme e ca delistarea se face in interesul unui actionar, al celui majoritar, dar se face pe banii societatii respective“, spune Adrian Manaila. El crede ca metoda este incorecta. „Consider ca, pentru ca o companie sa fie delistata, majoritarul trebuie sa faca o oferta, deoarece nu e corect ca delistarea sa se faca in interesul majoritarului, insa pe banii companiei“, explica reprezentantul Eldainvest.

     

    El exemplifica cu cazul Agricover Buzau, societate in cazul careia evaluatorul care a stabilit pretul de delistare si-a amintit ca societatea era implicata intr-un litigiu pentru care trebuia constituit un provizion in valoare de 30 mil. lei (8,5 mil. euro). Din aceasta cauza, suma stabilita de evaluator este de doua ori mai mica decat cea rezultata din situatiile financiare de la finalul anului trecut – fara provizion – care indicau o valoare a companiei de 17 mil. euro.

     

    Toata tevatura din jurul delistarilor a adus cazul in atentia parlamentarilor. Reprezentantii CNVM vor fi prezenti saptamana aceasta la comisiile reunite de buget-finante pentru a da explicatii. Un sprijin neasteptat pentru minoritari a venit din partea deputatului PRM Gheorghe Funar, la cererea caruia reprezentantii CNVM au fost chemati la comisiile parlamentare. Funar crede ca reglementarile Comisiei in privinta delistarilor nu sunt in concordanta cu legea si ca acestea ar putea distruge intreaga piata de capital in termen de un an. Raul a fost deja facut, iar piata romaneasca de capital va fi probabil mai saraca cu 300 de milioane de euro. Acum, CNVM si BVB ar trebui sa se puna de acord pentru a emite mai degraba masuri de incurajare a cotarii de noi companii, nu de delistare a celor existente.

  • Parasesc bursa

    Printre companiile care urmeaza sa iasa de pe piata de capital se numara atat nume de firme cunoscute – ca Asirom, Otelinox sau Electroaparataj -, cat si firme mai putin cunoscute, dar care de multe ori au facut deliciul jucatorilor de pe piata bursiera. Unele dintre companiile care se delisteaza au anuntat deja pretul la care vor fi rascumparate actiunile de la actionarii minoritari care nu sunt de acord cu delistarea.

     

    Asirom

    ACTIONAR MAJORITAR: Omul de afaceri Ioan Niculae prin Interagro (49,99%)

    CAPITALIZARE: 382,7 mil. lei (cca. 110 mil. €)

    PRETUL RETRAGERII: 0,3409 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 0,6 lei

     

    SemAnAtoarea

    ACTIONAR MAJORITAR: MYO-O (89,9%)

    CAPITALIZARE: 68,9 milioane de lei (19,7 milioane de euro)

    PRETUL RETRAGERII: 5,065 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 6,7 lei

     

    agricover buzAu

    ACTIONAR MAJORITAR: Kanani Jabbar (71,34%)

    CAPITALIZARE: 20,4 mil. lei (5,8 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: 0,2960 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 0,24 lei

     

    Sanex

    ACTIONAR MAJORITAR: Lasselsberger, prin Goodison Holdings (67,93%)

    CAPITALIZARE: 64,8 mil. lei (18,5 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: NA

    ULTIMA COTATIE: 0,35 lei

     

    Winmarkt

    ACTIONAR MAJORITAR: Ivington Enterprises – fond de investitii controlat de NCH (85,2%)

    CAPITALIZARE: 85,9 mil. lei (24,5 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: 1,5441 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 1,5 lei

     

    Otelinox

    ACTIONAR MAJORITAR: Samsung Deutschland (74,99%)

    CAPITALIZARE: 112 mil. lei (32 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: NA

    ULTIMA COTATIE: 10,5 lei

     

    Vel pitar

    ACTIONAR MAJORITAR: Broadhurst – fond de investitii controlat de NCH (80,43%)

    CAPITALIZARE: 121,2 mil. lei (34,6 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: 1,7247 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 1,72 lei

     

    Mefin sinaia

    ACTIONAR MAJORITAR: DCI Walbridge Partners (79,63%)

    CAPITALIZARE: 13,4 mil. lei (3,8 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: NA

    ULTIMA COTATIE: 2,53 lei

     

    Elpreco

    ACTIONAR MAJORITAR: Broadhurst – fond de investitii controlat de NCH (71,2%)

    CAPITALIZARE: 83,3 mil. lei (23,8 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: 55,2231 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 54 lei

     

    Electroaparataj

    ACTIONAR MAJORITAR: Broadhurst – fond de investitii controlat de NCH (84,74%)

    CAPITALIZARE: 65,3 mil. lei (18,7 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: NA

    ULTIMA COTATIE: 0,44 lei

     

    international leasing

    ACTIONAR MAJORITAR: Ioana Mihaela Necula (71,12%)

    CAPITALIZARE: 15,3 mil. lei (4,4 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: 0,2139 lei/actiune

    ULTIMA COTATIE: 0,21 lei

     

    Anticorosiv

    ACTIONAR MAJORITAR: Broadhurst – fond de investitii controlat de NCH (50,76%)

    CAPITALIZARE: 10 mil. lei (2,9 mil. euro)

    PRETUL RETRAGERII: NA

    ULTIMA COTATIE: 16 lei

  • ACHIZITII SI FUZIUNI: S-au nascut primele multinationale din noua Europa

    Companiile romanesti ar putea invata lectia extinderii de la omoloagele din Cehia, Polonia sau Ungaria. Impinse catre noi piete, firmele din centrul Europei fac achizitii in Est.

     

    Compania ceha CEZ prelua oficial, in urma cu un an, filiala de distributie a energiei Electrica Oltenia. „CEZ are la dispozitie mai multi bani pentru achizitii pe piata de energie din Romania decat valoarea activelor care sunt de vanzare“, spunea atunci Martin Roman, director general executiv al CEZ, cu ocazia finalizarii achizitiei. Intr-adevar, oficialii companiei cehe apreciaza la 3-5 miliarde de euro resursele pe care CEZ le poate aloca pentru achizitii in strainatate in urmatorii trei ani, iar Romania este cea mai interesanta tara pentru ei. Pe lista cehilor mai sunt si Belarus, Bulgaria sau Ucraina. Compania candideaza si la preluarea celei mai interesante distributii de electricitate din Romania – Electrica Muntenia Sud, care acopera zona Bucurestiului -, intentionand sa achizitioneze si capacitati de productie a energiei electrice.

     

    Intrarea cehilor pe „taram oltenesc“ este doar un exemplu al extinderii companiilor din centrul Europei spre est. Dupa mai bine de un deceniu in care obiectivul principal a fost intrarea pe piata Uniunii Europene, companiile din Europa Centrala scotocesc pietele in crestere, dar inca slab dezvoltate, din estul continentului, scrie Financial Times. Firme din Romania, dar si din Bulgaria sau Serbia, Rusia sau Ucraina, sunt printre preferatele companiilor cehe, poloneze sau ungare.

     

    Avantajul companiilor din centrul Europei in fata jucatorilor mai mari din vest este o mai buna cunoastere a economiei regionale si, mai ales, faptul ca aceste piete trec prin aceleasi etape de restructurare si tranzitie prin care au trecut si pietele pe care activeaza actorii respectivi.

     

    Nici managerii romani nu au ignorat potentialul regiunii, dar incercarile de pana acum sunt mai degraba timide si ocazionale. Foarte putine companii romanesti au cumparat jucatori mai mult sau mai putin puternici in tarile invecinate. Mai multe incercari s-au facut pe partea de distributie si retail.

     

    „Pionieri“ au fost proprietarii fabricii de vopseluri bucurestene Policolor. In 1998, la doar un an dupa privatizare, Policolor – controlata de fondurile de investitii RAEF si RIF – a cumparat cel mai mare producator de lacuri si vopsele din Bulgaria, Orgachim. Pentru achizitie, compania romaneasca urma sa plateasca 8,9 milioane de dolari, la care se adaugau investitii de alte cinci milioane de dolari. Dar a urmat o lunga perioada de seceta, in care firmele romanesti au incercat mai degraba sa se concentreze pe piata autohtona, si pe fondul unei situatii economice nu tocmai favorabile. De-abia in ultimii ani, cateva firme au descoperit potentialul de crestere in regiune.

     

    Insa extinderea nu a avut loc in general prin achizitii, cat prin deschiderea de filiale sau reprezentante. Printre exemple se numara companii ca Petrom, La Fantana si retaileri ca Mobexpert, Elvila sau Flamingo. Firmele de software au mers chiar mai departe, deschizandu-si birouri nu numai in est, dar si in Europa Occidentala sau Statele Unite. Produsul fanion al Softwin, antivirusul BitDefender, este distribuit in 90% din marile retele din Europa de Vest, avand birouri de vanzari in Germania, Spania, SUA si Canada, iar GeCAD a inceput sa vanda software in Marea Britanie si in Ungaria.

     

    Dupa ce pachetul majoritar al companiei a fost preluat de fondurile de investitii administrate de Global Finance, TotalSoft isi deschide filiale in state din Europa de Est. „Suntem in tratative sa mai deschidem birouri in Ucraina, Bulgaria, Albania si Republica Moldova“, declara recent pentru Ziarul Financiar Liviu Dragan, director general si fondator al companiei. TotalSoft este deja prezenta in Serbia, tara in care ar putea sa faca si o achizitie, pe masura ce afacerea se va extinde. De fapt, Bulgaria, Serbia si tarile din fosta Iugoslavie sunt cele mai atractive tinte pentru firmele din Romania. Zona balcanica este inca in plina dezvoltare, pe multe piete nefiind deocamdata prezenti investitori de talie mare.

     

    Ce-i drept, cea mai importanta tranzactie nu s-a realizat in Europa de Est, ci in vest. La sfarsitul anului trecut, Rompetrol facea o achizitie surpriza prin preluarea companiei franceze de distributie a produselor petroliere Dyneff. Pentru o suma estimata de analisti la circa 100 de milioane de euro, grupul condus de omul de afaceri Dinu Patriciu a preluat cel mai mare operator petrolier independent francez, cu o cifra de afaceri anuala de aproape doua miliarde de euro. Rompetrol nu a facut publica valoarea tranzactiei.

     

    Mult mai putin vizibila a fost insa tranzactia prin care furnizorul de servicii online Neogen cumpara o companie cu acelasi profil din Bulgaria. Achizitia firmei Love Eood din Varna, care detinea site-ul love.bg, portal pentru servicii de prietenii/matrimoniale, a schimbat – in urma cu un an – obiectivul Neogen. „Am decis sa modificam misiunea firmei. Din cel mai mare jucator pe piata online din Romania dorim sa fim cel mai mare jucator pe piata online din Balcani“, declara in aprilie 2005 Calin Fusu, directorul general al companiei, dupa achizitia site-ului bulgaresc. Tot zona balcanica este targetata si de Neogen, care are in buzunar 200.000 de euro pentru investitii regionale, suma foarte serioasa pentru afacerile pe Internet. Croatia, Bosnia si Macedonia se numara printre prioritatile companiei.

     

    Cu cateva saptamani inainte de a fi cumparata de indienii de la Ranbaxy Laboratories, producatorul de medicamente Terapia din Cluj-Napoca isi anunta intentia de a cumpara companii farmaceutice din Bulgaria sau din alte tari invecinate. „Terapia este interesata sa faca achizitii, in special pe pietele pe care avem vanzari in crestere, precum Rusia, Polonia sau Ucraina. Pe o piata atat de activa cum este cea farmaceutica nu poti decat sa preiei alti competitori sau vei fi preluat in cele din urma“, spunea Stephen Stead, director general al Terapia.

     

    Planurile privind crearea unui grup farmaceutic puternic in jurul fabricii clujene au fost insa zadarnicite doar cateva saptamani mai tarziu, cand Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producator de medicamente generice din India, a platit 324 de milioane de dolari pentru 96,7% din actiunile Terapia, detinute de compania americana de investitii Advent International. In randul achizitiilor intra, de asemenea, si preluarea de catre Petrom a retelelor de benzinarii ale OMV (actionarul majoritar al Petrom) din Romania, Serbia si Bulgaria pentru 234 mil. euro. Aceasta operatiune este parte a strategiei grupului austriac de a face din Petrom o companie mai puternica in aceasta regiune, „o prelungire a OMV in sud-estul Europei“, au explicat oficialii grupului austriac.

     

    De altfel, analistii economici apreciaza ca, desi pana acum achizitiile companiilor romanesti peste hotare au fost sporadice, ar putea urma tranzactii interesante pe piata balcanica. „Sunt absolut convins ca vor aparea mai multe achizitii“, spune Dragos Pislaru, director executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA). El se bazeaza pe consolidarea unor companii romanesti, in ultimii ani. „In conditiile in care exista premise de crestere economica si de stabilitate legislativa, tot mai multe firme din Romania vor miza pe piata balcanica“, considera Pislaru.

     

    Analistul GEA considera ca piata romaneasca abia s-a maturizat suficient pentru a lua in calcul extinderea pe pietele externe si prin achizitii, nu numai prin distributie. „Mai intai incerci sa te consolidezi pe propria piata si apoi te gandesti la cele externe“, spune Pislaru. O mare problema a fost si finantarea, in conditiile in care managerii de multe ori abia daca reuseau sa faca rost de bani pentru investiti in modernizare si restructurare, nicidecum sa obtina sume pentru achizitii.

     

    Cert este ca firmele din Europa Centrala au beneficiat de un avans si o experienta in achizitii, care le-a permis sa devina investitori strategici in tarile alaturate. Cateva companii romanesti aspira totusi la statutul de multinationala. Iar daca nu vor fi inghitite in urmatoarea perioada, in 5-6 ani firmele romanesti – profitand de experienta pe care au acumulat-o in lunga tranzitie la economia de piata – or sa-i invete pe sarbi sau albanezi cum se fac afacerile in Uniunea Europeana.

  • Modelul romanesc

    Analistul Dragos Pislaru de la Grupul de Economie Aplicata considera ca patru factori sunt responsabili de lipsa achizitiilor din partea firmelor romanesti:

     

    NIVELUL DE MATURITATE: Nivelul de sofisticare al managementului romanesc este foarte redus, considera Pislaru. Multi manageri nici macar nu au studii economice, au invatat din mers, spune analistul. „Poti sa simti piata ta, dar este mult mai dificil sa faci o strategie regionala.“

     

    FINANTAREA: Conditiile financiare nu au permis deblocarea unor sume pentru investitii majore in achizitia si apoi restructurarea si integrarea unei companii straine intr-o companie romaneasca.

     

    CONCENTRAREA DE CAPITAL: Companiile central-europene au avut un avans de cativa ani, perioada in care si-au consolidat pozitiile pe pietele interne si au inceput sa caute oportunitati de achizitie. „Si firmele romanesti, daca vor mai avea 5-6 ani, se vor misca in regiune“, crede Pislaru.

     

    CONJUNCTURA: Pana recent, elaborarea unui plan de afaceri care sa permita o achizitie era destul de dificila, dat fiind ca nu existau premise clare de crestere economica, iar cadrul legislativ era instabil.