Blog

  • Noutati

    Un roman scandalos

     

    In colectia Eroscop a editurii Trei, coordonata de Magdalena Marculescu si mai nou de Pascal Bruckner, a aparut o carte care la vremea aparitiei, in 2003, a socat intrega Italie. Nu dupa multa vreme (2006) povestea deocheata a tinerei siciliene a facut ocolul lumii, dupa ce a devenit pelicula cinematografica, sub bagheta regizorala a lui Luca Guadagnino. Interesant de notat ca picanteriile sexuale traite de pustoaica de 16 ani sunt interzise (potrivit unui anunt marcat pe sinopsisul filmului) celor aflati sub varsta de 12 ani. Cartea (autobiografica) si-a continuat destinul glorios si dupa ce a devenit film (sau poate tocmai de aceea), fiind tradusa in numeroase tari si apropiindu-se de milionul de exemplare vandute. Atunci cand descopera amorul fizic, aflat la mare distanta de experienta idealizata la care visase, tanara are un adevarat soc. Initierea violenta ii arunca iluziile in neant si o impinge sa-si descopere misterul propriei naturi sexuale.

     

    Melissa P., „Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Cu capul in nori

     

    Poate o stewardesa sa devina scriitoare? Irlandeza Marisa Mackle a facut ani buni slujba de insotitoare de bord pentru cursele europene ale unei cunoscute companii aeriene, insa a renuntat la post pentru a se apuca de scris. Cu atat mai mult cu cat a observat ca aceasta indeletnicire poate fi si o importanta sursa de venituri. Dovada: bestseller-urile internationale „Mr. Right for the Night“ (2002) si „So long Mr. Wrong“ (2003). In cartea de fata, Marisa (ca si Melissa din cartea anterior prezentata, dar in cu totul alt registru confesiv) nu a avut nevoie de fictiune ca sa-si creeze trama narativa. Personajul sau principal este Katie, o stewardesa care are zilnic de-a face cu vedete de toate soiurile. Atunci cand, in cursul unui zbor transatlantic de la New York la Dublin, unul dintre acestia se dovedeste a fi barbatul visurilor ei, iar atractia este reciproca, manualul insotitorilor de bord n-o mai ajuta pe Katie sa faca fata situatiei.

     

    Marisa Mackle, „Un tip la inaltime“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Mai mult nu se poate

    Castigurile pe care berarii le obtin pe piata romaneasca l-au facut chiar pe seful liderului din domeniu sa declare ca profitabilitatea este acum la cote maxime.

     

    Premiera pe piata romaneasca a berii: nu numai ca cei 90 de litri de bere per capita au depasit media anuala europeana (78 de litri) si cea globala (22 de litri), dar gradul de profitabilitate a afacerilor a ajuns la un maxim.

     

    „Mi-e greu sa cred ca profitabilitatea ar putea creste mai mult decat in prezent“, declara Edwin Botterman, presedinte si CEO al Heineken Romania. Compania a incheiat anul trecut cu o marja de profit net de peste 16% din cifra de afaceri, in timp ce la nivel international acelasi raport e de cateva ori mai mic. Profitul net la nivel international al grupului Heineken (302 mil. euro) inseamna aproape 5% din venituri (6,127 mld. euro), conform raportului financiar al grupului pentru prima jumatate a anului.

     

    Cifrele se sprijina pe vanzari neasteptat de bune in ultimii doi ani, ce au adus cresteri cu doua cifre – evolutie ce a surprins toti berarii si i-a determinat sa-si revizuiasca previziunile de crestere, datorita mai cu seama sezonului cald ce a debutat foarte devreme in acest an. Asa ca 2007 a impins piata berii foarte aproape de limita maxima la capitolul cantitate: doar in cinci tari europene se bea mai multa bere decat in Romania. Un impuls pentru cresterea consumului a fost faptul ca „berea a devenit mai ieftina, in sensul ca preturile au crescut intr-un ritm inferior inflatiei, in timp ce veniturile au crescut mult mai rapid“, declara Botterman. Astfel, pretul mediu al unui litru de bere este acum de 2,8 lei. Si desi cumparatorii migreaza spre segmente superioare, pretul este inca definitoriu pe piata berii. Motiv pentru care consumul „off-premise“ (acasa) detine cea mai mare pondere (68% din vanzari), deoarece cumparatorul prefera sa ia de la magazin berea, care este sensibil mai ieftina, chiar si de doua ori, decat in baruri sau cluburi, datorita marjelor mult mai mici, adauga Botterman. Pretul si consumul de acasa au sustinut vanzarile de bere la PET, segment ce detine 44,4% din volumul pietei, la paritate cu berea la sticla (44,2%). Pe pietele vestice, lucrurile stau invers: in Marea Britanie sau in Irlanda in pub-uri se bea peste 90% din bere. Cresterea afacerilor berarilor din acest an si-a urmat linia in ciuda exploziei numarului de marci de pe piata – peste 125 acum, fata de 86 in urma cu un an. „In cele mai multe cazuri este insa vorba de marci cu vanzari foarte mici, chiar si pana la 500 de hectolitri“, afirma Botterman. Spre comparatie, vanzarile Heineken din prima jumatate a lui 2007 au ajuns la 2,3 mil. he, iar incasarile au fost cu 36% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut. Ursus Breweries, al doilea jucator de pe piata, a inregistrat in aceeasi perioada un plus de 31% fata de 2006, in timp ce InBev Romania a realizat vanzari cu 27% mai mari fata de rezultatele din prima parte a lui 2006.

     

    Daca reprezentantii altor domenii se plang de cresterea salariilor si a preturilor la utilitati, principalul ghimpe din bugetele berarilor este publicitatea. „Costurile la publicitatea TV vor creste foarte mult, desi se in-multesc posturile de televiziune in fiecare an“, spune Botterman, care adauga ca in industria berii promovarea este obligatorie. Cu atat mai mult cu cat cresterea puterii de cumparare impinge cumparatorii spre segmentele superioare de pret. Dovada si faptul ca in prima jumatate din 2007, cele mai mari cresteri (40% fata de perioada similara a din 2006) in vanzarile liderului de pe piata le-a marcat Heineken, marca pozitionata in segmentul superpremium. Or, pretul la raft al berii este direct proportional cu sumele investite in publicitate: marcile ieftine nu sunt sustinute si nici nu poarta povara investitiilor in promovare, in timp ce pentru brandurile premium si superpremium, publicitatea nu poate lipsi. De altfel, cum volumele vandute au cam ajuns la maxim, berarilor le-a mai ramas acum sa lucreze la reglaje de finete: atragerea clientilor pe segmentele superioare de pret, unde si marjele de profit sunt mai mari.

     

    In afara de cheltuieli mai mari pentru publicitate, Botterman mai atrage atentia asupra riscului ca vanzarile de bere sa scada: „Consumul este in relatie directa cu banii din buzunarul cumparatorului, dar cu cat cresc datoriile acestuia, cu atat se imputineaza banii de cheltuiala“.

     

    Cu marje de profit plasate intre 13,5% (InBev) si 18,7% (Ursus Breweries) din cifrele de afaceri, industria berii se afla acum pe culmi, comparativ cu evolutia din alte tari. Poate parea putin in raport cu ratele de profit din industria telecom (Vodafone – 37,6% din cifra de afaceri din 2006) sau energie (Lukoil Romania – 31,8% din cifra de afaceri din 2006), dar „in industria berii marjele sunt mai mici, iar castigurile vin din volume mari de vanzari“, explica Botterman.

  • Romania si restul lumii

    Rata de profit a berarilor este pe piata locala de cateva ori mai mare decat la nivel global

     

    Compania

    Cifra de afaceri 2006 (mil. euro)

    Marja profit net Romania (din cifra de afaceri)

    Marja profit net global* (din cifra de afaceri)

    Ursus Breweries

    188

    18,7%

    10%

    Heineken Romania**

    167

    16,1%

    7,8%

    InBev Romania

    158,4

    13,5%

    14,5%

     

    *   rapoarte financiare globale aferente anului fiscal 2006;

    ** vanzari nete;           


    SURSA: MINISTERUL FINANTELOR SI COMPANIILE

  • Cinci ani pe cont propriu

    PSV Company, cum se va numi compania care va ramane din Petromservice dupa ce Petrom va intra in posesia diviziei de servicii petroliere pe care a cumparat-o saptamana trecuta, va porni la drum cu afaceri aproximativ egale cu cele de la care a pornit Petromservice in 2002. Diferenta va fi in contul bancar al actionarilor, care va fi alimentat de Petrom cu 328 de milioane de euro.

     

    Elbahold Limited, actionarul majoritar al Petromservice, si Liviu Luca, actionar si lider sindical al salariatilor de la Petrom, vor sa investeasca o parte din banii pe care ii vor lua de la Petrom in diverse afaceri, precum un proiect in sistemul bancar din Republica Moldova si afaceri imobiliare. „O parte importanta din investitii va merge in dezvoltarea diviziilor de constructii si transporturi pe care compania le-a dezvoltat adiacent obiectului principal de baza, reprezentat de serviciile petroliere“, spune Liviu Luca, directorul general al companiei.

     

    Actionarii Petromservice (Elbahold Limited, cu 49%, Asociatia Salariatilor de la Petrom, cu 25%, precum si mai multe persoane fizice, printre care Liviu Luca si Sorin Marin) au vandut saptamana trecuta catre Petrom cu 328 de milioane de euro divizia de servicii petroliere a Petromservice, la care statul roman renuntase in 2002.

     

    In cei cinci ani de existenta, compania controlata de Liviu Luca si-a crescut de aproape patru ori cifra de afaceri. Astfel, activitatea de baza, cea de servicii petroliere – care s-a desprins din Petrom in 2002 si a fost acum rascumparata de Petrom –  avea in 2002 o cifra de afaceri de aproximativ 100 de milioane de euro, iar anul trecut a derulat afaceri de 248 de milioane de euro (75% din afacerile Petromservice fiind reprezentate de serviciile de baza ale companiei).

     

    Cifra de afaceri de anul trecut, de 331 de milioane de euro, a fost astfel completata de celelalte afaceri – constructii de drumuri, constructii civile si industriale, instalatii electrice, productie de module containerizate si transporturi -, care acum vor reprezenta principalul obiect de activitate al PSV Company. 

     

    PSV Company nu este un nume la care vanzatorii Petromservice s-au gandit dupa tranzactia cu Petrom pentru a-si numi afacerile ramase in portofoliu. Este un nume asupra caruia au convenit inca din 2005, deoarece Petromservice trebuia sa renunte la orice legatura cu identitatea vizuala a Petrom. Astfel, pe langa nume, Petromservice urma sa isi schimbe si logoul, profilul de lup care de asemenea amintea de sigla Petrom. Pe langa aceste schimbari, Petromservice avea obligatia sa atraga in actionariat un partener international reputat, care sa se potriveasca prestigiului cu care OMV incerca sa investeasca Petrom, sau sa devina companie certificata Det Norske Veritas (companie norvegiana de consultanta si management de risc, specializata in domeniul energiei si al industriei navale). Toate aceste cerinte apareau in 2005, la un an dupa ce OMV a devenit actionarul majoritar al Petrom si a renegociat contractul cu Petromservice.

     

    In acelasi contract din 2005, OMV a scazut nivelul minim de lucrari cu Petromservice: daca in 2004 Petromservice avusese afaceri asigurate la Petrom de 243 de milioane de euro, in 2006 acestea au ajuns la 180 de milioane de euro, urmand sa scada cu 10% pe an. De asemenea, Petrom urma sa plateasca orice plati compensato-rii pentru disponibilizarile Petromservice. Toate acestea aveau ca termen-limita data de 31 decembrie 2007, cand platile compensatorii de la Petrom incetau, cand trebuia adusa certificare Norske, cand trebuia schimbat numele si asa mai departe.

     

    In acest context, decizia OMV de a cumpara divizia de servicii petroliere din Petromservice suna si pare oarecum una protectoare. Companiei ii scazuse dramatic profitul in ultimul an, cu 97%, din cauza unor restructurari si modernizari decise de actionari atat la divizia de servicii petroliere, cat si la celelalte, iar numarul de angajati nu mai putea fi scazut din acest an fara ca Petromservice sa plateasca din surse proprii (si nu ale Petrom, ca pana acum) salariile compensatorii. Astfel, cei aproape 10.000 de angajati ai diviziei cumparate de Petrom vor intra in randurile angajatilor acestei companii, care de la privatizare si-a redus aproape la jumatate numarul de angajati. Cei 10.000 vor fi angajatii unei noi divizii din cadrul Petrom, Servicii pentru Explorare si Productie, in care se vor investi 90 de milioane de euro in urmatorii ani si care va fi condusa de unul dintre directorii actuali din cadrul diviziei. Numele lui va fi cunoscut peste trei luni, cand Petrom il va anunta odata cu rezultatul studiului Consiliului Concurentei, care studiaza cat de mult se concentreaza piata de profil odata cu aceasta achizitie.

     

    Tranzactia este pentru Petrom a doua de la preluarea acesteia de catre OMV. Prima a fost achizitia, anul trecut, a lantului de benzinarii pe care OMV il detinea in Romania, Serbia si Bulgaria. Cele 256 de milioane de euro platite atunci pe reteaua de benzinarii a OMV din zona, plus cele 328 de milioane de euro pe care Petrom se pregateste sa le plateasca actionarilor Petromservice reprezinta aproximativ suma pe care OMV a platit-o in 2004 pentru Petrom.

  • Pe seama Petrom

    In cei cinci ani cat a fost companie de sine statatoare, Petromservice a crescut constant ca nivel al afacerilor, tinand cont de faptul ca banii care veneau din contractele cu Petrom au reprezentat aproximativ 70% din afacere.

     

    An

    Cifra afaceri (mil. euro)

    Profit (mil. euro)

    2002

    100

    20

    2003

    178

    12,7

    2004

    271

    17,6

    2005

    338

    31

    2006

    331

    0,8

    2007*

    360

    5

     

    * estimare Petromservice         

    Sursa: Ministerul Finantelor

  • Fostul Petromservice

    Petromservice este o companie care a fost infiintata in 2002 prin externalizarea fostei sucursale Petromserv, care facea parte din Petrom.

     

    ACTIONARIAT. Actionarul principal al Petromservice era, inainte de achizitia de acum realizata de Petrom, compania Elbahold Ltd., un offshore infiintat in Cipru si despre care presa a scris ca este afacerea controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. Elbahold controla 49,35% din capitalul social al Petromservice, iar salariatii Petrom detin 25%.

     

    EXTINDERE. Serviciile petroliere au ramas obiectul principal de activitate al Petromservice, dar inca din 2003 obiectul de activitate s-a extins spre constructii, servicii de transport si activitati de extractie.

     

    DATORII. In administrare privata, companiei de servicii i-au crescut datoriile de 4,3 ori, la 121,4 milioane de euro anul trecut.

  • Romanii de la Adobe

    Despre Alexandru Costin, directorul general al Adobe Romania, s-ar putea spune ca paseste pe urmele lui Radu Georgescu. Softurile create in era sa antreprenoriala au reusit sa atraga atentia Adobe, asa cum antivirusul RAV al Gecad l-a determinat pe Bill Gates sa treaca tehnologia romaneasca in portofoliul Microsoft.


    Comparatia cu seful Gecad nu este intamplatoare. Ba chiar ar putea merge si mai departe, catre Florin Talpes, presedintele grupului Softwin, al carui antivirus BitDefender aproape ca a facut inconjurul lumii. Ceea ce ii leaga pe acesti manageri romani este faptul ca ei au creat o parte dintre putinele aplicatii software romanesti cunoscute la nivel mondial. Dar daca tehnologia RAV, dezvoltata de Gecad, sta acum la baza tehnologiei antivirus proprii Microsoft, iar BitDefender este renumit nu numai in Europa, dar si in SUA, povestea Adobe in Romania, inceputa acum un an ca urmare a achizitiei InterAKT, este mai putin cunoscuta la nivel mondial. Ceea ce nu schimba insa faptul ca aplicatiile software dezvoltate de echipa de 55 de programatori romani sunt incluse in portofoliul Adobe sau adaugate softurilor deja existente si deci utilizate de milioane de clienti din toata lumea ai companiei, care va incheia anul acesta cu o cifra de afaceri de aproximativ 3 miliarde de dolari, potrivit estimarilor proprii.


    „Romania este un centru de cercetare si dezvoltare pentru Adobe. Lucram la tehnologii viitoare ale companiei, atat independent, cat si in colaborare cu echipe de programatori din alte divizii“, explica Alexandru Costin. Pentru o privire de ansamblu, trebuie mentionat ca Adobe are 34 de birouri peste tot in lume, dintre care numai 9 sunt centre de cercetare si dezvoltare – 5 in SUA, unul in India, doua in Europa, in Germania si Romania, si unul in China.


    Adobe a intrat pe piata locala in 2006 prin achizitia InterAKT, o tranzactie estimata la mai putin de 20 mil. dolari. Ideea a fost ca Adobe sa aiba un centru de cercetare si dezvoltare in Romania, dar fara a porni de la zero. Rolul centrului din Bucuresti este sa dezvolte diferite aplicatii web si, treptat, softuri pentru telefoanele mobile, proiect pentru care deja colaboreaza cu filiala din Germania. „Deocamdata suntem in faza de inceput in ceea ce priveste divizia de soft pe telefoane. Dar avem deja mai multe tehnologii instalate pe mobil“, spune Alexandru Costin, dand ca exemplu Flash Lite, aplicatia care permite rularea animatiilor pe ecranul telefonului mobil si care este instalata pe circa 700.000 de terminale la nivel mondial.


    Divizia locala are in desfasurare sapte proiecte, dintre care majoritatea inseamna lucrul la produse deja existente in portofoliul Adobe si urmeaza sa treaca si la suita Master Collection, in care sunt incluse cunoscutele aplicatii Photoshop, Acrobat sau Illustrator. Exista si un departament care se ocupa de adaptarea tuturor celor aproximativ 70 de produse ale Adobe pentru Europa de Est – Cehia, Polonia, Romania sau Rusia, iar pentru Dreamweaver, aplicatia pentru care lucra InterAKT inainte de venirea Adobe, echipa continua si acum sa dezvolte diferite functii care vor fi integrate in versiunea urmatoare a softului. „In functie de segmentele unde avem competente, vom alege proiecte noi la care sa lucram. Surprinzator, dar avem libertatea sa alegem la ce aplicatii lucram si asa am reusit sa evitam anumite proiecte mai putin interesante“, spune Costin.


    Trecerea de la o gandire antreprenoriala la una corporatista, lucrul cu proiecte de o mai mare anvergura si faptul ca numele companiei s-a schimbat din InterAKT in Adobe n-a modificat fundamental viziunea despre afacere a lui Alexandru Costin sau a lui Bogdan Ripa, cofondatorul InterAKT si director tehnic la Adobe Romania. „Cu toate ca am putea trai linistiti cu banii incasati din vanzare, fara sa mai muncim nicio zi de acum inainte, noi continuam sa ne implicam cel putin la fel de mult cum o faceam atunci cand aveam compania noastra si trebuia sa o crestem“, marturiseste Costin. „Cat despre viitor, planul meu este sa raman la Adobe mai mult decat cei doi ani prevazuti in contract“, cu toate ca nu a renuntat complet la pasiunea pentru compania pe care a fondat-o. „Exista un test pentru spiritul InterAKT, care chiar asa se numeste si prin care urmarim sa gasim o minte curioasa, care iubeste tehnologia si vrea sa invete lucruri noi.“


    In schimb, compania a trecut printr-o serie intreaga de schimbari. Daca inainte „jucam fotbal in spatele blocului, acum jucam cu una dintre echipele din liga profesionista“, spune directorul general. Cultura corporatista introdusa de Adobe este cea tipica pentru o mare firma de IT. In birourile de la ultimele doua etaje ale cladirii Anchor Plaza, care apartin acum Adobe, chiar daca unul dintre ele nu este inca ocupat de programatori, atmosfera e relaxata, iar angajatii pot sa ia cate o pauza la un meci de ping-pong, un joc de biliard sau la vreo confruntare din jocurile de pe consola Wii de la Nintendo, pe care o au in sala de recreere. Adobe Romania a avut la inceput 29 de angajati, in prezent numara 60 si urmareste sa incheie anul cu un total de 75, dupa care planuieste sa extinda echipa cu inca 50 anual.


    Schimbari au avut loc si in politica salariala. Pe vremea InterAKT, o parte dintre angajati erau rasplatiti cu actiuni, singurul beneficiu care pe atunci era suficient pentru a compensa salariile mici. Acum, Adobe a aliniat salariile la nivelul pietei si ofera si un pachet intreg de beneficii suplimentare. Spre exemplu, pe langa salariu exista si „profit sharing“ – la fiecare trei luni, Adobe plateste tuturor angajatilor un procent variabil, cuprins intre 8 si 15% din salariul lor trimestrial, in functie de profitul companiei. Pe de alta parte, programatorii pot primi optiuni de cumparare de actiuni la Adobe, iar cei interesati pot cumpara direct actiuni cu reducere de 15% fata de pretul pietei. „Numai ca avem probleme cu legislatia putin gri in acest domeniu, pentru ca nu prea exista precedente in Romania, iar Ministerul de Finante si CNVM nu prea stiu sa ne spuna cum se impoziteaza aceste venituri brute ale angajatilor“, comenteaza Alexandru Costin.


    Venirea Adobe n-a insemnat insa numai schimbari pozitive. Un lucru pe care il regreta este faptul ca, spre deosebire de era antreprenoriala, acum se confrunta cu foarte multa birocratie. Daca inainte o decizie putea fi luata pe moment si se trecea imediat la aplicarea ei, in Adobe Romania exista un intreg proces prin care decizia trebuie evaluata si aprobata de zece oameni din companie inainte de a fi aplicata. „Noi eram ceva mai spartani inainte, luam decizii rapid si mai mult cu implicatii pe termen scurt. Mediul corporatist de acum impune decizii luate in context mai larg si cu bataie mai lunga.“

  • Tara mancatorilor de paine

    De la o mica brutarie in spatele casei, producatorul ungar de patiserie Fornetti a ajuns in zece ani la o franciza prezenta in 20 de piete, din Marea Britanie pana in Kuweit. Dintre toate, Romania este cea mai importanta piata, afacerea de aici inregistrand cele mai mari vanzari din tot grupul. Care este explicatia?


    Undeva la aproximativ 20 de kilometri langa Timisoara, dupa un lung drum pe o sosea prin campul dintre fostele ferme agricole ale combinatului Comtim, se afla fabrica Fornetti, una din cele sapte ale companiei. In cele trei hale de aici sunt produse pateurile pentru piata din Romania, care concentreaza cele mai mari vanzari dintre toate tarile unde compania maghiara este prezenta.


    Compania Fornetti Romania s-a infiintat in 2001 ca partener local al Fornetti Kft, in 2002 fiind construita si prima hala a fabricii de langa Timisoara. Dupa cinci ani, compania a ajuns sa reprezinte bastionul afacerii Fornetti, aici fiind testate produse noi si luandu-se in discutie extinderea pe alte linii de business decat cea de baza – fabricarea si distribuirea produselor din foietaj. „Intotdeauna am crezut in Romania“, spune József Palásti, fondatorul si proprietarul Fornetti Kft. O afirmatie pe care brutarul care punea in 1997 bazele Fornetti a repetat-o de mai multe ori in timpul discutiei cu BUSINESS Magazin. „Cand am facut aici prima serbare de Craciun pentru muncitori, era o inflatie de 27% (rata inflatiei in 2001 a fost de 30,3% – n.r.) si am spus atunci ca daca vor munci si vor invata, romanii vor atinge in sapte ani nivelul Ungariei. Au trecut sase ani de atunci si aceasta s-a intamplat, cel putin in cazul nostru: pasii facuti de Fornetti Ungaria in 10 ani de zile s-au facut aici in cinci.“


    O perioada de timp relativ scurta, in care Fornetti Romania a ajuns la o valoare de piata de minim 30 de milioane de euro, dupa cum estimeaza directorul general al companiei, Zoltán Pánczél. „Avand in vedere ca fiecare avem planurile noastre secundare de business, daca cineva simte o dorinta aproape nebuna de a cumpara Fornetti, ne-am aseza la masa tratativelor“, admite Panczel. Calculul lui e simplu: folosind un multiplicator uzual pentru evaluarea afacerilor din industria alimentara, de 5-6 pentru profitul net, rezulta o valoare de piata a companiei din Romania de 30-35 de milioane de euro. Astfel incat, daca ar vinde, fondatorului Jozsef Palasti i-ar reveni peste 17 milioane de euro, conform participatiei sale de 56% din actiunile companiei, in timp ce Zoltan Panczel ar obtine aproximativ 8 milioane de euro, aferente cotei sale de 24% din actiunile Fornetti Romania. Restul de 20 de procente este impartit in mod egal intre ceilalti actionari – doi cetateni maghiari, din care unul este László Palásti, fratele fondatorului Fornetti.


    Valoarea Fornetti Romania este insa greu de cuantificat si probabil mai mica decat cea avansata de Palasti, spune Sorin Minea, presedintele grupului Angst si al Federatiei Patronale Romane din Industria Alimentara (Romalimenta). „Indicele acesta poate fi folosit in industria alimentara pentru un producator de carne, unde o rata normala de profitabilitate este de 3%. Pentru o companie gen Fornetti, care functioneaza in sistem de franciza si pentru care rata de profitabilitate poate urca la 20%, indicele
    s-ar putea sa fie mai mic, mai ales ca ei se bazeaza foarte mult pe comert“, declara Minea. In plus, apreciaza el, inmultirea profitului net cu acest indice poate fi doar punctul de plecare, celelalte variabile fiind mijloacele fixe, brandul companiei, rata profitabilitatii si evolutia indicatorilor financiari in timp.


    Marile companii din industria alimentara, cum ar fi Cristim, au fost evaluate la valori de aproximativ 120-140 de milioane de euro, valoare in raport cu care Minea considera ca estimarea lui Palasti „ar fi un pic cam mare“. Directorul general adjunct al companiei, Réka Boér, sustine insa ca numai valoarea activelor Fornetti Romania la 30 iunie 2007 se ridica la 16,5 milioane de euro si ca profitul generat in urmatorii trei ani ar putea urca la 13,5 milioane de euro, acoperind astfel suma estimata. Bogdan Belciu, director general al filialei din Romania a firmei de consultanta A.T. Kearney, considera ca aplicarea unui indice mediu al industriei alimentare nu ar fi metoda cea mai potrivita, acesta fiind prea mic: „Pentru o firma cu o crestere de peste 20% in ultimii trei ani, presupunand ca aceasta crestere este sustenabila si pe urmatorii ani, cred ca un multiplu de 5-6 este foarte mic si probabil un multiplu intre 10 si 20 ar fi mai potrivit“, apreciaza Bogdan Belciu. El adauga insa ca pentru o evaluare corecta conteaza multi alti factori, de la evolutia financiara din anii trecuti, perspectivele pentru urmatorii ani, creditele contractate pana la calitatea managementului, reputatia brandului sau pozitia pe piata. 


    Furnizorul de produse de patiserie are la ora actuala o retea de aproape 600 de magazine, vinde lunar aproape 1.500 de tone de produse – aproximativ un sfert din cat vinde Fornetti in total – si estimeaza pentru 2007 o cifra de afaceri de 35 de milioane de euro.
    Anul acesta va deschide un nou depozit langa Bucuresti, zona care aduce cele mai mari vanzari, iar la anul inca un depozit la Bacau. Investitiile din Romania vor creste astfel la aproximativ 16 milioane de euro, finantate inclusiv din reinvestirea profitului („anul trecut am acordat dividende foarte, foarte mici“, afirma Zoltan Paczel).


    Ideea cu micile magazine de patiserie a pornit dintr-un atelier situat in orasul maghiar Kecskemet, la 90 de kilometri de Budapesta, unde Jozsef Palasti a inceput acum zece ani productia unor pateuri foarte mici, pe care le-a denumit Fornetti si a inceput sa le vanda nu la bucata, ci la kilogram. Solutia de extindere a venit pe urma din francizarea marcii si a sistemului de fabricatie si vanzare. „Cand am facut franciza, am avut ca scop in primul rand sa ma extind in tarile vecine. Am inceput cu Slovacia, am facut un prim inel si in 2001 a urmat si Romania“, spune Jozsef Palasti, care detine participatia majoritara in toate companiile infiintate la momentul intrarii pe noile piete, companii care reprezinta practic master-francizori ai Fornetti Kft.


    Pentru Romania s-a urmat, cel putin la inceput, acelasi traseu ca si in celelalte piete. S-a constituit initial o retea de magazine deschise in sistem de franciza, aprovizionate cu pateuri produse la una din cele doua fabrici din Ungaria. Distributia a fost asigurata in primele luni de catre compania-mama, iar la inceputul lui 2001 s-a renuntat la acest model, prin constituirea Fornetti Romania. Dupa un an in care compania a facut doar distributie, a inceput productia la fabrica de langa Timisoara, in locul unei foste ferme Comtim, cu o investitie initiala de 2 milioane de euro.
    Inainte de construirea fabricii a fost selectionata echipa manageriala, selectie de care s-a ocupat Panczel. „Interviurile le-am facut chiar eu si am selectionat numai proaspat absolventi de facultate. Directorii de aprovizionare, cei financiari, tot managementul a fost format din tineri veniti de pe bancile facultatii“; acum, media actuala de varsta a echipei de conducere este de 27 de ani. „Toti au urmat cursuri interne de instruire, in Ungaria. La inceput, controlul actionarilor era mult mai strans, o dictatura desavarsita“, glumeste directorul Panczel, care inainte de a prelua conducerea afacerii din Romania a Fornetti a fost organizatorul Festivalului Saltimbancilor din Timisoara – eveniment cu ocazia caruia l-a cunoscut pe Jozsef Palasti.


    Prima hala a fost proiectata pentru o productie de 160 de tone de pateuri pe luna, cu posibilitatea de extindere la 320 de tone. Cererea a fost insa atat de mare, incat s-au construit inca doua hale; piata interna absoarbe in acest moment peste 1.500 de tone de produse lunar, mai mult chiar si decat Ungaria, unde numarul magazinelor este de peste patru ori mai mare. „Am patit ce li s-a intamplat si operatorilor GSM. Am crezut ca tara permite un anumit ritm de crestere, dar s-a dovedit a fi in timp de trei ori mai mare decat estimam. Este incredibila piata romaneasca“, comenteaza Panczel.


    Dupa el, explicatia cererii mari de pateuri sta in inclinatia romanilor pentru consumul de produse de panificatie: „La nemti, daca cineva cere paine in plus intr-un restaurant, se uita ospatarul la el sa vada daca a patit ceva. Noi suntem mancatori de paine, ne place painea“. Conform statisticilor Euromonitor, romanii consuma 110 kg de paine anual, fata de 45 kg in cazul britanicilor sau al austriecilor, un consum mare de paine fiind considerat de obicei un indicator al nivelului mai scazut de trai; aceleasi statistici arata ca in tarile occidentale consumul mediu este de 66 kg anual, pe cand in cele estice de 83 kg. In plus, cea mai importanta decizie a fost aceea de a crea produse special adaptate gusturilor romanesti. „Acesta este si motivul principal pentru care l-am ales pe Zoltan Panczel, care e nascut la Satu Mare“, explica Palasti. Sortimentele de pateuri cu telemea reprezinta in acest moment 23,5% din vanzari, fiind introduse intre timp la vanzare si in alte tari.


    Extinderea retelei prin francize – cel care doreste sa deschida un magazin Fornetti trebuie sa detina un spatiu pozitionat intr-o zona intens circulata si sa plateasca o garantie de 1.500 de euro pentru fiecare cuptor de coacere – a permis recuperarea pierderilor din 2002, primul an de productie.
    Urmatorii doi ani au adus majorari ale cifrei de afaceri si ale profitului de peste 100%, iar anul trecut s-a incheiat cu o crestere de aproximativ 25% a afacerii. Zoltan Panczel spune ca estimeaza pentru urmatorii ani o dublare a vanzarilor, la 32.000 de tone anual. Potrivit lui Aurel Popescu, directorul Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (Rompan), consumul de produse de patiserie in Romania este de aproximativ 7 kilograme pe cap de locuitor pe an, de unde ar rezulta o piata cu un potential de peste 140.000 de tone anual.


    Potentialul pietei a determinat si alte companii sa intre cu afaceri de patiserie. Compania israeliana ISAR 2000 Kft, care a pus bazele lantului de patiserii Princess din Ungaria, a decis in 2005 sa vina in Romania, prin partenerul Princess Distribution. Reteaua de patiserii Princess numara in acest moment sapte unitati, toate in statiile de metrou din Bucuresti, produsele congelate fiind livrate direct de la fabrica din Ungaria. „Deocamdata ne vom extinde doar in statiile de metrou, dupa care vom iesi si la suprafata“, spune directorul comercial al Princess Distribution, Mihai Nemeti. Compania vinde si prin intermediul a peste 110 benzinarii OMV, Petrom si Lukoil, pentru finalul anului viitor fiind estimat sa opereze o retea de 25 de magazine proprii. Princess Distribution a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 1,8 mil. euro si un profit de 340.000 de euro.


    Produsele de patiserie detin o cota importanta si in veniturile Tip Top Food Industry, care produce si comercializeaza si produse de cofetarie si biscuiti. Compania detine doua fabrici si va construi anul viitor o a treia, in urma unei investitii de 10 milioane de euro, fabrica prin care isi va face intrarea pe segmentul de catering. „Dorim sa ne extindem pe segmentul de cofetarie-patiserie si in tarile vecine, atat direct, cat si in sistem de franciza, sistem care va fi dezvoltat si pe plan intern“, spune coordonatorul de marketing al companiei, Eduard Lichi. In acest moment, un sfert din cifra de afaceri a companiei, care s-a ridicat anul trecut la aproximativ 9 milioane de euro, este reprezentata de exportul de biscuiti ambalati in tarile Uniunii Europene. Ca si ceilalti competitori, Tip Top Food Industry si-a propus sa isi extinda reteaua de unitati – la 30 de cofetarii, de la 18 in prezent.


    Extinderea nu mai este insa un obiectiv principal pentru Fornetti Romania. „Pe noi ne intereseaza profitabilitatea magazinelor pentru partenerii nostri. Avem depuse peste 2.800 de cereri pentru noi magazine, dar dorim ca acestea sa fie profitabile si pentru parteneri, care trebuie sa fie cointeresati de afacerea noastra pe termen lung, sa nu se retraga dupa primul an“, declara Zoltan Panczel. Rata profitabilitatii magazinelor deschise in regim de franciza poate sa depaseasca 30%, dupa cum spune unul din partenerii Fornetti, Cristian Straton. „Un mic intreprinzator poate obtine un profit bun cu o investitie minima, atat timp cat afacerea este condusa cum trebuie“, spune Straton, care opereaza sase magazine, toate in zona centrala din Bucuresti.


    Concurenta este insa mult mai larga decat intre patiserii specializati. Hipermarketurile si unele supermarketuri vand croissante, briose, foietaje, produse in propriile laboratoare sau congelate, pentru preparat acasa. „Produsele de patiserie castiga teren pe masura ce timpul pe care clientii il au la dispozitie se reduce. Sunt o alternativa pentru micul dejun“, spune directorul de marketing al Carrefour Romania, Andreea Mihai. Compania si-a majorat vanzarile in primele sapte luni cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe segmentul produselor de patiserie proaspat coapte, si cu 1% pe cel al produselor congelate.


    „Putem spune ca desi initial consumul de produse proaspete de patiserie sau congelate era mic, iar cel de patiserie frantuzeasca (spre exemplu, croissant sau melci cu stafide) lipsea cu desavarsire, situatia s-a schimbat, volumul vanzarilor dublandu-se“, spune Andreea Pita, PR manager al Real Hypermarket Romania. Lantul german a dezvoltat chiar retete speciale in functie de zona, la Constanta fiind oferite placinte dobrogene si sarailii, in timp ce in Timisoara se pot cumpara covrigi bavarezi. Concomitent cu majorarea vanzarilor pe segmentul de produse proaspete, marile retele comerciale constata ca si segmentul de produse congelate devine tot mai promitator, in ciuda sezonalitatii sale (produsele congelate pentru gatit acasa se vand preponderent in perioada sarbatorilor).


    Pateurile congelate ar putea fi si pentru Fornetti o varianta. „Poate vom aparea pe segmentul produselor congelate pentru acasa, analizam si segmentul HoReCa (hoteluri, restaurante si catering) – planuri sunt destule“, spune directorul Panczel. „Noi am fi prima filiala Fornetti care ar dezvolta noi linii de business. Ne gandim chiar sa cumparam o fabrica de inghetata“, spune directorul Fornetti Romania, fara a dezvalui si suma ce ar putea fi angajata pentru aceasta mutare. In plus, compania are in vedere dotarea magazinelor cu automate de cafea si introducerea la vanzare a produselor lactate, planul fiind de incheiere a unui parteneriat cu unul din marii producatori din sector. „Vrem sa accentuam caracterul de fast food al magazinelor noastre“, explica Zoltan Panczel. O tinta ar putea fi scolile sau fabricile unde, potrivit unor declaratii recente ale reprezentantilor Fornetti, ar putea fi dezvoltat un nou model de servire care sa semene cu un mic fast food.


    Compania detine si o licenta de exploatare a unui zacamant de apa minerala in Covasna, in ultimii trei ani fiind facute mai multe analize de testare a calitatii apelor. Panczel spune ca testele vor mai continua inca un an, pentru a se obtine certitudinea ca apa minerala nu-si schimba calitatile in timp. Iar daca totul merge bine, e posibil chiar sa lanseze o noua marca de apa minerala.

  • Cine vinde pateuri

    Valoarea totala a pietei de patiserie este greu de cuantificat. Presedintele asociatiei patronale din industria de panificatie, Rompan, spune doar ca aproximativ 144.000 de tone de produse de patiserie sunt consumate anual in Romania.

     

    PATISERIILE: Companiile de profil cu venituri care provin doar din producerea si comercializarea produselor de patiserie sunt extrem de numeroase, majoritatea mici si foarte mici. Potrivit Rompan economia neagra reprezinta peste 60% din afacerile de profil.

     

    BRUTARIILE: Potentialul segmentului de patiserie a fost observat de catre companiile cu afaceri in industria de panificatie, precum Dobrogea care produce aluaturi congelate pentru gatit acasa, dar si de cele cu afaceri si in segmentul cofetariilor, precum Tip Top Food Industry, care fabrica si comercializeaza in magazinele proprii si produse de patiserie, pe langa cele de cofetarie.

     

    RETAILERII: Lanturile de supermarketuri si cele de hipermarketuri ofera de ani buni produse de patiserie, congelate si proaspete. In cazul celor proaspete, aprovizionarea se face de la o companie de profil sau, cum este cazul Carrefour, produsele sunt realizate chiar in laboratoarele proprii.

     

    BENZINARIILE: Produsele de patiserie se gasesc si in benzinarii, care in toate cazurile nu fac decat sa realizeze coacerea pateurilor congelate primite de la un producator de profil.

  • Glasul rotilor de marfar

    Grup Feroviar Roman a intrat in luna iulie pe lista scurta pentru privatizarea operatorului national de transport feroviar din Ungaria, MAV Cargo, oferind statului maghiar peste 220 de milioane de euro – una dintre cele mai bune oferte financiare din acest proces de privatizare.

    MAV nu este insa singura varianta pe care GFR o are pentru a patrunde pe piata ungara; si-a pregatit varianta de  rezerva, cum a facut si in Bulgaria si Serbia si cum are de gand sa faca si pe alte piete din regiune.


    Cu zece ani in urma, Remar Pascani era una dintre multele companii din Romania care abia avea contracte atat cat sa fie mentinuta de statul roman pe linia de plutire. Dezvoltarea pietei transporturilor din 2000 incoace si in special a operatorilor privati de transport a incurajat  autoritatile sa scoata compania la privatizare. In urma cu trei ani, compania a fost cumparata de unul dintre noii operatori de pe piata de transporturi feroviare – Grupul Feroviar Roman (GFR), parte a grupului Grampet, companie infiintata in 2001 de cativa oameni de afaceri. In 2006, Remar Pascani a intrat pe profit, ba, mai mult, in 2007 a fost desemnat castigatorul unei licitatii pentru achizitia concurentului sarb Zelvoz Smederevo.


    Bineinteles, a fost mai mult un artificiu de imagine actionarii principali ai Grampet (oamenii de afaceri Gruia Stoica, cu 31%, si Vasile Didila, cu 29%) vrand sa faca mai vizibila uzina de la Pascani. „De fapt, punand in fata numele Remar, am intrat in procesul de privatizare a companiei sarbe ca investitor strategic“, explica Vasile Garoseanu, director general adjunct al Grampet. Asadar, a fost o varianta buna pentru ambele parti: Remar a devenit investitor regional, iar compania-mama si-a facut intrarea pe piata din Serbia, o piata nu foarte prietenoasa din punctul de vedere al legislatiei feroviare.


    Insa intrarea pe piata Serbiei printr-o privatizare strategica (Grampet fiind deocamdata singura companie romaneasca declarata castigatoare intr-o privatizare in afara tarii) a permis grupului sa infiinteze acolo si o companie de transporturi feroviare. Aceasta este inregistrata si se numeste Euro Rail, dar nu este inca functionala, asteptand ca piata sa se liberalizeze – proces care ar mai putea dura poate si doi-patru ani.


    „Intre timp insa, prezenta acolo conteaza“, precizeaza Sorin Chinde, directorul general al Grup Feroviar Roman (GFR), principala companie din grupul Grampet si cel mai important operator privat de transporturi feroviare de marfa de pe piata romaneasca. GFR are ca tinta pe termen mediu sa devina unul dintre primii operatori feroviati privati din regiune, prin toate mijloacele: achizitii, privatizari sau greenfield-uri, spune directorul. 


    Planul ca GFR sa aiba in doi-trei ani logistica necesara „pentru a putea efectua un transport de marfa din Grecia pana in Turcia“, dupa cum spune strategia de afaceri a companiei, s-a conturat imediat dupa aparitia pe piata. „Pe o piata ca a transporturilor feroviare trebuie sa oferi servicii cat mai integrate si pe un teritoriu cat mai extins – este singurul mod de a supravietui si apoi de a creste“, spune Sorin Chinde. Astfel, imediat dupa inceperea operatiunilor GFR in Romania, in 2002 grupul feroviar a intrat ca actionar majoritar la infiintarea unei companii de profil in Bulgaria: Bulgarian Railway Company, care a avut anul trecut afaceri de 2,9 milioane de euro (cu 450 de tone de marfa transportate si 73 de angajati), este acum cel mai mare operator privat local, dupa cum spune Sorin Chinde.  Compania isi va dubla in acest an cifra de afaceri, dupa cum spune Vasile Garoseanu: „La inceputul acestui an, BRC a obtinut niste contracte mari, cu OMV si Lukoil, si va avea in acest an afaceri de 6 milioane de euro“. In Ungaria, Grampet a cumparat anul trecut cel de-al cincilea operator privat de pe piata, Train Hungary, intr-o tranzactie de 4 milioane de euro. Si compania din Ungaria va avea o crestere de 70% a afacerilor in acest an si, conform contractelor existente, Grampet estimeaza ca va incheia 2007 cu afaceri de 5 milioane de euro. 


    „Aceasta este insa prima etapa“, spune Sorin Chinde. Urmeaza Polonia, Slovacia, Cehia si tot spatiul ex-iugoslav. Sau, mai precis, in orice tara unde exista cerere de transport si unde cererile clientilor pot fi onorate cu conexiuni la parteneriatele existente. Prin parteneriate, reprezentantii Grampet inteleg companii la care sunt actionari majoritari (BRC, respectiv Train Hungary). „Asta deoarece deocamdata toate companiile la care Grampet este actionar lucreaza in parteneriate unele cu altele, avand si alti clienti din piata, iar deocamdata nu exista un proiect de unificare a afacerilor“, spune Garoseanu.


    Toate companiile din grupul Grampet graviteaza insa deocamdata in jurul companiei-pilon GFR, care are acum 12% din piata de transporturi feroviare de marfa din Romania, iar planurile pe termen mediu sunt de crestere a cifrei de afaceri cu 15-20% pe an incepand din 2008 incolo, deoarece 2007 se anunta un an mult mai bun. Vasile Garoseanu estimeaza ca in 2007 cifra de afaceri a GFR va creste cu 35% si va ajunge la 81 de milioane de euro. „La sase luni, GFR a avut crestere de 27% fata de anul trecut“, spune directorul adjunct al Grampet.


    Cota de piata nu este satisfacatoare pentru directorul Sorin Chinde: „12% este putin dintr-o piata care se apropie de 1 miliard de euro“. Cu toate acestea, Chinde accepta ca piata este suficient de concurentiala incat sa ii permita cresterea de 15% pe an. „In mare parte, cresterea cifrei de afaceri nu va reflecta neaparat si o crestere a cotei de piata, deoarece vrem sa luam cat mai mult din cresterea pietei (pe care o estimez la 5% pe an), sa castigam cat mai multe licitatii si pe termen cat mai lung, dar si sa capatam mai multa putere in fata principalului nostru competitor“, spune directorul GFR.


    Iar cel mai mare competitor nu este neaparat CFR Marfa, care detine 70% din aceasta piata si are afaceri de 560 de milioane de euro bugetate pentru acest an. Dupa Chinde, n-ar fi nici Servtrans, Unifer, Rompetrol, Compania de Transport Feroviar si Cargo Trans Vagon, care sunt ceilalti „A class railroads“ (transportatori clasa 1), cum spune in gluma directorul; cele cinci companii sunt insa principalii competitori ai GFR la licitatiile pentru marile contracte de transport si detin impreuna cam 13% din piata privata de transporturi feroviare.


    Concurenta cea mai mare vine insa din partea transportului rutier, explica Sorin Chinde. Mai precis, camioanele, care au avantajul de a lasa marfa la poarta fabricii. Si cum exista putine fabrici care au terminal de cale ferata, iar noile parcuri industriale nu au creat aceasta facilitate, transportul feroviar ramane predominant un mod de lucru al colosilor industriali existenti si inainte de 1989 – care sunt, in mare parte, si principalii clienti ai GFR: Compania Nationala a Huilei, Petrom, Conpet, Mittal Steel sau Rafo Onesti.


    GFR nu este pilonul central al grupului Grampet doar tinand cont de nivelul cifrei de afaceri: la 145 de milioane de euro cifra de afaceri a Grampet pentru acest an, GFR va contribui cu aproximativ 80 de milioane de euro, estimeaza Vasile Garoseanu.


    GFR este insa pilonul central, deoarece majoritatea celorlalte afaceri din grupul Grampet au fost gandite pentru a ajuta GFR sa se dezvolte cat mai bine, cu costuri cat mai mici si cu cat mai putina nevoie de a apela la companii din afara pentru diverse nevoi interne. Astfel, Grampet a achizitionat pe rand doi constructori/reparatori de material rulant: Remar Pascani si Reva Simeria (companii privatizate in 2004, respectiv 2005, cu 683.000 de euro, respectiv 780.000 de euro), apoi Transbordare Vagoane Marfa (companie care se ocupa cu transferul marfurilor dintr-un tren in altul si cu schimbarea ecartamentului de cale ferata la granita cu Ucraina si Republica Moldova, tari cu ecartament mai ingust – cumparata de la statul roman in 2003, cu 310.000 de euro).


    Pe parcurs insa, actionarii Grampet au achizitionat de la stat sau au infiintat si alte companii, ajungand in 2006 sa aiba afaceri de 120 de milioane de euro. Toate sunt administrate in regim de holding de catre Grampet SA, compania-mama care se ocupa de strategia celorlalte. Ultima companie intrata in portofoliul Grampet in acest an este Geamuri Scaieni, companie din industria sticlei. Garoseanu spune ca atat Geamuri Scaieni, cat si celelalte companii din grup, in special cele care se ocupa de constructii si reparatii de vagoane (Remar Pascani si Reva Simeria), vor avea anul acesta cresteri de 20% ale afacerilor.


    Stefan Roseanu, secretar general la Asociatia Feroviara din Romania, crede ca firmele din domeniul feroviar ale grupului Grampet valoreaza dublu fata de cifra lor de afaceri, iar valoarea intregului grup poate atinge 200 de milioane de euro. „Bineinteles, greutatea grupului o dau GFR si companiile de reparatii si constructii de vagoane, dar parcul propriu de vagoane si locomotive si gandirea unei structuri care cuprinde si turism, si alte afaceri mai mici inseamna valoare adaugata“, spune Stefan Roseanu.


    Deocamdata, oficialii Grampet spun ca nu au primit o oferta „serioasa“ de cumparare. „Oricum, peste aproximativ trei ani vor veni multe oferte, deoarece atunci putem avea un cuvant mai greu de spus“, crede Sorin Chinde, care considera ca acum GFR este abia la jumatatea drumului spre cota de piata si profitul net pe care doreste sa le obtina.